Lecția 2

Noţiuni de mediu.
Unele consideraţii generale
asupra ecologiei
 Chimia Ecologică
este ştiinţa despre procesele
chimice, fizico-chimice si
biochimice ce determină
compoziţia şi proprietăţile
chimice ale mediului ambiant,
adecvat valorii biologice de
habitare.

Wikipedia
 Chimia
Ştiinţă despre structura
substanţelor şi transformările lor

Wikipedia
 Biologia
Ştiinţa despre natura
vie şi
procese vitale
 ECOLOGIA
reprezintă studiul
interacţiunii dintre
organisme şi
mediul ambiant
Noţiuni de mediu
 Definiţia

 Prin mediul ambiant

se înţelege totalitatea
factorilor fizici, chimici,
meteorologici şi biologici
dintr-un loc anumit
(ex:apa,aerul,solul,temperat
ura, umiditatea, organismele
vii etc.) cu care un un
organism vine în contact
 Factori de mediu
Factori de
mediu
Abiotici Biotici

Climatici Orografici Edafici Bacterii,

alge,
peşti, etc.

Temperatura, De relief:
umiditatea, colină, vale, De sol
vânt munte, etc.
 Planuri de structură a mediului
(Bogdan Stugren, ecolog roman)

Cosmic Geofizic Orografic Edafic

MEDIU

Hidrologic Geochimic Biochimic Biocenotic

 Mediul cosmic - forţe extraterestre,care
aparţin unor corpuri astrale,spatiul cosmic
 Mediul geofizic - forţele terestre, care
depind de structura pământului.
 Mediul orografic - formele de relief
 Mediul edafic - solul
 Mediul hidrologic - hidrosfera
 Mediul geochimic - substanţele din învelişul
superficial al planetei
 Mediul biochimic - substanţele chimice
eliberate de organismele vii
 Mediul biocenotic - biocenoza
 Factorul antropic şi echilibrul ecologic
 Acţiune antropogenă – influenţa omului asupra
mediului ambiant prin activitatea sa (construcţii,
defrişări, evacuări)
 Fenomene antropogene – fenomene determinate
direct sau indirect de acţiunea omului (schimbarea
climei, găuri în stratul de ozon)

Acţiune antropică

Factorii fizici
Biota Mediul ambiant
Compoziţie chimică

Varietatea de specie Bioproductivitate

 Consideraţii
generale asupra
ecologiei
 Concepţii ecologice principale
 Ecologie – ştiinţă despre relaţiile organismelor şi a
comunităţilor acestora cu mediul ambiant
 Biosfera – o parte a planetei ce conţine:
 Componente biologice: organisme vii
 Componente abiotice:
 atmosferă

 hidrosferă

 litosferă
 Concepţii ecologice principale
continuare
 Ecosistem – o comunitate autoreglată de
animale şi plante
 Interacţiunile componentelor ecosistemului
sunt:
 biotice

 abiotice
 Nivelurile structurale
şi organizarea funcţională
Ecosfera
Comunitatea
Populaţie
Organisme complexe Sisteme organelor
Colonii de organisme monocelulare Organe
Organisme monocelulare Ţesuturi
Organele Celule
Molecule complexe
Molecule
Atomi
Particule subatomice
 Terminologie
 Ecologie – (din greacă oikos-casa; logos-
stiinta) ştiinţă despre relaţiile organismelor
vii cu mediul lor de viaţă

 Ecosistem – ansamblu format din biotop si

biocenoza, in care se stabilesc relatii atat intre
organismele vii căt şi dintre acestea cu factorii
abiotici (deşertul Sahara, pădurea Codrii, lunca
Prut, stepa Bugeac, lacul Ghidighici)

 Biocenoză (koinosis - a împărţi) – totalitate

a organismelor vii, care populează un anumit
mediu, formănd cu el un tot unitar.
(Fitocenoză, Zoocenoză)

