UNIVERSITATEA „OVIDIUS”

Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole

CICLONII TROPICALI.
CARACTERIZARE
GENERALA.

ÎNDRUMĂTOR:
Lect.univ.dr. Marius LUNGU

MASTERAND:
Consuela CONSTANTINESCU

CONSTANŢA
2012
 CUPRINS:

CAPITOLUL I – ASPECTE INTRODUCTIVE …………………………….....……….……3

1.1. Aspecte generale ……………………………………………………………..…..3
1.2. Istoricul cercetării în domeniu ………………………………………………...….4
1.3. Structura lucrării …………………………………………………………………..4
1.4. Scopul lucrării ………………………………………………………………….....4
1.5. Materiale şi metode folosite ……………………………………………………....4

CAPITOLUL II – PREZENTAREA GENERALĂ A CICLONILOR TROPICALI …............5

2.1.Geneza ciclonului tropical …………………………………………….......5
2.2.Structura ciclonului tropical şi vremea asociată lui……………………….7
2.3.Clasificarea ciclonilor tropicali. ………………………………………..…8
2.4.Fenomene de risc asociate ciclonilor tropicali. ……………………………9
2.5.Traiectoriile şi repartiţia geografică a ciclonilor tropicali……………...…11
2.6. Creşterea în intensitate şi în durată a uraganelor ………………………..12

CAPITOLUL III – STUDIU DE CAZ:

CICLONII DIN ASIA DE SUD-VEST SI GOLFUL MEXIC ………………………………13
3.1. Nordul Oceanului Indian …………………………………………………….….13
3.2. Jumătatea de nord a Oceanului Atlantic - Golful Mexic ……………………...…14

CONCLUZII ……………………………………………………………………………...….15
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………..…16

2
 CICLONII TROPICALI. CARACTERIZARE
GENERALA.

I. ASPECTE INTRODUCTIVE
1.1. Aspecte generale
Încă din cele mai vechi timpuri omenirea a încercat să stabilească o cauzalitate a
fenomenelor ce se petrec în lumea înconjurătoare, să gasească soluţii şi răspunsuri. În
antichitatea romană sau greacă totul era pus pe seama zeilor, iar tot ce nu putea fi explicat era
considerat a proveni de la zei şi a fi un hazard. În zilele noastre cauzalitatea fenomenelor nu
mai este considerată un parametru de referinţă în definirea hazardelor, ci accentual s-a mutat
pe incertitudinea momentului de apariţie şi a modului de manifestare a unui fenomen.
Începutul acestui mileniu se caracterizează printr-un impact tot mai accentuat al
activităţilor umane asupra Terrei, care determina modificări globale ale mediului.
Este cunoscut faptul că mediul înconjurător şi societatea umană suportă adesea acţiunea unor
fenomene extreme periculoase cu origine diferită, naturală sau antropică, ce pot produce
dereglări distructive şi brutale în anumite sisteme sau situaţii prestabilite.
Aceste evenimente (cutremure, erupţii vulcanice, tsunami, alunecări de teren, furtuni,
inundaţii, secete, incendii, accidente tehnologice, situaţii conflictuale etc.) se produc de regulă
pe neaşteptate şi pot provoca numeroase victime în rândul oamenilor şi animalelor, un volum
mare de pagube materiale, dezechilibre ecologice şi chiar grave tulburări ale stării psihice şi
morale a populaţiei ce intră sub incidenţa fenomenului respectiv.
Numai în ultimii ani lumea a fost supusă unei mari diversităţi de evenimente
dezastruoase: cutremure majore în SUA, Japonia, Armenia, Iran, Egipt, Turcia, Salvador şi
India, cicloni tropicali în regiunea Caraibelor şi furtuni violente pe coasta atlantică a Europei,
inundaţii mari în Bangladesh, Pakistan şi regiunea Mississippi din SUA, manifestări vulcanice
în perimetrul Pacificului (Filipine) şi Mării Mediterane (Sicilia), dezastre tehnologice precum
exploziile din canalizarea orăşenească din Guadalajara (Mexic) şi incendiile dintr-o serie de
localuri publice din Filipine, dispute politice şi sociale în Kuwait, Kurdistan, Somalia,
Mozambic, fosta Iugoslavie ş.a.
La nivel global, în ultimii 35 de ani, numărul marilor catastrofe a crescut necontenit,
cu o accelerare netă la sfârşitul anilor ’80, cu repetarea evenimentelor extreme, atât naturale
cât şi tehnologice.
Datele statistice arată că în ultimele trei decenii, la nivel planetar, diferitele dezastre au
determinat moartea a peste 8 milioane de persoane, boli şi suferinţe pentru mai mult de 1
miliard de oameni, pierderi şi distrugeri de bunuri materiale de sute de miliarde de dolari. În
medie, anual, dezastrele reprezintă cauza a 25 000 de morţi şi a circa 3 miliarde dolari
distrugeri economice.
Statisticile indică, de asemenea, excluzând marile accidente legate de transporturi, că
în lume se produc în fiecare an, ca număr (sau frecvenţă), circa 180 catastrofe, în timp ce la
începutul anilor 70, numărul lor era mai mic de 100.
Repartiţia pe mari categorii a evenimentelor catastrofice în lume, în ultimii 35 de ani,
indică predominarea celor naturale (66%), restul (34%) fiind de natură antropică. În privinţa
numărului de victime, cele mai ucigătoare sunt seismele (cu circa 41% din victime), urmate
de inundaţii (30%), cicloni tropicali şi furtuni (14%), vulcanism (2%), restul, de 13% din
numărul victimelor fiind datorate evenimentelor catastrofice de natură antropică. (O.
Murărescu, 2012).
Ciclonii tropicali fac parte din categoria hazardelor ce se caracterizează printr-o serie
de atribute care le conturează dimensiunea spaţio-temporală şi energetică : magnitudinea-
depăşirea unui anumit prag de acceptabilitate, a unei limite valorice dincolo de care pot apărea

3
prejudicii aduse omului sau bunurilor sale duce la apariţia fenomenelor extreme ; frecvenţa-
reprezintă gradul de repetabilitate al unui unui eveniment de o magnitudine dată ; viteza de
manifestare- este intervalul dintre primul moment al manifestării unui hazard şi momentul său
maxim ; temporalitatea- însuşirea evenimentelor pe o linie continuă de la cele aleatoare la cele
periodice.

