Sanatatea parodontala reprezinta starea de stabiltatea in timp a fiecarui tesut care

intra in componenta parodontiului: gingia, cementul radicular, procesele alveolare si

ligamentul parodontal. Parodontiul marginal este format din toate tesuturile care
mentin si sustin in acelasi timp dintii in oasele maxilare. Parodontiul marginal se
intinde de la nivelul margini gingivale libere pana in apropierea apexului, unde nu are o
limita clar determinata.

Componentele parodotiului marginal sunt:

A. Parodontiul superficial (de invelis) ce este reprezentat de gingie, aceasta fiind la
urma ei formata din:
- epiteliu gingival;
- corion gingival;
- ligamente supraalveolare.

B. Parodontiul profund functional (de sustinere) alcatuit din:

- cement radicular;
- desmodontiu (ligamentul parodontal);
- os alveolar.

A. Gingia (parodontiul de invelis)

Mucoasa gingivala face parte dintr-un teritoriu care este specializat si inalt adaptat ce
apartine mucoasei orale. Ca si localizare, ea se gaseste la nivelul coletului dintelui, de
jur imprejurul lui, extinzandu-se in sens apical deasupra osului alveolar si avand ca
principala caracteristica contactul direct realizat cu suprafata dintelui, prin
intermediul jonctiunii dentogingivale. Rolul gingiei este de a furniza un atasament
epitelial organic si de a inveli partea coronara a dintelui.
Ca structura, gingia este formata dintr-un epiteliu de suprafata stratificat pavimentos
keratinizat si corion subjacent, denumit si lamina propria.

Gingia se diferentiaza in trei mari zone distincte:

- gingia marginala (neatasata sau libera);
- gingia atasata ce are latimi diferite;
- gingia papilara (interdentara) situata intre doi dinti vecini, in ambrazura cervicala.

Aspecte clinice ale gingiei sanatoase:

1. Culoarea gingiei este in general roz-coral, uniform de la gingia atasata pana la
creasta gingiei marginale. Prezinta uneori variatii in functie de rasa, datorita prezentei
unui numar mai mare de celule care contin pigment melanic. Astfel ca, la persoanele cu
pielea inchisa la culoare (negri, filipinezi sau chinezi) gingia prezinta o culoare bruna sau
chiar albastru-inchis. Culoarea gingiei depinde intotdeauna de gradul de vascularizatie al
tesutului conjunctiv, de grosimea epiteliului, gradul de keratinizare, precum si de
cantitatea de melanina din tesuturi.
2. Conturul gingiei sanatoase este festonat, dand aspectul de „linie ghirlandata”.
3. Consistenta trebuie sa fie ferma, elastica, aderand strans la osul alveolar subjacent.
4. Aspectul mucoasei gingivale este comparat cu „coaja de portocala” (aspect
granitat), fapt ce se datoreaza unor fasicule de fibre de colagen care au o directie
perpendiculara intre mucoasa si periost. Pierderea acestui aspect poate indica
instalarea bolii parodontale, luandu-se in considerare toate modificarile care apar la
acest nivel precum: inflamatie sau hiperplazie.

Gingia libera
Gingia marginala libera corespunde sulcusului gingval si reprezinta partea cea mai
coronara a gingiei. Nu este atasata direct la suprafata dintelui si se intinde de la nivelul
jonctiunii dentogigngivale la santul gingival liber, latimea ei variind intre 0, 5-2 mm.
Prezinta doua zone: rebordul si suprafata propriu-zisa. Rebordul gingiei marginale
libere este orientat spre suprafata smaltului si are un aspect subtire, efilat, festonat in
sens meziodistal. Morfologia si pozitia lui difera in functie de tipul dintelui si de varsta.
Mucoasa gingiei marginale este formata, din punct de vedere histologic dintr-un epiteliu
stratificat pavimentos si un tesut conjunctiv dens subjacent.

Santul gingival liber

Santul gingival liber delimiteaza gingia libera de gingia atasata. Imbraca aspectul unei
linii fine, situata la aproximativ 0, 5-2 mm de robordul gingiei marginale.
El reprezinta un element cu caracter inconstant, ce poate fi observat doar la 30% din
populatie, independent de existenta si dimensiunile sulcusului gingival.
Prezenta santului gingival a fost considerata ca fiind la acelasi nivel cu baza sulcusului,
dar studii recente au demonstrat corespondenta cu zona superioara a sulcusului.

