LECTIA 4

Termodinamica
ecologică
 Chimia Ecologică

este ştiinţa despre procesele

chimice, fizico-chimice si
biochimice ce determină
compoziţia şi proprietăţile chimice
ale mediului ambiant, adecvat
valorii biologice de habitare.
Calea spre adevar
Teoria
Big Bang

1 secundă

10-43 sec 10-32 sec, 10-6 sec, 3 min, 300,000 ani, 1 miliard ani, 15 miliarde ani,
Cosmosul trece 1027 °K 1013 °K 108 °K 10,000 °K 200 °K 270 °K
printr-o expansiune
În urma Cosmosul, Temperatura este Electronii se Datorită Odată cu
extrem de rapidă și
expansiunii, care se încă prea înaltă combină cu protonii gravitației, îngrămădirea
se extinde de la
universul devine o răcește rapid, pentru a forma și neutronii pentru hidrogenul și galaxiilor, sub
mărimea unui atom
supă clocotindă, permite atomi, electronii și a forma atomi, heliu fuzionează influența gravitației,
la cea a unui
extrem de quarcilor să se protonii împiedică preponderent pentru a forma primele stele se
grapefruit într-o
fierbinte, compusă grupeze în propagarea luminii, hidrogen și heliu. nori gigantici, sting și propagă
fracțiune de secundă
din electroni, protoni și universul este o Lumina poate fi grupurile mai elemente grele în
quarci și alte neutroni ceață extrem de propagată. mici formează spațiu, acestea
particule fierbinte primele stele eventual vor forma
stele și planete noi
 Был огромный взрыв (технически, не было никакого взрыва, но
пространства начали расширять ... не спрашивайте, как и почему,
потому, что физики не знаюt, что происходило до "взрыва")
 Энергия преобразуется в материю и антиматерию. Но преобразование
производит немного больше материи, чем антиматерии (опять же, мы
не знаем, почему). Большинство антиматерии уничтожили с веществом
(procuding энергии). Остальные дела рассеивается во всех
направлениях в связи с расширением и начинает охлаждаться.
 Первое, кварки слипаются в протоны и нейтроны, а затем протоны
захватывать электроны, образуя атомы водорода. Взрыв Большого
взрыва образуется только водород и гелий
 Позже, сила тяжести тянет водорода и гелия вместе с образованием
звезд и галактик Более тяжелые элементы (углерод, кислород и т.д.)
образуются внутри звезд
 Звезды сгорел и взорвался и изгнали более тяжелые элементы
(углерод и кислород (и других элементов)), которые формируются
планеты
 Știința Religia
Apare o idee

Efectuăm un experiment
Start
Nu
Rezultatele
Idee rea
sprijină ideea?
Da Apare o idee

Crearea teoriei

Utilizăm teoria pentru a

înțelege mai bine Ignorăm probele care se
universul contrazic

Descoperim probe
noi Păstrăm ideea
pentru totdeauna

Nu
Revoluție!
Poate fi modificată teoria
pentru a explica noile probe?
Sfârșit
Da

Îmbunătățim teoria
Diferite metode de descifrare a realităţii
Multe metode ţin nu doar de ştiinţă, ci şi de religie, artă.
Spre deosebire de religie, care se bazează pe credinţă,
şi artă, care se sprijină pe imaginaţie, cercetarea
ştiinţifică trebuie să satisfacă următoarele exigenţe:

• obţinerea a noi cunoştinţe despre legile dezvoltării naturii şi

societăţii;

•cunoştinţele obţinute trebuie să fie obiective, adică nu trebuie să

depindă de gustul, particularităţile şi pasiunile unei persoane
concrete;

•rezultatul obţinut reprezintă un sistem totalizator de cunoştinţe

generale care devine patrimoniu comun. Aceasta condiţie este
principial importantă în contextul relaţiilor economice.
Cunoașterea științifică
Cunoaşterea ştiinţifică nu este propriu-zis o marfă (legea lui Faraday sau
teoria relativităţii nu poate fi vândută).

Însă anume în baza acestei cunoaşteri sunt create mijloace moderne de
producere şi transmitere a energiei, tehnologii informaţionale, aparate
cosmice, precum şi materiale noi, produse alimentare, medicamente etc.

Cunoaşterea ştiinţifică a început să dea treptat randament, beneficii

practice.

