Cap. 14. PROGNOSTICUL PARODONTAL.

FACTORII DE RISC

Prognosticul reprezintă stabilirea evoluţiei probabile, duratei şi prezenţei sau absenţei

complicaţiilor bolii parodontale, bazate pe etiopatogenia bolii parodontale şi pe prezenţa
factorilor de risc. În general prognosticul dinţilor afectaţi de boala parodontală este
determinat de posibilităţile de control asupra factorilor etiologici. Dacă boala parodontală
este corelată cu factori locali etiologici în totalitate, care pot fi controlaţi, prognosticul este în
general favorabil. Pe de altă parte dacă factorii etiologici sunt necunoscuţi sau nu pot fi
controlaţi, prognosticul este mai puţin favorabil.

Prognosticul se mai bazează pe numărul dinţilor care prezintă un suport parodontal

corespunzător. Acest suport parodontal este necesar datorită faptului că sănătatea
parodonţiului depinde atât de o funcţie ocluzală adecvată, cât şi de statusul gingival normal.
Funcţia optimă nu poate fi refăcută atâta timp cât nu există un număr propice de dinţi cu
topografie corespunzătoare şi suport parodontal suficient pentru stabilirea ocluziei
fiziologice.

În majoritatea cazurilor singurul factor important în determinarea prognosticului bolii

parodontale îl constituie nivelul controlului plăcii pe o bună perioadă de timp.

Prognosticul parodontal este determinat în particular de severitatea bolii parodontale,

factorii de risc, vârsta pacientului, şi în mod deosebit de abilitatea pacientului de a-şi
menţine o igienă riguroasă zilnică.

Tipurile de prognostic

 Prognostic excelent: nu există pierdere osoasă, condiţii gingivale excelente,

cooperare foarte bună medic-pacient, nu există factori de risc sistemici sau de mediu.

 Prognostic bun: suport osos remanent adecvat, posibilităţi adecvate de a controla

factorii etiologici, cooperare adecvată cu pacientul, nu sunt prezenţi factori de risc
sistemici sau de mediu sau dacă aceştia există, sunt bine controlaţi.

 Prognostic satisfăcător: sunt prezente una sau mai multe din următoarele condiţii:
suport osos remanent neadecvat, mobilitate dentară, furcaţie de gradul I, cooperare
acceptabilă, prezenţa limitată a factorilor sistemici sau de mediu

 Prognostic nefavorabil: pierdere osoasă moderată până la avansată, mobilitate

dentară, furcaţie de gradul I sau II, cooperarea nesatisfăcătoare şi menţinerea
îndoielnică a unei igiene corespunzătoare, prezenţa factorilor de risc sistemici şi de
mediu

 Prognostic discutabil: pierdere osoasă avansată, furcaţie de gradul II sau III,

mobilitate dentară, suprafeţe inaccesibile, prezenţa factorilor sistemici şi de mediu
  Prognostic grav: pierdere osoasă avansată, zone imposibil de menţinut în limitele
unei igiene corespunzătoare, indicaţii de extracţie, prezenţa factorilor sistemici sau
de mediu necontrolaţi.

În multe cazuri este necesar să se stabilească un prognostic provizoriu, până este evaluată
faza iniţială de tratament.

Există un prognostic general, care implică dentiţia ca un întreg şi un prognosticul individual al

fiecărui dinte, determinat după stabilirea prognosticului general.

Factorii determinanţi ai prognosticului

1. Factori generali

Vârsta pacientului
Comparând doi pacienţi cu aproximativ acelaşi nivel de ţesut de ataşament şi os alveolar
remanent, prognosticul este în general mai bun pentru pacientul mai în vârstă. Pentru
pacientul tânăr, prognosticul nu este la fel de bun din cauza timpului scurt scurs de la
instalarea distrucţiei parodontale. Acest pacient poate să prezinte o parodontită cu evoluție
rapidă sau progresia bolii parodontale poate să avanseze din cauza factorilor sistemici sau a
fumatului.

