PDF

16.
Indicii principali de apreciere a gradului de afectare a dinților

prin carie.
Principalii indicatori utilizaţi în evaluarea morbidităţii specifice unei anumite boli în cadrul unui
eşantion populaţional studiat, sunt prevalenţa şi incidenţa afecţiunii.
Prevalenţa unei boli se referă la numărul de cazuri de boală existente într-o populaţie la
un moment dat. Prevalenţa este un instrument util în efectuarea studiilor epidemiologice
descriptive (care descriu caracteristicile bolii din punct de vedere geografic, temporal şi în raport
de sex, vârstă, statut socio-economic, etc). sau analitice (care îşi propun să stabilească corelaţii
de tip cauzal cu anumiţi factori, consideraţi de risc pentru boala respectivă). Majoritatea studiilor
epidemiologice asupra cariei dentare sunt anchete transversale (de prevalenţă). Dezavantajul
acestor studii este acela că descriu boala doar la un anumit moment dat şi nu oferă date despre
schibările survenite de-a lungul timpului.
Incidenţa unei boli reprezintă numărul de cazuri noi apărute într-un grup populaţional,
într-un anumit interval de timp, de obicei într-un an. Acest indicator este furnizat de studiile
longitudinale. Caria dentară, fiind o boală cronică, incidenţa şi prevalenţa sunt diferite.
17. Indicele de intensitate. Gradațiile pentru estimarea intensității

cariei după OMS.
Indicatorii de intensitate ai cariei dentare – oferă informaţii asupra intensităţii
de afectare prin carie dentară a subiecţilor investigaţi. Unitatea statistică este
dintele afectat de leziune carioasă.
Cei mai importanţi indicatori din această categorie sunt indicele DMFT (CAO) şi
indicele de intensitate a cariei dentare.
Indicele DMFT (CAO) exprimă numărul de dinţi cariaţi (C), absenţi (A) şi
obturaţi (O) pentru un subiect examinat. Ca urmare, pentru calculul acestui indice
trebuie să se înregistreze, cu ocazia anchetei de morbiditate oro-dentară, numărul
de dinţi afectaţi de boala carioasă, absenţi şi obturaţi pentru fiecare persoană în
parte.
Indicele de intensitate a cariei dentare raportează numărul de dinţi DMFT (CAO)

la numărul de subiecţi bolnavi de carie dentară, reflectând astfel gradul mediu de
afectare a subiecţilor investigaţi.
Formula de calcul pentru acest indice este următoarea:

Indicii DMF-T si DMF-S (CAO-D şi CAO-S) descriu prevalenta cariei dentare pe
dinti (CAO-D) si pe suprafete dentare (CAO-S), fiind alcãtuiti fiecare din trei
componente:
- cariat (C);
- absent de cauzã carioasã (A);
- obturat (O).
Acesti indici reprezintã metoda conventionalã de estimare a gradului de afectare prin
existenta procesului carios într-un grup populational.
Se calculeazã prin insumarea celor trei componente, atât pe dintii permanenti (excluzând
molarii de minte), cât si pe dintii temporari (cao-s si cao-d), reprezentând:
 câti dinti/suprafete dentare prezintã leziuni carioase? (cariile incipiente nu sunt
incluse);
 câti dinti/suprafete dentare sunt absente ca urmare a extractiei cauzate de procesul
carios?
 câti dinti/suprafete dentare prezintã restaurãri?
18. Tabloul clinic, diagnosticul diferential si tratamentul cariei in

stadiu de macula.
Caria in stadia de macula : Stadiul de macula sau demineralizarea carioasa.

Demineralizarea adamantinei se deceleaza cu ocazia inspectiei prin faptul ca e modificata
culoarea ei normala pe o anumita portiune delimitata si prin aparitia unor macule mate,
alburii, brune deschise sau brune inchise. Procesul debuteaza cu pierdere a luciului
natural al adamantinei pe o portiune restrânsa. De obicei aceasta se inregistreaza in
regiunea coletului. Caria in stadiul de macula alba evolueaza asimptomatic si se
depisteaza doar in cazul unui examen minutios. Macula devine vizibila dupa uscarea
suprafetei dintelui cu un jet de aer. Dat fiind faptul ca macula alba comporta
demineralizare, ea se coloreaza pregnant cu solutia de 2% metilen blau. Macula
pigmentara deasemenea evolueaza asimptomatic. Macula carioasa la fel va fi diferentiata
de macula in hipoplazie si flouroza. In hipoplazie e tipica afectarea simetrica a dintilor
omonimi, ceea ce se explica prin simultanietatea formarii lor, dezvoltarii si mineralizarii
acestora. In fluoroza exista macule multiple, albe si brune , situate pe suprafata tuturor
grupurilor de dinti. Pentru fluoroza e caracteristica leziunea endemica – aparitia la toti
sau la majoritatea locuitorilor din regiunea concreta.
Tratamentul cariei in stadiu de macula:
- terapie remineralizanta in caz de macula alba
Preparate:
- 10% gluconat de calciu
- 1-3% sol remodent
- florura de sodiu 2-4 %
19. Tabloul clinic,diagnosticul diferential si tratamentul cariei superficiale:
Caria superficiala apare la nivelul maculei albe sau maculei pigmentare de pe urma modificarilor
distructive din adamantina dentara.Se observa o cavitate mica, care se determina in prezenta senzatiei
de denivelare. Pentru caria superficiala sunt caracteristic dureri pasagere de la actiunea unor excitanti
chimici:dulce,sarat,acru,la fel e posibila aparitia durerii de la excitanti termici. Fenomenul se observa
mai frecvent in regiunea coletului, in zona celui mai fin strat de adamantina.Cariile superficiale sunt
usor dureroasa la sondare datorita apropierii de jonctiunea smalt-dentina.
Diagnostic difential:
1.Hipoplazia adamantinei:
In hipoplazie suprafata adamantinei este neteda,neramolita, defectele sunt localizate la diferite nivele
ale dintilor si nu pe zonele de electie ale cariei
2.Eroziunile tesuturilor dure:
Eroziunea tesuturilor dure ale dintilor au un aspect calciform,fundul ei este neted,lucitor. 3.Defectul
cuneiform:
Se localizeaza exclusiv pe coletul dentar, are peretii duri.Evolutia este asimptomatica.
Tratamentul:
Prepararea cavitatii carioase
Prelucrarea medicamentoasa
Uscarea cavitatii
Aplicarea obturatiei de durata
20.Caria medie.Tablou clinic,diagnostic diferential si tratamentul
In caria medie bolnavii pot sa nu prezinte acuze, insa pot avea senzatii dolore pronuntate la actiunea
excitantilor mecanici, chimici si termici, dureri ce trec imediat dupa suspendarea excitantilor.
Examenul dintelui releva o cavitate carioasa nu prea adinca, umpluta cu dentina pigmentata si
ramolita, ceea ce se determina prin sondare, sonda fixindu-se in cavitate. Tavanul cavitatii pulpare
prezinta un strat satisfacator de dentina neafectata. Sondarea peretilor cavitatii este dureroasa de-a
lungul jonctiunii smalt-dentina. Sondarea planseului cavitatii este dureroasa (reactie pulpara).
Diagnostic diferential:
1.Defect cuneiform
2.Caria profunda:
In caria profunda sunt preazente acuze din partea pacientului si diversitatea datelor examenului
obiectiv.
3.Periodontita cronica:
La prepararea cavitatii cariei medii apar senzatia de durere,ceea ce nu este specific in cazul
periodontitei, durerea lipseste din cauza pulpei necrotizate. La fel difera si reactia la excitantii externi:
in caria medie dintele reactioneaza la agentii termici si chimici,iar in periodontita lipseste.Pulpa
dintelui in caria medie reactioneaza la un curnt de 2-6mA,iar in periodontita la un curent de peste
100Ma.
Tratament:
Prepararea cavitatii carioase
Aplicarea pe fundul cavitatii a captuselii din ciment-fosfat
Obturatia permanenta
21.Caria profunda.Tablou clinic,diagnosticul diferential si tratament
Sondarea releva o cavitate profunda, adesea larga ,umpluta cu multa dentina ramolita. Marginile
adamantinei sunt subminate. In timpul sondarii intrumentul se poate cufunda la o adincime mare,dar nu va
comunica cu camera pulpara a dintelui, deoarece deasupra ei ramine un strat fin(> 0,5mm) de dentina
decalcinata. Sondarea fundului cavitatii carioase este dureroasa.
Pacientul acuza dureri de la excitantii mecanici,chimici si termici ce trec imediat dupa inlaturarea
excitantului.Sondarea planseului este dureroasa.Pulpa dintelui reactioneaza la un curent de 2-6mA, insa
excitabilitatea poate fi redusa la 10-12mA.
Diagnostic difential:
1.Caria medie
Caria profunda difera de cea medie prin acuze mai pronuntate (dureri intensive de la toate tipurile de
excitanti) ceea ce depinde de profunzimea cavitatii carioase.
2.Pulpita Cronica fibroasa:
Caria profunda se distinge dupa caracterul si durata durerilor la excitantii externi,care in pulpita sunt
paroxistice si de mai mare durata, precum si de prezenta unor dureri spontane fara a se aplica careva
excitanti externi.I n carie dintele reactioneaza la un curent d 2-6 mA,in pulpite se remarca o excitare a pulpei
la 15-20mA.
Tratamentul:
1 vizita: Prepararea cavitatii carioase
Pe fundul cavitatii se aplica pasta pe baza de calciu (calciu-eugenol)
Obturatia provizorie cu dentina pe apa
2 vizita: inlaturarea pansamentului provizoriu
Pelucrarea medicamentoasa
Pe fundul cavitatii se aplica pasta remineralzanta
Obturatie permanenta
Tratamentul:
22. Metodele de bază și complementare în diagnosticul cariei dentare.
Diagnosticul cariei dentare
Diagnosticul cariei dentare presupune:
 Precizarea existenței cariilor = detectarea cariei
 Topografia (localizarea)
 Dimensiunea și extinderea
 Prezența complicațiilor precum pulpite, parodontite apicale, gangrenă/
Cum se poate pune în evidență o carie dentară?
I. Examen clinic
Are valoare limitată pentru depistarea cariilor proximale.
Inspecție
 Inspecția se realizează după o uscare prelungită pentru că pot exista demineralizări
ascunse de fluidul salivar
 La inspecție se pot observa:
 Modificări de culoare ale smalțului
 Cavități la nivelul smalțului și care pot interesa și dentina
Palparea se realizează cu sonda.
Sondarea. Trebuie efectuată cu multă grijă şi atenţie pentru a exclude la senzaţii
inutile. Sonda se reţine în cariile fisurale, pătrunzând uşor în dentina ramolită. De aceea se
recomandă la început îndepărtarea detritusului şi dentinei ramolite cu excavatorul, pentru
aprecierea profunzimii cavităţii etc.
Percuţia. Percuţia în sens vertical şi orizontal sunt negative. Numai în cazul cariilor
aproximale complicate cu un proces inflamator al parodonţiului marginal, poate fi sensibilă
percuţia în sens orizontal.
Metoda de uscare a suprafeţei dentare permite vizualizarea petei carioase, care are o
suprafaţă fară luciu, mată.
Semnulfirului de mătase se utilizează pentru diagnosticarea cariei suprafeţelor
aproximale. Flosa din mătase trecută printre dinţi se dilacerează sau se rupe.
II. Metode radiologice
Examenul radiologic. Permite de a depista şi aprecia profunzimea defectului carios,
relaţia sa cu camera pulpară, starea rădăcinii dintelui. Caria apare ca o zonă de
transparenţă cu contururi iregulare în regiunea coroanei dentare.
Pot evidenția carii proximale care nu se văd și nu sunt evidențiabile clinic.
Se pot indica:
a. Radiografia bitewing
 Cuprinde ambele arcade dentare
b. Radiografia periapicală
 Se indică când pacientul are leziuni carioase profunde și vrem să vedem dacă
există proces periapical sau pulpită (?)
c. Alte metode radiologice
 Radiografia panoramică: nu se prea folosește pentru că apar suprapuneri (dinții
frontali sunt acoperiți de aerul din cavitatea orală -> la nivel incizal apare
radiotransparență)
 CBCT : nu se indică datorită dozei mari de radiații
Metode radiologice
 Radiografia convențională , pe film
 Radiografia digitală
- Nu oferă avantaj față de radiografia convențională pe film;
- Sensibilitatea în detectarea cariilor pentru radiografia digitală nu e mai bună decât
pentru radiografia convențională , rezoluția imaginiii digitale fiind influențate de
rezoluția senzorului digital și a monitorului;
 Metoda substracției: presupune realizarea a 2 radiografii la un interval de
timp, după care se suprapun imaginile. Prin sumarea celor 2 imagini o
leziuni carioasă devine mult mai evidentă.
 Metoda enhancement filter (filtru pentru ameliorarea/amplificarea img)
III. Alte metode de diagnostic a cariilor dentare

1. Metode care utilizează lumina vizibilă
 Transiluminarea cu fibră optică și digital
 Fluorescența cu lumină vizibilă
2. Metode cu laser: Diagnodent (laser-fluorescență)
3. Metode care utilizează curentul electric
 Măsurarea conductanței electrice
 Măsurarea impedanței electrice
Transiluminarea (diafanoscopia)
Definiție: reprezintă trecerea unui fascicul luminous puternic prin țesuturile dentare.
Ne ajută doar în cazul cariilor proximale localizate la nivelul dinților frontali care au o
grosime mai mică.
Pentru cariile proximale localizate la nivelul dinților laterali se preferă radiografia
bitewing.
Indicație: carii proximale ale dinților frontali.
Avantaje: non invazivă, neiradiantă.
Diagnodent – laser fluorescența

Se foloseșe o sondă cu laser care se proiectează la nivelul suprafeței dentare. Se
înregistrează un semnal care e specific țesuturilor sănătoase și un alt semnal pentru țesuturile
afectate de caria dentară.
Metode care utilizează curentul electric
Măsurarea conductanței electrice
Un gel care transmite curentul se aplică pe dinte. Există o sondă care se plasează pe acest
gel. Substanța sănătoasă transmite un alt semnal față de țesutul demineralizat, transmiterea fiind
diminuată în cazul demineralizărilor .Prin înregistrarea semnalului se formează diferite curbe.
Măsurarea impedanței electrice
CONCLUZII
Caria dentară poate fi diagnosticată prin:
 Examen clinic: inspecție, palpare
 Radiografie
 Transiluminare
 Fluorescență
 Diagnodent
 Metode electrice
 OCT
23. Smalțul.Semnificația fiziologică.

Acopera intreaga suprafata a coroanei dentare anatomice terminându-se la colet si se sprijina pe
dentina subiacenta.
Are grosimi variabile astfel:
- la nivelul cuspizilor M este de 2,6 mm
- la nivelul cuspizilor PM este de 2,3 mm
- la nivelul marginilor incizale ale I de 2 mm
- la nivelul coletului I lat. de 0,2 mm
Deci se poate vedea ca grosimea cea mai mare se afla la nivelul suprafetelor care participa in
procesul de masticatie si ea descreste spre colet unde se termina sub
forma unei muchii inguste care acopera pe o distanta de 2-3 mm cementul radicular, realizand
ceea ce se numeste jonctiunea smalt-cement.
Joncţiunea smalţ-cement prezintă trei variante clinice :

a. cementul , care embriologic se formează mai târziu, acoperă smalţul- 60-65%;
b. smalţul se întâlneşte cu cementul- 30%
c. între cele două componente rămâne un spaţiu liber, în care dentina rămâne expusă factorilor
din mediul bucal - 5-10%, (situatie nefavorabila ea fiind o zona de minima rezistenta pt. agentii
cariogeni deoarece dentina fiind mai slab mineralizata agentii cariogeni care actioneaza direct
pot declansa producerea cariilor de colet mult mai repede. De asemenea prin actiunea factorilor
cariogeni pot aparea fenomene de hiperestezie dentinara, caracterizata prin aparitia durerilor la
atingerea zonei cu alimente, in timpul actului masticator sau in timpul periajului.
2. Caracterele fizice ale smaltului
a) duritatea sa accentuată (cel mai dur ţesut osos din organism), realizată prin gradul mare de
mineralizare. Duritatea sa variază în funcţie de zonă şi de dinte, fiind în general mai mare în
locurile cu solicitare funcţională mai intensă, locuri unde poate să atingă gradaţia 8 de duritate pe
scara Mohr.
Cel mai scăzut grad de duritate al smalţului este 5 şi se găseşte în zonele de solicitare minimă
şi anume pe feţele proximale coronare, în special spre colet.
• casant când nu este susţinut de dentina subiacentă,
• puţin rezistent la acţiunea acizilor
• neted si translucid
-transluciditatea depinde de:
- gradul diferit de mineralizare
- grad de omogenitate a smaltului
b) culoarea variaza de la alb-galbui la albastru- cenusiu, in raport cu:

- grosimea,
- structura arhitectonica a prismelor care il alcatuiesc,
- compozitia chimica,
- gradul de mineralizare astfel:
1. o mineralizare mai mare produce o culoare albă a smalţului,
2. o mineralizare mai redusă determină virarea culorii sale spre alb-albăstrui.
3. procesul de îmbătrânire însoţit de modificări de mineralizare şi deci, de reducere a proceselor
funcţionale, culoarea devine cenuşie.
- la nivelul coletului, datorita grosimii reduse, smaltul are o culoare galbuie
sau galben intens, datorita transparentei dentinei subiacente.
Importanţă clinică respectării principiului fizionomic, când se reface morfologia coronară, în
odontoterapia în protetică.
3. Componenta anorganica a smaltului

