CURS 8

DIAGNOSTICUL CARIEI SIMPLE LA DINŢII TEMPORARI

Caria simplă este procesul patologic în care se păstrează integritatea anatomică şi
funcţională a pulpei, cel puţin la nivel macroscopic.
Diagnosticul se pune prin coroborarea datelor rezultate din:
- examentul subiectiv (anamneza oferă date legate de existența / nu a durerii
precum și caracteristicile acesteia )
- examenul obiectiv (inspecţie, palpare, percuţie, teste complementare).
CARIA SMALŢULUI
a. Caria incipientă a smalţului (pata albă cretoasă) de pe suprafeţele netede
- Caria incipientă este o etapă obligatorie în mecanismul de producerea al carie
- Caria incipientă este mult mai greu de surprins la DT faţă de DP deoarece aceasta
este o etapă foarte scurtă la DT la care smalţul este subţire şi de aceea el este rapid
penetrat de procesul infecţios
- Aspectele morfo-patologice ale cariei simple sunt asemănătoare la ambele
dentiții:
o zonă superficială care este cel mai puţin demineralizată (1-10%)
o corpul leziunii reprezintă zona cu distrucţia cea mai mare a smalţului (25%)
o zona întunecată se caracterizează prin prezenţa atât a unor zone de demineralizare
cât şi de remineralizare rezultate din reprecipitarea ionilor dizolvaţi din zonele
cele mai profunde ale leziunii (6%)
o zona translucidă este zona cea mai avansată a leziunii cu o pierdere minerală
mică.
- Aspectele clinice şi tratamentul cariei simple sunt asemănătoare la ambele
dentiții.
Diagnostic:
Exament subiectiv: fără durere
Examen obiectiv:
 inspecţie
- leziunea este necavitară
- demineralizarea se manifestă prin pata albă cretoasă care este vizibilă și pe
dintele umed dar este mult mai bine observată pe dintele curăţat de placă
bacteriană şi tartru şi este uscat
- caria incipientă de pe suprafeţele aproximale este mai greu observată decât cea de
pe suprafeţele vestibulare sau orale; putând fi observată după separarea uşoară a
dinţilor.
 palparea cu sonda
- se foloseşte o sondă rotunjită (o sondă ascuţită şi o palpare brutală poate realiza o
cavitate în smalţ, leziune care nu mai este reversibilă)
- se simte smalţul rugos (leziune activă)
 Rx bite-wing şi transiluminarea simplă sau cu fibre optice:
- sunt metode complementare pentru evidenţierea cariilor incipiente proximale
- leziunea trebuie să depăşească ½ din grosimea smalţului pentru a putea fi obsrvată
pe Rx
Diagnostic diferenţial:
 caria cavitară
 - carii V,O - Palpare blândă cu sonda pt a evidenţia prezenţa lipsei de
substanţă
- carii proximale - separarea lentă a dinţilor cu inele de elastomeri până ce
se vede leziunea şi prin palpare cu sonda 17 (sondă cu dublă cudură) se
obiectivează lipsa de substanţă
 defectele de structură ale smalţului
- hipomineralizări ale smalţului vizibile sub forma unor opacităţi albe
- hipoplazia minimă a smalţului este vizibilă doar la inspecția cu
microscopul și se prezintă sub forma unei lipse de substanţă în absenţa
dentinei alterate
- fluoroza uşoară (vezi tabelul de mai jos)

Tratamentul cariilor incipiente

 caria de pe suprafeţele netede poate fi prevenită prin aplicarea metodelor locale de
prevenire a cariei care favorizează sau iniţiază remineralizarea smalţului prin
precipitarea calciului şi fosforului.
 zona remineralizată apare ca o zonă pigmentată maro şi este mai rezistentă la
atacul acid faţă de smalţul sănătos vecin
 remineralizarea se realizează: spontan sau terapeutic
 spontan
- prin corectarea şi intensificarea igienei orale
- corectarea dietei cu orientare către cea mai puţin cariogenă
 terapeutic prin:
- aport de agenţi remineralizanţi naturali sau artificiali (dinte, os-ex
Remodent)
- fluorul este cel mai folosit agent remineralizant. El se poate utiliza sub
forma de solutii, geluri, paste de dinti sau inglobat in materiale de
obturaţie care elibereaza F ca de ex. CIS, compomeri, compozit cu F.
