ELABORAREA NR.

5
1.Tratamentul medicamentos de canal. Lavajul endodontic. Scopul.
Sarcinile principale ale prelucrării medicamentoase în endodonţie sunt:
• lichidarea focarului de infecţie;
• curăţirea şi formarea canalului radicular;
• obturarea completă a spaţiului canalului radicular;

2.Cerințe față de preparatele utilizate în tratamentul medicamentos al

canalelor radiculare.
În opinia lui Grossman medicaţia folosită în sterilizarea canalelor radiculare infectate ar trebui
să întrunească următoarele cerinţe ideale:
● Efect rapid bactericid şi fungicid;
● Acţiune antibacteriană suficient de îndelungată;
● Stabilitate chimică la păstrare în soluţie;
● Uşurinţe introducerii pe canale;
● Să nu colorează ţesuturile dure dentare sau mucoasa gingivală;
● Penetrabilitatea accentuată în ţesuturi;
● Tensiune superficială mică;
● Păstrarea activității în contact cu sângele plasma, secreţiile purulente sau detritusuri
organice;
● Histocompatibitate fată de ţesuturile periapicală şi parodontale;
● Reducerea inflamaţiei periapicale;
● Stimularea proceselor de vindecare periapicale;
● Inactivarea ușoară în mediile de cultură;
● Sa prevină sau să micșorează durerea periapicală;
● Să nu influenţeze calităţii fizico-chimice ale materialului de obturaţie de canal şi mai ales
etanseitatea obturaţiei respective.

După Zehnder, soluţia de lavaj (irigantul) ideală ar trebui să fie:

● netoxică;
● necaustică pentru ţesuturile parodontale,
● cu potenţial redus alergic,
● cu un spectru antibacterian cât mai larg,
● să inactiveze endotoxinele,
● să dizolve resturile necrotice,
● să prevină formarea de detritus dentinar sau, odată ce s-a
● format, să fie capabil să îl dizolve.

3. Grupele de preparate utilizate în tratamentul medicamentos al canalelor

radiculare.
Cel mai frecvent folosiţi iriganţi sunt:
● hipocloritul de sodiu;
● gluconatul de clorhexidină;
● acidul etilendiaminotetraacetic (EDTA);
● acidul citric;
 ● MTAD - amestec de tetraciclină şi soluţie dezinfectantă.

Hipocloritul de sodiu (NaOCl) a fost mult timp folosit în medicină ca un agent antimicrobian
sigur.
➔ Concentraţia antimicrobiană eficientă este între 0,5 - 5,25%. Variantele comerciale cum
ar fi înălbitorul folosit în menaj prezintă o concentraţie de 4 ± 0,5%.
➔ Soluţiile sunt frecvent foarte alcaline, hipertonice şi extrem de iritante, iar uneori se
preferă diluţia cu 0,5% bicarbonat de sodiu înaintea folosirii ca irigant endodontic.
Această diluţie reduce pH-ul fără a afecta proprietăţile bactericide.
➔ La concentraţii crescute trebuie precauţii suplimentare pentru a evita extruzia substanţei
în ţesuturile periapicale cu accidentele ulterioare.
➔ Soluţia de hipoclorit de sodiu îndeplineşte o serie din criteriile menţionate pentru irigantul
ideal, deoarece deţine:
•un spectru antimicrobian larg;
•capacitate de inactivare a endotoxinelor;
•capacitatea de a dizolva ţesuturile organice şi componenta organică a
detritusului dentinar
➔ Irigaţia doar cu hipoclorit de sodiu va lăsa detritus dentinar remanent (smear layer) în
interiorul sistemului endodontic, de aceea în continuare este indicată irigarea cu o soluţie
chelatoare aproximativ 3 minute.

Apa oxigenată
➔ este folosită pe larg în calitate de soluţie pentru irigarea canalelor radiculare în alternare
cu NaOCl, datorită efectului spumigen de scurtă durată, dar manifest, la amestecarea
substanţelor respective, ce contribuie la spălarea mecanică a resturilor de ţesuturi şi a
microorganismelor din canal.
➔ După Grossman, avantajele utilizării combinate a NaOCl şi H2O2 sunt:
• formarea spumei;
• efectul solvent al NaOCl;
• efectul dezinfectant al ambelor soluţii;
• efectul de înălbire al ambelor soluţii.

EDTA-ul (acidul etilendiaminotetraacetic)

➔ este foarte important datorită proprietăţilor sale chelatoare care permit îndepărtarea
detritusului dentinar remanent, prin solubilizarea componentei sale anorganice.
➔ Acesta se foloseşte ca agent chelator pentru avantajul îndepărtării componentei
anorganice a detritusului dentinar remanent
➔ EDTA-ul previne creşterea fungilor posibil datorită alterării la nivelul formării peretelui
celular, efect care s-a presupus a fi valabil şi în cazul bacteriilor gram-negative.
➔ rol de înmuiere a dentinei pentru o uşurare a preparaţiei. Consecutiv cercetărilor
ulterioare s-a constat că această soluţie are capacitatea de demineralizare pe o
adâncime de 20-50 µk.
➔ în retratamentele endodontice EDTA-ul prezintă un efect redus de dizolvare a majorităţii
sigilanţilor, dar exercitarea rolului chelator determină dizolvarea componentelor
anorganice, uşurând îndepărtarea mecanică a obturaţiei.
➔ Se poate utiliza sub formă de gel sau soluţie apoasă 17%.
➔ CONSECUTIVITATEA -------------EDTA-hipoclorura de sodiu-EDTA
SOLUŢII IODURATE
➔ Prin prezenţa iodului din soluţia de iodură de potasiu, aceasta a fost indicată ca irigant
datorită sensibilităţii E. faecalis la acţiunea sa.
➔ Un contact irigant-dentină de 10 minute a soluţiei a împiedicat creşterea bacteriei
respective în condiţiile unei dentine infectate. în practică, se foloseşte o concentraţie de
5% iodură în iodura de potasiu, sub formă de soluţie Churchill. Soluţia Churchill: iod 16,5
g iodură de potasiu 3,5 g apă distilată 20 g etanol 90% 60 g
➔ Prezenţa detritusului dentinar remanent poate scădea eficienţa irigantului, de aceea este
preferabilă irigarea după îndepărtarea detritusului dentinar.

