Presiuni antropice și impactul lor asupra albiilor de râu

1. Introducere

În managementul râ urilor se disting două perioade în ultimul secol. Prima perioadă ,

finalizată la mijlocul anilor 1980, s-a caracterizat prin o viziune inginerească , râ urile fiind
amenajate prin diverse lucră ri hidrotehnice în vederea diminuă rii dinamicii lor hidrologice şi
morfologice. Aceste lucră ri aveau rolul de a exploata resurse naturale (e.g. hidroenergie) sau
de a proteja societatea în fața hazardurilor naturale (e.g. inundaţii fluviale). După 1995, se
impune o viziune ecologică , renunţâ ndu-se la o parte din amenajă ri pentru a lă sa râ ul se
evolueze natural. Se tinde mai degrabă spre o utilizare a serviciilor culturale furnizate de râ uri
(e.g. agrement) şi spre mă suri nestructurale de gestiune a hazardurilor (e.g. planificarea
teritoriului în funcţie de extinderea zonei inundabile la debite cu un anumit timp de revenire).
Acest curs este structurat în funcţie de cele două perioade. Prima parte se referă la
presiuni antropice şi mai ales la impactul negativ al acestora asupra albiilor de râ u. A doua
parte se referă la înlă turarea presiunilor anterioare în vederea restaură rii funcţionă rii
aproape naturale a râ urilor şi efectele observate în morfologia albiilor. Cursul se bazează pe
exemple de râ uri a că ror evoluție a fost monitorizată în diverse studii.

2. Categorii de impact a presiunilor antropice asupra râurilor

Printre presiunile antropice cu impact morfologic asupra albiilor de râ u se disting şase

categorii majore.
a) Presiuni pentru diminuarea debitului maxim în timpul fazelor de ape mari şi
viiturilor: acumulă ri permanente şi neperrnanente însoţite de baraje, canale de derivaţie, etc.
b) Presiuni pentru reducerea duratei viiturilor şi inundaţiilor, regularizarea şi
calibrarea albiei minore, canale de drenaj a luncii, etc.
c) Presiuni pentru diminuarea nivelului maxim: dragarea albiei cură ţarea albiei de
vegetaţie, etc.
d) Presiuni pentru reducerea frecvenţei inundaţiilor în lunca externă : diguri etc.
e) Presiuni pentru diminuarea mobilită ţii laterale a albiei minore: gabioane, epiuri, etc.
f) Presiuni pentru diminuarea mobilită ţii verticale a albiei minore: praguri
transversale, etc.

1
 La aceste exemple de lucră ri hidrotehnice se adaugă şi alte tipuri de activită ţi
antropice, care nu au ca scop direct controlul fenomenelor și proceselor hidromorfologice
fluviale, dar au indirect impact asupra acestora: exploatarea de nisipuri şi pietrişuri din albiile
de râ u, diferite tipuri de transport ce necesită construcţia de poduri şi alte amenajă ri (e. g.
rutier feroviar, de electricitate, prin conducte), utilizarea terenurilor din luncile râ urilor ce
poate reduce mobilitatea laterală a albiei (e. g. reîmpă durirea, anumite tipuri de culturi
agricole). Aceste presiuni modifică debitul lichid şi/sau solid al râ urilor, cu impact direct
asupra scurgerii, proceselor fluviale şi continuită ţii longitudinale, laterale şi verticale
(ETC/ICM, 2012). În concluzie, aceste presiuni modifică componentele hidromorfologice şi,
mai departe, elementele biologice pe care le susţin (Elosegi et al., 2010). Spre exemplu, în
Uniunea Europeană , în anul 2012, s-a estimat ca peste trei sferturi din corpurile fluviale de
apă analizate erau afectate de presiuni hidromorfologice (ETC/ICM, 2012). În ceea ce priveşte
Dună rea, 80% din cursul să u era amenajat pentru protecţia la inundaţii, iar 30% şi pentru
obţinerea de hidroenergie (ETC/ICM, 2012).
În această parte, am ales să insistă m pe trei exemple de presiuni antropice care se
regă sesc frecvent pe teritoriul Româ niei: acumulă rile şi barajele asociate, digurile şi
exploatarea de balast din albiile de râ u.

