1.3.

4 Notiuni Fundamentale despre ecosisteme

1.3.4.1 Notiunile de mediu, factori ecologici si biotop

A) Mediul, in sens larg, este totalitatea lucrurilor materiale, evenimentelor si energiilor
de care depinde viata unei finite. (Racovita 1929)
Conform acestei definitii,mediul unui organism vegetal sau animal este un sistem infinit
care cuprinde atat forte planetare cat si cosmice.
Prin conectarea campului energetic

al pamantului cu cel al cosmosului rezulta un

fenomen cosmo-biologic sau o impletire cosmica a tuturor evenimentelor care influenteaza viata
fiintelor vii.Orice sistem se afla in interactiune ( nemijlocita sau mijlocita ) cu toate celelalte
existente.Un sistem poate interactiona direct cu un numar limitat de alte sisteme deci cu un
mediu noninfinit, limitat in sptiu si indirect cu toate celelalte ( Urmantev, 1966).
Mediul infinit sau general corespunde cu notiunea de mediu (Umgebung)- care pare un
sistem nediferentiat.Importanta acestiu mediu, a fortelor sale, pentru viata unei fiinte, variaza de
la o forta la alta si de la o specie la alta.
De exmplu, radiatiile cosmice determina cresterea ratei mutatiilor la plantel ce cresc in
munti, la mari inaltimi.Pentru acestea radiatiile cosmice reprezinta un factor vital , comparative
cu importanta lui pentru plantele ierboase in zona de ses.Desimea planteror este un factor mult
mai important pentru acestea din urma.Ea determina cantitatea de lumina care ajunge la sol.
Raportand notiunea de mediu nu numai la un organism individual, ci la nivel
supraorganismic, mediul general ne apare structurat ca o formatiune multidimensionala.
Structura mediului supraindividual este foarte complexa, se distend opt trepte sau planuri
de structura:

a) mediul cosmic fortele fizice extraterestre, apartinand unor corpuri astrale, spatiului cosmic
( radiatia solara formata din caldura si lumina , radiatia cosmica, lumina selenara, pulberea
cosmica );
b) mediul geofizic fortele fizice terestre care depend de structura Terrei ( campul gravitational si
campul magnetic al pamantului, miscarea coloanelor de aer);
c) mediul orografic- cuprinde formele de relief ale scoartei terestre;
d) mediul hidrologic- cuprinde intreaga hidrsfera ( apa sub toate formele sale fizice)
e) mediul edafic solul ca mediu de viata al plantelor animalelor, microorganismelor
f) mediul geochimic- cuprinde combinatiile chimice din invelisul superficial al planetei, care ii
confera o configuratie chimica definite
g) mediul biocenotic- cuprinde structura interna a biocenozei, sitemul de interactiuni biogene
intre specii
h) mediul biochimic- este dat de metabolitii excretati in mediul geochimic si rezultati din
activitatile fiziologice ale vietuitoarelor ca produsi reziduali ai metabolismului.
Fiecare specie alege din mediul general un spatiu finit, acele elemente care sunt in
concordanta cu natura sa biologica. Se formeaza astfel in mediul general mai multe cercuri
functionale, mediii aflate in preajma unei specii- numite si medii specific sau medii eficiente.
Un mediu specific cuprinde acele componente ale mediului general cu influnta directa
asupra vietii unui organism viu.
B) Factorii ecologici
Factorii care influenteaza organismele vii se numesc factori ai mediului. Acestea nu
trebuiesc priviti in sens material, ci intr-unul energetic, deoarece reprezinta fortele motrice , care
duc la un effect, la o transformare a starii sistemului. Chiar daca au sens substantial, fiind biotici
sau abiotici ei trebuiesc numiti biogenic si abiogeni si in general factori ecologici.Nu exista
factori exclusiv abiogeni.Chiar si factorii ca temperature sau lumina sunt modificati in sens
biogen de catre covorul vegetal.

Dupa Maelzer, mediul este alcatuit din: component si modificatori.

Componentul este un fragment al mediului material sau un proces care influenteaza
direct si nemijlocit existenta,supravetuirea si reproducerea unui organism viu.
Modificatorul influenteaza numai mijlocit organismul dat, prin transformarea,
influentarea componentelor mediului cu care vietuitoarea vine in contact direct.
De exemplu, uliul este un component al mediului pentru pasarelele pe care le vineaza, iar
parazitii intestinali ai uliului, ca si ectoparazitii sai sunt factori sunt factori modificatori pentru
pasari, ei influentand componentul- uliul prin reducere numerica.
Continutul notiunii de factori ecologici, precum si semnificatia acestora, actiunea lor
asupra organismelor vii are o deosebita im[portanta pentru specialistul in protectia mediului.
Factorii ecologici sunt, deci, toate fortele abiogene si biogene cuprinse in toate cele opt
planuri de structura ale mediului general.
Insusirea lor exhaustive este, practice, imposibila, dar se impune o inventariere cat mai
complete a acestora, precum si cunoasterea cat mai exacta a modului cum fiecare dintre ei
actioneaza nemijlocit sau mijlocit asupra vietuitoarelor.
Din domeniul mediului cosmic , pot fi considerati factori ecologici:
-

radiatia solara termica (insolatia), ca factor climatic temperature;

radiatia luminoasa, ca factor climatic lumina, sub aspectul duratei de iluminare,
intensitatii luminii si al calitatii (compozitiei spectrale); poate fi considerat factor

ecologic fiecare tip de radiatie din aspectul vizibil;

radiatia selenara (fazele radiatiei selenare, intensitatea acesteia);