 Biotop – mediu geografic în care trăeşte un

grup de plante şi animale în condiţii omogene
(teritoriu terestru, subteran, aquatic) (factorii
de mediu)
Problemele Ecologiei
 Dinamica organizmelor vii
 Diversitatea şi
productivitatea biologică
 Principiile conservarii şi
reproducerii resurselor
naturale
 Studiul circulatiei materiei
si energiei in biosfera
 Ecosisteme
 Termenul
„Ecosistem” a fost
propus de vestitul
ecolog, botanist
britanic Arthur
Tensley în a. 1935.
În lucrarea sa “The
British Isles and
their Vegetation” el
a demonstrat că
vegetaţia poate fi
afectată de sol,
temperatură şi de
activitatea
antropică.
Ecosistem
 Ecosisteme
 Pentrususţinerea circuitului
materiei în cadrul ecosistemelor
e necesară prezenţa a trei grupe
ecologice diferite:
1.Producenţi,
2.Consumenţi,
3.Reducenţi.
 Ecosisteme

Grupele ecologice

Reducenţii
Producenţii Organismele care
Organismele autotrofe trăiesc pe contul
capabile să-şi substanţelor organice
construiască organismul moarte pe care le
din compuşi anorganici prefac din nou
în compuşi anorganici
Consumenţii
Organismele heterotrofe
care consumă
substanţele organice
ale producenţilor
sau altor consumenţi
pe care o transformă
în alte forme
 Grupele ecologice

 Producenţi sunt plantele care

realizează fotosinteza
 Consumenţi sunt toate
animalele, inclusiv şi omul, la fel
şi o parte din microorganisme şi
plante
 Reducenţi sunt organismele
care vieţiuesc pe alte organizme
(căpuşe, nematozi, protozoare
etc.)
 Dinamica circulaţiei materiei în
Ecosisteme
 Dinamica circulaţiei materiei în cadrul
diferitor ecosisteme este diferită
 De dinamica circulaţiei materiei in
cadrul unui ecosistem depinde
stabilitatea acestui ecosistem
 Nici un ecosistem nu are un circuit
închis al circulaţiei materiei
 Majoritatea ecosistemelor au un
circuit de materie relativ constant şi
sînt relativ autonome (pădurea, lunca,
stepa, lacurile etc.)
 Organizarea ecosistemelor
 Viaţa pe Planetă se manifestă în ierarhia
ecosistemelor
 Rezervele de elemente biogene din care sînt
constituite corpurile organismelor vii sînt limitate
atît pe Planetă în întregime, cît şi în fiecare zonă
naturală
 Numai sistemul de circulaţie universală a materiei
poate reda acestor rezerve continuitate nelimitată
în timp necesară pentru procesul vital continuu
 Susţinerea şi realizarea circuitului materiei îl pot
realiza numai diferite grupe funcţionale de
organisme
 Aşadar, diversitatea funcţional-ecologică a
organismelor vii şi organizarea ciclică a fluxului
de substanţe antrenate din mediul ambiant
reprezintă o proprietate străveche a procesului
vital
 Piramide ecologice
 Piramida ecologică - prezentarea
grafică a raportului dintre producenţi,
consumenţi şi reducenţi din cadrul
ecosistemului
Exprimat în unităţi
Exprimat în energia
de masă (biomasa primară,
conţinută în indivizi
greutatea ei uscată)

Exprimat în
numărul indivizilor
Piramida biomasei Piramida energiei

Piramida numerică
(piramida Elton)
Piramide ecologice
 Legile piramidelor

 Legea piramidei produselor:

– Tuturor ecosistemelor, fără excepţie, le sînt
caracteristice anumite raporturi cantitative dintre
produsul primar şi cel secundar
 Legea piramidei biomaselor:
– Masa sumară a plantelor este mai mare decât
biomasa tuturor fitofagilor, iar biomasa acestora
depăşeşte pe cea a tuturor răpitoarelor
 Legea piramidei cifrelor:
– Numărul general al indivizilor participanţi în
lanţurile trofice cu fiecare verigă devine tot
mai mic (pentru susţinerea biomasei a unui
răpitor sunt necesare câteva sau mai multe
jertfe)
 Piramida eltoniana (dupa
Botnariuc si Vadineanu, 1982
Gradaţia grupelor ecologice
 Producenţii în ecosistemele terestre sînt
absoluţi şi la o unitate de teren sînt
superiori (ei formează baza piramidei)
 Consumenţii la rîndul lor au o anumită
gradaţie:
– Gradul I - cei ce se hrănesc cu hrană
vegetală
– Gradul II - acele animale care se
hrănesc cu animale fitofage, sau care
parazitează pe acestea
– Gradul III - răpitoare şi paraziţii
răpitoarelor etc
 Numărul speciilor consumenţilor este
întotdeauna mai mic decît numărul
speciilor producenţilor şi reducenţilor
 Piramide ecologice
Excepţii:
 În unele ecosisteme acvatice, care se caracterizează
cu o productivitate biologică înaltă a
producenţilor, piramida ecologică poate
avea o configuraţie inversată (indicii
cantitativi ai consumenţilor pot fi superiori de
cei ai producenţilor şi reducenţilor)
 În unele ecosisteme de adîncime (mări,
oceane) şi subterane veriga
producenţilor practic lipseşte (producţia
în asemenea cazuri vine din afară – de la
ecosistemele de suprafaţă)
 Lanţuri trofice
 Verigi trofice în care se poate urmări
consumul dozei iniţiale de energie se
numesc lanţuri trofice
 Locul fiecărei verigi în lanţul trofic se
numeşte nivel trofic
– Nivelul I - producenţi (cei care produc materia
organică)
– Nivelul II - consumenţii fitofagi
– Nivelul III - răpitoarele ce se hrănesc cu fitofagi
– Nivelul IV - răpitoarele ce se hrănesc cu alte
răpitoare
 În aşa mod se evidenţiază şi
consumenţi de gradul întîi, doi şi trei
care constituie diferite nivele ale
lanţurilor trofice
Lanţuri trofice
 Lanţuri trofice

Speciile cu un spectru larg de hrană se

pot include în lanţurile trofice de
diferite nivele
Consument
Hrana vegetală de gradul I

Consument
Omul Carnea fitofagilor de gradul II

Consument
Carnea răpitoarelor de gradul III
 Bilanţul energetic al
consumenţilor

Hrana consumată

Partea asimilată
Partea neasimilată
(12-75%)

Întoarcerea în
Energie
mediul ambiant

Susţinerea proceselor Atragerea în alte

funcţionale ale celulei lanţuri trofice

 Transmiterea energiei prin reacţiile chimice ale

organismului are loc conform Legii a doua a
termodinamicii, cu pierderea unei părţi de energie
în calitate de căldură
 Consumul pentru creştere
 Consumul energetic destinat măririi masei
organismului depinde de stadiul de dezvoltare
şi starea fiziologică a individului dat
 Exemplu:
– la crapi cu greutatea de 5-15 g raţia pe 24 ore
alcătuieşte aproape 1/4 din greutatea corpului;
– la indivizii mai mari – 150-450 g raţia e de
1/10;
– la cei de 500-800 g e de 1/16

 Coeficientul de utilizare a hranei pentru

creştere se calculează prin raportul dintre
aceste două dimensiuni:
K=c/h
unde c – constituie cheltuielile pentru creştere,
iar h – cantitatea de hrană utilizată în aceiaşi
perioadă de timp.
 Pierderea energiei în lanţuri trofice

 Cea mai mare parte de energie prin

trecerea dintr-o verigă a lanţului trofic
în alta se pierde, pentru că la
următorul utilizator poate ajunge
numai acea energie, care se conţine în
corpul organismului care a fost folosit
ca hrană

 Conform unor calcule sumare

pierderile de energie constituie circa
90 % pentru fiecare act de
transmitere a energiei prin lanţul trofic
 Pierderea energiei în lanţuri trofice
Exemplu

