RISCURI NATURALE ȘI ANTROPICE ȘI LEGISLAȚIA CARE

REGLEMENTEAZĂ ACESTE ASPECTE ÎN ROMÂNIA

INTRODUCERE

Fenomenele geografice de risc reprezintă, cu certitudine, o problemă actuală majoră a

societății umane, iar înțelegerea modului lor de apariție și manifestare, la nivelul cauzelor și
efectelor, presupune o abordare complexă și tot mai susținută, drept urmare se constată
interesul și preocuparea tot mai acută a cercetătorilor și dimensiunea ecologică și socială a
acestor fenomene, cu atât mai mult cu cât, atât fenomenele naturale cât și cele tehnogene, fac
obiectul unei discipline universitare, apărută în facultățile de geografie după anul 1990.
Riscurile, aceste fenomene care au existat dintotdeauna, există și vor exista, sunt cauzate de
diversele manifestări ale factorilor naturali sau de intervenția nerațională a omului, lucru ce
conduce la nenumărate efecte negative asupra lumii vii, vegetale și animale. Expansiunea
urbană, dezvoltarea unor noi tehnologii și obiective industriale, remodernizarea sectorului
agricol, extinderea rețelei de comunicații nu numai că duc la creșterea presiunii antropice
asupra ecosistemelor naturale, dar, din lipsă de spațiu liber, se deplasează tot mai mult spre
zonele critice, ocolite în perioadele anterioare. Ca și consecință apar tot mai des situații
excepționale, avarii și catastrofe, caracterizate prin creșteri exponențiale ale pierderilor
materiale, sociale și ecologice, mai mult decât atât, se produc evenimente, după opinia
experților, extrem de puțin probabile. Dacă riscurile geologice, climatice sau hidrice pot cauza
pierderi de vieți omenești, riscurile pedologice au urmări însă, în primul rând asupra calității
vieții colectivităților umane pe termen lung. De aceea, este esențială cunoașterea cauzelor
conjuncturale și a mecanismelor în limitele în care se derulează aceste fenomene, lucru ce ar
putea interveni în prevenirea efectelor nedorite sau a unor deznodăminte tragice. Până nu
demult manifestările naturale sau antropice erau privite și analizate în mod cu totul izolat și
numai la nivelul consecințelor materiale și umane imediate, în prezent însă se acordă o atenție
sporită atât la nivelul analizei locale aprofundate și conexe, cât și al analizei globale. Când
vorbim despre fenomene geografice de risc, fie că ne referim la catastrofe, cataclisme,
dezastre, hazarde sau simple accidente sau chiar evenimente, ne gândim imediat la o
amenințare, în primul rând la adresa omului și a activităților sale și apoi, asupra cadrului
natural însuși. Orice activitate în condiții de incertitudine este caracterizată de anumite tipuri
de riscuri specifice acestei activități. Riscurile prezente sunt diverse și pot fi grupate într-o
multitudine de categorii. Caracterul multilateral al noțiunii de risc este determinat de
diversitatea factorilor, ce caracterizează atât specificul activităților concrete, cât și
particularitățile specifice de incertitudine, în cadrul căreia aceste activități au loc. Analiza
direcțiilor cercetărilor teoretice din domeniul riscurilor arată că nu se atribuie suficientă
atenție unor probleme, subevaluarea cărora în practică poate duce la o evaluare insuficientă
sau incorectă a influenței unora sau altora dintre factorii de risc asupra riscurilor în sine.
Majoritatea factorilor riscogeni sunt factori nativi, adică sunt specifici unor riscuri
concrete și nu influențează alte tipuri de riscuri. În același timp există o serie de factori
riscogeni, care acționează concomitent asupra mai multor tipuri de riscuri.

2
 Romania este o țară cu riscuri catastrofice mari, aflându-se pe locul 87 din 171 în topul
țărilor cu cele mai mari riscuri de catastrofe naturale, potrivit celui mai recent studiu al World
Risk Report. Acest clasament, întocmit pentru 171 de țări din toata lumea, prezintă riscul ca
cetățenii unei anumite țări să devină victime ale unui dezastru, în urma unor calamități
naturale precum cutremure, furtuni, inundații, secetă ori creșteri ale nivelului mării.

De-a lungul istoriei, Romania s-a confruntat cu, calamități naturale care au avut de
multe ori consecințe catastrofice. Conform National Geographic, “modul de manifestare,
durata, intensitatea și consecințele fenomenelor meteo-climatice extreme sunt determinate de
interacțiunea dintre dinamica atmosferei și suprafața activ-subiacenta a țării, cu rol
important fiind barajul orografic al Carpaților și barajul termic al Mării Negre”.

