Lecția practică nr.

1
Tema: Trauma ocluzală. Efectele nocive asupra dinților parodontopați. Ocluzograma,
tehnici de realizare. Șlefuirea selectivă, procedee și tehnici de șlefiure selectivă.
Întrebări de verificare:
1.Tipurile de ocluzie:
a.fiziologice (ocluzia ortognată, dreaptă (cap la cap), prognație fiziologică, ocluzia
opistognată (retruzie fiziologică))

Tip de ocluzie interdentara este raportul dintre arcadele dentare in ocluzie centrica(sau obisnuita)
Fiziologice:
Ortognata – fiecare dinte este in contact cu doi dinti antagonishti, linia median a fetei coincide cu linia
dintre incis centrali super shi infer,
O. dreapta (cap la cap)- se deosebeste de cea ortognata numai prin contactul dintre dintii din zona
frontala dupa tipul cap la cap.
O. biprognata- este o inclinare vestibulara a dintilor impreuna cu apofizele alveolare atit acelor de pe
maxila cit shi celor de pe mandibula.
O. opistognata- dintii din zona frontala la ambele maxilare impreuna cu apofizele alveolare au o
inclinare usoara in directie orala

b.patologice (prognație (ocluzia distală), progenie (ocluzie mezială), ocluzia adîncă, ocluzie
deschisă, ocluzie încrucișată)
Prognatia(ocl distala)- protruzia frontalilor superiori care apare un spatiu ne inocluzie in plan sagittal
Progenia- deplasareaa anterioara a mandibulei shi ca rezultat instalare unui raport de inocluzie
Ocluzia deschisa- caracteristic printrun spatiu mai mic sau mai mare de inocluzie verticala.
Ocluzia adinca- e o supraocluzie frontala accentuata, cind dintii frontali superiori ii acopera pe cei
inferiori mai mult de 1/3 iar marginile lor incizivale vin in contact cu tuberculii incisivilor superiori.
Ocluzie incrucisata-dereglare a acadelor in plan transversal, in zona frontala deplasarea liniei
incisivale dintre incis cent sup shi inf

2.Ocluzia traumatică
Ocluzia traumatica – sindrom disfunctional, caracterizat prin solicitari nefiziologice ale unuia sau a mai
multor dinti, capabil sa genereze lezari parodontale apreciabile clinic si radiologic.
Ocluzie traumatică primară - se caracterizeaza prin suprasolicitarea dintilor cu un parodont sanatos
Exemple:
• Obturatii si Lucrari protetice incorect concepute si efecutate cu ridicarea dvo
• Realizarea unor contacte ocluzarea de tip nefunctional
• Anomalii dentomaxilare
• Parafunctii musculare
• Obiceiuri vicioasea
 Traumatismul ocluzal primar = afectare a parodonțiului normal al unuia/unor dinți ca urmare a
supraîncărcării ocluzale; Nu este alterată capacitatea de atașare a fibrelor parodontale; Nu este
indusă formarea de pungi parodontale Cauze: ◦ Trauma ocluzală este factor etiologic primar al
distrucției parodontale; ◦ Alterarea locală dentară provine numai de la nivel ocluzal; Exemple: ◦
Obturație ”înaltă” ◦ Lucrare protetică ce determină transmiterea de forțe excesive la nivelul dinților
stâlpi și al dinților antagoniști ◦ Migrări dentare în breșele edentate neprotezate ◦ Deplasarea
ortodontică a unor dinți în poziții nefuncționale acestora.
Ocluzie traumatică secundară - suprasolicitare dintilor se datoreaza schimbarilor patologie din
tesuturile parodontale din care cauza fortele ocluzare normale devin anormale si conduc la traumarea
parodontului
Fenomenle patologice date determina repozitionarea dintilor, pierderea contactelor interdentare,
dereglarea integritatii arcadelor dentare
Aceste schimbari morfologice conduc la receptionarea fortelor ocluzare izolat de catre dinti, arcadele
dentare nu mai prezinta un sistem unic, apar contacte ocluzale premature, care la rindul lor determina
suprasolicitarea paradontiului dintilor restanti.
 