Nivelul trofic Potenţialul caloric

Organismul vegetal 1000 djouli
Animalele fitofage 100 unităţi
Animalele răpitoare 10 unităţi
Consumatorii răpitoarelor 0,1 % sau 1 djoul

Astfel, rezerva de energie acumulată de către plantele vii în lanţurile

trofice se epuizează într-un ritm accelerat
De aceea în ecosisteme nu poate avea loc circuitul de energie, cum
are loc circuitul materiei.
Ecosistemul funcţionează numai din contul cursului (curentului de
energie) care vine din exterior în formă de iradiere solară sau din
rezerve pregătite de substanţe organice.
 Productivitatea biologică a
ecosistemelor
 Produsul primar – cantitatea de materie
organică, creată de către plante într-o unitate
de timp
 Produsul primar total – cantitatea materiei
(substanţei) creată de către plante într-o
anumită unitate de timp în cadrul unei anumite
viteze a procesului de fotosinteză:
– Susţinerea proceselor vitale (consum pentru
respiraţie)
– Produsul primar net – rezerva energetică care
serveşte pentru sporirea volumului organismelor
heterotrofe
 Produsul secundar (biomasă) – adaosul într-o
unitate de timp a volumului (biomasei)
consumenţilor
 Repartizarea producţiei biologice
Din punct de vedere teoretic viteza posibilă
pentru crearea produsului primar este
determinată de posibilităţile de fotosinteză a
plantelor

 Asimilarea de către plante a energiei solare nu

depăşeşte 0,1%
 Repartizarea mondială a produsului primar
biologic este neuniformă – productivitatea cea
mai mare atinge 25g pe zi în condiţiile cele mai
favorabile
 Aproape tot produsul primar net al Terrei serveşte
pentru susţinerea proceselor vitale ale tuturor
organismelor heterotrofe
 Produsul primar creşte, de regulă, de la Nord spre
Sud
 În cadrul continentelor productivitatea medie nu
 Dinamica ecosistemelor
 Orice ecosistem ca şi componenţii săi este
dinamic
 Schimbările permanente principale:
– Schimbarea stării ecosistemului
– Schimbarea proceselor vitale din cadrul
componenţilor ecosistemului
– Schimbarea raporturilor dintre populaţii
 Schimbările în cadrul unei comunităţi:
– Ciclice
– Succesive
 Schimbările ciclice
 Schimbările ciclice reflectă
periodicitatea factorilor din
exterior:

– diurnă (noapte-zi)
– sezonieră
– multianuală
CICLUL APEI
 Schimbările succesive
 Schimbările exogenetice - schimbările
succesive în comunităţile ecosistemului
ce conduc la schimbul unei comunităţi
cu alta, care devine dominantă
 Schimbările endogenetice –
simplificarea structurii comunităţilor şi
a productivităţii acestora, fără schimbul
unei comunităţi cu alta

Procesul natural de schimbare a

comunităţilor în rezultatul interacţiunii
organismelor vii între ele şi mediul
abiotic înconjurător poartă denumirea
de succesiune
 Tipurile de schimburi succesionale
 Se deosebesc două tipuri de schimburi
succesionale:
– Cu participarea organismelor autotrofe
– Cu participarea organismelor heterotrofe

 Succesiunile cu schimb de vegetaţie pot fi

primare sau secundare:
– Primare – îşi iau începutul în locurile lipsite de
viaţă
– Secundare – schimburi de restabilire, în cazul,
când sunt dereglate legăturile stabilite dintre
organisme

 Succesiuni de tipul conveerilor – au loc în

mediul dinamic (apele râurilor, sau
circuitul apelor din oceane)
 Procesul succesiunilor

În conformitate cu aprecierea lui F.

