Ecologie si dezvoltare durabila

• Prof.dr. Claudia Maria Simonescu

• claudia.simonescu@upb.ro
• Corp C etaj II sala C207
 Tematica abordata – curs 3

- Legi ale ecologiei

- Fundamente teoretice ale ecologiei. Sisteme. Clasificare a sistemelor
- Feedback-ul sistemelor. Rolul acestuia in reducerea poluarii
- Rezilienta in inginerie si rezilienta ecologica
- Însuşiri generale ale sistemelor
- Niveluri de organizare
- Rolul apei în biosfera
- Rolul Soarelui pentru biosfera
- ECOSISTEMUL - FORMĂ ELEMENTARĂ DE ORGANIZARE A ECOSFEREI
 Tematica abordata – curs 4

- Clasificarea ecosistemelor
- Proces ecologic
- Factori ecologici
- Valenţa ecologică – legea minimului
- Legea acţiunii combinate a factorilor ecologici
- Clasificarea speciilor in functie de raspunsul lor la factorii de mediu
- Nişa ecologică
- Funcţiile ecosistemelor
- Funcţia energetică a ecosistemelor
- Circulaţia materiei în ecosisteme
- Autoreglarea
- Relaţii la nivelul ecosistemelor
În funcţie de acţiunea activităţilor antropice asupra
ecosistemelor

• ecosisteme naturale (autohtone – de la grecescul autos = ele înşile) –

sunt cele în care activităţile umane nu au impact asupra activităţii lor;

• ecosisteme modificate (antropurgice, provine de la grecescul

anthropos = om şi erg = a lucra, a produce)–dereglarea unora din
echilibrele naturale de către om, exemple de aceste tipuri de
ecosisteme le reprezintă drumurile, şoselele, căile ferate care
traversează ecosisteme ce altădată erau naturale, satele, oraşele;

• ecosisteme “amenajate” – în care activitatea umană are efecte

importante
• ecosisteme “amenajate” se împart în:
- agroecosisteme – culturi agricole cerealiere, de sfeclă de zahăr, plante
textile, plante medicinale etc;

- ecosisteme agrozootehnice – care se caracterizează prin aceea că producţia

vegetală este destinată hrănirii consumatorilor secundari cum ar fi de
exemplu taurinele, porcinele, păsările;

- ecosisteme silvice – ecosistemele pădurilor în care activitatea omului este

destinată obţinerii unor producţii mari de lemn, subproduse lemnoase şi
animale de vânat;

- ecosisteme urbane – parcuri, zone de locuinţe, lacuri amenajate pentru

ştranduri şi sporturi nautice [Iftimovici, 2000].
https://www.online-sciences.com/the-living-organisms/classification-of-ecosystem-and-environmental-balance/
 Clasificare în funcţie de biotopurile care le conţin

• ecosisteme terestre sau continentale (o pădure, o pajişte, stepa, savana);

• ecosisteme de ape interioare

- ecosistemele lentice (lacurile, bălţile)
- ecosistemele lotice (râurile);

• ecosisteme marine (mările şi oceanele).

 Biotopul

• Sistemul abiotic sau abiogen format dintr-un complex de factori ecologici

prezenţi într-o anumită porţiune a mediului care asigură mijloacele
materiale necesare biocenozei

• Elementele componente ale biotopului aparţin tuturor mediilor de viaţă

(litosferei, hidrosferei, atmosferei).

• Între elementele biotopului şi biocenozei există o întrepătrundere totală.

 Mediul (înconjurător)
• Ansamblul de factori naturali şi artificiali, fizici, biologici şi sociali, în care
trăieşte omul, organizându-şi viaţa biologică, materială şi spirituală, din care
îşi procură resursele, organice şi anorganice, necesare şi în care înapoiază
resturile sau materialele refolosibile din procesele de producţie şi de
consum [Bran,1999].

Criteriile de clasificare a mediului

• topogeografic,
• acţiunea pe care o exercită asupra organismelor,
• compoziţie şi structură,
• gradul de intervenţie a omului în modelarea ambientului,
Topogeografic
• mediul aerian
• mediul terestru (solul şi subsolul),
• mediul acvatic.

Acţiunea pe care o exercită asupra organismelor

mediul ambient
• mediul general (constituit din totalitatea factorilor externi – cosmici şi
tereştri geofizici, geochimici şi biotici capabili să influenţeze organismele
vii),
• mediul concret (eficient) reprezintă o parte mică din mediul general,
acesta este compus din climă, condiţiile de hrănire, condiţiile de
adăpostire.
După compoziţie şi structură
• mediul fizic – totalitatea factorilor ambientali de natură fizico-chimică ce
acţionează asupra organismelor vii,
• mediul etologic – totalitatea factorilor ambientali fizici şi biotici care
determină un anumit comportament al animalelor.

După gradul de intervenţie a omului în modelarea

ambientului
• mediul natural
• mediul artificial (antropizat),
 Procesul ecologic
• O succesiune de acţiuni, de fenomene sau stări prin care are loc
transformarea, evoluţia în timp a sistemelor sub influenţa unuia sau mai
multor factori ecologici.

Factorii ecologici

Elementele de mediu care actionează direct asupra organismelor vii, cel putin
pe durata unei faze din ciclul lor de dezvoltare.
• Factori abiotici:
- factori climatici (condiţionaţi de fenomenele atmosferice),
- de exemplu: - presiunea atmosferică,
- temperatura,
- lumina,
- pluviozitatea,
- umiditatea,
- viteza vântului.

- factori edafici (caracterizează solul)

- de exemplu: - compoziţia solului,
- temperatura,
- textura,
- aprovizionarea cu apă,
- conţinut de oxigen.

- factori hidrologici (compoziţia chimică a apei, temperatura, luminozitatea,

viteza de curgere a apei);
• Factori biotici
- caracterizează raporturile dintre indivizi sau dintre specii şi sunt:

- factori intraspecifici (relaţiile dintre indivizi de sexe şi vârste diferite

apartinand aceleiasi specii, fenomenul de teritorialitate),
- feromonii - substanţe chimice secretate de animale eliminate în
mediul extern în cantităţi infime cu rol în comunicarea chimio-olfactivă
intrapopulaţională, competitia pentru hrana, adapost)

- factori interspecifici (heterotopici) (relaţiile dintre speciile ce compun

biocenoza);

• Factori alimentari;
• Factori antropici (condiţionaţi de activitatea umană).
 Factori ecologici

În funcţie de densitatea de populaţie:

• factori independenţi de densitatea populaţiei, efectele acestora se resimt
asupra indivizilor izolaţi, independent de densitatea populaţiei din care fac
parte - factorii fizico-chimici;

• factori ecologici dependenţi de densitatea populaţiei, cu acţiune asupra

tuturor indivizilor unei populaţii.
- fac parte în general factorii biotici:
- alimentaţia,
- parazitismul,
- competiţia [Nistreanu, 1999].
 În funcţie de periodicitatea apariţiei:
• factori periodici primari – determinaţi de periodicitatea zi-noapte, de
succesiunea anotimpurilor (de mişcarea de rotaţie şi de revoluţie a
planetei), ex. - temperatura, lumina, mareele.