Severitatea bolii parodontale

Pacientul cu boală parodontală în antecedente, poate reprezenta o susceptibilitate de a
dezvolta pe viitor boala parodontală sau ca această patologie să se reacutizeze. De aceea
trebuie evaluaţi foarte amănunţit următorii indici: adâncimea de sondaj, nivelul
ataşamentului epitelial, cantitatea de os pierdut şi tipul de defect osos.

Prognosticul este cu atât mai nefavorabil cu cât adâncimea pungii parodontale este mai
mare. Prezenţa unei patologii periapicale de natură endodontică, înrăutăţeşte prognosticul.

Prognosticul pentru defectele osoase orizontale depinde de înălţimea osului existent. În

cazul defectelor verticale sau angulare, dacă conturul osos şi numărul pereţilor osoşi este
favorabil, există o şansă excelentă ca terapia să poată regenera defectul osos aproximativ la
nivelul crestei alveolare.

Controlul biofilmului bacterian

Este binecunoscut faptul că biofilmul bacterian este factorul etiologic primar al bolii
parodontale. De aceea, înlăturarea efectivă a lui printr-o igienă zilnică corespunzătoare este
esenţială pentru succesul terapiei parodontale şi pentru un prognostic favorabil.

Cooperarea cu pacientul.
Prognosticul este dependent de atitudinea pacientului faţă de boală şi faţa de terapia
instituită, de dorinţa acestuia de a-şi păstra pe arcadă dinţii naturali cât mai mult timp şi de
dorinţa şi abilitatea pacientului de a-şi menţine o igienă orală bună.
 2. Factorii sistemici şi de mediu

Fumatul
Dovezile epidemiologice sugerează că fumatul este poate cel mai important factor de risc
parodontal legat de mediu, implicat în dezvoltarea şi progresia bolii parodontale. Fumatul nu
determină atât severitatea distrucţiei parodontale, cât mai ales potenţialul de vindecare al
ţesuturilor parodontale. În cazul pacienţilor fumători, care au o parodontită uşoară spre
moderată, prognosticul este în general nefavorabil. Pacienţii cu parodontită severă prezintă
un prognostic nefavorabil spre grav.

Diabetul
Numeroase studii au demonstrat faptul că prevalenţa şi severitatea parodontitei sunt
semnificativ mai crescute la pacienţii cu diabet tip I sau II, nivelul controlului diabetului fiind
o variabilă importantă a acestei relaţii. Pacienţii diabetici bine controlaţi care prezintă
parodontită uşoară spre moderată şi care urmează tratamentul parodontal recomandat, vor
avea un prognostic favorabil sau chiar bun. În mod similar, pacienţii ce prezintă alte boli
sistemice, care pot afecta progresia bolii parodontale, vor prezenta un prognostic
îmbunătăţit odată cu corectarea afecţiunii sistemice. Prognosticul devine discutabil când se
impune terapia chirurgicală şi aceasta nu se poate realiza din cauza stării generale de
sănătate a pacientului.

Tratamentul parodontitei influenţează controlul glicemic, parodontita fiind cea de-a 6-a
complicaţie a diabetului. Aproximativ 30% din persoanele cu diabet au o formă sau alta de
boală parodontală nediagnosticată

Există o legătură bidirecţională, de interdependenţă şi potenţare reciprocă între boala

parodontală şi diabetul zaharat, stabilită prin următoarele mecanisme fiziopatologice:

 Modificări în mediul subgingival:

- prin alterarea microbiozei,

- prin modificări în compoziţia lichidului crevicular;

 Alterarea homeostaziei ţesuturilor şi a procesului de vindecare (microangiopatia

ţesuturilor parodontale):

- prin scăderea producţiei de colagen,

- prin alterarea metabolismului colagenului,
- prin creşterea activităţii proteazelor,
- prin scăderea turnover-ului ţesuturilor;

 Modificări în răspunsul imunoinflamator al gazdei:

- prin scăderea chemotaxiei, a aderenţei şi a capacităţii de fagocitoză a celulelor

PMN,
- printr-un răspuns proinflamator intens pozitiv din partea monocitelor, a
macrofagelor.

