Punțile dentare din două bucăți.

Fazele clinico-tehnice

EFECTUAT DE: LAMBANTU ANDRIANA

 Cuprins

1. Cerinţele către microprotezele aplicate ca elemente de agregare în

puntea dentară din două bucăţi.
2. Examinarea contactelor coroanelor metalice ştanţate cu dinţii vecini şi
antagonişti.
3. Examinarea contactelor coroanelor metalice ştanţate cu dinţii stîlpi la
nivelul coletului şi parodontului marginal.
4. Tactica medicului în cazul necorespunderii cerinţelor către coroanele
ştanţate.
5. Tehnica efectuării probei coroanei ştanţate ca elemente de agregare a
punţii dentare.
6. Cerinţele către modelele pentru modelarea corpului de punte în punţile
dentare din două bucăţi.
7. Tehnica efectuării probei coroanei de substituţie aplicate ca element de
agregare a punţii dentare.
8. Proba preventivă și definitivă a punților dentare din două bucăți.
 Cerinţele către elementele de agregare

să se adapteze intim la bont (ceea ce nu este

totdeauna realizabil) și să nu se rotească în jurul
axului lung al dintelui;
să redea morfologia dintelui restaurat;
să stabilească contacte fiziologice cu dinții vecini și
antagoniști;
să restabilească funcția masticatorie a dintelui
acoperit
 Cerinţele către elementele de agregare

să aibă suprafață netedă, fără margini ascuțite;

versantele cuspizilor să aibă înclinație de 20 de
grade.
să aibă o grosime uniformă, să nu aibă perforații, să
nu producă efectul de galvanism.
ambele elemente de agregare trebuie să aibă un ax
de inserție comun.
 Examinarea contactelor

se apreciază contactele cu dinții vecini și antagoniști

cu ajutorul hârtiei de articulație: aceasta de
interpune între coroană și dintele natural și se
presează: zona de contact se colorează;
contactele trebuie să fie uniforme, să nu fie contacte
premature sau infraocluzie;
Examinarea la nivelul parodontului marginal

la nivelul coletului, coroana trebuie să aibă un

contact intim la nivelul preparației, care se face fără
prag;
în privința raportului marginii coroanei ştanțate cu
parodontul marginal exista trei opinii:
a) marginea coroanei pătrunde în sulcusul
dentogingival cu 0,2— 0,3 mm;
b) marginea coroanei este tangentă la marginea
gingivală;
c) marginea coroanei nu ajunge la cea gingivală cu 1,5-
2mm.
Examinarea la nivelul parodontului marginal

Conform primei opinii dacă marginea coroanei nu este

înfundată în sulcusul dentogingival, în zona terminală ea
creează un punct de retenție pentru produsele alimentare;
A doua opinie confirmă că marginea coroanei cu o grosime de
0,25—0,3 mm introdusă în sulcusul dentogingival provoacă
leziunea țesuturilor din această zonă ca rezultat al căreia
survin inflamația, retracția gingiei şi apariția pungii dento-
parodontale.
Autorii concepției a treia susțin, că marginea coroanei trebuie
să se termine cu 1,5—2 mm pînă la parodontul marginal
prevenindu-se astfel leziunile mecanice. Ei recomandă ca
marginea coroanei să fie subțiată maximal prevenind retenția
alimentelor.
 Tactica medicului în cazul necorespunderii cerinţelor către
coroanele ştanţate

În cazurile când coroana ștanțată nu corespunde

cerințelor, medicul încearcă să o adapteze îndoind-o
cu cleștele sau șlefuind-o ușor cu freza;
Dacă necorespunderile nu sunt de amploare mare,
acestea pot fi remediate dar dacă coroana este de
dimensiuni mai mici sau prea subțire și perforată,
atunci se face altă coroană;
 Efectuarea probei coroanei ştanţate ca elemente de agregare a
punţii dentare

