CURS 1 Parodontologie

Boala parodontală este o afecțiune inflamațorie cronică complexă, multicauzală , cu

progresie neliniară având la bază o disfuncție imunitară ce stă la baza răspunsului modificat
al gazdei la agresiunea locală microbiană. Una din definițiile elocvente ale acesteia este cea a
lui Schröeder:
,,Parodontita este o boală inflamatorie a aparatului de susținere al dintelui
care provoacă distrucții rapide, inegale și profunde ale parodonțiului (rezorbții osoase),
antrenând pierderea ireversibilă a ancorajului și conducând la pierderea dinților în lipsa unei
terapii adecvate.’’

Clasificarea bolii parodontale

• a inclus și condițiile peri-implantare;
• este cea concepută în cadrul workshop-ul din 2017 organizat de Academia Americană de
Parodontologie (AAP) şi Federaţia Europeană de Parodontologie (EFP);
• a inclus experţi din întreaga lume;
• a fost justificată de noile dovezi aduse prin studiile asupra etiologiei, patogeniei și
tratamentului acestor afecțiuni și constituie un suport valoros în înțelegerea actuală a
acestora.
Noul concept de clasificare 2017-prezent

Clasificarea bolilor şi afecțiunilor parodontale

Sănătate parodontală, afecţiuni şi condiţii Gingie și parodonţiu sănătoase

gingivale
Gingivite induse de placa bacteriană

Gingivite neinduse de placa bacteriană

Parodontite Afecţiuni parodontale necrozante

Parodontite

Parodontite cauzate de boli sistemice

Alte afecțiuni care lezează parodonţiul Boli şi condiţii sistemice care afectează parodonţiul

Abcese parodontale şi leziuni endo-parodontale

Afecţiuni şi defecte muco-gingivale

Forţe ocluzale traumatice

 Factori legaţi de dinţi şi lucrări protetice

Clasificarea afecțiunilor / condițiilor gingivale

Sănătate parodontală și gingivală
• gingie sănătoasă clinic pe un parodonţiu indemn;
• gingie sănătoasă clinic pe un parodonţiu redus;
• pacient cu parodontită stabilă;
• pacient fără parodontită.
Gingivită indusă de placa bacteriană
• asociată doar cu biofilmul;
• mediată de factori de risc locali sau sistemici;
• hipercreşteri gingivale induse de medicamente.
Afecţiuni gingivale neinduse de placa bacteriană
• tulburări genetice/de dezvoltare;
• infecţii specifice;
• afecţiuni inflamatorii şi imunologice;
• procese reactive;
• neoplasme;
• afecţiuni endocrine, nutriţionale şi metabolice;
• leziuni traumatice;
• pigmentări gingivale.

