Lacuri de acumulare

1. Amplasarea unui lac de acumulare cu baraj și stabilirea volumului de apă

afluent

Lacurile mici de acumulare cu baraj folosite în agricultură au, în majoritatea cazurilor,

folosință complexă. Acumularea apei în lacuri mici, formate prin bararea văilor, permite stocarea
volumului din scurgeri și precipitații în exces, din orice perioadă a anului și asigurarea cu apă a
folosințelor, pe întreaga durată de existent a lacului, inclusiv în perioadele secetoase.

1.1. Condiții de amplasare a unui lac de acumulare cu baraj

 Să existe un bazin de recepție aferent amplasamentului acumulării suficient de mare

pentru colectarea volumului de apă necesar, iar traseul văii în sectorul de amplasament al
lacului să se afle perpendicular pe direcția vântului dominant;
 Valea să fie mai îngustă în dreptul amplasamentului barajului și largă imediat în amonte
pentru cuveta acumulării, panta văii barate să fie cât mai mică iar malurile văii să fie cât
mai înalte și mai înclinate;
 În bazinul hidrografic al văii, și mai ales, pe versantele limitrofe lacului, eroziunea de
suprafață să fie neînsemnată și să existe cât mai puține forme ale eroziunii în adâncime
și/sau alunecări de teren pentru ca debitul afluent solid și pericolul de colmatare a lacului
să fie cât mai reduse;
 Terenul de amplasare a lacului să aibă rocile cât mai impermeabile stratificate orizontal,
fără fisuri, crăpături sau goluri;
 În apropierea amplasamentului barajului să se găsească pământ bun pentru construcție;
 Amplasamentul lacului să se găsească foarte aproape de folosințe sau de terenurile
apărate, iar apa din acumulare să aibă indici calitativi superiori;
 Asigurarea unui raport cât mai mic între volumul corpului barajului și volumul de apă
reținută în lac.

1
 1.2. Stabilirea volumului de apă afluent în lac

Afluența naturală de apă într-un an, pentu acumulările cu baraj folosite în agricultură, poate
fi stabilită (în majoritatea cazurilor) pe cale indirectă, folosind relația:

V = Ks ∙ F ∙ H, unde
V – volumul de apă afluent, în amonte de barajul lacului, în m3;
Ks – coeficentul mediu de scurgere în bazinul hidrografic al văii barate;
F – aria bazinului hidrografic, în m2;
H – valoarea precipitațiilor medii anuale în bazinul hidrografic, în m.
Grosimea medie a stratului anual de precipitații se poate lua de la o stație meteorologică,
existentă de preferință în mijlocul bazinului hidrografic sau, se consideră media (aritmetică sau
ponderată) valorilor înregistrate la mai multe stații pluviometrice din incinta și imediata vecinătate a
bazinului hidrografic. În cazul bazinelor hidrografice mici, de cele mai multe ori, stațiile
pluviometrie se găsesc în afara bazinului. Determinarea valorii medii a precipitațiilor se face, în
această situație, prin metoda izohietelor.
Pentru determinarea pluviozității medii prin metoda izohietelor, se copiază de pe hartă pe
hărtie de calc, conturul bazinului hidrografic considerat și se determină aria acestuia (F) cu ajutorul
planimetrului sau prin metoda grafică.
Se raportează pe aceeași hârtie de calc și pozițiile planimetrice a 3 stații pluviometrice din
afara bazinului hidrografic dar cât mai apropiate de acesta, astfel alese încât prin unirea lor, 2 câte 2,
să rezulte un triunghi în interiorul căruia să se cuprindă în întregime bazinul de receptive studiat
(Figura 1).

Figura 1. Schiță pentru calculul precipitațiilor

medii prin metoda izohietelor

În fiecare vârf al triunghiului se înscrie media

anuală a precipitațiilor la stația pluviometrică pe care o reprezintă, se impart laturile triunghiului în
același număr de părți egale, se calculează prin interpolare și se înscriu în punctele de diviziune

2
valorile intermediare ale precipitațiilor (h1, h2, h3, … hn). Liniile izogiehe se obțin prin unirea
punctelor intermediare cu aceleași valori ale precipitațiilor de pe 2 laturi ale triunghiului.
În continuare, se determină prin planimetrare, ariile porțiunilor din suprafața bazinului
hidrografic (f1, f2, f3, …, fn) cuprinse între liniile izohiete.
Valoarea pluviozității medii în bazinul hidrografic se calculează ca medie ponderată, cu
relația:

H=
∑ ( h +2h ) f
i i+1
i

∑ fi
În care: H – precipitațiile medii anuale în bazinul hidrografic considerat, în m;
hi +hi +1
– media aritmedică a precipitațiilor pentru 2 izohiete vecine care încadrează
2
porțiunea (fi) de suprafață, în m2.
fi – porțiuni din suprafața bazinului hidrografic cuprins între 2 izohiete vecine, în m2;
∑ f i = F – aria bazinului hidrografic, în m .2

2. Trasarea curbelor volumelor și suprafețelor unui lac de acumulare.

Determinarea volumelor caracteristice acumulării

Pentru caracterizarea unui lac de acumulare cu baraj se folosesc diferite curbe, între care,
foarte importante sunt curba volumelor V = f1(H) și curba suprafețelor inundate S = f2(H).