Traumatism ocluzal secundar = afectarea parodonțiului redus al unuia/mai multor dinți sub acțiunea
unor forțe ocluzale normale; Capacitatea de adaptare tisulară față de forțele ocluzale este depășită;
Determinată de pierderea de os alveolar prin inflamație; Consecințe: Reducerea suprafeței
alveolare de prindere a fibrelor parodontale Scăderea protecției celorlalte țesuturi Parodonțiu mult
mai vulnerabil la injurii Forțele ocluzale normale devin patologice/traumatice.
Situații de apariție a traumei ocluzale (corelate cu semne clinice/radiologice): 1. Parodonțiu normal cu
os alveolar de înălțime mare → traumă primară 2. Parodonțiu normal cu os alveolar cu înălțime
redusă a osului alveolar → traumă secundară 3. Parodontopatie marginală cu os alveolar cu înălțime
redusă → traumă secundara.
Ocluzie traumatică mixtă - o imbinarea a ocluziei traumatice primare si secundare ce se caracterizeaza
prin solicitari nefiziologice ale dintilor cu structure parodontale alterate.

3.Ocluzograma. Tehnici de realizare.

Totalitatea contactelor dento-dentare inregistrate pe hartie sau pe folia de ceara/fotoelasticitatii sunt

transferate pe o diagrama a arcadei dentare, mai ales suprafetei ocluzale sau chiar pe modelele de
studiu montate pe un simulator adaptabil – cel putin semiadaptabil.
Aceasta diagrama obtinuta se cheama BILANT OCLUZAL (ocluzograma)
Echilibrarea Ocluziei -slefuiri selective la nivelul anvelopei ocluzale -amputatie coronar – in caz de
extruzie -remodelarea coronara in caz de exista versi (mezializari/distalizari) -in situatii in care dintele
prezinta o inclinare meziala sau distala sub un unghi de 30 de grade – nu mai poate fi pastrat; -in cazul
dintiilor care prezinta mobilitate de gradul 3 si extragem -lucrarile protetice defectoase

4.Șlefuirea selectivă. Tehnici după Burlui, Jonnkelson și Schuyler.Scopul.

Scopul slefuiri selective – consta in echilibrarea ocluzală, repartizarea presiunilor funcționale pe
totalitatea dinților sau pe un nr cat mai mare, creând condi ii optime de func ionare a sistemului
stomatognat.
Indicații :
- La pacien ii cu o ocluzie traumatica secudara si proces inflamator pronun at acut, lefuirea selectiva se
aplica numai dupa ț ț ș lichidarea procesului inflamator
- La pacien ii care predomina simptomatica de distrofie cu apariția pungilor parodontale provocate in
marea măsura de ț ț suprasolicitarea func ională, lefuirea se efectuează pana la/sau in timpul interven
ii chirurgicale (chiretajul adânc) ț ș ț
- La pacien ii care prezintă o mobilitatea pronun ată a din ilor cauzată deseori de ocluzia traumatica,
lefuirea se efectuează ț ț ț ș înainte sau concomitent cu tratamentul inflamator
Contraindicaţii către şlefuirea selectivă a dinţilor.

-Slefuirea selective nu se face in mod preventive

- La dinti abraziati,
- Ocluzie adanca si dinti cu mobilitate de gradul II-III,”
- „Ocluzie incrucisata,
- Ocluzie deschisa prin interpunerea limbii,
- Edentatii intinse.
- Se efectuiaza slefuirea selective doar la dintii cu semen de disfunctie si suferinta parodontala”
Metoda şlefuirii selective a dinţilor.