1.2. Istoricul cercetării în domeniu

În ultimul deceniu al secolului XX, în climatologia contemporană s-a afirmat şi
dezvoltat o nouă direcţie de cercetare, respectiv cea a fenomenelor naturale şi antropice
extreme, denumite în literatura de specialitate franceză, pentru uşurinţă, printr-un termen
generic ‚‚riscuri naturale’’ (climatice, geomorfologice, geologice, hidrologice, ecologice etc.),
ca şi ‚‚riscuri antropice’ şi ‚‚riscuri de mediu’’.
Oameni de ştiinţă străini care s-au ocupat de acest domeniu sunt: Pech (1988), Crozier
(1988), Chardon (1990), Valla (1990), Davy (1991), Béthemont (1991), Degg (1992),
Rosenfeld (1994).
La nivel de state, este evidentă preocuparea factorilor de decizie pentru crearea unui
cadru optim pe plan naţional de cercetare ştiinţifică şi de punere sub control a acestor
fenomene, pentru diminuarea efectelor lor. Existenţa sistemelor de prevenire a dezastrelor şi
de depăşire a efectelor acestora, este condiţionată de capacitatea statului respectiv de a-şi
evalua resursele disponibile, de forţa şi nivelul tehnologic. Evident, cea mai mare atenţie dar
şi progresele cele mai importante se înregistrează în cazul ţărilor dezvoltate, deşi în
majoritatea ţărilor funcţionează unităţi şi formaţii de apărare civilă, se întocmesc (sau se
actualizează) planuri pentru înştiinţarea şi alarmarea populaţiei în cazul unor dezastre, au loc
periodic aplicaţii de amploare (ca în cazul SUA, Angliei, Germaniei, Greciei, Turciei ş.a.).
Progrese evidente s-au realizat şi pe plan naţional. Literatura românească de
specialitate s-a îmbogăţit cu mai multe articole şi volume care tratează, sub diferite aspecte,
aceste fenomene. În ordine cronologică, cităm dintre cele mai reprezentative: “Riscuri
naturale şi tehnologice” (Valeria Velcea, 1995), “Fenomene atmosferice de risc” (Sterie
Ciulache, Nicoleta Ionac, 1995), “Fenomene naturale de risc, geologice şi geomorfologice”
(Florina Grecu, 1997), “Fenomene climatice de risc din România” (Bogdan, Niculescu, 1999),
“Hazarde naturale şi antropogene” (Dan Bălteanu, Băltiţa Alexe, 2001), “Riscuri şi
catastrofe” (V. Sorocovschi - editor) I (2002), II (2003), “Fenomene climatice de risc” (Florin
Moldovan, 2003), “Impactul potenţial al schimbărilor climatice în România” (Cuculeanu V. –
coordonator, 2003), Modificările globale ale mediului (Dan Bălteanu, Mihaela Şerban, 2003),
Fenomene climatice de risc (Croitoru, 2004) etc.
Ciclonii tropicali sunt binecunoscuţi începând de la zborul aeronavelor în interiorul
“ochiului ciclonului”, până la utilizarea sateliţilor în studierea lor.

1.3. Structura lucrării

Lucrarea este structurată pe trei capitole în cadrul cărora am încercat sa prezint succint
tema referatului, plecând de la câteva aspecte generale introductive în ceea ce priveşte
hazardele de mediu şi implicit ciclonii tropicali, cercetarea în domeniul riscurilor climatice şi
ciclonilor tropicali, ca mai apoi în partea a doua a referatului sa caracterizez ciclonul tropical
mai în amănunt. În partea a treia a lucrării am prezentat două studii de caz în ceea ce priveşte
ciclonii tropicali şi datele statistice obţinute, iar în finalul lucrării am prezentat câteva
concluzii şi bibliografia utilizată.

1.4. Scopul lucrării

Toate regiunile planetei prezintă/riscă să fie influenţate de hazardele produse de
schimbarea climei. Cu o mărire a temperaturii globale, este foarte posibil ca atât numărul cât
şi intensitatea furtunilor să se mărească în multe regiuni ale lumii. Este, de asemenea, posibil
ca multe regiuni aride sa devină şi mai uscate şi să înceapă să se extindă.

4
 Riscul depinde de natura schimbărilor în circulaţia atmosferica şi de caracteristicile
mediului local.
Ciclul hidrologic al Pământului este atât de dinamic încât în prezent nu este posibil să
se prezică efectele schimbării climei într-o locaţie specifică în viitor.
Principala cauză a schimbării climei o reprezintă gaura mereu crescândă formată în
stratul de ozon şi efectul de seră.
În medie anual, pe suprafaţa terestră, se produc 50-60 de cicloni tropicali cu dezvoltare
completă din care aproape 75% în emisfera nordica.
Principalul scop al lucrării este informarea, conştientizarea şi sensibilizarea populaţiei
asupra cauzelor, răspândirii şi efectelor ciclonului tropical, unul din fenomenele atmosferice
de risc cu apariţie rapidă şi care se evidenţiază prin energie deosebit de mare ce poate provoca
evoluţii catastrofale bruşte şi poate afecta ţări sau regiuni mari.

1.5. Materiale şi metode folosite

În realizarea lucrării s-au folosit metode de analiză şi sinteză prin studierea
materialelor din bibliografia prezentată la finalul referatului. Informaţia obţinută din diversele
surse a fost selectată, comparată şi analizată pentru respectarea structurii lucrării şi
prezentarea în cadrul acesteia de date cât mai exacte .

II. PREZENTAREA GENERALĂ A CICLONILOR TROPICALI

Termenul de “ciclon”, derivă din limba greacă (de la cuvântul kyklos, care înseamnă
înfăşurarea şarpelui, răsucire, încolăcire, cerc), a fost utilizat pentru prima dată în anul 1845,
de către H. Piddington, de la Observatorului Meteorologic din Calcutta, pentru a defini areale
de mică presiune atmosferică specifice zonelor tropicale. În prima parte a secolului 20, şcoala
meteorologică norvegiană a extins termenul şi pentru turbioanele de la latitudini
extratropicale. În româneşte termenul provine din limba franceză.
Cicloanele tropicale poartă denumiri care diferă în funcţie de ţările şi regiunile unde se
produc: „typhon” – în Extremul Orient, „thäi fong” – în China, „tai fu” – în Japonia, „toofan”
– în India, „tufan” – în Arabia, „baguio”(turbioanele) – în Filipine, „willy-willy” – în
Australia, „cordonazo” – în Mexic, „hu ra kan” – în Marea Caraibilor („hurricane” – lb.
engleză, „huracán” – lb. spaniolă, „uragan” – lb. franceză).
Cicloanele cele mai importante sunt denumite şi „supercicloane” sau „supertaifunuri”
şi au drept principale cauze gradienţii mari de presiune a aerului, precum şi marea cantitate de
energie şi umiditate din zonele calde ale oceanelor din zona intertropicală, în special zona
Ecuatorului Termic Mediu situat la 10˚N şi a aceluiali ecuator din perioada de vară din
emisfera nordică, situat aproximativ la latitudinea de 20˚N, emisferă ce are un raport uscat/apă
superior comparativ cu emisfera sudică.
În afara denumirilor specifice pe care ciclonii tropicali le poartă în diferite regiuni de
pe Glob, interesantă este şi istoria “botezării” acestor fenomene extreme cu nume de persoane,
aspect caracteristic îndeosebi ciclonilor tropicali care evoluează în Oceanul Atlantic şi în
Oceanul Pacific. Debutul acestei acţiuni pare a se regăsi în Australia, în anii de început al
secolului 20, când un meteorolog previzionist a denumit ciclonii tropicali după numele unor
politicieni nepopulari. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, meteorologi din aviaţia şi
marina militară ale SUA au botezat ciclonii tropicali după numele soţiilor sau al logodnicelor
lor. Din anul 1953, specialiştii de la Centrul Naţional al Uraganelor (National Hurricane
Center - NHC) din Miami (Florida) au utilizat pentru identificarea ciclonilor tropicali din zona
Caraibelor, apoi şi din alte regiuni, numai nume feminine, lucru care, la un moment dat, a
stârnit protestul reprezentantelor sexului frumos. Ca urmare, din 1979, Serviciul Meteorologic
Naţional (National Weather Service - NWS) din SUA, împreună cu OMM, au hotărât ca
ciclonilor tropicali să le fie acordate, alternativ, nume de femei şi nume de bărbaţi, situaţie
care se menţine şi în prezent. Listele actuale cu nume sunt valabile pentru perioada 2000-