2.1. Trasarea curbei volumelor și curbei suprafețelor inundate

Curba volumelor permite determinarea adâncimii apei în lac (necesară la calcului cotei
coronamentului barajului), cota nivelului volumului mort, pierderile de apă prin evaporație,
volumele de apă între diversele niveluri caracteristice ale acumulării etc.
Curba suprafețelor inundate oferă posibilitatea cunoașterii în orice moment a ariei luciului
apei din acumulare.
Datele necesare trasării celor 2 curbe se obțin de pe planul topografic al zonei de amplasare
a lacului (sc. 1:1000 sau 1:2000) pe care relieful este reprezentat prin curbe de nivel cu echidistanța
de 0,5 m sau 1,0 m. Aceste date sunt următoarele:
- Cota curbei de nivel sau cota apei, care se citește pe planul topografic;
- Adâncimea (H) a apei, care se determină scăzând din cota fiecărei curbe de nivel, cota
cea mai mică a terenului din vecinătatea taluzului amonte al barajului (cota firului
văii);
3
 - Aria corespunzătoare curbei de nivel considerate (se determină cu ajutorul
planimetrului);
- Volumele parțiale (Vi), cuprinse între ariile de câte 2 curbe de nivel consecutive și
baraj (Figura 2), care pot fi calculate cu următoarele relații:
1
V i= ( Si + Si +1 ) ∙ E sau
2
1
V i= (S +S + S ∙S )∙ E
3 i i+1 √ i i+1
În care: Si și Si+1 sunt ariile, în m2, delimitate de câte 2 curbe de nivel consecutive și baraj;
E – echidistanța curbelor de nivel, în m;

Figura 2. Schiță pentru determinarea volumului de umplere și a suprafeței inundate

Volumul cumulat (V) se stabilește, adăugând succesiv la volumul precedent, volumul

precedent, volumul partial considerat.
Datele necesare pentru trasarea curbelor volumelor și suprafețelor se sistematizează într-un
tabel (Tabelul 1).

Tabelul 1. Calculul elementelor necesare pentru trasarea curbei volumelor [V = f1(H)] și curbei
suprafețelor [S = f2(H)]
Cota Adâncimea (H) Aria (Si) corespunzătoare Diferențele de Volumele Volumele
apei a apei curbei de nivel cotă (∆H) parțiale (Vi) cumulate (V)
(m) (m) (m2) (m) (m3) (m3)
149,70 0,00 0 - - 0
150,00 0,30 9200 0,30 920 920
150,50 0,80 52000 0,50 13845 14765
151,00 1,30 82500 0,50 33353 48098
151,50 1,80 128000 0,50 52210 100308
152,00 2,30 134000 0,50 65494 165802
152,50 2,80 145000 0,50 69732 235534
153,00 3,30 158000 0,50 75850 311384
153,50 3,80 172000 0,50 82602 393986
154,00 4,30 196000 0,50 91935 485921
4
 Având cunoscute: adâncimea apei (H), aria (Si) corespunzătoare fiecărei curbe de nivel și
volumul de apă (V) pentru fiecare cotă considerată (volumele cumulate) se pot trasa cele 2 curbe,
menționând pe ordonată adâncimea (H) și cota apei (Ca) iar pe abscisă, volumul de apă (V ) și
suprafața inundată (S).

APLICAȚIE
Să se traseze curba volumelor și curba suprafețelor pentru amplasamentul lacului de acumulare din
Figura 3.
Cu ajutorul planimetrului, se determină ariile închise de curbele de nivel și baraj iar datele
obținute se înscriu în tabelul 1. În același tabel se mai înscriu cota și adâncimea apei pentru diferite
variante de umplere, diferențele de cotă, volumele parțiale și volumele cumulate. Pentru calculul
volumelor se folosesc relațiile de calcul. Folosind datele din Tabelul 1, se trasează curba volumelor
și curba suprafețelor (Figura 4).

