Paradontologie 5

Întrebări pentru examen anul V
Parodontologie clinică I, II
1.Parodonțiul marginal. Definiție.Structura. Funcțiile.

Parodontiul marginal are doua componente principale:
--Parodontiul superficial sau de invelis format din:
 gingie cu : -epiteliul gingival;
- corion gingival;
-ligamente supraalveolare.
--Parodontiul profund,de sustinere sau functional format din :
 cement radicular
 desmodontiu
 os alveolar.
Functiile de baza a parodontiului marginal:

1. Functia de protectie a tesuturilor subiacente fata de actiunea noxelor mecanice,termice,chimice si
microbiene e asigurata de integritatea epiteliului si rezistenta crescuta datorita keratinizarii ,de
continut sporit in fibre al corionului.
2. Functia de resorbtie-celulele epiteliale sunt permiabile pentru substantele hidro si
liposolubile.Capacitatea resorbtiva depinde de:
-concentratia substantei;
-durata contactului cu mucoasa;
-starea mucoasei.
2. Parodonțiul superficial. Definiție. Structura.

--Parodontiul superficial sau de invelis format din:
 gingie cu : -epiteliul gingival;
- corion gingival;
-ligamente supraalveolare.
Epiteliul gingival oral sau extern-e situat in continuarea epiteliul sulcular spre cavitatea bucala
si se intinde de la creasta marginii gingivale libere si gingia fixa pe care le acopera pina la
jonctiunea muco-gingivala.In epiteliul oral majoritatea celulelor sunt keratinocite cu functia de
formare a keratinei.Alaturi de keratinocite in epiteliul oral mai sunt melanocite,celule cu
prelungiri dendritice care produc un pigment protector fata de radiatia actinica.
Ca si restul mucoasei bucale, gingia este alcatuita din:

-epiteliu;
-corion ;
Epiteliul extern este de tip scuamos, pluristratificat, keratinizat sau
parakeratinizat, prezentind numeroase digitatii spre corionul papilar subiacent. Este
alcatuit din partru straturi, dispuse astfel, de la baza spre suprafata:
-stratul bazal;
-stratul spinos;
-stratul granular;
-srtatul cornos;
Corionul gingival e format din:
-substanta fundamentala alcatuita din constituenti moleculari nefibrosi
-celule
-fibre de colagen si elastina
-vase si nervi
Substanta fundamentala e o matrice organica nefibroasa in care sunt inglobate componente

corionul gingival.Din punct de vedere chimic,substanta fundamentala e formata din
macromolecule de proteoglicani si glicoproteine.
Proteoglicani-au un rol major in mentinerea integritatii corionului gingival.Componentele
principale ale proteoglicanilor sunt de tip carbohidrati si se numesc glicozoaminoglicani.
Glicozaminoglicanii sunt reprezentati prin:

Compusi nesulfatati-Acidul hialuronic,care indeplineste numeroase functii:actioneaza ca un
absorbant biologic al solicitarilor mecanice;una dintre cele mai importante functii ale acidului
hialuronic este mentinerea homeostaziei apei in tesuturi;componentele cu greutate moleculara
mare ale acidului inhiba activitatea fagocitara a macrofagelor,iar cele cu greutate moleculara
mica o stimuleaza.
Compusi sulfatati- condroitin sulfat-este sintetizat in exces in inflamatia gingivala;
-dermatan sulfat;
-heparan sulfat;
-keratan sulfat.
Celulele corionului gingival:
Fibroblastii sunt celulele cela mai numeroase in tesutul conjuctiv al gingiei sanatoase.
Mastocite sunt localizate perivascular in mod exceptional pot fi intilnite in epiteliul.Mastocitele
Produc histamina prezenta in stadiile inpiciente de inflamatie.
Macrofage,monocite,plasmocite,limfocite,polimorfonucleare sunt putine in corionul gingiei
sanatoase si situate predominant in apropierea epiteliului jonctional.
Osteoblasti cu rol osteoformator si osteoclasti cu actiune osteodistructiva sunt situati mai
aproape de osul alveolar.
Cementoblasti si cementoclasti cu actiune de formare si respectiv,de resorbtie a cementul
radicular
Sistemul ligamentului supraalveolar asigura legatura dintre dinte-gingie,dinte-dinte si e format

din fibre gingivale in special din colagen cu diferita orientare.Ele confera gingiei elasticitate
rezistenta si o fixare de suprafata dintelui mai jos de epiteliul gingival.
Fibrele deu imobilitate gingiei si stabilizeaza fiecare dinte intr-un anumit sector.
1.Fibrele dento-gingivale care pornesc de la cementul radicular si se dispun ascendent si lateral
in corionul gingival.
2.Fibrele dento-dentare sau transseptale situate intre dintii adiacenti si au un traiect aproape
orizontal.
3.Fibrele dento-periostale pornesc de la dinte trec peste marginea alveolara(limbusul alveolar)
si se fixeaza la periost.
4.Fibrele dento-alveolare pornesc de la dinte si ajung la marginea alveolara dupa un traiect
aproape orizontal.
5.Fibrele alveolo-gingivale au capat atasat de creasta alveolara si se termina in corionul
gingival.
6.Fibrele periosto-gingivale fixeaza gingia de os prin intermediul periostului.
7.Fibrele transgingivale pornesc cu un capat de pe cementul radicular al suprafetelor
aproximale si se indreapta spre suprafata vestibulara sau orala a dintelui vecin,unde se
intrepatrund cu fibre similare din directia opusa.
8.Fibrele intergingivale traverseaza continuu corionul gingival paralel cu suprafetele vestibulare
si orale ale radacinilor.
9.Fibrele interpapilare care traverseaza spatiul interdentar in sens vistibulo-oral la baza papilei
10.Fibre semicirculare pornesc de la suprafata aproximala a radacinii unui dinte,ocolesc fata
vestibulara sau orala si se fixeaza pe fata aproximala opusa a aceluiasi dinte.
11.Fibre circulare in numar mic inconjoara in intregime radacina dintelui.
12.Fibre intercirculare sunt situate intre inelele de fibre circulare.
3. Parodonțiul de susținere. Definiție. Structura.

--Parodontiul profund,de sustinere sau functional format din :
 cement radicular
 desmodontiu
 os alveolar.
4. Biomecanica dintelui. Noțiunea de “hypomoclion”.

Hypomochlion (H) reprezinta zona desmodontala in care dintele are amplitudinea cea
mai redusa de deplasare prin rotatie.
Acest punct H la dintii cu parodontiul normal se gaseste la unirea 1/3 apical cu 2/3
coronar ale radacinii.
5. Rolul biomecanicii dintelui în debutul și evoluția bolii parodontale.

Ligamentul alveolo-dentar exercită urmatoarele funcții:
-transmiterea solicitarilor ocluzale la osul alveolar;
-asigura legatura fizica dintre dinte si os;
-asigura si mentine rapoartele dintre gingie si dinte;
-asigura capacitatea functională a dintelui;
-asigura amortizarea socurilor ocluzale,protejind elementele celulare si vasculo-
nervoase ale spatiului alveolo-dentar.
Transmiterea fortelor ocluzale ale osului alveolar.Fibrele principale sunt orientate astfel
incit realizeaza o adevarata suspendare,în hamac, a dintelui.
În repaus,ele sunt ușor ondulate.La solicitarea axială ,rădăcina are tendință să se
înfunde în alveolă.Fibrele oblice,ondulate în repaus,devin rectilinii la solicitarare
,amortizînd în mare masură șocul ocluzal,marea lor majoritate fiind antrenate în acesta.
La solicitarea orizontală,dintele are o mișcare de pivotare în jurul axei de rotație,de la
hypomoclion.Partea sa situată, coronar se deplasează în direcția forței,iar partea sa
apicală în sens opus,creîndu-se 2 zone de relaxare.În acest fel,numai o parte din
fascicolele ligamentare participă la preluarea solicitarilor.De aceea,fortele orizontale
sunt mai greu suportate și pot deveni patogene.
Cînd solicitarile ocluzale sunt crescute,dar nu depășesc capacitatea funcțională a
paradonțiului,are loc remanierea lor funcțională a ligamentelor dento-alveolare.Fibrele
se îngroașă,sporesc numeric,spațiul alveolo-dentar se lărgeste ușor,compacta alveolară
internă se îngroașă.
Cînd solicitarile ocluzale depășesc capacitatea funcțională a ligamentelor,ele generează
leziuni ale pradonțiului ligamentar și osos,de tipul traumei ocluzele.
Cînd solicitările se reduc sau încetează,are loc atrofia paradonțiului desmo-
osos,caracterizată prin reducerea numerică și în grosime a fibrelor ligamentare.
6. Gingia. Tipurile de gingie.

Reprezinta portiunea vizibila a parodonliului marginal si este portiunea mucoasei masticatorii care
acopera extremitatea coronara a osului alveolar . Gingia se imparte in trei zone : a) Marginea gingivala
libera este portiunea cea mai coronara intre papilele interdentare ale gingiei si corespunde peretelui extern
al sanlului gingival. Grosimea marginii gingivale libere variaza intre 0,5 - 2 mm. Contur in mod normal,
e asculit, neted, fara neregularitat! sau depresiuni. Limita dintre marginea gingivala libera si gingia fixa
este marcata de santul marginii gingivale Iibere, care, uneori, poate fi sters sau lipseste, Santul marginii
gingivale libere corespunde in general, cu portiunea cea mai ,decliva a santului gingival.
b) Papila interdentara ocupa spatiul interdentar (ambrazura gingivala vestibulo-orala), fiind situata
imediat sub punctul de contact; contact cand acesta lipseste (diastema primara, incongruenta dento-
alveolara cu spatiere), paplla interdentara prezinta forma de platou sau chiar de sa, ca o depresiune
concava.
Forma normala in regiunea frontala este piramidala . Forma spatiala a papilei interdentare la dintii laterali
posteriori a fost comparata cu aspectul unui cort, cu a depresiune pe muchia superioara. Intre dintii
laterali posteriori are varful deprimat, de aspect concav, corespunzator zonei de contact sub care se
situeaza. In sens vestibulo-oral prezinta un varf vestibular si unul oral.
c) Gingia fixa adera ferm de dinte si osul alveolar subiacent si se intinde de la baza marginii gingivale
libere pina la mucoasa alveolara. Are o inaltime verticala intre 1-9 mm, in functie de dintele investigat, de
localizarea frenurilor, bridelor si fasciculelor musculare subiacente si creste cu varsta si dezvoltarea
verticala a procesului alveolar. Gingia fixa are, in general, o inaltime mai mare la maxilar decat la
mandibula, in special la incisivi si molarii maxilarului pe fata vestibulara si, mai redusa la canini si
premolari. De asemenea este mai inalta pe fata linguala a primului molar mandibular. Este foarte ingusta
la molarii 2 si 3 mandibulari.
7. Semne clinice ale gingiei sănătoase (culoare, textură, consistență).

Culoarea normala a gingiei este roz deschis, dar variaza in raport cu: - grosimea stratului epitelial; -
gradul de keratinizare; - gradul de vascularizalie din corionul gingival; - prezenta si numarul celulelor
melaninoformatoare - melanoblasti - din stratul bazal al epiteliului. Culoarea gingiei este mai palida. chiar
usor albicioasa in zonele de hiperkeratoza, de reactie fata de impactul alimentar traumatizant. La unele
persoane sau la populatiile de culoare, orientale, mediteraneene, culoarea gingiei poate fi, In mod normal,
de la maro inchis sau albastru inchis pina la negru si este o urmare a melaninei In exces din epiteliul
gingival. Aceasta pigmentare poate fi distribuita uniform sau neregulat pe suprafete intinse ale gingiei si
nu reprezinta, In nici un caz, un semn de imbolnavire gingivala.
Textura Aspectul suprafetei gingivale in zona fixa, nu si pe marginea gingivala libera este de "gravura
punctata" (stippling) sau "In coaja de portocala" , presarata cu orificii corespunzatoare unor zone de
penetratie adanca in corion a digitatiilor epiteliale(microdepresiuni)-sunt datorate unor fascicule de benzi
de colagen cu directie perpendiculara pe suprafata osului alveolar si care mentin un contact strans intre
lamina bazala a mucoasei si periostul subiacent. Aspectul mai bine pronuntat la dintii frontali.
Diminueaza in zonele laterale anterioare (premolari) si dispare la nivelul molarilor. Aspectul descris este
mai clar evidentiat pe versantii vestibulari, se accentueaza la adult si dispare la batrani. La unele persoane
acest aspect Iipseste in tot cursul vietii.
Consistenta gingiei este ferma in special in zona de gingie fixa; in raport cu aceasta, marginea gingivala
libera si varful papilelor prezinta o consistenta mai laxa, usor depresibil la comprimare cu sonda butonata.
8. Papila interdentară, structura și funcțiile.

Gingia interdentara(papila gingivala) ocupa spatiul interdentar,in mod normal sub punctul de contact; cind acesta
lipseste (diastema primara,incongruenta dento-alveolara cu spatiere) papila interdentara prezintă
forma de platou sau chiar de şa, ca o depresiune concava.
Forma normala in regiune a frontala este piramidală.Forma spaţială a papilei interdentare la
dinţii laterali posteriori a fost comparată cu aspectul unui cort, cu o depresiune cu muchia
superioară.
Între dinţii laterali posteriori are virful deprimat, de aspect concav, corespunyator zonei de
contact sub care se situează .În sens vestibulo-oral prezintă un vîrf vestibular şi unul oral.
Forma şi volumul papilei interdentare variază în raport cu:
-vîrsta: la copii şi tineri ocupă în întregime spaţiul interdentar şi are un vîrf punctiform uşor
rotunjit; la virstnici, volumul se reduce,iar conturul papilei se aplatizează;
-incongruenţa dento-alveolară cu spaţiere reduce volumul papilei interdentare prin impactul
alimentar direct şi îşi modifică forma din proeminenţă în platou chiar concav ;
-incongruenţa dento-alveolară cu înghesuire reduce volumul papilei interdentare, care sunt
înguste, laminate şi scurte ; dac se mai adauga inflamaţia, papilele se tumefiază devin hiper
trofice şi hiperlazice.
-traumatismul produs de folosirea intempestivă a scobitorii,periajul excesiv reduc volumul
papilelor interdentare.
- diastemele şi tremele produse prin deplasări patologice ale dinţilpor parodontotici produc
deformări ale papilelor interdentare, cu volum si aspect neregulat de la dinte la dinte.
9. Marginea gingivală liberă, structura și funcțiile.

Gingia libera (marginea gingivala libera ) e portiunea cea mai coronara intre papilele
interdentare ale gingiei si corespunde peretelui extern al santului gingival.Grosimea marginii
gingivale libere variaza intre 0,5 si 2 mm. conturul marginal este ascutit, neted, fara
neregularitati sau depresiuni
Limita dintre marginea gingivala libera si gingia fixa e marcata de santul marginii gingivale
libere, care uneori poate fi sters sau lipseste
10.
10. Gingiva fixă, structura și funcțiile.

Gingia fixă aderă ferm de dinte şi osul alveolar subiacent.Are o înalţime verticalăcuprinsă între
1 şi 9 mm, în funcţie de dintele investigat , de localizarea frenurilor, bridelor şi fascilulelor
musculare subiacente.
Gingia fixă are , în general, o laţime mai mare la maxilar de cit la mandibulă, în special la
incisivi şi molarii maxilarului pe faţa vestibulară si mai redusa la C si PM.. De asemenea ,este
mai întilnită pe faţa linguală a primului molar mandibular.Este foarte îngustă la molarii 2 şi 3
mandibulari.
Gingia fixă constituie o zonă de rezistenţă împotriva tendinţelor de retracţie şi deplasare
ale marginiii gingivale libere,reziltate prin periaj sau prin tracţiunile exercitate de mucoasa
alveolară şi formaţiunile subiacente acesteia(frenuri, bride,fascicule de fibre musculare).
11. Ligamentul periodontal (PDL).

.numeroase fibre de collagen sunt grupate in benzi groase, care in totalitate formeaza sistemul
ligamentului parodontal.orientarea fibrelor se face intre osul alveolar si cement,dinspre coronar
spre apical si dinspre osul alveolar spre dinte
Principalele grupe de fibre ale ligamentului periodontal:
1.Fibrele crestei alveolare usor oblice se intind de la marginea osului alveolar spre cementul
radicular sub epiteliul jonctional.
2.Fibrele dento-dentare sau transeptale sunt asociate fibrelor omonime ale ligamentului
supraalveolar si se dispun interdentar
3.Fibrele orizontale sunt dispuse in unghi drept fata de axul longitudinal al dintelui de la creasta
alveolara la cementul radicular
4.Fibre oblice sunt cele mai numeroase si constituie suportul principal de sustinere a dintelui in
alveola.Se intinde de la osul alveolar spre cement unde se insereaza mai apical decit pe os.
5.Fibre apicale se intind radiar,oblic sau chiar vertical de la virful radacinii la osul inconjurator.
6.FIBRE OXYTALAN-sau acidorezistente unt distribuite in jurul vaselor de singe. Cele mai multe i
apropiere cementului mai putine spre osul alveolar
12. Cementul. Structura și funcțiile.

Compozitia:Substanta minerala a cementului e reprezentata de cristale fine de hidroxiapatita
care formeaza 61% in greutate si apa 12% in greutate.Gradul de mineralizare a cementului e
mai redus la virste tinere si mai mare la virstnici.
Cementul secundar celular este situat in jumatatea apicala a radacinii si la nivelul furcatiilor
dintilor pluriradiculari.In portiunea mijlocie a radacinii cementul celular poate acoperi o
portiune de cement acelular dispus anterior.
Compozitia: Substanta minerala este mai redusa -46% in greutate dar matricea organica este mai
bogata find bine reprezentata de colagen tip I (90%) si colagen tip III ( 5%),glicoproteine si
proteoglicani.
Cementocitele sunt celulele caracteristice acestui tip de ciment si sunt situate numai in cement nu
si in desmodontiu,stationare in lacune ale cimentului.Lacunele au forme si dimensiuni diferite si
sunt unite intre ele prin canalicule fine care se orienteaza preferential catre desmodontiu
13. Osul alveolar propriu-zis.

Osul alveolar reprezinta acea parte derivata din oasele maxilar si mandibula care serveste la sustinerea
si mentinerea dintilor.Osul alveolar este o prelungire apofizara a oaselor maxilare si e format din:
-osul alveolar propriu-zis;
-osul alveolar sustinator.
Osul alveolar propriu –zis este compus dintr-o lama subtire de os care inconjoara radacina si serveste
drept suport de insertie a capatului osos al fibrelor ligamentului periodontal.Osul alveolar propriu-zis
este reprezentat de corticala interna a osului alveolar.Marginea coronara a osului alveolar este ondulata
si corespunde in primele faze de eruptie dentara jonctiunea smalt –ciment al dintilor.La dintii
adulti,functionali se situeaza la 1-1,5mm de aceasta jonctiune.
Osul alveolar propriu zis se mai numeste si:
-lamina dura:radiologic apre sub forma unei benzi lineare de radioopacitate crescuta;
-lamina cribriforma:prevazuta cu orificii prin care trec vase sanguine,limfatice si nervi din desmodontiu
in osul spongios subiacent.
In fazele initiale de evolutie ,lamina dura(corticala interna) are o structura de os fasciculat caracterizat
prin prezenta a numeroase celule:osteocite de forma rotunda sau stelata situate in lacune.Matricea
osului e formata din benzi de fibre de colagen si are un grad variabil de mineralizare.
Pe masura ce copilul creste la adolescenta osul fasciculat este treptat inlocuit cu os lamelar.
Osul lamelar este realizat de osteoblasti prin aparitia succesiva de lamele circumferentiale separate prin
straturi de os de apozitie sau rezidual.
Osul lamelar se dispune sub forma unor lame concentrice,in jurul unui vas central.Aceasta pozitie
caracterizeaza osul haversian.
14. Osul alveolar susținător. Corticala externă și osul spongios.

Osul alveolar sustinator are doua componente:
-osul medular,spongios sau trabecular
-corticala externa
Osul medular,spongios sau trabecular este alcatuit din numeroase spatii captusite cu un strat celular
denumit endosteum.
Spatiile intraosoase sunt separate prin septuri dispuse sub forma unor trabecule.
Zonele cele mai bogate in os medular sunt la:
-tuberozitatea maxilara;
-molarii si premolarii inferiori;
Maduva osoasa are functie hematopoietica si in raport cu virsta este:
-rosie bine vascularizata la tineri;
-cu fenomene de degenerescenta grasa la adulti;
-cenusie cu o degenerescenta avansata de tip fibros si calcara la virstnici
Corticala externa este formata in principal din os haversian si poate fi vestibulara sau orala.Grosimea sa
vestibulara este mai redusa la incisivi,canini si premolari si mai mare pe fata linguala.Corticala externa
este acoperita de periost un strat fibros care include si celule: osteoblasti,osteoclaste si precursorii lor
precum si un sistem vascular si nervos bine dezvoltat.
15. Noțiune de resorbție osoasă și apoziție.

Resorbție osoasă = scăderea consistenței osului, prin pierderea conținutului său mineral sau
organic.resorbtie osoasa datorita osteoclastelor
Apozitie se foloseste in chirurgie si semnifica unirea a 2 organe sau tesuturi.
Apozitie de cement reprezinta depunerea de cement neoformat de-a lungul radacinii

dintelui in urma unui proces traumatic, infectios sau iritativ.
Apozitie de dentina secundara este un proces fiziologic sau patologic constand in formarea
dentinei neoformate pe peretii interni ai camerei pulpare si canalului radicular.
16. Gingia. Structura țesutului conjunctiv și epiteliului gingival.

Gingia este formata dintr-un tesut conjunctiv, constituent al corionului gingival, acoperit cu un
epiteliu pavimentos pluristratificat.
Epiteliul gingival Este format din:
- epiteliul oral sau extern;
- epiteliul santului gingival, epiteliul sulcular sau intern;
- epitetiul jonctional (sau de jonctiune)
Epiteliul gingival oral este situat in continuarea epiteliului sulcular spre cavitatea bucala Si se
intinde de la creasta marginii gingivale libere si gingia fixa pe care le acopera, pana la jonctiunea
mucogingivala. In epiteliul oral, majoritatea celulelor sunt keratinocite, cu functia de formare a
keratinei. Aceasta activitate incepe din stratul bazal prin aparitia in citoplasma celulelor a unor
structuri filamentoase: tonofilamentele cunoscute ca si citokeratine, precursori ai keratinei.
Forma citokeratinelor difera dupa dispozitia stratificata a epiteliului oral: in stratul bazal sunt de
forma cuboidala sau usor alungite; in stratul spinos au forma poligonala, in stratul granulos
celulele sunt mai turtite, iar in stratul cornos sunt aplatizate. Alaturi de keratinocite in epiteliul
oral mai sunt melanocite, celule cu prelungiri dendritice care produc un pigment protector fata de
radiatia actinica ,Si celule LANGERHANS (SCHROEDER) cu functie de aparare fata de
agresiunea microbiana.
Epiteliul oral este format din urmatoarele straturi (din profunzime spre suprafata):
- stratul bazal sau germinativ;
- stratul spinos (al celulelor cu spini BIZZOZZERO);
- stratul granulos;
- stratul cornos, keratinizat, descuamativ, exfoliativ.
Corionul gingival Este format din:
- substanta fundamentala alcatuita din constituenti moleculari nefibrosi;
- celule;
- fibre de colagen si elastina;
- vase si nervi. Substanta fundamentala Este o matrice organica nefibroasa, in care sunt
inglobate componentele corionului gingival. Din punct de vedere chimic, substanta fundamentala
este formata din macromolecule de proteoglicani si glicoproteine. Proteoglicanii au un rol major
in mentinerea integritatii corionului gingival. Componentele principale ale proteoglicanilor sunt
de tip carbohidrati si se numesc glicozaminoglicani.
Celulele corionului gingival Fibroblastii sunt celulele cele mai numeroase in tesutul conjunctiv
al gingiei sanatoase. Sunt dispusi perivascular si intre elementele fibrilare. Functiile
fibroblastiIor: 1. Participa la sinteza diferitelor tipuri de colagen si, posibil, la sinteza altor tipuri
de fibre; 2. Produc proteoglicani, glicoproteine, ca fibronectina, si au asfel un rol esential in
mentinerea integri alii corionului gingival;
3. Au un rol activ in resorbtia si remodelarea tramei fibrilare de colagen.
Mastocitele sunt localizate, in general, perivascular, in mod exceptional pot fi intalnite
in epiteliu. Mastocitele produc histamina prezenta in stadiile incipiente de inflamatie. De
asemenea produc heparina care are o actiune antiinflamatoare si de control al ritmului de
resorbtie osoasa dupa inflamatie. Numarul lor scade in inflamatiile subacute si creste in
inflamatiile cronice.
Macrofage, monocite, plasmocite, limfocite, polimorfonucleare sunt putine in corionul
gingiei sanatoase si situate predominant in apropierea epiteliului jonctional. Prezenta lor este
considerata o "inflamatie fiziologica", in sensul mentinerii expectative in fata unor eventuale
agresiuni microbiene. Numarul acestor celule creste in cursul inflamaliei propriu-zise.
Osteoblasti cu rol osteoformator si osteoclasti cu actiune osteodistructiva sunt situati
mai aproape de osul alveolar. Cementoblasti si cementoclasti cu actiune de formare si, respectiv,
de resorbtie a cementului radicular.
Fibrele corionulul gingival
Natura fibrelor gingivale: Fibrele de colagen sunt cele mai numeroase. Colagenul (de la
grecescul kolla = clei si gen = nastere) este format din molecule rigide, rezistente la
suprasolicitari si de aceea este foarte bine reprezentat in tendoane, piele si ligamentul
periodontal. Colagenul reprezinta 60% din componenta proteica a gingiei si prezinta 10 tipuri
structurale. Colagenul de tip I, cel mai frecvent, se caracterizeaza prin agregarea moleculelor sale
in fibrile. Acestea, in numar de cateva sute, se grupeaza in fibre si benzi.
Fibrele argirofile (sau de reticulina), denumite astfel prin faptul ca se evidentiaza prin
coloratia argentica (metoda GOMORY), sunt fibre de colagen tip III, dispuse in mici benzi
dezlînate in zonele perivasculare, perineurale si in corion, in imediata apropiere a epiteliului
gingival.
Fibrele elastice sunt putine (cca 6%), dispuse perivascular si in apropierea osului alveolar.
Fibrele de oxytalan au o structura similara cu a fibrelor de elastina, fiind considerate ca o
forma primara, nedezvoltata complet, a acestora. Sunt fibre rezistente la oxidarea acida. Fibrele
de oxytalan apar mai freevent in zone de reparatie tisulara, ceea ce Ie confera - la nivelul
cunostintelor actuale - un rol de indicator al fenomenelor regenerative.
Fibrilele de ancorare sunt formatiuni de colagen (tip VII) care unesc lamina bazala cu
tesutul conjunctiv din corion.
17. Epiteliul oral. Structura și funcțiile.

Epiteliul gingival oral sau extern-e situat in continuarea epiteliul sulcular spre cavitatea bucala si se
intinde de la creasta marginii gingivale libere si gingia fixa pe care le acopera pina la jonctiunea muco-
gingivala.In epiteliul oral majoritatea celulelor sunt keratinocite cu functia de formare a keratinei.Alaturi
de keratinocite in epiteliul oral mai sunt melanocite,celule cu prelungiri dendritice care produc un
pigment protector fata de radiatia actinica.
Ca si restul mucoasei bucale, gingia este alcatuita din:
-epiteliu;
-corion ;
Epiteliul extern este de tip scuamos, pluristratificat, keratinizat sau
parakeratinizat, prezentind numeroase digitatii spre corionul papilar subiacent. Este
alcatuit din partru straturi, dispuse astfel, de la baza spre suprafata:
-stratul bazal;
-stratul spinos;
-stratul granular;
-srtatul cornos;
Stratul bazal este alcatuit din celule cuboidale inalte, dispuse pe un singur rind,
avind nucleu ovoid si citoplasma prevazuta cu mitocondrii, aparat Golgi. Celule sunt
dispuse pe o membrana bazala alcatuita din doua lame, si anume : lamina lucida(spre
epiteliu) si
lamina densa (spre corion), sintetizate de celulele stratului bazal.
Celulele sunt apropiate, sunt spatii intrcelulare mici si unite prin desmozomi, in
microscopie electronica, membrana bazala are aspect hialin, iar legatura cu corionul
este asigurat prin hemidesmozomi
Stratul spinocelular este alcatuit din celule poliedrice unite prin punti intercelulare ,
dispuse pe mai multe rinduri.Se caracterizeaza prin regularitatea spatiilor intercelulare,
rapartitia uniforma a legaturilor desmosomale si o densitate sporita acelulelor pe
unitatea de suprafata.
Stratul granular este alcatuit din 2-3 rinduri de celule cu nuclei picnotici, citoplasma
bogata in granulatiide kerato- hialina si numeroase tonofibrile dispuse peiferic.
Stratul cornos este alcatuit di 10-15 rinduri de celule keratinizate, aplatizate, fara
nucleu si care, in conditii patologice , se reduc la 2-3 rinduri de celule, datorita
hiperdescuamarii.
Memrana bazala. Epiteliul este legat de tesutul conjunctiv subiacent printr-omemrana
bazala avind grosimea de 300-400 A , alcatuita din doua foite : lamina lucida sau stratul
bazal,si
lamina densa spre corion continind complexe polizaharidice si fibre de
eticulina.Hemidesmosomii celulelor bazale se unesc cu lamina lucida , iar fibrele de
reticulina ale memranei bazale strabat lamina densa si lucida sise unesc cu membrana
celulelor bazale ale epiteliului. Membrana bazala este permiabila pentru fluide, dar
impermiabila pentru particule solide
18. Epiteliul sulcular. Structura și funcțiile.

Epiteliul santului gingival,epiteliul sulcular sau intern-epiteliul care acopera peretele moale al
santului gingival este slab keratinizat sau chiar nekeratinizat.Aceasta particularitate histologica
trebuie bine cunoscuta,fiind de importanta esentiala in patogenia,evolutia si tratamentul
formelor incipiente esentiale in patogenia ,evolutia si tratamentul formelor incipiente de
imbolnavire parodontala:gingivita cronica,dar mai ales parodontita marginala cronica
superficiala.Keratinizarea redusa sau absenta favorizeaza producerea de microeroziuni si
microulceratii urmate de singerari care sunt controlate in aceasta situatie printr-o atitudine
terapeutica particulara.
tapeteaza versantul intern al gingiei libere, de la mnarginea gingivala pina la fundul
santului gingival, unde se continua cu epiteliul jonctional. Este scuamos , stratificat
avind 10-15 rinduri de celule , subtiindu-seprogresiv spre insertia epiteliala , este
keratinizat fara digitatii interpapilare spre corion si fra strat granular. Se comporta ca o
membrana semipermiabila intere corion si santul gingival, fiind strabatut de fluidul
sulcular, cu rol in apararea locala antimicrobiana. In contact cu placa bacteriana
subgingivala, este strabatut de produse bacteriene (enzime, toxine , antigene) care
invadeaza corionul si declanseaza inflamatia gingivala
19. Epitelul joncțional (JE). Structura. Funcţiile. Compoziţia. Rolul în dezvoltarea bolii
parodontale.
Reprezinta cea mai semnificativa structura a jonctiunii dentogingivale.
.Epiteliul jonclional se extinde in direclie apicala de la nivelul porliunii celei mai declive a
santului gingival si formeaza un manshon in
jurul dintelui care, in condilii normale, poate fi localizat:
- numai pe smalt;
- pe smalt si pe cement;
- numai pe cement in funclie de stadiul de eruptie normala a dintelui sau de retractie gingivala
prin fenomene de involulie.
Grosimea in plan transversal a epiteliului jonclional este de numai 3-4 straturi de celule in
copilarie, dar poate creste cu varsta la 10-20
de straturi. Pe masura ce se extinde spre apical, epiteliul jonclional se reduce in grosime
ajungand la 3-4 straturi.
In plan vertical, inaltimea epiteliului jonclional variaza intre 0,25 si 1,35 mm (GLICKMAN).
Din punct de vedere structural, epiteliul jonclional este singura componenta a epiteliului
gingival care prezinta doua lamine bazale, cate una pe fiecare fata:
- lamina bazala: externa care se constituie ca lamina bazala a epiteliului sulcular si se
conecteaza cu lesutul conjunctiv subiacent;
- lamina bazala: interna care fixeaza epiteliul jonclional direct pe suprafala dintelui
20. Vascularizația și inervația parodonțiului marginal.
In interiorul corpului corpului mandibulei, circulatia sanguine se face prin artera alveolara
inferioara si ramurile sale: artera mentoniera, sublinguala si arterele faciale.
La maxilar, arterele alveolare superioare, anterioare si posterioare, artera infraorbitala si artera
palatine trimit colaterale ca si la mandibula prin anastomoze, formeaza plexul subalveolar si
reteaua interalveolara. Plexul subalveolar e sursa arteriolelor periodontal ascendente sau
longitudinal intraseptale, care au un traiect arcuat pe linga apex si ascendant in desmodontiu
Gingia e vascularizata de 3 surse:
-plexul periostal
-plexul intraalveolar
-plexul periodontal
Inervatia parodontiului marginal
Gingia osului maxilar e inervata de nervii alveolari superiori anteriori, mijlocii si posteriori,
ramuri din nervul infraorbital, nervul palatin mare(posterior), nervii nazopalatini.
Gingia osului mandibular e inervata de nervulal alveolar inferior, bucal, nervul mentonier pe
versantul vestibular si nervul sublingual pe versantul lingual
Ramurile terminale ale osului alveolar inferior asigura inervatia senzitiva. Fibrele nervoase
patrund in desmodontiu prin zona periapicala si prin orificiul laminei dure.
21. Lichidul șanțului gingival. Compoziția și funcțiile.

