DESCRIEREA DESFĂȘURATĂ A MODULELOR DE SPECIALITATE LA

PROGRAMUL DE INSTRUIRE

ANUL I

PARODONTOLOGIE

1. Obiectul de studiu al parodontologieii. Organizarea secției, de parodontologie. Istoricul

dezvoltării parodontologiei. Organizarea asistenței parodontale. Etica și deontologia, probleme
juridice în parodontologie. Aspectul interdisciplinar al Parodontologiei ca ramură medico-
chirurgicală a stomatologiei generale. Concepte moderne în mecanizmul pathogenic în debutul și
evoluția bolii parodontale.

2. Dezvoltarea și evoluția embrionară a dinților și a parodonțiului marginal. Aspecte funcționale,

evoluționale ale cementului radicular, desmodonțiului și osului alveolar.

3. Biologia structurală a parodonțiului de înveliș. Aspecte morfo-funcționale a componentelor

structural gingivale macromorfologic – tip gingie, sistemul ligamentar supraalveolar și
micromorfologic (histologic) - epiteliul, corionul. Biologia structurală a parodonțiului de
susținere. Aspecte morfo-funcționale ale parodonțiului profund macro- și micromorfologic ale
cementului radicular, desmodonțiului, osului alveolar.

4. Epidemiologia bolii parodontale. Managementul parodontal la bolnavii cu afecțiuni

generale sistemice (diabetul zaharat, fumatul, sarcina) Rolul plăcii bacteriene in apariția și
evoluția bolii parodontale. Rolul factorilor locali și generali în apariția și evoluția bolii
parodontale.

Studiile epidemiologice realizate pe verticală au arătat rolul diferitor factori etiologici în debutul
şi evoluţia bolii parodontale, evidenţiind corelaţia strînsă între patologie şi igienă bucală, sau a
vîrstei, precum şi caracterul agravant al unor stări fiziologice (pubertate, sarcină, menopauză,
etc.) sau patologice (diabetul zaharat, boli cardio-vasulare, etc.), precum şi predispunerea
eriditară.

Etiologia bolii parodontale a fost mult timp neprecizată din cauza faptului că nu s-au cunoscut
microorganismele specifice acestei boli. Bolii parodontale i s-au atribuit numeroase cauze de
ordin local şi general. În acest sens, au fost incriminaţi: tartrul, modificările morfologice ale
dinţilor, arcadelor dentare şi maxilarelor, tulburări funcţionale, musculare, ale articulaţiei
temporo-mandibulare, ocluzale şi, de asemenea, factorii generali, sistemici. Întru deducerea mai
exactă a factorilor ce provoacă boala parodontală trebuie să ţinem seama de multitudinea
caracteristicilor mediului bucal, cu factorii săi fizico — chimici şi biologici existenţi la acest
nivel. În cavitatea bucală avem un mediu favorabil pentru dezvoltarea unei microflore polimorfe,
mai cu seamă avem un ecosistem extrem de complex, avînd în permanenţă legătură dintre mediul
bucal extern şi intern. Cu o igienă bucală bună numărul bacteriilor este scăzut. În cazul unei
igiene buco — dentare deficitare începe o colonizare mai mare cu microorganizme. La început în
cantităţi mari: streptococi, actinomicess viscosus, bacili facultativi anaerobi, coci gram negativi
(haemofilus, eikenella, actinobacilul actinomicetes). Cu această colonizare, cu ulterioara formare
a plăcii bacteriene şi acţiunii acesteia asupra gingiei în 3—5 zile apare o inflamaţie
nesemnificativă, după care populaţia bacteriană se schimbă. Apar şi microorganizmele anaerobe,
ca bacteroides melaninogenicus, veilonella parvula/recta.

Socranskii a descris 5 complexe bacteriene implicate în debutul şi dezvoltarea boli

parodontale, dintre care avem: Colonizatori primari şi secundari.

Colonizatori primari sunt: Complex 1 — specii de Streptococi; complex 2 — Actinomicetele

odontolitycus.

Colonizatorii secundar sunt: Complex 1 — Eikenella Carodens, Actinomicete comitans serotip

A, Capnocytophaga; Complex 2 — Fusobacterii, Provetella intermedia, Campylobacter;
Complex 3 — Porfiromonas gingivale, Tanerella fosthytia, Treponema denticola.

Conform datelor lui Ulitovschi S. B., mecanismul de dezvoltare a proceselor inflamatorii ce pot
duce la instalarea bolii parodontale parcurge în 9 etape.

Dintre care: etapa 1 — formarea biofilmului dentar;

etapa 2 — depunerea plăcii dentare; etapa

3 — începe formarea depunerilor dure;

etapa 4 — placă bacteriană cu o cantitate nesemnificativă de tartru dentar, fără distrugerea

inserţiei epiteliale;

etapa 5 — tartru dentar supragingival în cantităţi evidente, fără distrugerea epiteliului de inserţie;

etapa 6 — formarea depunerilor de tartru subgingival, cu distrugerea inserţiei epiteliale;

etapa 7 — etapa iniţială de formare a tartrului subgingival, cu începutul formării pungii

parodontale;

etapa 8 — atapa de dezvoltare invazivă a tartrului subgingival, cu formarea pungii parodontale

mai expresive;

etapa 9 — etapa de formare pronunţată a tartrului dentar subgingival, cu fromarea pungilor

parodontale adînci şi resorbţie accentuată a şesutului osos.

Tratament parodontal în functie de tipul de diabet.

Forme de D.Z. compensate: se recomandă pacientului vizitarea şi consultarea medicului
internist înainte de orice tratament parodontal, verificarea glicemiei, adaptarea regimului meselor
zilei în functie de tratament, adaptarea timpului şi dozei de insulina (daca e cazul). Medicul va
administra antiseptice locale înaintea oricarei terapii, eventual se va face protecţie antibiotică la
manevrele cu sîngerare. În rest, parodontopatul diabetic se trateaza ca şi orice alt pacient
parodontopat, tinând cont şi de eventualele complicaţii ale stării generale produse de diabet.
 Forme de D.Z. necompensate: în scopul evitarii complicaţiilor infectioase şi a tulburărilor de
vindecare, se recomandă: antibioprofilaxie în formele de parodontopatii avansate care necesită
tratament chirurgical (inclusiv detartraj subgingival şi planare radiculară).
 Formele uşoare de gingivită şi parodontitele incipiente nu necesită administrare de
antibiotic.
 Evoluţie nefavorabilă: lipsă de răspuns la tratamentul convenţional (persistenţa
inflamaţiei, lipsa câştigului de ataşament, continuarea pierderii de ataşament).
 Complicaţii: abcese, GUN, infecţii post-operatorii

 Orice manoperă se va realiza doar cu acordul şi respectând recomandările medicului

diabetolog, în funcţie de tipul de diabet şi de stadiul de compensare al bolii.
 Determinarea şi monitorizarea nivelului glicemiei se recomandă a se realiza înaintea
tratamentului chirurgical parodontal
 Determinarea hemoglobinei glicozilate se recomandă a se realiza înaintea începerii
tratamentului parodontal, deoarece furnizează informatii asupra controlului trecut al
glicemiei şi este un factor predictiv al rezultatelor terapeutice ulterioare.
 Programarea şedinţelor de tratament dimineaţa.
 Sedinţe de tratament scurte şi atraumatice şi verificarea administrării medicaţiei prescrise
şi a respectării regimului alimentar (micul dejun).
 Asigurarea unei anestezii corespunzătoare (cu vasoconstrictor).

