M II Gospodarirea apelor

Gospodărirea apelor de suprafață

Lacul de acumulare Vidraru de pe râul Argeș (România).

Lacurile de acumulare care rețin apa în perioadele excedentare și le evacuează în

perioadele deficitare constituie cel mai însemnat tip de lucrare de gospodărire a apelor
pentru modificarea repartiției în timp a resurselor de apă
Gospodărirea apelor de suprafață are drept obiect toate formele de apă de la
suprafața solului. La rândul ei, aceasta poate fi împărțită în:
 Gospodărirea apelor pe versanți,
 Gospodărirea apelor curgătoare de suprafață,
 Gospodărirea apelor stătătoare de suprafață,
Gospodărirea apelor pe versanți
Gospodărirea apelor pe versanți se ocupă de scurgerea apelor pe versanți, înainte de a
ajunge în cursurile de apă. Acest gen de scurgere este influențat în foarte mare măsură de
modul de utilizare a solului. De aceea gospodărirea apelor se ocupă atât de alegerea acelor
tipuri de folosințe care pot duce la efectul dorit asupra regimului resurselor de apă (în general,
fie prin reținerea apei din precipitații pe aceste terenuri, fie prin reducerea vitezelor de
scurgere), cât și de soluțiile care pot compensa efectele negative create de anumite tipuri de
utilizare, de exemplu, a efectelor acoperirii cu materiale impermeabile (asfalt, beton etc.) a
unor mari suprafețe în aglomerațiile urbane. Tot în preocupările acestei ramuri intră:
 acțiunile de combatere a eroziunii solului (privită ca măsură de reducere a
debitelor solide ale cursurilor de apă) ;
 acțiunile de prevenire a alunecărilor de teren;
 combaterea și prevenirea inundațiilor provocate de viiturile torențiale, care se
produc pe cursuri de apă mici, unde scurgerea pe versanți are ponderea
majoră.
Din cauza interdependenței cu modul de utilizare a terenurilor, există o strânsă
legătură între gospodărirea apelor pe versanți și alte discipline care se ocupă de folosințele
respective cum sunt agricultura, silvicultura, sistematizarea teritoriului și altele. Deosebirea
constă în faptul că disciplinele respective au ca obiect folosințele respective în sine, pe când

1
M II Gospodarirea apelor

gospodărirea apelor pe versanți se concentrează asupra influenței acestor folosințe asupra

resurselor de apă.

Apeductul roman de la Segovia (Spania).

Derivațiile de apă care captează apa din râurile care au resurse suficiente și le
conduc spre zonele care nu dispun de resurse suficiente sunt lucrări de gospodărire a apelor
utilizate încă din antichitate.
Gospodărirea apelor curgătoare de suprafață.
Gospodărirea apelor curgătoare de suprafață are drept obiect cursurile de
apă: pâraie, râuri și fluvii. Principala preocupare a acestei ramuri o constituie mijloacele de
modificare a distribuției în timp sau pe teritoriu a resurselor de apă sau a caracteristicilor
calitative ale apelor astfel încât să se ajungă la un regim sau o distribuție teritorială care pe de
o parte să corespundă mai bine nevoilor diferitelor folosințe de apă sau altor obiective ale
activității umane, iar pe de altă parte să reducă sau să elimine efectele dăunătoare ale apelor.
Principalele mijloace prin care se realizează aceste efecte sunt:
 lacurile de acumulare, care înmagazinează apa în perioadele în care există un
exces peste cerințe și care evacuează apele în perioadele deficitare în care
resursele naturale sunt insuficiente, modificând astfel distribuția în timp a
resurselor de apă;
 derivațiile, care preiau apa din cursurile de apă care au resurse de apă care
depășesc cerințele și transportă această apă în alte cursuri de apă, ale căror
resurse sunt insuficiente, modificând astfel distribuția în spațiu a resurselor de
apă.
 îndiguirile, care limitează zonele care sunt acoperite permanent sau temporar
de apele de suprafață, constituind de asemenea un mijloc de repartiție a
resurselor de apă.
În acțiunile de gospodărire a apelor pentru satisfacerea folosințelor se poate face
diferențierea între folosințele care nu impun extragerea de apă din cursuri de apă
(piscicultura, navigația pe cursuri navigabile, amenajările hidroenergetice pe firul apei, etc.)
și folosințe care extrag apa și o conduc la locul de folosire (alimentări cu apă ale populației
sau industriale, irigații, amenajări hidroenergetice cu derivații, etc.).