• Alternanţa zi-noapte a determinat “ritmurile circadiene” (anumite specii

de animale îşi procură hrana ziua, iar noaptea dorm în timp ce alte specii
de animale dorm ziua, iar noaptea îşi caută hrana).

• factori periodici secundari – apariţia determinată de variaţia factorilor

periodici primari. Umiditatea atmosferică - factor secundar dependent de
temperatură; alimentaţia vegetală care depinde de periodicitatea
ciclurilor de vegetaţie.

• factori neperiodici – apariţia acestora nu este controlabilă şi nici

predictibilă, organismele neavând timp să se adaptaze la acţiune
acestora, exemple: unii factori climatici, activitatea antropică, de
activitatea speciilor parazite, prădătoare, patogene, pesticidele, agenţii
poluanţi [Şchiopu, 1997].
• Nu constituie factori ecologici acele elemente care deşi caracterizează
mediul dat, nu acţionează direct, ca altitudinea sau adâncimea apei,
elemente ce acţionează prin factori ca presiunea, temperatura,
iluminarea.

• Fiecare organism ce aparţine unui anumit biotop necesită anumite condiţii

particulare pentru existenţă referitoare la lumină, temperatură, săruri
minerale, hrană etc.

• Factorul ecologic situat la nivelul cel mai apropiat de minimul său critic se
comportă ca factor limitativ.

• Toţi factorii ecologici se pot comporta la un moment dat faţă de un anumit

organism ca factori limitativi.
 Valenţa ecologică – legea minimului
• Legea minimului - în 1840 de către Justus von Liebig - pentru creşterea unei
plante trebuie ca toate elementele necesare pentru dezvoltare să fie prezente în
sol

• Legea factorilor limitativi: evoluţia oricărui proces ecologic este condiţionată

prin acel factor care este cel mai slab reprezentat în mediu.

• Factorul limitativ - factorul ecologic aflat la limita minimă sau maximă a

eficienţei sale, astfel încât limitează procesul de creştere sau dezvoltare a unui
organism, chiar dacă toţi ceilalţi factori se găsesc în domeniul optim adică în
domeniul de toleranţă ecologică.

• Exemple de factori limitativi:

- continutul de ioni fosfat în apa lacurilor, în sol
- lumina pentru dezvoltarea fitoplanctonului în mediile acvatice
- CO2 în lacurile oligotrofe
- nutrienţii, pH, salinitatea din soluri pentru plante
- salinitatea în mediile acvatice
• Legea toleranţei fiecare organism viu are o reacţie proprie la variaţia factorilor
de mediu, dar sensul reacţiei este previzibil prin cunoaşterea fiziologiei speciei
respective.

• In general se poate defini un domeniu optim de valori al fiecărui factor şi o

limită de toleranţă.

Curbă teoretică de toleranţă a unei

specii animale faţă de concentraţia Curbă teoretică de toleranţă (uşor
unor microelemente [Stugren, 1994] asimetrică) pentru o specie vegetală faţă de
variaţii ale temperaturii [Stugren, 1994]
 Legea acţiunii combinate a factorilor ecologici

• În natură organismele sunt supuse acţiunii globale a tuturor factorilor

limitanţi

• Datorită acţiunii combinate a factorilor limitanţi, limitele de toleranţă ale

speciilor sunt relative deoarece efectul combinat produs de interacţiunea a
doi sau mai mulţi factori modifică limitele de toleranţă faţă de aceşti factori
[Gavrilas, 1993].

• În funcţie de lărgimea limitelor de toleranţă a factorilor de mediu specia se

va putea caracteriza printr-o valenţă ecologică mai mică sau mai mare,
având semnificaţia rezistenţei speciei la condiţiile extreme de mediu.
• Clasificarea speciilor in functie de raspunsul lor la factorii de
mediu:

- Speciile foarte sensibile la factorii de mediu de valori extreme =

stenobionte (de exemplu păstrăvul, vidra),
- cele capabile de a trăi în condiţii diferite euribionte (de exemplu musca
domestică, câinele).
 Clasificarea stenobiontelor

-Stenoterme (nu suportă variaţii mari de temperatură, bacteria termală

Sulfolobus acidocaldarius temperatura optimă este 80°C, iar temperatura
pragului inferior este 55°C);

Sulfolobus acidocaldarius

https://microbewiki.kenyon.edu/index.php/Sulfolobus_acidocaldarius
 Clasificarea stenotermelor
• Psihrofile sau criofile sau oligoterme, care preferă temperaturi coborâte;

lichenul Xanthoria elegans participa

la fotosinteza la −24 °C

• Mezofile - organisme care se dezvoltă la temperaturi intermediare (20-45°C);

Bacteria patogena Listeria monocytogenes

(20-25°C) – produce infectia listerioza prin
consumul de alimente contaminate

• Termofile sau politerme care preferă temperaturi ridicate (41-80°C); - se găsesc

în zone termale de pe Glob
http://study.com/academy/lesson/thermophiles-definition-examples-application.html

https://en.wikipedia.org/wiki/Thermophile Spirochaeta americana

 Stenofage
- nu rezistă la variaţii ale factorilor alimentari

forfecuţa se hrăneşte doar cu seminţe de conifere

(stenofaga)

https://pixnio.com/ro/animale/pasari/rosu-forfecuta-pasare-de-sus-loxia-curvirostra

striga de zăpadă se hraneste cu lemingi (mamifere

rozătoare asemănătoare cu hârciogul, cu coada scurtă
și cu blana deasă, brună-roșcată, care trăiesc în
regiunile nordice (Lemmus)

https://pixabay.com/ro/photos/pas%C
4%83re-animal-bufnita-3849288/

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Em_-_Lemmus_lemmus_-_1.jpg
• stenotope (specii ce trăiesc doar în biotopuri deosebite de exemplu ursul
polar, cămile);

• stenohaline (grecescul halos = sare),

- numai în ape dulci (dulcicole: ştiucă, lin, roşioară, mreană, văduviţă),
- numai în mediul marin (marine: calcan, hamsie, stavrid, lufar,
barbun, rechin);

Lufar (bluefish (Pomatomus saltatrix))

https://www.flickr.com/photos/vintage_illustration/38091048855/
• Plantele halofile cresc în apropierea izvoarelor şi lacurilor sărate, pe
coastele mărilor şi oceanelor, în general în climatele secetoase unde există
soluri bogate în săruri solubile:
- sulfat de sodiu, de calciu, de magneziu - halofile sulfatice (Limonium
gmelini si Artemisisa santonicum ssp. Patens)
- cloruri de magneziu sau de potasiu – halofile cloridice.