Gingia atasata
Gingia atasata se situeaza apical fata de gingia marginala si santul gingival liber,
delimitand mucoasa gingivala libera de mucoasa alveolara. Atasarea se realizeaza prin
intermediul fibrelor din lamina propria, care adera la suprafetele radiculare si la
procesele alveolare subjacente.
Gingia atasata prezinta patru zone distincte situate: vestibular, lingual, interdentar si
palatinmaxilar.
Grosimea ei variaza intre 1-9 mm, fiind necesara pentru mentinerea statusului fiziologic.
Dispersarea tirajului fibrelor tesutului conjunctiv si a fibrelor musculare in mucoasa
alveolara este data de o grosime adecvata a gingiei atasate. In general, inatimea gingiei
este mai mare la maxilar decat la mandibula, ea devenind tot mai larga pe masura ce
pacientul inainteaza in varsta.
Aspectul normal al gingiei este unul neregulat, inconstant pichetat, comparat deseori cu
„coaja de portocala”. Acesta reprezinta un indicator al starii de sanatate, astfel ca in
situatii patologice precum edemul, aspectul normal dispare.
Din punct de vedere histologic, mucoasa atasata este formata dintr-un epiteliu stratificat
pavimentos cu orto si parakeratinizare si lamina propria subjacenta. Tesutul epitelial
formeaza creste adanci, marcate, care patrund in tesutul conjunctiv, spatiind papilele
inalte, conferind astfel o rezistenta deosebita.

Jonctiunea mucogingivala
Jonctiunea mucogingivala este foarte abrupta si apare sub forma unei usoare
depresiuni sau sub forma unei linii cu aspect de „solzi de peste”, delimitand mucoasa
gingivala atasata de mucoasa alveolara.
Din punct de vedere mofologic, ea marcheaza zona de tranzitie de la un epiteliu
keratinizat si lamina propria care contin fascicule de colagen grosolan, atasate de
periost, la un epiteliu nekeratinizat si lamina proprie mai laxa, bogata in fibre de colagen.
Prin inspectie se remarca diferenta dintre culoarea roz mai pronuntata a mucoasei
alveolare fata de mucoasa gingivala care reda o culoare roz pal.

Santul interdentar
Santul interdentar reprezinta un sant vertical orientat paralel cu axul longitudinal al
dintilor vecini, catre papilele interdentare, ce corespunde depresiunilor dintre radacinile
dintilor adiacenti.

Gingia interdentara
Gingia interdentara este acea parte a gingiei care ocupa ambrazura cervicala creata
de dintii adiacenti in contact si are o forma de piramida in zona anterioara sau aspectul
unui cort cu o depresiune pe muchia superioara la nivelul dintilor laterali.

In sens mezio-distal, forma papilei interdentare, in general triunghiulara, imbraca mai

multe forme datorita contururilor proximale ale dintilor care formeaza spatiile
interproximale:
- papile proieminente, cand dintii se afla in incongruenta, prezentand un spatiu
interdentar mic sau chiar absent;
- papila este scurtata si ingustata atunci cand contururile sunt plate, iar contactele
interproximale largi;
- papila este mai larga si inalta atunci cand contururile proximale sunt mai convexe cu
o zona de contact mica.

In sens vestibulo-oral, papila interdentara prezinta doua creste de tesut vestibular si

oral diferite, unite printr-o depresiune numita col gingival.
Gingia poate ocupa intreg spatiul interdentar atunci cand exista o diastema, cand
tesutul gingival s-a retractat sau cand nu mai exista col.
In aria colului, din punct de vedere morfologic, epiteliul de suprafata este de tip stratificat
pavimentos, subtire si nekeratinizat, ce trimite multe expansiuni profunde in tesutul
conjunctiv subjacent.
Colul prezinta de cele mai multe ori semne de inflamatie (gingivite interdentare),
deoarece aceasta zona este foarte greu de mentinut curata, datorita relatiilor existente
intre dintii vecini.
Colul capata dimensiuni mari atunci cand gingia este inflamata si hiperemica.

Sulcusul gingival
Sulcusul gingival are forma unui sant adanc fiind delimitat de suprafata dintelui si de
gingia libera. El este localizat intre rebordul gingiei marginale si capatul superior al
epiteliului jonctional ce adera la smalt. Fiziologic adancimea sulcusului este cuprinsa
intre 0,5-3 mm, depasirea acestor valori ducand la transformarea sulcusului gingival in
punga parodontala.
La acest nivel se afla o cantitate redusa de fluid crevicular care este secretat in
permanenta de tesutul conjunctiv gingival si filtrat de peretele fin sulcular. Rolul acestui
fluid este de a sigura o curatire mecanica a sulcusului, posedand in acelasi timp si
proprietati antimicrobiene prin continutul in anticorpi, favorizand astfel mecanismul de
aparare al gingiei. Cantitatea de fluid creste semnificativ in tipul masticatiei si in
inflamatia gingivala.

Structura gingiei
Mucoasa gingivala prezinta elemente particulare in functie de diferitele teritorii in care
este localizata.
Morfologia ei este diferita pe suprafetele vestibulare si orale ale gingiei marginale,
gingiei atasate si papilelor interdentare si, respectiv la nivelul jonctiunii dentogingivale.

Gingia libera, gingia atasata si papilele interdentare

Epiteliul care se gaseste la acest nivel, se interdigiteaza cu tesutul conjunctiv subjacent,
realizand creste epiteliale lungi, interconectate, separate prin intermediul papilelor de
tesut conjunctiv ale laminei propria. In general mucoasa gingivala respecta organizarea
mucoasei orale, dat fiind faptul ca este componenta a cavitatii orale.