În esenţă, corelaţia diabet-boală parodontală produce o cascadă de evenimente etiologice:

  diabetul necontrolat creşte riscul dezvoltării bolii parodontale
 inflamaţia din cadrul bolii parodontale poate altera controlul glicemic;
 intervenţia terapeutică timpurie a bolii parodontale poate ajuta la prevenirea
complicaţiilor pe termen lung ale diabetului.

Netratarea bolii parodontale duce la fenomene de insulino-rezistenţă şi de aici un risc

crescut de complicaţii ale diabetului. Diabeticii cu parodontită severă prezintă riscul
dezvoltării nefropatiei diabetice şi a afecţiunilor cardiovasculare.

HIV
Virusul HIV creşte susceptibilitatea la boala parodontală, pacienţii prezentând frecvent
parodontite ulceronecrotice, cu distrucţii avansate ale ţesuturilor parodontale. Bolnavii cu
HIV, care practică măsurile de prevenţie şi menţinere a sănătăţii orale, pot să-şi menţină
starea de sănătate parodontală.
Osteoporoza
Datele din literatura de specialitate indică faptul că reducerea masei osoase din osteoporoză
poate agrava progresia bolii parodontale. Cu toate astea, sunt necesare studii adiţionale
pentru a determina dacă osteoporoza este un factor de risc real al bolii parodontale.

Factorii genetici
Aceşti factori nu pot fi modificaţi în timpul terapiei parodontale dar este importantă
detectarea timpurie a pacienţilor cu risc crescut din cauza factorilor genetici, pentru
implementarea anumitor măsuri preventive şi de tratament. Identificarea factorilor genetici
de risc poate influenţa anumite recomandări terapeutice suplimentare.

Stressul
Stresul fizic şi emoţional poate altera abilitatea pacientului de a răspunde la tratamentul
parodontal instituit. Incidenţa ANUG creşte în timpul perioadelor de stres fizic şi emoţional,
ceea ce sugerează o conexiune între cele două. Anumite evenimente stresante determină o
prevalenţă mai mare a bolii parodontale şi există o asociere aparentă între factorii
psihosociali şi cei de risc, cum ar fi fumatul, igiena orală defectuoasă şi parodontita cronică.

S-a demonstrat că pacienţii adulţi cu parodontită, care sunt rezistenţi la tratament, sunt mult
mai stresaţi decât cei care răspund la terapie, inteligenţa emoţională fiind un factor de risc
psihosocial, care poate influenţa sănătatea orală.

Vârsta
În general, atât prevalenţa cât şi severitatea bolii parodontale cresc odată cu vârsta. Se
presupune că pierderea de ataşament şi alveoliza prezente la indivizii în vârstă este
rezultatul cumulativ în timp a expunerii prelungite la factorii de risc.

Pierderea de ataşament poate avea însă consecinţe mai grave la pacienţii tineri. În acest caz,
cu cât pacientul e mai tânăr cu atât are un timp mai lung de expunere la factorii cauzali şi de
risc. De aceea, pacienţii tineri cu boală parodontală sunt supuşi unui risc crescut de a
continua boala, care se agravează odată cu înaintarea în vârstă.
Sexul
Bărbaţii prezintă o pierdere mai mare de ataşament şi un grad de igienă orală mai scăzut
decât femeile, dovada fiind nivelul crescute de placă şi tartru.

Statusul socio-economic
Gingivita şi igiena orală deficitară pot fi asociate cu un statut socioeconomic scăzut. Aceasta
poate fi atribuită lipsei de informaţie şi cultură dentară, cât şi frecvenţei scăzute a vizitelor la
medicul dentist, comparativ cu indivizii cu un grad crescut de cultură şi cu un statut
socioeconomic ridicat.