Principii de tratament si precautii in timpul sarcinii:

Medicul dentist/stomatolog trebuie sắ actioneze cu prudenta in cursul sarcinii pentru a reduce la
minimum riscul extinderii inflamatiei gingivale favorizate de modificarile hormonale.
Trebuie evitate:
• radiografiile;
• orice medicatie care, dupã traversarea barierei placentare, ar putea avea efect toxic, teratogen
sau de deprimare a respiratiei fetale, in acest sens consultul cu medicul obstetrician este
obligatoriu;
• sedintele lungi, obositoare, in pozitie sezand; presiunea uterina asupra venei cave inferioare
poate produce in aceastã pozitie hipotensiune, lipotimie sau chiar colaps;
• tratamentele efectuate în trimestrul al Ill-lea de sarcina, caracterizat prin instalarea destul de
frecventa a unui sindrom hipotensiv;
• in general, tratamentele chirurgicale care, pe cât posibil, trebuie amânate după nastere.

De aceea, se recomandă:
• sedinte scurte cu schimbarea pozitiei sezand in clinostatism usor oblic;
• evitarea tratamentelor in trimestrul al Ill-lea de sarcina si efectuarea, in mai bună sigurant, in
trimestrul al II-lea de sarcina;
• instituirea unui tratament blând, usor de suportat, făra efecte agravante asupra sarcinii, prin
indepărtarea prin stergere cu tampoane sau comprese îmbibate in apa oxigenata a placii
bacteriene si a depozitelor fibrinoase de pe zonele hiperplazice ulcerate, detartraj supragingival si
cu minimum de traumatism, subgingival, periaj dupa detartraj, aplicatii de perhidrol cu spatula in
santul gingival si pe suprafetele zonelor de gingie hiperplaziată.
Fumatul actioneaza local prin:
- depuneri de nicotina, hidrocarburi, produsi de combustie pe su-prafetele dentare si radiculare
care favorizeaza formarea de placã bacteriana; sunt descrise 3.000 de componente ale tutunului
dintre care 30 sunt cancerigene
- iritatii directe, care favorizeaza instalarea de gingivite si in anumite conditii (starea de igiena
defectuasa, suprainfectii), gingivostomatita ulceronecrotica;
- leucoplazia apare mai frevent la fumätori; de asemenea, depunerile de tartru, petele
nefizionomice de nicotina, halitoza sunt mai frecvente la acestia;
- prognosticul gingivitelor, parodontitelor si al evolutiei implantelor dentare este mai rezervat la
fumatori;
- pe cale generala, fumatul produce vasoconstictie periferica si ischemie in teritoriul vascular
gingivo-parodontal.
Fundatia englezã pentru sanătate dentar apreciazã cã fumatul a
mai mult de un pachet de tigari pe zi creste de 24 de ori riscul de aparitie a cancerului bucal fata
de nefumatori.
In anumite situatii, fumatul poate actiona aparent benefic asupra inflamatiei gingivale
preexistente prin alte cauze, dearece nicotina exercita, pe termen scurt, o actiune de
vasoconstrictie, de reducere a edemului si a debitului lichidului din santui ainaival
Factorul primar in etiologia bolii parodontale il constituie placa bacteriană, care, din punct de
vedere clinic, nu poate fi indepărtatã prin jet de apã sau simpla clätire.
Placa bacteriana poate fi prezentă si pe alte zone dure din cavitatea bucalä, cum ar fi: suprafetele
obturatiilor, protezelor fixe sau mobile, aparate ortodontice, implanturi.
Placa bacteriana dentara se constituie intr-un biofilm natural.
Biofilmele reprezintà comunitäti microbiene aderente la un substrat cu anumite proprietati
structurale si functionale.
Structural, un biofilm este alcätuit din bacterii atasate si aderente la substrat, cu legäturi
complexe intre ele si continute intr-o matrice polimerică elaborată de ele insele.

Actualmente, există o unanimitate de păreri în atribuirea rolului etiologie primordial al plăcii

bacteriene dentare în declanşarea gingivitelor şi parodontitelor marginale. În acest sens, pledează
o serie de argumente:

1. Intreruperea (voluntara sau accidentalã) a igienei bucale are ca rezultat formarea de placa
bacteriana, urmata de instalarea inflamatiei gingivale.
2. Restabilirea igienei bucale intrerupte sau instituirea unor conditii corespunzatoare de igiena
bucala sunt urmate de reducerea inflamatiei gingivale.
3. Actinea benefica a unor antibiotice sau antiseptice, in special clorhexidina, in reducerea
evolutie inflamatiei gingivale si paro-dontale.
4. Reproducerea experimentala a unor leziuni parodontale la câine, prin acumularea de placã
bacteriana (MONEA, BOCSKAY), sau la hamster, prin inoculare de exsudat purulent din pungi
parodontale de la om (KEYES).
5. La animale germ-free", nu s-au produs leziuni parodontale chiar si prin actinea unor factori de
agresiune mecanica persistentã decât după contaminare bacteriana (WAERHAUG)
Factorii etiologici în dezvoltarea bolii parodontale
Factori locali :
- Cauzali : placa bacteriana
 - Favorizanti : - tartrul dentar,
- trauma ocluzala
- cariile dentare
- Edentatia : Absența dinţilor poate antrena migrări, basculări, extruzii
dentare. Aceste alterări de poziţie şi a rapoartelor funcţionale pot duce la dizarmonii
ocluzale, creşterea formării de placă, tasarea alimentară, retenţie de depozite moi .
- anomaliile dento-maxilare
- Parafunctii : Parafuncţiile ocluzale, precum bruxismul, blocarea dinților,
etc. crează forțe excesive la nivelul ţesuturilor parodontale care, atunci când depăşesc
capacitatea de adaptare a parodonțiului, pot duce la traumă din ocluzie
- obiceiuri vicioase
- factori iatrogeni
- respiratia orala
- Anomalii anatomice : Inserţii înalte ale muşchilor sau frenurilor pot crea
mediu favorabil retenţiei de placă, pot interfera cu tehnicile individuale de îngrijiri orale,
pot reduce sau suprima gingia ataşată.
- Presiunea linguala : Poate reprezenta un factor predispozant, ca urmare a
forţelor excesive exercitate în afara funcţiei de deglutiţie şi fonetice ducând la deplasarea
dinţilor în poziţii anormale pe arcadă.