Se utilizeaza hirtie de articulatie si bandolete de ceara cu o grosime de 0.2 mm.Acolo unde exista contacte
premature ceara va fi perforata sau impinsa spre periferia cuspizilor.Contactele premature depistate
sunt marcate cu un creion chimic,dermatograf ori hirtie de articulatie.Pe parcursul slefuirii selective
este necesar de respectat relieful morfologic al dintelui de aceia se recomanda utilizarea abrazivelor
de carborundum si diamantate de o marime mica,si diferite forme
Metoda şlefuirii selective a dinţilor după Jankelson.
Din cercetările lui Jankelson rezultă că faza funcţională în care punctele premature îşi manifestă
patogenitatea este deglutiţia care se  petrece în relaţie miocentrică. În scopul determinării relaţiei
miocentrice şi a contactelor premature, autorul foloseşte un stimulator electric bilateral, care
monitorizează contracţia musculară, realizând, în final, contracţii periodice soldate cu contactul
intermitent ai arcadelor dentare. Interpunerea unui indicator între arcadele dentare precizează sediul şi
întinderea contactelor premature. Jankelson a propus şi o metodă clinică simplă de înregistrare a
relaţiei miocentrice prin aşezarea indexului şi policelui în şanţul labio-mentonier, de o parte şi de alta
a liniei mediene.

 Jankelson descrie trei tipuri de contacte premature: clasa I, a II-a şi a III-a.

Contactele clasei I simt situate pe versantul vestibular al cuspizilor vestibulari ai molarilor şi premolarilor
mandibulari, în timp ce contactele situate pe versantul palatinal al cuspidului vestibular maxilar
constituie o variantă a clasei I, denumită clasa I bis sau I A.

 Contactele clasei a II-a sunt situate pe versantele vestibulare ale cuspizilor linguali mandibulari, iar
varianta a II-a A sau a II-a bis este formată din contactele situate pe versantele palatinale ale
cuspizilor palatinali maxilari.

 Clasa a III-a este formată din contactele situate pe versantele linguale ale cuspizilor vestibulari
mandibulari, iar clasa a III-a bis sau A este formată de contactele situate pe versantele vestibulare ale
cuspizilor palatinali maxilari.
În cadrul primei şedinţe, se şlefuiesc contactele din clasa I .

 În şedinţa a doua se verifică mai întâi dacă nu au apărut noi contacte clasa I, iar dacă acestea există,
vor«fi desfiinţate. Se trece apoi la înregistrarea şi şlefuirea contactelor premature din clasa a II-a

 Şedinţa a treia este rezervată verificării şi corectării eventualelor contacte din clasa a II-a şi şlefuirii
selective a contactelor din clasa a IIIa. Ca şi contactele clasei a II-a, se vor şlefui pe dinţii maxilari
(varianta III A).

 In şedinţa a patra se vor controla, verifica şi suprima contactele premature de clasele I, II, III.
Schuyler recomandă şlefuirea pantelor cuspidiene şi lărgirea fosetei, în scopul asigurării unei libertăţi
centrice, respectând înălţimea cuspizilor de sprijin. Vârful cuspidian este şlefuit ,numai atunci când el
stabileşte contact prematur atât în intercuspidare, cât şi în ocluziile de lateralitate. Şlefuirea şi
adâncirea fosetei sunt admise atunci când se stabileşte un contact prematur în intercuspidare, fără
contacte în ocluzia de lateralitate.

Şlefuirea selectivă trebuie să asigure stabilitatea  ocluziei centrice prin crearea unor stopuri centrice pe
suprafeţele de contact perpendiculare pe axul dintelui sau pe suprafeţele înclinate ale planurilor
cuspidiene.
Particularităţile selective după V. Burlui.

Echilibrarea ocluzală după această metodă este spaţiată în maxim 2-3 zile. În prima etapă se realizează
analiza clinică a ocluziei, în a doua etapă analiza ocluziei pe model, cu localizarea punctelor de
contact în poziţie centrică sau excentrică. Se păstrează contactele dento-dentare înscrise pe
ocluzogramă sau pe o folie de ceară (contacte centrice, protruzive, de lateralitate dreaptă şi stângă),
pentru a verifica efectele ulterioare ale şlefuirii selective. Uneori se montează modelele în articulator
(pentru a evita şlefuirile inutile).