Primind coroana confecționată în laborator medicul se

convinge dacă ea este de pe dintele dat, apreciază dacă
corespund formele anatomice, o prelucrează cu etanol,
eter și efectuează proba.
Se verifică inserția pe bont: trebuie să se îmbrace cu
ușurință dar să se înlăture cu o oarecare opunere a
rezistenței, la limita preparației coroana trebuie să aibă
un contact intim pe toată întinderea marginii ei;
Apoi se încearcă mobilizarea coroanei spre vestibular și
oral: coroana trebuie să aibă stabilitate bună pe bont.
Efectuarea probei coroanei ştanţate ca elemente de agregare a punţii
dentare

Când se efectuează proba se atrage o atenție

deosebită raportului dintre marginea coroanei și
parodonțiului marginal; pentru a evita lezarea lui
coroana trebuie atent mișcată spre colet ținând cont
de raportul ce se creează.
Efectuarea probei coroanei ştanţate ca elemente de agregare a punţii
dentare

După adaptarea marginală a coroanei urmează

verificarea contactului ocluzal care se determină
vizual cu ajutorul hârtiei de articulație sau cu o folie
de ceară atrăgând atenția la contactul cu antagoniștii
și cu dinții vecini.
O mare importanță o are și axul de inserție a
coroanelor, care trebuie să fie paralel, pentru a fi
posibilă inserția protezei pe diții stâlpi.
Cerinţele către modelul pentru modelarea corpului de punte

Modelul se realizează din gips simplu și trebuie să fie

integru, să nu prezinte surplusuri, fisuri, fracturi, să-
și păstreze volumul după priză, să fie rezistent și cu o
suprafață netedă care să redea intim câmpul protetic.
Modelul de bază trebuie să fie izolat pentru a preveni
lipirea blocului de ceară de modelare.
 Proba coroanei de substituţie
ca element de agregare

Se verifică adaptarea dispozitivului radicular la

pereții canalului radicular și a dispozitivului coronar
la suprafața orizontală a bontului: odată ajustată,
coroana de substituție trebuie să stea fixă, iar la
încercările de a o mobiliza să opună rezistență;
De asemenea, joncțiunea coroanei cu țesutul dur al
dintelui trebuie să fie cât mai intimă;
Se verifică contactele cu dinții vecini și antagoniști
cu ajutorul hârtiei de articulație: să nu fie în supra-
sau infraocluzie, să aibă contact intim cu dintele
vecin;
 Proba coroanei de substituţie
ca element de agregare

Se verifică contactele cu dinții vecini și antagoniști

cu ajutorul hârtiei de articulație: să nu fie în supra-
sau infraocluzie, să aibă contact intim cu dintele
vecin;
Se verifică axul de inserție a pivotului radicular, care
trebuie să fie acelați la toate elementele de agregare,
pentru a facilita ajustarea punții la câmpul protetic.
Proba preventivă și definitivă a punților dentare din două bucăți.

Proba preventivă se face după solidarizarea

coroanelor și a corpului de punte;
Se verifică pe model adaptarea la colet a fiecărui
element de agregare și stabilitatea punții pe dinții
stâlpi;
Proba preventivă și definitivă a punților dentare din două bucăți.

se verifică în cavitatea bucală inserția pe câmpul

protetic, care trebuie să se facă cu ușurință;
stabilitatea punții pe dinții stâlpi: nu trebuie să
basculeze;
contactul corpului de punte cu mucoasa apofizei
alveolare edentate (șa, semișa, tangent linear,
punctiform sau suspendat);
se verifică contactele cu dinții vecini și antagoniști;
la confecționarea punții semifizionomice se
apreciază culoarea materialului fizionomic.
Proba preventivă și definitivă a punților dentare din două bucăți.

Proba definitivă se petrece când puntea este finisată

și pregătită pentru a fi cimentată pe dinții stâlpi;
Se verifică dacă nu balansează, adaptarea
elementelor de agregare pe bontul dintelui stâlp,
contactele interdentare, contactul suprafeței
mucozale cu fibromucoasa și, dacă este cazul,
culoarea materialului fizionomic;
Se verifică integrarea în arcadă și nivelul restabilirii
funcției masticatorii și estetice.
Vă mulțumesc pentru atenție!