COLEGIUL TEHNIC ,,PETRU PONI”

ROMAN

PROIECT

Pentru examenul de certificare a calificării profesionale

Nivel 4 de calificare

FILIERA TEHNOLOGICĂ
DOMENIUL: RESURSE NATURALE ȘI PROTECȚIA MEDIULUI
CALIFICAREA: TEHNICIAN ECOLOG ȘI PROTECȚIA CALITĂȚII MEDIULUI

Îndrumător:
prof. Mitrea Iulia

Candidat:
Eleva: Brandiu Carmen
Clasa a XII-a D

2020
 TEMA LUCRĂRII:

FENOMENE METEOROLOGICE EXTREME

2
 CUPRINS

ARGUMENT ................................................................................................................................... 4

CAPITOLUL 1: METEOROLOGIA ........................................................................................... 5

1.1. Aspecte generale privind meteorologia ......................................................................... 5
1.2. Importanța meteorologiei .............................................................................................. 6

CAPITOLUL 2: ATMOSFERA TERESTRĂ ............................................................................. 9

2.1. Structura atmosferei ....................................................................................................... 9
2.2. Compoziția atmosferei .................................................................................................. 12

CAPITOLUL 3: FENOMENE METEOROLOGICE EXTREME ........................................... 13

3.1. Fenomene de risc de scurtă durată ................................................................................. 14
3.2. Fenomene de risc de durată medie ................................................................................. 19
3.3. Fenomene de risc de lungă durată ................................................................................. 24
3.4. Fenomene de risc de foarte lungă durată ...................................................................... 25

CAPITOLUL 4: FENOMENE METEOROLOGICE EXTREME ÎN ROMÂNIA ................ 27

4.1. Amplasarea geografică și clima României .................................................................... 27
4.2. Recorduri meteo-climatice în România ......................................................................... 28

BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................................. 33

3
 ARGUMENT

Meteorologia este știinţa care se ocupă cu studiul atmosferei terestre şi a fenomenelor fizice
care se produc în ea, aparţine grupului ştiinţelor care au drept obiect de studiu Pamântul, având ca
domeniu de preocupări: cercetarea, descoperirea şi cunoaşterea structurii, compoziţiei, însuşirilor,
proceselor şi fenomenelor atmosferei precum şi a legilor care o guvernează.
Meteorologia este importantă deoarece oferă informații ample și precise despre starea
atmosferei iar prognozele meteorologice şi avertizările timpurii emise către diferitele sectoare
economice si către cetăţeni ajută la prevenirea si diminuarea dezastrelor.
Am ales ca temă de studiu pentru lucrarea mea de atestat ,,Fenomene meteorologice extreme”
deoarece mi se pare o temă interesantă de dezbătut și cercetat. Mă pasionează în general fenomenele
meteorologice, intensitatea și modul de desfășurare al acestora. Cu prilejul realizării acestui atestat, am
considerat că este o oportunitate foarte bună de a afla lucruri noi și interesante.
Mă preocupă îndeosebi și schimbările climatice și modul în care acestea se manifestă, având
consecințe de cele mai multe ori devastatoare pentru mediu sau om.
Lucrarea intitulată ,,Fenomene meteorologice extreme” este structurată pe patru capitole,
astfel:
În primul capitol ,,Meteorologia” am prezentat aspecte genereale privind meteorologia,
precum și importanța acesteia pentru om și mediul înconjurător.
Următorul capitol abordează ,,Atmosfera terestră”, în care sunt prezentate structura verticală și
compoziția atmoferei.
Capitolul trei cuprinde ,,Fenomenele meteorologice extreme”. În acest capitol am prezentat și
descris fenomenele meteorologice extreme, desfășurate pe mapamond, clasificate în funcţie de durata
medie (tipică) a manifestării lor și anume: fenomene de risc de scurtă durată, de medie durată, de
lungă durată şi de foarte lungă durată.
În ultimul capitol am prezentat ,,Fenomenele meteorologice extreme din România”,
menționând aspecte referitoare la amplasarea geografică a țării noastre, care determină
comportamentul climatic și meteorologic. Tot aici am făcut referiri la recordurile meteo-climatice
atinse în România într-o perioadă de aproximativ 100 ani și anume pentru secetă, precipitații, tornade,
vijelii, viscol, brumă, chiciură etc.
Consider că tema aleasă de mine, precum și redactarea proiectului îndeplinesc condițiile
profesionale și cerințele actuale care conduc la dobândirea capacităților de cunoaștere și abilitatea în
redactarea certificatului de competență profesională tehniciat ecolog și protecția calității mediului.

4
 CAPITOLUL 1

METEOROLOGIA

1.1. Aspecte generale privind meteorologia

Ca şi pe vremea lui Aristotel, meteorologia reuneşte astăzi ansamblul cunoştinţelor despre

atmosferă şi fenomenele ce se petrec în cuprinsul ei; diferă numai cantitatea şi calitatea acestora, în
creştere continuă. Obiectul de studiu al meteorologiei este, aşadar, aerul atmosferic, adică ultimul
înveliş continuu al Pământului.
Meteorologia realizează observarea fenomenelor meteorologice, încercând în acelaşi timp să le
explice. Este aşadar o ştiinţă analitică şi explicativă, în timp ce climatologia (subramură a
meteorologiei) este o ştiinţă de sinteză, care foloseşte datele obţinute de meteorologie. Se poate spune
că între cele două ştiinţe există o legătură foarte strânsă, dar în acelaşi timp, punctele lor de vedere
rămân destul de diferite. Climatologii studiază succesiunea şi suma fenomenelor atmosferice dintr-un
spaţiu dat, în timp ce instrumentele de lucru ale meteorologilor sunt în primul rând de natură fizică şi
matematică. Pe de altă parte, meteorologia este o ştiinţă prospectivă, având cel mai cunoscut obiect de
activitate și anume realizarea prognozelor meteo.
În funcţie de particularităţile de studiu, meteorologia are numeroase subramuri, cum ar fi:
Meteorologia generală - cuprinde cunoştinţele fizico-chimice de bază asupra mediului fizic gazos pe
care îl reprezintă atmosfera Terrei;
Meteorologia sinoptică - ştiinţa despre prognozarea vremii, studiază legile evoluţiei fenomenelor şi
proceselor troposferice care conduc la succesiunea aspectelor diferite de vreme într-un punct fix sau
într-o zonă, într-un interval de timp cerut;
Meteorologia dinamică - se ocupă cu studiul proceselor dinamice şi termo-dinamice din atmosferă,
prin metode fizico-matematice;
Fizica atmosferei - studiază legile genezei şi dezvoltării fenomenelor şi proceselor fizice din
atmosferă;
Actinometria - observă şi studiază fluxurile radiante care străbat atmosfera, precum şi bilanţul radiativ
al geosistemului;
Meteorologia satelitară - se ocupă cu studierea şi interpretarea imaginilor oferite de sateliţii
meteorologici în scopuri practice, mai ales prognostice;
Meteorologia radar - se ocupă cu studierea şi interpretarea imagisticii radar;

5
Meteorologia aeronautică - elaborează prognoze de vreme pe rute aeronautice;
Agrometeorologia- cercetează influenţa condiţiilor meteoclimatice asupra culturilor agricole în
scopuri prognostice şi de prevenire a riscurilor de calamitare;
Biometeorologia- cercetează influenţa condiţiilor meteoclimatice asupra organismelor în scopuri de
protejare şi atenţionare;
Climatologia- studiază regimul multianual al vremii în funcţie de condiţiile geografice specifice unei
localităţi, zone, ţări, continent sau chiar al întregului glob terestru.

1.2. Importanța meteorologiei

Starea vremii influenţează în mod deosebit desfăşurarea întregii activităţi antropice. Activitatea
de cercetare meteorologică este pusă la punct pe întreg globul prin înfiinţarea în anul 1951 a
Organizaţiei Meteorologice Mondiale, instituţie specializată a ONU. Pe plan intern, activitatea de
cercetare meteorologică se realizează la momentul actual prin Administrația Națională de
Meteorologie. Acestă instituție este organizată în ţară printr-o reţea de staţii meteorologice şi
hidrologice; acestea culeg date pe care le centralizează şi apoi le retransmit pe tot globul.
Administrația Națională de Meteorologie este dotată şi cu o staţie de urmărire şi transmisie a datelor
culese de sateliţii meteorologici. Faptul că întreaga noastră activitate este influențată de schimbările
care au loc în atmosferă, că înseși condițiile de viață sunt în general puternic influențate de aspectul
vremii, a făcut ca meteorologia să ocupe un loc important în rândul științelor naturii.
Vremea și clima infuențează activitatea oamenilor și dirijează chiar economia regiunilor unei
țări. În țările cu structură socială înaintată, unde la baza stă sistemul economiei planificate, sunt
folosite rațional toate influențele factorilor atmosferici. Astfel, pot fi luate măsuri corespunzătoare,
care să anihileze sau să reducă pagubele ce ar putea fi produse de agenții atmosferici diferitelor
sectoare ale economiei naționale.
Amintim numai de sprijinul acordat prin informările asupra evoluției timpului (sau vremii) de-
a lungul rutelor aeriene și maritime. Câte catastrofe nu au fost evitate prin folosirea rațională, de către
echipajele respective, a informațiilor primite din partea serviciilor de averitzare meteorologică.
Și transportul pe calea ferată sau cel rutier beneficiază de ajutorul meteorologiei. Iarna, când
viscolele blochează circulația, buletinele meteo indică zonele în care traficul feroviar și rutier este
întrerupt. Precipitațiile abundente, precum și înghețul și dezghețul pot provoca distrugeri ale
autostrăzilor podurilor și terasamentelor.

