Coroana de acoperire metalica turnata -lp

Metoda de tratament prin acoperire totalâ se concretizeazâ m coroane care se

agregă la toate suprafeţele coroanei dentare, pe care le acoperâ integral, cu
excepţia coroanelor ecuatoriale. Coroanele de înveliş se confecţionează din
diferite materiale, folosind tehnici şi tehnologii diferite. Din combinarea
variabilelor material şi tehnologii rezultă o multitudine de tipuri de coroane.
în funcţie de materialele din care sunt confecţionate ele se împart m trei
categorii:
metalice, nemetalice şi mixte.
Coroanele de înveltş metalice, confecţionate din diverse aliaje, în funcţie
de procedeele de confecţionare se împart în coroane tumate, cu sau fară
grosime dirijată, coroane din două bucăţi (inel şi capac tumat) şi ştanţate
(abandonate aproape în totalitate).
Coroanele nemetalice sau estetice se confecţionează din ceramică,
materiale compozite şi râşini acrilice (ultimele doar ca restaurări provizorii).
Coroanele mixte prezintă o componentă metalicâ şi un placaj estetic. în
funcţie de placaj, ele pot fi coroane metalo-ceramice, metalo-compozite şi
metalo-acrilice.
în indicarea tipului de coroană de înveliş, a materialelor din care se
confecţionează şi a tehnologiei folosite se au în vedere următoarele
variabile:
- scopul urmârit: restaurarea morfologiei şi funcţiei coronare, agregarea unei
proteze fixe, ancorarea unei proteze mobilizabile etc.,
- topografia dintelui pe arcadă: în zona frontalâ sau laterală,
- starea pulpei şi a parodonţiului marginal,
- condiţii clinico-tehnice: dotarea cabinetului şi a laboratorului.
Contraindicaţiile coroanelor de înveliş
- Igiena bucală deficitară. Orice tratament protetic trebuie precedat de
igienizarea şi educarea pacientului m vederea executării unei igiene corecte
la domiciliu. Doar după verificarea însuşirii unei tehnici corecte de periaj se
va trece la efectuarea tratamentului protetic. Orice protezâ unidentară
favorizeazâ depunerea plăcii bacteriene. Prin protezare, în condiţiile unei
igiene defîcitare, putem face adeseori mai mult rău, compromiţând
dintele, lucrarea şi chiar reputaţia medicului.
- Inflamaţii gingivale cu sau fară pungi parodontale. Tratamentul protetic se
va institui după reuşita tratamentului parodontal, verificat clinic şi
radiografic.
- Leziuni carioase netratate sau tratate incorect. Tratamentul protetic trebuie
să fie precedat de obturarea corectă a cavităţilor. în caz de leziuni carioase,
care intereseazâ mai mulţi dinţi, se indică asanarea prealabilâ a întregii
cavităţi bucale pentru a reduce incidenţa apariţiei cariilor m zona marginală
a coroanelor.
- Tratamente endodontale incorecte cu sau fârâ procese periapicale
evolutive. Se indică refacerea tratamentului endodontal sau completarea cu
tehnici chimrgicale ajutâtoare.
- Distrucţii coronare mari, care intereseazâ mai mult de jumătate dm
coroana dintelui, care pot fi tratate prin onlay M.O.D. sau substituţie
coronarâ.
- Dinţi înclinaţi cu mai mult de 30° faţâ de planul de ocluzie. In vederea
protezării se indică redresarea ortodontică m prealabil.
- Dinti mobili care nu mai pot fi consolidati
- Coroane clihice prea scurte. Se poate proceda la o alungire chirurgicală.
Retenţia poate fî îmbunătăţită şi prin mijloace adiţionale.
- Pacienţi cu o serie de maladii generale care nu pot suporta
succesiunea procedurilor terapeutice din cursul realizării unei proteze fîxe.
Contraindicaţii particulare; nu se fac coroane metalice m zona
frontală a arcadei dentare, efectul inestetic al acestora fiind dizgraţios, şi
coroane din RA m zona laterală, deoarece nu rezistă în timp la solicitările
funcţionale şi nu pâstreazâ integritatea stopurilor ocluzale (cu excepţia
RPP).