2.1. Modificări majore ale albiilor de râu prin construcţia barajelor

Fig. 1 atestă existenţa celor două perioade în managementul râ urilor - cu viziune

inginerească , respectiv cu viziune ecologică în ceea ce priveşte construcţia baraj elor. Numă rul
de baraje construite în fiecare an a crescut în Europa de la începutul secolului al XX-lea pâ nă la
mijlocul acestuia, după care a scă zut. Spre exemplu, în anul 1901 a fost înregistrat un singur
baraj construit în Europa. Anul 1963 s-a caracterizat prin numă rul maxim de baraje (38)
construite în Europa. Se remarcă o creştere urmată de scă dere în perioada 1940-2000, cu un
boom la sfâ rşitul anilor 1950 şi în anii 1960.

Fig. 1. Numărul de baraje construite pe an

în Europa în perioada 1900-2008 după datele FAO (2017)

2
 Barajele au rol de barieră în calea scurgerii lichide şi solide, ce se modifică în aval de
acesta, cu consecinţe asupra morfologiei albiei minore şi majore (Fig. 2). În aval de baraj, în
ceea ce priveşte scurgerea lichidă medie şi maximă , scade magnitudinea, frecvenţa şi durata
fazei de ape mari şi viiturilor (Zaharia, 2010). În unele cazuri, s-a constatat o creştere a
scurgerii lichide minime (Jipa şi Mehedinţeanu, 2002). Ca urmare a scă derii scurgerii solide
(Zaharia, 2010), se intensifică procesele de eroziune, ceea ce duce la creşterea adâ ncimii albiei
minore. În acest timp, lă ţimea albiei minore se reduce, cu precă dere în situaţia în care
malurile sunt constituite din roci puţin friabile. Mai mult decâ t atâ t, în lipsa inundaţiilor,
vegetaţia se poate dezvolta pe maluri, ceea ce conduce la stabilizarea acestora, deci
accentuarea efectelor menţionate anterior - reducerea lă ţimii şi creşterea adâ ncimii albiei
minore. Ca urmare a reţinerii aluviunilor cu granulometrie mare în spatele barajului, în aval
de acesta granulometria patului albiei se diminuează . Intensitatea modifică rilor în albie şi
lungimea pâ nă la care se resimt depind de caracteristicile fiecă rui râ u.

Fig. 2. Model conceputual de impact al barajelor asupra hidromorfologiei albiei minore, în aval

În amonte de baraj, ia naştere lacul de acumulare extins în fosta albie majoră . Pe acest
tronson, regimul râ ului trece de la fluvial la fluvio-lacustru. Datorită depunerii, albia majoră
suferă un proces de acreţie. La gurile de vă rsare ale foştilor afluenţi, depunerile sunt de formă
conică . Lacurile de acumulare sunt în pericol de colmatare în funcţie de caracteristicile zonei
traversate, cu precă dere geologice (e.g. roci puţin rezistente la eroziune), de relief (e.g. pantă
mare ce favorizează eroziunea pe versant) şi utilizarea terenurilor (e.g. absenţa vegetaţiei
forestiere). În cazul marilor acumulă ri din Româ nia, Ră doane şi Ră doane (2005) apreciau că
cele de pe râ ul Argeş au rate mari de colmatare (e.g. peste 90% în cazul barajului Bascov,
peste 80% în cazul barajelor de la Curtea de Argeş şi Piteşti), ce reprezintă un pericol pentru
rezistenţa în sine a barajelor asociate mai ales în timpul apelor mari şi viiturilor.
Pe râ ul Teleajen a fost construit barajul Mă neciu în perioada 1979-1984. Barajul are o
înă lţime de 75 m, iar acumularea din amonte are o lungime de 4 km, o suprafaţă de 100 ha şi
un volum de 60 milioane m3 (Pop, 1996). În consecinţă , scurgerea medie şi maximă au
înregistrat o tendinţă liniară de scă dere, iar scurgerea minimă o tendinţă liniară de creştere
3
(perioada 1966-1998) (Jipa şi Mehedinţeanu, 2002). Ca urmare a construirii barajului şi altor
amenajă ri în lungul râ ului, albia sa minoră pe sectorul împletit s-a restrâ ns în medie cu 64%
în perioada 1980-2014, de la 209,5 m la 74,1 m; lă ţimea maximă a scă zut în aceeaşi perioadă
de la 464,9 m la 378,8 m (loana-Toroimac, 2016). Comparâ nd cu alte exemple din literatura
ştiinţifică (e.g. Grecu et al., 2017a), despre râ ul Teleajen se crede că a avut una dintre cele mai
spectaculoase transformă ri dintre râ urile din zona de Curbură a Carpaţilor şi a Subcarpaţilor.
A fost emisă ipoteza că albia râ ului Teleajen mai întâ i s-a restrâ ns lateral, iar pe maluri s-a
dezvoltat vegetaţie. Ulterior, în lipsa aluviunilor, râ ul şi-a accentuat sinuozitatea, ceea ce a dus
la erodarea malurilor în detrimentul vegetaţiei şi la migrarea albiei (Ioana-Toroimac, 2016).
In consecinţă , Ioana-Toroimac et al. (2017) consideră că râ ul este prioritar în regiune pentru
restaurarea funcţionă rii cvasi-naturale a fenomenelor şi proceselor hidromorfologice.
Numeroasele baraje din amonte au fost o cauză secundară în reducerea proceselor de
împletire a albiei Siretului Inferior, atâ t ca numă r de braţe, câ t şi ca lă ţime, urmată de o
creştere a sinuozită ţii cu tendinţă de meandrare (Salit et al., 2015). În acest caz, regularizarea
şi recalibrarea albiei prin mijloace variate de protecţie laterală (e.g. epiuri, gabioane, diguri)
au fost prioritar responsabile de evoluţia râ ului Siret. Din exemplele anterioare; rezultă
impactul considerabil al barajelor mai ales asupra albiilor împletită din cauza reţinerii
sedimentelor şi regulariză rii scurgerii.