Substanţele minerale
- 90% din substantele minerale ale smaltului sunt formate din fosfati de calciu, majoritatea
prezentandu-se sub forma de hidroxiapatita, Ca10 (PO4)6 (OH)2, iar o mica parte sub forma unor
cristale hibride rezultate din înlocuirea radicalului hidroxil cu alţi ioni: fluor, clor, strontiu sau
plumb: fluorapatita, Ca10 (PO4)6 (F2OH)2 , clorapatită Ca10 (PO4)6 (ClOH)2 , Ca10 (PO4)6(StOH)2 ,
Ca10 (PO4)6 (PbOH)2 .
Radicalii fosfat pot fi substituiti de radicali de arseniat, vanadiat, silicat, sulfat sau carbonat.
- restul de 10% se gasesc sub forma de: carbonat de Ca, fosfat de Mg, clorura de Ca.
Ionii minerali care intra in compozitia smaltului
Constituienti majori:
Ca 33,6% - 39,4%
P 16,1- 18%
La dintii permanenti raportul dintre ele fiind de 2/1.
CO2 1,95%- 3,66%
Na 0,25 –0,56%
Cl 0,19% - 0,3%
K 0,05% - 0,3%
Toate componentele minerale provin din:
- alimentaţie,
- poluarea aerului şi apei,
- diverse accidente.
Aceste oligoelemente participă la reducerea incidenţei cariilor prin modificarea dimensiunilor
şi formei cristalelor de apatită.
Distribuţia acestor elemente în smalţ este diferită, astfel:
a. Stronţiu şi cuprul au o distribuţie omogenă
b. Fe, Zn, Pb, Fl, St, Cl descresc cantitativ de la suprafaţa smalţului spre profunzime
c. Carbonatii, Mg, Na, Si, Mn, Ag, Al, au o concentraţie mai scăzută la suprafaţa smalţului;
Un cristal de hidroxiapatită este alcătuit din 2500 unităţi structurale cristaline
elementare. În smalţul complet mineralizat, cristalele au o formă hexagonală.
Volumul cristalelor de hidroxiapatită din smalţ este de cca 200 ori mai mare decât
al celor din dentină. Cristalele de hidroxiapatită, atât din smalţ cât şi din dentină, prezintă striaţii
fine, dispuse paralel sau într-un unghi de 60 grade cu axul lung al cristalului.
Fiecare cristal hexagonal de hidroxiapatită este subîmpărţit în 3 coloane rombice, care reprezintă,
la rândul lor, câte o unitate structurală cristalină elementară.
4. Prisma de smalt
Prisma de smalţ, unitatea structurală fundamentală formate din cristale de hidroxiapatita
- fiecare prismă fiind alcătuită din patru ameloblaste,
- numărul lor per dinte - 5-12 milioane,
- variaza în funcţie de volumul coroanei.
Pismele de smalt parcurg smalţul de la joncţiunea amelo dentinară până la suprafaţa
dintelui.Diametrul lor :
- este mai mic în apropierea joncţiunii smalţ-dentina (1-2 microni)
- mai mare la suprafaţa dintelui (4 microni),
- lungimea lor este egală cu grosimea smalţului dintelui respectiv.
Prismele de smalţ prezintă la exterior un strat bogat în substanţă organică, care se numeşte
teaca prismei care intervine în mecanismele de elasticitate şi de difuziune ale smalţului,
conferind astfel caracteristicile esenţiale ale sale, duritatea şi difuziunea soluţiilor.
Între pereţii prismelor de smalţ nu există o ataşare intimă, astfel că apar spaţii in care se
gaseste substanţa interprismatică.
Pe o secţiune longitudinală prismele se prezintă ca nişte coloane poliedrice orientate diferit de
la o zonă la alta: la suprafaţa liberă a dintelui ele sunt paralele cu axul lung al
dintelui, apoi se înclină până la un unghi ascuţit, iar la nivelul joncţiunii smalţ-cement ajung
perpendiculare pe axul lung al dintelui
Prisme de smalt: ocluzal, oral ME
Traiectul prismelor este uşor sinuos ceea ce le conferă o oarecare elasticitate. Aceste
sinuozităţi interesează grupe de 5-7 prisme Þ Secţionarea longitudinală a unui dinte să taie
prismele după planuri diferite ceea ce determină apariţia unui fenomen optic, descris sub numele
de striile lui Hunter- Schreger. Aceste striuri apar sub forma unor benzi
clare şi benzi întunecate. Benzile clare sunt numite parazonii, şi corespund prismelor care au fost
secţionate pe o lungime mai mare.Benzile întunecate numite diazonii corespund prismelor care
au fost secţionate pe o lungime mai mică, efectul optic fiind produs de paralelismul mai mic,
respectiv mai mare dintre prismele de smalţ cea ce modifică gradul de reflexie al luminii.
Din punct de vedere clinic importanţa acestor benzi rezidă în aceea că accesibilitatea acizilor
este diferită în funcţie de orientarea prismelor, astfel încât, studiile histochimice au arătat că
parazonele sunt mai rezistente la atacul acid.
La nivelul suprafeţelor ocluzale prismele se întrepătrund, dând aspectul unui smalţ noduros,
structură care măreşte rezistenţa smalţului.
Pe traiectul lor prismele prezintă 2 feluri de strii:
1. Striile transversale
2. Striile paralele ale lui Retzius sau liniile de creştere.
5. Formatiuni particulare ale smaltului cu continut crescut de substanta organica

Substanţa organică se găseşte în cantitate mai mare şi într-o serie de formaţiuni particulare ale
smalţului numite lamele, smocuri şi fusuri.
Lamelele
- sunt formaţiuni lineare care străbat smalţul pe toată lungimea lui, mergând până la joncţiunea
smalţ-dentină.
- sunt alcătuite din substanţă organică slab mineralizată
- sunt localizate frecvent în gropiţele ocluzale ale M şi PM şi în smalţul din regiunea cervicală a
tuturor dinţilor.
- in funcţie de originea lor lamelele pot fi:
- adevărate - se formează în fazele terminale ale amelogenezei, datorită tensiunilor care apar în
cursul mineralizării
- false - apar după erupţia dinţilor şi materialul lor organic se poate mineraliza.
- Lamelele sunt considerate leziunile cicatriceale ale smalţului
Smocurile smalţului
- sunt formaţiuni organice slab mineralizate cu aspect de smocuri de iarbă
- se prezintă sub forma unor mănunchiuri de lamele ramificate şi ondulate, care încep de
la limita smalţ-dentină şi merg aprox. pe 1/3 din grosimea smalţului spre suprafaţă.
- au rolul de amortizare de şocuri datorită elasticităţii şi ajută la nutriţia smalţului.
Fusurile smalţului
- sunt zone cu deficit de mineralizare
- au aspect fusiform şi sunt localizate în 1/3 internă a smalţului, în vecinătatea dentinei, cu
frecvenţă maximă la nivelul coletului şi a cuspizilor.
- unii autori le consideră drept prelungiri ale fibrelor Tomes în smalţ.
6. Cuticulele smaltului
Cuticulele smalţului prezintă compoziţie organică şi pot fi:
- primare
- secundare
- terţiare
Cuticula primară se află între ameloblaşti şi capătul extern al prismei de smalţ.
Împreună cu epiteliul adamantin redus formează membrana Nasmith, care acoperă coroana în
timpul erupţiei dentare şi care dispare prin periaj, abraziune şi solicitare masticatorie.
Cuticula secundară apare în timpul erupţiei dentare şi este alcătuită din epiteliul gingival
perforat în timpul erupţiei şi epiteliul adamantin redus din a căror fuziune rezultă
inserţia epitelială care se fixează la coletul dintelui după terminarea erupţiei dentare.
Cuticula terţiară rămâne în locul celei primare după dispariţia sa în urma abraziunii, de aceea
se mai numeşte şi cuticula de abraziune. Ea apare după erupţia dentară spre deosebire de
celelalte două şi se depune permanent, având o compoziţie complexă reprezentată din:
- glicoproteine salivare,
- celule epiteliale descuamate,
- leucocite,
- resturi alimentare
7. Defecte de suprafata ale smaltului
În perioada odontodenezei, în timpul exercitării funcţiei datorită faptului că smalţul este un
ţesut hipermineralizat, la alternanţe de temperaturi pot apare unele defecte în smalţ care
constituie căi prin care pot pătrunde în smalţ microorganismele din mediul bucal.
Dintre aceste defecte fac parte fisurile,perikimatiile, smalţul aprismatic şi cuticulele
smalţului.
Smalţul aprismatic
- reprezintă porţiunea externă a smalţului, fiind ultimul produs de secreţie al ameloblastelor
înainte de a-şi înceta activitatea,
- o grosime medie de 30 microni.
- aspectul său este mai omogen iar prisma de smalţ are un contur imprecis delimitat, dar
gradul său de mineralizare este mai mare.
- are repartiţie mai frecventă la nivelul coletului.
Cuticulele smalţului prezintă compoziţie organică şi pot fi:
- primare
- secundare
- terţiare
Cuticula primară se află între ameloblaşti şi capătul extern al prismei de smalţ.
Împreună cu epiteliul adamantin redus formează membrana Nasmith, care acoperă coroana în
timpul erupţiei dentare şi care dispare prin periaj, abraziune şi solicitare masticatorie.
Cuticula secundară apare în timpul erupţiei dentare şi este alcătuită din epiteliul gingival
perforat în timpul erupţiei şi epiteliul adamantin redus din a căror fuziune rezultă
inserţia epitelială care se fixează la coletul dintelui după terminarea erupţiei dentare.
Cuticula terţiară rămâne în locul celei primare după dispariţia sa în urma abraziunii, de aceea
se mai numeşte şi cuticula de abraziune. Ea apare după erupţia dentară spre deosebire de
celelalte două şi se depune permanent, având o compoziţie complexă reprezentată din:
- glicoproteine salivare,
- celule epiteliale descuamate,
- leucocite,
- resturi alimentare
24. Terapia remineralizantă.Preparatele utilizate.Recomandări.

Terapia cariei prin metoda remineralizanta
Se realizeaza: suprafata dintelui se prepara mecanic minutios, curatim placa dentara prin
periaj, tamponare cu H2O2 si uscare. Se aplica pentru 15-20 min o bucata de vata
umectata in sol remineralizanta ( tamponul se schimba la fiecare 4-5 min )
Recomandari pentru pacienti in perioada de terapie remineralizanta.
- Nu se recomanda sa manince si sa clateasca gura timp de 2 ore.
- Sa consume alcool si sa fumeze timp de 2 ore
25. Principiile tratamentului chirurgical al cariei dentare. Etapele
de tratament ale cariei dentare.
Pentru prepararea unei cavitati fazele de lucru trebuie sa respecte anumite reguli generale
care au fost elaborate in 1881 de Black si care se respecta si azi.
1. Deschiderea procesului carios

→ reprezinta calea de abordare a procesului carios in scopul pregatirii cavitatii.
→ uneori efectul acestui timp de lucru necesita usurarea accesului care se realizeaza cu
ajutorul unei faze preliminare de subtiere a zonei de smalt, urmata apoi de deschiderea
propriu-zisa a procesului carios cu ajutorul unei freze globulare (cazul de carie cu
deschidere punctiforma).
Aceasta deschidere a procesului carios trebuie realizata astfel incat sa:
- fie proportionala cu intinderea in suprafata a procesului carios;
- sa fie suficient de mare pt a permite o buna vizibilitate directa sau indirecta in
procesul carios;
- sa permita un acces satisfacator a intrumentelor de lucru;
La modul general deschiderea procesului carios se realizeaza prin indepartarea in
totalitate a smaltului periferic subminat de catre procesul carios, pana se ajunge in zona de smalt
sprijinit pe dentina sanatoasa.
2. Extensia preventiva
→ urmareste extinderea marginilor viitoarei cavitati in zonele de autocuratire sau in
zonele accesibile curatirii artificiale, extensie care trebuie sa mearga pana in tesut sanatos
al dintelui pt a preveni aparitia cariei secundare marginale.
Varietatea de situatii clinice face ca extensia preventiva sa imbrace aspecte clinice
particulare in raport cu tipul de cavitate.
La dintii frontali se admit concesii in ceea ce priveste prelucrarea marginilor cavitatii pt
ca primeaza principiul fizionomic al zonei frontale dar nu sunt admise compromisuri fata de
indepartarea in totalitate a tesuturilor demineralizate si alterate de la marginea procesului carios.
3. Rezistenta peretilor cavitatii
→ urmareste prepararea unei cavitati cu peretii cat mai rezistenti la presiunile
masticatorii transmise atat direct asupra lor cat si prin intermediul obturatiei aplicate
ulterior.
In cariile ocluzale sau proximale la dintii laterali, unde presiunile masticatorii sunt mari,
peratii laterali subtiri ai cavitatii sau cei nesustinuti de dentina sanatoasa, vor fi indepartati sau
scurtati prin slefuire pana vor deveni mai grosi prin sustinerea de catre dentina sanatoasa.
La dintii frontali se vor face concesii in asigurarea rezistentei peretilor pastrandu-se din
motive estetice chiar si peretii subtiri numai din smalt la nivel vestibular, chiar daca peretele e f
subtire si nesprijinit de dentina sanatoasa la fel se procedeaza si cu unghiul incizal subminat →
se pastreaza.
Cavitatile de colet, nefiind supuse presiunilor masticatorii, nu ridica probleme in
asigurarea rezistentei peretilor.
4. Retentia peretilor cavitatii
→ mijloacele pe care le folosim in prepararea unei cavitati pt a nu permite dislocarea
obturatiei cand asupra ei actioneaza fortele de presiune, de tractiune, de alunecare in
timpul procesului masticator.
Forma de retentie a cavitatilor e specifica fiecarei clase, in general se stie ca pt asigurarea
retentiei trebuie sa:
- cel putin 2 pereti ai cavitatii trebuie realizati paraleli intre ei, si perpendicular
pe fundul cavitatii.
- fundul cavitatii trebuie sa fie plan sau convex, dar niciodata concav (palnie).
- creerea de pereti usor divergenti spre baza contribuie la marirea gradului de
retentie a intregii cavitati.
- gradul de aderenta al obturatiei la pereti poate creste si datorita asperitatilor
dentinare ale peretilor laterali care corespund cu asperitatile materialului ce se
va insera ulterior in cavitate.
Unele concesii se pot face pt materialele compozite care se stiu ca au un coeficient de
aderenta mai bun decat a amalgamelor.
5. Exereza dentinei ramolite

Timpul de curatire a cavitatii→ indepartarea in intregime a continutului procesului carios
si a dentinei alterate pana la dentina sanatoasa care trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
sa fie dura, sa fie normal colorata.
In cazul in care raman mici insulite de dentina ramolita neidentificate acestea pot genera
si alte procese carioase → carii recidive.
In cariile profunde apropiate de camera dentara, indepartarea dentinei alterate se va face
incepand de la perferia procesului carios spre centru astfel incat peretele care protejeaza camera
pulpara (pulpar sau para-pulpar) sa fie ultimul asupra caruia sa se actioneze.
6. Bizotarea marginilor cavitatii

Pentru a permite o perfecta adaptare a obturatei la marginile cavitatii, aceasta trebuie sa
aiba un contur regulat, unghiurile externe trebuie sa fie rotunjite, iar prismele de smalt periferic
nesustinute de dentina trebuie sa fie indepartate.
Bizotarea prezinta insa deosebiri de la clasa la clasa, fiind necesara mai ales in cavitatile
mari si mijlocii, la dintii laterali datorita divergentei prismelor de smalt fata de axul vertical al
dintelui (dispunere radiala).
La cavitatile aproximale, la nivelul dintilor frontali si a celor de colet se urmareste ca
marginile sa fie drepte, netede, fara anfractuozitati, deci finisate pt ca la acestea nu se face
bizotare.
7. Pregatirea finala a cavitatii (toaleta cavitatii)

→ se realizeaza prin spalarea cavitatii pt indepartarea resturilor de dentina, saliva, sange,
apoi se izoleaza dintele, se degreseaza cavitatea, se usuca, se face controlul atent al
peretilor cavitatii si mai ales a peretilor pulpar si parapulpar pt depistarea eventualelor
deschideri microscopice ale camerei pulpare, astfel prelucrata cavitatea se va putea
efectua la nivelul ei.
→ timpul urmator: tratamentul plagii dentinare
26. Etapele de tratament chirurgical ale cariei dentare
superficiale.Instrumentele utilizate pentru tratamentul cariei
dentare
Tratamentul plăgii dentinare în cavităţi superficiale
În acest tip de cavitate, pulpa dentară este acoperită de un strat gros de dentină sănătoasă,
care asigură o protecţie suficientă faţă de factorii agresivi din mediul bucal, iar infiltraţia
microbiană este redusă.
Tehnică:
- se spală cavitatea cu un jet de apă de la unit, pentru a îndepărta resturile de dentină
rezultate din frezare şi eventualele urme de sânge ce au pătruns în cavitate;
- se izolează câmpul operator;
- se realizează toaleta plăgii dentinare prin ştergerea pereţilor cavităţii cu bulete de vată
sterile îmbibate în apă oxigenată, alcool şi, în final,
- se usucă folosind sonda apă/aer de la unit.
- Următorul timp este obturarea cavităţii cu amalgam de argint sau materiale estetice
(compozite, cimenturi cu ionomeri de sticlă), urmărind timpii operatori specifici fiecărui
material în parte.
În acest tip de cavităţi, când se va folosi ca material restaurator amalgamul de argint, este
suficientă aplicarea unui lac dentar sau a unui adeziv amelo-dentinar special pentru amalgam pe
peretele pulpar/parapulpar. Dacă materialul restaurator este un compozit pentru obturaţii sau
restaurarea se face prin incrustaţie (din ceramică sau din compozit), se recurge la hibridizare prin
tehnici adezive pentru protejarea suprafeţei dentinare denudate.
27. Etapele de tratament chirurgical ale cariei dentare medii.