După cum se menţionează în faimoasele „Prelegeri ale lui Feinman”,

crearea, de exemplu, de către Newton a teoriei gravitaţiei universale până
la zborul primilor sateliţi ai Pământului nu comporta utilitate practică, cu
excepţia metodelor de calculare a fluxurilor şi re fluxurilor. Mai mult ca atât,
deseori dezvoltarea tehnicii stimula implicit dezvoltarea ştiinţei, cum s-a
întâmplat în cazul creării termodinamicii, care a apărut odată cu majo-
rarea coeficientului de acţiune utilă a motorului cu aburi.
Progresul actual tehnico-științific
 Situaţia s-a modificat radical la mijlocul sec. al XX-lea, când
dezvoltarea ştiinţei a început să stimuleze şi să asigure
ascendent crearea a noi aplicaţii tehnologice: de la tehnica
electronică până la energetica atomică, ceea ce s-a constituit, pe
bună dreptate, în calitate de etapă de tranziţie la progresul
tehnico-ştiinţific.

 În prezent, progresul tehnco-ştiinţific continuu a atins un

asemenea nivel de dezvoltare încât a devenit operaţională
noţiunea knowledge society – societate bazată pe cunoaştere, în
care partea majoră a produsului intern brut (PIB) rezultă din
aplicarea pe scară largă a tehnologiilor ştiinţi- fice performante.

 Aceasta presupune instaurarea primatului ştiinţei în societate,

cerce- tarea devenind elementul nodal de funcţionare a
societăţii. 
 Termodinamica

Principiul zero: Un sistem

termodinamic situat în condiții externe
invariabile (presiune, temperatura) în
timp va atinge o stare de echilibru
termodinamic.
Principiul întâi: Schimbarea de masă
este legată de modificările suprafaței,
momentului cinetic și ale încărcării
electrice:
Principiul al doilea: δ S este pozitiv
în orice transformare care implică un
sistem închis
Principiul al treilea: Imposibilitatea
de a obține T = 0 printr-un proces fizic
 Legea II-a a termodinamicii
 Există mai multe formulări:
 (1) Într-un sistem izolat, un proces poate avea loc doar dacă creşte entropia totală a sistemului.
(2) Căldura nu se poate transfera de la un corp cu temperatura scăzută la unul cu temperatură
ridicată.
(3) Este imposibilă transformarea completă a căldurii în lucru mecanic.
Exemplu de invocare a legii în 2 situaţii:
(a) Conform (1) evoluţia e imposibilă fiindcă fiinţele vii de fapt scad entropia (o măsură a dezordinii)
(b) La fel conform (1) universul nu putea fi creat cu o entropie scăzută de la bun început.
 (c) Conform (2) ne asteapta moartea universului.

Soluţia la (a) e destul de simplă atunci când realizezi că Pământul nu e un sistem izolat.
Luând împreună sistemul Pământ + Soare observăm că orice scădere a entropiei pe Pământ e
acoperită de o creştere masivă a entropiei în Soare.
Soluţia la (b si c) e şi mai simplă: Universul per ansamblu NU e un sistem. Pentru a fi vorba de un
sistem trebuie să poată fi delimitat de exterior, or cum Universul e prin definiţie tot ceea ce există,
nu există un "exterior" faţă de care să-l delimitezi.
Temperatura se micsora in procesul evolutiei, deci si entropia.
Universul nu e un sistem => legile termodinamicii nu i se aplică.

- Concluzia interesantă de aici nu e că cineva a spus un neadevar.

- Concluzia e că se va va venera ştiinţa când se contrazice un punct de vedere.
 - Partea proastă e că chiar invalidând evoluţia sau Big Bang-ul tot nu sunt mai aproape de
demonstrarea realitatii: Cine ne-a creat? Dumnezeu sau evolutia..
- Orice dovadă pentru zei sau supranatural trebuie să se bazeze exclusiv pe dovezi.
 In acest context. Nici Einstein n-a demonstrat Relativitatea invalidând legile lui Newton. Atunci nu
mai rease, deoarece se contrazic.
Termodinamica
sistemelor ecologice
De unde vine energia necesară organismelor?
Cum este ea captată şi utilizată pentru a realiza
diferite procese?

 Pentru aproape toate plantele şi animalele

de pe suprafaţa pământului soarele este
sursa fundamentală de energie, dar pentru
organismele care trăiesc în adâncurile
pământului, mărilor sau oceanelor, unde
lumina soarelui nu ajunge, substanţele
chimice provenite de la roci şi sedimente
asigură sursa de energie.
 Termodinamica este acea
ramura a fizicii care se ocupa
de relatiile între caldura (Q) si
lucru mecanic (L):
Q = f(L)
 Termodinamica

este stiinta care studiaza

transformarile reciproce ale
diferitelor forme de energie
în sistemele naturale si în
cele construite de om.
Termodinamica biologica
(ecologica)
se ocupa cu studiul
transformarilor de
energie în sistemele
biologice (ecologice).
 Termodinamica sistemelor ecologice

Abordează:
 legităţile generale de transformare a
energiei
 legăturile acestora cu schimbul de
substanţe
 transportul substanţelor
 problemele stabilităţii şi evoluţiei
sistemelor biologice
Mecanismele de
transformare a energiei în
sistemele biologice sunt
cauzate de transformări
conformaţionale ale
compuşilor macromoleculari
si reactii chimice
 Sistemul termodinamic
 este un ansamblu bine precizat de particule
microscopice care interacţionează între ele.
Un gaz închis într-un cilindru cu piston, apa
dintr-un vas, o bară metalică, amestecul de apă
cu gheaţă - constituie câteva exemple de
sisteme termodinamice.