 - creşterea fluxului salivar şi creşterea pH-ului prin utilizarea xilitolului care
nu produce aciditate, stimulează fluxul salivar deci creşte pH-ul fiind
astfel favorizată remineralizarea smalţului.
b. caria smalţului suprafeţelor accidentate (ocluzale)
- morfopatologic: caria ocluzală începe prin leziuni separate situate pe pereţii
laterali ai şanţului sau fosetei
- inițial şanţul apare nemodificat dar cei 2 versanţi ai şanţului apar cretoşi
(demineralizați)
- când caria a ajuns în dentina cele două leziuni confluează la nivelul JSD și fundul
şanţului apare demineralizat (alb).
Diagnostic pozitiv
Subiectiv: fără dureri
Obiectiv:
 Inspecţie:
- examinare atentă pe dinte uscat, curat, bine iluminat şi cu magnificaţie (lupă)
- aspectul acestei carii diferă de cea de pe suprafeţele netede datorită modului
diferit de debut (vezi morfopatologie)
- apar modificări de culoare ale smalţului (marmoraţii / demineralizări) care pot
ascunde carii în dentină
 Palparea:
- dacă palparea cu sonda se face intempestiv smalţul superficial poate fi lezat
producându-se o mică cavitate (leziune ireversibilă) şi germenii sunt inoculaţi
în leziune
 Rx: nu este utilă în caria incipientă ocluzală deoarece complexitatea feţei
accidentate poate masca leziunea incipientă din smalţ
Diagnostic diferenţial:
 caria cavitară minimă a smalţului:
- inspecţie: modificări de culoare a smalţului ce înconjoară lipsa de substanţă
- palparea cu sonda relevă senzaţia de „agăţare”
 carie necavitară a smalţului care ajunge în dentină
- diagnosticul se pune prin coroborarea informaţiilor furnizate de Rx, de
examenul clinic şi cu riscul la carie al pacientului
- enameloplastia (vezi cap 8 îndreptar de LP) stabileşte dacă caria se
opreşte în smalţ sau intră în dentină (modificările de culoare ale smalţului
la DT indică frecvent că este afectată dentina)
 defectele de structură ale smalţului (vezi mai sus)
Tratament:
- Sigilare simplă dacă: caria este necavitară, dacă inspecţia şi Rx nu relevă
afectarea dentinei şi riscul la carie al pacientului este mic
- Sigilare lărgită (OPR tip I) dacă după enameloplastie caria se opreşte în smalţ
- OPR tip II, III dacă după enameloplastie caria ajunge în dentină ( vezi Cap 8 din
îndreptarul de LP)
CARIA AVANSATĂ ÎN DENTINĂ
1) examen subiectiv
 atât copilul cât şi însoţitorul pot denatura situaţia reală
 pot furniza informaţii eronate, subiective din cauza componentei emoţionale
  simptomatologia este absentă sau minimă, inconstantă în timp şi de aceea
pacientul se prezintă târziu la medic.
Astfel:
- lipsa durerii este o situaţie frecvent întâlnită în cazul cariilor simple izolate
- jenă provocată de agenţi fizici şi chimici care încetează odată cu încetarea
excitantului reflectă o carie simplă la DT aşa cum se întâmplă și la DP
Diagnosticul diferențial: cu pulpitele reversibile la care durerea se repetă în
timp și este prelungită după încetarea extitantului
 la cariile simple multiple: poate exista o nelinişte înaintea meselor, inapetenţă,
somn agitat, repulsie pentru alimentele ce le provoacă suferinţă prin cumularea
durerii (sindrom algic);
Diagnosticul diferențial: cu pulpitele acute ireversibile la care durerea este foarte
intensă, continuă, iradiată, spontană și exacerbată la agenți fizici
 în cazul sindromului de sept (care apare prin presarea alimentelor pe papilă cu
demineralizarea septului alveolar interdentar)
- pot apărea dureri apreciabile, spontane şi exacerbate de masticaţie.