Clements, procesul succesiunilor constă
din 5 etape:

 Apariţia sectorului de viaţă neocupat

 Migraţia de acest sector a diferitor organisme
 Stabilirea acestora pe sectorul dat
 Concurenţa dintre aceste organisme şi
eliminarea unor specii
 Transformarea de către organismele vii a
locului de trai (habitatului) şi stabilirea treptată
a relaţiilor acestora
 Agroecosisteme

 Ecosistemele agricole sunt create de om

pentru a primi produse autotrofe curate
care se deosebesc de cele din natură
prin câteva particularităţi:

 Este redusă brusc diversitatea organismelor

 Speciile cultivate de om nu pot suporta lupta
pentru existenţă fără sprijinul omului
 Agroecosistemele primesc un flux
suplimentar de energie
 Produsul primar net (recoltă) este extras din
ecosistem şi nu participă în lanţul trofic
 Biocenoză
 Termenul de biocenoză a fost propus de
Karl Mobius în 1877.
 Autorul concepţiei biocenozelor este
academicianul V.N.Sucaciov (1942)
 Ambele concepţii – ecosistem şi biocenoză – se
completează şi se îmbogăţesc reciproc
Biocenoză
Ecosistem O noţiune teritorială
Identificarea sistemelor ce se referă la acele spaţii terestre,
care asigură circuitul materiei care sînt ocupate de anumite
de orice rang unităţi ale învelişului
vegetal (fitocenoze)

 Ştiinţa despre biocenoze – biogeocenologia –

studiază funcţionarea ecosistemelor în condiţiile
concrete ale peisajului respectiv în raport cu
proprietăţile solului, reliefului şi a factorilor
primari din cadrul acesteia (rocile, complexul
faunistic, plantele, microorganismele)
Biocenoză
 Biocenozele
 Biocenoza – totalitatea de
microorganisme, plante, ciuperci şi
animale care populează mai mult sau mai
puţin omogen un spaţiu terestru sau
acvatic
 Caracteristicile populaţiilor din
biocenoză:
– Existenţa anumitor legături dintre ele
– Adoptarea lor la condiţiile mediului
înconjurător respectiv
 În mediul acvatic se diferenţiază
biocenoze, care corespund diferitor
sectoare ecologice:
– Zonele de litoral
– Zonele de mâl de la fundul bazinelor
– Zonele acvatice de adâncime
– Zonele curenţilor de apă circulari
– Zonele de plancton
 Biocenozele
 Dimensiunile grupărilor biocenotice a
organismelor sunt foarte diferite:
– Pădurile
– Stepe
– Deşerturile
 Particularităţile principale ale sistemelor care
reprezintă nivelul de organizare a vieţii superior
(după V. Tichler):
– Comunităţile întotdeauna se formează din anumiţi
componenţi prezenţi în mediu înconjurător
– Părţile componente ale comunităţilor pot fi înlocuite
– Comunităţile există în fond în baza echilibrului
forţelor antagoniste
– Comunităţile se bazează pe reglarea numerică a
efectivelor unor specii de către alte specii
– Dimensiunile comunităţilor sunt determinate de
factorii externi
 Structura biocenozei

 Structura biocenozei poate avea o

diversitate mare a componenţilor ei

 Diversitatea structurii include:

– Structura specifică a biocenozei
– Structura spaţială a biocenozei
– Structura ecologică a biocenozei
 Structura specifică a biocenozei
Structura specifică a biocenozei reprezintă
diversitatea speciilor din cadrul acesteia
şi efectivul lor

– Numărul de specii se deferă de la o biocenoză

la altă
– Complexitatea structurii specifice a
comunităţilor în mare măsură depinde de
diversitatea condiţiilor de trai
– Diversitatea condiţiilor se creează atât de
factorii abiotici cât şi de organismele vii
– Diversitatea biocenozelor este strâns legată
stabilitatea ei
 Structura spaţială a biocenozei