Tratamentul plăgii dentinare în cavităţi medii
În acest tip de cavităţi stratul de dentină care separă camera pulpară de suprafaţa dintelui are
o grosime care nu oferă aceeaşi protecţie faţă de factorii agresivi ca în cazul cavităţilor
superficiale. În această situaţie se impune aplicarea unui strat de material suplimentar, izolant
faţă de agenţii fizici şi chimici între suprafaţa dentinei expuse şi materialul de obturaţie finală.
Acest strat se numeşte obturaţie de bază şi se realizează din materiale cunoscute sub denumirea
de cimenturi dentare sau baze propriu-zise ce au rezistenţă mecanică asemănătoare cu a dentinei.
Rolurile obturaţiei de bază:
- de a conferi o protecţie fizică (mecanică şi termică) şi chimică pentru complexul pulpo-
dentinar;
- de a constitui un suport mecanic pentru restaurarea de durată, distribuind stress-ul local

exercitat asupra sa spre dentina subiacentă;
- de a fi un substituent al dentinei distruse prin evoluţia procesului carios sau îndepărtate

prin instrumentare.
Aceste obiective presupun o grosime minimă de 1 – 1,5 mm a obturaţiei de bază, care

trebuie să prezinte rezistenţă mare la compresiune, modul de elasticitate ridicat, precum şi
conductibilitate şi difuzibilitate termică similare cu cele proprii ale ţesuturilor dure dentare.
Materialele indicate pentru obturaţii de bază sunt:
- ciment fosfat de zinc;
- cimenturi policarboxilice;
- cimenturi zinc oxid-eugenol modificate;
- cimenturi cu ionomeri de sticlă.
Tehnicile de tratament diferă în funcţie de aspectul dentinei de pe peretele

pulpar/parapulpar.
a) Dentină dură de aspect normal – tehnica obturaţiei de bază(cu ciment FOZ):
- se spală cavitatea cu un jet de apă pentru îndepărtarea rumeguşului de dentină şi a urmelor de
sânge;
- se izolează dintele;
- se realizează toaleta cavităţii cu apă oxigenată, alcool
- se realizează uscarea cavităţii cu un jet de aer;
- pe o plăcuţă de sticlă se pregăteşte cimentul fosfat de zinc de consistenţă chitoasă şi se depune
la marginea plăcuţei;
- aplicarea în cavitate se face astfel: cu o spatulă bucală se ia o cantitate de ciment echivalentă cu
grosimea viitoarei obturaţii de bază şi se depune în cavitate. Cu un fuloar de ciment, prin uşoară
presiune exercitată asupra pastei, se aplică intim cimentul pe suprafaţa dentinară de pe peretele
pulpar/parapulpar, realizându-se un strat de aproximativ 1 – 1,5 mm, cu suprafaţa netedă. În
cazul cavităţilor compuse, la care obturaţia de bază se realizează şi pe pereţii parapulpari,
modelarea se poate face şi cu spatule bucale mici. În cazul în care cantitatea de ciment introdusă
iniţial nu a fost suficientă, se mai introduce, înainte de a se întări, o cantitate mică de pastă şi se
aplică în acelaşi mod.
Recomandări:
- operaţia trebuie efectuată în 2-3 min. deoarece, dacă cimentul fosfat de zinc face priză, nu se va
termina aplicarea corectă a cimentului pe peretele pulpar/parapulpar. În cazul în care s-a
întâmplat acest lucru, înainte de a modela obturaţia de bază, este bine să se îndepărteze tot
cimentul din cavitate şi să se reia operaţiunea. Nu se recomandă adăugarea de ciment proaspăt
peste unul întărit.
- consistenţa cimentului nu trebuie să fie cremoasă, deoarece se murdăresc pereţii laterali ai
cavităţii, ceea ce necesită ulterior operaţii migăloase curăţare. Aceleaşi neajunsuri pot să apară şi
în cazul când se introduce de la început o cantitate prea mare de pastă.
- partea activă a fuloarului de ciment cu care se aplică pasta se pudrează de la început în praful
de ciment, pentru ca pasta să nu adere de el şi să fie scoasă din cavitate în timpul aplicării
cimentului;
- la cavităţile de clasa a III-a se recomandă ca obturaţia de bază să aibă o suprafaţă convexă,
pentru mărirea retentivităţii cavităţii;
- la cavităţile de clasa I, atunci când peretele pulpar (fundul cavităţii) are o formă concavă, prin
obturaţia de bază se realizează o suprafaţă plană, în scopul măririi retenţiei. De asemenea, la
cavităţile de clasa a II-a, cu ajutorul obturaţiei de bază din ciment se poate îndrepta peretele
parapulpar când acesta este concav;
- dacă pe pereţii laterali şi marginile cavităţii au rămas urme de ciment, acestea se îndepărtează
în totalitate cu o freză cilindrică fină, cu excavatoarele sau cu toporiştile de dentină.
După realizarea obturaţiei de bază se trece imediat la efectuarea obturaţiei definitive.
b) Dentină dură şi pigmentată:
Pigmentarea dentinei reflectă un anumit grad de alterare şi infiltrare microbiană, care
impune luarea unor măsuri suplimentare, mai întâi de dezinfectare, obliterare a canaliculelor
dentinare, şi apoi de protecţie faţă de agenţii fizici şi chimici.
Dezinfectarea şi obliterarea canaliculelor se obţine prin:
- aplicarea pe peretele pulpar/parapulpar de lineri;
- impregnarea albă sau neagră cu azotat de argint;
- impregnarea albă cu clorură de zinc şi ferocinură de potasiu;
- badijonarea plăgii dentinare cu alcool timolat;
- aplicarea pe peretele pulpar/parapulpar de cristale de timol lichefiate prin încălzire.
Protecţia suprafeţei dentinare faţă de agenţii fizici şi chimici se obţine prin obturaţie de bază
cu ciment fosfat de zinc sau cu un ciment antiseptic, realizată după tehnica descrisă mai sus.
Termenul de liner este utilizat pentru suspensii, paste, cimenturi bicomponente pe bază de
Ca(OH)2, ZOE şi CIS convenţionale sau modificate cu răşini fotopolimerizabile. Linerii se aplică
pe suprafaţa plăgii dentinare, strict pe dentină, într-un strat de maximum 0,5 mm; se folosesc şi
în coafajul indirect şi permit realizarea unei bariere protectoare faţă de factorii chimici nocivi,
dar şi un grad de protecţie termică.
Deoarece aceste preparate, cu excepţia CIS, nu au duritate şi rezistenţă mecanică suficientă
şi nici grosimea convenabilă pentru a asigura protecţie fizică eficientă, se recomandă acoperirea
lor cu un ciment dentar (obturaţie de bază).
Folosirea cimenturilor antiseptice în tratamentul plăgii dentinare

Cimenturile antiseptice sunt cimenturi speciale, cu adaos de una sau mai multe substanţe
antibacteriene. Fără să fie propriu-zis un ciment, în această categorie poate fi inclus şi eugenatul
de zinc, care posedă proprietăţi similare.
Toate aceste materiale, pe lângă rolul lor antiseptic de durată, ca rezultat al componentelor
ce le conţin (eugenol, timol), sunt aderente la pereţii cavităţii şi au un rol izolant faţă de agenţii
fizici şi chimici.
În această situaţie, prin aplicarea lor în cavitate, se realizează atât dezinfectarea plăgii
dentinare, cât şi obturaţia de bază.
Tehnica de aplicare: a eugenatului de zinc, a cimentului cu pulbere de argint sau cu
antibiotice este asemănătoare.
Se procedează astfel:
- spălarea cavităţii gata pregătite cu un jet de apă;
- izolarea dintelui;
- toaleta plăgii dentinare cu bulete de vată sterile, îmbibate în apă oxigenată, alcool 90˚;
- uscarea cavităţii;
- pe o plăcuţă de sticlă se preapară eugenatul de zinc de consistenţă chitoasă;
- cu o spatulă bucală se iau de pe plăcuţă de sticlă porţiuni de pastă, care se aplică prin răzuirea
spatulei pe pereţii laterali ai cavităţii, în aşa fel încât cavitatea să se umple de la periferie spre
centru. Se repetă operaţia până la umplerea completă a cavităţii şi se modelează; pacientul este
chemat la cabinet dupa 24 - 48 de ore, pentru continuarea tratamentului.
În şedinţa a II-a se sculptează în masa eugenatului de zinc cu ajutorul frezelor sau a
instrumentelor de mână, lăsându-se o parte din acesta pe fundul cavităţii, ca obturaţie de bază, în
cazul în care se va folosi ca material restaurator de durată amalgamul de argint.
Tot în cazul folosirii amalgamului de argint ca material restaurator de durată, se foloseşte
obturaţia de bază cu CIS (de preferinţă fotopolimerizabil) care oferă o rezistenţă optimă la forţele
de condensare a amalgamului, precum şi la posibila degradare datorată factorilor din mediul
bucal care penetrează prin infiltraţie marginală.
Pentru restaurarea directă prin obturaţie cu compozit în cavităţi ocluzale sau ocluzo-proximale la
dinţi laterali, materialul ales pentru protecţia pulpo-dentinară este un ciment dentar compatibil cu
compozitele şi rezistent la forţele de masticaţie aplicate pe suprafaţa obturaţiei (CIS modificate
prin adaos de răşini, CIS autopolimerizabile, FOZ).
Dacă obturaţia din material compozit nu este supusă unor forţe ocluzale, atunci se poate
utiliza pentru protecţia pulpo-dentinară un liner cu Ca(OH)2 sau un liner pe bază de CIS
fotopolimerizabil.
28. Etapele de tratament chirurgical ale cariei dentare profunde.

Tratamentul plăgii dentinare în cavităţile profunde
Stratul de dentină rămas pe fundul cavităţii fiind foarte subţire (0,5 – 1 mm), nu asigură o
protecţie satisfăcătoare pulpei dentare faţă de factorii agresivi.
În această situaţie, pe lângă protecţia pulpei faţă de excitanţii chimici şi fizici şi
dezinfectarea plăgii dentinare, tratamentul trebuie să vizeze stimularea proceselor pulpare de
neodentinogeneză, pentru a se realiza, în timp, un strat suficient de gros de dentină dură, care să
separe camera pulpară de cavitate.
Actul terapeutic prin care se realizează aceste obiective se numeste coafaj indirect.
Mijloacele de realizare a coafajului indirect variază în funcţie de aspectul dentinei de pe fundul
cavităţii.
Coafajul direct este o procedura endodontica prin care se acopera - panseaza pulpa dentara cu
o substanta neiritanta, cu actiune antiseptica si antiinflamatoare, ce mentine in totalitate
vitalitatea pulpei dentare. Aceasta procedura conservatoare este implementata in cazul cariilor
profunde, cu camera pulpara deschisa si are scopul de a pastra vitalitatea dintelui prin stimularea
formarii de dentina noua, care sa acopere pulpa.
Materialul de electie in coafajul direct este hidroxidul de calciu. Acesta promoveaza vindecarea
si repararea leziunilor, obtinand formarea dentinei deasupra expunerii pulpare in 75 - 90 zile.
Coafajul indirect este o procedura endodontica utilizata in cazul cariilor profunde, in care
eliminarea tesuturilor carioase ar duce la expunerea camerei pulpare. In loc sa elimine intreg
tesutul afectat, medicul plaseaza in cavitate agenti de coafare si o obturatie temporara.
Tratamentul are rolul de a proteja pulpa de agentii exteriori si de a stimula formarea de dentina
noua.
Coafajul indirect se realizeaza conditiile in care nu exista dovezi clinice de degenerare pulpara
sau patologie periapicala. Materialul cel mai folosit in coafajul pulpar este hidroxidul de calciu.
In cazul in care procedura nu este eficienta, se trece la efectuarea tratamentului endodontic.
29. Sisteme de izolare a cîmpului de lucru.
Diga.Componentele.Metodele de aplicare.
Izolarea înseamnă realizarea accesului către dinţi cu menţinerea concomitentă a curăţeniei
câmpului operator, protejându-l contra fluidului intraoral
la izolarea câmpului operator medicul urmăreşte următoarele obiective:

— protejarea ţesuturilor moi ale cavităţii bucale (buze, obraji, limbă, gingie) de acţiunea
unor materiale stomatologice nocive;
— protejarea căilor respiratorii ale pacientului de praf la prepararea dinţilor;
— îmbunătăţirea vizibilităţii sau a accesului către câmpul operator;
— protejarea pacientului de la aspirarea sau înghiţirea accidentală a unui instrument
sau material stomatologic, precum şi de înghiţirea particulelor de depuneri dentare
sau a ţesuturilor infectate ale dintelui;
— reducerea la minim a infectării posibile a cavităţii formate (în special a pulpei
denudate) cu fluidul bucal;
— prevenirea contaminării cu umiditate a materialelor stomatologice.
Cea mai sigură şi eficientă metodă este izolarea absolută a dinţilor, care se rea- lizează
prin aplicarea unui sistem de folii de latex — cofferdam, rubber-dam, quick- dam, optidam.
Avantajele folosirii izolării absolute
Pentru pacient:
— prevenirea ingestiei şi aspiraţiei unor instrumente mici (uneori — extrem de
periculoase — de ex., — cele endodontice), şi a unor elemente străine (particule
de ţesuturi necrotice ale unui dinte şi de obturaţii), precum şi a unor substan- ţe
agresive sau a celor ce produc reacţii alergice;
— protejarea mucoasei cavităţii orale de la nime- rirea unui gel pentru gravaj sau a
unor soluţii dezinfectante (EDTA, hipoclorit de sodiu, etc);
— prevenirea reflexul vomitiv, care se manifestă la iritarea palatului moale cu jet de
aer sau de apă.
Pentru stomatolog:
— dezinfectarea îndelungată a câmpului de lucru, deoarece nu există nici o
contaminare cu fluide biologice a câmpului de lucru;
— câmpul de lucru rămâne uscat, nu este necesar de a schimba permanent rulourile
de vată;
— se asigură o retracţie a ţesuturilor moi ale ves- tibulul cavităţii bucale şi a
gingiilor în timpul preparării şi obturării;
— acces bun la câmpul de lucru;
— reducerea riscului de a molipsi un stomatolog (în cazul tratamentului pacienţilor
HIV-infec- taţi, bolnavi cu hepatită), protecţia personalu- lui medical de la
infecţii respiratorii, tubercu- loză, etc;
— pacientul nu poate încetini tratamentul prin conversaţii (uneori acest aspect este
foarte actu- al).
Dintre toate metodele cunoscute de izolare a câm- pului operator, considerăm că cel
mai bun este diga, care nu are analogi atât din punct de vedere al eficienţei, cât şi din
punct de vedere al simplităţii folosirii acestuia.
Sistemul de izolare cu digă trebuie folosit în mod în obligatoriu în fiecare tratament endodontic
din următoarele considerente: îndepărtează buzele şi obrajii, astfel uşurând accesul la dintele
tratat; protejează pacientul de înghiţirea accidentală a instrumentarului endodontic, de aspirarea
prafului, rezultat din prepararea cavităţilor carioase, fragmentelor de obturaţii; izolarea
câmpului operator (cavitatea carioasă şi cavitatea dintelui) de contaminarea cu lichide biologice
şi microbiene.
Sistemul Rubber Dam uşurează lucrul medicului stomatolog prin următoarele:
asigură o vizibilitate ameliorată; câmpul de muncă rămâne uscat şi dezinfectat; gura
pacientului rămâne permanent deschisă; exclude necesitatea clătirii gurii; asigurară
sterilitatea câmpului operator pe parcursul efectuă- rii manoperelor terapeutice; exclude
folosirii rulo- urilor de vată; economiseşte timpul (până la 20%) de lucru.
Dezavantajele folosirii sistemului Rubber Dam:
• Posibile reacţii adverse la latex. Această pro- blemă poate fi rezolvată prin
folosirea cauciucului în loc de latex;
• Modificări cu caracter iritativ a tegumentelor faciale şi a mucoasei bucale ce pot fi
uşor re- zolvate, folosind şerveţele speciale din hârtie, ce se aplică între latex şi faţa
pacientului;
• În unele cazuri, procedura de aplicare a digăi este desul de dureroasă pentru
pacient. anestezia locală poate rezolva această problemă;
• Pierderea orientărilor axiale a dinţilor. Aceas- tă problemă se rezolvă prin izolarea
nu doar a dintelui în cauză, ci şi a dinţilor vecini (a unui grup de dinţi);
Sistemul Rubber Dam este compus din mai multe elemente: piesa din latex sau
cauciuc, rama, sistemul de clame sau croşete, cleştele perforator, forceps sau aplicator,
şablon şi elemente accesorii, cum ar fi flose- le şi corzile din cauciuc. În practică se
folosesc 3 metode de aplicare a sistemului: metoda „aripii“, metoda
„arcului“ şi metoda „cauciucului“, fiecare cu indicaţi- ile şi particularităţile sale.
Materiale şi metode
Diga (confecţionată din latex sau cauciuc), de unică folosinţă, cu dimensiuni standard
(12,5 x 12,5 cm şi 15,0 x 15,0 cm). Grosimea ei poate fi diferită:
 Subţire (thin) — 0,13 — 0,18 mm. Ultrasubţire, uşor de aplicat, însă se rupe foarte
uşor.
 Medie (medium) — 0,18 — 0,23 mm. este cel
mai des folosită. Se manevrează uşor, posedă un grad bun de elasticitate, se foloseşte
pe larg în endodonţie şi în metodele conservative de tratament.
 Groasă (heavy) — 0,23 — 0,29 mm. fiind apli- cată, produce o retracţie gingivală
bună, practic nu se rupe.
 Extragroasă (X-heavy) — 0,29 — 0,34 mm. Nu
se rupe în condiţii extremale. la aplicare se obţine un efect maximal de retracţie
gingivală, dar în acelaşi timp, este greu de adaptat.
 Grosime specială (Sp -heavy) — 0,34 — 0,39 mm. acest tip de digă este folosit doar
atunci, când este necesară o protecţie maximă specială a ţesuturilor.
Materiale şi metode
1. Diga (confecţionată din latex sau cauciuc), de unică folosinţă, cu dimensiuni
standard (12,5 x 12,5 cm şi 15,0 x 15,0 cm). Grosimea ei poate fi diferită:
 Subţire (thin) — 0,13 — 0,18 mm. Ultrasubţire, uşor de aplicat, însă se rupe foarte
uşor.
 Medie (medium) — 0,18 — 0,23 mm. este cel
mai des folosită. Se manevrează uşor, posedă un grad bun de elasticitate, se foloseşte
pe larg în endodonţie şi în metodele conservative de tratament.
 Groasă (heavy) — 0,23 — 0,29 mm. fiind apli- cată, produce o retracţie gingivală
bună, practic nu se rupe.
 Extragroasă (X-heavy) — 0,29 — 0,34 mm. Nu
se rupe în condiţii extremale. la aplicare se obţine un efect maximal de retracţie
gingivală, dar în acelaşi timp, este greu de adaptat.
 Grosime specială (Sp -heavy) — 0,34 — 0,39 mm. acest tip de digă este folosit doar
atunci, când este necesară o protecţie maximă specială a ţesuturilor.
2. rama, un element de care se fixează piesa de cauciuc. Poate fi confecţionată