5
2005, urmând ca în anul 2006 să se revină la listele din anul 2000. De exemplu, pentru zona
bazinului Oceanului Atlantic şi SE Americii de Nord, lista pentru anul 2003 cuprinde
următoarele nume: Ana, Bill, Claudette, Danny, Erika, Fabian, Grace, Henri, Isabel, Juan,
Kate, Larry, Mindy, Nicolas, Odette, Peter, Rose, Sam, Teresa, Victor şi Wanda. Trebuie
precizat şi faptul că dacă lista de nume nu se epuizează în cursul unui an, în anul următor
acţiunea va fi reluată cu primul nume nefolosit în anul precedent.
În anul 1999, datorită importanţei istorice (prin efectele produse) a uraganelor
respective, mai multe nume au fost retrase definitiv de pe liste. Astfel, în bazinul Oceanului
Atlantic şi SE Americii de Nord nu vor mai fi folosite numele Andrew, Mitch şi Floyd.
Uraganul Andrew, care a evoluat în luna august a anului 1992, este considerat ca fiind
cel mai mare dezastru natural care a afectat teritoriul SUA până în prezent, în primul rând prin
valoarea enormă a pagubelor materiale produse, care s-au ridicat la aproximativ 26,5 miliarde
$. Cel mai lovit a fost sudul statului Florida (unde a cauzat şi 27 de decese) şi, într-o mai mică
măsură, Louisiana (7 victime).
Uraganul Mitch a afectat în luna octombrie a anului 1998 statele Americii Centrale,
îndeosebi Nicaragua, Hondurasul şi Guatemala (în această zonă a lumii fiind considerat a fi
cel mai puternic uragan din ultimii 200 de ani), apoi Mexicul şi partea de sud-est a SUA.
Mitch a determinat moartea a peste 11.000 de oameni şi dispariţia a peste 13.000, iar numărul
sinistraţilor a depăşit 2.800.000.
Uraganul Floyd a lovit în luna septembrie a anului 1999 Insulele Bahamas (unde este
considerat un dezastru fără precedent), apoi statele Florida, Georgia, Carolina de Sud,
Carolina de Nord (statul cel mai afectat, aici înregistrându-se jumătate din cele 30 de victime
şi producându-se cele mai mari inundaţii din istoria acestui stat), Virginia, Maryland,
Delaware, New Jersey şi New York. Pagubele produse au fost cu atât mai importante cu cât
Floyd a fost cel de-al patrulea uragan care a evoluat în acel an în partea de SE şi E a SUA.
Evacuarea celor peste 2.600.000 de persoane din calea uraganului Floyd reprezintă cea mai
mare operaţiune de acest fel din istoria SUA, realizată pe timp de pace.
Impactul uraganelor asupra societăţii şi asupra mediului natural poate fi mai uşor
înţeles dacă avem în vedere şi câteva recorduri asociate acestor fenomene, conform surselor
OMM:
• Cea mai joasă presiune atmosferică, valoare ce reprezintă, totodată, şi minima
absolută a presiunii înregistrate vreodată pe Glob: 870 hPa, taifunul Tip, în zona Insulelor
Filipine, la data de 12.10.1979, măsurătoarea fiind realizată cu ajutorul unei sonde-paraşută.
• Cea mai mare viteză a vântului: 110 m/s (396 km/h), taifunul Nancy, în bazinul
vestic al Pacificului din Emisfera Nordică, 12.09.1969.
• Cele mai înalte valuri: 15 m, pe ţărmurile Bangladeshului, 13.11.1970.
• Cantităţile cele mai mari de precipitaţii căzute:
- în 12 ore, 1144 mm, ciclonul Denise, Insulele Reunion, 7-8.01.1966;
- în 24 de ore, 1825 mm, acelaşi ciclon tropical;
- în 10 zile, 5678 mm, ciclonul Hyacienthe, Ins. Reunion, 18-27.01.1980.
• Raza maximă a zonei afectate de vântul foarte intens: 1100 km, taifunul Tip, zona
Insulelor Filipine, 12.10.1979.
• Raza minimă a zonei afectate de vântul foarte intens: 50 km, ciclonul tropical
Tracy, zona Darwin ( N Australiei), 24.12.1974.
• Durata maximă de existenţă: 31 de zile, taifunul John, în bazinul nordic al
Oceanului Pacific, august-septembrie 1994.
• Numărul cel mai mare de victime: circa 300.000, ciclonul tropical din Bangladesh,
13.11.1970.
Valoarea cea mai mare a pagubelor materiale: cca 26,5 miliarde $, uraganul Andrew,
SE Americii de Nord (Insulele Bahamas, Florida, Louisiana), august 1992.
Pentru definirea unui ciclon tropical, literatura de specialitate oferă mai multe variante.
Spre exemplu, una dintre definiţii arată că ciclonul tropical reprezintă “o perturbaţie

6
atmosferică turbionară (vârtej noros) fără fronturi atmosferice, însoţită de vânturi puternice şi
de precipitaţii abundente, care se formează deasupra oceanelor calde din zona intertropicală “
(Beltrando, Chemery, 1995). Conform OMM, ciclonul tropical este “un sistem sinoptic de
joasă presiune, fără fronturi atmosferice, apărut deasupra mărilor tropicale sau subtropicale,
cu o activitate convectivă organizată şi cu o mişcare ciclonică de suprafaţă bine definită”.