- papila violacee sau gri-necrotică, uneori decapitată în formă de şa
- durere şi sâgerare la palpare cu sonda
Diagnostic diferențial:
- cu pulpitele ireversibile acute la care durerea este foarte intensă, continuă,
lancinabră / pulsatilă, iradiată, spontană și exacerbată la agenți fizici, jenă
la percuție
- cu parodontitele apicale acute la care durerea este foarte intensă, continuă,
spontană și exacerbată de masticație și la cea mai mică atingere și NU este
influențată de agenți fizici
2) examen obiectiv (dinte curat, uscat, iluminat)
a. inspecţia dintelui şi a părţilor moi vecine
Dinte
- modificări de culoare localizate (alb, brun) în şanţuri sau fosete sau în dreptul
crestei marginale ca expresie a subminării smalţului de către dentina alterată
- lipsă de substanţă (cantitatea şi calitatea dentinei alterate) (vezi curs 6 clasificarea
formelor clinice de carie)
Părţi moi
- papile gingivale tumefiate, congestive, sângerări ca expresie a gingivitei sau aspecte
caracteristice sindromului de sept
b. palparea cu sonda
 cantitatea (mare, mică) şi calitatea dentinei alterate (umedă / uscată)
 camera pulpară este închisă
 cariile proximale situate sub punctul de contact sint obiectivate cu sonda 17
 mobilitatea dintelui. La caria simplă nu trebuie să existe mobilitate dentară
patologică (mobilitatea trebuie să fie concordantă cu gradul resorbţiei radiculare
sau cu gradului formării rădăcinii); Mobilitatea patologică mare exclude
diagnosticul de carie simplă în lipsa unor motive fiziologice
c. percuţia în ax
 se face comparativ cu dinţi sănătoşi
  la caria simplă este negativă deoarece parodonțiul apical / interradicular este
neafectat
 dă răspunsuri eronate la copil
d. teste de vitalitate
 se efectuează în special testele termice, la rece (cele electrice sperie copilul)
 dau răspunsuri eronate la copil și de aceea trebuie în prealabil să fie bine explicată
procedura
 la caria simplă răspumsul este normal pozitiv. Se face comparativ cu dinţi
sănătoşi pt a stabili „normal pozitivul” fiecărui pacient
e. radiografia
- bite wing pentru depistarea cariilor aproximale şi ocluzale.

TRATAMENTUL CARIEI SIMPLE LA DINŢII TEMPORARI

 Obiective:
- oprirea evoluţiei cariei
- păstrarea vitalităţii pulpare
- prevenirea complicaţiilor pulpare
- refacerea morfologiei şi funcţionalităţii dintelui
- păstrarea ritmului fiziologic de resorbţie radiculară.
 Atitudini terapeutice în cazul cariei simple profunde:
a. conservarea pulpei în totalitate (şcoala anglosaxonă)
Avantaj: se menţine RR în limite normale
Timpi operatori: prepararea cavității, tratamentul plăgii dentinare și restauraţia definitivă
cu obturaţii plastice directe.
b. tratament endodontic (şcoala germană)
Argument: pulpa DT cu carie profundă este afectată de o inflamaţie cronică a cărei
intensitate şi întindere nu poate fi precizată
- Îndepărtarea parţială a pulpei prin pulpotomie (amputaţie)
- Îndepărtarea totală a pulpei prin pulpectomie (extirpare): vitală/devitală
 Tehnici de tratament restaurator în caria simplă a DT
Tehnicile de tratament restaurator la DT sunt:
a. Tehnica clasică modificată : cavitatea se prepară după regulile lui Black modificate
de Ireland → amalgam / compozit / compomer
b. Tehnica minim invazivă : cavităţi restrânse cu instrumentar manual/rotativ →
materiale adezive
c. Tehnica ART (Atraumatic Restorative Technique) cavităţi preparate cu instrumentar
manual → CIS autopolimerizabil (de preferință condensabil).
