COLEGIUL TEHNIC ,, TOMA SOCOLESCU ,, PLOIESTI – PRAHOVA

SPECIALIZARE: PROTECTIA MEDIULUI

LUCRARE
DE
ATESTAT PROFESIONAL

COORDONATOR:………………… ABSOLVENT: Florea Valentin

Cls. a – XII – a A

- 2018 -
 TEMA LUCRARII:

FENOMENE METEOROLOGICE EXTREME

 CUPRINS

ARGUMENT

Capitolul –I- Scurt istoric al meteorologiei

Capitolul-II- Prezentarea unor fenomene meteorologice

-II- 1. Grindina , Ceata;

-II- 2. Tipologia vanturilor

-III-3. Chiciura , ploaie,polei, inghet

Capitolul-III- Cauze , mod de producere , masuri de prevenire

BIBLIOGRAFIE
Ploaia cu gheata ,surprinsa in Budapesta – Ianuarie 2016
Tornada in desfasurare- Texas U.S.A.-2015
 ARGUMENT

Clima reprezinta regimul de mediu multianual al proceselor si fenomenelor

meteorologice, caracteristice unei anumite regiuni sau intregului glob, determinat de radiatia
solara si de circulatia generala a atmosferei, care variaza in raport cu pozitia pe Pamant, cu
altitudinea absoluta si configuratia reliefului.
Inca de la aparitia primilor reprezentanti ai regnului animal si vegetal in istoria
Pamantului, clima a fost aceea care a avut un cuvant de spus in repartitia vietuitoarelor, in
evolutia lor de-a lungul timpului, in schimbarea aspectului lor, in felul de hrana sau in modul de
a-si construi adaposturile. Daca plantele si animalele au ajuns sa aiba astazi caracteristicile pe
care le observam la fiecare specie in parte, aceasta nu este decat rezultatul adaptarii lor la
mediu, prin perpetuarea raselor, genurilor si speciilor care s-au dovedit ma puternice in lupta cu
natura sau a celor care au reusit sa supravietuasca capriciilor atat de schimbatoare ale climei
se-a lungul erelor.
In functie de zonele climatice s-au format zonele de vegetatie, iar acestea, la randul lor,
constituind baza hranei si mijlocul de adapost al animalelor, a influentat raspandirea lor. Daca
plantele din regiunile desertice au radacini adanci si frunze groase ceruite, aceste nu sunt decat
adaptari la o clima uscata si calda, pentru a putea absorbi apa de la o adancime cat ami mare si
a impiedica transpiratia prea puternica. Daca animalele aceleiasi one sunt acoperite cu o crusta
chitinoasa si pot supravietui un timp indelungat fara apa, este tot o adaptare la climatul locului
respectiv contra unei deshidratari prea puternice. Toate vietuitoarele din tinuturile polare au o
blaba scurta , deasa si in permanenta alimentata cu grasime pentru a le feri de gerurile
naprasnice, dar si pentru a le inlesni inotul in cautarea hranei.

Nici infatisarea Pamantului n-a scapat de capriciile climei. Aspectul actual al scoartei
terestre oglindeste si evolutia climatului erelor geologice. Alaturi de activitatea tectonica,
eroziunea cauzata in principal de diferentele de temperatura, de vant si de precipitatii este un
mare modelator al scoartei terestre. Martore ale actiunii ei sunt numeroase monumente ale
naturii, canioanele, vaile sau sculpturile in diferite straturi de roci. Sunt celebre canioanele
Colorado si Yellowstone sau fantasticile forme ale rocilor erodate din Bad Lands.

La noi in tara sunt Babele din Bucegi si Sfinxul din Ciucas.

Oamenii, cu toate posibilitatile stiintifice si tehnice cunoscute in momentul de fata, sunt supusi
climeim pornind de la succesiunea zilelor si noptilor, care imprima ritmul de viata si de activitate,
si pana la una dintre cele mai importante ocupatii ale omului, agricultura, care se desfasoara in
functie de anotimpuri.
 Dar influenta climei nu se manifesta numai asupra ritmului de viata si de activitate a
oamenilor, ci si in multe alte directii. Astfel, chiar imbracamintea reflecta adaptarea omului: de la
acel pagne sau sort pe care il poarta membrii unor triburi din Africa si America de Sud la
costumul special facut cu unul sau mai multe staturi de blana purtate de oamenii din zonele
polare si subpolare, la palariile conice purtate de locuitorii din sud-estul Asiei confectionate din
pai sau la turbanele locuitorilor din Orient; insasi culoarea predominant deschisa a vesmintelor
lor ii protejeaza de arsita indelungata a soarelui.
Omul a invatat sa-si construiasca adapostul in functie de clima la care s-a adaptat sa
traiasca: locuitorii din tarile calde isi amenajeaza locuinta din materiale usoare si racoroase, din
barne sau din bambus si pamant, inlesnindu-I o mai buna aerisire si racorire. In regiunile
temperate oamenii au inventat alte materiale de constructie mai rezistente, care sa pastreze
mai multa caldura iarna dar si sa tina racoare in timpul verii.
In zonele reci, locuintele sunt prevazute cu ferestre si pereti dublii, cu materiale termoizolatoare
si posibilitati de incalzire. In tinuturile polare, din lipsa altor materiale de constructie, omul si-a
construit locuita din bucati de gheata si zapada captusita prin interior cu blanuri de vulpe si urs
polari. Incepand din 1816 ,anul fara vara de pe intinse teritorii,foameta a cuprins aproape toate
tarile din Europa ,producand o febra revoutionara care a maturat continentul timp de trei ani.In
Franta ,de exemplu guverul existent a cazut si conservatorului duce Richelieu I s-a cerut sa
formeze un alt guvern

.Peste tot guvernele se luptau sa mentina ordinea scolara ,in timp ce un val de crime
fara precedent bantuia orasele.Elvetia era coplesita de valul de activitate criminala .Chiar si
numarul de sinucideri a crsecut dramatic odata cu executiile femeilor pentru pruncucidere .
Istoricii descriau bandele de cersetori care umpleau drumurile si implorau trecatorii .Intr-o
relatare de epoca un calator prin Burgundia din 1817 arata ca cersetorii sunt foarte numerosi
astazi ; la fiecare oprire o gloata de femei ,copii si batrani inconjurau trasura.Un alt observator
din Insulele Britanice care vizita Burgundia adauga ca numarul lor era la fel de mare cu cei care
asediau calatorul in Irlanda . In Elvetia martori oculari spuneu ca nr. cersetorilor care impanzeau
toate drumurile era atat de mare incat semanau cu adevarate armate .In ochii lor era disperare
si din cuvintele unui cronicar local ,Ruprecht Zollikofer “aveau pe obraz paluarea mortii”.
Cum teama de revolutie crestea in multe tari,s-au folosit forte militare pentru a stapani
multimile crescande care cereau de mancare.Un val fara precedent de incendii a izbucnit in
aprope toate tarile.O alta amenintare ,prima din revoltele antisemite din istoria Germaniei
moderne a izbucnit in orasul bavarez Wurzburg in vara anului 1819 si dupa ce foametea si
fervoarea revolutionara a exacerbat tensiunile si resentimentele ,aceasta s-a raspandit rapid in
tota Germania ,pana spre nord ,in Amsterdam si Copenhaga.
Totusi efectele cele mai rele asupra restului lumii nu au fost resimtite decat un an mai
tarziu ,timp in care praful rezultat din eruptie s-a raspandit in toata atmosfera si a produs o
reducere dramatica a cantitatii de lumina solara ce atingea suprafata Pamantului ,determinand
scaderea temperaturii.
In Noua Anglie ,a cazut zapada in luna iunie a anului 1816 si a fost ger toata vara
.Almanahul vechiului fermier a devenit foarte cunoscut cand ,printr-o eroare de tipar ,a prevazut
zapada in iulie 1816 – si asa s-a intamplat.Din Irlanda ,peste Anglia si pana in Baltica a plouat
aproape continuu dim mai pana in octombrie.Ruptura produsa in modelul de climat stabil a avut
consecinte sociale bine documentate : recolte slabe , criza de alimente si aproape colaps social
in insulele Britanice si Europa .Istoricul Jon D. Post a numit-o “cea mai mare criza a nivelului de
trai din lumea occidentala”.
Cu toate acestea ,marile eruptii vulcanice inregistrate de-alungul istoriei sunt instructive
pentru trnsformarile pe termen mai lung in trei moduri importante .Mai intai ele demonstreaza
cat de dependenta este civilizatia noastra de conditiile stabile de clima de care ne-am bucurat
cel putin in ultimii 10.000 de ani.In al doilea rand ele arata ca tragediile care lovesc o parte a
lumii pot fi produse de schimarile de clima care isi au originea in cu totul alta parte a lumii .In al
trei-lea rand ele sugereaza consecintele devastatoare ala unei schimabari artificiale masive si
relativ bruste in modelul global de clima.
Cinci secole mai tarziu ,cam intre 1150 si 1136 I.CHR,vulcanul “ Hekla din Islanda a
aruncat milioane de tone de praf si alte particule in atmosfera.In aceeasi perioada conform unui
manuscris chinezesc primitiv pastrat pe o fasie uscata de bambus se arata ca: “ ploua cu
praf” .Un alt scriitor chinez relata ca : “ a nins in luna a seasea si si zapada a fost de peste un
picior adancime ….inghetul a distrus cinci lanuri de cereale ,viermii de mtase nu au mai
crescut ……si au cazut ploi torentiale “.
Pe la anul 209 I. Chr. a fost o eruptie uriasa ,se crede de la un Vulcan din Islanda care a
lasat urme adnci in straturile anuale de zapada si gheata care acopera Groenlanda, precum si
inelele degerate ale stejarilor din Irlanda.Doi ani mai tarziu conform istoricului chinez Szu-ma
Chien “ recoltele au fost distruse” din motive pe care nimeni nu le-a inteles . Iar doi ani dup
aceea istoricul chinez Pan Ku scrie in Han shu “ foametea a omorat mai mult de jumatate din
populatie .Oamenii se mancau unii pe altii “.
Surprinzator ,dar micile variatii de clima produse de eruptiile vulcanice au jucat un rol essential
si intr-unul din evenimentele definitorii ale erei moderne ,revolutia franceza .In studiul sau
fundamental asupra istoriei climei ,” Vremuri de ospat ,Vremuri de foamete “,Emanuel Le Roy
Ladurie descrie I detalii amanuntite recolte slabe si chiar dezastroase din Franta ,in timpul celor
sase ani care au precedat revolutia din 1789 ,culminand cu iarna grea din 1788-1789 si una din
cele mai reci luni mai din istorie ,dinaintea asaltului Braziliei .In acel an recolta de struguri a
fost ,de asemenea compromisa .
Din acel timp de la Benjamin Franklin care era in Franta din decembrie 1776 avem una
dintre cele mai bune relatari asupra vremii acelor ani .In mai 1784 el scria : “ In timpul lunilor din
vara anului 1783 cand efectul razelor solare asupra incalzirii pamantului din aceste regiuni
nordice ar fi trebuit sa fie cel mai intens , a persistat ceata deasupra intregii Europe si a unor
parti din America de nord.Aceasta ceata avea un character permanent ,era uscata ,iar razele de
soare pareau sa aiba un efect slab in risipirea ei ,asa cum se intampla cu o ceata umeda
,provenita din apa.Intr-adevar razele de soare erau atat de slabe incat de-abia reuseau sa
aprinda hartia ,cand le concentram intr-o lentila de sticla.Desigur ,efectul lor in incalzirea
pamantului a fost extreme de mult diminuat.De aceea suprafata era aproape inghetata.Zapada
ramane pe pamant netopita si se adauga mereu alta.Probabil ca iarna 1783-1784 a fost una din
cele mai grele care au existat de multi ani.
Rolul climatului in modelarea istoriei omenirii este desigur extrem de complex iar istoricii
climei dezbat gradul in care I s-ar putea atribui un rol determinist.
Una din cele mai dramatice efecte ale schimbarii climei asupra civilizatiei care se aduga la
sustinerea cauzelor foametei si instabilitatii politice ,au fost migratiile massive dintr-o zona
geografica in alta.Suprafetele mari de fund oceanic ,numite platforma continentala ,au fost
expuse ca terenuri uscate ,si in locurile cu mica adancime ca stramtoarea Bering si Golful
Carpentaria ,au aparut punti de uscat.Aceste punti au servit drept cai de migrare pentru
popoare.Pe masura ce ghetarii s-au retras cu cca. 10.000 de ani in urma ,nivelul marii a scazut
din nou.In acelas timp pe masura ce temperature s-a ridicat,climatul global s-a stabilizat intr-un
model care, in mare masura s-a mentinut pana azi.

