EXAMENUL SUPORTULUI DENTO-

PARADONTAL ŞI A BREŞELOR
ARCADELOR DENTARE.
VARIETĂŢI DE SITUAŢII CLINICE

ELABORAT: CEBAN GABRIELA

GRUPA: S1808
PROFESOR: RUSU VASILE
 PARTICULARITĂȚILE EXAMENULUI
ARCADELOR DENTARE LA PACIENȚII CU
EDENTAȚII PARȚIALE
Examenul arcadelor dentare se execută prin inspecția separată,
inițial a arcadei inferioare, apoi a celei superioare evidențiind:
Forma arcadelor dentare
existența, mărimea , numărul și topografia breșelor
existența, caracterul și starea potezelor dentare care
restabileste integritatea arcadelor dentare
raportul fiecărui dinte față de planul de ocluzie.
caracterul și nivelul ariei ocluzale
Arcadele dentare vor avea diverse forme în dependenta de varietatea tipului de ocluzie. Arcada superioara
–formă semieliptică, cea inferioare –formă hiperbolică.
Aprecierea mărimii, numărului și localizarea breșelor se notează pentru fiecare arcadă dentară în parte.
După mărimea breșei deosebim edentație parțiala redusă, întinsă, subtotală. Breșele pot fi localizate pe o
hemiarcadă sau pe ambele în zona frontală, laterală.
La examinarea protezelor fixe se atrage ateția asupra gradului de închidere marginală la coroanele de
înveliș și celor din punți dentare și  la integritatea feței ocluzale prin posibila dezlipire, fracturi, raportul cu
dintii antagoniști iar la punțile dentare și cu apofiza alveolară.
În cazul protezelor câmpului protetic (dinții restanți, țesutul osos).
La examenul arcadelor dentare - evidențierea nivelului general al ocluziei
și nivelul suprafeței ocluzale al fiecărui dinte față ca și planul de ocluzie.
 EXAMENUL DINȚILOR STÂLPI ALEȘI CA
ELEMENTE DE SPRIJIN ÎN PUNȚILE DENTARE
Anumită atenție se atrage la determinarea stării dinților restanți, a apofizelor alveolare în spațiile
edentate și la mucoasa cavității bucale. Deosebită atenție se acordă dinților ce delimitează
spațiile edentate, deoarece ei vor servi ca puncte de sprijin în tratamentul protetic

La examenul dinților stâlpi se atinge atenția la: 

1. Mobilitatea lor- 
2. Forma-
3.  Numărul rădăcinilor-
4.  Numărul dinților stâlpi-
5. Gradul de implantare în alveolă-
6. Starea țesuturilor dure
• Stabilitatea, menținerea și sprijinul protezelor parțiale sunt dependente de:
1. Numărul dinților restanți: influențează stabilizarea protezei. În general, acest factor este în
corelație directă cu repartizarea lor topografică. Repartizarea dinților în zone diferite este mult
mai favorabilă stabilizării protezelor, față de dinții grupați pe o singură hemiarcadă. Teoretic, un
număr mai mare de dinți restanți este mai favorabil pentru stabilizarea protezelor, dar la un număr
egal
2. de dinți restanți
Repartizarea intervine
topografică modulrestanți:
a dinților cum suntei repartizați pe arcadă.
pot fi prezenți
într-o singură zonă sau pot fi prezenți în mai multe zone,
aflându-se în planuri diferite, separate de breșele de edentație.
Dinții situați în mai multe planuri, chiar dacă sunt în număr mai
redus, oferă condiții mai bune de stabilizare.

