Istoricul cercetarilor biocliamtice

La jumatatea cuaternalului, respectiv la inceputul heolocenului, s-a manifestat o incalzire

cliamtica ce a avut ca effect retragerea ghetarilor continentali. Dupa retragerea ultimei glaciatii in
anul 25 000 i.Hr. incepe si raspandirea geografica a raselor umane actuale, popularea
continentelor si a sectoarelor insulare.
In perioada paleolitica omul nu cunostea tehnici agricole, nu avea unelte si era dependent
de toate fluctuatiile climatice. Astfel nu era protejat contra asprimii vremii ducand la o
mortalitate foarte ridicata, iar sperata de viata era foarte mica.
Neoliticul se caracterizeaza odata cu disparitia duprafetei de gheata si incalzirea Terrei,
prin cultivarea plantelor, cresterea animalelor si folosirea metatelor . In aceasta perioada omul a
invatat sa faca provizii, a trecut astfel usor peste perioadele dificile precum perioadele secetoate,
peroadele calde sau perioadele reci.
Inceputul bioclimatologiei dateaza din periada antica atunci cand s-au facut primele studii
meteorologice de carte Aristotel in primul tratat de meteorologie.
Herodot mentioneaza in unele tratate faptul ca bolile sunt datorate schimbarii timpului,
respectiv schimabrile climatice. El atribuie soarelui calitati in intarirea oaselor si a sistemului
imunitar, in amelioararea starilor de sanatate cunoscand faptul ca popoarele din preajma Marii
Meditarane (egipteni, greci, roamni etc.) aplicau baia de soare pentru ingrijirea ranilor.
Celebrul medic al antichitatii, Hippocrate, este un observator al relatiei dintre pacient, boala
si vreme. Studiile sale cuprind numeroase observatii de geografie medicala care in conditiile
geografice ale Greciei raman si in prezent deosebit de interesante daca sunt corelate cu
activitatile ciclonale si anticiclonale. De exemplu, in ceea ce priveste schimbarea atmosferei
zilnice, cele de origine Nordica fac trupul mai indesat, mai putrnic, mai plin de energie, in timp
ce schimbarile sudice creeaza stari inverse.
Aristotel preocupat de suprematia coruprilor ceresti asupra fiintelor vii stabileste o relatie
intre macrocosmos si microcosmos, intre fazele lunii si evolutia unor elemente meteorlologice
(umezeala aerului) date ce sunt pastrate in traditia unor lucrari meteorologice.
In China Antica se dezvolta o filozofie medicala bazata pe cele 5 elemente, 5 organisme
fundamentale si 2 principii fundamentale yin si yang.
In cele mai multe tratate de geografie medicala se mentioneaza cateva legaturi interesante
intre clima si organe. De exemplu inima e slabita de caldura, plamanul de frig, ficatul de vant,
splina de umezeala, rinichii de uscaciunea aerului. Vantul de vest face rau la inima, piept,
coaste, iar vantul de nord este nefavorabil pentru rinichi si solduri.
In Europa in “anii intunecati ai Europei” pana in anul 1000 d. Hr. domina cultura
popoarelor scandinave din nord.
Perioada 1000 -1850 este una mai rece si furtunoasa decat in anii intunecati.
In epoca 1550 – 1850, numita si epoca micii glaciatiuni, se observa o crestere a
nebulozitatii si o diminuare drastica a temperaturii. Cresterea numarului de furtuni si diminuarea
radiatiei solare au provocat o frecventa mare a rahitismului si modificari ale metabolismului
uman ce au avut ca efect diminuarea staturii. In aceeasi perioada, in Orient se cunosc si unele
notiuni elementare de climatoterapie. Cercetatorul Avicenna recomanda trimiterea tuberculosilor
la munte in Creta si totodata apreciaza caldura Egiptului si Etiopiei pentru aceasta boala.
In Evul Mediu relatia dintre astrologie si medicina ramane foarte stransa, vremea fiind
principalul element de legatura.
Cimatologia medicala si astrologia decad in secolul XVII. Cuvantul cliamt dispare din
vocavular sau este mentionat doar in sensul de regat sau tara. Tot atunci se studiaza elementele
si relatiile cosmice si cliamtice in legatura cu viata. Cele mai mutle tratate sunt de
bioclimatologie umana, de exemplu “ Jurnalul international de bioclimatologie”.
In Romania observatiile asupra relatiei dintre mediul inconjurator si om s-au transmis
oral din generatie in generatie. Taranul de la munte stie ca vremea se schimba radical atunci cand
un varf are o “caciula” de nori, stie cand un vant aduce frig sau caldura, uscaciune sau umezeala,
denumeste valurile de frig “zapada mieilor” etc. De exemplu, taranii din Tara Fagarasului
asociaza vantul sudic cu un vant cald care determina topirea brusca a zapezii primavera si in
numesc “mancatorul de zapada”.
Observatiile asupra climei au inceput sa fie consemnate in cronici moldovene si muntene si
mai devreme in cronicile Brasovului incepand din secolul XV – XVI pana in secolul XVII.
Analizele chimice efectuata pentru diferite ape minerale din tara incep in secolul XIX si
participarile la expozitiile international au deschis calea cercetarilor balneoclimatice.
Tarziu isi face aparitia cercetarea bilcolmatica in Roamnia.
Dupa Congresul International de Hidrologie din 1896 din Franta, St. Hepites preia
orientarea de cercetare bioclimatica scrisa. In 1897 lucrarile statiunilor banleare la noi sunt
aproape lipsite de cercetare.
In 1923 apare legea de organizare balneaza. In 1949 se infiinteaza Institulul de
Balneologie si Fizioterapie cu compartimente de biclomatologie.
Sub conducerea profesorului M. Sturza apare cercetarea bioclimatica romana axata pe
asptecte climatoterapeutice si meteoropatologice.
Numeroase aspect de bioclimatologie, climatologie, meteoropatologie sunt prezentate
detaliat in reviste precum studii de cercetari baneare, culegere de lucrari ale Institului de
meteorologie si hidrologie.
In a 2-a jumatate a secolului XX au aparut teze de doctorat in domeniul
meteoropatologiei, lucrari asupra poluarii aerului, lucrari de biocliamtologie medicala referitoare
la cura balneoclimatica, numeroase articole stiintifice referitoare la ionizarea aerului, dar si multe
articole de bioclimatologie umana.
In perioada contemporana studii bioclimatice au fost elaborate de catre Valeria Purcărea-
Ciulac si Nicoleta Ionac care au publicat primele atlase de bioclimatologie din Romania in 2007.