Din domeniul mediului geofizic, pot fi considerati factori ecologici:

-

forta geavitationala;
campul magnetic al terrei;
curentii de aer (vanturile), viteza lor, gradul de incarcare cu diferite suspensii solide,

aerosoli, chimicale;
compozitia atmosferei terestre in diferite gaze ( O2, CO2, N ) si vapori de apa;

Din mediul orografic, factori ecologici importanti sunt:

-

megarelieful,macrorelieful, mezorelieful, micro si monorelieful (datorate diferentelor

de nivel);
marimea pantei;
expozitia pantei;

Din mediul edafic, factori ecologici numerosi actioneaza asupra vietuitoarelor:

tipul de sol, caracteristicile profilului si ale orizonturilor;

textura si structura solului;
gradul de afanare sau de tasare;
continutul in apa si aer;
conductivitatea hidraulica a solului;
regimul termic;

Din mediu hidrologic se detaliaza o multime de factori ecologici,ca:

regimul precipitatiilor, ca factor climatic;

umiditatea relative a aerului atmosferic ca factor climatic;
bilantul hidrologic si regimul hidric al solului;
continutul in apa a diferitelor produse folosite ca hrana;
temperature apei, viteza acesteia, limpezimea acesteia, grosimea stratului de apa, etc.

Din mediul geochimic, fiecare atom sau substanta obisnuita constituie un factor ecologic, ca si
raporturile dintre acestia,reactia solutiei:
-

continutul in azot;
continutul in fosfor;
continutul in potasiu;
continutul in oxigen;
continutul in calciu;
raportul C/N;
raportul N/p;
reactia solutiei solului;

In ce priveste mediul biocenotic,fiecare vietuitoare poate constitui un factor ecologic pentru una
sau pentru toate celelalte,atunci cand:
-

se afla in competitive pentru aceiasi sursa de hrana;

reprezinta sursa de hrana (prada), parazit sau pradator pentru alta;
reprezinta gazda intermediara pentru paraziti;
reprezinta specie mutual (care o ajuta pe alta in a-si procura hrana sau prada )ori
comeosala (se hraneste cu resturile de la masa alteia).

Factorii ecologici din mediul biochimic sunt toti metabolitii excretati in mediu:
-

toxinele si antitoxinele;
feromonii de agregare, sexuali,de urma;
substantele bioactive (enzime,hormoni stimulatori sau inhibitori);
nutrient;

Fiecare dintre acesti factori ecologici are o actiune specifica,fiind o forta care produce
diferite efecte asupra unei fiinte vii (positive sau negative) influentandu-I existent intr-o masura
mai mare sau mai mica, precum si succesul in reproducere.
Fiecare vietuitoare are cerinte variabile fata de factorii ecologici, differentiate dupa
varsta, sex, stare fiziologica.
Chiar si diferitele procese metabolice din corpul aceleiasi vietuitoare sunt influentate
diferit de aceiasi factori ecologici ( ritmul si intensitatea fotosintezei, a respiratiei, al
digestiei).Pentru om si regnul animal factorii ecologici au influenta diferita asupra
comportamentului (fiziologic,sexual,social).
Urmarirea evolutiei calitatii mediului sub impactul uman prin monitorizarea factorilor
ecologici trebuie sa se refere la toti acei factori si nu doar la un numar limitat de factori climatici
sau chimici poluanti.El trebuie sa cuprinda un monitoring al fondului genetic care necesita
mediul biogenetic si biochimic, precum si al factorilor chimici si climatici care tin de cele trei
medii anorganice (atmosfera, apele si solul).
Notiunea de biotop are intelesuri variate:
In sens restrans se numeste biotop spatiul in care se infiinteaza un organism individual
vegetal sau animal, impreuna cu toti factorii de mediu care actioneaza asupra sa.

Din punct de vedere botanic, biotopoul este locul de crestere a plantei, statiunea sau
habitatul.
In sens mai larg, biotopul este fragmentul si tipul de relief sau apa care este sediul unei
biocenoze locul de viata al biocenozei, ansamblul conditiilor externe in cadrul carora se
infiinteaza o biocenoza.Este sensul in care vom utiliza mereu acest termen.