2
M II Gospodarirea apelor

Inundații în zona orașului Arkansas City, în aval de confluență dintre

râul Mississippi și râul Arkansas (Statele Unite ale Americii), 1927.

Inundațiile reprezintă cea mai des întâlnită acțiune dăunătoare a apelor de suprafață.
Cu toate eforturile făcute în toate țările lumii, inundațiile continuă să producă pagube
însemnate.
În domeniul „gospodăririi apelor pentru combaterea acțiunilor dăunătoare ale apelor
de suprafață” se încadrează în primul rând lucrările și acțiunile de combatere a inundațiilor și
cele de stabilizare și regularizare a albiilor. Totuși, din acest domeniu fact parte orice alte
activități care elimină efecte neplăcute sau dăunătoare ale apelor. În definirea termenului de
acțiune dăunătoare a apelor trebuie ținut seama de faptul că acțiunile apei nu sunt dăunătoare
în sine, dar au efecte care efectează negativ activitățile umane din zonele afectate. Astfel, de
exemplu, inundațiile nu sunt un fenomen dăunător decât în măsura în care afectează bunurile
care se află în zonele de revărsare a apelor. De aceea, acțiunile de combatere a acțiunilor
dăunătoare ale apelor pot avea două tipuri de soluții:
 soluții care elimină efectul apei asupra zonelor afectate;
 soluții care modifică activitățile umane care suferă din cauza efectului apelor.

Dinar roman din anul 42 î.e.n. din timpul consulatului lui L. Mussidius Longus,
reprezentând-o pe zeița Venus Cloacina.

Romanii utilizau apele pentru evacuarea deșeurilor. Marele canal de

evacuare a deșeurilor din Roma antică se numea „Cloaca maxima”. La capătul
acestuia, lângă forul roman, exista un templu al zeiței Cloacina sau Venus Cloacina
în ipostaza de zeiță a curățeniei.

3
M II Gospodarirea apelor

Revenind la exemplul inundațiilor, dacă un sat suferă din cauza revărsărilor unui râu,
soluția care poate fi luată în considerare este fie apărarea satului prin executarea unui dig sau
prin alte mijloace tehnice, fie mutarea satului într-un amplasament neinundabil, existând și
alte soluții intermediare.

Stația de epurare a apelor orașului Hong Kong (China).

Stațiile de epurare care elimină substanțele poluante din ape, înainte de restituirea
lor în circuitul natural constituie cele mai importante lucrări de gospodărire a calității
apelor. http://civcal.media.hku.hk/sewage/shatin/_aerial.htm
Eliminarea unor substanțe străine și conducerea lor spre zonele lor de vărsare
constituie o funcțiune naturală a cursurilor de apă, fiind o parte din circuitul apei în natură. Pe
de altă parte, cursurile de apă au o capacitate naturală de eliminare a unora din substanțele
străine care intră în ele, în special a unora din substanțele organice, care se descompun în
timp. Această capacitate este numită capacitate de autoepurare. Aceste capacități naturale
sunt însă limitate și există multe zone în care cantitatea de materiale care intră în apă
depășește cu mult aceste limite. Nu toate substanțele străine care intră în ape sunt datorate
activității umane; există și zone în care aceste substanțe provin din procese naturale, de
exemplu din izvoare puternic mineralizate. De asemenea, cantitățile de materiale care sunt
acceptabile sunt adeseori determinate de modul în care este utilizată apa râurilor
Cu toate acestea, ca urmare a dezvoltării economice și sociale, menținerea calității
resurselor de apă a devenit din ce în ce mai importantă. Cantitățile de deșeuri produse de
activitățile umane sunt din ce în ce mai mari și o parte însemnată a acestora ajunge în
cursurile de apă, dacă nu se iau măsuri corespunzătoare. În general se face o distincție între;
 combaterea a poluării permanente, pentru care soluția aplicată de cele mai
multe ori este eliminarea substanțelor poluante prin stații de epurare;
 combaterea poluărilor accidentale, pentru care soluția aplicată de cele mai
multe ori este mărirea gradului de siguranță al folosințelor care produc
poluările accidentale.
Este de remarcat că poluările accidentale pot apărea din motive complet independente
de utilizarea apelor. Un exemplu îl constituie accidentele rutiere în cursul cărora se pot
deversa în cursurile de apă importante cantități de substanțe nocive care erau transportate. În
asemenea cazuri, rectificarea drumului pentru eliminarea unei porțiuni de traseu periculoase

4
M II Gospodarirea apelor

sau interzicerea transportului anumitor substanțe de drumul respectiv trebuie considerate de

asemenea lucrări de gospodărire a calității apelor.
Deoarece pe de o parte efectele acestor mijloace de gospodărire a apelor se resimt
asupra cursului de apă, iar pe de altă parte aceste efecte sunt interdependente, gospodărirea
apelor curgătoare de suprafață poate fi făcută doar pe bazine hidrografice, pentru a putea ține
seama de ansamblul acestor efecte și interdepențe,

Restaurarea zonelor umede din valea râului Kissimmee în statul Florida (Statele Unite

ale Americii).