Epiteliul de suprafata
La acest nivel epiteliul este stratificat pavimentos cu ortokeratinizare, dar pot apare in
acelasi timp si variante epiteliale nekeratinizate sau cu parakeratinizare. Epiteliul cu oto
si parakeratinizare prezinta patru straturi celulare: bazal, spinos, granulos si cornos.
Epiteliul ortokeratinizat are ca si caracteristica principala faptul ca, celulele ce apartin
stratului cornos, si-au pierdut nucleii, iar citoplasma a fost inlocuita de filament de
keratina. Stratul granulos ramane fosrte bine reprezentat.
Epiteliul parakeratinizat prezinta o citoplasma cu putine filamente de keratina, uneori
chiar absente, iar celuele de suprafata prezinta nuclei picnotici, intens colorati. Stratul
cornos nu se formeaza, iar cel granulos fie nu exista, fie este slab reprezentat.
Epiteliul nekeratinizat prezinta o citoplasma fara filamente de keratina, iar celulele de
suprafata prezinta nuclei mentinuti. Stratul cornos si cel ganulos lipsesc complet din
acest epiteliu.

Cele patru straturi celulare ale epitelului stratificat pavimentos cu ortokeratinizare sunt:
1. Stratul bazal- contine celule dispuse pe un singur rand pe membrana bazala, cu o
activitate mitotica intensa, de forma cubica sau prismatica, cu nuclei ovali.
2. Stratul spinos- prezinta 4-5 randuri de celule de forma poliedrica, cu prelungiri scurte
in citoplasma, unite prin intermediul jonctiunilor de tip desmozomi, dar separate in
acelasi timp prin cantitati diferite de fluid intercelular.
Celulele pozitionate in randul superior al stratului contin in citoplasma granule acoperite
de membrane, acestea fiind de fapt granule sferice dense asociate intim cu membrana.
Fuzionand cu membrana citoplasmatica, ganulele elimina continutul lor in spatiul
intercelular.
3. Stratul granulos
Este format la randul lui din 3-5 staturi de celule, ce contin in citoplasma numeroase
granule dense de dimensiuni mari, fiind asociate cu microfilamente numeroase si cu
ribozomi. Aceste granule sunt de keratohialina si participa la formarea filamentelor de
keratina ce se gasesc in straturile superficiale.
4. Stratul cornos
La nivelul acestui strat, celulele au forme variate, extrem de turtite, fiind lipsite de nuclei
dar pline de filamente de keratina inconjurate de o matrice.
Celulele din straturile subjacente migreaza permanent, inlocuind si reinnoind continuu
celulele de suprafata.

Limita dintre epiteliu si lamina propria

Tesutul epitelial de suprafata este separat de tesutul conjunctiv subjacent prin
intermediul unei membrane bazale obisnuite, ce prezinta in componenta sa trei
subunitati specifice: lamina lucida, lamina densa si lamina reticularis.
Hemidesmozomii sunt cei care ancoreaza celulele epiteliale din stratul bazal de
suprafata membranei si sunt formati dintr-o placa de atasare modificata intercelular de
tonofilamente ce penetreaza membrana celulara, terminandu-se in structura membranei
bazale.
Fibrele de ancorare sunt fibre fine de colagen tip VII si sunt pozitionate la distante
diferite de-a lungul membranei celulelor bazale.

Lamina propria
Lamina propria poseda proprietati inductive, favorizand procesul de maturare, prin
intermediul tesutului conjunctiv ce exercita control asupra epiteliului de suprafata.
Prezinta doua straturi distincte: stratul papilar localizat superficial si stratul reticular,
localizat profund.
Ligamentul dentogingival se insera in zona gingiei atasate si libere, avand originea in
cementul cervical. Ligamentul alveologingival are aceeasi insertie dar origine la
nivelul crestelor alveolare. Ligamentul circular are insertia si originea la nivel
gingival. Ligamentul dentoperiostal are insertia in cementul adiacent dintelui si la
nivelul periostului placilor corticale externe avand insa originea in cementul cervical.
Celulele reprezentative ale laminei propria sunt cele ale tesutului conjunctiv:
mastocite, macrofage, fibroblaste, adipocite, limfocite, celule nedierentiate, eozinofile,
plasmocite, celule care insotesc elemente vasculare (celule musculare netede, pericite)
si nervoase (celule Schwann).

Jonctiunea dentogingivala
Epiteliul localizat la acest nivel poate fi divizat in doua compartimente: epiteliu jonctional
si epiteliu sulcular.