 În contextul postulatelor termodinamicii, pot fi

incluse sistemele ecologice ca sisteme
termodinamice cu unele aproximatii.
 Sisteme termodinamice
 Sistem adiabatic - sistem care nu poate
schimba cu mediul ambiant  energie sub formă
de căldurâ.
 Sistem izolat - sistem care nu poate schimba cu
mediul ambiant energie nici sub formă de
căldură, nici sub formă de lucru mecanic.
 Sisteme termodinamice
 Sistem închis - sistem care nu
interacționează cu alte sisteme. Un
exemplu este cilindrul unui 
motor cu aprindere prin scânteie în
perioada când supapele de admisie și
evacuare sunt închise.
Modelul gazului ideal

pV=m/M(RT)
Ciclul de funcţionare este format din două
adiabate (1→2, 3→4) şi două izocore
(2→3 şi 4→1).
P

V
Motorul cu aprindere prin scânteie
 Sisteme termodinamice
 Sistem deschis - sistem care
interacționează cu alte sisteme, în
particular, un sistem prin limitele căruia
poate avea loc un schimb de substanță.
Un exemplu de sistem deschis este o 
turbină cu abur.
 Ecositeme

Ecositemele sunt centrele

energetice care îndeplinesc un
lucru mecanic în biosferă în
baza schimbului de energie cu
mediul.
Ecositemele sunt sisteme
termodinamice deschise
Sistemele ecologice se clasifică la
fel ca sistemele termodinamice în:
1.Sisteme izolate – care nu schimbă
materie cu mediul, sub nici o formă
2.Sisteme închise – care schimbă materie
cu mediul numai sub formă de energie
3.Sisteme deschise – care schimbă
materie cu mediul atît sub formă de
energie, cît sub formă de substanţă
Sistemele ecologice (biologice), sunt
deschise, informationale, datorită
organizării lor, au capacitatea de
autoconservare, autoreproducere,
autoreglare şi autodezvoltare, au un
comportament antientropic şi finalizat,
care le asigură stabilitatea în relaţiile
lor cu alte sisteme.
 Toate sistemele biologice sunt
"deschise", având loc permanent
schimburi de substante si energie cu
exteriorul, iar aceste schimburi
reprezinta în mod esential procese
ireversibile. Datorita acestui fapt,
aplicarea efectiva a termodinamicii
în biologie a fost posibila numai
dupa aparitia în ultimele decenii a
termodinamicii proceselor
ireversibile.
 Sistemele ecologice, privite în ansamblul lor, sunt
structuri dinamice dependente de o continuă
disipare a energiei în mediu, structuri pe care Ilya
Prigogine (1955) le-a denumit disipative (a risipi, a
pierde energia sau a o elimina sub formă de
căldură).

 Caracteristica principală a sistemelor disipative

este consumul de entropie joasă din mediu pentru
a putea să-şi menţină ordinea interioară şi pentru a
scăpa de alunecarea spre poziţia aproape de
echilibru sau echilibru, unde o aşteaptă moartea şi
intrarea în circuitul neviu al materiei.
 Ilya Prigogine (n. 25 ianuarie 1917; d. 28 mai
2003) a fost un chimist și fizician belgian, laureat al
Premiului Nobel pentru Chimie (1977)
 Caracteristicile termodinamice ale
ecosistemelor
 Toate ecosistemele sunt sisteme
deschise care comunică cu mediul
ambiant de unde primesc energie –
intrare de materie şi unde cedează
energia – ieşire de materie, acest
principiu este o condiţie esenţială
pentru procesele ecologice.
 Din punct de vedere termodinamic, viaţa la bază căreia
stă carbonul are domeniul de viabilitate determinat între
250-350 K. Anume pentru acest domeniu are loc un bun
echilibru între procesele opuse de ordine şi de
dezordine: descompunerea materiei organice şi crearea
compuşilor biochimici importanţi.

 La temperaturi mici, viteza procesului de descompunere

este mică, pe cînd temperaturile ridicate catalizează
procesele atît de formare biochimică, cît şi de
descompunere a materiei organice. La 0 K nu este nici
dezordine, nici ordine (structură). Procesele de creare a
ordinei (structurii) cresc odată cu creşterea temperaturii,
dar la fel cresc şi procesele de dezordine.
 Masa, inclusiv biomasa şi energia sunt
conservate. Acest principiu este utilizat de
fiece dată în modelările ecologice.