Capitolul – I –

SCURT ISTORIC AL METEOROLOGIEI

Intre 8000 si 7000 I.Hr. cand conditiile favorabile de clima au devenit

preponderente pe masura ce ghetarii se topeau pana la configuratia existenta in
present,regiunea cunoscuta ca Mesopotamia a putut obtine un surplus de produse
agricole.Se crede ca negotul cu aceste surplusuri sta la baza inventarii banilor.Icrihonul
de exmplu ,cel mai vechi oras cunoscut,a fost fondat in aceasta perioada ,in timp ce
Europa abia incepea sa se reface dupa era glaciara.
Acum incepe sa devina limpede este si mai importanta in dezvoltarea umanitatii.
Antropologii ,biologii evolutionisti specialisti in clima ca : Elisabeth S. Vrba,Frederick E.
Grine ,Richard G. Klein si David Pilbeam au corelat recent istoria variatiilor de clima cu
dovezi antropologice pentru a ajunge la un nou consens si anume ca insasi evolutia
umana a fost modelata de tranzitiile dramatice din modelele globale de clima din ultimii
6 milioane de ani.
Perioada de racire globala majora care a avut loc cu peste cinci milioane de ani in urma
coincide cu aparitia primilor hominizi,australopitecii.Aceasta s-a intamplat pentru ca
,dupa parerea multor specialisti , cel putin una din speciile de maimute care traiau in
copaci a reusit sa se adapteze la disparitia habitatului sau ,invatand sa se hraneasca pe
pamant si sa mearga in doua picioare,lasand bratele-care se ridicau pentru a se apuca
de ramurile copacilor.
Dar in cadrul acestui mai mare ,glaciar si interglaciar , au existat fluctuatii
considerabile .In timp ce acestea sunt relativ mici ,comparative cu o era glaciara sau cu
o perioada de incalzire artificiala din perspectiva de acum ,ele nu au fost totusi destul de
mari pentru a avea efecte dramatice asupra civilizatiei. Vremea nu lasă aproape pe
nimeni indiferent. Marinar care pleacă pe mare sau pilot care urmează să ridice în aer
sute de pasageri, gospodină care doreşte să atârne rufe la uscat sau generali ai unei
armate ce plănuieşte să deplaseze trupe, oameni obişnuiţi cu programul lor de zi cu zi,
agricultori care depind de „hachiţele“ vremii, cu toţii suntem mai mult sau mai puţin
legaţi de meteorologie.
Popoarele din vechime credeau că zeii erau responsabili şi vinovaţi pentru orice
furie a naturii. Nu se cunoştea cauza schimbării vremii, nu se putea prezice nimic,
fiindcă... Poseidon sau Zeus făceau ce voiau ei în ceea ce-i privea pe greci, Osiris le
schimba timpul egiptenilor… şi aşa mai departe .
Treptat, oamenii au reuşit să facă legătura între diverse fenomene şi ulterioarele
schimbări ale vremii. În mod clar, activitatea lunii influenţa apele, unele animale se
comportau în mod specific înaintea anumitor schimbări în starea vremii, felul norilor a
început să-i „înştiinţeze“ pe oameni despre precipitaţii.
Marii înţelepţi ai Antichităţii nu puteau nici ei să rămână în afara acestei
preocupări pentru vreme, aşa că au gândit asupra problemelor meteo şi au generat
diverse opinii. Anaxagoras a încercat să arate printr-o schemă cum funcţionează
formarea precipitaţiilor, Empedocle vedea fenomenele acestea în mod mai larg: prin
combinarea elementelor fundamentale - aer, foc, apă, pământ luând naştere diversele
forme de precipitaţii, vântul, ceaţa, canicula.
Aristotel a scris chiar o lucrare în care trata mai multe ştiinţe ale pământului -
vremea, seismologia, geografia, lucrare de referinţă pentru o perioadă bună de timp şi
pe care a denumit-o într-un fel care va face istorie: „Meteorologia“. El a reuşit să explice
anumite fenomene fizice care contribuie la schimbarea vremii, cum ar fi condensarea, şi
a abordat problema circuitului apei în natură.
Începuturile abordării cu adevărat ştiinţifice a vremii se găsesc în perioada
Renaşterii, când savanţii au creat primele aparate cu care aduceau măsurabilitate,
obiectivitate în problematica schimbării timpului. A apărut primul termometru, creat de
Galileo Galilei, iar savantul Evangelista Torricelli (1608-1647), matematician şi fizician
italian ilustru, a inventat barometrul cu mercur. Torricelli a introdus mercur într-un tub de
sticlă lung de 1 metru, închis la capăt. Când l-a băgat cu gura în jos într-un vas în care
se afla tot mercur, a eliberat capătul deschis al tubului şi nivelul de mercur din tub a
coborât. Nivelul mercurului se oprea mereu în jurul valorii de  de 75 cm, indiferent de
vreme. A fost primul aparat cu adevărat important - devenit esenţial pentru navigatorii
care duceau mărfuri peste mări şi oceane, iar după numele savantului Torricelli a fost
denumită unitatea iniţială de măsură a presiunii - torr, şi a fost luată în calcul până la
definitiva unitate pentru presiune - pascalul -, care a căpătat acest nume după savantul
Blaise Pascal, care a pus în evidenţă variaţiile presiunii exercitate de aer în timpul
ascensionării unui munte.
Încă de la 1420, în „Cronicile Braşovului“ apar referiri la fenomene meteorologice
deosebite. Datorită lui Grigore Ureche ştim că în anul 1504 au căzut ploi abundente,
care au cauzat inundaţii: „Peste vară au fost ploi grele şi puhoaie de apă cât s-au făcut
multă înecare“, scria cronicarul în „Letopiseţul Ţării Moldovei“, iar despre seceta din
anul 1585 scria: „Mare secetă
s-au făcut în ţară, cât au secat toate izvoarele, văile, bălţile...“. Dimitrie Cantemir, în
1816, a abordat în lucrarea „Descriptio Moldaviae“ şi probleme de climă şi geografie, ba
chiar şi hidrologie - „Despre apele Moldovei“.
Putem considera că preocuparea ştiinţifică şi didactică pentru meteorologie pe
teritorii româneşti a apărut odată cu introducerea în programa de studii a Şcolii
Vasluiene din Iaşi a disciplinei meteorologie, studiindu-se mai ales un manuscris
grecesc obţinut de la biblioteca mitropoliei. 
Serviciul Meteorologic al României a fost înfiinţat în anul 1884, fiind condus de
Ştefan Hepites, la iniţiativa căruia România s-a înscris printre ţările fondatoare ale
Organizaţiei Meteorologice Internaţionale. În anul 1908, Serviciul Meteorologic din
România a fost integrat în Observatorul Astronomic şi Meteorologic din Bucureşti, sub
autoritatea Ministerului Instrucţiunii Publice. Din anul 1908 a început sondarea
sistematică a atmosferei cu ajutorul baloanelor, cercetări făcute de către staţiile
meteorologice militare. Importanţa cunoaşterii prognozei meteo pentru agricultură a
făcut ca în anul 1920 să se creeze Institutul Meteorologic Central în cadrul Ministerului
Agriculturii şi Domeniilor.
În 1936 s-a organizat reţeaua de observaţii sinoptice cu personal bugetar, iar la
Constanţa s-a înfiinţat primul centru regional de prognoză .
 Perioada celui de-al Doilea Război Mondial a fost fecundă în privinţa
meteorologiei, dată fiind importanţa prognozei corecte pentru operaţiunile militare, aşa
încât din 1941 a început activitatea de sondaj din avion, iar institutul a primit un sediu pe
bulevardul Magheru, în care a funcţionat mai multă vreme.
După război, în 1946, Nicolae Topor a început să elaboreze pentru prima oară
prognoze pe durată lungă şi foarte lungă. În 1950 au fost instalate radiotelefoane în
staţiile meteorologice de munte, făcându-se astfel trecerea la un sistem complex,
integrat, de meteorologie.
În 1956 s-a trecut la comunicaţiile meteorologice prin codul Morse, cu ajutorul
telegrafului, fiind introduse teleimprimatoarele. Din 1959 s-au făcut măsurători
sistematice conform cu reglementările OMM, la 4 termene de observaţii standard, la trei
staţii: Bucureşti, Constanţa, Cluj. În 1961, Institutul Meteorologic s-a mutat în sediul pe
care îl ocupă şi astăzi, pe soseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 97. Calculatorul a intrat şi în
serviciul meteo în anul 1965, când s-au realizat primele integrări numerice ale
modelelor de prognoză.
Primul radar meteo a fost instalat în anul 1967, la Bucureşti, iar în 1973 a început
construirea unei reţele radar naţionale. Progresul ştiinţific a adus tot mai mult
calculatoarele în meteorologie, metodele au tot evoluat, astfel că astăzi avem de-a face
tot mai rar cu „timpul probabil“, cu care au crescut bunicii noştri, certitudinea ştiinţifică
făcându-şi loc din plin. 
„
CAPITOLUL –II-