Factori generali :
- Ereditatea si predispozitia laimbolnavire a parodontiului,
- Tulburari sist. Nervos (stress,nevroze) : Stabilitatea psihologică a unui individ
este un factor important, insă greu de evaluat. Factorii emoționali precum
anxietatea, stress-ul, tensiunea, oboseala sau neliniştea, pot interveni asupra
parodonţiului, alterând metabolismul tisular şi scăzând rezistenţa locală a gazdei
la iritaţiile locale sau pot încuraja anumite parafuncţii.
- Tulburari endocrine : Pubertatea, sarcina, menopauza sunt trei situaţii în cursul
cărora organismul suferă transformări hormonale ce provoacă dezechilibre
endocrine. Perturbările hormonale pot avea efect marcant asupra modificărilor
tisulare gingivale iniţiate de factorii locali.
- Disfunctii immune
- Boli cardiovasculare
- Boli hematologice : Orice dezordine sanguină poate perturba funcția tisulară sau
celulară şi să provoace o leziune tisulară. Ca orice ţesut din organism parodonţiul
depinde atât de fluxul cât şi de compoziţia corectă a sângelui. (leucemia, anemia)
- Deficiente de nutritive : Pot amplifica efectele nocive ale iritanţilor locali şi să
intervină în progresia bolii. Carente severe in proteine, calorii, fier, zinc, vitamin
A, B, C
- Maladii metabloice : Diabetul zaharat, atunci când nu este controlat, se
caracterizează printr-o scădere a rezistenţei la infecţie astfel încât antrenează o
sensibilitate crescută a organismului la infecţie. Ca urmare, țesuturile orale sunt
mai sensibile la iritanţii din cavitatea orală.
 Factorii favorizanţi în dezvoltarea bolii parodontale
Factori locali
- Tartrul dentar
- Cariile dentare
- Edentatia
- Anomaliile dento maxilare
- Parafunctiile
- Obiceiuri vicioase sau anormale
- Factorii iatrogeni
- Fumatul, alcoolul
- Iritatii chimice
- Aparate ortodontice
Factori Generali
- Factori ereditari
- Tulburarile sistemului nervos
- Tulburarile endocrine : Hipofunctia glandei tiroide, hiperfunctia hipofizei,
diabetul zaharat,
- Disfunctii imune (Sida)
- Bolile cardiovasculare
- Boli hematologice
- Boli hepatice
- Deficientele de nutritie (hipovitaminoze)

5. Aspecte moderne de clasificare a bolii parodontale (Amsterdam, 2018)Sănătatea

parodontală, bolile și alte condiții gingivale. Particularitățile formelor clinice de gingivite
cronice de etiologie microbiană în combinație cu alți factori locali și sistemici asociați.
Gingivitele induse de biofilm

Clasficarea afectiunilor parodontale si peri-implantare si stărilor de sănatate,

Amsterdam, 2018

I. Sanătatea parodontalã, Afectiunile gingivale si alte stari

1. Sănatatea Parodontala si gingivala
a. Sanatatea gingivala clinica in cazul unui parodontiu integru
b. Sanatatea gingivala clinica in cazul unui parodontiu redus
- Pacient parodontopat stabil
- Pacient neafectat parodontal
2. Gingivitele induse de biofilmul dentar
3. Gingivitele ne-induse de biofilmul dentar
II. Parodontitele
1. Afectiunile parodontale necrotice
2. Parodontitele
3. Manifestärile sistemice in Parodontite
III. Alte stãri ce afecteaza parodontiul marginal
1. Afectiuni sistemice si stări ce afecteazã tesuturile parodontale de suport
2. Abcesele parodontale si leziunile endo-parodontale
3. Malformatiile mucogingivale si alte stãri
4. Fortele ocluzale traumatice
5. Factorii determinati de pozitia dentarã si proteze

Afectiuinile Peri-Implantare si alte stari

1. Sănatate peri-implantara
2. Mucozita peri-implantara
3. Peri-implantita
4. Deficiente peri-implantare alte tesuturilor moi si dure

Sănatatea parodontala poate exista atât la nivelul unui cadran, cât si la nivelul intregii cavitati
orale, la un parodontium intact sau redus.
- Un parodontiu intact este unul fărã pierdere clinica de atasament sau pierderea osoasã,
- Un parodontiu redus poate aparea fie la un pacient care nu prezintã parodontitã (de exemplu,
pacienti cu unele forme de recesiune gingivalã sau dupã o interventie chirurgicalã de alungire a
coroanei) sau la un pacient cu antecedente de parodontita.
Sanatatea parodontala,boli si stari gingivale
Sanătatea parodontala si sanătatea gingivală:
a) Sănatatea gingivală clinică în cazul unui parodontiu indemn
b) Sanatatea gingivala clinica in cazul unui parodontiu redus
Pacient parodontopat stabil
Pacient neafectat parodontal
Gingivite induse de biofilmul dentar:
c) Asociate doar cu biofilmul dentar
d) Mediate de factori de risc sistemici sau locali
e) Märiri de volum gingivale influentate de medicatie
Boli gingivale neinduse de biofilmul dentar: Tulbulări genetice/de dezvoltare; Infectii specifice;
Stri/afectiuni inflamatorii si imune; Procese reactive; Neoplasme; Boli endocrine, de nutritie si
metabolice; Leziuni traumatice; Pigmentare gingivala

Parodontite
Boli parodontale necrozante: Gingivite necrozante; Parodontite necrozante; Stomatite necrozante
Parodontite ca manifestäri ale bolilor sistemice: Clasificarea acestor parodontite trebuie bazată
pe boala sistemica primară conform cu codurile Clasificarii Statistice Internationale a Bolilor si a
Problemelor
Legate de Sănătate (ICD)
Parodontite:
a) Stadii: Bazate pe severitatea si complexitatea tratamentului
Stadiul I: Parodontite incipiente
Stadiul II: Parodontite moderate
Stadiul III: Parodontite severe cu potential de pierdere dentară Stadiul IV: Parodontite severe cu
potential de pierdere a întregii dentitii
b) Extinderea si distribuirea: localizatã, generalizată, distribuire molari-incisive
c) Grade: Prezenta sau riscul progresiei rapide, anticiparea răspunsului la tratament
i. Gradul A: Rata redusa a progresiei ii. Gradul B: Rata moderatã a progresiei iii. Gradul C: Rata
rapida a progresiei

Alte stari care afectează parodontiul

I. Boli si stari sistemice care afecteaza tesuturile de sustinere parodontale

II. Abcese parodontale si leziuni endo-parodontale

III. Diformitati si stari mucogingivale

IV. Trauma ocluzală

V. Factori legati de starea dintilor si prezenta lucrarilor protetice

Gingivitele induse de biofilm

Gingivitele prezintã cea mai mare prevalentã si incidenta in clinica bolilor parodontiului
marginal. Principalele semne clinice sunt: sângerarea produsa cu usurint in numeroase
circumstante: periaj, masticatie, suctiune voluntara sau chiar spontan; modificări de culoare, de
aspect; pierderea texturii de "gravura punctat", modificarea consistentei; modificari de volum.
Unii pacienti acuza senzatii de prurit, usturime gingivală sau chiar usoare dureri, mai frecvent la
periaj, uneori in cursul masticatiei si foarte rar dureri aparute in mod spontan.