 Organismele vii au în linii generale aceeaşi

compoziţie elementară şi este reprezentată
printr-un număr relativ mic (~25) de
elemente. Acest principiu se aplică în
calculele stoechiometrice ecologice.

 Nici un organism din ecosistem nu există

izolat, dar este legat de altele. Un
ecosistem viabil este o reţea complexă de
interacţiuni între populaţiile acestuia.
 Toate procesele ecosistemului sunt ireversibile.
Organismele vii au nevoie de energie pentru
menţinerea proceselor vitale. Această energie este
cedată sub formă de căldură mediului ambiant.
 Procesele biologice folosesc energia de intrare pentru
deplasarea ulterioară a echilibrului termodinamic şi
pentru menţinerea stării de entropie joasă faţă de
mediul său ambiant.
 După intrarea primară a energiei, ecosistemul creşte şi
dezvoltarea lui poate decurge în mai multe moduri: prin
creşterea structurii fizice (a biomasei), creşterea
numărului de niveluri sau prin creşterea informaţiei
încorporată în sistem. Toate trei moduri de dezvoltare
duce la dezechilibru termodinamic şi sunt asociate cu:
 Energia liberă păstrată în sistem
 Energia pătrunsă în sistem (puterea).
Principiile termodinamice ale
ecosistemelor

 Principiul I al termodinamicii

 Principiul II al termodinamicii
Principiul I al termodinamicii
 Energia nu poate fi nici creată nici distrusă, doar transformată.
Transformări chimice: Exemplu1 – calorimetrul, motorul de
ardere internă.
Deci din energia legăturilor chimice în căldură, fără să se
modifice cantitatea totală.

 Energia interna este funcţie de stare.

 Prima lege a termodinamicii spune că
energia se conservă, ceea ce înseamnă
că ea nu poate fi nici creată şi nici distrusă
în condiţii normale. Energia poate fi
transformată, de exemplu din energia din
legăturile chimice în căldură, fără să se
modifice cantitatea totală.
Principiul I al termodinamicii
 În orice proces termodinamic, variaţia energiei interne
ΔU depinde numai de starea iniţială şi de starea finală,
fiind independentă de stările intermediare.
ΔU=ΔQ+ΔL.
 Din această relaţie rezultă că sistemul produce lucru
mecanic dacă:
 a) L>0 dacă Q>0 (primeşte căldură)
 b) L>0 dacă ΔU<0 deci Uf<Ui (se consumă din energia internă)

 Aşadar, se poate obţine lucru mecanic numai dacă se

consumă energie.
Reactorul chimic ideal în care componentul pur (C) se
formează din elemente chimice pure (E), toate
substanţe fiind în stare standard
Principiul al II-lea al termodinamicii

 Dintre formulările principiului al II-lea al

termodinamicii prezentăm pe următoarele:

 CLAUSIUS: "Nu este posibilă o transformare care să

aibă ca rezultat, trecerea de la sine, a căldurii de la
un corp cu temperatură mai joasă la un alt corp cu o
temperatură mai ridicată.“

 THOMSON:Este imposibilă transformarea completă a

căldurii în lucru mecanic, randamentul de
transformare fiind întotdeauna subunitar.
Principiile I și II ai termodinamicii se aplică în
diferite sisteme de răcire și încălzire
 Principiul II al termodinamicii introduce un
nou parametru ce caracterizează starea
sistemelor – entropia – care creşte prin
orice proces spontan.
Entropia
 Entropia reprezintă o
măsură a energiei dQr
nedisponibile dintr-un dS 
sistem termodinamic T
închis, legată de starea
sistemului în aşa fel încît În sisteme reale entropia este
o modificare a măsurii mai mare ca 0, adică entropia
variază cu modificarea creşte. De aceea se respectă
raportului dintre creşterea legea lui Klausius:
căldurii absorbite şi
temperatura absolută la
care este absorbită.
 În sisteme izolate, fără schimb de
căldură cu mediul, inegalitatea de mai
sus devine:
dS  dQ/dt  0 ,
ceea ce înseamnă că
În sisteme ecologice izolate procesele trebuie sa mearga în sensul creşterii entropiei.
La echilibru entropia este maximă în astfel de sisteme.
Concluzie: Sistemele ecologice nu pot fi izolate!!!

Dar totusi in sisteme ecologice dS este pozitiva, deoarece activitatile vitale produc
continuu caldura!
Entropia este o funcţie de stare :

 unde dQrev este cantitatea de căldură schimbată

cu exteriorul într-o transformare reversibilă, între
starea A la care se referă entropia SA şi starea de
referinţă A0, iar T este temperatura absolută la
care are loc transformarea.
 Diferenţa de entropie între două stări A şi B
este:
Entropizare
 Organismele îşi desfăşoară viaţa utilizînd energia liberă
(radiantă, chimică) pe care o convertesc în diferite forme de
lucru mecanic.
Cu toate acestea, energia unui nivel trofic, nu reprezintă mai
mult de 10% din cantitatea de energie înglobată de nivelul
inferior. Diferenţa se regăseşte la nivelul ecosistemului, dar
într-o formă nedisponibilă – energie legată.