2.1.Geneza ciclonului tropical

Geneza unui ciclon tropical are loc deasupra bazinelor oceanice, la latitudini cuprinse
între 8-10° şi 15-20°, în ambele emisfere. Astfel, ciclonii tropicali se formează la cel puţin
500 km distanţă faţă de Ecuator, acolo unde forţa lui Coriolis devine suficient de puternică
pentru a declanşa mişcări turbionare în straturile inferioare ale atmosferei. Mişcarea
turbionară (în sens invers acelor de ceas în Emisfera Nordică şi în sensul acelor în Emisfera
Sudică) este impulsionată de convergenţa mişcărilor aerului de-a lungul Frontului Tropical, la
întâlnirea alizeului emisferei respective cu musonul ecuatorial generat de alizeul emisferei
opuse. O perturbaţie atmosferică preexistentă, dezvoltată aproape de suprafaţa oceanului,
favorizează un flux ascendent şi convergent în straturile inferioare ale troposferei. În mod
excepţional, s-au observat cicloni tropicali apăruţi şi la 35° lat. N, respectiv la 22° lat. S.
Temperatura apei, la suprafaţa oceanului şi până la câţiva metri adâncime, trebuie să fie de
minimum 26,5° C, fapt care limitează extinderea pe latitudine a arealelor generatoare de
cicloni tropicali. Dezvoltarea perturbaţiei este condiţionată de existenţa unei atmosfere cu o
răcire semnificativă pe verticală, ceea ce favorizează instabilitatea aerului, respectiv apariţia
mişcărilor convective ascendente foarte intense până la înălţimi mari, existenţa acestora fiind
posibilă numai dacă în troposferă lipsesc vânturile puternice. Prezenţa talvegului tropical din
troposferă superioară induce puternice forfecări verticale ale vântului, situaţie care opreşte
dezvoltarea ciclonilor tropicali. De asemenea, pentru formarea ciclonilor tropicali este
importantă şi prezenţa unui strat de aer relativ umed până la altitudinea de 5 km. Perioada cea
mai favorabilă de apariţie a ciclonilor tropicali se suprapune sfârşitului verii emisferei
respective.
În urma răcirilor adiabatice, are loc condensarea vaporilor de apă proveniţi prin
evaporarea intensă a apei calde de la suprafaţa oceanului şi formarea norilor Cb cu mare
dezvoltare pe verticală. Condensările sunt însoţite de eliberarea unei imense cantităţi de
căldură latentă, stocată iniţial în apa oceanului şi transportată apoi în atmosferă prin
intermediul vaporilor de apă. Căldura eliberată în urma condensărilor întreţine perturbaţia,
respectiv dezvoltarea norilor Cb, ciclonul tropical putând fi astfel asemănat cu o uriaşă maşină
termică. S-a estimat că energia eliberată de un ciclon tropical mediu, care “produce” o
cantitate zilnică de precipitaţii de 15 mm într-o zonă cu raza de 665 km, reprezintă 6 • 10 W,
ceea ce înseamnă de circa 200 de ori mai mult decât puterea instalată a tuturor centralelor
electrice de pe Glob!
Cercetări mai recente au evidenţiat o posibilă legătură între apariţia ciclonilor tropicali
şi Complexele Convective Mezoscalare. Acestea reprezintă sisteme orajoase de mari
dimensiuni, cu diametre de 100-200 km, care pot dezvolta vârtejuri cu interiorul cald în
câmpul norilor Altostratus (As) asociaţi norilor Cb ai sistemelor respective. Vârtejurile sunt
mai intense la cea 5 km altitudine şi, într-o primă fază, nu au un corespondent vizibil la
suprafaţa terestră.
Pentru geneza ciclonilor tropicali formaţi în Oceanul Atlantic, în zona Insulelor
Capului Verde, s-a subliniat importanţa undelor estice de origine africană, care apar în cadrul
fluxului alizeelor, în perioada aprilie/mai - octombrie/noiembrie. Aceste unde sunt consecinţa
inversării gradientului termic în troposfera inferioară, din cauza existenţei unei diferenţe între
temperaturile mai ridicate de deasupra Saharei şi acelea, mai scăzute, de deasupra Golfului
Guineeii.
Condiţiile ciclogenezei
Pentru naşterea şi menţinerea ciclogenezei este necesară reunirea simultană a 5

7
condiţii esenţiale.
- Prezenţa unui câmp depresionar în straturile atmosferice de bază favorizează
creşterea ,,pâlniei" iniţiale a ciclonului. Această condiţie este determinată de
valorile scăzute ale presiunilor atmosferice intertropicale. Ciclonul odată format
are tendinţa de a urma aceste presiuni scăzute.
- Declanşarea convecţiei (ascendenţei) are un caracter dinamic. Pulsaţiile aerului
tropical generează concentraţii noroase zonale, care pot produce precipitaţii
abundente, însă, puţine dintre ele, au şansa de a se transforma în ciclon. Naşterea
unei depresiuni tropicale este forţată de pulsaţiile mai puternice ale aerului
tropical, care declanşează un început al turbionului ce se amplifică pentru a ajunge
în stadiul de furtună.
- Alimentarea cu energie a ciclonului după declanşarea ascendenţei - Ciclonul
tropical se autoîntreţine atrăgând fluxurile de aer înconjurătoare, cu condiţia ca
energia imensă care îi este necesară, să fie reînnoită constant, simultan şi regulat.
Pentru aceasta temperatura apei marine şi oceanice trebuie să depăşească în mod
obişnuit 26-27°C. Ciclonul este
alimentat de fluxuri aeriene care au
nevoie de un traseu lung deasupra
oceanului pentru a înmagazina
cantităţi enorme de căldură
(sensibilă şi latentă). Astfel
ciclonul se formează şi se menţine,
atunci când este alimentat de
fluxurile tropicale calde, foarte
umede, deci foarte bogate în
energie.
- Dezvoltarea ciclonului în altitudine; Ciclonul trebuie să se dezvolte în toată
atmosfera şi de aceea în stadiul iniţial, el trebuie să fie lipsit de subsidenţă
(coborârea maselor de aer însoţit de încălzirea lor) şi de segmentări (forfecări).
- Formarea sau intensificarea unui turbion, indispensabile în atragerea şi acceleraţia
alimentaţiei, ca şi în concentraţia convergenţei ciclonului, depind de forţa vântului
geostrofic. Această forţă este aproape nulă în vecinătatea Ecuatorului, unde
ciclogeneza este imposibilă între latitudinile nordice şi sudice de ±5˚, dar este
apreciabilă în vecinătatea acestei zone.

2.2. Structura ciclonului tropical

şi vremea asociată lui
Ciclonii tropicali se formeaza si se
intensifica in apele oceanice calde (latitudini
cuprinse intre 5˚-15˚ N(S) si in conditiile in
care temperatura apei si a aerului are valori
peste 27˚C). Sunt furtuni circulare care ajung,
in faza de dezvoltare maxima (uragane), pana
la diametre de 200-600 km. Nu prezinta
sisteme frontale. La centru, presiunea
atmosferica este foarte scazuta (900 mb in
cazuri extreme). Ca urmare a gradientului
termic, vantul este directionat dinspre exterior
spre centrul furtunii. Frecarea si alte forte determina ca vantul sa urmeze o traiectorie
spiralata.
Structura unui ciclon tropical include masa noroasă şi ochiul ciclonului.
Masa noroasă (vârtejul noros) este formată din nori Cb, periferic fiind prezenţi şi nori

8
Cirrus (Ci), respectiv Cumulus (Cu). Privit de la mare înălţime, aşa cum apare în imaginile
satelitare , ciclonul tropical are aspectul unei virgule uriaşe, cu coada orientată spre Ecuator,
de unde se realizează alimentarea cu aer cald şi umed (Măhăra, 2001). Masa noroasă se
dezvoltă în zona în care forţa centrifugă asociată mişcărilor de tip vârtej, orientată dinspre
centru spre periferie, echilibrează forţa gradientului baric orizontal, orientat invers, dinspre
periferie spre centru. Zidul noros se caracterizează prin prezenţa unor foarte intense mişcări
ascendente ale aerului cald şi umed. La partea superioară a masei de nori Cb, de o parte şi de
alta a zidului noros, apar mişcări descendente. Aceste mişcări subsidente afectează un teritoriu
mai mare la exteriorul masei noroase faţă de zona influenţată în interiorul ciclonului, respectiv
în ochiul acestuia. Gradientul baric dirijat dinspre exterior spre interior generează vânturi
tangenţiale foarte intense în jurul ciclonului tropical, astfel încât masa norilor Cb converge
spre ochiul ciclonului, înconjurându-l. În cazul ciclonilor foarte puternici se formează mai
multe ziduri noroase concentrice. La baza masei noroase se înregistrează vânturile cele mai
puternice, cu viteze ce pot depăşi 400 km/h, precum şi averse foarte intense de ploaie (în
medie, pot să cadă 100 mm/24 h). Deşi viteza vântului este foarte mare la baza zidului noros,
ciclonul tropical, în ansamblul său, se deplasează cu o viteză medie de numai 10-30 km/h, pe
o traiectorie generală iniţială de la E spre V.