Repere ale noii clasificări

• s-a luat în considerare un sistem multidimensional de stadializare și notare;
• se permite includerea în diagnostic a factorilor individuali, elemente esențiale pentru
managementul complex al cazurilor;
• s-a subliniat faptul că stadializarea depinde de severitatea bolii în momentul depistării ei
și implică patru categorii, respectiv de la 1 la 4.
Clasificarea oferă informații suplimentare privind:
- caracteristicele biologice ale bolii,
 - evaluarea riscului de progresie,
- anticiparea rezultatelor tratamentului și influențele acestuia asupra stării de sănătate
generală a pacientului.
Clasificarea formelor de parodontită
1. Afecţiuni parodontale necrozante
• gingivite necrozante
• parodontite necrozante
• stomatite necrozante
2. Parodontite ca manifestare a unor boli sistemice
Clasificarea acestor afecţiuni ar trebui bazate pe bolile sistemice primare în acord cu Clasificarea
Internaţională Statistică a Bolilor şi Problemelor de Sănătate Înrudite (ICD)
Parodontite
Stadii: Bazate pe Severitate şi Complexitatea Managementului
• Stadiul I: Parodontită iniţială, la debut
• Stadiul II: Parodontită moderată
• Stadiul III: Parodontită severă cu pierderea potenţială a unui dinte
• Stadiul IV: Parodontită severă cu pierderea potenţială a tuturor dinţilor
Extindere şi distribuţie: localizată, generalizată, distribuţie incisiv-molar.
Grade: Semnele sau riscul de progresie rapidă, anticiparea răspunsului la tratament
Gradul A: Rată scăzută de progresie
Gradul B: Rată moderată de progresie
Gradul C: Rată rapidă de progresie
• [1] Severitate: nivelul de ataşament interdentar clinic (CAL) la situs cu pierderea cea
mai mare; Pierdere osoasă şi dentară radiologic;
• [2] Complexitatea Managementului: adâncimile la sondare, tiparul de pierdere osoasă,
leziunile de furcaţie, numărul de dinţi restanţi, mobilitatea dentară, defecte crestale,
disfuncţii masticatorii;
• [3] Suplimentar Stadializării ca descriptor: localizată <30% din dentiţie, generalizată
>30% din dentiţie;
• [4] Riscul de progresie: semne directe prin radiografii periapicale sau pierdere de CAL,
sau indirecte (pierdere osoasă/ rata de vârstă);
 • [5] Anticiparea răspunsului la tratament: fenotipul cazului, fumatul, hiperglicemia.
MANIFESTĂRI PARODONTALE ÎN BOLI SISTEMICE, TULBURĂRI DE
DEZVOLTARE ŞI AFECŢIUNI DOBÂNDITE
• tulburări sistemice rare ca sindromul Papillon Lefevre;
• neoplasmele pot afecta parodonțiul independent de placa microbiană;
• bolile sistemice ce afectează țesuturile de susținere - diabetul zaharat necontrolat ce
modifică evoluția parodontitei.
În aceste situații clinicianul trebuie să aibă în vedere:  boala sistemică primară pentru
încadrarea în clasificare - parodontite ca manifestare a unor boli sistemice.
Forțe traumatice și L.P.
4. Forţe ocluzale traumatice
• traumă ocluzală primară
• traumă ocluzală secundară
• forţe ortodontice
5. Lucrări protetice sau factori ce ţin de dinte care modifică sau predispun la afecţiuni
gingivale induse de placă bacteriană sau parodontită
• factori locali ce ţin de dinte
• factori locali legaţi de lucrări protetice
Modificările ce privesc dezvoltarea parodonțiului și prezența unor anomalii și a unor
afecțiuni dobândite
• afecțiunile muco-gingivale;
• forțele ocluzale traumatice;
• alți factori locali ce țin de dinte.
Afecțiunile muco-gingivale
• privesc prezența recesiunilor gingivale
• în clasificarea lor se ține cont de parametrii clinici
- pierderea de atașament clinic interproximal,
- gradul de expunere radiculară,
- joncțiunea smalț-cement,
- fenotipul gingival, termen ce înlocuiește pe cel de biotip.
Forța ocluzală traumatică
• Forța ce depășește capacitatea de adaptare a parodonțiului și/sau a dinților conduce la
traumă ocluzală, uzură excesivă sau fracturi dentare;
• Nu există dovezi pentru implicarea acestor forțe traumatice în progresia pierderii de
atașament existentă în parodontite.
Lucrările protetice și factorii ce țin de dinte
• aceste aspecte au fost luate în considerare în noua clasificare deoarece:
- există dovezi ce confirmă faptul că procedurile clinice implicate în efectuarea lucrărilor
protetice conjuncte pot provoca recesiune și pierdere de atașament clinic.!!!!!!!
- Stabilirea exactă a limitei dento-protetice!!!!!
Factori generali și locali
1.Boli şi condiţii sistemice care afectează ţesuturile de susţinere parodontale
2. Alte afecţiuni parodontale
• abcese parodontale
• leziuni endo-parodontale
3. Malformaţii muco-gingivale şi afecţiuni în jurul dintelui
• fenotip gingival
• recesiuni ale gingiei/ţesuturilor moi
• gingie insuficientă/absentă
• scăderea profunzimii vestibulare
• fren/bride în poziţie aberantă
• exces gingival – hipercreșteri gingivale
• culoare anormală
• afectarea suprafeţei radiculare expuse
 Etiologia bolii parodontale a fost demonstrată odată cu identificarea
parodontopatogenilor, astfel placa dentară microbiană este factorul determinant, ceilalți
factori fiind favorizanți și predispozanți.