 În fiecare transformare o parte din energia liberă este

transformata sub formă de căldură, adică, conform
principiului al doilea al termodinamicii (legea entropiei), are
loc producerea de entropiei.
 Cum se aplică cea de a doua lege a
termodinamicii organismelor şi
sistemelor biologice?

 Organismele sunt înalt organizate atât

structural cât şi metabolic. Pentru
menţinerea acestei organizări este nevoie
permanent de energie pentru realizarea
proceselor.
 În orice clipă este utilizată energie de către
celule pentru a realiza un anumit proces şi
o anumită parte din energie este disipată
sau se pierde prin degajare de căldură.
Dacă alimentarea cu energie a celulei este
întreruptă sau se epuizează mai devreme
sau mai târziu celula va muri.
Piramide ecologice
Lanţuri trofice
Aforismul Schrödinger
“Un sistem biologic pompeaza entropie in
mediul ambiant”   
“Organismul se hrăneşte cu entropie
negativă...”
deS – diS = -S,  
dacă  diS > deS
    “ Entropia
deşeurilor este mai mare decît
entropia alimentelor “(Brillonin, 1956)
Sa – Sd = -S,
dacă Sd > Sa 
 
Sistem fototrofic ideal (frunze de copac) convertează
bioxidul de carbon din aer şi apa lichidă în
carbohidraţii - D-glucoza şi oxigen utilizînd energia
radiaţiei solare
 Analiza clasică
termodinamică a
procesului biologic a fost
elaborată în 1940 de
E.Schrodinger în tratatul
“Ce este viaţa”
 Fotosinteza este
considerată ca un sistem
endergonic de reacţii
chimice ce au loc în
plante
Masele molare şi datele
termodinamice ale eductelor
(bioxid de carbon, apă) şi
productelor (glucoză, oxigen) a
reacţiei de fotosinteză
 Modificarea entropiei sistemului deschis dS se formează
pe baza proceselor disipative interioare dSi şi a
schimbului probabil cu mediul exterior dSc:

 Conform principiului II al termodinamicii, avem dSi > 0,

deoarece orice proces este legat de mărirea entropiei.

 Într-un sistem deschis dSc poate avea orice valoare.

Dacă dSc < 0, aceasta duce la micşorarea entropiei
sistemului dS, adică la structurizarea lui.

 Entropia negativă poate fi numită negentropie şi legată

de informaţia care vine din exterior, conform ecuaţiei:
dI = –dSc.
Postulatul lui Prigogine
 Toate sistemele vii, capabile de existenţă autonomă,
sunt traversate de fluxuri permanente de energie liberă
şi constituie structuri disipative (lat. dissipatio –
dispersare) cu grad înalt de ordonare spaţială şi cu o
dinamică temporală specifică, structuri care există numai
în condiţii îndepărtate de echilibru.

 Prin structură disipativă, Prigogine (1955) explicitează

economia energetică în lumea vie. Astfel, pentru a-şi
menţine structura într-o stare departe de echilibru,
sistemele vii cheltuiesc energie, cu alte cuvinte disipează
energie. Cu cît complexitatea unei structuri disipative
este mai mare, cu atît ea are nevoie de o cantitate mai
mare de energie pentru menţinere, fiind un sistem mai
instabil.
Exemple 
Celula:
 Metabolizm
deS- pătrunderea entropiei cu glucoza din exterior
diS- oxidarea glucozei la respiraţie
diS > deS deci deS – diS = -S,
 Fotosinteza
deS<0 – prin pătrunderea luminii solare se micşorează S
celulei
diS> 0 - la respiraţie are loc disimilaţia în celulă şi se
măreşte S
 Dacă 
deS>diS → dS<0
deS<diS → dS>0 
 
