Sunteți pe pagina 1din 16

1.Clasificarea formelor nozologice.

1.Patologia tesuturilor dure ale dintilor :


a)leziuni odontale coronare cariesogene:
-partiale
- totale
b)leziuni odontale coronare acariesogene:
- congenital cu specific ereditar (amilogeneza imperfect, dentinogeneza imperfect (osteogeneza ),
displazia dentine, displazia Capdepond.
- dobindite (hipoplazia smaltului simpla, complexa, fluoroza, discromii,defect cuneiforme, uzuri, abraziune
patologica, eroziuni chimice, ideopatice , traumatice).
2.Abraziunea patologica a tesuturilor dure (orizontala, vertical, mixta):
-localizata (cu pastrarea spatiului interocluzal individual si cu marirea spatiului interocluzal in zona
abraziunii);
-generalizata (fara modificari ale dimensiunii vertical de ocluzie sau cu micsorarea dimensiunii vertical de
ocluzie).
3.Anomalii dentare ( de forma , volum, sediu, directive, numar).
4.Anomalii de forma a arcadelor dentare.
5.Anomalii de ocluzie (distal sau prognatia meziala, progenia meziala, progenia adinca, deschisa,
incrucisata).
6.Edentatie partiala
- fara micsorarea dimensiunii vertical de ocluzie:
-cu micsorarea dimensiunii verticale de ocluzie;
7.Edentatie totala.
8.Afectiunile parodontului:
-gingivite
-parodontite (forma localizata , forma generalizata)
-parodontoza.
9.Migrari dentare.
-inclinare (meziala, distal , vestibulara, orala),
-deplasarea corporala in directive meziodistala;
-extruzia,
-regresiune,
-rotari in ax,
-rotari mixte.
10.Afectiunile A.T.M.
-artrita,
-artroza,
-artrito-artroza,
-sinfromul disfunctional.
11.Afectiunile mucoasei cavitatii bucale;
-stomatite traumatice (eroziuni, ulcer),
-stomatite toxico-alergice,
-stomaatite electrochimice (galvanoza),
-stomatite provocate de dereglari de termoreglatie,
-insuportabilitatea materialelor (disfunctii ale aparatului de receptive).
-leucoplachia,
-lichenul rosu plan,
-candidoze,
12.Afectiuni ale limbii.
-glosita
-glosalgie
13.Deteorarile si deformatiile maxilarelor.
14.Prosopalgiile.
15.Formele mixte de leziuni ale sistemului stomatognat.
16.Disfunctii musculare ale sistemului stomatognat.

2.Afectiunile tesuturilor dure cariesogene


leziuni odontale coronare cariesogene:
-partiale
- totale

3.Afectiunile tesuturilor dure acariesogene


leziuni odontale coronare acariesogene:
- congenital cu specific ereditar (amilogeneza imperfect, dentinogeneza imperfect (osteogeneza ),
displazia dentine, displazia Capdepond.
- dobindite (hipoplazia smaltului simpla, complexa, fluoroza, discromii,defect cuneiforme, uzuri, abraziune
patologica, eroziuni chimice, ideopatice , traumatice).

4.Abraziunea patologica a tesuturilor dure


(orizontala, vertical, mixta):
-localizata (cu pastrarea spatiului interocluzal individual si cu marirea spatiului interocluzal in zona
abraziunii);
-generalizata (fara modificari ale dimensiunii vertical de ocluzie sau cu micsorarea dimensiunii vertical de
ocluzie).

-fiziologica
-patologica
Atritia- uzura fiziologica a dintilor prin pierderea structurii dentare dure la nivelul ocluzal produsa
in timpul functionarii SS
Abraziunea- atritie pronuntata aparuta prin tocirea dintilor intre ei.Abaraziunile extreme sint greu de
tratat, ocluzia este modificata, tratament cu coronae.

Este pierderea lenta a substantei dure dentare prin masticatia alimentelor foarte dure sau prin
parafunctii(bruxism, obiceiuri vicioase).
Clasificarea gradului de abrazie dentara:
gradul I (afecteaza stratul de smalt)
gredul II (apar insule de dentina)
gradul III (apar punti de unire intre insulele de dentina)
gradul IV (deschiderea camerei pulpare)
5.Anomalii dentare.Anomalii de forma a arcadelor dentare.Anamolii de ocluzie.