Aceste tehnici se deosebesc în principal prin (vezi şi LP 7)
- momentul dg: precoce / tardiv
- momentul iniţierii tratamentului: precoce / tardiv
- forma cavităţii: cu / fără economie de substanţă dentară dură
- modalitatea de îndepărtare a ţesuturilor alterate (rotativ, de mână, aer abraziv, laser)
- tipul materialului utilizat de predilecţie.
 Timpii operatori ai cariei simple
A. timp chirurgical: cavitatea (clasică / minim invazivă)
B. timp medicamentos: tratamentul plăgii dentinare
 C. timp restaurator al distrucţiei coronare: obturaţia plastică definitivă
A. Pregătirea cavităţii (I-VI)
Obiectivele preparării cavităţii
-
îndepărtarea tuturor zonelor alterate în condiţii de securitate pt pulpă
-
conservarea în cât mai mare măsură a ţesuturilor dentare dure
- cavitatea să fie astfel conformată încât sub acţiunea forţelor masticatorii
dintele şi obturaţia să nu se fractureze şi restauraţia să nu se deplaseze
-
să permită aplicarea materialului de obturaţie în condiţii funcţionale.
Factorii care influenţează forma cavităţii
 materialul de obturaţie (amalgam, compozite, CIS, compomeri)
Amalgam – cavităţi fără economie de substanţă dentară dură, retenţie macromecanică
Compozit – cavităţi cu economie de substanţă dentară dură, retenţie micromecanică
CIS și derivații – cavităţi cu economie de substanţă dentară dură, retenţie chimică
 particularităţile morfo-structurale ale DT au influenţă asupra preparării cavităţilo.
Astfel:
- dimensiunea redusă a structurilor dentare dure → retenţie deficitară a cavităţilor →
cavităţi autoretentive
- orientarea favorabilă a prismelor de smalţ face ca să → nu se facă bizotarea.
 condiţii specifice ale copiilor ce îngreunează tratamentul (gură mică, neliniştiţi,
izolare grea etc)
 topografia proceselor de carie: în zonele laterale (amalgam şi
compozit de posterior), în zonele anterioare (CIS, compozit anterior, ciment,
amalgam).
 gradul distrucţiei dentare : clasa I-VI, atipice (amalgam, compozite, CIS),
distrucţie coronară de peste 3 suprafeţe lipsă (coroane prefabricate).
Regulile de preparare ale cavităţilor la DT în tehnica clasică modificată Ireland
1. Crearea accesului, conformarea conturului extern al cavităţii şi realizarea formei de
convenienţă
-
crearea accesului cu/fără uşurarea accesului prin îndepărtarea smalţului nesusţinut şi
colorat marginal cu freza 330 de turbină
-
conturul cavităţii poate fi mai retentiv sau mai puţin retentiv în funcţie de material
-
concomitent cu crearea accesului se schiţează şi forma de rezistenţă şi retenţie
-
forma de convenienţă trebuie să asigure deschiderea suficientă a cavităţii pentru a avea
acces la parcurgerea următorilor timpi operatori
2. Exereza dentinei alterate
-
ideal: exereza dentinei alterate ar trebuie să se facă în totalitate cu freze sferice cu
turaţie mică (piesa contraunghi)
-
în funcţie de cooperarea cu copilul şi de profunzimea procesului de carie se poate
păstra o cantitate redusă de dentină alterată în dreptul unui corn pulpar pe care dacă am
îndepărta-o s-ar deschide camera pulpară (se va realiza coafaj natural cu Ca(OH) 2 iar
dentina alterată va fi îndepărtată într-o şedinţă ulterioară - după 6-8 săptămâni - în
cadrul tehnicii “excavaţiilor succesive”)
3. Extensia preventivă
-
aducerea marginilor cavităţilor în zonele de autocurăţire pt prevenire cariei secundare
-
îndepărtarea smalţului colorat de la marginea cavităţii
-
extensia preventivă se poate limita în următoarele situații:
 a. la pacienţii cu carioactivitate mică/medie care au risc mic/mediu de a face carii
și deci și carii secundare
b. extinderea mică în suprafaţă a procesului carios (se pot realiza cavităţi mici
punctiforme)
c. când presiunea cuspidului antagonist se face pe materialul de obturaţie sau în
plin smalţ sănătos şi nu la interfaţa obturaţie-cavitate.