 Structura spaţială a biocenozelor

este determinată de compoziţia
factorului vegetal – fitocenoza
 Etajarea vegetaţiei în pădurile
zonei temperate:
– I etaj: copaci înalţi (stejarul, teiul etc.)
– II etaj: arbori mai joşi (scoruşul,
mărul, etc.)
– III etaj: arbuşti
– IV etaj: ierburi înalte
– V etaj: ierburi joase
 Structura ecologică a biocenozelor
 Structura ecologică a biocenozelor
reflectă raportul dintre diferite grupe
ecologice de organisme (de exemplu,
grupele hidrofile, mezofile şi xerofile de
plante şi animale)
 Supravieţuirea speciilor în anumite
condiţii este determinată de relaţiile
între două optimuri:
– Optimul fiziologic – corelarea reuşită pentru
specia dată a tuturor factorilor abiotici
– Optimul sinecologic – anturaj de factori
biotici care-i permite speciei respective să se
reproducă în mod reuşit
 Aceste două optimuri nu totdeauna
corespund unul altuia
 Interacţiunea dintre specii

 Tipuri de relaţii care sunt comune

pentru organisme din cele mai
diverse grupe sistematice:
– Relaţia “răpitor-jertfă”
– Relaţia “parazit-stăpân”
 Ambele tipuri de relaţii reprezintă
legături trofice directe
Forme de relaţii reciproce dintre specii

Există mai multe forme de relaţii reciproce

dintre două specii:
– Comensalismul – activitatea a unei din două
specii oferă hrană şi refugiu pentru cealaltă
specie
– Mutualismul – relaţii reciproc avantajoase
între două specii:
 Cu caracter temporar, neobligatoriu
 Cu caracter obligatoriu – simbioză
– Neutralismul – o formă de relaţii biotice prin
care convieţuirea a două specii pe acelaşi
teritoriu nu provoacă urmări nici pozitive, nici
negative
– Concurenţa – anumite relaţii reciproce care se
formează între speciile cu cerinţe ecologice
similare
 Populaţiile

 Populaţia este o grupă de indivizi a unei

specii care se află în relaţii reciproce
dintre ei şi împreună ocupă un teritoriu
comun
 Se evidenţiază câteva feluri de structură
a populaţiilor:
1. Structura biologică – particularităţile
individuale ale organismului, dimensiunile
corpului individului, sexul, particularităţi
morfologice etc.
2. Structura populaţiei după sex
3. Structura populaţiilor după vârstă
 Populaţiile

 Schimbarea generală a efectivului

numeric al populaţiei se compune din
patru factori principali:
1. Capacitatea de natalitate – apariţia noilor
indivizi în populaţie într-o unitate de timp în
raport cu un anumit număr de indivizi ce
constituie populaţia
2. Cota decesului – depinde de statutul genetic
şi fiziologic al speciilor, influenţa factorilor
nefavorabili din mediul înconjurător, etc.
3. Pătrunderea altor indivizi în populaţia
respectivă
4. Refugiul unor indivizi în exteriorul populaţiei
sale
 Reglarea numerică a populaţiilor
în biocenoze
 În conformitate cu teoria
contemporană, balansarea efectivului
numeric de indivizi ai populaţiei
reprezintă un proces autoreglator
 Sunt evidenţiate două aspecte
principale ale dinamicii populaţiei:
– Modificarea populaţiei – schimbarea
efectivului numeric al populaţiei (acţiunea
abiotică unilaterală)
– Reglarea populaţiei – relaţiile intraspecifice
şi interspecifice ale organismelor:
1. Prin inerţie - depind de densitatea
populaţiilor precedente
2. Fără inerţie – se referă la densitatea
generaţiilor actuale
 Tipurile dinamicii numerice
a populaţiei
 Dinamica numerică a populaţiilor poate fi
divizată în trei tipuri de bază:
1. Tipul stabil
Se caracterizează prin oscilarea neînsemnată a
amplitudinii
2. Tipul fluctual
Oscilaţiile dinamicii numerice derulează sub formă
de amplitudine
3. Tipul exploziv
Înmulţirea explozivă a tuturor organismelor