din metal şi din mase plastice. ele pot fi de trei tipuri:
 Yong — cadru metalic, cu forma ce aminteşte litera „U“. este uşor de
manipulat. Dezavanta- jul este radioopacitatea.
 Starlite visu-fram — identică cu cea de mai
sus, dar confecţionată din plastic radiotransparent.
 Nygard-Ostby. Confecţionată din material
plastic, radiotransparent, de formă ovală, cu o faţă concavă şi una convexă,
fapt care îi oferă un grad bun de mulare pe faţa pacientului şi o izolare
perfectă împotriva contaminării opera- torii.
3. Clamele. există o multitudine de clame ce dife- ră prin formă şi dimensiuni,
prevăzute pentru diferite grupuri de dinţi şi diferite situaţii clinice. Clamele au
rolul de a fixa piesa din latex sau cauciuc pe dintele operat şi realizează retracţia
gingivală. Criteriul de bază în alegerea corectă a clamei sunt: fixarea maximă a
icurilor clamei la nivelul coletului dentar. Părţile componente ale clamei sunt:
arcul, de la extremităţile căruia porneşte câte un braţ. Pe fiecare braţ se găsesc
2-3 icuri cu rol de ancorare pe dinţi, câte 1-2 orificii, destinate plasării
forcepsului şi poate fi sau nu prezentă o aripioară. la diferite clame, forma
icurilor repetă designul coletului dentar, din care cauză, clamele se clasifică
după principiul anatomic în:
 Clame pentru molarii superiori;
 Clame pentru molarii inferiori;
 Clame pentru premolari;
 Clame pentru premolari, canini şi incisivi.
În funcţie de nivelul aplicării, clamele se vor clasi- fica în clame pentru rădăcina
dentară şi pentru coroa-na dentară există clame cu şi fără aripioare
2. Cleşte perforator (Poanson). este instrumen- tul prevăzut pentru crearea

orificiilor în piesa din latex sau cauciuc, pentru izolarea dinţilor. la formă
este asemănător unui cleşte. În func- ţie de producător (Ivory sau
einsworth), ele pot fi de două tipuri. ambele tipuri de perfo- ratoare au două
braţe. Pe braţul superior se află un ic perforator, iar pe cel inferior — un disc
mobil, prevăzut cu cinci orificii, în care pă- trunde icul în momentul
acţionării celor două braţe. orificiul cel mai mare, cu diametrul de 2,0 mm
este prevăzut pentru crearea orificiilor pentru izolarea molarilor. al doilea
orificiul, cu diametrul de 1,5 mm, este prevăzut pentru molarii cu
dimensiuni medii şi premolarii vo- luminoşi. al treilea orificiu, cu diametrul
de 1,00 mm, este prevăzut pentru premolarii cu dimensiuni reduse, canini şi
incisivii superiori. al patrulea orificiu, cu diametrul de 0,5 mm, este
prevăzut pentru incisivii inferiori.
4.Forcepsul (aplicator), derivă din forcepsul gi- necologic ca design şi
funcţie, adaptat pentru îndepărtarea braţelor clamelor, făcând posibilă
aplicarea lor peste convexităţile dinţilor.
Metode de aplicare:
1.Metoda „aripii“. Se foloseşte doar în cazul folosirii clamelor cu aripi. Metoda constă
în fixarea clamei şi a cauciucului concomitent pe dinte. Pentru aceasta, cauciucul se
introduce şi se fixează în orificiul creat în piesa de cauciuc sau latex. Cu ajutorul
forcepsului se îndepărtează braţele clamei, care se fixează pe dinte. Controlul asupra
dintelui, ce necesită izolare, se efec- tuează prin orificiul din cauciuc, care se obţine
prin aplicarea şi îndepărtarea braţelor forcepsului. După aceasta, cu ajutorul flosei,
cauciucul este trecut în spa- ţiile interdentare.
2.Metoda „arcului“. Se foloseşte la izolarea grupu- lui de dinţi laterali. Ideea constă în
aceea, că mai întâi pe dinte se fixează clama, iar cauciucul este aplicat ulterior, mai întâi pe
arcul clamei, apoi pe rând, pe fiecare braţ al clamei. Se fixează cauciucul de ramă, apoi
este trecut prin spaţiile interdentare cu ajutorul floselor. Pentru metoda dată se folosesc
clame exclusiv fără aripi.
3.Metoda „cauciucului“. Se foloseşte preponderent pentru grupul frontal de dinţi şi

este realizat cu ajutorul asistentului. Mai întâi, pe dinte este aplicată piesa din cauciuc
sau latex, ea este trecută prin spaţi- ile interdentare, după care este aplicată clama sau
alt mecanism de fixare. asistentul sau medicul propul- sează cauciucul prin spaţiul
interdentar şi îl menţine la nivelul coletului, deplasând gingia de pe suprafeţele
vestibulară şi orală, astfel efectuându-se controlul efi- cienţei fixării clamei. După
aceasta, cauciucul este fi- xat de ramă. Cu ajutorul floselor, cauciucul este trecut prin
spaţiile interdentare.
30. Sistemele adezive și rolul lor. Clasificare sistemelor adezive.0
Clasificarea sistemelor adezive actuale
a) Dupa modul de actiune:
b) dupa forma de prezentare si tehnica de lucru;
-adezivi tip I in 3 etape= generatia IV-a (gravaj acid separate:
acid/primer/rasina)
-adezivi tip II in 2 etape= generatiaaV-a (gravaj acid separate: acid/primer+rasina)
-adezivi tip III in 2 etape= generatia a VI-a (autogravant: acid+primer/rasina)
-adezivi tip IV o etapa= generatia VI si VII (autogravant: acid+primer+rasina)
cerintele esentiale pe care trebuiesa le intruneasca un adeziv dentinar efficient si factorii
de care depend eadeziunea dentinara.
-Adeziune puternica cu dentina,smalt.
-Sa fie bine tolerat de complex pulpo/dentinar.
-Inchidere perfecta a canaliculilor dentinari.
-Priza prin autopolimerizare/sistem dual.
-Adeziune/timp scurt manipulare si realizare cat mai usoara.
-Sa permita adeziunea in mod egal la mai multe substraturi.
Indicatiile adeziunii
• Restauratii directe cu rasini compozite
• Cimentarea adeziva a restauratiilor integral ceramice, sau metalo-ceramice
• Restauratii cu amalgam
• Sigilarea santurilor si fisurilor
• Reconstituiri de bonturi
• Tratamentul hipersensibilitatii dentinare
• Cimentarea bracket –urilor
• Repararea lucrarilor protetice din portelan sau compozit
Clasificarea adezivilor:
 istorica in functie de perioada de aparitie
 stiintifica
Clasificarea.istorica
A.Prima.generatie
1952-1982
• Monomeri hidrofobici
• Intensitatea legaturii adezive
• redusa 2 - 3 MPa
Primul brevet de adeziv -1951
• Primii adezivi dentinari comercial
• Servitron- contine GPDM
• Cervident - SS White (1965)
Necesita o legatura chimica cu ionii de calciu
A..doua..generatie
1980-1985
• Esterii metacrilici ai acidului fosforic
1978- Takeyama – 4META
1979 – Fusayama – Phenyl –P
1982 – 3M – Scotchbond
1. Imbunatatesc umezeala de suprafata
2. Necesita legatura chimica cu calciul
3. Smear layer ramane intact
4. Intensitatea leg. adezive - 5 to 6 MPa
A treia generatie de adezivi

1985-1991
Introducerea sistemelor adezive
Mecanism de actiune :
Modificarea smear layer-ului
Intensitatea leg. adezive - 8 to 12 MPa
Reprezentanti:
• Tenure
• Gluma bond
• Scotchbond
A patra generatie de adezivi
1990
• Conceptul de demineralizare totala
• Principiul adeziunii micromecanice a stratului hibrid - Nakabayashy 1982
• Sisteme adezive in 3 etape
Reprezentanti :
AII Bond
Optibond FL
Clearfil Liner Bond
Syntac
Scotchbond Multi Purpose
A cincea generatie de adezivi
1995
Contin :
• Monomeri hidrofili
• Solventi organici
• Apa
A sasea generatie de adezivi
1995
• Adezivii autodemineralizanti
Combina agentul demineralizant
cu primer - ul
A saptea generatie de adezivi
2000
• Adezivii autodemineralizanti
Combina agentul demineralizant
cu primer – ul si rasina adeziva
Contin :
• Monomeri hidrofili
hidrofobi
• Solventi organici
Clasificarea stiintifica
Pe baza:
• Principilor de actiune
• Numarul de secvente de aplicare
A. Adezivi care modifica smear layer-ul

B. Adezivi care indeparteaza smear layer-ul
C. Sisteme adezive care dizolva smear layer-ul
A. Adezivi care modifica smear layer-ul
31. Proprietățile fizico-chimice. Mecanismul de interacțiune a sistemelor
adezive cu țesuturile dure dentare.
Aspecte fizice privind adeziunea
Este realizată prin fenomene mecanice între segmentele care se unesc.
a. Mecanică: este caracteristică restaurărilor neaderente la ţesuturile dure dentare. Se realizează
exclusiv prin design-ul cavităţilor care trebuie să aibă o anumită „formă de retenţie”
b. Prin microretenţii („micro-mecanică”): este practic adeziunea fizică propriu-zisă. Se
realizează prin două mecanisme în care sunt implicate pe de o parte suprafaţa dentară, iar pe de
altă parte modificările dimensionale pe care le pot suferi diferite medii adezive.
Aceste două mecanisme sunt:
• Efectul geometric – se referă la neregularităţile de suprafaţă care pot ţine în contact două
corpuri solide Adezivii dentari în stare lichidă sau semilichidă pătrund în neregularităţile de
suprafaţă ale structurilor dentare, obţinute în urma condiţionării acide. În urma prizei, stratul
adeziv devine solid şi rămâne în contact cu suprafaţa dentară.
• Efectul reologic – dacă pe o suprafaţă a unui solid se aşează un lichid sau un semisolid care va
trece în stare solidă, este posibil ca în urma contracţiei sau expansiunii, după caz, cele două
suprafeţe să se ajusteze de aşa manieră încât să adere fizic una la alta (este cazul amalgamului
condensat în cavităţi).
Aspectele fizice legate de adeziune se bazează pe atracţia exercitată între două corpuri aflate în
contact foarte strâns, datorită forţelor apărute între moleculele (sau între atomii) de la suprafaţa
acestora. Tipurile de forţe de atracţie implicate în adeziunea fizică sunt:
- forţe intermoleculare;
• forţe electrostatice;
• forţe specifice.
Cei mai mulţi adezivi folosiţi în medicina dentară aderă fizic prin forţe de atracţie
intermoleculare.
Aspecte chimice privind adeziunea
Din punct de vedere chimic adeziunea reprezintă unirea (lipirea) a două corpuri, din acelaşi
material sau din materiale diferite, cu ajutorul unui compus chimic, numit adeziv. Ea se
realizează în urma reacţiilor prin care se formează legături chimice între suprafeţele aflate în
contact.
Adeziunea chimică apare prin formarea de legături chimice:

A. Legăturile chimice intramoleculare (interatomice) menţin atomii legaţi în molecule (de
aceea sunt denumite legături de valenţă primară – puternice).
a. legături ionice;
b. legături covalente;
B. Legăturile chimice intermoleculare se formează între molecule, ioni sau atomi fără legături,
în alte condiţii (de aceea sunt denumite legături de valenţă secundară – slabe).
a. forţe van der Waals: se formează cel mai des – pot apărea între toate structurile chimice
b. legături (punţi) de hidrogen
c. interacţiuni cation
32. Ce prezintă plaga dentinară. Deosebiri dintre plaga dentinară și cea a
țesuturilor moi.Remedii.
Plaga dentinara-1.leziune dentinara rezulata in urma prepararii unei cav.carioase.2.o suprafata
de dentina expusa mediului extern(cav.pentru carie,slefuirea dintilor –bont dentar in protezare)
Caracteristici:
1. Este nesingerinda
2. Este expusa direct factorilor iritanti din mediul bucal
3. Este o plaga infecata
4. Prezinta la suprafata sa un lichid=Limfa dentinara
5. Pe suprafata plagii avem =>Detritus Dentinar Remanent(DDR)=particule fine de aspect
globular alcatuite din matrice de colagen mineralizata,rezultata prin zdrobirea dentinei in
timpul actului chirurgical de prep. A cavitatii
Remedii medicamentoase util. in trat. Plagii dentinre
 Apa oxigenata
 Clorhexidina
 Furacilina
33. Ce prezintă lichidul dentinar.