PREZENTAREA UNOR FENOMENE METEOROLOGICE

Schimbările climei au fost şi în trecut, dar mai lente. Cele de acum se petrec într-
un ritm mai rapid. Fenomenele extreme se petrec în general în zona caldă, iar odată cu
încălzirea globală înseamnă că ne-am «mişcat« şi noi, spre zona caldă. Au apărut o
serie de fenomene despre care nu s-a mai auzit pe aici, precum tornadele“, a remarcat
Liviu Apostol, care constată că atât frecvenţa, cât şi intensitatea fenomenelor extreme
au crescut. „Într-o zonă cu căldură, cu energie mai multă se produc şi schimbări mai
puternice şi mai rapide, astfel că şi climatul devine mai excesiv, mai haotic, mai variabil.
În ceea ce priveşte evoluţia fenomenelor climatice extreme, cred că ne putem aştepta în
viitor, cel puţin până în zece ani în continuare, chiar dacă se iau măsuri, din inerţie,
încălzirea va mai continua şi deci vor creşte în frecvenţă şi intensitate.

-II-1 GRINDINA , CEATA

Inceputul verii este unul secetos. Ploile apar doar pe arii deosebit de restranse si
aduc la sol cantitati mari de precipitatii. Evident, nu lipsesc nici caderile de grindina,
fenomen meteorologic de-a dreptul devastator pentru agricultura. 

“ Caderile de grindina pot avea intensitati deosebite atunci cand are loc dezlocuirea
unei mase de aer tropical de mase de aer polar. In astfel de conditii, datorita
gradientiilor termici verticali importanti, apar miscari ascendente puternice care mentin
granulele de gheata mult timp in nor permitand dezvoltarea grindinei la mari
dimensiuni. In mod obisnuit, granulele de gheata au diametre intre 0.5 si 50 mm si
greutati de la cateva grame la peste 300 grame. Grindina se produce in perioada calda a
anului, riscul cel mai ridicat de aparitie a grindinei fiind in ordine in lunile iunie, mai si
iulie. Numarul maxim anual al zilelor cu grindina este de 3 zile in Delta Dunarii, de 4
zile pe Litoral, in Baragan si in cea mai mare parte a Moldovei, de 5 zile in Campia de
Vest si in vestul Campiei Romane, de 5-6 zile in centrul tarii, de 6-7 zile in subcarpati si
de 10-15 zile in zonele montane”, sustine Florinela Georgescu, directorul Centrului de
Prognoza din cadrul Adminitratiei Nationale de Meteorologie. 

Grindina poate provoca pagube importante cand se produce in plin sezon de

vegetatie, cand dimensiunile granulelor depasesc in diametru 10 mm, cand durata si
densitatea caderii boabelor de grindina este mare, cand se depune un strat de gheata
persistent, cand survine dupa perioade secetoase si are ca efect eroziunea solului. 

Stefan Hepites, intemeietorul Serviciului Meteorologic al Romaniei, descrie

grindina cazuta in noaptea de 6-7 iunie 1880 in zona Brailei: “Boabele de grindina au
depasit dimensiunea oului de gaina. Furtuna cu grindina a durat 10-15 minute, timp in
care s-a format pe sol un strat gros de gheata de 15-30 cm care s-a pastrat in locuri
adapostite si prin santuri peste 6 zile”.
Grindina de la Iasi din 4 august 1950 a afectat o fasie de teren cu o lungime de 54 km si
latimi de 4-12 km, boabele de grindina ajungand la 300-320 grame. Tabla zincata de 3-4
mm de pe acoperisuri a fost gaurita. Pe fiecare metru patrat au cazut 1.200 boabe de
grindina si s-au inregistrat victime umane.

In 18 iunie 1979 in nordul Bucurestiului grindina cu dimensiuni de 5-6 cm a afectat

locuinte, autoturisme, pomii si-au pierdut coronamentul, gradinile au fost distruse.

Aparitia grindinei este legata de prezenta norilor Cumulonimbus, nori cu dezvoltare

mare pe verticala, in interiorul carora apar curenti descendenti si ascendenti. Forma
primara a grindinei este reprezentata de un bob de mazariche moale format in partea
de sus a norului. Incepand din acest moment curentii descendenti si ascendenti vor
transporta acest fragment atat spre baza norului (curentii descendenti), cat si spre
partea superioara a norului (curentii ascendenti). Astfel in calatoria lui,
fragmentul va fi acoperit de straturi de gheata transparenta ( atunci cand este adus de
curentii descendenti spre zona mediana) si de gheata opaca ( in zona superioara a
norului unde temperatura este mai scazuta). In clipa in care va capata o greutate
capabila sa invinga forta curentilor ascendenti , fragmentul respectiv va porni spre
suprafata terestra. O cauza importanta in formarea grindinii o reprezinta temperatura
partii superioare a norilor ce trebuie sa se situeze intre -30 si – 60 grade Celsius.
Grindina cade intotdeauna in semestrul cald ( nu se produce niciodata atunci cand
temperatura la sol este < 0 grade) fiind intotdeauna insotita de averse puternice, vijelii si
descarcari electrice.

Ceața este un fenomen meteorologic, care constă dintr-o aglomerație de particule

de apă aflate în suspensie în atmosferă în apropierea suprafeței solului, care reduce vizibilitatea
orizontală sub 1.000 de metri.
La o temperatură dată, cantitatea de vapori de apă din aer se poate mări substanțial (de
exemplu, în urma evaporării intense a apei din sol), până când vaporii devin saturați. De cele mai
multe ori, vaporii de apă nu ating punctul de saturație doar datorită evaporării și/sau condensării, dar
pot deveni saturați prin răcire, dacă temperatura aerului coboară mai jos de așa-numitul "punct de
rouă", care este temperatura la care vaporii de apă din aer, aflați la o presiune constantă, devin
saturați și încep să apară primele picături de lichid. În această stare, din cauza suprasaturării, vaporii
nu mai pot să se afle numai în stare gazoasă și încep să se condenseze în mici picături de apă care,
fiind în suspensie în diferite straturi de aer aflate deasupra suprafeței solului, micșorează
transparența aerului, provocând fenomenul căruia i se spune ceață.
Atunci când vizibilitatea orizontală este cuprinsă între 1.000 m și 5.000 m avem de-a face cu
fenomenul numit negură sau pâclă .
 Tabloul Impression - Brouillard (Impresie în ceaţă) de Claude Monet

Uneori particulele de apă din aerul de la suprafața solului refractă astfel lumina, încât acesta
apare opalescentă, lăptoasă.
Ceața este mai frecventă toamna și primăvara, când temperaturile sunt mai scăzute și vaporii
ating starea de saturație la o cantitate mult mai mică în unitatea de volum decât în timpul verii. Ceața
se formează îndeosebi dimineața și seara.
Ceața se formează mai frecvent în văi unde temperatura este mai scăzută și umiditatea este
mai mare.
Practic, ceața este un nor aflat în contact cu solul. Ceața se distinge față de nori numai
datorită faptului că norul nu atinge suprafața pământului. Același nor, considerat astfel de la altitudini
joase, poate deveni ceață la altitudini mai înalte, de exemplu la vârful unor dealuri sau munți.
Condițiile de formare a ceții sunt strâns legate de existența concomitentă a umidității de la sol
(între 90-100%), un vânt în general calm sau cu viteză de până la 3 m/s și a unei inversiuni termice
(creșterea cu înălțimea a temperaturii aerului) la sol. Dacă una din aceste condiții nu e realizată
șansele de formare a ceții sunt foarte mici. Din punct de vedere al cauzei formării ceții pot fi distinse
cauze termice și cauze dinamice. Astfel, răcirea radiativă produsă în timpul nopții poate fi enumerată
ca principală cauză termică, iar advecția termică (deplasarea unei mase de aer cu o anumită
temperatură peste o masă de aer cu temperatură diferită), ca principală cauză dinamică, însă pot
exista și cauze complexe, având ca și origine mai mulți factori.
 II.1 TIPOLOGIA VANTURILOR

În meteorologie, prin vânt se înțelege un fenomen fizic ce se manifestă ca o circulație dirijată

de aer în atmosfera terestră.