6
 În agricultură, meteorologia ocupă un loc din ce în ce mai important. Cercetarea regimului
termic și de umezeală a solului, legat de diferite faze de dezvoltare biologică a plantelor, a făcut să se
dezvolte o nouă ramură a acestei științe: agrometeorologia.
Medicina modernă ține în permanență cont de influența factorilor atmosferici asupra modului
cum evoluează diferitele maladii. În marile clinici, pe langă medici lucrează meteorologi care dau
indicații asupra factorilor atmosferici. Permanent apar lucrări de specialitate, în care temele respective
sunt tratate, ținându-se seama de influența diferitilor parametrii atmosferici.
Amplasarea marilor construcții publice și industriale nu este de conceput fără cunoașterea în
prealabil a particularităților climatice ale regiunilor respective. Prin neluarea în considerație sau printr-
o cunoaștere insuficientă a datelor meteorolgice, au fost și pot fi prilejuite pagube enorme.
Nici înfățisarea Pământului n-a scăpat de capriciile climei. Aspectul actual al scoarței terestre
oglindește și evoluția climatului erelor geologice. Alături de activitatea tectonică, eroziunea cauzată în
principal de diferențele de temperatură, de vânt și de precipitații este un mare modelator al scoarței
terestre. Martore ale acțiunii ei sunt numeroase monumente ale naturii, canioanele, văile sau
sculpturile în diferite straturi de roci. Sunt celebre canioanele Colorado si Yellowstone sau fantasticile
forme ale rocilor erodate din Bad Lands. La noi în țara sunt Babele din Bucegi și Sfinxul din Ciucaș.
Oamenii, cu toate posibilitățile științifice și tehnice cunoscute în momentul de față, sunt supusi
climei pornind de la succesiunea zilelor și nopților, care imprimă ritmul de viață și de activitate, și
până la una dintre cele mai importante ocupații ale omului, agricultura, care se desfăsoară în funcție de
anotimpuri.
Omul a învățat să-și construiasă adăpostul în funcție de clima la care s-a adaptat să trăiască:
locuitorii din țările calde își amenajeaza locuința din materiale ușoare și răcoroase, din bârne sau din
bambus și pământ, înlesnindu-i o mai bună aerisire și răcorire. În regiunile temperate oamenii au
inventat alte materiale de construcție, mai rezistente, care să păstreze mai multă caldură iarna, dar și să
țină răcoare în timpul verii. În zonele reci, locuințele sunt prevăzute cu ferestre și pereți dublii, cu
materiale termoizolatoare și posibilități de încălzire. În ținuturile polare, din lipsa altor materiale de
constructie, omul și-a construit locuința din bucăți de gheață și zăpadă căptușită prin interior cu blănuri
de vulpe și urs polar.
În vechime oamenii suportau mult mai greu variațiile climatice ivite în timpul deplasărilor pe
care le făceau. Astăzi cu posibilitățile tehnice existente, oamenii se adaptează mult mai ușor unui
climat impropriu, cu ajutorul diferitelor materiale moderne de construcție sau instalațiilor de aer
condiționat.

7
 Meteorologia are din ce în ce mai mult o deosebită împortanță practică. Prevăzând fenomenele
meteorologice care pot aduce pagube agriculturii, se iau măsuri de protecție în vederea diminuării
pagubelor sau chiar evitarea pierderilor. O ramură specifică a meteorologiei, numită agrometeorologie,
se ocupă cu studiul influenței fenomenelor meteorologice în producția agricolă. Toate unitățile
agricole primesc informații referitoare la schimbarea timpului și asupra apariției fenomenelor
dăunătoare agriculturii, cum sunt bruma, grindina, înghețul.
O mare împortanță o au studiile climatologice cu privire la amplasarea judicioasă a unor noi
obiective industriale, civile sau a locurilor de odihnă. În momentul de fața, amplasarea noilor obiective
industriale, cum sunt cele chimice sau siderurgice se face în urma studiului de microclimat al
localității respective. În nici un caz nu se vor amplasa în direcția predominantă a vântului, deoarece
fumul se va abate asupra localității respective
Tratamentele balneoclimatice presupun studii climatologice anterioare pentru îndeplinrea
scopului lor. În amplasarea spitalelor, a sanatoriilor și a localităților balneare se ține seama de
condițiile climatice locale. Amenajarea unor microclimate optime în halele de lucru, în încăperi, în
școli, în fabrici are o mare importanță în obținerea unui randament maxim al omului în munca sa.
Din cele prezentate mai sus rezultă marea importanță ce se acordă în momentul de față studiilor
climatologice, cunoașterea diferitelor fenomene meteorologice, gradul lor de manifestare și frecvența
apariției lor în zona în care ne interesează. Fără nelipsitul studiu climatologic, omul nu va putea
valorifica în cel mai înalt grad obiectivul industrial construit și țelurile propuse de el nu vor putea fi în
întregime realizate, de multe ori ivindu-se chiar efecte neașteptate și contrare. De aceea în prezet se
acordă o deosebită împortanță cunoașterii amănunțite a condițiilor naturale ale mediului în care omul
își desfășoară activitatea sa creatoare.

8
 CAPITOLUL 2

ATMOSFERA TERESTRA

2.1. Structura atmosferei

Atmosfera este învelişul gazos al Pământului şi ultimul din geosistem, de aceea este considerat
interfaţa dintre corpul planetar şi spaţiul interplanetar.
Atmosfera reprezintă învelişul de aer al Pământului, a cărui grosime este de la nivelul
Pământului până la aproximativ 3000 km altitudine.
Forma atmosferei este asemănătoare cu cea a Pământului, dar deformarea la Poli şi la Ecuator
este mai puternică. Această formă este determinată de forţa centrifugă, a cărei valoare este maximă la
Ecuator şi scade spre Poli, şi mai este determinată şi de încălzirile puternice de la Ecuator şi de răcirile
de la Poli.
Atmosfera, funcţie de caracteristicile şi densitatea aerului este împărţită în 5 straturi, după cum
este ilustrat în figura 2.1:
- troposfera – 0 ÷ 12 km;
- stratosfera – 12 ÷ 30 km;
- mezosfera – 30 ÷ 80 km;
- termosfera – 80 ÷ 1000 km;
- exosfera – 1000 ÷ 3000 km.

Între aceste straturi există straturi intermediare numite tropopauză, stratopauză şi mezopauză.

9
 Figura 2.1. Reprezentarea schematică a subdiviziunilor atmosferei

Troposfera este stratul de la contactul cu suprafaţa Pământului în care este cuprinsă ¾ din
masa atmosferică şi cuprinde 95% din vaporii de apă. Grosimea acestui strat la Ecuator este cuprinsă
între 16÷18 km, la latitudini medii este de aproximativ 12 km iar la Poli de 8 km. În troposferă
temperatura scade cu altitudinea în medie cu 0,650C la suta de metri. Această scădere poartă numele
de gradient termic vertical, γt , astfel ca la nivelul superior al acestui strat, la Ecuator temperatura să fie
de -80 0C, iar deasupra Polilor de numai -50 0C.
Există zone în care temperatura se poate menţine constantă cu altitudinea, fenomenul purtând
denumirea de izotermie, iar în altele temperatura creşte cu altitudinea, fenomenul purtând denumirea
de inversiune termică.
Troposfera este cel mai turbulent strat. Aici se produc mişcări de convecţie pe verticală, atât
ascendente cât şi descendente, care au rolul de a omogeniza din punct de vedere termic aerul, şi
mişcări de advecţie numai pe orizontală, care au rolul de a transporta masele de aer dintr-o regiune în
alta.
În troposferă se produc toate fenomenele meteo: variaţii de temperatură şi presiune, vânt, nori,
precipitaţii, aici se formează centrii barici şi fronturile atmosferice.

10
 Tropopauza are o grosime de la câteva sute de metri până la 2 km. Este mai groasă deasupra
polilor şi mai subţire deasupra Ecuatorului. Nu este un strat continuu, ea prezentând 2 trepte : una în
zona subpolară şi alta în zona subtropicală, unde prezintă o ruptură.
În zona de ruptură se produc diferenţe mari de temperatură şi presiune, aici luând naştere
curenţi cu viteze egale cu 700 km/h. Aceştia reprezintă curenţii jet sau fulger (jet-streams), cu un
circuit foarte meandrat pe direcţia E-V.

Stratosfera. Stratosfera este stratul dintre troposferă şi mezosferă. Are o structură stratificată,
cu staturi de aer cald la altitudini mari şi straturi de aer rece la altitudini joase. Este situată între 15 km
şi 50 km altitudine. La poli începe la 8 km altitudine, iar la ecuator la 18 km. În stratosferă, la
altitudini cuprinse între 20-30 km se delimiteză o zonă cu concentraţii de 10 ppm ozon (O3)- stratul de
ozon.
Variaţia temperaturii cu altitudinea în stratosferă se prezintă astfel:
- temperatura este constantă în zonele inferioare ale stratosferei,
- temperatura creşte odată cu altitudinea, atingând valori de -1 0C în stratopauză.
Acest comportament se explică prin faptul că:
- în partea superioară, stratul de ozon absoarbe puternic radiaţie UVB şi UVC. Procesul de absorbţie
este însoţit de scindarea O3 în formele sale alotrope: O şi O2;
- în zonele mijlocii ale stratosferei, unde nu mai pătrund radiaţii UV, O2 şi O pot reacţiona pentru a
reforma O3, procesul generând căldură.
- în partea inferioară nu pătrund radiatiile UV, deci nu se absoarbe căldură şi nici nu se generează
căldură prin reacţia de formare a ozonului. Singura sursă de căldură e tropopauza cu temperaturi mai
mici.

