UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA

FACULTATEA DE STIINTE ALE NATURII SI STIINTE AGRICOLE

SPECIALIZARE: GEOGRAFIE

DOSAR DE LUCRARI PRACTICE

METEOROLOGIE. CLIMATOLOGIE

PROFESOR:Conf.dr. Lungu M. STUDENTE:Filip Iuliana

Vedea Stefana
ANUL I
GRUPA I
 CUPRINS

CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE

1.1 ASPECTE GENERALE
1.2 ISTORICUL CERCETARILOR CLIMATICE IN DOMENIU
1.3 STRUCTURA PROIECTULUI
1.4 SCOPUL PROIECTULUI
1.5 MATERIALE SI METODE FOLOSITE
CAPITOLUL II. CARACTERIZARE CLIMATICA GENERALA
CAPITOLUL III ANALIZA PARTICULARITATILOR CLIMATICE
CAPITOLUL IV. CONCLUZII
CAPITOLUL V. BIBLIOGRAFII
CAPITOLUL VI. ANEXE
 CLIMA TEMPERAT OCEANICA

CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE

1.1 ASPECTE GENERALE
Clima constituie dinamica tuturor fenomenelor meteorologice din atmosfera dintr-un
anumit loc sau regiune de pe glob, intr-un interval de timp foarte mare. Spre deosebire de
vreme care face referire la fenomenele meteorogice dintr-o perioada de timp mult mai
scurta, de la cateva ore si pana la o perioada de maxim 3 zile; clima se refera la o perioada de
timp mult mai indelungata, valoriile medii inregistrandu-se pe o perioada de aproximativ 30
ani. Asadar clima este regimul multianual al vremii, care ia nastere in urma interactiunii dintre
factorii radiativi, factorii dinamici si complexul conditiilor fizico- geografice, sub influenta tot
mai accentuata a activitatii societatii omenesti.
Importanta climei ca factor geografic este atat de pronuntata si afecteaza atat de multe
aspecte ale vietii omului incat cu greu am putea s-o subevaluam.
Clima determina in mare masura tipul de sol si vegetatia naturala a unei regiuni,
influentand implicit utilizarea terenurilor pentru agricultura, sivicultura sau pasunat. Relieful,
in general, si gradul de inclinare a pantei in special, carora li se alatura conditiile de clima,
constituie factori naturali ce pot favoriza sau nu fertilitatea unui anumit teren.
Clima are si o deosebita influenta fiziologica. Se considera ca vremea rece, mai ales cea
caracterizata printr-o alternanta de perioade reci si perioade blande cu grade variabile de
nebulozitate, precipitatii si vanturi, este un stimulent pentru activitatea fizica si intelectuala a
omului.
In regiunile situate la latitudini medii temperaturile scazute (sub punctul de inghet) reduc
activitatea multor agenti patogeni, in timp ce in regiunile calde si umede de la tropice si
Ecuator microorganismele parazitare, impreuna cu numeroasele lor gazde animale gasesc
conditii prielenice de dezvoltare. Malaria si frigurile galbene transmise prin tantari, ca si boala
somnului, transmisa de musca tete, constituie cateva exemple in acest sens. In zonele foarte
calde si umede, mai multe specii de ciuperci accelereaza coroziunea si degradarea
imbracamintei, a mobilierului si a masinilor.
Factorii de baza care actioneaza fara intrerupere pentru a crea clima sunt:
Radiatia solara, diferita dupa inclinarea razelor si care conditioneaza temperatura
maselor de aer si capacitatea lor pentru vaporii de apa;
Felul suprafetei globului pamantesc (uscat sau apa), care mareste contrastele de
temperatura;
 Circulatia generala a maselor de aer
Primii doi factori creaza mari diferente de temperatura intre regiunile ecuatoriale si cele
polare, intre continente si oceane. Aceste diferentieri termice duc la diferentieri de presiune,
care pun aerul in miscare, dand nastere vanturilor si curentilor ascendenti si descendenti.
Cel de-al treilea factor, rezultat din diferentierile de temperatura create de primii doi, care
se opune acestora, indulcind in parte conditiile climatice atat in regiunile polare, cat si in cele
tropicale. In acelasi timp, el conditioneaza circuitul apei in troposfera si repartitia zonelor de
ploaie pe glob, deci factorul de umezeala al climei.
Clima repezinta o notiune complexa si abstracta care nu are o existenta concreta la un
moment dat, nu constituie ceva ce poate fi evaluat cu precizie. Atunci cand ne formam o
imagine despre clima unei anumite regiuni nu putem tine seama de efectul tuturor
schimbarilor meteorologice si suntem nevoiti sa simplificam si sa generalizam. Greutatea
sporeste atunci cand incercam sa descriem clima unei regiuni intinse, deoarece clima se
schimba cu asezarea pe glob si nu este exact aceeasi nici macar in toate punctele unei zone
mici.
Partile care prezinta repartitia zonelor de clima sunt adesea inselatoare in sensul ca o linie
subtire continua, desparte doua zone a caror hasurare sau culoare este uniforma pana la linia
de contact. De fapt, majoritatea acestor limite au un caracter de tranzitie, astfel incat ar fi mai
potrivita o intrepatrundere a configuratiilor si culorilor. O a doua inexactitate a celor mai
multe harti si clasificari climatice o constituie limitarea zonelor de clima la suprafetele
terestre. Si oceanele, desi prezinta contraste climatice mai mici trebuie sa fie incluse in
schema generala.
Luand ca baza de clasificare elementele meteorologice- temperatura, presiunea, vanturile,
unitatea atmosferica si precipitatiile- se pot elabora cateva sisteme foarte utile. Alte sisteme de
clasificare folosesc raspandirea solurilor si a vegetatiei naturale.