Denumiri ale vânturilor și tăriile acestora

Vânturile cu tăria între 2 - 5 se numesc briză, iar cele cu tăria între 6 -8 sunt numite vânt
puternic, început de furtună. Vântul cu gradul de tărie peste 9 este numit pur și simplu furtună, iar
vântul cu tăria peste 12 este numit, în funcție de zonă, ciclon, uragan sau taifun. Pe pământ vântul
poate atinge teoretic 1230 km/oră (care este de fapt viteza sunetului), însă practic această viteză nu
poate fi atinsă nici de cea mai puternică tornadă (până în prezent viteza maximă înregistrată de o
tornadă fiind de 500 – 600 km/oră)
Curenţii de aer se deplasează urmând forţa gradientă de la un "minim" ecuator unde aerul cald se ridică spre
un "maxim" la Pol.

Forţa Coriolis deviază, prin rotația pământului, în emisfera nordică, curentul de aer (vântul) spre vest
formând așa numita categorie a vânturilor de vest.

Vânt care întâlneşte un munte (obstacol

Formare
Cauza principală a formării vântului este diferența presiunii atmosferice între două regiuni.
Aerul cald fiind mai ușor se înalță producându-se un minim de presiune, locul lui va fi preluat de
masele de aer din zona rece (maxim de presiune atmosferică), până când se va egala diferența de
presiune dintre cele două regiuni. Această circulație a maselor de aer stă la baza aerodinamicii.
Intensitatea vântului depinde direct proporțional de diferența de presiune dintre cele două zone
geografice.
Direcția vântului este influențată de forța Coriolis care ia naștere prin rotația pământului,
deviind, de exemplu, vânturile spre vest în emisfera nordică. Un alt factor care schimbă direcția și
eventual temperatura vântului sunt obstacolele topografice ca: munți, văi sau canioane. Föehnul, de
exemplu, este un vânt rece din Munții Alpicare la trecerea peste Alpi (urcare și coborâre) se
încălzește prin fenomenul de frecare a maselor de aer de munte.
 Viteza vantului

Scara Beaufort (pron. ˈboʊfət) este o scară empirică pentru descrierea vitezeivântului bazată pe

aspectul observat al mării. Denumirea sa completă este Scara Beaufort a forței vântului . Viteza
vântului poate fi măsurată precis cu un anemometru și exprimată în metri pe secundă, kilometri pe
oră sau noduri. Era însă utilă o estimare a vitezei vântului doar printr-o singură observație a efectelor
vântului asupra mării. În acest scop, în 1805 amiralul Francis Beaufort (1774-1857) a elaborat o
scară destul de precisă pentru aprecierea vitezei vântului, scară care a permis o mai bună informare
în marină. Ulterior s-au adăugat și caracterizările pentru a se putea estima forța vântului pe sol.

Scara are 12 grade Beaufort. Estimarea gradului privind forța vântului se face pentru
media vitezei vântului pe o durată de 10 minute, iar viteza vântului se măsoară la
înălțimea de 10 metri. În acest sens, estimarea vitezei rafalelor de vânt pe scara
Beaufort este improprie. Simbolul unității pe scara Beaufort est „bf”.

Treptele scării
Forț
Viteza, Viteza
ă Descriere Starea mării Pe pământ
în noduri în km/h
bf
Fumul se înalță
0 Calm sub 1 sub 1 Marea e ca oglinda
vertical. Frunzele nu se mișcă.
Unde care seamănă Fumul indică direcția vântului.
Adiere
1 1-3 1-5 cu siajul peștilor, fără Unele frunze tremură. Girueta
ușoară
spumă. nu se orientează după vânt.
Se simte adierea pe față.
Girueta începe să se orienteze.
Briză Unde care nu se
2 4-6 6 - 11 Frunzele foșnesc din când în
ușoară sparg.
când. Pavilionul și flamura
încep să fluture ușor.
Valuri foarte mici.
Drapelele fâlfâie. Frunzele se
Crestele cu
3 Vânt slab 7 - 10 12 - 19 mișcă continuu. Grânele încep
aspect sticlos, care
să se clatine.
încep să se spargă.
Valuri mici (max.
Se ridică praful. Rămurelelese
1,5 m), cu creste care
Vânt mișcă vizibil. Grânele se
4 11 - 15 20 - 28 se rostogolesc,
moderat ondulează. Flamura se întinde,
formând pe alocuri
luând o poziție orizontală.
"berbeci".
5 Vânt tare 16 - 20 29 - 38 Valuri mijlocii (1,8- Arborii mici se leagănă. Vârful
2,5 m), cu creste care tuturor arborilor se mișcă.
se sparg, eventual cu
 împroșcări.
Se aude șuieratul vântului.
Valuri mari, cu creste
Vânt foarte Folosirea unei umbrele devine
6 21 - 26 39 - 49 care se sparg și
tare dificilă. Sârmele telegrafice
împroașcă.
șuieră.
Valuri mari (până
Vânt aproape de 4 m), Toți arborii se mișcă. E greu de
7 27 - 33 50 - 61
puternic marea e plină de înaintat împotriva vântului.
spumă.
Unele ramuri se
Vânt foarte Valuri mari (6-7,5 m),
8 34 - 40 62 - 74 rup. Autovehiculele își pierd
puternic cu creastă arcuită.
direcția.
Valuri cu înălțimea de
9 Furtună 41 - 47 75 - 88 10 m, care se Clădirile ușoare sunt afectate.
răstoarnă.
Valuri foarte înalte
(max. 12 m) și
violente. Suprafața Copacii sunt scoși din
Furtună
10 48 - 55 89 - 102 mării este albă și rădăcină. Clădirile sunt
puternică
frâmântată. afectate.
Vizibilitatea este
redusă.
Valuri excepțional de
înalte (16 m). Navele
Furtună
103 - de tonaj mic și mediu
11 violentă 56 - 63 Clădirile sunt puternic afectate.
117 pot fi ascunse de
(tempestă)
valuri Vizibilitatea
este redusă.
Valuri imense. Aerul e
peste plin de spumă și apă. Clădirile sunt distruse pe scară
12 Uragan peste 64
118 Vizibilitatea este mare.
foarte redusă.

De unde vine vântul?

Vântul este doar aer care se mută dintr-o parte în alata, iar sursa lui şi a altor multe alte
lucruri este Soarele, explică Antony Woodward şi Rob Penn autorii mai multor cărţi despre
vreme şi influenţa ei asupra societăţii.

Pe măsură ce Soarele încălzeşte zilnic Pământul, razele sale nu distribuie căldura în mod egal
deoarece unele locuri atrag lumina soarelui mai bine decât altele. Locul care primeşte cea mai
multă căldură, este „talia” Pământului, ecuatorul, ceea ce explică de ce teritoriile din apropierea
ecuatorului (junglele, deşerturile şi insulele tropicale) sunt cele mai fierbinţi. Aşa cum era de
aşteptat, teritoriile cel mai puţin atinse de căldura Soarelui sunt polii. Acesta este motivul pentru
care aici găsim mereu zăpadă şi gheaţă. 
 Când aerul se încălzeşte, se ridică. Pe măsură ce acest aer cald se ridică, ceva trebuie să îl
înlocuiască şi anume alt aer care nu este la fel de cald. Această mişcare prin care aerul rece îi ia
locul celui cald nu este altceva decât vânt. 

Uraganele şi vânturile puternice apar atunci când aerul se deplasează rapid (cu cât se ridică
mai mult aer cald, cu atât există mai mult aer rece care se grăbeşte să îi ia locul). Brizele uşoare
apar atunci când mişcarea aerului mai rece este lentă, ca urmare a unui nivel scăzut de aer cald
care a urcat în altitudine. 

Atmosfera (bula de aer din jurul Pământului) se încălzeşte, se răceşte, se mişcă şi se amestecă
tot timpul, motiv pentru care vremea nu este mereu la fel. 

Dacă totul depinde de Soare, atunci cum se face că vântul bate şi noaptea? Ei bine, noaptea nu
cade peste toate teritoriile de pe Pământ. Chiar şi atunci când la noi este noapte, undeva pe
Pământ, Soarele străluceşte, trimite raze călduroase şi determină aerul să se mişte. 

Viscolul este un vânt puternic însoțit de spulberarea zăpezii și de transportul acesteia deasupra

suprafaței pământului.
Viscolul este o furtună severă caracterizată prin temperaturi scăzute, vânturi puternice, și ninsori
abundente. Cele mai multe viscole sunt în regiunea canadiană (și rusă). Prin definiție, diferența
dintre un viscol și o furtună de zăpadă este puterea vântului.
În cele mai frecvente situații, viscolele sunt însoțite de ninsori abundente care reduc foarte mult
vizibilitatea. Viscolele devin hazarde naturale atunci când prin efectele datorate vânturilor puternice,
spulberării zăpezii și acumulării acesteia sub forma de troiene produc pagube materiale importante
și pierderi de vieți omenești.
Viscolele perturbă traficul rutier, feroviar și aerian, adeseori acestea fiind întrerupte
pentru diferite perioade. Vânturile puternice produc dezrădăcinări de arbori și întreruperi
ale livrărilor de curent electric și ale aprovizionării populației. Localitățile pot să rămână
blocate pentru mai multe zile, drumurile de acces fiind închise. Teritoriile din zonele
temperate, subpolare și polare sunt expuse, în fiecare iarnă, viscolelor puternice, care
produc perturbări majore ale activităților umane .