2.2. Întreruperea conectivităţii laterale prin îndiguire

Digurile, ca mă sură esenţială de protecţie la inundații, au început să fie construite cu

peste 4000 ani în urmă în China (Opperman et al., 2017). Sisteme impresionante de diguri
sunt în prezent atâ t în Statele Unite ale Americii (SUA) (e.g. pe Mississippi), câ t şi în Europa
(e.g. pe Rhine, pe Dună re) (Sayers et al., 2014).
Digurile au rolul de a proteja împotriva inundaţiilor terenurile din spatele lor şi de
obicei sunt eficiente în cazul evenimentelor de frecvență mare şi magnitudine mică . Însă
digurile întrerup fluxurile de apă şi sedimente dintre albia minoră şi albia majoră . Astfel, din
punct de vedere hidrologic, zonele umede din albia majoră îşi port pierde funcționalitatea, iar,
din punct de vedere geomorfologic, lunca nu mai evoluează prin depunerea de aluviuni. Rolul
digurilor poate fi accentuat de canalele de desecare, ce conduc la uscarea zonelor umede.
Un exemplu în acest sens îl constituie îndiguirea luncii Dună rii. Conform lui Antipa
(1910), apele mari frecvente ale Dună rii acopereau lunca sa în dreptul Lacului Suhaia pe
aproximativ 6 km lă ţime, inclusiv oglinda lacului (Fig. 3). După transformă rile antropice din
anii 1960, digul de 5 m înă lţime întrerupe relaţia dintre fluviu şi lunca sa, deoarece inundaţiile

4
cu timp de revenire de 100 ani nu pot submerge digul. Construcţia canalelor de desecare a dus
la modificarea reliefului natural al luncii, caracterizat iniţial prin forme de depunere separate
de mici cursuri de apă cu caracter intermitent (adâ ncime de maxim 1 m) şi ulterior prin
uniformitate şi canale artificiale (adâ ncime de pâ nă la 3 m).
În afara digului longitudinal construit la limita dintre albia majoră şi albia minoră a
Dună rii, în zona Lacului Suhaia au fost construite alte două tipuri de diguri transversale ce
separă incinte din lunca fluviului şi de delimitare a lacului. Ansamblul acestor amenajă ri ce au
avut drept scop desecarea luncii Dună rii a dus la restrâ ngerea dramatică a Lacului Suhaia
(70%) şi a zonelor umede adiacente (84%); formele de relief atestâ nd Variaţiile de nivel ale
lacului (e.g. plajă , insulă fă ră vegetaţie) au dispă rut şi ele (Ioana-Toroimac, 2014). În plus,
dominanţa fluxului longitudinal de apă şi sedimente al fluviului demonstrată de formele de
eroziune şi depunere din luncă a fost înlocuită de una transversală , artificială , dovadă fiind
gura de vă rsare amenajată a canalului ce drenează lacul (Ioana-Toroimac, 2014).

