Lucrarea practică nr.

13

Tema: Leziuni interradiculare. Clasificări

1. Noțiunea de leziuni interradiculare

Leziunile interradiculare reprezintă pierdere osoasă situată între rădăcinile dinților

multiradiculari.

Termenul “leziune de furcatie” sau leziune inter-radiculara (LIR) se refera la afectarea bi sau
trifurcatiei dintilor pluriradiculari, in cursul bolii parodontale.
Cel mai frecvent apar la nivelul primilor molari mandibulari, zona cea mai putin afectata fiind
la nivelul premolarilor superiori.
2. Clasificarea leziunilor interradiculare

In functie de distructia tisulara, leziunile inter-radiculare se pot clasifica atat in plan orizontal
(diametrul V-O al defectului), cat si in plan vertical (distanta dintre un reper osos – baza
defectului si un reper dentar – zona de bi/trifurcare radiculara).
In plan vertical
- Tarnow si Fletcher clasifica fiecare grad de leziune de furcatie in trei subgrupe, in functie
de distanta dintre baza defectului osos si reperul dentar reprezentat de zona de bi/trifurcatie:
Subgrup A: 0 – 3 mm;
Subgrup B: 4 – 7 mm;
Subgrup C: peste 7 mm.
- Meyer propune o clasificare in care se apreciaza pozitia (nivelul) cel mai apical al pierderii
osoase inter-radiculare in raport cu osul adiacent. Din acest punct de vedere sunt descrise
urmatoarele:
Leziuni inter-radiculare infraosoase,
Leziuni inter-radiculare juxtaosoase,
Leziuni inter-radiculare supraosoase.
Ca urmare a pierderii structurilor de suport dentare cat si ca o consecinta a traumei din
ocluzie, apare mobilitatea dentara, insotita sau nu de migrarea patologica a dintilor.

In plan orizontal (Carranza):

3. Leziuni interradicularee de gradul I (clasa I)

Gradul I –stadiul incipient (leziunea debutanta):
- punga supra-osoasa - exista o usoara alveoliza in zona furcatiei.
- septul inter-radicular este aproape intact,
- defectul cuprinde mai putin de 1/3 din diametrul V-O al spatiului inter-radicular.
- la sondajul orizontal- sonda nu patrunde inter-radicular.
- aspect Rx – neconcludent, pierdere osoasa minima.
 4. Leziuni interradiculare de gradul II (clasa II)
Gradul II – leziune partiala tip ‘cul de sac’
- distructie osoasa mai avansata
- leziunea depaseste 1/3 din diametrul V-O al spatiului inter-radicular fara a fi transfixianta.
- Sondaj orizontal – sonda patrunde inter-radicular, dar nu depaseste spatiul spre cealalta fata
a dintelui.
- examenul Rx - oarecare radiotransparenta, mai accentuata spre portiunea coronara a septului
inter-radicular.
5. Leziuni interradiculare de gradul III (clasa III)

Gradul III – leziune completă,

-os interradicular complet absent,
- orificiile V si O ale furcatiei sunt acoperite de tesut gingival,
- deschiderea furcatiei nu poate fi observata clinic,
- sondaj orizontal - sonda patrunde dintr-o parte in cealalta a spatiului inter-radicular (leziunea
este in esenta un tunel vestibulo-oral),
- examenul Rx - radiotransparenta crateriforma care creaza o componenta verticala impreuna
cu pierderea osoasa orizontala.
Acest tip de leziune poate fi prezent atat in gradul III cat si in gradul IV.
Gradul IV
- osul inter-radicular este complet distrus,
- tesuturile moi migreaza apical,
- deschiderea furcatiei este vizibila clinic.

6. Examenul local în viziunea aprecierii gradului de lezare a spațiului interradicular

(instrumente)

Furcatia bucala a molarilor superiori si furcatia bucala si linguala a molarilor mandibulari

sunt accesibile pentru examinare folosind sonda parodontala curba, sonda exploratoare sau o
chiureta mica. Mai dificil este examinarea furcatiilor aproximale. La molarii maxilari,
intrarea in furcatia meziala este locala mai aproape de fata palatinala, deci acestea trebuie
sondate dinspre palatinal. Furcatiile distale pot fi sondate atat dinspre palatinal cat si
vestibular.

7. Analiza radiologică în diagnosticarea LIR

Radiografiile se fac in mod obligator pentru a confirma concluziile facute la sondare. Acestea
trebuie efectuate atat in plan periapical (se vizualizeaza orificiul radacinii) cat si ocluzia prin
muscare (se vad coroanele dintilor si inaltimea osului alveolar in relatia cu jonctiunea smalt-
cement). Pe radiografie analizam localizarea tesutului osos interradicular precum si nivelul
tesutului osos fata de radacina.

8.Tratamentul leziunilor interradiculare de gradul I (detartraj, surfaj radicular, cu sau

fără plastia zonei de furcație)

- LIR gr.I cu pungi parodontale mi mici de 4 mm necesită doar tratament etiologic. În rest,
este necesară completarea cu tratament chirurgical.

- Desființarea pungilor supraosoase prin detartraj și chiuretaj sau prin gingivectomie , în funcție
de adâncimea pungii și de fibrozitatea peretelui moale al pungii.

-Deoarece procesul distructiv este incipient, nu este necesară abordarea furcației.

- Dacă există denivelări la nivelul joncțiunii S-C, se face odontoplastie pentru a reduce
acumularea de placă posttratament.