3. Poziția de implantare a dinților restanți: dinții nu sunt

implantați perpendicular în oasele maxilare. Forma semieliptică
a arcadelor, face ca fiecare dinte să prezinte o implantare
caracteristică la nivelul arcadelor. La maxilar, axele de
implantare converg către apex, iar la mandibulă sunt divergente
spre apex. Aceste axe prelungite alcătuiesc un con, descris de
Villain și numit “con de sustntație”.
CARACTERISTICA POZIȚIEI ȘI GRADULUI DE
IMPLANTARE A DINȚILOR ÎN ARCADA
ALVEOLARĂ
Dintele este impantat în arcada dentara într-o anumită poziție conform afiramărilor lui
Villain. Analizând acest con, se evidențiază:
- Perimetrul în care se situează apexurile dinților.
- La maxilar, perimetrul apical este mai mic decât perimetrul coronar, iar la mandibulă,
perimetrul apical este mai mare față de perimetrul coronar. Rezultă că, dinții superiori
sunt înclinați în jos și spre exterior, iar dintții inferiori sunt înclinați în sus și spre interior.
Aceste înclinări pe grupe de dinți se prezintă astfel:
- Dinții din grupul frontal superior sunt înclinați iîn sens vestibulo- oral cu 5 – 10 °, iar
dintii din grupul frontal inferior cu 0 - 5° în acelați sens.
- Premolarii și primul molar la maxilar sunt înclinați cu 2 - 3° spre vestibular, iar la
mandibulă cu 2 – 3° spre lingual.
Molarii 1 si 2 la maxilă sunt înclinați în direcția vestibulo-distală iar la mandibulă lingual-
mezială. Această față cu fortele de presiune ce se dezvoltă în timpul funcțiilor principale
(masticație, deglutiție) și parafuncțiilor (scrâșnitul de dinți). Cu dereglarea integrității
arcadei dentare, această armonie se destrâmă și dinții vecini spațiului edentat ca și
antagoniștii celor absenți pot să-și schimbe poziția inițială migrând în diferite direcții.
În edentații parțiale, dinții vecini spațiului edentat și dinții antagoniști, își modifică
poziția inițială, intensitatea și amplitudinea schimbării poziției, sunt dependente de
următorii factori:
- Vârsta edentației.
- Structura osului alveolar.
- Malpoziițiile primare.
- Contactele statice și dinamice dintre perechile de dinți antagoniști.
- Starea de troficitate generală a întregului organism.
Modificările de poziție ale dinților restanți sunt numite malpoziții secundare. Deplasările
dinților în cadrul malpozițiilor secundare se produc în direcție orizontală și verticală,
fiind cunoscute sub denumirea de migrări.
Migrările orizontale se produc în plan orizontal în 2 direcții:
- Mezial (meziogresiune) sunt mai ample și mai numeroase.
- Distal (distogresiune).
• Astfel, incisivul central și lateral, de cele
mai multe ori se mezializează, caninul de
regulă rămâne pe locul inițial sau se poate
deplasa în ambele sensuri, premolarii se
distalizează, iar molarii întotdeauna se
mezializează. În general, migrarea
orizontală se face către breșa edentată, fiind
determinate de direcția forțelor ocluzale care
cad oblic față de planul de ocluzie, și se
descompun în componente orizontale.
• Migrările orizontale au la maxilar o viteză și amplitudine mult mai mare, datorită structurii spongioase
a osului care opune o rezistență mai mică tendinței de deplasare, în timp ce la mandibula se produc mai
lent, datorită stucturii compacte a osului. Aceste migrări se manifestă clinic sub 2 forme:
a) prin înclinare sau basculare, când axul dintelui este înclinat, coroana este deplasată spre edentație,
iar rădăcina în direcție opusă sau rîmâne implantată în poziția inițială.
b) prin translație axială, care se produce mai rar si dintele se deplasează în același sens în totalitate.
Migrările verticale sunt deplasările dinților în direcție verticală spre spațial edentate, în căutarea
dinților antagoniști absenți. Clinic se prezintă sub 2 forme:
a) egresiunea, când dintele înaintează împreună cu procesul alveolar în direcția ocluzală, raportul
dintre coroana clinică și coroana anatomică rămânând nemodificat.
b) extruzia, dintele se deplasează în direcție verticală spre spațiul edentat, fără procesul alveolar.
Astfel, coroana clinică devine mai mare decât coroana anatomică, iar implantarea dintelui devine
deficitară.
 EXAMENUL PROCESELOR ALVEOLARE