1.2 ISTORICUL CERCETARILOR IN DOMENIU

 Notiunea provine din limba elina, clima, insemnand inclinare, inca din vremea
antichitatii fiind cunoscut faptul ca zonele climatice ale pamantului sunt determinate de
unghiul de incidenta al razelor solare cu suprafata Terrei.
Primele descrieri climatice care se pastreaza, dateaza din China, din timpul dinastiei
Chou(sec. XI i.H.).O legatura intre atmosfera, radiatie solara, suprafata terestra, prezenta
suprafetelor acvatice si a apei din atmosfera, a putut fi stabilita inca din sec.V i. H., cand
grecul Empedocle a afirmat ca aerul, focul,pamantul si apa sunt elemente care pot genera cele
4 calitati de baza: cald, rece, umed si uscat.In sec. XII , la Palermo, geograful arab Idrisi, in
cartea Recreatii geografice, a prezentat un mapamond, in forma de disc, cu 7 zone
climatice, asemanatoare celor actuale,in fiecare zona climatica deosebindu-se cate 10
subzone, fiind vorba deci de o cartare climatica amanuntita a lumii cunoscuta la aceea vreme.
In opera lui Herodot, parintele istoriei, dar si precursor al multor stiinte, se gasesc
descrieri climatice, intre care unele se refera la clima Scitiei, tinut de care apartinea si
Dobrogea.Tot la clima Dobrogei se refera si poetul latin Ovidiu, care a trait aici, in exil, intre
anii 9-17 d.H. In Tristele, el descrie asprimea iernilor dobrogene si inghetul Marii Negre.
Desi partea de climatologie a lucrarii Descriptio Moldavie, scris de Dimitrie Cantemir, in
anul 1716, nu este extinsa, ea contine observatii corecte privind deosebirile dintre clima
montana si cea de campie. In capitolul de clima al lucrarii Monografia geografica a
R.P.Romana(1960), St. M. Stoenescu efectueazas o sinteza cuprinzatoare asupra climei
Romaniei. In anul 1962, Institutul Meteorologic editeaza Clima Romaniei vol.I (1962),
vol.II (1961), iar in anul 1966, Atlasul Climatologic al R.S. Romania, principalele lucrari de
extensie asupra climei Romaniei. Contributii de valoare la cunoasterea climei Romaniei au
fost aduse si prin lucrarile Atlas- R.S. Romania (1972- 1979) si capitolul referitor la clima
din Geografia Romaniei, vol. I (1983).
Asa cum s-a aratat, multitudinea combinatiilor dintre factorii climatogeni are drept
consecinta un numar corespunzator de tipuri climatice. Pimele clasificari bazate pe date
climatice procenite din observatii instrumentale sistematice au fost realizate de climatologii
germani A. Supan (1884) si W. Koppen (1900).
Folosind drept criteriu de baza temperatura, A. Supan a impartit suprafata terestra in 7
zone climatice si anume: o zona calda, 2 zone temperate, 2 zone reci si 2 zone glaciale.
W. Koppen a realizat o clasificare climatica superioara, pornind de la criterii mai
complexe, cum sunt: regimul termic, durata perioadelor calde, moderate si reci, efectul
temperaturii asupra lumii organice etc. Din 1900 pana in 1936 autorul a imbunatatit-o
neincetat dandu-i forma finala utilizata si astazi. (Fig. 1)
 In 1910 geograful german A. Penck a publicat o clasificare climatica avand la baza
criteriul pluviometric, completat cu cel hidrologic, iar in 1911, un alt geograf german, A.
Hettner, a facut cunoscuta clasificarea sa, bazata pe particularitatile circulatiei atmosferice.
Criteriul biogeografic a fost aplicat inca din etapa de inceput a clasificarilor climatice
(deceniul 7 al sec. XIX) cand datele climatologice erau inca insuficiente, dar repartitia pe
suprafata terestra a principalelor asociatii vegetale era deja cunoscuta. Germanul A.
Griesebach (1872) si elvetianul A. de Candolle (1874) sunt primii care semnaleaza si stabilesc
legatura cauzala dintre vegetatie si clima. Schema lui A. de Candolle, care include 5 categorii
de plante, stabilite dupa conditiile climatice in care traiesc nu este o clasificare climatica
propriu- zisa. Ea a avut insa o valoare principala incontestabila, conceptia sa de baza fiind
