UNIVERSITATEA „OVIDIUS”

Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole

CICLONII
TROPICALI.
CARACTERIZARE
GENERALA.

Î NDRUMĂTOR :
Lect.univ.dr. Marius LUNGU

MASTERAND:
Consuela CONSTANTINESCU

CONSTANŢ
A 2012
 CUPRINS:

CAPITOLUL I – ASPECTE INTRODUCTIVE …………………………….....……….……

3 1.1. Aspecte generale ……………………………………………………………..
…..3
1.2. Istoricul cercetării în domeniu ………………………………………………...….4
1.3. Structura lucrării
…………………………………………………………………..4 1.4. Scopul lucrării
…………………………………………………………………....................................4
1.5. Materiale şi metode folosite …………………………………………………….
........................................................................................................................................
4

CAPITOLUL II – PREZENTAREA GENERALĂ A CICLONILOR TROPICALI …...........5

2.1.......................................................................................................................G
eneza ciclonului tropical ……………………………………………
5
2.2. Structura ciclonului tropical şi vremea asociată
lui……………………….7 2.3.Clasificarea ciclonilor tropicali.
………………………………………..…8 2.4.Fenomene de risc asociate
ciclonilor tropicali. ……………………………9 2.5.Traiectoriile şi repartiţia
geografică a ciclonilor tropicali……………...…11
2.6. Creşterea în intensitate şi în durată a uraganelor
………………………..12

CAPITOLUL III – STUDIU DE CAZ:

CICLONII DIN ASIA DE SUD-VEST SI GOLFUL MEXIC ………………………………13
3.1. Nordul Oceanului Indian …………………………………………………….
….13
3.2. Jumătatea de nord a Oceanului Atlantic - Golful Mexic ……………………...…
14

CONCLUZII ……………………………………………………………………………...….15
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………..…
16

2
 CICLONII TROPICALI.
CARACTERIZARE
GENERALA.

I. ASPECTE INTRODUCTIVE

1.1. Aspecte generale

Încă din cele mai vechi timpuri omenirea a încercat să stabilească o cauzalitate a
fenomenelor ce se petrec în lumea înconjurătoare, să gasească soluţii şi răspunsuri. În
antichitatea romană sau greacă totul era pus pe seama zeilor, iar tot ce nu putea fi explicat
era considerat a proveni de la zei şi a fi un hazard. În zilele noastre cauzalitatea
fenomenelor nu mai este considerată un parametru de referinţă în definirea hazardelor, ci
accentual s-a mutat pe incertitudinea momentului de apariţie şi a modului de manifestare a
unui fenomen.
Începutul acestui mileniu se caracterizează printr-un impact tot mai accentuat al
activităţilor umane asupra Terrei, care determina modificări globale ale mediului.
Este cunoscut faptul că mediul înconjurător şi societatea umană suportă adesea acţiunea
unor fenomene extreme periculoase cu origine diferită, naturală sau antropică, ce pot
produce dereglări distructive şi brutale în anumite sisteme sau situaţii prestabilite.
Aceste evenimente (cutremure, erupţii vulcanice, tsunami, alunecări de teren,
furtuni, inundaţii, secete, incendii, accidente tehnologice, situaţii conflictuale etc.) se produc
de regulă pe neaşteptate şi pot provoca numeroase victime în rândul oamenilor şi animalelor,
un volum mare de pagube materiale, dezechilibre ecologice şi chiar grave tulburări ale
stării psihice şi morale a populaţiei ce intră sub incidenţa fenomenului respectiv.
Numai în ultimii ani lumea a fost supusă unei mari diversităţi de evenimente
dezastruoase: cutremure majore în SUA, Japonia, Armenia, Iran, Egipt, Turcia, Salvador
şi India, cicloni tropicali în regiunea Caraibelor şi furtuni violente pe coasta atlantică a
Europei, inundaţii mari în Bangladesh, Pakistan şi regiunea Mississippi din SUA, manifestări
vulcanice în perimetrul Pacificului (Filipine) şi Mării Mediterane (Sicilia), dezastre
tehnologice precum exploziile din canalizarea orăşenească din Guadalajara (Mexic) şi
incendiile dintr-o serie de localuri publice din Filipine, dispute politice şi sociale în Kuwait,
Kurdistan, Somalia, Mozambic, fosta Iugoslavie ş.a.
La nivel global, în ultimii 35 de ani, numărul marilor catastrofe a crescut
necontenit, cu o accelerare netă la sfârşitul anilor ’80, cu repetarea evenimentelor extreme,
atât naturale cât şi tehnologice.
Datele statistice arată că în ultimele trei decenii, la nivel planetar, diferitele dezastre
au determinat moartea a peste 8 milioane de persoane, boli şi suferinţe pentru mai mult
de 1 miliard de oameni, pierderi şi distrugeri de bunuri materiale de sute de miliarde de
dolari. În medie, anual, dezastrele reprezintă cauza a 25 000 de morţi şi a circa 3
miliarde dolari distrugeri economice.
Statisticile indică, de asemenea, excluzând marile accidente legate de transporturi,
că în lume se produc în fiecare an, ca număr (sau frecvenţă), circa 180 catastrofe, în timp
ce la începutul anilor 70, numărul lor era mai mic de 100.
Repartiţia pe mari categorii a evenimentelor catastrofice în lume, în ultimii 35 de ani,
indică predominarea celor naturale (66%), restul (34%) fiind de natură antropică. În
privinţa numărului de victime, cele mai ucigătoare sunt seismele (cu circa 41% din
victime), urmate de inundaţii (30%), cicloni tropicali şi furtuni (14%), vulcanism (2%),
restul, de 13% din numărul victimelor fiind datorate evenimentelor catastrofice de natură
antropică. (O. Murărescu, 2012).
Ciclonii tropicali fac parte din categoria hazardelor ce se caracterizează printr-o
serie de atribute care le conturează dimensiunea spaţio-temporală şi energetică :
magnitudinea- depăşirea unui anumit prag de acceptabilitate, a unei limite valorice dincolo de
care pot apărea
prejudicii aduse omului sau bunurilor sale duce la apariţia fenomenelor extreme ;
frecvenţa- reprezintă gradul de repetabilitate al unui unui eveniment de o magnitudine dată
; viteza de manifestare- este intervalul dintre primul moment al manifestării unui hazard şi
momentul său maxim ; temporalitatea- însuşirea evenimentelor pe o linie continuă de la cele
aleatoare la cele periodice.