4. Retenţia (cavități autoretentive)
-
pereţii laterali ai cavității - convergenţi spre suprafeţele libere
-
convergenţa se adaptează convexităţilor coroanei şi se aplică doar pereţilor
Vestibulari, Orali
-
unghiuri dentinare interne rotunjite
-
unghiul cavo-suprafaţă de 900.
5. Rezistenţa
-
rezistenţa pereţilor cavităţii şi a obturaţiei
-
unghiul dintre cavitate şi suprafaţa dintelui să fie de 900
-
îndepărtarea cuspizilor foarte nesusţinuţi
-
căptuşirea celor mai puţin nesusţinuţi (FOZ, CIS)
6. Finisarea marginea cavităţilor
-
marginile de smalţ externe anfractuoase se netezesc
-
nu se bizoteză
B. Tratamentul plăgii dentinare (vezi LP)
 Cavitate superficială (până la 1,5 mm adâncime)
-
toaletă cu apă oxigenată,
-
lineri cu Ca(OH)2 / CIS / ZnO (grosime 0.5 mm) sau lacuri pentru
blocarea canaliculelor dentinare
 Cavitate profundă (peste 1,5 mm adâncime)
-
toaletă cu ser fiziologic, apă distilată
-
coafaj (indirect, natural, direct)
C. Obturaţia definitivă cu materiale plastice sau coroane prefabricate (vezi LP).
Criterii de alegere a materialului de obturație
1. În funcţie de topografia procesului de carie
 Zonele laterale :
-
componentă ocluzală mare: amalgam, compozit de posterior, compomeri sau
glassionomeri cu argint (de tip CERMET care eliberează fluor, rezistă mai bine la
abraziune, au o bună închidere marginală).
-
componentă ocluzală mică: glassionomer modificat cu răşini (fotopolimerizabil)
sau
-
pe zonele V,O: orice CIS inclusiv glassionomer clasic autopolimerizabil.
Aplicarea obturaţiei din amalgam presupune următoarele instrumente şi timpi:
- instrumentar: matrici (Ivory, matricea Levet în T, matrici parţiale, circulare),
portmatrici pt cavităţile clasa a II-a în special, pene, fuloare pentru condensare şi
instrumente de modelat, spatulă bucală.
- condensarea amalgamului şi brunisare
- modelarea amalgamului
- finisarea şi lustruirea.
 Zonele frontale :
- canini : amalgam, materiale fizionomice (compozit, CIS).
- incisivi: materiale fizionomice.
2. în funcţie de gradul de cooperarea cu copilul:
 Pacienţii parţial / total necooperanţi
- Compozitele sunt evitate pt că au o tehnică de lucru îndelungată şi sunt foarte
sensibile la umezeală (izolarea nu poate fi menţinută mult timp)
- CIS și amalgam sunt recomandate pentru că au o tehnică de lucru simplă și rapidă
care presupune menținerea izolării pe o scurtă perioadă de timp
 Pacienţii parţial / total cooperanţi
- Orice material în funcţie de primul criteriu
 Complicaţiile cariei simple profunde
- netratată se complică precoce cu pulpită (inflamația pulpei), necroză (mortificarea
aseptică a pulpei) sau gangrenă (mortificarea septică a pulpei)
- unii autori afirmă complicațiile pot apărea de îndată ce caria a atins joncţiunea smalţ
dentină (fenomene degenerative celulare, înmulţirea fibrelor de colagen, inflamaţia
cronică, RR este accelerată şi parodonţiul apical este afectat rapid).

