IMPACTUL

REGULARIZARII
ALBIILOR ASUPRA
MEDIULUI FIZIC.
Principalele tipuri de
impact. Consecinţele
regularizării cursurilor de apă
IMPACTUL
REGULARIZARII
ALBIILOR ASUPRA
MEDIULUI FIZIC.
Principalele tipuri de
impact. Consecinţele
regularizării cursurilor de apă
IMPACTUL
REGULARIZARII
ALBIILOR ASUPRA
MEDIULUI FIZIC.
Principalele tipuri de
impact. Consecinţele
regularizării cursurilor de apă
IMPACTUL
REGULARIZARII
ALBIILOR ASUPRA
MEDIULUI FIZIC.
Principalele tipuri de
impact. Consecinţele
regularizării cursurilor de apă
IMPACTUL
REGULARIZARII
ALBIILOR ASUPRA
MEDIULUI FIZIC.
Principalele tipuri de
impact. Consecinţele
regularizării cursurilor de apă
IMPACTUL
REGULARIZARII
ALBIILOR ASUPRA
MEDIULUI FIZIC.
Principalele tipuri de
impact. Consecinţele
regularizării cursurilor de apă
IMPACTUL
REGULARIZARII
ALBIILOR ASUPRA
MEDIULUI FIZIC.
Principalele tipuri de
impact. Consecinţele
regularizării cursurilor de apă
IMPACTUL
REGULARIZARII
ALBIILOR ASUPRA
MEDIULUI FIZIC.
Principalele tipuri de
impact. Consecinţele
regularizării cursurilor de apă
IMPACTUL REGULARIZARII ALBIILOR
ASUPRA MEDIULUI FIZIC. Principalele
tipuri de
impact. Consecinţele regularizării cursurilor
de apă
IMPACTUL REGULARIZARII ALBIILOR
ASUPRA MEDIULUI FIZIC. Principalele
tipuri de
impact. Consecinţele regularizării cursurilor
de apă
IMPACTUL
REGULARIZARII
ALBIILOR ASUPRA
MEDIULUI FIZIC.
Principalele tipuri de
impact. Consecinţele
regularizării cursurilor de apă
IMPACTUL REGULARIZĂRII ASUPRA MEDIULUI FIZIC.
PRINCIPALELE TIPURI DE IMPACT.
CONSECINȚELE REGULARIZĂRII CURSURILOR DE APĂ
Gherman Petronela

........................................

Regularizarea (corectarea) unui curs natural de apă reprezintă totalitatea lucrărilor de

acumulare şi îndiguire, calibrarea albiei, tăieri de coturi, consolidări de maluri, plantaţii de
protecţie şi combatere a eroziunii solului în bazinul superior.
 Toate acestea în scopul amplificării posibilităţilor de folosire a cursurilor de apă prin
regularizarea albiei şi a debitului, prevenirea inundaţiilor, a colmatării albiei şi punerea în
valoare a zonei anterior inundabile din albia majoră, deci de a obţine un profil stabil, cuprins
între maluri fixe / consolidate.
Elementele morfologice ale albiei oricărui curs natural de apă (râu) sunt secţiunea
transversală, traseul în plan şi profilul longitudinal. Secţiunea transversală, compusă din cele
două principale elemente ale sale, albia minoră şi albia majoră, este puternic influenţată de
forma şi structura văii prin care curge râul.
Albia minoră este limitată, în principiu de nivelul debitelor medii multianuale şi
supusă energiei erozive a curentului de apă pe tot parcursul anului. În consecinţă, această
zonă se află într-o continuă transformare.
Peste cotele debitelor medii începe deversarea spre albia majoră, cote / niveluri mult
influenţate de lucrările care se execută în albia majoră, cu precădere cele de îndiguiri.
Albia majoră (luncă) este zona secţiunii transversale limitată de nivelurile debitelor
maxime sau extraordinare. Curgerea în albia majoră are loc deci, numai în timpul producerii
viiturilor (primăvara, toamna). Este în general asimetrică, iar transformările morfologice mult
mai lente decât ale albiei minore. Traseul (parcursul în plan) albiei majore este determinat de
relieful înalt al văii, care limitează în general şi lăţimea ei (cu excepţia zonelor îndiguite, a
rambleelor de cale ferată, şosele etc.).