9. Tratamentul leziunilor interradiculare de gradul II (tunelizarea, hemisecția, amputația

radiculară, regenerarea tisulară ghidată, lambou repoziționat coronar)

- tratament de elecție – RTG;

- tratamenbte alternative: osteoplastie, tunelizare.

- rezecție radiculară;

-extracție.

10. Tratamentul leziunilor interradiculare de gradul III (regenerarea tisulară ghidată,

tunelizarea, amputația radiculară, extracția dentară)

- se pune problema conservării dintelui;

- RTG- indicații limitate datorită pierderilor osoase și a greutății de a fixa membrane atât
vestibular, cât și oral;

- tunelizarea;

- rezecția radiculară;

- extracția.
 Lucrarea practică nr. 14

Tema: Recesiuni gingivale. Clasificări

1.Recesiune gingivală.
Retracția gingivală este reprezentată de o retragere a gingiei fixe dinspre coroana dintelui
spre rădăcina acestuia. Retracția gingivală poate schimba aspectul dinților și poate produce o
creștere a sensibilității dinților la cald, dulce sau periaj. Cele mai comune situații în care este
evidentă clinic retracția gingivală sunt afecțiunile inflamatorii – gingivite și parodontite
(popular parodontoză).

2.Factori cazuali,
Cauzele aparitiei acestei afectiuni sunt multiple:
Boala parodontala cel mai des incriminata, determina retractia generalizata a gingiilor,
prinscaderea suportului osos care sustine gingia; anvergura retractiei este in legatura directa
cugravitatea afectiunii parodontale
Acumularea tartrului si placii bacteriene induce activarea mecanismului de aparare al
gingiei retragerea, inflamarea si sangerarea acesteia;
Traumatisme auto - induse: periaj intempestiv, folosirea incorecta a scobitorilor sau a
ateidentare; de asemenea, agresiunea repetata a gingiei cu un obiect dur- capatul unui creion
sau piercing-urile;
Forte ocluzale transmise inegal si necontrolat;
Modificari de pozitie ale dintilor, ce ar presupune o lamela osoasa fina sau mai scurta, care
nusustine gingia;
Un biotip parodontal fin, transmis genetic, ce presupune o fragilitate si finete gingivala
siosoasa;
Tratamente stomatologice incorect realizate: lucrari protetice, obturatii neadaptate sau
crosetedentare in cazul protezelor partiale – acestea invadeaza spatiul gingiei si induc
retragereaacesteia.

3. Factori predispozanti.

Impactul alimentar cu acţiune directă, în special pe versantul Impact Palatinal al molarilor

superiori, al căror ax longitudinal este înclinat în alimentar mod normai dinspre coronar spre
vestibular.La vârstnici, retracţia gingivală este considerată obişnuită, chiar „fiziologică",
desenescenţă, deşi există o inflamaţie redusă, ocultă din punct de vedere clinic. Involuţiade
senescenţă se caracterizează printr -o degenerescentă a ţesutului conjunctiv şi a fibrelor de
colagen, atrofia osului alveolar, care se reduce în volum, în special pe seama osului medular,
cu o creştere a densităţii osoase. Astfel, vârstnicii prezintă deseori dinţicu coroană clinică
alungită, rădăcina clinică scurtată, dar fără mobilitate dentară patolog ică. în consecinţă, nu se
poate vorbi de o refracţie gingivală pură, ea fiind întotdeauna consecinţa unor cauze, chiar
dacă acestea sunt mai greu de decelat.
4. Tipul de parodontiu sau biotipul parodontal

Distingem parodontiu gros si subtire. Un biotip parodontal fin, transmis genetic, ce presupune
o fragilitate si finete gingivala si osoasa e un factor ce duce la aparitia retractiei gingivale.

5. Clasificare recesiunilor gingivale dupa Sullivan si Atkins

Sullivan si Atkins clasifica recesiunile in functie de morfologia leziunii sirapoartele acesteia

cu linia muco-gingivala dupa cum urmeaza:
clasa I - recesiuni profunde si late,
clasa a II - recesiuni superficiale si late,
clasa a III - recesiuni profunde si inguste.
clasa a IV- recesiuni superficiale si inguste.

6.clasificarea recesiunelor gingivale după Miller 1985

Douã tipuri principale de recesiune gingivalã au fost identificate: generalizatã, frecvent în
boala parodontalã netratatã şi cu igiena oralã deficitarã, şi localizatã, care este în mod
frecvent corelatã cu factori traumatici şi adeseori implicã un numãr redus de dinţi sau grup de
dinţi. Miller in 1985 a propus o clasificare utilã a defectelor recesiunii bazat pe înãlţimea
papilei interproximale şi pe osul interdentar adiacent zonei cu defect, cât şi a relaţiei dintre
marginea gingivalã şi joncţiunea muco-gingivalã, şi cuprinde 4 clase. Aceastã clasificare este
folositoare când se ia o decizie cu privire la opţiunile tratamentului.
I. Recesiunea nu depășește limita muco-gingivală(înălţimea papilelor interdentare nu
sunt afectate)
A. Recesiune îngustă
B. Recesiune lată
II. Recesiunea depășește linia muco-gingivală (papi-lele interdentare nu sunt afectate)
A. Recesiune îngustă
B. Recesiune lată
III. Recesiune cu afectarea ţesutului osos și înălţimeipapilelor interdentare
A. Fără implicarea dinţilor vecini
B. Cu implicarea dinţilor vecini
Cu toate acestea papila interdentară se găsește maiapical decît joncţiunea smalţ-ciment și
margineagingivală mai coronar de suprafaţa vestibulară
IV. Pierderea gingiei și a ţesutului osos în regiunileinterdentare este circular
A. Limitată (în regiunea cîtorva dinţi)
B. Pe verticală generalizată