- În prima şedinţă se armonizează arcadele în două sensuri: vestibulo-oral şi în sens

vertical.
- În a doua şedinţă se realizează şlefuirea contactelor premature ce interesează ocluzia
terminală de închidere în relaţie centrică şi în intercuspidare maximă.
Spatiaza slefuirea selectiva in 5 etape

1.-prima etapa: bilant ocluzal – depistarea contactelor d-d si in cazul ocluzogramei sau a modelului
montat in articulator programabil se stabilesc contactele premature. Bine de utilizat cheek bite
pentru controlul slefuire

2.-se vor armoniza curbele de compensatii sagitale si transversale precum si planul de ocluzie.
3.-prima sedinta de slefuire – se armonizeaza arcadele dentare in sens vestibulo-oral. Trebuie
regularizata arcada – adus intr-o linie tangenta a celorlalti dinti, dintii adusi in planul restului. Se face
prin: -remodelare planara, slefuiri -malpozitii accentuate – extragerea dintiilor -abrazii cu inlaturarea
suprafetei coronare, prof. rec reshaparea coronara. (IO cu platou ocluzal ; microproteze de
acoperire)

4.a doua sedinta – suprimarea contactelor premature deflective si nedeflective (daca mandibula isi cauta
loc datorita contactului – deflectiv ; daca se opreste nedeflectiv) Cale terminala de inchidere sa fie
liniara. Mand spre mezial – DUML Mand spre distal - MUDL Partea deviata BULL Si nedeviata LUBL

5.3 – se controleaza slefuirea selective; se elibereaza freedom in centric; se elibereaza miscarile de

lateralitate prin slefuirea interferentilor pe partea inactiva (care sunt cele mai periculoase); si apoi a
celor lucratoare in eliberarea miscarii de lateralitate. In cazul contactelor pe partea inactiva -
slefuirea se va face pe cuspizii de sprijin max/mand.

Tehnica şlefuirii selective.

Se utilizeaza hirtie de articulatie si bandolete de ceara cu o grosime de 0.2 mm.Acolo unde exista contacte
premature ceara va fi perforata sau impinsa spre periferia cuspizilor.Contactele premature depistate
sunt marcate cu un creion chimic,dermatograf ori hirtie de articulatie.Pe parcursul slefuirii selective
este necesar de respectat relieful morfologic al dintelui de aceia se recomanda utilizarea abrazivelor
de carborundum si diamantate de o marime mica,si diferite forme.

Lecția practică nr.2

Tema: Tehnici și procedee de șinare (provizorie) a dinților parodontopați. Sisteme și
materiale utilizate. Indicații și contraindicații. Avantaje și dezavantaje.
Întrebări de verificare
1.Clasificare sistemelor de imobilizare.
Imobilizarea dintilor parodontotici constituie un mijloc terapeutic de echilibrare functionala in cadrul
tratamentului complex al parodontopatiilor.

Reechilibrarea functionala prin imobilizare rezulta din consolidarea dintilor existenti intr-un
monobloc pluridentar, pluriradicular.

Criteriile cele mai uzuale de clasificare a sistemelor de imobilizare sunt:

1. Perioada de timp in care se mentine imobilizarea:

- imobilizare temporara;

- imobilizare permanenta (de durata, definitiva).

2. Relatia dintre sistemul de imobilizare si dintii angrenati:

- imobililare extracoronara;

- imobilizare intracoronara si/sau intraradiculara;

- imobilizare pericoronara.

3. Caracterul conexiunii dintre sistemul de imobilizare si dintii angrenati:

- imobilizare prin sisteme fixe;

- imobilizare prin sisteme mobilizabile;

- imobilizare prin sisteme demontabile.

4. In cazul unei brese de edentatie, imobilizarea poate indeplini sau nu functia de inlocuire a unor
dinti lipsa si din acest punct de vedere se cunosc:

- sisteme de imobilizare cu functie protetica;

- sisteme de imobilizare fara functie protetica.

5. In functie de starea pulpei dentare:

- imobilizare efectuata pe dinti vitali;

- imobilizare efectuata pe dinti devitali.

6. In functie de modalitatea de realizare:

- sisteme de imobilizare realizate in cabinet, fara ajutorul laboratorului;

- sisteme de imobilizare realizate cu ajutorul laboratorului de tehnica dentara.

7. In functie de extinderea sistemului de imobilizare:

- imobilizari bidentare si pluridentare;

- imobilizari partiale (pe un numar restrans de dinti);

- imobilizari totale (care cuprind toti dintii unei arcade).

