Indicaţii şi tratamentul protetic al pacienţilor cu

leziuni odontale coronare cu coroane de înveliş

metalice ştanţate

Realizat de: Burea Andrei Profesor: Țarălungă Iurie

 Cuprins:

 Indicaţii şi contraindicaţii la tratamentul LOC cu coroane de înveliş metalice ştanţate

 Etapele clinico-tehnice la confecţionarea coroanelor de înveliş metalice ştanţate
 Etapele preparării dintelui sub coroana metalică ştanţată, cerinţele.
 Tehnica clasică de preparare a dintelui sub coroana metalică ştanţată
 Tehnica modernă de preparare a dintelui sub coroana metalică ştanţată
 Instrumente abrazive utilizate la prepararea dintelui sub coroana ştanţată
 Complicaţiile posibile în timpul preparării şi după. Profilaxia.
 Metode de anestezie la prepararea dinţilor sub coroane de înveliş
 Metode şi tehnica amprentării la confecţionarea coroanelor metalice ştanţate
 Metode de protecţie a plăgii dentinare
 Cerinţele către coroana de înveliş metalică ştanţată
 Opinii asupra raportului marginii coroanei cu sulcusul dento-gingival
 Metoda efectuării probei coroanelor de înveliş metalice ştanţate
 Complicaţiile posibile la proba coroanelor de înveliş ştanţate. Profilaxia.
 Tehnica fixării coroanelor de înveliş metalice, complicaţii. Profilaxia
 Indicaţii

 LOC care nu se pot trata prin reconstruire (cu

incrustații);
 Dinți cu LOC prepararea cărora necesită înlăturarea
unui strat subțire de țesut (0,2-0,3mm);
 Dinți laterali bine implantați, capabili să facă față
presiunii masticatorii;
 Parodonțiu de susținere sănătos;
 Igienă orală bună;
 Contraindicații

 igiena orală deficitară;

 inflamații gingivale;
 leziuni carioase netratate sau tratate incorect;
 tratament endodontal incorect;
 distrucții coronare mari, care interesează mai mult de
jumătate din coroana dintelui;
 Contraindicații

 dinți înclinați cu mai mult de 30o față de planul de

ocluzie;
 dinți mobili, care nu pot fi consolidați după tratament
parodontal;
 coroane clinice prea scurte;
 pacienți cu maladii generale care nu pot suporta
succesiunea procedurilor terapeutice din cursul realizării
unei proteze fixe;
 pentru că sunt metalice, nu se fac în zona frontală, din
considerente estetice.
 Etapele clinico-tehnice

 Clinic: prepararea dintelui, amprentarea, protecția plăgii

dentinare, aprecierea relației de ocluzie.
 Laborator: confecţionarea modelelor şi poziţionarea lor
în simulatoare; modelarea machetei coroanei
(subdimensionat cu 0,2-0,28mm); realizarea patricei din
ghips; confecţionarea patricelor din aliaj uşor fuzibil
(una pentru ștanțarea preventivă, a doua pentru cea
definitivă); ştanţarea preventivă şi definitivă;
prelucrarea şi proba coroanei pe patricea (bontul) din
ghips.
 Etapele clinico-tehnice

 Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală.

 Laborator: prelucrarea chimică, finisarea şi lustruirea
coroanei.
 Clinic: proba definitivă şi cementarea coroanei în
cavitatea bucală.
 Etapele preparării dintelui

 prepararea suprafeţelor proximale,

 prepararea suprafeţelor vestibulare,
 prepararea suprafeţelor orale,
 prepararea suprafeţelor ocluzale,
 prepararea muchiilor,
 finisarea.
 Cerințe

 conicizarea bontului să fie abia perceptibilă cu ochiul

liber;
 suprafețele plane să nu fie plane, dar rotunjite;
 perimetrul ocluzal să fie mai mic sau să corespundă
secțiunii transversale la nivelul coletului;
 spațiul interocluzal să fie egal cu grosimea viitoarei
coroane.
 Tehnica clasică de preparare

Prepararea suprafeţelor proximale. Se face cu

scopul desfiinţării punctelor de contact şi deretentivizării
lor. Aceste suprafeţe se şlefuiesc cu discurile metalice de
separare pînă la un paralelism cu axul dintelui. Prepararea
se va realiza prin tehnica de şlefuire progresivă sau prin
tehnica de tăiere în felie.
 Tehnica clasică de preparare