Figura 4. Graficul curbei volumelor (V = f1(H)) și

curbei suprafețelor (S = f2(H))

5
Figura 3. Planul topografic cu amplasamentul lacului de acumulare

2.2. Determinarea volumelor caracteristice acumulării

Din volumul total de apă al unui lac de acumulare, numai o parte este destinată folosințelor
(irigații, piscicultură, alimentări cu apă etc). Această parte din capacitatea totală a acumulării
reprezintă volumul util. Restul spațiului din amontele barajului este rezervat pentru volumul mort și

Volumul
Volumul util
util net
net (V
(Vunun))
Volumul
Volumul pierderilor
pierderilor
Volumul util brut
Volumul util brut
de apă prin
(Vubub)
evaporație (Vpepe)
Volumul
Volumul pierderilor
pierderilor
Volumul
Volumul util
util (V
(Vuu)) de
de apă (V
apă (Vpp))
Volumul
Volumul pierderilor
pierderilor
Volumul
Volumul de
de de apă prin
de apă prin infiltrație
infiltrație
siguranță
siguranță (Vss))
(V
(Vpipi)

volumul de atenuare.
La o acumulare complexă se disting următoarele volume caracteristice: volumul mort (Vm),
volumul util (Vu), și volumul de atenuare (Va).
Volumul util (Vu)

Volumul mort (Vm). Este situat în partea inferioară a lacului de acumulare, sub cota prizei
de apă și reprezintă capacitatea rezervată în vederea colmatării, a satisfacerii cerințelor sanitare, a
menținerii unui nivel minim cerut de folosințe, fără ca apa din această rezervă să fie captată pentru
consum. Criteriul de bază pentru determinarea volumului mort îl constituie cota de colmatare a
lacului la sfârșitul perioadei de funcționare a acestuia.

6
 În cazul în care lipsesc datele din obervații directe, volumul de aluviuni poate fi estimat
pentu bazinele hidrografice cu F < 200 km2, cu următoarea formulă:

Kt∙ρ∙V ∙T
W a=
γa
În care:
Wa – volumul de aluviuni la sfârșitul perioadei de funcționare a lacului, în m3;
40,8
Kt – factor de corecție a turbidității ( K t = )
0,7 ∙ F
F – aria bazinului de recepție, în km2;
ρ – turbiditatea medie anuală a râurilor în zona de amplasament a lacului, în g/m3;
V – volumul afluent (volumul normal al scurgerii anuale), în m3;
T – numărul de ani de funcționare a lacului;
γa – densitatea aparentă a aluviunilor, în t/m3;
În funcție de textura medie a aluviunilor, se pot adopta următoarele valori pentru γa:
argiloasă – 0,950 t/m3; luto-argiloasă – 1,100 t/m3; luto-nisipoasă – 1,350 t/m3;
nisipoasă – 1,700 t/m3; nisip și pietriș – 1,950 t/m3.
Volumul de aluviuni care se acumulează în lacul de acumulare mai poate fi estimat și cu
ajutorul unor formule empirice. De exemplu, în funcție de starea de eroziune din bazinul
hidrografic, volumul scurgerii anuale și panta văii barate, Poliakov a propus formula:
W a =0,01 ∙a ∙ V ∙ √ i∙ T
În care:
Wa – volumul de aluviuni acumulate în lac în perioada de funcționare, în m3;
a – coeficient care exprimă starea de eroziune în bazinul hidrografic (a = 6 ÷ 8 pentru
terenuri foarte puternic erodate, a = 4 ÷ 6 pentru terenuri puternic erodate, a = 1 ÷ 2 pentru terenuri
slab erodate și a = 1 pentru terenuri cu eroziunea neînsemnată);
V – volumul afluent (volumul normal al scurgerii anuale), în m3;
i – panta medie a văii barate.

Volumul de siguranță (Vs) sau rezerva de fier reprezintă în mod obișnuit 5÷10% din
volumul util și se prevede, mai ales la acumulările cu rol principal pentru irigații, alimentări cu apă
sau funcționarea hidrocentralelor. Uneori, volumul de siguranță poate ajunge la 30÷40% din
volumul util.
La cota nivelului maxim de exploatare, volumul util (Vu) este diferența între volumul de apă
existent în cuva lacului sau volumul brut (Vb) și volumul mort (Vm).

7
 Vu = Vb - Vm
Vs = 0,05 ∙ Vu ÷ 0,1∙ Vu

Volumul pierderilor de apă prin evaporație (Vpe). Pierderile de apă prin evaporație dintr-
un lac de acumulare sunt dependente de cerința de evaporație a atmosferei care, la rândul său, este
condiționată de temperatură, mișcarea maselor de aer, deficitul de saturație a atmosferei cu vapori
de apă și radiație. De cele mai multe ori, nu se dispune de date din măsurători directe ale evaporației
apei și în această situație, volumul pierderilor de apă prin evaporație se poate estima cu ajutorul
valorilor evaporației anuale, calculate de către P. Gâștescu pentru mai multe localități din țară. Se
consideră valoarea evaporației de la cea mai apropiată localitate de zona de amplasament a lacului.
Precipitațiilor cu o anumită asigurare (p%) le corespunde o valoare a evaporației a cărei
asigurare (P%) este dată de relația:
P = 100 – p
Evaporația cu o anumită asigurare de calcul se determină prin înmulțirea ordonatei curbei
binomiale de asigurare (Tabel 2) cu evaporația medie determinată, în cazul de față, de P. Gâștescu.
Valoarea efectivă a evaporației (e) se obține scăzând grosimea precipitațiilor cu asigurarea de p%
din valoarea evaporației cu asigurarea P%. În cazul lacurilor agro-piscicole, din grosimea stratului
de apă evaporată cu asigurarea de 20% se scad precipitațiile cu asigurarea de 80%.
Volumul anual al pierderilor prin evaporație (Vpe) se admite că este egal cu evaporația (E)
rezultată din relația;
Vpe ≈ E ≈ 10∙ e ∙Sr
În care:
Vpe – volumul pierderilor prin evaporație, în m3/ha;
e – evaporația efectivă, cu asigurarea de calcul, în mm;
Sr - aria luciului de apă al lacului la nivelul normal de retenție, în ha.

