DEPOZITELE DENTARE.

CLASIFICAREA.
PLACA BACTERIANĂ: FORMAREA, PLAQUE
PLACA BACTERIANA
COMPOZIŢIA ŞI METABOLISMUL.
SUBSTANŢELE REVELATOARE DE
PLACĂ BACTERIANĂ.
Facultatea Stomatologie
Anul III
Stepco Elena
Dr. în med., conf.univ.
PLACA DENTARĂ
Planul lecţiei:

1. Clasificarea depozitelor dentare

2.Placa bacteriană: formarea şi compoziţia
3. Structura şi metabolismul plăcii bacteriene
4. Substanţele revelatoare de placă bacteriană
PLACA DENTARĂ
PLACA BACTERIANA???
BACTERIANA???
DENTARĂ???
MICROBIANĂ???
BIOFILM MICROBIAN???
PLACA DENTARĂ

Factor de risc major in

SUBSTRATUL ALIMENTAR
DIETA CARIOGENICĂ
TIMPUL
apariția si dezvoltarea
cariei dentare.

CARIA
DENTARĂ

GAZDA (SMALȚUL
SUSCEPTIBIL)
PLACA BACTERIANĂ
PLACA DENTARĂ
Factor de risc major in
apariția si dezvoltarea
afecțiunilor
parodonțiului.
PLACA DENTARĂ

Compoziția plăcii
dentare bacteriene
Actinomycetes viscosus
Streptococcus sanguinis
Prevotella intermedia
Prevotella loescheii
Fusobacterium nucleatum
Porphynomonas gingivalis
Treponema denticola
PLACA DENTARĂ

Streptoccocus mutans
-microorganismul cu cel
mai inalt potențial
cariogen asupra
țesuturilor dure dentare
 PLACA DENTARĂ

Clasificarea depozitelor dentare după

G. Pahomov (1982) şi S. Ulitovskii (1999).
G. Pahomov (1982)a propus următoarea clasificare
a depozitelor dentare:
I.Nemineralizate:
1. Pelicula dobândită
2. Placa dentară sau bacteriană
3. Materia albă
4. Resturi alimentare
II. Mineralizate:
1. Tartru dentar: supra şi subgingival.
PLACA DENTARĂ
Ulitovschii (1999) propune următoarea clasificare:
I. În funcţie de gradul de consistenţă:
1)moi
2) mixte
3) semidure
4) dure

II. În funcţie de gradul de mineralizare:

1) placa- faza 0
2) depozite nemineralizate – faza 1- faza de acumulare şi răspândire
3) depozite mineralizate – faza 2 – faza de tranziţie
4) depozite mineralizate – faza 3 –faza finala de formare a tartrului
dentar
 PLACA DENTARĂ
III. În funcţie de localizare:
1) supragingivale
2) mixte
3) hibride
4) subgingivale
IV. în funcţie de gradul de manifestare:
1) placa bacteriană
2) depozite moi
3) depozite moi cu o cantitate neînsemnată de tartru dentar
4) tartru dentrar supragingival considerabil fără distrucţia şanţului dento-gingival
5) tartru dentar supragingival neînsemnat cu distrucţia şanţului dento-gingival
6) tartru dentrar supragingival pronunţat cu distrucţia şanţului dento-gingival
7) tartru dentrar subgingival pronunţat
PLACA DENTARĂ
V. În funcţie de locul de depunere:
1)pe dinţi
2) pe obturaţii
3) pe coroane
4) pe lucrări ortopedice fixe
5) pe lucrări mobilizabile
6) pe tartru dentar

VI. În funcţie de etapele de creştere a depozitelor dentare:

1) creşterea depozitelor dentare din exterior
2) creşterea depozitelor dentare din interior
3) creştere mixtă
4) creştere stabilă 
 PLACA DENTARĂ

Pelicula dobândită este o peliculă acelulară

şi antibacteriană formată cu saliva şi lichidul
gingival. Acţionează ca o barieră antiacidă şi
antiproteolitică. În cazul unei igiene deficitare
ea va fi rapid colonizată şi înlocuită cu placa
bacteriană. Mucinele sunt componenţi ai
peliculei care apără dinţii de demineralizare.
Pelicula este un loc de adeziune preferenţial
pentru bacteriile bucale, constituind elementul
primordial al plăcii dentare bacteriene.
 PLACA DENTARĂ
Pelicula dobândită nu se poate
elimina prin clătire viguroasă cu
apă sau prin periajul dinţilor cu
dentifrice. Poate fi eliminată
prin intermediul unei igienizari
profesionale. Se formează în
câteva ore dupa inlaturarea
completa.
 PLACA DENTARĂ
Materia albă reprezintă un
complex de bacterii şi detritus
celular aderent lax care acoperă
depozitele de placă organizată.
Este un amestec de
microorganisme, celule
epiteliale şi componente
salivare. Este lipsită de un
schelet intern uniform şi regulat
ca cel al plăcii.
 PLACA DENTARĂ