CAVITATEA CLASA I vezi şi LP

Se pregăteşte până la aproximativ 4-5 ani.
Indicații
- procesele de carie de pe suprafaţa ocluzală a molarilor permanenţi şi temporari şi a
premolarilor,
- fosetele vestibulare şi orale,
- supracingular la frontali.
Reguli de preparare a cavităţilor cl. I ce vor fi obturate cu amalgam, după Ireland
Retenţia:
-
pereţii laterali convergenţi spre ocluzal, cu o convergenţă adaptată convexităţii
exterioare a dintelui
-
! convergenţa accentuată poate submina feţele V, O şi/sau crestele marginale
-
unghiuri dentinare interne rotunjite
-
unghiuri cavo-suprafaţă de 900 (asigură concomitent o retenţie şi o rezistenţă
optimă a cavităţii)
-
cavitățile pot să fie mai adânci spre distal şi lingual pt a crește retenția
Extensia preventivă:
-
pentru evitarea apariției cariei secundare
-
conturul cavităţii înglobează tot sistemul de fisuri şi gropiţe ocolind cuspizii
(contur extern retentiv) Deci regula generală este că cavitatea se întinde pe toată
suprafaţa ocluzală dintr-o creastă marginală în alta
-
marginile cavităţii sunt plasate pe pantele cuspizilor în zonele de autocurăţire
Dinți la care se poate limita extensia preventivă:
- M1 temporar inferior prezintă o creastă transversală ce uneşte cuspidul
MV cu ML care se poate păstra dacă nu este subminată preparând cavităţi
separate
- M 2 temporar superior are o creastă în diagonală care uneşte cuspidul
MP cu DV care de obicei se desfiinţează, se poate păstra în unele situaţii (dinte
voluminos) în care se vor pregăti cavităţi separate în foseta mezială şi distală.
 - M2 inferior care are o suprafață ocluzală mare permite prepararea de
cavități mici separate de punți rezistente de smalț.
Rezistenţa:
-
cuspizii foarte nesusţinuţi se îndepărtează
-
cuspizii mai puţin nesusţinuţi se căptuşesc (CIS. FOZ)
-
unghiurile cavo-suprafaţă de 900 (vezi fig 5)
-
prepararea cavităţii respectând toate regulile (vezi la tipuri de cavităţi).
Finisare:
-
marginile franjurate ale cavităţii se netezesc
-
nu este necesară bizotarea din cauza orientării favorabile a prismelor de
smalţ.

CAVITATEA CLASA a II a
- proces de carie aproximal pe molari, cu creasta marginală subminată sau intreruptă
- se pregăteşte după 4-5 ani
- caracteristici recomandate de Ireland:
 Cavitatea orizontală de retenţie:
- se realizează ca şi cavitatea clasa I
- extinderea în suprafaţă a retenţiei ocluzale se face de obicei până în creasta
marginală opusă.
 Cavitatea verticală:
- pereţii laterali V, Orali convergenţi spre ocluzal (pt retenţie),
- pereţii laterali V, Orali divergenţi spre dintele vecin (pt extensie preventivă)
- unghiuri dentinare interne rotunjite (pt retenţie),
- îndepărtarea smalţului pigmentat de la margini (pt extensie preventivă)
- conturul cavităţii înglobează tot sistemul de fisuri şi gropiţe (pt extensie preventivă)
- marginile externe franjurate se netezesc (pt rezistenţă, finisare),
- cuspizii foarte nesusţinuţi se îndepărtează şi cei mai puţin nesusţinuţi se căptuşesc (pt
rezistenţă)
- unghiul cavo-suprafaţă de 900 (pt rezistenţă)
- peretele gingival se face concav spre ocluzal pentru (pt retenţie) şi îngust pt a nu se
deschide camera pulpară. !!!! cornul pulpar MV
 Istmul:
- lăţime: 1/3-1/2 din distanţa intercuspidiană V-Orală
- rotunjirea unghiului dintre peretele pulpar şi parapulpar (pt rezistenţă)
- adâncimea: adâncimea unei cavităţi superficiale (0,5 mm în dentină).