Fig. 3. Modificări în lunca Dunării, pe un profil situat în estul fostului Lac Suhaia, între 1910 și
1980

5
 Se consideră că digul longitudinal al Dună rii a avut şi un efect de „încorsetare” a
fluviului fiind construit prea aproape de albia minoră , fă ră să ţină cont de caracteristicile
naturale ale reliefului (e.g. concavitate, convexitate) şi fiind, în plus, stabilizat prin împă durire
(Marin, 2017). În consecinţă , albia Dună rii s-a degradat, cu impact şi asupra nivelului apei
(Vişinescu, 2014 citat de Marin, 2017), iar insulele fluviale au scă zut ca numă r şi, în general, ca
suprafaţă şi perimetru (Constantinescu et al., 2015; Marin şi Armaş, 2016; Grecu et al.,
2017b). Toate aceste transformă ri ale albiei Dună rii trebuie interpretate şi în contextul
modifică rii regimului hidrologic - regularizarea scurgerii lichide şi solide ca urmare a
construirii barajelor din amonte, cum sunt cele de la Porţile de Fier I şi II (Zaharia, 2010;
Zaharia şi Ioana-Toroimac, 2013).
Digurile şi-au dovedit eficienţa în timpul inundaţiilor istorice ale Dună rii din primă vara
anului 2006, câ nd incinta îndiguită din vecină tatea Lacului Suhaia nu a fost inundată , iar
digurile au rezistat forţei apei (Ioana Toroimac, 2014). Situaţia nu a fost generalizată ,
deoarece alte incinte îndiguite vecine au fost submerse în timpul aceluiaşi val de inundaţii
(Grecu et al., 2017a). Dar numeroasele efecte secundare asupra mediului înconjură tor au
nă scut discuţii cu privire la eficacitatea digurilor pe termen lung.
Un alt exemplu specific viziunii inginereşti este cel al digurilor din cursul inferior al
râ ului Mureş. Acestea au fost construite încă de la sfâ rşitul secolului al XIX-lea pentru a
preveni inundaţiile, împreună cu alte amenajă ri de protecţie a malurilor contra eroziunii. În
paralel cu aceste presiuni antropice, au fost tă iate artificial numeroase meandre ale râ ului
Mureş. Aceste acţiuni au condus la scă derea lungimii râ ului în sectorul inferior cu aproximativ
o cincime prin reducerea sinuozită ţii, variaţia lă ţimii albiei în funcţie de factori locali şi
reducerea suprafeţei insulelor fluviale (Timofte et al., 2016). Autorii acestui studiu prevă d
continua restrâ ngere a albiei râ ului şi creşterea sinuozită ţii în condiţiile scă derii debitului
lichid al râ ului conform scenariilor climatice actuale.

2.3. Efecte ale exploatării de nisipuri şi pietrişuri

Ca urmare a cererii de materiale de construcţie, nisipuri şi pietrişuri au fost exploatate

din albiile de râ u. Exploată rile din albia minoră modifică panta râ ului. Astfel se pot declanşa
procese de eroziune în amonte şi în aval, ce duc la degradarea albiei, în tendinţa de că utare a
unui nou echilibru in profil longitudinal (e.g. Rinaldi et al., 2005). Pot avea loc şi schimbă ri ale
profilului transversal; spre exemplu malurile constituite din roci necoezive se pot pră buşi,
ceea ce duce la lă rgirea albiei minore. Exploată rile din albia majoră duc la apariţia gropilor de

6
balastieră , ce pot avea drept consecinţă scă derea nivelului piezometric. În ansamblu,
degradarea albiei minore duce la scă dere conexiunii cu albia majoră .
Acest model de dinamică a albiei unui râ u supus exploată rii de aluviuni din albia
minoră a fost prezentat de Kondolf (1997). Fig. 4 arată fazele de evoluţie: procesul de
degradare propriu-zisă , reţinerea unei cantită ţi de aluviuni în balastieră şi scă derea
transportului solid în aval. Kondolf (1997) numeşte aceste râ uri “hungry waters” (în limba
româ nă , “ape flă mâ nde”), caracterizate prin scă derea fluxului sedimentar, ca urmare a
exploată rilor de balast sau construirii de baraje.