Mezosfera prezintă o variaţie foarte puternică a temperaturii. Până la 50 km temperatura scade

brusc la valori cuprinse între -60÷-700C. De la 50÷55 km temperatura creşte brusc la +750C, iar între
55÷80 km scade iar până la -1100C. În acest strat se petrec numeroase și complicate procese
fotochimice și are loc o puternică absorbție a radiațiilor ultraviolete. Caracteristicile mezosferei sunt
foarte importante pentru zborurile cosmice și anume pentru calcularea culoarului de intrare în
atmosferă a navelor cosmice.

Termosfera reprezintă stratul celor mai ridicate temperaturi. La nivelul superior sunt +3000 0C.
Această temperatură este determinată de ionizarea puternică a moleculelor de aer rarefiat de către
razele X, γ şi corpusculare de la Soare. Aici se formează aurorele boreale. Tot aici se produce reflexia
undelor radio.

11
 În exosferă, aerul este foarte rarefiat, distanţa dintre moleculele de aer atingând și 100 km, iar
moleculele de gaz scapă din raza de acțiune a gravitației, pierzându-se în spațiu.
Faţă de litosfera şi hidrosfera planetei, atmosfera are în plus, o mare libertate de mişcare a
particulelor sale peste celelalte învelişuri (care nu se pot desprinde de corpul planetar); masele de aer
survolează planeta în lungul meridianelor şi al paralelor ignorând orice graniţe de stat sau naturale,
orice coordonate.
Prin această “libertate de survol” aerul atmosferic este cel care dă eficienţă circuitului apei în
natură, este cel care poartă la mari distanţe suspensii solide sau lichide de provenienţă naturală,
cosmică sau antropică; aerul atmosferic, constituind ultimul înveliş al planetei, este cel care filtrează
radiaţia Soarelui reţinând numai atât cât este necesar pentru perpetuarea vieţii în sistem, respingând
restul prin proprietăţile sale, date dintru început.

2.2. Compoziția atmosferei

Atmosfera este constituită dintr-un amestec de gaze, în principal din azot, oxigen, argon și gaze
nobile, purtând în suspensie particule solide, lichide sau gazoase suplimentare, de origine terestră sau
cosmică, naturală sau antropică. Particulele solide, gazoase sau lichide în suspensie în aerul atmosferic
constituie ansamblul fizic numit aerosolul atmosferic.
Până la înălțimea de 80 km azotul și oxigenul, componente invariabile, sunt gaze predominante
și se gasesc în concentrații mari. Peste această înălțime, concentrația lor scade, crescând concentrația
gazelor usoare (heliul și hidrogenul).
Componenetele variabile cele mai importante până la înălțimea de 20 km sunt:
- vaporii de apă, care dau naștere norilor și precipitațiilor, absorb o parte din radiațiile solare termice,
reținând o cantitate semnificativă de energie calorică. La schimbarea stării de agregare a apei, din
lichid în vapori, se consumă energie, rezultând răcirea atmosferei, iar la schimbarea inversă se
degajă energie, producându-se încălzirea atmosferei.
- bioxidul de carbon, care participă la procesele de fotosinteză și absoarbe radiațile infraroșii,
înmagazinând energia termică.
- substanțe gazoase (SO2, Rd, etc.) care se află în cantități foarte diferite și variabile.

12
 CAPITOLUL 3

FENOMENE METEOROLOGICE EXTREME

Fenomenele meteorologice extreme prezintă manifestări complexe, datorate concomitenței sau

succesiunii foarte rapide a unor procese asociate mai multor parametri meteorologici.
Intensitatea fenomenelor atmosferice periculoase variază de la o zonă climatică la alta, scăzând
dinspre Ecuator spre pol pentru fenomenele specifice sezonului cald, respectiv dinspre pol spre
Ecuator pentru fenomenele caracteristice sezonului rece. Fenomenele sunt cu atât mai intense cu cât
ele se produc mai în afara sezonului caracteristic de apariţie. De asemenea, este de reţinut faptul că în
zona temperată se constată cea mai mare varietate de fenomene atmosferice periculoase, întrucât
aceste latitudini reprezintă arealul de întâlnire a unor mase de aer cu proprietăţi fizice net diferite (aer
tropical, aer polar sau al latitudinilor medii, aer arctic, respectiv antarctic). Evoluţia temporală a
fenomenelor atmosferice periculoase în zonele temperate are, în general, un caracter neperiodic, fapt
care le face mai greu de prevăzut şi de combătut.
În climatul temperat, cu patru anotimpuri, se pot deosebi:
• fenomene climatice de risc specifice sezonului rece (inversiuni de temperatură, valuri de frig,
îngheţ, brumă, polei, strat gros de zăpadă, viscol, avalanşe de zăpadă);
• fenomene caracteristice anotimpului cald (valuri de căldură, suhoveiuri, furtuni însoţite de
precipitaţii abundente, de descărcări electrice şi de căderi de grindină);
• fenomene întâlnite în anotimpurile de tranziţie (ceţuri, valuri de căldură, valuri de frig - cu
care sunt asociate îngheţurile timpurii de toamnă şi târzii de primăvară -, ninsori sau viscole
timpurii de toamnă şi târzii de primăvară, perioade excedentare sau deficitare pluviometric);
• fenomene posibile în tot cursul anului (perioadele de uscăciune şi de secetă, perioadele
excedentare pluviometric, vântul tare).

În funcţie de durata medie (tipică) a manifestării lor, fenomenele meteorologice de risc au fost
clasificate în patru categorii:
- de scurtă durată,
- de medie durată,
- de lungă durată şi
- de foarte lungă durată.

13
3.1. Fenomene de risc de scurtă durată

Acestei categorii îi aparţin fenomenele atmosferice periculoase care au o durată medie de

existenţă redusă, cuprinsă între câteva minute şi trei zile. În cadrul acestui interval s-ar putea separa şi
fenomene de foarte scurtă durată, a căror evoluţie nu depăşeşte câteva ore (tornadele, vijeliile, grindina
etc.). Modul de manifestare al fenomenelor de scurtă durată este variat, datorită diversităţii factorilor
care le generează. Au fost incluse în acestă categorie următoarele fenomene periculoase, care pot
apărea în diferite zone climatice: tornadele, vijeliile, descărcările electrice, căderile de grindină în
sezonul cald și bruma, poleiul, chiciura tare, zăpada umedă îngheţată, avalanşele de zăpadă, în
sezonul rece.

3.1.1. Fenomene de risc de scurtă durată specifice sezonului cald

Tornadele
Dicţionarele meteorologice precizează că tornada reprezintă o perturbaţie atmosferică turbionară, de
mare intensitate şi de mică întindere, dezvoltată din baza unui nor Cumulonimbus capillatus, asociată
unor vânturi extrem de puternice.
Tornada are aspectul unei coloane sau al unui con noros, de forma unei pâlnii, cu gura la baza norului
Cb. Se vorbeşte despre tornadă propriu-zisă atunci când pâlnia atinge suprafaţa terestră, moment în
care şi intensitatea fenomenului ajunge la apogeu.

Figura 3.1. Formarea tornadei

14
Ca structură, tornada cuprinde pâlnia şi curenţii de aer asociaţi acesteia.
- pâlnia devine vizibilă din momentul aspirării de pe suprafaţa terestră, de către curenţii ascendenţi, a
diferitelor materiale, de care depinde şi culoarea pâlniei, de obicei cu tentă de la gri deschis până la
gri închis. Pâlnia poate avea un diametru între câteva zeci şi câteva sute de metri până la 1 km, iar
înălţimea ei poate fi cuprinsă între 100 m şi câţiva kilometri.
- curenţii de aer asociaţi pâlniei au o traiectorie descendentă în interiorul acesteia, respectiv o
traiectorie ascendentă, cu sens de învăluire, la partea exterioară a pâlniei, aici înregistrându-se şi
vitezele cele mai mari ale vântului.
Tornadele se clasifică în funcţie de valoarea vitezei vântului de la periferia pâlniei, de care
depinde şi amploarea pagubelor asociate acestor adevăraţi “monştri” ai atmosferei. O clasificare
binecunoscută este cea reprezentată de scara lui Ted Fujita, care cuprinde 6 trepte, redate în tabelul
următor:
Tabelul 3.1. Scara Fujita de clasificare a tornadelor

Viteza vântului
Treapta Categoria Pagube
(m/s) (km/h)
F0 Slabă Uşoare 17-32 61-115
F1 Moderată Moderate 33-49 119-176
F2 Puternică Importante 50-69 180-248
F3 Foarte puternică Severe 70-92 252-331
F4 Violentă Devastatoare 93-116 334-417
F5 Foarte violentă Incredibile 117-142 421-511

Elementul meteorologic cel mai distructiv asociat tornadelor este viteza foarte mare a vântului.
Acesta acţionează prin efect mecanic de doborâre, de ridicare şi transportare la distanţe, uneori
incredibile, a obiectelor şi fiinţelor. Presiunea foarte mică din interiorul pâlniei tornadei favorizează
aspiraţia de pe suprafaţa terestră a unor obiecte, care, purtate prin aer, devin adevărate proiectile ce
provoacă, la rândul lor, victime şi mari distrugeri.