In mod normal, provine. in cantitati mici, continuu, din venulele corionului gingival, situat sub
epiteliul sulcular.
Proprletalile lichidului gingival 1. Indepartarea mecanica din sanlul gingival a materialului fluid
sau sub forma de particule straine, unele cu acliune antigenica si efecte agresive;
2. Activarea adeziunii insertiei epiteliale prin continutul de proteine plasmatice;
3. Activitatea antimicrobiana complexa prin anticorpi, tactori antimicrobieni, leucocite viabile.
***Cresteri ale volumului de lichid gingival se constata:
- dimineata;
- in cursul masticatiei;
- prin masaj gingival;
- prjn periaj;
- in sarcina;
- in urma folosirii contraceptivelor;
- in cursul inflamaliei gingivale; - in perioada de vindecare dupa tratament chirurgical.
Patrunderea in santul gingival a microbilor sau a unor mici particule de substante
solide este urmata de cresterea fluxului de lichid si eliminarea acestora incepand la cateva minute
dupa insinuarea lor. Antigenele placii bacteriene sau unele particule cu diametrul de 1-3 Ilm, de
exemplu carbon, trec prin epiteliul sulcular intact in corionul gingival, in sens invers cursului
normal al fluxului gingival.
Lichidul gingival nu este un simplu transsudat (filtrat fiziologic) ci un exsudat inflamator,
produs ca urmare a unui mecanism local de aparare activa si contine:
- elemente celulare: leucocite polimorfonucleare, limfocite, monocite;
- aminoacizi;
- albumine;
- alfa 1, alfa 2, beta si gamaglobuline cu functie de anticorpi: imunoglobuline de tip IgA, IgG,
IgM;
- fibrinogen;
- fibrinolizina;
- fractiuni proteice ale complementului C3, C4;
- glucide (de 3-4 ori mai mult ca in serul sanguin rezultatul activitatii florei microbiene locale si
nu a unui mecanism metabolic tisular);
- sistemul lactoperoxidazei cu rei in corectarea pH-ului;
- neutrofile intregi sau fragmentate dupa supraincarcare cu bacterii si degranulare;
- enzime lizozomale;
- enzime ca: fosfataza acida, fosfataza alcalina, betaglucuronidaza, catepsina, proteaze,
lacticdehidrogenaza si lizozim: acesta este o enzima glicozidazica si actioneaza prin cindarea
legaturilor dintre N-acetil-glucozamina si acidul acetilmuramic din componenta peretelui
bacterian;
- electroliti: Na, K, Ca, P;
- uneori, in cursul unor tratamente pentru infectii si afectiuni generale, substante
medicamentoase ca tetraciclina hidantoina, in concentratie mai mare decat in serul sanguin.
22. Fibrele gingivale. Tipurile de fibre gingivale. Descrierea fibrelor circulare, dento-
gingivale, dento-periostale,alveolo-gingivale.
Sistemul ligamentului supraalveolar asigura legatura dintre dinte-gingie,dinte-dinte si e format
din fibre gingivale in special din colagen cu diferita orientare.Ele confera gingiei elasticitate
rezistenta si o fixare de suprafata dintelui mai jos de epiteliul gingival.
Fibrele deu imobilitate gingiei si stabilizeaza fiecare dinte intr-un anumit sector.
1.Fibrele dento-gingivale care pornesc de la cementul radicular si se dispun ascendent si lateral
in corionul gingival.
2.Fibrele dento-dentare sau transseptale situate intre dintii adiacenti si au un traiect aproape
orizontal.
3.Fibrele dento-periostale pornesc de la dinte trec peste marginea alveolara(limbusul alveolar)
si se fixeaza la periost.
4.Fibrele dento-alveolare pornesc de la dinte si ajung la marginea alveolara dupa un traiect
aproape orizontal.
5.Fibrele alveolo-gingivale au capat atasat de creasta alveolara si se termina in corionul
gingival.
6.Fibrele periosto-gingivale fixeaza gingia de os prin intermediul periostului.
7.Fibrele transgingivale pornesc cu un capat de pe cementul radicular al suprafetelor
aproximale si se indreapta spre suprafata vestibulara sau orala a dintelui vecin,unde se
intrepatrund cu fibre similare din directia opusa.
8.Fibrele intergingivale traverseaza continuu corionul gingival paralel cu suprafetele vestibulare
si orale ale radacinilor.
9.Fibrele interpapilare care traverseaza spatiul interdentar in sens vistibulo-oral la baza papilei
10.Fibre semicirculare pornesc de la suprafata aproximala a radacinii unui dinte,ocolesc fata
vestibulara sau orala si se fixeaza pe fata aproximala opusa a aceluiasi dinte.
11.Fibre circulare in numar mic inconjoara in intregime radacina dintelui.
12.Fibre intercirculare sunt situate intre inelele de fibre circulare.
23. Șanțul gingival. Noțiune. Structura. Compoziţie.
Este spatiul situat intre supratata dintelui si epiteliul sulcular care captuseste marginea gingivala
de la creasta acesteia pana la epiteliul jonctional. Santul gingival este delimitat de:
- peretele intern, dentar;
- peretele extern, gingival;
- baza santului, conturul coronar al epiteliului jonctional.
Adancimea santului gingival, masurata clinic cu o sonda parodontala, variaza in mod normal
intra 1 si 3 mm, fiind in medie de 1,8 mm. Adancimea clinica a santului gingival nu corespunde
cu adancimea histologica, aceasta fiind mai mare.
24. Lățimea spațiului biologic. Definiție. Dimensiuni.

25. Instrumente parodontale pentru examinare.
Examinarea parodontala se face cu instrumentar specializat: sonde de parodontometrie
si sonde exploratorii.
Sondele de parodontometrie sunt instrumente folosite pentru detectarea prezentei,
configuratiei si adincimii pungilor parodontale. Sonda de parodontometrie recomandata
de OMS corespunde necesitatilor si exigentelor actuale. Sondele exploratorii sunt
folosite pentru detectarea si localizarea tartrului subgingival, a cariilor subgingivale si a
neregularitatilor suprafetelor radiculare accesibile.
sondele speciale de parodontometrie
- pt determinarea indicelui CPITN se utilizeaza sonda “flexible plastic screening
surveyor”
- pt masurarea adancimii pungilor parod si depistarea tartrului subging se
utilizeaza sonda “rigid metal tactile sensor”
- pt pungile parod ale dd din zonele de incongruenta dento-alv, la bi/trifurcatii, la dd
inclinati se utiilizeaza sonda “flexible plastic universal explorer”
- stabilirea gr de afectare parod se foloseste o sonda” butonata, colorata, gradata
intre 3.4 si 5.5 mm de la virf
26. Măsurarea adîncimii pungilor parodontale. Metode clinice și paraclinice. Sonda

parodontală electronică Florida.
Se realizeasa cu ajutorul unei sonde calibrate,inserate in santul gingival sau punga
parodontala,cit mai aproape de suprafata dintelui.Sondele parodontale au partea activa
subtire,marcata, iar capul rotungit. In parodontometrie se pot folosi urmatoarele tipuri de
sonde:
- CP12: 3,6,9,12mm.
-Michigan : 3,6,8 mm.
-Williams: 1,2,3,5,7,8,9,10mm.
-Goldman:1,2,3,5,7,8,9,10mm.
-Plast-Probe: 3,6,9mm.
Cu sonda se avanseaza in adincime pina se intilneste oarecare rezistenta,iar
masuratorile ar trebui effectuate in cite trei puncta ale suprafetelor vestibulare si linguale
a fiecarui dinte.Sonda trebuie astfel manevrata incit sa nu fie blocat de tartru
supragingival. Uneori ea nu poate sa atinga baza pungii,iar nivelul pina la care ajunge
depinde de : Grosimea sondei,forta de insertie in punga,dimensiunea pungii, accesul in
interiorul pungii si prezenta depozitelor.
sondele de parodontometrie
- sunt instrumente pt detectarea prezentei, configuratiei si adancimii pungilor parod
- sondele exploratorii sunt folosie pt detectarea si localizarea tartrului subging,
cariilor subging si a neregularitatilor supraf rad
- folosite dupa detartraj si chiuretaj radicular pt contrololul indepartarii in totalitate a
tartrului subgingival si a obtinerii unor suprafete radiculare netede,fara neregularitati si
asperitati
- sondele manuale uzuale au un grad mai mic de precizie decat cele cu presiune
standardizata si controlata
surveyor”
- stabilirea gr de afectare parod se foloseste o sonda” butonata, colorata, gradata
intre 3.4 si 5.5 mm de la vf”
27. Mobilitatea dinților. Mobilitate fiziologică. Mobilitate patologică. Clasificarea după
Miller.
Mobilitatea dentară fiziologică are valori cuprinse între O, 15 mm la monoradiculari şi O,
1 O mm la pluriradiculari. Valorile sale variază de la o persoană la alta, sunt mai mari
după un efort de masticatie, în cursul serii, faţă de dimineaţă, cresc în cursul ciclului
menstrual şi în sarcină.
Mobilitatea dentară fiziologică totală este rezultatul a două faze de deplasare dentară:
-desmodontală, pe seama compresiunii elementelor din spaţiul dento-alveolar şi
reprezintă mobilitatea fiziologică primară a dintelui;
- alveolară, pe seama deformării elastice a peretelui osos alveolar şi reprezintă
mobilitatea fiziologică secundară a dintelui.
Mobilitatea dentară fiziologică nu poate fi percepută cu uşurinţă de examinater, prin
mijloacele clinice curente şi se evidenţiază, cel mai bine, prin mobilometrie
instrumentală de precizie.
Mobilitatea patologica este mobilitatea dentara care depaseste limitele fiziologice, fiind
cauzata de:
 Reducerea suportului parodontal ligamentar si osos
 Ocluzia traumatica , care suprasolicita dintii si genereaza procesul de distructie
desmo-osoasa;
 Extinderea inflamatiei gingivale la suportul osos si ligamentar genereaza procese
de distructie desmo-osoasa
 Sarcina, prin modificarile hormonale, de asemenea ciclul menstrual sip e
perioada folosirii contraceptivelor hormonale;
 Procese patologice ale osului alveolar, care se insotesc de distructie tisulara.
Mobilitatea dentara patologica se aprecieaza dupa o scara de 3 grade:
Gradul 1: Mobilitatea numai in sens V-O
Gradul 2 : Mobilitatea in sens V-O si M-D
Gradul 3: Mobilitatea in sens V-O, M-D si vertical
28. Examenul parodontal. Statusul parodontal.
Reprezinta partea cea mai importanta in diagnosticarea problemelor parandontale si ne
obliga sa apreciem:
1. Culoarea gingiei,forma,consistenta.
2. Singerarea si exudatul purulent.
3. Tumefactia gingiei
4. Masurarea adincimii pungii parodontale
5. Relatia dintre marginea gingivala si limita smalt-cement.
6. Relatia dintre smalt-cement si baza pungii.
7. Aprecierea largimii de gingie atasata.
8. Retractia gingivala
9. Mobilitatea dentara
10. Furcatiile
11. Analiza ocluziei
29. Criterii clinice de evaluare în timpul unui examen parodontal. (nivelul marginei
gingivale libere, adâncimea pungii parodontale, pierderea atașamentului clinic,
mobilitatee, sângerare, supurare)
a) Depistarea placii se face prin inspectie directa, cu sau fara colorarea ei cu o solutie
revelatoare
b) Depistarea tartrului
c) Singerarea si supuratia nu reprezinta indicatori ai severitatii bolii dar semnifica
prezenta unei ulceratii pe peretele epithelial al gingiei.Cea mai comuna acuza a
pacientilor cu problemele parodontale este singerarea gingivala,al carei caracter
spontan sau provocat,alaturi de prezenta unui exudat sero-purulent caracterizeaza o
afectare grava.
d) Gingia tumefiata reprezinta un alt semn major al imflamatiei. Modificarile vasculare
ce apar in faza acuta al imflamatiei produc edem si modificare de culoare spre rosu
deschis sau cianotic.
e) Masurarea adincimii pungii paradontale se realizeasa cu ajutorul unei sonde
calibrate inserate in santul gingival sau punga paradontala, cit mai aproape de
suprafata dintelui. Cu sonda se avanseaza in adincime pina se intilneste o oarecare
rezistenta,iar masuratorile ar trebui efectuate in cite 3 puncte ale suprafetelor
vestibulare si linguale ale fiecarui dinte.
Nivelul de atasament: Nivelul bazei pungii in raport cu limita smalt-cement afecteaza
prognosticul fiecarui dinte in parte,mai mult decit adincimea acesteia
f) Aprecierea nivelului de atasament este important in faza de evaluare a tratamentului
aplicat si in faza de mentinere a rezultatelor acestuia.
g) Retractia gingivala: Prezenta sa este un semn de alarma,fiind evidenta in urma
expunerii limitei smalt-cement. Gingia retractata poate fi caracterizata prin toate
atributele unei gingii normale sau poate prezenta semne de imflamatie,iar tartru
subginival observant pe suprafata radacinii expuse prin retractia gingiei reprezinta
dovada ca aparitia pungilor a precedat acest fenomen.
h) Mobilitatea dentara patologica se aprecieaza dupa o scara de 3 grade:
Gradul 1: Mobilitatea numai in sens V-O
Gradul 2 : Mobilitatea in sens V-O si M-D
Gradul 3: Mobilitatea in sens V-O, M-D si vertical
30. Indicele de sîngerare (ÎS).

Indicele de sângerare papilară (MUHLEMANN)
O. absenţa sângerării;
1. sângerare punctiformă izolată, unică;
2. sângerări punctiforme multiple sau pe o arie redusă;
3. sângerare care umple întreg spaţiul interdentar;
4. sângerare care depăşeşte marginea gingivală liberă.
Indicele de sângerare gingivală
Poate fi exprimat procentual prin:
X= *100
31. Punga parodontală. Noțiune. Structura și compoziția.
Punga parodonatala este o adincire patologica a santului fiziologic gingival si
constituie unul din semnele cardinal ale parodontopatiilor inflamatorii.
Adincirea se realizeaza prin 2 mecanisme associate:
 Intr-un prim stadiu , are loc o deplasare a marginii gingivale in sens coronar;
 In al doilea stadiu are loc deplasarea in sens apical a epiteliului atasat,
consecutive distructiei inflamatorii a fibrelor gingiva-dentare pe care se sprijina
Dupa morfologia si rapoartele cu structurile adiacente, pungile se clasifica in
gingivale si parodontale. Pungile gingivale se formeaza prin extinderea gingiei in
sens coronar, fara procese destructive in parodontiul de sustinere. Pungile
parodontale se formeaza prin adincirea santului fiziologic, datorita migrarii epiteliului
atasat in sens apical, consecutive distructiei fibrelor gingiva-dentare de sprijin.
Continutul pungii este format din microorganisme, produse microbiene (enzyme,
endotoxine), placa bacteriana, fluid gingival, mucina salivara, resturi alimentare,
leucocite, cellule epiteliale descuamate.
32. Măsurarea adâncimii pungii parodontale. Metode și instrumente.

o sonda” butonata, colorata, gradata intre 3.4 si 5.5 mm de la vf” Se realizeasa cu
ajutorul unei sonde calibrate,inserate in santul gingival sau punga parodontala,cit mai
aproape de suprafata dintelui.Sondele parodontale au partea activa subtire,marcata, iar
capul rotungit. In parodontometrie se pot folosi urmatoarele tipuri de sonde:
- CP12: 3,6,9,12mm.
-Michigan : 3,6,8 mm.
-Williams: 1,2,3,5,7,8,9,10mm.
-Goldman:1,2,3,5,7,8,9,10mm.
-Plast-Probe: 3,6,9mm.
Cu sonda se avanseaza in adincime pina se intilneste oarecare rezistenta,iar
masuratorile ar trebui effectuate in cite trei puncta ale suprafetelor vestibulare si linguale
a fiecarui dinte.Sonda trebuie astfel manevrata incit sa nu fie blocat de tartru
supragingival. Uneori ea nu poate sa atinga baza pungii,iar nivelul pina la care ajunge
depinde de : Grosimea sondei,forta de insertie in punga,dimensiunea pungii, accesul in
interiorul pungii si prezenta depozitelor.
sondele de parodontometrie
- sunt instrumente pt detectarea prezentei, configuratiei si adancimii pungilor parod
- sondele exploratorii sunt folosie pt detectarea si localizarea tartrului subging,
cariilor subging si a neregularitatilor supraf rad
- folosite dupa detartraj si chiuretaj radicular pt contrololul indepartarii in totalitate a
tartrului subgingival si a obtinerii unor suprafete radiculare netede,fara neregularitati si
asperitati
- sondele manuale uzuale au un grad mai mic de precizie decat cele cu presiune
standardizata si controlata

surveyor”
- stabilirea gr de afectare parod se foloseste
33. Parodontograma. Metoda de completare a parodontogramei și instrumente utilizate..

Este o metoda de inregistrare grafica a imbolnavirii parodontiului marginal, pe o
diagrama a fetei vestibulare si orale a arcadelor dentare.
Parodontograma cuprinde schema dintilor pe o schita gradata in mm. O
parodontograma cuprinde 4 schite din care 2 pentru fata vestibulara si orala a dintilor
maxilari si 2 pentru fata vestibulara si orala a dintilor mandibulari.
Pe schite sunt desenati dintii in marime naturala, in cifre medii. Adincimea pungilor
parodontale se inregistreaza pe parodontograma cu o linie continua rosie, retractia
gingivala se inscrie cu o linie albastra, iar mobilitatea patologica printr-o cifra de la 0-3 in
functie de gradul constatat, trecuta in dreptul fiecarui dinte in parte.
Trasarea liniilor se face prin unirea punctelor inseminate,in fuctie de valorile obtinute la
determinarea adincimii pungilor si a retractiei cu ajutorul sondei gradate.Dupa
efectuarea tratamentului se produc modificari ale valorilor initiale,in sensul reducerii
pungilor,care revin in limitele santului fiziologic,cu pretul sporii retractiei marginii
gingivale,consecutive vindecarii inflamatiei sau tratamentului chirurgical.In aceste
conditii pe aceeasi parodontograma se inregistreaza postterapeutice cu linii punctate. In
felul acesta parodontograma ofera prilejul aprecierii rapide a diagnosticului imbolnavirii
parodontale,pe baza caruia se formuleaza prognosticul si indicatia de tratament precum
si evaluarea succesului terapeutic.
34. Examenul radiografic. Metode de apreciere a pierderii osoase.
Radiografiile sunt indispensabile pentru aprecierea starii parodontiului profund.
Radiografia poate fi:
-in incidenta izometrica, ortoradiala
-panoramica monomaxilara
-ortopantomografie
Examinarea radiografica permite obtinerea urmatoarelor informatii:
 Marimea si morfologia radacinii
 Raportul coroana-radacina
 Cantitatea aprox de pieredere osoasa
 Relatia sinusului maxilar cu distructia parodontala;
 Starea crestei alveolare interproximale: resorbtia orizontala sau vertical
 Largirea spatiului periodontal pe suprafata meziala sau distala a radacinii
 Cointeresarea avansata a furcatiilor
 Patologia periapicala
 Concrementul tartric
 Fracture coronare
 Resorbtii radiculare
 Lamina dura
 Structura osului trabecular
 Gradul si tipul de resorbtie osoasa; vertical, orizontaka, mixta
 Modificarile osului alveolar dupa tratament
35. Leziuni de furcație. Definiție și clasificare. Evaluare. Clasificarea furcașiilor după

Glickman.
Leziunile de furcatie reprezinta o pierdere osoasa situate intre radacinile dintilor
pluriradiculari. Aspectul microscopic se caracterizeaza prin largirea spatiului
periodontal, care contine cellule si exsudat inflamator; inflamatia se extinde la septul
osos interdentar , ducind la resorbtia si reducerea inaltimii acestuia.
Dupa gradul de distructie osoasa pot fi differentiate 4 stadii evolutive:
 Gradul1 : fara modificari radiografice
 Gradul2: cu modificari radiografice, dar sonda nu poate patrunde decit partial;
 Gradul3 : cu modifcari radiologice; sonda patrunde usor si parcurge intreg spatial
interradicular in sens vestibule-oral;
 Gradul4 : cu distructie importanta si expunerea furcatiei.
In concordanta cu masurarea orizontala a gradului de afectare Glikman, propune
urmatoarea clasificare:
 Gradul 1: leziunile sunt incipiente si afecteaza in principal gingia, care se
retrage si pune in evidenta furcatia fara ca sonda sa patrunda interradicular
 Gradul2: furcatia poate fi explorata cu ajutorul sondei, care patrunde pe o
distanta de max 3 mm; examenul radiologic deceleaza o demineralizare
incipienta(f1 dupa Ramfjord)
 Gradul3: furcatia poate fi explorata pe o distanta mai mare de 3 mm, dar nu
trece pe versantul opus; apare resorbtia septului inetrradicular(f2 dupa
ramfjord)
 Gradul4: furcatia este permeabila de pe un versant pe altul, iar resorbtia
osoasa decelabila radiologic este de grade diferita( f3 ramfjord)
36. Placa bacteriană. Definiție. Etiologie.Indicele de placă.
Placa Dentara este un depozit format din agregate bacteriene ce adera la suprafetele dentare
sau alte suprafete solide din cavitatea bucala prin intermediul unei matrice . Apare ca un
depozit mat,acumulat in special in zona coletului dintelui,intre spatiile interdentare,fosetele
ocluzale.Pentru determinarea prezentei placii bacteriene se folosesc revelatori de placa .Placa
veche acumulata pe suprafetele dintilor se calcifica si formeaza tartrul in special pe suprafetele
dentare din zona canalelor salivare majore(suprafata linguala a incisisivilor inferiori, si suprafata
vestibulara a molarilor superiori). Deosebim placa supragingivala si subgingivala.
Compozitie: Primul strat al placii microbiene este format in special de glicoproteine, unde se
mai gasesc in cantitati mari aminoacizi de tipul prolinei si glicinei, acid glutamic. .Primii adera la
pelicula streptococii orali, si cocii gram negativi ca Neisseria si Moraxella.Apoi in interval de 24
h la ele mai adera corinebacterii ,bacterii anaerobe Veillonella,Lactobacillus apoi si actinomicete
anaerobe.
In placa matura, se mai observa: celule epiteliale, leucocite, eritrocite, particule alimentare şi
protozoare. Placa matură are capacitatea de a metaboliza foarte rapid zaharoza din aportul
alimentar prin lanţul glicolitic, producînd acizi organici care asigură o scădere profundă şi
prelungită a pH-ului plăcii, smalţul începe să sufere procesul de demineralizare.
-suprafetele V la M1 sup+suprafetele L ale m1 inf+suprafetele V ale IC sup drept si ic in stang=6
suprafete
- 0 – absenta placii
- 1 – placa supraging in 1/3 colet
- 2 – placa in 1/3 mijlocie a coroanei
- 3 – placa in 1/3 incizala sau ocluzala a coroanei
X= suprafetele dentare cu placa(procentual)
Y=suprafetele dentare fara placa(procentual)=100-X
indice de placa SILNESS si LOE
- 0 – absenta placii
- 1 – placa nu se obs cu ochiul liber pe supraf dentare decat dupa razuire cu vf rotunjit al sondei
- 2 – placa este vizibila cu ochiul liber ca un depozit fin pelicular
- 3 – acumularea de placa in strat gros, care acopera santul ging de la marg ging libera pana la
supraf dentara
37. Etape de dezvoltare a plăcii bacteriene.

Formarea Placii dentare prevede citeva etape:
1.formarea peliculei,
2.colonizarea bacteriana precoce,
3.succesiunile bacteriene pina la maturizarea placii.
Formarea peliculei: Microorganismele orale ca provatella melaninogenica
,P.oralis,fusobacterium produc neuroamidaze sub actiunea careia glicoproteinele salivare pierd
acidul sialic si precipita.Glicoproteinele insolubilizate se adsorb prin intermediul ionilor de Ca pe
suprafetele dentare ,in urma caror se adsorb si fosfoproteine,sulfoglicopeptide,incit grosimea
peliculei creste de la 100nm pina la 500-1000 nm dupa 48h.
Colonizarea si succesiunile: Bacteriile din saliva se adsorb pe pelicula glicoproteica in
formare.Primii adera la pelicula streptococii orali, si cocii gram negative ca Neisseria si
Moraxella.Apoi in interval de 24 h la ele mai adera corinebacterii ,bacterii anaerobe
Veillonella,Lactobacillus apoi si actinomicete anaerobe.Astfel Are loc sinteza de matrice
polizaharidica , scade potentialul de oxido-reducere ,se modifica Ph si se acumuleaza cataboliti
si alti produsi bacterieni care pregatesc urmatoarea succesiune bacteriana cu maturarea placii
ulterior.
Placa matura: Odată formata, placa bacteriană, continuă să se populeze cu bacterii
secundare, să se maturizeze, astfel încât în final, se concentrează în structura sa o cantitate
foarte mare de germeni. În 30 de zile de la colonizarea peliculei primare cu microorganisme,
apare placa bacteriană matură. Alţi constituenţi ai plăcii bacteriene mature ,pe lângă
microorganisme sunt: celule epiteliale, leucocite, eritrocite, particule alimentare şi
protozoare. Placa matură are capacitatea de a metaboliza foarte rapid zaharoza din aportul
alimentar prin lanţul glicolitic, producînd acizi organici care asigură o scădere profundă şi
prelungită a pH-ului plăcii, smalţul începe să sufere procesul de demineralizare. De aceea, este
necesară îndepărtarea constantă a plăcii bacteriene de pe structurile orale prin respectarea
unor reguli de igienă şi alimentaţie care ne vor păstra dinţii sănătoşi
38. Placă bacteriană supragingivală. Etiologie. Compoziţie.

Este localizata pe suprafetele dentare vestibulo-orale, aproximale si in fosetele
suprafetelor ocluzale.
Flora microbiana dominanta este aeroba si gram-pozitiva.
Placa supragingivala este scaldat de saliva si expus unor mecanisme de dezagregare
prin masticatie, deglutitie fiind accesibila in mod direct procedurilor de igiena bucala.
Placa supragingivala este implicata in patogenia proceselor carioase.
Placa supragingivala protejeaza zona subgingivaJa si permite stabilirea unor specii noi;
creeaza conditii de anaerobioza, se grefeaza specii noi, creste numarul de celule
descuamate, de celule fagocitare, sporesc produse!e de metabolism.
39. Placă bacteriană subgingivală. Etiologie. Compoziţie.

Este localizata sub marginea gingivala libera.
Flora microbiana dominanta este anaerobii, alcatuitA din specii
gram-negative.
Placa subgingivala. este in contact cu lichidul santului gingival si nu e supusa, in mod
obisnuit fortelor mecanice de dezagregare; este greu accesibifa masurilor de igiena
obisnuite..
Placa subgingivala. este implicata in patogenia bolilor parodontale.
Placa supragingivala protejeaza zona subgingivaJa si permite stabilirea unor specii noi;
creeaza conditii de anaerobioza, se grefeaza specii noi, cre$te numarul de celule
descuamate, de celule fagocitare, sporesc produse!e de metabolism.
Placa subgingivala asociata suprafelei dentare

Are o structure apropiata de cea a placii supragingivale, bacteriile acopera suprafata
radacini; dentare. Flora dentara este gram-pozitiva, coci, bacili, filamente, dar poate fi
prezent si un numar mic de bacili si coci gram-negativi.
Placa subgingivala asociata epiteliului santului gingival
Placa situata in santul gingival se extinde pana in zona jonctiunii gingivo-dentare
Compozilia bacteriana este dominata de flora gram-negativa, bacili si cuprinde un
numar mare de bacterii flagelate si spirochete .
Placa subgingivala asociata tesutului gingival
Penetrarea in tesuturi a fost descrisa in forma de parodontita juvenila localizata, precum
si in gingivostomatita ulcero-necrotica..
40. Etapele formării şi structura biofilmului dentar. Pelicula dobîndită. Adeziunea

reversibilă. Adeziunea ireversibilă.
Adeziunea reversibila. Adeziunea ireversibila.