3. Factorii locali

Biofilmul şi tartrul
În majoritatea cazurilor, un prognostic bun depinde de abilitatea pacientului şi medicului să
înlăture aceşti factori locali. Este bine cunoscut faptul că acumularea biofilmului bacterian la
nivelul marginii gingivale duce la dezvoltarea gingivitei şi că această gingivită poate fi
reversibilă prin implementarea măsurilor riguroase de igienă orală.

De multe ori, pacienţii cu pierdere severă de ataşament, prezintă nivele minime de

acumulare a biofilmului bacterian pe dinţii afectaţi, ceea ce relevă importanţa minoră a
cantităţii de biofilm în procesul patologic. Cu toate astea, o importanţă majoră o are
calitatea biofilmului. Trei specii bacteriene au fost identificate ca agenţi etiologici ai
parodontitei: A. actinomycetemcomitans, P. şi T. forsythia.

Restaurările subgingivale
Marginile subgingivale ale restaurărilor pot contribui la acumularea plăcii bacteriene, la
dezvoltarea inflamaţiei gingivale şi la evoluţia pierderii osoase. Mărimea şi forma acestor
restaurări incorecte, precum şi durata prezenţei lor, sunt factori importanţi ai distrucţiei
parodontale care apare.

Factorii anatomici care predispun la dezvoltarea bolii parodontale şi afectează prognosticul,

includ rădăcinile scurte, cu neregularităţi, dinţi cu coroane voluminoase, perle de smalţ şi
concavităţi radiculare. Prognosticul este nefavorabil pentru dinţii cu rădăcini scurte şi
coroane relativ mari. Din cauza raportului disproporţionat coroană-rădăcină şi a suprafeţei
radiculare reduse, parodonţiul poate fi susceptibil la apariţia traumei ocluzale parodontale.

Mobilitatea dentară
Cauzele principale ale mobilităţii dentare sunt pierderea osului alveolar, modificările
inflamatorii ale ligamentului parodontal şi trauma ocluzală parodontală. Mobilitatea dentară
cauzată de procesul inflamator şi de trauma ocluzală se poate corecta, în timp ce mobilitatea
dentară cauzată de alveoliză este ireversibilă.

Cariile, dinţii devitali şi resorbţiile radiculare

În cazul dinţilor ce prezintă procese carioase multiple, restaurarea adecvată şi tratamentul
endodontic trebuie luate în considerare înaintea realizării terapiei parodontale. Resorbţiile
radiculare extinse idiopatice, sau cele rezultate în urma terapiei ortodontice, pun în pericol
stabilitatea dinţilor şi afectează răspunsul la tratamentul parodontal.
Relaţia diagnostic - prognostic

Gingivita de biofilm
Gingivita de placă este o entitate reversibilă prin ʺrestitutio în integrum ʺ, care apare în urma
acumulării plăcii bacteriene la nivelul marginii gingivale. Ea apare fie la nivelul unui
parodonţiu care nu prezintă pierdere de ataşament, fie la nivelul unui parodonţiu cu
pierdere de ataşament neprogresivă. În ambele cazuri, prognosticul este bun dacă se elimină
factorii care contribuie la retenţia plăcii şi se obţine cooperarea pacientului în menţinerea
unei bune igiene orale.

Gingivita indusă de biofilm şi modificată de factori sistemici

Răspunsul inflamator la nivelul marginii gingivale poate fi influenţat de factori sistemici, cum
ar fi modificările endocrine asociate cu pubertatea, menstruaţia, sarcina, diabetul şi
discraziile sanguine. Prognosticul pe termen lung depinde nu numai de controlul biofilmului
bacterian, ci şi de controlul factorilor sistemici.

