EXAMENUL CLINIC AL PACIENTULUI ÎN PROTETICA DENTARA

Autor:PoPA MARIA
GR.S1809
PROFESOR:Guțuțui Mihail
1. Necesitatea examenului clinic.
• Elaborarea unui diagnostic se va putea face numai pe baza datelor anamnestice si
a examenului clinic obiectiv, sistematic, complet, minutios, completat cu examene
complementare; in practica eficient este ca aceste tehnici sa se execute simultan,
pe regiuni anatomice.

• Examinarea obiectiva reprezinta modalitatea de culegere a informatiilor despre

starea prezenta, modalitatea decelarii semnelor fizice si functionale prin care se
exteriorizeaza stadiile de boala.

• Colectarea datelor necesare pentru stabilirea diagnosticului, întocmirea planului de

tratament și conturarea prognosticului;
2. Consecutivitatea examenului clinic exobucal
al pacienţilor în clinica de protetică dentară.

• starea și culoarea pielii, mucoasei buzelor (afecțiuni generale, infecțioase sau ale pielii);
• forma și tipul feței (alegerea dinților artificiali);
• prezența sau lipsa asimetriei faciale;
• linia de contact și poziția buzelor, comisurii gurii, obrajilor;
• gradul de exprimare a șanțurilor perilabiale;
• poziția mentonului;
• mărimea unghiului mandibulei;
• conturul obrajilor (adaptarea lingurii individuale, modelarea versantului vestibular);
• starea etajului inferior al feței (în edentație totală este mai mic);
• palparea articulației temporo-mandibulare, mușchilor, ganglionilor limfatici.
3. Consecutivitatea examenului clinic endobucal
al pacienţilor în clinica de protetică dentară.

• raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii și mobilitatea

mușchiului orbicular al buzelor (dereglări musculare și articulare);
• dinții;
• arcadele dentare;
• raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie);
• mucoasa cavității bucale;
• apofizele alveolare și maxilarele
4. Examenul dinţilor şi notarea formulei dentare
după şcoala anglo-sacsonă, şi internaţională
• Anglo-saxon:
• se imaginează o linie orizontală care desparte arcada superioară de
cea inferioară și alta verticală care desparte arcadele în două
hemiarcade (dreapta și stânga; trece între incisivii centrali); (┼)
• aceste linii sunt perpendiculare una pe alta și formează patru
unghiuri drepte care se deschid spre cele patru cadrane (superior
dreapta și stânga, inferior stânga și dreapta); (╬)
• fiecare dinte are numărul lui de ordine (incisivul central – 1, lateral –
2, caninul 3 ș.a.m.d);
• se notează unghiul și numărul dintelui respectiv:
Modelul anglo-saxon
• ┘- cadranul I (superior dreapta); (3┘ - caninul superior din
dreapta)
• └ - cadranul II (superior stânga); (3└ - caninul superior din
stânga)
• ┌ - cadranul III (inferior stânga); (3┌ - caninul inferior din stânga)
• ┐- cadranul IV (inferior dreapta). (3┐ - caninul inferior din
dreapta)
Formula internaționala
• fiecare hemiarcadă are numărul ei:
• superioară dreapta – 1
• superioară stânga – 2
• inferioară stânga – 3 inferioară dreapta – 4
• fiecare dinte are numărul lui de ordine (incisivul central – 1, lateral –
2, caninul 3 ș.a.m.d);
• se notează numărul cadranului, se pune punct și se notează
numărul dintelui:
• Examenul dinţilor:
• se face prin inspecție și sondare, se începe cu ultimul molar din
dreapta și se termină cu ultimul molar din stânga, sau invers, sau se
începe cu incisivul central și se deplasează spre ultimul molar dintr-
o parte, apoi în cealaltă; important e să fie o consecutivitate și să
nu fie haotic.
La fiecare dinte se verifică
• volumul, integritatea fiecărei suprafețe coronare (leziuni [întindere, profunzime],
obturații [rugoase, netede], fisuri, fracturi, abraziuni patologice, anomalii de structură a
țesuturilor dure); 
• forma, direcția, mărimea (formă de cui, con, alungiți, scurți, globulari, gigantici, nanici);
• culoarea (normală. patologică)
• stabilitatea (gradul de mobilitate);
• raportul porțiunii intra și supraalveolare;
• prezența sau absența punctelor de contact, diasteme, treme, migrări (sagital /
transversal / vertical / mixt), rotații, înclinări;
• examenul parodontului (hipertrofia/retracția gingiei și adâncimea pungii parodontale);
• depuneri dentare (moi/ dure, supra/subgingival).
Examenul arcadelor dentare
• Prin inspecție- începe cu arcada inferioară, apoi cea superioară;
• forma
• ocluzie ortognată: arcada superioară e semieliptică, inferioară –
hiperbolică;
• ocluzie dreaptă: ambele arcade se apropie de forma semieliptică;
• forme atipice: V, U, M, liră, trapezoidă ș.a.
Examenul arcadelor
• existența, mărimea, numărul și topografia breșelor (pentru fiecare arcadă în parte);
• edentație redusă (1-2 absenți), întinsă (3-4 absenți), subtotală (1-4 prezenți);
• breșe intercalate sau terminale sau mixt;
• pe o hemiarcadă sau pe ambele;
• în zona frontală sau laterală;
• existența, mărimea și starea protezelor dentare
• proteze fixe: închiderea marginală, integritatea feței ocluzale, prezența fracturilor,
raportul cu antagoniștii și apofiza alveolară;
• proteze mobile: starea protezei, a fibromucoasei și țesutului osos .
• caracterul și nivelul ariei ocluzale (suprafața ocluzală a tuturor dinților de pe o arcadă);
• raportul fiecărui dinte față de planul de ocluzie.
Examenul relației de ocluzie centrica
• se studiază în plan vertical, transversal și sagital;
• pacientul închide repede gura sau face deglutiția;
• se determină tipul de ocluzie;
• se examinează relațiile ocluzale în intercuspidare maximă (între suprafețele ocluzale
se stabilește un contact intercuspidian și fiecare dinte se găsește în ocluzie cu doi
antagoniști, în afară de incisivii centrali inferiori și ultimii molari superior)
• se examinează contactele ocluzale în statică și dinamică (se folosește hârtie de
articulație);
• la propulsie se examinează ghidajul anterior al ocluziei; (apare o inocluzie laterală);
• la mișcările de lateralitate se examinează ghidajul de canin sau de grup; (apare
inocluzie pe hemiarcada opusă direcției de deplasare);
• se apreciază contactele premature;
• se determină spațiul de inocluzie în relația de postură (repaus
relativ) (în normă 2-3mm); acest spațiu poate fi mărit (abraziune
dentară sau proteze realizate în subocluzie), sau micșorat (proteze
realizate în supraocluzie);
• spațiul de inocluzie pate fi determinat vizual când pacientul
vorbește sau se determină DVO și se scad 2-3 mm
Examenul apofizelor alveolare
• inspecție și palpare digitală;
• limitele breșelor dentare;
• înălțimea, forma, lățimea, direcția apofizei alveolare;
• distanța de la planul de ocluzie la zona edentată;
• retentivitatea versanților vestibulari și orali;
• prezența marginilor ascuțite, exostozelor, proeminențe
Examenul musoasei bucale
• inspecție și palpare digitală;
• se face la nivelul buzelor, obrajilor, apofizei alveolare, palatului dur, limbii și planșeului
bucal;
• mobilitatea: imobilă (aderă la substratul osos), activ mobilă (acoperă zonele musculare)
și pasiv mobilă (trecerea de la cea imobilă la cea activ mobilă);
• reziliența: posibilitatea comprimării în plan vertical a fibromucoasei, datorită prezenței
stratului submucos;
• sensibilitatea;
• frenurile și plicele înserate pe apofiza alveolară (frenul limbii, buzelor, plica
pterigomandibulară, rugile palatine, papila incisivă, tuberculii piriformi);
• fovele palatine;
• spațiul retroalveolar
Sfirșit!