1.3.4.2 Notiunile de lanturi si niveluri trofice

Unitatea dintre organism si mediu are la baza, in primul rand, schimbul de substante intre
cele doua component ale ecosistemului.Substanta organica parcurge anumite trasee de la un
organism la altul, rezultand siruri de organisme inlantuite.
Lantul trofic este o unitate functionala de transformare si circulatie a hranei. El este
format din organisme diverse din punct de vedere taxonomic, dispuse liniar, in lant, fiecare eriga
a lantului avand comportament trofo-fiziologic diferit.
Exemplu de lant trofic:
planta ierboasa insecat fitofaga pasare insectivore pasare rapitoare
Organismele din diverse lanturi trofice care indeplinesc acelasi tip de activitate, ocupand
aceiasi pozitie in lantul trofic deoarece folosesc acelasi tip de hrana, formeaza nivelurile trofice.
Exemplu: cerbul, soarecele de padure si plosnita cerealelor, desi reprezinta grupe de
animale diferite, consumand toata hrana vegetala vie, fac parte din acelasi nivel trofic.
Vietuitoarele se impart in doua niveluri trofice mari:

Nivelul autotrofelor al plantelor verzi cu clorofila care prin fotosinteza produc

material organica si al metilotrofelor ( bacteriile chemosintetice care prin alte
activitatile trofice decat fotosinteza produc materie organica ). Toate acestea
constituie producatorii lantului trofic.

Nivelul heterotrofelor al organismelor vegetale sau animale care sunt incapabile de

a produce materie organica din combinatiile minerale. Ele se hranesc cu combinatiile
organice din tesuturile vii vegetale sau animale sau cu materie organica moarta..Din
acest motiv acesta este nivelul consumatorilor.

Consumatorii se grupeaza in trepte , dupa tipul de hrana, astfel:

-

consumatori primari fitofage, ierbivore;

consumatori secundari zoofage;
consumatori tertiati care-I consuma pe cei secundari;
descompunatori care degradeaza substanta organica moarta in combinatii minerale,
anorganice, prin oxidare sau reducere.

In realitate este greu de incadrat diferitele specii in unul sau altul din acele trei niveluri,
deoarece conditiile concrete de existent le face sa se situeze cand pe un nivel trofic, cand pe altul.
Multe animale din nivelul doi sau chiar trei devin fitofage cand lipseste hrana animala.
Un nivel trofic aparte il reprezinta saprofagele sau detritofagele care pun in circulatie
prin lanturile trofice materie organica moarta si care sunt biofagi reprezentanti ai microfaunei.
Ei apartin de grupuri taxonomice extreme de variate: microartropode, gastele salbatice, reni.

1.3.4.3. Factorii limitativi: semnificatie, legi

In cadrul unitatii viata-mediu, dezvoltarea substantei vii este limitata de factorii de mediu
(ecologici) din toate planurile de structura ale acesteia.
Actiunea acestora este exprimata prin mai multe legi. Se numeste limitative un factor al
mediului care are effect inhibitor asupra plantelor si animalelor, atunci cand se afla in
concentratii prea mari sau prea mici.
a.Legea tolerantei
Nici un factor ecologic nu actioneaza limitative in permanenta, ci numai atunci cand
concentratia sa depaseste anumite marimi numite limite de toleranta pentru substanta vie.
Acest adevar este exprimat in legea tolerantei (Shelford-1913): succesul unei specii in biotope va

fi mxim atunci cand se va realiza pe deplin cantitativ si calitativ, complexul in conditii de care
depinde reproducerea sa.
Mediul ideal, in care sunt prezente toate conditiile externe cu valorile cele mai favorabile,
este numit optim favorabil. Deoarece valoarea optima a tuturor factorilor in acelasi moment este
practice irealizabila, succesul si numarul de indivizi ai specie depinde de gradul de abatere al
unuia sau mai multor factori de la gradul optimal.
Optimul ecologic are urmatoarele component:
-

optim climatic coincidenta valorilor optime ale temperaturilor, umiditatii si a altor

factori climatici la momentul potrivit.

optim chimic- sortimentul complet, indestulator si raporturile cantitative cele mai
favorabile pentru viata, intre elementele chimice dintre sol si apa (pentru plante si

pesti).
Optim sinecologic configuratia favorabila a conexiunilor biocenotice, absenta
factorilor inhibitori (paraziti,agenti inhibitori, pradatori).

Optimul climatic singur nu poate asigura echilibrul sistemului.La fel si optimul chimic si
sinecologic.
De exemplu, rozatoarele, in conditii climatice optime pot da populatii mari numai atunci
cand le lipsesc pradatorii si parazitii. In Europa iepurele de vizuina nu creeaza o problema
deoarece nu se realizeaza optimul sau sinecologic.
Optimul climatic sic el sinecologic sunt strans conectate intre ele. De exemplu, in apele
Marii Negre, in conditii hidrometeorologice nefavorabile microcrustaceele se dezvolta intarziat.
Ele fiind hrana principala a alevinilor de hamsie (Engraulis encrassioholus), aceasta,
hamsia,scapa momentul optimului sau sinecologic si reduce numeric populatia, iar crustaceele
ajung la optim sinecologic si-si maresc numeric populatia.
b.Legea minimului
Un singur factor al mediului, aflat in conditii de maxim sau minim poate exercita
controlul asupra substantei vii. Dar factorul aflat in concentratie minima poate influenta puternic
dezvoltarea substantei vii. Si concentratia excesiva a celor mai favorabili factori este daunatoare.