Vijeliile
Vijelia este un fenomen meteorologic complex, definit, în primul rând, printr-o puternică intensificare
a vitezei vântului, care creşte brusc pentru o scurtă perioadă de timp, uneori numai de ordinul
minutelor. Viteza trebuie să fie de cel puţin 8 m/s, iar valoarea de 11 m/s trebuie să fie depăşită cel
puţin timp de un minut. Creşterea vitezei vântului este însoţită şi de o schimbare a direcţiei acestuia, de
cele mai multe ori la fel de rapidă, şi care poate atinge chiar 1800.
15
Vijelia precede sau însoţeşte norii orajoşi (Cb), motiv pentru care ea poate fi asociată cu precipitaţii
sub formă de aversă, descărcări electrice şi căderi de grindină. Din cauza prafului ridicat de pe sol de
vântul intens, vizibilitatea orizontală scade foarte mult în timpul vijeliei, iar cerul primeşte un aspect
întunecat, ameninţător. Sfârşitul vijeliei este la fel de brusc ca şi începutul său, iar durata fenomenului
este scurtă, rareori depăşind o jumătate de oră.

Descărcările electrice (orajele)

Reprezintă una sau mai multe descărcări bruşte de electricitate atmosferică, ce se manifestă printr-o
lumină scurtă şi intensă (fulger) şi printr-un zgomot sec sau printr-un bubuit surd (tunet). Orajele sunt
asociate norilor Cb şi, în general, sunt însoţite de precipitaţii cu caracter de aversă, sub formă de
ploaie, grindină, măzăriche moale, măzăriche tare sau, mai rar, de ninsoare.
Efectele descărcărilor electrice sunt foarte grave, se produc atât asupra fiinţelor vii, asupra materialelor,
inclusiv asupra mediului natural.

Figura 3.2. Descărcări electrice Figura 3.3. Grindină

Grindina
Reprezintă o precipitaţie sub formă de particule sau greloane de gheaţă (numite popular pietre), cu
aspect sferoidal, conic sau neregulat, cu diametrul cuprins, în general, între 5 și 50 mm, care cade din
nori Cb şi are, întotdeauna, caracter de aversă. Cel mai frecvent, structura unui grelon se prezintă sub
forma unui nucleu, înconjurat de straturi alternative de gheaţă opacă şi transparentă. Într-un grelon
obişnuit se pot întâlni până la 5 straturi, dar în cazurile excepţionale s-au identificat 20 de astfel de
straturi alternative de gheaţă opacă şi transparentă.

16
De cele mai multe ori, căderile de grindină sunt asociate cu alte fenomene specifice norilor Cb:
precipitaţii intense, descărcări electrice, intensificări ale vitezei vântului. Prin urmare, astfel de
fenomene au o largă răspândire pe glob, începând cu zonele ecuatoriale şi terminând cu cele subpolare,
în timpul scurtei perioade calde a anului.
Efectele grindinii: la latitudini temperate, grindina este specifică sezonului cald. Prin efectul mecanic
(de lovire), greloanele de grindină produc pagube foarte mari culturilor agricole, de multe ori acestea
fiind iremediabil compromise. Grindina are şi alte consecinţe negative: spargerea geamurilor, a
ţiglelor, deteriorarea obiectelor metalice mai puţin rezistente (de exemplu, caroseriile de automobile).
Totodată, grindina poate produce şi victime umane, decesul survenind în urma rănilor provocate de
greloanele de gheaţă.

3.1.2. Fenomene de risc de scurtă durată specifice sezonului rece

Bruma
Bruma reprezintă o depunere de cristale foarte fine de gheaţă (cu dimensiuni între 1-5 mm), în formă
de solzi, ace, pene sau evantai, observată pe sol şi pe obiectele de la sol a căror suprafaţă este răcită
suficient (sub 0 0C) pentru a putea produce condensarea solidă a vaporilor de apă din aer. Condiţiile
optime de producere a brumei sunt: regim anticiclonic (presiune atmosferică ridicată); timp senin şi
calm (sau cu vânt slab, sub 2 m/s); umezeală relativă ridicată (peste 80%); temperaturi negative ale
aerului, intensitatea maximă a depunerilor observându-se la temperaturi de -2 ÷ -3 0C. Temperatura
scăzută a obiectelor pe suprafaţa cărora se depune bruma este cauzată, cel mai adesea, de procesele de
răcire asociate unei radiaţii terestre foarte intense, fapt pentru care intervalul optim de formare a
brumei este plasat în cursul nopţii şi dimineaţa devreme, în preajma răsăritului Soarelui.
Efectele nefavorabile datorate îngheţurilor şi brumelor timpurii de toamnă şi târzii de primăvară se
resimt mai ales în agricultură. Toamna au de suferit, în primul rând, culturile existente încă pe câmp
(legume, zarzavaturi, porumb, floarea soarelui). Primăvara târziu sunt periclitate mai ales livezile de
pomi fructiferi, dar şi culturile de câmp, care se află la începutul perioadei de vegetaţie. De asemenea,
din cauza temperaturilor scăzute, asociate uneori şi cu precipitaţii solide sau mixte, au de suferit şi
animalele.

Poleiul
Reprezintă unul dintre fenomenele periculoase cu mare impact în zonele intens populate ale
latitudinilor extratropicale. Poleiul face parte din categoria depunerilor de gheaţă simple. Are un aspect
transparent şi provine din îngheţarea picăturilor de ploaie sau de burniţă suprarăcite, în momentul
17
contactului acestora cu solul sau cu obiecte de pe sol a căror temperatură este uşor negativă ( 00 -1 0C).
Fenomenul apare atunci când, în mişcarea lor descendentă, picăturile de ploaie sau de burniţă
traversează un strat de aer cu temperatură negativă, care este suficient de gros. Poleiul apare mai ales
la sfârşitul toamnei, începutul iernii, respectiv la sfârşitul iernii, începutul primăverii, după o perioadă
de răcire accentuată, pe fondul unei încălziri asociate trecerii unui front cald, cu precipitaţii lichide.
Durata depunerilor de polei nu este prea mare, ea fiind, de obicei, de ordinul câtorva ore.
Efectele periculoase asociate poleiului se referă, în principal, la reducerea drastică a coeficientului de
frecare cu suprafaţa stratului de gheaţă. Acest lucru provoacă grave accidente de circulaţie, iar pietonii,
în special persoanele în vârstă, pot suferi fracturi şi alte traumatisme grave, unele cu urmări pentru tot
restul vieţii. La fel de periculoase sunt şi depunerile solide pe aeronave aflate în zbor, caz în care se
defineşte fenomenul de givraj. Givrajul determină modificarea formei aerodinamice a profilurilor
(aripi, ampenaje), creşterea rezistenţei la înaintare, scăderea forţei portante, creşterea greutăţii
aparatului, modificarea centrului de greutate al acestuia, mărirea forţei de tracţiune necesare, blocarea
anumitor comenzi.

Chiciura
Este o formă de depunere solidă care poate provoca pagube importante, mai ales în regiunile montane
înalte. Chiciura tare este definită ca fiind o depunere de gheaţă, în general de culoare albă, ornată cu
ramificaţii cristaline şi constituită din granule de gheaţă, mai mult sau mai puţin separate prin
incluziuni de aer. Se formează prin îngheţarea rapidă a picăturilor de apă din masa de ceaţă sau din
masa norului, rămase în stare lichidă după încetarea stării de suprarăcire. Îngheţul picăturilor de apă la
contactul cu diferite obiecte este accentuat de vânt, grosimea depunerii, pe partea obiectelor care este
expusă vântului, putând atinge chiar şi 1 m. Temperatura la care se formează chiciura este cuprinsă, în
general, între -20 şi -10 0C.
Riscul reprezentat de depunerile de chiciură depinde de greutatea depunerii (condiţionată, la rândul ei,
de dimensiunea acesteia), asociată cu durata fenomenului. Observaţiile meteorologice din zona de
munte arată că, frecvent, depunerile de chiciură pot atinge grosimi de 20-30 cm, ceea ce înseamnă o
greutate de 4-6 kg pe metrul liniar de conductor. Durata medie a unei depuneri de gheaţă nu depăşeşte
24 de ore, respectiv durata maximă este de circa 40 de ore, dar în zonele montane înalte ea putând
ajunge chiar şi la peste 100 de ore consecutive. Chiciura tare poate determina ruperea obiectelor pe
care s-a format, în speţă linii de transport a curentului electric de înaltă tensiune, ramuri de copaci, fire
telefonice, stâlpi de susţinere a acestor fire, cabluri de tracţiune ale telecabinelor sau ale teleschiurilor
etc.

18
Zăpada umedă îngheţată
Reprezintă o altă formă de depunere solidă, destul de asemănătoare la aspect cu chiciura sau cu poleiul,
dar care face parte din categoria depunerilor complexe. Legătura cu poleiul este reprezentată şi de
faptul că ambele fenomene sunt condiţionate de căderea precipitaţiilor, ceea ce nu este cazul la brumă
sau la chiciura tare. Depunerea se formează prin îngheţarea zăpezii umede sau a lapoviţei ce cade la
temperaturi ale aerului cuprinse între 0,30 - 2,0 0C. Prin scăderea temperaturii imediat după încetarea
căderii de zăpadă umedă sau de lapoviţă, acestea îngheaţă şi se transformă într-o masă de gheaţă, de
multe ori având dimensiuni, deci şi greutăţi, foarte mari. Evenimente de acest fel sunt foarte tipice în
partea centrală şi de răsărit a zonei temperate de pe continentul nord-american, fiind asociate furtunilor
de zăpadă, binecunoscutele blizzards. Fenomene asemănătoare se produc şi în Europa, chiar dacă
intensitatea lor nu o atinge pe aceea din America de Nord.