Factorul determinant - factor local reprezentat de placa bacteriană BP. S-au decelat
microorganismele specifice (paroodontopatogeni ce au acțiune nocivă directă sau indirectă
asupra aparatului de susținere a dintelui. Microorganismensunt: Actinobacillus
actinomycetemcomitans, Porphyromonas gingivalis, Prevotella intermedia, Bacteroides
forsythus, spirochete .
Factorii favorizanți:
A. Locali
 Tartru dentar (concrement tartric sub și supragingival);
 Trauma ocluzală;
 Procese carioase (cavități aproximale, de colet);
 Edentații neprotezate;
 Anomalii dento-maxilare (incongruența dento-alveolară cu înghesuiri dentare);
 Parafuncții, obiceiuri vicioase;
 Factorii iatrogeni:
-obturațiile de colet și cele de clasa a II-a – incorect adaptate, supra sau subconturate;
-lucrări protetice neadecvate: lucrări conjuncte cu limita dento-protetică stabilită
necorespunzător, profund subgingival cu distrucția
inserției epiteliale, nerespectarea raportului optim al
corpului de punte cu creasta, relief ocluzal ce generează
traume ocluzale;
lucrări adjuncte – croșete de sârmă care irită
parodonțiul superficial.
B. Generali
 diabet zaharat
 boli psihice
 discraziile sangvine
 boli imunosupresoare
Efectul factorilor extrinseci este potențat substanțial de biofilmul microbrian.

Etiologia și evoluția ireversibilă a modificărilor care sunt inițiate în țesutul de susținere

al dintelui, reclamă instituirea unui tratament ce trebuie să aibă următoarele caracteristici:
1. Se ia în considerare statusul general individual al pacientului importanță majoră
în stabilirea unei scheme terapeutice a afectării parodontale. Prezența unei afecțiuni
sistemice precauțiuni speciale și necesitatea unui consult interdisciplinar pentru
stabilirea unui tratament care să se adreseze întregului organism.
Studii recente de specialitate  între anumite boli sistemice și boala parodontală
există o relație bidirecțională, astfel prezența unei boli tinde să o agraveze pe cealaltă,
iar tratamentul uneia poate să o amelioreze pe cealaltă.
Uneori medicul stomatolog este cel care descoperă o afecțiune generală de tipul
diabetului zaharat, hipertensiunea arterială și îndrumă pacientul către medicul de
specialitate.

statusul general individual al pacientului importantă majoră

precauțiuni speciale stabilirea unui

Afecțiuni sistemice tratament adresat
întregului organism
consult interdisciplinar