Limonium gmelini
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Limonium_gmelinii_-_cvast.jpg

Spartina alterniflora (cordgrass), o halofita

https://www.flickr.com/photos/eddiesfisheriesfws/29284444707
 • Factor de mediu: pH-ul solului
• Specii stenoacidofile - plante care nu suportă variaţii de pH decât într-un
anumit interval, fără a le fi afectată creşterea, dezvoltarea şi reproducerea

Clasificare specii stenoacidofile

• specii acidofile – care suportă bine valori mici ale pH-ului soluţiei solului
(pH = 4 -6,5);

• specii neutrofile – adaptate să se dezvolte pe soluri neutre (pH = 6,8 -7,2),

exemple de plante neutrofile: planta de pădure - pălăria cucului
(Geranium phaeum), planta iubitoare de umbră – brei (Mercurialis
perennis), lăsniciorul sau zârna (Solanum dulcamara);

• specii bazifile (alcalinofile) – sunt speciile de plante care cresc pe soluri cu

valori mari ale pH-ului (pH > 7,2), de exemplu Bupleurum falcatum.

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Bupleurum_falcatum_sl3.jpg Solanum_dulcamara_0002.JPG
 Clasificarea eurobiontelor
• Euriterme (golomăţul Dactylis glomerata creşte atât la soare puternic, cât şi
la umbră);

golomăţul Dactylis glomerata

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f6/Dactylis_glomerata_seedhea
d.jpg

• Eurifage - majoritatea speciilor de peşti, cu menţiunea că fiecare specie

are anumite preferinţe
• Euritope (au o răspândire largă: grâul, porumbul);
• Eurihaline (anghila - peşte care se reproduce în Antlanticul cald – în Marea
Sargaselor, iar puii ieşiţi din icre după ce parcurg sute sau chiar mii de
kilometri ajung până pe ţărmurile Europei şi ale Americii unde se
răspândesc prin gurile de vărsare ale râurilor în apele dulci unde îşi
continuă procesul de dezvoltare, odată ajunşi la maturitate se reîntorc în
marea Sargaselor reluând în apa sărată procesul de reproducere a speciei).
Eurihaline: specii de guvizi, cambula, specii de sturioni, scrumbia de Dunăre

guvizi cambula
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Ponticola_syrman.jpg https://pixabay.com/ro/photos/cambul%C4%83-unt-
de-pe%C5%9Fte-pholidae-pe%C5%9Fte-205276/

sturion
sturion
https://pxhere.com/ro/photo/1367143
• Specii euriacidofile - plantele care suportă variaţii mari de pH, fără a le fi
afectată creşterea, dezvoltarea şi reproducerea

PIPIRIG (Juncus conglomeratus L.)

https://commons.wikimedia.org/w https://commons.wikimedia.org/
iki/File:Juncus_conglomeratus_- wiki/File:Juncus_conglomeratus_-
_keraluga_Keilas.jpg _Botanical_Garden,_University_of
_Frankfurt_-_DSC02719.JPG

ŢEPOŞICĂ (Nardus stricta L.)

https://commons.wikimedia.org/wiki
/File:2010-10-02_Nardus-stricta-
habitus.JPG
 Nişa ecologică
• Nişa ecologică - unitatea de distribuţie a speciei determinată de resursele de
hrană şi de factorii abiotici.

• Include componentele spaţiale, trofice şi de altă natură implicate în

interacţiunea cu diverşi factori de mediu

• Nu numai unde trăieşte un organism ci, de asemenea, şi comportamentul său

• Clasificarea niselor in functie de numărul parametrilor (factorilor de mediu)

Figura 8. Nişe ecologice a) monodimensională; b) bidimensională; c) tridimensională [Begon, 1990]

• Daca un organism nu este în competiţie cu altul acesta ocupă o nişă
fundamentală sau potenţială, iar în prezenţa altor specii cu care se află în
competiţie o nişă efectivă sau realizată.

• Nişa fundamentală = întregul spaţiu multidimensional care reprezintă spectrul

total de condiţii în care un organism poate funcţiona şi pe care îl poate ocupa
în absenţa altor specii cu care se pot afla în competiţie sau interacţionează.

• Nişa realizată = partea din nişa fundamentală, efectiv ocupată de o specie, în

prezenţa unor specii cu care este în competiţie [Zarnea, 1994].

http://www.physicalgeography.net/fundamentals/9g.html
 Biocenoza
• Sistemul biologic supraindividual format dintr-o comunitate unitară şi
complexă de populaţii cu funcţii ecologice complementare ce convieţuiesc
într-un spaţiu specific

• Alcătuită din populaţii de plante, animale, bacterii şi virusuri care coexistă

dintr-un anumit spaţiu şi asupra cărora acţionează anumiţi factori
ecologici.

• După modul de hrănire toate populaţiile biocenozei se grupează în

producători primari, consumatori şi descompunători sau reducători.

• Totalitatea organismelor care au acelaşi mod de hrănire şi care se separă

de producătorii primari prin acelaşi număr de verigi alcătuiesc un nivel
trofic.

• Nivelul trofic este format din totalitatea organismelor care îndeplinesc în

biocenoză aceeaşi funcţie şi se despart de producătorii primari prin acelaşi
număr de trepte.
• Producătorii primari - plantele fotosintetizante terestre, bacteriile
fotosintetizante şi bacteriile chimiosintetizante.

• Plantele transformă prin sinteză materia anorganică (dioxidul de carbon,

sărurile minerale, apa) în materie organică (glucide, lipide, protide) folosind ca
sursă de energie lumina solară.

• în prezenţa şi sub acţiunea clorofilei.

• Bacteriile fotosintetizante folosesc ca sursă de energie tot lumina solară, iar

fotosinteza se realizează sub acţiunea pigmenţilor purpurii bacteriopurpurina
şi bacterioclorina.

• Bacteriile chemosintetizante folosesc pentru sinteza substanţelor organice

energia chimică rezultată din oxidarea unor substanţe anorganice (bacteriile
nitrificatoare, bacteriile sulfuroase şi bacteriile feruginoase).
• Consumatorii - organisme heterotrofe care nu pot sintetiza substanţe
organice pornind de la componente abiotice. Ele consumă alte organisme
sau părţi din alte organisme. După hrana pe care o consumă se clasifică în
consumatori primari şi consumatori secundari.