Ochiul ciclonului este o zonă circulară, cu diametrul cuprins, de obicei, între 30 şi 60

km, valorile putând atinge, în mod excepţional, 8, respectiv 200 km. Din cauza mişcărilor
descendente, în ochi cerul este senin, iar transparenţa aerului este foarte mare. De obicei
vântul lipseşte, predominând calmul. Existenţa mişcărilor descendente dă naştere unei
inversiuni de temperatură în altitudine, care nu coboară mai aproape de suprafaţa terestră
pentru că descendenţa aerului se opreşte la înălţimi de 1 -3 km. Ca urmare, straturile de aer
din partea inferioară a ochiului ciclonului rămân relativ umede şi mai reci. În aceste condiţii,
în partea superioară a ochiului temperatura aerului este cu cel puţin 10° C mai ridicată faţă de
temperatura mediului înconjurător, în timp ce la bază diferenţa nu depăşeşte 2° C. Foarte
caracteristică este şi presiunea atmosferică mult scăzută din ochiul ciclonului tropical.
Durata de evoluţie a unui ciclon tropical este, în medie, de 6-8 zile. Stingerea unui
ciclon tropical se produce atunci când ciclonul ajunge deasupra unor suprafeţe acvatice mai
reci sau deasupra uscatului, perturbaţia fiind astfel obligată să “aspire” un aer mai rece, care
opreşte mişcările convective. Masa noroasă se fragmentează şi se diminuează, viteza vântului
scade semnificativ, iar în final ciclonul tropical îşi încetează existenţa. Este de remarcat şi
faptul că, sub influenţa orografiei sau a unei mase de aer rece, traiectoria ciclonului tropical se
poate abate, fie spre Ecuator, fie spre latitudini temperate. Ajuns la latitudini mai mari,
ciclonul tropical se poate stinge sau se poate încadra în fluxul vestic al acestor latitudini, dar
pierzându-şi caracterele specifice.

2.3. Clasificarea ciclonilor tropicali.

Criteriul principal care stă la baza clasificării ciclonilor tropicali este viteza vântului,
în funcţie de care se produc şi consecinţele acestor perturbaţii atmosferice de mare anvergură.
La rândul ei, viteza vântului este condiţionată de valoarea gradientului baric, respectiv de
stadiul de evoluţie al perturbaţi ei. Conform clasificării după scara Saffir-Simpson, în evoluţia
completă a unui ciclon tropical au fost stabilite 5 faze: perturbaţie (undă) tropicală, depresiune
tropicală, furtună tropicală, furtună tropicală puternică şi uragan.
Viteza vântului Pres.min. la înălţimea
Categoria baza ochiului valului Nivel pagube
(m/s) (km/h) (hPa) (m)
1 33-42 119-153 >980 1,0-1,7 minime
2 43-49 154-177 979-965 1,8-2,6 moderate
3 50-58 178-208 964-945 2,7-3,8 extinse
4 59-69 209-251 944-920 3,9-5,6 extreme
5 >70 >252 <920 >5,6 catastrofale
9
 Clasificarea ciclonilor tropicali conform scării Saffir-Simpson
(http://www.nhc.noaa.gov/aboutsshws.php)
In martie 1952, in insula Reunion intr-o singura zii s-au inregistrat 1870 mm cantitate
ce se inregistreaza in 18 luni. Generand inundatii catastrofale, dezradacinarea arborilor de
talie mare, distrugerea completa a localitatilor mari, a cailor de comunicatie.
Cele mai mari pagube umane au fost in 1970 in timpul unui ciclon din Golful Bengal.
In timpul acestui ciclon au rezultat inundatii catastrofale in delta Gange Brahmaputra din 3
motive:datorita valurilor de peste 7 m, datorita formei de palnie a golfului, datorita
suprapunerii undei uraganului cu mareea astronomica.A avut ca effect 300.000 victime umane
intr-o singura noapte