2. Debutul tratamentului. Instituirea precoce a tratamentului  vindecarea unei

afecțiuni incipiente/ameliorarea unei forme clinice deja instalate.
3. Succesiunea procedurilor. Măsurile terapeutice trebuiesc aplicate în mod succesiv
până la îmbunătățirea parametrilor clinico – biologici. Tratamentul nechirurgical în
paradontita cronică superficială va fi urmat întotdeauna de un tratament chirurgical
pentru suprimarea ulcerațiilor de pe peretele moale al pungii parodontale și susținut
prin proceduri de biostimulare.
4. Complexitatea terapiei. Clinicianul are la îndemână un arsenal terapeutic vast.
Trebuie să utilizeze toate metodele necesare formei clinice de îmbolnăvire
parodontală decelate: tratamentul nechirurgical în asociere cu cel chirurgical și de
stimulare a răspunsului imun local.
5. Periodicitatea terapiei parodontale. Intervalele de timp dintre procedurile
prestabilite trebuiesc respectate, pauzele mariremisiuni ale bolii cu efecte
nefavorabile asupra vindecării. Tratament intensiv, până la atingerea obiectivului
stabilit în schema terapeutică: vindecarea, respectiv stabilizarea leziunilor
parodontale.
6. Individualizarea tratamentului. Datorită posibilităților actuale de investigare a bolii
parodontale prin examene clinice, paraclinice (imagistice, microbiologice și
imunohistochimice) se poate stabili cu exactitate forma clinică de afectare, precum și
capacitatea individuală de apărare a organismului. Aceasta permite clinicianului să
individualizeze corespunzător abordarea terapeutică.
 Obiectivele tratamentului
 vindecarea completă a parodonțiului
 reconstrucția tuturor țesuturilor pierdute
 îndepărtarea tuturor factorilor etiologici decelați, atât cei intrinseci, cât și cei extrinseci
 consultul interdisciplinar în cazul prezenței unor afecțiuni generale
 eliminarea sau micșorarea adâncimii pungii parodontale
 restabilirea unei arhitecturi normale a gingiei și a suportului osos
 rapoarte de ocluzie armonioase (ajustări ocluzale, șlefuiri selective, sau prin măsuri
ortopedice sau ortodontice)
 menținerea unei stări adecvate parodontale prin controale periodice
Etapizarea sau cronologia tratamentului
Planul de tratament a pacientului parodontopat are urmatoarele caracteristici:
- se stabilește după un examen clinic riguros local și general însoțit de examenele complementare
care sunt indispensabile pentru stabilirea unui diagnostic complet.
- tratamentul variază de la un pacient la altul, ținându-se cont și de starea psihică și doleanțele
acestuia.
Etapizarea schemei terapeutice după Carranza și Newman, Rateitschak, Lindhe este
următoarea:
A. Faza preliminară
Tratamentul urgențelor se referă la tratarea acelor patologii acute dentare și /sau parodontale
care pot fi motivația de prezentare prioritară a unui pacient la specialistul stomatolog. Astfel pot
fi întâlnite urgențe de tipul:
- urgențe dentare - pulpită, gangrenă, parodontită apicală acută
- urgențe parodontale - abces parodontal, pericoronarita congestivă și supurată, gingivita
și parodontita ulceronecrotică (G.U.N. și P.U.N.)
Urgențele parodontale pot fi însoțite uneori și de simptomatologie de ordin general– febră,
frison, stare generală alterată.
În acest context simptomatic clinicianul va efectua manopera stomatologică implicită pentru
a trata starea de urgență stomatologică. Aceste manopere pot consta în :
- drenaj endodontic în situația unei gangrene complicate cu parodontită apicală acută, frecvent
întâlnită la dinții parodontotici cu pungi profunde ce însămânțează retrograd spațiul endodontic
- extracția dinților irecuperabili cu mobilitate grad III frecvent în zona frontală inferioară și
urmată de protezarea de urgență prin proteze conjuncte sau adjuncte cu caracter provizoriu
(proteze conjuncte din materiale compozit, proteze adjuncte acrilice)
- incizia unui abces parodontal
- tratament antiseptic local și medicație de ordin general antibiotic și antiinflamator pentru
situațiile de GUN și PUN.