Fig. 4. Model de dinamică morfolofică și sedimentară (Qs) în trei faze (I-III) în urma exploatării
de balast din albia minoră a unui râu

Spre exemplu, pe râ ul Buză u, în aval de acumularea Câ ndeşti, activitatea de exploatare

s-a intensificat în ultimii 40 ani. La contactul dintre Subcarpaţii de Curbură şi Câ mpia Româ nă ,
în judeţul Buză u, au fost identificate peste 50 exploată ri active sau abandonate (Grecu et al.,
2014). Se consideră că aceste exploată ri sunt parțial responsabile pentru restrâ ngea albiei
minore active, împletite, a râ ului Buză u în medie cu 69% (perioada 1980-2005), deoarece în
lungul acestuia se tranzitează o cantitate mai mică de apă şi de aluviuni faţă de condiţiile

7
naturale; cealaltă cauză majoră a restrâ ngerii este reprezentată de amenajă rile hidroenergice
şi hidrotehnice din amonte, precum acumulă rile Siriu şi Câ ndeşti (Grecu et al., 2014).
Ca urmare a impactului asupra mediului înconjură tor, exploată rile de nisipuri şi
pietrişuri din albiile de râ u sunt sever controlate în Uniunea Europeană . În Româ nia, aceste
activită ţi sunt admise numai pentru dragarea şi recalibrarea albiei în vederea prevenirii
inundaţiilor şi navigaţiei (Salit şi Ioana-Toroimac, 2013).

3. Transformările albiilor după reducerea presiunilor antropice

În viziune ecologică , conectivitatea longitudinală , laterală şi verticală ale râ ului sunt

prioritare (Wohl, 2017), iar reconstrucţia acestora suscită interes. S-au distins trei tipuri de
restaurare:
1) spre conditii de referinţă istorice sau “field of dreams”;
2) spre o stare hibridă între natural şi antropic sau “hybrid keystone”;
3) spre o stare artificială , creată de om, dar funcţională sau “system function or Ieitbild”
(Wohl et al., 2015). Majoritatea lucră rilor ştiinţifice pe această temă subliniază necesitatea de
a restaura procesele geomorfologice fluviale şi nu neapă rat formele de relief (e.g. Bclletti et al.,
2015), considerâ nd o stare de referinţă sustenabilă în condiţiile actuale (Wyzga et al. 2012),
ceea ce încurajează mai degrabă tipul hibrid de restaurare a funcţionă rii râ urilor. Astfel se
tinde spre renunţarea la unele din presiunile amintite în partea anterioară a cursului. În cele
ce urmează , aducem câ teva exemple de încercare de restaurare a funcţionă rii
hidromorfologice a albiilor de râ u, cu consecinţe specifice.

3.1. Renunţarea la baraje şi consecinţele geomorfologice

Această nouă tendinţă de înlă turare a barajelor a fost implementată cu precă dere în
SUA, mai ales de la sfâ rşitul anilor 1990 şi numeroase publicații au rezultat în ultimii ani
(Bellmore et al., 2017; Sneddon et al., 2017). În Europa, este un tip de activitate în plină
desfă şurare (Sneddon et al., 2017). În majoritatea cazurilor, este vorba despre baraje de
dimensiuni mici sau despre praguri transversale (Sneddon et al., 2017). În Europa, astfel de
exemple au fost contorizate în Franţa, Finlanda, Marea Britanie, Spania şi Suedia (Dam
Removal, 2017).
Înlă turarea unui baraj are efecte atâ t în amonte, câ t şi în aval. Imediat după înlă turarea
barajului, în amonte, sedimentele depuse sunt erodate; rata de eroziune depinde de
granulometria/coezivitatea depozitelor şi de tipul de acţiune de înlă turare a barajului
(instantanee sau în etape) (Grant şi Lewis, 2015). În aval, sedimentele erodate sunt depuse;
intensitatea şi scara longitudinală a procesului depind de granulometria depozitelor, de
8
volumul disponibil de sedimente şi de capacitatea de transport a râ ului (Grant şi Lewis, 2015).
Aceste procese pot fi intensificate de viituri (Magilligan et al., 2016). După o perioadă lungă de
timp, se restabilește scurgerea lichidă şi solidă , deci conectivitatea râ ului (Fig. 5). Efectele
geomorfologice ale înlă tură rii barajelor demonstrează rezilienţa remarcabilă a râ urilor la
influxul mare de sedimente (East et al., 2015).
Un exemplu studiat este cel al râ ului Elwha (statul Washington, în SUA), de dimensiuni
medii, cu un debit mediu multianual de 57 m 3/s. Renuntarea la două baraje de înă lţime
considerabilă (unul de 33 m înlă turat în întregime şi altul de 64 m coborâ t cu 75%) a avut loc
în anii 2011-2012, în etape, prin coborâ rea progresivă a acestora şi drenarea lacurilor din
amonte (East et al., 2015; Gelfenbaum et al., 2015; Grant şi Lewis, 2015). În aproximativ un an
de la înlă turarea barajului, volumul de sedimente, mai ales fine, erodat în amonte a fost de
aproximativ 10%, fiind depuse în aval pe aproximativ 13 km (Grant şi Lewis, 2015).