preluata si dezvolatata ulterior de catre W. Koppen.
Primele clasificari climatice au fost descriptive, nu stabileau legaturile sau trasaturile
comune existente intre diferitele provincii climatice, porneau de la criterii unice, uneori
arbitrare si, in toate cazurile, vadeau lipsa notiunii tipului de climat.
Clasificarea lui W. Koppen, din 1918, inlocuieste principiul descriptiv si metoda
provinciilor climatice cu principiul analogiilor si notiunea tipurilor de climat. Ea porneste de
la criteriul termopluviometric, dar tine seama si de valorile altor elemente climatice. Ba mai
mult, la delimitarea diferitelor unitati climatice utilizeza criterii biogeografice.
Aproape in acelasi timp cu W. Koppen si pornind de la criterii asemanatoare geograful
francez Emm. de Martonne a eleborat o clasificare climatica (1913) in care tipurile
fundamentale de climat sunt indicate prin denumirile regiunilor geografice unde acestea sunt
mai bine exprimate.
Deoarece clasificarile lui W. Koppen, Emm. de Martonne s.a., nu reflecta suficient
suficient bilantul caloric si al umiditatii, atat de importante pentru viata de pe Pamant, au fost
realizate noi clasificari climatice bazate pe calculul gradului de umezire. Printre acestea se
numara si cele efectuate de climatologul american C. W. Thornthwaite (1931) si climatologul
sovietic N. N. Ivanov (1948). La randul sau climatologul sovietic M. I. Budko (1948)
incearca sa clasifice climatele folosind dublul criteriu al bilantului caloric si hidrologic.
O clasificare genetica deosebit de cuprinzatoare a fost elaborata in perioada 1936-
1949 si imbunatatita ulterior de catre climatologul sovietic B. P. Alisov (Fig.2). Criteriul de
baza al acestei clasificari il constituie tipurile geografice de mase de aer si schimburile de
caldura si umezeala pe care circulatia lor le determina pe suprafata terestra. Acelasi criteriu
este urilizat si de climatogul britanic W. G. Kendrew (1961), care a descris clima
continentelor in functie de masele de aer ce domina sezonier diferitele zone ale planetei.
 1.3 STRUCTURA PROIECTULUI
Proiectul intitulat Clima temperat oceanica descrie aspecte generale ale acestui tip
de climat, precum si particularitatile specifice. Acesta contine o prezentare introductiva in
studiul climatologiei, prin definirea temenului de clima, in primul rand si mai apoi a
climatului temperat oceanic.
Clima reprezinta dinamica tuturor fenomenelor meteorologice din atmosfera, dintr-un
anumit loc sau regiune de pe glob, intr-un interval de timp foarte mare. Aceasta este
influentata de o serie de factori, ca de exemplu:
Radiatia solara
Asezarea regiunii:
Latitudinea
Altitudinea
Raport mare- uscat
Existenta curentilor marini
Existenta curentilor de aer
Zonele de clima ale Pamantului se impart in 3 mari categorii, care la randul lor se impart
in alte categorii mai mici:
1. Zona calda
Climatul ecuatorial
Climatul subecuatorial
Climatul tropical uscat
Climatul tropical umed
2. Zona temperata
Climatul subtropical
Climatul temperat oceanic
Climatul temperat continental
Clima rece temperata
3. Zona rece
Climatul subarctic
Climatul polar
Climatul temperat oceanic este prezent in emisfera nordica, pe oceanele Atlantic si
Pacific, in general intre 40- 600 latitudine, in bazinele vestice ale acestor oceane, mai ales in
Atlantic, zona temperat oceanica fiind deplasata spre nord, datorita curentilor oceanici calzi
prezenti in bazinele oceanice vestice. In emisfera sudica, zona climatului temperat oceanic
este conforma latitudinii, intr-o banda continua, intre circa 42- 580 latitudine.
Acest tip de climat are drept caracteristici urmatoarele:
Veri mai racoroase, cu temperaturi sub 220 C in luna iulie
Iernile sunt mai blande
 Temperaturile medii anuale sunt intre 10-150 C
Precipitatiile sunt abundente, sau relativ abundente tot anul: aproximativ 750-
1000 mm/ an
Bat Vanturile de Vest si alizeeele