2.4. Fenomene de risc asociate ciclonilor tropicali.

Efectele negative induse de ciclonii tropicali se datorează mai multor factori. Cele mai
mari pagube sunt cauzate de valurile de furtună, atât în larg, cât şi, cu deosebire, în zonele de
coastă (“mareea” de furtună). La rândul ei, forţa distrugătoare a valurilor este condiţionată de:
a) Acţiunea vântului, ale cărui efecte depind de viteza acestuia, de adâncimea şi
densitatea apei etc.;
b) Valoarea presiunii atmosferice deasupra apei, o formulă simplă putând servi la
calcularea înălţimii maxime teoretice a valului (Bryant, 1991):
hmax = 0,0433 (1023 - P0)
unde P0 este presiunea în centrul ciclonului tropical, exprimată în hPa;
c) Direcţia şi viteaza de mişcarea a ciclonului tropical. În cazul în care ciclonul, în
ansamblul său, se mişcă în aceeaşi direcţie cu direcţia vântului dominant, se formează un val
(perete) de apă premergător ciclonului propriu-zis, cu o mare putere de distrugere.
d) Scăderea adâncimii apei pe măsura apropierii de ţărm. Atunci când adâncimea apei
scade, scade şi viteza valurilor, dar creşte înălţimea acestora, din motive de conservare a
fluxului energetic;
e) Morfologia ţărmului. Înălţimea valurilor creşte în cazul în care configuraţia
ţărmului este asemănătoare cu cea a unei pâlnii (sau a unui golf), în sensul îngustării
suprafeţei acvatice spre interior. Dacă ţărmul este jos, efectele valurilor de furtună sunt
devastatoare. În cazul unor ţărmuri cu maree puternice, acţiunea valurilor se accentuează dacă
ele apar în perioada fluxului, respectiv se diminuează dacă valurile de furtună se suprapun cu
refluxul.
Efectele negative ale valurilor de furtună constau în: inundarea zonelor costiere joase
şi erodarea acestora; salinizarea terenurilor până la o anumită distanţă faţă de ţărm;
distrugerea construcţiilor şi a căilor de comunicaţie; moartea oamenilor şi a animalelor prin
înec (care cauzează peste 90% din numărul victimelor), lovire sau strivire. Exemplul clasic de
valuri de furtună generate de un ciclon tropical, soldat cu un număr imens de victime, cel mai
mare din istoria vreunui hazard natural individual, este cel din 13 noiembrie 1970, din
Bangladesh. Consecinţele dezastruoase ale ciclonului respectiv au fost generate de mai mulţi
factori: valurile foarte înalte, de până la 15 m înălţime; relieful foarte jos, specific deltei
Gangelui şi Brahmaputrei; densitatea foarte mare a populaţiei în zona respectivă; activitatea
nesatisfacătoare de avertizare a populaţiei şi de pregătire a unor planuri de acţiune în astfel de
situaţii-limită; fanatismul religios, în sensul că, la data respectivă, femeile de religie islamică
nu aveau dreptul să iasă din locuinţe în perioada din an când s-a produs dezastrul. Ca urmare,
deşi ciclonul a fost detectat din timp prin intermediul sateliţilor meteorologici, populaţia a fost
avertizată numai în seara zilei când ciclonul urma să ajungă în zonă. Mai mult, această
avertizare a fost difuzată pe postul naţional de radio seara târziu, când marea majoritate a
populaţiei deja dormea. Ca urmare, valul de 15 m înălţime care a atins ţărmul în cursul nopţii
a şters totul din calea sa, determinând moartea a peste 300.000 de oameni şi a circa 1.000.000
de vite. De asemenea, au fost inundate cu apă sărată şi au fost compromise recoltele de pe
400.000 ha cultivate cu orez.
Un alt factor distructiv asociat unui ciclon tropical este vântul foarte intens. Acesta
10
determină perturbarea activităţilor economice, distrugerea clădirilor şi a căilor de comunicaţii,
rănirea şi moartea oamenilor şi a animalelor, declanşarea de incendii în aşezările omeneşti şi
în zonele forestiere, pierderi mari în culturile agricole. Acestea din urmă sunt şi mai
importante când este vorba despre monocultură (de exemplu, trestia de zahăr în Cuba) sau
despre culturi destinate pentru alimentaţia unui număr foarte mare de persoane (cazul orezului
în India, Bangladesh etc.).
Precipitaţiile abundente asociate ciclonilor tropicali pot genera inundaţii severe. De
pildă, cele mai mari inundaţii care au afectat teritoriul Mozambicului s-au produs în urma
evoluţiei a doi cicloni tropicali, Eline şi Gloria, în lunile martie şi aprilie ale anului 2000.
Evenimentele au provocat moartea a minimum 700 de persoane, câteva sute de mii de oameni
fiind sinistraţi. Din cauza apelor foarte mari, oamenii au fost obligaţi să se refugieze în zone
mai înalte, inclusiv în copaci, unde au rămas chiar şi o săptămână, fiind salvaţi de elicoptere
aparţinând forţelor armate ale Republicii Sud Africane, venite în ajutor. Mult mediatizat a fost
cazul unei tinere de 22 de ani, Sophia Pedro, care a născut o fetiţă în timp ce era refugiată într-
un copac, mama şi fiica fiind apoi transportate la adăpost de echipajul unui elicopter.
Precipitaţiile abundente generate de un ciclon tropical au şi alte efecte: curgeri de
noroi, alunecări de teren, contaminarea apei, epidemii, toate acestea fiind însoţite, inevitabil,
de moartea sau rănirea unui număr foarte mare de oameni şi de animale. Ca exemplu,
menţionăm cazul uraganului Mitch, din luna octombrie a anului 1998, care a afectat statele
Americii Centrale, Mexicul şi partea de sud-est a SUA. În Nicaragua, pe pantele Muntelui
Casitas (1405 m), în urma precipitaţiilor s-a format un fluviu de noroi lat de 7 km, care a
acoperit totul în deplasarea sa de circa 16 km.
Cutremurele de pământ nu sunt, în mod obişnuit, o consecinţă a ciclonilor tropicali.
Totuşi, oscilaţiile foarte mari ale presiunii atmosferice, ca şi imensele volume de apă puse în
mişcare de valurile foarte mari, produc variaţii importante ale apăsării asupra scoarţei terestre,
care poate să ajungă, conform unor calcule, până la 10 milioane de tone/km2 (Bryant, 1991).
Ca urmare, în zonele mai sensibile de la contactul plăcilor tectonice majore se pot declanşa
cutremure de pământ. Un argument în favoarea acestei ipoteze îl constituie cutremurul de la
Tokyo, din 1923 (soldat cu peste 143.000 de morţi), care a fost precedat de un taifun ce a
evoluat cu 10 ore mai devreme.

2.5.Traiectoriile şi repartiţia geografică a ciclonilor tropicali.

Traiectoriile cicloanelor tropicale sunt considerate „capricioase” şi „imprevizibile”. În
realitate acestea sunt riguros comandate , la început de dinamica zonei tropicale, apoi de
dinamica zonei temperate, şi chiar de orografia litorală. Mărimea gradienţilor de presiune a
aerului determină în bună măsură aceste traiectorii.

11
 Observaţiile asupra ciclonilor tropicali au permis conturarea mai multor zone de pe
Glob în care aceste fenomene au o prezenţă notabilă. Conform datelor publicate de OMM,
pentru perioada 1968-1989 şi în ordinea descrescătoare a numărului mediu anual de cicloni
tropicali în care viteza vântului depăşeşte 33 m/s, situaţia se prezintă în felul următor:
Traiectoriile cicloanelor tropicale ( http://ia.wikipedia.org/wiki/File:Global_tropical_cyclone_tracks-edit2.jpg )
Bazinul vestic al Oceanului Pacific (din Emisfera Nordică) şi SE Asiei, cu un număr
mediu anual de 16,0 cicloni tropicali, ceea ce reprezintă 35,6% din numărul mediu anual total
de 44,9 cicloni tropicali înregistraţi pe Glob. În aceasta regiune, ciclonii tropicali poartă
numele de taifunuri (denumire specifică Japoniei şi zonei nordice a Insulelor Filipine),
respectiv feaguio (în sudul Filipinelor, în nordul Insulei Borneo şi în Peninsula Malacca).
Bazinul estic al Oceanului Pacific (din Emisfera Nordică) şi ţărmurile vestice ale
Americii Centrale (cordonazos), cu 8,9 cazuri (19,9%) în medie, pe an.
Bazinul vestic al Oceanului Atlantic (din Emisfera Nordică) şi SE Americii de Nord
(uragane, respectiv hurricanes), cu 5,4 cicloni tropicali în medie pe an, respectiv 12,0% din
totalul fenomenelor de acest fel de pe Glob. Conform unor opinii, denumirea de “uragan” pare
a deriva de la Hurakan, un zeu creator al mayaşilor, care, suflând peste marea iniţială, a
determinat apariţia uscatului. După alţi cercetători, termenul de “hurricane” şi-ar avea
originea în numele zeului caraibean al răului, Hurican.
Bazinul vestic al Oceanului Indian şi zona insulei Madagascar (cicloni tropicali),
unde numărul mediu anual al acestor fenomene este de 4,4 (9,8% din totalul de pe Glob).
Bazinul vestic al Oceanului Pacific (din Emisfera Sudică) şi NE Australiei (uragane,
respectiv hurricanes), cu 4,3 cicloni tropicali în medie pe an, adică 9,6% din totalul de cazuri
de pe Glob.
Bazinul estic al Oceanului Indian şi NV Australiei (willy-willies), cu un număr mediu
anual de 3,4 cicloni tropicali severi, respectiv 7,5% din cei 44,9 de cicloni tropicali înregistraţi
anual, în medie, pe Glob.
Bazinul nordic al Oceanului Indian (Golful Bengal, Marea Arabiei) şi S Asiei (ciclon
tropical, tufan, orcan), cu 2,5 cazuri pe an (5,6%).
În situaţia în care se iau în calcul şi furtunile tropicale (când viteza vântului depăşeşte
numai 17 m/s), valorile de mai sus practic se dublează, astfel încât, la scara Globului, numărul
mediu anual al acestor perturbaţii ajunge la 83,7.
Cifrele menţionate sunt doar orientative, deoarece, după alte surse bibliografice şi
pentru alte perioade de timp, valorile pot fî diferite. Totuşi, este de reţinut faptul că cei mai
mulţi cicloni tropicali se dezvoltă în bazinul Oceanului Pacific, consecinţă a extinderii foarte
mari a acestui ocean, deci a existenţei unei imense rezerve de căldură şi de vapori de apă,
capabilă să genereze astfel de fenomene.
În SUA, NHC de la Miami este preocupat, mai nou, şi de o reevaluare a parametrilor
cantitativi ai ciclonilor tropicali, pentru o mai bună planificare a acţiunilor de combatere a
efectelor negative ale acestora în viitor. În acest scop, se folosesc date asupra vitezei vântului
în altitudine oferite de aviaţie, valorile presiunii de la suprafaţa terestră înregistrate la staţiile
meteorologice, date despre valoarea pagubelor înregistrate etc. Astfel, până în luna septembrie
a anului 2002 a fost realizată reevaluarea ciclonilor tropicali din perioada 1851-1910, acţiunea
urmând a continua şi pentru intervalele următoare.