6. Principiile de bază privind etapizarea examenului clinic obiectiv al parodonțiului

marginal sănătos și în condiții de îmbolnăvire gingiva-parodontală. Examenul clinic
parodontal (relevarea plăcii bacteriene) inclusiv vigilența oncologică. Determinarea
statusului dento-parodontal și a indicilor de îmbolnăvire gingivo-parodontală.
Interpretarea rezultatelor examenelor complementare în boala parodontală (radiologice,
microbiologice, imunologice, biochimice) în viziunea structurării unui plan complex de
tratament. Elaborarea diagnosticului și a planului de tratament.

Diagnosticul de imbolnăvire gingivo-parodontala se realizeaza printr-un proces complex,

efectuat in etape.
Anamneza ofera informatii (obtinute de la pacient) privitoare la motivele prezentării la medic,
utile pentru a cunoaste simptomele bolii asa cum sunt ele percepute de persoana examinata; de
asemenea, pot fi relevante datele privind momentul aparitie bolii, factorii favorizanti,
circumstantiali pe care ii invoca subiectul, evolutia si efectele unor tratamente asupra
simptomatologiei subiective sau chiar obiective, rezultate insa din evocarea lor de catre pacient.
Examinarea de către medic a parodontiului marginal oferã date obiective asupra bolii si il
orienteaza mai bine spre un diagnostic pozitiv cu un grad de precizie diferit de la caz la caz.
Examenele complementare sunt utile si necesare in unele situatii pentru precizarea formei clinice
de imbolnavire si a caracteristicilor ei particulare in vederea instituirii unui tratament eficient.
Diagnosticul pozitiv este rezultatul examinarii prin anamneza, aprecierea obiectiva a starii
parodontiului marginal si prin examene complementare necesare, utile si uneori obligatorii
pentru precizarea starii de îmbolnavire. Diagnosticul pozitiv stabilit initial are totusi un caracter
relativ, dearece, in cursul evolutiei bolii, uneori chiar de la inceput, alteori pe măsura ce sunt
introduse practicile terapeutice, pot aparea elemente noi care influenteaza diagnosticul sau ii
confera semnificatii apropiate de diagnosticul stabilit la prima examinare.
Acceptarea acestei stari de fapt include deci o anumita incertitudine care il determina pe medic
sã ia in consideratie si alte posibilitati de aparitie si evolutie a bolii prin formularea unor variante
de diagnostic.
Diagnosticul diferential trebuie elaborat in mod obligatoriu, dearece in unele cazuri diagnosticul
primar pozitiv poate fi gresit; prin stabilira diagnosticului diferential practicianul are o marja de
actiune pentru corectarea prin tratament a unel situatii de imbolnavire care nu a fost corect
evaluată per primam.
Diagnosticul pozitiv corect evaluat poate raspunde la o serie de intrebari:
- care sunt manifestarile principale ale suferintei gingivo-parodontale?
- care este gradul de afectare a structurilor gingivo-parodontale;
este imbolnavirea localizat sau generalizată?
- care este severitatea bolii?
- este medicul pregätit pentru a institui un tratament adecvat?
- exist oportunitäti de tratament eficient?
- care este rata de succes sau de esec in urma tratamentului?
- in ce măsura procedurile de tratament pot conduce la amelio-rare, la vindecare sau la agravare?
- care este durata estimată pentru efectuarea si finalizarea trata-mentului?
- ce riscuri pot aparea in cursul tratamentului?
- care sunt costurile tratamentului gingivo-parodontal?

Manifestarile principale care insotesc suferintele clinice gingivo-parodontale rezult, in cele mai
mulle cazuri, din natura leziunior de bazã ale bolli
- inflamatia; boala parodontala in forma sa distructiva, progresiva prin inflamatie, reprezint peste
96% din formele clinice de afectare a parodontiului marginal.
Semnele principale de inflamatie sunt (fig. 41):
• modificari de culoare, aspect si consistentã ale gingiei si volumetrice, prin resortie verticala la
nivelul oaselor alveolare.
• cresterile de volum ale gingiei sau tumefactille gingivale definesc, din punct de vedere clinic,
modificările histopatologice prin hipertrofie (cresterea prin edem a volumului gingiei) sau
hiperplazie (cresterea de volum prin inmultirea si numärul sporit de celule si fibre).
- degenerescenta; in prezenta semnelor manifeste de inflamatie se produc si fenomene
degenerative caracterizate prin (fig. 42):
• reduceri de volum ale structurilor gingivo-parodontale: retractia gingivala si atrofia osoasa
orizontală sunt rezultatul fenomenelor
inflamatori, dar si de involutie precoce sau fiziologica, de vârsta, ale parodontiului marginal.
Severitate boli parodontale este definita prin termeni ca:
- forma usoara (sau initialä);
- medie;
- grava (agravatà sau severa).
În parodontitele marginale, severitatea este apreciat in functie de numarul de milimetri masurati
prin sondare exploratorie intre jonctiu-nea smalt-cement si nivelul cel mai decliv al pungilor
parodontale.
In acest sens, consideram ca severitatea imbolnăvirii este moderat când pungile parodontale au
adâncimi de 3-5 mm, si mare - la 6 mm si peste aceasta valoare.
in alte forme de îmboinävire cum sunt hiperplazile sau retractille gingivale, acest criteriu nu este
relevant si se utilizeaza o altã modalitate de apreciere a severitătii: marimea hiperplaziei
raportatã la acoperirea suprafetei coronare si respectiv numärul de milimetri dintre jonctiunea
smalt-cement si nivelul actual al marginii gingivale libere.
Boala parodontală este considerat ca find localizatä când sunt afectati mai
putin de 30% din dintil prezenti pe arcade sau
generalizata când gingivita sau parodontita implica mai mult de 30% din dintii prezenti.

