Gospodărirea debitelor solide

Gospodărirea debitelor solide are drept obiect materialele solide antrenate de apă. Această
ramură se ocupă de influențarea tuturor proceselor legate de aluviuni, cum sunt cele de formare a
debitelor solide pe versanți, de morfologie a albiilor, de utilizare a materialelor solide din albii și
altele. Unele din caracteristicile calitative ale apelor cum sunt conținutul în materiale în
suspensie și turbiditatea sunt și parametrii de calitate a apelor, astfel încât între gospodărirea apelor
de suprafață și gospodărirea debitelor solide există unele suprapuneri.
În analizele debitelor solide trebuie avut în vedere că râurile au o anumită capacitate de transport a
aluviunilor, capacitate care variază de la un sector la altul funcție de caracteristicile albiei. Dacă, pe
un anumit sector al râului, aluviunile aduse din amonte depășesc capacitatea de transport solid,
excesul de aluviuni se depune, determinând ridicări ale fundului albiei; acest proces este
denumit colmatare. Invers, în situațiile în care râurile cu albii în materiale aluvionare nu sunt
alimentate cu aluviuni suficiente din amonte, aceste râuri vor antrena din albie materiale solide până
la acoperirea capacității de transport, ducând la eroziuni. În plus, capacitatea de transport solid
depinde de debitele râurilor, fiind, în general, cu atât mai mare cu cât debitul este mai mare. Drept
urmare, albiile râurilor se colmatează la debite mici și se erodează la debite mari, în special în cazul
viiturilor.
Aluviunile aduse de râuri au și un rol util. Ele sunt frecvent utilizate ca balast, pentru
diferite lucrări de construcții, aluviunile aduse de râu alimentând cu noi materiale zonele de
extragere, denumite balastiere. Printr-o gospodărire corespunzătoare a debitelor solide se poate
ajunge la o menținere a echilibrului natural, astfel încât să nu se producă nici depuneri nici eroziuni
excesive. Acțiuni iraționale, cum ar fi exploatarea excesivă de material aluvionar poate însă genera
efecte nedorite, în general eroziuni al albiei, care să pericliteze diferitele construcții din albii sau
riverane. Alte efecte negative apar în situațiile în care albiile râurilor sunt barate, fie pentru a permite
captarea apei, fie pentru realizarea unui lac de acumulare. Indiferent de scopul lor, lucrările de
barare a albiilor reduc vitezele de scurgere și, ca urmare, reduc și capacitățile de transport solid,
determinând depuneri de materiale solide în amonte de baraje. Lucrări corespunzătoare de
acționare asupra debitelor solide, cum ar fi realizarea unor șenale de spălare a aluviunilor pot
atenua aceste efecte, deși eliminarea lor totală nu este posibilă decât în cazuri cu totul particulare.
O problemă aparte este cea a stabilității albiilor. Adeseori, râurile care curg în materiale aluvionare
își modifică cursul. Aceste modificări pot fi relativ reduse, de exemplu cele provocate prin erodarea
locală a malurilor sau pot fi de mare amploare, ducând la formarea unor albii cu totul noi. Asemenea
modificări sunt determinate uneori și de fenomenul de meandrare, cursul râurilor fiind șerpuit și
formând meandre care se dezvoltă în timp, devenind din ce în ce mai pronunțate până în momentul
în care ating un regim de instabilitate; în acest moment, râurile ajung să taie cotul care formează
meandrul respectiv, dar, pentru a ajunge iar într-o stare de echilibru, creează un nou meandru în
amonte sau în aval. Instabilitatea este de obicei mai pronunțată la debite mari, când și vitezele de
scurgere ale apei cresc. De aceea, multe din fenomenele de instabilitate se manifestă în perioadele
de viitură. Problemele de instabilitate pot fi stăpânite fie acționând asupra regimului debitelor lichide,
reducând debitele mari în timpul cărora albiile au tendințe accentuate de a-și modifica cursul fie prin
lucrări de consolidare a albiilor.[5]