Traseul albiei minore este în general mai sinuos şi mult mai instabil. Aceasta pentru
că în deplasarea în curbe, curentul de apă datorită forţei centrifuge este împins dinspre malul
convex spre cel concav, de unde plonjează spre fundul albiei, erodând taluzul acestuia. Apoi,
în mersul său ascendent, cu capacitate de erodare şi transport reduse depune în parte
materialul solid purtat pe malul convex.
Fenomenul de eroziune, transport şi depunere face ca profilul în lung să evolueze în
timp către o formă stabilă, care este profilul de echilibru al râului respectiv.
La râurile mari, evoluţia către profilul de echilibru se face lent, în decurs de secole, în
timp la cele mici şi mai ales la torenţi evoluţia este mai rapidă.
Variaţii importante în profilul longitudinal al râurilor care şi-au stabilit un profil de
echilibru, se produc datorită construcţiei barajelor.
Lacurile de acumulare care iau naştere în spatele acestora şi acumulările masive de
aluviuni de aici, modifică atât panta longitudinală a râului principal, cât şi a afluenţilor săi.
Modificări importante se produc şi în aval de baraj, unde apele râului degajate de
aluviuni au o forţă de antrenare mai mare şi erodează albia.
Din cele prezentate până acum rezultă faptul că procesele naturale normale de albie
determină modificări continue ale acesteia, modificări care la rândul lor influenţează
caracteristicile curgerii şi care conduc spre un echilibru natural inevitabil.
Dar procesele de albie, mai ales în perioadele de viitură pot conduce şi spre efecte
dăunătoare, ca, de exemplu:
- erodarea, surparea /deplasarea malurilor şi, în consecinţă, atacarea / compromiterea
terenurilor adiacente;
- crearea formaţiunilor aluvionare care pot stânjeni funcţionarea captărilor de ape sau
navigaţia;
- inundarea teritoriilor adiacente albiei majore, la atingerea nivelurilor maxime sau
extraordinare.
Acestor procese de albie dăunătoare, dar şi celor destinate realizării unor condiţii
superioare de utilizare a albiei şi apei care circulă în aceasta, trebuie să le găsească soluţii
tehnice corespunzătoare domeniului aferent regularizărilor şi îndiguirii cursurilor de apă.
Concret, lucrările de regularizare şi corectare a albiilor respectiv malurilor râurilor
vizează îmbunătăţirea scurgerilor lichide şi solide (aluviunilor) şi ridicarea capacităţii de
transport a albiilor în perioadele de ape mari (viituri); deci posibilitatea evacuării debitelor
maxime în intervale mai scurte de timp şi fără creşteri ale nivelurilor peste cotele de
inundabilitate.
Traseul de regularizare este determinat de traseul noului talveg. În funcţie de acesta,
de celelalte elemente ale curgerii şi de configuraţia locală a terenului se determină şi traseul
malurilor.
Traseul de regularizare este strâns legat de panta disponibilă şi de natura terenului.
Alegerea lor se face ţinând seama de posibilitatea realizării tuturor obiectivelor regularizării
şi în special a secţiunii proiectate.
În practică, traseul cel mai comod, care satisface în acelaşi timp condiţiile unei
creşteri progresive a curburii, este cel în mâner de coş.
Acesta este alcătuit, de obicei, din trei arce de cerc, cel din mijloc având raza cea mai
mică.
Curbele traseului se mai pot realiza din arce de cerc cu racordări parabolice, din arce
de elipsă, parabolă, lemniscată etc.
Realizarea traseului regularizat se asigură prin lucrări de regularizare (epiuri, diguri
longitudinale de dirijare, praguri de fund) care se pot executa pe ambele maluri sau numai pe
unul singur.
Digurile longitudinale de dirijare se utilizează mai ales în părţile concave, epiurile
fiind preferate în restul traseului.