Ciclon ; -Ciclonul (în greacă κυκλώνας, kiklónas - care se rotește) este o perturbație

atmosferică cu presiune scăzută și cu o circulație a aerului în jurul centrului în sensul invers acelor
de ceasornic în emisfera nordică și în sensul acelor de ceasornic în emisfera sudică.
Este un vânt puternic cu deplasarea aerului în spirală, însoțit de ploi torențiale și de descărcări
electrice, specifice regiunilor tropicale, din bazinul Oceanului Indian, el fiind numit în aceste regiuni
și ciclon tropicalsau taifun. Se manifestă deosebit de intens la sud de ecuator în regiunile Golfului
Bengal, Mauritius, La Réunion, Madagascar, coasta Africii de Est și Australia.
În stratul de frecare, vântul are componenta orientată către centru conform gradientului baric.
Datorită orientării vântului către centrul ciclonului, în partea sa centrală domină mișcările
ascendente. Față de anticicloni, ciclonii determină un timp în general închis, cu precipitații și vânturi
intense.
 În meteorologie un ciclon tropical este o furtună în formă de vârtej, care se formează într-o
zonă depresionară tropicală de la suprafața oceanelor, cu diametrul uneori până la câteva mii de
kilometri. Este formată dintr-o masă mare de nori și furtună care, datorită unui sistem
de vânturi circulare puternice se rotesc tridimensional în formă de spirală în jurul unui centru, în sens
direct (adică invers sensului acelor de ceasornic) în emisfera nordică și în sens retrograd (adică
sensul acelor de ceasornic) în cea sudică. Energia ciclonului provine din degajarea
de căldurăprovenită din condensarea la altitudine a vaporilor de apă formați la suprafața oceanului.
În sens termodinamic, un ciclon tropical poate fi considerat o mașină termică.
Acest fenomen de condensare ca sursă principală de energie diferențiază cicloanii tropicali de
alte fenomene meteorologice, cum ar fi furtunile din zonele depresionare din zonele temperate, care-
și iau energia din diferențele de temperatură la întâlnirea unor mase de aer cu temperaturi diferite.
De aceea, cantitatea de energie acumulată de un ciclon tropical este în funcție de timpul cât acest
ciclon rămâne deasupra apelor calde, care îi furnizează prin evaporare umiditatea atmosferică
necesară dezvoltării. Degajarea lentă a căldurii în urma condensării ridică temperatura în interiorul
ciclonului cu 15 - 20 °C față de temperatura troposferei în exteriorul ciclonului. De aceea, ciclonii
tropicali sunt cunoscute drept furtuni cu nucleu cald. De remarcat că această zonă caldă este numai
la înălțime, la suprafața solului temperatura este cu câteva grade mai mică decât a zonei din jurul
ciclonului datorită reducerii de către nori a insolației și a precipitațiilor.
Termenul de „ciclon” se referă la mișcarea generală a fenomenului, o mișcare de rotație în
sensul opus acelor de ceasornic în emisfera nordică, respectiv în sensul acelor de ceasornic
în emisfera sudică. Termenul de „tropical” se referă atât la zona predilectă de formare, cât și la
caracteristicile termodinamice ale maselor de aer în care se formează.
În funcție de intensitate și de locul în care se produc, ciclonii tropicali sunt cunoscuti sub diferite
denumiri ca:

 uragan, vânt cu viteza de 30 - 50 m/s (sau orice vânt care, atingând 12 grade Beaufort,
provoacă distrugeri). Inițial, termenul uragan denumea doar ciclonii tropicali din Marea
Caraibilor;
 taifun;
 furtună tropicală;
 furtună ciclonică;
 Structură
Toți ciclonii tropicali sunt zone de presiune atmosferică scăzută, măsurată la nivelul solului.
Presiunile înregistrate în centrul ciclonilor sunt cele mai mici care se întâlnesc la
suprafața Pământuluila nivelul mării.[1] Vaporii de apă formați la suprafața oceanului au
o densitate mai mică decât a aerului, cam 62 %, ca urmare ei se ridică. La întâlnirea unei zone de
aer cu temperatură mai mică ei condensează, eliberând căldura latentă de condensare. Aceasta se
face treptat cu înălțimea, ca urmare temperatura aerului din ciclon crește în jurul axei ciclonului. Cu
excepția temperaturii aerului din imediata apropiere a suprafeței oceanului, care este determinată de
temperatura suprafeței apei, zona din interiorul ciclonui este mai caldă decât cea din jurul său. [2]
În centrul ciclonui se găsește o zonă lipsită de vânturi și precipitații, numită ochiul
ciclonului(ochiul furtunii), furtuna desfășurându-se aparent în jurul său. Ochiul unui ciclon tipic are un
diametru de 30 - 60 km și poate fi însorit sau acoperit de nori. Prin contrast, cele mai puternice
vânturi se întâlnesc chiar la marginea ochiului.[3]
Termenul „ciclon” a fost folosit pentru prima dată de căpitanul de marină britanic Henry
Piddington (1797-1858) în 1842.[4]

Structura unui ciclon tropical. Săgețile indică direcțiile de mișcare ale curenților
din ciclon.


 Clasificare
Terminologia clasificării ciclonilor tropicali depinde de bazinul în care se formează. adică
în Atlantic și Pacificul de Nord-Est, în Pacificul de Nord-Vest, respectiv în Pacificul de Sud
și Oceanul Indian. Mai jos este un sumar al clasificărilor folosite de Centrele Regionale
Meteorologice Specializate (engleză Regional Specialized Meteorological Centers).

Clasificarea ciclonilor tropicali (viteza vântului este media pe 10 minute)

vânt NE Oc.
mediu Pacific
timp și
Scara N Oc. SV Oc. Austra SV Oc. NV Oc.
de 10 NV Oc. Pacific N Oc.
Beauf Indian Indian lia Pacific Pacific
minut JMA[10] Atlantic
ort IMD[6] MF[7] BOM[8] FMS[9] JTWC[11]
e NHC[12] ș
(nodu i
ri) CPHC[13]

Trop.
Depressi
0–6 <28 Disturban
on Tropical Tropical
ce
Tropical Depressi Depressi
Tropical on on
Tropica Depression
Depressi
l Low românăDepres
28–29 on
Deep iune tropicală
Depressi
7 Depressi
on
on
30–33

Moderate Trop. Tropical Tropical Storm

Cyclonic Tropical Tropical
8–9 34–47 Tropical Cyclon Cyclone românăfurtună
Storm Storm Storm
Storm e (1) tropicală

10 48–55 Severe
Tropica
Severe Severe Tropical Storm
l
Cyclonic Tropical românăFurtun
Cyclon
Storm Storm ă tropicală
11 56–63 e (2) Typhoon
puternică
Hurrican
e (1)
12 64–72 Very Tropical Severe Typhoon
Severe Cyclone Tropica românăCiclon
Cyclonic l tropical
Storm Cyclon
73–85 Hurrican
e (3)
e (2)
 86–89
Major
Severe Hurrican
Tropica e (3)
90–99
l
Cyclon
e (4)
100– Intense
106 Tropical
Cyclone

Major
107–
Hurrican
114
e (4)

Severe
115– Tropica
119 l
Very Cyclon
Intense e (5) Super
Tropical Typhoon
Super Cyclone Major
>120 Cyclonic Hurrican
Storm e (5)

În România se folosește clasificarea JMA.

Tornadă

O tornadă sau un tornado (din spaniolă tornar = a se întoarce; tornear = răsucire),

sau și trombă puternică, este un vânt foarte puternic ce acționează pe un areal redus
sub formă de vârtej de aer, fiind frecvent pe teritoriul Americii de Nordunde mai e numit
și twister.
Vântul se rotește în atmosferă pe o axă verticală, fiind în corelație cu mișcările
de convecție a aerului; este însoțit de nori negri de furtună (cumulus și cumulonimbus).
Tromba vârtejului de aer se înalță de la suprafața pământului până la nivelul norilor,
această definiție a lui Alfred Wegener (1917) fiind valabilă încă și azi.

Formare
 Procesul de formare al vârtejului este complex, fiind azi încă în fază de cercetare.
Vântul ia naștere când sunt îndeplinite anumite condiții climaterice.
Tornadele sunt legate de anumite zone geografice și perioade ale anului. În Evul Mediu,
ele erau considerate ca fiind „duhuri rele ”.
Condiții de bază

Imagine tipică a unei tornade detectată prin radar (Superzelle), aici se poate vedea
cea mai puternică tornadă cu intensitatea (F5) care a acționat în Oklahoma Tornado
Outbreak în 1999
Tornadele se formează atunci când o cantitate imensă de aer cald (ciclon) urcă și
aerul rece (anticiclon) coboară; prin deplasare se formează o pâlnie. Din cauza încălzirii
globale, au ajuns să se formeze tornade și în România. [1]

 Convecția umedă este una din condiții, sub acțiunea acțiunii solare, și o sursă de
energie fiind vaporii din atmosferă
 O anumită condiție atmosferică „teobila” care admite urcarea rapidă a aerului
supraîncălzit, care suferă în straturile superioare de aer o răcire rapidă
 Un rol important îl joacă situația în care se află fronturile vecine de aer, paralel cu
o convecție umedă unde răcirea se produce latent, are loc și o convecție uscată,
această confruntare dintre cele două fronturi favorizează formarea trombelor de
vânt, care la început au o intensitate mică dar pot să crească la intensitatea unei
tornade, care poate să dureze de la câteva secunde până la câteva ore.
Până acum s-a măsurat la tornada din Oklahoma la data de 3 mai 1999 la Bridge
Creek, o intensitate de 496 ± 33 km/h, care pe scara Fujita corespunde gradului F-5.
 Aceste vânturi „bântuie” mai frecvent vara timpuriu. Un rol important îl are și
temperatura apei, deasupra oceanului formându-se o maximă care deasupra
uscatului seara sau dimineața devreme se poate amplifica la intensitatea unei
tornade.
Aceste furtuni se formează în regiunile subtropicale până în zonele cu climă
temperată cu o frecvență mare în partea centrală a SUA și coasta Golfului Mexic.
La fel apar în Argentina, Europa de est, Africa de Sud, Bengal, Japonia și insulele
ce aparțin de Marea Britanie.