Anomalii dentare
-pozitie (versii, vestibule sao oro-pozitii , rotatii)
-volum(microdontia –generalizata si localizata, macrodontia –coronara si radiculara )
- sediu( incluzia, anclavarea ectopia, entopia, heterotopia , transpozitia)
- structura( amelogeneza imperfect, dentinogeneza imperfect, odontodisplazia
--numar(hiperdontia, dinti sudati, congrescenta, dens in dente, hipodontia, anodontie, oligodontie).
Anomaliii de forma.
-corono-radiculare(taurodontismul, perle de smalt, evaginatia, invaginatia, geminatia, fisiunea,
congrescenta
Anomalii de ocluzie.
-fiziologice (ortognata, cap la cap , biprognata,opistognata)

si patologice( prognatie, progenie, deschisa,adinca, incrucisata)

6.Definitia edentatia partiala , etiologia, patogenia,formele.


Dereglarea integritatii arcadei dentare prin lipsa de la 1 pina la 13-15 dinti se numeste edentatie partiala.
Etiologia:
1)factori congenitali (lipsa mugurilor dentari)
2)factori postnatali(afectiuni odontale, parodontale, a proceselor inflamatoare , interventii
chirurgicale,traumatisme
Patogenia:
-Lipsa a unui 2 molari sau 1-2 dinti din zona frontal, simptomele exobucale vor lipsi,
-in caz de lipsa a unui numar de dinti cind bresele arcadelor dentare sint intinse vor surveni diferite
simptome exobucale,
-la lipsa dintilor frontali superiori simptomul va fi prin prabusirea buzei superioare spre oral ,
- lipsa dintilor laterali va duce la brabusirea obrajilor,
-pe cind lipsa acestui grup de dinti unilateral va duce la asimetria fetei
-in caz de pierderea dimensiunii verticale de ocluzie se va observa misorarea treimii inferioare a fetei ,
pronuntarea plicilor nazalabiale si mentoniera , iar comisurile gurii vor fi coborite
La examen endobucal:
-dereglari de integritate

-dezintegrarea arcadelor dentare


Clasificarea edentatie partiale dupa Kennedy
Edentatia de clasa I.In aceasta clasa sint incluse arcadele dentare edentate partial cu prezenta obligatorie a
breselor bilateral terminale, adica marginite de dinti numai mezial.
Edentatia de clasa a II-a.Prezenta obligatorie numai a unei brese terminale, adica marginita de dinti numai
mezial.
Edentatia de clasa a III-a .prezenta obligatorie a bresei laterale intercalate , adica marginita si mezial si
distal de dinti.
Edentatia de clasa IV-a. Arcade dentare edentate partial cu localizarea bresei numai in zona frontala

7.DEfinitia edentatia totala , etiologia, patogenia, formele.


Edentație totală: absența dinților la unul sau ambele maxilare.
Etiologie: caria și complicațiile ei; afecțiunile parodontului; traumatismele; suprasolicitarea funcțională a
dinților; avitaminozele; maladiile glandelor endocrine; maladiile sistemului cardiovascular, nervos;
intervenții chirurgicale, parodontitele şi parodontoza, abraziuni patologice generalizatoare tumorile
cavității bucale, traumatismul care implică numeroase extracții, tratamente incorecte ale edentatului
parțial ș.a. *poate fi și ereditar: anodonția – lipsa mugurilor dentari.

Edentației totale i se asociază o varietate de manifestări, între care durerea, tulburările


masticatorii, tulburările de deglutiție, afectarea fizionomiei, tulburările fonatorii etc.
Semne subiective
1. Durerea poate imbraca diferite forme:
 Hiperestezia aveolara se datoreaza unor spiculi ososi localizati la nivelul crestei alveolare, care prin masticatie, prin atingere
cu limba sau unele alimente sunt presati pe unele terminatii nervoase provocand astfel durerea resimtita de pacient;
 Durerea fantoma - poate sa apara ulterior extractiei dentare si apare de obicei la nivel cortical si subcortical;
 Senzatii dureroase localizate la nivelul mucoasei;
 Durere localizata la nivelul limbii;
 Sindromul de bont dureros.
2. Tulburari ale functiilor sistemului stomatognat
 Tulburari ale masticatiei manifestate prin: prelungirea pragului de deglutitie, eficienta masticatorie scazuta, ciclul de
masticatie modificat, numar crescut de cicluri masticatorii raportate la unitatea de timp.
 Tulburari asupra deglutitiei aparute in urma disparitiei tamponului ocluzal reprezentat de arcadele dentare.
 Tulburari ale fizionomiei rezultate in urma micsorarii etajului inferior al fetei dand astfel un aspect de fata infundata, turtita,
insotita de accentuarea santurilor faciale si invaginarea buzelor si obrajilor.
 Tulburari aparute la nivelul fonatiei in urma modificarilor produse la nivelul rezonatorului bucal.
Semne obiective
La nivel facial se observa tulburari antropometrice:
 scade diametrul longitudinal al fetei
 se micsoreaza etajului inferior al fetei ce are influenta si asupra mentonului apropiindu-l de nas, unghiul goniac isi mareste
valoarea
 se modifica profilul facial
 are loc invaginarea obrajilor si buzelor cu micsorarea rosului buzelor
 aplatizarea arcului lui Cupidon
 accentuarea santurilor faciale
 creasta alveolara din zona frontala se resoarbe
 tegumentele iau aspect zbarcit devenind netede si subtiri.