Râul Kissimmee a fost regularizat în perioada 1962 – 1971 pentru a preveni

inundațiile periodice ale luncii. În 1992 au început lucrările de restaurare a zonelor
umede. În fotografie se vede atât cursul de apă regularizat, cât și zonele învecinate
care au fost readuse în regim de inundabilitate.
Gospodărirea apelor stătătoare de suprafață.
Gospodărirea apelor stătătoare de suprafață se ocupă de apele din lacuri, bălți și alte
zone cu exces de umiditate; unii specialiști consideră că în domeniul de preocupări al acestei
discipline trebuie incluse și mările închise, care nu au legătură cu oceanul planetar cum sunt
de exemplu Marea Caspică sau Marea Aral. Alimentarea acestor corpuri de apă fiind realizată
în cea mai mare parte prin cursuri de apă, această ramură nu poate fi complet separată
de gospodărirea apelor curgătoare de suprafață, multe din lucrările și măsurile discutate
anterior fiind aplicabile și pentru apele stătătoare.
Gospodărirea apelor stătătoare se concentrează asupra proceselor care au loc în lacuri
și bălți și care sunt specifice acestor forme ale apei. De exemplu, unele fenomene, cum ar fi
stratificarea termică a apei, care au o influență redusă în gospodărirea apelor curgătoare, pot
fi mult mai importante pentru lacuri.
Multă vreme zonele mlăștinoase erau considerate improprii pentru activități
economice productive și făceau obiectul unor proiecte de desecare și ameliorare, care să
asigure aducerea lor în circuitul productiv. În prezent, acest punct de vedere a fost modificat
și importanța ecologică deosebită a acestor zone a fost recunoscută. De aceea, în prezent,
acțiuni cum sunt menținerea și protecția zonelor cu exces de umiditate sau restaurarea lor
(adeseori prin revenirea la situația anterioară executării lucrărilor de desecare) au devenit
obiective majore ale acestei ramuri a gospodăririi apelor. Există însă și o interdependență cu
apele subterane din vecinătate și, în general, cu mediul subteran limitrof al lacurilor și
bălților, care face obiectul preocupărilor gospodăririi apelor stătătoare.

5
M II Gospodarirea apelor

Pe de altă parte, vegetația din unele zonele umede, cum sunt diferite forme de stufăriș,
au un efect pozitiv asupra calității apelor. Aceste plante extrag din apă unele substanțe
poluante. În multe zone de coastă, vegetația din zonele umede are un efect de protecție a
litoralului de efectele negative ale mării sau oceanelor. Gospodărirea apelor are ca obiect și
crearea artificială a unor zone umede pentru a genera pe cale naturală asemenea efecte.
Deoarece evacuarea apelor din zonele stătătoare se face mai mult prin evaporație și
infiltrații, în multe din aceste zone se constată o acumulare de substanțe, care nu mai pot fi
evacuate. De aceea, gospodărirea calității apelor în aceste ape capătă o importanță deosebită.
De asemenea procesele biologice din apele stătătoare au o amploare mai mare decât în apele
curgătoare. Creșterea conținutului de substanțe nutritive poate determina dezvoltarea excesivă
a anumitor alge sau altor plante acvatice, care la rândul lor influențează întregul ecosistem
acvatic și pot genera noi procese biologice. Gospodărirea calității apelor stătătoare are în
vedere ansamblul de lucrări și de măsuri necesare pentru a menține sub control aceste
fenomene și, dacă este posibil, restaurarea corpurilor de apă și revenirea la situațiile
anterioare deteriorării calității.

Podul de la Mărăcineni pe râul Buzău, (România).