EXAMENUL CLINIC
1. Examenul exobucal
Acesta se efectueaza rapid si simultan cu etapele precedente urmarindu-se: tipul de respiratie
bucalã, simetria facialã, dimensiunea verticalã, aspectul tegumentelor, sensibilitati faciale
particulare, tumefactii, adenopatii.
2. Examenul functional
- tonus muscular
- deschiderea cavitätii orale
- examen ATM.
3. Examenul endobucal
3.. Evaluared igine se realizeaza initial printr-o rapidã observare a cantitätii de placã bacteriana,
de tartru, pigmentari, aspectul tesuturilor,
faetor ex ore, etc.
Cuantificarea starii de igiena orala ca si necesarul de tratament se fac prin inregistrarea
urmätorilor indici:
• Indicele de placã PLI sau indicele lui Silness si Löe
Apreciazã prezenta sau absenta placii vizibile cu ochiul liber.
• Indicele gingival sau GI: indicele lui Löe si Silness
Cuantifica prezenta inflamatiei gingivale.
O gingivita moderata corespunde indicelui 1, ea devine severã plecând de la 1,5.
• Indicele CPITN: Community Periodontal Index of Treatment
Needs
Se noteaza cinci stadii de gravitate de la 4 la 0, scorul cel mai mare necesitând un tratament
complex, existând pungi mai mari de 6 mm, si merge pâna la 0 - absenta bolii - nu necesitã
tratamente.
3.2. Halitoza
Este un ghid pretios pentru diagnostic si poate avea origini numeroase precum: retentia
alimentara, depozitele tartrice, deshidratarea, cariile, protezele neîngrijite, alcoolismul, fumatul.
Halitoza poate fi consecinta numeroaselor pungi parodontale, a unei gingivite ulcero-necrotice.
Charon atribuie bolii parodontale un miros caracteristic "gudron uscat".
3.3. Mucoasele si buzele
Se urmareste: forma, culoarea, prezenta de plagi, iritatiile datorate obiceiurilor vicioase, variatiile
anatomice normale (interliniu articular, leucoedem si granulatii Fordyce) si patologice (lichen
plan, leucoplazii, afte, neoplasme, hipertrofii etc.).
3.4. Saliva
Este un element a carei cantitate si calitate pot fi modificate. La examenul clinic, calitatea este
dificil de controlat, in afara aspectului filant sau eventual vâscos, si de altfel dificil de corelat cu
o patologie parodontalã.
Cantitatea de saliva este mai usor de controlat si este adeseori modificata in caz de: leziuni ale
glandelor salivare, tulburări nervoase, anumite medicatii, diabet zaharat etc.
3.5. Examenul dentar
Examenul dentar urmäreste:
1. existenta carilor simple (localizare, tip, extindere) si complicate ca si a restaurarilor odontale
(aprecierea conform criterillor Ryge)
2. Integritatea arcadelor dentare: dinti absenti, existenta migrarilor, incongruentelor, a
malpozitiilor dentare si in general orice situatie susceptibila de a contraveni bunei desfasurari a
igienei cotidiene ca si calitatea aparatelor gnato-protetice.
Problema dintilor absenti este primordialã. Care sunt motivele care au dus la extractie?
3.6. Examenul parodontal
Se apreciaza mobilitatea dentara, aspectul gingiei, existenta sângerării la sondaj, importanta
pierderii de atasament.
1. Mobilitatea dentara
mai mure protectan uni clini: impoiliate menta i patice, stin
palpatoriu, testul de percutie, testul de solicitare dentară prin presiune.
Pentru evitarea unor false aprecieri, ca urmare a contentiei naturale, datã de blocurile mari de
tartru, inainte de evaluarea mobilitatii dentare se face detartraj.
Un grad redus de mobilitate, resimtit numai de medic prin testul palpatoriu, nu si de catre
pacient, caracterizeaza mobilitatea fiziologica a dintilor.
Mobiltatea dentara vizibila si resimit atât de catre bolnav cât si de
medic se apreciaza in diferite grade, in functie de directia si amploarea deplasării dintelui.
Gradele de mobilitate dentarã se apreciaza după cum urmează:
0 = mobilitate fiziologica (fremitus)
1 = mobilitate perceptibila cu degetul (0,2 - 1 mm in
directie orizontală)
2 = mobilitate a coroanei mai mare de 1 mm, in orice
directie in plan orizontal
3 = mobilitate a coroanei mai mare de 1 mm in orice
directie orizontalã, in plus miscari de intruzie/rotatie
Trebuie diferentiata o mobilitate "reversibila" de una care creste ca urmare a evolutiei bolii
parodontale.
Pe baza valorilor înregistrate se calculeaza indicele clinic al gradului de mobilitate patologica.
Indicele de mobilitate este un criteriu important ce serveste la stabilirea evolutiei clinice a stärii
parodontale după tratament, putându-se aprecia ameliorarea, agravarea sau
stationarea/vindecarea stării clinice.
Mobilograma clinica se realizeaza prin înregistrarea in dento-parodontograma, în casete speciale,
fie prin cifre, fie printr-un sistem scalar.
Inregistrarea mobilitatii dentare prin metode clinice este supusã subiectivismului operatorului.
De aceea, pentru înregistrarea cât mai exactã
a mobilitatii dentare sau elaborat proceduri instrumentale etalonate riguros.
Dintre dispozitivele aflate in practica cităm: Mobilometrul (Dumitriu), Periotest - Siemens
(Rateitschak).
b. Examenul gingival
Permite decelarea eventuala in anumite sectoare a unui aspect gingival diferit fatã de starea de
sănătate parodontalã.
Aspectul gingival variaza destul de putin în functie de tipul de patologie parodontalã, cu exceptia
GUN unde are aspect caracteristic.
Se va urmari aspectul gingiei - culoarea, consistenta, forma, textura, volum, pozitia, cât si
existenta sângerarii la sondaj si cantitatea de fluid gingival.
Pentru evaluarea starii parodontiului de învelis se utilizeaza indici pentru inflamatia gingivala,
indicii de sángerare la sondaj, indicii de hipercrestere gingivala.
c. Evaluarea parodontiului de sustinere
Urmäreste gradul de afectare al componentelor parodontiului de sustinere si se face prin
evaluarea pierderii de atasament si a nivelului osos.
Elemente de apreciere a gravitätii afectarii parodontale sunt: indici parodontali, existenta
recesiunilor, pungilor, leziunilor de furcatie.
Se realizeazã cu ajutorul sondei parodontale si permite o estimare pentru fiecare fatã a dintelui
care va fi înregistrat in ceea ce priveste forma pungii, nivelul osos, nivelul atasamentului.
Aceste măsuratori nu dau nivelul exact al osului, dar permit situarea si urmărirea evolutiei
leziunilor.
Examenul profunzinii pungilor parodontale prin sondaj
ramâne metoda cea mai utila pentru diagnosticul maladiei parodontale. de aceea ii vom consacra
un subcapitol separat.

3.7. Examenul ocluzal

Examenul ocluzal necesitã o analiză riguroasa si precisã pentru a
observa modificarile traumatizante ale "ocluziei fiziologice a pacientului" dearece poate exista o
malocluzie care sã fie compatibilã cu sănătatea parodontalã (Genco).
Examenul ocluzal se realizeaza in mod clasic incepând cu pozitia de intercuspidare maxima, apoi
in retruzie, protruzie si lateralitate in scopul de a detecta orice interferentã nefiziologicã.
Ocluzia patologica se poate exprima in trei elemente ale aparatului stomatognat:
• la nivelul articulatiei temporo-mandibulare,
• la nivelul dintilor prin fatetele de abraziune
• la nivelul osului alveolar prin alveolizã.
in evaluarea afectarii parodontale sunt necesare mai multe categorii
generale de teste:
Categoria 1
= Evaluare microbiologica
• Identificarea infectiei cu bacterii patogene
Categoria 2
= Evaluarea distructiei tisulare
• Indici de distructie tisulara si de inflamatie
Categoria 3
= Evaluarea gazdei
• Identificarea caracteristicilor situs-urilor gazdei/factorilor de risc
Categoria 4
= Evaluarea fizica
Evaluarea structurilor de suport dentar la nivelul situs-ului
Dentoparodontograma si mobilograma clinicã