7.Tratamentul receseunilor.
Tratamentul necesar Terapia acestei boli este necesară, deoarece recesiunea poate progresa și
poate provoca complicații foarte neplăcute. Tratamentul implică intervenția chirurgicală.
Acesta vă permite să restabiliți conturul gumei și să închideți rădăcina expusă. În
conformitate cu clasificarea pe scară largă a bolii de către Miller astăzi, nu fiecare caz este
supus unei opțiuni de tratament chirurgical. În recesiunea claselor I și II, probabilitatea de
închidere completă a suprafeței rădăcinii este foarte mare. Cu boala de gradul III, nu este
posibil să se închidă suprafața rădăcinii 100%. Recesiunea gumei pe clasa Miller IV nu este
supusă manipulării chirurgicale.
Metoda chirurgicală
Metoda clapei laterale. Clapeta de pe picior este luată în zonele "donatoare" adiacente zonei
afectate. Recesiunea gingiei din material plastic în acest mod se realizează dacă țesutul moale
de lângă dinte are cantitatea necesară de material. În timpul operației, medicul ia o clapetă din
gingii sau din palatul dur. Această metodă de tratament este relevantă pentru un tip localizat
și de tip generalizat de boală. Operația este efectuată utilizând o opțiune locală de anestezie.
Inițial, specialistul elimină inflamațiile existente și elimină depozitele dentare. Apoi procesul
de formare a clapei este în curs de desfășurare. În etapa finală, este cusută. Principalul avantaj
al metodei clapelor laterale este menținerea efectivă a perioadei de recuperare datorată
coincidenței de 100% a țesuturilor moi ale cavității bucale. Singurul dezavantaj al procedurii,
potrivit experților, este o manifestare a unui mic disconfort în zona cu care a fost luat locul
donatorului. Este posibil ca clapeta să nu fie gravată corect pe suprafață. Membranele non-
resorbabile sunt o operație clasică. Recesiunea gingiei este eliminată fără complicații grave.
Operațiunea are două etape. Inițial, medicul instalează membrana. Datorită rigidității lor
ridicate, acestea exclude probabilitatea unei proceduri repetate. După o anumită perioadă de
timp, acestea trebuie eliminate. Conform datelor statistice, acest tip de operațiune nu este
foarte eficient. Restaurarea țesuturilor deteriorate nu este observată la dimensiunea completă
(până la 73% din zonele inflamate). Medicii nu recomanda recurgerea la aceasta optiune de
tratament pentru pacientii cu diagnostic de recesiune a gingiilor. Tratarea cu ajutorul
potențialului de regenerare a anumitor elemente biologice. Componentele acestor fonduri
sunt anumite seturi de elemente care contribuie la formarea rapidă a țesuturilor noi sănătoase.
Ca regulă, se utilizează enzime de proteine și un element de amelogenină. Aceste substanțe
contribuie la formarea gingiilor sănătoase ale smalțului și restabilește structura rădăcinilor
dinților. Utilizarea matricei de smalț vizează formarea de structuri solide pe suprafața gingiei
afectate.

Metode non-chirurgicale Tratamentul recesiunii gingiei cu colagenul este un tratament

conservator al bolii. Această abordare a tratamentului este recomandată numai în stadiile
incipiente de dezvoltare a patologiei, atunci când rădăcinile nu sunt mult dezbrăcate. În plus,
colagenul oferă un rezultat excelent în cazul în care recesiunea este o consecință a proceselor
inflamatorii. Cu această substanță introdusă în țesutul gingiilor, este posibil să se obțină o
îmbunătățire estetică a aspectului zonei afectate, pentru a închide partea expusă a dintelui,
pentru a evita un efect negativ.

8.Prognosticul succesului in tratament

Depinde de cauza incriminata si in mare parte de pacient: renuntarea la obiceiurilevicioase,
insusirea metodelor de obtinere a bunei igiene bucale.
 Lucrarea practică nr. 15

Tema: Aspecte radiologice al paradontiului sanatos si in paradontopatii.

1.Radiografia in incidenta izometrica,otoradiala(periapicala sau retroalveolara)

Varianata Dieck-filmul introdus in cavitatea bucala se aseaza pe zona corespunzatoare de

radiografiat,se fixeaza de obicei cu indexul de catre pacient,filmul cu fata anterioara va fi in
contact cu coroana si gingiamiar fata posterioara va fi orientate catre interiorul cavitatii
bucale.Se va pastra alura plana a filmului,marginea ocluzala a filmului va depasi cu 2-3 mm
marginea incizala sau ocluzala a dintilor.

Izometrie- imaginea radiologica trebuie sa corespunda dimensional cu marimea dintelui

radiografiat,in plan vertical.

Otoradialitate-centrarea pe orizontala, impune deplasarea si rotarea tubului in jurul arcadei

dentare,pentru IC acesta va fi in lungul planuului medio-sagital,in timp ce pt molari ,va fi
aproape perpendicular pe planul medio-sagital

2.Radiografia panoramica monomaxilara

Film ocluzal maxilar superior

Filmul este introdus incavitatea bucala,in plan ocluzal,si mentinut fix de pacient prin
inchiderea gurii,se obtine dimensiunea maxilarelor in plan transversal.

