Bioclimatologie

Curs 7 – 20.11.2017

Fenomene anuale și semianuale

Fenomenele anuale și semianuale sunt o expresie a mișcării de revoluție a Pământului în aproximativ

365 zile, 6 ore, 9 minute și 11 secunde.
Cele 4 anotimpuri de la latitudini medii se evidențiază foarte clar pentru că planul ecuatorial este înclinat
față de planul elipticii cu 23° 33’.
Față de variațiile în cursul unui an, se manifestă și iradierea solară pe Terra în privința fenomenelor solare
care se exprimă în intensitatea radiației solare maximă la solstițiul de vară și minimă la solstițiul de iarnă, dar și
în privința temperaturilor aerului și solului, în privința nebulozității, a umezelii relative și absolute, a cantității
de precipitații atmosferice, a presiunii atmosferice, a radiației radioactive din atmosferă, care este maximă în
iulie și minimă în martie, a câmpului electric atmosferic și nu în ultimul rând a câmpului magnetic terestru.
Se precizează faptul că momentul de maximă funcționalitate zilnică a unui organ variază în funcție de
sezon. Astfel ritmul cardiac e mai rapid vara și mai lent iarna. Temperatura corpului este mai mare toamna și
mai mică iarna sau primăvara. Viteza de creștere a părului e maximă în luna iulie și minimă în luna ianuarie,
excreția de potasiu și sodiu e maximă între orele 08:00 și 12:00 în luna septembrie și la ora 16:20 în lunile aprilie
și martie.

Fenomene periodice de 25 - 30 de zile

Periodicitățile lunare între 27,1 (perioada siderală) și 29,5 zile (perioada sinodică) determină variațiile
mareelor oceanice și terestre, ultimele fiind associate frecvent cu mișcările seismice.
Principalele tipuri de bioritmuri (fizic, emotional sau intelectual) de 23, 28 sau 33 de zile au ca punct de
referință ziua de naștere – considerate zona 0 de începere a fazei pozitive.
Cel mai frecvent se discută de bioritmul de 28 de zile, ca o medie a celorlalte două. Nu este un bioritm
sigur, astfel că diferă de la un individ la altul, atât ca durată cât și ca dată, ceea ce se poate corela și cu unele
periodicități astrale.

Fenomene periodice între 1 – 3 zile și 7 zile

Sunt legate de trecerea Pământului prin patru sectoare corespunzătoare câmpului magnetic
interplanetar la care se adaugă mișcările de rotație ale Terrei.
Interacțiunea acestor sectoare cu Pământul se manifestă în primul rând în câmpul electric atmosferic, în
activitatea geomagnetică, în circulația generală a aerului din troposfera inferioară și superioară, dar și alte
fenomene solare și geofizice și chiar anumite feomene biosociale și spirituale (ziua de odihnă săptămânală).
Celelalte tipuri de periodicități sunt legate de activitatea solară, dar și de transmisia undelor
corespunzătoare planetelor Jupiter și Saturn.

Fenomene periodice de o zi
24 de ore corespund rotației Pământului în jurul axei polare, având numeroase implicații atât în privința
formei Pământului, în privința repartiției temperaturilor în 24 de ore, dar și o serie de implicații geofizice. Astfel,
intensitatea radiației directe și a radiației difuze, bilanțul radioactiv și caloric, temperatura aerului și a solului,
viteză vântului, umiditatea atmosferică, intensificarea undelor atmosferice emise de descărcările electrice,
intensificarea câmpului aero-electric, radiația radioactivă din atmosferă, curenții telurici (curenții electrici),
1
induși de scoarța terestră, toate prezintă un maxim și un minim, în 24 de ore datorită înălțimii diferite a soarelui
pe bolta cerească. O periodicitate aproximativ de 24 de ore și 50 de minute reprezentând două treceri
consecutive ale lunii la același meridian determinând apariția mareelor diurne cu amplitudine maximă la
latitudinea de 45° iar perioada de rotație siderală a planetei Marte de 24 de ore și 31 minute influențează
înregistrările emisiilor radio pe anumite lungimi de undă pe Terra.
În viața omului și a ființelor vii în general, bioritmul circadian (bioritmul de o zi) legat indirect de rotația
Pământului în jurul axei sale, dar direct de variațiile tuturor parametrilor geografici, geofizici, meteorologici, este
de o importanță deosebită începând cu ritmul de veghe-somn, considerând drept ritm fundamental al omului și
al biosferei în general.
Variațiile circadiene se înregistrează la temperatura corpului, se constată astfel un minim în jurul orei
04:00 și un maxim în jurul orei 19:00, în strânsă concordanță cu variațiile pulsului.
O bioperiodicitate diurnă se constată în funcțiile aparatului cardio-vascular, compoziția sângelui, a
glandelor endocrine, diferitele funcții digestive, capacitatea de absorbție a alimentelor, legate la rândul lor de
așa zisa fază lumină-întuneric sau activitate-repauz, de bioritm fundamental veghe-somn, care acționează ca un
adevărat ceas intern.
Ca o consecință a tuturor acestor manifestări periodice, se înregistrează și capacitatea de activitate a
omului cu performanțe mai mari între 09:00-11:00 și 17:00-19:00, și cel mai scăzut randament în a doua parte
a nopții, spre ziuă, între 03:00-04:00, considerat a fi momentul nopții cel mai critic și un al doilea minim după-
amiază între orele 13:00-14:00