1.2. Istoricul cercetării în domeniu

În ultimul deceniu al secolului XX, în climatologia contemporană s-a afirmat şi
dezvoltat o nouă direcţie de cercetare, respectiv cea a fenomenelor naturale şi
antropice extreme, denumite în literatura de specialitate franceză, pentru uşurinţă, printr-
un termen generic ‚‚riscuri naturale’’ (climatice, geomorfologice, geologice, hidrologice,
ecologice etc.), ca şi ‚‚riscuri antropice’ şi ‚‚riscuri de mediu’’.
Oameni de ştiinţă străini care s-au ocupat de acest domeniu sunt: Pech (1988),
Crozier (1988), Chardon (1990), Valla (1990), Davy (1991), Béthemont (1991), Degg
(1992),
Rosenfeld
(1994).
La nivel de state, este evidentă preocuparea factorilor de decizie pentru crearea
unui cadru optim pe plan naţional de cercetare ştiinţifică şi de punere sub control a acestor
fenomene, pentru diminuarea efectelor lor. Existenţa sistemelor de prevenire a dezastrelor
şi de depăşire a efectelor acestora, este condiţionată de capacitatea statului respectiv de
a-şi evalua resursele disponibile, de forţa şi nivelul tehnologic. Evident, cea mai mare
atenţie dar şi progresele cele mai importante se înregistrează în cazul ţărilor dezvoltate,
deşi în majoritatea ţărilor funcţionează unităţi şi formaţii de apărare civilă, se întocmesc
(sau se actualizează) planuri pentru înştiinţarea şi alarmarea populaţiei în cazul unor
dezastre, au loc periodic aplicaţii de amploare (ca în cazul SUA, Angliei, Germaniei, Greciei,
Turciei ş.a.).
Progrese evidente s-au realizat şi pe plan naţional. Literatura românească de
specialitate s-a îmbogăţit cu mai multe articole şi volume care tratează, sub diferite
aspecte, aceste fenomene. În ordine cronologică, cităm dintre cele mai reprezentative:
“Riscuri naturale şi tehnologice” (Valeria Velcea, 1995), “Fenomene atmosferice de risc”
(Sterie Ciulache, Nicoleta Ionac, 1995), “Fenomene naturale de risc, geologice şi
geomorfologice” (Florina Grecu, 1997), “Fenomene climatice de risc din România” (Bogdan,
Niculescu, 1999), “Hazarde naturale şi antropogene” (Dan Bălteanu, Băltiţa Alexe, 2001),
“Riscuri şi catastrofe” (V. Sorocovschi - editor) I (2002), II (2003), “Fenomene climatice de
risc” (Florin Moldovan, 2003), “Impactul potenţial al schimbărilor climatice în România”
(Cuculeanu V. – coordonator, 2003), Modificările globale ale mediului (Dan Bălteanu,
Mihaela Şerban, 2003), Fenomene climatice de risc (Croitoru, 2004) etc.
Ciclonii tropicali sunt binecunoscuţi începând de la zborul aeronavelor în interiorul
“ochiului ciclonului”, până la utilizarea sateliţilor în studierea
lor.

1.3. Structura lucrării

Lucrarea este structurată pe trei capitole în cadrul cărora am încercat sa prezint succint
tema referatului, plecând de la câteva aspecte generale introductive în ceea ce priveşte
hazardele de mediu şi implicit ciclonii tropicali, cercetarea în domeniul riscurilor climatice
şi ciclonilor tropicali, ca mai apoi în partea a doua a referatului sa caracterizez ciclonul
tropical mai în amănunt. În partea a treia a lucrării am prezentat două studii de caz în ceea ce
priveşte ciclonii tropicali şi datele statistice obţinute, iar în finalul lucrării am prezentat câteva
concluzii şi bibliografia utilizată.

1.4. Scopul lucrării

Toate regiunile planetei prezintă/riscă să fie influenţate de hazardele produse de
schimbarea climei. Cu o mărire a temperaturii globale, este foarte posibil ca atât numărul
cât şi intensitatea furtunilor să se mărească în multe regiuni ale lumii. Este, de asemenea,
posibil ca multe regiuni aride sa devină şi mai uscate şi să înceapă să se extindă.
 Riscul depinde de natura schimbărilor în circulaţia atmosferica şi de
caracteristicile mediului local.
Ciclul hidrologic al Pământului este atât de dinamic încât în prezent nu este posibil
să se prezică efectele schimbării climei într-o locaţie specifică în viitor.
Principala cauză a schimbării climei o reprezintă gaura mereu crescândă formată
în stratul de ozon şi efectul de seră.
În medie anual, pe suprafaţa terestră, se produc 50-60 de cicloni tropicali cu
dezvoltare completă din care aproape 75% în emisfera nordica.
Principalul scop al lucrării este informarea, conştientizarea şi sensibilizarea
populaţiei asupra cauzelor, răspândirii şi efectelor ciclonului tropical, unul din fenomenele
atmosferice de risc cu apariţie rapidă şi care se evidenţiază prin energie deosebit de mare ce
poate provoca evoluţii catastrofale bruşte şi poate afecta ţări sau regiuni mari.

1.5. Materiale şi metode folosite

În realizarea lucrării s-au folosit metode de analiză şi sinteză prin studierea
materialelor din bibliografia prezentată la finalul referatului. Informaţia obţinută din
diversele surse a fost selectată, comparată şi analizată pentru respectarea structurii
lucrării şi prezentarea în cadrul acesteia de date cât mai exacte .