Epiteliul jonctional
Epiteliul jonctional are o forma unica, se afla in contact cu suprafata mineralizata a
dintelui formand un guler in jurul zonei cervicale a dintelui. Se intinde pe o lungime de 2-
3 mm de la nivelul jonctiunii amelocementara, in sens coronar pana la baza sulcusului
gingival, fiind adiacent smaltului.
Epiteliul jonctional este reprezentat de un epiteliu stratificat, subtire, de forma
triunghiulara, dispus in evantai. La baza sulcusului acest epiteliu prezinta o zona mai
larga, unde celulele sunt suprapuse in 15-30 de randuri si o zona ingusta apical cu
celule dispuse in 3-4 randuri, ce corespunde jonctiunii amelocementara.
Acest epiteliu este limitat de o membrana bazala externa, ce il separa de corionul
subjacent, si o membrana bazala interna, produsa doar de celulele epiteliale atasate de
dinte.
Membrana bazala interna se diferentiaza de toate celelalte membrane bazale prin
faptul ca fibrele nu contin colagen tip IV. La nivelul ei, celulele epiteliale de suprafata prin
intermediul hemidesmozomilor realizeaza ancorarea reala a gingiei la suprafata dintelui.
Membrana bazala interna este constituita doar din lamina densa si lamina lucida.

Straturi celulare diferentiate ce caracterizeaza epiteliul:

1. Stratul bazal este constituit din celule de forma ovalara sau cuboidala, cu o activitate
mitotica intensa si este ancorat de membrana bazala prin intermediul
hemidesmozomilor.
2. Stratul suprabazal este constituit din celule care isi modifica in timp aspectul. La
inceput celulele au un aspect stelat si un contur neregulat, capatand in timp o forma
aplatizata, turtita, fiind dispuse paralel cu dintele.

Jonctiunile care predomina intre celule sunt de tip gap, stranse si foate putine de tip
desmozomi.
Epiteliul jonctional este un epiteliu nediferentiat imatur, fapt indicat de IHC, cei care au
analizat proteinele componente ale unei familii mutagene- keratinele, prezente la nivelul
citoplasmei celulare, precum si carbohidrati existenti pe suprafata celulara. Citokinele
care au fost identificate sunt distribuite astfel:
- pe toata mucoasa gingivala, incusiv la nivelul jonctiunii cementogingivale, in stratul
bazal- citokeratinele 5 si 14;
- in epiteliul sulcular- citokeratine 4 si 13;
- in epiteliul de jonctiune- citokeratinele 19, 8 si 18;
- in toate celelalte straturi ale epiteliului gingiei libere, interdentare si atasate-
citokeratinele 1 si 10.
Adancirea sulcusului gingival poate fi datorata deteriorarii si pierderii de atasament
epitelial in urma unui proces patologic ce se poate datora unor factori diversi precum: o
iritatie mecanica rezultata in urma folosirii instrumentarului, un raspuns de tip imun la
antigeni bacterieni, agresiunea unor alimente dure, depozitele de tartru.

Tesutul conjunctiv subjacent epiteliului jonctional si epiteliului sulcular

Epiteliul sulcular este sustinut de un tesut conjunctiv ce se aseamana celui din lamina
propria a epiteliului oral gingival, care influenteaza maturarea epiteliala si are capacitati
instructive. Epiteliul jonctional este sustinut de un corion mai profund localizat fata de
ligamentul parodontal, care contine doar factori permisivi ce sunt implicati doar in
sustinerea epiteliului, neavand si rol in maturare. Epiteliul de jonctiune poate forma
legaturi de tip hemidesmozomi la contactul cu dintele datorita caracterului sau imatur.
Elucidarea mecanismelor care stau la baza parodontitelor depind in cea mai mare
masura de aceste diferente structurale care se afla intre cele doua tipuri de tesuturi.
Tesutul conjunctiv care este subjacent epiteliului sulcular si jonctional, prezinta o
trasatura ce consta in prezenta unei populatii de celule inflamatorii, chiar si in conditii
fiziologice. Aceasta caracteristica il diferentiaza de lamina propria gingivala. Inca de la
eruptia dintelui, se instaleaza un anumit grad de inflamatie la nivelul jonctiunii
dentogingivala.
Transformarea unui model de maturare in altul se poate datora tocmai acestui proces
inflamator, prin deprimarea unei trasaturi morfologice. Turn-overul epiteliului
jonctional este rezultat in urma inducerii preoliferarii epiteliale de catre acest infiltrat
inflamator.
Poate aparea o deplasare a zonei de atasment datorata inaintarii in varsta, probabi din
cauza ca nivelul procesului inflamator al tesutului conjuctiv scade odata cu trecerea
timpului. Daca procesul inflamator depaseste insa un anumit grad, se instaleaza o
proliferarea activa la nivelul epiteliului de jonctiune, urmata in cele din urma de migrarea
lui. Rezulta astfel o punga parodontala, semn ce sta la baza debutului bolii parodontale.
Transformarile resturilor Malassez existente la nivelul ligamentului parodontal intareste
afirmatia ca procesul inflamator are un rol cheie in stimularea unui proces de proliferarea
epiteliala.