Placa bacteriana dentara se constituie intr-un biofilm natural. Biofilmele reprezinta
comunitati microbiene aderente la un substrat cu anumite proprietati structurale Si
functionale.
Structural, un biofilm este alcatuit din bacterii atasate si aderente la substrat. cu legaturi
complexe intre ele Si continute intr-o matrice polimerica elaborata de ele insele.
Un biofilm realizeaza astfel o structura complexa, tridimensionala, intr-o continua
dinamica, dar relativ stabila
41. Bacteriile asociate bolii parodontale.
Argumente pro şi contra privind rolul bacteriilor în declanşarea şi evoluţia bolii

parodontale (74).
1. Bacteriile acumulate pe dinţi apar după un model predictibil şi într-o anumită
succesiune.
2. Acumulările bacteriene pe dinţi sunt asociate bolii parodontale.
3. Distrugerea bacteriilor de pe dinţi (p.b. – placa bacteriana) impiedică de obicei boala
parodontală sau reduce simptomatologia bolii.
4. Boala p. apare atunci când parodonţiul răspunde prin inflamaţie la atacul microbian.
5. Interacţiunea complex bacterian - răspunsul organismului poate fi:
- pacienţi cu p. b. şi răspuns normal - fără inflamaţie;
pacienţi cu p. b. şi răspuns anormal - cu inflamaţie.
6. Dacă dinţii se curăţă profesional, la fiecare 2 zile, semnele clinice de gingivită nu
apar; gingivita apare ca rezultat al maturării placii bacteriene aşa încât împiedicarea
maturării placii bacteriene printr-o igienă dentară bună, este o metodă de prevenire a
bolii parodontale.
Streptococii reprezintă 60-90% dintre bacteriile care colonizează smalţul dentar în

primele 4 ore după periajul dentar.
Bacteriile colonizatoare primare coagregă numai cu un set de colonizatori
timpurii (Actinomices, Capnocytophaga, Eikenella, Haemophillus, Prevotella,
Veillonella) şi, în general, nu coagregă cu colonizatori tardivi
(Porphyromonas gingivalis).
Puntea de legătură între cele două categorii de colonizatori este Fusobacterium
nucleatum.
Boala parodontală este produsă de bacterii din placa bacteriana dintre acestea:
Actinobacillus actinomycetemcomitans, Porfiromonas gingivalis, Bacteroides forsythus,
sunt cele mai frecvente bacterii Gram (-), asociate cu periodontita.
42. Tartrul dentar. Definiţie. Clasificare.
Tartrul dentar este un depozit organo-mineral aparut in urma calcifierii placii dentare cu ioni de calciu ,
întâlnit la dinţii, lucrările dentare fixe şi mobile, la implanturile şi aparatele ortodontice intilnite in
cavitatea bucala.
Viteza de formare a tartrului dentar reprezinta o caracteristica individulala si este influentata de o serie de
factori favorizanti:
-retentivitati anatomice
-cantitatea si compozitia salivei secreate
-fumatul
-igiena cavitatii orale
In raport cu dispozitia sa fata de marginea gingivala Iibera si conturul papilei interdentare, tartrul
dentar poate fi supragingival sau tartru salivar si subgingival ori tartru seric, in functie si de originea
principala a componentelor sale: predominant din saliva si, respectiv, din extravazatul sanguin gingival.
Tartrul supragingival este un depozit organo-mineral de culoare alba-galbena cu consistenta redusa la
inceput; imediat dupa depunere este friabil, moale, grunjos Si se disloca cu usurinta.
Localizari preferentiale:
- suprafata Iinguala a incisivilor inferiori, unde se poate depune in strat continuu; o cantitate mai mare de
tartru se observa pe fata linguala a incisivilor centrali, in dreptul orificiilor canalului WHARTON;
- suprafata vestibulara a molarilor superiori. in dreptul orificiului canalului STENON;
- suprafata ocluzala a dintilor laterali lipsiti de antagonisti, cu o autocuratire si curatire artificiala
deficitare. In timp, consistenta si aderenta tartrului supragingival cresc, iar culoarea vireaza spre maroniu-
negru, prin impregnare cu pigmenti din alimente sau de hidrocarburi si nicotina la fumatori.
Tartrul subgingival este de culoare maroniu inchis spre negru consistenta crescuta, dens, de cele mai
multe ori foarte aderent greu de dislocat, dispus in santul gingival sub marginea gingivala libera ,sub
forma unor depozite lamelare cu o suprafata dura, neregulata. Uneori, se prezinta sub forma unor depozite
mici, punctiforme, de consistenta dura confluente linear sau in suprafata.
Tartrul subgingival se poate prezenta sub diferite forme:
1. Crusta cu suprafata aspra,rugoasa;
2. Depozite spinoase, ca acoperite cu ghimpi;
3. Formatiuni nodulare;
4. Bordura circulara sau partial circulara;
5. Fatete netede subtiri, cu suprafata lipsita de neregularitati.
6. Digitatii sub form de feriga;
7. Insule de tartru, pete insulare.
Din punct de vede e al profunzimii tartrul subgingival poate fi situat de-a lungul radacinii: - apical; - in
zona mijlocie; - coronar
Compozitia tartrului dentar:

-substante anorganice- 75-85% (ioni de calciu, fosfat si carbonat, ioni de sodium, magneziu,potasiu,
cantitati foarte mici de clor, zinc, strontiu)
-substante organice 15% ( resturi de microorganisme moarte, cellule epiteliale descuamate, leucocite,
micina salivara si un nr mare de microorganism vii: coci, bacilli, funci si forme filamentose)
-apa 8%
43. Tartrul dentar. Compoziţia minerală a tartrului dentar.

cavitatea bucala.
-fumatul
Tartrul supragingival este format in proportie de 70-90% din componente anorganice:

- fosfat de calciu (75,9%);
- carbonat de calciu (3,1%);
- fosfat de magneziu;
- cantitati minime (urme) de sodiu, zinc, strontiu, brom, cupru, mangan, aluminiu, siliciu, fier, aur,
tungsten.
Componentele anorganice ale tartrului supragingival au structura cristalina dispusa in patru forme: -
hidroxiapatita (58%); - witiokita (21%); - fosfat octocalcic (21 %); - brușită (9%). Tartrul subgingival are
o compozitie similara cu a tartrului supragingival, dar cu unele particularitati: - un raport calciu-fosfor
mai crescut; - un continut crescut de sodiu, in special, in portiunile profunde ale pungilor parodontale; -
mai multa witlokita, mai putina brușită și fosfat octocalcic. Continutul in hidroxiapatita este acelasi ca și
în cazul tartrului supragingival.
Continutul anorganic al tartrului subgingival variaza procentual pentru diferite componente: Natriu:
1,8% coronar; 1,33% in zona mijlocie; 1,37 apical;
Magneziu: 1,79% coronar; 1,36% în zona mijlocie; 2,29 apical;
Fosfor: 38,58% coronar; 38,92 in zona mijlocie; 38,95% apical
Calciu: 55,69% coronar; 56,90 în zona mijlocie; 55,41 apical;
Fluor: 18,28% coronar; 10,28% în zona mijlocie: 10.00% apical;
Raportul calciu/fosfor este 1,45 coronar; 1.45 în zona mijlocie; 1,42% in zona apicala (ROBERTS-
HARRY, CLEREHUGH, SHORE, ROBINSON, 2000).
44. Tartrul dentar. Compoziţia organică a tartrului dentar.

cavitatea bucala.
-fumatul
Tartrul dentar contine:

- componente proteice (6-8%);
-lipide (0,2%), ca lipide neutre, fosfolipide, acizi grasi, colesterol;
- carbohidrati (2-9%): glucoza. galactoza, galactozamine.
Componenta organica a tartrului este reprezentata Si din formatiuni viabile cum sunt: celule epiteliale
recent descuamate, leucocite, microorganisme diferite.
45. Etapele formării tartrului dentar.
Se depune de la virste tinere, primul apare tartrul supragingival. Tartrul dentar se formeaza pe
structurile bacteriene déjà preexistente care sufere procese de mineralizare. Aceasta incepe in
mod obisnuit in primele zile de depunere a placii bacteriene, chiar in prima zi in 4-8 ore si
reprezinta 50% dupa 2 zile, realizind o calcificare a 60-90% dupa 12 zile
Viteza de formare a tartrului dentar reprezinta o caracteristica individulala si este influentata de
o serie de factori favorizanti:
-fumatul
Rolul dietei
O dieta bogata in zaharuri favorizeaza formarea placii la nivelul careia se acumuleaza
Streptococcus Mutans, neisserii, lactobacilli, veilonelle. Speciile de Streptococcus Mutans
provoaca o demineralizare precoce creaza un pH acid, favorizind microclimatul pentru
acumulari in placa bacteriana
-Alimentele dure cu actiune mecanica pronuntata intirzie formarea tartrului dentar
-Dificienta vitaminei B6 A P8 favorizeaza formarea tartrului
Tartrul dentar este factorul comun in etiologia cariei si a parodontopatiilor. Capacitatea lui de a
contribui la producerea cariilor depinde de continutul lui in calciu si fosfat, de metabolismul
bacterian propriu, de limitele valorilor intre care poate varia pH-ul sau de accesibilitatea si
componentii salivei.
Cavitatea bucala are o temperature constanta, iar alimentata si fluxul salivar asigura material
prima, conditiile ionice si de pH necesare supravetuirii si multiplicarii bacteriene, realizindu-se
astfel o cultura mixta bacteriana. Bacteriile in schimb modifica compozitia fizico-chimica a
mediului bucal, stabilesc legaturi atit cu gazda cit si cu celelalte specii bacteriene. Exista o
strinsa relatie intre placa dentara si bolile parodontiului. In placa de 48 ore se produce
material toxic in concentratii suficiente sa afecteze integritatea gingiilor. Substantele din
placa( enzimele proteolitice de origine bacteriana, amoniacul, hidrogenul sulfurat) pot difuza in
tesuturile gingivale fiind iritanti potentiali pentru gingii. De asemenea , endotoxinele becteriene
patrund in gingie inducind formarea de anticorpi. Reactiile locale antigen-anticorp, activeaza
complementul initiind procesul inflamator al gingiei si parodontiului.
46. Tartrul dentar supragingival. Etiologie. Compoţie. Rolul său în dezvoltarea bolii
parodontale.
Tartrul supragingival este un depozit organo-mineral de culoare alba-galbena. cu.
consistenta redusa la inceput; imediat dupa depunere este friabil, moale, grunjos Si se
disloca cu usurinta
Localizari preferentiale:
- suprafata Iinguala a incisivilor inferiori, unde se poate depune in strat continuu, o
cantitate mai mare de tartru se observa pe fata linguala a incisivilor centrali, in dreptul
orificiilor canalului WHARTON;
- suprafata vestibulara a molarilor superiori. in dreptul orificiului canalului STENON;
- suprafata ocluzala a dintilor laterali lipsiti de antagonisti, cu o autocuratire Si curatire
artificiala deficitare.
In timp, consistenta Si aderenta tartrului supragingival cresc, iar culoarea vireaza spre
maroniu-negru. prin impregnare cu pigmenti din alimente sau de hidrocarburi si nicotina
la fumatori.
Tartrul supragingival este format in proportie de 70-90% din componente anorganice:

- fosfat de calciu (75,9%);
- carbonat de calciu (3,1%);
- fosfat de magneziu;
- cantitati minime (urme) de sodiu, zinc, strontiu, brom, cupru, mangan, aluminiu, siliciu,
fier, aur, tungsten.
Componentele anorganice ale tartrului supragingival au structura cristalina dispusa in
patru forme:
- hidroxiapatita (58%);
- witlokita (21%);
- fosfat octocalcic (21 %);
- brusita (9%).
Rolul tartrului dentar în producerea bolii parodontale - tartrul dentar este un factor
favorizant etiologic pentru boala parodontală, dar nu este un factor cauzal.
Tartrul dentar a fost asociat cu bolile parodontale atât de către autorii vechi, cât şi de cei
moderni. Deşi tartrul nu are un efect traumatic direct pe ţesuturile gingivale, cum s-a
crezut anterior, poate fi un factor care contribuie la boală prin amplificarea p.b.
Este un factor agravant în evoluţia bolii parodontale, constituie situsuri pentru
dezvoltarea p.b. şi în acelaşi timp un factor de iritaţie pentru gingie. Suprimarea
completă a tartrului dentar supra şi subgingival reduce inflamaţia parodontală, motiv
pentru care orice tratament parodontal începe cu detartrajul şi igienizarea corectă.
47. Tartrul dentar subgingival. Etiologie. Compoţie. Rolul său în dezvoltarea bolii
parodontale.
Tartrul subgingival, seric rezultă prin precipitare din lichidul crevicular, este de culoare
maronie-negru, cu o consistenţă crescută, dens, aderent, se dislocă cu dificultate şi se
găseşte în şanţul gingival.
Tartrul subgingival se formează apical până la marginea gingivală şi de obicei nu este
vizibil. Poate fi detectat prin explorare tactilă cu o sondă parodontală sau cu un
explorator fin şi este de obicei evidenţiat ca o suprafaţă aspră. Dacă marginea gingivală
este îndepărtată prin suflarea cu aer sau cu un instrument dentar, tartrul subgingival
poate fi evidenţiat chiar apical până la joncţiunea smalţ-cement. Tartrul subgingival
apare frecvent maron sau negru, ceea ce reflectă prezenţa produşilor bacterieni şi
sanguini.
Tartrul subgingival are o compozitie similara cu a tartrului supragingival, dar cu unele

particularitati:
- un raport calciu-fosfor mai crescut;
- un continut crescut de sodiu, Tn special, Tn portiunile profunde ale pungilor
parodontale;
- mai multa witlokita, mai putina brusita Si fosfat octocalcic.
Continutul in hidroxiapatita este acelasi ca Si in cazul tartrului supragingival. Continutul
anorganic al tartrului subgingival variaza procentual pentru diferite componente:
Natriu: 1,8% coronar; 1,33% in zona mijlocie; 1,37 apical;
Magneziu: 1,79% coronar; 1,36% Tn zona mijlocie; 2,29 apical;
Fosfor: 38,58% coronar; 38,92 in zona mijlocie; 38,95% apical'
Calciu: 55,69% coronar; 56,90 Tn zona mijlocie; 55,41 apical;
Fluor: 18,28% coronar; 10,28% Tn zona mijlocie: 10.00% apical;
Raportul calciu/fosfor este 1,45 coronar; 1.45 Tn zona mijlocie; 1,42% in zona' apicala
Rolul tartrului dentar în producerea bolii parodontale - tartrul dentar este un factor
favorizant etiologic pentru boala parodontală, dar nu este un factor cauzal.
Tartrul dentar a fost asociat cu bolile parodontale atât de către autorii vechi, cât şi de cei
moderni. Deşi tartrul nu are un efect traumatic direct pe ţesuturile gingivale, cum s-a
crezut anterior, poate fi un factor care contribuie la boală prin amplificarea p.b.
Este un factor agravant în evoluţia bolii parodontale, constituie situsuri pentru
dezvoltarea p.b. şi în acelaşi timp un factor de iritaţie pentru gingie. Suprimarea
completă a tartrului dentar supra şi subgingival reduce inflamaţia parodontală, motiv
pentru care orice tratament parodontal începe cu detartrajul şi igienizarea corectă.
48. Indicii tartrului dentar . Metode de apreciere.

Indici de igienă bucală(IHB): indice de placă şi indice de tartru
Indicele de igiena bucala: IHB

Are doua componente:
- indicele de placa;
- indicele de tartru.
Valoarea indicelui de placa si, respectiv, a indicelui de tartru rezulta prin insumarea
valorilor constante pe sase suprafete preselectate:
- suprafetele vestibulare ale primilor molari superiori;·
- suprafetele Iinguale ale primilor molari inferiori;
- suprafetele vestibulare ale incisivilor centrali superior drept si inferior stang.
Valorile indice/ui de tartru sunt:
0. absenta tartrului;
1. tartrul supragingival in treimea de colet a dintelui;
2. tartru in treimea mijlocie a coroanei;
3. tartru in treimea incizala sau ocluzala a coroanei.
Valoarea total a a indicelui de igiena bucala rezulta din insumarea indicelui de placa si
tartru.
Indicele de placa (sau de tartru) poate fi exprimat in doua modurl:
Suprafetele dentare cu placa, exprimate procentual (X):
X= (nr de suprafete cu placa / numarul total al suprafetelor dentare) x 100
Sau:
Suprafetele dentare fara placa, exprimate procentual (Y):
Y=100-X
Indicele SILNESS si LÖE
Examinarea placii se realizeaza prin inspectie fara solutii colorate. Valori :
0 – absenta placii
1 – placa nu se obs cu ochiul liber decat dupa razuire cu varful rotunjit al sondei
parodontometrice
2 – depozit fin, pelicular
3 – strat gros, acopera santul hingival de la marginea gingivala libera la suprafata

dentara
Indicele de retentie a placii bacteriene LÖE
0 – absenta cariilor, tartrului sau obturatiilor cu margini neregulate in apropierea gingiei
1 – tartru supragingival, carii, obturatii cu margini neregulate
2 – tartru subgingival, obturatii cu margini neregulate
3 – tartru abundent supra si subgingival, carii profunde, obturatii cu defecte marginala

mari si retentive
Indicele de placa Quigley-Hein
Se obtine dupa colorarea placii si exam fetelor V si O ; 5grade
0 – absenta placii
1 – banda discontinua de placa la marg ging
2 – banda continua subtire sub 1mm
3 – banda continua peste 1mm
4 – placa acopera 2/3 din suprafata dentara
5 – placa acopera peste 2/3 din suprafata dentara
∑ grade/nr. suprafete=IQH
49. Metode manuale şi tehnici de eliminare a tartrului dentar.

Instrumentarul pentru detartraj:
- instrumente de examinare: sonde de parodontometrie si sonde

exploratorii;
- instrumente de detartraj si chiuretaj radicular: seceri, sapaligi,

pile sau razuse, chiurete;
- instrumente de netezire fina si lustruire a suprafetelor dentare

dupa detartraj: palnii de cauciuc rozetate sau nu, perii rotative, benzi
abrazive si de lustruit
Cele mai dese instrumente folosite in detartrajul manual sunt:
-secerile( anterioare pentru dintii frontali si posterioare pentru partile proximale a premolarilor
si molarilor)
- pilele sau razusele(pentru indepartarea tartrului de linga sau sub marginea gingivala libera)
-sapaliga(pt dintii frontali si pentru dintii laterali )
-daltile ( pentru zonele interdentare a dintilor frontali)
-chiurete Gracey
50. Instrumentarul utilizat pentru eliminarea tartrului dentar.

Instrumentar:
1.de examinare: sonde(de parodontometrie, exploratorii)
2.de detartraj, chiuretaj: seceri, sapaligi, pile, razuse, chiurete
3. de netezire fina: pilnie de cauciuc, perii rotative, benzi abrazive si de lustruit
Detartrajul supragingival: seceri, chiurete, ultrasunete
Detartrajul subgingival: chiurete universal sau special, pile, razuse, sapaligi, ultarsunete.
51. Chiurete parodontale. Clasificare. Indicaţii de utilizare.

A. Chiurete universal:
Indicatii:
a) Detartrajul supragingival
b) Detartrajul din santul gingival la personae sanatoase
c) Detartrajul pungilor parodontale adevarate
B. Chiurete speciale:
Indicatii :
a) Detartrajul santului gingival
b) Detartrajul subgingival din pungile parodontale
c) Detartrajul depozitelor mici dupa detartr subgingival cu alte instrumente
d) Chiuretajul radicular
e) Chiuretajul tes de granulatie
52. Chiuretele Gracey. Clasificare. Metode de utilizare.
Clasificare:
1. Chiurete gracey standart(1/2, ¾, 5/6 etc);in practica uzuala 5/6, 7/8, 11.12,
13/14
2. Chiurete gracey (profilactice) (in nr de 4, nr de cod e precedat de litera P)
3. Chiurete gracey „peste 5” „dupa 5”(in nr de 6)
4. Chiurete gracey „mini 5” (in nr de 7)
5. Chiurete extrarigide (4 perechi 5/6, 7/8, 9/10, 11/12)
Metode de utilizare:
1. Se alege chiureta potrivita pentru grupa de dinti tratata.
2. Se ia punct de sprijin pe dintele care urmeaza a fi detartrat sau pe dintii vecini.
3. Capatul activ se introduce cu blindete subgingival, cu faciala paralela cu
radacina.Se executa miscari de tractiune spre ocluzal si incisal
4. se adauga miscari orizontale si oblice
5. pentru chiuretajul tes de granulatie partea active se intoarce cu 180 grade
Mod de actiune: marginea active disloca tartrul, marginea opusa nu actioneaza asupra
tes moale; la intoarcerea intrumentului cu 180 grade are loc chiuretarea tes de
granulatie si protectia suprafetei radiculare.
53. Chiuretele universale. Clasificare. Metode de utilizare.
1. BARNHART ¨1/2 si 5/6

2. COLUMBIA McCALL 13/14 ; Langer, Goldman-fox
Mod de actiune: se lucreaza cu ambele muchii, concomitent, pentru actiunea
asupra peretelui moale gingival, cit si asupra peretelui dur dentar; miscari blinde,
controlate, dinspre partea decliva spre ocluzal, incisal
54. Chiuretajul gingival. Indicaţii. Metode şi tehnici.
 Gingivite cronice cu microulceratii

 Gingivite cronice si parodontite marginale cronice superficiale, cu pung false
Tehnica:
 Chiureta se introduce cu blindete in pungile parodontale
 Partea active se plaseaza la unghi de 45-90 grade fata de radacina
 Se aplica o presiune laterala controlata
 Se fac tractiuni controlate pina la obtinerea unei suprafete netede
 Se adauga miscari oblice orizontale
 Chiuretele nu trebuie impinse spre apical cu forta
 Reducreea treptata a fortei
 Dupa chiurete se folosesc pile sau razuse pentru o netezire complete.
55. Detartrajul şi surfasajul radicular.
Dupa dertartrajul supragingival si suprimarea celorlalti factori de iritatie se va

proceda la tratamentul subgingival, constind din suprimarea concretiunilor
subgingivale si a cementului necrotic, urmate de netezirea suprafetelor
radiculare.Detartrajul subgingival se realizeaza cu instrumentalul de mina
subgingival. Tartru sub gingival este mai dur decit cel supragingival si foarte aderent,
de aceea necesita miscari bine stapinite si un oarecare efort pentru desprinderea si
indepartatea de pe suprafata radiculara. Tartru subgingival este situat pe peretii
dentari ai pungilor parodontale, ajungind in profunzime pina la 0,2-1mm de fundul
acestora. Instrumentele se introduc pina in fundul pungii, se agata depozitul si se
desprinde printr-o miscare de tractiune spre marginea gingivala. Dupa indepartarea
tartrului subgingival, suprafetele radiculare trebuie netezite cu pelisoarele
subgingivale, cu care se suprima cementul necrotic. Prelucrarea suprafetelor
radiculare cu pelisoarele se face pina ce se obtine o senzatie de alunecare pe o
suprafata neteda,semn ca cementul necrotic rugos a fost eliminat.
Modalitati: cu perii de cauciuc, periute montate.

Suprafetele aproximale se lustruiesc cu:
 discuri fine,
 pene interdenatare, din lemn de balsa sau de portocal, mentinute intr-un
dispozitiv,
 benzi late de matase cerata.
Pastele folosite contin: CaCO3, MgCO3, piatra ponce, saruri de fluor, staniu, etc.
De asemenea se folosesc disensibilizante.
56. Metode de eliminare a tartrului dentar cu ajutorul scalerelor electrice.
Se elimina tartrul supragingival si in parte cel subgingival.

Sunt 2 tipuri principale de scalere: sonice si ultarsonice(cu efect piezoelectric si
magnetostrictiv)
Tipul magnetostrictiv este practic inlocuit cu cel piezoelectric( este tolerat de bolnavii
cardiaci) . Partea activa al tipului piezoelectric:
a) Spatula
b) Secera
c) Sonda
Metodele propriu-zise:
 Detartrajul vertical(partea active sub forma de spatula)
 Detartrajul orizontal si in diagonal
 Detartrajul fin(parea cativa secera)
 Detartrajul ultra-fin(partea active sonda)
57. Tipuri de scalere electrice. Scalerele sonice şi ultrasonice. (Scalerul ultrasonic

magnetostrictiv, scalerele ultrasonice piezoelectrice). Mecanismul de acţiune.
Sunt 2 tipuri principale de scalere: sonice si ultarsonice(cu efect piezoelectric si

magnetostrictiv)
Tipul magnetostrictiv este practic inlocuit cu cel piezoelectric( este tolerat de bolnavii
cardiaci) . Partea activa al tipului piezoelectric:
a) Spatula
b) Secera
c) Sonda
Mecanism de actiune magnetostrictiv: are loc prin convertirea energiei electrice,
in energie magnetica, sub forma de vibratii rapide.
Traiectoria:
a) Inainte inapoi
b) Circulara
c) In 8
Mecansim de actiune piezoelectrice: aceste aparate folosesc impulsuri de inalta
frecventa, care produc effect ultrasonic, sunt preferabile comparative cu cele
magnetostrictiva, si aparatelor sonice. Sunt tolerate de bolnavii cardiaci, cu purtator
de pace maker.
Mecanism de actiune sonice: sunt asemenatoare celor ultrasonice, dar antrenate
de un jet puternic de aer, amplasate in locul piesei de turbine.Dezavantajul: effect
redus(Miscari vibratorii sunt mai mici)
58. Scalerele electrice. Indicaţii.

Reprezinta un adjuvant al detartrajului manualpe care nul poate inlocui in totalitate .Sunt
folosit doua tipuri de aparate de detartraj cu ultrasunet:aparat pe baza pe efectul
piezoelectric,aparate magnetostrictive.Ambele sunt formate din 4 componente:
1.generator electric
2.piesa de mina si parte terminal active
3.sistemul de racire cu apa
4.dispozitivul de pornire oprire
Aparatele magnetostrictive folosesc energia de inalta frecventa care rezulta din trecerea
in spirala a curentului electric in jurul unui pachet compact de benzi feromagnetice situat
in corpul piesei principale.
Aparate piesoelectrice folosesc impulsuri electrice de inalta frecventa care
produc efect (energie ultrasonica)
Indicatii :
1.Tartrul supragingival
2.Pete colorate depuse pe suprafata smaltului
3.Tartrul din santul gingival si pungi parodontale superficiale de 3-4 mm
4.Gingivostomatita ulcero-necrotica
5.Bolnavi hemofilici
6.In gingivita cronica si parodontita marginala cronica superficiala
7/In cursul interventiei chirurgicale pentru dislocarea unor depozite foarte
aderente detartul subgingival
59. Contraindicaţii către detartrajul ultrasonic. Măsuri de protecţie.

Contraindicatii :1.Bolnavi cu boli infectioase ,contagioase
2.Pacienti cu reflexie de voma exagerata
3.Hiperestezia dentinara accentuata
4.Copii mici bolnavi cardiaci purtatori de stimulator cardiac
Masuri de protectie : medic-Masca ,manusi,ochelari de protectie sau ecran protector,respectarea

pozitiei si distantei dintre medic si pacient.
Pacient se face cu un sort cu piept lat pina sub barbie din plastic gros si cu o laveta absorbanta de unica
folosinta din hirtie plastifiata aplicata pe deasupra sub barbie
60. Air-flow-ul. Definiţie. Indicaţii, contraindicaţii. Metode şi tehnici de utilizare.

Air-flow-ul este metoda fluxului de aer ce curata si lustruieste si curata suprafetele
dentare foarte bine.Din aparatul destinat acestei proceduri iese un jet de aer
comprimat,apa si particule fine de bicarbonat de sodiu drect pe suprafata dintelui pentru
a lustrui si a indeparta micile impuritati ramase dupa detartraj si periaj.Acest procedeu
este ideal de facut dupa detartraj si periaj deoarece patrunde inclusim in zonele
interproximale.
Indicatii :
Odontologic-inaintea sigilarilor dentare
ortodontic-inaintea aplicarii aparatelor fixe si in timpul purtarii acestora
Protetic-inaintea cimentarii unei lucrari
igienizant- dupa realizarea detartrajului ,pentru curatarea petelor colorate.
Contraindicatii :
.Bolnavi cu boli infectioase ,contagioase
2.Pacienti cu reflexie de voma exagerata
3.Hiperestezia dentinara accentuata
4.Copii mici bolnavi cardiaci purtatori de stimulator cardiac
61. Factorii etiologici în dezvoltarea bolii parodontale (Factori locali şi generali).

Locali :
-placa bacteriana
-factori fiziologic(saliva)
Generali:
-ereditatea si predispozitia laimbolnavire a parodontiului,
-Tulburari sist.nervos(stress,nevroze)
-tulburari endocrine
-disfunctii immune
-boli cardiovasculare
-boli hematologice
-deficiente de nutritive
62. Factorii favorizanţi în dezvoltarea bolii parodontale. (Factori locali şi generali)
Tartrul dentar
trauma ocluzala
cariile dentare
edentatiile
anomaliile dento-maxilare
parafunctii
obiceiuri vicioase
fumatul, alcoolul
iritatii chimice
aparate ortodontice
63. Impactul alimentar.Lipsa punctelor de contact. Marginile debordante a obturaţiilor şi
protezele proiectate greşit.
-alimentaţia şi stresul sunt printre factorii principali ai apariţiei parodontozei. Aşa că pe
măsură ce oamenii au trecut la o alimentaţie bazată pe produse procesate şi rafinate, în
special zaharuri, iar stresul a început să se amplifice din ce în ce mai mult, incidenţa
parodontozei a crescut şi ea exponenţial, odată cu scăderea vârstei la care această
boală se instalează. Bacteriile din placa se hranesc cu zaharul din alimente sau bauturi,
producand toxine si alte chimicale.
Toxinele irita gingiile, cauzand inflamarea si sangerarea acestora.
Placa se poate transforma intr-un depozit mineral, numit tartru, care irita gingiile si duce
la desprinderea lor de pe dinti.
- In limbajul uzual se foloseste termenul de „punct de contact', desi este evident ca
oricat de -circumscris ar fi contactul interdentar al suprafetelor proximale, niciodata nu
poate fi punctiform. Organizarea unitatilor dentare in arcade se realizeaza cu ajutorul
ariilor de contact, asigurandu-se astfel continuitatea.
Relatiile de contact interdentar impiedica impactul alimentar, prevenind astfel

traumatizarea si afectarea gingiei interdentare. in plus, contribuie la stabilizarea arcadei
dentare si dispersarea fortelor ocluzale.
-in toate fazele restaUrarll protetice trebuie sa avem m vedere mentinerea sanatatii
parodontale. Prognosticul pe termen lung al unei proteze fixe depinde m cea mai mare
masura de relatia simbiotica pe care aceasta o stabileste cu parodontiul marginal.
Restaurarile protetice se pierd, de obicei, prin parodontopatii si carii marginale, nu prin
fracturarea protezei. Acesta este motivul pentru care m acest modul al principiilor de
preparare a dintilor abordam mai amplu raportul dintre protezele fixe si parodontiul
marginal.
64. Agresiunea spaţiului biologic.

Instalarea agresiunii asupra spațiului biologic are loc prin următoarele mecanisme:
1.Reducerea fluxului salivar,ceea ce privează parodontiul de protectia antibacteriana
salivara;
2.factorii locali acționează asupra gradului de keratijuzare a epoteliului gingival,ce
influențează penetrabilitatea produşilor plăcii
3.influența asupra ritmului de regenerare a epiteliului sulcular;
4.asupra continutului şi debutului fluidului sulcular
5.prin dereglarea echilibrului microbian local,care trebuie să se opună agresiunii asupra
tesuturilor de catre flora exogena
65. Trauma dentară în urma periajului. Recesiunile gingivale. Clasificarea după Miller.
Cea mai raspindita clsasificare este cea a lui Miller propusa in 1985,Se clasifica dupa
cum urmeaza ;
1.Recesiunea nu depaseste linia muco-gingivala (papilele inerdentare nu sunt afectate )
a)recesiunea ingusta
b)recesiunea lata
2.Recesiunea depaseste linia muco-gingivala(papilele interdentare nu sunt afectate)
a)recesiune ingusta
b)recesiune lata
3.Recesiunea cu afctarea tesutului osos si inaltimei papilelor interdentare
a)fara implicarea dintilor vecini
b)cu implicarea dentilor vecini
4.pierderea gingiei si tesutului oso in regiunile interdentare este circulara
a)limitata (in regiunea citorva dinti)
b)pe veticala generalizata
Clasificarea dupa Miller are o insemnatate practica mare pentru determinarea
pronosticului tratamentului chirurgical.
Periajul agresiv. Periajul dentar efectuat cu perii dentare aspre și cu apăsare puternică
și prelungită este un periaj interpestiv care favorizează traumatizarea și retracția
gingiilor.
Retracție gingiei înseamnă coborârea (retragerea) gingiei spre vârful rădăcinii, cu

expunerea acesteia. Este întotdeauna însoțită de absența osului de pe suprafața
respectivă a rădăcinei dintelui. De aici încep și diferențele între recesiunile asociate bolii
parodontale și cele de cauză neinflamatorie.
Recesiunea gingivală din boala parodontală este de cauză inflamatorie, aceasta

producând resorbția osului și, consecutiv, migrarea gingiei către vârful rădăcinii. Spre
deosebire de acesta, pot exista și recesiuni fără inflamație. Acestea pot apărea, de
exemplu, atunci când un dinte nu este aliniat cu ceilalți, fiind împins fie spre obraz sau
spre limbă și scos, astfel, din conturul osos normal. Prin urmare, acolo unde dintele nu
va fi acoperit de os, acolo nu va exista nici gingie, rezultând astfel o recesiune vizibilă.
66. Trauma ocluzală. Definiţie.
Trauma ocluzală reprezintă afectarea parodonţiului în urma acţiunii forţelor ocluzale

excesive asupra dinţilor( forţe care apar la nivelul dinţilor în cursul masticaţiei).
Indicatorii traumei ocluzale sunt: sensibilitate dentară,mobilitatea dentară,migrarări ale
dinţilor,fracturarea dinţilor,retracţile gingivale.
Trauma ocluzală se produce atunci când asupra unuia sau mai multor dinți acționează nociv
solicitări supraliminare, prin intensitate, durată, frecvență, direcție. Trauma ocluzală se manifestă
prin suferința parodontală.
Ocluzia este etapa din masticație în care dinții se află în contact unul cu celălalt. În mod normal
forțele exercitate asupra dinților se transmit dealungul rădăcinii, unde sunt amortizate de
ligamentele parodontale, păstrând astfel sănătatea dentară. Când aceste forțe ocluzale sunt peste
limita normală, ele devin traumatizante pentru dinte (de unde și denumirea de traumă ocluzală) și
depășesc capacitatea de amortizare ligamentară.
Cauzele traumei dentare pot fi multiple. Din punct de vedere didactic, traumele ocluzale se
împart în două mari categorii:
Trauma ocluzală acută, care poate apărea accidental prin interpunerea în cursul masticației a
unor obiecte sau fragmente dure (corpi străini, sâmburi, coajă de nucă, alice ascunse în carnea de
vânat) sau voluntar prin strângerea excesivă între dinți a unor obiecte metalice, cum ar fi
scoaterea cu dinții a capacelor sau dopurilor de la sticle.
Trauma ocluzală cronică, este mai frecventă și rezultă în timpul bruxismului, încleștării dinților
sau prin hipersolicitarea dinților care mărginesc spațiile edentate, precum și datorită unor
restaurări coronare înalte, aparate ortodontice care dezvoltă forțe excesive sau a erupțiilor
dentare accelerate. Trauma ocluzală cronică se împarte în traumă ocluzală primară (când dintele
în cauză este sănătos) sau traumă ocluzală secundară (când se instalează pe fondul unor leziuni
parodontale preexistente).
67. Trauma ocluzală primară. Definiţie.
Trauma ocluzală este primară - situaţie în care se urmărește un parodonţiu iniţial sănătos,
normal, iar leziunea patologică este rezultatul unor cauze variate: erupţii accelerate ele dinţilor,
obturatii sau coroane incorect adaptate ocluzal (prea înalte) care determina contacte premature,
tratamente ortodontice incorect conduse(aparate ortodontice necorespunzătoare), scrâşnirea sau
încleştarea dinţilor (bruxism), interferenţe cauzate de dinţi care au migrat, obiceiuri vicioase
ocluzale.
Trauma ocluzală primară se caracterizează prin faptul că manifestările clinice nu evoluează
însoţite de durere, nu modifică poziţia inserţiei epiteliale şi nu produc apariţia de pungi osoase.
În schimb, poate determina mobilitate dentară patologică şi modificări de poziţie ale dinţilor,
prin fenomene de necroză osoasă şi liza osoasă care pot afecta 1 sau 2 dinţi. Această afecţiune
poate fi prevenită sau tratată prin echilibrare ocluzală corectă şi tratament ortodontic.
68. Trauma ocluzală secundară, Definiţie.