Gingivita indusă de biofilm şi modificată de medicaţie

Gingivita asociată cu un anumit tip de medicaţie ce determină lărgirea şanţului gingival, este
adesea observată la pacienţii ce consumă fenitoină, ciclosporine, nifedipin şi contraceptive
orale. Continuarea consumării acestor medicamente duce la lărgirea şanţului gingival chiar
după terapia chirurgicală. Ca urmare, prognosticul pe termen lung la aceşti pacienţi depinde
de posibilitatea tratării patologiei sistemice cu medicaţie alternativă care nu va determina
lărgirea şanţului gingival.

Leziunile gingivale neinduse de biofilm pot fi observate la pacienţii cu o varietate de infecţii

bacteriene, fungice şi virale. Leziunile dermatologice cum ar fi lichenul plan, pemfigoid,
pemfigusul vulgaris, lupusul eritematos sistemic, pot determina gingivite atipice.
Prognosticul acestor pacienţi este legat de managementul afecţiunilor dermatologice.

Parodontita
În cazurile în care pierderea de ataşament şi alveoliza nu sunt avansate, prognosticul este
bun, dacă inflamaţia este controlată printr-o igienă orală bună şi prin îndepărtarea factorilor
locali de iritaţie. La pacienţii cu leziuni ale furcaţiei şi mobilitate crescută, prognosticul este
nefavorabil.

În cazul parodontitelor cu evoluție rapidă, caracterizate de pierderea rapidă de ataşament şi

alveoliză marcată, prognosticul este nefavorabil sau chiar grav. Factorii secundari, cum ar fi
fumatul, asociaţi cu alterarea răspunsului gazdei, pot determina un răspuns nefavorabil la
terapia parodontală.

Parodontita ca manifestare a afecţiunilor sistemice

Bolile sistemice alterează capacitatea organismului de a răspunde la agresiunea microbiană
şi astfel afectează prognosticul cazului respectiv.

Boala parodontală necrozantă

În ANUG, factorul predispozant este placa bacteriană, dar această afecţiune este de obicei
complicată de prezenţa factorilor secundari cum ar fi stresul psihologic, fumatul, malnutriţia,
toate acestea ducând la imunosupresie. Prin controlul plăcii bacteriene şi a factorilor
secundari, prognosticul unui astfel de pacient poate fi bun.

DIAGRAMA MULTIFACTORIALĂ DE RISC PARODONTAL

Debutul, forma clinică şi prognosticul bolii sunt influenţate de caracteristicile individuale ale
pacientului, factori sociali şi de comportament, factori sistemici şi factori genetici. Astfel,
aceştia devin factori de risc ai bolii parodontale şi servesc la aprecierea profilului de risc
parodontal individual.

Factorul de risc reprezintă orice caracteristică, comportament sau expunere care poate fi
asociat(ă) cu creşterea prevalenţei, extinderii sau severităţii bolii parodontale.

Un obiectiv important al planului de tratament parodontal este controlul factorilor de risc.

Evaluarea riscului parodontal pentru un anumit pacient prin prisma unui singur factor oferă
un tablou incomplet, deci fals. Devine necesară evaluarea simultană a tuturor factorilor de
risc identificaţi, prin imaginarea şi utilizarea unei diagrame multifactoriale de risc.
Pentru obţinerea diagramei de risc parodontal, trebuie parcurse trei etape:

 Identificarea factorilor de risc

 Conceperea diagramei de risc
 Interpretarea diagramei multifactoriale a riscului parodontal;

Identificarea factorilor de risc

Au fost identificaţi 6 factori de risc parodontal, asociaţi debutului, formei clinice şi evoluţiei
bolii parodontale, factori care sunt înregistraţi în fişa parodontală a pacientului:

1. Gingivoragia la sondaj;
2. Pungile parodontale ≥ 5 mm;
3. Numărul dinţilor pierduţi;
4. Raportul alveoliză/vârsta pacientului;
5. Afecţiunile sistemice şi factorul genetic;
6. Factorii de mediu.