Podul de la Mărăcineni a fost distrus prin eroziunea provocată ca urmare a

exploatării excesive a balastului din albie. Măsurile de gospodărire a debitelor solide
servesc la prevenirea unor asemenea accidente.
Gospodărirea debitelor solide
Gospodărirea debitelor solide are drept obiect materialele solide antrenate de apă.
Această ramură se ocupă de influențarea tuturor proceselor legate de aluviuni, cum sunt cele
de formare a debitelor solide pe versanți, de morfologie a albiilor, de utilizare a materialelor
solide din albii și altele. Unele din caracteristicile calitative ale apelor cum sunt conținutul
în materiale în suspensie și turbiditatea sunt și parametrii de calitate a apelor, astfel încât între
gospodărirea apelor de suprafață și gospodărirea debitelor solide există unele suprapuneri.
În analizele debitelor solide trebuie avut în vedere că râurile au o anumită capacitate
de transport a aluviunilor, capacitate care variază de la un sector la altul funcție de
caracteristicile albiei. Dacă, pe un anumit sector al râului, aluviunile aduse din amonte
depășesc capacitatea de transport solid, excesul de aluviuni se depune, determinând ridicări
ale fundului albiei; acest proces este denumit colmatare. Invers, în situațiile în care râurile cu
albii în materiale aluvionare nu sunt alimentate cu aluviuni suficiente din amonte, aceste râuri
vor antrena din albie materiale solide până la acoperirea capacității de transport, ducând la
eroziuni. În plus, capacitatea de transport solid depinde de debitele râurilor, fiind, în general,

6
M II Gospodarirea apelor

cu atât mai mare cu cât debitul este mai mare. Drept urmare, albiile râurilor se colmatează la
debite mici și se erodează la debite mari, în special în cazul viiturilor.
Aluviunile aduse de râuri au și un rol util. Ele sunt frecvent utilizate ca balast, pentru
diferite lucrări de construcții, aluviunile aduse de râu alimentând cu noi materiale zonele de
extragere, denumite balastiere. Printr-o gospodărire corespunzătoare a debitelor solide se
poate ajunge la o menținere a echilibrului natural, astfel încât să nu se producă nici depuneri
nici eroziuni excesive. Acțiuni iraționale, cum ar fi exploatarea excesivă de material
aluvionar poate însă genera efecte nedorite, în general eroziuni al albiei, care să pericliteze
diferitele construcții din albii sau riverane. Alte efecte negative apar în situațiile în care
albiile râurilor sunt barate, fie pentru a permite captarea apei, fie pentru realizarea unui lac de
acumulare. Indiferent de scopul lor, lucrările de barare a albiilor reduc vitezele de scurgere și,
ca urmare, reduc și capacitățile de transport solid, determinând depuneri de materiale solide
în amonte de baraje. Lucrări corespunzătoare de acționare asupra debitelor solide, cum ar fi
realizarea unor șenale de spălare a aluviunilor pot atenua aceste efecte, deși eliminarea lor
totală nu este posibilă decât în cazuri cu totul particulare.
O problemă aparte este cea a stabilității albiilor. Adeseori, râurile care curg în
materiale aluvionare își modifică cursul. Aceste modificări pot fi relativ reduse, de exemplu
cele provocate prin erodarea locală a malurilor sau pot fi de mare amploare, ducând la
formarea unor albii cu totul noi. Asemenea modificări sunt determinate uneori și de
fenomenul de meandrare, cursul râurilor fiind șerpuit și formând meandre care se dezvoltă în
timp, devenind din ce în ce mai pronunțate până în momentul în care ating un regim de
instabilitate; în acest moment, râurile ajung să taie cotul care formează meandrul respectiv,
dar, pentru a ajunge iar într-o stare de echilibru, creează un nou meandru în amonte sau în
aval. Instabilitatea este de obicei mai pronunțată la debite mari, când și vitezele de scurgere
ale apei cresc. De aceea, multe din fenomenele de instabilitate se manifestă în perioadele de
viitură. Problemele de instabilitate pot fi stăpânite fie acționând asupra regimului debitelor
lichide, reducând debitele mari în timpul cărora albiile au tendințe accentuate de a-și modifica
cursul fie prin lucrări de consolidare a albiilor.[5]

Puț cu cumpănă (Ungaria).

Puțurile cu cumpănă sau cu roată sunt cele mai vechi instalații utilizate de om pentru
extragerea apelor subterane. În prezent sunt din ce în ce mai puțin folosite, atât din cauza
introducerii unor stații de pompare automate, căt și din cauza poluării apelor freatice, care
impune extragerea apei din straturi mai adânci. Cu toate avantajele lor, instalațiile moderne
sunt însă lipsite de farmecul vechilor puțuri cu cumpănă.