8.Afectiunile paradontului. Cauzele si forme


Forme:
I.Gingivite:forme clinice (catarala hipertrofica , ulceroasa)
forme de manifestare:usoara , medie,grava

Forme de evolutie: acuta, cronica, agravata


Grad de extindere: gingivita localizata si generalizata
II.Parodontita
Formele clinie; localizata , generalizata
Forme de manifestare; usoara, medie,grava
Forme de evolutie;acuta, cronica, exacerbate, abces, si remisiune
III.Parodontoza
Forme clinice;generalizata
Forme de manifestare;usoara,medie,grava
Forme de evolutie;cronica, remisiune
IV.Bolile ideopatice cu distructia progresiva a tesuturilor paradontului
V.Parodontoma.Tumefactii si afectiuni temufiante (Epulis, fibromatoza).

Cauze:
-locali
-generali
Factorul etiologic principal-placa bacteriana
Factori mecanici(sisteme protetice defectuos concepute) , chimiotoxici(tartrul ,diabet, stari uremice,
bismutul), fizici(ocluzia traumatic , anomalii dentare si de ocluzie , igiena defectuasa
Factori generali (afectiuni endocrine , somatic ale sis nervos, cardiovascular , dereglari metabolice etc
9. Migrări dentare: deplasarea dintelui antagonist sau limitrof breșei în direcția
spațiului edentat în tendința de a-l suplini;

Poate fi:

 în sens vertical:
 egresia – migrarea dintelui cu tot cu țesutul osos care-l înconjoară
 extruzia – migrarea dintelui fără țesutul osos, el este expulzat din alveolă;
 în sens orizontal:
 înclinare – se deplasează numai coroana;
 deplasare corporală – se mișcă și coroana și rădăcinile.

Consecințe: se micșorează spațiul edentat, dinții migrați își pierd rolul funcțional și
pot suferi afecțiuni parodontale sau carii de colet

10. Afecțiunile ATM


Cauze:
 eroziunea discului;
 cartilajul este deteriorat de artrită
 elementele articulației sunt deteriorate prin traumatism;
 defecte congenitale;

Semnele si simptomele disfunctiilor/tulburarilor articulatiei temporo-mandibulare


pot fi:

 durere sau sensibilitate la durere in zona maxilarului


 durere in una sau ambele articulatii temporo-mandibulare
 durere surda continua in si in preajma urechii
 dificultati la mestecare sau durere in timpul mestecarii
 durere faciala surda, continua
 blocarea articulatiilor, lucru care face ca deschiderea sau inchiderea gurii sa
fie dificila.
 rigiditate in muschii maxilarului
 sunete sau senzatie ca de "macinare" ce se aud din zona articulatiei temporo-
mandibulare
 modificare a maxilarului, adica se schimba modul in care se aliniaza dintii de
sus cu cei de jos (numita malocluzie).
ELABORAREA METODICĂ № 12
TEMA: Simptomele clinice ale afecţiunilor sistemului stomatognat.

1. Simptomele subiective ale afecțiunilor sistemului stomatognat în caz de leziuni


odontale coronare.

 durerea (iritația terminațiunilor nervoase, depinde de profunzimea leziunii și cantitatea


de țesut dentar pierdut);
 tulburări fizionomice: lezarea dinților frontali (formă, volum, culoare, sediu), dereglări în
armonia arcadelor dentare;
 tulburarea funcţiei masticatorii: dereglări în armonia arcadelor dentare (lezarea dinților
frontali scade capacitatea de incizie, lezarea d. laterali scade capacitatea de triturare);
 tulburarea fonaţiei (afecțiunea dinților frontali);
 neuroze și dereglări psihice.