Materia albă reprezintă un termen ce descrie agregarea

bacteriilor, leucocitelor şi celulelor epiteliale descuamate ce se
acumulează pe suprafaţa plăcii bacteriene sau a dintelui, dar
structura diferă de cea a plăcii. Deosebirea între cele două tipuri
de depozite este determinată de calitatea aderenţei de structurile
subiacente. Dacă depozitul se poate îndepărta prin acţiunea
mecanică a sprayului de apă este vorba de „materia albă”, dacă
acesta însă rezistă tentativei de înlăturare, se etichiază drept
„placă bacteriană”. Materia alba se poate elimina prin clătire
viguroasă cu apă sau prin irigaţii.
 PLACA DENTARĂ
Resturile alimentare sunt particule
materiale, în principal alimentare, care
se pot desprinde prin mişcările
musculare şi prin clătire cu apă.
Resturile alimentare se pot depune în
zonele interdentare sau mecanic în
placa bacteriană, fiind degradate prin
acţiune enzimatică.
 PLACA DENTARĂ

Tartrul dentar reprezintă un depozit

calcificat aderent de suprafaţa dentară
şi este rezultatul mineralizării plăcii
bacteriene.
 PLACA DENTARĂ

Placa dentară sau placa bacteriană constituie un sistem ecologic

microbian viguros, cu o activitate metabolică intensă, bine adaptat
mediului său. Ea apare sub forma unei mase dense şi coerente de
microorganisme într-o matrice intermicrobiană, care aderă la dinţi sau
la suprafeţele restaurărilor şi care rămâne aderentă în pofida activităţii
musculare, a clătirii viguroase cu apă sau a irigaţiilor. Placa constituie
o masă organizată de bacterii. Originea plăcii bacteriene este în
microorganismele bucale şi în componentele salivare.
 PLACA DENTARĂ
Formarea plăcii. Mecanismul formării plăcii bacteriene comportă
patru etape:

placa
bacteriana
 PLACA DENTARĂ
Formarea plăcii. Mecanismul formării plăcii bacteriene comportă
patru etape:
- suprafeţele smalţului sunt scăldate de secreţiile salivare cuprinzând
numeroşi componenţi proteici;
- se produce o adsorbţie selectivă de glicoproteine anionice;
- proteinele adsorbite se denaturează devenind insolubile;
- se produce o explozie a numeroaselor lanţuri laterale de hidraţi de
carbon provenind din salivă, dar şi de bacterii.
 PLACA DENTARĂ
Placa apărută pe suprafeţele naturale sau artificiale nu diferă
semnificativ în structură sau componenţă microbiologică, în schimb
primul strat de material organic care se formează pe cele două
suprafeţe enumerate diferă semnificativ.
 PLACA DENTARĂ
Primul strat al plăcii bacteriene poartă denumirea de peliculă.
Aceasta reprezintă o structură organică distinctă care apare pe
suprafaţa dintelui sau a altor structuri dure din cavitatea bucală şi se
formează înaintea colonizării cu microorganisme. După colonizare,
pelicula se consideră a face parte din placa dentară, alături de
microorganisme şi matricea intercelulară. Ea este constituită din
proteine, reprezentate de amilază, fosfatază, lizozim, imunoglobulina A
şi glicoproteine, provenite în principal din salivă. Glicoproteinele
asigură vâscozitatea salivei şi sunt de două tipuri: glicoproteine
cationice, cu încărcătură electrică pozitivă, care sunt nevâscoase şi
glicoproteine anionice, cu un potenţial de aderenţă la structurile
dentare foarte mare.
 PLACA DENTARĂ
Primul stadiu în formarea peliculei îl constituie adsorbţia proteinelor
pe suprafaţa apatitelor, mecanism care implică interacţiunea ionică
între grupările fosfat din smalţ şi macromoleculele încărcate pozitiv,
din salivă.
Trecerea de la stadiul de peliculă la cel de placă bacteriană este
foarte rapid. Primii componenţi bacterieni includ coci împreună cu un
număr mic de celule epiteliale şi leucocite polimorfonucleare. Primele
microorganisme formează un strat monocelular, urmând ca prin
aderare, ataşare şi implantare să apară şi alte bacterii. Materialul
organic cuprins între microorganismele plăcii poartă denumirea de
matrice intermicrobiană şi este constituită din componenta organică
(dextran, levan, galactoză, metilpentoză) şi anorganică (calciu, fosfor,
magneziu, sodiu, potasiu).
 PLACA DENTARĂ
Placa bacteriană ia naştere iniţial sub forma unor centre de
condensare, predominant la nivelul spaţiilor aproximale şi în apropierea
rebordului gingival, care se unesc şi se extind, cuprinzând o suprafaţă
tot mai mare. Formarea plăcii este favorizată de coborârea pH-ului
bucal spre zonele acide, lipsa igienei bucale, predominarea
hidrocarbonatelor în alimentaţie, creşterea concentraţiei ionice, în
special cu ioni bivalenţi în salivă, creşterea cantităţii de mucină
secretată de glandele salivare şi creşterea concentraţiei celulelor
epiteltele în lichidul bucal, printr-o descuamare exagerată a mucoasei.
 PLACA DENTARĂ

