UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE “NICOLAE TESTEMIȚANU”

Tema: Leziuni parodontale.

Clasificare. Rolul factorilor locali
în etiologia afecțiunilor parodontale.

Profesor: Iurie Marina

Elaborat: Ciutac Anastasia
Grupa: S1808
 Plan:
• Date generale;
• Definiția leziunilor parodontale;
• Clasificare afecțiunilor parodontale;
• Etiologia bolii parodontale;
• Rolul factorilor locali în producerea bolii
parodontale.
• Gingivita. Clasificare;
• Parodontita marginală. Clasificare;
• Rolul igienii cavității bucale;
• Noțiune de depozite dentare moi și dure.
• Concluzii.
 Date generale

Afecțiunile parodontale se caracterizează prin

răspândire largă, evoluție agresivă, tendință spre
progresare și acțiune multilaterală nocivă asupra altor
organe și sisteme. După datele OMS, această patologie
conduce la extracții dentare de 5 ori mai frecvent decât
complicațiile cariilor. Pacienții din păcate se adresează
la medic târziu, deoarece, in majoritatea cazurilor,
lipsește durerea.
Frecvența sporită a acestei patologii este determinată
atât de evoluția ei cronică, simptomatica slab exprimată
și eficacitatea redusă a tratamentului , cât și atitudinea
medicilor și a pacienților față de tratament.
 Clasificarea afecțiunilor parodontale:

1. Gingivită;
2. Parodontită;
3. Parodontoză;
4. Maladii idiopatice- sindroame parodontale:
leucemie, diabet zaharat, Papiion-Lefevre;
5. Parodontomele: Epulis, fibromatoză.
NB: În cazul parodontozei lipsește inflamația și pungile parodontale.
Definiție:

 Leziuni parodontale- un complex de modificări

clinico-morfologice (inflamatoare, distrofice,
idiopatice și tumorale) ale țesuturilor parodontale.
 Se manifestă prin inflamația gingiei, supurție și
mobilitate dentară.
 Majoritatea patologiilor parodontale au un caracter
inflamator;
 Sunt considerate afecțiuni polietiologice.
 Etiologia bolii parodontale
Circumstanțele etiologice ale parodontopatiilor marginale cronice
sunt locale și generale:
A. Factori locali:
cauzali: placa bacteriană;
favorizanți:
 tartrul dentar;
 trauma ocluzală;
 cariile dentare;
 edentațiile;
 anomaliile dento-maxilare;
 obiceiuri vicioase : fumatul, consumul de alcool, iritațiile
chimice;
 factorii iatrogeni : obturații debordante, proteze incorecte;
.

 factori anatomici paradontali : tulburări de erupție, formă,

malpoziții dentare;
 Factori funcționali: bruxismul, bascularea dinților datorită
forțelor laterale, înclețtarea dinților provocată de contracția
izometrică a m. maseter.

B. Factori generali, sistemici.

• factori genetici;
• tulburările sistemului nervos;
• tulburări endocrine ;
• disfuncții imune ;
• boli carduovasculare, hematologice, hepatice.
Rolul factorilor locali în producerea bolii parodontale.

 Tartrul dentar este un factor favorizant al inflamației parodontale, prin faptul

că exercită un rol mecanic de menținere a plăcii bacteriene în contact strâns,
chiar iritant, prin creșterea sa în volum, cu țesuturile parodonțiului marginal
și împiedică, în unele zone, accesul mijloacelor de curățire artificială și de
autocurățire a plăcii bacteriene.
 Cariile ocluzale determină, din cauza durerii la contactul cu alimentele, o
masticație unilaterală sau/și superficială. În această situație, autocurățirea și
chiar curățirea artificială nu mai acționează in sensul îndepărtării plăcii
bacteriene. Aceasta se acumulează în zona afectată de carii și inițiază
inflamația gingivală.
 Anomaliile dento-maxilare. Incongruența dento-alveolară reprezintă un
factor de risc prin retenția resturilor alimentare și a plăcii bacteriene și
dificultatea de îndepărtare;în unele cazuri prezintă o circulație sanguină
deficitară nefavorabilă unei bune nutriții gingivo-parodontale. Ocluzia
deschisă favorizează instalarea inflamației gingivale prin lipsa autocurățirii
plăcii bacteriene.
.

 Factorii iatrogeni sunt acțiuni sau rezultate ale unir tratamente

stomatologice care, în mod involuntar, accidental, pot favoriza
apariția unor leziuni și suferințe gingivo-parodontale.
 Trauma ocluzală se produce atunci când asupra dintelui se exercită
solicitări supraliminare, nefiziologice ca intensitate, durată,
frecvență, direcție și care se manifestă prin suferință parodontală.
 Consumul excesiv de alcool crește riscul de apariție a gingivitelor,
cariei dentare și a eroziunilor la colet.
 Fumatul acționează local prin depuneri de nicotină, hidrocarburi, produși de
combustie pe suprafețele dentare și radiculare care favorizează formarea de
placă bacteriană; produce vasoconstricție periferică și ischemie în teritoriul
vascular gingivo-parodontal; iritații directe, care favorizează instalarea de
gingivite.
Gingivita- inflamația gingiei generată de acțiune dăunătoare a factorilor locali si
generali cu păstrarea integrității ligamentului dento-gingival și lipsa proceselor
distructive.

Clasificare:
După OMS:
K.05.0 Gingivită acută
K.05.00 Gingiva-stomatita streptococica acută
K.05.08 Altă gingivită precizată acută
K.05.1 Gingivită cronică
K.05.10 Marginală simplă
K.05.11 Hiperplazică
K.05.12 Ulcerativă
K.05.13 Descuamativă
K.05.18 Altă gingivită cronică precizată
.