Trauma ocluzală secundară – apare ca complicație a unei patologii paradontale avind ca cauză
de bază, un parodonţiu bolnav, afectat Trauma ocluzală secundară – apare ca complicație a
unei patologii paradontale avind ca cauză de bază, un parodonţiu bolnav, afectat
La nivelul structurilor dento-parodontale există mecanisme de adaptare şi de reglare a forţelor
ocluzale. Atunci când aceste mecanisme sunt epuizate prin forţe masticatorii exagerate, vor
apărea leziuni traumatice de genul atrofiei sau necrozei, ca urmare a compresiei ţesuturilor şi a
vaselor sanguine.
Sunt considerate nocive acele forţe care acţionează continuu, cu intensitate mică sau crescută,
dar cu o durata lungă şi frecvenţa mare. Forţele orizontale au un potenţial traumatizant mai mic,
prin faptul că punctul lor de aplicare este mai apropiat de centrul de rotaţie al dintelui implicat în
conflictul ocluzal. Cele mai nocive forţe pentru parodonţiu sunt forţele de torsiune, care au
potenţialul de a induce apoziţie sau chiar luxaţie dentară.
Trauma ocluzală secundară are o evoluţie mai gravă, acţionând pe un parodonţiu deja bolnav şi
poate afecta zone mai extinse, de la un grup dentar, până la toţi dintîi. Aceasta poate accelera
boala parodontală prezentă, se însoţeşte de prezenţa pungilor osoase şi gingivale şi de migrarea
apicală a inserţiei epiteliale. Se tratează specific prin echilibrare ocluzală, parodontală şi
ortodontică.
69. Bruxismul. Definiţie. Simptome şi semne.
Bruxismul este o parafuncție a aparatulului masticator caracterizată prin scrâşnirea, frecarea sau
încleştarea dinţilor, în timpul nopţii sau în timpul zilei, în mod conștient sau nu.
Uzura dentară reprezintă un semn important de bruxism, fiind prezentă la toți dinții sub mai multe
forme: abraziune dentară, eroziune dentară, abfracție și atriție dentară.
Clinic, în faza de debut a bolii, se observă „tocirea dinților”, prin creșterea translucenței suprafețelor
smalțului, datorită subțierii lui.
Mai apoi, pe măsură ce boala avansează, dinții devin galbeni, culoarea dentinei expuse.
In acest stadiu, pierderea țesuturilor dentare determină pacientul să resimtă apariția unei serii de
probleme: hipersensibilitate și hiperestezie dentinară, fisuri, fracturi, inflamația pulpei sau chiar necroză
pulpară.
În cazurile extreme, la pacienții care au neglijat aceast bruxism perioade foarte mari de timp, dinții ajung
să fie tociți până la nivelul rebordului gingival.
Pacienții pot prezenta o varietate de simptome, incluzând:[1]
 Anxietate, stress și tensiune

 Depresie
 Dureri de urechi
 Probleme alimentare
 Dureri de cap, migrene
 Pierderea dinților
 Tinnitus
 Retragerea gingiilor
 Dureri de gât
 Insomnie
 Dureri de maxilar
Semnele iniţiale de bruxism sunt observate la nivel dentar: primele aspecte evidente sunt fisurile în smalţ
şi modificarea anatomiei dentare, prin tocirea dinţilor posteriori, şi nivelarea celor frontali, urmate de
apariţia unei uşoare sensibilităţi dentare, apoi de dureri în zona auriculară, cauzate de problemele, de la
nivelul articulaţiei temporo-mandibulare, amplificarea volumului muşchiului maseter, şi durerile de cap.
Aceste schimbări ale aparatului masticator se instalează insidios. Din acest motiv, aproximativ
80% dintre pacienți nu realizează că suferăde bruxism.
Există două tipuri de bruxism:
 nocturn (cel mai răspândit), caracterizat prin scrâşnetul dinţilor, însoțit de contracţii regulate ale
maxilarelor
 diurn ce este descris ca o reacţie la diverși stimuli.
70. Mobilitatea dentară. Gradele de mobilitate.

Mobilitatea dentară reprezintă mișcarea pe care o au sau o capătă dinții în interiorul alveolei
dentare. Există două tipuri de mobilitate dentară – fiziologică (naturală) și patologică.
Mobilitatea fiziologică se referă la mișcările fiziologice reduse pe care toți dinții le prezintă,
chiar și cei perfect sănătoși, atunci când asupra lor acționează o forță. Gradul mobilității
fiziologice poate varia de la o persoană la alta, de la un dinte la altul, și chiar în funcție de
momentul din zi în care se măsoară. De exemplu, mobilitatea dentară fiziologică este mai mare
dimineața deoarece datorită lipsei contactelor ocluzale în cursul somnului dinții “erup” ușor din
alveole. Ea se diminuează progresiv, pe parcursul zilei, datorită masticației. De asemenea, dinții
cu o singură rădăcină au un grad de mobilitate mai ridicat decât cei cu rădăcini multiple.
Mobilitatea dentară patologică se referă la mobilitatea care depășește limitele considerate
fiziologice, și apare în urma unor traumatisme dentare puternice și/sau repetate, și în cursul
evoluției bolii parodontale. Practic toți factorii implicați în apariția și dezvoltarea bolii
parodontale sunt factori de risc și în cazul mobilității dentare (vezi cauzele bolii parodontale).
Mobilitatea dentară patologică poate să apară în urma tratamentelor ortodontice, sau în urma
unor intervenții chirurgicale dar, în acest caz, dispare în scurt timp pe masură ce zona operatorie
se reface.
De asemenea, dinții pot căpăta mobilitate în cursul sarcinii datorită modificărilor hormonale ce o
însoțesc. Același lucru se poate întâmpla pe parcursul ciclului menstrual sau în urma folosirii
contraceptivelor.
Mobilitatea dinților poate fi întâlnită și la pacienții cu osteoporoză, osteomielită sau cu diverse
procese tumorale la nivelul cavității orale.
Frecvent, mobilitatea dentară apare din cauza traumei ocluzale. Trauma ocluzală este cauzată de
contacte imperfecte ale dinților, care exercită forțe masticatorii foarte puternice asupra dinților
afectați. În timp, aceste forțe duc la demineralizarea osului și la afectarea ligamentelor
parodontale care susțin dintele în alveolă.
Trauma ocluzală poate fi rezultatul unor poziții incorecte ale dinților, a bruxismului, a unor
lucrări dentare incorecte, a unor obturații dentare în exces, etc.
Cea mai frecventă cauză a mobilității dentare o reprezintă boala parodontală. Aceasta debutează
ca o infecție bacteriană care, în lipsa unui tratament adecvat, poate distruge toate componentele
sistemului de menținere a dintelui în alveolă. În cazurile grave se poate ajunge chiar la pierderea
dinților.
Mobilitatea dentară fiziologică este de:
- 0, 100 mm pentru dinții pluriradiculari
- 0, 150 mm pentru dinții monoradiculari.
Mobilitatea dentară patologică este apreciată astfel:
- gradul I = mobilitate vestibulo-orală
- gradul II = mobilitate vestibulo-orală și aproximală
- gradul III = mobilitate vestibulo-orală, aproximală și axială.
71. Semnele radiografice a traumei ocluzale. (Lărgirea spaţiului periodontal, subţierea

laminei dure, pierderea osoasă şi formarea pungilor infraosoase, resorbţia radiculară,
hipercimentoza)
Semnele radiografice ale traumei ocluzale primare sunt:
1.Cresterea spatiului periodontal , insotita adesea de ingrosarea laminei dura de-a lungul
portiunii proximale a radacinii in zona apicala, si la nivelul furcatiilor.
Aceste schimbari nu indica neaparat schimbari distructive deoarece ele pot fi rezultatul
ingrosarii si intaririi ligamentului parodontal si al osului alveolar, constituind un raspuns
favorabil la fortele ocluzale crescute.
Largirea spatiului dento-parodontal se numeste zona indicatoare a lui Ackerman
2.O distructie a septului osos mai degraba verticala decat orizontala.
3.Radiotransparenta si condensare a osului alveolar
4.Resorbtie radiculara
Semne radiologice ale traumei ocluzale secundare-1argirea spatiului dento-alveolar-'efecte
angulate ale varfului speturilor, fara rezorbtii osoase accentuate-uneori, fenomene de rizaliza
72. Metode şi tehnici de şinare (temporare şi permanente) în tratamentul bolii parodontale.
Imobilizarea dinţilor parodontotici constituie un mijloc terapeutic
de echilibrare funcţională în cadrul tratamentului complex al
parodontopatiilor.
Reechilibrarea funcţională prin imobilizare rezultă din consolidarea dinţilor existenţi într-un
monobloc pluridentar, pluriradicular. Se creează condiţii de stabilitate şi de rezistenţă a dinţilor
mobili faţă de fortele transversale care, în conditiile îmbolnăvirii parodonţiului de
susţinere, au un rol traumatizant, patogen asupra acestuia.
În perioada actuală există un mare număr de sisteme de imobilizare a dinţilor parodontotici care
beneficiază de îmbunătăţirile şi modernizările materialelor folosite, a tehnologiei de prelucrare, a
concepţiilor moderne, biologice, asupra odontonului.
Metode şi tehnici de şinare temporare:
Imobilizarea temporară asigură pentru o perioadă limitată de timp condiţii favorabile pentru
vindecarea parodontală, în urma tratamentului complex, în special a tratamentului chirurgical.
Imobilizarea temporară prin sisteme extracoronare (ligaturi, atele acrilice mobile) este indicată la
dinţii cu paradontită marginală profundă, de dată recentă, cu mobilitate redusă, la care s-a
intervenit chirurgical. Dacă, după un interval de 1 ,5-2 luni de la interventie şi imobilizare, dintii
îşi ameliorează implantaţia şi devin mai fermi, se poate renunţa în continuare la imobilizare, cu
condiţia unor controale bilunare, timp de circa 6 luni, perioadă în care se constată aceeaşi
reducere a mobilităţii .
Metode:
- Ligaturi nemetalice din fir de mătase, mase plastic
- Ligaturi metalice din sârmă de viplă, cupru, aur
- lmobilizarea temporară fizionomică prin atelă acrilică vestibulară şi ligatură de sârmă,
realizată in cabinet, fără concursul laboratorului
- Imobilizarea temporară cu ajutorul gutierelor
- Atele acrilice duble, vestibulo-orale
- Atela de imobilizare din material composite auto sau fotopolimerizabile
- Şina din material compozit armată cu plasă de plastic sau sârmă. Sistemele anterior splint
grid și posterior splint grid
- Benzi metalice, ortodontice
- Aparate ortodontice
IMOBILIZAREA PERMANENTĂ
Se poate realiza în cabinet, fără ajutorul laboratorului, prin sisteme mai simple sau cu
concursul acestuia, prin tehnici mai laborioase. După raportul pe care îl au cu dinţii, aceste
sisteme de imobilizare pot fi intracoronare sau pericoronare.
Metode:
- Imobilizări permanente, realizate în cabinet, fără ajutorul laboratorului de tehnică
dentară:
a. imobilizarea intracoronară cu armătură metalică şi material fizionomice
b. lmobilizări cu an se de sârmă În "U" intracoronar şi intraradicular
- lmobilizarea permanent prin mijloace fixe, realizată cu concursul laboratorului de tehnică

dentară:
a.Mijloace protetice clasice. În această -categorie intră:
-coroane acrilice reunite între ele;
-coroane metalice totale sau parţiale reunite;
-coroane semifizionomice sau de substituţie reunite;
-punţi stabilizatoare.
b. Aparatul-şină de imobilizare MAMLOCK
- lmobilizarea permanent prin mijloace mobilizabile, realizată cu concursul laboratorului

de tehnică dentară:
Se realizează prin două componente: partea fixă şi cea mobilizabilă, prevăzută cu elemente
diferite de agregare ca:
- pivoturi fixate în cilindri cu fund orb (aparatele WEISSENFLUH şi MONCHANSEN),
cimentate intracoronar, parapulpar;
- coroane 3/4 fixate printr-o şină orală cu pivoturi (atela STEIGER);
-coroane telescopice;
-culise (sistemul ALDER).
Acest gen de imobilizare impune solidarizarea numai de medic a celor două componente,
fixă şi mobilă, are caracter fizionomie, asigură o bună angrenare rigidă, dar se realizează prin
tehnici dificile, de mare precizie, cu aliaje nobile, la un pret ridicat de cost. Pot favoriza
retenţii alimentare. Nu se recomandă la pacienţii cu fenomene de bruxism din cauza
riscului de descimentare.
73. Şinarea ocluzală. Indicaţii. Metode şi tehnici.

Sistemele pericoronare oferă avantajele legate de acoperirea integrală a dinţilor imobilizati;
forţele masticatorii nu acţionează asupra niciunei porţiuni libere, descoperite, a coroanelor
dentare, ceea ce reduce pericolul descimentării sistemului de imobilizare. Sistemele pericoronare
permit înlocuirea dinţilor lipsă şi restabilesc rapoartele ocluzale normale. Dezavantajele constau
în: inflamaţii gingivale produse de marginile coronare retentive; se pot produce descimentări,
fracturări sau modificări de culoare a acrilatului - de aceea sunt preferate sistemele din metale-
ceramică; rezistenţa în timp la solicitările funcţionale este mică, se pot produce abraziuni cu
modificarea rapoartelor ocluzale iniţiale.
74. Şinarea externă/vestibulară. Indicaţii. Metode şi tehnici.

Acest procedeu original poate fi realizat în orice cabinet stomatologic şi constă din următorii
timpi:
1.Realizarea machetei din ceară a viitoarei atele acrilice.
În acest scop se secţionează o fâşie de ceară de circa 3-4 mm lăţime, dintr-o folie uşor ramolită la
cald. Lungimea fâşiei de ceară este aleasă în mod corespunzător lungimii grupului de dinţi
imobilizaţi este de preferat ceară de culoare albă, pentru a nu transmite pigmentaţii gipsului şi,
ulterior, acrilatului. Fâşia de ceară se aplică intim prin uşoară presiune în treimea mijlocie a
feţelor vestibulare ale grupului de dinţi.
2.Realizarea atelei vestibulare din acrilat autopolimerizabil.
Peste fâşia de ceară poziţionată ca mai sus se aplică un bol de gips care va acoperi şi marginea
incizală, constituind după întărire o cheie rigidă din care ceara se îndepărtează cu o spatulă. În
lăcaşul astfel obţinut se aplică o cantitate corespunzătoare de acrilat autopolimerizabil, la
culoarea dinţilor, care se va întări după aplicarea în poziţie a cheii de ghips.
Atela acrilică astfel obţinută se prelucrează reducându-se din lăţime până la circa 2 mm şi i se dă
o formă semirotundă. În atela: acrilică, la jumătatea lăţimii ei şi în dreptul spaţiilor interdentare
se practică cu o freză sferică mică orificii destinate ligaturii de sârmă.
3. Realizarea imobilizării propriu-zise
Constă în trecerea unei sârme de viplă de 0,25 mm, în prealabildecălită, pentru a deveni mai
maleabilă, în jurul feţelor aproximale şiorale ale dinţilor, iar vestibular prin orificiile create în
atela acrilică,vizibilitatea sârmei fiind astfel mai redusă. Capetele firului se înnoadă în jurul
orificiului iniţial şi, respectiv, al celui final din atelă.
În raport cu ligaturile metalice simple, atela acrilică vestibulară, fixată prin ligatură de sârmă,
prezintă unele avantaje:
-constituie un sistem rigid, deplasările dinţilor- posibile în cazul ligaturii simple de sârmă- fiind
excluse;
- atela aplicată numai vestibular nu influenţează ocluzia şi de aceea poate fi folosită cu bune
rezultate şi la dinţii frontali superiori;
- aspectul fizionomie este corespunzător, ligatura de sârmă având o vizibilitate redusă;
- poate fi aplicată şi la nivelul dinţilor laterali.
75. Cape ocluzale. Indicaţii.
Gutiera este o piesa protetica ce acopera suprafata ocluzala si marginea incizala a dintilor. De
obicei acopera un grup de dinti vecini, de la cel putin doi pana la intreaga arcada, pe fetele
vestibulare, orala si ocluzala, prin care sunt oferite noi rapoarte dento – dentare.
Caracteristicile gutierei:
- Peretii gutierei sa aiba grosimi uniforme astfel incat vestibular sa redea morfologia arcadei;
- Sa aiba elasticitate si rezistenta necesara scopului de utilizare,
- Sa fie elastica pentru a putea depasi ecuatorul anatomic a dintilor pe care se aplica;
- Marginile gingivale ale gutierei sa fie prelucrate efilat, incat retentia alimentara sa fie mai
redusa;
- Suprafata ocluzala se realizeaza in plan, in contact cu doi dinti antagonisti.
Indicatiile gutierei ortodontice:
- Datorita inaltarii provizorii a ocluziei, sunt suprasolicitati in sens vertical atat dintii pe care
se sprijina, cat si dintii antagonisti, ducand la ingresia dentara si la rotatia de tip anterior a
mandibulei;
- In supraalveolodontiile laterale ancorarea pe gutiere determina ingresia dintilor de sprijin cat
si a antagonistilor, prezentand avantajul ca prin inaltarea ocluziei se obtine in cavitatea bucala un
spatiu suplimentar pentru limba;
- Gutiera permite angajarea in stabilizarea aparatului superior si a dintilor antagonisti prin
realizarea de microplanuri ocluzale, prin captusire ocluzala. In aceste conditii daca una dintre
gutierele aparatului este cu suprafata neteda iar cealalta cu microplanuri ocluzale, actiunea
aparatului va fi de partea gutierei cu suprafata neteda;
- Cand se urmareste transmiterea unor forte importante pe un sector limitat, fara a urmari
efecte secundare in alte zone, este posibila utilizarea unei gutiere totale ca aparat ortodontic
mobilizabil.
76. Şine intracoronare. Indicaţii.
Imobillzarea intracoronara cu armatura metalica si materiale
fizionomice
1.Pe dintii frontali se creeaza santuri retentive in treimea mijlocie a Dintilor frontali
fetelor Iinguale sau palatinale. Metoda se realizeaza fara devitalizare sau in cazul
dintilor cu 0 coroana de volum redusa,dup extirparea pulpei dentare,tratament
endodontic complet.
Santul retentiv se realizeaza cu freze con invers. Sant retentive in santul astfel creat. se
aplica. obturatie de baza (in cazul dintilor vitali) si pe toata lungimea sa, 0 sarma de Cr-
Ni rotunda. (06-0,8.chiar 1 mm) sau semirotund.In cazul folosirii unei sarme cu
diametrul maimic, traseul sau poate fi dublu (dus-intors) pentru cresterea rezistentei. in
locur sarme; de Cr Ni, sistemul nSplint Lock" folose~te un fir metalic flexibil, prevazut
cu anse, in care se fixeaza Fir metallic cu microsurub pana in dentina sanatoasa.
La dintii frontali superiori cu 0 coroana mai voluminoasa, metoda
prezinta 0 varianta: realizarea. 'in locul unui sant continuu
-a unor cavit ti de clasa a III-a sau a unor cavitati transversale retentive,pe fata orala, in
care se aplica fragmente de sirma de Cr-Ni. Fragmente de Armatura metalica este
acoperita in toate cazurile cu materiale sarma,fizionomice, composite.
2.Pe dintii laterali, unde se dezvolta forte de masticatie mari, la dintii laterali se prefera
devitalizare de la inceput, care asigura un spatiu retentive si un volum crescut prin
folosirea camerei pulpare si deci 0 grosime suficienta, pentru ca materialul compozit sa
suporte solicitarile sporit .
Metoda urmare-te solidarizarea unuia sau mai multor dinti laterali
mobili, dar care sunt flancati in mod obligatoriu de dinti ferm implantati..
Acestei metode i se pot aduce unele Imbunatatiri:
1) folosirea de bare turnate din aliaj de cram-cobalt cu prafil
retentiv Si obturatii din material compozit;
2) sistemul de imobilizare ..Indenta Splint SystemU foloseste.pentru dintii laterali,
microbare de olel fixate in santuri ocluzaJe, trasate intre doi sau mai mulli diti. Fixarea
microbarelor se face cu ajutorul unor microsuruburi parapulpare pana in dentina
sanatoasa si se acopera cu materiale de obturatie corespunzatoare.
77. Constatări asociate forţelor ocluzale excesive.

Trauma ocluzala primara rezulta din forte ocluzale agresive,
care produc suferinte parodontale per primam. Ea se produce in cazul
unor:
- eruptii active accelerate ale dintilor fara antagonisti si aparitia de
blocaje ocluzale'
- obturatii sau coroane inalte;
- punti dentare nejudicios concepute (privind rezistenta parodontala
a dintilor stalpi) sau incorect realizate (privind latimea. modelarea
ocluzala ca inclinare a pantelor cuspidiene si lipsa unei angrenari
ocluzale stabile cu antagonistii);
- aparate ortodontice, care dezvolta forte excesive, nocive pen ru
parodontiul marginal.
Trauma ocluzala secundara se instaleaza per secundam, pe fondul unor leziuni
parodontale preexistente, care nu mai permit parodontiului marginal afectat (osos, in
special) sa sUPorte solicitarile fiziologice anterioare.
Trauma ocluzala este urmata de modificari adaptative ale parodontiului marginal:
- cresterea mobilitatii dentare, dar nu in limite patologice (cu exceptia unui traumatism
ocluzal acut, care poate produce contuzii, subluxatii);
- largirea spatiului dento-alveolar;
- ingrosarea laminei dura.
Aceste modificarii sunt adaptative, in sensul unei reactii de
aparare a parodontiului marginal fata de injuria traumatica si au un
caracter reversibil, daca nu se instaleaza inflamatia prin placa
bacteriana.
Numeroase studii clinice si experimentale au aratat ca, in
absenta placii microbiene, trauma ocluzala nu produce gingivite sau
parodontite.
Trauma ocluzala este totusi un cofactor patogen extrem de important si poate modifica
evolutia inflamatiei septice prin:
- afectarea mai grava a ligamentului periodontal decat a osului
alveolar;
- accentuarea resorbtiei osului alveolar mai mult in sens lateral
decat vertical si aparitia de pungi osoase.
78. Șlefuirea selectivă. Definiție. Tehnici și metode de șlefuire selectivă. Contraindicații

către șlefuirea selectivă în dentiția naturală.
Frecvent la categorie de pacienti bolnavi de parodontiul lipsesc o parte din dinti, iar cei
ramasi sunt mobili, fiind suprasolicitati. In aceste situatii este absolut necesara
consultatia stomatologului-ortoped, pentru elaborarea planului de protezare. Chiar daca
sunt prezenti toti dintii, consultatia ortopedului este indispensabila, deoarece in asa
cazuri este necesara slefuirea selectiva a dintilor cu supracontact, adica care suporta
suprasolicitare traumatica orizontala, pentru a le micasora efortul. Posibilitate de a l
avea in bolile parodontale este mare, deoarece se dergleaza procesul fiziologic de
abraziunea tesuturilor dure a cuspidelor ramasi. Cuspidele ramase neabraziate sunt
cauza contactelor premature in ocluzia centrala, laterala si in caz de propulsia a
mandibulei. Parodontiul dintilor cu supracontact suporta effort, directionat/ deviat inspre
orizontal in diferit dirctii – mesiala , distala, bucala ori linguala. Asta duce la inclinarea
dintelui in directia respectiva , compresiunea a parodontiului si dereglarea troficii - >
majoreaza rezorbtia paretilor alveolei. Plus la toate , contactele premature pot duce la
parafunctii in ATM si muschii masticatori.
Slefuirea selectiva urmareste:

desfiintarea contactelor premature pe distanta dintre relatia centrica si intercuspidarea
maxima si a interferentelor ocluzale in miscarea de propulsie si de lateralitate
mandibulara, cand apar suferinte parodontale, musculare si la nivelul articulatiei
temporo-mandibulare;
dirijarea si orientarea fortelor de masticatie in axul lung al dintelui;
instalarea unor relatii ocluzale stabile de tip varf cuspid-fosa
Contraindicatii: slefuirea selectiva nu se face in mod preventiv, la dinti foarte abrazati,

ocluzle adanca si dinti cu mobilitate de gradul II-III, ocluzie incrucisata, ocluzie deschisa
prin interpunerea limbii, edentatii intinse, ci numai la dintii cu semne de disfunctie si
suferinta parodontala.
Etapele echilibrarii ocluzale prin slefulri selective:

desfiintarea contactelor premature in relatie centrica si realizarea de long-centric;
eliminarea interferentelor ocluzale in miscarea de lateralitate;
eliminarea interferentelor ocluzale in micarea de propulsie;
controlul contactelor ocluzale in intercuspidare maxima.
Tehnica Slefuirii selective:
Contactele premature sau interferentele se depisteaza in relatie centrica si in
intercuspidare maxima prin metoda monomanuala(POSSELT) sau bimanuala
(DAWSON).
Pentru decelarea si punerea in evidenta a contactelor premature se foloseste hartia de
articulare dublu colorata pe cele doua suprafete.
Siefuirea se face cu pietre sau freze diamantate cilindrice sau sferice. Intotdeauna este
necesara planarea fina a suprafetelor slefuite cu polipante usor abrazive si aplicarea de
paste fluorurate pentru desensibilizare in vederea prevenirii transformarii lor in zone de
declansare a bruxismului.
Desfiintarea contactelor premature
La alunecarea spre anterior, in plan sagital, a mandibulei din relalie centrica, cel mai
frecvent contact prematur se constata pe versantul mezial al cuspidului palatinal al
primului premolar superior si corespunde rezultatului confruntarii dintre versantul mezial
superior si distal inferior.
De regula se sIefuieste din·versantul superior, dar si din cel inferior, daca exista un
contact prematur voluminos.
La alunecarea laterala a mandibulei se sIefuiesc contactele premature de pe versantele
superioare orientate in aceeasi direclie si versantele inferioare orientate invers sensului
devierii mandibulei.
Astlel, se urmareste ca varful cuspizilor sa se plaseze cat mai aproape de centrul
fosetelor corespondente.
Pentru aceasta se Indeparteaza mai intai din pantele cuspidiene ale dintilor maxilari cu
largirea fosetelor acestora si doar in extremis din varful cuspizilor cand acestia
cuspidiene blocheaza in mod manifest miscarile de propulsie si lateralitate.
Controlul Indepartarii contactelor premature se face prin constatarea instalarii de
contacte simultane pe ambele parti ale arcadelor.
Desfiintarea interferentelor
Interferentele in propulsie se depisteaza intre versantele distale ale dinlilor maxilari $i
cele meziale ale dintilor mandibulari
Contactele premature $i interferentele pe partea lucratoare se indeparteaza prin
sIefuirea versantelor palatinale la dinlii maxilari si a versantelor vestibulare la dinlii
mandibulari iar pe partea nelucratoare din versantele ocluzale orientate spre vestibular
la maxilar si din versantele ocluzale orientate spre lingual la mandibular.
In cazul denivelarilor mari ale planului de ocluzie se face ablatia lucrarilor protetice,
montarea in articulator a modelelor care rezulta din aceasta situatie, intocmirea unui
plan controlat de sIefuire selectiva pe articulator si transpus ulterior in cavitatea bucala.
Metode:
Metoda Jankelson - slefuire selective a contactelor premature doar in ocluzia centrica.
metoda Schyler - preconizeaza o slefuire a contactelor premature in pozitiile de contact
centric si intercuspidare precum si pozitii si miscari excentrice.
metoda Ramfjord - Ramfjord considera ca slefuirea selectiva trebuie sa realizeze
urmatoarele obiective: eliminarea punctelor de contact prematur in intercuspidarea
maxima si ocluzia centrica,eliminarea oricarei devieri laterale in mi§carea de inchidere .
In esenta principiile metodei Ramfjord constau in slefuirea selectiva care sa deblocheze
alunecareamandibulei din intercuspidarea maxima spre ocluzia de relatie centrica §i
invers, precum sI din relatia centrica spre pozitiile laterale si anterioare excentrice.
Tehnica de slefuire a lui Ramfjord este foarte apropiata de cea a lui Schyler. Incadrul
slefuirii interferentelor centrice, autorul recomanda respectarea stopurilor centrice §I a
cuspizilor de sprijin. Pentru conservarea stabilitatii ocluzale, autorul recurge la crearea
de suprafete perpendiculare pe axul dintelui, largind fosa dinspre ocluzia centrica spre
ocluziade intercuspidare maxima
79. Gingivita. Definiție. Etiologie. Patogeneza. Clasificare.