8. In functie de suportul imobilizarii:

- imobilizare dento-dentara;

- imobilizare dento-maxilara, transdentara sau prin transfixatie cu implante endodontice dento-

osoase.

2. Principii de bază în imobilizarea dintților.

1. Angrenarea multidirectionala a dintilor mobili intr-un bloc unitar capabil sa se opuna fortelor
paraaxiale, a componentelor oblice sau transversale rezultate din masticatie, forte cu caracter nociv
asupra parodontiului de sustinere. Din cauza curburii arcadelor dentare, directia principala de
solicitare la fortele transversale nocive variaza dupa pozitia dintilor

In acest sens, exista trei situatii:

 a) Incisivii suporta mai bine fortele care actioneaza in plan frontal, in sens mezio-distal, dar sunt
deplasati de fortele din pianul sagital, in sens vestibulo-oral.â

 b) Premolarii si molarii suporta actiunea fortelor in plan sagital, in sens mezio-dislal, dar sunt
deplasati de fortele care actioneaza in plan frontal, in sens vestibulo-oral.

• c) Caninii sunt deplasati de fortele transversale cu o directie oblica, la cca 45° fata de planul sagital
sau frontal. In cazul unei imobilizari unidirectionale, cand sunt solidarizati dintii situati in acelasi plan,
acestia vor continua sa fie deplasati sub actiunea fortelor care actioneaza perpendicular pe axul
(directia) de mobilizare. Daca imobilizarea cuprinde dinti din cel putin doua grupe (directii),
deplasarea unui grup va fi impiedicata si anulata de rezistenta opusa de celalalt grup, care va fi
sustinut de grupul precedent.

 Acest lucru rezulta din angrenarea multidirectionala a grupelor de dinti, in cadrul careia, efortul la
fortele transversale nocive este preluat si neutralizat de grupul de dinti situat in planul de actiune al
acestor forte.

 Imobilizarea este cu atat mai eficace, cu cat “poligonul de imobilizare", suprafata delimitata de
dintii angrenati, este mai mare.

• Dintii incisivi, situati, in special la mandibula, pe o directie, in linie dreapta, trebuie solidarizati de
canin bilateral si chiar de premolari, ceea ce mareste considerabil suprafata poligonului de
imobilizare. Acelasi principiu, de angrenare multidirectionala, trebuie aplicat si dintilor laterali,
premolari si molari, care vor fi solidarizati de canin si chiar de incisivi.

Valoarea imobilizarii va creste daca ea va fi extinsa si la dintii hemiarcadei opuse, ceea ce inseamna
ca efectul terapeutic maxim se obtine solidarizand toti dintii unei arcade.

2. Extinderea maxima a sistemului d e imobilizare pe un numar cat mai mare de dinti, incluzand si
dintii cu mobilitate normala, ferm implantati, din vecinatatea zonei afectate. Prin repartizarea
fortelor pe un numar cat mai mare de dinti, sarcina individuala scade si este preluata de intregul
grup de dinti angrenati prin imobilizare. Extinderea maxima a imobilizarii corespunde si principiului
de angrenare multidirectionala, intrucat, pe langa reducerea sarcinii individuale a dintilor, se
realizeaza si o stabilizare fata de fortele transversale nocive.

Din punct de vedere al extinderii maxime, cele mai bune rezultate se obtin prin sisteme de
imobilizare care cuprind toti dintii unei arcade.

 Se realizeaza in acest scop "proteze de imobilizare totala", "punti de stabilizare" sau de

"solidarizare" considerate ca fiind cel mai complet si mai rational mijloc de imobilizare.

In conformitate cu acest principiu, angrenarea dintilor mobili trebuie sa se realizeze cat mai aproape
de marginea incizala sau de suprafata ocluzala.