B. Faza I de terapie – etiologică

În această etapă se are în vedere eliminarea tuturor factorilor etiologici locali decelați și
presupune:
- Controlul plăcii bacteriene (autocontrolul acesteia prin mijloace principale și secundare de
igienizare bazală);
- Controlul dietei la pacienții cu carioactivitate intensă (ritmul și cantitatea ingestiei de
dulciuri, carbohidrați, băuturi acidulate);
- Igienizarea profesională a cavității bucale prin manopere de detartraj și surfasaj radicular
(scaling, rootplaning, SRP) adaptat tehnicilor moderne de instrumentare;
- Eliminarea factorilor locali iritativi (protetici sau restaurativi, care favorizează retenția plăcii
dentare microbiene și constituie spini iritativi pentru țesuturile parodontale);
- Terapie antimicrombiană locală și sistemică;
- Terapie ocluzală;
- Terapie ortodontică – intervenții minore;
- Imobilizarea provizorie.
După această etapă se vor evalua rezultatele. Se poate obține după un tratament adecvat
o îmbunătățire a statusului parodontal în mod considerabil. Se evaluează atât rezultatele
manoperelor instituite de clinician, cât și atitudinea pacientului față de autocontrolul plăcii. Un
element major în a aprecia în această etapă dacă se continuă sau nu tratamentul este modul de
menținere a igienei bucale de către pacient. !
Clinic se evaluează indicii de placă și tartru, indicii de inflamație și sângerare și se
compară cu rezultatele obținute inițial la întocmirea fișei parodontale.
C. Faza a II – a de terapie, corectivă
Obiectivul este restabilirea funcției parodontale prin asocierea mai multor tipuri de
proceduri:
1. metode chirugicale - chirurgie parodontală pentru desființarea pungilor parodontale
- chirurgie regeneratoare pentru refacerea țesuturilor parodontale distruse
de boală
- chirurgie mucogingivală pentru refacerea conturului gingival
2. terapie ocluzală - șlefuiri selective
3. tratament restaurator de durată - odontal, protetic
4. tratament ortodontic
5. echilibrarea ocluziei
Se practică evaluarea răspunsului la procedurile aplicate, se face examinarea parodontală
la interval de 3 luni.
D. Faza a III –a de terapie, faza de menținere
Se urmărește evoluția bolii parodontale prin reevaluarea efectelor tratamentului instituit,
precum și a mijloacelor de igienă orală. Scopul acestei etape este de a menține rezultatele
benefice obținute și de a preveni recidivele bolii parodontale. Pacientul va fi considerat un
pacient cronic cu monitorizare de durată la intervale de timp care țin cont de eficiența
autocontrolului plăcii, rapiditatea formării ei, statusul general.
Reevaluările periodice urmăresc:
 Controlul acumulării de placă dentară microbiană și tartru
 Statusul gingival (prezența sau absența inflamației, a pungilor parodontale)
 Ocluzia și mobilitatea dentară
 Alte tipuri de modificări patologice
Planul de tratament trebuie explicat în detaliu pacientului în scopul de a obține o bună
colaborare. Managementul comunicării cu pacientul parodontopat reprezintă cheia
succesului. Planul de tratament stabilit inițial se poate modifica ulterior în funcție de
răspunsul local și general. Rezultatele obținute după finalizarea unei etape de tratament
preliminar pot constitui indici pe baza cărora se stabilește planul definitiv de tratament. Toate
variantele terapeutice se vor comunica pacientului, prezentându-se pe întelesul acestuia
avantajele, dezavantajele, precum și costurile implicate.

Faza I de terapie, faza etiologică

Scop: Îndepărtarea factorului determinant al afecțiunilor parodontale, respectiv placa

dentară microbiană și îndepărtarea concrementului tartric supra și subgingival.
Autocontrolul plăcii dentare microbiene

Controlul plăcii dentare microbiene constituie obiectivul specific al terapiei inițiale .

1. Conștientizarea și motivarea pacientului pentru combaterea principalului factor etiologic
al afecțiunii parodontale se poate face prin mai multe metode. Această conștientizare și
motivare este dependentă de abilitățile de comunicare a practicianului stomatolog. Se
urmarește ca relația stabilită cu pacientul să aibă un feedback pozitiv oglindit în evoluția
favorabilă a statusului parodontal.
 Se explică faptul că placa microbiană care se acumulează la interfața dintre dinte și gingie
este cauza majoră a inflamației gingivale care poate evolua ulterior spre BP. Motivația
înseamnă să înțeleagă ce este BP în sine, care sunt cauzele ei, și cum poate fi tratată.

Putem folosi următoarele proceduri:

- demonstrarea sângerarii gingivale se face în timpul determinării indicilor gingivali.
Reducerea sau dispariția acestei sângerari este primul factor de motivare pentru pacient.
- explicarea simptomatologiei în caz de gingivită sau parodontită se poate face printr-o
educație sanitară țintită servindu-ne de mijloace ajutătoare precum: pliante, postere, soft
educațional, etc.
- prezentarea propriului caz pacientului. În acest scop sunt foarte utile fotografiile efectuate în
cursul examinarii.
- demonstrarea prezenței plăcii bacteriene cu ajutorul agenților de revelare.
- prezentarea propriilor microorganisme prin intermediul microscopiei și a monitorului tv.