Pentru radiografiere de ansamblu-centrare,la nivelul osului frontal la insertia parului sau la

radacina nasului in planul medio-sagital,perependicular pe film

Film ocluzal mandibula

Capul in extensie maxima,filmul mentinut de pacient intre arcadele dentare,centrarea pe ½

filmului,in planul mediosagitalmla 1/2 liniei imaginare care uneste spatiile interdentare dintre
PM2 si M1 de pe ambele hemiarcade,raza centrala avind directie caudo-craniala.
 3.Ortopantomografia (OPT)

-face parte din tehnicile panoramice si permite derularea pe un singur film a imaginilor
ambelor arcade dentare,de la o ATM la alta.

OPT imbina 2 tehnici radioimagistice clasice-radiografia prin fanta si tomografia

clasica.Dificultatea realizarii aparatelor OPT tine de forma eliptica a cavitatii bucale,de
variatiile anatomice ale acestora.

Termenul OPT se compune din :

Orto-ortografia dentara,se realizeaza cu fascicule foarte reduse de RX,care trece prin centrul
de fixare a tubului si casetei,fiind perpendicular pe film.

Pan-panoramic,aparitia pe fotografie a tuturor dintilor cu implantarea lor pe maxilare.

Tomo-se refera la sistemul de radiografiere a statului,a planului anatomic dorit,care se

realizeaza datorita faptului ca tubul roentgen si casereta au miscari eliptice,inverse.

Distanta focar-film folosita este de 40-50 cm,si se lucraza cu constantele 50-80 kV si 10-15
mA.

4.Spatiul dento-alveolar,forma,dimensiuni :

Saptiul dento-alveolar –spatiul in care este desmodontiu (hiponucleu)

Dimensiuni: 0,1 0,3
Creasta alveolara:
• Oasele alveolare sunt partea din maxilar care sustine dintii
• Suprafetele lor sunt acoperite cu un strat subtire de os cortical (dens,dur), care poate fi
vazut ca o linie subtire alba pe radiografie
Spatiul parodontal – dintre radix si laminda dura a procesului alveolar fiind umplut cy tesutul
lig.parodonatl care apare ca o zona radiotransparenta (neagra)
5. Lamina dura.

Ø Este o foita subtire de os compact, dur sau captuseste interiorul alveolei.

Ø In radiografii apare ca o linie continua alba in jurul radacinii dintelui.
Ø Ulterior, lamina dura continua cu stratul osos cortical al crestei septului interdentar.
Ø Mai poate fi numita lamina cribroasa datorita prezentei orificiilor pentru insertia fibrelor
ligamentare.
Ø Pe radiografii grosimea = 0,7 mm
 6. Structura osului trabecular.

Structura osului trabecular sau cum mai este numit os medular este portiunea dintre corticala
interna si cea externa in care sunt prezente numeroase spatii ce au un strat numit endost, separate
prin septuri specifice conform orientarii fibrelor Sharpey.
Ca aspect radiologic are o tenta gri, situata ca intensitate intre albul deschis al laminei dure si griul
inchis al camerei pulpare sau canalului radicular.

Zone bogate in os medular:

Ø Tuberozitatea maxilara
Ø Molar si prelomar inferiori

7. Gradul şi tipul de resorbţie osoasă: verticală, orizontală şi mixtă.

Rezorbtia osoasa pe verticala:
o Crater septal interproximal
o Defec septal aproximal
o Defect hemiseptal interproximal
Rezorbtia osoasa orizontala – rezulta prin unirea a cateva zone de rezorbtie verticala.

8. Radiografia pungilor parodontale.

Spatiul parodontal se evidentiaza ca o linie neagra subtire radiotransparenta care inconjoara
radacina dentara – o largire a spatiuliu indica mobilitatea dintilor.
Ø Creasta septului interdentar dintre incisivi
Ø Subtire
Ø Ascutita
Ø Creasta septului interdentar dintre dintii posteriori
Ø Plata
Ø Rotunjita
Conturul normal al crestei alveolare este paralel cu o linie imaginara trasata conform JSC a dintilor
adiacenti.
9.Halisteraza marginală.
Hialisteraza marginala – demineralizarea in axul septului interdental, reversibila manifestandu-
se prin radiotransparenta verticala, centro-septata cu ingustari, largiri, contur sters, lamina dura,
insa fiind integra
10. Ciupirea septului interradicular.
Ciupirea de sept – o cavitate de profunzime redusa (1-3 mm) formata in grosimea osului septal
afectand creasta septului, spongioasa lui si lamina dura.

11. Parodontită localizată.

Este afectat un grup de dinti.
Pe radiografie se observa ca rebordul osos in anumite parti e intreg, si doar intr-o anumita zona
afectat.

12. Parodontită generalizată.

Sunt afectati toti dintii in diferit grad.
*sistemica – toti dintii afectati in aceeasi masura.
 Lucrarea practică nr. 16

Tema: Examenul clinic al pacientilor cu paradontopatii.

1. Metodologia examinarii bolnavului cu afectiuni parodontale (anamneza, examinarea

clinica obiectiva, examene complementare)

Examenul bolnavului cu parodontopatie se face in trei etape:

1. anamneza, prin care se obtin date relatate de bolnav; se foloseste de obicei un chestionar;
2. examenul clinic obiectiv al parodontiului, prin care se pune diagnosticul prezumtiv si de
urgenta;
3. examene complementare prin care se precizeaza diagnosticul definitiv local si general si
contribuie la elaborarea planului de tratament.