2.6.Creşterea în intensitate şi în durată a uraganelor

Evoluţia numărului furtunilor tropicale de mare intensitate şi a supertaifunuirilor în
Asia de Est în ultimii 40 de ani (1957-2007), numărul mediu al superfaifunurilor din fiecare
sezon s-adublat din anii '70 până în anii '90 , recordul detinandu-l anul 1997, cu 11. În şase ani
din ultimul deceniu viteza maximă a vântului a trecut de 285 km/h.Ciclonii tropicali
reprezinta unele dintre cele mai violente fenomene de risc,care în majoritatea cazurilor au
caracter de dezastru, numarul victimelor şi pagubele material fiind remarcabile. Ca si in cazul
altor fenomene extreme, în special cele cu declanşare rapida, cum sunt cutremurele, de

12
exemplu, nu depresiunea barica provoaca daune excesive, ci fenomenele care decurg din
acestea, respectiv: vânturile extrem de violente, ploile abundente, inudaţiile, undele de mare.
Caracterul lor distructiv se manifestă în special în regiunile de coastă şi asupra insulelor,
acţionând aproape simultan. Pe măsură ce oceanele se incalzesc, furtunile devin tot mai
puternice. In 2004, Florida a fost afectata de patru uragane neobiţnuit de aprige.Un numar din
ce in ce mai mare de studii stiintifice noi confirma faptul ca prezenta apelor mai calde in
straturile de deasupra ale oceanelor poate furniza mai multa energie de convecţie care
hraneste uragane din ce in ce mai puternice.Oamenii de stiinta nu au juns inca la un accord cu
privire la posibilele legaturi dintre numarul total de uragane din fiecare an si incalzirea
globala-asta pentru ca frecventa uraganelor este influentata de o oscilatie naturala,inregistrata
de mai multe decenii incoaceexista ins aoteorie noua,care castiga din ce in ce mai multi
aepti,conform careia incalzirea globala provoaca orestere semnifiativa atat a duratei ,cat si a
intensitatii uraganelor.Dovezi recent obtinute îi determină pe unii oameni de stinta sa afirme
ca incalzirea globala are o oarecare influenta si in privinta cresterii frecventei
uraganelor.Aceasta ar face sa modifice pana si intrevalele de variatie care au fost explicate de
mai multa vreme ca fiind o urmare a ciclurilor naturale ale curentilor de mare
adancime.Taifunurile,uraganele si turbioanele sunt fenomene similar,care depind de oceanul
in care isi au originea.Un studiu important al MIT aparut la data de 31 iulie 2005,cu mai putin
de o luna inainte ca uraganul Katrina sa loveasca Statele Unite,sprijinea teoria,acceptata de
multi oameni de stiinta,conform careia incalzirea globala face ca uraganele sa devina mai
puternice si sa provoace mai multe daune.”Durata si intensitatea puternicelor furtuni care au
izbucnit atat in Atlantic,cat si in Paific incepand cu anii 1970 au crescut cu aproximativ
50%”(Studiu MIT2005).In anul 2004, pentru prima data un uragan a lovit si Brazilia, desi
pana atunci se spunea ca“este imposibil sa existe uragane in Atlanticul de Sud”.

III. STUDIU DE CAZ: CICLONII DIN ASIA DE SUD-VEST SI

GOLFUL MEXIC
3.1.Nordul Oceanului Indian
Aici se produc în medie 6-9 cicloane pe an. Un factor care contribuie la formarea
cicloanelor tropicale este Musonul Indian. Perioadele favorabile producerii cicloanelor
tropicale sunt în lunile mai-iunie, atunci când Ecuatorul Termic se ridică spre nord până la
circa 20˚N şi în lunile octombrie-noiembrie, când acesta se întoarce din nou spre sud,
rămânând însă în emisfera nordică. Anumite cicloanem puţin numeroase vin din nord-vestul
Oceanului Pacific, însă ele traversează peninsula Indochina.
În Golful Oşan şi de-a lungul coastelor vestice ale Indiei frecvenţa medie a cicloanelor
tropicale este slabă, de 1-2 pe an , fiind reprezentaţi de cei care traversează sudul Podişului
Deccan. Perioadele favorabile activităţii ciclonice se produc în perioada ridicării Ecuatorului
Termic spre nord, în lunile mai-iunie, şi de asemenea, când se produce returul acestuia spre
sud , în lunile octombrie-noiembrie. Aceste treceri, în cursul cărora structura Ecuatorului
Termic este apropiată de cea a unui Ecuator Termic Vertical constituie vârfurile activităţii
ciclonice , vârful de toamnă fiind mai ridicat , iar diminuarea de vară evidentă în luna august.
*Ciclonul din Bhola, Bangladesh – 13 noiembrie 1970
Ciclonul Bhola, a fost un taifun tropical devastator, care a lovit Pakistanul de Est (in
prezent Bangladesh) si Bengalul de Vest din India, in data de 13 noiembrie 1970.
A fost cel mai distrugator ciclon tropical inregistrat vreodata si unul dintre cele mai
mortale dezastre naturale ale timpurilor moderne.
Pana la 500.000 de persoane si-au pierdut vietile in timpul furtunii, in principal din
cauza valurilor care au inundat insulele din delta raului Gange. Ciclonul Bhola a fost cel de-al
saselea si cel mai puternic din sezonul ciclonic al anului 1970, in Oceanul Indian de Nord,
atingand o forta echivalenta cu cea a unui uragan de Categori a 3. Ciclonul s-a format desupra
golfului central bengalez la 8 noiembrie si a calatorit spre nord, intensificandu-se in tot acest

13
timp. Si-a atins apogeul cu vanturi de 185 km/h la 12 noiembrie 1970, aterizand chiar in acea
noapte pe coasta Pakistanului de Est. Furtuna a devastat multe dintre insulele de coasta,
anihiland sate si distrugand culturile agricole din regiune. Cel mai rau afectat a fost
subdistrictul Thana, din Tazumuddin, unde peste 45% din populatia de 167.000 de persoane
de aici a fost decimata de furtuna.