Tabelul 2. Coeficienții pentru calcularea evaporației asigurate

(C = 0,25; Cs/Cv = 2,0)
Asigurare
1 5 10 20 50 70 75 80 90 95
a (p%)
Ordonata
curbei de 1,67 1,44 1,33 1,20 0,98 0,86 0,82 0,79 0,70 0,63
asigurare

Grosimea stratului de apă evaporată din lac într-o anumită lună a anului se poate stabili
aproximativ, multiplicând evaporația anuală cu coeficienții din Tabelul 3.

Tabelul 3. Coeficienții pentru stabilirea evaporației lunare

Altitudine Adâncime Lunile
8
 a apei în XII
a
lac III IV V VI VII VIII IX X XI
(m)
(m)
0÷5 0,05 0,13 0,15 0,16 0,17 0,15 0,9 0,06 0,03 0,01
5 ÷ 10 0,03 0,05 0,09 0,13 0,16 0,17 0,16 0,11 0,07 0,03
< 500
10 ÷ 15 0,03 0,04 0,08 0,12 0,15 0,17 0,16 0,12 0,08 0,05
15 ÷ 25 0,02 0,03 0,08 0,11 0,15 0,18 0,15 0,12 0,08 0,08

Volumul pierderilor de apă prin infiltrație (Vpi). Pierderile de apă prin infiltrație într-un
lac de acumulare cu baraj pot fi: pierderi prin corpul barajului și pe instalațiile de golire, pierderi de
apă pe sub baraj și prin locurile de încastrare în maluri și pierderi prin fundul și malurile cuvei
acumulării. Pierderile din primele două categorii pot fi mici dacă se alege bine amplasamentul
barajului și execuția lucrării se realizează ireproșabil. Aceste pierderi de apă se pot determina prin
metode care se bazează pe teoria infiltrației și a circulației apei subterane.
Întrucât pierderile totale de apă prin infiltrație nu se pot determina cu destulă exactitate prin
relații matematice, se admite aproximarea pierderilor de apă din lac prin infiltrație, pe baza unor
norme care s-au stabilit în funcție de condițiile hidrogeologice ale amplasamentului acumulării
(Tabelul 4).

9
 Tabelul 4. Estimarea pierderilor de apă prin infiltrație
Valoarea infiltrației
Nr. Condițiile hidrogeologice ale fundului și malurilor Grosimea stratului În procente din
crt. lacului de acumulare de apă volumul total
(m/an) Pe an Pe lună
1 Terenuri impermeabile și apa subterană la mică adâncime ≈ 0,3 5 ÷ 10 0,5 ÷ 1,0
2 Terenuri slab permeabile 0,5 ÷ 1,0 10 ÷ 20 1,0 ÷ 1,5
3 Roci permeabile și straturi acvifere joase 1,0 ÷ 2,0 20 ÷ 40 1,5 ÷ 3,0

Volumul util net (Vun). Volumul utilizabil efectiv reprezintă partea cea mai importantă a
unei acumulări. Valoarea procentuală a acestui volum trevuie să depășească 50% din volumul total
al lacului.
Determinarea volumului util se face pe baza bilanțului dintre debitele naturale ale cursului
de apă barat și debitele necesare folosințelor, precum și cele pierdute din lac prin evaporație și prin
infiltrație. Trebuie să se aibă în vedere necesitatea ca în lac să existe volumul de apă solicitat de
consumatori pe toată perioada de funcționare, iar la sfârșitul perioadei de regularizare, în acumulare
să nu rămână apă nefolosită.
În cazul unei acumulări cu regularizare completă și fără volum de atenuare nedeversabil:
Vun = Vt – (Vm + Vs + Vpe + Vpi)

3. Dimensionarea barajului și a construcțiilor hidrotehnice pentru evacuarea

apei din lacul de acumulare

Barajul reprezintă construcția hidrotehnică principală a unui lac de acumulare și se execută,

în general, perpendicular pe firul văii în scopul barării cursului de apă.