2. Anamneza.

Prin anamneza se obtin:

Date administrative si sociale privind: nume, prenume, virsta, sex, adresa, telefon, profesiune,
loc de munca, conditii de viata, de munca si sociale, etc.

Motivele prezentarii : ne intereseaza daca este o urgenta sau tratament la cerere. Pacientul
poate sa reclame: singerarea gingiilor, supuratia gingiilor, mirosul urit al gurii, tulburari de
masticatie, mobilitate dentara, tulburari fizionomice si fonetice - prin pierderea dintilor,
tartru, migrarea dintilor, spatierea sau alungirea dintilor (egresiune), extruzia, inflamatia
gingiilor, dureri. Toate datele se consemneaza folosind notiuni cit mai apropiate de cele
exprimate de pacient. Datele se inregistreaza conform formularului de foaie de observatie sau
fisa care este la dispozitie.

Date privind starea sistemului masticator: obiceiuri alimentare, dieta, masticatia unilaterala
sau pe zona frontala, lenesa (inceata) sau viguroasa, preferinte alimentare, masticatie grabita,
superficiala - inghite ìnemestecatî, etc.

Date privind igiena dentara: daca se spala pe dinti, cind, cum executa periajul dintilor, daca
este preocupat de igiena dentara, la cit timp schimba periuta de dinti, etc.

Daca este fumator sau nu, daca consuma bauturi alcoolice (etilism).

Antecedente personale:

Ne intereseaza date personale care influenteaza aparitia si evolutia parodontopatiei:

a. Boli ale copilariei - unele fara importanta - notam ìA.P. fara importantaî.
b. Daca a purtat aparate ortodontice, deoarece acestea sunt urmate de multe ori de
parodontopatii.

Alte afectiuni dentare

Afectiuni de sistem care influenteaza terenul - raspunsul imun:

• alergii la praf, la intepaturi de insecte, la alimente, medicamente;

• reumatism, tuberculoza, hepatita, afectiuni renale, afectiuni ale tubului digestiv,

afectiuni ale pielii, tulburari neurovegetative, nevroze, boli endocrine, afectiuni
cardiace, modificari ale circulatiei sanguine;

• boli de nutritie (diabet) unde apare de obicei parodontopatia;

• avitaminoze (boli diferite care predispun la parodontopatie);

• cancere in predispozitie prin medicatia folosita si prin imunodeficienta instalata;

• afectiuni pulmonare in boli obstructive pulmonare;

• boli de singe: anemii, trombocitopenii, trombocitoza, leucemie, etc.

• modificari de dinamica vasculara: viscozitate (VSH), acrocianoza, T.A. modificata,

ateroscleroza, arterita, modificari de ritm cardiac, stenoza si insuficienta cardiaca sau
aortica, etc;

• diferite infectii, in special renale, colecistita;

• stresuri, oboseala, conditii grele de munca, de efort, regim de viata;

• boli ale sistemului osos: osteoporoza, reumatism cronic degenerativ, spondilite,

spondiloze, artrite, artroze, etc. care influenteaza structura osului maxilar;
• SIDA, HIV.

AH.C - notam fara importanta daca nu are legatura cu afectiunea parodontala; afectiuni care
prezinta un oarecare grad de transmitere ereditara. Parodontopatia nu este transmisibila, dar
exista o predispozitie mostenita.
3. Examenul clinic obiectiv

A.Examenul clinic obiectiv general

Ne intereseaza:

virsta biologica, postura, afectiuni generale mentionate de pacient,evaluarea semnelor vitale -

tensiune arteriala, pulsul, frecven?a respiratorie, comportament, reactii emotionale (anxios),
tip de sistem nervos echilibrat sau nu; daca colaboreaza, etc.

Este indrumat la medicul generalist pentru precizarea diagnosticului general, se fac analize de
laborator.

ü Metodologia examenului cuprinde:

- Inspectia
- Palparea
- Mirosul
- Percutia
- Auscultatia

ü Etapele examinarii :
1. Inspectia fetei
2. Inspectia profilului
3. Palparea superficiala a pielii
4. Palparea profunda a muschilor mobilizatori si ai mandibulei
5. Palparea profunda a structurilor osoase si a punctelor de emergenta a trigemenului
6. Palparea profunda a sistemului limfo-ganglionar
7. Examenul articulatiilor temporo-mandibulare

B. Examenul clinic stomatologic obiectiv: exobucal, endobucal.

Examenul exobucal:

A.Inspectie:

Norma frontala:

- aspect tegumente: normale, cianotice, congestive, paide, alunite (nevi pigmentari), pistrui,
cicatrici posttraumatice sau postinterventii chirurgicale (incizii, abcese, adenite etc.);

- simetria fetei (hipertrofii musculare, pareze, infundare obraz unilateral = edentatie laterala
intinsa); infundarea buza superioara = edentatie frontala mediana; deviatie de sept, respiratie
orala, compresiune de maxilar etc.

- proportionalitatea etajelor fetei;

- santuri nazo-geniene si labio-geniene: sterse/accentuate;

- ragade accentuate+etaj inferior micsorat = D:V:O micsorata;

- fanta bucala: intredeschisa/deschisa obisnuit;

-rosul buzelor/aspect/herpes recidivant = amprentare dificila.

Norma laterala:

Profil:

- usor convex (normal)

- sters

- accentuat convex

- concav (prognatie mandibulara, edentat total etc.)