Reactia organismului vii la variatiile factorilor de mediu este data de o curba a tolerantei
cu trei puncte cardinale.
Valorile minime si maxime ale unui factor delimiteaza zona de toleranta, amplitudinea de
variatie a factorului, suportabila de catre substanta vie.Amplitudinea zonei de toleranta depinde
de specie, curba tolerantei fiind specifica, dar si de faza ontogenetica sau procesul metabolic
asupra caruia actioneaza factorul.
De exemplu:
-

pentru graul de toamna optimul de temperature este de 18-20 C, iar zona de

toleranta intre 13-27 C ;

pentru pastravul de munte, continutul optim de oxygen in apa este 7-11 cm 3/L , la 5
cm3/L scade vitalitatea;

Actiunea limitative a factorului aflat la minimum este exprimata prin legea minimului a
lui Liebig, un caz special al legii tolerantei. Dupa Liebig, dezvoltarea plantei este dependent, in
primul rand, de factorul cel mai putin asigurat, cu concentratia cea mai scazuta. Dar ea se aplica
si lumii animale, vietii din apele continentale si marine, etc.
c.Legea interactiunii factorilor ecologici (Mitschherlich-1921)
Variatiile curbei de crestere a substantei vii sunt determinate, in final, de interactiunile
dintre factorii ecologici.Conform acestei legi,productia vegetala creste odata cu cresterea
concentratiei fiecarui factor, cu o intensitate proprie fiecaruia, astfel incat plusul de productie
devine proportional cu doza care ar trebui adaugata pentru obtinerea randamentului maxim. Ea
are o aplicabilitate limitata.
d.Lundegardh (1957) formuleaza legea relativitatii, dupa care forma curbei de crestere nu
depinde numai de factorul minim asigurat, ci si de concentratia si natura celorlalti factori
prezenti.
Exemplu: la temperature scazute (1C), crapul suporta un continut redus de oxygen al
apei.Dar la temperature ridicate scaderea continutului in oxigen are un efect letal.
e.Legea substituirii factorilor ecologici

Dupa Rubel (1930), factorii ecologici ( climatici, edafici, biogeni) sunt echivalenti si se
inlocuiesc reciproc, dar nu exista o echivalenta absoluta a factorilor.Formularea are la baza
constatarea ca diferite combinatii ale factorilor pot produce efecte similre, de unde apparent
rezulta ca ei se pot substitui.
Exemplu: la lumina slaba intensitatea fotosintezei ramane normala daca creste
intensitatea CO2.De fapt are loc doar o compensare partiala a deficitului de lumina prin excesul
de bioxid de carbon.
Dar conform legii tolerantei,concentratia foarte ridicata de CO2 inhiba asimilatia
clorofiliana.Exista deci o limita pana la care factorii ecologici se pot substitui si compensa
reciproc.
f.Relatia statistica specie-biotop
Amplititudinea zonei de toleranta a speciei fata de un anumit factor este influentata de
ansamblul factorilor limitativi.Conexiunea dintre specie si biotop nu este exprimata de valori
limita absolute, ci de oscilatiile concentratiilor anumitor factori.Relatiile viata-mediu sunt de
natura statistica, fiind exprimate prin anumiti parametri, dar stabilirea prin calcule statistice a
conexiunii specie-mediu limita, nu arata fara echivoc relatia reala specie-mediu.
Absenta unei specii oarecare dintr-un biotop nu denota obligatoriu o zona de toleranta
foarte ingusta pentru un anumit factor al biotopului.Deseori, aceasta absenta se datoreaza mai
ales concurentei fara succes cu alte specii din biotope.
Exemplu: absenta stejarului din multe biotopuri central-europene este consecinta
concurentei reusite a fagului si nu escilatiilor extreme ale factorilor climatici sau chimici.
In vecinatatea optimului ecologic substanta vie este capabila sa reziste presiunii factorilor
limitative.Pe masura ce mai multi factori se indeparteaza de optim, scade si capacitatea de
rezistenta.
In vecinatatea pessimului, aparitia unor factori limitativi poate avea efecte drastice,
efectul limitative total poate fi mai mare decat suma efectelor factorilor singulari ( conform legii
interactiunii sinergice).