Avalanşele de zăpadă
Avalanşa de zăpadă se defineşte ca fiind o deplasare gravitaţională a zăpezii, prin alunecare sau
rostogolire, cu o viteză foarte mare (50-200 km/h), care se declanşează brusc în zone montane unde
precipitaţiile sunt predominant sub formă de zăpadă, pe văi şi pe versanţi cu pante suficient de abrupte
(min 25-350). Avalanşa antrenează în drumul ei bolovani, pietre mari, arbori etc., mărindu-şi treptat
volumul, greutatea şi viteza.
Efectele avalanşelor sunt demne de luat în seamă. Conform unor statistici, ele provoacă anual, în
medie, circa 200 de victime, majoritatea provenind din rândul alpiniştilor. Foarte importante sunt şi
pagubele materiale, datorate atât masei de zăpadă în sine, cât şi suflului foarte puternic care precede,
cu câteva fracţiuni de timp, masa de zăpadă în mişcare.

3.2. Fenomene de risc de durată medie

Aparţin acestei categorii fenomene atmosferice periculoase care au o durată medie de

manifestare cuprinsă, în general, între 3 şi 10-15 zile.
Paleta fenomenelor este foarte diversificată, unele dintre acestea regăsindu-se şi în categoria anterioară,
cea a fenomenelor climatice de risc de scurtă durată. De fapt, anumite fenomene sunt dificil de
încadrat exclusiv într-o categorie temporală sau alta, având în vedere modurile concrete în care se
manifestă fenomenele în cauză (intensificările vitezei vântului, precipitaţiile intense, ceaţa etc.). Sub
aspectul repartiţiei spaţiale, fenomenele de risc de medie durată acoperă, practic, toate zonele climatice
ale Pământului. În continuare, sunt analizate următoarele fenomene: ciclonii tropicali; ciclonii
extratropicali; viscolele; furtunile de praf şi de nisip; valurile de căldură; valurile de frig.
19
Ciclonii (tropicali și extratropicali)
• Ciclonii tropicali
Pentru definirea unui ciclon tropical, literatura de specialitate oferă mai multe variante. Spre exemplu,
una dintre definiţii arată că ciclonul tropical reprezintă o ”perturbaţie atmosferică turbionară” (vârtej
noros) fără fronturi atmosferice, însoţită de vânturi puternice şi de precipitaţii abundente, care se
formează deasupra oceanelor calde din zona intertropicală.
Geneza unui ciclon tropical are loc deasupra bazinelor oceanice, la latitudini cuprinse între 8 - 100 şi
15 – 200, în ambele emisfere. Astfel, ciclonii tropicali se formează la cel puţin 500 km distanţă faţă de
Ecuator, acolo unde forţa lui Coriolis devine suficient de puternică pentru a declanşa mişcări
turbionare în straturile inferioare ale atmosferei.

Figura 3.4. Ciclonul tropical, vedere satelitară Figura 3.5. Formarea ciclonului tropical

Structura unui ciclon tropical include masa noroasă şi ochiul ciclonului.

- masa noroasă (vârtejul noros) este formată din nori Cb, periferic fiind prezenţi şi nori Cirrus (Ci),
respectiv Cumulus (Cu). Privit de la mare înălţime, aşa cum apare în imaginile satelitare ciclonul
tropical are aspectul unei virgule uriaşe, cu coada orientată spre Ecuator, de unde se realizează
alimentarea cu aer cald şi umed. Masa noroasă se dezvoltă în zona în care forţa centrifugă asociată
mişcărilor de tip vârtej, orientată dinspre centru spre periferie, echilibrează forţa gradientului baric
orizontal, orientat invers, dinspre periferie spre centru. Zidul noros se caracterizează prin prezenţa
unor foarte intense mişcări ascendente ale aerului cald şi umed. La partea superioară a masei de nori
Cb, de o parte şi de alta a zidului noros, apar mişcări descendente.
- ochiul ciclonului este o zonă circulară, cu diametrul cuprins, de obicei, între 30 şi 60 km, valorile
putând atinge, în mod excepţional, 8, respectiv 200 km. Din cauza mişcărilor descendente, în ochi
cerul este senin, iar transparenţa aerului este foarte mare, vântul lipseşte, predominând calmul.
Durata de evoluţie a unui ciclon tropical este, în medie, de 6-8 zile. Stingerea unui ciclon tropical se
produce atunci când ciclonul ajunge deasupra unor suprafeţe acvatice mai reci sau deasupra uscatului,
20
perturbaţia fiind astfel obligată să “aspire” un aer mai rece, care opreşte mişcările convective. Masa
noroasă se fragmentează şi se diminuează, viteza vântului scade semnificativ, iar în final ciclonul
tropical îşi încetează existenţa.
Cele mai mari pagube sunt cauzate de valurile de furtună, atât în larg, cât şi în zonele de coastă.
Efectele negative ale valurilor de furtună constau în: inundarea zonelor costiere joase şi erodarea
acestora; salinizarea terenurilor până la o anumită distanţă faţă de ţărm; distrugerea construcţiilor şi a
căilor de comunicaţie; moartea oamenilor şi a animalelor prin înec (care cauzează peste 90% din
numărul victimelor), lovire sau strivire.

• Ciclonii extratropicali
Ciclonii extratropicali reprezintă cele mai importante perturbaţii atmosferice generatoare de fenomene
periculoase la latitudini subtropicale şi temperate. Din punct de vedere genetic, au fost separate mai
multe categorii de cicloni extratropicali care pot genera fenomene climatice de risc.
- familiile de cicloni mobili care se deplasează de-a lungul frontului polar, ce separă aerul polar, mai
rece, de cel tropical, mai cald.
- ciclonii formaţi în apropierea ţărmului, deasupra unor regiuni maritime cu apă mai caldă, situaţie în
care, în afara căldurii primite de la apă, intervin şi alţi factori, în special prezenţa orografiei în
vecinătatea zonei de litoral.
- ciclonii mediteraneeni reprezintă o altă categorie de cicloni extratropicali generatoari de fenomene
atmosferice periculoase. Condiţiile de formare a lor se apropie de cele menţionate anterior, o apă
caldă şi prezenţa în vecinătate a orografiei.

Viscolele
Viscolul reprezintă un fenomen meteorologic de risc asociat unei perturbaţii atmosferice
extratropicale, conţinând un aer mai cald şi mai umed, care vine în contact cu un câmp anticiclonic,
caracterizat de un aer foarte rece şi mai uscat. Este un fenomen foarte caracteristic pentru areale destul
de extinse de pe Glob, unele dintre ele foarte bine populate şi cu un ridicat nivel de dezvoltare a
economiei.
La latitudinile temperate, viscolul este caracteristic iernii, dar el poate să apară şi în anotimpurile de
tranziţie, spre sfârşitul toamnei sau la începutul primăverii.
În Dicţionarul meteorologic,viscolul este definit ca fiind “un transport de zăpadă deasupra suprafeţei
Pământului, provocat de un vânt suficient de puternic şi turbulent, însoţit sau nu de ninsoare”.
Efectele negative ale viscolului sunt numeroase. Pagubele cele mai mari se datorează blocării, din
cauza troienirilor, a activităţii din domeniul transporturilor, în primul rând a celor rutiere şi feroviare,
21
dar şi a celor aeriene. Au de suferit şi transporturile navale, din cauza valurilor mari produse de vântul
foarte intens, sau datorită depunerilor de gheaţă, favorizate de temperaturile foarte scăzute. Cele mai
multe victime provin din rândul participanţilor la traficul rutier: accidente cauzate de carosabilul foarte
alunecos; intoxicare cu gazele de eşapament rezultate în urma funcţionării pe loc a motorului maşinii
blocate de zăpadă, cu scop de încălzire a habitaclului; moarte prin hipotermie. Mari distrugeri
provoacă şi depunerile de zăpadă sau de ploaie îngheţată pe diferite obiecte, cum ar fi conductorii
aerieni pentru energie electrică şi stâlpii lor de susţinere, ramurile arborilor etc. În acest fel se poate
ajunge uşor la întreruperea alimentării cu energie electrică, fapt care, pentru regiunile foarte dens
populate, reprezintă un adevărat dezastru, mai ales pe timp de iarnă.

Furtunile de praf şi de nisip

Reprezintă fenomene de risc generate de vânturi foarte puternice, particulele foarte fine de praf sau de
nisip în suspensie, putând fi transportate la distanţe foarte mari faţă de locul lor de origine. Apariţia
furtunilor de praf şi de nisip este asociată advecţiilor de aer rece, care determină ascensiunea rapidă a
aerului cald şi generarea unor vârtejuri. Acestea ridică praful sau nisipul foarte fin sub forma unui
adevărat “zid” sau “perete”, ce se deplasează cu o viteză care poate depăşi 30 m/s.
Furtunile de praf şi de nisip se formează, de obicei, la sfârşitul primăverii şi începutul verii emisferei
respective, fenomenele fiind mai intense atunci când apar la sfârşitul unei perioade secetoase.

Figura 3.6. Furtună de praf şi de nisip

Principale efectele negative asociate furtunilor de praf şi de nisip sunt legate de eroziunea stratului de
sol şi de accentuarea procesului de deşertificare în regiunile semiaride. De asemenea, ele pot provoca
mari neplăceri persoanelor surprinse de astfel de fenomene, de la scăderea vizibilităţii (uneori chiar
până la 0 m), iritarea ochilor, a aparatului respirator şi auditiv, şi până la deces, în cazul acoperirii
complete cu nisip şi praf.
22
Valurile de căldură
Ca fenomene de risc de scurtă durată, valurile de căldură sunt specifice îndeosebi regiunilor situate la
latitudini temperate. Ele sunt asociate mai ales advecţiilor de aer continental tropical, dar pot fi
determinate şi de aerul maritim tropical continentalizat. În cazul Europei, valurile de căldură se produc
în condiţiile extinderii spre latitudini mai mari a dorsalei Anticiclonului Azoric (caz tipic pentru
Europa de Vest), respectiv a dorsalei Anticiclonului Nord African (cu influenţă mai ales în Europa
Sudică, Centrală şi de Sud-Est).
În cadrul observaţiilor climatice din România, valurile de căldură sunt evidenţiate prin:
- zilele tropicale (temperatura maximă diurnă >30° C),
- zilele caniculare (temperatura maximă diurnă >35° C), respectiv
- nopţile tropicale (temperatura minimă diurnă >20° C).