7
M II Gospodarirea apelor

Gospodărirea apelor subterane

Gospodărirea apelor subterane are drept obiect toate formele de ape subterane, care se
scurg sub nivelul solului. La rândul ei, aceasta poate fi împărțită în:
 gospodărirea apelor freatice,
 gospodărirea apelor subterane de profunzime.
Gospodărirea apelor freatice
Gospodărirea apelor freatice se ocupă de apele subterane de mică adâncime, în care
majoritatea fenomenelor de scurgere au loc cu nivel liber și care sunt mai strâns legate de
apele de suprafață. Deși apele subterane se scurg și ele, vitezele de scurgere sunt mult mai
mici, iar straturile subterane constituie și rezervoare în care apa se acumulează. De aceea,
încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au utilizat puțuri care să le permită să extragă apele
freatice pentru diferite folosințe. Rezervoarele subterane și posibilitățile lor naturale de
împrospătare sunt de limitate. De aceea, dacă resursele de apă subterane sunt suprasolicitare,
se ajunge la o scădere a nivelului apelor subterane având ca efect secarea puțurilor mai puțin
adânci. Gospodărirea apelor freatice urmărește menținerea echilibrului natural al straturilor
acvifere precum și soluții de sporire a alimentării straturilor subterane prin metode ca
reîmprospătarea artificială a straturilor subterane.
Deoarece în cursul proceselor de infiltrare, apele antrenează diferite substanțe
poluante de la suprafața solului aceste substanțe fie ajung în apele freatice, fie se depun în
solurile care constituie straturile acvifere sau în cele de deasupra lor. Ca urmare are loc o
deteriorare a calității apelor subterane, care le face improprii folosirii. Fenomenul se produce
pentru toate formele de apă subterană, dar este deosebit de intens pentru apele freatice,
tocmai din cauza adâncimilor reduse la care se află. Acest proces poate ajunge atât de intens
încât să devină ireversibil. O sursă de poluare a apelor subterane o constituie și pierderile din
conducte și rezervoare îngropate, care conțin lichide poluante. Apele freatice din subteranul
marilor aglomerații urbane sunt practic peste tot inutilizabile. Adeseori, solurile de la
suprafață sunt atât de murdărite, încât singura soluție este îndepărtarea lor și înlocuirea lor cu
soluri proaspete, soluție inerent aplicabilă numai pe suprafețe relativ reduse.
Gospodărirea apelor subterane de profunzime

Vedere satelit a Rezervorului Omar Mukhtar de pe Marele Râu Artificial (Libia).

8
M II Gospodarirea apelor

Proiectul Marele Râu Artificial este lucrarea cea mai amplă de utilizare a rezervelor

de apă fosilă; sistemul captează apele fosile înmagazinate sub deșertul Sahara și le utilizează
pentru irigarea terenurilor agricole din oaze artificiale sau pentru alimentarea cu apă a
orașelor.
Gospodărirea apelor subterane de profunzime se ocupă de apele subterane care sunt
înmagazinate la adâncimi mai importante sub suprafața solului, fiind mai puțin legate de
apele de suprafață și unde majoritatea fenomenelor de scurgere au loc sub presiune. Multe din
problemele expuse pentru gospodărirea apelor freatice sunt aplicabile și pentru apele de
profunzime.
În sfera de preocupări ale gospodăririi apelor de profunzime intră și utilizarea
rezervelor de apă fosilă. Ritmul de reîmprospătare a acestora fiind practic neglijabil, aceste
ape trebuie considerate ca un zăcământ mineral care este exploatat, oarecum similar
petrolului, apa fiind extrasă până la epuizarea zăcământului. Tot în domeniul apelor de
adâncime se poate încadra gospodărirea apelor din zonele cu fenomene carstice, cum sunt
peșterile sau alte cavități subterane. Un caz aparte îl constituie apele minerale, care au un
anumit conținut natural de săruri sau substanțe gazoase, care le fac proprii pentru folosire în
scopuri medicinale sau pentru alimentație. Deoarece valoarea acestor ape minerale este
determinată tocmai de caracteristicile lor calitative, menținerea acestor caracteristici este de
importanță deosebită pentru comercializarea lor. Pentru apele minerale, gospodărirea apelor
subterane de adâncime se preocupă de eliminarea oricăror acțiuni sau măsuri care ar putea
modifica aceste caracteristici calitative.
Unele ape subterane de adâncime sunt ape termale, a căror temperatură este mai
ridicată din cauza intrării lor în contact cu straturi geologice, adeseori de natură vulcanică, în
care sunt încălzite. Dacă aceste ape au și un conținut de săruri care le conferă proprietăți
curative, ele sunt tratate drept ape minerale. Există însă cazuri în care apele termale sunt
utilizate în instalații de încălzire. În legătură cu apele termale, gospodărirea apelor subterane
de adâncime nu se ocupă doar de utilizarea lor, ci are ca obiect și realizarea de sisteme
artificiale, prin care apa de la suprafață este condusă artificial până în straturile geologice
calde, unde i se ridică temperatura, după care este readusă la suprafața solului și utilizată.

