Bahi marouane anul 4 grupa 10 referat radiologie despre caria

Caria dentară reprezintă afecţiunea stomatologică cea mai frecventă , fiind rezultatul acţiunilor
factorilor multipli exo-, şi endogeni , şi se caracterizează printr-un proces distructiv evolutiv al
substanţelor dure dentare. Avem doua tipuri de carie :
Caria nepenetrantă - în stadii incipiente, caria de smalţ se prezintă sub formă de pată superficială
alb-cretoasă sau uşor pigmentată brun-cenuşie, care se excavează progresiv, decelabilă clinic cu
sonda dentară ca rugozitate sau eroziune superficială
Caria penetrantă – caria care evoluează în suprafaţă şi profunzime ajungând să deschidă şi camera
pulpară.  Procesul poate începe pe orice suprafaţă a dintelui Unde există condiţii favorabile, dar mai
ales în locuri retentive greu accesibile procesului de autocurăţire sau de igienă şanţuri
intercuspidiene imperfecţiuni de structură a smalţului anfractuozităţi de suprafaţă
Cum putem sa depistam un proces carios ?
In urma un examen clinic endobucal, diagnosticul de certitudine este dat de un examen radiografic,
care are rol in :
- depistare în cazul localizărilor greu accesibile examenului clinic
- aprecierea gradului de interesare a structurilor dentare
- controlul corectitudinii tratamentului
Caria devine evidentă radiografic din primele stadii deoarece prin dezagregarea componentei
minerale a smalţului se produce o reducere a densităţii calcare deci şi a absorbţiei razelor X Apare o
zonă de radiotransparenţă crescută , în degradeuri, formă neregulată ,contur difuz, transparenţă mai
accentuată central şi superficial, devenind mai opacă spre dentina normală, neputând diferenţia
dentina sănătoasă de cea ramolită (deci imaginea este mai mică decât în realitate, abia după
curăţarea mecanică obţinându-se imaginea reală).Consideraţii cu caracter tehnic-radiologic: se
folosesc 60-65 kV şi 10-15 mAs radiaţiile penetrante (cu mai mulţi kV ) şterg detaliile prin
hipertransparenţă radiaţiile nepenetrante nu înnegresc suficient pierzând detaliile pentru
evidenţierea cariilor secundare marginale, a recidivelor de carie, a cariilor interproximale situate sub
punctul de contact, a cariilor incipiente se foloseşte radiografia panoramică, incidenţa
interproximală cu film cu aripioare complicaţiile cariei (pulpite cronice , parodontite apicale ) ,
cariile coronare şi de rădăcină se vizualizează cel mai bine prin incidenţa retroalveolară izometrică
şi ortoradială (Dieck sau tehnica “long-cone” ). Pentru cariile feţelor vestibulo-orale se folosesc
radiografiile axiale cu film ocluzal.
Pe orice tip de carie, examenul radiografic se desfasoara diferent :
1.Cariile aproximale- meziale şi distale sunt uşor de depistat radiologic deoarece se proiectează
tangent la fasciculul de radiaţii au formă triunghiulară cu baza la suprafaţa dintelui şi vârful spre
limita smalţ-dentină, apoi aria se lărgeşte la nivelul joncţiunii amelodentinare luând în cele din urmă
formă de “U” în poziţie orizontală. în cazul cariilor superficiale imaginea poate să nu apară, să fie
“arsă” prin supraexpunere , fenomen numit “halou marginal” ,tot prin acest fenomen rezultând şi o
distanţă între dinţii vecini. cele care au pătruns în dentină au formă neregulată.
2. Cariile suprafeţelor triturante sau ocluzale, cele superficiale, care interesează doar smalţul, nu
apar întotdeauna vizibile pe radiografiile dentare, iar când apar au formă triunghiulară cu baza spre
camera pulpară şi vârful spre suprafaţa triturantă a dintelui , formă dată de rezistenţa crescută a
smalţului (carie de gradul I) cariile de dentină apar iniţial ca transparenţe liniare sub smalţ iar în
evoluţie capătă o formă rotunjită,”în U” (carie de gradul II ) .
3. Cariile suprafeţelor vestibulare şi orale uşor evidenţiabile clinic dar greu radiologic, datorită
proiecţiei perpendiculare pe fasciculul de radiaţii a suprafeţei cariei şi prin mascarea de însumare a
opacităţii smalţului şi dentinei. Au contur net datorită proiecţiei tangente a marginii cavităţii
carioase cariile de smalţ sunt invizibile radiologic cariile dentinare apar ca zone transparente