Metabolismul intracelular al hidraţilor de carbon duce la producerea

de acid lactic. Acesta poate diminua pH-ul plăcii de la cel normal (în
jur de 6) la un pH de 4, la câteva minute după ce a venit în contact
cu un hidrat de carbon fermentabil. Fructanii sunt mai solubili decât
glucanii, constituind un rezervor pentru bacterii pe care-l utilizează
atunci când nu au la dispoziţie un alt substrat.
 PLACA DENTARĂ
Compoziţie
Placa bacteriană conţine în jur de 80% apă, din care 50% este dată de
fracţiunea celulară, iar 50% de fracţiunea acelulară. Greutatea uscată
reprezintă 20% din greutatea plăcii bacteriene şi conţine în proporţie de
1/3 o fracţiune hidrosolubilă în care intră proteine, peptide, aminoacizi
liberi, polizaharide şi glicoproteine, şi în proporţie de 2/3 o fracţiune
insolubilă, alcătuită în cea mai mare parte din proteine alături de care
se întâlnesc lipide, hidrocarbonate şi substanţe minerale în proporţie
aproximativ egală.
Placa bacteriană

Apă 80% Greutatea uscată 20%

Fracţiunea Fracţiunea Fracţiunea hidrosolubilă 1/3 Fracţiunea insolubilă
celulară 50% acelulară proteine, peptide,
aminoacizi liberi,
2/3 proteine, lipide,
hidrocarbonate,
50% polizaharide, glicoproteine substanţe minerale
 PLACA DENTARĂ
Complexitatea ecosistemului microbian al
plăcii poate fi evidenţiată microscopic prin
coloraţia gram, care distinge
microorganisme gram pozitive, gram
negative, sau alte forme morfologice
(bastonaşe, fusiforme, spirili, spirochete).
Bacteriile gram pozitive elaborează
exotoxine şi sunt sensibile la preparatele
din grupa penicilinei, pe când bacteriile
gram negative elaborează endotoxine şi
sunt sensibile de obicei la streptomicină şi
antibiotice înrudite.
 PLACA DENTARĂ
Grupa cocilor gram pozitivi este reprezentată de genurile Streptococcus, care
constituie aproximativ 1-2 % din cantitatea de microorganisme din placa
subgingivală şi
Staphylococcus cu 25-30%.
Veillonella este reprezentantul grupei cocilor gram negativi şi reprezintă mai mult
de 10% din microorganismele cultivabile în placă.
Bastonaşele gram pozitive constituie 1/4 din totalitatea microorganismelor plăcii
bacteriene şi cuprind membrii din genul Corynebacterium, Nocardia, Actinomyces
şi Lactobacillus.
Bastonaşele anaerobe gram negative sunt diferite şi în acelaşi timp numeroase în
şanţul gingival. Ele aparţin genului Bacteroides, Fusobacterium Vibrio,
Selenomonas şi Leptothrix. Ele sunt greu de cultivat şi predomin ă în caz de
igienă bucală defectuoasă.
 PLACA DENTARĂ
Placa bacteriană are o structură complexă în care se pot observa câteva
straturi.

