1. Particularitățile structurii histologice ale pulpei dentare.

Pulpa dentara – un tesut conjunctiv moale, deriva din pulpa mezinchimala ,

situate in zona centrala a dintelui ( in cav pulpara ).
Histologic pulpa dentara a doua zone:
- zona periferica
- zona centrala

Sbs fundamentala rpr mediul prin care sint vehiculate , spre celulele, diverse
substante metabolice aduse prin intermediul vascularizatiei, ptr a asigura
vitalitatea pulpara .

Zona periferica formata din :

1.odontoblasti
2.patura Weill
3.celulele Hohl
4.retelele de :
a. capilare (sanguine si limfatice )
b. fibre nervoase (mielinice si amielinice )

Odontoblastii – celule inalt specializate , ce sunt asezate in palisade la periferia

pulpei coronare si radiculare , aceste celule datorita gradului mare de
diferentiere , elaboreaza componentele matricii dentinare.

Celulele din zona subodontoblastică, celulele Hohl și celulele rotunde Weil se

diferențiază de fibroblaști și odontoblaști datorită formei lor rotunde sau
ovalare. Activitatea lor dentinogenetică are loc în condiții reacționale
( traumatice, infecțioase sau terapeutice). În cazul lezării stratului odontoblastic,
aceste celule elaborează elementele unei matrice calcafine pentru o dentină
reacțională. Între odontoblaști și celulele Hohl se află o zonă săracă în celule
(zona celulară Weil). În această zonă se găsesc : capilarele terminale ale rețelei
vasculare subodontoblastice, terminații nervoase, plexul fibrilar Retterer, format
din fibrele Korff.

Zona centrala formata din :

- tesut conjunctiv lax
- vase si nervi
Celule pulpare
In pulpa se desting :
a. celule de baza ale tesuturilor pulpoare
- fibroblastii
- fibrocite
- celule nediferentiate mezenchimal

Fibroblastii – celule cu morfologie fusiforma sau stelata, cu prelungiri citoplasmatice ce pot

atinge 20 mm lungime. Nucleul est einconjurat de o zona citoplasmatica, in care se grupeaza
diferite organite intracelulare (ergastoplasma, aparatul Golgi, mitocondriile, ribozomii liberi )
Fibroblastii elaborezaa precursorii colagenului si elementele sbs fundamentale. Odata cu
imbatrinirea fibtoblastii sint inlocuiti cu fibrocite , care au forma similara , dar organitele
sint mai putin numeroase sim ai putin dezvoltate.

b. celule dentinogene

c. celule de aparare - sunt prezente în parenchimul pulpar în cursul reacțiilor

inflamatorii și antiinfecțioase
- histocitele
- plasmocitele
- mastocitele
HISTIOCITELE - celule mici, alungite, cu prelungiri citoplasmatice.
MACROFAGELE - celule voluminoase, polimorfe, mobile, cu rol de a fagocita
resturile tisulare sau particulele străine.
PLASMOCITELE - celule ovalare sau rotunde cu nucleu excentric, derivă din
limfocite și au rol în sinteza anticorpilor în timpul proceselor inflamatorii
pulpare.
MASTOCITELE - celule rotunde , prezintă granule în citoplasmă, conțin
heparină și histamină.
Se diferențiază din celulele mezenchimale în condiții patologice (stări alergice
sau hemoragice).

FIBRELE PULPARE
Fibrele conjunctive ale pulpei dentare sunt reprezentate de :
- fibre colagene
- de reticulină
- fibre Korff în zona Weil
- fibre oxitalanice

FIBRE COLAGENE - sunt cele mai numeroase, elaborate de fibroblaști.