Lichidul dentinar- lichid adapostit in interiorul canaliculilor dentinari.Numit si limfa dentinara
o Asemanator la compozitie cu lichidul interstitial
o Componenta diferita fata de limfa si singe
o Are in compozitie( enzime,aminoacizi,minerale)
o Rol trofic p/u complexul pulpo-dentinar
o Reprezinta un mediu de cultura (nutritiv)p/u m/o=>dezavantaj
34. Tratamentul plăgii dentinare în cavități superficiale, medii și

profunde.Remedii.
Cav.superficiale
1. Spalare,izolare
2. prelucrare medicamentoasa -ser fiziologic,apa oxigenata,clorhexidina,furacilina
3. Uscare
4. Material definitiv de obturare
Cav. Medii
1. Spalare,izolare
2. Toaleta plagii(prelucrare medicamentoasa)-ser fiziologic,apa
oxigenata,clorhexidina,furacilina
3. Uscare
4. Material de obturare izolatoriu
5. Material de obturare definitiv
Cav. profunde
1. Spalare,izolare
2. prelucrare medicamentoasa-ser fiziologic,apa oxigenata,clorhexidina,furacilina
3. Uscare
4. Aplicarea pastei curative pe baza de Ca
5. Material de obturare izolatoriu
6. Material de obturare definitiv
35. Noțiune de coafaj indirect. Indicații și contraindicații în coafajul indirect.
coafaj indirect-aplicarea unei obturatii curative,pe baza de hidroxid de Ca asupra peretelui
parapulpar(alcatuit din dentina colorata sa usor pigmentata si camera pulpara inchisa)!utilizata in
trat. Cariilor profunde
Indicatii
1. Pulpita acuta de focar
2. Pulpa accidental denudata
3. Virsta tinara-pina la 30 de ani
4. Electroexcitabilitatea pulpei=>20—25mA
5. Lipsa unor afectiuni cronice asociate cu afect. Acute inainte/in timpul trat
6. Lipsa schimbarilor radiologice la apex
7. Lipsa reactiilor alergice la prep.medicam adm.
8. Dinte ce nu poate fi supus unui trat. Protetic
9. De la momentul aparitiei durerii-nu mai mult de 24h
10. Dentina suprapulpara neinfectata
Contraindicatii
1. Virsta peste 35 ani
2. Stare generala cu afectiuni cronice(diabet,aterscleroza,avitaminoze,paradontite)
3. Cav. Carioasa in zona cervicala
4. Schimbari radiologice la apex
5. Folosirea dintelui ca sprijin(stilp) la protezare
6. Elecrtosensibiltate peste 25 mA
36. Paste curative utilizate în coafajul indirect și componența lor.Mecanismul

de acțiune. Tehnici și procedee de tratament.Remedii curative
fotopolimerizabile.
Paste pe baza de hidroxid de Ca
o Calcimol "VOCO"
o Life "kerr"
o Dycal "dentsply"
o Septo-calcine ultra "septodont"
Paste pe baza de fluor
MTA(mineral trioxide agregate)
o Proroot mta "dentsply"
Cement fosfat de Ca
Cement policarboxilat
ZOE(zinc-oxid eugenol cement)
Mecanismul de actiune
1. Efect bactericid
2. Act. Antiinflamatorie si deshidratanta
3. Stimuleaza procesele de remineralizare
Tehnici si procedee de trat
 Pe fundul cav. E lasa putina dentina patologic schimbata
 Se aplica un strat de hidroxid de Ca(0,5 mm) , cu sonda butonata pe portiunea mai
profunda a planseului cav.=>dupa uscarea ei cu un jet de aer
 Se acopera cu un ciment ionomer
37. Scopul tratamentului cariei dentare profunde în două vizite.
38. Forma lăuntrică a cavităților carioase localizate la colet și pe suprafețele

vestibulare.
Cav de clasa a V
forme
1.ovala
2."in rinichi"
39. Grosimea adamantinei în zona coletului.Particularătățile preparării

cavităților carioase de colet cu extindere subgingivală.
Grosimea adamantinei în zona coletului-0,5mm
Particularătățile preparării cavităților carioase de colet cu extindere subgingivală
 Indepartarea gingiei-ata de retractie,diatermocoagulatoru
 Cav se formeaza =>freza con invers ,fisurala
 Planseul trebuie sa repete curbura suprafetei V(daca depaseste 1,5mm)
 Cav.nu se face adinca
 Se bizoteaza marginile 0,5 mm
 Fundul se face plat daca nu depaseste ,5 mm
40. Particularitățile evoluției carie de clasa II după Black.

 Caria aproximala la dintii laterali este a 2 forma dupa cl.I ce apare dupa 8 ani
 Creste ca frecventa dupa erupria primului molar permanent,ce stringe punctele de
contact,deci creaza zone de retentie alimentara
 Apare deobicei simetric pe dinti omologi si in oglinda
 Evolueaza de obicei mai rapid decit cea ocluzala producind frecvente deschideri pulpare
41. Variante de cavități de clasa II după Black.

1. Carii pe ambele fete proximale ale aceluiasi dinte
2. Carii pe o fata proximala+colet
3. Carii pe o fata proximala+ ocluzal
4. Carii situate fata in fata pe fetele proximale a 2 dinti vecini=>in oglinda
5. Carii sub punctul de contact
6. Carii la niv. Punctului de contact
7. Carii asupra punctului de contact
42. Particularitățile preparării cavităților cu și fără crearea acccesului.

Daca cav. E localizata pe suprafata de contact si dintele vecin lipseste,ea se formeaza fara a fi
scoasa pe suprafata masticatorie
Daca dintii vecini sunt prezenti accesul se face prin fata masticatorie
43. Prepararea cavităților verticale.
 Cav principala formata din 4 pereti(V,O,gingival,parapulpar) –forma
rectangulara(cav.cutie)
 Adincimea cav,raportata prin latimea peretelui gingival=>min 2 mm
 Peretii V si O =>usor inclinati axial
 Peretele parapulpar=>plan
 Unghiul de intilnire intre pereti=>bine precizat
44. Prepararea cavităților orizontale.

 Platou suplimentar
 Necesar p/u fixarea mai buna a obturatiei in cav. Verticala
1. Conturul cav.depinde de desenul ocluzal
2. Trebuie sa fie in prelungirea cav. Verticale
3. Intre cele 2 cav. Apare o zona(istm)=>latimea lui 1/3 din latimea maxima a cav. (este
indicata bizotarea lui)
4. Adincimea cav=>cca 2mm
5. Fundul cav. Trebuie sa se afle mai jos de jonciunea smalt-dentin(0,5-1mm)
Forme(cruciforma,triunghiulara,trifoi,coada de rindunica)
45. Cavitățile MOD, VDO, VMD și prepararea lor.

Cavitati comune
MOD(mezio-ocluzo-distal)
VDO(vestibulo-disto-ocluzal)
VMD(vestibulo-mezio-distal)
Pregătirea unei cavităţi comune mezio-ocluzo-distale. Această situaţie solicită o pierdere mai mare de
substanţă dentară sănătoasă şi devine necesară frecvent la nivelul premolarilor, a căror suprafaţă ocluzală
îngustă nu permite pregătirea distinctă a două cavităţi de clasa a II-a.
Pregătirea propriu-zisă a cavităţii MOD
Deschiderea proceselor carioase poate fi obţinută în două moduri:
- deschiderea separată a fiecărui proces carios, prin mijloace corespunzătoare stării crestei lor marginale;
- deschiderea simultană a celor două procese carioase;
deschiderea se poate realiza cu o freză sferica, con invers sau cilindrică pentru turbină; se acţionează de-a
lungul şanţului intercuspidian mezio-distal, până se ajunge la suprafaţa dentinei. Dacă unul din cele două
procese a subminat creasta marginală de smalţ, prin acţiunea frezei de turbină se cade, la acest nivel, în
cavitatea carioasă, lărgindu-se în continuare accesul. În cazul în care creasta marginală de smalţ este integră,
pentru deschidere se acţioneză vertical cu o freză sferică extradură deasupra tavanului cariei până se creează
un tunel. Prin largirea tunelului cu freza sferică, se obţine o breşă care este mărită până se asigură un acces
satisfăcător.
Porţiunea orizontală a acestei cavităţi diferă prin următoarele caractere:
- are un aspect liniar;
- este continuă pe toată suprafaţa ocluzală de la cavitatea mezială la cea distală;
- are o lăţime aproape uniformă pe tot traiectul ei;
- respectă desenul cuspidian;
- este mai puţin adâncă (mai ales la premolari, pentru a nu acţiona ca o pană) şi mai lată.
46.Metode de tunelare(completa și incompletă)

Tunelarea incompletă-prepararea țesuturilor dentare fără perforarea smalțului feței
proximale. Tunelarea completă-perforarea cu freză a lamei adamantinei demineralizate
sub punctul de contact.
-Tunelizarea verticală( dinspre suprafața ocluzală spre procesul carios)
-La ajungerea in cavitatea carioasă se efectuează prepararea cavității și se înlătura
țesuturile dure necrotizate
-Cavitatea e spălată cu apă, prelucrata cu sol. Antiseptice, obturată(cu cement ionomer sau
compozit).
47.Metodele de diagnostic ale cariei de contact.

1)Semnul firului de mătase. Flosa din mătase trecută printre dinţi se dilacerează sau se
rupe.
2)Transiluminarea(cu lampa fotopolimer) Maculele carioase se caracterizează prin
contururi iregulare cu diferit grad de intensitate, variind de la nuanţe deschise până la
închise şi care se evidenţiază pe fondul general luminos al coroanei dentare.
3)Examenul radiologic Caria apare ca o zonă de transparenţă cu contururi iregulare în
regiunea coroanei dentare.
48. Restabilirea punctului de contact. Importanța. Instrumente. Bizotarea

pragului gingival.
Punctele de contact- sunt localizate pe partea proximala a coroanelor unde dintele face
contact cu dintii adiacenti ai aceleiasi arcade dentare.
Punctul de contact se restabileste cu ajutorul matricii. Matricea este o piesa dentara
metalica sau nemetalica care se fixeaza pe dinte dupa diferite tehnici, avand ca scop
adaptarea perfecta a obturatiei la nivelul pragului gingival si realizarea unei arii de contact
cu dintele vecin corect plasate.
Exista 2 metode de aplicare a matricii: 1.Matricea este pusa in modul traditional, este fixata
aplicind captuseala izolatorie pe toti peretii dupa aceasta amalgamul este introdus in
cavitatea pregatita. 2. Este folosita la localizarea cavitatii principale pe suprafata de contact
posterioara, cind este dificil abordul catre ea, este aplicata captuseala izolatorie, este fixata
matricea, apoi amalgamul este introdus in portii mici.
Instrumente:Matricea(metalică/plastică)
Penele dentare
Importanța:
Prevenirea pătrunderii alimentelor
Stabilizarea dinților arcadelor pentru un contact ocluzal bun
Dispersia forțelor ocluzale
49.Particularitățile de evoluție ale carie dentare clasa 3 și 4 după Black.
Clasa 3
-Extindere V sau O
-Extindere cu subminarea crestei marginale
-Extindere pe dintele vecin(în oglindă)
Clasa 4-carie care a interesat și unghiul incizal.
-distructia redusa a unghiului incizal
-distructie masiva a unghiului incizal
50. Variante de cavități carioase de clasa 3.

1. carii proximale care întrerup continuitatea crestei marginale de smalţ, localizate faţă în faţă pe
doi dinţi vecini(în oglindă)
2. carie proximală care întrerupe continuitatea crestei marginale situată faţă în faţă cu o carie
proximală incipientă;
3. carii proximale care subminează creasta marginală de smalţ, situate faţă în faţă pe doi dinţi
vecini;
4. carie proximală care subminează creasta marginală de smalţ situată faţă în faţă cu o carie
proximală incipientă, la doi dinţi vecini;
5. carii proximale incipiente situate faţă în faţă pe doi dinţi vecini;
6. carie pe una sau ambele feţe proximale, care se continuă cu o carie de colet.
51.Crearea accesului spre cavitățile de clasa 3 cu localizare diferită.

acces prin fata orala, cind e afectata creasta
acces prin fata vestibular
acces direct pe fata proxiamal lezata cind lipseste un dinte vecin, este o diastema
52.Particularitățile preparării și formarii cavităților de clasa 3.

-Dacă Caria s-a extins spre suprafața orală se vor forma și unele cavități comunicante pe
aceste suprafețe ale dintelui
-Mișcări spre colet pentru a nu deteriora rezistența unghiului incizal
-Unghiurile cît mai pronunțate între suprafețe
-Se efectuează puncte de retenție în direcția marginii incizale și pereților laterali
-Putem lăsa dentină pigmentară
53.Particularitățile preparării și formarii cavităților de clasa 4.

-Cavitatea se formează foarte precaut
-unghiul de înclinare către axa dintelui sa fie mai mic de 90 grade
-Putem lasă dentina pigmentară
-Retenție numai din precizarea unghiurilor dintre pereți
-Netezirea marginilor de smalț
-Crearea unei cavități suplimentare de retenție pe fața orală a dintelui nu mai adîncă de 2
mm, preferându-se o extindere mai mare in suprafața, nu se face bizotarea marginii de
smalț.
54.Metode de restabilire a unghiurilor lezate in dinții frontali.
-distructia redusa a unghiului incizal, posibil de refacut cu un material compozit
-distructia unghiului incizal care se va reface cu un material de obturatie neadeziv(CIS)
-distructie masiva a unghiului incizal care necesita mijloace speciale de retentie
55.Pivoți parapulpari. Caracteristica lor. Metoda de restabilire a unghiurilor

cu ajutorul pivoților parapulpari.
Pivotii parapulpari sunt dispozitive metalice fixate in adincitura formata in dentina mai
mica decit grosimea pivotului(0,05) la o adincime de 2mm.In adincime se fixeaza pivotul
parapulpar, daca are filet se insurubeaza, daca este confectionat de medic(0,5-0,7) se
fixeaza.
In functie de modul de agregare la dentina:
1.pivoti fixati prin cementare;
2.pivoti fixati prin fixtiune;
3.pivoti fixati prin infiletare.
Este o tehnica de adeziune amelo-dentinara:
*pentru dintii vitali - pivoti parapulpari(dentinari);
*pentru dintii devitali - pivoti corono-radiculari.
Se indica cind retentia materialului de restaurare la dinte este deficitara si necesita a fi
suplimentata. Folosind pivoturi parapulpari se exclude formarea cavităților suplimentare.
56.Clasificarea materialelor de obturare. Cerințele prezentate. Metodele de

alegere a materialului de obturație.
1)Materiale pentru obturaţii definitive [de durată] — pentru restabilirea formei anatomice
şi a funcţiilor.
1.Materiale pentru obturarea directă dinţilor.
• Cimenturi (minerale/ polimerice);
• Materiale de obturaţie metalice (amalgame, coezive);
• Materiale de obturaţie polimerice (mase plastice, compozite, compomere, ormo- cere).
2.Materiale pentru obturarea indirectă a dinţilor.
• metalice;
• ceramice;
• polimerice.
II.Materiale pentru obturaţii coronare provizorii — pentru plombarea temporară a cavităţii
dentare.
III Materiale pentru obturaţii [căptuşeli]:
• curative;
• izolatorii.
IV Materiale pentru umplerea canalelor radiculare.
1. Materiale pentru obturaţii provizorii;
2. Paste (sealere);
3. Filler.
V Adezive.
1. Autopolimerizabile (cu polimerizare chimică);
2. fotopolimerizabile;
3. dual cure.
VI Sigilanţi superficiali.
1. Fisurali;
2. radiculari;
3. pentru obturaţii.
Cerinţ ele
Să adere relativ bine la pereții dentari
Să fie introduse, aplicate ș i modelate uș or în cavitatea carioasă ;  
Să fie îndepă rtate cu uș urință din cavitatea carioasă cu ajutorul instrumentelor de  
mână sau a celor rotative;  
Să nu coloreze dintele;  
Să poată fi pă strate îndelungat în condițiile unui cabinet stomatologic
Să aibă un timp de priză convenabil  
Să aibă în mediul bucal o rezistență mecanică suficientă la acțiunea forțelor   masticatorii;
Să posede proprietă ți antiseptice;  
Să nu fie nocive față de întregul organism;  
Să fie bune izolatorii termice ș i electrice;  
Să prezinte gust ș i miros agreabil, sau să lipsească acesta absolut.  
Să nu afecteze pulpa dintelui;  
Să aibă efect antiinflamator ș i reparator asupra pulpei dentare;  
Să exercite o acțiune bactericidă ș i bacteriostatică ;  
Să fie plastice;  
Să suporte presiuni masticatorii după întă rire.

Pentru obturația provizorie:
Dentina artificiala,Dentin-pasta,Vinoxolul, Gutaperca ,Cimenturile zinc-oxid-eugenol si
policarboxilici,Materiale polimerice- Clip,Voco,Septodont,Vivodent
Pentru obturația izolatorie:

Ciment fosfat si cement hidrofosfat
Cement policarboxilat
C.glasionomer e
Sisteme adezive ale compozitelor

Lacuri izolatorii
Pentru obturația de bază curativă:

Materiale cu continut de hidroxid de calciu :auto/fotopolimerizabile
Cimenturi de zinc-eugenol:
Paste curative cu fluor:Gel Elmex / Ciment zinc fosfat cu fluor
Paste medicamentoase combinate cu remedii curative:

gata preparate/preparate in farmacii la comanda.
Pentru obturația de durată:

- Cementuri minerale pe baza de acid fosforic:fosfat de zinc,silicate,silicofosfate
- Cementuri polimerice pe baza de acid poliacrilic /alt acid organic
- Cementuri ionomere de sticla
- Glasionomeri de cimentare (de fixare)
- Glasionomeri de restaurare
-Lineri sau obturatii de baza
- Cementuri rasini:acrilice,diacrilice
- Compozite:auto,termo,fotopolimerizabile
 
57.Proprietatile fizico-chimice ale compozitelor autopolimerizabile.