Riscurile asociate valurilor de căldură nu sunt de neglijat. Pentru organismul uman, la peste 37 0C în
aer, apar pierderi importante de apă şi de săruri minerale, ceea ce afectează aparatul circulator, buna
irigare cu sânge a creierului, aparatul respirator, ca şi buna funcţionare a aparatului renal. Foarte
frecvente sunt şi insolaţiile, datorate expunerii neprotejate la Soare.
Valurile de căldură au şi alte consecinţe negative: accentuarea deficitului de umezeală din aer şi din
sol, dificultăţi în alimentarea cu apă (şi, din acest motiv, posibilitatea apariţiei unor epidemii),
afectarea capacităţii de muncă, dificultăţi în activitatea de transporturi (topirea asfaltului, dilatarea
şinelor de cale ferată), apariţia condiţiilor favorabile declanşării incendiilor etc. Consecinţe tragice pot
avea perioadele caniculare şi pe cale indirectă, de exemplu în sensul creşterii numărului cazurilor de
înec care se înregistrează în timpul unor astfel de situaţii, foarte stimulative pentru practicarea
scăldatului.

Valurile de frig
Reprezintă fenomene climatice de risc caracteristice zonelor subtropicale şi temperate. Ele sunt
determinate de advecţii de mase de aer foarte rece, arctic sau continental polar. În cazul Europei,
câmpul baric la nivelul suprafeţei terestre indică cel mai adesea prezenţa unei dorsale a Anticiclonului
Scandinav sau a Anticiclonului Est European.
Valurile de frig se produc cel mai frecvent în timpul iernii. În România, cele mai intense sunt
considerate răcirile în care temperaturile minime zilnice ating sau coboară sub -30° C. Deoarece aceste
valori reprezintă, de multe ori, minime absolute pentru mai multe staţii meteorologice, ele au mai fost
denumite singularităţi termice negative, care se produc în cadrul unor răciri masive ale vremii
Riscurile asociate valurilor de frig sunt numeroase. Cel mai afectat este organismul uman, deşi acesta

23
dispune de un anumit potenţial de adaptare la temperaturi scăzute. În aceste situaţii, se intensifică
procesul de termogeneză prin contracţii musculare, atât voluntare (prin efectuarea unor exerciţii fizice),
cât şi involuntare (frisoane), respectiv se amplifică izolarea termică a organismului prin modificări în
circulaţia sângelui. Dacă aceste mecanisme nu funcţionează sau funcţionează într-o măsură
insuficientă apar degeraturi, se instalează starea de hipotermie şi, în cazul cel mai grav, se produce
decesul.
Cele mai afectate de răcirile masive sunt regiunile extracarpatice, în primul rând jumătatea estică a
Câmpiei Române şi Podişul Moldovei, fapt ce subliniază rolul de baraj orografic al Carpaţilor
Orientali şi Meridionali.

3.3. Fenomene de risc de lungă durată

Precipitații excedentare
Excedentul de precipitaţii conduce la excesul de umiditate, ale cărui consecinţe negative sunt
influenţate şi de însuşirile suprafeţei active - proprietăţile solului, adâncimea pânzei freatice,
caracteristicile învelişului vegetal, topografia terenului etc.
Perioade excedentare pluviometric pot să apară şi atunci când se constată o creştere a frecvenţei
activităţii ciclonilor tropicali şi extratropicali. Spre exemplu, inundaţiile catastrofale din februarie-
martie 2000 din Mozambic, cele mai mari din istoria acestei ţări, au fost rezultatul precipitaţiilor
abundente generate de doi cicloni tropicali succesivi care au evoluat în SE Africii.
În Asia, inundaţiile din iulie-august 1998 din China, considerate a fi cele mai mari ale secolului 20, au
afectat bazinul fluviului Yangtze (ale cărui ape au atins o adâncime maximă de 45 de m),
înregistrându-se peste 3000 de victime, aproximativ 10.000 de persoane rănite, circa 240 de milioane
de persoane evacuate, peste 150.000 de locuinţe distruse, iar totalul pagubelor materiale
s-a ridicat la aproximativ 5 miliarde $.
De asemenea, inundaţiile catastrofale din august 2002 din Europa Centrală au fost precedate de o
foarte intensă activitate a ciclonilor atlantici, ceea ce a determinat ca vara anului 2002 să fie deosebit
de umedă, la mai multe staţii meteorologice cantităţile de precipitaţii înregistrate în perioada 1 iunie -
10 august apropiindu-se de 400 mm.
Excesul de precipitaţii poate să apară şi în sezonul rece, ducând la formarea unui strat gros de zăpadă,
care, la rândul lui, poate provoca situaţii de risc.

24
Seceta
Printr-un termen mai general şi mai cunoscut publicului larg, un interval de timp caracterizat prin lipsa
sau scăderea drastică a cantităţilor de precipitaţii este denumit secetă. Seceta înseamnă o manifestare a
dezechilibrului care apare în circuitul apei în natură, circuit ce leagă toate învelişurile Pământului
(atmosfera, hidrosfera, litosfera, biosfera). În acest context, seceta reprezintă insuficienţa apei
disponibile pentru a satisface cerinţele de evaporaţie şi transpiraţie.
În funcţie de fazele evolutive ale fenomenului, respectiv conform derulării ciclului apei, se deosebesc:
seceta atmosferică, seceta pedologică, seceta freatică, seceta hidrologică (potamologică) şi seceta
hidraulică.
- seceta atmosferică: reprezintă o perioadă cu deficit important sau cu absenţa totală a precipitaţiilor în
zone în care, în condiţii obişnuite, acest lucru nu este caracteristic.
- seceta pedologică: este un rezultat al prelungirii secetei atmosferice în învelişul pedosferic, rezerva
utilă de apă din sol apropiindu-se de zero. La apariţia ei, pe lângă factorii menţionaţi la seceta
atmosferică, mai contribuie deficitul apei din sol şi caracteristicile solului.
- seceta freatică apare în condiţiile epuizării rezervei de apă subterană, ceea ce duce la afectarea
pânzei freatice şi la secarea izvoarelor.
- seceta hidrologică se referă la procesul secării pâraielor şi râurilor, debitul acestora tinzând spre
zero. Ea depinde de cantităţile de precipitaţii căzute, de proprietăţile solului, de caracteristicile
geologice şi morfologice ale bazinelor hidrografice etc.
- seceta hidraulică presupune afectarea gravă a derulării ciclului apei în mediul geografic, aceasta
determinând o scădere drastică a rezervei de apă utilă din lacurile de acumulare.

În esenţă, cea mai importantă cauză meteorologică directă a apariţiei deficitului de precipitaţii, pe
areale extinse şi pe intervale mai îndelungate de timp, este predominarea unui regim anticiclonic (de
presiune atmosferică ridicată).

3.4. Fenomene de risc de foarte lungă durată

Încălzirea globală actuală

Fenomenul climatic de risc de foarte lungă durată cel mai caracteristic timpurilor actuale este
reprezentat de încălzirea globală care, prin consecinţele multiple pe care le produce, poate fi considerat
un risc climatic major.
Tendinţa de creştere a temperaturii a fost evidentă în special după anul 1975, cele mai mari valori ale
temperaturii medii globale înregistrându-se la sfârşitul deceniului 10 al secolului trecut şi în primii ani
25
ai secolului 21. Creşterea nu a fost observată peste tot, dar ea nu poate fi contestată, nici la nivelul
Globului, nici la scara celor două emisfere. Astfel, anul 2002 a fost al 24-lea an consecutiv, începând
cu anul 1979, în care temperatura medie anuală la nivelul suprafeţei terestre a fost mai mare decât
media multianuală a perioadei de referinţă 1961-1990.
Este important de subliniat faptul că această perioadă a ultimelor decenii se caracterizează printr-o
continuă dezvoltare a societăţii omeneşti, al cărei impact asupra mediului înconjurător, inclusiv asupra
climei, a devenit tot mai accentuat.
Activitatea antropică, ridicând concentraţia gazelor ce produc efectul de seră, perturbă echilibrul
radiativ al sistemului Pământ - Atmosferă, intensificând efectul de seră natural al atmosferei şi
determinând apariţia unui important impuls radiativ pozitiv. Climatul va reacţiona la acest impuls, prin
tendinţa sa de încălzire.
Efectele variaţiilor climei, în speţă ale încălzirii globale actuale, se concretizează printr-o paletă largă
de riscuri, atât pentru societatea omenească, cât şi pentru mediul natural. Unele dintre consecinţe au
caracter de pericol imediat (sporirea frecvenţei şi a intensităţii fenomenelor climatice de risc,
extinderea deşertificării, diminuarea resurselor de apă), altele se vor resimţi mai intens în viitorul mai
îndepărtat (creşterea nivelului Oceanului Planetar, modificări în biodiversitatea speciilor).
Încălzirea globală influenţează şi desfăşurarea ciclului sezonier al plantelor şi al animalelor,
accentuând vulnerabilitatea mecanismelor care implică reacţii fotoperiodice. În aceste condiţii,
migraţiile multor specii de păsări şi peşti vor fi sensibil afectate, lucru care va avea repercusiuni şi în
alte domenii (de exemplu, în activitatea economică). Creşterea temperaturii apei va putea determina,
de asemenea, reducerea sau chiar dispariţia unor specii, precum şi modificări importante în dinamica
populaţiei unor specii de peşti, crustacee şi reptile.