II. PREZENTAREA GENERALĂ A CICLONILOR TROPICALI

Termenul de “ciclon”, derivă din limba greacă (de la cuvântul kyklos, care
înseamnă înfăşurarea şarpelui, răsucire, încolăcire, cerc), a fost utilizat pentru prima dată în
anul 1845, de către H. Piddington, de la Observatorului Meteorologic din Calcutta, pentru a
defini areale de mică presiune atmosferică specifice zonelor tropicale. În prima parte a
secolului 20, şcoala meteorologică norvegiană a extins termenul şi pentru turbioanele de la
latitudini extratropicale. În româneşte termenul provine din limba franceză.
Cicloanele tropicale poartă denumiri care diferă în funcţie de ţările şi regiunile unde se
produc: „typhon” – în Extremul Orient, „thäi fong” – în China, „tai fu” – în Japonia,
„toofan”
– în India, „tufan” – în Arabia, „baguio”(turbioanele) – în Filipine, „willy-willy” – în
Australia, „cordonazo” – în Mexic, „hu ra kan” – în Marea Caraibilor („hurricane” –
lb. engleză, „huracán” – lb. spaniolă, „uragan” – lb. franceză).
Cicloanele cele mai importante sunt denumite şi „supercicloane” sau „supertaifunuri”
şi au drept principale cauze gradienţii mari de presiune a aerului, precum şi marea cantitate de
energie şi umiditate din zonele calde ale oceanelor din zona intertropicală, în special
zona Ecuatorului Termic Mediu situat la 10˚N şi a aceluiali ecuator din perioada de
vară din emisfera nordică, situat aproximativ la latitudinea de 20˚N, emisferă ce are un raport
uscat/apă superior comparativ cu emisfera sudică.
În afara denumirilor specifice pe care ciclonii tropicali le poartă în diferite regiuni
de pe Glob, interesantă este şi istoria “botezării” acestor fenomene extreme cu nume de
persoane, aspect caracteristic îndeosebi ciclonilor tropicali care evoluează în Oceanul
Atlantic şi în Oceanul Pacific. Debutul acestei acţiuni pare a se regăsi în Australia, în
anii de început al secolului 20, când un meteorolog previzionist a denumit ciclonii tropicali
după numele unor politicieni nepopulari. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial,
meteorologi din aviaţia şi marina militară ale SUA au botezat ciclonii tropicali după numele
soţiilor sau al logodnicelor lor. Din anul 1953, specialiştii de la Centrul Naţional al
Uraganelor (National Hurricane Center - NHC) din Miami (Florida) au utilizat pentru
identificarea ciclonilor tropicali din zona Caraibelor, apoi şi din alte regiuni, numai nume
feminine, lucru care, la un moment dat, a
stârnit protestul reprezentantelor sexului frumos. Ca urmare, din 1979, Serviciul
Meteorologic Naţional (National Weather Service - NWS) din SUA, împreună cu OMM,
au hotărât ca ciclonilor tropicali să le fie acordate, alternativ, nume de femei şi nume de
bărbaţi, situaţie
care se menţine şi în prezent. Listele actuale cu nume sunt valabile pentru perioada
2000-
2005, urmând ca în anul 2006 să se revină la listele din anul 2000. De exemplu, pentru zona
bazinului Oceanului Atlantic şi SE Americii de Nord, lista pentru anul 2003 cuprinde
următoarele nume: Ana, Bill, Claudette, Danny, Erika, Fabian, Grace, Henri, Isabel,
Juan, Kate, Larry, Mindy, Nicolas, Odette, Peter, Rose, Sam, Teresa, Victor şi Wanda.
Trebuie precizat şi faptul că dacă lista de nume nu se epuizează în cursul unui an, în anul
următor acţiunea va fi reluată cu primul nume nefolosit în anul precedent.
În anul 1999, datorită importanţei istorice (prin efectele produse) a uraganelor
respective, mai multe nume au fost retrase definitiv de pe liste. Astfel, în bazinul
Oceanului Atlantic şi SE Americii de Nord nu vor mai fi folosite numele Andrew, Mitch şi
Floyd.
Uraganul Andrew, care a evoluat în luna august a anului 1992, este considerat ca
fiind cel mai mare dezastru natural care a afectat teritoriul SUA până în prezent, în primul
rând prin valoarea enormă a pagubelor materiale produse, care s-au ridicat la aproximativ
26,5 miliarde
$. Cel mai lovit a fost sudul statului Florida (unde a cauzat şi 27 de decese) şi, într-o mai
mică măsură, Louisiana (7 victime).
Uraganul Mitch a afectat în luna octombrie a anului 1998 statele Americii
Centrale, îndeosebi Nicaragua, Hondurasul şi Guatemala (în această zonă a lumii fiind
considerat a fi cel mai puternic uragan din ultimii 200 de ani), apoi Mexicul şi partea de
sud-est a SUA. Mitch a determinat moartea a peste 11.000 de oameni şi dispariţia a peste
13.000, iar numărul sinistraţilor a depăşit 2.800.000.
Uraganul Floyd a lovit în luna septembrie a anului 1999 Insulele Bahamas (unde
este considerat un dezastru fără precedent), apoi statele Florida, Georgia, Carolina de Sud,
Carolina de Nord (statul cel mai afectat, aici înregistrându-se jumătate din cele 30 de
victime şi producându-se cele mai mari inundaţii din istoria acestui stat), Virginia,
Maryland, Delaware, New Jersey şi New York. Pagubele produse au fost cu atât mai
importante cu cât Floyd a fost cel de-al patrulea uragan care a evoluat în acel an în partea
de SE şi E a SUA.
Evacuarea celor peste 2.600.000 de persoane din calea uraganului Floyd reprezintă cea
mai mare operaţiune de acest fel din istoria SUA, realizată pe timp de pace.
Impactul uraganelor asupra societăţii şi asupra mediului natural poate fi mai
uşor înţeles dacă avem în vedere şi câteva recorduri asociate acestor fenomene, conform
surselor OMM:
• Cea mai joasă presiune atmosferică, valoare ce reprezintă, totodată, şi minima
absolută a presiunii înregistrate vreodată pe Glob: 870 hPa, taifunul Tip, în zona
Insulelor Filipine, la data de 12.10.1979, măsurătoarea fiind realizată cu ajutorul unei sonde-
paraşută.
• Cea mai mare viteză a vântului: 110 m/s (396 km/h), taifunul Nancy, în
bazinul vestic al Pacificului din Emisfera Nordică, 12.09.1969.
• Cele mai înalte valuri: 15 m, pe ţărmurile Bangladeshului, 13.11.1970.
• Cantităţile cele mai mari de precipitaţii căzute:
- în 12 ore, 1144 mm, ciclonul Denise, Insulele Reunion, 7-8.01.1966;
- în 24 de ore, 1825 mm, acelaşi ciclon tropical;
- în 10 zile, 5678 mm, ciclonul Hyacienthe, Ins. Reunion, 18-27.01.1980.
• Raza maximă a zonei afectate de vântul foarte intens: 1100 km, taifunul Tip,
zona Insulelor Filipine, 12.10.1979.
• Raza minimă a zonei afectate de vântul foarte intens: 50 km, ciclonul tropical
Tracy, zona Darwin ( N Australiei), 24.12.1974.
• Durata maximă de existenţă: 31 de zile, taifunul John, în bazinul nordic
al Oceanului Pacific, august-septembrie 1994.
• Numărul cel mai mare de victime: circa 300.000, ciclonul tropical din
Bangladesh, 13.11.1970.
Valoarea cea mai mare a pagubelor materiale: cca 26,5 miliarde $, uraganul Andrew,
SE Americii de Nord (Insulele Bahamas, Florida, Louisiana), august 1992.
Pentru definirea unui ciclon tropical, literatura de specialitate oferă mai multe
variante. Spre exemplu, una dintre definiţii arată că ciclonul tropical reprezintă “o
perturbaţie
atmosferică turbionară (vârtej noros) fără fronturi atmosferice, însoţită de vânturi puternice
şi de precipitaţii abundente, care se formează deasupra oceanelor calde din zona
intertropicală “ (Beltrando, Chemery, 1995). Conform OMM, ciclonul tropical este “un
sistem sinoptic de joasă presiune, fără fronturi atmosferice, apărut deasupra mărilor
tropicale sau subtropicale, cu o activitate convectivă organizată şi cu o mişcare ciclonică de
suprafaţă bine definită”.