Este o metodã de inregistrare grafica a imbolnaviri parodontiului marginal, pe o diagrama a fetei

vestibulare si orale a arcadelor dentare

Examinarea functionalã a ocluziel are scopul de a investiga aparatul dento-maxilar in vederea

depistárii si inlaturari ulterioare a tulburarilor ocluzale.
Prin anamnezà se pot depista o serie de tulburari subiective
rezultate din trauma ocluzală:
- dureri de intensitate medie, cu caracter surd, in cursul masticatiei sau al unor deplasari
voluntare ale mandibulei sau prin bruxism;
- dureri cu caracter de hiperemie preinflamatorie sau chiar de tip pulpitic, produse mai frecvent la
caninii si incisivii laterali superiori;
- senzatie de obosealã musculara.
La examenul clinic obiectiv se pot evidentia:
- limitarea deschiderii gurii prin trismus;
- hipertrofia muschiului master si a muschiului temporal, cu apa-
ritia unei asimetrii faciale;
- perceperea de zgomote in articulatia temporo-mandibulara, consecinta asincronismului
condilian si meniscal;
- uneori deviatii de la traiectoria rectilinie a mentonului in cursul miscärli de inchidere si
deschidere a gurii;
- uneori reducerea dimensiunii verticale de ocluzie;
- la examenul endobucal se apreciaza respectarea rapoartelor de ocluzie in cele trei planuri:
sagital, transversal si vertical;
- evidentierea fatetelor de uzura si compresia acestora, pentru a provoca eventuale dureri
invocate de pacient in zona respectivă;
- prin palparea partilor moi din zona articulatiei temporo-mandibulare se pot constata deformari
insotite de senzatii dureroase;
- auscultatia deceleaza zgomote anormale in articulatia temporo-mandibulara.
Examene complementare: examenul modelelor montate in articu-lator, radiografia,
electromiografia, examinarea cineticii mandibulare si a articulatiei temporo-mandibulare.

INDICI DE INFLAMATIE GINGIVALÃ

Indicele gingival (LÖE si SILNESS)
0. gingie cu aspect clinic normal;
1. gingie cu inflamatie usoara, discrete modificari de culoare, discret edem, lipsa sângerari la
sondare;
2. inflamatie medie, congestie, edem, sangerare la sondare;
3. inflamatie avansatã, congestie, staza, ulceratii, sângerare spontană.
Indicele de sângerare papilara (MÜHLEMANN)
0. absenta sângerării;
1. sângerare punctiformã izolatã, unica;
2. sângerări punctiforme multiple sau pe o arie redusă;
3. sângerare care umple intreg spatiul interdentar;
4. sângerare care depaseste marginea gingivala libera.
Indicele de sangerare gingivală
Poate fi exprimat procentual prin:
Numar de suprafete sângerânde
X= -
Numar total al suprafetelor dentare
- × 100
Cantitatea si fluxul (debitul) lichidului din santul gingival
Reprezint un indicator precoce al instalării inflamatiei gingivale si se apreciaza cu benzi
absorbante de hârtie de filtru, impregnate cu markeri de culoare (ninhidrina) sau analizate
biochimic din punct de vedere calitativ si cantitativ. Testul PERIOGARD, la aspartat-
aminotransferaza, este un test biochimic de colorare prin care se poate monitoriza prezenta si
gradul de afectare prin inflamatie a gingiei si a parodontiului profund. In ultimul timp, au apărut
mai multi markeri pentru depistarea pe cale biochimica a prezentei unor patogeni parodontali, a
unor exotoxine si a metabolitilor toxici ai acestora.
Indici citologici exfoliativi
Lichidul din santul gingival in conditii de inflamatie si exsudatul din pungile parodontale prezint
o populatie celulara din care lipsesc
celule epiteliale mononucleare, prezente in conditii normale, si apar celule alterate de inflamatie
in diferite stadii de cariolizã si citoliza.
Granulocitele neutrofile apar in numar crescut si inconjoara celulele epiteliale degradate.
Pentru a aprecia starea si stadiul de inflamatie se utilizeazã indicele de keratinizare (KI), care se
calculeaza astfel:
Numarul de celule keratinizate anucleate
KI = -
- x 100
Numarui total de celule evaluate
Indicele de keratinizare indica gradul de inflamatie gingivo-paro-dontala prin evaluarea grosimii
stratului cornos al epiteliului, care este mult ingrosat in inflamatiile septice sau prin agresiuni
mecanice.
Indicele de crestere a volumului gingival (CARRANZA, HOGAN):
0 = nu există crestere de volum gingival;
1 = crestere de voum a papilei interdentare;
2 = crestere de volum a papilei si marginii gingivale libere;
3 = crestere de volum a gingiei pana la 1/3 din inaltimea coroanei
sau mai mult.

INDICI DE INFLAMATIE
PARODONTALÃ
Indicele parodontal (RUSSELL)
0. absenta inflamatiei gingivale si in parodontiul profund;
1. gingivita moderat, care nu circumscrie coletul dintelui;
2. gingivita avansata, care circumscrie coletul dintelui, fara leziuni aparente ale insertiei
epiteliale.
în continuare sunt prezentate grade mai mari ale inflamafiel parodontale până la:
6. gingivita cu pungi si distructia insertie epiteliale. Dintii sunt inca bine implantati, masticatia se
realizeaza normal. Radiologic, se observa pierderi ale masei osului alveolar pâna la o jumatate
din lungimea radacinii;
8. distructie avansata a osului parodontal, tulburari de masticatie severe, sunet mat la percutia
dintilor cu un instrument metalic, mobilitate dentarã axialã.
Indicele de prezentă a pungilor parodontale
Sunt luate in considerare pungile adevarate, mai adânci de 3 mm dupã tratament antimicrobian.
Indicele se poate exprima procentual prin:
X=一
Numar de suprafete dentare cu pungi
- x 100
Numar total de suprafete dentare
Indicele cerintelor de tratament parodontal al colectivitatil
(CPITN), recomandat de OMS
Cele mai numeroase studii epidemiologice efectuate in intreaga lume folosesc acest indice pentru
aprecierea gradului de imbolnavire parodontala si pentru stabilirea unor criterii coerente
metodologic si realiste din punct de vedere economic-administrativ pentru instituirea unui
tratament adecvat al bolii parodontale. Exista si pareri conform carora acest indice acorda o
importanta prea mare prevalentei si severitätii pierderii jonctiunil gingivo-dentare la tineri fata de
persoanele vârstnice.
Cerintele de tratament parodontal sunt inregistrate pe sextanti, grupe de dinti frontali sau laterali,
care reprezinta o sesime a dentatiei existente; molarii de minte nu sunt luati in consideratie decât
ca inlocuitori ai molarilor secunzi, in absenta acestora.
Sextantii cuprind următorii dinti:
17-14
47-44
13-23
24-27
43-33
34-37
sau echivalentul american de numáratoare a dintilor:
1-5
31-28
6-11
27-22
12-16
21-17
Indicele se inregistreaza cand intr-un sextant sunt prezenti cel putin doi dinti. Daca intr-un
sextant exist un singur dinte, el este inclus in sextantul vecin. Pentru determinarea indicelui se
foloseste sonda de parodontometrie cu partea activa terminata sub forma unei stere cu diametrul
de 0,5 mm si care permite detectarea tartrului subgingival, tendinta de sângerare gingivala si
adâncimea pungilor parodontale. Forta exercitata nu depaseste 25 g, pentru a nu trauma-tiza
tesuturile examinate.
Pentru fiecare sextant examinat, se codifica valorile:
0. niciun semn de îmbolnăvire;
1. sângerare gingivala la atingerea cu sonda;
2. tartru supra- sau subgingival;
3. pungi parodontale adânci de 4-5,5 mm;
4. pungi parodontale adanci de 6 mm sau mai mult.
Pe baza valorilor inregistrate, subiectul examinat se incadreaza in una din urmätoarele clase de
necesar terapeutic parodontal:
0 = nu este necesar tratament parodontal (cod 0).
I = instituirea sau îmbunätätirea igienei bucale (cod 1).
Il = igienă bucalä, detartraj, tratament antimicrobian (cod 2 si 3).
III = I + Il si tratament complex parodontal chirurgical, de
reechilibrare functionalã, ocluzalã, de biostimulare locala si general