Șlefuirea progresivă se face cu discul activ pe o față

care se introduce la nivelul punctului de contact, din
partea ocluzală spre spațiul interdentar și cu mișcări de
rotație se înaintează spre colet; după desființarea
punctului de contact se realizează prepararea definitivă a
suprafeței proximale mișcând discul spre vestibular și oral
conform structurii coronare.
 Tehnica clasică de preparare

Tăierea în felie se face cu discul activ pe muchie sau

pe ambele fețe; mai întâi se notează un punct
supragingival corespunzător coletului dentar, apoi discul
se introduce la 1-1,5mm de la creasta marginală
proximală a dintelui și se mișcă progresiv spre colet.
 Tehnica clasică de preparare

Prepararea suprafeţelor vestibulare și orale. Se

începe cu suprafața vestibulară; se face cu scopul
reducerii ecuatorului anatomic de pe suprafețele
vestibulară și orală. Se folosesc pietre în formă de roată,
cilindru, sau cilindro-conice de diferită granulație și
mărime. Viteza de preparare se stabilește în raport de
sensibilitatea pacientului.
 Tehnica clasică de preparare

Instrumentarul abraziv trebuie să aibă sensul de

rotație transversal sau dinspre colet spre ocluzal, pentru a
reduce vibrația. Axul de menținere a abrazivelor trebuie să
fie tangent la axul corono-radicular al dintelui; se fac
mișcări dinspre mezial spre distal, apropiindu-ne treptat
de zona parodonțiului marginal fără a leza țesuturile
vecine. După prepararea feței vestibulare se prepară fața
orală. Ambele fețe trebuie să fie netede, fără retenții,
paralele sau slab convergente.
 Tehnica clasică de preparare

Prepararea suprafeţei ocluzale. Se prepară un

strat de 0,25-0,3mm; se folosesc instrumente abrazive de
carborund sau diamantate în formă lenticulară, sferică,
cilindrică, cilindro-conică, con invers, romb de diferite
dimensiuni fixate la piesa dreaptă sau contra unghi.
Prepararea se face astfel încât să se respecte morfologia
naturală a suprafeței ocluzale.
 Tehnica clasică de preparare

Prepararea muchiilor se face cu abrazive

cilindrice, cilindro-conice, con invers sau discuri concave,
pentru ca coroana să nu depășească perimetrul coletului și
să lezeze parodontul marginal.
Prepararea la colet se face fără prag, tangențial la
festonul gingival.
 Tehnica clasică de preparare

Finisarea se face cu abrazive de granulație fină, dar

să nu fie perfectă, pentru ca rugozitățile să participe la
retenția microprotezei.
 Tehnica clasică de preparare

Controlul preparării se face vizual, cu ajutorul

oglinzii, cu ajutorul sondei, dar și cu ajutorul sârmei
maleabile de 0,2-0,3mm, care se adaptează la colet și se
ridică; dacă se ridică cu ușuriță și nu are obstacole, atunci
prepararea este corectă. Pentru control se mai poate de
amprentat și turnat un model de studiu pe care se
examinează prepararea (da cred că nu o mai face nimeni).
 Tehnica modernă de preparare

Prepararea suprafeţelor proximale. Metoda

modernă prevede utilizarea frezelor de turbină conice,
cilindrice, flacără şi alte forme cu intervale de răcire
continuă cu aer şi apă (pentru a nu supraîncălzi dintele).
Pentru desființarea ariei de contact se folosește freza
diamantată în formă de flacără; mișcările sunt ocluzo-
gingivale și în plan orizontal. A se evita lezarea dintelui
adiacent; se pot folosi matrici interdentare. După
desființarea punctului de contact se continuă cu un
instrument de mărime mai mare și formă adecvată tipului
de preparare: fără prag.
 Tehnica modernă de preparare

Prepararea suprafeţelor vestibulare şi orale.