Nefiind nici nordică, adica foarte friguroasa, nici apropiată de tropice sau ecuator,
adica foarte calduroasă, Romania are totuși parte de extreme din ambele direcții. Cele mai
distructive catastrofe naturale înregistrate pe teritoriul României sunt cutremurele, inundațiile
și alunecările de teren.

CONCEPTUL DE RISC

Riscul este un adevărat obiect geografic și se înscrie în problematica legată de

progresul dezvoltării. A devenit evidentă necesitatea elaborării unor noi concepte de

securitate, raportate atât la om/societate, cât și la natură. De aceea, în statele dezvoltate s-a
constituit o nouă disciplină - analiza și dirijarea/managementul riscurilor, întrucât frecvența
fenomenelor naturale extreme a crescut foarte mult în ultimele decenii ale secolului XX, fapt
destul de îngrijorător pentru întreaga lume.

Studiul aprofundat al riscurilor pentru mediu constituie azi un imperativ. Mediul apare
întotdeauna pentru om ca o sursă de teamă, fie că e vorba de fenomene meteorologice, de
animale sălbatice sau de o natură mai puțin prietenoasă.

Riscul se constituie la momentul actual ca una dintre cele mai importante categorii
științifice, menite să reflecte dimensiunea pericolului unei situații, în cadrul căreia pot apărea
factori capabili să acționeze nefavorabil asupra omului, societății, mediului înconjurător în
general.

RISCUL NATURAL

3
 Riscul natural este o funcție a probabilității apariției unei pagube și a consecințelor
probabile ca urmare a unui anumit eveniment, fiind înțeles ca măsură a unei „amenințări
naturale“.

Fig 1. Deplasare în masă

Riscul este în funcţie de hazard şi vulnerabilitatea elementelor de risc, în condiţiile

expunerii lor. Elementele de risc sunt oamenii, clădirile, terenurile cu diferite folosinţe,
infrastructura, serviciile etc. Riscul geomorfologic conţinut de un sistem teritorial este în
funcţie de vulnerabilitatea sa la un anumit hazard sau modificare de mediu, dar şi de
vulnerabilitatea comunităţilor umane care îl valorifică. Riscul este indisolubil legat de
prezenţa omului în teritoriu, capabil de a conştientiza cauzele şi consecinţele fenomenului
aleator, dispunând, totodată, de liber arbitru. În absenţa comunităţii umane, nu ar exista risc ci
doar hazard, indiferent de dimensiunile şi consecinţele fenomenelor extreme asupra spaţiului
natural. Acest fapt implică un proces educaţional, în acord cu structura psiho-socială şi
culturală a societăţii în cauză, în paralel cu implementarea unui pachet de măsuri adecvate de
diminuare a pericolului, ca scop al unui management eficient al riscului.

Riscurile naturale pot fi de origine:

 geologică: ca de exemplu seisme, vulcanism, tsunami;

 climatică: taifunuri, uragane, valuri de frig/căldură, secete, temperaturi extreme,

schimbare bruscă a amplitudinii temperaturii, ploile torenţiale, viscolele etc.

 hidrologică, după origine sunt determinate următoarele grupe de riscuri

4
 - fenomene hidrice extreme (inundaţii, seceta hidrologică etc.); - fenomene şi procese
termodinamice (valuri, maree, oscilaţia nivelului oceanului planetar etc.)

- fenomene şi procese hidrice staţionare (exces de umiditate, alunecări de teren

determinate de aceste procese de o umectare meteorică etc.);

- procese şi fenomene legate de interferenţele hidrice (amestecul apelor marine cu cele

dulci în regiunile intens populate).

 geomorfologică: procese de mişcare în masă;

FENOMENE ȘI PROCESE GEOMORFOLOGICE CRITICE

Dintre caracteristicile specifice riscurilor de origine geomorfologică, amintim timpul

foarte variat de manifestare și vasta lor dispersie spațială. O categorie de riscuri
geomorfologice prezintă o intensitate maximă pe perioade de timp relativ scurte, cum ar fi
alunecările de teren, altele se produc într-un timp îndelungat, aici incluzând eroziunile în

suprafață a stratului de sol.