 
Exemple:
 Agregarea coloniilor de amibe (de exemplu Dictyostelium discoideum) constituie o
structură disipativă.
 Amiba este un animal protozoar (microscopic), cu corpul lipsit de membrană, format
dintr-o masă de protoplasmă, cu unul sau mai multe nuclee şi care se mişcă cu
ajutorul pseudopodelor(prelungire care serveste la prinderea hranei)
 Colonia se prezintă ca un corp multicelular structurat prin asocierea unui număr de
pînă 106 organisme monocelulare independente şi echivalente biologic.
 Imediat după germinare, celulele se dispersează ca şi cum ar acţiona o forţă
reciprocă de repulsie. Cînd este prezentă o sursă de hrană (bacterii), amibele se
deplasează spre aceasta.
 După terminarea hranei, tind să se distribuie uniform, ori începe agregarea într-un
număr de puncte de condensare în care se formează corpi multicelulari capabili de
reproducere.
 Interacţiunile celulare repulsive sau atractive, mediate de acrazină–acidul
adenozinmonofosforic ciclic (ATP), duc la agregare prin amplificarea unor
neomogenităţi care perturbă distribuţia uniformă a amibelor. Se trece spontan la
agregare atunci cînd celulele suferă o creştere suficientă a intensităţii producerii de
acrazină sau a sensibilităţii pe care o prezintă faţă de un gradien dat de acrazină.
Corelaţia dublu logaritmică între masa
organismelor de doferite tipuri şi
intensitatea metabolismului lor bazal
Entalpia
 Entalpia este cantitatea de căldură primită sau cedată
cînd 1 mol de substanţă reacţionează complet la
temperatura de 298 K şi presiunea de 1 atm.
 Entalpia, H, se defineşte ca:
H = U + pV.

 La conditia V = constant
dH = dU + Vdp

 Pentru sistemul cu presiue constantă, variaţia entalpiei

este căldura primită plus lucrul nemecanic efectuat:
dH = dU + pdV
 Entalpia totală a sistemului nu poate fi calculată
direct, dar poate fi calculată prin următoarea
formulă:

 Unde:
 ΔH – variaţia entalpiei
 Hfinal – entalpia finală a sistemului (J). În reacţiile
chimice, Hfinal este entalpia produselor
 Hinitial – entalpia iniţială a sistemului (J). În
reacţiile chimice, Hinitial este entalpia reactanţilor.
Legea lui Hess
Entalpia lanţului trofic depinde numai de cantitatea
de hrană care întră în prima verigă şi iese în
ultima, cu condiţia ca lanţul este izolat de alte
lanţuri trofice

Qp = H2 – H1

Q – căldura elementară sau entalpia;

H2, H1 – entalpia de eşire şi de intrare.
Entalpia proceselor fizice şi
chimice
Procese fizice Procese chimice

căldura (entalpia) de topire căldura (entalpia) de ardere

căldura (entalpia) de vaporizare căldura de formare

căldura (entalpia) de sublmare căldura de descompunere

căldura (entalpia) de dizolvare căldura de neutralizare

Mărimea unor entalpii, pentru
procese fizice () şi chimice ():
Topirea gheţii : H2O (s)  H2O (l) H = + 6,01 kJ/mol

Vaporizarea apei: H2O (l)  H2O (g) H = + 44,0 kJ/mol

Transformarea : diamant  grafit H = – 1,9 kJ/mol

Arderea hidrogenului :H2 + 1/2 H2  H2O (g) H = –241,8 kJ/mol

Disocierea hidrogenului : H2  2 H H = +434 kJ/mol

Neutralizarea: H+aq + OH–  H2O H = –57,56 kJ/mol

Exergia sistemelor ecologice
 Exergia ( de la greg. ek, ех — nivel înalt,
şi ergon — lucru) este lucrul maxim, care
poate fi efectuat de sistemul termodinamic
la trecerea din starea dată în starea de
echilibru cu mediul ambiant. Exergia
uneori mai este numită şi capacitatea de
lucru a sistemului.
 Exergia (Ex) derivă direct din a doua lege a
termodinamicii şi poate fi scrisă ca:

 Unde U, V, S şi ni (energia internă, volumul,

entropia şi numărul de moli) sunt variabile
extensive ale sistemului, dar P0, T0 and µi0
(presiunea, temperatura şi potenţialul chimic)
sunt variabile intensive ale mediului.
 Calculul exergiei reieşind din energia chimică a
biomasei

Unde (µ0-µc0) este diferenţa potenţialului chimic dintre escosistem şi

acelaşi sistem la echilibru termodinamic
Ni – este cantitatea componentului i
Înlocuind potenţialul chimic cu concentraţiile şi luînd în consideraţie
constanta de echilibru primim:

Unde R este constanta de gaze (8.317 J/K mol), T – temperatura mediului, Ci şi

Ci0 – concentraţiile componentului i la momentul determinării şi la echilibru
termodinamic respectiv
Calculul exergiei

În continuare vom calcula exergia reieşind din

informaţia în sistem, utilizînd o nouă variabilă pi,
definită ca Ci/A.