Fenomene periodice sub 20 de ore

Fluctuațiile de joasă frecvență în inducția magnetică a câmpului magnetic interplanetar de aproximativ
12 ore, în urma unor erupții solare puternice și periodice de 10 ore, în special ale radiației radio emise de planeta
Saturn, precum și perioadele de 20 minute – 4 ore, pe timpul eclipselor solare, ale undelor interne de gravitație
precum și pulsatile de 10-20 minute ale câmpului magnetic terestru cu perioade 05-120 secunde.
De exemplu undele electromagnetice de plasmă generate de ionosferă și magnetosferă terestră –
emisiile radio ale planetelor Jupiter Saturn și Uranus, cu frecvențe cuprinse între 500 kilohertzi și 40 megahertzi
și ale unor fenomene cosmice consemnate de astronomi.
În paralel, biologii și medicii, au subliniat prezența unor bioritmuri cu frecvență medie sau ultramedie,
cu perioade de la 30 minute la 20 de ore și o frecvență înaltă până la 30 de minute, din care se consemnează
ritmurile activităților electrice ale creierului, sau ritmurile activității enzimatice, cu perioade foarte mici de
ordinal milisecundelor, dar și ritmul cardiac cu 60-80 cicluri/minut, sau ritmul respirator, cu 3 secunde/ciclu
respirator, 20 de respirații pe minut.
Pentru un bioclimatolog fenomenele bioritmurilor anuale și diurne sunt evidente și corelabile spre
deosebire de cele cu perioade mai mari sau mai mici a căror corelare este mai mult decât relativă dar care pot
avea efecte indirecte în principiu prin variațiile electromagnetice asupra organismului uman. De aceste două
periodicități se ține cont în studiile bioclimatologiei generale, dar și studiile locale.
Se are în vedere influența parametrilor meteorologici cu precădere influența temperaturii și umezelii
asupra bioritmurilor.

2
 Factorii genetici ai climatului și implicațiile lor în aspectele bioclimatologice

Clima pe Pământ este o rezultantă a condițiilor extraterestre și terestre care permit încălzirea și răcirea
diferențiată a unor suprafețe mari sau mici pe Terra, dar și mișcarea maselor de aer pentru compensarea
diferențelor termice și barice.
Climatul influențează dezvolatarea și răspândirea plantelor și animalelor dar și peisajul geografic și
activitățile omului.
Poziția Pământului în cadrul sistemului solar și în special distanța Pământ-soare, fac să aibă întâietate
factorii extratereștrii în deerminarea climatului Terrei. Dintre factorii cosmici, factorii radioactivi prezintă o
importanță maximă, ei fiind responsabili de temperaturile înregistrate la nivelul limitei superioare a atmosferei
terestre dar și de diferențele termice zonale înregistrate la nivelul planetar.
Dintre factorii tereștrii, esențial este factorul meteorologic care încearcă să restabilească echilibrul
termic între diferite suprafețe și masele de aer pe care le acoperă.
Factorii geologici și geografici influențează prin varietatea substratului geologic și în consecintă a
peisajului geografic, caracteristicile climatice locale la diferite scări.
Factorii antropici introduc o notă artificială în climatul natural prin aglomerările urbane tot mai
numeroase cu o densitate mare a populației și construcțiilor, prin regiunile puternic industrializate și poluate,
ca de altfel zonele de tratament și agrement care compensează activitatea umană, ce degradează peisajul
natural și influențează în manieră negativă, în ansamblul ei.
Factorii cosmici sunt reprezentați în primul rând de factorii extra-atmosferici în toate perioadele
civilizației umane și perioada actuală. Există o preocupare pentru cunoașterea capacității de influență a
fenomenelor extraterestre asupra organismelor vii de pe Terra.
Cercetarea corpurilor cerești a lunii și soarelui dar și a radiației cosmice în general, nu a permis
deocamdată o concluzionare definitivă în sens bioclimatic.
Stanford (1936) indică efectul poziționării planetare asupra frecvenței petelor solare și radiorecepției.
Nelson confirmă, arătând că perturbațiile radio sunt determinate de poziția planetelor în raport cu poziția
soarelui.
Școala de bioclimatologie din Marea Britanie demonstrează că atracția lunii, pe lângă efectele de flux și
reflux afectează radio recepția iar în timpul eclipselor solare este modificat și gradientul de potential electric al
atmosferei.
Cercetătorii atribuie poziția lunii în raport cu soarele o serie de manifestări patologice:
Lună nouă: cefalee, dureri reumatice.
La primul pătrar: agravări ale simptomelor tuberculozei
Lună plină: cefalee, insomnii
Ultimul pătrar: crize de angină pectorală