Fig. 2 Clasificarea fenomenelor naturale de risc

5
 RISCURI ANTROPICE
Activitățile socio-economice (generatoare de riscuri antropice) fiind condiționate în
mare măsură de potențialul cadrului natural, schema generală de studiere a problematicii
riscului se bazează pe triada deterministă: Om-Natură-Societate. Din analiza complexă a
riscurilor antropice care se pot manifesta pe teritoriile administrative ale României, în
corelație cu condițiile naturale specifice, pot fi identificate unele probleme de mediu și
disfuncținalități, care sunt cele specifice unui sistem urban de dimensiuni mari și foarte
dinamic din punct de vedere socio-economic. Din punct de vedere al programelor de măsuri,
tipurile de risc identificate necesită o abordare prin acțiuni concrete în vederea minimizării
acestora sau chiar a eliminării cauzelor generatoare de risc. Pe plan național se poate acționa
doar la nivelul reducerii efectelor imediate, măsuri care nu vor remedia în totalitate riscul,
rămânând în continuare un risc rezidual, latent. O categorie aparte însă insuficient studiată și
cunoscută o constituie aceea a riscurilor generate de poluarea latentă și remanentă, precum şi
cea indusă de schimbările globale ale mediului (încălzirea climatului, degradarea stratului de
ozon, etc.) Principalele tipuri de riscuri antropice, identificate în etapa anterioară necesită o
abordare integrată, la nivel naţional. Există anumite riscuri majore manifestate pe teritorile
administrative ale țării noastre:

1. Riscul poluării aerului atmosferic datorat activităților industriale;

2. Riscul poluării aerului atmosferic, a poluării sonore și a accidentelor datorate

traficului rutier;

3. Riscul poluării apelor de suprafață datorat activităților industriale și menajere;

4. Riscul poluării apelor subterane datorat activităților agricole.

Soluţionarea cauzelor acestor riscuri implică respectarea reglementărilor de mediu și

acţiuni la nivel naţional prin toate organismele abilitate. Din punct de vedere al calităţii
mediului, activităţile antropice ce se desfăşoară la nivel național contribuie la poluarea
aerului, apei şi solului, efectele însumându-se pe arii mai mult sau mai puţin extinse. Astfel
mediul hidric, apele de suprafaţă şi apele subterane freatice contribuie la transportul şi
diseminarea poluanţilor la mari Studiu de fundamentare privind „Riscurile geografice
(naturale) și antropice”. Poluanţii aerului alcătuiţi din gaze toxice, pulberi sedimentabile şi
pulberi în suspensie sunt vehiculaţi la distanţă datorită mişcării maselor de aer, caracteristice
fiecărei zone, proces ce este dependent de condiţiile de dispersie ce depind de factorii
6
climatici legaţi de inversiunile termice, dominanţa unor vânturi în curenţii de aer, de
geomorfologia zonei etc. Calitatea solului este şi ea afectată de aceste procese de transport ale
elementelor poluante de către aer şi apă, aria de diseminare a acestora fiind dependentă de
procesele de sedimentare- decantare- depunere a particulelor poluante sau de extinderea
ariilor ploilor acide.

Fig 3. Riscuri antropice

DISFUNCȚII ȘI PROPUNERI (Riscuri naturale și antropice)

7
LEGISLAȚIE PRIVIND RISCURILE NATURALE ȘI ANTROPICE
DIN ROMÂNIA

8
 În acest moment, în România nu există o legislație unitară cu privire la evaluarea
riscurilor, abordarea acestora fiind cel mult sectorială, în unele cazuri, şi fără sa aibă în vedere
necesitatea integrării în ciclul managementului riscurilor și dezastrelor. Evaluarea riscurilor
este reglementată printr-o serie de acte normative, dintre care principalele sunt Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management pentru Situații de
Urgență, modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2014 privind
unele măsuri în domeniul gestionării situațiilor de urgență, este documentul care a pus baza
înființării Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, HG nr. 557/2016
privind managementul tipurilor de risc, HG nr. 642/2005 pentru aprobarea Criteriilor de
clasificare a unităţilor administrativ-teritoriale, instituţiilor publice şi operatorilor economici
din punct de vedere al protecţiei civile, în funcţie de tipurile de riscuri specifice, HG nr.
762/2008 pentru aprobarea Strategiei naţionale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, Ordinul
comun MTCT/MAI nr. 1995/1160/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind prevenirea
şi gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice riscului la cutremure şi/sau alunecări de teren,
Ordinul comun MAI/MMGA nr. 192/1422/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind
gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase,
accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale. Conform acestor acte normative,
evaluarea riscurilor este asigurată de către autorităţile publice cu atribuţii în gestionarea
tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă. Pe de altă parte, Legea nr. 575/2001 privind
aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a V-a - Zone de risc natural
stabileşte că hărţile de risc vor fi elaborate de instituţii specializate, iar finanţarea acestora se
face „din bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi
Locuinţei şi Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, din bugetele locale, precum şi din alte
surse legal constituite”.