* formarea microporilor în timpul amestecării materialului
* se micsoreaza in volum
* timp redus de manipulare
* aderenta buna la peretii cavitatii
* este plastic
* relativ inofensiv pentru pulpa dintelui
* instabil fata de lichid bucal
*nu este suficient rezistent
*difera de tesuturile dintelui prin culoare
58.Proprietatile fizico-chimice ale compozitelor fotopolimerizabile.
• Adeziune chimica buna la tesuturile dentare dure
•Priză controlată
•Priză rapidă
* Radioopac
•Stabilitate îmbunătățită a culorii
• Biocompatibilitate buna
• Coeficient de dilatare termica cu cel al smaltului si dentinei
• Rezistenta mare la compresiune
• Rezistenta redusa la abraziune
• Duritate
• Chimic mai rezistente
• Plasticitate
•Nu aderă de instrumente. Se manipulează și se modelează ușor
•Rezistență crescută la șlefuire
59/60. Tehnica preparării cavităților în aplicarea materialelor compozite

auto/fotopolimerizabile.
Etapele fundamentale în prepararea cavităților sunt:
• Deschiderea cavităţii carioase.
• Extensia preventivă a cavităţii carioase.
• Necrectomia (excizia [exereza] smalţului şi dentinei alterate [patologic modificate]).
• Formarea [modelarea] cavităţii; atribuirea acesteia unei forme, ce facilitează o adeziune
mai bună a materialului de obturaţie.
• Bizotarea [netezirea] marginilor de smalţ ale cavităţii carioase.
Principile de baza ale lui Black sunt:

1. Marginile cavității formate trebuie sa fie netede, drepte, fară zimții. Marginile de smalt
subminate, fară dentină subiacentă, trebuie să fie înlaturată, pentru a preveni fracturarea
lor.
2. îndepartarea minuțioasă și completă a dentinei carioase.
3. Extinderea profilactică a limitelor cavitații carioase pînă la a.n"zone imune"
(nereceptive) cu scopul prevederii cariei recidivante.
4. Crearea unei cavitați în formă de casetă(cutie) este optimă pentru o retenție stabilă
maximă a obturației și dintelui aparută în cadrul masticației
• Pereții și fundul trebuie să formeze unghi drept de 90.
• Peretele cavitații trebuie să vină verticali si plan .
• Trecerea unui perete în altul trebuie sa fie sub un unghi(reprezinta o exceptie doar
cavitatea de clasa V-a
• Cavitatea formată poate avea o configurație din cele mai variate triunghiulară,
dreptunghiulară, halteriformă, cruciformă,etc.
• Fundul cavităţii este făcut, de regulă, drept şi plan; servesc drept excepţie cavităţile
carioase profunde.
• Pereţii trebuie să fie verticalizaţi.
• Formarea trecerii de la fundul cavităţii către peretele lateral, cu colţuri bine exprimate =
90°.
• Formarea trecerii a unui perete în altul sub unghi. Fac excepţie cavităţile de clasa V-a.
• Marginile smalţului trebuie să fie drepte şi netede.
•Unghiurile de întîlnire între pereți bine precizate
•Peretele parapulpar-plan
•Pereții V și O ușor înclinați axial.
75. Hipoplazia, fluoroza și hiperplazia. Etiologie.
Hipoplazia este o anomalie de dezvoltare, care constă în subdezvoltarea dintelui sau a
ţesuturilor dure dentare în urma tulburării funcției a ameloblaștilor (în cazurile grave
scînd se dereglează și dentinogeneza) și odontoblaștilor.Ea afecteaza atât dinții
permanenți chât și cei de lapte.
Etiologia Apariţia hipoplaziei ţine de tulburări brutale în organismul copilului, la baza
cărora se află factori exogeni şi/sau endogeni. Dintre factorii endogeni fac parte
anomaliile de primordializare a celulelor embrionului, printre factorii exogeni pot figura
agenţi cu influenţă nefavorabilă asupra dintelui în dezvoltare sau a fătului integral. În
practica stomatologică ne întâlnim mai frecvent cu hipoplazia smalţului dentar.
Hiperplazia de smalt Constă în producerea exagerată de smalț în cursul dezvoltării.
Cauze
-Traumatismele produse în timpul dezvoltării organului smalțului induc hipersecreția de
substanță minerală, ca mecanism de protecție. Dupa erupția în cavitatea orală, această
hipersecreție se traduce prin dinți cu o cantitate mai mare de smalț decât omologii lor.
- Anomaliile congenitale de dezvoltare ale mugurilor dentari.
Fluoroza este o afecţiune endemică ca consecinţă a acţiunii toxice a fluorului în timpul
formării şi mineralizării smalţului şi dentinei.
Cauza Concentratia de fluor crescuta in apa potabila ( norma 1,5 mg/l )…
76. Clasificarea hipoplaziei, fluorozei și hiperplaziei.

Hipoplaziile smalţului se împart în: locale şi sistemice.
Hipoplazia locală se referă la cazuri cu prezenţă a hipoplaziei la 1 sau la 2 dinţi. Ea
rezultă din tulburări ale metabolismului într-o zonă localizată în apropierea primordiilor
dinţilor constanţi; de exemplu, poate fi vorba despre un proces inflamator în regiunea
apexului rădăinii dintelui de lapte.
Hipolazia sistemică. După manifestările ei clinice, care deseori corespund gravităţii
procesului, hipoplazia se împarte în trei forme:
— modificări în culoarea adamantinei;
— subdezvoltarea adamantinei care include formele: maculată, ondulată, punctiformă,
fisurată, scalarată;
— lipsa smaltului (E.V. Borovschii, 1990).
Hiperplazia nu are clasificare, dar putem spune..
Forme particulare de dinți hiperplazici
Dinții Hutchinson – incisivii centrali sunt în formă rotundă, de butoiaș; acesta reprezintă
un semn patognomonic al sifilisului.
Dinții Turner – apar în urma traumatizării foliculilor dentari în perioada de dezvoltare.
Dinții prezintă pete albe sau galben-brune bine delimitate și smalț în cantitate redusă.
Fluoroza este o afecţiune endemică ca consecinţă a acţiunii toxice a fluorului în timpul
formării şi mineralizării smalţului şi dentinei.
Clasificarea după B.K.Патрикеев(1956) în funcţie de gravitatea procesului se disting
următoarele forme:
1. haşurate;
2. maculată;
3. granular– cretoasă;
4. erozivă;
5. distructivă.
OMS (1997) (Organizatia Mondiala a Sanatatii) recomanda urmatoarele coduri si criterii de

calsificare a fluorozei:
1. Norma. Suprafaţa smalţului este netedă, strălucitoare, crem- albă palidă.

2. Chestionabillă. Dereglări uşoare ale semitransparenţei smalţuluinormal, care se manifestă
prin câteva macule albicioase.
3. Foarte uşoare. Macule mici netransparente, situate iregular pesuprafaţa dintelui şi care ocupă
mai puţin de 25% din suprafaţadentară.
4. Uşoară. Sectoarele cu macule albe sunt mai mari şi ocupă până la50% din suprafaţa dintelui.
5. Moderată. Suprafeţele dentare sunt abraziate, frecvent sunt depistatemacule cafenii cu o
formă iregulată.
6. Severă. Sunt afectate toate suprafeţele smalţului, pot fi dereglări ale formei dentare, iar
esenţială este prezenţa defectelor unitare sau care se contopesc. Frecvent sunt depistate macule
cafenii.
7. Exclus (de exemplu dinte acoperit cu coroană).
8. Nu se înregistrează.
77. Tabloul clinic al hipoplaziei, fluorozei și hiperplaziei.

Hipo si Hiperplazia : Modificările smalţului pot fi: superficiale, profunde, solitare sau
multiple şi de diferite dimensiuni. Pot fi linii şi fisuri, brazde în jurul coroanei, dispuse la
diferit nivel, ele sunt paralele marginii incizale sau ocluzale Forma maculată sau
cretoasă uneori prezintă ten albicios sau gălbui, se caracterizează prin faptul că
pacienţii nu expun senzaţii neplăcute. Maculele sunt localizate pe suprafeţele
vestibulare, sunt două, netede, lucioase, la coloraţia vitală nu se colorează, nu se
măresc în dimensiuni.
Pentru fluoroză sunt caracteristice: macule cretoase, macule de culoare galbendeschisă, care
uneori conferăun aspect „tigrat” smalţului; macule de culoare galben-
închisă sau brune. În unele cazuri pot apărea defecte punctiforme. În dependenţă de
forma şi gradul afectării se modifică caracterul maculelor: de la macule mici,
albicioase aproape invizibile – până la macule întunecate, eroziuni pe toate suprafeţele
dinţilor, care duc la distrucţii ale ţesuturilor dure şi formei coroanei dentare. Gradul de
afectare este condiţionat de cantitatea de fluor în apa potabilă.
78. Diagnosticul hipoplaziei, fluorozei și hiperplaziei ,,
79. Diagnosticul diferențial al hipoplaziei, fluorozei și
hiperplaziei.
Diagnosticul diferenţial al hipoplaziei se face cu :
1 Caria incipientă, superficială-petele sunt unitare,situate în regiuneaa
cervicală,cretoase,rugoase,absorbcoloranții,smalțul este fără luciu.
2.Fluoroza-pete albe/galbene pe zonele bombate ale
dinților.
Caracterizarea Fluoroza Hipoplazia

Aparitia Pina la eruptie Pina la eruptie
Defect cosmetic si Defect cosmetic, rar
Acuze sensibilitate sensibilitate
Localizare Toate suprafetele Toate suprafetele
Numarul de macule Multe Preponderent
Permeabilitatea Nu este marita Nu este marita
Macule albe, galbene, Dipresiuni de diferite forme,
Semne clinice maro, negre apalzii
80. Tratamentul hipoplaziei, fluorozei și hiperplaziei ,,

Hipoplazii: Tratamentul se efectuează individual, în funcţie de forma clinică a afecţiunii şi
de vârsta pacientului. Se utilizează terapia remineralizantă, măsuri de restaurare sau înălbire
Ю.А. Фёдоров, В.А. Дорожина, 1997). Autori citaţi au propus o schemă de tratament a
afecţiunilor necarioase care constă în efectuarea terapiei reminalizante complexe (locale şi
generale) în cazul afecţiunilor în formă de maculă, iar în cazul defectelor de ţesut terapia
emineralizantă este precedată de tratamentul restaurativ al dinţilor.
Terapia remineralizantă generală prevede administrarea:
1. Glicerofosfat de calciu câte 1,5 g/zi (la cei cu vârste de la 14-16 ani) timp de o lună.
2. „Clamin“ câte o pastilă în zi cu 15 min. preprandial ( de la 10 ani ), timp de o lună.
3. Complexele polivitaminice reprezentate de „Complivit“ sau „Qadevit“, câte 2 drajeuri în zi
de la 10 ani), timp de o lună.
Terapia remineralizantă locală
1. Antrenarea pacienţilor în igienizarea corectă a cavităţii bucale.
2. Utilizarea pastelor de dinţi cu conţinut de fosfaţi .
3. Electroforeză cu soluţie de glicerolfosfat de calciu de 2,5 % (pacienţilor după 10 ani),
Алешина Н.Ф., Кондратенко А.А., 2005).
Tratament reconstructiv
n cazul defectului de smalţ, se efectuează o cură generală de remineralizare după care
esuturile dentare se restabilesc cu ajutorul materialelor de plombare sau prin metoda
ortopedică ce prevede acoperirea cu coroane de inveliş.
De menţionat că metoda ortopedică este destul de agresivă fiind indicată în tratamentul de
restabilire coronară a dinţilor hipoplazici în:
— Stadii avansate, cu distrucţii coronare masive;
— În cazul aplicării punţilor dentare în scopul restabilirii breşelor arcadelor dentare.
Tratamentul reconstructiv terapeutic include:
Obturaţia — înlocuirea ţesuturilor dentare afectate până la 1/3 din suprafaţa coronară cu
materiale pentru restaurarea, prin tehnica unui strat timp de 20–30 minute.
Restaurarea — înlocuirea ţesuturilor dentare afectate prin tehnica din 2–3 straturi cu material
compozit, la un loc de muncă adaptat pentru tehnica adezivă timp de 60 minute. Din
categoria de restaurări fac parte defectele ce în trecut se tratau ca restaurări indirecte (în
laborator): venire, coroane, punţi.
Restaurare estetică — restabilirea ţesuturilor dentare afectate în parametrii estetici ai dintelui
şi arcadei dentare, cu compozit, prin tehnica de mai multe straturi fără limita timpului, la loc
de lucru adaptat pentru tehnica adezivă (Burlacu V., Radlinschii S.V., Radlinscaia V.N.,
2006).
Fluoroza
- reducerea dozelor excesive de F
- majorarea rezistenței organismului
- indicarea tratamentului medicamentos cu
conținut de Ca,P, vit.C,D,microelemente
- inlăturarea defectului cosmetic(în formele hașurată,maculată,granular - cretoasă
decolorarea cu acizi organici urmată de terapia de remineralizare,iar in formele erozivă
și distructivă restaurari estetice cu materiale compozite,sau tratament ortopedic).
81. Profilaxia hipoplaziei, fluorozei și hiperplaziei.

Profilaxia se realizează prin o dezvoltare normala a copilului in primul an de viata,
combaterea cariei la dinții de lapte sau prin tratarea ei in stadii incipiente..
83. Amelogeneza imperfectă.
Reprezintă o tulburare în dezvoltarea adamantinei cu manifestărivariate ce depind
de severitatea patologiei. După gravitatea procesului sunt descrise 4 forme de
manifestări clinice:
Prima formă – dinţii erup în termeni cuveniţi, dar uneori sunt puţin mai mici decât în
normă. Din cauza micşorării laţimii coroanelor,între dinţi apar treme. Smalţul este
neted, lucios, dar are o culoare galbenă sau cafenie. Pe diferiţi dinţi pot fi diferite nuanţe
de c u l o r i
. F o r m a a d o u a – dinţii erup în termen, dar coroanele sunt mai voluminoase la

colet sau o mărime egală. În primul caz dinţii au o formă conusoidală, în cazul doi pot
avea o forma cilindrică. Dinţii pot avea o culoare galbenă, galbenă – cafenie.
F o r m a a t r e i a – dinţii erup în termeni normali, au o formă,mărime şi culoare

normală, dar pe suprafaţa albă a smalţului persistă fisuri cu orientare haotică. Spre
deosebire de hipoplazie, fisurile pe suprafaţa dintelui nu sunt orientate orizontal, dar mai
frecvent vertical. Sunt lezaţi toţi dinţii – are loc erodarea smalţului cu degajarea dentinei
F o r m a a p a t r a – coroanele dinţilor au formă şi dimensiuni normale, dar la
erupţie se observă că adamantina este cretoasă, fără luciu, uşor se detaşează de la
dentină cu degajarea dentinei. Dentina la început are o culoare gălbuie, apoi devine
cafenie
Tratamentul:
pentru a păstra adamantina recurgem la terapia remineralizantă, albire, restaurări
dentare.
84. Dentinogeneza imperfectă.

Este o leziune ereditară cu tulburări în formarea numai a dentinei. În unele cazuri,
pacienţii pot cauza dureri de la rece şi fierbinte. Dar mai frecvent se adresează
în legătură cu afecţiunile parodontale (gingivite, parodontite),mobilitatea dinţilor fără
pungi parodontale. Căderea timpurie a dinţilor. Radiologic dinţii au rădăcini
scurte,rudimentare cu nişte apexuri ascuţite, canalele nu se proiecteză, camera pulpară
nu coincide cu forma normală.Coroana dinților având o forma,dimensiune și culoare
normală. În ţesuturile periapicale – manifestări de tipul chisturilor cu contururi clare.
85. Osteogeneza imperfectă.

Osteogenesis imperfecta sau boala oaselor fragile este una dintre cele mai frecvente
displazii scheletice. Este o boala generalizata a tesutului conjunctiv care se poate
manifesta prin unul sau mai multe dintre urmatoarele elemente: sclere albastre, fata
triunghiulara, macrocefalie, surditate, dentitie defectiva, torace in butoi, scolioza,
deformari ale membrelor, fracturi, laxitate articulara si retard al cresterii. Caracteristicele
aditionale precum constipatia si transpiratiile excesive pot aparea de asemenea.
In osteogenezis imperfecta modificarile patologice sunt observate in toate tesuturile in
care tipul 1 de colagen este un component important, cum este osul, ligementele,
dentina si sclerele. Defectul principal este cantitativ sau calitativ al colagenului tip 1.
Mutatiile in genele care codeaza colagenul tip 1 afecteaza una sau doua gene,
numarind peste 80% dintre cazurile de osteogenesis imperfecta.
Morbiditatea si mortalitatea asociate cu osteogenesis imperfecta variaza larg in functie
de genotip. Variabilitatea depinde si de mutatiile suferite. Corpul prezinta virtual multiple
fracturi in toate oasele. Forma perinatala este fatala la citeva ore dupa nastere, desi unii
bebelusi supravietuiesc citeva luni.
Osteogenesis imperfecta are si o forma usoara, in
care adultii care nu au suferit inca nici o fractura se adreseaza medicului datorita
fracturilor altor membri ai familiei. Intre cele doua forme de boala exista un continuu de
severitate.
Pina recent corectarea chirurgicala a deformarilor, fizioterapia si sustinerea ortotica
erau principalele optiuni terapeutice pentru osteogenesis imperfecta. Odata cu
intelegerea mai profunda a mecanismelor moleculare ale bolii, a cistigat popularitate si
tratamentul medical pentru cresterea masei osoase si a duritatii osului. Se
folosesc bifosfonatii, pamidronatul, care inhiba resorbtia de os mediata de osteoclaste
prin legarea de hidroxiapatita. Imbunatateste semnificativ evolutia bolii tip III, IV prin
scaderea frecventei fracturilor, cresterea densitatii osoase, scaderea durerii osoase si
cresterea inaltimii. Se administreaza hormon de crestere pentru stimularea functiei
osteoclastelor, hormon paratiroid recombinat uman, transplant de maduva.
86. Sindromul Stainton-Capdepont.

Este o leziune ereditară. Sunt afectaţi dinţii temporari şi permanenţi, dar mai sever sunt
afectaţi cei temporari.
Dinţii au dimensiuni şi formă normală, dar la erupţie dinţii deja sunt lipsiţi de
adamantină, au o culoare galben- brună. Apoi treptat ei se distrug de
abraziune. Smalţul are margini ascuţite,dentina este lucioasă, poleită, prin ea adesea se
prevedecavitatea dentară umplută cu dentină.
Durerile sunt absente. Electroodontometria pulpei în majoritatea
cazurilor este zero, sau în unii dinţi se mai determină o reacţie uşoară a ei.Dinţii se
erodează complet, apar gingivite. Rădăcinile dinţilor potfi foarte subţiri, scurte cu canale
obliterate. În ţesuturile periapicale se observă focare de rarifiere a osului, pot fi
depistate chisturi, fistule,conținutul de apă în dinți este sporit iar al materiilor minerale
redus.
Tratamentul este foarte dificil,eficiente fiind mai ales metodele ortopedice
87. Boala oaselor de marmură sau osteopetroza.