3. Principiul biologic corespunde masurilor ce trebuie luate in vederea unei integrari functionale a
sistemului de imobilizare in cavitatea bucala.

a) Sistemul de imobilizare trebuie sa permita o buna intretinere prin autocuratire si igiena artificiala .
 In acest sens trebuie ca:

- imobilizarea sa nu ofere zone de retentie extracoronare pentru detritusuri fermentabile;

- Iimita dintre sistemul de imobilizare si substanta dentara trebuie plasata in zonele cu o buna
autocuratire. Trebuie evitata plasarea acestei zone la nivelul punctelor de contact;

- prin imobilizare trebuie respectata ambrazura gingivala, chiar daca spatiul sau este liber prin
retractia papilei. Sistemul de imobilizare trebuie conceput astfel incat sa se comporte ca un corp de
punte suspendat, la distanta de papila interdentara, permitand accesul periei de dinti si a mijloacelor
secundare de igiena bucala;

b) Realizarea sistemului de imobilizare trebuie sa respecte organul pulpar indemn de leziuni

inflamatorii sau degenerative, sa nu afecteze imediat sau tardiv starea de vitalitate a pulpei dentare;
sa se realizeze cu pierderi minime de substanta dentara.
c) Imobilizarea trebuie sa nu genereze traume ocluzale sau efecte ortodontice;

d) Restabilirea integralitatii si a functiilor aparatului dento-maxilar;

e) Realizare prin mijloace cat mai simple, dar eficiente, cu materiale curente, la un cost scazut.

f) Imobilizarea trebuie sa se integreze biologic intr-un timp scurt in cavitatea bucala, sa nu tulbure
exercitiul functiilor si sa fie bine suportata de pacient.

3. Imobilizarea temporară (tehnici, materiale).

Imobilizarea temporara este un procedeu terapeutic de solidarizare a dintilor parodontotici prin
sisteme cu caracter tranzitor, de circa 1,5-2 luni, in unele cazuri pana la sase luni, iar in cazul atelei
de material compozit si pe perioade mai lungi cu efectuarea unor controale si refaceri ulterioare.

Dupa aceste intervale de timp, medicul trebuie sa decida daca dintii pot fi mentinuti neimobilizati
sau este necesara instituirea unei imobilizari permanente, de lunga durata.  Imobilizarea
temporara permite o restabilire functionala si grabirea vindecarii parodontale in urma interventiilor
chirurgicale. Ea ofera o perioada de tatonare a posibilitatilor reale de instituire a unei imobilizari cu
caracter permanent.

Imobilizarea temporara poate fi continua, cand sistemul de imobilizare se mentine in tot cursul
duratei de imobilizare, sau discontinua, cand perioadele de mentinere alterneaza cu cele de
indepartare - de exemplu, gutierele de imobilizare si de "despovarare" purtate numai in cursul
noptii, in caz de bruxism.  In sfera notiunii de imobilizare temporara se includ imobilizarile
"provizorii" si imobilizarile "semipermanente".

Imobilizarea provizorie are un caracter temporar, de scurta durata; ea se realizeaza in vederea

asigurarii stabilitatii dintilor asupra carora se fac interventii scurte, curente, de tipul detartrajului sau
slefuirii selective.  Imobilizarea provizorie se realizeaza prin mijloace simple, extemporane: chei
vestibulare sau orale din stents, ghips; sub forma de Iigaturi, imobilizarea provizorie se aplica pe
dintii cu mobilitate mare in iminenta de avulsie, in scop paliativ, in vederea amanarii extractiei.

Imobilizarea semipermanenta are un caracter temporar, de lunga durata; ea nu este considerata

"permanenta", din cauza rezistentei scazute in timp a sistemului de imobilizare, a materialului din
care este realizat de obicei, din materiale compozite sau din cauza proceselor de resorbtie osoasa
avansata care limiteaza, in timp, mentinerea imobilizarii.  Sistemele de imobilizare cu caracter
semipermanent necesita controale si reinnoiri periodice dupa cateva luni sau ani.

Imobilizarea temporara se realizeaza prin:

 Ligaturi nemetalice din fir de matase, mase plastice - Sunt usor de realizat, fizionomice, pot
dezvolta forte active cu actiune ortodontica, dar pot fi aplicate numai pe dintii frontali, au rezistenta
mica, se rup usor, favorizeaza retentiile alimentare, impiedica o buna igiena bucala.

 Ligaturi metalice din sarma de vipla, cupru, aur - Sunt realizate in principal in trei variante:  -
ligatura in " 8" (sau hipocratica);  - ligatura in "scara";  - ligatura "cojocareasa".