Fig. 5. Model
conceptual de reacție a unui râu după înlăturarea unui baraj

După încă un an, s-a constatat că aceste sedimente au fost stocate pe aproximativ 18
km în lungul râ ului principal şi pe 25 km în lungul unor braţe din lunca sa, cea mai mare parte
regă sindu-se la gura de vă rsare (East et al., 2015). Ca urmare, s-a intensificat procesul de
împletire ca tip de albie, albia râ ului s-a agradat, au avut loc procese de avulsie, iar unele braţe
pă ră site au fost reactivate chiar şi în condiţii hidrologice normale (East et al., 2015). Desigur,
s-a schimbat şi granulometria patului albiei, cu consecinţe ecologice (East et al., 2015). În
comparaţie cu o viitură cu timp de revenire de 40 ani, care s-a produs cu câ ţiva ani mai
devreme, efectele înlă tură rii barajului au fost mult mai intense (East et al., 2015). Acest
exemplu al râ ului Elwha este oarecum particular datorită modului în care barajul a fost
9
înlă turat: timp lung de erodare a sedimentelor şi debite solide relativ mici în comparaţie cu
exemplele de înlă turare instantanee a unui baraj (East et al., 2015).
Aceste rezultate sunt confirmate şi pentru alte râ uri. Înlă turarea progresivă în anul
2008 a unui baraj pe râ ul Souhegan (statul New Hampshire, SUA, debit mediu multianual de
cca. 50 m3/s) de 4 m înă lţime a dus, în amonte, într-o primă fază , la eroziunea rapidă a unei
cantită ţi importante de sedimente (50% în primele 3 luni, mai ales nisipuri), asociată cu
degradarea şi lă rgirea albiei (Pearson et al., 2011). În a doua fază , procesul de eroziune a
devenit mai puţin intens, fiind dependent de magnitudinea viiturilor şi de vegetaţia dezvoltată
pe malurile albiei râ ului.
În cazul râ urilor Urumea şi Leitzaran (Spania, dimensiuni medii. baraje de mică
înă lţime) s-a constatat acelaşi model de evoluţie, dar mai rapid în cazul barajului înlă turat
într-o singură fază (Ibisate et al., 2016).
Alte exemple sunt cele ale râ urilor Vire şi Orne, de dimensiuni medii (debit mediu
multianual de 12-25 m3/s), situate în nord-vestul Franţei. Pe aceste râ uri, două baraje de
înă lţime mică (2-3 m) au fost înlă turate în 1997 pentru a favoriza continuitatea longitudinală
a sedimentelor şi a diversifica habitatul acvatic. De atunci, nu au fost constatate schimbă ri
statistice in hidrologia celor două râ uri. Însă analiza dendrologică a arborilor situati in amonte
a demonstrat scă derea nivelului piezometric, deci a umidită ții ceea ce a dus la scă derea
ritmului de creştere a speciilor higrotile în comparație cu perioada în care a existat barajul şi
la creşterea acestuia în cazul speciilor mezofile (Dufour et al., 2017). Aceiasi autori
concluzionează că politica de înlă turare a barajelor trebuie organizată pe bază de cunoştinţe
ştiintifice din diverse domenii, deoarece nu întotdeauna înlă turarea barajelor este avantajoasă
pentru toate componentele ecosistemului.

3.2. „Mai mult spaţiu pentru râuri "

Primul şi cel mai cunoscut proiect pentru protecţia la inundații şi totuşi restabilirea
conectivită ții laterale a râ urilor a fost ”Room for the River” (în limba româ nă „Mai mult spațiu
pentru râ uri”), implementat începâ nd cu anul 1996 în bazinul râ ului Rin, în Olanda. Pentru o
mai bună gestiune a nivelului apei la inundaţii, s-au propus mai multe soluții: creşterea
dimensiunilor albiei minore, reamplasarea digurilor, renunțarea la unele mă suri de protecţie
a malurilor, coborâ rea artificială a albiei majore şi reconectarea unor foste braţe ale râ ului,
crearea de poldere şi reducerea aportului de apă din exterior (Fig. 6). Nu toate aceste mă suri
sunt considerate în prezent ca ră spunzâ nd viziunii ecologice. Ca efecte secundare, în cazul
acestui proiect, s-a constatat modificarea echilibrului proceselor morfologice din albia minoră .