Radiația cosmică
Radiația corpusculară și electromagnetică provine direct din cosmos sau rezultând în urma reacțiilor
nucleare ale radiațiilor extraterestre cu nucleele atomilor din atmosferă, prima fiind detectată la înălțimea de
10 – 30 km, iar cea de-a doua la înălțimi mici, în proximitatea suprafeței terestre, unde ajung doar radiații
cosmice care prezintă o energie suficientă de mare.
Radiațiile cosmice care prezintă o energie sub o anumită limită urmează liniile de camp magnetic drept
pentru care ele sunt deviate spre poli.

3
 Așa, intensitatea radiației cosmice este mai mare la poli ca urmare a efectului geomagnetic și urmare a
latitudinii. De asemenea în bioclimatologie s-au făcut cercetări între relațiile între radiația cosmică-necunoscută
și organismul uman.
La jumătatea secolului XX, școala de climatologie din Italia a încercat o experiență reluată și confirmată
și de alte școli din Japonia și Statele Unite. Aceasta a arătat faptul că precipt. substanțelor e mai lentă într-o
cabină de cupru decât în afara ei, și la fel timpul de coagulare a sângelui e mai îndelungat în cabină, adică la
adăpost față de undele electro-magnetice cu lungime mare de undă.
Cercetătorii susțin că radiațiile cosmice înfluențează suplimentar viața organismelor. De exemplu,
șoarecii care prezintă bacilul tuberculozei au rezistat mai mult când au fost ecranați prin plăci de plumb – adică
au fost la adăpost față de radiațiile cosmice în comparație cu un lot martor neprotejat.
Radiația solară – are o importanță majoră asupra organismului uman, drept pentru care soarele a
beneficiat de atenția cea mai mare din partea cercetătorilor. S-a analizat că radiația solară este o emisie și o
propagare în spațiu a unor unde – radiație ondulatorie, acustică, electromagnetică.
Radiația corpusculară care influențează mediul interplanetary, câmpul magnetic sectorial, care
influențează la rândul său atmosfera, ionosfera, dar și câmpul geomagnetic determinând efecte meteorologice,
biologice, dar și procese endogene.
Radiația corpusculară este reprezentată de vântul solar, de razele cosmice provenite din erupții și
neutroni solari, care au o putere mare de pătrundere, cu rol important în reacția de fuziune în lanț care
constituie sursa principală de energie a soarelui, a nucleului solar.
La trecerea prin atmosfera terestră, radiațiile își schimbă compoziția spectrală datorită difuziei și
absorbției de aproximativ 30% din fluxul radioactiv este reflectat înapoi în spațiu de albedoul Pământului.
Restul radiației se transformă în energie ce reprezintă sursa de încălzire terestră și atmosferică dar și
motorul preceselor de pe Terra.
Fluxurile radiative exprimate în calorii/min/cm2 cuprinde următoarele:
Directă
Difuză
Globală
Efectivă
Terestră
Atmosferică
Toate reprezentând o parte integrantă în cadrul bilanțului radiativ general al suprafeței terestre.

Acțiunea radiației asupra organismului

Pătrunderea radiației solare la nivelul pielii depinde de lungimea de undă dar și de pigmentarea pielii.
Căldura primită de om pe unitate de suprafață este dependentă de unghiului de incidență făcut de raze cu
suprafața corpului și de poziția corpului expus la soare.
Spectrul solar prezintă efecte biologice diferite în special în funcție de lungimea de undă. Astfel partea
vizibilă a spectrului respectiv rad. solară luminoasă – cu o lungime de undă cuprinsă între … este percepută la
nivelul celulelor retinei iar apoi impulsul luminos este transmis spre căile nervoase către centri optici ai
hipotalamusului, fiind stimulate hipofiza și celelalte glande cu secreție internă.
Partea de spectru – radiații infraroșii de 7.500 și 30.000 de Ångström respective radiației calorice
penetrând superficial pielea, maxim înreg. La 7.500 Ångström.
99% din radiație e absorbită după numai câțiva milimetri.

4
 Efectele locale constau în înroșire care se manifestă imediat și dispare după câteva minute, nefiind
urmate de o pigmentare propriu-zisă. Electele generale sunt producția de căldură. Căldura determină modificări
în regl. termică activ. circul. sangvină, prod. sudorației. insolație și șoc caloric. efect. biologice ale radiației
ultraviolet întrucât acestea acționează la nivelul celular.
Efectele locale asupra pielii constau în fotoeriteni, înroșire în timp, proporțională cu intensitatea
radiației, urmată de o fotopigmentare ce presupune oxidarea melaninei a pigmentării din epiderma pielii.
Radiațiile cu lungimi foarte mici de undă au efectele cele mai puternice și evidente asupra organisemlor
vii de pe Terra.