După manifestare:
 incipientă;
 ușoară;
 medie;
 gravă.

După răspândire:
 localizată;
 generalizată.
.

După formă:
 Gingivită catarală – dă mucoasei un aspect de inflamație și o culoare roșu
aprins , perfect vizibilă când gingivita interesează dinții frontali;

 Gingivită ulceroasă- se caracterizeză prin apariția unei ulcerații puțin

profunde care apoi se extinde;

 Gingivită hipertrofică- manifestarea ei predomină procesul de proliferare.

.

Gingivita catarală și ulceroasa:

a) De formă ușoară- caracteristică afectarea gingiei interdentare;
b) De formă medie- afectectarea gingiei interdentară și marginală;
c) De formă gravă- afectată toată gingia, inclusiv gingia alveolară.

La adulți se întâlnește cu precădere gingivita catarală acută și cronică.

Gingivita catarală cronică debutează fără durere, fapt pentru care bolnavii
nu se adresează medicilor.
La copii gingivita catarală acută apare in urma infecțiilor acute respiratorii.

Gravitatea gingivitei hipertrofiate se apreciază după manifestarea

hipertrofiei gingivale:
1. cuprinde până la 1/3 din suprafața coroanei dentare;
2. cuprinde ½ din suprafața coroanei dentare;
3. cuprinde peste ½ din suprafața coroanei dentare.
Parodontita marginală- inflamația parodonțiului marginal, deci a
țesuturilor care susțin dinții în alveolă ți se caracterizează prin
distrucția progresivă a periodonțiului și țesutului osos.

Clasificare:
După OMS:
K.05.2 Periodontita acută
K.05.20 Abces periodontal de origine gingivală fără fistulă
K.05.21 Abces periodontal de origine gingivală cu fistulă
K.05.22 Pericoronarită acută
K.05.28 Altă periodontită acută precizată
K.05.3 Periodontita cronică
K.05.30 Simplă
K.05.31 Complexă
K.05.32 Pericoronarită cronică
K.05.33 Foliculită cronică hiperplazică
K.05.38 Altă periodontită cronică precizată
K.05.4 Periodontite cronice
Periodontoze juvenile
Clasificarea parodontitei marginale după Catedrei de Parodontologie din
București:

A. Parodontite Agresive
1. Parodontita prepubertară:
-asociată cu boli generale: leucemia,neutropenia;
-asociată cu boli și tulburări genetice: Sdr. Papillion-Lefevre, Sdr. Dawn, Sdr.
Marfan.
2. Parodontita juvenilă
-localizată
-generalizată
3. Parodontită marginală agresivă, rapid progresiv
B. Parodontite marginale cronice
1. Parodontita marginală cronică superficială
-cu fenomene hiperplazice
-pe fond de involuție precoce
2. Parodontita marginală cronică profundă lent progresivă: localizată, extinsă,
generalizată
3. Parodontita marginalăprofundă ulcero-necrotică
4. Parodontita distrofică: parodontita marginală cronică mixtă.
 Rolul igienii cavității bucale

Factorul cel mai important în epidemiologia bolii parodontale din

punct de vedere al profilaxiei este ingiena bucală. În absenţa
acesteia sau în condiţii nesatisfăcătoare de igienă gingivo-dentară
placa bacteriană se depune şi se menţine pe structurile superficiale
ale parodonţiului marginal. Urmeză instalarea inflamației gingivale
şi în absenţa tratamentului antimicrobian, evaluează progresiv prin
afectarea şi a structurilor profunde, de susţinere, până la pierderea
dinţilor.
Igiena corectă a cavitații bucale efectuată zilnic de către pacient și
periodic de medicul stomatolog, va diminua riscul formării plăcii
dentare.
.

 Depozit dentar moale- masă densă de resturi alimentare

într-o matrice intermicrobiană care aderă la dinți sau pe
suprafața restaurărilor, lucrărilor protetice, aparatelor
ortodontice etc. și rămâne aderentă.

 Depozit dentar dur- depozit calcificat aderent la

suprafața dentară și e rezultatul mineralizării plăcii
bacteriene.
 Concluzii:
Leziunile parodontale reprezintă afecţiuni inflamatori distrofice sau
hiperplazice ale ţesuturilor parodonţiului şi independenţă de cantitatea
ţesuturilor afectate se delimitează atât gingivite cât şi parodontite; totodată,
numeroasele forme ale parodontopatiilor au contribuit la crearea unor
clasificări bazate pe tipul afecţiunii, gradul de manifestare, extindere, formă,
vârstă ceia ce a facilitat mult lucrul medicului stomatolog.
 Parodontopatiile sunt practic întotdeauna rezultatul facturilor locali cât şi
generali, în activitatea medicală nu pot fi neglijaţi nici unul dintre ei printre
factorii locali cel mai fregvent constatându-se : placa bateriană, obturaţii,
proteze şi apratele ortodontice incorect aplicate, ocluzie traumatizantă,
obişnuinţele nocive, dar şi inserţia înaltă a frenurilor mucoasei,
particularităţile morfologice a dinţilor (şanţuri, gropiţe, zonele retentive, etc.)
 Medicul are obligaţiunea de a instrui pacientul în vederea îngrijirii corecte
a cavităţii bucale, deoarece periajul agresiv sau utilizarea scobitorilor pot
conduce într-un final la instalarea parodontopatiilor.
 Bibliografie

 Ana ENI– Afecţiunile complexului

mucoparodontal, CEP Medicina, 2007;
 Dumitriu H. – Parodontologie, Ed. Viaţa
Medicală Românească, 1997;
 Materialul lecției;
 Scribd.
Vă mulțumesc mult pentru atenție