3.1. Dimensionarea barajului

Prin dimensiunile sale, barajul trebuie să asigure atât acumularea unui anumit volum de apă
în cuva lacului cât și condițiile de stabilitate în timp a corpului lucrării. Principalele elemente care
de determină la dimensionarea unui baraj din pământ sunt:
 Cota coronamentului;
 Lățimea coronamentului;
 Valorile taluzurilor;
 Curba de infiltrație;
 Aria secțiunii transversale;
 Stabilitatea barajului.

10
 Cota coronamentului barajului (Cc) trebuie să se situeze deasupra nivelului normal de
retanție a apei în acumulare cu o înălțime de siguranță (hsig) a cărei valoare depinde de înălțimea de
ridicare a nivelului general al apei datorită vântului, înălțimea de deferlare a valurilor pe taluzul
barajului, de înălțimea corespunzătoare volumului de atenuare, de înălțimea de tasare și înălțimea
suplimentară de siguranță.
Cc = CNRN + hsig
hsig = ha + hdef + hd + ht + hs
în care:
Cc – cota coronamentului barajului, în m;
CNRN - cota nivelului de reteție normală, în m;
hsig – înălțimea de siguranță, în m;
ha – înălțimea de ridicare a nivelului apei în lac datorită vântului, în m:
V 210 ∙ D
ha = 3 ∙ 10 -3
cosα
g ∙Ha

V10 – viteza vântului măsurată la 10 m deasupra apei, în m/s;

D – lungimea drumului parcurs de val, în km (lungimea maximă a oglinzii apei pe direcția
vântului spre baraj);
Ha – adâncimea apei în lac, pe direcția vântului spre baraj, în m;
α – unghiul dintre axa de simetrie a lacului și direcția vântului;
g – accelerația gravitației (9,81 m/s2);
hdef – înălțimea de deferlare a valurilor pe taluzul barajului, în m:
6,4 ∙ K ∙ h v
h¿ =
m
K – coeficientul a cărui valoare depinde de rugozitatea taluzului amonte al barajului;
m – coeficientul taluzului amonte al barajului;
hv – înălțimea valurilor, în m;
hd – înălțimea prismului de deversare peste creasta deversorului, în m; se stabilește în funcție
de debitul maxim de viitură cu asigurarea de calcul; în general, valorile prismului de deversare pot
fi considerate în limitele 0,5 ÷ 1,00 m;
ht – înălțimea de tasare, în m; se admit tasări cuprinse între 1,3 ÷ 5% din înălțimea barajului,
valoarea minimă corespunzând unei tehnologii de execuție ireproșabile, cu umplutură în straturi de
câte 15 m grosime;
hs –înălțimea suplimentară de siguranță, necesară pentru acoperirea erorilor din calculele
hidraulice și de tasare a barajului;

11
 Lățimea coronamentului (b) la barajele necarosabile este de maximum 3÷4 m, iar la cele
carosabile, poate ajunge la 6÷8 m, în funcție de tipurile de vehicule care vor circula pe baraj.
Formulele folosite pentru calculul lățimii coronamentului sunt elaborate în funcție de
înălțimea barajului (Hb), astfel:
b = 1,65 √ H b
b = 1,1 √ H b +1
b = 3 + 0,294 ( H b−3¿
în care: b este lățimea coronamentului și Hb înălțimea barajului, ambele în m.

Taluzurile barajului sunt dependente de tipul barajului, natura pământului întrebuințat,

adâncimea apei (Ha) și după cum taluzul este uscat sau udat. Pentru barajele omogene a căror
înălțime (Hb) nu depășește 5÷6 m, taluzurile se pot adopta cu valorile recomandate în Tabelul 5.

Tabelul 5. Taluzurile barajelor omogene din pământ

Valorile taluzurilor

Textura materialului
Amonte (1:m) Aval (1:n)

Nisipo-lutoasă 1:3,0 ÷ 1:4,0 1:2,0 ÷ 1:2,5

Luto-nisipoasă 1:2,5 ÷ 1:3,0 1:1,5 ÷ 1:2,0

Curba de infiltrație în secțiunea transversală a unui baraj din pământ se evidențiază prin
linia de intersecție a planului vertical care individualizează secțiunea transversal și suprafața
îmbibată cu apă din corpul barajului (Figura 5). Limita porțiunii din corpul barajului îmbibată cu
apă se numește suprafață de depresiune, iar linia prin care un plan vertical intersectează suprafața de
îmbibare reprezintă linia sau curba de infiltrație.
Față de traseul liniei de infiltrație, suprafața secțiunii transversal a barajului este împărțită în
2 sectoare: sectorul inferior (I) reprezentând zona de îmbibare supusă la subpresiuni hidrodinamice
și sectorul superior (II) influențat de apa din precipitații și de ascensiunea capilară din sectorul
inferior (Figura 5).
În mod convențional, linia de infiltrație se consideră o dreaptă care unește 2 puncte: unul
situate pe taluzul amonte, în locul unde nivelul apei reținute vine în contact cu barajul și altul,
situate pe taluzul aval, în locul unde își face apariția apa infitrată prin corpul barajului.
Trasarea liniei de infiltrație se face considerând secțiunea transversal prin corpul barajului în
punctual de adâncime maxima a apei, adică pe firul văii (Figura 6).