2.1.Geneza ciclonului tropical

Geneza unui ciclon tropical are loc deasupra bazinelor oceanice, la latitudini cuprinse
între 8-10° şi 15-20°, în ambele emisfere. Astfel, ciclonii tropicali se formează la cel puţin
500 km distanţă faţă de Ecuator, acolo unde forţa lui Coriolis devine suficient de puternică
pentru a declanşa mişcări turbionare în straturile inferioare ale atmosferei. Mişcarea
turbionară (în sens invers acelor de ceas în Emisfera Nordică şi în sensul acelor în Emisfera
Sudică) este impulsionată de convergenţa mişcărilor aerului de-a lungul Frontului Tropical,
la întâlnirea alizeului emisferei respective cu musonul ecuatorial generat de alizeul
emisferei opuse. O perturbaţie atmosferică preexistentă, dezvoltată aproape de suprafaţa
oceanului, favorizează un flux ascendent şi convergent în straturile inferioare ale
troposferei. În mod excepţional, s-au observat cicloni tropicali apăruţi şi la 35° lat. N,
respectiv la 22° lat. S. Temperatura apei, la suprafaţa oceanului şi până la câţiva metri
adâncime, trebuie să fie de minimum 26,5° C, fapt care limitează extinderea pe latitudine
a arealelor generatoare de cicloni tropicali. Dezvoltarea perturbaţiei este condiţionată de
existenţa unei atmosfere cu o răcire semnificativă pe verticală, ceea ce favorizează
instabilitatea aerului, respectiv apariţia mişcărilor convective ascendente foarte intense până
la înălţimi mari, existenţa acestora fiind posibilă numai dacă în troposferă lipsesc vânturile
puternice. Prezenţa talvegului tropical din troposferă superioară induce puternice forfecări
verticale ale vântului, situaţie care opreşte dezvoltarea ciclonilor tropicali. De asemenea,
pentru formarea ciclonilor tropicali este importantă şi prezenţa unui strat de aer relativ umed
până la altitudinea de 5 km. Perioada cea mai favorabilă de apariţie a ciclonilor tropicali se
suprapune sfârşitului verii emisferei respective.
În urma răcirilor adiabatice, are loc condensarea vaporilor de apă proveniţi prin
evaporarea intensă a apei calde de la suprafaţa oceanului şi formarea norilor Cb cu mare
dezvoltare pe verticală. Condensările sunt însoţite de eliberarea unei imense cantităţi de
căldură latentă, stocată iniţial în apa oceanului şi transportată apoi în atmosferă prin
intermediul vaporilor de apă. Căldura eliberată în urma condensărilor întreţine
perturbaţia, respectiv dezvoltarea norilor Cb, ciclonul tropical putând fi astfel asemănat cu o
uriaşă maşină termică. S-a estimat că energia eliberată de un ciclon tropical mediu, care
“produce” o cantitate zilnică de precipitaţii de 15 mm într-o zonă cu raza de 665 km,
reprezintă 6 • 10 W, ceea ce înseamnă de circa 200 de ori mai mult decât puterea instalată
a tuturor centralelor electrice de pe Glob!
Cercetări mai recente au evidenţiat o posibilă legătură între apariţia ciclonilor
tropicali şi Complexele Convective Mezoscalare. Acestea reprezintă sisteme orajoase de
mari dimensiuni, cu diametre de 100-200 km, care pot dezvolta vârtejuri cu interiorul
cald în câmpul norilor Altostratus (As) asociaţi norilor Cb ai sistemelor respective.
Vârtejurile sunt mai intense la cea 5 km altitudine şi, într-o primă fază, nu au un
corespondent vizibil la suprafaţa terestră.
Pentru geneza ciclonilor tropicali formaţi în Oceanul Atlantic, în zona Insulelor
Capului Verde, s-a subliniat importanţa undelor estice de origine africană, care apar în
cadrul fluxului alizeelor, în perioada aprilie/mai - octombrie/noiembrie. Aceste unde sunt
consecinţa inversării gradientului termic în troposfera inferioară, din cauza existenţei unei
diferenţe între temperaturile mai ridicate de deasupra Saharei şi acelea, mai scăzute, de
deasupra Golfului Guineeii.
C ondiţ ii le
ciclogenezei
Pentru naşterea şi menţinerea ciclogenezei este necesară reunirea simultană a 5
condiţii esenţiale.
- Prezenţa unui câmp depresionar în straturile atmosferice de bază
favorizează creşterea ,,pâlniei" iniţiale a ciclonului. Această condiţie este
determinată de valorile scăzute ale presiunilor atmosferice intertropicale.
Ciclonul odată format are tendinţa de a urma aceste presiuni scăzute.
- Declanşarea convecţiei (ascendenţei) are un caracter dinamic. Pulsaţiile
aerului tropical generează concentraţii noroase zonale, care pot produce
precipitaţii abundente, însă, puţine dintre ele, au şansa de a se transforma în
ciclon. Naşterea unei depresiuni tropicale este forţată de pulsaţiile mai puternice
ale aerului tropical, care declanşează un început al turbionului ce se amplifică
pentru a ajunge în stadiul de furtună.
- Alimentarea cu energie a ciclonului după declanşarea ascendenţei - Ciclonul
tropical se autoîntreţine atrăgând fluxurile de aer înconjurătoare, cu condiţia
ca
energia imensă care îi este necesară, să fie reînnoită constant, simultan şi
regulat. Pentru aceasta temperatura apei marine şi oceanice trebuie să
depăşească în mod obişnuit 26-27°C. Ciclonul este
alimentat de fluxuri aeriene care
au nevoie de un traseu lung
deasupra oceanului pentru a
înmagazina cantităţi enorme de
căldură (sensibilă şi latentă).
Astfel ciclonul se formează şi se
menţine, atunci când este
alimentat de fluxurile tropicale
calde, foarte umede, deci foarte
bogate în
energie
.
- Dezvoltarea ciclonului în altitudine; Ciclonul trebuie să se dezvolte în toată
atmosfera şi de aceea în stadiul iniţial, el trebuie să fie lipsit de subsidenţă
(coborârea maselor de aer însoţit de încălzirea lor) şi de segmentări (forfecări).
- Formarea sau intensificarea unui turbion, indispensabile în atragerea şi
acceleraţia alimentaţiei, ca şi în concentraţia convergenţei ciclonului, depind de
forţa vântului geostrofic. Această forţă este aproape nulă în vecinătatea
Ecuatorului, unde ciclogeneza este imposibilă între latitudinile nordice şi
sudice de ±5˚, dar este
apreciabilă în vecinătatea acestei
zone.

2.2. Structura ciclonului

tropical şi vremea asociată lui
Ciclonii tropicali se formeaza si se
intensifica in apele oceanice calde
(latitudini cuprinse intre 5˚-15˚ N(S) si in
conditiile in care temperatura apei si a
aerului are valori peste 27˚C). Sunt furtuni
circulare care ajung, in faza de dezvoltare
maxima (uragane), pana la diametre de 200-
600 km. Nu prezinta sisteme frontale. La
centru, presiunea atmosferica este foarte
scazuta (900 mb in cazuri extreme). Ca
urmare a gradientului termic, vantul este
 directionat dinspre exterior
spre centrul furtunii. Frecarea si alte forte determina ca vantul sa urmeze o traiectorie
spiralata.
Structura unui ciclon tropical include masa noroasă şi ochiul ciclonului.
Masa noroasă (vârtejul noros) este formată din nori Cb, periferic fiind prezenţi şi nori
Cirrus (Ci), respectiv Cumulus (Cu). Privit de la mare înălţime, aşa cum apare în
imaginile satelitare , ciclonul tropical are aspectul unei virgule uriaşe, cu coada orientată
spre Ecuator, de unde se realizează alimentarea cu aer cald şi umed (Măhăra, 2001).
Masa noroasă se dezvoltă în zona în care forţa centrifugă asociată mişcărilor de tip
vârtej, orientată dinspre centru spre periferie, echilibrează forţa gradientului baric
orizontal, orientat invers, dinspre periferie spre centru. Zidul noros se caracterizează prin
prezenţa unor foarte intense mişcări ascendente ale aerului cald şi umed. La partea
superioară a masei de nori Cb, de o parte şi de alta a zidului noros, apar mişcări descendente.
Aceste mişcări subsidente afectează un teritoriu mai mare la exteriorul masei noroase faţă de
zona influenţată în interiorul ciclonului, respectiv în ochiul acestuia. Gradientul baric dirijat
dinspre exterior spre interior generează vânturi tangenţiale foarte intense în jurul
ciclonului tropical, astfel încât masa norilor Cb converge spre ochiul ciclonului,
înconjurându-l. În cazul ciclonilor foarte puternici se formează mai multe ziduri noroase
concentrice. La baza masei noroase se înregistrează vânturile cele mai puternice, cu viteze
ce pot depăşi 400 km/h, precum şi averse foarte intense de ploaie (în medie, pot să cadă
100 mm/24 h). Deşi viteza vântului este foarte mare la baza zidului noros, ciclonul tropical,
în ansamblul său, se deplasează cu o viteză medie de numai 10-30 km/h, pe o traiectorie
generală iniţială de la E spre V.