2. Educația pentru autocontrolul plăcii – este o componentă esențială pentru prevenirea și

controlul bolii parodontale și fără de care eforturile clinicianului constituie un nonsens.
În această etapă se au în vedere următoarele obiective:

 Evidențierea plăcii microbiene dentare de către pacient prin mijloace specifice:

 Agenții și modul de revelare a plăcii

- Punerea în evidență a plăcii bacteriene este utilă pentru ca pacientul să se poată autocontrola
și să își poată îmbunătăți tehnica de periaj. Se utilizează agenți de revelare de tipul tabletelor,
drageuri, paste cu eritrozină. Acestea se aplică după periaj și utilizarea mijloacelor ajutătoare
și pun în evidență situsurile unde există floră remanentă. Controlul se face la interval de 2 sau
3 zile, apoi o dată pe săptămână până la obținerea unui periaj corespunzător.

 Mijloacele si metodele de îndepărtare a plăcii bacteriene prescrise individualizat

- Mijloace principale: periuțele dentare

- Mijloace secundare: paste de dinți, periutele interdentare și dispozitivele de irigare
- Mijloace chimice : apa de gura, geluri.
Periaj gingivodentar
1. Obiective:
- îndepărtarea plăcii, depozitelor moi de pe suprafața dinților și a suprafețelor adiacente;
- stimularea circulației, vascularizației, stimularea keratinizării celulelor epiteliale.
Un parodonțiu bine keratinizat este mult mai rezistent la factorii etiologici.
2. Frecvența periajului:
- de 3 ori pe zi, obligatoriu seara (după mesele principale)
3. Durata: 3-5 minute pentru a atinge obiectivul de îndepărtare în totalitate a plăcii dentare
microbiene.

Periuțele de dinți:
Sunt mijloacele principale care servesc la igienizarea cavității bucale.
Pot fi:
- manuale (clasice, pentru igienizarea spațiilor interdentare, curațarea aparatelor ortodontice)
- electrice
- sonice – au efect la nivelul marginei gingivale, până la o adancime de 5 mm; au o sursă
piezoelectrică care facilitează o curățare superioară față de generațiile anterioare, efectuează
un masaj eficient al țesutului gingival, iar gradul de uzură este minim chiar la jumătate de an
de utilizare.
În funcție de tipul de peri pe care îi conțin, periuțele pot fi:
 cu peri naturali din porc sau cămila: au dezavantajul că se încarcă cu
microorganisme, rămân umede pe o perioada lungă de timp, aproximativ opt ore
și se uzează într-un ritm mai rapid.
 cu peri artificiali din material plastic: au avantajul de a se usca mai repede și de a
fi active în timp mai îndelungat decât cele cu peri naturali.
În funcție de diametrul perilor, periuțele pot fi:
 moi – 0,2 mm
 medii – 0,3 mm
 dure - 0,4 mm
Înălțimea periilor este de 10-12 mm, sunt dispuse în mănunchiuri, iar mănunchiurile sunt
dispuse pe patru randuri.
La persoanele cu un parodonțiu marginal sănătos se recomandă periuțe de duritate medie
și periajul are ca scop prevenirea apariției îmbolnăvirilor gingivale. La bolnavii cu afectare
parodontală se recomandă periute moi și periajul favorizează procesul de vindecare și
împiedică aparitia recidivelor.
Printr-o tehnică corectă de periaj se îndeparteaza cel mult 85% din placa bacteriana
prezenta.
 Tehnici de periaj gingivo-dentar

Metoda Bass - periajul crevicular sau a șanțului gingival

Pacienții afectați parodontal pot avea spații interdentare libere cu suprafețe expuse.
Caracteristicile metodei
 Este o tehnică secvențială – fiecare arcadă se împarte în sectoare, începând cu cel mai
distal dinte de pe arcadă;
 Îndepărtează placa de pe marginea gingivală liberă și din șantul gingival pe o
adâncime de 0,5 – 1 mm;
 Realizează protecția feței vestibulare a caninului;
 Realizează curațirea feței distale a ultimului molar;
 Folosește mișcări vibratorii;
 Utilizează periuțe cu perii moi, cu filament de 0,8 mm din material plastic cu capătul
rotunjit.
Tehnica
Partea moale a periutei se plaseaza direct in santul gingival, se da o inclinatie de 45 grade
față de axul lung al dintelui, partea activea a periutei va cuprinde atat suprafata cervicala cat
si suprafrata dintelui.
Tipul de miscari: presiune vibratorie în axul fibrelor prin mișcări scurte inainte inapoi,
fara a se desprinde varful periilor de suprafata pe care s-au aplicat. Astfel capatul
filamentelor patrund in sulcus și în ambrazura interproximala. Se efectuează 20 de curse
vibratorii timp de 10 secunde.
Pentru suprafețele ocluzale partea activă a periuței se poziționeaza deasupra acestora și se
efectuează mișcări scurte înaite și înapoi prin presiunea fermă a filamentelor.