Unde A este cantitatea totală a materiei în

sistem.
Calculul exergiei
În continuare ecuaţia exergiei devine:

Informaţia fiind:

Unde pi şi pi0 sunt probabilităţile de distribuţie

 Aplicarea exergiei
Putem măsura următoarele Exergia structurală reflectă:
aspecte statului unui
ecosystem cu Eco-Exergie: 1) Eficacitatea utilizării energiei de
către organisme;
 1) distanţa de la echilibru
termodinamic, adică măsura generală
a compălexităţii totale a ecosistemului; 2) 2) informaţia relativă despre
ecosistem, şi
 2) structura (biomasa şi mărimea
network-ului) şi funcţiile (informaţia 3) Capacitatea ecosistemului de a
existentă) a ecosystemului; regla interacţiunile dintre
organisme sau grupuri de
 3) abilitatea ecosistemului de a organisme.
supraveţui (exprimată prin biomasă şi
informaţia despre sistem.
Factorii de converse a exergiei/biomasei pentru diferite
grupe de organisme (Silow and Mokry, 2010)
Dimamica multianuală a exergiei şi
exergiei structurale a planctonului din
lacul Baikal
 Fluxul de energie
Energia circulă în ecosistem sub formă de energie chimică

Aceeaşi cuantă de lumină nu poate străbate de două ori un organism; astfel,

transferul energiei în biocenoză este diferit de transferul substanţei, în sensul că,
la fiecare nivel trofic, are loc o pierdere de energie. Rezultă faptul că energia are
un traiect, însoţit de pierderi entropice
Transferul de energie de-a lungul diferitelor
lanţuri trofice decurge astfel:
 Producătorii primari captează energia de la radiaţiile solare,
energie pe care o absorb la nivelul clorofilei. O parte din
producţia brută se pierde prin respiraţie, la dispoziţia celui de-
al doilea nivel trofic rămânând producţia netă;
 O parte a producţiei primare nete serveşte ca aliment
animalelor erbivore (consumatori primari) care, ingerînd-o,
absorb cantitatea de energie constitutivă a hranei. Energia
înglobată corespunde la ceea ce este real utilizat din
producţia netă vegetală. Cealaltă parte a productivităţii
primare, care nu este utilizată, va reprezenta pradă pentru
bacterii. Fracţiunea asimilată corespunde producţiei
secundare şi ea reprezintă fluxul de energie care traversează
nivelul trofic al erbivorelor;
 Pentru cel de-al treilea nivel – nivelul trofic al carnivorelor de
ordinul I (consumatori secundari) – fluxul de energie este
reprezentat de biomasa totală a producţiei secundare a
erbivorelor, din care se scade materia consumată prin
respiraţie.
Legităţile fluxului de energiei prin
ecosistem, categoriile trofice:

 Producţia netă scade de la nivelul producătorilor

la cel al consumatorilor, raportul dintre niveluri
fiind de 1/10;
 Cantitatea de energie eliminată prin respiraţie
raportată la producţia brută creşte de la nivelul
producătorilor primari spre cel al consumatorilor
de rang mai înalt, dat fiind nivelul evolutiv al
speciilor;
 Eficienţa utilizării energiei (hranei) disponibile
creşte de la nivelul producătorilor primari spre cel
al consumatorilor de ranguri mai înalte.
Fluxurile de energie liberă şi de
carbon într-un ecosistem
 Energia chimică din alimente este mobilizată prin
reacţiile metabolice oxidative, ceea ce permite ca
valoarea energetică a alimentelor să fie determinată prin
măsurători calorimetrice care dau variaţia de entalpie.

 Entalpia rezultată din combustia unei biomase oarecare

depinde de compoziţia acesteia, adică de proporţiile de
proteine, lipide şi glucide existente în biomasa dată.
Notînd cu fracţiunile corespunzătoare de aceste
substanţe fprot, flip, fgl, şi cu ΔHprot, ΔHlip, ΔHgl
variaţiile de entalpie la combustia unităţii de masă din
respectivele substanţe,se poate scrie:

ΔH = ΔHprot· fprot + ΔHlip·flip, + ΔHgl· fgl

 Relaţiile dintre proteine, lipide şi glucide se vor scrie
astfel:
fprot + flip + fgl =1

Deci putem elimina din formula entalpiei mărimea fgl:

ΔH = ΔHprot· fprot + ΔHlip·flip + ΔHgl· (1- fprot - flip)

 Valorile medii ale entalpiei sînt următoarele(aproximativ):

ΔHprot =5,5 kcal ∕g; ΔHlip =9,3kcal ∕g; ΔHgl =4,1kcal ∕g,

 Astfel încît:
ΔH = 5,5· fprot + 9,3·flip, + 4,1· (1- fprot - flip) kcal ∕g
 Dependenţa valorii energetice de compoziţia
biomasei în lipide, proteine şi glucide
 Valoarea energetică a biomasei creşte spre vârful piramidei trofice

Toate punctele de pe dreapta care uneşte flip = 1, fprot = 1, corespund

absenţei complete a glucidelor.
Eficienţa asimilării
- la producători, este raportul dintre producţia primară brută (PPB) şi
energia absorbită (Ea), unde valoarea medie este de 0.004, iar
valoarea maximă de 0.01 (eficienţa asimilării);