Secţiunea de regularizare trebuie să asigure curgerea debitului lichid şi solid
(aluviunile) la orice nivel fără ca apele corespunzătoare debitului de regularizare ales să se
reverse peste maluri şi fără ca patul albiei să sufere înnisipări sau adânciri importante. În plus,
pe râurile navigabile, secţiunea regularizată trebuie să asigure gabaritul (adâncimea) de
navigaţie.
Secţiunea regularizată, în special prin amenajarea corespunzătoare a taluzurilor,
banchetelor şi teraselor trebuie să contribuie la înfrumuseţarea peisajului.
Întrucât lucrările de regularizări necesită volume mari de materiale, este necesar
pentru reducerea la maximum a costurilor lucrărilor, să fie folosite în proporţie cât mai mare
materiale locale, care nu necesită cheltuieli de transport foarte mari.
În acest scop, se folosesc prioritar materiale ca lemnul (mai ales crengile), pământul,
piatra de râu sau piatra spartă, plante (de la iarbă până la arbuşti sau copaci) şi cu maximum
de chibzuinţă materiale clasice ca betonul şi betonul armat, materiale bituminoase, materiale
plastice sau metalul.
 Impactul asupra cursului superior al râurilor şi implicit asupra reţelei hidrografice din
aval, generat de intensificarea perturbării antropice a structurilor sistemelor naturale, a
condus la o creştere a interesului cunoaşterii proceselor dinamice complexe care au loc la
nivelul râurilor.
Schimbarea regimului scurgerilor lichide şi solide – ca urmare a transformării
arealelor forestiere, atât ca distribuţie spaţială şi mai ales ca modificare a structurii lor interne,
dar şi a modificărilor climatice în sensul schimbării distribuţiei şi variabilităţii nucleelor
torenţiale ale precipitaţiilor – determină agradarea patului albiilor râurilor în aval, cu
consecinţe în creşterea gradului de risc la inundaţii.
Orice intervenţie asupra cursului de apă va genera o serie de consecinţe pe termen
scurt sau lung, asupra comunităţilor biotice, asupra stabilităţii ecologice, asupra
aspectelor estetice şi peisagistice, generate de tendinţa spre echilibru - marcată în timp
lung - şi tendinţa de echilibru dinamic - marcată în timp scurt – a acestuia, consecinţe de care
ingineria hidraulică nu mai poate face abstracţie.
Aceasta impune aplicarea unor concepţii unitare în interpretarea morfologiei şi
dinamicii albiilor, cunoaşterea tendinţelor în bilanţul morfogenetic, a timpului de influenţă
antropică şi a amplitudinilor abaterilor de la starea de regim natural.
Modificarea unei componente ale sistemului râul, albia), exercitată în mod natural sau
artificial, declanşează în mod spontan, după legea conexiunii obiectelor din natură,
întregul mecanism de modificare ale celorlalte componente.
Fiecare râu este un întreg mai mare decât suma componentelor sale geologice,
climatice, hidrologice, biologice. Dorinţa de a salva un râu implică a observa mai întâi că
acest întreg este un grup de elemente şi energii care îşi caută, individual, propriul echilibru
dinamic.
Schimbările geomorfologice sau cele climatice, de exemplu, se produc de obicei în
intervale de timp de secole la milioane de ani. Ţelurile eforturilor de stabilizare a albiilor,
prin comparaţie, sunt descrise în cadrul câtorva ani sau zeci de ani.
Schimbarea folosinţelor într-un bazin hidrografic, de exemplu, este unul din
multitudinea de factori care determină perturbări ale coridorului fluvial.
 Procesul se produce pe scări de timp diferite şi multiple, variind între un singur an (de
exemplu rotaţia culturilor), câţiva zeci de ani (de exemplu, urbanizarea) şi secole (de
exemplu, îngrijirea, conducerea şi regenerarea arboretelor).
Unui practician îi este astfel dificil să ia în considerare un domeniu relevant de
scări de timp atunci când antrenează consecinţe ale schimbării folosinţelor în proiectele
de restaurare.
Albiile sunt sisteme dinamice şi se modifică în mod constant atât în spaţiu, cât şi în
timp.

Fiecare holon (sistem care se comportă simultan ca sistem dar și ca subsistem) din
nivelul de scară spaţială poate fi considerat ca un ecosistem în strânsă interconexiune cu
celelalte ecosisteme.