Vasularizatia gingiei
Sangele ce asigura vasculatizatia foarte bine reprezentata a gingiei, provine in principal
din vasele supraperiostale, a caror origine se gaseste in arterele linguala, buccinatorie
si mentala. Arterele ce apartin osului alveolar si ligamentului parodontal fuzioneaza cu
vasele supraperiostale, apoi se ramifica intr-o directie perpendiculara, si formeaza un
plex gingival, constituit la randul lui din arteriole, capilare si venule mici. In papilele de
tesut conjunctiv ale laminei propria se distribuie anse capilare.
Jonctiunea dentogingivala este vascularizata cu sange provenit din vase care deriva
din continuarea arterelor intraalveolare. Acestea patrund prin creasta alveolara, fiind
paralele cu epiteliul sulcular, si formeaza o retea bogata de capilare, cu orientare catre
suprafata externa a gingiei. Troficul leucocitar la acest nivel este facilitat de prezenta
venulelor postcapilare cu endoteliu inalt care exprima molecule ICAM.
Vascularizatia gingiei poate fi compartimentata in trei zone: cu orientare spre
ligamentele parodontale, spre gingia adiacenta dintelui si spre gingia cu fata spre
cavitatea orala. Circulatia colaterala este realizata prin conexiunile ce se realizeaza inte
cele trei compartimente.

Inervatia gingiei
Gingia este inervata de ramuri terminale ale fibrelor nervoase parodontale si de ramuri
ale nervilor mentonier, bucal, infraorbitar si palatin sau lingual.
Pot fi observate doua tipuri de terminatii nervoase care se termina in lamina propria si
patrund printre celulele epiteliale: corpusculii Missner sau corpusculii Krause, bulbi
terminali, anse, sau fibre fine ce intra in epiteliu sub forma de fibre ultraterminale.

Functiile gingiei
Mucoasa gingivala are un rol foarte important in procesul masticator, si de aceea toata
structura sa este conceputa pentru a rezista fortelor pe care bolul alimentar le exercita
asupra sa. In timpul procesului de masticatie, gingia nu actioneaza singura, astfel ca i se
alatura si limba, mucoasa palatina si dintii. Alimentele care ajung in cavitatea orala sunt
orientate de la gingie spre limba, si apoi sunt directionate spre dinti.
Gingia prezinta receptori pentru durere, presiune si temperatura, indeplinind astfel
functia senzitiva ce confera in acelasi timp protectie. Gingia, unul dintre cele mai
importante componente ale parodontiului asigura in acelasi timp si protectia cementului,
ligamentului parodontal, precum si a osului alveolar impotriva factorilor agresivi ce pot
actiona la nivelul lor in cavitatea orala.

B. Cementul
Cementul radicular este un tesut dur, mineralizat, care acopera radacina dintilor si osul
alveolar, cu dispunere in straturi concentrice in jurul dentinei, si furnizeaza un mijloc de
ancorare a fibrelor din ligamentul parodontal pe suprafata dintelui.
Limita dintre dentina si cement este una liniara, neteda in cazul dentitiei permanente si
uneori ondulata in cazul dintilor temporari. Aceasta limita reprezinta jonctiunea
cementodentinara ce ofera un bun atasament al cementului de dentina.
In jurul apexului si in zona de furcatie a dintilor pluriradiculari cementul imbrca un strat
mai gros in comparatie cu celelalte zone.
Smaltul si cementul formeaza o limita distincta intalnindu-se la nivel cervical, formand o
jonctiune sub forma de „lama de cutit” numita jonctiune amelocementara.

La intalnirea cu smaltul, cementul se poate prezenta sub trei forme:

a) Smaltul poate fi acoperit pe o distanta scurta de cement;
b) Cementul poate realiza cu smaltul un raport de cap la cap;
c) Smaltul si cementul pot fi despartite printr-un spatiu, situatie ce poate explica
frecventa leziunilor carioase de la acest nivel.
Din punct de vedere structural, cementul se aseamana foarte mult cu osul, prin prezenta
cementoblastelor si cementocitelor- celule proprii ce sunt localizate in lacune
(cementoplaste). Cementul nu contine insa canale Havers, vase si nervi, dar prezinta
depuneri incrementale, exprimate prin linii de crestere.
Originea cementului este mezenchimala.

Compozitia cementului:
- materii anorganice 45- 50%;
- materii organice 50- 55%;
- apa.

Componenta anorganica
Are la baza fosfat tricalcic ce ia forma cristalelor de hidroxiapatita. Pot fi prezente si
cantitati mici de elemente minerale precum magneziu, fluor, cupru, fier, plumb si
carbonat.

Componenta organica
Este formata din colagen tip I si glicozaminoglicani.

Din punct de vedere fizic, cementul prezinta o culoare galben deschis, duritate mai mica
in comparatie cu dentina si o suprafata mata ce nu prezinta luciul caracteristic smatului.
La nivel radicular, cementul poate fi intalnit sub doua forme: acelular (primar)
si celular (secundar).