- la consumatori, reprezintă raportul dintre energia asimilată şi energia

ingerată. Valoarea acesteia depinde foarte mult de calitatea hranei,
dar şi de nivelul trofic pe care se situează consumatorul. Astfel, la
animalele xilofage (care se hrănesc cu lemn) este de 15%, la cele
care se hrănesc cu frunze şi lăstari tineri - 40%- 80%; ajungînd în
jur de 90% la carnivorele tipice (lup, rîs, leu, leopard etc.).
Creşterea şi dezvoltarea ecosistemelor
 Principiile termodinamicii în ecologie sunt propuse pentru
explicarea creşterii şi dezvoltării sistemelor ecologice

 Creşterea sistemelor ecologice se defineşte ca creşterea

catităţii măsurabile, numită biomasă.

 Dezvoltarea ecosistemelor este creşterea organizatorică,

independentă de mărimea sistemului.

 În termeni termodinamici, creşterea şi dezvoltarea

ecosistemelor înseamnă deplasarea de la echilibrul
termodinamic. În condiţii de echilibru termodinamic,
sistemul nu efectuiază nici un lucru, şi energia liberă
(exergia) este nulă.
Procesele dinamice ce au loc în interiorul
sistemului
 Procese de natură genetică. Deoarece indivizii ce formează
sistemul sunt organisme vii, ei depind de un factor de naştere ki şi
un factor de moarte di. Plus la aceasta, caracterul sistemului
poate fi dependent de mutaţiile ce pot avea loc în sistem.

 Procese caracterizate de concurenţa internă sau externă. Toate

tipurile de concurenţă duc la ecuaţii dinamice neliniare.

 Procese regulatorii. Aceste procese duc la apariţia realţiilor feed-

back, care duc la rîndul său la creşterea unei părţi anumite a
populaţiei, necesare pentru supravieţuirea întregii populaţii
(reglarea numărului de “soldaţi” în populaţiile de insecte)

 Procese de tipul comunicării. Primele trei tipuri de procese sunt

locale, care decurg în spaţii destul de mici. În afara acestor
procese mai sunt şi comunicări între populaţii diferite, amplasate
pe teritorii vecine sau îndepărtate.
Relaţiile sistemului dat cu mediul
ambiant
Numărul indivizilor din interiorul şi din afara sistemului
este diferit:
X i ≠ X ie
Aceasta este valabil şi pentru energia pe unitate de
volum sau de teritoriu:
Eγ ≠ Eγe
Aceste diferenţe duce la schimbul fie energetic, fie
material dintre sistem şi mediul extern, determinînd
ecosistemul ca un sistem deschis.
Ecuaţiile dinamice ale proceselor de schimb
ale ecosistemelor cu mediul extern

 În prezenţa resurselor alimentare A, indivizii X se

înmulţesc cu o viteză care poate avea forma:
 dX 
   kAX
 dt  nastere

 Analog viteza de moarte va fi:

 dX 
    dX
 dt  moarte
 În general hrana A este limitată, astfel trebuie
de introdus în teorie şi viteza de consum a
hranei:

 dA 
    kAX
 dt  utilizare

 Dar A şi se reastabileşte cantitativ echivalent

cu indivizii decedaţi:

 dA 
    dX
 dt  restabilit
 Din ecuaţiile de mai sus se poate de presupus
ca în unele cazuri are loc păstrarea completă a
substanţei organice:
A + X = N = constant

De unde evoluţia pentru indivizii X, exprimat prin A

devine:
dX
 kX ( N  X )  dX
dt
Aceasta este ecuaţia lui Fergulist, care descrie
evoluţia logică a unei populaţii
 La prezenţa mai multor populaţii care interacţionează
între ele, care duce la creşterea numărului de indivizi,
avem:
 
ki X i  N i    ij X j 
 j 
 Astfel, ecuaţia generală a evoluţiei unei populaţii, avînd
în vedere procesele descrise mai sus, devine:
dX i  
 ki X i  N i    ij X j   d i X j  Fc ({ X j })  FR ({ X j })  FM ({ X j }, { X ej })
dt  j 

Unde funcţiile neliniare Fc şi FR descriu respectiv influenţa

altor tipuri de concurenţă (nu pentru hrană) şi influienţa
reglării. Indexul M reflectă migrarea, deplasarea
populaţiei şi FM depinde atît de valorile interne, cît şi de
cele externe ale lui Xj
Dezvoltarea ecosistemului cu perturbaţii
din exterior: introducerea pesticidelor
într-un lac:
axa Y - biomasa planctonului, axa X - anii
Dezvoltarea ecosistemului fără
perturbaţii din externe:
axa Y - biomasa planctonului, axa X - anii