1. Gingivoragia la sondaj

Gingivoragia la sondajul parodontal reprezintă un parametru obiectiv al inflamaţiei, care

trebuie inclus într-un sistem de evaluare a stării de sănătate a parodonţiului. El reflectă
activitatea pungilor parodontale, abilitatea pacientului de a-şi controla placa bacteriană,
eficienţa tratamentului parodontal aplicat.

Nu există un nivel de sângerare general acceptat peste care se poate vorbi despre un risc
major de boală sau recurenţă a bolii parodontale. Din punct de vedere statistic şi pentru
aprecierea gingivoragiei ca factor de risc parodontal, un procent mai mare de 50%
predispune la un risc parodontal maxim.

2. Pungi parodontale egale sau mai mari de 5 mm

Pungile parodontale egale sau mai adânci de 5 mm reprezintă nişe în care controlul plăcii
bacteriene pe termen lung se realizează greu şi se impun astfel ca fiind al doilea factor de
risc identificat. Stabilitatea parodontală se reflectă în absenţa pungilor parodontale. Din
punct de vedere statistic şi pentru aprecierea pungilor parodontale, egale sau mai adânci de
5 mm ca factor de risc parodontal, prezenţa a 10 sau a mai multor astfel de site-uri conferă
pacientului un risc parodontal maxim.

3. Dinţii pierduţi

Numărul dinţilor pierduţi reflectă istoricul afecţiunilor orale ale pacientului, interesul
acestuia faţă de igiena orală, probabila prezenţă a traumei ocluzale parodontale,
funcţionalitatea complexului dento-parodontal. Astfel, devine necesară includerea sa ca
element de apreciere a riscului parodontal.

Extracţia dinţilor parodontotici reprezintă o soluţie terapeutică atunci când insuficienţa

parodontală avansată nu mai poate fi compensată. Extracţia unui dinte parodontotic trebuie
însă bine evaluată, apreciindu-se suportul parodontal rezidual, valoarea dintelui,
posibilitatea de restaurare, elementul estetic, raportul beneficiu/cost al terapiei
parodontale.

Din punct de vedere statistic şi pentru aprecierea acestui factor de risc, pierderea a 10 sau
mai multor unităţi dentare induce un dezechilibru dento-parodontal grav şi conferă
pacientului un risc parodontal maxim.

4. Raportul alveoliză / vârstă pacient

Alveoliza reprezintă una dintre manifestările caracterului distructiv al bolii parodontale.

Extinderea şi severitatea alveolizei sunt evaluate atât prin examinarea clinică a pacientului
cât şi prin evaluări imagistice: radiografii bite-wing, retroalveolare, ortopantomografii,
radiografii de substracţie, tomografii computerizate.

O dentiţie se poate menţine funcţională şi în prezenţa unei alveolize de 45-50% din

lungimea rădăcinii dentare dar defectele osoase reprezintă o zonă de minimă rezistenţă care
favorizează apariţia recidivei. Astfel, aceste defecte osoase devin indicatori de risc ai bolii
parodontale. Evaluarea lor în raport cu vârsta pacientului oferă informaţii importante pentru
diagnosticul corect şi pentru instituirea unui plan de tratament corect. Cu cât pacientul este
mai tânăr şi alveoliza mai marcată, cu atât riscul parodontal este mai mare. Pierderea osoasă
se estimează la nivelul site-ului parodontal cel mai afectat, alveoliza se exprimă în milimetri
iar vârsta în ani.

5. Afecţiunile sistemice şi factorul genetic

Cel mai important factor de risc sistemic pentru boala parodontală este diabetul zaharat.
Compensarea afecţiunilor sistemice impune un tratament medicamentos care poate deveni
un factor de risc pentru boala parodontală în măsura în care, acesta favorizează apariţia
hiperplaziilor gingivale şi acumularea de placă bacteriană. Exemple uzuale: nifedipina,
administrat în tratamentul bolilor cardiovasculare, fenitoina şi hidantoina administrate în
tratamentul epilepsiei, ciclosporinele, administrate în tratamentul unor variate boli
autoimune etc.