PREPARAREA DINŢILOR PENTRU COROANE TURNATE DIN

ALIAJE

Etapele de preparare ale unui dinte pentru o coroană turnată sunt

următoarele:
 1. Şlefuirea reducţională a suprafeţei ocluzale.
2. Şlefuirea reducţională a feţelor proximale
3. Şlefuirea feţelor vestibulară şi orală.
4. Rotunjirea muchiilor.
5. Şlefuirea la nivelul zonei terminale.
6. Finisarea.
In cabinet: Inainte de începerea preparării se poate face o cheie din silicon
chitos cu ajutoml căreia se va urmări corectitudinea reducerii suprafeţelor
dentare. Se aplică siliconul chitos cu reacţie de condensare pe suprafeţele
vestibulare, orale, şi ocluzale ale dintelui sau dinţilor ce urmează a fi
preparaţi şi pe dmţii vecini.
Realizarea bontului:
1. tehnica modernă = turbină cu 350-400.000 rotaţii/min
2. tehnica clasică = piesa cu 20-60.000 rotaţii/min (la micromotor)
electric sau cu cioc comprimat
1. Şlefuirea reductională a suprafeţei ocluzale reprezintă primul timp,
oferind urmâtoarele avantaje:
- vizualizarea lungimii viitorului bont orientând astfel prepararea
suprafeţelor axiale conform principiilor biomecanice;
- vizibilitate mai bună asupra zonei gingivale;
- şlefuirea unor suprafeţe axiale cu dimensiuni verticale reduse solicitâ
mai puţin pulpa dentară;
- accesul la suprafeţele axiale este uşurat, mai ales m zonele
interproximale; '
- ca dezavantaj se menţionează riscul lezării dinţilor vecini.
Prin preparare se urmâreşte crearea unui spaţiu interocluzal între bont şi
dinţii antagonişti care să ofere grosime sufîcientă metalului şi sâ permită
refacerea morfologiei ocluzale în acord cu ocluzia funcţională.
Şlefuirea trebuie să se facâ uniform, urmărind reperele anatomice, cuspizii şi
şanţurile intercuspidiene.
Şlefuirea aplatizată contravine principiului conservârii ţesuturilor dure
dentare, reduc retentivitatea bontului prin scurtarea pereţilor şi
prezintă riscul lezării unui corn pulpar.
Mărimea spaţiului interocluzal trebuie să fie mai mare în dreptul cuspizilor
de sprijin (1,5-2 mm) decât la nivelul cuspizilor de ghidaj (1-1,5 mm).

Nu se începe cu faţa ocluzală dacă:

- pacientul este tânăr;
- nu se ia amprenta în aceeaşi zi – nu se finalizează şlefuirea, apar
leziuni la nivelul parodontiului marginal,
 - există posibilitatea folosirii unei cape de acoperire pentru
impiedicarea migrarii.
a) tehnica din aproape în aproape – f. Frecventă;
b) tehnica cu elemente de reper – este cea mai recomandată, redă corect
relieful ocluzal, îndepărtează un strat uniform.

Realizarea şanţurilor de orientare ocluzală

• este utilă iniţial efectuarea unor orificii cu adâncime de aproximativ
Imm m fosetele centrale, meziale şi distale; orificiile adâncite pot fi apoi
unite astfel încât sâ se formeze un şanţ care trece de-a lungul şanţului central
şi se extinde pânâ în crestele marginale, mezialâ şi distală.
• şanţurile de orientare sunt apoi plasate în şanţurile intercuspidiene
vestibulare şi orale şi pe fiecare creastă cuspidiană ele se extind din vârful
cuspidului spre centrul bazei sale.
• cuspizii de sprijin trebuie să fie protejaţi de o grosime adecvatâ de metal;
un bizou extern pe cuspizii de sprijin este realizat pentru a asigura acest
lucru în zona de contact cu dintele antagonist. Adâncimea şanţului de
orientare de pe versantul extern va fi uşor mai mică de 1,5 mm (pentru a
permite finisarea) în zona cuspidului de sprijin şi va diminua gradual în
direcţie cervicală.
Şanţurile de orientare servesc pentru a ne asigura că reducerea ocluzală
urmăreşte configuraţia anatomicâ şi astfel minimalizeazâ pierderea
structurii dentare, asigurându-se simultan reducerea adecvată aşa cum este
ea dictată de proprietăţile mecanice ale aliajului din care este confecţionatâ
restaurarea. Este imperativ necesar ca şanţurile de ghidare să fie plasate cu
atenţie. Adâncimea necesarâ a şanţurilor poate varia m funcţie de poziţia şi
conturul dintelui. Dacă înainte de preparare este prezent un spaţiu adecvat va
fi suficientă finisarea suprafeţei, mai degrabă decât plasarea şanţurilor de
ghidare.