 Molecula de colagen este formată din lanțuri a cîte 1000 aminoacizi. Fiecare
lanț are o anumită secvențialitate a aminoacizilor, ceea ce permite diferențierea
a cinci tipuri de fibre de colagen.
Colagenul pulpar se prezintă sub formă de fibrile izolate, repartizate în
spațiile intercelulare și sub formă de fascicule asociate axelor vasculare. Fibrele
de colagen au un înveliș mucopolizaharidic care contribuie la realizarea
conexiunilor interfibrilare.
În cursul procesului de îmbătrînire, fibrele de colagen se înmulțesc,
devenind mai dense. Această densificare fibrilară colagenică este prezentă și în
cursul proceselor patologice.

FIBRELE DE RETICULINĂ - în țesutul pulpar ele formează o rețea, fiind

asociate în special pereților vasculari.
În spațiul Weil se află - FIBRELE KORFF care diferă de fibrele de
reticulină din restul pulpei prin grosime, fibrele Korff considerînduse că sunt
formate din asocierea mai multor fibre de reticulină. Fibrele Korff au un traiect
ondulat, trec printre corpul odontoblaștilor și ajung în dentină, unde se
transformă în fibre de colagen.

FIBRELE OXITALANICE (preelastice) - se află răspîndite în tot țesutul

pulpar, fiind mai puțin numeroase decît fibrele de colagen și cele de reticulină.
Ele nu suportă modificări în cursul senescenței.

2. Etiologia pulpitei.
Pulpitele sunt inflamatii ale țesutului pulpar produse sub acțiunea unui agent
patogen, însumînd totalitatea reacțiilor de apărare și de adaptare a pulpei la
acțiunea nocivă a agentului patogen.

Etiopatogenia: Asupra pulpei dentare acționează o varietate largă de agenți

patogeni externi și interni. Aceștia vin în contact cu pulpa fie indirect, prin
acțiunea lor asupra țesutului dur dentar, fie direct, acționînd asupra pulpei.

Ag patogeni sunt :
1. Agenti exogeni :
- biotici (microbi, virusuri, ciuperci)
- chimici (acizi, baze, metale grele)
- fizici (traumatici, termici)

2. Endogeni
 - afectiuni metabolice
- infectii odontogene

3. Clasificarea pulpitelor după OMS, Institutul de medicină și

stomatologie din Moscova ,,I. Semașco”, E.M Gofung, M. Gafar,
C. Andreescu.

Clasificarea după OMS

K 04.0 Pulpita
K 04.00 Incipientă (hiperemie)
K 04.01 Acută
K 04.02 Purulentă (abces pulpar)
K 04.03 Cronică
K 04. 04 Cronică ulceroasă
K 04. 05 Cronică hiperplastică (polipoasă)
K 04. 08 Alte tipuri de pulpite apreciate
K 04. 09 Pulpită neapreciată
K 04. 1 Necroza pulpei. Gangrena pulpei
K 04. 2 Degenerescența pulpară. Denticulii și petrificarea pulpei
K 04. 3 Formarea incorectă a țesuturilor dure în pulpă

Dentina secundară sau iregulată. Maniftstările clinice ale pulpitei sunt destul de
variate și depind de forma ei.

Clasificarea IMSM «I.Semașco»

1. Pulpita acută
• De focar
• Difuză

2. Pulpita cronică
• Fibroasă
• Gangrenoasă
• Hipertrofică
• Acutizare a pulpitei cronice

3. Stări după depulpare parțială sau totală

Clasificare după M.Gafar, A.Iliescu

 1. Pulpite acute
a) Seroase:
- cu leziuni limitate : pulpite acute seroase parțiale sau coronare;
- cu leziuni întinse: pulpite acute seroase totale sau corono-radiculare;

b) Purulente:
- cu focare limitate: pulpite acute purulente parțiale sau coronare;
- cu focare întinse: pulpite acute purulente totale sau corono-radiculare;

2. Pulpite cronice
a) Inchise (fără comunicare cu exteriorul);
- pulpita cronică închisă propriu-zisă;
- pulpita cronică hiperplazică sau granulomul intern Palazzi.

b) Deschise (comunicare cu exteriorul):

- ulceroase;
- granulomatoase (polipoase).