Această intervenţie se efectuează în vederea reducerii
ecuatorului anatomic de pe suprafețele orale și vestibulare
ale coroanei dintelui. Se face unul sau mai multe șanțuri,
la distanță de 2mm unul față de altul, pe fața vestibulară
(pentru a marca grosimea țesutului ce urmează a fi
șlefuit). Ulterior, cu freza se îndepărtează porțiunea de
smalț și dentină dintre șanțurile create. Suprafața trebuie
să fie rotunjită și să se înscrie pe curbura axială și mezio-
distală a coroanei dintelui.
 Tehnica modernă de preparare

Prepararea suprafeţei ocluzale. Mai întâi în

fisurile intercuspidiene cu ajutorul unei freze sferice se
șlefuiesc șanțuri de ghidaj cu o adâncime de 1mm.
Conducându-ne de profunzimea șanțurilor create se vor
prepara versantele cuspidiene interne, apoi cele externe.
Cantitatea de substanță șlefuită se verifică vizual, cu
ajutorul hârtiei de articulare (se îndoaie în mai multe
straturi ca să aibă o grosime corespunzătoare) sau cu masă
termopastică (acolo unde s-a preparat insuficient masa
este mai subțire sau perforată). Controlul profunzimii de
preparare trebuie să fie efectuat atât în ocluzie centrică,
cât și în ocluzie de propulsie, protruzie și de lateralitate.
 Tehnica modernă de preparare

Prepararea la colet se face fără prag, tangențial la

festonul gingival.
Prepararea muchiilor se face cu abrazive
cilindrice sau cilindro-conice sau con invers, pentru ca
coroana să nu depășească perimetrul coletului și să lezeze
parodontul marginal.
Finisarea se face cu abrazive de granulație fină, dar
să nu fie perfectă, pentru ca rugozitățile să participe la
retenția microprotezei.
 Tehnica modernă de preparare

Controlul preparării se face vizual, cu ajutorul

oglinzii, cu ajutorul sondei, dar și cu ajutorul sârmei
maleabile de 0,2-0,3mm, care se adaptează la colet și
se ridică; dacă se ridică cu ușuriță și nu are
obstacole, atunci prepararea este corectă. Pentru
control se mai poate de amprentat și turnat un
model de studiu pe care se examinează prepararea
(da cred că nu o mai face nimeni).
 Instrumente abrazive utilizate

Pentru metoda clasică: discuri active la margină,

active pe o față sau pe ambele, din carborund sau
diamantate;
Pietre de carborund sau diamantate de dimensiuni,
configurații și granulații diferite;
Freze conice, cilindrice, flacără, con invers, sferice.
 Complicaţiile în timpul preparării

 temperatura înaltă – ca rezultat al frecării frezei de

țesutul dur dentar; cu cât este mai mare viteza de rotație,
diametrul frezei și presiunea asupra dintelui, cu atât mai
repede se mărește temperatura dintelui; a se prepara cu
pauze și răci cu apă;
 factorul traumatic datorită vibrațiilor; cu cât e mai mică
viteza și mai mare granulația frezei, cu atât e mai mare
vibrația;
Necroza pulpară
 Complicaţiile în timpul preparării

 deschiderea camerei pulpare – din cauză că se șlefuiește

prea mult țesut dentar; a se controla grosimea de țesut
preparat;
 necroza pulpară – datorită măririi temperaturii, vibrației
excesive sau traumatizarea în timpul deschiderii camerei
pulpare;
 Metode de anestezie

Anestezie infiltrativă; la orificiul infraorbital,

tuberozitate, canal incisiv, nervul palatin pentru arcada
superioară și la spina Spix, nervul mentonier pentru
arcada inferioară.
 Metode şi tehnica amprentării

Pentru modelul de lucru se ia amprentă în doi timpi:

La prima etapă cu ajutorul unui material special
introdus în lingură de amprentare se va obține amprenta
preliminară sau portamprentă pentru materialul fluid al
stratului doi. După priza materialului în locașurile
corespunzătoare se introduce material elastic fluid iar
amprenta din nou se introduce în cavitatea bucală.
Metode şi tehnica amprentării
 Metode şi tehnica amprentării

Pentru modelul auxuliar (dinții antagoniști) se ia

amprenta auxiliară, într-un timp: pe lingură se depune
material amprentar și se introduce în cavitatea bucală
unde se presează pe câmpul protetic.
 Protecţia plăgii dentinare

Sunt utilizate mijloace chimice (impregnare) și

mecanice (lacuri sau coroane provizorii)
Chimice: nitratul de argint folosit în formă de soluție
apoasă de 30% sau clorură de zinc de 30-40%
Mecanice: cel mai frecvent este folosit lacul de fluor
sau lacul celuloid de 5%; coroanele provizorii de protecție
pot fi confecționate din acrilat individual cât și sub formă
prefabricată din celuloid transparent policarbonat sau
acrilat, apoi se cimentează pe dintele preparat.
 Opinii asupra raportului marginii
coroanei cu sulcusul dento-gingival