rotunde sau ovalare ce devin în timp neregulate.
4. Cariile de colet sunt nedecelabile clinic deoarece sunt situate la nivelul gingiei , frecvent
acoperite de tartru, sau sub o lucrare protetică de înveliş uşor identificabile radiografic atât cele de
pe suprafeţele vestibulo- orale cât şi pe cele aproximale ca şi imagine radiotransparentă rotundă sau
ovalară cu deschidere largă prin absenţa smalţului dificultate prezintă diferenţierea de “haloul
cervical “ (transparenţă produsă de un dinte normal prin absorbţia redusă a radiaţiilor din zona
cervicală peste care nu se suprapune opacitatea smalţului sau a osului alveolar ) ; pentru aceasta se
examinează radiografia la lumină puternică : caria apare ca lipsă de substanţă dentară cu
întreruperea continuităţii conturului , iar haloul cervical apare cu integritate a conturului coletului
5 Cariile de rădăcină se evidenţiază doar radiografic apar în locurile unde cementul este dezgolit de
ligamentele alveolare ca şi eroziune de cement pe suprafaţă mare cu aspect zimţat “în dinţi de
fierăstrău “ caria de suprafaţă mare adâncime variabilă apare ca transparenţă neregulată, neomogenă
, cu ştirbirea cupuliformă a marginii radiculare în cazul suprapunerii pe canalul radicular se face
diagnostic diferenţial cu granulomul intern pe radiografii de corecţie excentrice (mezio- sau
distoexcentrice ) : la granulom raportul cu canalul radicular se păstrează pe filmul ortoradial şi cel
distoexcentric ,iar la carie raportul se schimbă, apărând o detaşare între cele două radiotransparenţe
6 Caria recidivantă şi secundară rezultă prin eradicarea incompletă a dentinei alterate, deficienţe în
prepararea cavităţii, incorectitudinea obturaţiilor apare ca radiotransparenţă cu contur difuz ,
contrastând cu obturaţiile radioopace sau obturaţiile de bază , sau este greu identificabilă în cazul
obturaţiilor cu substanţă radiotransparentă fără bază, singurul semn radiologic fiind delimitarea
difuză pe o porţiune limitată în contrast cu restul bine delimitat caria recidivantă se produce sub
obturaţie iar caria secundară la marginea acesteia
7 Cariile deficienţei de secreţie salivară cele mai frecvente apar în cazul tratamentului cu radiaţii
ionizante ale extremităţii cefalice prin radiosensibilitatea crescută a glandelor salivare. Urmarea
tratamentului este diminuarea cantitativă a secreţiei salivare, scăderea pH-ului de la 6,5 la 5,5 , o
concentrare neobişnuită a ionilor de clor, sodiu, magneziu, calciu , a proteinelor. Modificările
fizico-chimice reduc rolul de tampon al salivei şi capacitatea de autocurăţare,iar pH-ul acid induce
demineralizarea ţesuturilor dentare, toate ducând la condiţii favorabile de dezvoltare a plăcii
microbiene. Cariile de iradiere au o evoluţie extrem de rapidă, interesează un mare număr de dinţi,
au un caracter intens distructiv asupra coroanelor dentare.
RADIODIAGNOSTICUL DUPA GRADUL DE INTERESARE AL STRUCTURILOR
DENTARE
In cazul cariilor superficiale datele sunt imprecise când interesează dentina se apreciază extensia în
suprafaţă şi profunzime şi se indică atitudinea terapeutică arătând grosimea stratului de dentină
dintre cavitatea carioasă şi camera pulpară sau evidenţierea comunicării cu pulpa ( mai ales la
nivelul coarnelor pulpare ) se face identificarea canalelor radiculare – direcţie lungime , dimensiuni
se depistează anomaliile canaliculare ( canale multiple, ramificate , obstruate ).
Dupa afectarea smaltul si dentina caria afecteasa si pulpa dentara. Chiar şi în fazele incipiente
precum hiperemia preinflamatorie sau pulpite acute evidenţiabile la examenul clinic, radiografia
evidenţiază factorii etiopatogeni mai ales cei legaţi de carie şi de tratamentul ei sau de factorii
traumatici, iar în pulpitele cronice închise, degenerescenţa calcară a pulpei, în localizarea dentinei
secundare de reacţie are contribuţie esenţială.
Semnele radiologice directe ale afectării pulpei dentare sunt : modificarea formei şi dimensiunii
camerei pulpare şi a canalului radicular modificarea contururilor peretilor modificarea transparenţei
teritoriului pulpar.