26
 CAPITOLUL 4

FENOMENE METEOROLOGICE EXTREME ÎN ROMÂNIA

Schimbările climatice din ultimii 50 de ani au influenţat negativ modul în care fenomenele
meteorologice clasice au devenit un pericol la adresa comunităţilor, infrastructurii şi mediului pe
întreg mapamondul.
Fenomenele meteorologice periculoase sunt forme de manifestare violentă a vremii, în timp
scurt, pe arii relativ mari de teren, provocând, pe termen mediu şi lung, pierderi de vieţi omeneşti,
pagube materiale şi degradarea mediului ambiant.

4.1. Amplasarea geografică și clima României

Fiind situată la limita peninsulei Balcanice și acoperind o suprafață de 238.391 km², România
ocupă mare parte din bazinul inferior al Dunării și regiunile din estul bazinului de mijloc al acestui
fluviu. Se află atât la sudul, cât și la nordul Munților Carpați, care formează bariera naturală între
bazinele Dunării. România este țară carpatică deoarece 2/3 din lanțul carpatic se află pe teritoriul său.
Munții Carpați determină etajarea biopedoclimatică, reprezentând un veritabil nod orografic și totodată
o barieră în calea maselor de aer.
Clima României este determinată în primul rând de poziția sa pe glob, precum și de poziția sa
geografică pe continentul european. Aceste particularități conferă climei un caracter temperat
continental cu nuanțe de tranziție. Deci prin poziția geografică, România, se încadrează în zona de
climă temperată fiind situată într-un sector de trecere de la caracteristicile climatice oceanice la cele
continentale, iar pe de altă parte, de prelungire a unor influențe din zonele polare și subtropicale.
Precipitațiile sunt moderate, variind de la insuficienta cantitate de 400 mm din Dobrogea la 500 mm în
Câmpia Română și până la 600 mm în cea de Vest. Odată cu altitudinea, precipitațiile cresc, depășind
pe alocuri 1000 mm pe an. Amplasarea României îi dă un climat continental, în special la est și la sud
de Carpații Meridionali și mai puțin în Transilvania, unde climatul este mai mult moderat. O iarnă
lungă și severă (decembrie - martie), o vară fierbinte (aprilie - august), și o toamnă rece (septembrie -
noiembrie) sunt principalele anotimpuri, cu o tranziție rapidă din primăvară în vară. În București,
temperatura medie în sezonul rece este de -7 0C, iar vara mercurul termometrelor indică o medie de 25
0
C. Totuși fenomenul de încălzire globală tinde să schimbe aceste valori și în Romania. De exemplu,
în vara anului 2007 s-au atins temperaturi de 40-42 0C în unele zone ale țării.

27
 Pe teritoriul țării, fenomenele meteorologice îndeplinesc condițiile naturale și geografice de
manifestare, luând în considerație următoarele aspecte:
- pe de o parte România are ieșire la Marea Neagră (mare interioară), cu mișcări mareice, dar nu și
uragane și taifunuri, datorită fapului că teritoriul țării nu este traversat de traseele unor mase mari de
apă;
- pe de altă parte un rol important în geneza fenomenelor meteorologice revin particularităților
structurii suprafeței active și în mod deosebit prezenței masivității și formei Carpaților.
Fenomenele meteorologice periculoase caracteristice României, care se manifestă de la an la an
cu o intensitate şi repetabilitate mai mari, sunt: ploile torenţiale, ninsori masive şi lapoviţă, seceta și
canicula, fulgerele, grindina, ceaţa, vânturile puternice (viscol, crivăţ, etc.), îngheţul.

4.2. Recorduri meteo-climatice în România

În ultimul timp, România este afectată pe tot parcursul anului de manifestări ale fenomenelor
meteo-climatice de risc (extreme), care reprezintă o parte din hazardele şi riscurile meteo-climatice ale
Terrei. În ultima perioadă, pe areale mai restrânse, dar şi la nivel global, se remarcă o frecvenţă din ce
în ce mai mare de apariţie a fenomenelor meteo-climatice extreme. Acestea provoacă dezastre mari,
soldate uneori cu victime umane, dar şi mari pagube materiale şi importante modificări aduse în
mediul înconjurător. Dacă le corelăm cu alte domenii – energie, sănătate, resursele de apă – mulţi
cercetători afirmă că pe fondul încălzirii globale, datorată intensificării efectului de seră al atmosferei,
suntem martorii unei crize climatice.
Modul de manifestare, durata, intensitatea şi consecinţele acestor fenomene sunt determinate în
România de interacţiunea dintre dinamica atmosferei şi suprafaţa activ-subiacentă a ţării, un rol
important avându-l barajul orografic al Carpaţilor şi barajul termic al Mării Negre.
Fenomenele meteo-climatice de risc sunt cu atât mai periculoase, cu cât contrastul termo-baric
este mai mare şi cu cât se produc mai mult în afara sezonului lor caracteristic. Ca repere, pentru
evoluţia climei din România prezint în continuare câteva recorduri meteo-climatice. Aceste fenomene
meteo-climatice extreme au o dublă însuşire: de hazard meteo-climatic, cu grad mare de a produce
pagube, şi de record meteo-climatic.

Seceta. Încălzirea masivă din vara anului 2000 a provocat o secetă drastică, înregistrându-se şi
valoarea maximă absolută a lunii iulie de 43.5° C din data de 5 ale lunii iulie pentru România (vechea
maximă absolută fiind de 42.9° C, înregistrată la data de 05.07.1916). Seceta a evoluat lent în primele
trei luni ale anului 2000, cu o împrimăvărare timpurie în cursul lunii februarie, iar la sfârşitul lunii

28
aprilie au apărut şi brumele târzii. Lunile aprilie şi mai au înregistrat precipitaţii puţine, iar în lunile
iunie, iulie şi august s-a manifestat o perioadă de caniculă prelungită. Pentru prima dată guvernul
României a fost pus în sitaţia de a da Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000, publicată în Monitorul Oficial
304/04.07.2000, privind măsurile de protecţie a populaţiei în cazul fenomenelor meteo-climatice
extreme. În seara zilei de 12 iulie s-au observat fulgere sub forma de „pânză de paianjen”, fenomen
specific regiunilor tropicale. Deficitul de precipitaţii, uscăciunea şi seceta au produs însemnate pagube
materiale şi victime umane.
Punctul culminant din punct de vedere al secetelor din România, ca durată, intensitate şi efecte, a fost
seceta din perioada 1945 – 1946, fiind vârful dezastrelor pentru agricultura din secolul XX (producţia
agricolă a fost de: 379 kg/ha de grâu, 175 kg/ha de porumb, 360 kg/ha de floarea soarelui).

Precipitaţiile excedentare din primăvara anului 1970 s-au produs pe fondul mai multor tipuri de
circulaţie: intervalele ianuarie-aprilie şi 1-10 mai s-au caracterizat printr-o circulaţie nord-vestică, care
în partea de vest a României a provocat precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare în cantităţi mai
mari de 200 de mm, iar la munte de 300 mm, depunându-se un strat de zăpadă de 1 m până la 3 m
grosime pe văi; intervalul 11-12 mai s-a caracterizat printr-o circulaţie sudică, ce a topit brusc stratul
de zăpadă depus la munte, concomitent cu ploi bogate din regiunile extracarpatice.
La postul meteorologic Seini, din judeţul Maramureş, în intervalul de timp 12-15 mai 1970, la o
altitudine de 145 m, s-au înregistrat 200.5 mm de precipitații. Efectele sociale, economice, ecologice
ale inundaţiilor din anul 1970 au fost dezastruoase: 256.000 persoane şi 460.000 de animale evacuate,
83 de localităţi au fost puternic afectate şi 1.528 parţial afectate, 13.070 de case complet distruse, 11%
din suprafaţă agricolă a ţării a fost afectată, 2.200 de poduri distruse, etc. Pagubele evaluate în urma
inundaţiilor din anul 1970 au ajuns la 10 miliarde de lei. Un an asemănător anului 1970, din punct de
vedere al precipitaţiilor excedentare, este anul 2005, când s-au depăşit cu cel puţin 50% cantităţile
normale de precipitaţii. S-au produs şase valuri de inundaţii, ce s-au soldat cu pagube materiale
estimate la peste 1 miliard de euro şi 62 de victime umane

Ploile torenţiale sunt cauzate de dinamica foarte activă a aerului umed tropical sau maritim polar
peste teritoriul României, încălzirea inegală a suprafeţei terestre şi interacţiunea cu aceasta din sezonul
cald al anului. Aversele de ploaie cu caracter torenţial dau o mare cantitate de apă în timp foarte scurt,
fapt care implică o mare intensitate acestor ploi. Aversele cele mai puternice se produc în regiunile
cele mai aride din ţară, recordul fiind ploaia produsă la Viziru, în Bărăgan, în data de 27.05.1939 care
a avut intensitatea medie de 6.63 mm/min şi o durată de 3 minute, înregistrându-se 19.9 l/mp. În
acelaşi timp, în localitatea Iazu s-a produs o aversă cu intensitatea medie de 5.74 mm/min şi cu o
cantitate de 28.5 l/mp căzută pe un interval de 5 minute. În urma acestor ploi torenţiale s-au produs
29
efecte grave asupra solului prin eroziune şi spălarea substanţelor nutritive, distrugând şi culturile
agricole.