Este o patologie rară cu osteoscleroza difuză în majoritatea oaselor scheletului. Se
deosebesc două forme: benignă şi malignă.
În forma benignă se observă scleroza oaselor maxilarelor şi dereglări în dezvoltarea
dinţilor( erupţie întârziată, modificări de structură). Dinţii au rădăcini rudimentare,
obliteraţia cavităţii dentare. Dinţii treptat se distrug.Sinusurile frecvent sclerozate.
Diagnosticul diferential se face cu urmatoarele afectiuni: hipoparatiroidismul, boli
myeloproliferative, boala Paget, pseudohiperparatiroidismul, metastaze osteoblastice,
leucemia.
88. Traumatismul dentar.Cauzele.Clasificarea traumatismuluia cut.
Distingem traume acute:contuzia, luxatia, fractura.
Contuzia dintelui- In timpul primelor ore apare o senzatie de durere ce se accentueaza
in timpul muscarilor. In urma contuziei uneori se poate rupe facscicolul vascular, care
provoaca o hemoragie in pulpa dintelui.
Luxatia dintelui- deplasarea dintelui in alveola.
Fractura dintelui poate interesa o parte coronara sau intregime, la fel si a radacinii.
Contuzia- o stare aparută în urma loviturii puternice de niște obiecte tari cu afectarea
paradonțiului,mobilitate, dar fară deplasarea dintelui.
Caracteristica contuziei:
1.Inclavare
2 . D i n t e l e s e p r e z i n t a c u p a r a d o n țiul distrus, fracturat, mobilitate.
Fractura orizontala/oblica
F.d. de cor. 1/3 - fara deschiderea camerei pulpare
F.d. de cor. 1/2 - fara sau cu deschiderea pulpei
F.d. de cor. 2/3- cu deschiderea pulpei
F. d. de radacina 1/3
F.d. de radacina1/2
F.d. de radacina 2/3.
89. Tabloul clinic, diagnosticul și tratamentul luxației dintelui.

Luxatia dintelui - o deplasare a dintelui in alveola in dependenta: (extruziva, laterala, intruziva)
Ectruziva: traumatism dentar caracterizat prin deteriorarea totală sau parţială a ligamentelor
periodontale rezultând slăbirea ancorării şi deplasarea axială a dintelui din alveolă.-alveola
osoasă este intactă, iar deplasarea axială generează aspectul de protruzie mai mult sau mai puţin
accentuată a dintelui interesat.
Structurile afectate: pachetul vasculo-nervos pulpar este erupt; ligamentele periodontale : o parte rupe
si restul elongate; radacina dentara este expusa pe o anumita suprafata
Laterala: raumatism dento-parodontal caracterizat de deplasarea dintelui în alt ax decât cel de erupţie.
este însoţită de o fractură a peretelui alveolar vestibular sau palatinal care rareori afectează un singur
dinte.- în cele mai multe cazuri apexul dintelui interesat este forţat în peretele osos deplasat, dintele
devenind imobil.
Structuri interesate: Pachetul vasculo-nervos pulpar este rupt.• Ligamentele periodontale sunt parţial
sau total rupte.•Peretele alveolar vestibular sau palatinal este fracturat.•Apexul dintelui este
blocat.•Ligamentele periodontale cervicale sunt comprimate
Intruziva: reprezintă traumatismul prin care dintele este dislocat axial în osul alveolar. Este însoţită
defractura cominutivă a osului alveolar.-de regulă este un traumatism extensiv implicând mai mulţi
dinţi.
Structuri interesate:•Pachetul vasculo-nervos apical este rupt.•Ruperea ligamentelor
periodontale.•Contuzia ligamentelor periodontale.•Contuzia osului alveolar.• Plagă la nivelul
marginii gingivale
Tratament: Evidenta indivituala, dieta curatatoare timp de o saptamina , in caz de inclavare-
repozitionarea, prelurarea medicamentoasa, dintele se fixeaza cu compozit-conect
Traumele acute sunt supuse prepoderent dintilor forntali superiori, drept consecinta poate aparea
fractura dinteleui la diferite niveluri
90. Tabloul clinic, diagnosticul și tratamentul contuziei dintelui.

Contuzia dintelui-o stare aparuta in urma loviturii puternice de niste obiecte tari cu afectarea
paradontiului , mobilitate, dar fara deplasarea dintelui .
-în primele ore apare o senzaţie de durere ce se accentuează în timpul muşcării. În urma
contuziei uneori se poate rupe fascicolul vascular, care provoacă o hemoragie în pulpa dintelui.
Tratament: Evidenta indivituala, dieta curatatoare timp de o saptamina , in caz de inclavare-

repozitionarea, prelurarea medicamentoasa, dintele se fixeaza cu compozit-conect
Traumele acute sunt supuse prepoderent dintilor forntali superiori, drept consecinta poate aparea
fractura dinteleui la diferite niveluri
91. Tabloul clinic, diagnosticul și tratamentul fracturii dentare.

Fractura dintelui - poate interesa o parte a sau coroana in intregime si radacina . Traumele acute
sunt supuse prepoderent dintilor forntali superiori, drept consecinta poate aparea fractura
dinteleui la diferite niveluri
Fractura orizontala/oblica
F.d. de cor. 1/3 - fara deschiderea camerei pulpare
F.d. de cor. 1/2 - fara sau cu deschiderea pulpei
F.d. de cor. 2/3-cu deschiderea pulpei
F. d. de radacina 1/3
F.d. de radacina1/2
F.d. de radacina 2/3.
Factura verticală a dintelui de coroană
Diagnosticul: -examinarea menuțioasă a dintelui
Obiectiv: mobilitatea, luxație, edem
Radiologic: marirea sau îngustarea fantei periodontale, prezența liniei de factură
In caz de fractura, e necesar de stabilit starea pulpei (Intacta, sau cointeresata in fractură ).
Dacă e vorba de o fractură coronară pe 1/3 fara cointeresarea pulpei dupa o remterapie, local se
va face restaurarea coroanei cu compozite. În cazul fracturii coronare pe 1/2, 1/3, când pulpa este
trau mată, se poate incerca metoda biologică (conservativă) sau ampu-tarea vitală cu restaurarea
ulterioara a coroanei.
Atunci cand fractura coroanei trece la 2/3 de coroană se efectuează depulparea dintelui cu
restaurarea ulterioară(pivot metalic/sintetic). în cazul în care are loc fracturarea radacinii la
nivelul pri-mei 1/3 se recurge la extractia dintelui. Ulterior - înlocuirea dinteluise face cu
,,conect" + compozite.Daca linia fracturii se află la nivelul 1/2, 2/3, asemenea dinte se
pastrează în 2 situații:1.Dintele se fixează, se supune tacticii dc așteptare. Daca dintele s-a intărit,
durerile au dispărut, radiologic procesul apical lipsește,dintele nu este schimbat la culoare, EOD
este in limita 2-10 mkA-dintele este salvat.Radiologie:linia fracturii se consolidează.
2. Dintele se fixează, dar se schimbă în culoare, EOD- 90 -120 mkA.
Radiologic:se observă un proces în regiunea apexului sau fracturii. In această situație sc
efectuează tratament endodontic, obturație cu pivot metalic, la necesitate - apecotomie
92. Necroza acidă.Etiologie.Tablou clinic.Diagnostic, diagnostic
diferențial.Tratament.
Necroza - reprezinta un defect structural al tesuturilor dure
Etiologie: apare in rezultatul actiunii acizilor asupra dintilor si poate fi intilnita la persoanele:
care muncesc un timp îndelungat în condiţii neprotejate in procesul de producere a acizilor
orgaici si neorganici; pacienti cu gastrite hiperacide (acidoza); anacide in urma utilizarii HCL-
lui. Mai frecvent provoacă necroză- acidul clorhidric, azotic, sulfuric şi mai rar se observă
necroze de la acţiunea acizilor organici.
Clasificare: Acumularea vaporilor în aer modifică pH salivar până la 5,8-6,2, iar ca rezultat
area loc decalcinarea smalţului. Luînd în calcul sistematizarea etiologică a necrozei ea poate fi :
-Exogenă(chimică)
-Endogenă
Tabloul clinic: Subiectiv: Deja în fazele iniţiale a necrozei acide pacienţii au senzaţii de
strepezire, amorţire, apoi hiperestezie pronunţată de la agenţi termici, chimici şi mecanici.
In toate cazurile sufera in primul rind dintii frontali superiori. Pot apărea şi dureri spontane în
dinţi. Uneori apare o senzaţie de lipire a dinţilor la angrenare. Cu timpul aceste senzaţii dispar în
urma depunerii dentinei terţiare şi distrofiei pulpei sau necroza ei.
Obiectiv: Cu timpul adamantina capătă un aspect opac, mat cu o culoare gri – murdară sau
întunecată, devine rugoasă. Are loc distrucţia ţesuturilor. Adamantina dispare, apar margini
ascuţite a dinţilor care uşor se fracturează. Mai frecvent sunt lezaţi dinţii frontali pe suprafaţa lor
vestibulară. Coroanele incisivilor şi caninilor se micşorează în înălţime, iar marginea incizală
devine ovală, uneori coroanele capătă o formă de clin. Treptat coroanele dinţilor frontali se
ruinează până la gingie, apar gingivite, molarii şi premolarii sunt supuşi abraziunii.
Diagnosticul diferential:
Se stabilește în raport cu eroziunea pentru care este caracteristică prezența suprefeței
lucioase,dure,poleite ,pe cînd în necroza suprefața e rugoasa , moale ( dimeneralizata)
Tratamentul si Profilaxia:
- examinarea multilaterala, la prezenta xerostomiei este necesar echilibrul Ph-ului si a cantitatii
de saliva
- tratament remineralizator se aplica diferite remedii ce contin Ca, P, F, microelemente
- utilizarea lacurilor ce contin F, Belec-F, hidroxid de Ca
- acoperirea dintilor cu Admira Protect , fotopolimer , armacer pentru izolarea si protejarea
tesuturilor denare
- igiena cavitatii bucale cu paste
- clatituri ambundente cu solutii bazice ( bicarbonat de sodiu)
- restaurari coronare cu compozie
- tratament specific al afectiunilor generale ce pot provoca necroza
- administrarea preparatelor Ca, P , microelemente si a complexului de vitamine
93. Defectul cuneiform. Etiologie.
Defectul cuneiform-o patologie necarioasă a ţesuturilor dentare dure, apărută posteruptiv,
condiţionată de formarea leziunii pe suprafaţa dentară sub formă de con.
Clinic se manifestă prin apariţia defectului de ţesut dentar pe suprafaţa vestibulară a dinţilor la
nivelul coletului.
Acuzele pacienţilor sunt hiperestezia şi dereglări ale aspectului fizionomic.
Defectele cuneiforme se intilnesc 34% din cazuri pe prim plan sunt:
caninii 36%; premolarii 20%; molarii 13%; incisivii 8%; persoanele cu asemenea defecte sunt rar
afectate de carie si se observa preponderent la virsta medie si in etate.
Dupa localizare:
radicular; de colet (cervical); coronar
Etiologie: Apare sub influenţa factorilor mecanici, este suspectată periuţa de dinţi. Stîngacii care
işi curaţă dinţii părţii drepte mai minuţios, defectele se observă pe partea dreaptă. Dar ca contra
argument la teoria mecanică servesc datele că defectul cuneiform apare şi la persoanele care nu
folosesc periuţi. Defectul cuneiform nu este însoţit de senzaţii dolore, cîteodata pacienţii pot să
indice locul defectului la colet.Dar uneori defectul poate să progreseze dar lent şi aprofunzîndu-
se el nu produce necroză sau osteoporoză, în foarte rare cazuri pacientul poate să declare o
durere pasageră de la agenţi termici, chimici şi mecanici. Defectul cuneiform
cuprinde o grupa de dinţi. Pereţii defectului sunt duri, lucitori şi netezi. Uneori defectul poate
atinge o profunzime atît de mare, că se poate produce fractura coroanei.
94.Abraziunea dentara .Etiologie

Atritia- eprezinta uzura dentara cauzata de contactele dento-dentare antagoniste
Etiologie: Trauma cronica sau abraziunea dinților reprezintă un proces care se infaptuiște în
timpul întregii vieți si provoacă schimbarea formei anatomice a dinților, roaderii, abraziunii
tesuturilor dure dentare, cu suprafata plana bine delimitata circumscrisa, observate diferite striatii
intro singura directie pe aceiasi supratata, fetele antagonistilor coincid perfect una fata de alta
Clasificare:
Abraziunea poate fi:
•Fiziologica în limita smalțului
•Tranzitorie în limita smalțului și dentinei 50-60ani
•Patologică în limita dentinei la vîrsta de 30 -40 ani
-Dupa gradul de abraziune patologica poate si clasificata in 3 grupe:
gr1- 1/3 coroana
gr2- 1/2-2/3 coroana
gr3- abraziunea coroanei pina la gingie
-Dupa suprafetele abrazive:
orizontala; verticala; combinata
-Dupa continuitate:
limitata; generalizata
-Localizarea forma si viteza formarii abraziunii mai poate fi influentata de tipul ocluziei:
ortognata, dreapta, progenica.
Gradul de abraziune a tes dur dentare depinde de :
Factorii locali: caracterul alimenteleor, intentsatea utilizarii aparatului dentomaxilar, starea
ocluzieil lipsa molarilor, nerespectarea ternologiilor de protezare, defectele arc dentarel ocluzie
traumatica incazul afectiunilor parodontale si anomaliilor; anomalii ocluzale sau dentare; factori
profesionali in activitatra cusutoreselor, cizmarilor, muzicantilor
Factori generali: dereglari endocrine, metabolice, afect ale SNC (bruxizm), afectiuni ale TGI,
dereglari ereditare
95. Eroziunea dentară.Etiologie.
Eroziunea- un defect de progresare inreversibil al tesuturilor dure dentare, superfiial care se
datoreaza unui proces chimic fara implicarea florei microbiene; leziune cu o pierdere progresivă
a smalţului şi dentinei. Se localizează pe suprafeţele vestibulare a dinţilor, rar cea orala a dintilor
superiori frontali , rara premolari.
Clasificare:
1.afectarea suprafetelor superficiale ale smaltului ( corespune leziunii timpurii , eroziunea
smaltului)
2. afectarea localizata a smaltului si a dentinei, sprafata dentinei abraziate ocupa nu mai mult de
1/3 din suprafata totala a coroanei
3. leziunea generalizata: dentina dezgolita ocupa mai mult de 1/3 de afectiune. apartinind
leziunilor avansate , eroziunea smaltului si dentinei.
Tablou Clinic: Au o fromă ovală sau rotundă. Mai frecvent sunt afectaţi incisivii superiori,
caninii şi mai rar premolarii. Nu afectează dinţii arcadei inferioare. Se întâlnesc la persoanele de
vârstă medie.
Etiologie: Eroziunile pot fi rar solitare, mai frecvent afectează câţiva dinţi cu localizarea
simetrică. La început apare o pierdere mică de smalţ, care treptat se aprofundează ajungând până
la dentină. Fundul eroziunii, atingând dentina, are o culoare galbenă sau chiar brună.
Daca eroziunea afecteaza numai smaltl , poate aparea senzatii dolore provocate de factorii
termici, chimici; in limitele dentinei sunt mai putin dureroase.
Cauze: alimentele cu aciditate marita ( suc, vin , fructe , mere , muraturi); medicamente ( vit C,
aspirina , HCL in cazul hipoaciditatii gastrice), factori mecanici - periaj intens; dereglari
endocrinel gastrointestinal - voma cronica , recurgitare, hiperaciditate cornice
96. Tabloul clinic, diagnosticul pozitiv și diferențial al defectului

cuneiform.Tratamentul.
Defectul cuneiform-o patologie necarioasă a ţesuturilor dentare dure, apărută posteruptiv,
condiţionată de formarea leziunii pe suprafaţa dentară sub formă de con.
Tabloul Clinic se manifestă prin apariţia defectului de ţesut dentar pe suprafaţa vestibulară a
dinţilor la nivelul coletului. Acuzele pacienţilor sunt hiperestezia şi dereglări ale aspectului
fizionomic.
1. Manifestari incipiente- lipsa defectelor , cu prezenta sensibilitatii smaltului in regiunea
coletului
2. Defecte superficiale - defecte in forma de fisuri smalgtiere , sensibilitate, aceasta stare se
mai numeste abfractie
3. Defecte medii- cu adincimea de 0,2-0,3 mm
4. Defecte profunde- de 0,3-0,4 mm cu afecarea straturilor profunde de dentina
Perioadele defectului cuneiform:
prodromala- in dintii afectati se observa strevezire cu pipsa modificarilor morfologice
incipienta- pe coroana dintelui in regiunea cervicala in limita smalt-cement se depisteaza
microdefecte unitare sau multiple
dezvoltata- prezenta defectului pronuntat in tesuturile dentare cu dureri la excitati fizici
Diagnosicul diferenţial se face de caria supeficială şi medie de colet, de eroziunea ţesuturilor
dure, necroza acida
Tratamentul:
•Sfat igienic(periaj leger, mișcarile periajulului numai indirecție verticala) peria de dinti trebuie
sa fie nu prea aspra , naturala , miscarile periei paralel suprafetei dintilor si nu sub un unghi.
•Se recomandă de schimbat mai des pastele de dinți(interzicerea folosirii pastelor de dinți pentru
albire)
•Atunci cind este prezenta sensibilitatea la factorii fizici se prescrie Remterapia cu
preparatele,Gluma(Kerr),Desinzeter(Admira)Bifidum-12(Voco)
• In caz de prezența a defectelor mici ele se acopera cu compozite fluide(foto)
•La prezența defectelor mai mari-obturari,restaurari
97. Tabloul clinic, diagnosticul pozitiv și diferențial al abraziunii