Definitie
Gingivita (inflamaţia gingiei)- este cea mai comună formă de boală gingivală. Inflamaţia
este mai tot timpul prezentă în toate formele de boală gingivală, datorita placii
bacteriene care produce inflamaţia şi factorii de iritaţie care favorizează acumularea de
placă sunt regasiţi frecvent în mediul gingival.
Etiologie
Factorii etiologici sunt: a) locali, b) generali (sistemici), c) unele obiceiuri vicioase.
factori locali:
placa bacteriană și tartru
procese fiziologice ale ciclului de viaţă dentar: erupţia și exfolierea DT
leziunile odontale proximale sau cervicale și obturaţiile proximale sau cervicale
incorecte
unele anomalii ortodontice (ex. incongruenţa dento-alveolară cu înghesuire) și purtarea
aparatelor orodontice, în special a aparatelor fixe.
factori sistemici:
influenţe hormonale, cum ar fi cele întâlnite la pubertate
afecţiuni generale: afecţiuni hematologice, afecţiuni genetice (ex. sindromul Down),
afecţiuni metabolice (ex. diabetul), SIDA
medicamente (ex. medicaţia imunosupresoare)
malnutriţia.
obiceiurile vicioase cu rol în etiologia gingivitei este inclusă respiraţia orală.
Factorul microbian, respectiv placa bacteriană, are rol determinant în producerea
gingivitei, ceilalţi factori fiind factori favorizanţi sau predispozanţi.
În condiţiile unei igiene orale necorespunzătoare ca şi în prezenţa unor factori locali
care favorizează retenţia alimentară, se creează condiţii propice pentru formarea plăcii
bacteriene pe suprafeţele dentare, în regiunea cervicală.
Clasificare
Clasificarea gingivitelor
după formă:
catarală;
ulceronecrotică;
hipertrofică;
descuamativă/atrofică
după decurgerea clinică: - gingivite acute;
- gigivite cronice;
- cronice în stadiul de acutizare;
- cronice în stadiul de remisie
după gradul de răspândire a procesului inflamator: - localizată/generalizată
Patogeneza:
Cel mai comun tip de gingivita implica gingia marginala si este determinate de
acumularea de placa microbiana la persoanele cu o igiena orala neadecvata. Gingivita
este precedata de un stadiu initial cu leziuni timpurii apoi avanseaza la boala cronica.
80. Criterii clinice utilizate pentru diagnosticarea gingivitei. (Culoare, contur, consistența
țesutului gingival.)
Caracteristică Normal Acut Cronic
Pelesii
Roşie sau roşu albastrui, profesional bismut, arsenic
marginale,difuze, eritem
plumb, boli generale Addison, pigmenţi melanici
iniţial rosu- intens, gri-
icter.
Culoare Roz-coral lucios (sever) gri- inchis.
Modificarea de culoare este un semn clinic de boala gingivala .
Consistenţ Fermă, Edematoasă, moale si friabilă, semnul godeului

Edem difuz, “moliciune”
ă rezilientă fribrotică.
Aspect
granitat
“coajă de
Textura portocală”
Atenuată, dispare (edem inflamator)
gingia
atasată
Reală, Poziţie diferită: migrează catre coronar în cazul creşterilor de volum – apare
Poziţie boala parodontală.
aparentă
Linia
festonului
gingival Hipercresteri gingivale- pungi false/adevarate,
Contur
(gingia fisura Stillmon, buretele lui Mc Call
marginală
)
Hipertrofii- inflamatorie acută sau cronică.
Hiperplazii- fibrotică, induse medicamentos sau idiopatic.
Forme combinate- hipertrofii cu hiperplazii.
Dimensiune
Hipercreşteri asociate cu boli şi condiţii sistemice.
Creşteri tumorale:-tumori gingivale maligne\benigne.
Creşteri false
absentă Sangerare cronică şi recurentă, sangerare

Spontană\ provocari
Sangerare uşoare,boli la sondare este considerat un semn
sistemice, solicitate, de distrucţie tisulară activă.
anticoagulante.
Cantitaţi
Fluid gingival
fiziologice Crescut
Foarte intensă
Durere Absentă Moderată
81. Etapele în dezvoltarea gingivitei. Stadiul incipient. Stadiul dezvoltării. Stadiul cronic.
Stadiul initial:
Este un raspuns inflamator acut exudativ care incepe la 4 - 5 zile de la acumularea
placii. Fluidul gingival si migrarea neutrofilelor cresc. Depozitarea de fibrin si distructia
colagenului pot fi notate in acest stadiu. La aproximativ o saptamana, tranzitia leziunilor
primare este marcata de modificarea la infiltrate predominant limfocitare. Monocitele si
plasmocitele sunt prezente. In timp, leziunile devin cronice si sunt caracterizate de
prezenta plasmocitelor si a limfocitelor B. Pe masura ce inflamatia locala cronica
progreseaza, se dezvolta buzunarele acolo unde gingia se desparte de dinte. Aceste
buzunare se adancesc si pot sangera in timpul periajului dentar sau la mestecat. Pe
masura ce inflamatia persista, ligamentele periodontale cedeaza si apare distructia
osului alveolar local. Dintii se cariaza si cad.
Etiologia gingivitei induse de placa dentara este bacteriana, actionind prin initierea unui
raspuns imun al gazdei. Acesta determina distrugerea tesutului gingival, care
progreseaza la distructia atasamentelor periodontale. Placa se acumuleaza in locurile
mici dintre dinti, in buzunarele gingivale si in locurile cunoscute drept capcane ale placii:
zone care servesc acumularii si mentinerii placii. Exemplele de capcane ale placii
dentare sunt marginile crescute excesiv, dantura partial inlaturata si tartrul care se
formeaza pe dinti. Desi aceste acumulari pot fi subtiri, bacteriile din ele produc
chimicale precum enzimele degratative si toxine cum este lipopolizaharidul (LPS sau
endotoxina) sau acidul lipoteichoic, care promoveaza raspunsul inflamator in tesutul
gingival. Aceasta inflamatie poate determina largirea gingiei si formarea secundara de
pseudobuzunare
Stadiul dezvoltarii: Netratata, gingivita devine parodontita superficiala.
Intre gingie si dinte apare un spatiu in care placa bacteriana patrunde si se fixeaza la
nivelul radacinii dintelui.
Inflamatia cuprinde osul si ligamentele care sustin dintele in os.
Caracteristic este senzatia de tensiune la nivelul dintelui insotita de durere moderata.
Gingia se retrage, descopera radacina dintelui si dintii devin sensibili la variatii de
temperatura.
Igiena corecta si un tratament stomatologic adecvat pot preveni avansarea bolii.
Stadiul cronict: Stadiul final in care osul si ligamentele sunt distruse. Dintii devin foarte
mobili si isi modifica pozitia, afectand fizionomia, mestecatul alimentelor si vorbirea.
Gingia este complet distrusa de dinte, aparand pungi parodontale (spatii mari intre os si
radacina) care constituie focare de infectie pentru organism.
Pungile parodontale se pot supra-infecta aparand abcese parodontale (pungi cu puroi).
Bacteriile pot intra in sange si afecta diferite organe vitale: inima (miocardite
chirurgicale.
Igiena orala este indispensabila peste stabilizarea bolii.infectioase), articulatii.
Distructiile pot fi atat de importante, ajungandu-se la pierderea dintilor.
Tratamentul acestui stadiu este complex, fiind necesare de cele mai multe ori interventii
82. Rolul celulelor B, al celulelor T, al citokinelor, al IgG, al IgA și al IgM în stadiul de

dezvoltare al gingivitei.
1.Imunitatea nespecifica.
Organismul raspunde fata de agresiunea bacteriana prin factori de aparare innascuti si
adaptativi. Apararea se realizeaza de catre parodontiu prin :
bariera naturala reprezentata de integritatea anatomica a epiteliului jonctional 
prevenirea difuziei bacteriilor si a metabolitilor acestora in tesuturi. Detasarea, ulcerarea
epiteliului modifica permeabilitatea tesutului permitand difuzia produsilor solubili
bacterieni si a corpilor acestora.
factori umorali prezenti in saliva (lizozim, sistemul LPO, lactoferina, sisteme tampon
salivare) si lichidul santului gingival (complement; IgM si IgG, PMN)
factori celulari nespecifici de aparare (PMN, macrofage, celule epiteliale, celule
endoteliale, fibroblaste)
2.Imunitate Specifica.In tesuturi, bacteriile sau pordusele acestora sunt fagocitate de
macrofage, ce vor prezenta informatia antigenica limfocitelor B si T, declansandu-se un
raspuns imun adaptativ (specific) umoral sau celular.
Informatia antigenica peluata de LB, determina declansarea raspunsului umoral,
limfocitele sub actiunea mitogena a antigenelor se transforma blastic cu formarea de
celule plasmocitare, ce vor sintetiza anticorpii si LB de memorie, care vor recunoaste in
mod specific antigenele.
Odata cu limfocitele specializate de memorie, se produce si o proliferare, prin
expansiune clonala, a limfocitelor nespecifice, care nu au valoare de aparare si care vor
contribui la amplificarea fenomenelor distructive, simuland si participand la eliberarea
de citokine.
3.Rolul Ig A, G, M in gingivite
IgA  Ac din clasa IgA sunt in cantitate mica in santul si tesutul gingival, avand rol
important in apararea fata de placa supragingivala cu concentratii ceva mai mari in
saliva
IgG  Ac din lichidul santului gingival si tesutul parodontal apartin in majoritatea lor
IgG, cu o putere mare de opsonizare si de fixare a complementului
IgM  in proportie mai mica in lichidul santului gingival si tesutul parodontal. Nu au
potential opsonigen, dar au capacitate mare de a activa si fixa complementul
83. Leziunile initiale ale gingivitei. Leziunile precoce a gingivitei. Semnele gingivitei
cronice. Semnele gingivitei in stadiul avansat.
Leziuni initiale:Etiologia gingivitei induse de placa dentara este bacteriana, actionind
prin initierea unui raspuns imun al gazdei. Acesta determina distrugerea tesutului
gingival, care progreseaza la distructia atasamentelor periodontale. Placa se
acumuleaza in locurile mici dintre dinti, in buzunarele gingivale si in locurile cunoscute
drept capcane ale placii: zone care servesc acumularii si mentinerii placii. Exemplele de
capcane ale placii dentare sunt marginile crescute excesiv, dantura partial inlaturata si
tartrul care se formeaza pe dinti. Desi aceste acumulari pot fi subtiri, bacteriile din ele
produc chimicale precum enzimele degratative si toxine cum este lipopolizaharidul (LPS
sau endotoxina) sau acidul lipoteichoic, care promoveaza raspunsul inflamator in tesutul
pseudobuzunare.
Leziunile gingivale fara legatura cu placa:
- boala gingivala cu origine bacteriana specifica
- boala gingivala de origine virala
- boala gingivala de origine fungica
- boala gingivala de origine genetic
- manifestarile gingivale ale conditiilor sistemice
- leziunile traumatice
- reactiile la corpii straini
- nespecificate.
semne clasice de inflamatie:

- gingie tumefiata, gingii rosiatice
- gingie sensibila sau dureroasa la atingere.
Gingiile sunt stralucitoare si intinse deasupra tesutului conjunctiv subiacent.
Acumularea poate emite un miros neplacut. Cand gingia este tumefiata marginea
epiteliala a gingiei devine ulcerata si apare sangerarea chiar la periaj usor.
Boala periodontala este asociata ca factor in boala coronariana arterial si atacul
cerebral ischemic. In sarcina este asociata cu nasterile pretermen si prognostic
nefavorabil.\
84. Fazele inflamației acute (faza vasculară).

Este un raspuns inflamator acut exudativ care incepe la 4 - 5 zile de la acumularea
placii. Fluidul gingival si migrarea neutrofilelor cresc. Depozitarea de fibrin si distructia
colagenului pot fi notate in acest stadiu. La aproximativ o saptamana, tranzitia leziunilor
primare este marcata de modificarea la infiltrate predominant limfocitare. Monocitele si
plasmocitele sunt prezente. In timp, leziunile devin cronice si sunt caracterizate de
prezenta plasmocitelor si a limfocitelor B. Pe masura ce inflamatia locala cronica
progreseaza, se dezvolta buzunarele acolo unde gingia se desparte de dinte. Aceste
buzunare se adancesc si pot sangera in timpul periajului dentar sau la mestecat. Pe
masura ce inflamatia persista, ligamentele periodontale cedeaza si apare distructia
osului alveolar local. Dintii se cariaza si cad.
Etiologia gingivitei induse de placa dentara este bacteriana, actionind prin initierea unui
raspuns imun al gazdei. Acesta determina distrugerea tesutului gingival, care
progreseaza la distructia atasamentelor periodontale. Placa se acumuleaza in locurile
mici dintre dinti, in buzunarele gingivale si in locurile cunoscute drept capcane ale placii:
zone care servesc acumularii si mentinerii placii. Exemplele de capcane ale placii
dentare sunt marginile crescute excesiv, dantura partial inlaturata si tartrul care se
formeaza pe dinti. Desi aceste acumulari pot fi subtiri, bacteriile din ele produc
chimicale precum enzimele degratative si toxine cum este lipopolizaharidul (LPS sau
endotoxina) sau acidul lipoteichoic, care promoveaza raspunsul inflamator in tesutul
pseudobuzunare.
85. Gingivita de sarcină. Semne clinice, diagnostic. Tratament.

Gingivita de sarcina: apare uneori in timpul sarcinii si imbraca un caracter acut si
subacut
Simptomatologie:
gingia este tumefiata, marita in volum, neteda sau boselata, lucioasa de consistenta
moale, decolabila de pe dinte
culoare rosu viu, stralucitor, cu aspect zmeuriu, pana la rosu-violaceu
frecvent gingia este acoperita de depozite fibrinoase sau purulente
sangerare produsa la cele mai mici atingeri
durerea apare doar in cazul suprainfectarii
pot aparea pungi parodontale adevarate
mobilitatea patologica este de gradul 1 si 2 putand evolua in cazuri grave de
suprainfectare, pana la avulsia dintilor
Evolutie:
- semnele clinice ale gingivitei de sarcina se accentueaza din lunile a II-a si a III-a,
devin pronuntate in luna a VIII-a si descresc in luna a IX-a
Uneori gingivita de sarcina are aspect tumoral => TUMORA DE SARCINA
apare dupa luna a III-a de sarcina sau mai devreme
NU are caracter malign
Clinic:
 forma de hemisfera turtita, ca o ciuperca, formata din marginea gingivala sau cel
mai frecvent din papila dentara
 baza larga de implantare sesila sau pediculata
 suprafata neteda, lucioasa dar poate fi si ulcerata
 durereoasa la atingere prin interferenta cu ocluzia si prin suprainfectare
Tratament:In gingivita cronica simpla interventia dentistului nu este necesara. Daca

semnele de infectie sistemica (febra, septicemie) sau progresia la stomatita
gangrenoasa a tesutului moale sau osos sunt prezente, pacientii necesita antibiotic
intravenos si posibil teste imagistice ale zonei afectate, dar aceasta complicatie este
extrem de rara.
Igiena orala decvata incluzand periajul si clatirea gurii necesita regularitate. Se vor
inlatura calculii, placile si dantura deficitara.
In gingivita cronica periajul cu substanta fluoridate va incetini boala si ajuta la rezolutia
ei. Majoritatea periilor electrice sunt superioare celor manuale. Curatarea zilnica cu ata
dentara va reduce placa si numarul bacteriilor. Studiile recente arata ca periajul urmat
de clatirea cu solutie de clorhexidina au un rezultat mai bun decat periajul si ata
dentara. Antiinflamatorii nonsteroidieni grabesc rezolutia inflamatiei cand dintii sunt
curatati.
La pacientii cu forma ulcerativa a bolii, tratamentul implica administrarea de antibiotic si
xilocaina topica pentru ameliorarea durerii. Spalaturile saline ajuta la grabirea
vindecarii.
86. Gingivita indusă de placa bacteriană. Definiție. Diagnostic. Semne clinice. Tratament.
Gingivita –inflamatie a gingiei fara lezarea joctiunii dento-gingivale si poate interesa gingia in
intregime sau doar partial.Aproximativ 80% din populatie sufera de gingivita cronica.
In aparitia ei sunt incriminati factori locali: igiena insuficienta a cavitatii bucale ,prezenta tartrului
Diagnosticul se face in baza datelor subiective si obiective.
Gingivita indusa de placa bacteriana poate fi acuta si cronica.
Tablou clinic:
*G.catarala acuta se intilneste mai frecvent la copii cu boli respiratorii acute,care dupa tratament
adecvat dispar fara semen.ACUZE- durere,senzatii de usturime in mucoasa gingivala,edem
gingival,singerari in timpul alimentatiei si a periajului,miros fetid.OBIECTIV-virful papilelor sau a
marginilor gingivale edematiate,hiperemiate,usoara mobilitate dentara din cauza edemului
sistmului ligamentar superficial,cresterea profunzimii santului gingival.
*G.catarala cronica Acuze-pot lipsi,prurit ,discomfort,singerari gingivale,indeosebi la
periaj,miros fetid,defect esthetic; OBIECTIV-hiperemie gingivala cu nuanta
cianotica,edem al papilelor si a marginii gingivale,prezenta depozitelor moi si dure;
Tratamentul:
1.Inlaturarea factorilor iritanti locali
2.Instruirea igienizarii corecte a cavitatii bucale
3.Recomandari in alegerea corecta a produselor de igienizare
4.Periajul dentar professional
5.Folosirea sol.clorhexidina 0.06% pentru bai bucale pe perioada instructajului de igienizare
corecta
(7-10zile), a cite 3 min dupa periaj-dimeata si seara pentru inactivarea placii.
6.irigatii abudente cu solutii antiseptic (stomatidina,heroxal,trahisan)
7.Controlul igienii cavitati bucale de efectuat peste 5,10,20bzile.Daca hyperemia se mentine –
preparate antiinflamatorii:5% unguent butadion,3% unguent acid acetil salicylic.Instilatii si
aplicatii cu gel Levo-Bior
Diagnostic diferetial se face:
-gingivitele in bolile singelui
- parodontita marginala cronca
-gingivita hipertrofica,forma usoara
87. Gingivita cronică. Formele și tabloul clinic.

Gingivita cronica- inflamatie cronica a gingiei,determinta de actiunea defavorabila a factorilor
locali si generali si care evolueaza fara dereglarea integritatii jonctiunii dento-gingivale.
1.Gingivita cronica(simpla,necomplicata)de cauza microbiana
Formele clinice: (dupa localizare si intindere)
-papilita,inflamatia papilei interdentare,semn precoce al gingivitei cronice;
-gingivita marginala,care afecteaza extremitatea libera a marginii gingivale libere
-gingivita difuza cuprinde papilla interdentara ,marginea gingivala libera si gingia fixa
-gingivita localizata la unul sau un numar mic de dinti
-gingivita generalizata
Semnele clinice subiective sunt reduse ca intensitate,in general sunt tolerate de majoritateal
pacientilor ,care le suporta fara a solicita o consultatie la specialist
Pacientii cu gingivita semnaleaza: senzatii de usturime in mucoasa gingivala,edem
gingival,singerari in timpul alimentatiei si a periajului,miros fetid,discrete dureri,suportabile,la
periaj si intimpul alimentatiei unor alimente dure,cu gust acru sau fierbinti
Semnele clinice obiective:
1.Singerarea gingivala pe seama microulceratiilor de la nivelul epiteliului gingival
2.Culoarea rosie deschisa a gingiei,expresia si a hiperemiei active a vaselor din corion
3.Tumefactie,marire in volum a papilelor gingivale si a marginilor gingivale libere;
4.Modificari ale aspectului suprafetei gingivale
Suprafata gingiei isi pierde aspectul de gravura punctate sau de coaja de portocala ,este neteda
si lucioasa
5.Consistenta gingiei este variabila;mai redusa,moale,usor depresibila in formele inflamatorii
exsudativ si mai ferma,in formele cu tendinte proliferative.
2.Gingivita hiperplazica prin inflamatie microbiana(prin placa bacteriana)-gingia este marita in

volum,cu burjoane pediculate sau sessile,de culoare rosie-violacee,suprafata neteda,uneori cu
microulceratii singerinde la atingere,consistenta moale sau mai ferma cind lipsesc
suprainfectiile.Hiperplazia gingivala simpla de cauza microbiana se formeaza in anumite
zone,parcelare.Aspectul tumefactiei hiperplazice este de umflatura de forma hemisferica usor
alungita ,pina la acoperirea unei parti din coroana dintelui.
Se deosebesc 2 forme:edematoasa si fibroasa .
Acuze:aspect neobisnuit al gingiei,cresterea ei,in forma edematoasa se mai adauga singerarea
in timpul periajului sau spontana.
Obiectiv:aparitia pungilor false din contul proliferarii gingivale excesive,in forma fibroasa
culoarea gingiei nu se schimba ,pe cind in forma edematoasa gingia este cianotica,singereaza
la cea mai mica atingere.Se constata intr-o masura oarecare depunderi de tartru,deformarea
marginii gingivale libere,papilele gingivale marite care acopera coroana dintilor.
88. Gingivita hipertrofică. (Induse de placa bacteriană, specifice-determinate de factorii

etiologici locali și generali). Definiție. Diagnostic. Tabloul clinic. Tratament.
Gingivita hiperplazica prin inflamatie microbiana(prin placa bacteriana)-gingia este marita in
volum,cu burjoane pediculate sau sessile,de culoare rosie-violacee,suprafata neteda,uneori cu
microulceratii singerinde la atingere,consistenta moale sau mai ferma cind lipsesc
suprainfectiile.Hiperplazia gingivala simpla de cauza microbiana se formeaza in anumite
zone,parcelare.Aspectul tumefactiei hiperplazice este de umflatura de forma hemisferica usor
alungita ,pina la acoperirea unei parti din coroana dintelui.
Se deosebesc 2 forme:edematoasa si fibroasa .
Acuze:aspect neobisnuit al gingiei,cresterea ei,in forma edematoasa se mai adauga singerarea
in timpul periajului sau spontana. Obiectiv:aparitia pungilor false din contul proliferarii gingivale
excesive,in forma fibroasa culoarea gingiei nu se schimba ,pe cind in forma edematoasa gingia
este cianotica,singereaza la cea mai mica atingere.Se constata intr-o masura oarecare
depunderi de tartru,deformarea marginii gingivale libere,papilele gingivale marite care acopera
coroana dintilor.
Gingivita hiperplazica (fibromatoasa) ereditara

Este cunoscuta si sub denumirea de elefantiazis gingival;
Semne clinice
Hiperplazia afecteaza papilele
interdentare, marginea
gingivala,libera, si gingia fixa.
Suprafata gingiei este d culoare roz si are aspect particular granular de “prundis". Gingia are o
consistenta ferma, volumul este mult crescut si poate acoperi aproape in intregime coroanele
dintilor care sunt dislocati din pozitia normal.
Gingivita de sarcina
Apare in unele cazuri in timpul sarcinii si imbraca un caracter acut sau subacut. Sarcina, prin
ea insasi, nu produce gingivita, dar poate influenta, prin modificari hormonale, reactia locala a
tesuturilor fata de placa bacteriana, adevarata cauza a gingivitei din cursul sarcinii, apare dupa
luna a III-a de sarcina si poate disparea dupa nastere.
Semne clinice:
Gingia este tumefiata marita de volum, lucioasa,de consistenta moale, culoarea este de la rosu
viu, stralucitor pana la rosu-violaceuSangerarea se produce la cele mai mici atingeri.
Gingivita din diabet
Diabetul in sine nu reprezinta cauza imbolnavirilor gingiei si a parodontiului profund, dar poate
favoriza un raspuns modificat de aparare din partea acestor structuri fata de placa bacteriana.
in diabet, pacientii pot exala un miros caracteristic de acetona sau de mere.
Gingia, in cursul diabetului poate prezenta
- hiperplazie gingivala generalizata, de tip polipoidal;
- culoare modificata de la rosu deschis la rosu-caramiziu sau rosu-violaceu
- frecvente ulceratii;
- sangerari usoare la atingere;
- consistenta redusa, moale a papilelor;
- frecvent, pungi false;
Gingivita hiperplazica din leucemii
- gingivoragiile precoce, din cauza trombocitopeniei leucemice.
-gingia are culoare rosie-violacee, cianotica.
- ulceratiile apar frecvent pe gingie, in zona mucoasei jugale din dreptul planului de ocluzie si la
nivetul palatului; marginea gingivala Iibera prezinta frecvente zone de ulceratii Numarul de
leucocite variaza intre 10.000 si 100.000/mm3.
- hiperplazia gingivala este frecventa, are caracter extensiv pana la generalizare, poate imbraca
suprafetele dentare pana la marginea incizala sau suprafata ocluzala sau chiar acopera
coroana dintelui.
GINGIVITE HIPERPLAZICE, CA EFECT SECUNDAR AL UNOR MEDICAMENTE
Principalele medicamente implicate in producerea, ca efect secundar, a hiperplaziilor gingivale
sunt:
- hidantoina;
- antagoni$tii de calciu, in special nifedipin;
- ciclosporinele.
89. Gingivita descuamativă.Definiție. Diagnostic.Tabloul clinic. Tratament.
Este denumirea frecventa a unor gingivite cu manifestari bucale in diskeratoze au dermatoze:
lichen plan, pemfigus vulgar, pemfigoidul benign al mucoaselor, lupus eritematos, eritemul
multiform psoriazis sclerodermie. Sunt manifestari gingivale cu zone de atrofie epiteliului, din
care keratina este slab reprezentata sau Iipseste; datorita aspectului clinic Si histopatologic foarte
asemanator celui din lichenul plan cu leziuni erozive $i ulcerate, sunt descrise gingivite
descuamative in aceasta afectiune dermatologica. Gingivitele descuamative apar mai frecvent la
femei inainte sau dupa instalarea menopauzei, uneori si pe un teren modificat prin tulburari
neurovegetative, nevrotice depresive, anxioase; de asemenea pot aparea dupa histerectomii.
Prezenta unei gingivite descuamative poate insoti o maladie buloasa ca: - pemfigusul vulgar; -
pemfigoidul mucos benign; De asemenea, gingivite de tip descuamativ se intalnesc in: - intectii
cronice: sitilis, tuberculoza; Se descriu gingivite descuamative dupa administrarea de: -
aminofenazona, barbiturice, salicilati, saruri de bismut, antimalarice, sulfamide si antibiotice,
fenolftaleina (din laxative), ioduri, bromuri, s~ruri de aur, citostatice. Leziunea de baz~ in
gingivitele descuamative este vezicula cu dimensiuni mici, in general, pana la 5 mm diametru si
bula cu dimensiuni de cativa centimetri. La nivelul mucoasei gingivale si orale, veziculele si
bulele se sparg in scurt timp si dau nastere unor leziuni de tip eroziv si ulcerat. Gingivita cronica
descuamativa in etiologia acestei gingivite nu este descries o f1ora microbiana specitica.
Gingivita cronica descuamativa nu reprezinta o entitate c1inica propriu-zisa, ci o manitestare
gingivala nespecifica in circumstantele aratate mai sus, de cele mai multe ori inainte si in cursul
menopauzei sau al unor boli dermatologice, ca lichenul plan. Simptomatologie Initial, gingia
prezinta un eritem difuz nedureros. Ulterior, apar dureri la variatii termice, condimente, inhalarea
de aer, senzafii de arsura. Suprafata gingiei este neteda, lucioasa, apoi prezinta mici depresiuni $i
se descuameaza parcelar in urma periajului, la presiune digitala, la simpla stergere cu 0 compresa
si in cursul masticatiei. Zonele descuamate sunt de culoare rosu intens, dureroase la atingere au
marginile zdrentuite, cu microlambouri detasabile, mobile, in tormele erozive de tip bulos Din
cauza dificultatii de realizare a unui periaj corect, gingia este acoperita cu un bogat depozit de
placa dentara. Histopatologie Se remarca doua tipuri de leziuni: -de tip lichenoid: • epiteliu cu
vacuolizari in stratul, bazal; paracheratoza; • disjunclii intre epiteliu si corion si atrofie epiteliala
zonala. - de tip bulos: •disjunctie intre epiteliu-corion cu formarea unor bule subepiteliale; •
infiltrat inflamator bogat in corion.
90.Gingivita ulcero-necrotică. Definiție. Diagnostic.Tabloul clinic. Tratament.

Apare mai rar in raport cu gingivita catarala cronica,mai frecvent la adolescent si adultii
tineri .Morfologic:
*defecte ulceroase la suprafata gingiei
*fenomenul de acantoza(tumefierea celulelor stratului Malpighian)
*modificari vasculare –plasmoragia,cresterea numarului de capilare cu marirea
lumenului
*fibrele de collagen sunt distruse ,predomina infiltratie leucotiraea
Etiologie: In producerea gingivitei ulcero-necrotice sunt incriminati :spirochetele,bacilli
fuziformi,prevotella intermedia
Factori favorizanti-
Tabloul clinic:
Subiectiv-dureri intense la atingerea gingiei,dureri spontane irradiate in oasele
maxilare,senzatie de gust metallic si alterat,limitarea deschiderii gurii prin
trismus,halena fetida pamintie,starea generala alterata.Igiena cav.bucale practice
lipseste complet ,intrucit ei nu se mai hranesc normal si Evita durerea in asa
mod.Gingia este hiperemiats,singereaza usor ,iar la periferie se observa o membrane
gri necrotica.Papilele gingivale se necrozeaza uneori in intregime si marginea festonata
a gingiei ia un aspect orizontal.In periaoda de intensitate maxima a procesului se
observa modificari ale singelui-leucocitoza,vsh-marit.
91.Gingivita fibromatoasă. Gingivita fibromatoasă ereditară. Definiție. Diagnostic.Tabloul

clinic. Tratament.
În gingivita fibromatoasă predomina procesul de proliferare , ce este precedat de regula
de proces inflamator cataral sau de degranulare, se intîlnește mai rar ca cea
edematoasă.
Poate fi cauzată de :
-margini debordante ale obturatiei
-anomalii dento-maxilare
-anomalii dento-dentare
Se caracterizează prin ingroșarea gingiei , fara modificarea culorii acesteia. Se observa
procese de fibroză a stromei în zonele profunde ale papilei gingivale si infiltratei
leucocitară intercelulară cu acumularea de substanță granulară bazofilă
Tratament
Suprimarea factorului cauzal prin igienizare profesionala(suprimarea medicatiei in unele
cazuri) , utilizarea locala a preparatelor antiinflamatoare: Clorhedxidina 0.05% 0.1% ,
heparina
In cazul formelor grave recurgem la tratament chirurgical : gingivectomia, gingivoplastia
Gingivita hiperplazică(fibromatoasă) ereditară
Gingivita hiperplazică(fibromatoasă) ereditară apare ca o entitate separată sau poate
face parte dintr-un sindrom în care apar și alte manifestări clinice angiofibromatoză
cutanată, retard mintal, epilepsie, pierderea auzului, retard de creștere și extremități
anormale.
Gingia se prezintă ca o masă fermă, densă, fibroasă de țesut care acoperă creasta
alveolară și suprafața coronară a dinților, cu formarea de pungi false.
Culoarea este roz sau roșu aprins atunci când se suprapune o inflamație.
92. Gingivita hipertrofică. Medicamentele ce induc gingivita hipertrofică. Definiție.

Diagnostic.Tabloul clinic. Tratament.
Gingivita hiperplazica simpla de cauza microbiana (prin placa bacteriana) care actioneaza un
timp mai indelungat de circa 2-3 luni. Hiperplazia gingivala se remarca prin cresterea de celule,
iar hipertrofia prin edem intracelular.
Cauze:
-margini debordante ale obturatiei
-anomalii dento-maxilare
-anomalii dento-dentare
-ocluzii traumatice
-aparate ortodontice traumatice
-constructii protetice traumatice
Semne clinice: Gingia este marita de volum la nivelul papilelor interdentare si a marginii
gingivale libere, culoarea este rosie-violacee, suprafata neteda; consistenta moale.
Se atesta sangerari la periaj , excitanti mecanici sau chiar spontane
Tratament
Suprimarea factorului cauzal prin igienizare profesionala(suprimarea medicatiei in unele
cazuri) , utilizarea locala a preparatelor antiinflamatoare: Clorhedxidina 0.05% 0.1% , heparina
In cazul formelor grave recurgem la tratament chirurgical : gingivectomia, gingivoplastia
Gingivite induse de medicamente

-gingivita hiperplazica prin hidantoina, fenitoin;
-gingivita hiperplazice prin antagonisti de calciu,nifedipin;
-gingivita prin utilizarea medicatiei contraceptive;
-gingivita hiperplazica prin ciclosporine.
93. Parodontita marginală. Definiție. Clasificare. Caracteristici histopatologice ale

parodontitei.
Parodontita marginala reprezinta proces inflamator extins asupra parodontiului , se
caracterizeaza prin distructia progresiva a periodontiului si a septului osos interdentar
Clasificare
PARODONTITE MARGINALE
A.PARODONTITE AGRESIVE
1.Parodontite prepuberatala:
-asociata cu boli generale :leucemia, neutropenia;
-asociata cu boli si tulburari genetice:
-sindromul PAPILLON-LEFEVRE;
-sindromul CHEDIAK-HIGASHI;
-sindromul DOWN;
-sindromul COHEN;
-sindromul EHLERS-DANLOS;
-sindromul MARFAN;
-sindromul CROSS-McKISIXK-BREEN
-sindromul deficientei de adeziune leucocitara
-bola CROHN;
-boala celulor LANGERHANS (sindromul de histiocitoza);
-agranulocitoza infantila genetica;
-neutropenia familiala ciclica;
-hipofosfatazia.
2.Paradontita juvenila:
-localizata
-generalizata
3.Paradontita marginala agresiva, rapid progresiva.
B.PARODONTITE MARGINALE CRONICE

1.Parodontita marginala cronica superficiala:
-cu fenomene hiperplazice;
-pe fond de involutie prococe.
2.Parodontita marginala cronica profunda lent progresiva:
localizata, extinsa, generalizata.
3.Parodontita marginala profunda ulcero-necrotica;
4.Parodontita districa: parodontopatia marginala cronica mixta.
Dupa gradul de evolutie

- Usoara
I distructia tesutului osos pana la 1/3, punga 3.5mm
-Medie
II distructia tesutului osos pana la ½, punga pana la 5mm
-Grava
III uctia tesutului osos peste ½, punga peste 5-6mm
În general PM se caracterizează ptin prezenţa a trei semne patognomice:

-inflamaţie;
-alveoliză;
-prezenţa pungilor parodontale.
Inflamaţia – este o continuare a celei gingivale şi depinde de stadiul de evoluţie, de
morfologia parodonţiului, de grosimea şi calitatea ţestului gingival;
Aleveoliza – reprezintă distrugerea osului alveolar ca urmare a acţiunii diferitelor
enzime bacteriene şi lizozomale, fiind unul din simptomele caracteristice ale bolii
parodontale;
Punga parodontală – rezultă din aprofundarea patologică a şanţului gingivo-dentar prin
migrarea epiteliului de joncţiune în direcţie apicală;
94. Parodontita marginală cronică incipientă (ușoară). Semnele clinice și paraclinice.