EXAMENE COMPLEMENTARE
a) Evidentierea plăcii bacteriene
Placa bacteriana (biofilmul) poate fi observata ca un depozit de culoare alb-galbuie, in special la
coletul dintilor, pe fata vestibular sau/si oralä, atunci când se acumulează in strat gros prin
intreruperea igienei bucale mai mult de 3-4 zile.
Placa bacteriana veche, cu zone de condensare minerala, anorganica, se poate colora in mod
natural prin actinea unor bacterii cromogene in negru, brun, verde sau portocaliu. De asemenea,
se coloreaza prin pigmenti alimentari din cafea, ceai, bauturi carbogazoase, sucuri de fructe sau
nicotina.
Solutii colorante, de evidentiere a placi bacteriene:
- sol. fusina bazica 0,2-0,3%; se utilizeaza prin clatirea gurii timp de 20-30 de secunde, urmatã
de clătire energica cu apã curentă 30 de secunde
- sol. albastru de metil 2%, aplicata prin tamponament usor pentru a nu îndepărta prin frecare
depozitele de placă;
- sol. violet de gentiana 1%;
- sol. albastru de toluidină 1%;
- sol. hematoxilină, urmată de sol. eozină;
- sol. iodo-iodurata Lugol;
- sol. Chayes Beta-Rose;
- sol. Butler in doua nuante;
- sol. de fluorosceina DC galben nr. 8; se evidentiaza cu lampa de luminà Plack-Lite;
- sol. Dis-Plaque; coloreaza placa recent (2-3 zile) in rosu si placa mai veche (9-18 zile) in
albastru.
Eritrozina este un colorant vegetal hidrosolubil, încorporat in pasta de dinti sau sub forma de
comprimate sau drajeuri Placolor.
Produse tipizate sub formã de drajeuri, care se dizolva in saliva si coloreaza placa dentar sunt
Ceplac, Revelan, Mentadent, Red-Cote.
Evidentierea placii bacteriene reprezinta un mijloc util si convingätor pentru îmbunätätirea
igienei bucale de catre pacientii cu
probleme in acest sens. Pentru aceasta, pacientul este invitat sã efectueze periajul dentar cu o
pasta revelatoare cu eritrozină sau prin dizolvarea unui drajeu colorant.
Dupa clătirea abundentã cu apắ, se examineaza, in oglinda, atât de catre medic, cât si de pacient,
zonele colorate unde periajul a fost insuficient, de regula spatile aproximale dinspre vestibular si
oral, coletul dintilor si se recomanda un periaj mai insistent al acestora.
Controlul se realizeaza de pacient la 2-3 zile, la inceput, apoi o datã pe saptamână, până la
corectarea periajului dentar.
b) Examinarea endoscopica a santului subgingival se efectueaza folosind fibra optica:
instrumentul (Dental View DV2 Perioscopy System) permite vizualizarea pungilor si depozitelor
subgingivale, localizarea biofilmului, starea cementului si a tesutului moale a peretelui extern al
santului gingival, tesutul de granulatie, carii, fracturi
c) Teste biochimice
Testul biochimic PERIOGARD al aspartat-aminotransferazei
apreciaza starea clinica de sanătate
sau gradul de imbolnavire
inflamatorie ale parodontiului marginal. Alte teste moderne ca: testul Periocheck pentru
proteinaze neutre, testul Prognostik pentru elastaza din lichidul santului gingival, testul BANA
pentru depistarea enzimei care hidrolizeaza Benzoyl-DL-arginine-naphtylamide si astfel indica
aparitia unor patogeni parodontali ca Porphyromonas gingivalis,
Treponema denticola,
Tannerella forsithensia ofera posibilitati
crescute de obiectivare si monitorizare a inflamatiei septice gingivo-parodontale si a evolutiei
acesteia sub tratament.
Testul TOPAS (Toxic Oral Pathology Assay - ALT Bioscience, USA) poate fi efectuat in cabinet
si evidentiaza metaboliti toxici din focarul inflamator parodontal: prezenta piridinolinei (care
marcheaza distructia de colagen) si condroitin-4-sulfat (pentru distructia osoasă)
1) Teste microbiologice
Izolarea bacterilor prin culturi si identificarea acestora prin metode clasice (biochimice,
antigenice) sau moderne (folosind testele de hibridizare ADN).
m) Determinarea valorilor unor constante biologice: hematocrit, număratoarea de leucocite,
VSH, glicemie, lipidemie, colesterolemie. trigliceride, probe de disproteinemie, transaminaze,
uricemie, uremie, timpii de coagulare, sângerare, protrombina, de retractie a cheagului.
Teste de laborator pentru diagnosticul infectiei HIV sunt:
- testul ELISA (Enzyme-linked immunosorbant assay) pentru detectarea reactiei generale de
anticorpi;
d) Examenul radiologic este indispensabil pentru aprecierea stării
parodontiului profund. Radiografia poate fi:
- in incidenta izometrica, ortoradiala (cea mai fidela pentru
examinarea unor detalii de structurá);
- panoramica monomaxilarà (poate deforma imaginea zonelor laterale);
- ortopantomografie (valoroasá ca vedere de ansamblu, dar nu
oferă detalii clare ale unor zone limitate);
- modalitatea cea mai valoroasã pentru examenul parodontiului
osos este oferitã de bilantul radiologic bimaxilar.
Indicatiile oferite de examenul radiologic privesc:
- morfologia radiculara si pararadiculará;
- spatiul dento-alveolar: forma, dimensiuni;
- lamina dura;
- structura osului trabecular;
- gradul si tipul de resorbtie osoasa: verticalã, orizontalã, mixtă;
- modificările osului alveolar după tratament
7. Boli și condiții parodontale. Parodontita marginală cronică incipientă/reversibilă.
Modificări morfopatologice în parodontita marginală cronică forma ușoară. Parodontita
marginală cronică forma medie și gravă. Modificări morfopatologice. Noțiune de
parodontită refractară. Parodontita stadiul I-IV, Stadializarea și gradarea parodontitei sau
afecțiunile parodontale induse de placă.
Alte condiții care afectează parodonțiul. Boli și condiții periimplantare.
Parodontita marginala cronica superficiala
Este un proces inflamator cronic, limitat la nivelul paradontiului de invelis, caracterizat prin:
-prezenta ligamentelor supraalveolare -insertia epiteliala
supraligamentara
-prezenta tesutului de granulatie �n ulceratia epiteliului santului gingival.
-Epiteliul prezinta la nivelul straturilor intermediare leziuni distrofice cu vacuolizare si
aspect balonizat, dar stratul bazal este indem , ceea ce indica reversibilitatea procesului si
oportunitatea tratamentului prin �ndepartarea factorilor de iritatie cronică. Insertia epiteliala
prezinta tendinta la proliferare si un �nceput de desprindere(dar situat deasupra ligamentelor
supraalveolar). La nivelul epiteliului santului gingival apare o ulceratie , ce este �nlocuită cu
tesut de granulatie. In corion se constată prezenta unui infiltrat inflamator cronic limfocitar,
plasmocitar, fibroblastic, histocitar difuz sau nodular si leziuni de endarterita, cu reducerea
lumenului vascular. Ligamentele supraalveolare sunt disecate de un infiltrat inflamator difuz, cu
aparitia de spatii edematoase intre fibre.