Prăbușire de teren în zona Ducktown, Tennessee, (SUA).

Exploatarea rezervelor din subteran au determinat formarea unor caverne care, în

timp s-au prăbușit, formând depresiuni la suprafața solului.

9
M II Gospodarirea apelor

În domeniul combaterii acțiunilor dăunătoare, adeseori provocate prin acțiuni

antropogene, se pot încadra măsurile de prevenire a prăbușirilor de teren ca urmare a
extragerii de materiale din subteran. Unele extrageri de apă sau alte lichide din straturile
subterane, fără reîmprospătarea lor, lasă în subteran goluri, care ajung în situații nestabile,
fiind umplute din straturile de deasupra, prin tasare, fenomenul propagându-se până la
suprafața solului, ducând la producerera de adâncituri. Asemenea procese pot avea și cauze
naturale, dacă materialul fin din sol este spălat prin acțiunea mecanică a apei sau prin
dizolvare astfel încât rămân goluri prea mari care, de asemenea, se umple prin prăbușiri.
Alteori, apa este utilizată în subteran pentru acțiuni miniere, de exemplu, pentru
extragerea de sare prin dizolvarea zăcămintelor de sare și conducerea saramurii rezultate până
la punctele de prelucrare. Acest proces lasă în subteran mari caverne, care în multe cazuri se
prăbușesc, formând depresiuni la suprafața solului. Asemenea procese pot apărea din cauze
naturale, un exemplu frecvent fiind cel al ponoarelor din zonele carstice, formate din
prăbușirea unor peșteri.

Gospodărirea apelor oceanice și maritime

Centrala maremotrice Rance (Franța).

Centrala Rance reprezintă unica centrală hidroelectrică realizată până in prezent

pentru utilizarea energiei mareelor.
Gospodărirea apelor oceanice și maritime are drept obiect apele existente în mări și
oceane. Chiar dacă nu ar fi decât din cauza proporțiilor oceanului planetar, luarea unor măsuri
sau executarea unor lucrări care să aibă influențe pe zone largi ale acestui ocean este dificilă.
Proiecte cum este cel de barare a strâmtorii Bering pentru a influența curenții de apă
din oceanul Pacific, nu au depășit niciodată stadiul de propuneri de principiu și există puține
șanse ca ele să fie realizate vreodată. În prezent, gospodărirea apelor oceanice și maritime se
limitează în special la zonele litorale, având ca obiect lucrări cum ar fi:
 utilizarea energiei mareelor;
 apărarea unor terenuri de efectele apelor oceanice sau recuperarea de terenuri
situate sub nivelul mării;
 împiedecarea intruziei de apă de mare spre interiorul litoralului;
 controlarea eroziunii marine;
 amenajarea și protejarea zonelor de mangrove, zone litorale aflate subinfluența
mareelor.
 protecția recifelor de corali și a altor zone subacvative.

10
M II Gospodarirea apelor

Eșuarea petrolierului Exxon Valdez pe coastele din Alaska, (Statele Unite ale Americii).

Eșuarea petrolierului Exxon Valdez în 1989 și vărsarea a peste 100.000 m3 de țiței în