• Consumatorii primari (fitofage) folosesc ca hrană plantele şi sunt

reprezentaţi de moluşte, crustacee, insecte şi animale vertebrate
ierbivore.

• Consumatorii secundari (zoofage) - grupe de animale care se hrănesc cu

alte animale (consumatori primari animali). Din această categorie fac parte
insectele prădătoare, păsările răpitoare, mamiferele carnivore.

• Consumatorii terţiari sau de vârf - animale de talie mare care nu cad uşor
pradă şi nu sunt consumate de alte animale, sunt reprezentate de acvila,
ursul, râsul, leul, rechinul.
• Organismele saprofage - nevertebrate din sol care folosesc ca hrană animale
şi plante moarte. Prin aceasta saprofagii repun în circulaţie materia organică
ce ar fi fost imediat degradată de descompunători.

• Saprofagii cad şi ei pradă altor organisme mărind astfel productivitatea

biocenozei.

• Descompunătorii - consumatorii care se hrănesc cu detritus organic

(fragmente de material organic rezultat din descompunerea parţială a
plantelor şi animalelor moarte).

• Descompunători: microorganisme heterotrofe (fungi, bacterii) care

descompun substanţele organice moarte până la substanţe anorganice
producând astfel „hrana primară vegetală” printr-un proces de mineralizare.

• Combinaţiile organice pot fi reutilizate de către plantele autotrofe.

 Funcţiile ecosistemelor
• Funcţiile ecosistemelor rezultă din interacţiunea
- între părţile componente ale biocenozei şi
- dintre părţile componente ale biocenozei şi părţile componente ale
biotopului.

• Structura şi funcţiile biocenozei sunt integrate în structura şi funcţiile

ecosistemului căreia îi aparţine depinzând major de biotop.

Trei funcţii esenţiale:

- energetică – se referă la transferul energiei prin ecosistem,
- de transport – se referă la circuitul de substanţe prin ecosistem,
- de autoreglare.
 Funcţia energetică a ecosistemelor
• Fluxul energetic se realizează prin relaţii trofo-dinamice între organisme, în
timpul cărora energia suferă transformări permanente.

• În natură, comportamentul oricărui sistem biologic sau nebiologic se

desfăşoară conform principiilor termodinamicii clasice de conservare şi de
degradare a energiei.

• Principiul conservării energiei se referă la faptul că energia nu este nici creată

şi nici distrusă ci doar transformată dintr-o formă în alta.

• Intrările de energie într-un sistem trebuie să fie egale cu ieşirile.

• Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă ci totul se transformă.

• În orice proces energetic, o parte din energia potenţială se transformă şi se

pierde sub formă de căldură.
• Sursele de energie ale unui ecosistem:
- energia electromagnetică a radiaţiilor solare şi
- energia chimică a diferitelor substanţe.

Radiaţia solară constituie sursă primară de energie pentru biocenozele

ecosistemelor.

Plantele fotosintetizatoare (microfite, macrofite) şi bacteriile

fotosintetizatoare transformă prin fotosinteză energia solară în energie
chimică înglobată în legăturile chimice din substanţele organice sintetizate.

Intrarea energetică în ecosistem are loc sub formă de energie calorică

(radiaţii din zona IR (0,8 μm - 200 μm)) şi energie luminoasă (domeniul
vizibil (0,400 μm şi 0,8 μm)).
• Totalitatea reacţiilor chimice care au loc într-un organism se numeşte
metabolism (anabolism + catabolism).

• Acumularea şi utilizarea energiei sunt bazele metabolismului.

• Aproape toată cantitatea de energie necesară vieţii provine de la soare
prin fotosinteza plantelor.

• Energia este acumulată ca energie potenţială în legăturile chimice ale

compuşilor chimici. Aceasta reprezintă „rezerva liberă”.
Ciclul fotosintezei şi oxidării – absorbţia şi cedarea de energie

Prin fotosinteză energia electromagnetică provenită de la soare este

transformată şi înmagazinată ca energie chimică potenţială prin oxidarea apei
şi utilizarea CO2 ca sursă de carbon.

CO2 + H2O + radiaţie solară→compuşi organici + O2 + căldură

[CH2O]n
• O parte din energia capturată este pierdută sub formă de căldură. În
procesul de fotosinteză se utilizează doar radiaţia situată în domeniul
lungimilor de undă caracteristice luminii albastre şi violet, iar din energia
capturată doar 1% este transformată în hrană.

• Sinteza de materie organică se poate realiza şi prin oxidarea unor compuşi.

• Bacterile chemoautotrofe sintetizează substanţă organică folosind energia

produsă prin oxidarea unor substanţe anorganice în locul energiei solare
prin chemosinteză.

• Un număr important de astfel de bacterii se pot dezvolta chiar în absenţa

oxigenului, dacă există dioxid de carbon şi energie provenită din scindarea
anumitor legături chimice.
• Unele dintre bacterii utilizează acid sulfhidric din cenuşa vulcanică producând
carbohidraţi [CH2O] (Purple sulfur bacteria)
• CO2+ 2H2S + → [CH2O] + H2O + 2S

• Bacteriile utilizează energia rezultată în urma oxidării sulfului din acidul

sulfhidric în locul energiei din radiaţia solară.

• Unele specii pot oxida hidrogenul (Purple non-sulfur bacteria):

CO2 + 2H2 → [CH2O] + H2O

• sau chiar molecule mai complexe ca izopropanolul:

• CO2 + 2CH3CHOHCH3 → [CH2O] + H2O + 2CH3COCH3
• Oxidarea biologică - procesul (uneori o serie de procese) prin care energia
din carbohidraţi [CH2O]n este utilizată de către organisme cu obţinerea, ca
produşi finali, a dioxidului de carbon şi a apei.

Oxidarea şi formarea carbohidraţilor la organismele vii

Glucoza = o zaharidă ce se obţine în procesul fotosintezei şi poate fi utilizată

pentru exemplificarea reacţiilor de oxidare:

C6H12O6 + 6O2 → 6H2O + 6CO2 + 688 kcal/mol

Oxigenul ajunge în organism prin respiraţie şi produce oxidarea carbohidraţilor

cu eliberare de energie.
• Adenozintrifosfatul (ATP) şi adenozindifosfatul (ADP) joacă un rol important
în imobilizarea şi transformarea energiei în sistemele vii.

• Legăturile fosfat din ATP şi ADP sunt utilizate pentru transferul energiei
printr-o serie de procese care completează oxidarea zaharurilor şi a
amidonului la dioxid de carbon şi apă.