Aceste legături fac ca mediul extern al unui ecosistem să fie tot atât de important
pentru funcţionarea lui adecvată pe cât este mediul său intern.
Unul din aspectele fundamentale în înţelegerea comportamentului albiilor este acela
că acestea tind spre o stare de echilibru în care intrările şi ieşirile de materie şi energie în şi
dintr-un sector al ei sunt egale.
Apariţia sau menţinerea echilibrului este o consecinţă directă a buclelor de feedback
negativ, a ajustărilor în sistem. Numeroşi autori (Leopold, Wolman & Miller, 1964; Chorley
& Kennedy, 1971 din Ichim & al 1989; Schumm, 1979; Graf, 1988, Thorn & Welford,
1994) au prezentat şi definit variante ale conceptului de echilibru.
Diversele forme de echilibru sunt dependente de scara de timp la care sunt
analizate acestea şi acelaşi proces de albie poate fi definit în limitele unei anumite forme de
echilibru sau chiar de dezechilibru, în funcţie de intervalul de timp la care se referă
observaţiile făcute.
Albiile prezintă de obicei multe forme de echilibru şi sunt supuse schimbărilor de
echilibru rezultate din influenţele antropice – cum ar fi modificările în structura şi distribuţia
spaţială a folosinţelor - evenimente catastrofale – , cum au fost inundaţiile din 2004 şi, mai
ales, 2005 din bazinul Trotuşului – şi schimbări graduale ale climatului.
 Într-un râu „stabil”, atât morfologia unui sector - definită prin pantă, dimensiunile şi
forma secţiunii transversale, materialele constituente ale malurilor şi patului albiei,
distribuţia spaţială a adâncurilor şi riflurilor, forma în plan – cât şi organismele care trăiesc în
sector – respectiv populaţiile şi diversitatea – vor fi în echilibru cu intrările în sistem. Pentru
morfologia râului, „intrările” sunt cantităţile de sedimente şi apă care intră în sector şi
distribuţia lor în timp (regimul debitelor şi aluviunilor).
Ca medii mobile în timp, apa şi sedimentele se vor mişca prin sectorul de albie fără a
determina schimbări majore de tipul agradărilor sau al degradărilor.
Pentru ecologia râului, intrările sunt constituite tot din apă şi sedimente, dar la care
se adaugă şi multe altele, cele mai semnificative fiind calitatea apei, energia şi hrana.
Destabilizarea râului are loc de obicei fie atunci când balanţa dintre cantitatea de
sedimente intrate şi cea care părăseşte sectorul se dezechilibrează, fie atunci când apare o
schimbare în capacitatea râului de a „procesa” toate intrările mai sus menţionate.
Chiar şi cel mai stabil râu răspunde în mod constant la mici perturbări, cu toate că, în
medie, el îşi va menţine o formă caracteristică.
Un râu îşi poate ajusta caracterul în mod gradual ca răspuns la schimbarea graduală a
mediului, ca de pildă lenta modificare a nivelului de bază. În aceste circumstanţe, râul
subordonează un model complex al eroziunii, depunerii, schimbărilor în transportul de
aluviuni şi reînceperii incizării pentru a se ajusta la noul nivel de bază.
Scara de timp la care se prezintă echilibrul poate atinge mărimi de sute sau mii de ani.
În orice moment, pe parcursul ajustării, albia poate prezenta condiţii de echilibru; astfel, în
timp, echilibrul se modifică.
Morfologia albiilor râurilor aluvionare este produsul unor condiţii determinante,
între care cele mai importante sunt cantităţile de apă şi sedimente introduse în albie, calibrul
sedimentelor şi istoria şi trăsăturile fizice ale landşaftului prin care curge râul.
Starea landşaftului determină cantitatea de sedimente disponibilă râului, iar acestea
determină panta generală de-a lungul căreia curge râul şi astfel rata consumului de energie a
apei curgătoare.
Răspunsul albiilor la schimbările în producţia de apă şi sedimente au loc în momente
şi locaţii diferite şi cere diverse nivele de cheltuială de energie. Modificările diurne ale
afluxului de apă şi aluviuni determină o ajustare frecventă a formelor patului albiei şi a
rugozităţii în majoritatea râurilor cu pat mobil.