În privinţa raportului marginii coroanei ştanţate cu

parodontul marginal exista trei opinii:
a) marginea coroanei trebuie să pătrundă în sulcusul
dentogingival cu 0,2— 0,3 mm;
b) marginea coroanei trebuie numai să ajungă la marginea
gingivală;
c) marginea coroanei să nu ajungă la cea gingivală cu 1,5-
2mm.
 Opinii asupra raportului marginii
coroanei cu sulcusul dento-gingival

Conform primei opinii dacă marginea coroanei nu

este înfundată în sulcusul dentogingival, în zona terminală
ea creează un punct de retenţie pentru produsele
alimentare.
A doua opinie confirmă că marginea coroanei cu o
grosime de 0,25—0,3 mm nu poate fi introdusă în
sulcusul dentogingival, fiind însă forţată, ea provoacă
leziunea ţesuturilor din această zona ca rezultat al căreia
survin inflamaţia, retracţia gingiei şi apariţia pungii dento-
parodontale.
 Opinii asupra raportului marginii
coroanei cu sulcusul dento-gingival

Autorii concepţiei a treia susţin, că marginea

coroanei trebuie să se termine cu 1,5—2 mm pînă la
parodontul marginal prevenindu-se astfel acţiunile nocive
ale marginii coroanei asupra parodontului marginal. Ei
recomandă ca marginea coroanei să fie subţiată maximal
prevenind crearea punctului de retenţie a alimentelor.
 Opinii asupra raportului marginii
coroanei cu sulcusul dento-gingival

Autorii cărții ”Protetica dentară” consideră că raportul

marginii coroanei cu parodontul marginal trebuie să fie
apreciat individual reieşind din particularităţile tabloului
clinic, şi că marginea coroanei trebuie să cuprindă strâns
dintele oriunde se va termina.
 Proba coroanei

Primind coroana confecționată în laborator medicul se

convinge dacă ea este de pe dintele dat, apreciază dacă
corespund formele anatomice, o prelucrează cu etanol,
eter și efectuează proba.
Dacă contactele proximale sunt modelate în surplus,
acestea împiedică inserție completă a coroanei. În acest
caz se fac retușări necesare până când marginea coroanei
ajunge peste tot la limita coletului.
 Proba coroanei

Când se efectuează proba se atrage o atenție deosebită

raportului dintre marginea coroanei și parodonțiului
marginal; pentru a evita lezarea lui coroana trebuie atent
mișcată spre colet ținând cont de raportul ce se creează.
Acele sectoare care ajung primele la nivelul parodontului
marginal se supun șlefuirii până nu vom atinge contact
intim pe toată suprafața.
 Proba coroanei

După adaptarea marginală a coroanei urmează

verificarea contactului ocluzal care se determină vizual cu
ajutorul hârtiei de articulație sau cu o folie de ceară
atrăgând atenția la contactul cuspizilor, la fel și cu dinții
vecini.
 Complicaţii la proba coroanelor

 contactele proximale sunt în surplus – se fac retușări

cu freza, dar este riscul de a perfora coroana, sau se
îndoaie cu cleștele crampon, dar este riscul de a
deforma prea tare zona coletului; se poate de corectat
forma cu ciocanul pe nicovală;
 coroana este prea înaltă, realizând puncte de contact
prematur – se retușează marginea (la colet);
 Complicaţii la proba coroanelor

 coroana este îngustă la colet – se lărgește un pic cu

cleștele crampon sau pe nicovală;
 coroana este prea largă la colet – marginea se
conturează cu cleștele crampon sau în formă de cioc;
 Profilaxia

Profilaxia ține de prepararea corectă, amprentarea

corectă, realizarea corectă a etapelor tehnice.
 Tehnica fixării coroanelor

 dintele stâlp este izolat (rulou de vată), dezinfectat

(alcool), degresat (eter) și uscat (jet de aer cald);
 este preparată pasta de cement fosfat sau visfat, apoi se
tapetează pereții interiori ai coroanei;
 coroana este aplicată pe bontul dintelui preparat,
ajustând-o în poziția corectă;
 după priza cementului, se înlătură surplusurile fără a
leza parodonțiul marginal;
 pacientul să nu consume nimic timp de 2 ore.
Fixarea protezei pe dinții stâlpi
Material pentru fixare