1.4 SCOPUL PROIECTULUI

Proiectul cu tema Clima temperat oceanica este alcatuit din sase capitole.
Primul capitol- Aspecte Introductive- este alcatuit la randul sau din cinci subcapitole:
1. Aspecte generale (unde s-a explicat ceea ce reprezinta clima si s-au notat cateva
caracteristici generale si esentiale ale acesteia)
2. Istoricul cercetarilor in domeniu (In cadrul acestui subcapitol s-a notat originea
cuvantului clima si oamenii de stiinta care au introdus si dezvoltat acest termen,
precum si lucrarile de specialitate care tin de acest domeniu)
3. Structura proiectului (cuprinde descrierea pe scurt a proiectului si evidentierea celor
mai importante idei)
4. Scopul proiecului (prezinta descrierea capitolelor si subcapitolelor precum si
justificarea motivului in alegerea temei acestui proiect)
5. Materiale si metode folosite (ce cuprinde materialele didactice utilizate in elaborarea
proiectului)
Cel de-al doilea capitol, intitulat Caracterizarea climatica generala prezinta o
viziune de ansamblu a elementelor generale care definesc acest domeniu.
Al treilea capitol- Analiza particularitatilor climatice- cuprinde caracteristicile
specifice climatului temerat oceanic
Al patrulea capitolul cuprinde concluziile trase in urma redactarii proiectului.
Al cincilea capitol cuprinde bibliografiile materialelor utilizate pentru intocmirea
proiectului.
Ultimul capitol prezinta cateva anexe, reprezentand imagini, harti si grafice
corespunzatoarea temei alese.
Motivul pentru care am optat pentru acest subiect este imbogatirea cunostintelor in
acest domeniu. De asemenea trebuie mentionata si afinitatea pe care o simtim pentru acest
subiect.
Scopul proiectului este de a informa si de a pune la punct cele mai importante aspecte
ale temei Clima, prin explicarea succinta a principalelor caractersitici si a importantei
acesteia, ea jucand un rol esential in tot ceea ce inseamna mediul inconjurator (vegetatie,
fauna si activitatile omului).
1.5 MATERIALE SI METODE FOLOSITE
In vederea realizarii acestui proiect am utilizat si consultat o serie de surse
bibliografice, de la site-uri web pana la diverse carti de specialitate, folosind metoda
documentarii si studierii. Dintre acestea putem aminti:
- Apostol L. (2000), Meteorologie si Climatologie- Curs, Editura Universitara Suceava,
133 pag..
- Ciulache S. (1985), Climatele Pamantului, Edituara Stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti, 131 pag.
- Donciu C. (1965), Clima de la Ecuator la poli, Editura Stiintifica, Bucuresti, 61 pag.
- Marin I. (2001), Medii si Regiuni Geografice pe Glob, Editura Universitatii din
Bucuresti, 207 pag.
- Strahler A.N. (1973),Geografia fizica, Editura Stiitifica, Bucuresti, 597 pag.
- www.wikipedia.ro
- www.google-image.ro