Râurile se ajustează totodată periodic, la evenimentele hidrologice extreme (niveluri
extrem de ridicate sau, dimpotrivă, extrem de scăzute), având în vedere faptul că acestea
înlătură vegetaţia, dar creează totodată creşterea potenţialului vegetativ (perioadele de
secetă determină invazia vegetaţiei în albie) de-a lungul coridorului fluvial.
De-a lungul timpului activităţile umane au contribuit la schimbări în echilibrul
dinamic al sistemelor fluvi-ale, oriunde în lume. Aceste activităţi sunt focalizate pe
modificarea sistemelor coridoarelor fluviale cu scopuri dintre cele mai diverse, începând cu
satisfacerea cerinţelor de apă industrială şi casnică, continuând cu irigaţii, transport fluvial,
hidroenergie, prevenirea şi combaterea inundaţiilor, managementul exploatărilor forestiere, al
recreării şi estetic şi terminând cu cel mai recent, managementul habitatului natural
(piscicultură, arii naturale protejate etc.)
Efectul cumulat al acestor activităţi se concretizează în schimbări semnificative,
nu numai la nivelul coridoarelor fluviale, ci şi la nivelul ecosistemelor din care
acestea fac parte. Aceste schimbări includ degradarea calităţii apei, descreşterea
stocului de apă şi a capacităţii de tranzit al acestuia, degradarea habitatului faunei
acvatice şi diminuarea valorilor estetice şi recreative.
 Nu este de neglijat, totodată, variabilitatea climatică tot mai accentuată manifestată
prin creşterea frecvenţei fenomenelor meteorologice extreme, posibile semnale ale unor
schimbări climatice.
Una din măsurile şi acţiunile specifice adoptate de Strategia naţională de management
al riscului la inundaţii a României (2005) este cea a „reconstrucţiei şi învăţării din
experienţa anterioară” şi câteva din principiile fundamentale ale strategiei converg către
o abordare ecosistemică a reconstrucţiei regimului natural de comportament al sistemului
fluvial.
Între acestea, menţionăm:
1) Acceptabilitatea ecologică a principiului dezvoltării durabile, prin determinarea
gradului de autoreglare, dinamicii şi diversităţii ecosistemelor afectate de inundaţii;
2) Abordarea bazinală, implicând introducerea conceptului de plan de gestionare
a riscului la nivel de bazin hidrografic;
3) Abordarea interdisciplinară la nivel naţional şi regional;
4) Aplicarea celor mai bune practici propuse de Uniunea Europeană şi Comisia
Economică a naţiunilor Unite pentru Europa:
- Apa este un întreg (apa este parte a circuitului hidrologic natural), iar circulaţia apei pe
suprafaţa scoarţei terestre este originea unei mari diversităţi a ecosistemelor şi utilizării
terenurilor;
- Stocarea apei în bazinele hidrografice în care se formează şi în lungul coridorului fluvial;
- Mai mult spaţiu pentru râuri („lăsaţi râurile să curgă”);
Un râu degradat este definit ca fiind: „orice râu care nu funcţionează la potenţialul său
hidrologic şi biologic” (Stockwell, 2000).
Efectul acumulărilor în reţeaua hidrografică poate fi accentuat sau redus, în
funcţie de practica amenajărilor de albii. Protecţiile conturului albiei pot acţiona în
direcţia măririi timpului de rezidenţă a aluviunilor depozitate în lunci şi deci în mărirea
duratei perioadei de ajustare între cauză şi efect. Analog, protecţiile artificiale ale depozitelor
de aluviuni reduc efectiv aprovizionarea albiei cu sedimente, determinând astfel erodarea
altor depozite existente în albie.
Procesele de degradare (curgerea de debris) tranzitează de la iniţierea afuierilor la
depunere. Debrișul organic mare tranzitează de la starea dominant imobilă determinând
capturarea şi blocarea aluviunilor la starea dominant mobilă caracteristică sedimentelor.