Primul strat format în special de glicoproteine salivare, se prezinită sub un aspect

amorf acelular, trimiţând nişte prelungiri sub forma unei reţele dendritice la
adâncimi variabile între lamelele smalţului. La începutul formării sale, acest strat
este lipsit de bacterii; mai târziu apar şi colonii bacteriene (în primele 24 de ore).
Între glicoproteinele din care este alcătuit stratul respectiv se g ăsesc, în cantitate
mare, aminoacizi de tipul prolinei şi glicinei, acidul glutamic. De asemenea, se
găsesc bogate cantităţi de hexozamine.
Peste acest strat se depune un al doilea, aşa-numita placă bacteriană matură,
alcătuită dintr-o substanţă amorfă, dar care conţine de la început microorganisme
sub formă de colonii. Compoziţia plăcii nu este stabilă. După o zi se remarcă
prezenţa filmului salivar şi câţiva coci incluşi într-o matrice celular ă.
 PLACA DENTARĂ
După 2-3 zile există până la 4 straturi suprapuse de bacterii înghesuite
ca într-o palisadă, fiind cuprinse într-o matrice bogată în polizaharide
extracelulare de origine bacteriană foarte adezivă, în a 4-a zi se pot
număra până la 30 de straturi microbiene suprapuse, cu apariţia şi
profileferarea internă a noi specii.
După unii autori compoziţia plăcii evoluează în felul următor:
- în primele 2 zile coci şi bacili Gram pozitivi, apoi bacili Gram negativi;
- următoarele 3-4 zile: se adaugă fuzobacteriile şi bacteriile
filamentoase;
- între zilele 4-9 se asociază spirili, vibrioni şi spirochete.
 PLACA DENTARĂ

Compoziţia plăcii este foarte variabilă, în funcţie de modul de formare.

Importantă este evoluţia compoziţiei către predominarea anaerobilor
şi a formelor filamentoase, mai nefaste pentru ţesuturile învecinate.
Glucanii formează partea cea mai importantă a matricei
interbacteriene, în timp ce fracţiunea celulară este predominant
glicoproteică. Se găsesc şi lipide, enzime de origine bacteriană
(hialuronidază, colageneză) şi elemente anorganice: Ca, Mg, P, F.
De remarcat faptul că placa este insolubilă în salivă, iar eliminarea ei
fizică este posibilă doar prin mijloace mecanice.
 PLACA DENTARĂ

Microorganismele predominante în placa bacteriană sunt: streptococii

facultativ anaerobi şi strict anaerobi (40%) şi bacili gramspozitivi
facultativ anaerobi şi strict anaerobi (bacili difteroizi 4l%) urmaţi de bacili
gramnegativi (Bocteroides 4% şi Fusiformis 4%), cocii gram negativi
anaerobi (Veillonella 4%) şi anaerobi (Neisseria 3%), vibrionii anaerobi
2% şi lactobacilii sub l%.
Stratul cel mai superficial al plăcii conţine, pe lângă glicoproteinele din
primele straturi, care se depun în continuare, şi elemente celulare
descuamate din mucoasa bucală, leucocite, hidrocarbonate, săruri
minerale (calciu, fosfor, fluor), lipide libere, ca şi un mare număr de
bacterii. Numeric, microorganismele existente în acest strat se
apreciază a fi de peste 10 - 300 de ori mai multe decât în lichidul bucal.
 PLACA DENTARĂ
La nivelul plăcii bacteriene cele mai frecvente procese metabolice sunt
cele prin care microorganismele ce o populează produc polizaharide
(glucani) din zaharuri simple aflate în mediul bucal. Unele din aceste
polizaharide sunt depozitate extracelular şi constituie componenţi
glucidici importanţi ai matricei, pe care se dezvoltă microorganismele;
altele sunt înmagazinate intracelular ca glucide de rezervă.
Polizaharidele extracelulare (Dextran, Levan, Mutan) sunt formate
numai din componentele zaharozei - glucoza sau fructoză, iar
polizaharidele intracelulare (asemănătoare glicogenului) pot fi formate
dintr-o varietate de zaharuri cu o moleculă mică, printre care glucoza,
maltoza, zaharoza.
Atunci când mediul nu le oferă zaharuri suficiente de hrană,
microorganismele recurg la glucidele de rezervă intracelulare şi
extracelulare şi le metabolizează până în stadiul final de acid.
 Substanţele revelatoare de placă bacteriană.