 Alizeu

Vânturile alizee sunt vânturile dominante(en) ce bat dinspre est în zonele tropicale,

în porțiunea inferioară a atmosferei Pământului, în secțiunea inferioară
a troposferei aproape de Ecuator.[1] Alizeele bat predominant dinspre nord-est
în emisfera nordică și dinspre sud-est în emisfera sudică, întărindu-se în timpul iernii,
când oscilația arctică(en) este în faza sa caldă. Istoric, alizeele au fost de secole utilizate
de către căpitanii de vase cu vele pentru a traversa oceanele lumii, și au permis
expansiunea imperiilor coloniale europene în Americi și stabilirea de rute comerciale
peste Atlantic și Pacific.
În meteorologie, alizeele sunt identificate drept factor de dirijare a furtunilor
tropicale care se formează deasupra Atlanticului, Pacificului și deasupra zonei sudice
a Oceanului Indian și care ajung pe uscat în America de Nord, Asia de Sud-Est și,
respectiv, în Madagascar și Africa Răsăriteană. Alizeele transportă și nisip saharian
către vest peste Atlantic în Marea Caraibelor, dar și în părți din sud-estul Americii de
Nord. Nori cumulus de mică profunzime se observă în regimul alizeelor, ele fiind
împiedicate din a căpăta înălțime de o inversiune a alizeelor, cauzată de curenții
descendenți de deasupra lor aflați în interiorul  by descending air aloft from within
the crestei subtropicale(e
Termenul de alizeu provine din limba franceză, unde a fost inventat din radicalul
latinesc alis, care, în secolul al XIII-lea, se referea la „caracterul neted, drept și delicat al
acestor vânturi care suflă cu regularitate, nici mult dar nici puțin, mai tare sau mai slab
după anotimp”.[2] Portughezii au recunoscut importanța lor în navigație și în nordul și în
sudul Atlanticului încă din secolul al XV-lea.[3] Ei au aflat că pentru a ajunge în Africa de
Sud, trebuie să meargă în largul oceanului, să se îndrepte spre Brazilia și, pe la
paralela de 30° latitudine sudică să se îndrepte din nou spre est, pentru că deplasarea
de-a lungul coastei africane ar însemna să navigheze contra vântului în emisfera
sudică. În Pacific, circulația vânturilor, inclusiv alizeele dinspre est și vânturile de vest
de la altitudini mai mari erau necunoscute europenilor până la călătoria lui Andres de
Urdaneta(en) din 1565.[4]
Căpitanul unui vas cu vele caută un curs de-a lungul vânturilor care se așteaptă să
bată în direcția călătoriei.[5] În epoca vaselor cu pânze(en), vânturile dominante din diferite
zone făceau ca unele locuri să fie mai ușor sau mai greu de atins, și deci aveau impact
puternic asupra direcțiilor de dezvoltare a imperiilor coloniale europene și, prin urmare,
asupra geopoliticii moderne. De exemplu, galioanele de Manila(en) nu puteau naviga
deloc contra vântului.[4]

Până în secolul al XVIII-lea, importanța alizeelor pentru traversarea Atlanticului de

către flota comercială engleză făcuse ca denumirea în limba engleză de trade winds să
înceapă să fie identificată de etimologi și de publicul general cu sensul
cuvântului trade de „comerț”.[6] Între 1847 și 1849, Matthew Fontaine Maury a strâns
informații suficiente pentru a dezvolta hărți ale vânturilor și curenților marini pentru
oceanele lumii.
Cauze
Ca parte a circulației în celulele Hadley(en), aerul de la suprafață se deplasează către Ecuator, în
timp ce aerul de deasupra circulă spre poli. O zonă depresionară(en) cu vânturi liniștite și puțin
variabile aflată în preajma Ecuatorului este denumită calmele ecuatoriale(en) frontul intertropical,
sau Zona Intertropicală de Convergență(en). Când se află într-o regiune musonică, această zonă
depresionară de convergență a vânturilor se numește zona depresionară musonică(en).[11] În preajma
paralelei de 30° în ambele emisfere, aerul începe să coboare spre suprafață pe centurile
subtropicale de presiune ridicată denumite crestele subtropicale(en). Aerul subsident este relativ
uscat deoarece, pe măsură ce coboară, temperatura crește, ridicând cu ea presiunea vaporilor
saturanți, și astfel, cum umiditatea absolută rămâne constantă, umiditatea relativă a masei de aer
scade. Acest aer cald și uscat este cunoscut ca o masă de aer superior și rezidă în mod normal
deasupra unei mase de aer tropical maritim (cald și umed). Creșterea temperaturii cu altitudinea
este cunoscută ca „inversiune de temperatură” (deoarece în mod normal temperatura scade cu
altitudinea). Când ea apare în contextul regimului alizeelor, ea este denumită „inversiunea alizeelor”.
Aerul de la suprafață care se deplasează dinspre aceste centuri anticiclonice către Ecuator este
deviat către vest în ambele emisfere de către efectul Coriolis.] Aceste vânturi bat predominant
dinspre nord-est în emisfera nordică și dinspre sud-est în emisfera sudică.] Întrucât vânturile sunt
denumite după direcția dinspre care bate vântul, cele din emisfera nordică sunt numite alizee de
nord-est, iar cele din emisfera sudică sunt numite alizee de sud-est. Alizeele din ambele emisfere se
întâlnesc în zona calmelor ecuatoriale. ]
Când se deplasează peste regiunile tropicale, masele de aer se încălzesc la latitudini mai mici din
cauza luminii solare mai directe. Cele care se dezvoltă deasupra uscatului (cele continentale) sunt
mai uscate și mai calde decât cele care se deplasează peste oceane (cele maritime), și se
deplasează spre nord la periferia vestică a crestei subtropicale. [16] Singura regiune a Pământului în
care lipsesc alizeele este nordul Oceanului Indian

Hartă 3D unde se observă celulele Hadley(en) în relație cu alizeele de la suprafață.

Efectele meteorologice

Norii care se formează deasupra regiunilor cu regim de alizeu sunt predominant cumulus și nu
se extind mai mult de 4 km în înălțime, fiind împiedicate să fie mai înalte de inversiunea termică a
alizeelor.[18] Alizeele provin mai mult din direcția polilor (dinspre nord-est în emisfera nordică și
dinspre sud-est în emisfera sudică) în anotimpul rece, și sunt mai puternice iarna decât vara. [19]De
exemplu, anotimpul vântos din Guyane, aflate la latitudini mici în America de Sud, are loc între
ianuarie și aprilie.[20] Când faza oscilației arctice(en) (OA) este caldă, alizeele sunt mai puternice în
interiorul tropicelor. Faza rece a OA conduce la alizee mai slabe. [21] Când alizeele sunt mai slabe,
cad ploi mai multe în zona tropicală, cum ar fi cea din America Centrală.[22]
În timpul verii din emisfera nordică (iulie), alizeele care bat spre vest la sud de creasta
subtropicală(en), care se deplasează spre nord, se extind spre nord-vest din Marea Caraibelor către
sud-estul Americii de Nord (Florida și coasta nord-americană a Golfului Mexic). Când praful
din Sahara care se deplasează în jurul periferiei sudice a crestei merge deasupra uscatului, ploile
sunt suprimate și cerul își schimbă culoarea din albastru intens către alb, ceea ce face ca apusurile
de soare să fie de un roșu mai intens. Prezența acestui praf saharian are efect asupra calității
aerului crescând cantitatea de particule din aer.[23] Deși sud-estul SUA este zona cu cel mai curat aer
din America de Nord, mare parte din praful saharian ce ajunge în SUA afectează peninsula Florida.
[24]
 Din 1970, perioadele de poluare cu praf saharian s-au înrăutățit din cauza secetelor din Africa.
Există o variație mare de la an la an în cantitatea de praf transportat în Caraibe și Florida de la an la
an.[25] Creșterile în cantitatea de praf sunt corelate cu o scădere a sănătății recifelor de corali în
Caraibe și în Florida, în principal începând cu anii 1970. [26]

Musonul (arabă ‫„موسم‬mausin” = „anotimp”, „sezon”) este

un vânt(tropical) permanent care suflă pe teritoriul Asiei de sud (India, partea vestică a
peninsulei Indochina, Bangladesh, Birmania, Indonezia) și în Oceanul Indian, ajungând
iarna până la coasta de nord a Australiei și coasta estică a Africii (Madagascar și
Mozambic). Acesta deviază spre vest Alizeele și conturbă calmul ecuatorial. Cea mai
tipică regiune musonică este Asia de S (India) și de SE (Indochina).