Dimensiunile sedimentelor descresc de la blocuri mari – rareori puse în mişcare de
forţele hidraulice – la bolovani, tranzitând în continuare prin pietrişuri – prundişuri şi
sistemele de nisipuri aluviale în care mişcarea sedimentelor pe patul albiei este caracterizată
mai mult de formele morfologice ale cestuia decât de o dimensiune caracteristică a
aluviunilor.
Cele şase morfologii fundamentale ale albiilor aluviale – cascada, succesiunea trepte
şi adâncuri, patul plan, succesiunea de vaduri (rifluri) şi adâncuri, albia în regim şi albia
despletită - sunt înlănţuite astfel încât reflectă un proces continuu.
Sectoarele sursă sunt ariile situate la izvoare unde ratele medii de eroziune pe termen
lung sunt mari şi, în consecinţă, sedimentele transportate tind a fi mai degrabă provenite din
surse locale decât aduse din amonte.
În sectoarele surse, pantele abrupte ale albiilor şi proximitatea evenimentelor
catastrofale – cum ar fi curgerile solide – nu permit acumulări de sedimente în albie.
Sectoarele de transport, ca şi sectoarele sursă, funcţionează eficient pentru dirijarea
sedimentelor furnizate din amonte şi dezvoltă o energie a curenţilor care înlătură posibilitatea
formării de depozite aluviale extinse. În contrast însă cu acestea din urmă, albiile primesc cea
mai mare parte din debitul lor solid prin procese fluviale de intrare din amonte, contribuţia
eroziunii locale şi a proceselor de versant fiind mult redusă ca semnificaţie.
 Sectoarele de răspuns sunt ariile în care, în perioade de timp geomorfologic
lung, sedimentele s-au acumulat şi sunt stocate ca „umpluturi”ale văilor (ex. luncile şi
terasele). Acestea – definite ca albii aluviale, construite în propriile depozite – îşi
ajustează forma („răspund”) ca urmare a modificărilor survenite în cuantumul şi calibrul
intrărilor de sedimente sau în regimul debitelor lichide (volume şi intensităţi).
Variabilitatea regimului hidrologic determină modificări continue care influenţează
diversele elemente constituente ale cenozelor.
Torenţialitatea determină o construcţie şi destrucţie a habitatului în defavoarea
succesiunii ecologice naturale; în acelaşi timp permanenta transformare generată de
aceasta determină o continuă reîntinerire a cenozelor vegetale, într-un continuu joc de
recolonizare a suprafeţelor virgine apărute după fiecare viitură.
Cenozele vegetale localizate de-a lungul coridorului fluvial constituie cel mai
adesea un tip de vegetaţie azonală, relativ independentă de altitudine. Componentele lor nu
sunt selecţionate atât de climatul general sau local cât de regimul hidrologic care
condiţionează geneza solului, disponibilitatea hidrică şi aprovizionarea cu substanţe nutritive.
Diversitatea asocierilor vegetale este determinată de variabilitatea în timp şi spaţiu.
Dacă în interiorul şi imediata vecinătate a albiilor se regăsesc multipli de unităţi vegetale
care se raportează fie la populaţiile pioniere fie la formaţiunile ripariene, pe măsură ce ne
îndepărtăm de influenţa directă a proceselor de albie şi acestea interferează cu procesele de
versant, aceste unităţi se amestecă speciile caracteristice versanţilor intervenind mai mult
sau mai puţin pregnant în compoziţii.
Plantele tind, în mod continuu, să invadeze şi să ocupe orice suprafaţă umedă viabilă.
Rezultă o populaţie densă cu înrădăcinare abundentă care determină protecţia malurilor
împotriva forţelor de antrenare generate de curenţii de apă.
Apa are o influenţă pozitivă asupra vegetaţiei deoarece asigură umiditatea necesară
supravieţuirii plantelor, dar, inundă şi afuiază totodată vegetaţia instalată pe conturul secţiunii
active a albiei. Din punct de vedere al mentenanţei albiei, latura negativă a dezvoltării
plantelor constă în aceea că vegetaţia se instalează în albie în timpul perioadelor de ape mici,
obstrucţionând funcţia de transport a apei şi aluviunilor în perioada apelor mari.