2.2.1.2 Biosfera si metabolismul planetei

Dependentele reciproce si interactiunile dintre componentele biosferei determina
integralitatea acesteia, ca sistem planetar, transformarile unui component avand repercursiuni
asupra tuturor celorlalte.
Biosfera functioneaza ca un sistem cosmico dynamic deoarece la toate interactiunile din
interiorul say participa si energia solara.
Fluxul de substanta care strabate intreaga biosfera este conectat la marele circuit al
materiei planetare, care reuneste invelisul exterior al Pamantului cu geosferele profunde.
Substanta vie participa la transferul atomilor intre geosferele superficiale si cele
profunde.
Prin procese biogene, zona proceselor geochimice superficiale se imbogateste in
combinatii de siliciu si aluminiu.Sistemele moleculare de siliciu si aluminiu actioneaza ca
acumulatori de energie radianta.Aceasta ernergie este transmisa in profunzime prin deplasarea pe
verticala a combinatiilor de Al si Si ( participarea indirecta a lumii vii ).
Dar substanta vie participa si direct la marele circuit planetar.Evenimentele geotectonice
violente ( cutremure, formare de falii ) fac ca rocile sedimentare, impreuna cu materia organic
ape care o contin sa ajunga in geosferele profunde, unde sunt transformate in roci metamorfice si
apoi topite.Astfel, atomii care erau integrati in subtanta vie ajung in magma.Ei pot preveni, insa,
in circuitul superficial, in zona de hipergeneza, prin eruptiile vulcanice ori prin dezagregare
radioactive spontana.Are loc astfel, metasomatoza,acumularea de roci eruptive si sedimentare
din noile minerale, ai coror atomi provin in geosferele profunde.
Dup metasomatoza substanta din minerale este din nou dizolvata in apa freatica Rezulta
ca toate geosferele sunt interconectate prin metabolismul

lanetar, adica prin schimbul de

substante si energie intre geosferele superficiale si cele profunde.Metabolismul superficial din

invelisul de alumino-silicati al Pamantului dominat de procese biochimice apartine, deci
metabolismului planetar.

Biosfera functioneaza ca un sistem deschis, capabil de a intretine schimbari de substanta

si energie cu intreg globul pamantesc si cu cosmosul.Inca nu se cunoaste daca pulberea cosmica
este inclusa in fluxul de substanta al biosferei.

CAP.III. ECOSISTEMUL
3.1.Definitia, geneza si evolutia ecosistemelor
Ecosistemul reprezinta unitatea functionala fundamentela a biosferei care integreaza viata
si mediul intr-un tot unitar.El cuprinde intreaga substanta vie dintr-un spatiu finit (plantele,
animalele, ciupercile, bacteriile, virusurile) , apoi substanta organica moarta, precum si parti ale
scoartei terestre (substrat, apa, aer). Cu alte cuvinte el reuneste intr-un tot unitar biotopul si
biocenoza.
Ecosistemul este caracterizat prin diferite interactiuni ele membrilor sai, ca si printr-o
structura proprie. Este un laborator natural in care se acumuleaza si se transforma substanta si
energia.O padure de molid, o cultura de porumb sunt ecosisteme.Intr-o cultura de porumb,
plantele de porumb, buruienile specific, ciupercile si insectele daunatoare sunt component ale
biocenozei, iar substratul solid, apa, aerul sunt elemente ale biotopului.
Nu orice combinatia viata-mediu poate fi considerate un ecosistem. O baltoaca efemera
cu apa de ploaie in care traiesc diferite vietuitoare nu este un ecosystem, deoarece nu are o

stabilitate in timp si un circuit propriu al substantei.Ea poate devein, in timp, un ecosistem daca
balta devine permanenta chiar si atunci cand suprafata ei este restransa.
Conditie ca o combinatie viata-mediu sa devina ecosystem este ca volumul schimburilor
de substanta si energie din interiorul combinatiei sa fie mai mare decat cel al combinatiei cu
exteriorul.Aceasta asigura autoreglarea si echilibrul dinamic.
Fortele si relatiile care dau unitatea functionala a ecosistemului se numesc factori de
integrare, de unificare.Pentru ecosistemele terestre principalii factori de integrare sunt:

conformatia scoartei terestre;

istoria geologica a regiunii.

Ecosistemul se intemeiaza pe conexiunea functionala, mai ales trofica, a vietii si mediului.

Notiunea de biogeocenoza, folosita ca sinonima cu ecosistemul,referindu-se la un fragment

de scoarta terestra in care sunt reunite elementele biocenoza si parti din cele trei geosferere
(litosfera, hidrosfera si atmosfera) prin interactiuni

uniforme si stabile,nu reflecta relatiile

trofoenergetice si nu reprezinta ecosistemul in dinamismul sau.

De exemplu, o stanca de pe malul marii cu pasarile ce o populeaza este o biogeocenoza care
se integreaza in ecosistemul format de stanca, pasari si apa marii cu pestii care traiesc in ea si cu
care se hranesc pasarile de pe stanca.
Geneza ecosistemelor,evolutia lor
Mai intai a fost biotopul-planeta desprinsa din nebuloasa solara situata la 150 milioane
km de pamant,astrul care-I dadea caldura si lumina.Coacervatele initiale ( biocenoza Oceanului
Planetar) impreuna cu acest biotope au format ecosistemul primitive al Terrei, dar substanta vie
s-a diversificat concomitent cu diversificarea locurilor pe care acesta le popula su au aparut astfel
noi ecosisteme bazate pe fotosinteza, a caror energie initiala era foarte ridicata, provenind de la
soare. Astrul-mama, soarele,a continuat sa furnzeze baza energetica pentru noile ecosisteme tot