12
 Figura 5. Schemă pentru evidențierea
curbei de infiltrație

Figura 6. Secțiune transversală prin corpul barajului

Aria secțiunii transversale a barajului (S) se determină pentru fiecare punct caracteristic
al axei barajului în scopul efectuării calculului volumului de terasamente. Din Figura 5 rezultă:
B+b
S= ∙ Hb
2
m ∙ H b +b +m∙ H b +b
S= ∙Hb
2
H 2b
S=b ∙ H b + (m+ n)
2
Stabilitatea barajului la acțiunea forțelor exterioare de alunecare, răsturnare, cufundare și
plutire (Figura 7) este asigurată la barajele din pământ, în general, datorită secțiunii transversal
mari, care face ca momentul de răsturnare din cauza presiunii orizontale a apei să fie echilibrat de
momentul datorat greutății proprii. De asemenea, presiunile orizontale sunt preluate de forța de
frecare de talpa barajului.

Figura 7. Reprezentarea schematică a forțelor care acționează asupra barajelor

13
14
 Se admite că barajul este stabil dacă este satisfăcută relația:
γ'
B ≥C ∙ m(2 ∙h sig +h)
γ
În care: B – lățimea amprizei barajului, în m;
C – coeficientul de siguranță (3 ÷ 4);
m – coeficientul taluzului amonte;
hsig – înălțimea de siguranță, în m;
h – adâncimea apei în baraj, în m;
γ’ – densitatea apei (1t/m3);
γ – densitatea pământului din baraj (2,6 ÷ 2,7 t/m3).

3.2. Dimensionarea construcțiilor hidrotehnice pentru evacuarea apei din lacul de

acumulare

Exploatarea normală a unui lac de acumulare implică asigurarea mijloacelor pentru

evacuarea totală sau parțială a apei din lac, atunci când este necesar. Evacuarea apei se realizează,
în mod obișnuit, prin construcții speciale care pot fi grupate în două categorii:
 Evacuatoare de fund (vana de fund, vana călugăr, sifonul);
 Evacuatoare de suprafață.

Vana de fund se dimensionează în funcție de debitul maxim necesar pentru irigații,

alimentări cu apă, etc. Se construiește, de cele mai multe ori, din beton și are secțiunea transversal
circulară sau rectangulară. Având în vedere că vana de fund cu secțiunea circulară este o conductă
relativ scurtă în raport cu diametrul său, debitul poate fi calculat cu formula ajutajului.
π D2
Q=μ √2 ∙ g ∙ h
4
Q
D=
√ 0,785 ∙ μ √ 2∙ g ∙ h
În care:
D – diametrul vanei, în m;
Q – debitul maxim care trebuie evacuat din lac, în m3/s;
μ – coeficientul de debit;
h – diferența de înălțime între nivelul de reținere normală a apei în lac și nivelul volumului
mort;

15
 Evacuatoarele de suprafață pot fi de mai multe feluri și anume: preaplin cu canal de fugă,
preaplin cu lama deversantă, preaplin prin forme natural de teren și preaplin în corpul barajului.
În principiu, preaplinul cuprinde canalul de aducțiune, pragul deversorului, canalul de fugă
și construcțiile de consolidare a canalului de fugă. Toate componentele preaplinului se
dimensionează pentru evacuarea debitului maxim cu o anumită asigurare de calcul, în condițiile în
care la formarea viiturii, lacul se găsește plin cu apă, la nivelul retenției normale.
Deversorul înecat cu prag lat (Figura 8) se dimensionează considerând formula debitului
maxim:
Q max =σ ∙ K ∙ m∙ b ∙ √ 2∙ g ∙ H 3O/2
Qmax
b=
σ ∙ K ∙ m∙ √2 ∙ g ∙ H 3O/2
În care:
Qmax – debitul maxim de viitură, cu asigurarea de calcul, în m3/s;
b – lungimea pragului deversorului, în m;
σ – coeficientul de înecare pentru deversorului cu prag lat (Tabelul 6);
K – coeficientul care exprimă influența contracției laterale (Tabelul 7);

V 20
H 0=hd + în care: hd este grosimea stratului de apă deasupra crestei deversorului;
2∙ g
g – accelerația gravitației (9,81 m/s2);
m – coeficientul de debit al deversorului cu prag lat (Tabelul 8).