Cementul primar acelular fibrilar intrinsec

Ca si localizare, cementul primar acelular fibrilar intrinsec ocupa zona imediat adiacenta
dentinei si este primul cement depus de dentina, inainte ca ligamentul parodontal sa se
formeze.
Cementoblastele sunt cele care initiaza formarea lui si care sintetizeaza colagenul din
matricea cementara, motiv ce impune considerarea fibrelor ca fiind intrinseci. Celulele
cementoblaste nu vor ramane insa incorporate in matrice, iar fibrele colagenice vor
ocupa o pozitie paralela cu suprafata radiculara.
Zona de conectare a fibrelor de colagen cu origine in ligamentul parodontal o reprezinta
marginea externa.

Cementul primar acelular fibrilar extrinsec

Baza sa de depunere o reprezinta cementul acelular fibrilar intrinsec. In cele doua treimi
cervicale ale radacinii, cementul primar acelular extrinsec reprezinta cel mai adesea
singurul tip de cement prezent la acest nivel.
Este format prin procesul de mineralizare progresiva a fibrelor colagenice provenite din
ligamentul parodontal, fibre ce au fost denumite ulterior fibre Sharpey.

Cementul secundar celular fibrilar intrinsec

Are o localizare limitata la nivelul zonelor interradiculare si apicale, exceptand
intotdeauna regiunea incisivilor si caninilor.
Acest tip de cement este format din cementoblaste diferite din punct de vedere fenotipic.
Aceste cementoblaste sunt asemanatoare osteoblastelor si raman captive in lacune ce
apartin matricei organice, dupa care se mineralizeaza.

Cementul intermediar
Reprezinta o varianta de cement secundar celular fibrilar intrinsec, cu localizare apicala,
cu un continut important de detritusuri celulare provenite din fragentarea tecii epiteliale
radiculare Hertwig sau din stratul de celule odontoblaste.
Pana in prezent nu se cunoaste functia sa, dar cu certitudine nu are contributie in
atasament.

Cementul secundar celular fibrilar mixt

Este localizat in treimea apicala a radacinii si are o functie adaptativa, fapt pentru care
distributia si dimensiunile sale sunt variabile.
El incepe sa se formeze destul de tarziu, succesiv definitivarii ligamentului parodontal
sau uneori dupa ce dintele a inceput sa erupa.
Cementul secundar celular fibrilar mixt se formeaza prin depunere succesiva de cement
celular, dar si prin incorporarea in matricea acestuia a fasciculelor de fibre colagenice
provenite din ligamentul parodontal.
Din punct de vedere morfologic, cementul contine fibre si celule adulte numite
cementocite care sunt aranjate dispersat, aleator in lacune. Corpul celular este ovalar
sau poligonal si prezinta prelungiri ramificate, radiare, cu orientare spre ligamentul
parodontal. Prelungirile, situate in canaliculi realizeaza jonctiuni de tip gap cu celulele
provenite din ligamentul parodontal.

Cementul acelular afibrilar

Apare in apropierea jonctiunii amelocementare, neavand un rol in procesul de atasare.
Apare ca rezultat al rupturii epiteliului redus al organului smaltului, fiind o anomalie de
dezvoltare si permite celulelor ectomezenchimale din sacul dentar sa ajunga in contact
direct cu suprafata smaltului. Ulterior, celulele se vor transforma in cementobaste si vor
initia depunerea de matrice care se va mineraliza formand succesiv insule mici, izolate
de cement. In final, aceste celule nu raman inglobate in matrice.

Cementul stratificat mixt

Apare ca o forma particulara a cementului, ce se gaseste in zona apicala a radacinii si
se prezinta sub forma unui aranjament concentric, stratificat format din cement celular
fibrilar intrinsec si cement acelular fibrilar extrinsec.

Cementul epitelial- stratul hialin Hopewell- Smith

Este localizat intre cementul propriu-zis si dentina, reprezentand un strat special de
cement. Apare in cementogeneza.
Structural, este format dintr-un amestec de celule ectomezenchimale si epiteliale,
precum si produsi de sinteza. Imbraca forma unui strat amorf, lipsit de prelungiri
odontoblastice, cu un continut de proteine aproape identice cu cele ale smaltului, care
poseda un grad ridicat de mineralizare.

Din punct de vedere morfologic, cementul poate suferi unele modificari:

1. Resorbtia cementului
Cementul reprezinta un tesut foarte dur care se caracterizeaza prin rezistenta la
procesul de resorbtie, astfel ca permite realizarea de miscari ortodontice simultan cu
remodelarea proceselor alveolare. Odata cu aparitia zonelor de resorbtie pe suprafata
cemetului, se initiaza depunerea de cement nou, favorizand astfel atasarea ligamentului
parodontal la acest nivel.
2. Hipercementoza
Consta intr-o crestere anormala a grosimii cementului, cu caracter difuz.
Hipercementoza poate provoca afectiuni la nivelul unui singur dinte sau asupra intregii
dentitii.
3. Cementiculii
Apar sub forma de corpuri calcificate, cu localizare preponderenta in structura
cementului sau pe suprafata acestuia, precum si in interiorul ligamentului parodontal.
Formarea lor este conditionata de traumatisme locale sau de hiperactivitatea cementara,
aparitia lor fiind corelata cu procesul de imbatranire.
Hiperplazia cementara se instaleaza la nivelul dintilor nonfunctionali sau la nivelul
acelora ce nu sunt implicati intr-o functionalitate crescuta. Aceasta apare limita sau
extins, situatie in care inconjoara intreaga radacina.
Hipertrofia cementara creste functionalitatea cementara. Apar extensii cementare ce
confera o suprafata mai mare de ancorare a fibrelor Sharpey, in cazul dintilor supusi la
stress-uri importate.