Ochiul ciclonului este o zonă circulară, cu diametrul cuprins, de obicei, între 30 şi

60 km, valorile putând atinge, în mod excepţional, 8, respectiv 200 km. Din cauza
mişcărilor descendente, în ochi cerul este senin, iar transparenţa aerului este foarte mare.
De obicei vântul lipseşte, predominând calmul. Existenţa mişcărilor descendente dă naştere
unei inversiuni de temperatură în altitudine, care nu coboară mai aproape de suprafaţa
terestră pentru că descendenţa aerului se opreşte la înălţimi de 1 -3 km. Ca urmare,
straturile de aer din partea inferioară a ochiului ciclonului rămân relativ umede şi mai reci.
În aceste condiţii, în partea superioară a ochiului temperatura aerului este cu cel puţin 10° C
mai ridicată faţă de temperatura mediului înconjurător, în timp ce la bază diferenţa nu
depăşeşte 2° C. Foarte caracteristică este şi presiunea atmosferică mult scăzută din ochiul
ciclonului tropical.
Durata de evoluţie a unui ciclon tropical este, în medie, de 6-8 zile. Stingerea
unui ciclon tropical se produce atunci când ciclonul ajunge deasupra unor suprafeţe
acvatice mai reci sau deasupra uscatului, perturbaţia fiind astfel obligată să “aspire” un aer
mai rece, care opreşte mişcările convective. Masa noroasă se fragmentează şi se diminuează,
viteza vântului scade semnificativ, iar în final ciclonul tropical îşi încetează existenţa. Este
de remarcat şi faptul că, sub influenţa orografiei sau a unei mase de aer rece, traiectoria
ciclonului tropical se poate abate, fie spre Ecuator, fie spre latitudini temperate. Ajuns la
latitudini mai mari, ciclonul tropical se poate stinge sau se poate încadra în fluxul vestic al
acestor latitudini, dar pierzându-şi caracterele specifice.

2.3. Clasificarea ciclonilor tropicali.

Criteriul principal care stă la baza clasificării ciclonilor tropicali este viteza vântului,
în funcţie de care se produc şi consecinţele acestor perturbaţii atmosferice de mare
anvergură. La rândul ei, viteza vântului este condiţionată de valoarea gradientului baric,
respectiv de stadiul de evoluţie al perturbaţi ei. Conform clasificării după scara Saffir-
Simpson, în evoluţia completă a unui ciclon tropical au fost stabilite 5 faze: perturbaţie (undă)
tropicală, depresiune tropicală, furtună tropicală, furtună tropicală puternică şi uragan.
Viteza vântului Pres.min. la baza înălţimea
Categoria ochiului (hPa) valului (m) Nivel pagube
(m/s) (km/h)
1 33-42 119-153 >980 1,0-1,7 minime
2 43-49 154-177 979-965 1,8-2,6 moderate
3 50-58 178-208 964-945 2,7-3,8 extinse
4 59-69 209-251 944-920 3,9-5,6 extreme
5 >70 >252 <920 >5,6 catastrofale
 Clasificarea ciclonilor tropicali conform scării Saffir-
Simpson (http://www.nhc.noaa.gov/aboutsshws.php)
In martie 1952, in insula Reunion intr-o singura zii s-au inregistrat 1870 mm cantitate
ce se inregistreaza in 18 luni. Generand inundatii catastrofale, dezradacinarea arborilor
de talie mare, distrugerea completa a localitatilor mari, a cailor de comunicatie.
Cele mai mari pagube umane au fost in 1970 in timpul unui ciclon din Golful Bengal.
In timpul acestui ciclon au rezultat inundatii catastrofale in delta Gange Brahmaputra din 3
motive:datorita valurilor de peste 7 m, datorita formei de palnie a golfului, datorita
suprapunerii undei uraganului cu mareea astronomica.A avut ca effect 300.000 victime umane
intr-o singura noapte

2.4. Fenomene de risc asociate ciclonilor tropicali.

Efectele negative induse de ciclonii tropicali se datorează mai multor factori. Cele
mai mari pagube sunt cauzate de valurile de furtună, atât în larg, cât şi, cu deosebire, în
zonele de coastă (“mareea” de furtună). La rândul ei, forţa distrugătoare a valurilor este
condiţionată de:
a) Acţiunea vântului, ale cărui efecte depind de viteza acestuia, de adâncimea şi
densitatea apei etc.;
b) Valoarea presiunii atmosferice deasupra apei, o formulă simplă putând servi
la calcularea înălţimii maxime teoretice a valului (Bryant, 1991):
hmax = 0,0433 (1023 - P0)
unde P0 este presiunea în centrul ciclonului tropical, exprimată în hPa;
c) Direcţia şi viteaza de mişcarea a ciclonului tropical. În cazul în care ciclonul, în
ansamblul său, se mişcă în aceeaşi direcţie cu direcţia vântului dominant, se formează un
val (perete) de apă premergător ciclonului propriu-zis, cu o mare putere de distrugere.
d) Scăderea adâncimii apei pe măsura apropierii de ţărm. Atunci când adâncimea
apei scade, scade şi viteza valurilor, dar creşte înălţimea acestora, din motive de
conservare a fluxului energetic;
e) Morfologia ţărmului. Înălţimea valurilor creşte în cazul în care configuraţia
ţărmului este asemănătoare cu cea a unei pâlnii (sau a unui golf), în sensul îngustării
suprafeţei acvatice spre interior. Dacă ţărmul este jos, efectele valurilor de furtună sunt
devastatoare. În cazul unor ţărmuri cu maree puternice, acţiunea valurilor se accentuează
dacă ele apar în perioada fluxului, respectiv se diminuează dacă valurile de furtună se
suprapun cu refluxul.
Efectele negative ale valurilor de furtună constau în: inundarea zonelor costiere
joase şi erodarea acestora; salinizarea terenurilor până la o anumită distanţă faţă de ţărm;
distrugerea construcţiilor şi a căilor de comunicaţie; moartea oamenilor şi a animalelor
prin înec (care cauzează peste 90% din numărul victimelor), lovire sau strivire. Exemplul
clasic de
valuri de furtună generate de un ciclon tropical, soldat cu un număr imens de victime, cel
mai mare din istoria vreunui hazard natural individual, este cel din 13 noiembrie 1970,
din Bangladesh. Consecinţele dezastruoase ale ciclonului respectiv au fost generate de mai
mulţi factori: valurile foarte înalte, de până la 15 m înălţime; relieful foarte jos, specific
deltei Gangelui şi Brahmaputrei; densitatea foarte mare a populaţiei în zona respectivă;
activitatea nesatisfacătoare de avertizare a populaţiei şi de pregătire a unor planuri de acţiune
în astfel de situaţii-limită; fanatismul religios, în sensul că, la data respectivă, femeile de
religie islamică nu aveau dreptul să iasă din locuinţe în perioada din an când s-a produs
dezastrul. Ca urmare, deşi ciclonul a fost detectat din timp prin intermediul sateliţilor
meteorologici, populaţia a fost avertizată numai în seara zilei când ciclonul urma să
ajungă în zonă. Mai mult, această avertizare a fost difuzată pe postul naţional de radio
seara târziu, când marea majoritate a populaţiei deja dormea. Ca urmare, valul de 15 m
înălţime care a atins ţărmul în cursul nopţii
a şters totul din calea sa, determinând moartea a peste 300.000 de oameni şi a circa
10
1.000.000 de vite. De asemenea, au fost inundate cu apă sărată şi au fost compromise
recoltele de pe
400.000 ha cultivate cu
orez.
Un alt factor distructiv asociat unui ciclon tropical este vântul foarte intens. Acesta