CAPITOLUL II. CARACTERIZARE CLIMATICA GENERALA

Zonele de clima ale Pamantului se impart in 3 mari categorii, care la randul lor se impart
in alte categorii mai mici:
1. Zona calda
Climatul ecuatorial
Climatul subecuatorial
Climatul tropical uscat
Climatul tropical umed
2. Zona temperata
Climatul subtropical
Climatul temperat oceanic
Climatul temperat continental
Clima rece temperata
3. Zona rece
 Climatul subarctic
Climatul polar
In interiorul fiecarei zone principale de clima se disting caractere impuse de distributia
apei si a uscatului: clima oceanica si clima continentala (de exemplu: clima temperat
continentala si clima temperat oceanica etc.), iar pe uscat, in apropierea marilor, clima de
litoral.
Clima de litoral reprezinta trecerea de la climatul continental la cel maritim.
Zona temperata este exttinsa in latitudine intre 40 0-600. Are o desfasurare
preponderenta in emisfera nordica. Astfel, la 450 latitudine nordica, in America de Nord,
aceasta zona acopera o suprafata cu lungimea de 4400 km pe directia est-vest, iar in Eurasia-
10700 km.Emisfera australa este dominant oceanica, intre 50 0-600 latitudine sudica,oceanul
acopera 99,1 % din spatiu.Aceasta repartitie diferentiata a apei si a uscatului determina
formarea in cadrul mediului temperat a mai multor tipuri de climate si zone biogeografice.
Complexitatea si diferentierea acestui mediu sunt cauzate si de prezenta unitatilor mari de
relief: campii imense, podisuri joase si inalte si lanturi muntoase.
In mediul temperat este dominanta circulatia vestica a maselor de aer, dar prezenta
uscatului si a oceanelor, intinderile mari continentale si masivele muntoase influenteaza
aceasta circulatie pe parcursul celor 4 anotimpuri. La randul lor, conditiile climatice
diferentiate conduc la formarea mediului temperat-oceanic si a mediului temperat-continental,
fiecare dintre ele avand specificul sau in ceea ce priveste formatiunile vegetale, tipurile de
soluri, modul de curgere a apei raurilor si procesele exogene.Variatia temperaturii aerului,
distributia precipitatiilor sunt determinate de dinamica accentuata a maselor de aer.
Predomina vanturile de vest calde si umede si vanturile de nord-est reci si uscate.
Cantitatea anuala de precipitatii atige 1000-1500 mm in vecinatatea tarmurilor oceanice si
350-450 mm in spatiile intracontinentale.
In timpul verii sunt caracteristice vanturi locale ce se schimba de la zi la noapte, ziua
sufland vanturi de la mare spre tarm (briza de zi), iar noaptea- vanturi de la uscat spre mare
(briza de noapte). Vara, cerul este mai mult senin, dand posibilitatea unor bai de soare,
asociate cu baile de mare, iar aerul este sanatos si incarcat cu aerosoli marini, adusi de briza
de zi.
Iarna devine mai lunga si mai rece pe masura ce se apropie de cercurile polare.
Vanturile predominante (zonale) fac parte din circulatia generala a atmosferei (Vanturi de
Vest si de Sud-Vest in emisfera nordica a globului si Vanturi de Vest si Nord-Vest in emisfera
sudica); la trecerea depresiunilor, vanturile zonale sunt intrerupte de vanturile caracteristice
din diversele sectoare ale acestor depresiuni.
Mediile temperate sunt caracterizate printr-un grad mare de concentrare a asezarilor
umane. Aceasta zona dispune de insemnate resurse minerale exploatate pe parcursul mai
multor secole.
Mediul temperat-ocenic
Se intinde in regiunile vestice invecinate cu pornirile oceanice ocupand spatii mai mari in
Europa de Vest si mai restanse pe tarmurile vestice ale Americii, unde lanturile de
munti(Cordilieri, Anzi) constituie bariere in calea maselor de aer care vin dinspre Oceanul
Pacific.
Clima este dependenta de circulatia maselor de aer oceanic, mase cu umiditate. Clima
temperat-ocenica se caracterizeaza prin veri racoroase si ierni blande. Ca urmare nu se
manifesta nici calduri excesive, dar nici ingheturi puternice; amplitudinile termice anuale
fiind moderate, nebulozitatea accentuata, iar vanturile, legate de o intensa activitate ciclonica,
au viteze mari.
Precipitatiile sunt bogate (1500- 3000 mm) si repartizate in toate anotimpurile, valorile
mai mari sunt pe versantii vestici ai masivelor montane si scad spre interiorul continentului;
roua, burnita, ceata reprezentand fenomene meteorologice distincte.
Cantitatea anuala de precipitatii(de aprox. 800-1000 mm) favorizeaza crestera padurilor de
foioase, alcatuite din fag, carpen, gorun, tei, artar etc. Din lumea animala se intalnesc cerbul,
lupul, mistretul, pisica salbatica etc. Solurile sunt brune si cenusii de padure.
In partea estica a continentelor clima este influentata de circulatia musonica, cu veri
umede (musonul de vara) si ierni reci si uscate(musonul de iarna).
Regimul hidrologic al raurilor se caracterizeaza prin debite mari in anotimpul ploios.
Zona temperat-oceanica este intens populata, astfel mediile naturale ale campiilor si ale
zonelor de litoral au fost transformate, in cea mai mare parte, in medii antropizate si
antropice. Mediile naturale s-au pastrat in regiunile muntoase, dar si in aceste zone activitatile
turistice, caile de comunicatie au conditionat procesul de antropizare care este inca subordonat
echilibrului natural.