dentare.Tratamentul
Atritia- eprezinta uzura dentara cauzata de contactele dento-dentare antagoniste
Trauma cronica sau abraziunea dinților reprezintă un proces care se infaptuiște în timpul întregii
vieți si provoacă schimbarea formei anatomice a dinților, roaderii, abraziunii tesuturilor dure
dentare, cu suprafata plana bine delimitata circumscrisa, observate diferite striatii intro singura
directie pe aceiasi supratata, fetele antagonistilor coincid perfect una fata de alta
Tabloul clinic:
Coroanele clinice ale dinților au diferite inalțimi și formeaza un platou convex de diferite forme,
mărimi si adâncimi. Suprafața dintelui este neteda, dura, poleită, deseori sensibilă la sondare, în
centru are culoare mai întunecată “roaderea” tesuturilor dentare se poate manifesta prin:
Micsorarea si deformarea inaltimii ocluziei; deformarea ATM. Dintii au margini ascutite care
traumeaza obrajii, limba , buzele; uneori se poate prevede camera pulpara ( dar in niciun caz nu
este deschisa) deoarece procesului lent pulpa reuseste sa depuna dentina de substituie. aparitia
senzatiei la factorii mecanici , termici, scurtarea , aparitia zabalutelor.
Tratamentul: depinde de factorul etilogic care trebuie inlaturat, gradul abraziunii, recomandarea
tratamentului remineralizant pentru reducerea sensibilitatii, slefuirea selectiva a marginii
ascutite, obturarea si restaurarea dintilor cu compozite la necesitate; in caz de abraziune severa se
ridica ocluzia cu compozite pe etape: 1. molarii 6,7 superiori si inferiori intro vizita pina la
obtinerea confortului ;2. prem
98. Tabloul clinic, diagnosticul pozitiv și diferențial al eroziunii

dentare.Tratamentul
Eroziunea- un defect de progresare inreversibil al tesuturilor dure dentare, superfiial care se
datoreaza unui proces chimic fara implicarea florei microbiene; leziune cu o pierdere progresivă
a smalţului şi dentinei. Se localizează pe suprafeţele vestibulare a dinţilor, rar cea orala a dintilor
superiori frontali , rara premolari.
Tablou Clinic: Au o fromă ovală sau rotundă. Mai frecvent sunt afectaţi incisivii superiori,
caninii şi mai rar premolarii. Nu afectează dinţii arcadei inferioare. Se întâlnesc la persoanele de
vârstă medie.
Diagnosticul diferenţial:
•Defectul cuneiform
•Necroza acida
•Abfracția
•Caria superficiala
Pentru eroziune este caracteristica localizarea , forma defectului si suprafata , pe cind in cazul
cariei ea este rugoasa spre deosebire de carie, aparitia eroziunii nu este influentata de microbi.
Tratamentul: alegerea metodei tratamentului se face in conformitate cu starea generala
General:
•Tratament general al glandei tiroide si tratament general remineralizator (A.Fiodorov -2000).
Local:
•Înlaturarea factorilor provocatori(chimic,fizici)
•Igienizarea cu paste de dinți ce conțin(Ca,P,F,microelemente)
•Remterapia locala ( Ca, P, F, fitina , ghefefitina, fluor-lac)
•Obturarea sau restaurarea cu compozite, recomandam o usoara preparare a suprafetei abrazive si
obturarea cu compomeri, glasionomeri, compozite fotopolimerizabile
•În nici un caz nu se recurge la protezare
99. Tabloul clinic, diagnosticul pozitiv și diferențial al necrozei

acide.Tratamentul
Necroza - reprezinta un defect structural al tesuturilor dure
Etiologie: apare in rezultatul actiunii acizilor asupra dintilor si poate fi intilnita la persoanele:
care muncesc un timp îndelungat în condiţii neprotejate in procesul de producere a acizilor
orgaici si neorganici; pacienti cu gastrite hiperacide (acidoza); anacide in urma utilizarii HCL-
lui. Mai frecvent provoacă necroză- acidul clorhidric, azotic, sulfuric şi mai rar se observă
necroze de la acţiunea acizilor organici.
Clasificare: Acumularea vaporilor în aer modifică pH salivar până la 5,8-6,2, iar ca rezultat
area loc decalcinarea smalţului. Luînd în calcul sistematizarea etiologică a necrozei ea poate fi :
-Exogenă(chimică)
-Endogenă
Tabloul clinic: Subiectiv: Deja în fazele iniţiale a necrozei acide pacienţii au senzaţii de
strepezire, amorţire, apoi hiperestezie pronunţată de la agenţi termici, chimici şi mecanici.
In toate cazurile sufera in primul rind dintii frontali superiori. Pot apărea şi dureri spontane în
dinţi. Uneori apare o senzaţie de lipire a dinţilor la angrenare. Cu timpul aceste senzaţii dispar în
urma depunerii dentinei terţiare şi distrofiei pulpei sau necroza ei.
Obiectiv: Cu timpul adamantina capătă un aspect opac, mat cu o culoare gri – murdară sau
întunecată, devine rugoasă. Are loc distrucţia ţesuturilor. Adamantina dispare, apar margini
ascuţite a dinţilor care uşor se fracturează. Mai frecvent sunt lezaţi dinţii frontali pe suprafaţa lor
vestibulară. Coroanele incisivilor şi caninilor se micşorează în înălţime, iar marginea incizală
devine ovală, uneori coroanele capătă o formă de clin. Treptat coroanele dinţilor frontali se
ruinează până la gingie, apar gingivite, molarii şi premolarii sunt supuşi abraziunii.
Diagnosticul diferential:
Se stabilește în raport cu eroziunea pentru care este caracteristică prezența suprefeței
lucioase,dure,poleite ,pe cînd în necroza suprefața e rugoasa , moale ( dimeneralizata)
Tratamentul si Profilaxia:
- examinarea multilaterala, la prezenta xerostomiei este necesar echilibrul Ph-ului si a cantitatii
de saliva
- tratament remineralizator se aplica diferite remedii ce contin Ca, P, F, microelemente
- utilizarea lacurilor ce contin F, Belec-F, hidroxid de Ca
- acoperirea dintilor cu Admira Protect , fotopolimer , armacer pentru izolarea si protejarea
tesuturilor denare
- igiena cavitatii bucale cu paste
- clatituri ambundente cu solutii bazice ( bicarbonat de sodiu)
- restaurari coronare cu compozie
- tratament specific al afectiunilor generale ce pot provoca necroza
- administrarea preparatelor Ca, P , microelemente si a complexului de vitamine
100. Hiperestezia țesuturilor dentare dure. Tabloul clinic,

diagnosticul pozitiv și diferențial al hiperesteziei. Tratamentul.
Hiperestezia este sensibilitatea sporită a ţesuturilor dure la agenţi mecanici, chimici, termici. Se
atribuie către patologia ţesuturilor dure, care aparea după erupţia dinţilor.
Sensibilitatea sporită apare în leziuni unde este lezată integritatea ţesuturilor dure ca: caria
dentară, abraziunea patologică, eroziuni, defecte cuneiforme, sau după prepararea dinţilor sub
coroane de înveliş, sau când are loc denudarea rădăcinilor, în caz de parodontoză şi parodontită.
Sunt mai multe clasificări:
A – după extinderea procesului:
1. forma localizată (în 1 sau câţiva dinţi)
2. forma generalizată – sensibilitatea majorităţii dinţilor.
B – după provenienţă:
1. hiperestezia dentinei cauzată de reducerea ţesuturilor dure (caria, şlefuirea dinţilor,
abraziunea patologică, eroziuni).
2. hiperestezia în cazul când ţesuturile sunt integre (la denudarea rădăcinilor, în afecţiunile
parodontale, la diferite boli generale).
După manifestarea clinică deosebim trei grade:
Gradul I – hiperestezie de la iritanţi termici;
Gradul II – hipersensibilitate de la iritanţi termici şi chimici;
Gradul III – apare hipersensibilitate de la factorii mecanici, termici, chimici.
Tabloul clinic : senzaţii dolore în dinţi de la acţiunead iferitor factori, cu înlăturarea excitantului
durerile dispar. Uneori durerile pot apărea spontan, dar de o foarte scurtă durată
Diagnosticul diferenţial:
•pulpita acută(în pulpită durerea este indelungată,se declară noaptea,în pulpită dintele
reacționeaza la curent de peste 20mA,iar in heperestezie 2-6mA)
Tratament: 1.Local 2.General 3.Complex
Local:•Tratament remineralizator cu utilizarea sistematica a pastelor de dinti pe baza de
Ca,P,F.(sol.10%Gluconat de Ca(aplicații),fetina,preparate oficiale pe baza de hidroxid de Ca,
calcimol, calcxid, lyfe sealapex,ultrablend)•Preparate pe baza de F:SOL2% NaF,fluorlac,dentin
fluid,enamel fluid fluoridin, bifluorid-12, profluoridin •Obturarea defectelor
General:•Echilibrarea metabolizmului mineral•Coamid sol. 1%-1ml,i/m sau per
os•Sedative,tranchilizante•Consultațiași tratamentul specific la alți specialiști
101.Erori si complicatii in diagnosticulsi tratamentul cariei dentare

Erorile legate de diagnostic:
apar la diferentiera cariei dentare cu afectiunile necarioase:
- caria medie cu periodontita cronica

- caria profunda acuta cu pulpita ( mai des la copii)
- in caria profunda este necesara aplicarea unei obturatii curative, iar daca caria este medie ,
obturatia curativa nu trebuie facuta , altfel se va produce o carie complicata ( prin pulpita,
periodontita
- daca nu sa facut diagnosticul si sa administrat o anestezie, este imposibila efectuarea

diagnosticului diferential intre caria medie si periodontita cronica , si prin urmare , nu poate
fi efectuat un tratament adecvat
erori la tratamentul conservativ al demineralizarii de focar al smaltului:
- dereglarea terminilor de aplicare a urmatoarelor proceduri si serii de remineralizare

- folosirea aplicatiilor cu sol de fluorura de sodiu fara anticiparea a preparatelor de calciu duce
la formarea unui strat de fluoride ce blocheaza difuziunea altor ioni , in consecinta
progreseaza procesul carios
erori la prepararea cavitatii carioase:
-la deschiderea extinsa sau incompleta a cav carioase: cimp vizual redus, insuficient , urmat de
necrotomie incompleta , obturatia va cadea din cauza prezentei dentinei ramolite
- la formarea finala incompleta a cavitatii carioase se poate intimpla inlaturarea partiala a

dentinei patologic modificata- temerea de a deschide cavitatea dintelui
- la formarea incorecta a cavitatilor- caderea obturatiei

- supraincalzirea - pulpita ; deschiderea accidentala a camerei pulpare
- prelucrarea insuficienta a cavitatii cu antiseptic duce la progresarea procesului carios sub
obturatie
- uscarea insuficienta - adeziune precara

- timp redus sau depasit de gravaj- ducind la erori ale tehnicii adezive
- inghitirea frezelor- asfixie
- aspirarea de corpi straini
102. Erori și complicații în tratamentul leziunilor odontale de origine

necarioasă.
- daca nu se efectuiaza un tratament imediat al luxatiei extruzive, laterale , fracturii coronare
atunci se atrofiaza ligamentele si repozitionarea nu va fi posibila
- arsuri - in cazul efectuarii aplicatiilor cu Ca , P, F

- la ridicarea ocluziei cu compozite - se pot produce dereglari in ATM insotite cu dureri de cap
, si gura inclestata
-complicatii in perioada de anestezie: intoleranta ; reactii alergice ; lezarea vaselor/nervilor;
anestezia necalitativa
- in cazul cind avem cavitati profunde ce necesita un tratament endodontic atunci se pot
produce urmatoarele erori: perforarea canalului , largirea , inaintarea excesiva spre apex,
aspirarea de corpi straini ; inghitirea frezelor , acelor endodontice ; aspirarea de corpi straini
- erori in organizarea lucrului medicului a pozitiei in fotoliu

- lucrul medicului cu o singura mina ;
- incorect selectarea piesei , frezei , materialului ; necunoasterea morfologiei , topografiei
nervilor ;
- suprafinfectarea mucoasei cu aplicarea medicamentelor incorecte ;

- modificarea culorii dintelui sau culorii obturariei

PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

16.

Indicii principali de apreciere a gradului de afectare a dinților

17. Indicele de intensitate. Gradațiile pentru estimarea intensității

Indicele de intensitate a cariei dentare raportează numărul de dinţi DMFT (CAO)

Formula de calcul pentru acest indice este următoarea:

18. Tabloul clinic, diagnosticul diferential si tratamentul cariei in

Caria in stadia de macula : Stadiul de macula sau demineralizarea carioasa.

20.Caria medie.Tablou clinic,diagnostic diferential si tratamentul

III. Alte metode de diagnostic a cariilor dentare

Diagnodent – laser fluorescența

23. Smalțul.Semnificația fiziologică.

Joncţiunea smalţ-cement prezintă trei variante clinice :

b) culoarea variaza de la alb-galbui la albastru- cenusiu, in raport cu:

3. Componenta anorganica a smaltului

5. Formatiuni particulare ale smaltului cu continut crescut de substanta organica

24. Terapia remineralizantă.Preparatele utilizate.Recomandări.

1. Deschiderea procesului carios

5. Exereza dentinei ramolite

6. Bizotarea marginilor cavitatii

7. Pregatirea finala a cavitatii (toaleta cavitatii)

27. Etapele de tratament chirurgical ale cariei dentare medii.

- de a constitui un suport mecanic pentru restaurarea de durată, distribuind stress-ul local

- de a fi un substituent al dentinei distruse prin evoluţia procesului carios sau îndepărtate

Aceste obiective presupun o grosime minimă de 1 – 1,5 mm a obturaţiei de bază, care

- cimenturi zinc oxid-eugenol modificate;

- cimenturi cu ionomeri de sticlă.

Tehnicile de tratament diferă în funcţie de aspectul dentinei de pe peretele

Folosirea cimenturilor antiseptice în tratamentul plăgii dentinare

28. Etapele de tratament chirurgical ale cariei dentare profunde.

la izolarea câmpului operator medicul urmăreşte următoarele obiective:

2. rama, un element de care se fixează piesa de cauciuc. Poate fi confecţionată

2. Cleşte perforator (Poanson). este instrumen- tul prevăzut pentru crearea

3.Metoda „cauciucului“. Se foloseşte preponde- rent pentru grupul frontal de dinţi şi

A treia generatie de adezivi

A. Adezivi care modifica smear layer-ul

Adeziunea chimică apare prin formarea de legături chimice:

33. Ce prezintă lichidul dentinar.

34. Tratamentul plăgii dentinare în cavități superficiale, medii și

36. Paste curative utilizate în coafajul indirect și componența lor.Mecanismul

38. Forma lăuntrică a cavităților carioase localizate la colet și pe suprafețele

39. Grosimea adamantinei în zona coletului.Particularătățile preparării

40. Particularitățile evoluției carie de clasa II după Black.

41. Variante de cavități de clasa II după Black.

42. Particularitățile preparării cavităților cu și fără crearea acccesului.

44. Prepararea cavităților orizontale.

45. Cavitățile MOD, VDO, VMD și prepararea lor.

46.Metode de tunelare(completa și incompletă)

47.Metodele de diagnostic ale cariei de contact.

48. Restabilirea punctului de contact. Importanța. Instrumente. Bizotarea

50. Variante de cavități carioase de clasa 3.

51.Crearea accesului spre cavitățile de clasa 3 cu localizare diferită.

acces prin fata vestibular

52.Particularitățile preparării și formarii cavităților de clasa 3.

53.Particularitățile preparării și formarii cavităților de clasa 4.

55.Pivoți parapulpari. Caracteristica lor. Metoda de restabilire a unghiurilor

56.Clasificarea materialelor de obturare. Cerințele prezentate. Metodele de

Să fie introduse, aplicate ș i modelate uș or în cavitatea carioasă ;

Să nu coloreze dintele;

Să poată fi pă strate îndelungat în condițiile unui cabinet stomatologic

Să aibă un timp de priză convenabil

Să nu fie nocive față de întregul organism;

Să fie bune izolatorii termice ș i electrice;

Să nu afecteze pulpa dintelui;

Să fie introduse, aplicate ș i modelate uș or în cavitatea carioasă ;  

Să nu coloreze dintele;  

Să aibă un timp de priză convenabil  

Să nu fie nocive față de întregul organism;  

Să fie bune izolatorii termice ș i electrice;  

Să nu afecteze pulpa dintelui;  

Să aibă efect antiinflamator ș i reparator asupra pulpei dentare;  

Să exercite o acțiune bactericidă ș i bacteriostatică ;  

Să fie plastice;  