• Apofiza alveolară edentată va fi pronunțată individual în dependență de mai

mulți factori, printre care și cauzele care au determinat edentația. Atrofia este
mai pronunțată în cazurile când absența dinților a fost provocată de leziunile
parodontale și mai mică în cazurile de lipsă a dinților ca urmare a cariei și
complicațiilor. Atrofia depinde de timpul scurt de la edentație și de
traumatizarea produsă la nivelul pereților alveolari în momentul extracției.
Apofiza alveolară este exprimată din punct de vedere al dimensiuni și formei.
 CLASIFICAREA:
Dupa lățimea apofizei alveolare
După formă:
edentate, deosebim:

o Triunghiulară
Model îngust – până la 5,0mm  

o Trapezoidală
Model mediu – de la 5,0mm până la 8,0mm
o Parabolice
Model lat – mai mult de 8,0mm
 EDENTAȚIILE PARȚIALE SE ÎMPART
DUPĂ DIMENSIUNEA SPAțIILOR
ÎN:
EDENTATE:
 reduse - 1-3 dinți cu excepție a celor 4 incisivi (tot e
 mici – 1-3 dinți,
redusă)
 întinsă - 4-7,  iar dacă este inclus și caninul - poartă
 mijlocii – 4-6, denumirea de extinsă
 subtotală - 7-12, când rămân în arcada numai mult
 mari – mai mult de 6 dinți. de 3-4 dinți
 totală - lipsa tuturor dinților
Acest examen va fi efectuat prin inspecție și palpare digitală, ce ne va da posibilitatea să
evidențiem și să precizăm limitele breșei dentare, înîlțimea, forma, lățimea și direcția apofizelor,
distanța de la planul de ocluzie la zona edentată.
 EXAMENUL CRESTELOR ALVEOLARE:

 formă
 înălţime
 lăţime
 direcţie
 prezenţa unor neregularităţi la nivelul crestelor
 dimensiunea spaţiului protetic vertical şi mezio-distal
 lipsa ţesuturilor mucoosoase
 inserţia bridelor şi frenurilor
 EXAMENUL MUCOASEI CAVITĂŢII BUCALE

• Examenul mucoasei bucale se execută prin inspecție și palpare digitală la nivelul buzelor, apofizelor alveolare, obrajilor,
bolții palatine, limbii, planșeului bucal. Din punct de vedere al mobilității deosebim 3 tipuri de mucoasă:-
• Activ mobilă: acoperă zonele musculare ale cav.îității bucale (buzele, obrajii, palatul moale, planșeul bucal, limba)-
• Pasiv mobilă (neutră): încojoară mucoasa fixă la periferia câmpului protetic, fiind localizată la maxilar în fundul de sac vestibular și
în zona “Ah” , la limita dintre palatal dur și palatal moale. La mandibulă, se află localizată în fundul de sac vestibular și în fundul de
sac lingual. Această mucoasă înconjoară ca o bandeletă mucoasa fixă și reprezintă limita maximă a marginilor protezei mobilizabile.
• Imobilă (fibromucoasa fixă): acoperă apofizele alveolare, versantele lor vestibulare și orale și bolta palatină. Prin palpare digitală sau
instrmentală se va aprecia nu numai gradul de reziliență a mucoasei în diferite zone, dar și gradul de sensibilitate. Se va examina
starea formațiunilor anatomice, care vor fi luate în considerație la tratamentul protetic, folosindu-se protezele mobile. Din aceste
formațiuni fac parte frenurile și plicile inserate direct pe apofiza alveolară (frenul buzei inferioare și superioare, plica
pterigomandibulară, rugile palatine, papila incisivă, tuberculii piriformi ai mandibulei), foveele palatine,  particularitățile planșeului
bucal si a spațiului retro-alveolar.
 INSPECŢIA MUCOASEI:

 bucale, boltă, planşeu, obraz, limbă, buze;