2. Simptomele subiective ale afecțiunilor sistemului stomatognat în caz de edentație


parțială.

 dureri în diferite zone ale sistemului stomatognat.


 tulburări fizionomice: breșă în zona frontală cu prăbușirea buzei, bresă întinsă în zona
laterală cu prăbușirea obrazului, asimetrie facială; dacă se micșorează DVO, se
micșorează treimea inferioară a feței, se accentuează plicile nazolabiale și mentonieră, se
coboară comisurile gurii);
 tulburarea funcţiei masticatorii: breșa în zona frontală scade capacitatea de incizie,
breșa în zona frontală scade capacitatea de triturare a alimentelor, scade eficiența
masticatorie);
 tulburarea fonaţiei: breșă în zona frontală;
 neuroze și dereglări psihice.

3. Simptomele subiective ale afecțiunilor sistemului stomatognat în caz de edentație


totală.

 tulburări fizionomice: micșorarea etajului inferior al feței, coborârea comisurilor gurii,


proeminența șanțurilor nazolabiale, mentonier, prăbușirea buzelor, obrajilor, coborârea
vârvului nasului, ridicarea mentonului;
 tulburarea funcţiei masticatorii: nu-s dinți – nu poți mânca;
 tulburarea fonaţiei: absența frontalilor
 dereglarea digestiei: fărâmițarea insuficientă a alimentelor, bolul nu se amestecă bine cu
salivă.
 modificarea tembrului vocii (se schimbă rezonanța din cavitatea bucală).
 neuroze și dereglări psihice (vârsta tânără sau profesie care necesită fizionomie)M
 dureri articulare.
4. Simptomele obiective ale afecţiunilor sistemului stomatognatîn caz de leziuni
odontale coronare.

 aspect cretos sau modificări de culoare (distrofii);


 modificări în structura coronară, formă, culoare (lipsă de substanță);
 absența punctului de contact proximal (modificarea formei, lipsă de substanță);
 absența punctului de contact ocluzal;
 contacte premature.

5. Simptomele obiective ale afecțiunilor sistemului stomatognat în caz de edentație


parțială.

 dereglarea integrităţii unei sau ambelor arcade dentare: prezența breșelor;


 atrofia osului alveolar în zona breșei;
 dezintegrarea arcadelor dentare: apare grupa de dinți care funcționează (au antagoniști
și participă la masticație) și cea care nu funcționează (nu au antagoniști și nu participă la
masticație)
 preluarea funcţiei altor dinți: dacă lipsesc d. laterali, funcția de triturare este preluată de
incisivi; dacă lipsesc incisivii, funcția de incizie este preluată de premolari, molari.
 suprasolicitare funcțională: dinții restanți primesc o presiune masticatorie mai mare, ceea
ce poate cauza abraziune patologică, suprasolicitarea parodontului-mobilitate patologică;
 migrări dentare: verticale (dacă nu are antagoniști) și orizontale (dacă nu are vecini);
 dereglări de funcţie a ATM;
 dereglări de funcţie musculară.

6. Simptomele obiective ale afecţiunilor sistemului stomatognat în caz de edentaţie


totală.

 tulburări fizionomice: micșorarea etajului inferior al feței, coborârea comisurilor gurii,


proeminența șanțurilor nazolabiale, mentonier, prăbușirea buzelor, obrajilor (obraji supți),
coborârea vârvului nasului, ridicarea mentonului;
 atrofia apofizei alveolare: maxila are o resorbție centripetă, mandibula-centrifugă;
 hipertrofia limbii;
 fosa articulară devine mai plată;
 condilii articulari se deplasează în sus și posterior;
 scade tonusul mușchilor mimici și masticatori;
 atrofia mucoasei:

7. Acuzele pacientului în protetica dentară


 durerea
 tulburări fizionomice
 tulburarea funcției masticatorii
 tulburarea fonației
 dureri articulare
8. Anamneza actualei maladii

 este o etapă a examenului clinic care se face prin interogarea pacientului despre evoluția
maladiei și eficiența tratamentului (dacă a fost);
 se întreabă când a început boala, care sunt cauzele, cum a început și cum a decurs, dacă s-
a aplicat vre-un tratament și care a fost eficiența lui;
 se atrage atenție la pacienții care au fost protezați anterior: ei pot să dorească o proteză
de același tip sau să nu le placă proteza nouă, considerând-o pe cea veche mai bună, se
întreabă de ce a fost ales anume acest tip de proteză.

9. Anamneza vieţii

 locul nașterii și de trai (patologie regională);


 condiții de viață și alimentare (rațională sau abuzivă, masticație lentă, media sau rapidă,
uni- sau bilaterală mișcările masticatorii verticale sau orizontale);
 maladii generale;
 alergie la medicamente;
 deprinderi vicioase;
 condițiile de muncă;
 tipul de activitate nervoasă superioară (reținut, echilibrat, revendicativ).
ELABORAREA METODICĂ №13
TEMA: Examenul clinic al pacientului în protetică dentară.