Diagnostic și tratament.
In parodontita marginala cronica usoara apar primele manifestari de disjunctie intre
gingie si dinte , pacientul prezinta urmatoarele acuze:
- Sângerare gingivală uşoară pe o perioadă de câţiva ani de zile în timpul periajului
şi tăerea alimentelor dure;
- Miros fetid din cavitatea bucală;
- Discomfort şi senzaţii neplăcute în gingie
- Depuneri curente de tartru
Semen clinice si paraclinice
- Hiperemie gingivală cu nuanţă cianotică, la o uşoarăatingere sângerează;
- Prezenţa depozitelor dentare supa- şi subgingivale;
- Pungi parodontale cu profunzimea de 4 mm. numai în spaţiile interdentare;
- R-logic – lezarea lamei corticale interalveolare la 1/3 din înălţime, dilatarea fantei
periodontale în zona cervicală;
- Miros fetid;
- Starea generală nu suferă.
Tratamentul
Incepe cu igienizarea profesionala si tratament antiinflamator pentru remisiunea
procesului (inlaturarea obturatiilor debordante si aconstructiilor ortopedice sau
ortodontice ce servesc ca factor cauzal)
Dupa detartrarea supra si subgingivala insotita de terapie antiinflamatoare cu sol
Clorhexidina , enzime proteotilice, se recurge la tratament chirurgical cu efectuarea
chiuretajului inchis sau deschis cu inlaturarea depozitelor subgingivale , cimentului
necrotizat si tesutului de granulatie .
95.Parodontita marginală cronică moderată (medie). Definiție. Semnele clinice și

paraclinice. Diagnostic și tratament.
Parodontita este afecțiunea al cărei proces inflamator gingival se extinde asupra altor țesutur
ale parodonțiului. Se caracterizează prin distrucția progresivă a periodonțiului și țesutului osos
al septului interdentar.
Parodontita cronică de formă medie se caracterizează prin extinderea procesului inflamator
asupra unei părți însemnate din gingia alveolară și adîncirea pungii parodontale cu o adîncime
de pînă la 5 mm. În asemenea cazuri, parodontita cronică are evoluție activă, pacienții prezintă
sîngerări gingivale frecvente în procesul de spălare a dinților, consumul de alimente tari. Apare
schimbarea culorii și aspectului gingiei, mobilitatea unor dinți dispersați și posibiliatea schimbării
poziției lor în arcada dentară.
La examenul clinic obiectiv determinăm : cianoză a papilelor interdentare, modificarea
configurației, inflamarea gingiei. Gingia sîngerează la cea mai mică atingere.
La palpare se elimină conținut seros, mai rar puroi. Pungile parodontale 4-5 mm.
Se constată depuneri dentare atît supra cît și subgingivale.
La examenul radiologic ( paraclinic) se constată distrucția țesutului osos pînă la ½ din înălțime
septului interdentar, prezența osteoporozei, lărgirea spațiului periodontal în zona festonului
gingival.
Tratamenul în forma medie de parodontită constituie CHIURETAJUL DESCHIS .
Se realizează după asanarea cavității bucale sub anestezie tronculară sau infiltrativă.
Intervenția chirurgicală se realizează la nivelul a 3-6 dinți. De regulă după 2-4 zile gingia
regenerează, aderă intim la suprafața dintelui și are o culoare sănătoasă.
96. Parodontita marginală cronică avansată (gravă). Definiție. Semnele clinice și

paraclinice. Diagnostic și tratament.
Parodontita este afecțiunea al cărei proces inflamator gingival se extinde asupra altor țesutur
ale parodonțiului. Se caracterizează prin distrucția progresivă a periodonțiului și țesutului osos
al septului interdentar.
În forma gravă pacienții acuză dureri în procesul de masticație, uneori spontane, schimbarea
poziției dinților, apariția spațiului între dinți, supurație periodică.
În procesul de manifestare a parodontitei grave masticația devine anevoioasă datorită lipsei
unor dinți și migrării altor. Apariția mirosului bucal neplăcut.
La examenul clinic obiectiv al cavirății bucale se constată deformarea accentuată a gingiei pe
seama proliferării granulațiilor, infiltrației inflamatorii și hiperemiei de stază.
Papilele gingivale aderă fragil la suprafața dinților.
Se constată depuneri de tartru, placă microbiană, resturi alimentare.
Datorită sîngerării accentuate bolnavii nu-și mai spală dinții contribuind la progresarea
proceslului.
LA sondare se constată pungi de 5-7 mm și mai mult. Dinții au migrari patologice de gradul 2-3..
Se atestă deplasări ale dinților în formă de evantai.
La examenul radiologic( paraclinic) se determină distrucție ale țesutului osos de gradul 2-3,
focare de osteoporoză, pungi osoase.
Tratmenul în parodontite de formă gravă constituie PLASTIA CU LAMBOURI, prin crearea
lamboului muco-periostal. Intervența se realieaă în regiunea a 3-6 dinți.
97.Parodontita agresivă.Definiție. Semnele clinice și paraclinice.

1. Clasificarea parodontitelor agresive
1) Parodontita prepubertala
a. Asociata cu boli generale
b. Asociata cu boli si tulburari genetice
2) Parodontita juvenila
a. Localizata
b. generalizata
3)Parodonita marginala agresiva, rapid progresiva.

Boala are origine bacteriana, in producerea sa fiind incriminate microorganisme,
precum Actinobacillus actinomycetecomitans, Prevotella, intermedia, Porphyromonas
gingivalis, Tannerella forsythensis, etc.
In cursul episoadelor agresive se produc inflamatii gingivale cu caracter acut sau
subacut, tumefactii voluminoase ulcerate, sangerande si suprainfectate, si pungi
parodontale cu un bogat continut purulent. Mobilitatea dentara patologica este
accentuata si, uneori, se pot produce avulsii ale dintilor.
Episoadele agresive cu evolutie rapida pot alterna cu perioade de acalmie de
saptamani, luni sau chiar ani, in care semnele de inflamatie gingivala se reduc, dar
pungile parodontale persista.
98. Parodontita agresivă, forma localizată, semnele clinice și paraclinice.
Parodontita agresivă localizată = Parodontita juvenilă localizată.
Definiție = afecţiune parodontală inflamatorie ce se manifestă cu o pierdere rapidă a osului
alveolar, localizată clasic la nivelul M1 si incisivilor mandibulari
Severitatea leziunilor:
– Uşoare- pierdere de ataşament de 1-2mm
– Moderate- pierdere de ataşament de 3-4 mm
– Severe- pierdere de ataşament de peste 5mm
Parodontita agresivă localizată prezintă unele particularităţi
-vârsta de apariţie în jurul pubertăţii (10-15 ani)

-localizarea specifică la nivelul molarilor primi şi incisivilor,
pierderea de ataşament proximal la minimum doi dinţi permanenţi, dintre care un molar
prim şi care interesează maximum alţi doi dinţi suplimentari, diferiţi de molarii primi şi
incisivi
Distrucţia se extinde pe măsura evoluţiei bolii, leziunile apărând bilateral
Boala are origine bacteriana, in producerea sa fiind incriminate microorganisme, precum

Actinobacillus actinomycetecomitans, Prevotella, intermedia, Porphyromonas gingivalis,
Tannerella forsythensis, etc.
In cursul episoadelor agresive se produc inflamatii gingivale cu caracter acut sau subacut,
tumefactii voluminoase ulcerate, sangerande si suprainfectate, si pungi parodontale cu un bogat
continut purulent. Mobilitatea dentara patologica este accentuata si, uneori, se pot produce
avulsii ale dintilor.
Episoadele agresive cu evolutie rapida pot alterna cu perioade de acalmie de saptamani, luni
sau chiar ani, in care semnele de inflamatie gingivala se reduc, dar pungile parodontale
persista.
99. Parodontita agresivă, forma localizată. Diagnostic și tratament.

• în mod caracteristic
 absenţa clinică a inflamaţiei
 prezenţa pungilor profunde

chirurgicale osoase, terapie radiculară rezectivă, gingivectomie)
relativă a plăcii şi tartrului • Terapie regenerativă (regenerare tisulară ghidată; tehnici
combinate de regenerare).  absenţa
• simptome comune INIŢIALE
 obilitatea şi migrarea patologică molari primi şi incisivi-diastema
tiparul ocluzal, pulsiunea linguală pot modifica gradul de migrare
 ULTERIOR
 hiperestezie (prin denudarea radiculară)
 durere surdă (prin mobilitate, impactare)

FORMA LOCALIZATĂ
• liză osoasă rapidă (molari primi, incisivi centrali)
• DIAGNOSTIC
 de obicei între 10 – 15 ani
1. cel puţin 2 situs–uri cu pierdere ataşament > 3 mm (molari primi
2. şi / sau incisivi
• prin progresia bolii liza osoasă devine bilaterală
• tipar radiologic de liză osoasă în “arc de cerc”
În general, metodele de tratament pentru parodontitele agresive pot fi similare cu cele

utilizate pentru parodontită cronică cu pierdere avansatǎ de suport parodontal.
• instrucţiuni de igienă orală,
• consolidarea şi evaluarea controlului plăcii bacteriene,
• detartrajul şi chiuretajul radicular, planarea radicularǎ pentru a elimina cauzele
microbiene, • controlul altor factori locali;
• Terapia ocluzală după cum este necesar;
• Terapie ortodontică
• Chirurgie parodontală, după caz;
• Terapie de menţinere parodontală.
. Recomandarea Co-factorii sistemici de risc pot afecta tratamentul şi rezultatele
terapeutice pentru parodontită agresivă. Consultarea cu medicul de familie al pacientului
este indicată
• Ar trebui să fie încercată eliminarea, modificarea, sau controlul factorilor de risc. •
Instruire şi reevaluarea plăcii bacteriene ar trebui să fie efectuate
. • Detartrajul supra-şi subgingival şi chiuretaj radicular, surfasajul radicular
• Agenţii antimicrobieni sau alte dispozitive pot fi utilizate ca adjunctive
• Probe microbiene subgingivale pot fi colectate din site-urile de analizǎ , inclusiv teste de
sensibilitate la antibiotice.
• Controlul şi eliminarea factorilor locali de iritatie şsi iatrogenici ,
• Tratamentul traumelor ocluzale,
• Extracţia dinţilor nerecuperabili
Chirurgia parodontalǎ O varietate de modalităţi de tratamente chirurgicale pot fi adecvate în
managementul pacientului. Se recomanda referirea cazului catre servicii specializate de
parodontologie
. • Chiuretaj subgingival în camp închis sau deschis
• Terapie de augmentare gingivalǎ
• Terapie rezectivă (gingivală cu sau fără intervenţii
100. Parodontita agresivă, forma generalizată. Semnele clinice și paraclinice.
Parodontita agresivă generalizată prezintă şi ea unele particularităţi
►afectează de obicei pacienţii sub 30 de ani, dar se poate instala şi la vârste mai
înaintate,
►răspunsul de anticorpi serici faţă de bacteriile parodontopatogene este slab,
►boala evoluează prin episoade de pierdere de ataşament şi de os marcate,
►pierderea proximală de ataşament este generalizată, afectând minimum trei dinţi
permanenţi, alţii decât molarii primi şi incisivii.
Se suspectează un diagnostic de parodontită agresivă, dacă pacientul este sub 35 de ani, în
bună stare de sănătate şi prezintă distrucţii parodontale extinse
Progresia distrucţiei parodontale este dificil de evaluat într-un mod organizat având în
vedere multitudinea factorilor care o pot influenţa: eficienţa igienei, accesul la tratament,
susceptibilitatea genetică, bolile sistemice.
Se consideră că Paronontita agresivăevoluează de 3-4 ori mai rapid decât Parodontita
cronică.
101.Parodontita agresivă, forma generalizată. Diagnostic și tratament.
• Diagnostic : distrucţie osoasă rapidă, importantă

• frecvent asociată anomaliilor genetice
Planul de tratament al pacienţilor cu parodontită agresivă:

1.Faza iniţială:
• Stabilirea diagnosticului.
• Explicarea procesului bolii şi factorii declanşatori.
Analiza ocluzală şi tratamentul traumelor localizate.
• Tratamentul cariilor, tratamentul endodontic, evaluarea ortodontică
. • Extragerea dinţilor irecuperabili.
• Chiuretaj profund parodontal.
• Tratament local şi parenteral cu soluţii de ser fiziologic barbotate cu ozon.
• Recapitularea instrucţiunilor de igienă orală.
2. Etapa chirurgicală(daca este indicată).
• Chiuretaj gingivalşi subgingival.
• Operaţii cu lambou.
• Chirurgia osoasă alveolară, regenerare tisulară ghidată.
• Chirurgia mucogingivală.
• Tratament local cu soluţii ozonate.
3. Etapa de întreţinere.
• Evaluarea igienei orale şi a factorului de risc.
• Detartraj, periaj. • Ajustarea ocluzală definitivă dacă este cazul.
4. Etapa de reevaluare. • Reevaluarea la pacienţii cu parodontite agresive se efectuaează la
5-6 săptămîni, cu prezentarea la medic la 6 luni, 1 an, pentru evaluarea starii.
La tratamentul parodontitelor marginale agresive cu ozonoterapie este indicată: metoda
externă şi parenterală.
• Metoda externă: clătituri şi irigarea pungilor parodontale cu soluţii ozonate, aplicaţii cu
uleiuri ozonate. De 2 ori pe zi pacienţii efectuează clatituri cu soluţie fiziologica ozonată (cu
concentraţia de ozon în faza gazoasă de 4000mkg/l, 200 ml soluţie se clateşte un minut )
timp de 10-14 zile. Irigarea pungilor parodontale cu soluţie ozonată de efectuat cîte 8-10
proceduri.
• Metoda parenterală (introducerea submucoasă a soluţiei fiziologice izotonică 0,9%
ozonată). La a doua zi după etapa chirurgicală se introduce submucos cite 4 ml de soluţie
ozonată cu concentraţia de ozon în faza gazoasă de 4000 mkg/l. Rezultate În urma etapelor
propuse în tratamentul parodontitelor marginale agresive cu soluţiile ozonate se reduce
sîngerarea gingivală la sondare, se reduce mobilitatea dentară, se reduce adîncimea
pungilor parodontale, ulterior cu o obţinere a igienizarii satisfăcătoare a cavităţii bucale.
Concluzie Pornind de la faptul că etiologia bolii parodontale este de natură microbiană, pe
lîngă terapia convenţională prin care se îndepărtează placa şi tartrul supra şi subgingival
prin mijloace mecanice, ultrasonice, terapia cu soluţii ozonate este foarte utilă, avînd efecte
benefice recunoscute asupra ţesuturilor parodontale afectate de boală, ducînd la eliminarea
durerii, a inflamaţieii gingivale şi a sîngerării, reducerea mult mai rapidă a pungilor
parodontale, la eliminarea infecţiei, stoparea purulenţei, oprind destrucţia ţesuturilor moi şi
a osului şi reducînd mobilitatea patologică a dintelui.
Parodontita agresivă afectează o minoritate de pacienţi, dar aceasta este destul de
semnificativă deoarece este caracterizată prin distrugerea severă a aparatului de
susţinere a dinţilor la un număr de subiecţi relativ tineri. Parodontita agresivă cuprinde
un grup de rare, dar adeseori severe, forme rapid progresive de boală, adesea
caracterizate printr-o precocitate a vîrstei de apariţie a manifestărilor clinice dar şi de
tendinţa destinctivă a cazurilor familiale. Studierea patologiei parodontale în programul
complex de evidenţiere, evaluare şi tratament al pacienţilor cu afectare odonto-
parodontală severă.
Manifestările parodonitei agresive pot apărea la orice vîrstă, dar după 20 de ani cu un
maximum de incidenţă a episoadelor agresive şi de pierdere a unor dinţi în jurul vîrstei de 30-35
de ani. Conform studiilor ( Dumitriu S. ), în parodontita marginală rapid progresivă se
evidenţiază factorul microbian, fiind implicaţi: • Aggregatibacter actionmycetencomitans; •
Prevotella intermedia; • Porphyromonas gingivalis; • Fusobacterium nucleatum; • Eikenela
corrodens; • Campylobacter rectus. Fiind prezenţi în ţesuturile parodontale microorganismele
induc o cascadă de reacţii, provoacă tulburări inflamatorii şi degenerative.
102. Hipersensibilitatea dentară. Simptome și tratament.
- Hiperestezia suprafetelor dentare reprezinta senzatia dureroasa de intensitate redusa,
medie sau intensa, care se produce la contactul acestora cu agenti mecanici, termici sau
chimici
- Hiperestezia se poate instala dupa:
o Retractii gingivale prin involutie sau distructie parodontala
o Detartraj
o Chiuretaj radicular
o Interventii chirurgicale (gingivectomie)
- Hiperestezia devine manifesta in urmatoarele conditii:

o Contactul cu un instrument metalic, periuta de dd
o Contactul cu alimente reci sau calde
o Contactul cu alimente solide sau lichide, acre sau dulci
- Hiperesteziei i se atribuie mai multe mecanisme de producere:

1) Stimularea directa a unor terminatii nervoase dentinare
2) Stimularea prelungirilor odontoblastice din tubii dentinari
3) Stimularea nervoasa prin eliberarea unor polipeptide in cursul agresiunilor pulpei dentare
4) Stimularea formatiunilor nervoase ale pulpei ca urmare a deplasarii lichidului dentinal
prin mecanisme hidrodinamice
La examenul clinci obiectiv se observăo denudare a unei porțiuni dentinare. În toate cazurile
dentina denudată este netedă, lucitoare, uneori ușor pigmentată.
Actualmente pentru TRATAMENUL hiperesteiei țesuturilor dure se utilizeaă metoda de de
terapie remineraliantă : Dinții se izoleaă, se usucă minuțios. De aplică soluție de 10 % gluconat
de clciu sau soluție de remodent. La fiecare a 3-a vizită se aplică soluție de 1-2% florură de
sodiu. Peroral se administrează gluconat de calciu 00,5g de 3 ori pe zi timp de 1 lună.
De regulă peste 5-7 zile apare a ameliorare, iar peste 12-15 proceduri hipersensibilitatea
dispare.
103.Schimbarile radiografice în parodontita marginală cronică incipientă (ușoară).
Radiologic, se remarca semnul caracteristic al suferintei osoase

din parodontita marginala cronica superficiala: demineralizarea
(halistereza) care se prezinta sub forma unei radiotransparente cu
localizare diferita:
- halistereza marginala la nivelul vârfului (Iimbusului) septului

alveolar (interdentar sau interradicular), cu aspect difuz sau de triangulație
discret crateriformă rezultată din demineralizarea corticalei interne (lamina
dura) cu baza spre marginea crestei septale si varful spre apical;
- halistereza axială in lungul septului alveolar, central axial in mod
intrerupt; cu aspect de ,,Șirag de mărgele" sau continuu: aspect de
"canal septal" ;
- in aproape totalitatea septului alveolar și parcelar la nivelul corticalei interne (lamina dura),
ceea ce indica un stadiu avansat de suferinta osoasa si iminența resorbției osoase.
104.Schimbarile radiografice în parodontita marginală cronică moderată (medie).
Examenul radiologic arata o resorbtie a osului alveolar cu character inegal ca
profunzime și dispozitie in diferite zone ale arcadelor dentare; este o resorbție
osoasa vertical.
Aspecte radiologice particulare:

- craterul (defectul) septal interproximal este rezultatul unei resorbtii verticale. care
afecteaza corticala interna (lamina dura), marginea crestei osoase septale și osul
spongios subiacent; defectul osos rezultat are deschidere crateriformă mai larga
spre coronar și orientată spre cementul radicular sub jonctiunea smalț-cement;
limita spre spongioasa subiacentă se face printr-o zona de demineralizare cu
caracter de radiotransparentă partiala, difuza;
craterul (defectul) septal aproximal este rezultatul unei resorbții verticale care afectează
corticala internă (lamina dura) pe ambele fete (mezial și distal) ale septului interdentar și
osul spongios subiacent sub forma unei piramide cu baza spre coronar și vârful orientat
vertical dea lungul septului spre apical, la diferite adâncimi
- resorbția crenelată, inegala de la un dinte la altul al marginilor (crestelor septale
și alveolare) osului alveolar.
105. Schimbarile radiografice în parodontita marginală cronică avansată (gravă).
Este urmarea unor episoade repetate de gingivostomatită ulcero-necrotică,

în urma cărora se produc resorbții osoase cu mobilitate dentară patologică
până la avulsia dintilor.
Resorbții reduse de tip vertical, pe fondul atrofiei osoase orizontale.
106. Parodontită ulcerativă necrotizantă acută. Definiție. Diagnostic și tratament.

Diagnostic diferentiat.
Este urmarea unor episoade repetate de gingivostomatită ulcero-necrotică, în urma
cărora se produc resorbții osoase cu mobilitate dentară patologică până la avulsia
dintilor.
Denumită iniţial şi gingivita Plaut – Vincent, este o boală gingivală inflamatorie şi
mutilantă; se vorbeşte astăzi de parodontită ulcero-necrotică, deoarece toate ţesuturile
sunt distruse în anumite forme de boală. Bacteriile asociate pătrund rapid şi profund în
ţesuturi, invazia fiind legată de factorii predispozanţi (Johnson şi Engel, 1986).
Boala poate îmbrăca forme diferite de gravitate, de cele mai multe ori apărând ca
afecţiune acută. Poate avea forme relativ mai uşoare şi mai persistente – caracter
subacut. Boala recurentă este marcată de perioade de remisie şi exacerbare.
Ca localizare poate fi limitată, extinsă sau generalizată, cu severitate deosebită la
nivelul arcadei, putând fi avansată la dinţii frontali în timp ce premolarii şi molarii au
afectare redusă sau deloc.
Semne clinice:
Boala se caracterizează printr-o triadă simptomatică:
 durere
 distrucţie necrotică, ulceraţii
 halitoză.
Durerea este primul simptom clinic, care precede fenomenele manifeste clinic.
Distrucţia necrotică a vârfului papilei începe în ţesuturile colului din zona
interdentară, şi este urmată de distrugerea întregii papile şi chiar a unor porţiuni din
gingia marginală
Se presupune că distrucţia gingivală este provocată, fie prin infarctare vasculară, fie
prin invazie (infiltrare) microbiană în ţesuturi (Rateitschak).
Sunt caracteristice: dispariţia epiteliului şi a unei părţi din conjunctivul subiacent, cu
decapitarea gingiei papilare (cu necroză), acoperită de un strat pseudo-membranos,
gri–cenuşiu. Dacă nu se intervine la timp, distrucţia tisulară evoluează, putându-se
afecta şi porţiunea osoasă a parodonţiului.
Ulceraţia poate reprezenta un simptom oral precoce la pacienţii HIV – pozitivi.

Sângerări spontane ce sunt asociate cu o halitoză puternică şi mucoasă gingivală
edemaţiată
Halitoza este un semn caracteristic de boală având un caracter specific: insipidă,
dulceagă.
În formele avansate apar adenopatii subangulo-mandibulare dureroase, febră, stare
generală afectată, asociate cu o pierdere rapidă în greutate.
În cursul evoluţiei bolii (câteva zile) pot apare “cratere osoase”, apoi urmează
vindecarea, deseori cu sechele (papile decapitate), sau se poate trece spre cronicizare.
La examenul clinic adâncimile la sondare sunt de obicei reduse deoarece se pierde
gingia proprie prin necroză. Foarte rar apar ulceraţii
PARODONTITA ULCERO-NECROTICĂ ŞI ASOCIATĂ HIV
Parodontita ulcero-necrotică urmează episoadelor repetate, pe termen lung, de

gingivită ulcero-necrotică şi prezintă cratere osoase inter-dentare profunde, de obicei în
zone localizate, deşi ea poate fi generalizată.
Acest tip de parodontită se găseşte şi la pacienţii cu AIDS, caz în care complicaţiile
constau în zone largi de necroză cu expunerea osului şi sechestre, care se extind
uneori către vestibular şi oral, ducând la stomatite necrozante.
Pierderea de os asociată cu PUN, la pacienţii HIV pozitivi, poate fi extrem de rapidă,
unii autori menţionând cazuri în care s-au pierdut 10 mm de os în trei luni ( Winkler).
AIDS favorizează apariţia infecţiilor oportuniste care duc la GUN, gingivită tipică,
parodontite rapid progresive şi ulcero-necrotice.
Aspecte microbiologice. Murray a arătat că PUN la pacienţii AIDS demonstrează
existenţa de fungi oportunişti (Candida albicans) şi o mare prevalenţă de A.
actynomicetemcomitans, P. intermedia, P. gingivalis, F. nucleatum şi specii de
Campylobacter.
107. Abcesul parodontal.Definiție.
Abcesul parodontal (lateral sau parietal) este o zonă de inflamaţie

circumscrisă purulentă localizată la nivelul ţesuturilor parodontale. În
funcţie de tipul inflamaţiei el poate fi acut sau cronic.
Un abces parodontal este o acumulare localizată de puroi în peretele
moale al pungii parodontale.
108.Pericoronarita. Definiție. Semnele clinice. Tratament.
Pericoronaritele sunt afectiuni inflamatorii acute, subacute sau cronice ale gingiei si
partilor moi invecinate unor dinti semiinclusi: cel mai frecvent, molarul de minte
mandibular, uneor, si molarul secund mandibular, situat cel mal distal pe arcada.
SIMPTOMATOLOGIE : In forma acuta:
-dureri la masticatie;
-trismus;
-hipersalivatie;
-halena;
- formarea unui exsudat purulent sub capusonul mucozal;
- adenopatie
- stare generala alterata si febrila.
TRATAMENTUL PERICORONARITELOR
Preventiv:
• decapusonarea chirurgicala la nivelul molarului de minte incomplet erupt.
Tratament curativ:
• spalaturi antiseptice abundente si dese (Ia Inceput, la fiecare una-doua ore);
• instilatii de colutorii complexe cu antibiotice;
• aplicarea unui dren din mesa iodoformata afanata sub capusonul de mucoasa care se
mentine circa 24 ore;
• administrarea pe cale generala de antibiotice, In starile febrile si subfebrile, cu trismus
si adenopatie.
Dupa amendarea fenomenelor acute se ia decizia de decapusonare sau, in caz de
recidive, complicatii, se practica extractia molarului semiinclus.
109. Debutul, evoluția și simptomele abcesului parodontal.

Este o complicatie a parodontitelor marginale cronice si se formeaza in interiorul
pungilor parodontale. Abcesul parodontal marginal se produce prin exacerbarea
virulentei germenilor care populeaza continutul pungilor parodontale, cand drenajul pe
cale naturala al acestuia este redus sau blocat. Cel mai frecvent, evacuarea exsudatului
purulent este impiedicata de edemul marginii gingivale, produs prin impact alimentar,
blocuri masive de tartru si placa bacteriana supraadaugata, manevre terapeutice
incorecte - masajul gingiei inflamate si incercarea de a goli continutul pungilor prin
intepare si exprimare. Aceasta manopera gresita nu elimina decat partial continutul
abcesului, il impinge la periferie si in profunzime, orificlul de punctionare se inchide in
scurt timp printr-o fibrozare a peretelui pungii, ceea ce favorizeaza recidiva abcesului.
Abcesul parodontal marginal este localizat mai frecvent vestibular, dar poate fl intalnit ii
Iingual sau palatinal. Uneori apar microabcese multiple.
SIMPTOMATOLOGIE :
 Subiectiv, semnele descrise in mod clasic sunt relativ reduse:
- jena dureroasa la masticatie, uneori si spontana, localizata, de intensitate medie;

- uneori, mal rar, durerile sunt intense, chiar violente si iradiaza in zone invecinate,
simuland fenomene de otita, artrita temporo-mandibulara sau sunt localizate, fiind
consecinta unor complicatii supraadaugate: pulpita acuta sau parodontita acuta pe cale
retrograda.
 Obiectiv:
- tumefactie circumscrisa, rotunda sau ovalara, cu dimensiuni variabile, de la 1-2 mm in
diametru pana la 1,5 cm sau mai mult;
- dintii limitanti sunt, in general, indemni de carie;
- mucoasa acoperitoare este intinsa, lucioasa, rosie si poate prezenta in zona de
bombare maxima o portiune de culoare alba-galbuie, semn al unei perforari iminente
sau chiar un orificiu fistulos;
-abcesul parodontal marginal situat intre cei doi incisivi superiori se poate insoti de
fenomene de celulita ale buzei superioare si poate simula un edem QUINCKE;
- consistenta abcesului situat vestibular si lingual este moale, depresibila; in abcesul
marginal parodontal situat palatinal, in primele faze consistenla este mai ferma;
- percutia transversala a dinlilor Iimitrofi abcesului este, de regula mai dureroasa decat
cea verticala.
110. Abcesul parodontal. Metodele tratamentului de urgență.
Tratamentul de urgenta consta in:
• incizie la nivelul bombarii maxime sau usor decliv de aceasta;
• Indepartarea exsudatului purulent prin spalare abundenta cu solulii antiseptice;
• instilalii cu pasta TM, sau o mesa afanata imbibata in solutie Protargol 1%;
• aplicarea pentru 24 ore a unei lame de dren in abcesele mari,voluminoase sau
localizate palatinal.
111. Abscesul endoparodontal. Definiție. Semne si simptome.
Abces endo-parodontal. Acesta este prezent in situatia cand un abces periapical se

extinde unindu-se cu un abces parodontal si, de obice implica pierderea dintelui.
Simptome:
Subiectiv: jena dureroasa la masticatie, uneori si spontana, de intensitate medie, mai
rara dureri violente si iradiaza in zone invecinate, simulind fenomene de otita, artrita
temporo-mandibulara sau sunt localizate, fiind consecinta unor complicatii supraadaugate
(pulpita acuta)
Obiectiv: tumefactie circumscrisa, rotunda sau ovalara, cu dimensiuni variabile, dinti
limitanti sunt, in general, afectati de carie, mucoasa acoperitoare este intinsa, lucioasa,
rosie si poate prezenta in zona de bombare maxima o portiune de culoare alba-galbui,
semn al unei perforari imitente sau chiar un orificiu fistulos, consistent abscesului situate
vestibular si lingual este moale, depresabila.
112. Tratamentul abcesului endoparodontal.

Tratamentul abcesului endoparodontal inlaturarea cauzei (bacteriile) care a produs
infectia, drenajul acesteia si eventual antibioterapie.
Unele abcese dentare se pot vindeca in urma tratamentului endodotic.
Devitalizarea dintilor parodontotici pentru a intrerupe lantul pathogenic Indus de

modificarile pulpare inflamatorii si degenerative, generatoare de reflexe neurovasculare
cu influenta asupra evolutiei parodontopatiilor marginale. Devitalizarea este urmata de
reducerea inflamatiei parodontale si scaderea mobilitatii patologice.
Dupa aceasta este bine ca dintele sa fie reexaminat la interval de 1 an pentru a urmari
vindecarea tesuturilor dentare. Daca tratamentul endodontic nu este suficient, in unele
situatii se poate interveni chirurgical si se poate realiza chiuretajul chirurgical al leziunii.
O astfel de interventie chirurgicala se numeste rezectie apicala.
113. Chist parodontal apical. Definiție. Localizare.

Chistul parodontal apical- reprezinta un chist intraoso de dezvoltare care se formeaza
intre radacinile unui/unor dinti vitali, originea din resturile alveolare ale lui MALASSEZ.
Asimptomatic, descoperire radiografica. Radiologic: mica arie de transparenta (sub 1
cm), unica, bine definta.
Localizare: mandibulara, in regiunea premolarilor.
114. Planul de tratament al parodontitei marginale cronice (etape).

1. Tratamentul complicatiilor acute ale parodontopatiilor marginale cronice
2. Igienizarea efectuata de medic pentru indepartarea factorilor naturali cu incarcatura
microbiana: debridarea gingivala prin indepartarea placii bacteriene, a biofilmului oral si
a produsilor acesora, detartraj supragingival, subgingival, suprimarea unor procese
inflamatorii intretinute de resturi radiculare sau dinti nerecuperabili prin tratament
conservator sau chirurgical
3. Instruirea pacientilor pentru insusirea unui sistem de igienizare principal prin periaj si
secundar prin folosirea unor mijloace ajutatoare
4. Depistarea si indepartarea factorilor iatrogenic
5. Tratementul medicamentos antimicrobian al gingivitei si parodontitei marginale
cronice superficial
6. Reducerea exsudatului inflamator din pungile parodontale, prin tratament
antimicrobian prechirurgical
7. Suprimarea chirurgicala a focarelor inflamatorii, altele decit pungile parodontale sau
hiperplaziile gingivale
8. Suprimarea chirurgicala propriu-zisa a pungilor parodontale si hiperplaziile gingivale
9. Restaurarea morfologiei dentare afectate prin carii
10. Slefuiri ocluzale
11. Restaurare protetica
12. Tratamente ortodontice
13. Imobilizarea dintilor parodontici
14. Tratament de bioreactivare
15. Mentinerea, prin masuri profilactice si procedure curative suplimentare, a
rezultatelor obtinute prin tratament
Aceasta etapizare nu are carcater universal,rigid si trebuie aplicata individual fiecarui
bolnav parodontopat.
115.Etapa inițială în tratamentul parodontitei marginale cronice (componente – tratament

odontal, parodontal, chirurgical, ortopedic, general).
Faza initiala prin: tratamentul complicatiilor acute, igienizarea efectuata de medic,

desfiintarea microulceratiilor din pungile parodontale false, instruirea pacientilor privind
igiena bucala
1. Tratamentul complicatiilor acute ale parodontopatiilor marginale cronice
2. Igienizarea efectuata de medic pentru indepartarea factorilor naturali cu incarcatura
microbiana: debridarea gingivala prin indepartarea placii bacteriene, a biofilmului oral si
a produsilor acesora, detartraj supragingival, subgingival, suprimarea unor procese
inflamatorii intretinute de resturi radiculare sau dinti nerecuperabili prin tratament
conservator sau chirurgical
3. Instruirea pacientilor pentru insusirea unui sistem de igienizare principal prin periaj si
secundar prin folosirea unor mijloace ajutatoare
4. Depistarea si indepartarea factorilor iatrogenic
terapia medicamentoasă
 sistemică
topică  sisteme de eliberare controlată
116.Etapa corectivă în tratamentul parodontitei marginale cronice (chirurgical, ortopedic).