Ciclonul Bhola (http://www.descopera.ro/natura/4173810-cele-mai-cumplite-dezastre-

naturale#)

3.2. Jumătatea de nord a Oceanului Atlantic - Golful Mexic

Frecvenţa medie a cicloanelor ăn această regiune este de 9 pe an , 5 ajungând în
stadiul de uragane. Sezonul ciclonic durează aici tot sezonul cald , din mai până în noiembrie.
Prezenţa Ecuatorului Termic Vertical , spre care confluează Alizeul Maritim, alcătuiesc
grupul de factori favorabili pentru naşterea depresiunilor deasupra Oceanului Atlantic Central.
Liniile africane de “gren” care ajung pe ocean m dispar aproape toate în zona inversiunii
alizeului, însă cele care înving acest obstacol sunt la originea a 50% dintre cicloane. Aceste
cicloane părăsesc apoi structura Ecuatorului Termic Vertical în timp ce puternicele pătrunderi
ale Anticiclonului Mobil Polarm pe continetul Americii de Nord le curbează traiectoria spre
nord-est, cicloanele tropicale putând atinge coastele sudice ale S.U.A., din Texas, Louisiana şi
Florida , mişcându-se din nou de-a lungul litoralului , und eating în acest fel coastele
mexicane ale Golfului Mexic, de unde trec cu dificultate Istmul Tehuantepec spre Oceanul
Pacific.
*Uraganul Katrina, Golful Mexic – 28 august 2005
Uraganul Katrina a fost un uragan care s-a format pe 23 august 2005, în timpul
sezonului de uragane din Atlantic din acel an și care a cauzat distrugeri masive în Statele
Unite ale Americii, pe coasta Golfului Mexic. Majoritatea pagubelor materiale și a pierderilor
de vieți omenești au fost localizate în orașul New Orleans, care a fost inundat după ce
sistemul de diguri din zonă a cedat; în unele cazuri, la mult timp după ce furtuna avansase
deja spre continent. Alte distrugeri au avut loc în statele Mississippi și Alabama, la distanțe de
până la 160 km de centrul furtunii.
S-a format deasupra Insulelor Bahamas pe 23 august 2005 și a traversat sudul Floridei
cu o putere moderată, doar de categoria I pe scara Saffir-Simpson, cauzând câteva pierderi de

14
vieți omenești și inundații, după care a căpătat putere brusc, deasupra Golfului Mexic și
devenind unul dintre cele mai puternice uragane
înregistrate vreodată pe mare. Furtuna a slăbit
înainte de a sosi a doua și a treia oară la țărm,
atingând categoria 3 pe scara Saffir-Simpson în
dimineața zilei de 29 august în sud-estul statului
Louisiana, respectiv la limita dintre statele
Louisiana și Mississippi.
Furtuna a cauzat numeroase pagube de-a
lungul coastei, devastând orașele Waveland, Bay
St. Louis, Pass Christian, Long Beach, Gulfport,
Biloxi, Ocean Springs și Pascagoula din statul
Mississippi. În Louisiana, sistemul de protecție
contra inundațiilor a cedat în peste 50 de locuri.
Aproape toate digurile din dreptul orașului New
Orleans s-au spart când Uraganul Katrina a trecut
pe la estul orașului, inundând 80% din suprafața
orașului și multe din regiunile învecinate timp de
mai multe săptămâni.
Cel puțin 1 836 de persoane și-au pierdut
viața din cauza Uraganului Katrina și a inundațiilor care au urmat, acesta fiind cel mai mortal
uragan din SUA de după Uraganul Okeechobee din 1928. Pagubele materiale produse de
Katrina sunt estimate la 81,2 miliarde de dolari americani (la nivelul anului 2005), cele mai
mari pagube produse de un uragan din istoria Statelor Unite
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Uraganul_Katrina#cite_note-TPInteractive-0).

CONCLUZII
Cicloanele tropicale sunt fenomene devastatoare ce se produc de regulă pe
neaşteptate şi care provoacă numeroase victime în rândul oamenilor şi animalelor, un volum
mare de pagube materiale, dezechilibre ecologice şi chiar grave tulburări ale stării psihice şi
morale a populaţiei ce intră sub incidenţa acestui fenomen.
Ca si in cazul altor fenomene extreme, în special cele cu declanşare rapida, cum sunt
cutremurele, de exemplu, nu depresiunea barica provoaca daune excesive, ci fenomenele care
decurg din acestea, respectiv: vânturile extrem de violente, ploile abundente, inudaţiile,
undele de mare. Caracterul lor distructiv se manifestă în special în regiunile de coastă şi
asupra insulelor, acţionând aproape simultan.
Cele mai mari pagube sunt cauzate de valurile de furtună, atât în larg, cât şi, cu
deosebire, în zonele de coastă .
La nivel de state, este evidentă preocuparea factorilor de decizie pentru crearea unui
cadru optim pe plan naţional de cercetare ştiinţifică şi de punere sub control a acestor
fenomene, pentru diminuarea efectelor lor. Existenţa sistemelor de prevenire a dezastrelor şi
de depăşire a efectelor acestora, este condiţionată de capacitatea statului respectiv de a-şi
evalua resursele disponibile, de forţa şi nivelul tehnologic. Evident, cea mai mare atenţie dar
şi progresele cele mai importante se înregistrează în cazul ţărilor dezvoltate, deşi în
majoritatea ţărilor funcţionează unităţi şi formaţii de apărare civilă, se întocmesc (sau se
actualizează) planuri pentru înştiinţarea şi alarmarea populaţiei în cazul unor dezastre, au loc
periodic aplicaţii de amploare (ca în cazul SUA, Angliei, Germaniei, Greciei, Turciei ş.a.).
Principalele efecte ale ciclonilor sunt reprezentate de vânturile violente, ploile
torenţiale, inundaţiile provocate de unda de furtună, tornadele, victimel, iar ca efecte
secundare se desprind epidemiile, pana de curent şi problemele legate de transport.

15
 BIBLIOGRAFIE
1. Mihăilescu Ion Florin, Paltineanu Cristian, Lungu Marius, 2008, Riscuri
climatice şi hidrologice, Editura Universitara Bucureşti, p. 39-50;
2. Lungu Marius, 2012, Note de curs – Hazarde de mediu;
3. Ovidiu Murărescu, 2012, Note de curs – Riscuri climatice extreme,Târgovişte,
p. 26-31;
4. Ciulache S., Ionac Nicoleta (1995), Fenomene atmosferice de risc, Colecţia
„Scientia”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
5. Moldovan F. (2003), Fenomene climatice de risc, Editura Echinox, Cluj-
Napoca.
 http://www.descopera.ro/natura/4173810-cele-mai-cumplite-dezastre-naturale#
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Uraganul_Katrina#cite_note-TPInteractive-0
 http://www.google.ro/search?tbm=isch&hl=ro&source=hp&biw=1280&bih=632&
q=katrina+hurricane&gbv=2&oq=katrina+hurricane&aq=f&aqi=g1g-
S1&aql=&gs_l=img.3..0j0i24.2093.6639.0.6980.17.9.0.8.8.0.160.1122.0j9.9.0...0.
0.MAjIHr17WwU

16