 Musonul de vară suflă dinspre Oceanul Indian, aducând pe teritoriul Asiei de sud
umezeală, cu ploi bogate, care asigură 2 - 3 recolte agricole pe an. În această
regiune geografică trăiesc 2/5 din populația globului. Dar în același timp Musonul de
vară poate crește în intensitate, transformându-se în cicloane ce produc
adevărate catastrofe naturale.
 Musonul de iarnă durează 6 luni, în cealaltă jumătate a anului (octombrie -
aprilie) schimbându-se raportul de presiune atmosferică. Acesta își schimbă direcția,
suflând dinspre uscat spre ocean, aduce secetă, influențează direcția Alizeelor
(Pasat) și calmul ecuatorialde pe teritoriul Africii de est (regiunea pădurilor
tropicale), unde spre deosebire de Asia, în urma traversării Oceanului Indian,
musonul devine un vânt umed ce aduce ploi .

Temperatură anormală a apei marine măsurată la suprafaţă în (ºC), observaţii

făcute în decembrie 1997 în timpul unui puternic El Niños (Sursă: NCEP, NOAA)
 -II.3.- CHICIURA , PLOAIE, INGHET
Chiciura sau promoroaca este o formă de precipitații produsă prin condensarea ceții pe fulgi
de zăpadă formând un bulgăre de chiciură sau acumulându-se pe ramurile copacilor, pe conductorii
liniilor electrice sau pe alte obiecte de pe sol. Ea constituie o masă cristalină albă, cu o structură
fină. Apare prin desublimarea vaporilor de apă sau prin înghețarea picăturilor suprarăcite.

Ploaie
Ploaia este o formă de precipitație atmosferică sub formă de picături de apă
provenite din condensarea vaporilor din atmosferă. Ploaia se formează când
diferite picături de apă din nori cad pe suprafața Pamântului în formă lichidă. Nu toată
ploaia ajunge în sol. Unele picături de apă se evaporă în timpul căderii și nu mai ajung
în pământ. Acest fenomen este mai ales întâlnit în zonele deșertice și numit virga.

Formarea ploii
 Ploaia este o parte importantă a circuitului apei în natură și are loc după ce apa care
s-a evaporat din râuri, lacuri, oceane, ș.a.m.d. se condensează ajungând picături de
apă și cade pe pământ, întorcându-se înapoi în pârâuri, râuri, lacuri. Procesul formării
ploii este numit și efectul Bergeron
Clasificarea ploilor
Pluviozitatea (din franceză: pluviosité) reprezintă media cantității de ploaie căzută pe un anumit
loc într-un interval de timp determinat.[1]
Popular, ploaia mai este denumită bură dacă picăturile sunt fine și multe și este descrisă ca
fiind torențială atunci când picăturile de apă sunt mari, multe și cad cu repeziciune.

Clasificarea în funcție de volumul precipitațiilor

Ploaie văzută de la distanță

Ploaia mai poate fi clasificată și după volumul precipitațiilor [2] astfel:

 Ploaie foarte fină, când rata precipitațiilor este sub 0,25 mm / oră
 Ploaie fină, când rata precipitațiilor este între 0,25 și 1 mm / oră
 Ploaie moderată, când rata precipitațiilor este între 1 și 4 mm / oră
 Ploaie deasă, când rata precipitațiilor este între 4 și 16 mm / oră
 Ploaie foarte deasă, când rata precipitațiilor este între 16 și 50 mm / oră
 Ploaie torențială, când rata precipitațiilor este mai mare de 50 mm / oră

Clasificarea în funcție de condițiile ce au produs ploaia În funcție de condițiile care au

produs ploaia, aceasta poate fi:

 ploaie orografică
 ploaie convectivă
 ploaie ciclonică
 ploaie artificială
Influența umană
Omul influențează permanent fenomenele meteorologice, inclusiv ploaia. Ploaia poate fi indusă
ca urmare a reacțiilor chimice produse de gazele din atmosferă și gazele poluante produse în timpul
activităților umane, uneori cu efecte dramatice. Pentru că activitatea poluantă este mult mai mare în
timpul sfârșitului de săptămână decât în timpul zilelor lucrătoare, în zona coastelor estice
ale Americii sunt cu 22% mai multe șanse de ploaie în timpul sâmbetei decât în timpul lunei.[3]
 Polei
Poleiul este o depunere de gheață, transparentă sau opacă, ce se formează în
urma înghețării picăturilor suprarăcite de ploaie sau burniță, care cad pe suprafețe cu
temperaturi cuprinse între 0,1 °C și -1,0 °C. Depunerile de polei sunt deosebit de
periculoase, provocând pagube economiei: livezilor și suprafețelor forestiere. De
asemenea, sub greutatea poleiului pot ceda cablurile telefonice, electrice etc.
Transportul rutier este și el perturbat, iar uneori întrerupt, din cauza stratului alunecos
de pe carosabil, trotuare etc.
 Îngheț

Înghețul, înghețarea, este un fenomen natural care se manifestă cu

o temperatură mai joasă de zero grade, fenomen de trecere a apei în stare de gheață.
Congelarea este procesul de înghețare a soluțiilor apoase și a soluțiilor albuminoase
dintr-un corp prin coborîrea artificială a temperaturii în vederea conservării mai
îndelungate a unor produse alimentare. Fenomenul de îngheț în zonele de climă
temperată, are loc de regulă în anotimurile reci de toamnă târzie și iarnă. Aici se poate
aminti și gerul, frigul mare, care apare în toiul iernii, manifestându-se cu temperaturi
foarte scăzute. În regiunile cu climă rece, ca cele din Siberia de nord, solul este înghețat
tot timpul anului (permafrost). Zonele cele mai reci ale globului sunt regiunile polare,
unde nici în lunile de vară, temperatura nu urcă peste 10 °C.
CAPITOLUL –III-

CAUZE,MOD DE PRODUCERE, MASURI DE PREVENIRE SI

În România, impactul schimbărilor climatice deja se face simțit, anul 2007 fiind cel mai cald
an din ultimele două decenii (cu o temperatură medie de 11,5 °C), în timp ce temperatura
medie cea mai scăzută (8,4 °C) a fost înregistrată în 1985. În 2005, România a fost afectată de
inundaţii istorice, care au provocat 76 de morţi şi daune importante ale proprietăţilor, iar anul
2007 a adus cea mai gravă secetă din ţară din ultimii 60 de ani. Efectele acestor fenomene
meteorologice extreme au afectat ţara prin pierderile economice semnificative suferite în
agricultură, gestionarea apei, furnizarea de energie și transporturi. În cazul unei încălziri globale
cu 4 °C, impacturile schimbărilor climatice vor duce cu siguranţă la înrăutăţirea situaţiei în
RomâniaCOMBATERE

În ultimii 100 de ani, România a resimțit o creștere a temperaturii, însoțită de o scădere a

precipitațiilor. România are o climă temperat-continentală de tranziție, iar temperatura medie
în regiunea Deltei Dunării, de exemplu, este de 10-12 °C. Temperatura medie anuală a aerului a
crescut cu 0,8 °C în perioada 1901-2012. În ceea ce privește precipitațiile, analiza datelor
înregistrate în același interval de timp a dezvăluit o scădere a cantității anuale de precipitații
(23,6 mm). de mai jos indică schimbările.

Schimbările medii multianuale (2011-2040 față de 1916-1990): temperatura aerului (în °C în stânga) și
precipitații (în % în
 Anticipăm că aceleași tendințe vor continua să se manifeste și se vor accelera în secolul XXI.
Pe termen lung, creșterea temperaturii medii pentru România este de așteptat să fie de circa 3°C-
4°C pentru lunile de vară în intervalul 2061-2090, comparativ cu intervalul 1961-1990. În ceea ce
privește precipitațiile, este de așteptat o reducere a cantității anuale de precipitații în lunile de
vară, mai pronunțată pentru scenariile cu emisii de carbon mai mari și mai puternică spre finele
secolului XXI. Sunt probabile fenomene de precipitații mai intense și localizate, deși
modelele ploilor ar putea deveni, de asemenea, mai haotice şi mai dificil de prognozat

Inundații

România este cunoscută drept una dintre țările cel mai expuse la inundații din Europa.
Țara a fost cel mai greu încercată din Europa în perioada 2002-2013, din punct de vedere al
numărului de decese provocate de inundații – 183 de victime. Inundațiile istorice au omorât
1.000 de persoane în 1926; 215 persoane în 1970; 60 de persoane în 1975; 108 persoane în
1991; și 33 de persoane în 1995.

Ploile torențiale din aprilie și mai 2005 au determinat cele mai puternice inundații din
România din ultimii 50 de ani, provocând pagube de cel puțin 1,66 de miliarde euro. Această
sumă reprezintă 2,1 % din PNB-ul României. Inundațiile au afectat și circa 656.392 ha de teren
agricol, 10.420 km de drumuri, 23,8 km de căi ferate, 9.113 poduri și picioare de pod și au
contaminat 90.394 de fântâni.

În 2006, inundațiile extreme care au avut loc în lunile aprilie-august s-au numărat printre
cele mai devastatoare dezastre naturale din istoria climatică recentă a României. Estimările
arată că, în intervalul aprilie-mai, au fost afectate 12 județe, cu daune economice totale de
peste 1 % din PNB-ul României Numărul de localități afectate a fost de 160; numărul estimat de
gospodării afectate a fost de 10.000. Circa 600 km de drumuri și 300 de poduri au fost
deteriorate, iar un total de 21.000 ha de teren agricol a fost afectat.