1. Necesitatea examenului clinic.

Colectarea datelor necesare pentru stabilirea diagnosticului, întocmirea planului de


tratament și conturarea prognosticului;

2. Consecutivitatea examenului clinic exobucal al pacienţilor în clinica de protetică


dentară.

 starea și culoarea pielii, mucoasei buzelor (afecțiuni generale, infecțioase sau ale pielii);
 forma și tipul feței (alegerea dinților artificiali);
 prezența sau lipsa asimetriei faciale;
 linia de contact și poziția buzelor, comisurii gurii, obrajilor;
 gradul de exprimare a șanțurilor perilabiale;
 poziția mentonului;
 mărimea unghiului mandibulei;
 conturul obrajilor (adaptarea lingurii individuale, modelarea versantului vestibular);
 starea etajului inferior al feței (în edentație totală este mai mic);
 palparea articulației temporo-mandibulare, mușchilor, ganglionilor limfatici.

3. Consecutivitatea examenului clinic endobucal al pacienţilor în clinica de protetică


dentară.

 raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii și mobilitatea mușchiului orbicular al


buzelor (dereglări musculare și articulare);
 dinții;
 arcadele dentare;
 raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie);
 mucoasa cavității bucale;
 apofizele alveolare și maxilarele.

4. Examenul dinţilor şi notarea formulei dentare după şcoala anglo-sacsonă, şi


internaţională.

Anglo-saxon:
 se imaginează o linie orizontală care desparte arcada superioară de cea inferioară și alta
verticală care desparte arcadele în două hemiarcade (dreapta și stânga; trece între incisivii
centrali); (┼)
 aceste linii sunt perpendiculare una pe alta și formează patru unghiuri drepte care se
deschid spre cele patru cadrane (superior dreapta și stânga, inferior stânga și dreapta); (╬)
 fiecare dinte are numărul lui de ordine (incisivul central – 1, lateral – 2, caninul 3 ș.a.m.d);
 se notează unghiul și numărul dintelui respectiv:
 ┘- cadranul I (superior dreapta); (3┘ - caninul superior din dreapta)
 └ - cadranul II (superior stânga); (3└ - caninul superior din stânga)
 ┌ - cadranul III (inferior stânga); (3┌ - caninul inferior din stânga)
 ┐- cadranul IV (inferior dreapta). (3┐ - caninul inferior din dreapta)

Internaţională:
 fiecare hemiarcadă are numărul ei:
 superioară dreapta – 1
 superioară stânga – 2
 inferioară stânga – 3
 inferioară dreapta – 4
 fiecare dinte are numărul lui de ordine (incisivul central – 1, lateral – 2, caninul 3 ș.a.m.d);
 se notează numărul cadranului, se pune punct și se notează numărul dintelui:
1.3 – 1 marchează hemiarcada superioară din dreapta iar 3 notează caninul (al treilea la
număr de la linia mediană);

Examenul dinţilor: se face prin inspecție și sondare, se începe cu ultimul molar din dreapta
și se termină cu ultimul molar din stânga, sau invers, sau se începe cu incisivul central și se
deplasează spre ultimul molar dintr-o parte, apoi în cealaltă; important e să fie o
consecutivitate și să nu fie haotic.

La fiecare dinte se verifică:


 volumul, integritatea fiecărei suprafețe coronare (leziuni [întindere, profunzime],
obturații [rugoase, netede], fisuri, fracturi, abraziuni patologice, anomalii de structură a
țesuturilor dure);
 forma, direcția, mărimea (formă de cui, con, alungiți, scurți, globulari, gigantici, nanici);
 culoarea (normală. patologică)
 stabilitatea (gradul de mobilitate);
 raportul porțiunii intra și supraalveolare;
 prezența sau absența punctelor de contact, diasteme, treme, migrări (sagital / transversal
/ vertical / mixt), rotații, înclinări;
 examenul parodontului (hipertrofia/retracția gingiei și adâncimea pungii parodontale);
 depuneri dentare (moi/ dure, supra/subgingival).