Norii Cumulonimbus (Cb) reprezintă sursa de dezvoltare a unei game largi de fenomene meteo-
climatice extreme (tornade, vijelii, grindină), datorită energiei deosebite pe care o conţin. Au o mare
dezvoltare pe verticală, dar şi pe orizontală, constituindu-se în adevărate „supercelule de furtună”. Cel
mai înalt nor de furtună observat în România, s-a produs la nord-est de oraşul Caracal, în data de
29.06.1983, având vârfurile în statosferă, la înălţimea de 17.3 km.

Tornadele produse în zona temperată au intensitate mai slabă şi sunt mai puţin frecvente, anual în
România având loc circa 10 tornade/an, datorită scăderii forţei centrifuge şi creşterii forţei Coriolis.
Cea mai puternică tornadă, din România de până acum, de gradul F3 pe scara Fujita, este tornada de la
Făcăeni (judeţul Ialomiţa), produsă în data de 12.08.2002. O tornadă de gradul F3 este o tornadă
severă cu viteza vântului între 252 – 330 km/h. Aceasta a fost cauzată de diferenţa termică mare dintre
doua mase de aer rece ploar şi tropical, care s-au intersectat pe teritoriul ţării. Efectele acestei tornade
pe raza comunei Făcăeni, pe parcursul a 2 minute, au fost de: 33 de case rase complet, 395 de case
distruse parţial, 14 persoane grav rănite, 2 morţi, 1000 de persoane sinistrate, o pădure de salcâmi de
120 de ha distrusă, prin ruperea copacilor la circa 1 m de suprafaţa solului.
Un alt exemplu elocvent este tornada care s-a produs pe teritoriul României, în zona localităţii
Dragalina (Călărași), în apropiere de Autostrada Soarelui. Specialiştii spun că tornada s-a format la ora
17:45, pe 30 aprilie 2019 în judeţul Călăraşi și a fost una dintre cele mai mari din câte s-au înregistrat
vreodată în această parte a continentului.

Figura nr. 4.1. Tornadă, Jud. Călărași

30
Fenomenul a debutat cu un vârtej de vânt devastator plecat din nori, iar altul dinspre pământ. Cele două
vârtejuri s-au întâlnit şi au format o tornadă gigantică, cu vânt la rafală de 150 km/h, clasificată ca fiind
F2 pe scala Fujita. Vârtejul uriaş a deplasat în câmp și răsturnat un autobuz cu 39 de pasageri, 7
persoane fiind rănite. Chiar dacă vârtejul a fost localizat pe câmp, efectele s-au resimțit în mai multe
localități, fiind avariate și gospodării.
Vecinătatea Mării Negre (sursă suplimentară pentru umiditatea atmosferică) și orientarea arcului
carpatic (ce direcționează transporturile de aer arctic spre Bărăgan și Doborgea) sunt factori care
contribuie la generarea condițiilor de instabilitate puternică a atmosferei, astfel că tornadele se pot
produce în orice moment în Europa, respectiv și în România și că trebuie să fim pregătiți de aceste
efecte ale încălzirii globale tot mai evidente.
Zona cea mai vulnerabilă în țara noastră o reprezintă Bărăganul pentru că este o zonă de câmpie, care
se încinge foarte repede, temperaturile cresc foarte mult, iar vecinătatea Mării Negre și orientarea
arcului carpatic sunt factori care contribuie la generarea condițiilor de instabilitate puternică a
atmosferei, fapt ce are ca rezultat producerea tornadelor.

Vijeliile sunt manifestări atmosferice caracteristice spaţiului geografic în care se află România,
constând în creşteri bruşte ale vântului, de cel puţin 8 m/s, iar valoarea de 11 m/s trebuie să fie
depăşită cel puţin timp de un minut. În Câmpia de Vest sunt specifice vijeliile care apar înaintea unor
fronturi reci foarte intense, având o frecvenţă medie de 10 cazuri/an, din care 1-3 cazuri de vijelii sunt
foarte violente. În data de 28 iulie 1998, vijelia din arealul oraşului Timişoara a durat circa o oră şi a
produs pagube evaluate la 11 miliarde de lei, fiind distruse circa 200 de automobile, 2 elicoptere ale
aviaţiei utilitare, acoperişuri de clădiri, suprafeţe mari de spaţii verzi.

Grindina are cea mai mare frecvenţă de producere în perioada aprilie – octombrie, în urma pătrunderii
unei mase de aer rece care dislocă aerul cald, obligându-l să se înalţe cu rapiditate, generând astfel
condensarea vaporilor de apă şi îngheţarea picăturilor de ploaie. În data de 28.05.2005, în comuna
Pieleşti din judeţul Dolj ploaia căzută a fost însoţită de vijelie şi grindină. Dimensiunea greloanelor de
grindină a fost cuprinsă între 5 mm şi până la mărimea unui ou de porumbel (circa 4 – 5 cm), iar
cantitatea de grindină a fost atât de mare (20 – 30 cm) încât stratul de grindină format a rezistat pe sol
până a doua zi la prânz. Durata grindinei a fost de 20 – 25 minute, iar cea a ploii de circa 2 ore. Au fost
distruse în totalitate culturile, iar pomii şi viţa de vie au fost defoliaţi.
Cea mai intensă grindină s-a produs în Oltenia, pe data de 02.06.1995 care a făcut pagube
considerabile, iar greloanele de grindină au fost de mărimea unui ou de gâscă, spărgând ţigla de pe
case sau geamurile autoturismelor în unele localităţi (Băileşti). Intensitatea acesteia a fost consecinţa

31
unui contrast termic între masele de aer din faţa şi spatele frontului atmosferic de 10 – 12° C, iar
scăderea maximă de temperatură a fost de 11° C într-o oră.

Viscolul din 4-6.11.1995 a marcat cea mai timpurie dată de instalare a iernii şi a durat până la
16.04.1996 când a căzut ultima ninsoare. Iarna 1995-1996 este un record climatic, fiind iarna cu cea
mai lungă durată continuă a stratului de zăpadă, de 163 de zile în Oltenia, iar în unele părţi ale
Românie chiar 170 de zile. Această iarnă se suprapune cu anul de activitate minimă solară, de tip
excepţional, care a favorizat un interval aşa de lung cu zăpadă.
În aceeaşi lună, noiembrie, s-au înregistrat 7 viscole la nivelul întregii ţări, fapt neobişnuit pentru
această lună. Stratul de zăpadă continuu, care s-a compactificat şi a căpătat aspect de gheaţă a afectat
la nivelul întregii ţări 500 000 ha cu semănături de toamnă şi mai ales de grâu. Au crescut costurile
necesare încălzirii locuinţelor, iar activitatea apicolă a avut de suferit, prin mortalitatea ridicată a
stupilor.

Brumele din 15-16.09.1956 sunt cele mai timpurii brume de toamnă, având un caracter general în ţară,
iar intensitatea lor a fost generată de intensitatea valurilor de răciri, produse în luna septembrie care au
început din ziua de 13.09, dată care poate fi considerată ca dată extremă pentru cele mai timpurii
îngheţuri din România. Luna septembrie 1956, a fost supusă la trei valuri de răciri şi brume care au
acoperit treptat, întreaga ţară, de la nord la sud. Efectele cele mai mari le-a suferit cultura de porumb,
iar apoi legumele şi zarzavaturile. Brumele din 21-22.05.1952 sunt cele mai târzii brume care au
afectat întreaga ţară, fiind generate de advecţia unei mase de aer arctic. În anul agricol 1952, recolta a
fost, în cea mai mare parte compromisă, accentuând starea de sărăcie a populaţiei.

Chiciura tare este o depunere solidă, care determină pagube însemnate, mai ales în regiunile montane
înalte. În România cea mai mare greutate maximă înregistrată a fost de 13 224 g/1 m de conductor,
valoare determinată în noiembrie 1961, la vârful Omul din Muntii Bucegi (2 505 m). Cea mai mare
durată maximă s-a înregistrat la staţia meteorologică Cuntu (Munţii Ţarcu), în luna martie 1973, de
385 ore. Depunerile de chiciură tare pot produce ruperea obiectelor pe care s-a format (linii de înaltă
tensiune, cabluri de tracţiune ale telecabinelor, etc).

32
 BIBLIOGRAFIE

1. Murărescu O., ”Riscuri climatice extreme”, suport de curs, Universitatea „Valahia” din
Târgovişte
2. Suport de curs ”Fenomene de risc în meteorologie”

3. Suport de curs ”Meteorologie”, Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău

4. Povară R., ”Meteorologie generală”, Editura Fundației România de mâine, București, 2006

5. http://rmd-ro-rs.ro/fenomene-meteorologice

6. http://cjsubz.ro/fenomene-meteorologice-periculoase/

7. https://www.accuweather.com/ro/ro/bucharest/287430/month/287430?monyr=3/01/2017

8. https://ro.wikipedia.org/wiki/Geografia_Rom%C3%A2niei

9. https://stirileprotv.ro/stiri/vremea/avertizarea-meteorologilor-sunt-asteptate-temperaturi-de-
10-grade.htm
10. https://www.mediafax.ro/social/romania-lovita-de-fenomene-meteo-extreme-38-de-
avertizari-de-vijelii-si-inundatii-in-doar-noua-zile-avertismentul-climatologilor-18162470
11. https://www.natgeo.ro/articole/romania/natura-ro/9632-fenomene-extreme-din-romania

33