10
Unele tronsoane au fost afectate de eroziune, iar altele de acumulare. Acest dezechilibru a dus
la creşterea costurilor pentru dragare şi relocare a sedimentelor, deci cu consecinte
economice pentru navigaţiei (van Vuren et al., 2015). În ciuda acestor deficienţe, proiectul
ră mâ ne un model prin propunerile sale de extindere a luncii funcţionale a râ ului.
În acest context, se propunere respectarea unui spațiu de libertate al râ ului (în limba
engleză “freedom space"), delimitat pe principii hidromorfologice: coridorul erodabil al râ ului
corespunză tor migraţiilor istorice ale acestuia în plan orizontal (Piegay et al., 2005) sau
coridorul funcţional corespunză tor debitului cu un anumit timp de revenire (Birou et al.,
2014; Buffin-Belanger et al., 2015). În interiorul acestuia, râ ul poate migra lateral, pot avea loc
inundații fă ră efecte negative asupra societă ții, dar cu efecte benefice pentru zonele umede
ripariene.

Fig. 6.
Măsuri propuse în cadrul proiectului ”Room for the River”: 1) creşterea adâncimii albiei; 2)
coborârea amenajărilor pentru protecţia malurilor; 3) înlăturarea unor obstacole; 4)
coborârea albiei majore; 5) reamplasarea digurilor; 6) crearea de poldere; 7) reducerea
aportului suplimentar de apă (modificat după Silva et al., 2001)

Mă suri de mai mică anvergură au fost implementate şi pe alte râ uri din Europa,
precum lă rgirea albiei minore, reconectarea meandrelor şi a luncii, etc. Poppe et al. (2016)
trage concluzia că toate aceste mă suri conduc la diversitate hidromorfologică , mai ales la
macro- şi mezoscară în detrimentul microscă rii. S-a constatat şi că râ urile cu competenţă
mare (i.e. patul albiei constituit din pietrişuri) sunt mai reactive decâ t râ urile cu competenţă
mică (i.e. patul albiei constituit din nisipuri). Spre exemplu, la macroscară , modifică rile
pozitive cele mai consistente s-au înregistrat cu privire la lă ţimea albiei, depunerile de
sedimente din albie şi lă ţimea benzii de vegetaţie ripariană , cu precă dere în cazul mă surilor
de lă ţire a albiei. Statistic, variaţia lă ţimii albiei se corelează cu variaţia lă ţimii benzii de
vegetaţie ripariană , care, la râ ndul ei, se corelează cu diversitatea substratului; variaţia
depunerilor de sedimente din albie se corelează cu particularită ţile albiei (e.g. braţ principal,
braţe secundare, bancuri de aluviuni, insule cu vegetaţie).