Faza secundara: tratament de corectare morfofunctionala prin procedure chirurgicale,
de reechilibrare dento-ocluzale prin slefuiri ocluzale, restaurari odontale si protetice,
tratament ortodontic. Aceasta faza de tratament trebuie urmata de monitorizarea
rezultatelor printr-o reevaluare a statusului parodontal la 1-3 luni de la tratamentul initial.
• 1. terapie endodontică – sindromul endo-parodontal
• 2. restaurări definitive odontale
• 3. reevaluarea si reechilibrarea ocluziei
• 4. terapie ortodontica – etapa de mentinere
• 5. chirurgie muco-gingivală si osoasa
• 6. protezarea fixa şi/sau amovibile
Tratament chirugical:
1. tratamentul pungilor parodontale
 gingivectomie & gingivoplastie
 intervenţii cu lambou
2. tratamentul leziunilor osoase
 substracţie
 adiţie
 regenerare ghidată
 tehnici combinate
3. chirurgie muco-gingivală
Tratament orthopedic:
ASPECTE GENERALE
• reducerea selectivă ireversibilă şi permanentă a zonelor ocluzale cu modificarea
schemei ocluzale
OBIECTIVE
• eliminarea interferenţelor din funcţie şi parafuncţie
• eliminarea contactelor premature
• obţinerea contactelor stabile cuspid – fosetă
• obţinerea stopurilor ocluzale multiple şi uniform distribuite
• obţinerea stimulării funcţionale necesare prezervării sănătăţii parodontale
117. Tratamentul de menținere (local și general).

Faza tertiara- se efectueaza prin procedure individualizate, nu are character universal,
in vederea prevenirii reinfectarii, a instalarii unor noi tulburari morfologice si disfunctii si
implicit a recidivelor. Masuri profilactice si procedure curative suplimentare,
Parodontitele, necesita urmarirea si mentinerea , mult timp dupa terminarea
tratamentului, in vederea stabilirii rezultatelor si profilactia recidivelor.terapia de
mentinere, dupa tratamentul activ al bolii parodontale, nu include numai masuri de
igiena, ci si control si reevanuare pe o lunga perioada de timp.
Tratamentul de mentinere consta in: 1. pastrarea suportului parodontal osos
alveolar(mentinerea inaltimii osului alveolar), 2. mentinerea unui nivel stabil al
atasamentului clinic, 3. controlul inflamatiei – fara o terapie eficienta de mentinere,
placa dentara se va acumula din nou, iar inflamatia va reaparea la nivelul parodontiului,
4. reevaluarea si perfectionarea masurilor de igiena bucala, 5. mentinerea unui mediu
bucal sanatos, functional, 6. reevaluarea antecedentelor generale (la un medic
generalist)
in timpul contrulului de mentinere se efectueaza: examinarea cavitatii bucale, evaluarea
controlului placii bacteriene, evaluarea radiografica, detartraj,netezire radiculara si
periaj, aplicatii topice cu fluor.
Mentinerea se face atit de medic cit si de pacient, interval optim intre controale (3-4luni),
evaluarea raspunsului tisularin perioada de mentinere, reinterventie terapeutica la
necessitate.
118. Tratamentul local al bolii parodontale. Definiție. Metode.

In cadrul tratamentului local exista directi principale de tratament: tratamentul
complicatiilor acute, tratamentul chirurgical, tratamentul de echilibrare ocluzala,
tratamentul de reabilitare structurala si functionala prin bioreactivare a parodontiului
marginal, tratamentul complicatiilor.
tratamentului bolii parodontale consta in eliminarea in totalitate a placii bacteriene care
reprezinta factorul determinant al bolii parodontale precum si instruirea pacientului in
realizarea unei igiene orale excelente la domiciliu
Tratamentul bolii parodontale este individualizat in functie de forma evolutiva a bolii. In
prima etapa a tratamentului se imbunatateste igiena bucala si se indeparteaza toti
factorii favorizanti ( fumatul, obturatii debordante, lucrari protetice prost adaptate,
obiceiuri vicioase). Imbunatatirea igienei dentare trebuie sa cuprinda un detartraj
supra/subgingival, periaj profesional, tratament antiseptic/antibiotic local, precum si o
tehnica individualizata de spalat pe dinti. In cazul in care boala este prinsa in forma ei
de acutizare (abces parodontal) se poate recomanda si un tratament antibiotic sistemic
asociat tratamentului local.
In formele avansate de boala parodontala ca tratament se realizeaza chiuretajul

subgingival in camp deschis cu/fara aditie de os sintetic, interventia purtand numele de
operatie cu lambou. Aceasta interventie avand rolul de a incetini evolutia bolii si a o
ameliora.
119. Soluții antiseptice și antimicrobiene utilizate în tratamentul bolii parodontale.

Calitatile unui medicament antimicrobian ideal:
• actiune antimicrobiana selectiva, capacitatea de a distruge microbii sau a inhiba
dezvoltarea microbiana fara fenomene toxice asupra organismului gazda;
• difuziune buna in focarul de infectie;
• spectru antimicrobian larg;
• persistenta in timp sub forma activa in lichidele circulante ale organismului (dupa
administrarea pe cale general'a) si in focarul de infectie;
• absenta reactiilor de sensibilizare locale si generale;
• sa nu dezvolte rezistenta microbiana;
• pret de cost scazut, accesibilitate in procurare si modalitate usoara de administrare.
Substantele cu actiune antimicrobiana pot fi:

Antiseptice: substante chimice cu actiune bacteriostatica sau bactericida asupra
microbilor cantonali pe tegumente si mucoase,care in doza activa sunt netoxice fata de
tesuturi.
Dezinfectanti: substante chimice cu actiune predominant bactericida, utilizate pe
suprafelele neanimate (instrumente, manusi chirurgicale, suprafete ale aparaturii
medicale si stomatologice), care in doze active sunt iritante si toxice pentru tesuturi in
functie de concentratie, un antiseptic se poate comporta si ca
un dezinfectant.
Substantele antimicrobiene cu actiune selectiva sunt grupate in
chimioterapice propriu-zise, care sunt substante de sinteza chimica si in antibiotice,
substante obtinute prin purificarea unor produsi de
metabolism al unor ciuperci sau bacterii .
I. Antiseptice
Antiseptice care denatureaza proteinele microbiene in aceasta categorie intra
substantele acide, bazice si alcoolii.
1. Acidul citric In solutie apoasa cu un pH de la 0,5 la 2,5 a fost utilizat pentru
conditionarea chimica a suprafelei radiculare In tratamentul chirurgical al parodontitelor
marginale cronice, in scopul unei bune regenerari conjunctive Si a reacolarii gingivale.in
acelasi scop s-au utilizat acidul fosforic Si .EDTA (acid etilen
diaminotetraacetic).Rolul acidului citric consta totusi in decontaminarea bacteriana a
suprafelelor radiculare.
2. Acidul cromic este utilizat In aplicatii scurte, cinci-sase secunde, urmate de spalaturi
cu ser fiziologic, apa distilata sau curenta In:
- pungi parodontale cu exsudat purulent pentru sistarea secretiei:
- fistule apico-gingivale;
- ulceralii gingivale de cauza microbiana.
3. Acidul maleic, asociat cu triclosan Si metoxietilen In pastele de dinti, mareste
capacitatea antibacteriana a acestora.
4.Acidul salicilic are proprietali keratolitice Si keratoplastice. inconcentralie de 1%.
asociat unui extract vegetal astringent, este indicat In tratamentul medicamentos al
gingivitelor Si parodontitelor
marginale cronice (produsul Pyralvex)..
Baze
Bicarbonat de sodiu, in solutie, apoasa 20%. este un adjuvant al tratamentului
antimicrobian de urgenta In gingivostomatita ulceronecrotica,In tratamentul
gingivostomatite'lor micotice Si al stomatitei
sub placa protetica. Eficienta antimicrobiana creste prin asocierea bicarbonatului de
sodiu sau de potasiu cu apa oxigenata, IncorporateIn dentifrice (metoda KEYES).
Alcoolii
Alcoolul etilic 70% este folosit pentru badijonarea mucoasei gingivale si bucale Inaintea
infiltratiilor anestezice, de biostimulare si ca vehicul pentru produse cu acliune
antimicrobiana si antiinflamatoare.
Antiseptice care blocheaza enzimele microbiene

Substante oxidante
1.Peroxidul de hidrogen 3% sub forma de apa oxigenata este un bun antiseptic pentru
mucoasa gingivala. bucala si faringiana, activ asupra Streptococcus pyogenes,
spirochete, bacteria anaerobe. Apa oxigenata se utilizeaza ca atare sau diluata 1/4
pentru spalaturi cu actiune antiseptica. hemostatica si de Indepartare a
detritusurilor organice in: .
- gingivite acute sau subacute;
- pungi parodontale penlru Indepartarea exsudatului inflamator;
- abcese parodontale marginale incizate;
- gingivostomatita ulcero-necrotica;
- plagi traumatice infectate ale partilor moi din cavitatea bucala;
- plagi chirurgicale parodontale Inaintea suturii sau protejarii prin cimenturi chirurgicale;
- plagi chirurgicale protejate pentru indepartarea depozitelor de fibrina si a detritusurilor
organice.
2.Solutia de perhidrol (peroxid de hidrogen 30%).

Are actiune antimicrobiana. in special asupra germenilor anaerobi, exercita un efect
cauterizant bine suportat de gingia hiperplaziata. in special in hiperplaziile dEș sarcina.
in cursul tratamentului conservator de temporizare a exciziei gingivale. Poate fi
utilizat pentru albirea dintilor tinand cont insa și de efectele secundare
ale actiunii chi mice asupra structurilor dentare.
3.Permanganatul de potasiu (solutie 1/5.000-1/10.000). este
utilizat sub forma de spalaturi in:
- gingivite acule și subacute;
- prin curatire In cursul tratamentelor stomatologice uzuale sau
dupa intervenlii chirurgicale.
Compusi halogenati:
1.Cloramina B (natriubenzensulfoncloramida) se utilizeaza sub forma de spalaturi in:
- gingivite acute și subacute;
- pungi parodontale cu exsudat purulen ;
- abcese parodontale marginale dupa incizie;
- stomatite și gingivostomatite acute și subacute.
2.lodul .
Actiunea antimicrobiana se exercita in urma irigatiilor subgingivale, in pungi
parodontale, o data pe zi, timp de 14 zile, cupovidon-iodin 1% (produsul Betadine).
3.Combinatii ale metalelor

Clorura de zinc, solutie offic. 30%, a fost unul din antisepticele folosile in mod curent in
tratamentul formelor inflamatorii de imbolnavire a parodontiului marginal. Clorura de
zinc se prezinta initial sub forma de cristale care se dizolva in apa distilala. In afara
solutiei oficinale de 30% se pot prepara solulii mai slabe, cel mai frecvent de
5-10% și 20%. in tratamentul prin meșaj al șantului gingival.
Protargol, solutie 1% proteinat de argint contine circa 8% argint, care exercita o actiune
oligodinamica cu efect bacteriostatic; este neiritant, foarte bine tolerat de mucoasa
bucala.Se utilizeaza in:
- gingivite acute si subacute;
- gingivite si parodontite marginale cronice dupa detartraj;
Rivanol, solutie 1/5.000, este un bun antiseptic in gingivostomatita ulcero-necrotica. Se

utilizeaza sub forma de spalaturi bucale largi.
Antiseptice care distrug membrana celulei microbiene
Derivatii fenolici sunt agenti tensioactivi sau surfactanti. Fenolul 2% solutie apoasa
poate fi folosit in chimioterapia antimicrobiana a cementului radicular.
Din acest grup face parte clorhexidina
120. Remedii medicamentoase utlizate în tratamentul bolii parodontale.
I.Antibioticele.
Antibioticele sunt substanle produse de microorganisme sausintetizate dupa modelul

structural al unor compusi naturali.
Chimioterapicele sunt imaginate de om si obtinute in laboratorprin sinteza.
Antibioticele actioneaza asupra microorganismelor prin:
- Inhibarea sintezei peretelui celular:
• Penicilina, Ampicilina, Amoxicilina. Bacitracina, Cefalosporine.
- Inhibarea permeabilitalii membranei citoplasmatice:
• Nistatina, Polimixina;
- Inhibarea sintezei proteice:
• Tetraciclina, Doxiciclina, Streptomicina, Kanamicina, Neomicina,
Gentamicina, Eritromicina, Oleandomicina, Spiramicina,
Lincomicina, Clindamicina, Cloramfenicol.
- Inhibarea sintezei aciziJor nucleici:
• Fluorochinolone: Ciprofloxacina, Norfloxacina, Ofloxacina.
1.Tetraciclina-actiune antimicrobiana,antiiflamatorie,activitate atioxidanta si
antiproteolitica,actiune reparatorie si regenerative,de conditionare a suprafetei
radiculare si inhiba resorbtia osului alveolar.
Eficienta unui antibiotic in boala parodontal depi nde de indeplinirea a doua conditii
esentiale:
- antibioticul trebuie sa actioneze preferential asupra structurilor moi si dure osoase ale
parodontiului marginal;
- antibiotieul trebuie sa realizeze la nivelul acestor structure o concentratie efieienta
terapeutic.
2.Penicilina-este activa asupra streptococilor B-hemolitici, actinomicetelor,
spirochetelor; majoritatea streptococilor sunt rezistenti.
3.Ampicilina este un antibiotic obtinut prin semisinteza, similar cu penicilina, dar cu un

spectru antibacterian mai larg.Ampicilina este indicata In infectii severe, in
gingivostomatita ulcero-necrotica, abcese parodontale marginale cu alterarea starii
generale, febra accentuata (peste 38°-38,5°C).Doza zilnica de ampicilina este de 1,5-4
g, in mod obisnuit doua capsule de 0,250 g sau 0 capsula de 0,500 g la 6 ore sau cate
1 g solutie injectabila la 12 ore; in infectii grave, doze mai mari, pana la 6g/zi,
administrate fractionat sub forma injectabila, la interval de 4-6 ore.
4.Amoxicilina este o beta-Iactarnina, un derivat de ampicilina cu

spectru de actiune similar. Eficienta amoxicilinei este deosebita in tratamentul infectiilor
parodontiului marginal cu Aggregatibacter actinomycetemcomitans.
5.Augmentin se utilizeaza in tratamentul parodontitelor marginale
cronice profunde, progresive, refractare la alte tratamente antimicrobiene.
6.Clindamicina este un antibiotic al carui spectru antibacterian cuprinde majoritatea
bacteriilor gram-pozitive, inclusiv multe tulpini de stafilococ auriu si majoritatea
germenilor anaerobi patogeni.Se administreaza In bolile parodontiului marginal
refractare la tratament, numai la adulti" nu si la copii, nu In parodontita juvenila.
7. Metronidazolul este un chimioterapic de sinteza, derivat din nitroimidazol. Este activ

(bactericid) fala de bacteriile anaerobe In special Porphyromonas gingivalis și
Prevotella intermedia. dar și Clostridium și Bacteroides. Are actiune eficienta asupra
treponemelor
și protozoarelor.Utilizarea metronidazolului reduce semnificativ populalia de
bacterii patogene ca: Eubacterium și spirochete, dar eficienla este mai redusa asupra
speciilor de Capnocytophaga.Metronidazolul Inregistreaza niveluri crescute In lichidul
șantului gingival și In tesutul gingival la scurt timp dupa administrarea pe cale generala
ceea ce il face a fi folosit in multe cazuri de parodontite
agresive, in special, dar și marginale cronice.
Metronidazolul se administreazel sub forma de:
- comprimate 0,250 9
- unguent 3%
- gel 3%
- gel 25%
II Antimicoticele(antifungicele)
1.Nistatin:
Indicatii:
- stomatila micotica a nou-nasculilor;
- stomalita micolica si candidoza esofagiana la sugari, copii si
adul i;
- stomatita sub placa protetica de cauza micotica;
- profilaxia candidozei bucale la nou-nasculi.
2.Miconazol
3.Fluconazol
III. Glucocorticoizii au actiune antiinflamatoare și antialergica.
Principalul glucocorticoid este hidrocortizonul sau cortizolul
Hidrocortizonul si glucocorticoizii, In general, reduc inflamatia de cauze variate:
agresiune fizica, chimica sau biologica (infectii, reactii alergice).
In tesuturile intlamate, inhib macrofagele, migrarea polimorfonuclearelor,fagocitoza,
reduc permeabilitatea capilarelor și vasodilatatia,scad sinteza prostaglandinelor.
In faze tardive ale inflamatiei, exercita a actiune de inhibare a sintezei proteice,
fibroblastilor, osteoblaștilor, limfocitelor. a diverselor celule de origine
mezenchimatoasa, a depunerii de colagen silimiteaza proliferarea capilara.
Efectele clinice ale acestei actiunl sunt: reducerea Inflamatiei,hiperemiei, exsudatului
inflamator, dar si scaderea proceselor reparatorii ale tesuturilor lezate prin reducerea
proliferarii celulare si a cicatrizarii.
Principalii glucocorticoizi folositi Tn practica stomatologica sunt:

- Hidrocortizon acetat: solutie injectabila sau aplicatii locale(unguente), in concentratii
utile cuprinse intre 0,25% si 1%;
- Prednison: administrat pe cale orala
- Prednisolon: este eficace in aplicalii locale 0,25%-0,5%;
- Dexametazona sodiu fosfat; produsele sunt hidrosolubile si se administreaza sub
forma de solutie sau unguente 6,05-0,1 %.
IV Antihistaminice
Romergan, sol. orala 0,1%, maleat de dimetinden (Fenistil), in colutorii cu antibiotice si
corticosteroizi pentru actiune antialergica si anestezica de suprafata
V. Antivirotice
- amantadina: produsele Viregyt, Amantadine;
- vidarabina: produsul Vidarabine cu actiune asupra virusuluiherpes simplex;
- aciclovirul: produsele Acyclovir, Zovirax au acliune asupra virusilor herpes simplex si
varicelo-zosterian.
VI Produsi naturali
Propolisul - produs natural de secretie aI albinelor, are o compozitie complexa: flavone,
enzime, uleiuri volatile, esteri ai acizilor aromatici etc. Propolisul exercita. urmatoarele
efecte:
- antibacterian;
- antimicotic;
- antiinflamator;
- vasoconstrictor;
Proparodont este un produs original romanesc care contine:propolis, extract de

musetel, salvie si cimbru, intr-un vehicul nealcoolic, pe baza de polietilenglicol si
hidroxid de' aluminiu, Eficienta antimicrobiana si antiinflamatoare este dublata de
actiunea blanda,neiritata. fala de mucoasa gingivala.
121. Chirurgia parodontală. Kit chirurgical minim pentru intervenții chirurgicale

parodontale.
Chirurgia parodontala – indepartarea tesuturilor degradate,a structurilor patologice si
recuperarea functional a dintilor parodontotici.
Instrumentar si materiale
Instrumentarul specific folosit In chirurgia parodontala este alcatuit
din:
1. Instrumentar de consultalie și explorare:
- sonde parodontate și exploratorii. pensa CRANE-KAPLAN pentru masurarea și
marcarea adancimii pungilor parodontale (in gingivectomii). Este o pensa cu un brat
drept și unul angulat, ascutit;bratul drept se introduce in punga parodontala. iar cel cu
varf produce. din exterior, prin apropierea celor doua brale, puncte hemoragice.
2. Instrumentar de pregatire a campulul operator și de anestezie.
3. Instrumentar de incizie și sectionare:
- bisturie cu lama de unica folosinta. cea mai utilizata fiind numarul 15, dar și 11, 12 b
arcuata, folosita pentru incizia vertical secundara de tip RAMFJORD (operatia WIDMAN
modificata);
- bisturie de gingivectomie tip GOLDMAN·FOX pentru incizii vestibulare și aproximale:
au partea activa de forma trlunghiular alungita. angulata fala de maner;
- bisturiu ORBAN angulat, pentru diferite incizii in plan orizontal;
- instrumentul KIRKLAND numarul15 sau 16 are partea activa de forma unei lame
triunghiulare. Cu o margine convexa ascutita și un varf mai lung decat celatalt.
Instrumentul este folosit pentru incizia iniliala marginala și aproximala, ca și pentru
indepartarea gingiei incizate.
4. Iinstrumentar de decolare a lambourilor si evidentiere a osului alveolar:
- decolatoare mucozale și periostale.
5. Instrumentar pentru indepartarea tesutului de granulalie.
chiuretaj radicular și pentru modelarea osului alveolar:
- instrumente de detartraj subgingival;
- chiurete chirurgicale cu margini ascutite, rotunde sau ovale, de tip cupa sau inelare;
- chiurete GRACEY (In conditiile decolarii unui lambou, ele pot
acliona cel mai eficient și direct controlat asupra osului alveolar);
- razușe sau pile subgingivale;
~ pense ciupitoare de os;
- daltite (de os);
- freze, preferabil de os LINDEMAN;
6. Instrumentar de sutura:
- ace, de preferinta atraumatice;
- pense mentinatoare de ac.
7. Instrumentar ajutator:
- spatule;
- departatoare;
- pense;
- discuri. freze;
- seringil de spalatura;
8. Materiale:
- comprese de tifon;
- rulouri de vata;
- bulete de vata;
- anestezice;
- lichide antiseptice de spalatura, ser fiziologic;
- fire de sutura;
- cimenturi chirurgicale.
122. Obiectivele chirurgiei parodontale.

• acces pentru debridare radiculară când metodele convenţionale nu sunt eficiente
• restabilirea conturului gingival favorabil
• facilitarea igienei orale
• alungirea coroanei clinice pentru facilitarea suportului odontal necesar
restaurărilor protetice adecvate
• recâştigarea prin proceduri regenerative specifice a parodonţiului distrus
123. Indicații privind tratamentul chirurgical al parodontitei marginale cronice..
1. pungi false nereductibile prin tratament antimicrobian;

2. pungi parodontale adevarate;
3. hiperplazii gingivale (cu sau fara pungi false sau adevarate);
4. defecte mucogingivale.
• eşecul terapiei nechirurgicale – succesul tratamentului convenţional este evaluat
după detartraj şi surfasaj şi înaintea administrării agenţilor antimicrobieni care
tind să reducă inflamaţia şi să mascheze situs–urile unde terapia convenţională
nu a dus la rezoluţia bolii
• reducerea / eliminarea per se a pungii nu este necesară în situs–urile care
răspund la terapia convenţională şi rămân stabile pe durata etapei de evaluare
pungile mici reprezintă un obiectiv adecvat pentru a facilita terapia de menţinere şi de a
reduce incidenţa recurenţei
124. Contraindicații locale și generale ale tratamentului chirurgical al parodontitei
marginale cronice generalizate.
Principala contraindicalie locala a tratamentului chirurgical parodontal este legata de
starea igienei bucale.Aceasta, uneori, nu este efectuata corespunzator de catre
pacient, in pofida ,instructiunilor date de medic sau de igienistul dentar.
In astlel de situatii, interventia chi.rurgicala este urmata de recidive ale inflamatiei
gingivale și de eșecul operator.Unele suferinte acute, ca gingivostomatita ulcero
necrotica, nu permit efectuarea interventiei chirurgicale de suprimare a continutului
pungilor sau a hiperplaziilor gingivale decat dupa 0 perioada de
tratament medicamentos antimicrobian.
Contraindicaliile generale
Bolile generale care contraindica In mod absolut interventia
chirurgicala sunt:
1) leucemiile acute;
2) infarctul de miocard mai recent de sase saptamani;
3) hemofilia;
4) starile cașectice din T.B.C., tumori maligne;
5) starile avansate de insuficienta cardiaca, hepatica sau renala;
6) psihozele majore.
Bolile generale care presupun 0 investigatie compieta și 0

compensare medicamentoasa corespunzatoare, In relatie cu medicul
internist, Inaintea interventiei chirurgicale parodontale sunt:
1) diabetul;
2) boala ADDISON;
3) boli cardiovasculare: hipertensiunea arteriala, insuficienla
coronariana, purtatori de implante vasculare;
4) epilepsia, boala PARKINSON.
125. Gingivoplastia. Definiție. Tehnică. Indicații. Contraindicații.

in mod obișnuit. gingivectomia se insotește de a serie de manopere de plastie prin care
se urmarește restaurarea morfologiei functionale a conturului gingival prin proceduri
plastice:
- excizia papilelor cu fenornene de staz ,excluse f nctional;
- modelarea marginii gingivale cu forfecute de plastie sau c1ești
de plastie tisulara;
- subtierea marginilor gingivale cu pietre diamantate .
Indicatiile de ordin special al gingivectomiei gingivo-plastice sunt:

1. Sechelele gingivale ramase dupa gingivostomatita ulcero-neerotica.
2. Fibromatoza gingivala cu Ingroșarea excesiv a marginii gingivale.
3. Descoperirea unor portiuni de rada.cina. In urma gingivectomiei
efectuate de necesitate In zonele vizibile, frontale.
Contraindicatii:
1. Gingie subtire, friabila, slab vascularizata, care nu se preteaza
la modelare plastica.
2. Involulii gingivale precoce, limitate la un dinte sau un grup de dinli, din cauza gradului
inalt de recidiva. Aici se aplica proceduri de chirurgie mucogingivala prin lambouri
repozilionate lateral (ceea ce
constituie. de altfel, tot 0 plastie) sau prin grefe gingivale libere.
Tehnica:
-Anestezie infiltrativa
-incizie combinata- intrasulcular, la nivelul marginii gingivale libere. daca nu prezinta
o ingrosare fibroasa excesiva;
- extrasulcular, pe versantul extern al marginii gingivale libere ingrosate Si la baza
papilelelor interdentare excluse functional, de staza, hiperplazice, friabile.
Incizia se face in bizou intern la 45 grade fata de planul orizonta.Interdentar, incizia se
completeaza cu bisturie de tip GOLDMAN-FOX sau cu forfecule de plastie. Aceasta
incizie este proprie caracterului particular al gingivoplastiei (tala de realizarea unui
lambou clasic sau modificat) . Se indeparteaza piesa gingivala nerecuperabila.
ingrosata, fibroasa. cu pensa anatomica sau cu ajutorul unor instrumente de detartraj
"grele" (gheara de detartraJ).Mucoasa gingivala restanta se decoleaza cu grija de
periost. Sunt situalii cand, din cauza friabilitatii mucoasei, acest lucru nu se poate
face si se realizeze 0 decolare mucoperiostala.
In continuare se indep rteaza, cu grija, lesulurile alterale prin:
- chiurelajul lesutului de granulatie;
- chiuretarea și netezirea suprafelei radacinii;
- excizia modelant a osului alveolar prin inlaturarea zonelor
osteitice, ramolite.Se sUlureaza portiunea gingivala decolata In pozitie cat mai
coronara, la colelul analomic al dinlelui.
Se sUlureaza marginea caudala (apicala) a mucoasei alveolare a fundului de sac
restant la perfostur subfacent, penfru a nu permlte migrarea inevilabila a acesleia, prin
tracliuni și prin melaplazia fibroasa In limpul vindecarii, spre coronar, cu reducerea
conseculiv a adancimii fundului de sac vestibular; de asemenea se previne
.prinderea" și alunecarea spre apical a lamboului care a fost aplicat cit mai aproape de
colelul dinlelui.
Periostul descoperit va fi protejal cu mese iodoformale, schimbate in primele trei zile, și
se va acoperi de epileliu in 12-14 zile.
Firele de sutura se scot la 7-8 zile. Vindecarea elinica survine dupa 7-10 zile eu redarea
unui aspect fizionomie corespunzalor.
126. Gingivectomia. Definiție. Tehnică. Indicații. Contraindicații.

Este interventia chirurgicala prin care se indeparteaza:
a) peretele moale (extern) al pungilor parodontale. Prin aceasta
se realizeaza:
- desfiintarea posibilitatii de retentie a placii microbiene;
- accesul direct la tesuturile infectate care pot fi indepartate cu Acces direct
ușurinta;
- prevenirea recidivelor;
b) gingia hiperplaziatA si pungile false sau adevarate subiacente.
Gingivectomia este o interventie radicala, prin care se suprima, intr-o singlUra sedinta,
suportul morfologic al bolii parodontale
de tip distructiv sau proliferativ.
Indicatii:
1. Pungi supraalveolare cu un perete gingival fibros, de consistenta ferma, care nu
poate fi chiuretat corespunzator (sau, daca este chiuretat, nu se reacoleaza).
2. Abcese gingivale situate in grosimea papilei interdentare.
3. Abcese parodontale marginale recidivante, cu peretele extern
al pungii ingrosat, fibrozat dupa incercari nereusite de tratament
impropriu (Inlepare cu sonda, evacuare incompleta a conlinutului,
tratamente prelungite cu antibiotice) sau cu punct de plecare zona de
bi- sau trifurcatie a molarilor.
4. Pungi parodontale de adancime medie, cu perete extern subtire, slab vascularizat,
dilacerabil,
5. Pungi parodontale cu exsudat inflamator recidivant dupa alte intervenlii chlrurgicale.
6. Hiperplazii gingivale de cauza microbiana, medicamentoasa si uneori, hormonala.
7. Indicalii ale gingivectomiei legate de alungirea coroanei
dentare:
a) in abraziunile patologice excesive, marirea coroanei clinice se face printr-o
interventie compusa din gingivectomie si rezectie osoasa
modelanta a marginii osului alveolar (ostectomie și oteoplastie);
b) Cavitati cu distructii dentare subgingivale adainci care face dificila conturarea primara
șrealizarea finala a formei cavitatii, ca siobturatia acesteia;
c) Fracturi dentare Tn zona treimii coronare a radacinii (Ia radacini
bine implantate care pot fi recuperate prin reconstituiri coronoradiculare)
;d) Eroziuni In treimea coronara a radacinii care nu pot fi altfel
corect abordate pentru tratamentul conservativ prin obturatii;
e) Perforalii ale canalului radicular Tn treimea coronara a rad~kinii
cand aceasta este bine implantata și se urmareste reconstructia coronara;
f) Retenlie insuficienta a bontului coronar;
g) Odontoplastia dlntilor pluriraEliculari prin separarea radacinilor mai ales prin
amputatie radiculara;
Contraindicatii:
1. Gingivite alergice.
2. Hipertrofii gingivale reversibile prin tratament antimicrobian.
3. Gingivite hiperplazice din leucoze, agranulocitoza (In absenta
tratamentului bolii sistemice).
4. Unele gingivite hiperplazice de cauza hormonala; In sarcina se recomanda
temporizarea gingivectomiei pana dupa na$tere.
5. Pungi parodontale osoase (se prefera lambouri).
6. Pungi parodontale adanci care depa$esc linia (jonctiunea) mucogingivala.
7. Contraindicatii ale alungirii coroanelor c1inice prin gingivectomie:
a) igiena bucala defectuoasa;
b) dinti fara valoare strategica pentru restaurarea protetica;
c) implicarea furcatiilor la molari $i premolari.
Tehnica:
1. Marcarea portiunilor celor mai declive ale pungilor parodontale se face cu 0 sonda
parodontala gradata sau, mai bine, cu pensa CRANE-KAPLAN . Bratul neted al pensei
se introduce In punga pana Intampina 0 rezistenta u$or depresibila. Prin apropierea
bratelor pensei, varful extern creeaza un punct hemoragic .Acesta este situat Insa cu 1-
2 mm mai coronar decat portiunea cea mai decliva, in functie de grosimea tesutului de
granulatie.
2. Incizia se face cu bisturiul cu lama nr. 15 (preferabil), bisturiu deschis extern la 45°
(fig. 135) fata de planul orizontal. Linia de incizie trebuie facuta cu 1-2 mm spre apical
de punctele hemoragi.ce - din
considerentul aratat mai sus privind nivelul I'a care se situeaza acestea.
3. Excizia gingiei se reaHzeaza cu instrumentul KIRKLAND, cu pense anatomice Si
este usurata prin actiunea instrumentului de
detartraj in forma de "gheara" aplicat interdentar.
4. detartrajul minutios al radacinilor expuse.
5. Chiuretajul radacinii.
6. indepartarea tesuturilor de granulatie: epitelial Si conjunctiv
(mai voluminos), se face in toate cazurile.
7. Modelarea fina a conturului gingiei se face cu forfecute de plastie sau c1esti de tesut;
utilizarea unor pietre diamantate este posibila, dar trebuie limitata la situatiire cand
conturul gingival are 0
consistenta ferma.
8. Toaleta plagii se face cu ser fiziologic sau cu solutie de gluconat de clorhexidina
0,12%.
9. Protectia plAgii se face cu cimenturi chirurgicale: din acest punct de vedere trebuie
mentionat ca cimenturile chirurgicale cu oxid de zinc-eugenol pot produce reactii
alergice datorita eugenatului
127. Frenectomia. Definiție. Tehnici. Indicații. Contraindicații.
Frenectomia este interventia chirurgicala prin care se indeparteaza sau se

repozitioneaza frenul - acel tesut care are rolul de a restrictiona miscarea organelor
mobile din corp.
Tehnici:
Frenectomia
După anestezie locală, se tracţionează
buza, punându-se în tensiune frenul labial, şi
se aplică două pense hemostatice curbe la nivelul
inserţiilor acestuia (superior şi inferior).
Se practică incizia frenului distal de pensele
hemostatice, fragmentul supraperiostal excizat
îndepărtându-se. în cazul existenţei unei
diasteme produse de un fren labial hipertrofie,
incizia va fi extinsă palatinal, respectând
papila interincisivă. în continuare, se decolează
mucoperiostul de-a lungul marginilor inciziilor
verticale în porţiunea labială. Primul fir
de sutură este poziţionat la nivelul fundului de
sac vestibular, asociind tehnica cu vestibuloplastia.
în acest mod se reduce posibilitatea
formării hematomului şi se facilitează reacolarea
părţilor moi la nivelul fundului de sac
vestibular. Plaga în porţiunea superioară se
suturează cu fire separate.
Indicatii:
-Fren labial voluminous sau malpozitionat(scop orthopedic la confectionarea protezelor
mobile);
-fren lingual,labial scurt sau lung(scop orthodontic la indepartarea diastemelor)
-defecte de vorbire;
-defect esthetic si functional;
-insertie patologica,provoaca retractie gingivala;
-retractia papilei incisive;
Contraindicatii:
-recesiuni gingivale;
-Gingivite alergice;
-boli sistemice;
-diabet zaharat decompensat;
128. Frenuloplastia. Definiție. Tehnici. Indicații. Contraindicații.