mai evaluate, pe masura schimbarilor produse in configuratia biotopului- invelisul extern

planetar.
Insasi viata, tot mai diversificata si mai complexa, a determinat schimbari in biotope,
aparitia animalelor si a omului imprumutand ritmuri mult mai ridicate fluxurilor energetice din
interiorul biotopului si o anumita scurgere a acestora,deci o structura anume,un anumit potential
productive si un fel characteristic de a exploata substratul inert.
Ecosistemele noi s-au diversificat repede pe categorii largi de relief si de clima in ecosisteme
tropicale, subtropicale, alpine, subalpine, pajisti, poieni, lacustre.S-au multiplicat in
progresiegeometrica relatiile dintre componentele biotopului si aceasta a dus si duce necontenit
la evolutia, schimbarea biotopului. Ori, biotopul- uniformitatea sa a fost si este matricea
sistemului.
Aceasta fiind mereu in evolutie, desigur ca si comunitatea de vietuitoare evolueaza mereu,
prin adaptare.Orice disparitie din lumea vie ce populeaza un biotope sau orice schimbare a
acesteia, determina schimbarea brusca a biotopului, ruperea evolutiei si formarea unui nou tip de
ecosisteme, ceea ce inseamna ca echilibrul dynamic este un lucru efemer, cu un character foarte
labil- fragil si oricand el poate fi interrupt, anulat, ducand la dezastre.
Orice ecosistem are, deci, o durata de viata limitata, putand avea o faza de echilibru, dar si
una de batranete si un sfarsit.
Disparitia unei specii sau a unui ecosystem nu inseamna neaparat disparitia vieti.Se nasc alte
specii,alte ecosisteme pe baza energiei initiale si a celei venita din spatiu. Analogia ecosistemviata ne ajuta sa putem cuprinde totalitatea ecosistemelor globului pamantesc.
Dar, nu putem trece cu vederea o realitate a ultimelor timpuri si anume ca dezvoltarea
ecosistemelor, desi are mai multe sensuri,se afla sub incidenta activitatilor umane.
Dupa evolutia naturala, ecosistemele actuale ale planetei au transformate in unele artificiale,
dirijate si controlate de om. Aceasta a determinat o si mai profunda diversificare, de finite, mai
greu decelabila, decat cea pe care insasi natura o facuse.

Se poate aspira, deci, la atingerea unor culmi in evolutia ecosistemelor privind rafinamentul
de structura, productivitatea tot mai ridicata, durata de viata cat mai lunga, pe masura
posibilitatilor energetice existente.
Atata timp cat ecosistemele functioneaza antientropic datorita capacitatii de a ingloba energie
solara, ele evolueaza si se maturizeaza, ajungand in stadiul de climax- de stabilitate.
Stabilitatea este data de diversitatea biocenozei, constanta factorilor de clima si potentialul
energetic inclus in fertilitatea teritoriului. Climaxul este platoul indelungat al existentei unui
ecosystem, maximum de incarcare biologica a acestuia, pe masura potentialului energetic al
biotopului.
Dupa perioada de climax, in mod firesc, urmeaza declinul lent care duce la degradarea
ecosistemului prin cresterea entropiei (pierderea de energie si informatie).Cauzele acestui declin
firesc se afla in epuizarea energiei curente a biotopului prin: retmuri ridicate in extragerea
substantelor nutritive, exporturi si migrari massive ale acestora in afara ecosistemului,incarcatura
biologica prea abundenta.

Ca urmare, ecosistemul se simplifica ajungand sa domine unele specii devoratoare sau

foarte rezistente ori cu cerinte reduse.Se schimba astfel biotopil, se acumuleaza toxine si dejectii
care duc la disparitia vechiului ecosistem.Dar biotopul continua sa poarte viata si o informative
pe baza careia da nastere unui nou ecosistem tanar, mai simplificat, dar cu o energie potentiala
mare care-i permite sa se diversifice sis a evolueze. Dar aceasta are loc in timp.
Imperativul practic devine, deci, Acela de a lungi perioada de climax a ecosistemelor,
perioada de maxima eficienta si echilibre energetice. Cum? Pe cai naturale, dar si artificiale,
gandite la nivel local, dar si planetar-global.

3.2 Studiul systematic al biocenozei si biotopului

Biocenoza si biotopul poseda fiecare calitati proprii de system, ele nefiind doar parti ale
altor sisteme mai mari.

Calitatea proprie de system rezulta din integrarea celorlalte calitati, subsisteme proprii
intr-un tot unitary, fiind insusirea abstracta si nu una substantial.Esenta sa consta din conexiuni si
canale ale informatiei intre componentele sistemului.
De aceea studiul lor trebuie sa se faca prin analiza sistemica care urmareste descoperirea
structurii interne, a dinamicii si a functiilor de pe pozitia intregului.
Fazele analizei sistemice sunt:
1. stabilirea factorilor integratori si cercetarea sistemului de pe pozitiile acestora;
2. stabilirea interactiunilor subsistemelor precum si a structurii interne a sistemului;
3. aproximarea cu ajutorul unui model mathematic a mecanismelor care pun in
functiune sistemul;
4. verificarea modelului mathematic prin intermediul calculatorului si stabilirea celui
optimal, adica structura cea mai stabile si mai operative in acelasi timp.