Cel mai recent, la finele lui iunie 2010, inundațiile au fost rezultatul unui fenomen
meteorologic extrem care a lovit România. Cel puțin 21 de persoane au murit, iar pierderile
economice au fost de aproximativ 0,6 % din PIB.
 Zonele cu risc de inundaţie din România, sursa: ANAR

Figura furnizează o privire de ansamblu asupra zonelor cu risc de inundaţie din România. În
general, pericolele legate de ape, precum inundațiile generate de precipitații prelungite și/sau
intense încep să aibă loc mai frecvent. Frecvența crescută a extremelor privind precipitațiile
este în acord cu schimbările anticipate induse de oameni climei. Inundațiile care s-au produs în
ultimul deceniu au avut intensități comparabile cu cele înregistrate în ultimele sute de ani și s-
au succedat la doar câțiva ani distanță. Mai mult, frecvența crescută a ploilor localizate de mare
intensitate a generat mai multe viituri rapide care au afectat localitățile și au cauzat daune
concentrate. Aceste procese localizate sunt dificil de anticipat și, de obicei, daunele provocate
de ele sunt înregistrate împreună cu cele ale inundațiilor mai extinse la nivel regional. Figura 2-3
indică distribuția spațială a pierderii medii anuale istorice, cauzate de inundațiile regionale și viiturile
rapide.

Seceta

Ca și în cazul inundațiilor, secetele din ultimul deceniu au avut intensități comparabile cu cele
înregistrate în ultimele sute de ani și s-au succedat la doar câțiva ani distanță. De exemplu, seceta din
2003, când debitul Dunării a fost atât de mic încât a atins un nou record, a fost urmată de inundații în
2005, în timpul cărora debitul record a fost înregistrat la cealaltă extremă, fiind foarte mare. Figura 2-4
prezintă o privire de ansamblu asupra secetelor istorice care au afectat debitele râurilor și asupra
fenomenelor de insuficienţă a resurselor de apă din Europa. După cum se poate vedea, România a fost
afectată de secete și de insuficienţa resurselor de apă în 2002, 2003, 2011 și 2012. Figura 2-5 arată că
este preconizată o scădere a debitelor minime ale râurilor, cu o perioadă de recurenţă de 20 de ani în
secolul XXI – se preconizează că secetele care afectează debitele râurilor vor deveni mai frecvente și vor
avea o intensitate sporită.

Pe lângă creșterea intensității și frecvenței secetelor care afectează debitele râurilor, se

anticipează, de asemenea, mari schimbări ale caracterului sezonier, România urmând să înregistreze
debite mai mici vara şi mai mari iarna. Ca urmare, se aşteaptă să se intensifice secetele şi stresul hidric,
în special pe timp de vară. Se prevede că inundaţiile vor avea loc mai frecvent în numeroase bazine
hidrografice, îndeosebi iarna şi primăvara, deşi estimările privind schimbările frecvenţei şi amplorii
inundaţiilor rămânincerte.

Delta Dunării va fi afectată semnificativ de creșterea temperaturii medii anuale și de frecvența

sporită a fenomenelor meteorologice extreme. Temperatura aerului va crește în medie cu 1,5 oC până în
2050, ceea ce va determina o evaporare mai ridicată, mai multe zile extrem de calde și o scădere
semnificativă a perioadelor cu strat de zăpadă. O parte din zona analizată, respectiv o porțiune din
Dobrogea, este considerată chiar a fi expusă amenințării deșertificării. Prognozele au arătat, de
asemenea, că modificările temperaturii și precipitațiilor medii sunt însoțite de schimbări în statisticile
privind fenomenele extreme, incluzând frecvența crescută a secetelor, viiturilor rapide, furtunilor cu
ploi, grindinei, etc.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)

ANM este responsabilă cu monitorizarea parametrilor meteorologici, precum temperatura aerului și

presiunea atmosferică, precipitații, umiditate, viteza și direcția vântului. ANM colaborează
îndeaproape cu institute meteorologice internaționale și cu platforme de partajare a datelor. GR se
bazează într-o mare măsură pe prognozele realizate de ANM. Avertizările guvernamentale – cod
galben, portocaliu sau roșu – pentru temperaturi, precipitații sau vânturi extreme se bazează pe
prognozele ANM.

ANM este autoritatea națională în domeniul meteorologiei din România, desfășurând o activitate
continuă din 1884. ANM asigură servicii meteorologice operaționale, precum și activități
administrative curente, studii și cercetări din sfera sa de competență. Pentru a asigura calitatea
datelor produse și respectarea convențiilor internaționale, ANM realizează următoarele activități
sistematice:

 elaborarea de metode de colectare și procesare a datelor și realizarea de produse

meteorologice și software, în conformitate cu cerințele și solicitările naționale și ale UE;

 executarea de analize metodologice, prognoze și avertizări;

 participarea la activități adiacente, vizând prevenirea pericolelor meteorologice;

 dezvoltarea, actualizarea sistematică și administrarea bazei de date meteorologice naționale;

 organizarea și coordonarea consolidării capacității naționale și instruirilor în domeniile

meteorologiei, climatologiei, agro-meteorologiei și fizicii atmosferice;

 participarea la programe și activități meteorologice internaționale; și

reprezentarea României în cadrul Organizaţiei Mondiale a Meteorologiei (OMM), a Organizaţiei

Europene de Exploatare a Sateliților Meteorologici (EUMETSAT), a Centrului European pentru
 Prognozarea Vremii pe Termen Mediu (ECMRF) și a Programului operaţional pentru schimbul
de informaţii furnizate de radarele meteorologice (EUMETNET).

Principala răspundere a ANM este protejarea vieții și a proprietății prin furnizarea de prognoze și
avertizări meteo, prognoze privind dispersia poluanților atmosferici în timpul fenomenelor
meteorologice periculoase și în situații de poluare accidentală, precum și prognoze agro-meteorologice
pentru utilizatori de profil.

Sistemul de monitorizare meteorologică

Reţeaua națională de observare și măsurare meteorologică constă din:

 159 de stații meteo de suprafață

 2 stații aero-logice incluzând

o 8 sisteme radar Doppler

 55 de stații cu program agro-meteorologic

 8 sisteme de detecție a descărcărilor electrice atmosferice

 8 stații meteo cu programe privind radiațiile solare

 70 de dispozitive de măsurare a precipitațiilor

 1 sistem de recepție a datelor de la sateliți

Figurile de mai jos prezintă hărțile pentru Rețeaua națională de stații meteorologice, Rețeaua națională
de radare meteorologice și, respectiv, Rețeaua națională de detecție a descărcărilor electrice
atmosferice.

Activitățile de cercetare meteorologică se axează pe cinci domenii care sunt considerate de interes
național și sunt, de asemenea, aliniate la nevoile mai generale ale Comunității Europene:

1. modelarea atmosferică folosind modelul ALADIN, modelele HRM și LM, precum și modelele
MM5, RegCM3, ECMWF MOS și COSMO;

2. fizica atmosferică și poluarea aerului, incluzând radiometria, electricitatea atmosferică, poluarea

aerului și cantitatea totală de ozon;

3. variabilitatea climei și schimbări climatice, folosind adCM3, RegCM3;

 4. cercetare agro-meteorologică aplicată, incluzând CROPWAT, CERES-Wheat, CERES-Maize, DSSAT
v:3,5;
5. studii bazate pe informaţii furnizate de sateliți, teledetecție și tehnici GIS.

Rețeaua națională de radare meteorologice, sursa: ANM

Din cele 159 stații meteo aparținând Administraţiei Naționale de Meteorologie, 114 sunt automate.
Celelalte 45 de stații sunt manuale, ceea ce înseamnă că măsurările și observațiile în aceste stații sunt
realizate manual, de către personal de specialitate. Existența celor două sisteme de măsurare cu clase de
precizie și durabilitate diferite creează dificultăți din punct de vedere al colectării și stocării de date,
precum și al managementului calității datelor. Sistemul de monitorizare ar fi extrem de avantajat de
trecerea de la stațiile meteo manuale la stații meteo automatizate.

Măsurări și observaţii meteo prin radar:

Chiar dacă rețeaua română de radare este una dintre cele mai moderne din Europa de Sud-Est, poate
totuși fi considerată depășită prin comparație cu tehnologia de ultimă oră. Cele mai vechi unități radar
Doppler din România funcționează de peste 10 ani, iar cele mai noi sunt în funcțiune de peste 7 ani. Cu
excepția unei unități radar în bandă C, celelalte 7 radare sunt dotate cu receptori analogici, care sunt
mai instabili decât cei digitali – necesitând reglaj, ajustare și calibrare permanente – și au o singură
polarizare (orizontală).

Tipuri de sisteme: Rețeaua de radare este alcătuită din două clase de radare – în bandă C și în bandă S –
și include sisteme furnizate de trei producători diferiți – companiile EEC, Gematronik și Metstar –, care
transferă datele lor radar către serverele de date în formate diferite. Integrarea acestor formate de date
diferite ulterior în Harta Radar Națională este complicată și creează probleme de exactitate. Dacă un
singur computer din lanț se blochează, informaţiile radar devin indisponibile, ceea ce poate afecta serios
capacitatea de a emite avertizări timpurii bazate pe informaţii radar.
Acoperire: Dată fiind variația elevației terenului din România, există, în pofida prezenței a 8 radare în
rețea, zone care sunt monitorizate prin radar insuficient, inclusiv: nordul Moldovei– Bucovina și zona
Carpaților de Curbură. Există o a noua unitate radar în zona Maramureș (Baia Mare), dar acest radar nu
aparține rețelei naționale de radare, iar informaţiile sale nu sunt integrate în Harta Radar Națională. Prin
urmare, zona Maramureș și zonele învecinate de peste hotare (Ucraina) sunt insuficient monitorizate.

BIBLIOGRAFIE

Alfred Lothar Wegener- un meteorolog german, care s-a ocupat și de Cercetarea

polilor și Științele Pământului. Cea mai importantă contribuție științifică a sa este teoria
mișcării plăcilor tectonice, recunoscută postum.

NATIONAL GEOGRAPHIC – Schimbariile climatice , fenomene extreme – Ed.Septembrie-2016

A.N.M Romania –Informari asupra fenomenelor climatice extreme – Octombrie 2016

NATIONAL GEOGRAPHIC – Tornadele ,fenomene extreme Ed.Iulie -2016