Moleculă de adenozinmonofosfat

Structura adenozin trifosfatului (ATP), adenozin difosfatului

(ADP), adenozin monofosfatului (AMP). Prin hidroliza ATP se
obţine ADP care apoi hidrolizează la AMP [Pedro, 2006]

ATP + H2O → ADP + H3PO4 + energie (7,5 kcal/mol)

• De oxigenul ribozei din adenozinmonofosfat (AMP) pot fi legate una sau
două molecule de acid fosforic obţinându-se ADP respectiv ATP. Energia de
legătură dintre gruparea fosfat diacid şi restul unităţii din ATP este de 10
kcal/mol.

• Aceasta se poate scinda şi poate astfel poate avea loc un transfer de

energie din glucoză acolo unde este necesar prin reacţia numită
defosforilare reprezentată prin ecuaţia:

• Glucoză + ATP → 6-fosfat-glucoza (G6P) + ADP

• G6P are o energie mai mare decât glucoza şi poate participa la divese
reacţii în care utilizează energia acumulată.
 Fluxul energetic

• Ecosistemele primesc energie sub formă de energie radiantă de la soare.

• La intrarea ei în lanţul trofic, radiaţia solară este transformată în energie

chimică (PPB-productivitatea primară brută) de către producătorii primari, iar
transferul ei în ecosistem are loc într-un singur sens.

• Energia este repartizată pe trepte trofice individuale şi, în final, returnată

mediului înconjurător sub formă de energie calorică.

• Transferul energiei de la un nivel trofic la altul se produce cu pierderi.

 Circulaţia energiei în ecosistem:
P - producători primari, C1 - consumatori primari (fitofagi), C2 -
consumatori secundari de ordinul I (carnivore primare), C3 - consumatori
secundari de ordinul II (carnivore secundare), C4 - consumatori terţiari sau
de vârf, ΔG - pierderi de energie

[Simonescu si Stanescu, 2005]

• Între nivelurile trofice energia se transferă sub formă de energie chimică
rezultată din fotosinteză şi chimiosinteză.

• Intensitatea şi eficienţa fotosintezei depind de:

- sursa de energie,
- cantitatea de dioxid de carbon,
- reciclarea nutrienţilor de către bacterii,
- temperatură.

• Dioxidul de carbon provine din:

- respiraţia plantelor, animalelor şi bacteriilor, cât şi din
- alte surse (materia organică mineralizată).

• Cea mai mare parte a nutrienţilor provine din excrementele animalelor sau
din descompunerea plantelor şi a animalelor după moarte.
Reprezentarea schematică a nivelurilor trofice şi a fluxurilor de
energie şi nutrienţi

[Simonescu si Stanescu, 2005]

 Producţia primară

• Producţia biologică - cantitatea de substanţă organică realizată de un

sistem biologic (individ, populaţie sau biocenoză) într-un anumit interval de
timp.

• Producţia biologică primară (producţia primară) - cantitatea de substanţă

organică sintetizată de plantele verzi (macrofite, microfite), de bacteriile
fotosintetizatoare şi bacteriile chimiosintetizatoare (sintetizează materie
organică din substanţe anorganice sub acţiunea energiei chimice) într-un
biotop terestru sau acvatic, corespunzătoare unei anumite perioade de
timp.

• Producţia primară:
• producţie primară brută (PPB) şi
• producţie primară netă (PPN).
• Producţia primară brută PPB - cantitatea totală de materie organică
sintetizată, respectiv întreaga energie asimilată de organismele autotrofe
(organismele care utilizează pentru hrană substanţele minerale, în
general dizolvate în apă: dioxid de carbon, carbonaţi, azotaţi, bicarbonaţi,
fosfaţi) din ecosistem.

• O parte din această energie este folosită de producătorii primari pentru

desfăşurarea proceselor metabolice ale acestora (sinteze organice,
reproducere, mişcare, respiraţie), iar o altă parte se acumulează sub
formă de substanţă organică a celulelor şi ţesuturilor. Substanţa organică
acumulată reprezintă producţia primară netă.
• Producţia primară netă PPN - cantitatea de materie organică realizată prin
sinteză (fotosinteză, chimiosinteză) de către producătorii primari minus
cantitatea de materie organică consumată prin respiraţie pentru desfăşurarea
proceselor metabolice.

• PPN - substanţa organică acumulată sub formă de rezervă şi disponibilă ca hrană

pentru nivelul trofic al fitofagilor.

• Productivitatea primară - viteza cu care se acumulează biomasa în ecosistem în

unitate de timp şi spaţiu.
• evidenţiază măsura fluxului de energie raportată la unitatea de timp şi suprafaţă
care a intrat în ecosistem, exprimată, de exemplu, în J/m2·zi sau kg/ha·zi.

• Productivitatea primară variază în funcţie de anotimp, de durată, de factorii

ecologici ai biotopului şi de caracteristicile producătorilor primari.
 Productivitatea
Biota
Mediu/ecosistem Climat primara neta
Producători specifici
(kcal/m2/an)
deşert - 400 ± 200
ocean fitoplancton - 800 ± 400
lac temperat 800 ± 400
lacuri poluate temperat 2400 ± 1200
ape dulci temperat 2400 ± 480
macrofite submerse tropical 6800 ± 1700
ape marine temperat 11600 ± 1740
tropical 14000 ± 2100
copaci cu frunze 4800 ± 1200
căzătoare temperat
păduri
conifere 20000 ± 4000
tropical 14000 ± 2100
anuale plante agricole temperat 8800 ± 1320
perene 12000 ± 2400
anuale tropical 12000 ± 2400
perene 30000 ± 4500
temperat 17100 ± 3400
mlaştini sărate
tropical 30000 ± 4500
[Simonescu si Stanescu, 2005]
 Producţia secundară

• Producţia secundară - energia acumulată în biomasa organismelor

heterotrofe (organisme care îşi sintetizează materia celulară din materie
organică, ce reprezintă atât sursă de energie, cât şi sursă de carbon).

• Producţia secundară - producţia realizată de consumatori.

• Producţia secundară provine din producţia primară netă realizată de

plantele fotosintetizante, bacteriile fotosintetizante şi chimiosintetizante.
• Viteza transferului de energie sub formă de hrană prin intermediul
lanţurilor trofice şi acumularea ei sub formă de biomasă reprezintă
productivitatea secundară.

• Eficienţa producţiei secundare (nete) - raportul dintre producţia

secundară şi energia asimilată.

