Teoria Big Bang

Big Bang este termenul folosit pentru descrierea exploziei uriaşe despre care cercetătorii cred
că a avut loc acum 15 miliarde de ani,şi a creat universul.
Materie, energie, spaţiu şi timp – toate se vede că au fost create intr-o fracţiune de secundă,
cu miliarde de ani în urmă, când a avut loc o explozie colosală, numită Big Bang, care a creat
o caldură extraordinară.
Universul cat o boabă
Nimeni nu ştie ce a cauzat Big Bangul si nu putem şti ce a fost înaintea lui. Însă chiar
după eveniment, se crede că universul era un nod de particule strâns unite, de zece mii de
milioane de grade celsius.
Răcirea cosmică
Din acel moment, universul a început să se extindă şi să se răcească. Prima dată s-a format
hidrogenul si heliul (cei mai comuni atomi din univers) . În timpul următorului miliard de ani
s-au format primele stele şi galaxii, alăturandu-se datorită forţei de gravitaţie. În final, au
început să se formeze planetele.
Microunde in spaţiu
O descoperire făcută în 1965 pare a susţine teoria Big Bang. O strălucire fixă de microunde
vine din fiecare direcţie din spaţiu. Savanţii cred că aceasta reprezintă resturile răcite ale
mingii de foc, în care s-a format universul.
Galaxii cu viteze mari
Savanţii au descoperit că, în afara catorva galaxii invecinate, totul în spatiu se îndepărtează de
noi cu viteză. Acest fapt sugerează că toată materia si energia universului a fost odată
concentrată într-un singur punct, înainte de Big Bang. Universul se poate extinde pentru
totdeauna sau îşi poate opri extinderea, prin implozie.
Perioada nucleosintezei cuprinzând intervalui de timp de la 3 pâna la 15 minute dupa Big
Bang încheie perioada Universului timpuriu care a constat în:
era cuantică
era flaţinonară
era quarqurilor
era hadronică
era leptonică
Reacţii principale
Fuziunea nucleului de deuteriu (pornind de la un proton) şi un neutron este reacţia cea mai
importantă din timpul nucleozintezei. La temperaturi foarte mari (109 °K) este valabilă
egalitatea dintre numărul de protoni cu numărul de neutroni, dar odata cu scăderea
temperaturii devine importantă dezintegrarea neutronului liber şi deuteriul începe să devină
stabil.

Scenariul inflaţiei

Pe de o parte, modelul cosmologic cu Big Bang reuşeşte să explice remarcabil câteva

caracteristici ale Universului (provenienţa radiaţiei de fond, abundenţa materiei, deplasarea
spre roşu a radiaţiei luminoase provenite de la stele şi galaxii). În ultimele decenii, în
încercarea de a da un răspuns şi problemelor menţionate, modelului cosmologic cu Big Bang
i-a fost adăugat un amendament special, o fază inflaţionară.

Dacă în scenariul clasic era vorba de o explozie în care spaţiul s-a extins, deodată cu materia-
energia, potrivit inflaţiei, într-o fracţiuniune infimă din prima secundă, Universul a avut chiar
o expansiune accelerată.
 Prezent
Dacă expansiunea actuală va continua pe un timp nedefinit, Universul, din cauza
dilatării, va deveni din ce în ce mai gol, fiindcă galaxiile se vor îndepărta tot mai mult unele
de altele. Astfel, spaţiul va deveni din ce în ce mai rece.
Dacă, din contra, Universul va înceta într-o bună zi să se dilate şi va începe să se
contracte, galaxiile nu se vor mai îndepărta unele de altele, ci se vor apropia pînă vor intra în
coliziune şi se vor contopi. Universul va reveni în cele din urmă la starea originară: un cuptor
cu o densitate originară: un cuptor cu o densitate infinită. Totul va fi distrus.

Naşterea stelelor
Naşterea unei stele are loc în decursul milioanelor de ani, pe parcursul mai multor etape: în
interiorul unui nor molecular se formează globule, care cu timpul se transformă în protostele
şi apoi stele.
Nor molecular
În spaţiu există nori imenşi de gaze şi pulbere: nebuloase. Într-unii din ei materia este mai
densa şi mai concentrată: ea formează nori moleculari. Aceştea sunt atât de mari încat durează
zeci de ani ca lumina sa îi traverseze. Masa totală a unei nebuloase poate fi de cateva sute de
ori mai mare decât cea a soarelui. Materia lor este foarte rece. Se numesc nori moleculari
pentru că gazul pe care îl conţin este prezent peste tot sub formă de molecule (adică grupări de
atomi). Fiecare nor moleculat se află într-un echilibru fragil. Sub efectul unei perturbaţii
exterioare acest echilibru se poate rupe. În acest caz o parte din nor se prăbuşeşte în sine sub
propria sa greutate iar materia sa începe să se contracte. Apoi norul se fragmentează în mici
roiuri de materie.
Protostelele
Părţi rezultate din fragmentarea norului moleculat se transformă treptat în globuri mai mari
întunecate, numite globule. O globulă tipică este de mărimea sistemului solar şi are o masă de
cel puţin 200 de ori mai mare decât cea a Soarelui.
Acesta este încă un obiect foarte rece şi întunecat. Încetul cu încetul, el devine mai dens şi mai
cald, apoi se transformă într-o stea care începe să stralucească. Materia protostelelor începe să
se contracte. Protostelele par infăşurate într-un „cocon” de gaze. Ele strălucesc dar sclipirea
lor este neregulată. Jeturi foarte rapide sunt emise în direcţia polilor. Când temperatura în
centru atinge 10 milioane de grade, se declanşează reacţiile nucleare: s-a născut o stea.
Timpul necesar ca o protostea să devină stea depinde de masa acesteia: 30 de milioane de ani
pentru o stea ca Soarele, dar pentru o stea de zece ori mai masivă nu e nevoie de mai mult de
300.000 de ani.