4. Morfo-patogenia pulpitei.
Pulpa dentară supusă acțiunii unuia dintre agenții etiologici răspunde inițial
printr-o vaso- constricție reflexă și pasageră, urmată de o hiperemie în teritoriul
arteriolocapilar, produsă prin inhibiția vasoconstrictorilor și excitarea
vasodilatatorilor. Consecința hiperemiei este creșterea metabolismului tisular
local. Dacă agresiunea ests redusă ca intensitate și acționează un timp scurt,
după dispariția agresiunii, evoluția este spre normalizarea circulației în teritoriul
arteriolocapilar, deci hiperemia are un caracter reversibil. Dacă agresiunea
depășește în intensitate limitele fiziologicului sau acționează un timp
îndelungat, se produce la nivelul microcirculației, după hiperemie, o stază
venoasă. Staza venoasă are drept consecință, pe de o parte, creșterea presiunii
hidrostatice, iar, pe de altă parte, un deficit de aport cu sînge oxigenat, care va
determina creșterea permeabilității vasculare cu exsudare și infiltrare celulară în
faze succesive.

Hiperemia pulpară
Este faza incipientă a oricărei pulpite. Modificările sunt strict vasculare în
teritoriul arteriolocapilar, cu vasodilatație activă. Aceste modificări vasculare
pot avea un caracter localizat sau un caracter generalizat, evoluînd spre o
pulpită seroasă. Consecința locală a hiperemiei este accentuarea proceselor
metabolice, cu acumularea unor produși de metabolism. Acești produși
împreună cu enzimele depolimerizante determină disocierea substanței
 fundamentale, depolimerizarea mucopolizaharidelor și a moleculelor de
colagen, urmate de eliberarea moleculelor de apă, ceea ce duce la scăderea
vîscozității pulpei. În teritoriul microcirculației se produce vasodilatație
arteriolară și capilară. Odontoblaștii și fobroblaștii prezintă modificări de
formă, volum. Microscopia electronică evidențiază sporirea organitelor
celulare, în special ribozomi, mitocondrii, lizozomi, semn al unui proces
metabolic intens.

5. Metodologia de diagnostic în pulpite.

1. Examenul clinic
- datele subiective
- datele obiective

2. Examenul paraclinic
- radiografia periapicala
- OPG
- CBCT
- electrodiagnosticl
- termodiagnosticul

Electroodontodiagnosticul – stabilirea pragului de sensibilitate a sistemului

nervos dentar care indică starea pulpei și a periodonțiului;

Se izolează și usucă dintele apoi se aplică electrodul activ pe suprafața ocluzală/

marginea incisivă, după care, se pune în funcție aparatul. Aparatul are un ecran
care arată mărimea curentului electric în mkA; se fixează acea valoare la care
pacientul reclamă durere;

· dintele sănătos este sensibil la 2-6 mkA

· în pulpită la 40 mkA
· în necroză pulpară la 60 mkA
· afectarea pulpei radiculare – 60-90 mkA
· afectarea țesuturilor periapicale – 120 mkA.
· cu cât e mai mare valoarea curentului, cu atât mai profundă este leziunea

Termodiagnosticul – determinarea reactiei dintelui la excitantii termici (fierbinte,

rece), ptr examinarea starii pulpei.
1. Se aplica pe dinte un bulete de vata imbibat in apa fierbinte + 50 c, deoarece este
dovedit ca dintii sanatosi fara leziuni a tesuturilor dure reactioneaza la o t = 50C,
iar la rece mai jos de + 10 C

In caz de:
- afectiuni inflamatorii a pulpei
- carie
- abraziune patologica
- defecte cuneiforme
La aplicarea reac term apare durerea acuta.

Zona indiferenta ptr incisive o constituie 30 C

Evidentierea starii pulpei:

1- zona fara reactie pentru incisivi = 30’C (50- 52’C - reactie la fierbinte si 17-
22’C reactie la rece)