5. Examenul arcadelor dentare.

 prin inspecție;
 se începe cu arcada inferioară, apoi cea superioară;
 forma
 ocluzie ortognată: arcada superioară e semieliptică, inferioară – hiperbolică;
 ocluzie dreaptă: ambele arcade se apropie de forma semieliptică;
 forme atipice: V, U, M, liră, trapezoidă ș.a.
 existența, mărimea, numărul și topografia breșelor (pentru fiecare arcadă în parte);
 edentație redusă (1-2 absenți), întinsă (3-4 absenți), subtotală (1-4 prezenți);
 breșe intercalate sau terminale sau mixt;
 pe o hemiarcadă sau pe ambele;
 în zona frontală sau laterală;
 existența, mărimea și starea protezelor dentare
 proteze fixe: închiderea marginală, integritatea feței ocluzale, prezența fracturilor,
raportul cu antagoniștii și apofiza alveolară;
 proteze mobile: starea protezei, a fibromucoasei și țesutului osos .
 caracterul și nivelul ariei ocluzale (suprafața ocluzală a tuturor dinților de pe o arcadă);
 raportul fiecărui dinte față de planul de ocluzie.

6. Examenul relaţiei de ocluzie centrică.

 se studiază în plan vertical, transversal și sagital;


 pacientul închide repede gura sau face deglutiția;
 se determină tipul de ocluzie;
 se examinează relațiile ocluzale în intercuspidare maximă (între suprafețele ocluzale se
stabilește un contact intercuspidian și fiecare dinte se găsește în ocluzie cu doi
antagoniști, în afară de incisivii centrali inferiori și ultimii molari superior)
 se examinează contactele ocluzale în statică și dinamică (se folosește hârtie de
articulație);
 la propulsie se examinează ghidajul anterior al ocluziei; (apare o inocluzie laterală);
 la mișcările de lateralitate se examinează ghidajul de canin sau de grup; (apare
inocluzie pe hemiarcada opusă direcției de deplasare);
 se apreciază contactele premature;
 se determină spațiul de inocluzie în relația de postură (repaus relativ) (în normă
2-3mm); acest spațiu poate fi mărit (abraziune dentară sau proteze realizate în
subocluzie), sau micșorat (proteze realizate în supraocluzie);
 spațiul de inocluzie pate fi determinat vizual când pacientul vorbește sau se determină
DVO și se scad 2-3 mm.

7. Examenul apofizelor alveolare

 inspecție și palpare digitală;


 limitele breșelor dentare;
 înălțimea, forma, lățimea, direcția apofizei alveolare;
 distanța de la planul de ocluzie la zona edentată;
 retentivitatea versanților vestibulari și orali;
 prezența marginilor ascuțite, exostozelor, proeminențe;

8. Examenul mucoasei bucale

 inspecție și palpare digitală;


 se face la nivelul buzelor, obrajilor, apofizei alveolare, palatului dur, limbii și planșeului
bucal;
 mobilitatea: imobilă (aderă la substratul osos), activ mobilă (acoperă zonele musculare)
și pasiv mobilă (trecerea de la cea imobilă la cea activ mobilă);
 reziliența: posibilitatea comprimării în plan vertical a fibromucoasei, datorită prezenței
stratului submucos;
 sensibilitatea;
 frenurile și plicele înserate pe apofiza alveolară (frenul limbii, buzelor, plica pterigo-
mandibulară, rugile palatine, papila incisivă, tuberculii piriformi);
 fovele palatine;
 spațiul retroalveolar.
ELABORAREA METODICĂ №14
TEMA: Examenul paraclinic al pacientului în protetică dentară.

1. Indicaţii la examenul paraclinic al pacienţilor în clinica de protetică dentară.

Pentru stabilirea diagnosticului definitiv este insuficient numai examenul clinic exo și
endobucal, de aceea se face examenul paraclinic, pentru a elucida unele particularități
anatomice și funcționale ale pacientului.
Necesitatea unui anumit examen paraclinic reiese din particularitățile tabloului clinic al
maladiei și starea generală a organismului

2. Varietăţile examenului radiologic al pacienţilor în clinica de protetică dentară.

 intraorală (dentoparodontală): oferă informație despre:


 starea țesuturilor dure ale dinților,
 prezența leziunilor odontale,
 caracterul implantării dinților,
 direcția axului și a rădăcinii,
 raportul coroană-rădăcină (în sens vertical și orizontal),
 topografia, forma, mărimea camerei pulpare și starea canalelor radiculare,
 calitatea obturării canalului radicular,
 starea spațiului periodontal și osului alveolar (distrucția laminei dure, resorbția
septurilor interradiculare și interdentare),
 dinți în retenție, resturi radiculare, fracturi radiculare și osoase, distrucția osului ș.a.
 extraorală:
 radiografia panoramică (pantomografia/ ortopantomografia): pe un film radiologic se
face proiecția ambelor maxilare și arcade în relație centrică, relație de postură sau
deschidere maximă a gurii; se pot studia elementele articulației temporo-mandibulare,
rapoartele dintre arcadele dentare și particularitățile parodontului și țesutului osos în
ansamblu comparativ (se văd toți dinții, se poate de făcut comparație); în schimb nu se
evidenţiază marginea osului alveolar, spațiul dento-alveolar, caracterul de trecere a
canalelor radiculare ș.a.
 tomografia (stratigrafie): se obțin imagini radiografice ale diferitor straturi ale unui
organ, la diferită adâncime da la suprafața lui; pentru studiul ATM.
 teleradiografia (radiografia cefalometrică): se obține imaginea scheletului maxilo-facial
și al craniului; putem trasa diferite planuri pentru a studia raportul dintre diferite
segmente comparativ cu norma; oferă informație despre anomalii dentomaxilare,
asimetrii craniofaciale și alte dereglări de structură.
 cineradiografia: studiul mișcării condililor articulari; se face și în culori.
 artrografia: în capsula articulară se introduce substanță lichidă de contrast și se
studiază starea meniscului; este dureroasă și dificilă de efectuat.
 electroradiografia: se obține imaginea obiectului filmat prin intermediul plăcilor
selenice; utilizată la diagnosticarea anomaliilor generale dentomaxilare și când nu este
necesară evidențierea structurilor țesuturilor organului filmat.
3. Analiza modelelor de diagnostic.

Se amprentează ambele arcade, se confecționează modelele și se gipsează în simulator;


Dacă se gipsează în ocluzor, se va putea imita doar mișcarea verticală, dacă în articulator
adaptabil individual, atunci se vor putea efectua toate mișcările exact așa cum le face
pacientul în gură.
Modelele se pot studia și în absența pacientului.
Pe model se pot studia:
 contactele interdentare în zona cuspizilor orali ai dinților laterali,
 axul longitudinal al dinților,
 raportul dinților lipsiți de antagoniști față de planul de ocluzie,
 înălțimea spațiului edentat,
 poziția dinților care delimitează breșa,
 alegerea axului de inserție a protezei,
 localizarea contactelor premature,
 traiectoria pe care o parcurg incisivii inferiori pe fața palatinală a frontalilor superiori,
 înclinarea pantelor cuspidiene a dinților laterali și modul de alunecare intercuspidiană,

4. Electroodontometria.

Electroodontodiagnosticul – stabilirea pragului de sensibilitate a sistemului nervos dentar


care indică starea pulpei și a periodonțiului;
Se izolează și usucă dintele apoi se aplică electrodul activ pe suprafața ocluzală/ marginea
incisivă, după care, se pune în funcție aparatul. Aparatul are un ecran care arată mărimea
curentului electric în mkA; se fixează acea valoare la care pacientul reclamă durere;
 dintele sănătos este sensibil la 2-6 mkA,
 în pulpită la 40 mkA,
 în necroză pulpară la 60 mkA,
 afectarea pulpei radiculare – 60-90 mkA,
 afectarea țesuturilor periapicale – 120 mkA.
 cu cât e mai mare valoarea curentului, cu atât mai profundă este leziunea.

5. Termodiagnosticul.

Pe dinte se aplică in bulet de vată îmbibat cu apă la 50° pentru cald sau de 10° pentru rece;
dintele sănătos nu reacționează la temperatura din acest diapazon.
Termoodontocronometrul – un aparat care permite aplicarea căldurii asupra unui anumit
punct de pe suprafața coronară; temperatura poate avea valori între 0° și 70° și poate fi ușor
reglată.

6. Eficienţa masticatorie.

 metode statice: Mamlok, Agapov, Oksman ș.a. notează eficacitatea masticatorie a


sistemului stomatognat cu 100 de unități și calculează un coeficient pentru fiecare dinte în
parte, luând drept unitate de calcul capacitatea de rezistență a incisivului lateral (cel mai
slab dinte).
 dacă dintele nu are antagoniști, eficiența masticatorie este 0 (zero);
 dacă un maxilar este dentat iar celălalt este edentat, eficiența masticatorie este tot 0.
 dinții cu mobilitate de gradul I participă 100 % la actul de masticație;
 dinții cu mobilitate de gradul II participă 50 %;
 dinții cu mobilitate de gradul III sunt socotiți absenți;
 se face parodontograma, se notează starea osului alveolar (Norma, Lipsa dintelui,
resorbție de gr. I, II, III); dacă resorbția este accentuată, dintele este considerat absent;