4. Imobilizarea definitivă (de durată).

5. Imobilizări permanente, realizate în cabinet fără ajutorul laboratorului de tehnică
dentară.
6. Imobilizări permanente, realizate cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară.
Se poate realiza in cabinet, fara ajutorull laboratorului, prin sisteme mai simple sau cu concursul
acestuia, prin tehnici mai laborioase.

Dupa raportul pe care il au cu dintii, aceste sisteme de imobilizare pot fi intracoronare sau
pericoronare

 Pe dintii frontali se creeaza santuri retentive in treimea mijlocie a fetelor Iinguale sau palatinale.
Metoda se realizeaza fara devitalizare sau in cazul dintilor cu o coroana de volum redus ,dupa
extirparea pulpei dentare si tratament endodontic complet.

Santul retentiv se realizeaza cu freze con invers.  In santul astfel creat, se aplica obturatie de baza
(in cazul dintilor vitali) si pe toata lungimea sa, o sarma de Cr-Ni rotunda, (06-0,8. chiar 1 mm) sau
semirotunda , cu parte plana in contact cu peretele santului oral. In cazul folosirii unei sarme cu
diametru mai mic, traseul sau poate fi dublu (dus-intors) pentru cresterea rezistentei. In locul sarmei
de Cr Ni, sistemul “Splint Lock” foloseste un fir metalic flexibil, prevazut cu anse, in care se fixeaza
microsuruburi pana in dentina sanatoasa.

 La dintii frontali superiori cu o coroana mai voluminoasa, metoda prezinta o varianta: realizarea,
in locul unui sant continuu, a unor cavitati de clasa a III-a sau a unor cavitati transversale retentive,
pe fata orala, in care se aplica fragmente de sarma de Cr-Ni.

 Armatura metalica este acoperita in toate cazurile cu materiale fizionomice, compozite.

Pe dintii laterali, unde se dezvolta forte de masticatie mari, se prefera devitalizare de la inceput, care
asigura un spatiu retentiv si un volum crescut prin folosirea camerei pulpare si deci o grosime
suficienta, pentru ca materialul compozit sa suporte solicitarile sporite .

 Metoda urmareste solidarizarea unuia sau mai multor dinti laterali mobili, dar care sunt flancati
in mod obligatoriu de dinti ferm implantati.

 Pentru exemplificare sa consideram situatia imobilizarii molarului prim, mobil, de premolarul 2 si

molarul secund, ferm implantati. In acest caz, la nivelul molarului prim se efectueaza o cavitate
mezio-ocluzodistala, pe molarul secund o cavitate mezio-ocluzala, pe premolarul 2 o cavitate disto-
ocluzala.

Realizarea cavitatii clasice, fata de crearea unui simplu sant ocluzal, are dublul avantaj al cresterii
rezistentei prin volumul mai mare al materialului compozit, cat si prevenirea cariilor secundare in
zonele aproximale prin extinderea marginilor cavitatilor in afara zonelor de contact interdentar.

 Cavitatile astfel realizate sunt obturate intrun prim timp in portiunea verticala pana la nivelul
peretelui pulpar al cavitatii orizontale (peste care se poate aplica, cu partea plana, un fragment de
sarma semirotunda, de-a lungul intregului grup de dinti imobilizati. In cel de-al doilea timp, se
obtureaza cu material compozit cavitatile ocluzale si se realizeaza modelarea morfofunctionala la
acest nivel.

 Acestei metode i se pot aduce unele imbunatatiri:

1) folosirea de bare turnate din aliaj de crom-cobalt cu profil retentiv si obturatii din material
compozit;

2) sistemul de imobilizare “Indenta Splint System” foloseste, pentru dintii laterali, microbare de otel
fixate in santuri ocluzale, trasate intre doi sau mai multi dinti. Fixarea microbarelor se face cu
ajutorul unor microsuruburi parapulpare pana in dentina sanatoasa si se acopera cu materiale de
obturatie corespunzatoare.

7. Aprecierea critică a sistemelor de imobilizare.

8. Indicații și contraindicații în aplicarea sistemelor de imobilizare.

9.Avanteje și dezavantaje în aplicarea sistemelor de imobilizare.