Potrivit Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a V-a - Zone de risc

natural, conform anexelor nr. 1 - 7 care fac parte integrantă din prezenta lege.

ART. 2 (1) În înţelesul prezentei legi, zonele de risc natural sunt arealele delimitate
geografic, în interiorul cărora există un potenţial de producere a unor fenomene naturale
distructive, care pot afecta populaţia, activităţile umane, mediul natural şi cel construit şi pot
produce pagube şi victime umane.

9
 (2) Fac obiectul prezentei legi zonele de risc natural cauzat de cutremure de pământ,
inundaţii şi alunecări de teren. Zonele de risc cauzate de alte fenomene naturale se supun
reglementărilor specifice.

ART. 3 (1) Delimitarea geografică a zonelor de risc natural se bazează pe studii şi

cercetări specifice elaborate de instituţii specializate, materializate prin hărţi de risc natural
avizate de organele de specialitate ale administraţiei publice locale şi centrale, competente
potrivit legii.

(2) Declararea unui areal ca zonă de risc natural se face prin hotărâre a consiliului
judeţean în baza hărţilor de risc natural avizate potrivit alin. (1).

ART. 4 În zonele de risc natural, delimitate geografic şi declarate astfel conform legii,
se instituie măsuri specifice privind prevenirea şi atenuarea riscurilor, realizarea construcţiilor
şi utilizarea terenurilor, care se cuprind în planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului,
constituind totodată şi baza întocmirii planurilor de protecţie şi intervenţie împotriva
dezastrelor.

ART. 5 (1) Finanţarea studiilor şi cercetărilor necesare în vederea elaborării hărţilor de

risc natural, constituirii băncilor de date aferente, precum şi lucrărilor de prevenire şi atenuare
a riscurilor naturale se face din bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Lucrărilor Publice,
Transporturilor şi Locuinţei şi Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, din bugetele locale,
precum şi din alte surse legal constituite.

(2) Lucrările de prevenire şi atenuare a riscurilor naturale constituie cauză de utilitate

publică.

(3) Priorităţile privind finanţarea şi executarea hărţilor de risc natural, a lucrărilor de

prevenire şi atenuare a riscurilor naturale se stabilesc de Ministerul Lucrărilor Publice,
Transporturilor şi Locuinţei şi de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, la propunerea
consiliilor judeţene.

ART. 6 (1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi Ministerul Apelor şi Protecţiei
Mediului vor adopta norme metodologice privind modul de elaborare şi conţinutul hărţilor de
risc natural.

10
 (2) În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul
Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului vor
adopta norme metodologice privind exigenţele minime de conţinut ale documentaţiilor de
urbanism şi amenajare a teritoriului pentru zonele de riscuri naturale.

(3) Normele metodologice prevăzute la alin. (1) şi (2) se aprobă prin hotărâre a
Guvernului. ART. 7 Consiliile judeţene, conform atribuţiilor ce le revin potrivit legii, în
termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi vor identifica în detaliu, vor
delimita geografic şi vor declara zonele de risc natural de pe teritoriul unităţii administrativ-
teritoriale, cuprinse în anexele nr. 5 - 7, şi vor constitui bănci de date informatizate privind
aceste zone, care vor fi reactualizate periodic şi integrate în sistemul naţional de monitorizare.
ART. 8 În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se constituie în
cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei un grup de lucru
interdisciplinar având rolul de a coordona activitatea de studiere şi cercetare a fenomenelor
naturale distructive, precum şi de constituire şi funcţionare a băncii naţionale de date
referitoare la riscurile naturale.