ocean a provocat una din cele mai grave poluări accidentale. Fotografia arată vasul eșuat și
arcul plutitor din jur instalat pentru a evita disiparea țițeiului.
În ceea ce privește protecția mărilor și oceanelor împotriva poluării acestea nu se
limitează doar la poluările datorate evacuării de deșeuri de pe litoral ci se referă și la poluările
nepermanente provocate de nave, fie în cazuri de accidente, fie prin evacuarea voită a unor
substanțe nocive, de obicei a unor produce petroliere. Multe din cazurile de asemenea poluări
sunt cauzate de spălarea rezervoarelor de combustibil ale navelor; deoarece se produc în
largul mării, urmărirea cazurilor de poluare și depistarea vinovaților este dificilă.
Protecția calității mărilor și oceanelor impune adesea măsuri care nu sunt de natură
hidrotehnică. Astfel, pentru a reduce riscul de deversare de produse petroliere în caz de
accidente navale, s-au realizat nave cu cală dublă, generalizarea utilizării lor urmând să
devină obligatorie. Pe de altă parte, gospodărirea apelor oceanice și maritime se ocupă și de
măsurile de curățare după ce accidentele se produc. Pentru acțiunile din largul mării, se
utilizează diferite tipuri de nave care să extragă reziduurile din rezervoarele navelor avariate
sau din apa oceanelor. În plus există diferite măsuri de curățire a coastelor pentru situațiile în
care reziduurile petroliere sunt împinse spre țărm de curenți.
Există acțiuni dăunătoare ale apelor oceanelor care sunt greu dacă nu imposibil de
prevenit. În această categorie intră:
 uraganele sau taifunurile, a căror apariție este generată de încălzirea puternică
a apelor oceanului în zonele tropicale;
 tsunamiurile care sunt unde generate de cutremurile submarine care se propagă
la suprafața oceanelor.
Încercările făcute de a acționa direct asupra uraganelor nu au dat rezultate
promițătoare și cercetările în acest sens sunt, în prezent, practic sistate. De aceea, pentru
reducerea pagubelor și, în special, pentru salvarea de vieți omenești sistemele de avertizare și
alarmare sunt de importanță deosebită.

11
M II Gospodarirea apelor

Gospodărirea apelor ghețarilor și zăpezilor

Instalație de înzăpezire artificială. (Canada).

Instalațiile sunt utilizate pentru crearea unor straturi de zăpadă, în cazurile în care
precipitațiile naturale sunt insuficiente. Ele au devenit esențiale pentru stațiunile de sporturi
de iarnă.
Gospodărirea ghețarilor și zăpezilor are ca obiect resursele de apă de la suprafața
solului, care sunt în stare solidă, fie sub formă de gheață, fie sub formă de zăpadă.
Utilizările directe a apei în formă solidă (gheață, zăpadă) sunt relativ reduse. De
aceea, nici gospodărirea ghețarilor și zăpezilor nu are largi aplicații. Utilizările cele mai
cunoscute ale zăpezii sunt sportul și agrementul. Indiferent dacă sunt practicate pentru
performanță sau pentru agrement, majoritatea sporturilor de iarnă au nevoie de existența unui
strat de zăpadă și, de aceea, sunt dependente de condițiile meteorologice. Pentru eliminarea
acestei dependențe și a face posibilă practicarea lor și atunci când, în condiții naturale, nu ar
exista un strat corespunzător de zăpadă, există diferite tipuri de instalații care permit
înzăpezirea artificială a pârtiilor de sporturi de iarnă. Importanța economică a acestor sisteme
este însemnată, deoarece permite prelungirea sensibilă a duratei sezonului de vârf în stațiunile
montane.
Ca urmare a topirii, apele zăpezilor și ghețarilor alimentează cursurile de apă.
Influențarea ritmului de topire reprezintă un mod de a regla debitele râurilor din aval. O
categorie de măsuri cum ar fi acoperirea lor cu un strat de cărbune sau alte materiale de
culoare închisă care să rețină căldura razelor solare, în loc de a o reflecta ca o suprafață albă,
pot avea ca efect accelerarea efectului topirii zăpezii. Asemenea măsuri au fost experimentate
în zonele cu climat musonic, în scopul de a obține o sporire a debitelor râurilor în perioada
secetoasă dinainte de apariția musonului. Chiar fără a influența ritmul de topire a zăpezilor,
cunoașterea straturilor de zăpadă și a evoluției lor permite o prognoză a debitelor. Există zone
unde se adaptează cerințele de apă ale folosințelor la această prognoză, de exemplu, prin
irigații de aprovizionare, care să utilizeze apele scurse înainte ca debitele să scadă după
topirea integrală a stratului de zăpadă.

12
M II Gospodarirea apelor

Avalanșă în munții Alpi.

Avalanșele constituie cel mai frecvent fenomen cu acțiuni dăunătoare provocat de

depunerile de zăpadă. Lucrările de gospodărire a ghețarilor și zăpezilor cuprind atât sisteme
de avertizare cât și lucrări de deviere a avalanșelor.
În domeniul prevenirii acțiunilor dăunătoare ale apei în formă solidă, o activitate
foarte curentă este cea de prevenire și combatere a avalanșelor, în cursul cărora mari mase de
zăpadă acumulate pe versanții munților își pierd starea de echilibru și se pun în mișcare,
provocând mari distrugeri în calea lor. Cele mai simple metode de diminuare a pagubelor
sunt avertizările de avalanșe. Există însă și construcții care pot fi realizate pentru devierea
avalanșelor sau dispoziții constructive care să permită construcțiilor să reziste efectelor
avalanșelor.