Pentru studiul ecosistemelor, analiza sistematica presupune trei faze:

a. descrierea biocenozei ca proiectie a biotopului, adica intregul ecosystem vazut
prin prisma biotopului ca matrices i ca factor integrator;
b. descrierea structurii biocenotice si a ecosistemului prin prisma interactiunilor
dintre specii,ca factor integrator;
c. descrierea relatiilor functionale, trofodinamice, ale ecosistemului, legate de
circulatia substantei si energiei in ecosystem
Proiectia trofodinamica are doua grade:
III-

proiectia relatiilor trofice propriu-zise (in dinamica);

proiectia structurii biochimice, a relatiilor interspecifice bazate pe metabolitii
eliminate in mediu.

Planurile de structura ale ecosistemului, supuse analizei sistemice, sunt:

a. structura de biotope (imprimata de selectia facuta de biotope asupra fondului de
specii);

b. structura spatiala data de dispoztia elementelor in spatial tridimensional, functie

de axele de coordonate;
c. structura biocenotica ( relatia cantitativa intre multimea de specii si multimea de
indivizi);
d. structura trofodinamica (retelele tofice);
e. structura biochimica;

3.2.1. Structura de biotop a biocenozei

3.2.1.1. Notiunea de biocenoza, in conexiune cu biotopul
Descrierea ecosistemului prin proiectia de biotope a biocenozei se refera la doua aspecte:
1. fizionomia si tipologia ecosistemului in functie de natura biotopului;
2. structura spatiala a biotopului;
1a.Fizionomia ecosistemului
Proiectia de biotop a ecosistemului se fundamenteaza pe idea lui Mobius, precum ca in
conditii similar se formeaza combinatii similar de specii, adica biocenoze similar. Aceasta,
deoarece biocenoza reprezinta sortimentul, combinatiile de specii atasate de anumite conditii
de existent pe care le ofera biotopul.
Cu alte cuvinte, exista o dependent a combinatiilor de specii de natura biotopului,
principiu care nu este insa,valabil atunci cand anumiti factori abiogeni parcurg oscilatii
extreme ( depasesc limitele de toleranta ale unor specii).

Este mai corect,din acest motiv, sa acceptam ideea ca asociatiile de specii care formeaza
biocenoza, rezulta din:
-

ansamblul conditiilor de existent de biotope

valenta ecologica a speciilor
Valenta ecologica a speciei este emplitudinea de toleranta a acesteia fata de escilatiile

conditiilor existente.
In acest caz biotopul actioneaza ca factor integrator. Reunind toate speciilecare au
aceeasi valenta ecologica intr-o biocenoza.
Nu orice specie se poate adapta la orice biotop.
Speciile cu valenta ecologica redusa se numesc stenotope iar cele cu valenta larga
euritope.Speciile stenotope sunt raspandite in multe biotopuri ( ramele sunt stenotope si
sunt raspandite in solurile nepoluat, cele euritope se gasesc in cele mai variate biotopuir
( papadia ).
Putem spune ca biotopul exercita o selectie severa asupra fondului de specii, el fiind
factorul care impune compozitia biocenozei.Influenta biotopului este cu atat mai puternica, cu
cat conditiile climatice sunt mai indepartate de zona lor optimala ( in afara optimului
climatic).De exemplu in Muntii Himalaia biocenozele sunt uniforme, formate din putine specii,
peste tot aceleasi.
Interactiunea dintre natura biotopului

si combinatia de specii da ceea ce numim

fizionomia sau infatisarea biocenotica a ecosistemului.Ea este imprimata de formele biotice

prezente intr-o biocenoza.
Esenta acestui concept ar putea fi exprimata astfel: viata cucereste spatial dar spatial
retroactioneaza asupra vietii, adica particularitatile mediului se regasesc in conformatia
vietuitoarelor
Corelatia dintre natura mediului si organizarea interna si externa a organismelor vegetale
si animale nu este pe deplin elicidata sub aspectul mecanismelor sale, nici astazi