Treapta buzelor:

- buza superioara depaseste usor buza inferioara (normal)

- inversata

Santul labio-mentonier: sters/accentuat.

Tangenta la planul bazal al mandibukei/indreptata spre scoama occipitala.

Unghiul mandibular.

B. Palpare:

- contur osos: integru/cu deformari, depresiuni, proeminente dureroase sau nu.

- puncte sinusale: frontale/etmoidale/maxilare/ nedureroase/ sensibile usor/ dureroase/

unilateral/bilateral.

- puncte de emergenta ale nv. trigemen: supraorbitale, infraorbitale, mentoniere.

nedureroase/usor sensibile/dureroase.

dureri iradiante

- mastoida

- ganglioni: durere localizata sau iradiata/ declansarea spasmelor musculare.

- palparea conturului osos, punctelor sinusale etc.

C. Percutia: Hipocalcemie/ tetanie/ semn Chvostek pozitiv.

5. Examenul mucoaselor

Bucale, bolta, planseu, obraz, limba, buze.

- leziuni inflamatorii, tumefactii, abcese.

- formatiuni tumorale, polipi.

- semne de intoleranta la diferite materiale.

- fistule ce exprima resturi radiculare in profunzime.

Indicele gingival (LOE si SILNESS):

- Gingie cu aspect clinic normal;

- gingie cu inflamatie usoara, discrete modificari de culoare, discret edem, lipsa
sangerarii la sondare;
- inflamatie medie, congestie, edem, sangerare la sondare;
- inflamatie avansata, congestie, staza, ulceratii, sangerare.

6. Examenul dintilor

Examenul arcadelor alveolo-dentare.

Se precizeaza dentatia (statusul dentar) - poate fi temporar (6 luni-6ani); mixt (6-12 ani);
permanenta (dupa 12 ani)

1. examinarea completa a integritatii cavitatii bucale, si anume: a tuturor dintilor, pentru

fiecare la nivelul a 6 situri, ceea ce corespunde standard de aur.

2. examinarea partiala a cavitatii bucale: molarii primi , maxilar dreapta si mandibular stang;
primii premolari, maxilar stanga si mandibular dreapta; incisivii centrali, maxilar stanga si
mandibular dreapta.

3. examinarea pe jumatate a cavitatii bucale: dintii situati in doi cvadranti situati in diagonala
(excluzand molarul de minte), considerata de autori mai avantajoasa prin timp si cost mai
redus de examinare.
7. Masurarea pungilor parodontale

Determinarea adancimii pungilor parodontale se face in 6 locuri de 6 puncte pentru fiecare

dinte:

- meziovestibular;

- pe mijlocul fetei vestibulare;

- distovestibular;

- distopalatinal (sau lingual);

- pe mijlocul fetei palatinale (sau linguale);

- meziopalatinal.

La palpare digitala: mobilitatea dentara patologica.

Exista:

Ø punga gingivala sau punga falsa - se datoreaza migrarii coronare a marginii gingivale
ca si consecinta a cresterii de volum a gingiei (edem sau hiperplazie gingivala), fara
distructia parodontiului, respectiv fara modificarea nivelului de atasament conjuctiv.
Ø punga parodontala sau punga adevarata - apare ca si consecinta a distructiei
parodontiului profund si migrarii apicale a insertiei epiteliale.

Distinctia intre o punga falsa si una adevarata este esentiala pentru diagnosticul de boala
gingivala sau parodontala. Ea se face in functie de pozitia bazei sulcusului fata de JAC.

8. Evaluarea leziunilor interradiculare

Leziunile interradiculare rezulta ca urmare a distrugerii osului alveolar, cu migrarea

consecutiva spre apical a nivelului acestuia si expunerea zonei de bifurcare sau de trifurcare
dentara.

Clinic ne intereseaza din punct de vedere al planului terapeutic daca furcatia e complet
deschisa (penetranta) sau daca este partial invadabila.

Apreciem daca sonda patrunde pana la 3mm (gr.I).

Daca patrundem mai mult de 3mm, dar mai ramane os si pe cealalta parte, nepenetranta
(gr.II).

Daca avem liza osoasa orizontala penetranta, adica furcatie total permeabila - furca?ie de
gradul III.
9. Examene complementare: evidentierea placii bacteriene

Evidentierea placii cu ajutorul revelatorilor de placa: albastru de metilen 2%, solutie de violet
de gentiana 2%, solutie de albastru de foluidina 1%, solutie de tinctura de iod, solutie
hematoxilina, eritrozina, comprimate.

10.Examene complementare: examenul modelelor de studiu.

In toate tipurile de edentatie partiala este necesar si util pentru ca:

- obliga la examinarea in ansamblu a arcadelor dentare;

- permite explorarea zonelor ce nu pot fi scoase in evidenta direct;

- ajuta la precizarea diagnosticului: plan ocluzal/ curba de ocluzie/ rapoartele dintilor in

intercuspidare maxima/ axul dintilor/ volumul dintilor/ fatelete de abrazie.

Este folosit ca si document stiintific si medico-legal.

11.Examene complementare: examenul radiologic (tipuri)

Examenul radiologic este indispensabil nu doar pt precizarea diagnosticului si stabilirea

planului de tratament, dar si ca imagine de referinta pentru urmarirea evolutiei cazului in
timp.

Se poate aprecia patogeneza bolii, localizarea, caracterul si gradul de manifestare al

schimbarilor din tesutul osos.