Gospodărirea apelor în cadrul folosințelor

Gospodărirea apelor în cadrul folosințelor are ca obiect resursele de apă după
prelevarea lor din ciclul natural pentru diferite întrebuințări până în momentul restituirii lor în
alt punct al ciclului natural. Inițial, gospodărirea apelor se limita doar analiza modalităților de
satisfacere a cerințelor sau de evacuare a dejecțiilor, având un rol preponderent reactiv, în
care cerințele folosințelor erau doar în mică măsură puse în discuție. Pe măsură ce gradul de
solicitare a resurselor de apă a crescut, au apărut preocupări din ce în ce mai mari legate de
procesele care au loc în cadrul folosințelor, având drept obiect reducerea atât a cantităților de
apă consumate de folosințe cât și a substanțelor poluante evacuate de aceste folosințe.
Gospodărirea apelor pentru folosințe se ocupă astfel de modalitățile de reducere a pierderilor
de apă din sistemele de alimentare cu apă ale folosințelor. Obiectul ei nu se limitează însă la
circuitele de apă ale folosințelor, ci se extinde și asupra tehnologiilor de producție, căutând să
le identifice pe cele care au nevoie de apă mai puțină sau care produc mai puține deșeuri. Mai
mult, ea studiază comportamentele umane și modul de a induce comportamente care să
reducă consumurile de apă; un exemplu clasic de a ilustra aceste preocupări ale gospodăririi
apelor este cel legat de utilizarea dușurilor în locul băilor pentru curățenia corporală ca mijloc
de reducere a consumului de apă. În domeniul industrial, un mijloc frecvent de a reduce
consumurile de apă îl constituie recircularea apei (folosirea apei în circuit închis).
În privința gospodăririi calității apelor, analiza surselor de poluare în cadrul
folosințelor pot duce la soluții eficiente. Soluția radicală este de a elimina complet evacuarea
în ape a unor substanțe poluante sau greu degradabile. Există multe cazuri în care s-a impus
renunțarea la anumite produse care degradau calitatea apelor; un exemplu în acest sens este
înlocuirea detergenților nedegradabili (care în prezent sunt practic interziși) cu detergenți
degradabili. Totuși, deoarece numărul substanțelor poluante este din ce în ce mai mare, în

13
M II Gospodarirea apelor

multe cazuri aceste substanțe provin numai dintr-un număr redus de surse. Totuși odată
deversate în canalizări ele ajung să polueze cantități din ce în ce mai mari de apă, chiar dacă
aceasta înseamnă o diluție, adică o reducere a concentrației. Eliminarea acestor substanțe
impune tratarea întregii cantități de apă cu procese corespunzătoare substanței poluante
respective; printr-o gospodărire corespunzătoare la folosințe, tratările se pot limita doar la
apele care provin de la punctele de poluare. Identificarea unor asemenea soluții impune însă a
analiză de detaliu a circuitului fiecărei substanțe poluante în parte.

Cameră de baie.

Un obiectiv important al gospodăririi apelor în cadrul folosințelor îl constituie

reducerea consumului de apă. În locuințe, înlocuirea băilor cu dușuri duce la importante
economii de apă.
Pe lângă poluările de tip permanent sau semipermanent expuse anterior, apar și
poluări care au un caracter accidental, adeseori datorate defecțiunilor în funcționarea stațiilor
de epurare a apelor sau prin ruperea unor instalații de reținere a apelor, cum sunt iazurile de
decantare de la diferite operații miniere. Gospodărirea apelor în cadrul folosințelor are ca
obiect și măsurile de sporire a siguranței de funcționare ale diferitelor instalații precum și cele
de reducere a efectului poluant în cazuri de accidente, de exemplu, prin realizarea unor
rezervoare unde să se acumuleze apele care nu pot fi tratate. Aceste măsuri privesc însă și
posibilitățile de oprire rapidă a instalațiilor care produc substanțele poluante.
Gospodărirea apelor în cadrul folosințelor se ocupă și de sistemele de recirculare a
apei, în cadrul cărora apele folosite, sunt epurate și apoi reintroduce în circuitul de alimentare
a folosințelor.

14