Parodontita marginală cronică forma medie și gravă. Pe măsura progresării procesului

inflamator-di- structiv în parodonţiul marginal se intensifică liza şi dispariţia elementelor
fibrilare ale corionului. 2. Odată cu evoluţia sclerozei pereţilor vasculari se scendează volumul
sistemului sangvin şi se dereglează nutriţia ţesuturilor, ceea ce şi mai mult sporeşte pierde- rea
capacităţilor defensive ale structurilor parodontale. 3. În parodontitele marginale cronice au loc
modi- ficări severe şi variate în ţesutul de învelis al parodon- ţiului, care duc la pierderea
funcţiilor lor şi răspândi- rea procesului asupra parodonţiului de susţinere.
Parodontita refractara la tratament.
-Trauma ocluzala
-Atrofia parodontala
-Manifestarile parodontale ale unor boli generale
Stadializarea: există două stadii ale bolii parodontale – gingivita și parodontita. Acumularea
de placă dentară și tartru poate duce la inflamarea gingiilor, care reprezintă forma ușoară a
bolii parodontale – gingivita. Forma mai severă, parodontita, poate duce la mobilitatea si
pierderea dinților.

8. Etape și tehnici moderne de tratament parodontal complex. Anestezia, însușirea tehnicilor

curente de anestezie în parodontologie. Tehnici moderne de înlăturare a depozitelor moi și dure
supra- și subgingivale (detartrajul și ultrasunet, scaling-root-planing, controlul asupra plăcii
bateriene.
Tratamentul complex:
Tratamentul local:
1. Etapa iniţială:
- Tratament parodontal.- Tratament odontal.- Tratament preprotetic.- Restaurare preprotetică
provizorie.
2. Etapa corectivă:
-Chirurgia parodontală propriu -zisă include toate procedeele chirurgicale la nivelul
procesului alveolar cu toate componentele lui structurale.- Chirurgia muco-
gingivală prevede o serie de intervenţii operatorii adjuvante închirurgia parodontală.
- Echilibrarea ocluzală prin tratament protetic definitiv, folosind construcţii fixe,
inclusiv pe implanturi endoosoase, scheletate, pe culise, parţial mobilizabile. Se recomandă
echilibrarea ocluzală cu lucrări fixe, care servesc şi în calitate de atelă de durată.
3. Etapa tratamentului de menţinere:
- Vizitele periodice la medicul parodontolog în cadrul evidenţei de dispensar.
- Înlăturarea plăcii bacteriene şi a tartrului dentar.
-Periajul profesional al dinţilor.
-Tratamentul de biostimulare locală.
-Realizarea ocluzogramei şi şlefuirea selectivă, după necesitate.
-Corectarea şinei provizorii, după caz.
- Tratamentul general sezonier etc.
II. Tratament general: antibioticoterapia, vitaminoterpia (complexe de minerale şi
vitamine etc.)

Anestezie prin injectare sau infiltrare – se realizeaza prin injectarea anestezicului direct in
tesuturile de tratat, actionand in profunzime.

Anestezie tronculara – anestezicul se injecteaza in apropierea unui nerv periferic, pentru a

ajunge intr-o zona mai mare decat cea care s-ar putea realiza cu cele doua tipuri anterioare de
anestezie. Desi nu este o anestezie superficiala, afecteaza si tesuturile situate mai adanc.

Anestezia intraligamentara – a fost dezvoltata pentru a inlocui anestezia tronculara in cazul

pacientilor cu diabet zaharat sau boli de coagulare, care ar putea dezvolta sangerari. Este singura
tehnica care poate fi folosita atat singura, cat si in combinatie cu altele.

Anestezie intrapulpara – este folosita exclusiv pentru a trata pulpita la acei pacienti refractari la
anestezie. Este o anestezie extrem de localizata deoarece eficacitatea sa se aplica doar pe pulpa
dentara a dintelui de tratat si are efect imediat.

Anestezie generala – se recurge rar la anestezia totala, dar acest tip este necesar in cazul unei
interventii chirurgicale maxilo-faciale invazive. Anestezia generala este utilizata atunci cand
pacientul are nevoie de proceduri mai lungi sau daca are un nivel ridicat de anxietate si teama

Detartraj – procedura de îndepărtare a tartrului și plăcii microbiene asociate de pe supraețele

dentare supra și subgingivale.
Manual: este o procedură de înlăturare a tartrului de pe suprafețele dinților, se face mecanic cu
ajutorul instrumentelor de detartraj și chiuretaj: seceri, săpăligi, pile,chiurete.
Ultrasonic: piezoelectric și magnetostrictiv; frecvență mare 25000-42000 S
Sonic: activat printr-un jet de aer; frecvență mai mică – 3000-8000
Chiuretajul Se efectuează în șanțul gingival și pungile parodontale false, fără a depăși nivelul de
inserție a epiteliului joncțional. Indicații :•gingivite cronice cu microulcerații, pe peretele moale al
șanțului gingival șisângerări la cele mai ușoare atingeri;•gingivite cronice, parodontite marginale
cronice superfciale, cu pungi false, care nu cedează la tratament antimicrobian.

Revelatori de placa: utilizați pentru evidențierea plăcii: albastru de metilen 2%, solutiede violet
de gentiana 2%, solutie de albastru de toluidina 1%, solutie de tinctura de iod,solutie
hematoxilina, eritrozina, comprimate. Indepartarea placii se efectueaza prinperiaj profesional

9. Eliminarea factorilor locali de risc prin tratamentul leziunilor odontale, iatrogenic,

extracția dinților. Tratamentul cariilor dentare cu impact asupra parodonțiului
marginal.Tehnica de tratament a hiperesteziei dentinare și a leziunilor carioase și
necarioase radiculare.

10. Particularități de administrare a tratamentului medicamentos antimicrobian și

antiinflamator in boala parodontală. Terapia de biostimulare/bioreactivare parodontală
11. Metode și tehnici de imobilizare temporară a dinților parodontopatici.