DIGLUCONATUL DE CLORHEXIDINĂ (CHX)

➔ Eficienţa digluconatului de clorhexidină ca şi soluţie de lavaj endodontic a fost nu de mult
reevaluată.
➔ El prezintă un spectru larg şi toxicitate redusă.
➔ Digluconatul de clorhexidină are o abilitate crescută de aderare la cristalele de
hidroxiapatită din dentină.
➔ Clorhexidină (CHX) este folosită mai ales în retratamente atât ca irigant, cât şi ca
medicament intracanalar (pansament endodonţie antiseptic).
➔ De asemenea, CHX 2% este mai puţin toxică decât hipocloritul de sodiu 0,5%.
➔ Ceea ce reprezintă însă un dezavantaj al soluţiei de CHX, este incapacitatea acesteia
de a dizolva ţesuturile, precum şi ineficienţa în îndepărtarea detritusului dentinar
remanent.
➔ De aceea, combinarea CHX cu hipocloritul de sodiu este varianta optimă pentru a întruni
aceste cerinţe. O combinaţie eficientă este între CHX 2% şi NaOCI 2,5% dovedită ca
fiind mult mai eficace decât fiecare soluţie separat.
➔ Soluţia de CHX 2% pare să rămână activă în canaliculele dentinare până la 12
săptămâni.
➔ Ca medicaţie intracanalară pare a fi mai eficientă în retratamente decât hidroxidul de
calciu, efectul său antimicrobian depăşindu-l pe cel al hipocloritului de sodiu, mai ales în
privinţa E. faecalis.

MTAD
➔ Este o soluţie recent apărută ce conţine tetraciclină, acid acetic şi detergent.
➔ Prezintă avantaje prin capacitatea de eliminare a £ faecalis şi îndepărtarea în acelaşi
timp a detritusului dentinar remanent.
➔ Este capabilă să îndepărteze atât componenta organică, cât şi anorganică a detritusului
neavând efecte nocive asupra dentinei spre deosebire de combinaţia 5,25% hipoclorit de
sodiu şi 17% EDTA.
➔ Producătorul recomandă irigarea finală pentru 5 minute.

ACIDUL CITRIC
➔ Soluţia de acid citric se găseşte sub diferite concentraţii.
➔ Are o eficienţă maximă chelatoare la pH = 1,2.
➔ Concentraţiile crescute de 25- 50% au o eficienţă mai mare comparativ cu EDTA-ul.
➔ Totuşi aciditatea foarte crescută îl face iritant în aceste concentraţii.
➔ Concentraţia de 10% este cea mai folosită în practică, având un pH aproape neutru.
4. Tehnici și protocoale pentru lavajul de canal.

CONSECUTIVITATEA IRIGĂRII ÎN TIMPUL PREPARĂRII CANALULUI

RADICULAR
1. Înlăturarea tavanului camerei pulpare şi folosirea irigării în jet, cu apă sau hipoclorura de
sodiu, pentru înlăturarea resturilor pulpare şi depistarea orificiilor de intrare ale canalelor
radiculare.
2. Începerea prelucrării instrumentale a lumenului canalar, alternând-o doar cu hipoclorura de
sodiu.
3. Ajungând la rezecarea dentinei, umplem lumenul canalar cu materialul Glyde.
4. Continuăm prelucrarea instrumentală până ce Glyde nu devine tulbure şi vâscos.
5. Clătim canalul cu hipoclorit de sodiu până la încetarea formării spumei.
6. Finalizăm prelucrarea instrumentală, controlând ca să rămână canalul tot timpul umplut cu
Glyde, şi spălând canalul cu hipoclorit de sodiu după fiecare 3-4 instrumente.
7. Canalele infectate trebuie irigate alternant cu NaOCl şi clorhexidină

IRIGAREA ÎNAINTE DE OBTURARE

Înainte de obturare ne rămâne ultima şansă de înlăturat stratul “Smear Layer” şi de dezinfectat
sistemul de canale radiculare. De obicei, pentru acest scop se recomandă combinarea utilizării
soluţiei de hipoclorit de sodiu cu EDTA, sau cu acid citric.
Se recomandă următoarea consecutivitate:
● De irigat canalul şi cavitatea dintelui cu 8-10 ml. de soluţie EDTA de 10-15%, activând
soluţia cu fileuri ultrasonice.
● De irigat cu 10 ml. de hipoclorit de sodiu de 5%.
● De irigat cu apă distilată.
● De uscat canalul cu ajutorul unor conuri sterile de hârtie, şi de obturat.