Odata cu inaintarea in varsta, suprafata cementului apare mai neregulata, cementocitele

sunt viabile doar in stratrile externe, iar numarul fibrelor de colagen scade semnificativ.

Functiile cementului
Cementul este implicat in principal in atasamenul dintelui si in adaptarea la modificarile
ce sunt determinate de miscarile si uzura acestuia.

Functia adaptativa este realizata prin mai multe mecanisme:

- repararea radacinilor in cazul fracturilor orizontale;
- izolarea, prin depunerea pulpei dentare afectate la nivelul foramenului apical;
- permiterea, prin depunere apozitionala, a eruptiei verticale precum si migrarea in sens
mezial;
- compensarea, prin depunere apozitionala, pirderea lungimii totale dentare, reazultata
in urma fenomenului eruptiv;
- reglarea, asociata cu procesele alveolare si a lungimii ligamentului.

C. Ligamentul parodontal
Este reprezentat de un tesut conjunctiv dens, ordonat, bine vascularizat, ce realizeaza
conexiuni puternice intre procesele alveolare si cement.
Prin limita sa interna, se ancoreaza in cement, acoperind astfel radacinile dintilor, iar prin
ancorarea in osul alveolar, prin intermediul limitei externe, imbraca peretii proceselor
alveolare.

Structura ligamentului parodontal:

Ligamentul parodontal este constituit din matrice extracelulara si celule.
Fibrele ligamentului parodontal sunt orientate in fascicule, fiind reprezentate de fibrele
de colagen de tip I si III.

In functie de localizare pot fi descrise 5 tipuri:

- grupul orizontal este localizat la nivelul radacinii in regiunea medie si este orientat
perpendicular pe directia radacinii, orizontal de la cement la procesul alveolar.
Indeplineste functia de rezistenta impotriva fortelor ce actioneaza in sensorzontal si oblic
;
- grupul crestei alveolare cu localizare cervical are orientare de la cement spre creasta
alveolara a osului alveolar propriu-zis;
- grupul oblic se gaseste in treimea apicala a radacinii si este orientat oblic ascendent,
de la cement spre un punct osos localizat mai coronar fata de cement;
- grupul apical este localizat la nivelul apexului radacinii si este dispus radiar in jurul
radacinii, cu rol de rezistenta impotriva fortelor ce actioneaza in sens vertical;
- grupul interradicular este prezent doar la dintii pluriradiculari si are o orientare de la
nivelul furcatiei radacinii in sens perpendicular pe creasta septului interradicular. Se
opune fortelor verticale.

Mai exista un tip de fibre care nu se gasesc insa in componenta ligamentului parodontal,
grupul gingival ce este constituit din 5 grupuri de fibre:
- grupul dentogingival ce pleaca de la cement si se termina in lamina proprie a gingiei
marginale si atasate;
- grupul alveologingival ce este localizat intre osul crestei alveolare si finalizandu-se in
lamina proprie a gingiei libere si atasate;
- grupul circular cu orientare radiara in jurul dintelui, in zona cervicala;
- grupul dentoperiostal ce se insera la nivelul proceselor alveolare;
- grupul transseptal cu orientare interdentara.
La nivelul ligamentului parodontal pot apare unele modificari la nivel structural datorita
diferitelor traumatisme sau forte ce pot fi exercitate la nivelul ariilor ocluzale. Una din
aceste modificari poate fi ruptura de ligament, ce se insoteste de hemoragie,
necroza, fractura sau resorbtie cementara si resorbtiea osului. Astfel ca, in aceasta
situatie, dintele pierde semnificativ din atasamentul ce il mentine in alveola si devine lax.
Procesul de reparare se poate desfasura rapid datorita proprietatilor specifice de sinteza
pe care le detine colagenul.

Celulele pe care le detine ligamentul parodontal sunt: fibroblaste, osteoblaste,

osteoclaste, cementoblaste, resturi celulare Malassez, macrofage, celule asociate cu
structurile vasculare si nervoase.

Vascularizatia ligamentului parodontal

Vascularizatia limfatica
Vasele limfatice sunt orientate paralel cu venele si ies prin canalul inferior al mandibulei.

Vescularizatia sanguina
Este asigurata de arterele alveolare superioare si inferioare ce se ramifica in interiorul
osului alveolar luand forma de artere interalveolare.

Inervatia ligamentului parodontal

Fibrele nervoase amielinice asigura inervatia ligamentului parodontal, asigurand
senzatia de durere, tactila, proprioceptiva si cea de presiune.