Tabelul 6. Valorile coeficientului de înecare (σ) pentru deversorul cu prag lat

hn/H0 0,70 0,75 0,80 0,83 0,85 0,87 0,90 0,92
σ 1,000 0,974 0,928 0,889 0,885 0,815 0,739 0,676
hn/H0 0,94 0,95 0,96 0,97 0,98 0,99 0,995 0,999
σ 0,588 0,552 0,499 0,436 0,360 0,257 0,183 0,082

Tabelul 7. Coeficientul (K) la deversorul cu prag lat

b/B
Forma intrării 0,2 0,4 0,6 0,8 1,0
p/hd
0,0 0,826 0,845 0,887 0,940 1,0
0,5 0,886 0,900 0,926 0,960 1,0
Dreptunghiular
1,0 0,904 0,915 0,938 0,966 1,0
ă și ascuțită
2,0 0,923 0,930 0,950 0,973 1,0
3,0 0,931 0,938 0,956 0,976 1,0
0,0 0,908 0,920 0,941 0,968 1,0
0,5 0,938 0,946 0,961 0,980 1,0
Dreptunghiular
1,0 0,950 0,956 0,967 0,983 1,0
ă și rotunjită
2,0 0,958 0,963 0,973 0,985 1,0
3,0 0,964 0,967 0,977 0,988 1,0

16
 Notă: B reprezintă lungimea deversorului la înălțimea (hd) a apei deasupra pragului iar p este înălțimea
pragului deversorului.

Tabelul 8. Valorile coeficientului de debit (m) la deversorul cu prag lat

p/h
Forma d
muchiei 0,00 0,25 0,50 0,75 1,00 1,50 2,00
deintrar
e
Ascuțită 0,385 0,363 0,350 0,342 0,337 0,330 0,325
Rotunjită 0,385 0,375 0,373 0,370 0,367 0,364 0,362

Canalul de fugă se dimensionează procedând astfel:

- Se alege viteza maximă admisă (Va) de circulație a apei, în funcție de tipul de
consolidare a canalului și se calculează aria secțiunii transversale (ω):
Qmax
ω=
Va
- Se impune (h) și se determină (b) din formula secțiunii transversale:
ω=( b+ m∙ h ) ∙ h
ω−m∙ h2
b=
h
ω
- Cu valorile b și h se calculează perimetrul udat ( P=b+m' ∙ h), raza hidraulică ( R= )
P
și viteza (V =C √ R ∙ I ); panta (I) se alege astfel încât V ≤ Va.

Preaplinul cu canal de evacuare laterală (Figura 8) se proiectează atuni când versantele

văii barate au panta uniform (până la 6÷8%), terenul este neerodat și bine înțelenit. Părțile
component ale preaplinului sunt: sectorul de priză, sectorul de aducțiune și sectorul de deversare.
Sectorul de priză este reprezentat de către deversorul cu prag lat iar sectorul de aducțiune
este format dintr-un canal cu panta 5÷10‰ și cu lungimea de cel puțin 60÷100 m.

17
 Figura 8. Preaplin cu canal de evacuare lateral
a – profil; b – plan; 1 – canal de aducțiune; 2 - canal de conducere a apei; 3 – construcție de racordare a
biefurilor; 4 – canal de evacuare laterală
Racordarea biefurilor celor două sectoare se face printr-o cădere de beton, beton armat sau
zidărie, cu înălțimea de 1,2 ÷ 1,5 m. Căderea se prevede cu disipator de energie. Sectorul de
deversare se dimensionează astfel ca grosimea lamei deversante să nu depășească 12 cm.
Lungimea maximă a acestui sector este de 300 m și poate fi calculată cu relația:
Q max
L= 3
1,27 √ h0
În care:
L – lungimea sectorului de deversare în m;
Qmax – debitul maxim cu asigurarea de calcul, în m3/s;
Vn
h0 = – grosimea stratului de apă care deversează marginea canalului, în m;
12 √ I
Vn - viteza de neerodare a versantului;
I – panta versantului în amonte de sectorul de deversare.

4. Întocmirea profilului nivelitic prin axa barajului și calculul volumului de

terasamente

4.1. Întocmirea profilului nivelitic

În vederea efectuării calculului volumului de pământ pentru construcția barajului, se

întocmește profilul nivelitic după axa longitudinală a barajului, folosind planul topografic cu curbe
de nivel al zonei de amplasare a lacului.
Punctele de intersecție ale axei viitorului baraj cu curbele de nivel și cu firul văii barate
reprezintă și punctele caracteristice ale profilului nivelitic (Figura 9).
La întocmirea profilului se folosește pentru reprezentarea lungimilor, o scarp mai mica
(adesea scara planului) iar pentru înălțimi o scară de 5, 10, 20, 50 sau chiar de 100 de ori mai mare
decât scara lungimilor.
Indicatorul profilului nivelitic cuprinde spații orizontale în care se înscriu: numărul
punctului, cotele punctelor din teren, cota coronamentului barajului, înălțimea barajului și distanțele
între puncte (parțiale și cumulate). În spațiile orizontale pentru distanțe se înscriu valorile natural
(din teren) și nu lungimile reduse la scară. Cotele punctelor se citesc pe planul topografic și se
18
înscriu în indicatorul profilului. Pentru fiecare punct al profilului nivelitic se calculează înălțimea
barajului (Hb), efectuând diferența între cota coronamentului (C ) și cota terenului (Ct).
c