Clasificarea afecţiunilor parodontale confirmă influenţa factorului hormonal asupra

parodonţiului. Acesta acţionează, direct şi indirect, asupra proceselor de diferenţiere şi
proliferare a keratinocitelor şi a fibroblaştilor, având drept rezultat scăderea eficienţei
barierei epitelioconjunctive faţă de atacul bacterian.

Principalul hormon responsabil pentru apariţia dezechilibrelor locale este progesteronul,

estrogenul având în această direcţie o mai mică influenţă. Astfel, în sarcină, sub acţiunea
progesteronului, nivelul de CD3, CD4 şi limfocite B este redus în ţesutul gingival, cu depresia
imunităţii mediată celular şi scăderea răspunsului organismului faţă de antigenele
bacteriene. De asemenea, devine deficitară sinteza de glicozaminoglicani, constituenţi majori
ai matricei colagenice.

Factorul genetic, atunci când este prezent în cadrul afecţiunilor parodontale, joacă rol de
modulator al bolii.

În urma interacţiunii organism – biofilm, se înregistrează o creştere a producţiei de mediatori

ai inflamaţiei. Printre aceştia, cei mai bine reprezentaţi sunt: citokinele, în special,
interleukina 1 (IL-1), prostaglandina E2, factorul de necroză α (TNF-α). Pacienţii IL-1 pozitivi
prezintă o susceptibilitate mai mare de a dezvolta forme severe de boală parodontală.

6. Factorii de mediu

Fumatul şi stresul reprezintă cei mai importanţi factori de mediu cu risc pentru boala
parodontală.

Fumatul interferează cu buna funcţionalitate a mecanismelor de apărare a organismului.

Fumătorii prezintă cantităţi mai reduse de anticorpi salivari şi serici (Ig A, Ig G), cantităţi mai
reduse de limfocite T, iar mecanismele de chemotaxie şi fagocitoză a celulelor
polimorfonucleare sunt deficitare, cu acumularea de produşi de oxido-reducere şi enzime
(colagenază, elastază).

Fumatul stimulează în exces activarea celulelor inflamatorii cu descărcarea unor cantităţi

semnificative de citokine cu potenţial distructiv (IL-1β, α TNF-α). Întreg cortegiul de produşi
rezultaţi prin arderea tutunului (nicotină, acroleină, cianuri, substanţe cancerigene:
hidrocarburi policiclice aromatice şi nitrozamine, metale grele, substanţe radioactive,
monoxid de carbon, oxizi de azot etc.) este stocat la nivelul fibroblaştilor cu apariţia de
tulburări morfologice şi funcţionale: deteriorarea capacităţii de ataşare la nivelul suprafeţei
radiculare, tulburări de proliferare şi de formare a colagenului.

Stresul este definit ca răspunsul psihosomatic al organismului faţă de o provocare externă. În

aceste condiţii, fiziologic, se produce stimularea axei hipotalamus-hipofiză-
corticosuprarenală, cu eliberarea de neurohormoni, adrenalină, neuropeptide-substanţă P,
care oferă organismului capacitatea de a face faţă solicitării şi de a-şi menţine homeostazia.
În condiţiile unui stres fizic sau psihic prelungit, nivelul de cortizon şi epinefrină creşte şi
ajunge să disturbe echilibrul organismului.

Stresul exercită o acţiune directă asupra organismului dar poate totodată să determine şi
epuizarea organismului, manifestată adesea prin anxietate şi depresie şi astfel, indirect, să
determine o neglijare a igienei orale şi a tratamentelor stomatologice, o creştere a
consumului de tutun şi alcool, malnutriţie, bruxism.