Tipuri de examen radiologic:

- radiografia retroalveolara, izometrica si ortoradiala - ofera date despre coroana dintelui, osul
alveolar, cat si despre radacina dentara (forma, pozitie, lungime, rapoarte) si zona periapicala.

- radiografie retroalveolara in incidenta Clark - ofera o imagine a intregului dinte, de la

coroana pana la radacina si osul in care aceasta este ancorata.

Dezavantajele acestor tipuri de radiografii este aceea de a fi incomplete, de a nu prezenta in

totalitate pe acelasi film o suprafata mai intinsa care sa redea imaginea completa a unei
leziuni mai mari.

- radiografie axiala cu film ocluzal;

- radiografie panoramica si ortopantomograma, teleradiografia;

Ortopantomograma ofera imaginea intregii danturi si a maxilarelor pe un singur film.

Capteaza imaginea unor locuri mai greu accesibile, cum ar fi dintii de minte, ATM, fracturile
mandibulare, sinusurile maxilare si alte afectiuni in aceasta zona.

- radiografia pumnului (corelatie intre varsta osoasa si cea dentara).

12.Examene complementare: fotografia (pina si dupa tratament)

Presupune masuratori pe fotografie: fata, profil, semiprofil dreapta, stanga, arcada superioara,
arcada inferioara, arcade in ocluzie.

13.Examene complementare: teste biochimice, teste microbiologice

Izolarea bacteriilor prin culturi si identificarea acestora prin metode clasice (biochimice,
antigenice) sau moderne (folosind testele de hibridizare ADN).

Teste de laborator pentru diagnosticul intecliei HIV sunt:

- Testul Elisa pentru detectarea reactiei generate de anticorpi.

- Western Blot identifica anticorpii de reactie la proteinele specifice HIV;

- antigenul p24;

- reactia polimerazei in lant.

14.Examene complementare: determinarea valorilor unor constante biologice

(hematocrit, numararea de leucocite, VSH, glicemie, timpii de coagulare)

Determinarea valorilor unor constante biologice: hematocrit, numaratoarea de leucocite,

VSH, glicemie, lipidemie, colesterolemie, trigliceride, probe de disproteinimie, transaminaze,
uricemie, uremie, timpii de coagulare, sangerare, protrombina, de retractie a cheagului.
 Lucrarea practică nr. 17

Tema: Igiena profesionala a cavitatii.

1. Indicii de evaluare a igienei bucale şi stării de afecțiune parodontală: indicele de

igienă bucală (IHB), indicele de placă SILNESS şi LOE, indicele de retenţie a plăcii
(LOE), indice de tartru.

Indicele de igienă bucală (IHB) are două componente:

- indicele de placă;
- indicele de tartru;

Valoarea indicelui de placă şi, respectiv, a indicelui de tartru rezultă prin însumarea
valorilor constante pe şase suprafeţe preselectate:

- suprafeţele vestibulare ale primilor molari superiori; 


- suprafeţele linguale ale primilor molari inferiori; 


- suprafeţele vestibulare ale incisivilor centrali superior drept şi inferior stâng.
 


Valorile indicelui de placă sunt:


1. absenta plăcii;



2. placă supragingivală în treimea de colet a dintelui;


3. placă în treimea mijlocie a coroanei;



4. placă în treimea incizală sau ocluzală a coroanei.
 


1. tartru în treimea incizală sau ocluzală a coroanei.



Valoarea totală a indicelui de igienă bucală rezultă din însumarea indicelui de placă şi de

tartru.

Indicele de placa SILNESS si LOE 


Se realizează cu uşurinţă şi poate fi utilizat în studii epidemiologice ale unor

comunităţi mari de persoane. 


Indicele de placă are următoarele valori:



1. absenţa plăcii;



2. placa nu se observă cu ochiul liber pe suprafeţele dentare decât după răzuire cu vârful
rotunjit al sondei de parodontometrie;


3. placa bacteriană este vizibilă cu ochiul liber ca un depozit fin, pelicular;


4. acumulare de placă în strat gros, care acoperă şanţul gingival de la marginea gingivală
liberă până la suprafaţa dentară.

Indicele de retentie a plăcii (LOE)

1. absenţa cariilor, tartrului sau a unor obturaţii cu margini neregulate în

apropierea gingiei;
2. tartru supragingival, carii, obturaţii cu margini neregulate;


3. tartru subgingival, carii, obturaţii cu margini neregulate;


4. tartru abundent supra- şi subgingival, carii mari şi profunde, obturaţii cu

defecte marginale mari şi retentive.

Valorile indicelui de tartru sunt:



2. absenta tartrului;



3. tartrul supragingival în treimea de colet a dintelui;


4. tartru în treimea mijlocie a coroanei;



2. Indicii de inflamaţie gingivală: indicele gingival (LOE ŞI SILNESS), indicele de
sângerare papilară (MUHLEMAN), indicele de sângerare gingivală, cantitatea şi fluxul
(debitul) lichidului din şanţul gingival.
Indicele gingival (LOE ŞI SILNESS):

1. gingie cu aspect clinic normal;



2. gingie cu inflamaţie uşoară, discrete modificări de culoare,

3. discret edem, lipsa sângerării la sondare;

4. inflamaţie medie, congestie, edem, sângerare la sondare;


5. inflamaţie avansată, congestie, stază, ulceraţii, sângerare spontană.


Indicelede singerare papilara (MUHLEMAN)

1. absenţa sângerării;


2. sângerare punctiformă izolată, unică;



3. sângerări punctiforme multiple sau pe o arie redusă;

4. sângerare care umple întreg spaţiul interdentar;



5. sângerare care depăşeşte marginea gingivală liberă.