Se recomandâ ca reducerea ocluzală să fîe realizatâ în două etape.

Jumătate din suprafaţa ocluzală este redusă iniţial, astfel încât cealaltâ
jumatate poate fi menţinută ca o referinţă convenabilă. Odată ce reducerea
impusă primei jumătăţi s-a realizat, se finalizează reducerea jumătâţii care
arămas
La nivelul cuspizilor de sprijin (palatinal superior, vestibular inferior) se
şlefuieşte un bizou (plan înclinat) pe versantele exteme
=.> un spaţiu minim de 1,5 mm va fî realizat pe cuspizii de sprijin şi de
cel puţin 1 mm pe cuspizii de ghidaj. Spaţiul trebuie verificat în toate
mişcările excursive pe care pacientul le poate face.

2. = feţele proximale.
– exista vecini mezial şi distal (situatie dificilă) – se impune desfiinţarea
punctelor (ariei) de contact
Discul:
- periculos pentru posibilitatea de derapaj
- din aproape în aproape
- slice-cut
Freze cilindrice conice efilate montate la piesa contraunghi Se acţionează în
interiorul perimetrului dintelui preparat dinspre V şi dinspre O astfel încât să
nu fie lezat dintele vecin.
Se creează spaţiu şi se dententivizează faţa.
Examenul şlefuirii: se palpeaza cu vârful sondei dinspre cervical spre
ocluzal.
3. timpul III = feţele V şi O
- cu piatra sferică sau roata sunt reduse convexitatile maxime.
Se continuă şlefuirea cu freze cilindrice conice astfel încât cele 2 feţe
apar netede, convergente, fără praguri.
Există posibilitatea folosirii şlefuirii cu reper – pentru M şi PM
superiori se recomandă şlefuirea cu şanţ.
4. timpul IV = se reduc marginile şi se desfiinţează muchiile cu freze
cilindrice sau con-inverse. Cele mai indicate – cilindro-conice pentru
a nu crea praguri.
5. timpul V = prepararea zonei gingivale

sucus alveolar- inserat pe ţesutul dentar = inserţia gingivală, are o

adâncime de 0,5-1mm.
Se face din aproape în aproape prin palpare astfel încât să se
derentivizeze fundul de sac.
În general la şlefuire se dezinsera epiteliul care se cicatrizează dupa 48 h
şi se reinseră mai sus (sau cervical).
Poate apărea coroana scurtă. În acest caz se indică amputarea după 48 de
h.
Pentru a nu leza inserţia gingivală – şlefuirea cu con efilat cu vârf inactiv.
Forma preparării gingivale
- în bizon lung (lama de cuţit) a)
- cu prag gingival b)

a) este uzuala şi preferată pentru că nu necesită manualitate, pierderi de

ţesuturi coronara, este indicată pe dinţii cu dimensiuni reduse pentru
realizarea coroanei metalice.
Dezavantaje:
- pe amprentă este posibil să nu existe o limita exactă
- pe model limita este imprecisă
- macheta cu limite imprecise
- coroana cu adaptare axială relativă
b) existente mai multor forme:
- prag în unghi drept
- prag rotunjit

6. timpul V = finisarea bontului – muchii, asperitati (freze la turaţie

redusă). Dacă bonturile sunt scurte se creează elemente specifice de
retenţie (puturi parapulpare 1,5 mm (V şi O); santuri parapulpare (0,5
mm)).
Şlefuirea insuficientă – efecte nefavorabile:
1. nu se realizează dimensiunea suprafeţei ocluzale.
2. Coroane cu rezistenţă redusă – la retuş se perforează
Şlefuire intensă - eforturi nefavorabile:
3. efort mare pentru stomatolog
4. trauma suplimentară pentru pacient
5. pericol de afectare a organului pulpar
6. uzura suplimentară a instrumentelor şi a aparaturii
7. pulberi inhalate în cantităţi mari
- prag obtuz
- prag obtuz (bizotat)