• La animalele fitofage eficienţa este mai mare faţă de animalele carnivore

deoarece animalele fitofage având suficientă hrană (plante) nu fac
anumite deplasări în căutarea ei deci energia cheltuită este mică.
• Eficienţa unui nivel trofic al consumatorilor constituie eficienţa ecologică
- raportul dintre producţia secundară a nivelului trofic respectiv şi
producţia nivelului precedent.

• Eficienţa depinde de structura nivelurilor trofice şi este mai mare în cazul

în care nivelul trofic conţine un număr cât mai variat de specii fitofage
deoarece producţia unui astfel de nivel va fi mai mare faţă de nivelul în
care speciile de animale sunt mai puţin diversificate.

• Eficienţa ecologică are valori cuprinse între 5 şi 20%.

 Circulaţia materiei în ecosisteme

• Depinde de structura ecosistemului ca urmare de structura biocenozei şi

biotopului.

• Se realizează în ambele sensuri.

• La nivelul biotopului circulaţia elementelor chimice se realizează prin

intermediul soluţiilor apoase sau al gazelor, iar la nivelul biocenozei prin
lanţurile trofice.

• Organismele vii acumulează elementele chimice din mediul înconjurător,

le reţin o perioadă de timp, şi apoi le eliberează din nou în natură.
• Trecerea elementelor chimice din biotop în biocenoză se face selectiv.

• Selectivitatea este realizată de producătorii primari. O parte din

elementele chimice sunt reţinute şi utilizate în sinteze pe nivelurile trofice
superioare, iar o altă parte este eliminată sub formă de deşeuri
metabolice.

• Eliminarea este, de asemenea, un proces selectiv.

• Transferul elementelor chimice din biocenoză în biotop are loc prin

procese de respiraţie, transpiraţie, excreţie, fecale, prin organismele
animale sau vegetale moarte, iar transferul elementelor chimice din
biotop în biocenoză se realizează prin mineralizarea substanţelor organice
de către descompunători, fotosinteză.
• Răspândirea substanţelor naturale sau poluante la suprafaţa pamântului
se analizează prin intermediul modelelor geochimice sau a circuitelor
elementelor, care prezintă o deosebită importanţă în evaluarea
modificărilor ce pot surveni în urma intervenţiei umane în fluxul acestora.

• Circuitele elementelor se referă în special la rezervoarele (sferele) între

care se realizează schimbul de substanţă, modalităţile de transfer ale
acestora, debitele de transfer şi timpii de staţionare în fiecare din
rezervoare.
 Relaţii la nivelul ecosistemelor

Între speciile (populaţiile) care compun o biocenoză se stabilesc anumite relaţii

directe şi indirecte precum şi relaţii între populaţii şi mediul lor de viaţă.

Relaţii intraspecifice - ȋntre indivizi aparţinând aceleiaşi specii;

Relaţii interspecifice - ȋntre indivizi aparţinând unor specii diferite.

Relaţiile interspecifice directe şi indirecte au efecte asupra modului de organizare,

de funcţionare, asupra transferului de informaţie, asupra cantităţii şi calităţii
producţiei biologice din ecosistem.
I. Relaţiile interspecifice cu efect direct
neutralismul;
competiţia;
cooperarea (protocooperarea, mutualismul);
comensalismul;
amensalismul;
parazitismul;
prădătorismul

II. Relaţiile interspecifice cu efect indirect

Relaţiile interspecifice fabrice sau de construcţie
Relaţiile interspecifice forice sau de transport
Relaţiile interspecifice de apărare
Relaţiile interspecifice legate de reproducere

III. Relaţiile interspecifice trofice se referă la relaţiile

legate de hrană
 Neutralismul
Relaţiile de neutralitate dintre două specii din cadrul biocenozei. Nu se
influenţează şi nu folosesc aceelaşi tip de hrană.

Ex. – iepuri, căprioare şi broaşte care trăiesc împreună într-o păşune

https://www.pikist.com/free-photo-ssltg/ro https://pixabay.com/ro/photos/broa
sc%C4%83-iarba-natura-vara-verde-
https://www.pikist.com/free-photo-sfnjk/ro 3386385/
Competiţia

- relaţiile de concurenţă, de întrecere între indivizii a două sau mai multe

populaţii ale unei biocenoze.

- activităţi trofice (ex. liliecii si randunicile care se hranesc cu insecte)

- activităţi de altă natură cum ar fi adăpostul, teritoriul

Ex. Competiţia între leu şi hienă

https://commons.wikimedia.org/wiki
/File:Panthera_leo_%26_Crocuta_cro
cuta.jpg

https://commons.wikimedia.org/
wiki/File:Fighting_Hartebeest.jpg
Ex. Competiţia între două
antilope (intraspecifică)
Competiţia
Salamandra verde (Carolinensis Anolis) originară din sudul Statelor Unite. În
anii 1960, salamandrele maro (Anolis Sagrei) au fost introduse din Cuba.
Ex. competiţie pentru resurse de habitat şi hrană, şi se pare că speciile exotice
Anolis Sagrei au strămutat speciile native din unele spaţii fizice, cum ar fi
arbuşti mai mici şi iarbă.

Salamandrele verzi→ în copaci şi frunziş - salamandrele maro nu. Acest rezultat

a concurenţei este cunoscut sub numele de partiţionare a resurselor.

https://commons.wikimedia.org/wiki/File: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Cuban_B
Anolis_carolinensis_by_Jeff_Heard.jpg rown_Anole_(Anolis_sagrei)_(8592690316).jpg
• Competiţie de interferenţă - are loc în lumea păsărilor de mare, cum ar fi
de exemplu o pasăre de mare (jaegerul parazit (Stercorarius parasiticus))
care urmăreşte un pescăruş care a prins recent un peşte până când
victima regurgitează hrana, iar jaegerul i-o ia şi o mănâncă.

Stercorarius parasiticus

https://www.flickr.com/photos/92416586@N05/22389012382

• Competitia de exploatare (organismele care sunt în competiţie nu se

întâlnesc unul cu celălalt ) - atât liliecii cât şi rândunicile se hrănesc cu
insecte, dar nu se află în competiţie deoarece liliecii se hrănesc noaptea,
iar rândunicile se hrănesc ziua.
• Consecințele competiției interspecifice

• Influență asupra repartiției geografico-ecologică a speciilor

• Influență asupra localizarii biotopice
• Influență asupra evoluției populaţiilor
• Influență asupra evoluției biocenozei
• Cooperarea

• Într-o biocenoză între două specii diferite se stabilesc anumite relaţii prin
care fiecare profită de pe urma celeilalte.