10
determină perturbarea activităţilor economice, distrugerea clădirilor şi a căilor de
comunicaţii, rănirea şi moartea oamenilor şi a animalelor, declanşarea de incendii în
aşezările omeneşti şi în zonele forestiere, pierderi mari în culturile agricole. Acestea din
urmă sunt şi mai importante când este vorba despre monocultură (de exemplu, trestia de
zahăr în Cuba) sau despre culturi destinate pentru alimentaţia unui număr foarte mare de
persoane (cazul orezului în India, Bangladesh etc.).
Precipitaţiile abundente asociate ciclonilor tropicali pot genera inundaţii severe.
De pildă, cele mai mari inundaţii care au afectat teritoriul Mozambicului s-au produs în
urma evoluţiei a doi cicloni tropicali, Eline şi Gloria, în lunile martie şi aprilie ale anului
2000. Evenimentele au provocat moartea a minimum 700 de persoane, câteva sute de mii de
oameni fiind sinistraţi. Din cauza apelor foarte mari, oamenii au fost obligaţi să se refugieze
în zone mai înalte, inclusiv în copaci, unde au rămas chiar şi o săptămână, fiind salvaţi de
elicoptere aparţinând forţelor armate ale Republicii Sud Africane, venite în ajutor. Mult
mediatizat a fost cazul unei tinere de 22 de ani, Sophia Pedro, care a născut o fetiţă în timp ce
era refugiată într- un copac, mama şi fiica fiind apoi transportate la adăpost de echipajul unui
elicopter.
Precipitaţiile abundente generate de un ciclon tropical au şi alte efecte: curgeri
de noroi, alunecări de teren, contaminarea apei, epidemii, toate acestea fiind însoţite,
inevitabil, de moartea sau rănirea unui număr foarte mare de oameni şi de animale. Ca
exemplu, menţionăm cazul uraganului Mitch, din luna octombrie a anului 1998, care a
afectat statele Americii Centrale, Mexicul şi partea de sud-est a SUA. În Nicaragua, pe
pantele Muntelui Casitas (1405 m), în urma precipitaţiilor s-a format un fluviu de noroi
lat de 7 km, care a acoperit totul în deplasarea sa de circa 16 km.
Cutremurele de pământ nu sunt, în mod obişnuit, o consecinţă a ciclonilor tropicali.
Totuşi, oscilaţiile foarte mari ale presiunii atmosferice, ca şi imensele volume de apă puse în
mişcare de valurile foarte mari, produc variaţii importante ale apăsării asupra scoarţei
2
terestre, care poate să ajungă, conform unor calcule, până la 10 milioane de tone/km
(Bryant, 1991). Ca urmare, în zonele mai sensibile de la contactul plăcilor tectonice majore
se pot declanşa
cutremure de pământ. Un argument în favoarea acestei ipoteze îl constituie cutremurul de
la Tokyo, din 1923 (soldat cu peste 143.000 de morţi), care a fost precedat de un taifun
ce a evoluat cu 10 ore mai devreme.

2.5. Traiectoriile şi repartiţia geografică a ciclonilor tropicali.

Traiectoriile cicloanelor tropicale sunt considerate „capricioase” şi „imprevizibile”. În
realitate acestea sunt riguros comandate , la început de dinamica zonei tropicale, apoi
de dinamica zonei temperate, şi chiar de orografia litorală. Mărimea gradienţilor de
presiune a aerului determină în bună măsură aceste traiectorii.

11
12
 Observaţiile asupra ciclonilor tropicali au permis conturarea mai multor zone de pe
Glob în care aceste fenomene au o prezenţă notabilă. Conform datelor publicate de OMM,
pentru perioada 1968-1989 şi în ordinea descrescătoare a numărului mediu anual de cicloni
tropicali în care viteza vântului depăşeşte 33 m/s, situaţia se prezintă în felul următor:
Traiectoriile cicloanelor tropicale ( http://ia.wikipedia.org/wiki/File:Global_tropical_cyclone_tracks-edit2.jpg )
Bazinul vestic al Oceanului Pacific (din Emisfera Nordică) şi SE Asiei, cu un
număr mediu anual de 16,0 cicloni tropicali, ceea ce reprezintă 35,6% din numărul mediu
anual total de 44,9 cicloni tropicali înregistraţi pe Glob. În aceasta regiune, ciclonii
tropicali poartă numele de taifunuri (denumire specifică Japoniei şi zonei nordice a Insulelor
Filipine), respectiv feaguio (în sudul Filipinelor, în nordul Insulei Borneo şi în Peninsula
Malacca).
Bazinul estic al Oceanului Pacific (din Emisfera Nordică) şi ţărmurile vestice
ale Americii Centrale (cordonazos), cu 8,9 cazuri (19,9%) în medie, pe an.
Bazinul vestic al Oceanului Atlantic (din Emisfera Nordică) şi SE Americii de Nord
(uragane, respectiv hurricanes), cu 5,4 cicloni tropicali în medie pe an, respectiv 12,0%
din totalul fenomenelor de acest fel de pe Glob. Conform unor opinii, denumirea de “uragan”
pare a deriva de la Hurakan, un zeu creator al mayaşilor, care, suflând peste marea
iniţială, a determinat apariţia uscatului. După alţi cercetători, termenul de “hurricane” şi-ar
avea originea în numele zeului caraibean al răului, Hurican.
Bazinul vestic al Oceanului Indian şi zona insulei Madagascar (cicloni
tropicali), unde numărul mediu anual al acestor fenomene este de 4,4 (9,8% din totalul de pe
Glob).
Bazinul vestic al Oceanului Pacific (din Emisfera Sudică) şi NE Australiei
(uragane, respectiv hurricanes), cu 4,3 cicloni tropicali în medie pe an, adică 9,6% din
totalul de cazuri de pe Glob.
Bazinul estic al Oceanului Indian şi NV Australiei (willy-willies), cu un număr mediu
anual de 3,4 cicloni tropicali severi, respectiv 7,5% din cei 44,9 de cicloni tropicali
înregistraţi anual, în medie, pe Glob.
Bazinul nordic al Oceanului Indian (Golful Bengal, Marea Arabiei) şi S Asiei
(ciclon tropical, tufan, orcan), cu 2,5 cazuri pe an (5,6%).
În situaţia în care se iau în calcul şi furtunile tropicale (când viteza vântului depăşeşte
numai 17 m/s), valorile de mai sus practic se dublează, astfel încât, la scara Globului,
numărul mediu anual al acestor perturbaţii ajunge la 83,7.
Cifrele menţionate sunt doar orientative, deoarece, după alte surse bibliografice
şi pentru alte perioade de timp, valorile pot fî diferite. Totuşi, este de reţinut faptul că cei
mai mulţi cicloni tropicali se dezvoltă în bazinul Oceanului Pacific, consecinţă a extinderii
foarte mari a acestui ocean, deci a existenţei unei imense rezerve de căldură şi de vapori
de apă, capabilă să genereze astfel de fenomene.
În SUA, NHC de la Miami este preocupat, mai nou, şi de o reevaluare a parametrilor
cantitativi ai ciclonilor tropicali, pentru o mai bună planificare a acţiunilor de combatere a
efectelor negative ale acestora în viitor. În acest scop, se folosesc date asupra vitezei
vântului în altitudine oferite de aviaţie, valorile presiunii de la suprafaţa terestră înregistrate
la staţiile meteorologice, date despre valoarea pagubelor înregistrate etc. Astfel, până în luna
septembrie a anului 2002 a fost realizată reevaluarea ciclonilor tropicali din perioada 1851-
1910, acţiunea urmând a continua şi pentru intervalele următoare.