În cadrul diagramei funcţionale, factorii de mediu reprezintă cel de-al şaselea şi ultimul
parametru, riscul parodontal fiind direct proporţional cu timpul, frecvenţa şi intensitatea
expunerii.

Conceperea diagramei

Conceperea diagramei se bazează pe algoritmi matematici de convertire a datelor

parodontogramei pacientului în reprezentare grafică, folosind programul Microsoft Excel.

Coordonatele parodontale ale pacientului sunt convertite grafic astfel:

 Indice de sângerare:

< 50, se reprezintă valoarea respectivă;

> 50, se reprezintă ca valoare de 100% (risc maxim).

 Pungi parodontale ≥ 5 mm:

Nr. ≤ 10, se reprezintă valoarea respectivă;

Nr. > 10, se reprezintă ca valoare de 100% (risc maxim).

 Numărul dinţilor pierduţi:

un dinte pierdut se reprezintă ca valoare de 10%;

dacă se pierd >10 dinţi, se reprezintă ca valoare de 100% (risc maxim).

 Raport alveoliză / vârstă pacient (n):

n ≤ 1, se reprezintă valoarea în procente (100 x n);

n > 1, se reprezintă ca valoare de 100%

 Boli sistemice / Factori genetici:

medicaţia se reprezintă ca valoare de 10%;

IL-1(+) se reprezintă ca valoare de 20%;
osteoporoza, dezechilibrele hormonale 30%;
diabetul zaharat compensat 50%;
sindroamele genetice 70%;
 diabetul zaharat decompensat 90%;
asocierea acestora 100% (risc maxim).

 Factori de mediu:

 stresul, statutul defavorizat, se reprezintă ca valoare de 20%

 fost fumător(mai puţin de 5 ani de abstinenţă) - 30%
 fumător: 1 à 9 ţigări/zi - 50%
10 à 14 ţigări/zi - 60%
15 à 19 ţigări/zi - 80%
> 20 ţigări/zi - 100%

Diagrama de risc este o diagramă tip “radar”, de forma unui hexagon cu 6 vectori de risc
parodontal şi cu valori exprimate în procente, cu un minim de 0% (risc absent) şi un maxim
de 100% (Fig. 48).

indice
sângerare
100
80
60
mediu pungi ≥ 5mm
40
20
0

boli sistemice dinți pierduți

alveoliză/vârstă

Fig. 48 - Diagrama multifactorială de risc parodontal tip “radar”

În continuare, prezentăm exemple de reprezentare grafică a unui risc parodontal scăzut,

mediu şi crescut (fig. 49, fig. 50, fig. 51).
 indice sângerare

100
80
60
mediu pungi ≥ 5mm
40
20
0

boli sistemice dinți pierduți

alveoliză/vârstă

Fig. 49 - Diagrama funcţională a unui pacient cu risc parodontal scăzut

indice sângerare
100
80
60
mediu pungi ≥ 5mm
40
20
0

boli sistemice dinți pierduți

alveoliză/vârstă

Fig. 50 - Diagrama funcţională a unui pacient cu risc parodontal mediu

 indice sângerare
100
80
mediu 60
pungi ≥ 5mm
40
20
0

boli sistemice dinți pierduți

alveoliză/vârstă

Fig. 51 - Diagrama funcţională a unui pacient cu risc parodontal crescut

Interpretarea diagramei multifactoriale a riscului parodontal

În a treia etapă, pe baza diagramei obţinute, se realizează o predicţie a riscului parodontal

individual: mărimea suprafeţei colorate este direct proporţională cu riscul parodontal (Fig.
52).

indice sângerare
100
8
0
6
mediu pungi ≥ 5mm
0
4
0
2
00

boli sistemice dinți pierduți

alveoliză/vârstă

Fig. 52 - Diagrama multifactorială de risc parodontal inainte /dupa tratament