• Ex. crabul sihastru si actinia care se fixeaza pe partea dorsala a crabului si

astfel deplasarea actiniei se face mult mai rapid, iar crabul este mult mai
bine aparat prin prezenta actiniei.

https://commons.wikimedia.org/wiki/File https://commons.wikimedia.org/wiki/File
:Hermit_Crab_(3857739534).jpg :Actinia_equina_(Boulogne-sur-Mer).jpg
Cooperare intre albina si floare

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:PikiWiki_Israel_37479_
bee_at_work.jpg
• Cooperarea se clasifică în:
• protocooperare şi
• simbioză sau mutualism.

• Protocooperarea - Convietuirea este de scurta durata, nefiind obligatorie. În

acest caz speciile pot exista şi separat, nici una dintre ele nedepinzând de
cealaltă (crocodilii şi dentiştii acestora – păsările Cursorius).

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Cursorius_rufus00a.jpg
• Simbioza (mutualismul) - este o relatie obligatorie, ambele populatii
profitand de pe urma convietuirii.

• Acest tip de relatie este foarte raspandita in natura, majoritatea speciilor

convietuind cu altele interacţiunea fiind pozitivă asupra ambelor populaţii.

• Simbioza este o relaţie de obicei temporară (relatia dintre flagelate

(protozoare) si termite (insecte xilofage – consumatoare de lemn), flagelatele
se adapostesc in termite, iar termitele utilizeaza enzimele celulozolitice
secretate de flagelate.

• Siombioza:
• ectosimbioză şi
• endosimbioză.

• In ectosimbioză simbiontul trăieşte în corpul gazdei, în interiorul tractului

digestiv sau în vasele glandelor exocrine. In endosimbioză simbionţii trăiesc în
spaţiul intracelular al gazdei.
 Simbioza (mutualism) dintre corali şi zooxanthellae – alge fotosintetice care
traiesc in tesuturile coralilor
(sym = cu, împreună; bios = viaţă)

Cele mai multe dintre speciile corali sunt organisme simbiotice. Aceste organisme
marine găzduiesc alge microscopice din genul Symbiodinium, cunoscute sub
numele de zooxanthellae. Algele acestea consumă reziduurile fiziologice eliberate
de către corali, cum ar fi dioxidul de carbon și unii compuși ai azotului. În schimb,
ele produc mai mult de 90% dintre substanțele nutritive necesare existenței
coralilor, prin fotosinteză.

Peste clown, corali Muschi, licheni, fungi Furnici, zmeur, insecte

https://www.pxfuel.com/en/free-photo-iurwv https://www.pikist.com/free- https://www.pxfuel.com/en/free-

photo-syjhh photo-qdhuy
 Endomycorrhizae

Ciuperci simbiotice care trăiesc parţial în

interiorul celulelor rădăcinilor plantelor gazdă

https://thegreenthumb20.files.wordpress.com/2014/03/mycorrhiza.jpg

Ectomycorrhizae in radacinile copacilor

Ectomycorrhizae pe rădăcinile copacilor - dorite

de rădăcinile copacilor şi arbuştilor
determinand forma ramificata a acestora.
Rădăcinile - foarte eficiente la absorbţia de
fosfor, alţi nutrienţi şi apă.

https://en.wikipedia.org/wiki/Ectomycorrhiza
• Comensalismul
(lat. Con = împreună, mensa = a aranja o masă) - relaţia unilateral neutră şi
relaţia unilateral pozitivă dintre indivizii unei specii şi indivizii unei alte specii
din biocenoză.

• o plantă sau un animal poate servi fiecare în parte drept suport sau adăpost
pentru organismele altei specii.

• Specia care are acţiune pozitivă - comensal,

• specia care serveşte drept suport reprezintă gazda.

• (ex. in interiorul spongierilor in camera paleala a melcilor se pot intilni

diferite specii (larve de insecte, viermi) care consuma apa cu substantele
nutritive existente in aceste adaposturi).
Comensalism – peştele clown este protejat de tentaculele anemonelor de
prădători, iar peştele clown atrage alţi peşti cu care se vor hrăni anemonele

https://www.pikist.com/free-photo-vdeib
Comensalism
commensal, “a împărţi hrana“

În interiorul intestinelor unor specii animale şi corpul uman

trăiesc mai multe specii de comensali biocenotici:
flagelatul Chilomastix gallinarum care trăieşte în intestinul
subţire al galinaceelor şi care se hrăneşte cu bacterii, fungi şi http://tolweb.org/tolarchive/9742
resturi intestinale fără să afecteze negativ specia gazdă; 1/20080902/Chilomastix.html

ciliatul Balantidium coli care trăieşte la nivelul intestinului gros

la porci, şobolani, maimuţă, om şi se hrăneşte cu bacterii, fungi,
substanţe organice fără să dăuneze gazdei;
https://commons.wikimedia.or
g/wiki/File:Balantidium_coli_tr
ophozoite.jpg
protozoarul Entamoeba histolytica care trăieşte în intestinul
gros al omului, câinelui, pisicii şi rozătoarelor
de laborator

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Entamoeba_histolytica.jpg
• Formele comensalismului

• Forezia: utilizarea unui al doilea organism pentru transport.

• Exemple de acest tip de comensalism îi prezintă remora într-un rechin
sau ploşniţele în excremente;

• Inquilism: utilizarea unui al doilea organism pentru adăpost.

• Exemple de acest tip de comensalism îi prezintă florile epifite cum ar fi
orhideele care cresc în copaci sau păsările care trăiesc în scorburile din
copaci;

• Metabioza: între cele două organisme există o dependenţă indirectă.

• Un anumit organism îşi procură hrana sau îşi stabileşte adăpostul într-un
organism mort. Un exemplu de metabioză îl prezintă crustaceele
decapode care utilizează scoicile pentru a-şi proteja corpul.
• Amensalismul se referă la oprirea reproducerii unor indivizi dintr-o
specie (amensalul) de prezenţa indivizilor unei alte specii (inhibitorul).

• Inhibare - datorată unor produşi generaţi de anumite specii. De

exemplu substanţele eliminate în mediu de bacterii, alge, unele plante
superioare, unele animale au efect inhibitor asupra dezvoltării
indivizilor unei alte specii.

• Relaţia de tipul amensalismului este o relaţie accidentală, de scurtă

durată.

• Amensalism – Nucul negru (Juglans nigra) produce compuşi în

rădăcinile sale care inhiba dezvoltarea altor pomi şi arbuşti - alelopatie
Unii autori numesc acest tip de relaţie antibioză, iar alţii competiţie cu sens unic.