2.6. Creşterea în intensitate şi în durată a uraganelor

Evoluţia numărului furtunilor tropicale de mare intensitate şi a supertaifunuirilor în
Asia de Est în ultimii 40 de ani (1957-2007), numărul mediu al superfaifunurilor din
fiecare sezon s-adublat din anii '70 până în anii '90 , recordul detinandu-l anul 1997, cu 11. În
şase ani din ultimul deceniu viteza maximă a vântului a trecut de 285 km/h.Ciclonii
tropicali reprezinta unele dintre cele mai violente fenomene de risc,care în majoritatea
cazurilor au caracter de dezastru, numarul victimelor şi pagubele material fiind remarcabile.
Ca si in cazul altor fenomene extreme, în special cele cu declanşare rapida, cum sunt
cutremurele, de
exemplu, nu depresiunea barica provoaca daune excesive, ci fenomenele care decurg
din acestea, respectiv: vânturile extrem de violente, ploile abundente, inudaţiile, undele de
mare. Caracterul lor distructiv se manifestă în special în regiunile de coastă şi asupra
insulelor, acţionând aproape simultan. Pe măsură ce oceanele se incalzesc, furtunile
devin tot mai puternice. In 2004, Florida a fost afectata de patru uragane neobiţnuit de
aprige.Un numar din ce in ce mai mare de studii stiintifice noi confirma faptul ca
prezenta apelor mai calde in straturile de deasupra ale oceanelor poate furniza mai multa
energie de convecţie care hraneste uragane din ce in ce mai puternice.Oamenii de stiinta nu
au juns inca la un accord cu privire la posibilele legaturi dintre numarul total de uragane
din fiecare an si incalzirea globala-asta pentru ca frecventa uraganelor este influentata de o
oscilatie naturala,inregistrata de mai multe decenii incoaceexista ins aoteorie noua,care
castiga din ce in ce mai multi aepti,conform careia incalzirea globala provoaca orestere
semnifiativa atat a duratei ,cat si a intensitatii uraganelor.Dovezi recent obtinute îi
determină pe unii oameni de stinta sa afirme ca incalzirea globala are o oarecare influenta
si in privinta cresterii frecventei uraganelor.Aceasta ar face sa modifice pana si intrevalele
de variatie care au fost explicate de mai multa vreme ca fiind o urmare a ciclurilor naturale
ale curentilor de mare adancime.Taifunurile,uraganele si turbioanele sunt fenomene
similar,care depind de oceanul in care isi au originea.Un studiu important al MIT aparut la
data de 31 iulie 2005,cu mai putin de o luna inainte ca uraganul Katrina sa loveasca Statele
Unite,sprijinea teoria,acceptata de multi oameni de stiinta,conform careia incalzirea
globala face ca uraganele sa devina mai puternice si sa provoace mai multe daune.”Durata
si intensitatea puternicelor furtuni care au izbucnit atat in Atlantic,cat si in Paific
incepand cu anii 1970 au crescut cu aproximativ 50%”(Studiu MIT2005).In anul 2004,
pentru prima data un uragan a lovit si Brazilia, desi pana atunci se spunea ca“este
imposibil sa existe uragane in Atlanticul de Sud”.

III. STUDIU DE CAZ: CICLONII DIN ASIA DE SUD-VEST SI

GOLFUL MEXIC
3.1. Nordul Oceanului
Indian
Aici se produc în medie 6-9 cicloane pe an. Un factor care contribuie la formarea
cicloanelor tropicale este Musonul Indian. Perioadele favorabile producerii cicloanelor
tropicale sunt în lunile mai-iunie, atunci când Ecuatorul Termic se ridică spre nord până la
circa 20˚N şi în lunile octombrie-noiembrie, când acesta se întoarce din nou spre sud,
rămânând însă în emisfera nordică. Anumite cicloanem puţin numeroase vin din nord-
vestul Oceanului Pacific, însă ele traversează peninsula Indochina.
În Golful Oşan şi de-a lungul coastelor vestice ale Indiei frecvenţa medie a
cicloanelor tropicale este slabă, de 1-2 pe an , fiind reprezentaţi de cei care traversează
sudul Podişului Deccan. Perioadele favorabile activităţii ciclonice se produc în perioada
ridicării Ecuatorului Termic spre nord, în lunile mai-iunie, şi de asemenea, când se produce
returul acestuia spre sud , în lunile octombrie-noiembrie. Aceste treceri, în cursul cărora
structura Ecuatorului Termic este apropiată de cea a unui Ecuator Termic Vertical
constituie vârfurile activităţii ciclonice , vârful de toamnă fiind mai ridicat , iar diminuarea de
vară evidentă în luna august.
*Ciclonul din Bhola, Bangladesh – 13 noiembrie
1970
Ciclonul Bhola, a fost un taifun tropical devastator, care a lovit Pakistanul de Est (in
prezent Bangladesh) si Bengalul de Vest din India, in data de 13 noiembrie
1970.
A fost cel mai distrugator ciclon tropical inregistrat vreodata si unul dintre cele mai
mortale dezastre naturale ale timpurilor moderne.
 Pana la 500.000 de persoane si-au pierdut vietile in timpul furtunii, in principal din
cauza valurilor care au inundat insulele din delta raului Gange. Ciclonul Bhola a fost cel de-
al saselea si cel mai puternic din sezonul ciclonic al anului 1970, in Oceanul Indian de
Nord, atingand o forta echivalenta cu cea a unui uragan de Categori a 3. Ciclonul s-a format
desupra golfului central bengalez la 8 noiembrie si a calatorit spre nord, intensificandu-se in
tot acest
timp. Si-a atins apogeul cu vanturi de 185 km/h la 12 noiembrie 1970, aterizand chiar in
acea noapte pe coasta Pakistanului de Est. Furtuna a devastat multe dintre insulele de
coasta, anihiland sate si distrugand culturile agricole din regiune. Cel mai rau afectat a fost
subdistrictul Thana, din Tazumuddin, unde peste 45% din populatia de 167.000 de
persoane de aici a fost decimata de furtuna.