 metode dinamice:
 Metoda lui Christensen: pacientul ia un miez de nucă/alună/migdale și face 50 de
mișcări de masticație, apoi masa căpătată se colectează, se spală și se usucă în
termostat la 100°C; masa uscată se cerne prin 4 site cu diametrul găurilor diferit; ceea
ce rămâne în ultima sită se cântărește și se determină procentul de pierdere a eficienței
masticatorii.
 Metoda lui Ghelman: el susține că sistemul stomatognat sănătos fărâmițează 5 grame
de miez de alune timp de 50 de secunde până la așa un grad, că masa obținută, după
uscare, se cerne și trece complet prin sita cu orificii de 2,4mm diametru. În edentație
parțială în sită rămân resturi; aceste resturi sunt cântărite și se calculează procentul
pierderii eficienței masticatorii (5 grame – 100%, 1 gram rămas în sită – 20%).
 Metoda lui Rubinov (fiziologică): el propune pacientului să mestece o alună până când
apare actul de deglutiție; pentru asta, un sistem stomatognat integru are nevoie de 14
secunde; prezența breșelor mărește timpul de masticație dar și resturile ce rămân în
sită sunt mai mari. Resturile se usucă și se cern apoi se calculează procentul pierderii
eficienței masticatorii în condiții fiziologice (ca la metoda lui Ghelman).
 Masticaţiografia: înregistrarea funcției motorice a mandibulei în actul de masticație;
se studiază eficiența masticatorie, caracterul mișcărilor mandibulei, stereotipul
masticației dar și eficacitatea tratamentului ortopedo-protetic. Pe masticațiogramă se
deosebesc câteva faze:
I. repaus fiziologic (linie dreaptă);
II. se deschide gura pentru a introduce produsul alimentar;
III. adaptarea sau orientarea pentru a începe zdrobirea alimentelor;
IV. faza de bază a actului de masticație (durata ei indică eficiența masticatoare);
V. faza de formare a bolului alimentar și deglutiția.

7. Miotonometria.Electromiografia.Reografia.

Miotonometria: se determină tonusul mușchilor ridicători ai mandibulei în repaus și în


contracție musculară maximă; se utilizează tonometrul Szirmai, care are o tijă cu resort
elastic pentru compresiune și un cadran cu indicator. Fotoliul este în poziție orizontală,
pacientul strânge maximal arcadele dentare iar medicul palpează mușchii maseteri sau
temporali și determină punctul maximal proeminent; pacientul se relaxează iar medicul aplică
miotonometrul în punctul determinat. Cît pacientul nu contractă mușchiul, aparatul arată
mărimea tonusului muscular în repaus iar când pacientul strânge din nou arcadele, aparatul
arată mărimea tonusului muscular în contracție funcțională.

Electromiografia:
Reografia: metodă de examinare a stării funcționale a organelor și țesuturilor prin studiul
oscilațiilor de pulsare a vaselor sangvine pe baza înregistrării grafice a schimbărilor de
rezistență totală a țesuturilor. În stomatologie se utilizează reodentografia (circulația
sangvină în dinte), reoparodontografia (parodonțiu), reoartrografia (ATM).

8. Examenul fotostatic.

Fotografierea extraorală și intraorală;


Scop diagnostic științific, documentar și medicolegal
Pe fotografia extraorală de profil și față se pot trasa diverse planuri care ne permit
efectuarea măsurărilor în scopul studierii structurii faciale (etajele feței, asimetrii ș.a.);
Pe fotografia intraorală se văd simptome importante în stabilirea diagnosticului și se poate
de făcut comparație între imaginile înainte și după tratament

9. Examenul microcurenţilor electrici în cavitatea bucală.

Dacă pacientul are lucrări protetice metalice, în cavitatea bucală pot apărea microcurenți
care se manifestă ca galvanism (oxidarea metalelor); el poate dezvolta galvanoza, sindrom
caracterizat prin gustul metalic, gust sărat, senzație de aciditate, frigerea limbii, a buzelor,
schimbări de salivație, dureri de cap, iritabilitate. La examenul microcurenților se folosește
microampermetrul și potențiometrul; în normă un pacient cu proteze din aliaje nobile are în
cavitatea bucală microcurenți electrici (1-3 mkA sau 50 μV).

10. Gnatosonia.Gnatofonia.

Gnatosonia: cu un microfon sensibil se înregistrează zgomotele produse de contactele


premature și de afecțiunile ATM; impulsurile sonore sunt transmise spre osciloscop sau
înregistrate cu oscilograful. Se analizează frecvența, momentul apariției, amplitudinea ș.a. la
un aparat special.
Gnatofonia: metodă spectrală de studiu a funcției fonetice la pacienții cu anomalii
dentomaxilare, edentație parțială, tratament protetic

S-ar putea să vă placă și