CAPITOLUL III. ANALIZA PARTICULARITATILOR CLIMATICE

Climatul temperat oceanic, denumit si temperat maritim este localizat pe tarmurile
vestice ale continentelor, pe unele insule si pe anumite portiuni ale coastelor estice. In
America de Nord ocupa o fasie de coasta, relativ ingusta, care incepe din California si se
termina in Sud- Vestul Alaskai; in America de Sud o fasie, de asemeanea ingusta, a litoralului
chilian, incepand de la 410 latitudine nordica si continuandu-se pana in Tara de Foc; in
Europa- Islanda sudica, nordul Spaniei, cea mai mare parte a Frantei, Belgia, Olanda,
Germania, Slovacia, Cehia, Polonia, Danemarca, o portiune a Suediei si aproape toata
Norvegia, in Australia tarmurile de sud- est si Insula Tasmania, iar in Oceania Insulele Noua
Zeelanda. (Fig.3)
Climatul temperat oceanic este prezent in emisfera nordica, pe oceanele Atlantic si
Pacific, in general intre 40- 600 latitudine, in bazinele vestice ale acestor oceane, mai ales in
Atlantic, zona temperat oceanica fiind deplasata spre nord, datorita curentilor oceanici calzi
prezenti in bazinele oceanice vestice. In emisfera sudica, zona climatului temperat oceanic
este conforma latitudinii, intr-o banda continua, intre circa 42- 580 latitudine.
Bilantul radiativ al suprafetelor oceanice este cu 50 % mai mare decat a suprafetelor
continentale ale acestui climat si chiar mai mare in bazinele apusene ale oceanelor din
emisfera nordica. Acest surplus de caldura este consumat in proportie de 80 % in procese de
evaporare, iar 20 % se transmite prin schimb turbulent, incalzind atmosfera.
Masele de aer polar maritim provin din transformarea maselor de aer arctice si
antarctice patrunse in aria temperat oceanica, mai ales prin activitea ciclonica sau a maselor
de aer tropical patruns in special prin dorsale anticiclonice. Caldura si umezeala se transmit
climatului tarmurilor apusene ale continentelor, prin sistemul Vanturilor de Vest, ridicand
temperatura, producand umezeala si nebulozitatea accentuata, precipitatii bogate, mai ales
iarna.
Activitatea ciclonica este intensa, amplitudinile termice medii diurne si anuale sunt
reduse, umezeala si nebulozitatea crescute, ceturile frecvente, precipitatiile bogate, cu un
regim constant de-a lungul anului, iar vanturile au viteze mari, mai ales in emisfera sudica.
Majoritatea regiunilor cu acest tip de clima au un regim pluviometric caracterizat prin
precipitatii abundente in cursul iernii si precipitatii mai reduse decat evapotranspiratia
potentiala, in timpul verii.
Sub raport termic iernile sunt blande, iar verile relativ racoroase. Temperaturile medii
anuale oscileaza intre 7- 130 C, modificate uneori de altitudine. Mediile termice ale lunii celei
mai calde sunt cuprinse intre 15- 200 C. Maximile termice diurne nu depasesc 250 C, dar
maximile absolute ating 350 C in situatiile cand masele de aer continental invadeaza episodic
regiunile de coasta.
 Mediile termice ale lunii cele mai reci sunt apropiate de punctul de inghet in regiunile
de la latitudini mari, putand fi insa si mult deasupra acestuia (4 0 C la Portland, Oregon- SUA si
100 C la Melbourne, Australia), in regiunile latitudinilor medii.
Noptile sunt reci datorita atat emisiei radiative nocturne cat si vanturilor care aduc aer
rece dinspre ocean.
Temperaturi minime, sub 00 C se intalnesc la latitudini superioare cu climat temperat
oceanic, dar perioadele prelungite de inghet sunt neobisnuite pe coaste. In America de Nord
si de Sud, fasiile litorale cu climat temperat oceanic sunt delimitate net de Muntii Stancosi si
Anzi, care le protejeaza tot- odata de advectiile reci arctice si antarctice. Dimpotriva, in
Europa de Vest in lipsa unor bariere montane litorale permite Vanturilor de Vest sa extinda
mult catre est caracteristicele climatului temperat oceanic.
Cantitatiile medii anuale de precipitatii varaiza in limite foarte largi, adica de la 500
pana la 2500 mm. Cu toate acestea vara se constata un oarecare deficit de umezeala mai putin
pronuntat si de mai scurta durata decat in regiunile cu climat subtropical mediteranean cu care
climatul temperat oceanic se continua spre tropice. Maximele pluviometrice se produc
toamna, octombrie fiind luna cea mai ploaiasa la multe statii meteologice.
Caracteristicile pentru acest tip de clima sunt valorile mari ale frecventei si asigurarii
precipitatiilor, mai ales iarna. Statiile meteorologice cu un numar mediu anual de 150 de zile