Colorarea plăcii
dentare reprezintă o
metodă de motivare şi
conştientizare a
pacientului cu privire
la zonele incomplet
curăţate.
Cerințe față de revelatorul de placă
Revelatorul de placă ideal trebuie:
-să prezinte capacitate de colorare selectivă, deci să
coloreze doar placa dentară;
-să coloreze evident placa şi după ce pacientul şi-a clătit
viguros gura cu apă; culoarea trebuie să dispară de la
nivelul suprafeţelor dentare, dar şi de la al celorlalte
ţesuturi moi, până la sfârşitul şedinţei de tratament,
colorantul, în cel mai rău caz, să poată fi îndepărtat
rapid prin periere profesională sau personală;
-să prezinte gust plăcut;
- să prezinte o bună difuzibilitate (umectabilitate), adică
să acopere rapid suprafeţele dentare, extinzându-se şi
pe feţele interproximale ale coroanelor dentare;
- să prezinte, în plus, calităţi antiseptice şi astringente.
 Soluţii colorante, de evidenţiere a plăcii bacteriene

soluţie albastru de metilen 2%; tamponament uşor;

- soluţie violet de genţiană 1%;
- soluţie fucsină bazică 0,2-0,3%;
- soluţie albastru de toluidină 1%;
- sol. hematoxilină 0,1%, urmată de aplicarea
soluţiei de eozină 1%;
- sol. iodo-iodurată Lugol (1 gr Iod, 2 gr iodură de
potasiu, 40 ml apă distilată); tamponament uşor;
- soluţia Chayes Beta-Rose;
- soluţia Butler în două nuanţe;
- soluţia de fluorosceină DC galben nr.8 ce devine
vizibilă doar prin iluminarea suprafeţelor dentare cu
lumină ultravioletă (Plack-Lite);
- sol. Dis-Plaque colorează placa recentă (2-3 zile)
în roşu şi placa mai veche (9-18 zile) în albastru;
-sol. 2-Tone – eritrozina din componenţa ei
colorează placa recentă în roşu, iar albastru
brilliant colorează placa veche în albastru.
 Soluţii colorante, de evidenţiere a plăcii bacteriene

Eritrozina este un colorant vegetal

solubil în soluţii, încorporat în pastă
de dinţi sau sub formă de
comprimate sau drageuri Placolor.
Ceplac, Revelan, Mentadent, Red-
Cote sunt produse sub formă de
drageuri care se dizolvă în salivă şi
in placa dentară. Este cel mai utilizat
revelator de placă.
 INFLUENȚA PREPARATELOR MEDICAMENTOASE
ASUPRA PLACII DENTARE

Datorită interesului redus sau

inconstant al unor persoane pentru
îndepărtarea zilnică prin periaj a
plăcii dentare, pentru prevenirea
consecinţelor acestei situaţii care
duce în mod cert la inflamaţie
gingivală sau parodontală au
existat preocupări şi continuă să se
elaboreze o serie de medicamente
cu acţiune antiplacă. Acestea sunt
înglobate în dentifrice, ape de gură,
tablete, gumă de mestecat sau se
prezintă sub formă de soluţii sau
geluri.
 INFLUENȚA PREPARATELOR MEDICAMENTOASE
ASUPRA PLACII DENTARE

Prin acest tratament

medicamentos se urmăreşte:

-îndepărtarea plăcii existente;

-prevenirea colonizării
microbiene a plăcii dentare;

-prevenirea formării tartrului

prin calcifierea plăcii
microbiene.
 CONTROLUL PLĂCII BACTERIENE

Conceptul de control al plăcii dentare

urmăreşte limitarea dezvoltării şi a
proliferării acesteia, prin orice mijloace. În
acest context, agenţii chimici antiplacă sunt
indicaţi numai ca adjuvanţi ai controlului
mecanic al plăcii şi nu vor înlocui periajul
dentar decât în cazuri speciale şi pentru
perioade scurte de timp.
Au fost propuşi spre utilizare mai mult de
100 de agenţi chimici antiplacă, ce au fost
clasificaţi variat, una din clasificările
de reţinut fiind cea a lui Mendel,
care împarte toate substanţele antiplacă
în:
 CONTROLUL PLĂCII BACTERIENE

1. Antiseptice
A. Biguanide
- clorhexidina
B. Compuşi fenolici
- triclozanul şi listerina
C. Alcaloizii vegetali
- sanguinaria
D. Compuţii cuaternari de
amoniu - clorhidratul de
cetilpiridinium, hexitidina
E. Sarurile metalelor -
citratul de zinc, clorura de sodiu,
fluorurile
F. Agenţii de oxidare
2. Antibiotice
3. Enzime
4. Agenţi non-enzimatici.
 Clorhexidina