Figura nr.
 Metoda Bass modificata
Reguli de efectuare
- Periuța se aplică în unghi de 45 de grade la nivelul șanțului gingival.
- Se rotește ușor către planul de ocluzie, astfel încât filamentele alunecă în spațiile interdentare
și în sulcus – urile gingivale.
- Se menține periuța în această pozitie și se fac mișcări ușoare, rotatorii și vibratorii.

Metoda Stillman
Este indicată în:
- Recesiuni gingivale
- Curățirea suprafețelor radiculare expuse chirurgical (după gingivectomii cu gingivoplastie,
etc.)
Tipul de periuță recomandată: consistență medie spre tare.
Tehnică de periaj:
- Suprafața activă a periuței se plasează în unghi de 45 de grade față de axul longitudinal al
dintelui, atât pe gingie cât și pe dinte.
- Se deplasează peria dinspre gingia fixă către marginea gingivală liberă și suprafața dintelui
până la marginea liberă a acestuia (de la roșu spre alb).
- Se realizează astfel rotații scurte de vibrare – curățire, obținute prin rotirea mânerului din
încheietura mâinii.
- Filamentele trebuie să pătrundă și interdentar.
- Fețele orale ale dinților frontali se periază poziționând periuța în lungul ei.
- Pacientului trebuie să i se explice că presarea periilor pe gingie trebuie să fie blândă pănă se
albește ușor gingia, iar mișcarea de rotire se face din mâner sub un unghi de 45 grade, pentru
fiecare grup de dinți recomadăm minim 6 rotații.

Figura nr.
 Metoda Stillman modificată (periaj vertical rotatoriu)
Indicații:
- curățirea zonelor cu recesiune gingivală progresivă și expuneri importante ale suprafețelor
radiculare.
Tehnică:
- la mișcările deschise anterior se adaugă o mișcare de rotație a periuței dinspre gingia atașată
spre marginea gingivală.
Avantaje:
- Activează circulația gingivală

Metoda Charters (periajul interdentar)

Indicații:
- pacienți cu spații interdentare libere, în cazul recesiunii papilelor gingivale
- masaj gingival
- curățirea zonelor gingivale în curs de vindecare după intervenții chirurgicale parodontale
(operații cu lambou, gingivectomii)
- igienizarea intermediarilor protezelor conjuncte
Tip de periuță: consistență medie și moale.

Figura nr.
Tehnică:
- periuța se aplică în unghi de 45 de grade față de axul longitudinal a dintelui
- filamentele se angajează interdentar cu porțiunea terminală spre ocluzal, invers ca în tehnica
bass
- se fac mișcări scurte, vibratorii, în sens meziodistal în spațiile interdentare
- periuța se deplasează în sens cervico olcuzal la nivelul ambrazurii gingivale, atât vestibular,
cât și oral
Dezavantaj:
- filamentele nu pătrund deloc subgingival

Metoda de periere circulară – Fones

Indicații pentru:
- copii de vârstă mică în special , deoarece este o tehnică ușor de învățat.
Tipul de periuță: moale, cu filament de 0,5/0,2 mm
Tehnică:
- periuța se introduce între obraz și suprafețele dentare , pacientul ținând dinții în ocluzie;
- se imprimă o mișcare circulară, de măturare dinspre gingia maxilară spre cea mandibulară,
cu o ușoară presiune;
- pe fețele orale se fac mișcări de dute-vino în sens antero posterior.

Figura nr.
inprotected.com