cu precipitatii sunt foarte numeroase. La Bahia Felix (Chile) aproape de Stramtoare Magellan,
se inregistreaza in medie 325 zile cu preciipitatii pe an. Anul 1916 a atins recordul de 348 de
zile cu precipitatii.
Cerul acoperit cu nori cenusii din care cad frecvent ploi si burnite, constituie o regula.
Activitatea ciclonica intensa si frecventa mare a Vanturilor de Vest antreneaza spre uscat aer
oceanic cu temperaturi relativ redicate, dar si cantitati importante de vapori de apa. In
regiunile cu altitudini absolute mici zapada poate sa cada in cateva zile pe an, dar ea se
topeste foarte repede. Numai in situatiile sinoptice , cand invaziile de aer rece dinspre Poli
succed zilelor cu ninsoare, stratul de zapada poate persista o zi sau doua.
In timpul verii, caderea precipitatiilor este, de asemenea, legata de activitatea frontala
din cadrul ciclonilor mobili. Numarul furtunilor este mai mic decat in regiunile cu clima
subtropicala sau temperat continenatala (circa 10 pe an la altidini mici). Vara, precipitatiile
cad mai ales sub forma de adverse, durata stralucirii Soarelui fiind mult mai mare decat in
celelate anotimpuri. Ceturile sunt fenomene caracteristice climatului temperat oceanic,
frecventa lor fiind maxima in lunile de toamna si de iarna. Furtunile violente, obisnuite in
regiunile subtropicale, aici sunt necunoscute. Temperaturile moderate si precipitatiile
abundente favorizeaza dezvoltarea padurilor umede de foioase.
Clima costelor de vest de la latitudini medii este ilustrata de diagrama pentru Brest
(Franta) (Fig. 4), statiune situata la 49 0 latitudine nordica, pe coasta bretona. Precipitatiile
sunt bine repartizante pe intreaga durata a anului, prezentand insa o scadere in lunile de vara.
(Fig. 5).Vara anticiclonul subtropical oceanic atinge intensitatea maxima si punctul maxim al
inaintarii sale spre nord, exercitandu-si influentata arida si provocand o anumita scadere a
precipitatiilor de vara. Cu alte cuvinte, avem de a face cu acelasi mecanism care da nastere
deserturilor de coasta vestica la latitudini inferioare.
Desi totalul precipitatiilor la Brest si in alte statiuni similare din Europa nu este mare,
judecand dupa valorile tropicale sau ecuatorile, temperatura mai scazuta a aerului reduce
evaporarea, dand astfel nastere unei clime foarte umede cu nebulozitate accentuata.
Apropierea de ocean implica o amplitudine termica anuala mica ca si in cazul deserturilor de
pe coastele vestice de la latitudinile inferioare. Aceste regiuni se caracterizeaza prin ierni
blande si veri racoroase. Iernile care se dovedesc foarte reci la aceeasi latitudine in interiorul
contunentului sunt prin contrast, surprinzator de blande pe coastele de vest.
Influenta muntilor din regiunea de coasta asupra precipitatiilor este foarte pronuntata
la latitudini medii, in timp ce zonele de tarm situate la mica altitudine, cum sunt cele din
nordul Frantei si sudul Angliei, primesc anual 75 pana la 100 cm precipitatii, coastele
muntoase din British Columbia (Canada), Alaska (SUA), Norvegia si Chile primesc 150- 200
cm si chiar mai mult. Aceste precipitatii orografice au constituit un factor important in
formarea fiordurilor. Zapezile abundente care s-au adunat in aceste regiuni in timpul
glaciatiunii ai dat nastere unor ghetari puternici, care, coborand spre mare, au sapat vai adanci
sub nivelul marii catre partea inferioara a vaii.
Vegetatia naturala a climei umede de pe coasta vestica este padurea, dar o padure de
tip foarte diferit in diverse parti ale lumii. In Europa Occidentala, de pilda, gasim paduri cu
frunze cazatoare, pe cand pe coasta de vest a Americii de Nord cresc paduri de conifere. Pe
muntii din zona de coasta din nord- vestul SUA se intind codrii magnifici de molid, cedru rosu
si brad douglas. Padurile din Noua Zeelanda si din Chile situate in aceeasi clima sunt de tip
temperat. Solurile regiunilor acoperite cu paduri de conifere sunt puternic acide, de tip
podzolic. La temperaturi mai reci activitatea bacteriana se reduce, astfel incat materia vegetala
nu este consumata si formeaza acumulari masive.
Aflandu-se mult prea spre poli pentru a fi doinat de influenta uscata a centrelor barice
oceanice subtropicale de inalta presiune, climatul temperat oceanic nu prezinta un anotimp
uscat deoarece masele de aer polar continental tind sa se deplaseze spre est, ele rareori ajung
pe coastele vestice si, ca atare, nu vom intalni conditii pronuntate de uscaciune si de frig.