Cei mai importanţi factori fizici implicaţi în ajustarea albiilor, raportaţi la vegetaţie,
sunt rolul pe care îl joacă sistemul de rădăcini al plantelor în consolidarea solurilor din maluri
şi modul în care vegetaţia luncii determină creşterea rezistenţelor hidraulice în perioadele de
inundaţii, cu implicaţii în micşorarea vitezelor, capturarea aluviunilor şi menţinerea altitudinii
relative a luncii.
Vegetaţia adiacentă conturului activ al albiei, de-a lungul acesteia este implicată în
stabilitatea malurilor fiind astfel deosebit de importantă în mentenanţa râurilor.
Populatiile piscicole sunt cele mai sensibile la modificarile conditiilor de habitat si
sunt dependenti de variabilitatea sa temporara. Se va studia, de aceea, problematica pentru
habitatul vietuitoarelor acvatice pentru functiile cotidiene si de repaus, cat si pentru
reproducere si refugiu.
Prin lucrarile de regularizare privite ca un rău necesar, se vor considera si solutiile
cele mai viabile ca materiale folosite, astfel, pentru lucrarile in albia minora se vor utiliza
materiale naturale de natura: piatra bruta, balast existent si in albia raului. Nu se vor folosi
materiale de natura sintetica pentru a nu deranja ansamblul natural stabil si pentru a fi
posibila revenirea cursului de apa la dinamica sa initiala.
Lucrarile proiectate nu vor afecta calitatea apelor cu poluanti. In perioada de executie,
se pot inregistra, in cantitati foarte mici,scurgeri de substante petroliere de la utilajele care
sunt folosite in aceasta perioada.
Stresul ecologic produs in aer va fi pe perioada desfasurata activitatii de constructii –
montaj, prin perturbarile aduse factorului aer de catre mijloacele auto si utilajele folosite in
timpul executiei. Se va urmari ca tehnologia de executie sa fie corespunzatoare pentru a nu
dauna mediul fizic in zona, iar durata anuala a impactului sa fie redusa.
Se vor alege solutii si metode de realizare a obiectivelor cu impact minim asupra
mediului, metodele cele mai putin traumatizate din punctul de vedere al mediului terestru
riveran. Pentru protectia aerului din zona este necesar ca traficul sa fie dimensionat
corespunzator astfel incat emisiile sa fie nesemnificative, iar transportul materialelor sa se
faca fara a se imprastia praf in aer, pentru aceasta recomandandu-se umezirea lor.
In timpul executiei lucrarilor, mediului fizic va fi tulburat in mica masura de
zgomotele produse de catre utilajele de lucru. Sursele de producere a zgomotului in zona de
lucru sunt circulatia auto si a utilajelor din santier la punctele de lucru.
Zgomotul produs de utilajele de lucru nu poate fi intotdeauna evitat, fiind necesara
adoptarea unui program de lucru adecvat.

Bibliografie

1. Breen, P., Lake,S., Rutherfurd, I., 1999, Stream Rehabilitation: Priorities and
Possibilities – Presentation Notes. Cooperative Research Centre for Catchment Hydrology,
Victoria
2.https://www.researchgate.net/publication/264420279_MORFOLOGIA_ALBIILOR_SI_CO
NCEPTUL_DE_RESTAURARE_A_RAURILOR_thesis_chapter
3. Clinciu, I, 1983, Contribuţii la studiul morfometriei şi hidrologiei bazinului hidrografic
torenţial Bârsa Superioară. Teză de doctorat, Universitatea din Braşov.
4. Chang, H.H., 1998, Fluvial processes in river engineering. In River Engineering, Krieger,
Malabar, Florida, 432 p.
5. Manoliu, I.A, 1973, Cursurile de apă şi elementele lor caracteristice. Cap I, în
Regularizări de râuri şi căi de comunicaţie pe apă. Editura Didactică şi Pedagocică,
Bucureşti, pp 8-25
6. Munteanu, S.A., Costin, A., Gaspar, R., Traci, C, Clinciu, I., 1979, Amenajarea
bazinelor hidrografice torenţiale, componentă a acţiunii generale de protecţie a mediului
înconjurător. Revista Pădurilor, nr. 4