Excepţii (vezi foto LP)
 la M2 temporari inferiori care sunt dinţi mari se pot face retenţii orizontale mai
limitate în suprafaţă
 la M2 superiori se fac retenţii până la creasta oblică de smalţ
 la M1 inferiori se fac retenţii până la creasta transversală de smalţ

Eşecuri: - fractura dintelui

- fractura obturaţiei
- caria secundară
CAVITATEA CLASA a III a
- procesele de carie de pe suprafeţele aproximale ale frontalilor cu păstrarea unghiului
incizal. Această cavitate este modificată din cauza dimensiunii mici a dinţilor frontali.
- de obicei unghiul incizal se pierde şi dintele rămâne ca un rest radicular.
- se pregătesc mai ales pe canini care sunt mai voluminoşi dar şi pe incisivi
- se pregăteşte după 4-5 ani
- caracteristici recomadate:
 formă de casetă, rotundă, ovalară în funcţie de forma care rezultă după
îndepărtarea dentinei alterate cu pereţi laterali V și O convergenţi spre dintele
vecin,
 extinderea spre gingival a cavităţii se face prin depăşirea punctului de contact cu
vecinul pentru a asigura extensia preventivă
 unghiuri dentinare interne rotunjite
 retenţii palatinale la maxilar sau vestibulare la mandibulă în formă de coadă de
rândunică pentru obturaţii de amalgam (canini)
 marginile externe ale cavităţii se îngroaşă pentru a rezista la demineralizările
acide (timp dublu de demineralizare-smalţ amorf)
 zonele de smalţ pigmentate se îndepărtează
CAVITATEA CLASA a IV a
- procesele de carie de pe suprafeţele aproximale ale frontalilor fără păstrarea unghiului
incizal. De obicei acesta este pierdut şi dintele rămâne ca un rest radicular. Se pregătesc
rar, sunt greu de realizat.
- se pregăteşte peste 4-5 ani
- caracteristici recomandate de Ireland:
 se folosesc cavităţi suplimentare de retenţie pe palatinal pentru superior şi pe
vestibular pentru inferior pe mijlocul acestor feţe,
 istm între aceste două cavităţi puţin mai îngust
 unghiuri dentinare interne rotunjite
 pereţii laterali convergenţi spre suprafeţele libere (freza pară)
 pereţii se îngroaşă prin scurtare pentru a rezista la demineralizările acide
 zonele de smalţ pigmentate se îndepărtează
Instrumentar: benzi de celuloid ţinute cu mâna.
CAVITATEA CLASA a V a
- procesele de carie de pe suprafeţele V sau O la coletul tuturor dinţilor.
- se pregăteşte la orice vârstă
- caracteristici recomandate de Ireland:
 Formă de casetă, rotundă, ovalară în funcţie de forma care rezultă după
îndepărtarea dentinei alterate cu pereţi laterali convergenţi spre suprafeţele libere
 unghiuri dentinare interne rotunjite
 !!! la peretele gingival unde sângerează
 !!! la „golful” camerei pulpare de la colet să nu se deschidă camera pulpară
 marginile de smalţ anfractuoase se netezesc
 zonele de smalţ pigmentate se îndepărtează.
CAVITATEA CLASA a VI a
- se prepară pe vârfurile cuspizilor sau pe muchia incizală
- are formă de casetă
- se aseamănă cu cavitatea clasa I
CAVITĂŢI ATIPICE
-
MOD, MOV, MOL,P etc