Cantitatea şi fluxul (debitul) lichidului din şantul gingival reprezintă un indicator precoce al
instalării inflamaţiei gingivale şi se apreciază cu benzi absorbante de hârtie de filtru,
impregnate cu markeri de culoare (ninhidrina) sau analizate biochimie din punct de vedere
calitativ şi cantitativ. Testul PERIOGARD, la aspartat-aminotransferază, este un test
biochimie de colorare prin care se poate monitoriza prezenţa şi gradul de afectare prin
inflamaţie a gingiei şi a paradonţiului profund. În ultimul timp, au apărut mai mulţi markeri
pentru depistarea pe cale biochimică a prezenţei unor patogeni parodontali, a unor exotoxine
şi a metaboliţilor toxici ai acestora.

Indicele de keratinizare indică gradul de inflamaţie gingivo-parodontală prin evaluarea

grosimii stratului cornos al epiteliului, care este mult mai îngroşat în inflamaţiile septice sau

prin agresiuni mecanice.

Indicele de creştere a volumului gingival (CARRANZA, HOGAN):

0 = nu există creştere de volum gingival;



1 = creştere de voum a papilei interdentare;



2 = creştere de volum a papilei şi marginii gingivale libere;

3 = creştere de volum a gingiei până la 1/3 din înălţimea coroanei sau mai mult.

3. Indici de informaţie parodontală: indicele paradontal (RUSSELL), indicele de

prezenţă a pungilor parodontale, indicele parodontal CPITN (Community Periodontal
Index of Treatments Needs), indice de îmbolnăvire parodontală şi de necesitate de
tratament, propus de ONU în 1977 şi adoptat de FDI în 1980 şi de OMS în 1983.

Indicele parodontal (RUSSELL)

ü absenţa inflamaţiei gingivale şi în parodonţiul profund;



ü gingivită moderată, care nu circumscrie coletul dintelui;


ü gingivită avansată, care circumscrie coletul dintelui, fără leziuni aparente ale inserţiei
epiteliale.

indicele de prezenţă a pungilor parodontale

În continuare sunt prezentate grade mai mari ale inflamaţiei parodontale până la:

• 
 gingivită cu pungi şi distrucţia inserţiei epiteliale. Dinţii sunt încă bine implantaţi,
masticaţia se realizează normal. Radiologic, se observă pierderi ale masei osului
alveolar până la o jumătate din lungimea rădăcinii;
• distrucţie avansată a osului parodontal, tulburări de masticaţie severe, sunet mat la
percuţia dinţilor cu un instrument metalic, mobilitate dentară axială.

Sunt luate în considerare pungile adevărate, mai adânci de 3 mm după tratament

antimicrobian. Indicele se poate exprima procentual prin raportul dintre numarul de suprafete
dentare cu pungi si numarul total de suprafete dentare inmultit cu 100.

Indicele parodontal CPITN (Community Periodontal Index of Treatments Needs)

Cele mai numeroase studii epidemiologice efectuate în întreaga lume folosesc acest indice
pentru aprecierea gradului de îmbolnăvire parodontală şi pentru stabilirea unor criterii
coerente metodologie şi realiste din punct de vedere economic-administrativ pentru instituirea
unui tratament adecvat al bolii parodontale. Există şi păreri conform cărora acest indice
acordă o importantă prea mare prevalentei şi severităţii pierderii joncţiunii gingivo-dentare la
tineri faţă de persoanele vârstnice.

Cerinţele de tratament parodontal sunt înregistrate pe sextanţi, grupe de dinţi frontali sau
laterali, care reprezintă o şesime a dentaţiei existente; molarii de minte nu sunt luati în
consideraţie decât ca înlocuitori ai molarilor secunzi, în absenta acestora.
Sextanţii cuprind următorii dinţi:


17-14 47-44

13-23 43-33

24-27
 34-37


sau echivalentul american de numărătoare a dinţilor:

1-5 31-28

6-11 27-22

12-16 21-17

Indicele se înregistrează când într-un sextant sunt prezenţi cel puţin doi dinţi. Dacă într-un
sextant există un singur dinte, el este inclus în sextantul vecin. Pentru determinarea indicelui
se foloseşte sonda de parodontometrie cu partea activă terminată sub forma unei sfere cu
diametrul de 0,5 mm şi care permite detectarea tartrului subgingival, tendinţa de sângerare
gingivală şi adâncimea pungilor parodontale. Forţa exercitată nu depăşeşte 25 g, pentru a nu
traumatiza ţesuturile examinate.
Pentru fiecare sextant examinat, se codifică valorile:

1. niciun semn de îmbolnăvire;



2. sângerare gingivală la atingerea cu sonda;

3. tartru supra- sau subgingival;
4. pungi parodontale adânci de 4-5,5 mm;


5. pungi parodontale adânci de 6 mm sau mai mult.


 Pe baza valorilor înregistrate, subiectul examinat se încadrează în una din următoarele

clase de necesar terapeutic parodontal:


0 = nu este necesar tratament parodontal (cod 0).



I =instituirea: sau îmbunătăţirea igienei bucale (cod 1).


II = igienă bucală, detartraj, tratament antimicrobian (cod 2 şi 3).

III = I + II şi tratament complex parodontal chirurgical, de reechilibrare funcţională, ocluzală,

de biostimulare locală şi generală.