11
 3.3. Implementarea viziunii ecologice în amenajarea râurilor din România

În Româ nia, au fost numă rate 14 mari proiecte de restaurare a râ urilor implementate
pâ nă în 2016 (Ioana-Toroimac şi Zaharia, 2016), la care se mai adaugă câ teva finalizate între
timp sau în desfă şurare: 8 pe Dună re şi in delta sa, 3 pe râ ul Prut, 1 pe Jijia, 1 pe Argeş şi 1 pe
Neajlov. Conform studiului realizat de Ioana-Toroimac şi Zaharia (2016), cele 14 proiecte de
restaurare au avut urmă toarele caracteristici. Au fost implementate pe râ uri anastomozate
(8), meandrate (4), sinuoase (1) şi împletite cu tendinţe de meandrare sau “wandering” (l).
S-au referit mai ales la restaurarea unor foste insule polderizate (6), respectiv suprafeţei şi
calită ţii apei unor lacuri de luncă (7); un proiect s-a referit la reinundarea unui fost curs de
râ u abandonat. Mă surile luate în vederea restaură rii au fost active, constâ nd în crearea de
breşe în diguri, înlă turarea protecţiilor de mai sau crearea/ întreţinerea unor canale; într-un
caz, a fost construit un stă vilar în vederea creşterii zonei submerse din amonte. Din punct de
vedere hidromorfologic, formele de relief pă strate sau rezultate la mezoscară au fost cele
cvasinaturale (8), modificate antropic (5) sau artificiale (1), iar în toate cazurile conectivitatea
laterală a fost ameliorată . Analize de detaliu pe baza monitoriză rii hidromorfologiei nu au fost
publicate.
Pentru ansamblul Dună rii Inferioare, s-a discutat despre restaurarea unui „Coridor
Verde” în lungul acesteia, iar ulterior s-a propus restaurarea a 16% din suprafaţa sa (restul de
84% fiind destinate agriculturii) prin Hotă râ re de Guvern. Ca urmare a numeroaselor discuţii
cu agricultorii cu privire la beneficiile renaturaliză rii în contextul poluă rii actuale a apei
Dună rii şi altor conflicte de obiectiv între diverse activită ţi, în prezent, cea mai mare parte din
lunca Dună rii este protejată în arii naturale, însă acţiunile de restaurare amintite se referă
doar la o suprafaţă foarte redusă a sa (Ioana-Toroimac, 2014).
Pe baza acestor rezultate, se pot trage urmă toarele concluzii cu privire la
implementarea viziunii ecologice in amenajarea râ urilor din Româ nia. S-au promovat toate
cele trei modele de restaurare - spre condiţii istorice sau o varianta intermediară în care
presiunile antropice ră mâ n semnificative, dar şi asigurarea funcţionalită ţii unor zone
artificiale. Pâ nă în prezent a fost susţinută restaurarea conectivită ţii laterale şi nu s-a pus
accentul pe refacerea conectivită ţii longitudinale prin înlă turarea barajelor. De asemenea, nu
au fost prioritizate albiile împletite deşi acestea au suferit numeroase modifică ri prin scă derea
cantită ţii de aluviuni transportate şi depuse şi ar merita restaurate prin reconectarea la surse
de aluviuni, la scara bazinului hidrografic (Ioana-Toroimac, 2016). Totuşi, Ră doane et al.
(2013) consideră că procesele de împletire a albiilor de râ u se pot intensifica prin acţiuni
pasive sau indirecte, respectiv în urma abandonă rii multor lucră ri hidrotehnice din bazinele
12
torenţiale montane şi despă duririlor din Carpaţii Orientali. Toate aceste concluzii duc la
recomandarea intensifică rii monitoriză rii hidromorfologice post-restaurare şi analiză rii
rezultatelor la diferite scă ri spaţiale.

4. Concluzii

Acest curs a evidenţiat impactul presiunilor antropice asupra albiilor de râ u, pornind

de la studii de caz. În perioada de control al râ urilor prin mă suri inginereşti, presiunile
antropice vizau tocmai diminuarea dinamicii hidromorfologice a acestora. Prin amenajă ri,
precum construcţia de baraje şi de diguri, scopul presiunilor a fost, în bună mă sură , atins.
Ulterior, constatâ ndu-se că râ urile şi-au pierdut din diversitate atâ t ecologic, câ t şi
hidromorfologic, se tinde spre renunţarea la presiunile anterioare, ceea ce ar permite râ ului
să îşi reintensifîce fenomenele şi procesele hidromorfologice specifice. Aceste noi acţiuni
antropice au la râ ndul lor consecinţe hidromorfologice şi ecologice mai mult sau mai puţin
prognozate. În ansamblu, este foarte greu de distins între rolul fiecă rei presiuni sau acţiuni
asupra unei albii de râ u, impactul lor fiind de cele mai multe ori coroborat (Ioana-Toroimac et
al., 2010).
Toate aceste exemple arată faptul că este nevoie de o perioadă lungă de timp pentru a
înţelege impactul diferitelor activită ţi antropice asupra albiilor de râ u (Hudson et al., 2008).
Dacă etapa inginerească anterioară a fost destul de bine documentată , cea actuală necesită o
scară mai largă de investigare. Exemplele de restaurare de pâ nă acum sunt variate ca tip de
mă sură , scară de implementare şi parametri monitorizați, ceea ce nu ajută la determinarea
eficacită ţii noii viziuni ecologice (Castillo et al., 2016). Încă nu este clar timpul şi scara la care
hidromorfologia râ urilor se schimbă prin mă suri de restaurare a funcţionă rii cvasi-naturale şi
nici tipul de modificare cu efecte benefice asupra componentelor biologice. Înţelegerea
aprofundată a sistemului hidromorfologic şi adaptarea la fenomenele şi procesele specifice
poate contribui la gă sirea unor soluţii durabile pentru gestiunea albiilor de ră u şi a
hazardurilor asociate. Mai mult decâ t atâ t, sunt necesare studii mai largi de geografie fizică
care să ia în considerare, pe lâ ngă hidromorfologie, şi alte componente ale ecosistemului,
precum vegetaţia.

13