PULPITELE ACUTE – din punct de vedere radiografic se evidenţiază modificări

discrete ale pereţilor camerei pulpare şi canalului radicular informaţii referitoare la agenţii
cauzali în cadrul afecţiunilor acute caria ce a depăşit joncţiunea amelodentinară (prin
endotoxine microbiene ) cavităţi preparate şi bonturi şlefuite (manevrele pot declanşa
excitaţii termice supraliminare ) excitaţii termice nocive transmise prin obturaţii metalice
aplicate în cavităţile profunde sau la adâncime medie fără obturaţie de bază fisuri în smalţ şi
dentină sau fracturi parcelare coronare neglijate
1. Hiperemia preinflamatorie – nu apar modificări radiografice - agenţii microbieni lipsesc din
pulpa dentară dar există în canaliculele dentinare.
2. Pulpita acută seroasă – din punct de vedere anatomo- clinic este seroasă parţială (coronară )
şi totală (coronoradiculară )- pe lângă manifestările hemodinamice apar şi modificări ale
permeabilităţii vasculare cu apariţia exudatului- radiografic nu avem modificări de formă ale
camerei pulpare şi de contur ale pereţilor, dar se evidenţiază carii de mari dimensiuni până
în apropierea coarnelor camerei pulpare
3. Pulpita acută purulentă– este fie următoarea etapă evolutivă a pulpitelor seroase, fie rezultat
al contactului direct al microbilor cu pulpa în cazul cariilor profunde sau fracturilor coronare
penetrante, fracturi coronoradiculare sau radiculare sau subluxaţii dentoalveolare- radiologic
se va observa creşterea mai mult sau mai puţin uniformă a dimensiunilor camerei pulpare şi
a canalului radicular şi ştergerea conturului pereţilor camerei pulpare şi a canalului prin
demineralizarea şi resorbţia pereţilor lăcaşului pulpei dentare.

PULPITELE CRONICE Deschise - ulceroase - granulomatoase nu se pot diferenţia

radiografic ci se poate vizualiza o carieprofundă de dimensiuni mari comunicantă cu camera
pulparăuneori pe distanţă mare, o cameră pulpară deformată, mărită devolum, cu coarnele
pulpare dispărute. În cazuri avansate apare o radiotransparenţă unică ce ocupăaproape total
teritoriul dentinar şi zona camerei pulpare cu saufără fracturarea pereţilor coronari.
4.   Închise propriu-zisă : microbii nu au contact direct cu pulpa caracteristică fiind integritatea
pereţilor lăcaşului pulpar . Ei provin de la o carie cu evoluţie lentă - recidivă de carie sau
carie secundară - pulpită acută care a evoluat fără deschiderea pulpeiRadiologic se
viualizează: – carie sau obturaţie cu carie recidivantă sau carie secundară fără comunicare cu
camera pulpară - discretă lărgire a canalului radicular - ştergerea conturului canalului
radicular şi a camerei pulpare
5. Granulomatoasă ( granulom intern Palazzi ) radiologic – lipsa imaginii factorilor etiologici-
distrucţia pereţilor dentinari ai camerei pulpare şi canalului radicular deci o zonă
radiotransparentă ovalară situată centroradicular care se continuă apical şi coronar cu
canalul radicular, cu ax lung situat de obicei vertical, care nu poate fi detaşată de canalul
radicular nici în corectarea mezio- , nici în cea distoexcentrică (element de diagnostic
diferenţial cu caria de rădăcină ) -localizarea în teritoriul coronar al pulpei dentare şi
dezvoltarea sa excesivă determină apariţia fracturilor spontane coronare sau
coronoradiculare.