 orificiul canalelor glandelor salivare Wharton, Stenon;
 leziuni inflamatorii,tumefacţii,abces;
 leziuni de tipul leucoplaziei, lichen plan, ulceraţii,afte
bucale;
 formaţiuni tumorale-polipi;
 fistule ce exprimă resturi radiculare în profunzime;
 cordoane fibroase pe mucoasa jugală la locul de
proiecţie interaarcadică;
 semne de intoleranţă la diferite materiale (stomatopatii
protetice).
 VARIETĂȚI DE SITUAȚII CLINICE ÎN
EDENTAȚII PARȚIALE
a) Prima situație clinică include arcade dentare cu ocluzie stabilă datorită prezenței unui număr
mare de dinți restanți pe ambele arcade, între care se stabilesc contacte dento-dentare
multiple, stabile cu păstrarea dimensiunii verticale de olcuzie
b) A doua situație clinică include arcadele dentare cu ocluzie instabilă din cauza contactelor
premature și a interferențelor, ci și a reducerii contactelor dento-dentare. Dimensiunea
verticală de ocluzie poate fi păstrată sau modificată
c) A treia situație clinică este caracteristică lipsa ocluzie arcadelor dentare datorită numărului
redus de dinți restanți sau a repartizării lor pe arcadele dentare în așa mod ca practic să nu
existe contacte dento-dentare, dimensiunea verticală de ocluzie, cât și planul de ocluzie

Exobucal:
a) Prăbușirea buzei superioare   Grupa funcțională (care au antagoniști)-
b) „obrajii supți”
c) Comisurile labiale coborâte
Endobucal:
a) Dereglări de integritate a uneia sau ambelor
arcade dentare 
b) Dezintegrarea arcadelor dentare în care apar 2
grupe de dinți:-
 Grupa nefuncțională
c) Migrarea dinților restanți
d) Dereglări funcționale
e) Dereglările funcției ATM
f) Dureri
Tratamentul protetic al edentației parțiale
este precedat de un șir de măsuri generale și locale orientate spre
pregătirea cavitătii bucale în dependență de tabloul clinic. Esența acestui
tratament constă în utilizarea protezelor dentare de diversă constructive.
VARIETĂŢI DE PROTEZE DENTARE FOLOSITE LA
TRATAMENTUL EDENTAŢIEI PARŢIALE
Protezele dentare utilizate în tratamentul
edentației parțiale:
• Punți dentare

• Proteze parțiale mobilizabile acrilice cu placă

• Proteze parțiale mobilizabile scheletate
PRINCIPIILE DE ALEGERE A CONSTRUCŢIEI
PREZENTE ÎN EDENTAŢIA PARŢIALĂ

Alegerea construcției este determinate de mai mulți factori:

• topografia zonei edentate,
• gradul de întindere a breșei,
• starea țesuturilor dure și a parodontului dinților restanți,
• tipul de ocluzie,
• Relațiile interdentare,
• starea generală a organismului;
• unele momente legate de profesia pacientului,
• Condițiile tehnico-materiale existente.
Specialistul trebuie să ia în considerare câțiva factori: biomecanic, parodontal, esthetic și financiar.
Pe lângă acestea și să țină cont de doleanțele pacientului.
Terapia edentație parodontale se poate realiza prin 2 categorii de restaurări protetice:
• proteze fixe – proteze parțiale fixe, care se sprijină pe dinții naturali, pe implante dentare sau pe
dinți naturali și implante.
• proteze mobilizabile – proteze mobilizabile cu baze acrilice sau scheletate.
Aceste 2 categorii se deosebesc prin modalitatea de transmitere a presiunilor masticatorii (sprijinul)
și prin sistemul de retentive (modul de ancorare la dinții restanți) și prin volumul restaurării.
Cele fixe transmit PM osului fie prin intermediul dinților naturali și parodontului lor – sprijin dento-
parodontal, fie prin intermediul implantelor osteotolerate lipsite de parodonțiu. Volumul lor se
inscrie în cel al arcadelor dentare naturale.
Cele mobilizabile transmit PM doar prin intermediul mucoasei crestelor alveolare (sprijin muco-
osos), sau atât prin intemediul dinților și parodontului cât și muco-osos (sprijin mixt). Volumul lor
depășește cu mult cel al arcaelor dentare naturale.
La elaborarea planului de tratament șe ține cont de cel puțin 3 deziderate:

1. Tratamentul trebuie să fie cât mai simplu și concomitent eficient

2. Pentru fiecare procedură sau variantă terapeutică trebuie să dispunem de
o bază tehnico-materială adecvată;
3. Terapia trebuie să fie adaptată la condițiile biologice, mecanice și
financiare cât și la disponibilitatea pacientului la tratament.
ELEMENTELE COMPONENTE A PUNȚILOR
DENTARE
Puntea dentara este o construcție protetică inginerească în formă de pod, care servește la
restabilirea integrității arcadei dentare și suspendarea dereglărilor de funcții provocate de
edentația parșială în cazurile prezenței breșelor intercalate reduse, întinse, multiple

1. Elemente de agregare de care este solidarizat corpul de punte la extremități și care contribuie la fixarea de
dinții-stâlpi a întregii proteze – servesc microprotezele – coronare de înveliș, de substituție, incrustații.
2. Corpul de punte care reprezintă un dinte sau un bloc de dinti artificiali și înlocuiesc dinții pierduți de pe
arcada dentară. Poate fi metalic, nemetalic, mixt. După raport cu apofiza alveolară – raport în șa, raport în
semișa, tangent linear, raport punctiform, suspendat.
 CLASIFICAREA PUNŢILOR DENTARE
Metoda de
Materialele din care sunt

confecționare
Metoda
Metalice,
de fixare
confectionate

nefizionomice Lipite
Nemetalice,
fizionomice Sudate
Mixte, total sau Fixe Mobile
parțial Turnat
fizionomice e

Numărul dinților-stâlpi:
 Cu un dinte (punti cu extensie)
 Cu doi dinti care marginesc bresa din ambele parti
 Cu trei si mai multi.
Dupa In sa Monolie

Dupa particularități de
raportul
Semișa
corpului

constructive
de punte Tangent linear Separate
cu
Punctiform
apofiza Pliante
alveolară Suspendat

Atipice

În dependență de aranjarea și numărul dinților stâlpi –după V.Kopeikin

 PD cu doua elemente de agregare asezate pe cei doi dinți ce mărginesc breșa
 PD cu un element de sprijin adăugator la mijloc
 PD cu elemente de agregare duble situate medial sau distal
 PD cu elemente de agregare duble situate la ambele extremități
 PD cu doua elemente de agregare asezată pe cei doi dinți ai breșei și cu o extensie
unilaterală.
 Clasificarea Kober (dupa
relatia cu dintii stalpi)
Punte intercalate (elementele de
agregare sunt situate pe dintii
limitrofi)

Punte cu extensie (elementele de

agregare situate intr-o singura
parte a spatiului bresei)
Punte continua ce se intinde pe
mai multe brese
După localizare in raport cu zona din arcadă
-punte frontală
-punte laterală
-punte maxilară/ mandibulară

După metoda confecionării

 -puni lipite sau solidarizate
După aspectul fizionomic  -puni dentare turnate
o -punti total fizionomice  -puni dentare confecionate prin polimerizarea acrilatului
o -puni parial fizionomice  -puni dentare confectionate prin arderea ceramicii
o -puni nefizionomice

v
AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE PUNŢILOR
DENTARE
Avantaje Dezavantaje
 Nu este obligatorie prepararea dinților stâlpi sau   Necesita slefuirea dintilor stalpi-
este nevoie de o preparare minimală
numai în zonele de contact cu elemente de
agregare.-
Sunt lucrări cimentate definitiv care nu necesită Sensibilitatea la cald și rece a dinților șlefuiți
îndepărtarea periodică pentru igienizare-
Obișnuirea cu punțile dentare se face extrem de
rapid-
Punțile asigură un confort masticator excelent-
Refacerea esteticii este foarte bună-
Pentru realizarea punților dentare sunt necesare mai
puține ședinte-
Durata de viață și prognosticul sunt bune
Vă mulțumesc!