Вставка рисунка
Clorhexidina este un antiseptic
de elecţie împotriva plăcii microbiene
datorită adsorbţiei şi menţinerii prelungite
în timp pe suprafeţele dentare. Efectul
este datorat puternicei încărcături
cationice şi deci a abilităţii de a se uni cu
grupările anionice de pe suprafeţele
bacteriene şi dentare. Aceste legături pot
afecta celulele microbiene în diferite
moduri: alterarea permeabilităţii peretelui
celular, modificarea receptorilor de pe
suprafaţa celulei microbiene cu efect
asupra tranzitului nutritiv de la acest
nivel.
Clorhexidina
A fost demonstrată capacitatea
clorhexidinei de a stimula
producerea de către neutrofile a
anionului superoxid O2. Clorhexidina
are o acţiune mai eficientă împotriva
germenilor gram-pozitivi decât
asupra celor gram-negativi.
Clorhexidina în concentraţie de 0,1
µg/ml are acţiune bacteriostatică, iar
la 100 µg/ml acţiune bactericidă.
Clorhexidină prezintă un spectru larg
antibactericid, antifungic, antiplacă
(reduce adeziunea), şi deci
antiinflamatoriu, aduce rapid pH oral
la neutru şi prezintă efect remanent
de 8-12 ore. Este deosebit de activă
şi împotriva microorganismelor
patogene parodontale, dar
penetrează puţin în adâncimea
pungilor parodontale.
 Clorhexidina
REȚINEM!
Folosirea ei în cazul pacienţilor netrataţi convenţional în
prealabil crează probleme, datorită vindecării ţesuturilor
superficiale, mecanism prin care generăm complicaţii,
de genul abceselor parodontale.
REȚINEM!
Având un puternic efect cationic, clorhexidina poate
interfera cu absorbţia fluorului la nivelul structurilor
dentare dure şi, în plus este inactivată de o serie de
ingrediente din compoziţia pastelor de dinţi (lauril
sulfatul de sodiu), motiv pentru care utilizarea lor se va
face după un anumit interval de timp (30-60 min după
periaj).
 Clorhexidina
Indicaţiile folosirii clorhexidinei:
- ca soluţie dezinfectantă, la decontaminarea suprafeţelor, la dezinfec ţia
instrumentarului sau a mucoaselor, înaintea pucţiei anestezice;
- ca apă de gură, sau ca gel, la tratamentul gingivitelor ulcero-necrotice,
candidozelor, aftelor, amigdalitelor, faringitelor etc.
- la clătirea gurii ca parte a protocoalelor pre- şi postoperatorii; înaintea
procedurilor care produc cantităţi mari de aerozoli (şlefuiri, detartraje);
- în clătituri antiseptice, înaintea procedurilor stomatologice la pacien ţii
cu boli grave;
- la tratarea parodontopatiilor şi a complicaţiilor acestora, la pacienţii cu
aparate ortodontice fixe sau mobile, cu imobilizări intermaxilare, la cei cu
implanturi dentare sau cu variate incapacităţi fizice şi psihice;
-la clatirea gurii pacienţilor cu diferite grade de xerostomie, inclusiv şi
celor ce au suportat iradieri în zona cap-gât;
- pentru a reduce halitoza;
- prevenirea depunerii plăcii microbiene.
 Clorhexidina
Mod de utilizare: Se recomandă clătirea gurii cu
soluţii de clorhexidină sau aplicări de gel, de
două ori pe zi, dimineaţa şi seara, timp de circa
30 secunde, după periaj.
Irigaţia supragingivală, o dată pe zi,
cu 400 ml de clorhexidină soluţie 0,02% produce
o inhibare totală a formării plăcii supragingivale
fară efecte secundare de colorare.
În gingivitele cronice şi în
parodontitele marginale s-au obţinut rezultate
remarcabile prin irigaţii ale şanţurilor gingivale
sau pungilor parodontale cu clorhexidină soluţie
0,2%.
 Clorhexidina
Efecte secundare.
Utilizarea prelungită a clorhexidinei poate fi urmată de
unele efecte secundare:
- depunerea crescută de tartru supragingival. Se
recomandă controlul depunerii tartrului şi îndepărtarea lui
la intervale de cel mult 6 luni;
- coloraţii galben-maronii ale dinţilor, obturaţiilor cu
ciment-silicat sau acrilat şi ale suprafeţei dorsale a limbii.
Coloraţiile dinţilor şi ale obturaţiilor se îndepărtează prin
periaj rotativ cu paste de curăţat şi lustruit folosite după
detartraj;
- modificări tranzitorii ale senzaţiei gustative sau gust
amar;
- iritaţii minime şi descuamări superficiale ale mucoasei
bucale, în special la copii;
- reacţii alergice;
- tulburări digestive, reacţii de intoxicaţie alcoolică prin
ingestie voluntară sau accidentală;
- la un număr redus de persoane s-au remarcat tumefacţii
 Clorhexidina
Datorită efectelor secundare folosirea Вставка рисунка
clorhexidinei în soluţii, paste, geluri etc. trebuie
limitată la perioade scurte timp, în alternanţă cu
îngrijirile uzuale prin periaj dentar.
Cu toate aceste efecte secundare, clorhexidina s-
a dovedit prin studii în vitro şi in vivo un agent
antimictobian deosebit de activ şi eficient asupra
plăcii microbiene şi care nu dezvoltă în timp
rezistenţă.
Forme de prezentare: - ape de gură – cu
clorhexidină 0,12% (în SUA -Peridex) sau 0,2% (în
Europa şi Canada) şi în ultimul timp cu 0,1%.
Denumiri comerciale:

CORSODIL, PLAK-OUT, LACALUT ACTIV, LACALUT

SENSITIVE, CLORHEXIMED, HIBIDENT, PERIDEX.
 TRICLOZANUL
Triclozanul este un agent antimicrobian cu un spectru Вставка рисунка
larg de acţiune, din punct de vedere chimic reprezintă un
eter hidroxifenil cu o eficienţă de circa 65% comparativ Contine:
cu clorhexidina. Se utilizează în concentraţie de 0,3%. Alcohol 19.2%,
Este comercializat de către Procter&Gamble sub Xilitol 10%,
numele de Mentadent P şi de către Colgate sub
Triclosan 0,20%.
denumirea comercială Plax. Mecanismul de acţiune este
determinat de acţiunea lui asupra membranelor
citoplasmatice ale bacteriilor. În dependenţă de
concentraţie triclozanul poate avea acţiune
bacteriostatică sau bactericidă. Acţiunea bacteriosatică
este determinată de deminuarea absorbţiei
aminoacizilor esenţiali de către bacterii. Acţiunea
bactericidă se manifestă prin dereglarea membranei
celulare citoplasmatice. Triclozanul este eficient
împotriva bacteriilor grampozitive şi gramnegative. Este
compatibil cu alte substanţe medicamentoase.
TRICLOZANUL

Вставка рисунка
Alcaloizii vegetali
Conține:
Вставка рисунка triclosan,
Principalul reprezentant al acestei florura de sodiu,
grupe este sanguinaria. Este un agent
cationic de suprafaţă, solubil în apă citrat de zinc si extracte
care prezintă capacitate de legare la naturale de sanguinaria
lipoproteinele membranei microbiene, canadensis
generând efect bactericid. În plus,
sanguinaria inhibă metabolismul
glucidic, mecanism, prin care pH bucal
se menţine în limite fiziologice sau
reduce aderenţa microbiană şi
depunerile de placă. Prezintă o acţiune
antiplacă specială, acţionând mai ales
asupra plăcii subgingivale, ce poate fi
comparabilă ca efect cu cel al
clorhexidinei asupra celei
supragingivale. Acţiunea antiplacă şi
antimicrobiană se produc la o
concentraţie a substanţei active de
16g/ml. Efectul secundar se manifestă
printr-o uşoară senzaţie de arsură.
 Agenţii de oxidare
Cloramina B eliberează
clor activ, iar în
Principalul reprezentant al grupei este peroxidul combinaţie cu apa, în
de oxigen sub formă de apă oxigenată. Este un soluţie de 3 %,
antiseptic eficient, care acţionează asupra eliberează oxigen activ,
spirochetelor, a bacteriilor anaerobe sau a S.
este utilizat în clătituri
Piogenes. Mai are şi acţiune hemostatică şi de
îndepărtare a detritusurilor organice. Folosită în locale.
irigări subgingivale prezintă un efect rapid, dar de
scurtă durată, asupra germenilor anaerobi, şi este
inactivată de substanţele organice prezente.
Efectele secundare sunt destul de severe: de la
hipercheratoză şi hiperplazii până la ulceraţii
orale şi chiar efecte cancerigene.
Alte preparate medicamentoase cu efecte de
oxidare sunt:

Oxigenul monobaric întrodus subgingival,

produce acelaşi efect, ca şi apa oxigenată, el fiind
indicat mai ales în tratamentul osteomielitei.
Albastru de metilen 2%

Albastru de metilen 2%
prezintă o acţiune
antiseptică redusă. El crează
un mediu incompatibil
dezvoltării
microorganismelor, prin
creşterea potenţialului redox,
obţinut mai ales la nivelul
pungilor parodontale.
 Compuşii cuaternari de amoniu

Sunt agenţi cationici de suprafaţă puternic atraşi de suprafeţele dentare şi de

componentele chimice ale plăcii. În plus, produc reducerea tensiunii
superficiale a coroanelor dentare. Cu toate că prezintă o atracţie iniţială
puternică la ţesuturile orale, prezintă o eficienţă antiplacă mult mai redus ă în
comparaţie cu clorhexedina, efectul antiplacă menţinându-se un timp mult mai
redus. Compuţii cuaternari de amoniu acţionează antimicrobian, prin
distrugerea membranei celulare, şi produce alterări la nivel citoplasmatic.
Din această grupă fac parte clorura de cetylpiridinium, clorura de
benzalconium şi hexetidina. Ele intră în componenţa unor ape de gură la
concentraţii de 0,05%, cu care pacientul
îşi clăteşte gura de 2-4 ori pe zi.
Denumirile comerciale sunt Cepadont, Cepacol, Alodont, Aquafresh, Scope.
Compuşii cuaternari de amoniu
Efectele secundare:
coloraţiile dentare
creşterea vitezei de depunere a tartrului dentar
folosirea îndelungată şi componenta alcoolică pot provoca leziuni descuamative, senzaţii
de arsură la nivelul limbii.
În plus, acţiunea lor este anihilată de prezenţa componentelor anionice din componen ţa
pastelor de dinţi, motiv pentru care ele vor fi folosite doar după o clătire atent ă a gurii.
Sărurile unor metale

Se utilizează clorura de sodiu, bicarbonatul de sodiu şi sulfatul de magneziu. Efectul

este datorat presiunii osmotice create, ceea ce determină atragerea apei din interiorul
celulelor, mecanism prin care se reduce edemul inflamator şi cel post-traumatic. În
plus, soluţiile izotone, cât şi cele hipertone cu clorură de sodiu stimulează circulaţia
sanguină şi secreţia salivară, realizând de asemenea şi curăţirea ţesuturilor. Dar, folosite
timp îndelungat, asemenea soluţii pot provoca ulceraţii sau retracţii gingivale,
candidoze, hipertrofia papilelor linguale.
Activitatea antisepticelor este influenţată de anumiţi factori, printre care enumerăm:
-concentraţia preparatului;
-pH preparatului;
-forma şi metoda de aplicare.
Antibioticele
Se atribuie la grupa substanţelor
superficial-active, preparate ce
posedă acţiune bactericidă şi
bacteriostatică. Ele împedică
formarea tartrului dentar, „desprind”
bacteriile de pe suprafeţele dentare,
micşorând astfel grosimea plăcii
dentare. Cu toate că antibioticele cu
spectru larg de acţiune au demonstrat
un efect înalt de inhibare a plăcii
bacteriene, el este de scurtă durată.
Cercetările recente sunt orientate spre
studierea antibioticelor cu activitate
specifică: vancomocina, ce
acţionează asupra microorganismelor
gram-negative, polimixina B- cu
acţiune asupra microorganismelor
gram-pozitive, actibolina –
acţionează asupra streptococilor
cariogeni şi microorganismelor
pungilor parodontale.
Antibioticele
Combinarea acestor antibiotice în
conditii corespunzîtoare amelioreaza
starea gingiei și micșorează esențial
cantitatea de placă dentară. Cu toate
acestea utilizarea antibioticelor cu
scop de a preveni colonizarea
microorganismelor pe suprafeţele
dentare este limitată din cauza
pericolului dezvoltării
microorganizmelor rezistente la
acţiunea acestor preparate şi din
cauza posibilelor reacţii alergice.
Antibioticele şi antisepticele fac parte
din grupa preparatelor cu acţiune
bacteriostatică şi
bactericidă pronunţată, acţiune ce
determină deminuarea formarii şi
creşterii matricei organice a
depunerilor dentare.