Functiile pe care le indeplineste ligamentul parodontal

Functiile pe care ligamentul parodontal le realizeaza sunt: senzoriala, nutritiva, de
sustinere si formativa.

1. Functia senzoriala asigura perceperea senzatiilor tactile si de presiune ce se

exercita asupra dintelui. Aceasta functie este asigurata de miscarea pe care dintele o
realizeaza in interiorul alveolei, stimuland astfel terminatiile nervoase de tip receptor
tactil si de presiune, cere declanseaza un raspuns.
2. Functia nutritiva asigura cantitatea de nutrimente, de care intreg parodontiul
depinde, prin intermediul vaselor de sange.
3. Functia de sustinere ancoraza dintele in alveola dentara si diminueaza fortele
externe ce se exercita asupra lui.
4. Functia formativa consta in calitatea ligamentului parodontal de a participa la
formarea osului, a cementului si respectiv la resorbtia osului.

D. Procesele alveolare
Reprezinta zonele maxilare sau mandibulare ce realizeaza alveolele dentare ce
adapostesc dintii.
Osul alveolar este o componenta parodontala cea mai insabila, ce are o activitate
metabolica foarte intensa ce se manifesta prin procesele de formare si resorbtie.

Structura proceselor alveolare

Structura proceselor alveolare este reprezentata de trei elemente: osul fascicular, asul
spongios si placa corticala. Ele realizeaza doua structuri, dispuse dinspre interior spre
exterior: osul alveolar propriu-zis, osul alveolar de suport.
Creaste alveolara este rotunjita spre anterior si plata in zona molarilor, fiind definita si ca
marginea coronara a proceselor alveolare.
In situatia in care eruptia dintelui se realizeaza in pozitie bucala sau linguala, procesele
alveolare pot fi partial absente sau foarte subtiri.

Osul alveolar propriu-zis denumit si lamina dura sau lamina cribla, reprezinta
partea osoasa a atasarii fibrelor ligamentare si coincide cu osul fascicular.
Osul alveolar de suport include si spongioasa si placa corticala si reprezinta corpul si
limita externa a procesului alveolar.

Odata cu inaintarea in varsta, pierderea dintilor duce la maxilare edentate, fapt ce

conduce la descresterea in marime a proceselor, ducand in cele din urma la pierdere de
os.
Procesele alveolare sunt extrem de sensibile la transmiterea senzatiilor de presiune si
tensiune, care prin natura lor stimuleaza procesul de formare osoasa.

• Osul fascicular
Are origine in foliculul dentar, si reprezinta punctul de atasament al fasciculelor de fibre
din ligamentul parodontal.
Denumirea de os fascicular se datoreaza fibrelor Sharpey si perforatiilor numeroase
care conduc elemente vasculare si nervoase, fapt pentru care a mai fost si denumit
placa cribiforma.

• Osul spongios
Este localizat intre placa corticala si osul fascicular. Ocupa mijlocul proceselor alveolare
si este de natura trabeculara.

• Placa corticala
Este localizata la suprafata proceselor alveolare si se extinde dinspre creasta alveolara
spre limitele inferioare ale alveolelor.
Este un os compact fin fibrilar ce este format din lamele longitudinale, canale Havers, ce
formeaza impreuna sisteme haversiene de o grosime ce variaza semnificativ.

Vacularizatia proceselor alveolare

Vascularizatia proceselor alveolare este asigurata de arterele interdentare sau
intraseptale.

Functiile proceselor alveolare

Procesele alveolare indeplinesc functia de protectie, sustinere si de atasare a dintelui si
intervin in acelasi timp in asigurarea homeostaziei, precum si in mentinerea echilibrului
mineral.

Semne care pot sa apara la nivelul parodontiului

A. Modificari de culoare localizate la nivelul gingiei
- gingia palida- apare atunci cand apare un proces inflamator, degenerativ sau distructiv,
consecutiv inschemiei prelungite;
- coloratia rosie-violacee- se datoreaza stazei prelungite in tulburarile circulatorii;
- congestia gingivala- apare in procese inflamatorii acute: gingivita, papilita, parodontita
sau procese inflamatorii ce apar in urma actiunii unor factori iritativi locali: depozite
tartrice, carii in zona coletului, lucrari protetice, placa bacteriana;

B. Modificari de contur ale gingiilor ce pot aparea sub forma de: recesiune, pungi
parodontale adevarate sau false, leziuni de furcatie. Ele sunt datorate tumefierii si
edematierii mucoasei gingivale sau scaderii in volum a gingiei.

C. Modificari de volum la nivelul mucoasei gingivale

Scaderea in volum ce poate fi fiziologica sau patologica. Cele fiziologice sunt datorate
procesului de imbatranire, iar cele patologice se datoreaza formelor distrofice de
parodontopatie.
Cresterea in volum sunt datorate hiperplaziei si hipertrofiei gingivale.

D. Modificari de textura si consistenta ale gingiilor- gingivoragii.

E. Migrari dentare
F. Mobilitatea dintilor
G. Tartrul ce se poate depune atat supra cat si subgingival.