ART. 9 Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, potrivit legii, răspunderea civilă,
contravenţională sau penală, după caz. Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 1
octombrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

11
 CONCLUZII

Necesitatea studierii fenomenelor generatoare de riscuri în general şi de riscurilor

geomorfologice în special rezultă din nevoia preîntâmpinării unor situaţii nedorite, pierderi
economice sau mai rău pierderi de vieţi omeneşti. Extinderea spaţială necontrolată, uneori
chiar haotică a construcțiilor imobiliare, lipsa unei politici coerente de dezvoltare a
autorităţilor publice, lipsa unor studii de risc bine fundamentate şi validate în teren, determină
posibilitatea apariţiei unor fenomene generatoare de risc şi implicit necesitatea studieri
acestora. Conceptul de risc include mai multe componente şi anume: lucrul care se poate
întâmpla, contextul său ambiental, dezastrul, urmările pe care îl poate produce, incertitudinea
relativă a evenimentului în sine. Caracteristica fundamentală a riscului este incertitudinea,
adică acea componentă care o distinge de distrugere sau de impact. Metodologia de cercetare
impune o abordare multidisciplinară, de aici şi multitudinea de definiţii pentru aceiaşi termeni
şi noţiuni, utilizate în cercetarea riscului, în acest sens fiind necesar identificarea unui limbaj
comun pentru evitarea posibilelor confuzii în demersul cercetării ştiinţifice, elaborarea unui
vocabular unic, a unor definiţii şi concepte unanim acceptate, deoarece se observă o
neconcordanţă între noţiunile şi termeni folosiţi cu privire la modul de utilizare şi înțelesul
termenilor utilizaţi. Traducerea în sau din anumite limbi a unor definiţii pot produce anumite
ambiguităţi, dând naştere în unele situaţii unui şir de confuzii care duc în final la schimbare
înțelesului termenilor. Particularităţi morfografice şi morfometrice ale reliefului ariei țării
noastre, elementele climatice, vegetaţia, precipitaţiile atmosferice excesive, etc, au contribuit
şi contribuie la apariţia și dezvoltarea proceselor geomorfologice contemporane. Numărul
mare al proceselor geomorfologice din România derivă din trăsăturile complexe ale suprafeţei
terestre. Cercetarea susceptibilității și a hazardului la procese geomorfologice implică un grad
ridicat de incertitudine din cauza limitărilor impuse de datele folosite și a deficiențele
metodologice. Totuși această analiză este utilă în instituțiilor publice implicate în activitatea
de management al teritoriului. Aprecierea riscului în caz de dezastre este foarte importantă, în
condițiile în care hazardele interacționează la diferite nivele spațiale și temporale, cu
dezvoltare la nivel local, regional și internațional. Pe lângă studiul individual al potențialelor
hazarde, este importantă o înțelegere multidisciplinară și o analiză integrată a diferitelor
procese, în condițiile în care de multe ori dezastrele sunt complexe.

Vulnerabilitatea unui teritoriu depinde de hazard, adică de probabilitatea ca un

fenomen sa se manifeste cu o anumită intensitate și frecvență. Vulnerabilitatea depinde și de

12
numărul elementelor expuse la risc. Anumite teritorii vor avea un grad mai mic sau mai mare
de vulnerabilitate în funcție de expunerea elementelor din teritoriu la un hazard, adică la
probabilitatea ca un anumit eveniment să aibă loc. Deoarece în România nu există o legislație
bine pusă la punct în ceea ce privesc hazardele naturale, după aprecierea mea, este evidentă
totuși nevoia de cooperare, informare, și conștientizare a populației în ceea ce privește
problemele legate de dezastru. Implicarea comunităților în rezolvarea unei probleme proprii
este foarte redusă, soluțiile, eforturile financiare și material fiind solicitate din partea
autorităților publice locale sau centrale. Comunitățile nu au capacitatea de prevenire sau de
reducere a impactul dezastrelor, fazele pre-dezastru și post-dezastru fiind marcate de lipsa
abilităților de management și de incapacitatea de a gestiona resursele existente.

13
 BIBLIOGRAFIE

https://asiguropedia.ro/romania-si-catastrofele-naturale/

https://madeinreghin.files.wordpress.com/2017/01/studiu-fundamentare-riscuri-pug-
reghin-2016-x.pdf

https://gis.ro-risk.ro/site/documente/RezultateRO-RISK/Analiza%20cadrului%20legal
%20final.pdf

file:///C:/Users/Petronela/Downloads/rezumatul_tezei_de_doctoratromana.pdf

http://www.isuarad.ro/upload/Legislatie/Prevenire/LEGE_575_2001.pdf

Benedek, J., (2002), Riscurile umane, în Riscuri şi Catastrofe, Editura Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj-Napoca

Grecu F., (1997), „Fenomene naturale de risc – geologice şi geomorfologice", Editura

Univ. din Bucureşti

14