Ciclonul Bhola (http://www.descopera.ro/natura/4173810-cele-mai-cumplite-dezastre-

naturale#)

3.2. Jumătatea de nord a Oceanului Atlantic - Golful

Mexic
Frecvenţa medie a cicloanelor ăn această regiune este de 9 pe an , 5 ajungând în
stadiul de uragane. Sezonul ciclonic durează aici tot sezonul cald , din mai până în
noiembrie. Prezenţa Ecuatorului Termic Vertical , spre care confluează Alizeul Maritim,
alcătuiesc grupul de factori favorabili pentru naşterea depresiunilor deasupra Oceanului
Atlantic Central. Liniile africane de “gren” care ajung pe ocean m dispar aproape toate în
zona inversiunii alizeului, însă cele care înving acest obstacol sunt la originea a 50% dintre
cicloane. Aceste cicloane părăsesc apoi structura Ecuatorului Termic Vertical în timp ce
puternicele pătrunderi ale Anticiclonului Mobil Polarm pe continetul Americii de Nord le
curbează traiectoria spre nord-est, cicloanele tropicale putând atinge coastele sudice ale
S.U.A., din Texas, Louisiana şi Florida , mişcându-se din nou de-a lungul litoralului , und
eating în acest fel coastele mexicane ale Golfului Mexic, de unde trec cu dificultate Istmul
Tehuantepec spre Oceanul Pacific.
*Uraganul Katrina, Golful Mexic – 28 august
2005
Uraganul Katrina a fost un uragan care s-a format pe 23 august 2005, în timpul
sezonului de uragane din Atlantic din acel an și care a cauzat distrugeri masive în
Statele Unite ale Americii, pe coasta Golfului Mexic. Majoritatea pagubelor materiale și a
pierderilor de vieți omenești au fost localizate în orașul New Orleans, care a fost
inundat după ce sistemul de diguri din zonă a cedat; în unele cazuri, la mult timp după ce
furtuna avansase deja spre continent. Alte distrugeri au avut loc în statele Mississippi și
Alabama, la distanțe de până la 160 km de centrul furtunii.
 S-a format deasupra Insulelor Bahamas pe 23 august 2005 și a traversat sudul
Floridei cu o putere moderată, doar de categoria I pe scara Saffir-Simpson, cauzând câteva
pierderi de
vieți omenești și inundații, după care a căpătat putere brusc, deasupra Golfului Mexic
și devenind unul dintre cele mai puternice uragane
înregistrate vreodată pe mare. Furtuna a slăbit
înainte de a sosi a doua și a treia oară la țărm,
atingând categoria 3 pe scara Saffir-Simpson în
dimineața zilei de 29 august în sud-estul
statului Louisiana, respectiv la limita dintre
statele Louisiana și Mississippi.
Furtuna a cauzat numeroase pagube de-a
lungul coastei, devastând orașele Waveland,
Bay S t . Louis, Pass Christian, Long Beach,
Gulfport, Biloxi, Ocean Springs și Pascagoula din
statul Mississippi. În Louisiana, sistemul de
protecție contra inundațiilor a cedat în peste 50
de locuri. Aproape toate digurile din dreptul
orașului New Orleans s-au spart când Uraganul
Katrina a trecut pe la estul orașului, inundând
80% din suprafața orașului și multe din regiunile
învecinate timp de mai multe săptămâni.
Cel puțin 1 836 de persoane și-au pierdut
viața din cauza Uraganului Katrina și a inundațiilor care au urmat, acesta fiind cel mai
mortal uragan din SUA de după Uraganul Okeechobee din 1928. Pagubele materiale
produse de Katrina sunt estimate la 81,2 miliarde de dolari americani (la nivelul anului
2005), cele mai mari pagube produse de un uragan din istoria Statelor Unite
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Uraganul_Katrina#cite_note-TPInteractive-0).

CONCLUZII
Cicloanele tropicale sunt fenomene devastatoare ce se produc de regulă pe
neaşteptate şi care provoacă numeroase victime în rândul oamenilor şi animalelor, un
volum mare de pagube materiale, dezechilibre ecologice şi chiar grave tulburări ale stării
psihice şi morale a populaţiei ce intră sub incidenţa acestui fenomen.
Ca si in cazul altor fenomene extreme, în special cele cu declanşare rapida, cum
sunt cutremurele, de exemplu, nu depresiunea barica provoaca daune excesive, ci
fenomenele care decurg din acestea, respectiv: vânturile extrem de violente, ploile
abundente, inudaţiile, undele de mare. Caracterul lor distructiv se manifestă în special în
regiunile de coastă şi asupra insulelor, acţionând aproape simultan.
Cele mai mari pagube sunt cauzate de valurile de furtună, atât în larg, cât şi,
cu deosebire, în zonele de coastă .
La nivel de state, este evidentă preocuparea factorilor de decizie pentru crearea
unui cadru optim pe plan naţional de cercetare ştiinţifică şi de punere sub control a acestor
fenomene, pentru diminuarea efectelor lor. Existenţa sistemelor de prevenire a dezastrelor
şi de depăşire a efectelor acestora, este condiţionată de capacitatea statului respectiv de
a-şi evalua resursele disponibile, de forţa şi nivelul tehnologic. Evident, cea mai mare
atenţie dar şi progresele cele mai importante se înregistrează în cazul ţărilor dezvoltate,
deşi în majoritatea ţărilor funcţionează unităţi şi formaţii de apărare civilă, se întocmesc
(sau se actualizează) planuri pentru înştiinţarea şi alarmarea populaţiei în cazul unor
dezastre, au loc periodic aplicaţii de amploare (ca în cazul SUA, Angliei, Germaniei, Greciei,
Turciei ş.a.).
Principalele efecte ale ciclonilor sunt reprezentate de vânturile violente, ploile
torenţiale, inundaţiile provocate de unda de furtună, tornadele, victimel, iar ca efecte
secundare se desprind epidemiile, pana de curent şi problemele legate de transport.
 BIBLIOGRAFIE
1. Mihăilescu Ion Florin, Paltineanu Cristian, Lungu Marius, 2008, Riscuri
climatice şi hidrologice, Editura Universitara Bucureşti, p. 39-50;
2. Lungu Marius, 2012, Note de curs – Hazarde de mediu;
3. Ovidiu Murărescu, 2012, Note de curs – Riscuri climatice
extreme,Târgovişte, p. 26-31;
4. Ciulache S., Ionac Nicoleta (1995), Fenomene atmosferice de risc, Colecţia
„Scientia”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
5. Moldovan F. (2003), Fenomene climatice de risc, Editura Echinox,
Cluj- Napoca.
 http://www.descopera.ro/natura/4173810-cele-mai-cumplite-dezastre-naturale#
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Uraganul_Katrina#cite_note-TPInteractive-0
 http://www.google.ro/search?
tbm=isch&hl=ro&source=hp&biw=1280&bih=632&
q=katrina+hurricane&gbv=2&oq=katrina+hurricane&aq=f&aqi=g1g-
S1&aql=&gs_l=img.3..0j0i24.2093.6639.0.6980.17.9.0.8.8.0.160.1122.0j9.9.0...0.
0.MAjIHr17WwU