CAPITOLUL IV. CONCLUZII

Clima este sinteza timpului dintr-o lunga perioada de ani, in care s-a dezvoltat viata in
diferitele zone ale globului.
Vegetatia fiind fixata de sol, a fost influenta directa a climei si, pentru a rezista, a
trebuit sa- si formeze anumite insusiri. Plantele care nu s-au putut adapta au disparut din flora.
Clima a determinat deci raspandirea naturala a plantelor pe glob.
Stiinta da omului posibilitatea sa foloseasca mediul climatic, cultivand plantele care
gasesc conditii optime de crestere si de dezvoltare si dau recoltele cele mai mari in zonele
respective .
Animalele, putandu-se deplasa si avand posibilitatea de acomodare (aclimatizare), pot
sa traiasca in general pe cea mai mare parte a globului. Repartitia naturala a animalelor e
conditionata nu atat de caldura si de frig, cat mai ales de umezeala, care inlesneste cresterea
vegetatiei cu care se hranesc. Seceta transforma tinutul in desert, de care unele animale fug
(migrarea animalelor).
Zonele mari de clima pe glob s-au creat in decursul epocilor geolegice si nu au suferit
schimbari in perioada istorica a omenirii. Ele nu se vor schimba decat in cazul schimbarii
factorilor care le- au dat nastere.
Activitatea societatii omenesti, modificand local factorii terestrii, poate produce
modificari ale climei locale in sensul dorit, cum este cazul in protectia contra secetei (culturi
ridicate si perdele forestiere de protectie), contra inghetului (perdele forestiere, instalatii de
incalzire, construirea de sere si de adaposturi pentru animale).
Astfel de modificari de climat local se produc prin construirea si dezvoltarea oraselor,
a marilor uzine, intreprinderi si combinate. De asemenea, prin impaduriri sau extinderea
culturilor pomicole, viticole sau a culturilor de camp. La proiectarea sau planificarea acestora,
este necesara insa sa se cunoasca clima regiunii in care se vor dezvolta activitatile respective,
clima ce se va modifica local dupa aceea, ca urmare a schimbarilor intervenite pe suprafata
solului.
Variatiile climei locale prezinta mare interes, deoarece influenteaza vegetatia, fauna si
activitatea omului in zonele respective. De aceea U.N.E.S.C.O. (Organizatia Natiunilor Unite
pentru Educatie, Stiinta si Cultura) impreuna cu O.M.M. (Organizatia Meteorologica
Mondiala) si-au pus in plan studiul climei si al variatiilor pe care le va produce activitatea
omneasca, in special prin impaduriri si irigatii, in regiunile aride si semiaride ale lumii.
In regiunile in care domina clima temperat oceanica, umezeala aerului este mai
ridicata si precipitatiile mai bogate. Vecinatatea intinselor suprafete de apa face ca frigul din
iarna, cat si caldura din vara sa fie mult indulcite. Cerul este mai innorat si razel soarelui mai
slabite ca in regiunile cu climat continental.
Aerul este mai putin incarcat de praf si de microbi. El contine insa o serie de aerosoli
marini (picaturi mici de apa de mare, saruri, iod, si alte corpuri provenind din apa mailor si
oceanelor) intaritori pentru organism.
Circulatia generala a atmosferei si a curentilor limiteaza clima temperat oceanica la
coastele occidentale ale continentelor in timp ce coastele orientale (la aceleasi latitudini) sunt
sub influenta conditiilor continentale.
Clima temperat oceanica, cunoscuta si sub numele de temperat maritima, se regaseste
in emisfera nordica intre 400- 600 latudine si intre 420-580 latitudine in emisfera sudica. In
cadrul acestui tip de climat, spre deosebire de cel temperat continental, precipitatiile sunt
bogate si sunt repartizate in toate cele 4 anotimpuri.
Climatul temperat oceanic sau maritim este influentat de masele mari de apa, din mari
si oceane, a caror prezenta contribuie decisiv la stabilizarea umiditatii si a temperaturii de-a
lungul unui an intreg.

CAPITOLUL V. BIBLIOGRAFII

1. Apostol L. (2000), Meteorologie si Climatologie- Curs, Editura Universitara Suceava,

133 pag..
2. Ciulache S. (1985), Climatele Pamantului, Editura Stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti, 131 pag.
3. Donciu C. (1965), Clima de la Ecuator la poli, Editura Stiintifica, Bucuresti, 61 pag.
4. Strahler A.N. (1973),Geografia fizica, Editura Stiitifica, Bucuresti, 597 pag.
5. Marin I. (2001), Medii si Regiuni Geografice pe Glob, Editura Universitatii din
Bucuresti, 207 pag.
6. www.wikipedia.ro
7. www.google-image.ro
 CAPITOLUL VI. ANEXE

Fig. 1 Clasificarea climatica a lui Koppen (dupa: https://www.google.ro/search?

q=koppen&_climate_classification )
 Fig.2 Harta schematica a zonelor climatice (dupa: Meteorologie si Climatologie-
Curs; Apostol Liviu; 2000)

Fig. 3 Zonele reprezentative climatului temperat oceanic (dupa:

https://www.google.ro/search?q=clima+temperat+oceanica&client=opera&h )
Fig. 3 Brest (Franta), pe coasta bretona, la
490 latitudine nordica,
este o statiune reprezentativa
pentru climatul maritim de coasta vestica
de la latitudinile medii. (dupa: Geografia
fizica, Arthur Strahler- 1973)

Fig. 4 Regimul anual al temperaturii si precipitatiilor la Paris

(dupa: Climatele Pamantului, Ciulache Sterie- 1985)