• În funcţie de tipul speciilor între care au loc relaţiile de antibioză şi de

natura substanţelor care produc inhibarea, amensalismul:
• amensalism prin substanţe toxice – două specii de microorganisme în cazul
în care una dintre specii secretă o substanţă nocivă care inhibă sau omoară
indivizii celeilalte specii; aceste substanţe se numesc antibiotice;

• amensalism prin coline – plante superioare; în acest caz una dintre plantele
superioare elimină substanţe nocive (coline) care determină inhibarea
creşterii celeilalte specii de plante superioare;

• amensalism prin fitoncide – între o plantă superioară şi un microorganism;

prin substanţele pe care le secretă planta superioară determină inhibarea
dezvoltarii microorganismelor. Acest tip de substanţe denumite fitoncide
se găsesc în tomate, castraveţi, ceapă.

• amensalism prin marasmine – în acest caz specia care determină inhibarea

este o specie de microorganisme, iar amensalul este reprezentat de specii
de plante superioare. Marasminele sunt substanţe secretate de
microorganisme ce au ca efect veştejirea frunzelor plantelor superioare.
• Prădătorismul se stabileşte între două vieţuitoare dintre care una numită
prădător are avantaje pozitive, iar cea numită pradă suferă efecte
negative.

• Termenul de prădător - orice specie care se hrăneşte pe seama alteia, pe

care mai întâi o omoară şi apoi o consumă.

• Prădătorismul poate avea consecinţe evoluţionare şi ecologice importante

pentru ambele specii (prădător şi pradă).

• Prădătorismul are efecte asupra structurii şi funcţiilor comunităţilor şi

ecosistemelor.
 Prădătorism

leul (Panthera leo) ucide şi consumă specii pradă în acest caz bivolul
(Syncerus caffer) (preda = pradă, a prăda)

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Leones_(Panthera_leo)_deborando_un_b%C3%BAfalo_africano_negro_(
Syncerus_caffer_caffer),_parque_nacional_de_Chobe,_Botsuana,_2018-07-28,_DD_94-96_PAN.jpg
 Parazitismul
se stabileşte între două organisme ce aparţin unor specii diferite.
Această relaţie are efect pozitiv asupra parazitului şi efect negativ pentru
gazdă. Parazitul profită de pe urma gazdei, îşi ia de la toate cele necesare
vieţii.

• Paraziţii:
- care trăiesc în corpul gazdelor se numesc endoparaziţi,
- cei care nu trăiesc în interiorul gazdelor ci în afara acestora se
numesc ectoparaziţi.

• Un organism parazit care-şi omoară gazda se numeşte parasitoid.

 Parazitism

Dodder (Cuscuta) – un parazit care produce seminţe

încolăcit în jurul afinelor (para = alături, lângă; sitio =
hrană)
https://www.needpix.com/photo/1542649/parasite-dodder-
cuscuta-yellow-stringy-strangling-covering-vegetation-green

Cleptoparazitismul
implică răpirea hranei de către paraziţi, fie din
interiorul gazdei, fie pe care gazdele şi-au
preparat-o pentru ei înşişi.

• Crocodilul Nilului este cunoscut că https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Lept

fură de la pisici mari și hiene. optilos_javanicus_(Nagarhole,_2010).jpg

Barza (Leptoptilos javanicus) (barza) este atacata de vulturul (Haliastur indus) care
încearcă să smulgă șarpele prins de barza.
Concluzii
Relaţiile interspecifice fabrice, forice, de reproducere,
apărare şi trofice

• Relaţiile interspecifice fabrice sau de construcţie - indivizii unei specii

folosesc ca material de construcţie indivizii altei specii sau rămăşiţele lor.

• castorii din Suedia şi Norvegia îşi construiesc baraje şi adăposturi din

trunchiurile unor arbori (Alnus incana, Betula pubescens), iar prin
activitatea lor transformă aproape în întregime mediul în care trăiesc.
• Relaţiile interspecifice forice (forezia) sau de transport

• Se stabilesc între populaţiile a două specii. Astfel indivizii unei specii din
biocenoză transportă şi răspândesc indivizii altei specii.

• fructele şi seminţele unor plante se agaţă de blana unor animale şi sunt

transportate în alte zone

Relatia dintre pestele

remora si rechin

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Nurse_shark_
with_remoras_(cropped).jpg
• Relaţiile interspecifice legate de reproducere
- o populaţie a unei specii asigură condiţiile necesare pentru construirea
cuibului sau pentru depunerea ouălelor (icrelor) populaţiei altei
specii.

Gândacul de cadavre
(Nicrophorus vespilloides)

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Nicrophorus_vespilloides
_in_dead_rodent.jpg

• Relaţiile interspecifice de apărare

- între două specii în momentul în care una dintre specii asigură
protecţia celeilalte. Aceste tipuri de relaţii se stabilesc atât între
plante şi animale, cât şi între diferite specii de animale

Peştele clown este acoperit cu mucus pentru protecţia împotriva

tentaculelor anemonelor în care se ascund.
 Anemonele pelerină se leagă de
cochilia unui melc ocupat de un
crab pustnic. Anemonele
protejează crabi în schimbul
alimentelor.

https://adlayasanimals.wordpress.com/2013/07/14/leachs-hermit-
crab-and-cloak-anemone-pagurus-prideaux-and-adamsia-palliata/
 Relatii interspecifice trofice
• Într-o biocenoză speciile se pot grupa într-un anumit număr de trepte
(verigi) care le separă de producătorii primari. La rândul lor, fiecare specie
consumă şi este consumată de altă specie constituind lanţuri trofice.

• Cele mai simple lanţuri trofice cu puţine verigi se întâlnesc în ecosistemele

cu diversitate redusă.

• Numărul nivelurilor trofice într-o biocenoză variază.

• Cea mai simplă biocenoză are cel puţin trei niveluri trofice.

Ciclul trofic
substanţe abiotice → producători → fitofage (consumă hrană vegetală) →
zoofage → carnivore de vârf → descompunători (microorganisme
heterotrofe care transformă cadavrele şi deşeurile vegetale şi animale în
substanţe simple accesibile autotrofelor, de exemplu bacteriile, ciupercile
microscopice şi unele protozoare) → substanţe abiotice.
• Reţeaua trofică (în limba engleză food web) este un sistem complex de
relaţii energetice (surse de hrană) dintre populaţiile unei comunităţi,
ţinând cont că fiecare populaţie împarte resursele de hrană cu alte
populaţii.

• O reţea este alcătuită din mai multe lanţuri trofice care reprezintă modul
de transfer succesiv al energiei de la o categorie de producători primari la
nivelurile trofice superioare (în limba engleză food chain).

• Un astfel de lanţ trofic este: plante – ierbivore – om.

Reţea trofică într-o apă curgătoare

[Simonescu si Stanescu, 2005]