De aceea numic forma biotica, la plante, de exemplu forma de crestere care are adaptari
clare la modul si economia vietii, clasificandu-le dupa patru criterii.
a.Din punct de vedre climatico-landsafto-zona, formle biotice se carcaterizeaza prin
morfologia exterioara sau habitus, care este determinat de zonele de macroclima si peisaj
(landsaft)
b.Din punct de vedere morfologic sau epharmonic (al unei adaptari), ele se diferentiaza
dupa modul propriu al conformatiei adaptive a anumitor organe, la conditiile concrete de
viata.De exemplu forme biotice de plante care au acelas system de supravetuire la seceta, ori la
frig; forme biotice de animale adaptate pentru diferite proprietati mecanine ale hranei, sau care
au un anumit system de locomotive
c.Din punct de vedere filogenetic al originii si evolutiei vom avea forme biotice rezultate
printr-o filogenie comuna ca: angisperme, gimnosperme, mamifere, pesti.
d.Din punct de vedere al biotopului, formle biotice se grupeaza in functie de
caracteristicile unui fragment de mediu sau chiar al unui singur factor local.De exemplu vom
avea plante heliofile ori selofile, ori insecte ale coroanei arborilor, alaturi de insecte de covor
ierbos.
Biotopul sustine, deci, un spectru de forme biotice care au aparut si s-au inmultit din
diferite cauze( climatice, de peisaj, de adaptare,filogenetice sau de biotop) fiind aproape
imposibil de descris in mod logic diversitatea adaptarilor, diferentele dintre ele, precum si
cauzele care le-au determinat.
Mai mult, o specie (vegetala sau animala) nu ocupa o singura pozitie intr-un unic sistem
de forme biotice, ci mai multe pozitii in mai multe sisteme, fiecare pe baza altui criteriu.
Spectrul formelor biotice reda plastic fizionomia ecosistemului, aspectului sau exterior
general.

2a.Tipologia ecologica

Biocenozele pot avea un spectru de forme biotice comun, dar pot fi, structural si
functional, diferite datorita fondului de specii variat. De exemplu padurea de fag, are, in general,
un spectru de forme biotice indentice, dare ea nu arata intotdeauna la fel (in Carpati, covorul de
ierburi este sarac solul fiind acoperit cu muschi si licheni, iar pe coasta atlantica a Europei
fagetul are un covor ierbos si foarte bogat.
Compoitia diferita a covorului vegetal oglindeste natura biotopului si in acelasi timp ea
determina formarea componentei animale a biocenozei
Biocenozele se formeaza numai atunci cand si numai acolo unde are loc o convergenta
ecologica a covorului vegetal si a fondului de animale, atunci cand ambele componente
reactioneaza similar fata de mediu si sunt reciproc adaptate (coadaptate).
Pentru studiul ecosistemului in analiza sistemica analiza taxonomica a covorului vegetal
este obligatorie.Numai pe aceasta baza se poate descrie proiectia de biotope a ecosistemului. Un
fragment de covor vegetal delimiteaza un fragment definit de spatiu si formeaza un cadru
tridimensional in care au loc interactiunile biotice.
Metoda utilizata pentru studiul covorului vegetal este cea fitocenologica.
Cu ajutorul tridimensional in care au loc interactiunile biotice.
Metoda utilizata pentru studiul covorului vegetal este cea fitocenologica.
Cu ajutorul acestei metode se stabilesc tipurile de comunitati (asociatii vegetale), pe baza
asa ziselor specii caracteristice sau fidele locului. Acestea sunt specii stans legate de un biotop.
De aceea pentru a delimita si define ecosistemele, pe langa fizionomia data de fondul de
specii si formele biotice,trebuie sa se tina seama si de configuratia terenurilor.
Fizionomia si tipologia ecosistemului sunt rezultatele interactiunii proceselor
geomorfogenetice cu fondul de specii si sortimentul de forme biotice.Ponderea revine litologiei
si reliefului, elementele cele mai stabile ale spatiului geographic care conditioneaza formarea si
distributia fondurilor vegetale.

3.2.1.2 Delimitarea spatiala a ecosistemelor

In mediu terestru limita, granita, intre doua biocenoze este fasia de teren unde inceteaza
dominant unei specii sau a unei combinatii de specii.Dar aceasta nu este lege.uneori este mai
usor sa delimitam ecosistemele (o padure de o pajiste), alteori este necesara o analiza statica a
fondului de specii
In fond nu exista o limita liniara intre doua ecosisteme, ci o fasie de tranzitie, numita
ecotop, cu conditii variate si amestecaturi de specii intre cele doua ecosisteme.Ecosistemele se
comporta ca doua centre ce difera puternic intre ele.
In zona de tranzitie se manifesta

o inalta tensiune ecologica, data de puternicile

conexiuni data de animalele din cele doua biocenoze invecinate care se deplaseaza intens in cele
doua directii, pentru surse de hrana comune.
In rare cazuri, prezenta unor factori extremi, poate constitui o adevarata bariera
ecologica,

care delimiteaza transant ecosistemele terestre. In lacuri, mari, oceane factorii

hidrologicisi configuratia substratului duc la delimitarea ecosistemelor.Si aici exista zone de

tranzitie( de apa dulce si marina) sau intre ecosistemele terestre si cele acvatice la tarm.
Acolo unde nu exista specii migratoare limitele sunt mai greu de stability,asemenea
biocenoze se numesc iteperante.( de exemplu heringul de Marea Nordului urmareste in migratiile
sale prada- crustaceul Calanu; cardurile de hering sunt urmarite de pradatorii lor -rechini, delfini,
intreaga biocenoza,cu intregul sau lant trofict, intinzandu-se pe distante lungi si trecand prin mai
multe ecosisteme diferite.
Pentru ecosistemele terestre s-a emis chiar si ipoteza continuitatii spatiale a covorului
vegetal.