19
Figura 9. Profilul nivelitic prin axa barajului și calculul terasamentelor
20
 4.2. Calculul volumului de terasamente

Volumul de terasamente al unui baraj de pământ se compune din volumul corpului barajului
(volumul rambleu), volumul de înlocuire a stratului vegetal și volumul de încastrare a barajului în
versante.
Calculul volumului de terasamente se efectuează ordonat, într-un tabel liniat sub indicatorul
profilului nivelitic după axa longitudinală a barajului (Figura 9). Elementele care se calculează și se
înscriu în acest tabel sunt: ariile secțiunilor transversale prin corpul barajului în fiecare punct al
profilului (secțiuni în rambleu), volumul corpului barajului (volumele în rambleu, parțiale și
cumulate), lățimea amprizei, aria amprizei (parțială și cumulată), volumul de înlocuire a stratului
vegetal, ariile secțiunilor de încastrare în versante (parțiale și cumulate) și volumul total de
terasamente).
H 2b
Ariile secțiunilor în rambleu (Si) se calculează cu relația S=b ∙ H b + (m+ n)
2
Volumul în rambleu, parțial (Vi) reprezintă spațiul din corpul barajului între două secțiuni
transversale consecutive (Si și Si+1). Acest volum se determină efectuând produsul dintre semisuma
ariilor celor 2 secțiuni în rambleu vecine și distanța între ele (di-i+1):

Si + Si+1
V i= ∙ d i−i+1
2

Volumul în rambleu, cumulate rezultă însumând volumele parțiale successive încât în

fiecare punct, această noțiune exprimă cantitatea de terasamente din corpul barajului, de la capăt și
până la punctul considerat.
Lățimea amprizei este în fiecare punct al profilului longitudinal prin baraj, baza mare a
secțiunii transversal trapezoidale prin corpul barajului:
Bi=b+ H b (m+ n) i

Aria suprafeței amprizei (Sa) reprezintă suma ariilor proiecțiilor orizontale ale corpulu
barajului între două secțiuni în rambleu consecutive (Si și Si+1). Aceste arii (arii parțiale ale
amprizei) sunt, de fapt, trapeze și prin urmare:
Bi +B i+1
Si = ∙ d i−i+1
2
Sa =√ S i
Volumul de înlocuire a stratului vegetal (Vsv) este cantitatea de pământ adusă din carieră
(gropile de împrumut) pentru a înlocui stratul de sol de la suprafață (cu grosimea de aproximativ 50

21
cm) care conține materie organică și care se îndepărtează de pe întreaga ampriză a barajului. Acest
volum se calculează, înmulțind aria suprafeței amprizei cu grosimea stratului.
Secțiunile de încastrare în versante ( Sv ) au înălțimea egală cu adâncimea săpăturii, iar
i−i+1

baza, orizontală, poate fi chiar distanța între punctele profilului. Dacă la adâncimea de 50 m rezultă
(în funcție de panta versantului) o orizontală mai scurtă decât distanța între punctele profilului, se
consideră și alte puncte intermediare. Ariile secțiunilor de încastrare în versante se calculează
înmulțind adâncimea săpăturii de încastrare cu jumătatea distanței orizontale corespunzătoare
fiecărei adâncimi.
Volumele parțiale de încastrare în versante (Vîv) rezultă din multplicarea secțiunii de
încastrare cu lățimea medie a amprizei dintre punctele extreme ale săpăturii de încastrare. În cazul
aplicației din Figura 9, punctele extreme ale săpăturii de încastrare în versante sunt chiar punctele
profilului.
Volumul cumulate de încastrare în versante se află însumând volumele parțiale.
Volumul total de terasamente pentru construcția barajului este suma celor trei volume
caracteristice: volumul rambleu, volumul pentru înlocuirea stratului vegetal și volumul de încastrare
în versante. Se menționează că materialul pentru volumul rambleu și volumul pentru înlocuirea
stratului vegetal se adduce în corpul barajului din gropi de împrumut, iar pentru volumul de
încastrare în versante se folosește pământul rezultat din săpătura de încastrare.
Aria gropii de împrumut se calculează având în vedere adâncimea până la care se poate lua
pământ, după ce și în acest caz, se îndepărtează stratul de sol cu humus:
V + V sv
S g=
hg
în care:
Sg – aria gropii de împrumut, în m2;
V – volumul rambleu cumulate, în m3;
Vsv – volumul pentru înlocuirea stratului vegetal, în m3;
hg - adâncimea gropii de împrumut după înlăturarea stratului vegetal, în m.

22