-este o interventie chirurgicala de remodelare sau repozitionare a frenului lingual sau
labial.
Frenoplastia „în Z”
Tehnica este similară în prima parte cu
excizia simplă. Dupa îndepărtarea frenului, se
realizează câte o incizie oblică la extremităţile
defectului excizional, rezultând un aspect în
formă de „Z” (inciziile oblice se fac în unghi de
60 de grade). Cele două lambouri mucozale
triunghiulare sunt decolate supraperiostal şi
rotate în plan orizontal pentru a închide defectul
vertical. Prin această metodă se obţine
şi o adâncire minimă a fundului de sac vestibular.
Frenoplastia cu vestibuloplastie
Această metodă se indică în cazul frenurilor
labiale cu inserţie largă la nivelul mucoasei
crestei alveolare, cât şi în cazul bridelor
laterale localizate la nivelul fundurilor de sac
vestibular maxilar. După anestezia locală, se
incizează frenul la nivelul inserţiei sale alveolare,
până la nivelul periostului. Prin decolare
supraperiostală, lamboul mucozal se mobilizează
şi este deplasat spre fundul de sac vestibular.
Lamboul se fixează în noua poziţie prin
sutura la periost (Fig. 5. 4).
Indiferent de tehnica utilizată, uneori
rămâne un defect osos neacoperit de mucoasă,
care se va vindeca per secundam. La pacienţii
edentaţi, aplicarea imediată a protezei rebazate
este obligatorie.
129. Tipuri de lambouri în chirurguia parodontală. Noțiune.
Lambou-fragment de mucoasa sau periost decolat de osul alveolar prin una sau mai
multe incizii.
 In raport cu osul alveolar subiacent:
-reflectat in intregime;
-reflectat partial
 In functie de straturile din care este format:
-mucozal;
-mucoperiostal;
 Dupa pozitie:
-apical;
-lateral;
-coronar;
 Dupa gradul de extindere:
-extins:pe un grup de dinti,pe o arcada;
-limitat:in ‘’L’’,pe 1-3 dinti;
130. Reguli de creare a lambourilor în chirurgia parodontală.
-alegerea tehnicii corecte a interventiei:

-Mucoasa bine vascularizata;
-delimitarea corecta a lamboului;
-decolarea in totalitate a mucoasei ;
-crearea unui acces bun si cimp operator larg;
-pozitia corecta a bisturiului,incizia corecta(pentru pastrarea vascularizarii
lamboului);
-lambou manvrat cu grija si fara tensiune;
-nu se efectueaza din mucoasa:friabila,dilacerata,subtire,slab
vascularizata,exclusa functional,de staza,hiperplazica,intinsa;
131. Lambouri: lambou complet, lambou Widman modificat, lambou cu grosime parțială.
Se efectueaza pe un dinte,un grup de dinti sau pe intreaga arcada.
Tehnica lamboului complet:
1.Delimitarea lamboului.
2.Anestezie infiltrative
3.incizie orizontala pina la marginea crestei alveolare.
4.doua incizii vertical(distanta dintre ele de 1 dinte)
5.decolarea lamboului
6.hemostaza prin tamponament.
7.indepartarea tartrului subgingival restant.
8.indepartarea tesutului de granulatie
9.chiuretaj
10.hemostaza
11.spalarea plagii cu ser fiziologic
12.aplicarea materialului de aditie
13.aplicarea si mentinerea membrane
14.protectia plagii prin sutura
Lamboul Widman-tehnica continua a chiuretajului subgingival cu microlambouri
papilare,avind o tehnica deosebit de precisa.
Tehnica:
1.Incizie pe vresantul vestibular,oblica,urmata de o decolare papilara.
2.incizie vertical intrasulculara pina la marginea osului alveolar.
3.incizie orizontala intre cele 2 suprafete incizate initial.
.decolarea lamboului
4..hemostaza prin tamponament.
5.indepartarea tartrului subgingival restant.
6.indepartarea tesutului de granulatie
7.chiuretaj
8.hemostaza
9.spalarea plagii cu ser fiziologic
10.aplicarea materialului de aditie
11.aplicarea si mentinerea membrane
12.protectia plagii prin sutura
132. Lambouri poziționate (apicale, coronare, lambou lateral pediculat).
Operalia cu lambou deplasat apical efectuata eu dublu scop: eliminarea

pungilor parodontale si cresterea zonei de gingie fixa, dar fara adincirea
fundurilor de sac vestibulare.
Tehnica
-incizie in bizou intern a gingiei sub marginea libera, pana la dinte, sub fundul
pungii si excizarea peretilor si a continutului acesteia pana la dinte ;
-printr-o a doua incizie se decoleaza un strat subtire de mucoasa palatinala ;
- se chiureteaz tesuturile palologice subiacente, se modeleaza marginile osului
alveolar ;
-lamboul palatinal subtire se sutureaza intrerupt, intr-o pozitie mai apicala fata de
ce initial,cee ce incheie operatiunea de desfiintare a pungii parodontale
palatinale. Lamboul repozitionat apical se practica si in cazul refacerii coroanei
clinice a dintilor, redusa prin atritie avansata.
Operalia cu lambou deplasat coronar urmareste acoperirea suprafetei
radiculare cu retractie gingivala. Este 0 interventie de sine statatoare sau poate
urma la doua luni dupa aplicarea unei grefe gingivale libere.
Operatia cu lambou deplasat lateral este indicata pentru acoperirea unei zone
de retractie gingivala pe dintii izolati.
Tehnica:
- Se incizeaza marginea gingivala care Iimiteaza zona de retractie Si se
excizeaza portiunea subtire dinspre aceasta zona;
- Se decoleaza un lambou lateral mucozal sau mucoperiostal, suficient de lat
pentru a acoperi in intregime zona de retractie;
- Se deplaseaza lateral lamboul pediculat si se sutureaza la gingia adiacent $i
mucoasa alveolara;
- Se protejeaza plaga cu ciment chirurgical.
133. Grefa de țesut conjunctiv. Definiție. Tehnici și materiale. Indicații. Contraindicații.
Grefele tesutului conjunctiv sunt de obicei recoltate de la nivelul palatului, cu condiţia sã
existe o grosime adecvatã a ţesutului. Zona trigonului retromolar poate fi de asemenea
folosit, datoritã grosimii submucoasei în aceastã zonã. Aceastã grefã este cu grijã
suturatã şi un lambou coronar avansat, plasat şi suturat peste ea.
Printre varietatea abordãrilor chirurgicale utilizate în tratarea recesiunii gingivale, grefa
de ţesut conjunctiv în combinaţie cu acoperirea grefei prin lamboul de deasupra poate fi
consideratã ca standard în tratarea defectelor prin recesiune gingivala.
Deoarece succesul şi previzibilitatea acestei tehnici chirurgicale este mai dificil de
anticipat, numeroase modificãri au fost propuse, inclusiv grefã de ţesut conjunctiv cu sau
fãrã manşon epitelial, parţial sau total acoperit de lambou pediculat, cu un design al
preparãrii sub formã de tunel, acoperit de papila nedecolatã.
Aceastã metodã permite menţinerea a unei grosimi mai mari a lamboului în zona apicalã, ceea
ce va duce la o acoperire a zonelor denudate radiculare pentru multiple defecte de recesiune
adiacente. O varietate a tehnicilor de prelevare au fost sugerate incluzând incizii paralele sau o
incizie unicã pentru a minimaliza marimea plãgii palatinale, care va permite inchiderea primarã
a sitului donator, ceea ce va reducere durerea postoperatorie
134. Chirurgia osoasă în boala parodontală. Scopuri si obiective. Tehnici.

Tehnici.
a) Interventii de rezectie si modelare osoasa -ostectomii si osteoplastii se
realizeaza in: - pungi parodontale osoase, create printr-o resorbtie alveolara
preferentiala. acolo unde osul alveolar este intarit de prelungiri din corpul
oaselar maxilare, mai rezistente la resorbtie;
mentinerea unui perete extern osos creeaza conditii favorabile pentru recidiva
inflamatiei septice;
- resorbtii osoase verticale, unde se atenueaza neregularitalile conturului
osos alveolar; -restaurarea coroanei clinice a dintilor prin gingivectomie si
remodefare a marginii osului alveolar la un nivel mai decliv, cu repozitionarea
apicala a Iamboului mucogingival; - exostoze ale marginii si versantilor osului
alveolar
b) Interventii de restaurare a osului alveolar Refacerea prin mecanisme naturale a
osului alveolar nu este posibila fara o interventie ajutatoare, terapeutica.
Se disting, in acest sens, doua directii de tratament:
-fara utilizarea unui material aditional ;
- prin tratament de aditie;
In primul caz, se insista in mod deosebit pe indepartarea tesutului de granulatie epitelial
din pungile parodontale si a epiteliului jonctional restant. Tesutul epitelial impiedica
restructurarea cementului si a tesutului conjunctiv desmodontal. Indepartarea lui se
poate face prin: - agenti chimici: hipoclorit de sodiu, antiformina, fenol - dar acestia au s
actiune neselectiva fata de tesuturi; - agenti fizici: ultrasunete, freze si pietre abrazive,
care. de asemenea, nu pot fi controlati cu precizie pentru a actiona numai pe tesutul
epitelia/; - interventii chirurgicale parodontale de eliminare a epiteliului ¬ dar acesta
poate prolifera din marginile plagii.
135. Osteoplastia. Definiție. Indicații. Tehnici și instrumente.
OSTEOPLASTIE: remodelarea osului fără a îndepărta structurile osoase ce susţin
dintele. Osteoplastia implica reconturarea osului alveolar nesustinator in idea obținerii
unui contur gingival și osos fiziologic.
Indicatii:
-pungi infraalveolare cu un singur perete
-reducerea torusului palatin
-reducerea defectelor infraalveolare adiacente zonelor edentate
-reducerea exostozelor a caror prezență complică diminuarea pungilor
-cratere interproximale
Osteoplastia se realizeaza in:
- pungi parodontale osoase, create printr-o resorbtie alveolara preferentiala. acolo unde
osul alveolar este intarit de prelungiri din corpul oaselar maxilare, mai rezistente la
resorbtie; mentinerea unui perete extern osos creeaza conditii favorabile pentru recidiva
inflamatiei septice;
-resorbtii osoase verticale, unde se atenueaza neregularitalile conturului osos alveolar;
-restaurarea coroanei clinice a dintilor prin gingivectomie si modelare a marginii osului
alveolar la un nivel mai decliv, cu repozitionarea apicala a 'Iamboului mucogingival;
- exostoze ale marginii si versantilor osului alveolar.
Tehnica
Osteoplastia se practica asociat cu gingivectomia sau operatii cu lambou.Cind se
practica asociat gingivectomiei,se folosesc pietre diamantate sau freze ,care trebuiesc
racite in permanenta,pentru a Evita aparitia sechestrelor osoase sau intirzieri in
procesul de vindecare.
Osteoplastia,osteoectomia sunt cel mai des folosite in timpul interventiilor chirurgicale
cu lambou.Reflectarea partial sau totala a lamboului permite evidentierea defectelor
osoase si aprecierea topografiei acestora,topografie ce nu se va evalua prin sondare
sau examen radiologic.
Îndepartarea sau reconturarea osului se realizeaza cu daltițe,pietre diamantate,freze
chirurgicale.
136. Resorbția radiculară, gestionarea pungilor parodontale infraosoase.

Resorbţia radiculară este un răspuns fiziologic normal în cazul dinţilor deciduali,
rezultând în exfolierea dinţilor temporari şi înlocuirea cu dentiţia permanentă. În dentiţia
permanentă, procesul de resorbţie radiculară reprezintă o stare patologică. Tipurile de
resorbţie radiculară a dinţilor permanenţi, în linii generale, pot fi clasificate în resorbţii
interne şi externe. Forma internă îşi are originea în pulpa dentară, în timp ce resorbţia
externă debutează la nivelul ligamentului parodontal. Resorbţia internă este relativ rară
şi apare ca rezultat al traumei sau al inflamaţiei pulpare, induse de carie . Resorbţia
radiculară externă prezintă cauze variate, incluzând: stări infecţioase/inflamatorii, leziuni
traumatice, stimulare prin presiune mecanică, stări neoplazice, tulburări sistemice,
idiopatice .
Pungile infraosoase se insotesc de defecte osoase definite ca defecte cu 1 perete, 2, 3,combinat.
astfel, def os cu 3 pereti sunt marginite pe de o parte de supr d si pe de alta parte 3 suprafete
osoase.Def cu 2 pereti - cratere interdentare - marginit de 2 sup dentare si 2 osoase def cu 1 perete
sunt marginite de 2 pereti dentari, 1 osoase si una moale. Defectele combinate sunt marginite de mai
multe suprafete ale unui dinte si mai multesup de os. Defectele in gen inconjura dintelui.
137. Pierderea osului alveolar în dehiscență. Expunerea radiculară.
Dehiscenta si fenesfratia sunt defecte prin resorbtie la nivelul corticalei externe a osului
alveolar, care duce la descoperirea radacinii subiacente.
Dehiscenta reprezinta o lipsa de os, situata marginal, ca 0 palnie deschisa coronar si
mai ingusta spre apical.
Fenestratia este un defect osos circumscris, situat sub marginea crestei alveolare.
Osul spongios este redus pana la disparitie la dintii frontali, unde, in apropierea marginii
alveolare, osul propriu-zis si corticala externa fuzioneaza.. Vascularizatia periostala este
saraca in zonele unde
periostul $i mucoasa sunt sUbtiri si intinse,asa cum sa intampla pe suprafata convexa a
radacinilor. mai ales la dintii vestibularizati sau oralizati. Aceste circumstante
favorizeaza aparitia dehiscentei sau a
unei fenestratii care se transtorma in dehiscenla. Concomitent, resorbtia osoasa de
cauza inflamatorie bacteriana se dezvolta cu predilectie in zonele aproximale ale
radacinilor. Dehiscenta $i fenestratia se trateaza chirurgical prin acoperire cu lambou de
vecinatate bine vascularizat.
138. Fenestrație. Definiție. Semne clinice. Tratament.

Osul spongios este redus pana la disparitie la dintii frontali, unde, in apropierea marginii
alveolare, osul propriu-zis si corticala externa fuzioneaza.. Vascularizatia periostala este
saraca in zonele unde
periostul $i mucoasa sunt sUbtiri si intinse,asa cum sa intampla pe suprafata convexa a
radacinilor. mai ales la dintii vestibularizati sau oralizati. Aceste circumstante
favorizeaza aparitia dehiscentei sau a
unei fenestratii care se transtorma in dehiscenla. Concomitent, resorbtia osoasa de
cauza inflamatorie bacteriana se dezvolta cu predilectie in zonele aproximale ale
radacinilor.
Tratament
Dehiscenta si fenestratia se trateaza chirurgical prin acoperire cu lambou de vecinatate
bine vascularizat.
139. Ostectomie. Definiție. Tehnici și materiale. Indicații. Contraindicații.

OSTEOCTOMIE: remodelarea osului prin îndepărtarea structurilor osase de suport în
scopul corectării defectelor osoase.
Ostectomia-reprezinta îndepărtarea plastica a osului alveolar propriu-zis justaradicular
si interradicular,care poate lua aspect de deformități datorită fenomenului de resorbție.
Se indică în:
-eliminarea craterelor interdentare
-defecte infraalveolare ce nu raspund terapiei de regenerare
-resorbtii orizontale cu marginile osoase neregulate.
INDICAŢII
 facilitarea tratamentului leziunilor carioase
 creşterea suprafeţei de retenţie coronară
 re–stabilirea spaţiului minim biologic
 ameliorare estetică în cazuri de erupţie
pasivă deficitară
CONTRAINDICAŢII
 raport nou coroană / rădăcină defavorabil
Tehnica:
Osteoplastia,osteectomia se practica asociat cu gingivectomia sau operatii cu
lambou.Cind se practica asociat gingivectomiei,se folosesc pietre diamantate sau
freze ,care trebuiesc racite in permanenta,pentru a Evita aparitia sechestrelor osoase
sau intirzieri in procesul de vindecare.
Osteoplastia,osteectomia sunt cel mai des folosite in timpul interventiilor chirurgicale cu
lambou.Reflectarea partial sau totala a lamboului permite evidentierea defectelor
osoase si aprecierea topografiei acestora,topografie ce nu se va evalua prin sondare
sau examen radiologic.
Îndepartarea sau reconturarea osului se realizeaza cu daltițe,pietre diamantate,freze
chirurgicale.
ALUNGIREA COROANEI CLINICE (ACC)

• tehnică cu lambou repoziţionat apical şi reconturare osoasă
140. Defectele osoase. Tipuri.
I.dehiscenta,fenestratia.
II.Resorbtia verticala si orizontala
III.Dupa nr de pereti afectati
-cu un perete
-cu 2 pereti
-cu 3 pereti
IV.dupa localizarea anatomica
-leziuni ale septurilor interdentare
-intraosoase
-interradiculare sau de furcatie
-combinate
V.pozitia pierderii osoase interradiculare in raport cu osul subiacent
-infraosos
-juxtaosos
-supraosoase
141. Definirea pierderii osoase orizontale. Imagine radiografică.
REZORBTIA OSOASA
Poate fi de tip orizontal sau vertical.Pierderea orizontal cea mai des intalnita.Osul se reduce in inaltime
in general la nivelul mai multor dinti, marginea osoasa ramane perpendiculara pe suprafata rad. Sunt
afectate corticale vest si orale, septuri interdentare dar nu in mod obligatoriu cu aceasi intensitate.
Carranza - in plan orizontal a alveolizei la dinti pluriradiculari
gradul I - stadiul incipient (leziunea debutanta)in care punga supraosoasa, o usoara alveoliza in zona
fucatiei. defect < din 1/3 din diametrul v-o al spatiului interradicular. La sondaj oriz sonda nu patrunde
inter rad. RX neconcludent - pierdere osoasa minima
gadul II leziune partiala tip ‘cul de sac’ distructi mai avansata leziunea>1./3 din diam V-O al spatiului
fara a trece partea cealalta. Sonda patrunde interrad dar nu depaseste spatiul spre cealalta fata a d.
Rx oarecare Rx T, mai accentuata spre portiunea coronara a septului interred
gradul III leziune completa, os interrad complet absent, orif v si o ale furcatiei sunt acoperite de tes
ging, deschiderea furcatiei nu este vizibila clinic.sondaj orizontal - sonda patrunde dintr-o parte in
cealalta a sp interrad(leziunea este in esenta un tunel v-o)Rx RxT crateriforma care creaza o
componenta verticala impreuna cu pierderea osoasaorix.
Tip de lez prezent atat in gradul III si IVgrIV os interad complet distrus, tes moi migreaza apical,
deschiderea furcatiei estevizibila clinic.
142. Definiția pierderii verticale osoase. Imagine radiografică.

Pierderea osoasa verticala – angular apar in directie oblica, produc pierderi de substanta de-a lungul
lungimii rad d, baza defectului fiind localizata apical fata de osul inconjurator. In cele mai multe
cazuri,defectele angulare sunt insotite de pungi infraosoase. deoarece septurile dintre radacini sunt
mai subtiri coronar, in fazele initiale de parodontita prezinta rezorbtie orizontala.Cu cat este mai mare
distanta in tre doi dinti cu atat este mai gros septul interdentar - situatie in care se dezv defect de tip
vertical.
Tipul de rezorbtie depinde de:
morf dintelui
spatiul dintre dinti ( inghesuirile dentare si malpozitile)
gradul de igiena orala
tipul de microorganisme care exista la nivelul placii.
Defectele angulare pot fi in functie de forma alveolize

-hemisepturi apar frecv pe sup distala a rad molarilor
-cratere interdentare - craterele os sub forma de concavitati in creasta os interdenta,limitate intre
corticalele v si o. Ele rep circa 1/3 din toate defectele os si aprox 2/3 dintoate defectele mand si sunt de
doua ori mai frec in sementele post decat in cele ant
-defecte intraosoase
-defecte os combinate
143. Regenerarea tisulară ghidată. Definiție. Tehnici și materiale. Indicații. Contraindicații.

Este o modalitate terapeutica realizata prin tehnici chirurgicale care folosesc in principal
bariere mecanice, unele cu valoare biologica: matricele de biovitroceramica in collagen
si care conduc la regenerarea gingivo-parodontala.
Rolul de bariera intre epiteliu si tesut conjuntiv si desmodontal il au membranele:
1. neresorbabile:
-membrane din politetrafluoretilena expandata
- latex(cauciuc)
AVANTAJE:
-adaptare buna si etansa mai ales la nivelul concavitatii interradiculare
-posibilitatea tratarii mai multor dinti simultan
-buna separare a cheagului de singe de eventualele contaminare bacteriana
-pretul de cost redus
2. resorbabile
-de collagen o importanta protein atit pt structurarea desmodontiului si
ligamentului periodontal cit si a osului si vementului
-acid polilactic
-acid poliglicolitic
-poliglatin
-dura mater liofilizata
-amestec de copolimeri din acid polilactic si tributilcitrat
-grefele autogene de periost
Membranele neresorbabile au dezavantajul reinterventiei chirurgicale.
Indicatii:
-tratamentul defectelor furcatiilor de cl. 2 si 3
-resorbtia osoasa limitata( 1-2 pereti)
-incongruente dento-alveolare cu inghesuire
-resorbtii osoase orizontale
144. Amputarea radiculară. Definiție. Tehnici și materiale. Indicații. Contraindicații.

Amputatia radiculara reprezinta procedura prin care se indeparteaza una sau doua
radacini ale unui dintre pluriradicular, conservandu-se coroana dentara. Interventia se
aplica de obicei molarilor de pe maxilar.
Indicatiile pentru amputare radiculara si hemisectie tin de mai multe specializari
stomatologice:
- Indicatiile parodontale sunt leziunile de furcatie (atunci and boala parodontala s-a
extins la spatiul dintre doua radacini) de gradul II si III, in special la primul si al doilea
molar.
- Indicatiile endodontice sunt obstructionarea canalului radicular si imposibilitatea de a
indeparta o restaurare dentara tip fundatie.
- Complicatii stomatologice cum ar fi instrumente endodontice rupte si blocate pe
canalul radicular, perforatii de clasa IV in zona de furcatie si perforatii de clasa II a
radacinii.
- Alte indicatii sunt carii de furcatie sau radacina, fractura verticala a unei radacini sau,
foarte rar, ca parte a extractiei partiale in timpul tratamentului endodontic.
Contraindicatiile acestor proceduri sunt cazurile de fuziune a radacinilor, unde

separatia este imposibila, atunci cand radacina ramasa nu poate fi tratata endodontic
sau daca sprijinul osos este insuficient pentru a restaura radacina ramasa.
145. Hemisecția. Definiție. Tehnici și materiale. Indicații. Contraindicații.

Hemisectia reprezinta procedura prin care se indeparteaza o radacina a unui dintre
pluriradicular, impreuna cu portiunea de coroana corespondenta. Partea ramasa este
de obicei atasata sau ancorata unui dinte adiacent, pentru sprijin si stabilitate.
Interventia se aplica de obicei molarilor mandibulari si doar in cazuri exceptionale
molarilor superiori.
Hemisectia se realizeaza astfel:
1. anestezie tronculara de tip periferic
2. sectionarea coroanei, cu un disc diamantat, perpendicular pe spatial interadicular
3. separarea complete a radacinilor cu o freza cilindrica
4. extractia fragmentului coro-radicular cu implantatie deficitara, cu un cleste de
premolar inferior potrivit
5. suprimarea tesutului de granulatie , a concretiunilor periradiculare si a
cementului necrotic de pe radacina restanta
6. extirparea pulpei de la nivelul jumatatii restante si obturarea corecta a canalului
radicular
7. dupa cel putin 8 saptamini se va imobiliza printr-o punte dentara.
Indicatiile pentru hemisectie tin de mai multe specializari stomatologice:

- Indicatiile parodontale sunt leziunile de furcatie (atunci and boala parodontala s-
a extins la spatiul dintre doua radacini) de gradul II si III, in special la primul si al
doilea molar.
- Indicatiile endodontice sunt obstructionarea canalului radicular si imposibilitatea
de a indeparta o restaurare dentara tip fundatie.
- Complicatii stomatologice cum ar fi instrumente endodontice rupte si blocate pe
canalul radicular, perforatii de clasa IV in zona de furcatie si perforatii de clasa II
a radacinii.
- Alte indicatii sunt carii de furcatie sau radacina, fractura verticala a unei radacini
sau, foarte rar, ca parte a extractiei partiale in timpul tratamentului endodontic.
Contraindicatiile acestei proceduri sunt cazurile de fuziune a radacinilor, unde

separatia este imposibila, atunci cand radacina ramasa nu poate fi tratata
endodontic sau daca sprijinul osos este insuficient pentru a restaura radacina
ramasa.
146. Grefa gingivală liberă autogena . Definiție. Tehnici și materiale. Indicații.

Contraindicații.
Grefele gingivale libere sunt folosite pentru cresterea zonei de gingie fixa, redusa de
obicei, prin bride cu insertie inalta (frecvent in zona caninului si premolarilor inferiori)
Tehnica:
1. desfiintarea pungilor parodontale, daca acestea exista, prin gingivectomie
2. pregatirea zonei primitoare printr-o incizie orizontala de-a lungul jonctiunii
mucogingivale si decolarea mucoasei subiacente care se sutureaza decliv, la
periost lasind libera o suprafata a acesteia pentru a primi grefa
3. pregatirea grefei care este recoltata cu bisturiul sau cel mai bine cu un mucotom,
din zona neteda a mucoasei palatinale, situate aproape de coletul dintilor de pe
aceeasi parte cu zona grefata de la mandibula
4. aplicarea grefei peste zona denudate, sutura separate a marginii coronare si a
capetelor laterale
5. protectia plagii cu mese de tifon sau ciment chirurgical, aplicat cu grija, pt a nu se
insinua intre marginile grefei si zona primitoare
147. Alungirea coronară. Definiție. Tehnici și materiale. Indicații. Contraindicații.
Alungirea coronară este o procedură de micro-chirurgie, în general cu aplicație estetică.

Acest tratament presupune armonizarea conturilor gingivale pentru creșterea suprafeței
coroanei dintelui. Acest tratament are va rezultat un zâmbet mai frumos.
Scopul urmarit de alungirea coronara, indiferent de metoda utilizata, este acela de a sigura un
complexdento-gingival stabil si sanatos. Pentru a atinge acest scop trebuie luate in considerare
dimensiunile“inaltimii biologice”.
Această procedură are loc sub anestezie locală, iar durata variază în funcție de numărul
dinților asupra cărora se acționează. Se va efectua incizii de dimensiuni mici care vor
permite expunerea rădăcinii și a osului dentar. Există situații în care este nevoie
îndepărtarea unei cantități mici din structura osoasă pentru a putea fi atașată plomba
sau coronița dentară. Odată ce este expusă o porțiune destul de mare de dinte, gingia
va fi curățată cu o soluție specială, iar gingia va fi suturată.
În cazul apariției durerii, medicul va prescrie o rețetă pentru analgezice și va recomanda

folosirea unei apre de gură cu proprietăți antimicrobiene. Periajul dinților poate fi realizat
atâta timp cât sunt evitate gingiile.
Riscurile pe care le implică intervenția de alungire coronară.
După ce țesutul gingival este îndepărtat, există posibilitatea apariția sângerărilor

gingivale. Se întâmplă ca unii pacienți să dezvolte o sensibilitate la mâncăruri calde sau
reci. Aceasta poate dispărea odată cu montarea coroniței dentare.În urma procedurii de
alungire coronară, pot apărea câteva riscuri destul de mari. Fixarea dintelui în osul
maxilarului poate fi slăbită, dintele tratat poate avea un aspect mai lung decât ceilalți
dinți, iar în cazul în care dintele cade, inserarea unui implant devine dificilă deoarece a
fost îndepărtată o porțiune din structura osoasă a dintelui.În cazul în care sângerarea
gingivală nu se oprește, aveți senzația că zona operată prezintă semne de infectare sau

Paradontologie 5

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Paradontologie 5

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Întrebări pentru examen anul V

1.Parodonțiul marginal. Definiție.Structura. Funcțiile.

Functiile de baza a parodontiului marginal:

2. Parodonțiul superficial. Definiție. Structura.

Ca si restul mucoasei bucale, gingia este alcatuita din:

Substanta fundamentala e o matrice organica nefibroasa in care sunt inglobate componente

Glicozaminoglicanii sunt reprezentati prin:

Sistemul ligamentului supraalveolar asigura legatura dintre dinte-gingie,dinte-dinte si e format

3. Parodonțiul de susținere. Definiție. Structura.

4. Biomecanica dintelui. Noțiunea de “hypomoclion”.

5. Rolul biomecanicii dintelui în debutul și evoluția bolii parodontale.

6. Gingia. Tipurile de gingie.

7. Semne clinice ale gingiei sănătoase (culoare, textură, consistență).

8. Papila interdentară, structura și funcțiile.

9. Marginea gingivală liberă, structura și funcțiile.

10. Gingiva fixă, structura și funcțiile.

11. Ligamentul periodontal (PDL).

12. Cementul. Structura și funcțiile.

13. Osul alveolar propriu-zis.

14. Osul alveolar susținător. Corticala externă și osul spongios.

15. Noțiune de resorbție osoasă și apoziție.

Apozitie de cement reprezinta depunerea de cement neoformat de-a lungul radacinii

16. Gingia. Structura țesutului conjunctiv și epiteliului gingival.

17. Epiteliul oral. Structura și funcțiile.

18. Epiteliul sulcular. Structura și funcțiile.

21. Lichidul șanțului gingival. Compoziția și funcțiile.

24. Lățimea spațiului biologic. Definiție. Dimensiuni.

26. Măsurarea adîncimii pungilor parodontale. Metode clinice și paraclinice. Sonda

30. Indicele de sîngerare (ÎS).

32. Măsurarea adâncimii pungii parodontale. Metode și instrumente.

sondele speciale de parodontometrie

33. Parodontograma. Metoda de completare a parodontogramei și instrumente utilizate..

35. Leziuni de furcație. Definiție și clasificare. Evaluare. Clasificarea furcașiilor după

37. Etape de dezvoltare a plăcii bacteriene.

38. Placă bacteriană supragingivală. Etiologie. Compoziţie.

39. Placă bacteriană subgingivală. Etiologie. Compoziţie.

Placa subgingivala asociata suprafelei dentare

40. Etapele formării şi structura biofilmului dentar. Pelicula dobîndită. Adeziunea

Adeziunea reversibila. Adeziunea ireversibila.

41. Bacteriile asociate bolii parodontale.

Argumente pro şi contra privind rolul bacteriilor în declanşarea şi evoluţia bolii

Streptococii reprezintă 60-90% dintre bacteriile care colonizează smalţul dentar în

Compozitia tartrului dentar:

43. Tartrul dentar. Compoziţia minerală a tartrului dentar.

Tartrul supragingival este format in proportie de 70-90% din componente anorganice:

44. Tartrul dentar. Compoziţia organică a tartrului dentar.

Tartrul dentar contine:

Tartrul supragingival este format in proportie de 70-90% din componente anorganice:

Tartrul subgingival are o compozitie similara cu a tartrului supragingival, dar cu unele

48. Indicii tartrului dentar . Metode de apreciere.

Indicele de igiena bucala: IHB

Suprafetele dentare cu placa, exprimate procentual (X):

X= (nr de suprafete cu placa / numarul total al suprafetelor dentare) x 100

Indicele SILNESS si LÖE

Examinarea placii se realizeaza prin inspectie fara solutii colorate. Valori :

2 – depozit fin, pelicular

3 – strat gros, acopera santul hingival de la marginea gingivala libera la suprafata

Indicele de retentie a placii bacteriene LÖE

0 – absenta cariilor, tartrului sau obturatiilor cu margini neregulate in apropierea gingiei

1 – tartru supragingival, carii, obturatii cu margini neregulate

2 – tartru subgingival, obturatii cu margini neregulate

3 – tartru abundent supra si subgingival, carii profunde, obturatii cu defecte marginala

Indicele de placa Quigley-Hein