Tema 9: Impactul activității turismului rural și ecologic asupra mediului înconjurător

9.1 Definirea conceptul de impact al turismului rural și ecologic

9.2 Strategia și politica de evaluare a impactului asupra mediului
9.3 Modalități de evaluare a impatului asupra mediului

9.1 Definirea conceptul de impact al turismului rural și ecologic

Impactul activităţilor turistice asupra unei zone este dat de cadrul natural şi
varietatea potenţialului turistic, de existenţa unei infrastructuri generale, de prezenţa unor structuri
turistice de cazare, de alimentaţie, agrement. Aceste elemente definitorii ale turismului determină
mai multe tipuri de impact (politic, social, economic, cultural, ş.a.), care pot îmbrăca forme
pozitive sau negative de manifestare.
Obiectivele, principiile, cerinţele dezvoltării turistice durabile se regăsesc în ecoturism, turismul
rural, turismul cultural, ş. a., aceste forme fiind expresia dorinţei ca turismul să reprezinte un factor
pozitiv şi dinamic de dezvoltare economică şi o soluţie practică de păstrare nealterată a mediului.
Evoluţia actuală a turismului este caracterizată de profunda înnoire a ofertei turistice
mondiale în special prin dezvoltarea unei game de produse turistice noi, superioare atât din punct
de vedere calitativ, cât şi cantitativ.
In acest sens se pot contura următoarele orientări:
-destinaţiile la mare distanţă, care permit să se realizeze o diversificare a locului de sejur
în extrasezon;
-vacanţele tematice (cultură, sport, descoperire ştiinţifică ) organizate la comandă pentru o
clientelă exigentă şi care efectuează mai multe călătorii turistice pe an;
-noile produse de loisir asociate cu cazarea turistică dispersată, care urmăreşte sentimentul
de autentic şi permite dezvoltarea schimburilor culturale şi informaţionale între turişti şi populaţia
locală.
Patru factori generali, determină şi influenţează direct activitatea turistică:
1.valoarea calitativă şi cantitativă a resurselor turistice;
2.creşterea economică generală, care determină în mare parte locurile de muncă şi
veniturile;
3.cursul de schimb valutar, care determină evoluţia puterii de cumpărare a rezidenţilor şi
nonrezidenţilor;
4.repartiţia, care determină evoluţia puterii de cumpărare a clienţilor.
 Aceşti factori se sprijină în principal pe exploatarea resurselor naturale, culturale cu valenţe
turistice. Toate activităţile turistice determină în timp şi spaţiu efecte potenţiale asupra mediului,
sănătăţii sau sistemului social. Aceste influenţe cumulate sunt exprimate de noţiunea de impact.
Dezvoltarea acestui concept a pornit de la specialişti englezi şi americani, în deceniul 7 al
secolului nostru, şi care au şocat opinia publică internaţională cu studiul "Limitele creşterii".
Astfel, autorii au demonstrat că atât rezervele cât şi resursele naturale ale planetei sunt limitate, ca
de altfel şi puterea de absorbţie a tuturor reziduurilor şi deşeurilor rezultate.
Deosebit de utile sunt modalităţile de control al impactului care acţionează ca nişte pârghii
în dezvoltarea activităţilor turistice, şi care determină evoluţia motivaţiilor turistice.
Fiecare stat se bucură de un anumit teritoriu, iar acest spaţiu ecologic, pentru fiecare
naţiune, este un dat, un atribut al realităţilor inegal constituite de-a lungul istoriei. Ideea
durabilităţii nu trebuie să reducă cîmpul de acţiune şi finalitatea dezvoltării.În acest context, pentru
turism se impune formularea unor scopuri clare de dezvoltare şi amenajare, acceptabile în privinţa
avantajelor economice, a accesului la o relativ mai mare bunăstare a populaţiei şi a rezolvării unor
probleme sociale, vitale, concomitent cu prezervarea echilibrului mediului natural.

9.2 Strategia și politica de evaluare a impactului asupra mediului

Singura cale pentru a asigura un viitor mai sigur şi mai prosper constă într-o tratare
echilibrată a mediului şi dezvoltării. Numai printr-o orientare judicioasă a căilor de dezvoltare se
poate ajunge la modificarea modului de producţie şi de consum actual, care şi-a dezvăluit
caracterul perimat şi consecinţele nefaste asupra mediului ambiant.
Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIM) este un instrument de asistare a deciziei,
având ca obiect determinarea efectelor principale asupra mediului. E.I.M. este o procedură prin
care factorii de decizie iau cunoştinţă de efectele posibile ale dezvoltării asupra productivităţii
naturale şi a calităţii mediului; este un mijloc prin care se colectează şi se prelucrează datele
necesare unui proiect pentru evaluarea gradului de satisfacere a durabilităţii şi a condiţiilor impuse
de acesta. În literatura de specialitate a fost denumit acord de mediu, care poate fi completat cu
bilanţul de mediu.
Conţinutul unui EIM a fost stabilit de specialiştii Lee şi Coalley şi ulterior a fost acceptat
de ţările Comunităţii Europene. Acesta cuprinde următoarele aspecte principale:
 Descrierea proiectului propus: prezentarea obiectivelor, a fazelor de realizare, rata
de exploatare a resurselor existente;
 Prezentarea situaţiei de bază, adică a stării actuale a mediului, a evoluţiei
caracteristicilor mediului, pentru a şti posibilităţile de realizare a proiectului;
  Analiza aspectelor de impact: investigarea tipurilor de impact ce pot apărea,
aprecierea evoluţiei lor viitoare;
 Descrierea alternativelor: realizarea unor variante şi susţinerea celor mai bune;
 Realizarea unor propuneri de ameliorare pentru problemele de impact apărute, mai
ales a acelor cu rol negativ.
 Plan de monitorizare (urmărire continuă) a aplicării măsurilor de ameliorare şi a
celor privind buna funcţionare a proiectului.
Aceste evaluări de impact sunt cerute de Comunitatea Europeană şi Banca Mondială în
susţinerea oricărui proiect de dezvoltare, cu susţinere financiară importantă.
Realizarea acestui deziderat are meritul de a reduce efectele cumulative ale activităţilor
umane, care, în general, sunt destul de greu de detectat şi evaluat.
Sub recomandările Uniunii Europene şi organismelor ONU, fiecare stat îşi poate elabora,
în funcţie de tipurile de mediu de care dispune, propria strategie de dezvoltare şi de evaluare a
impactului.
Chiar dacă în faza de început, în elaborarea oricărui proiect de dezvoltare, nu sunt surprinse
absolut toate elementele EIM, este necesară o analiză continua a impactului real, constatat şi după
realizarea proiectului.În prezent în Republica Moldova se realizează acorduri de mediu pentru
începerea unor activităţi economice sau pentru obţinerea avizului de continuare a funcţionării, şi
mai rar sunt urmărite îndeaproape şi la intervale precise transformările care au loc.
La noi în ţară probleme de evaluare a impactului au fost reglementate prin Legea Privind
Evaluarea Impactului Asupra Mediului din 29.05,2014, unde au fost stabilite normele
metodologice de elaboare a acordurilor şi bilanţurilor de mediu cu participarea agenţiilor de
mediu şi a firmelor specializate pe probleme de mediu.

Tipurile de impact produse de activităţile din turism în cadrul natural

A Schimbări în compoziţia speciilor floristice şi faunistice
1.Distrugerea habitatului speciilor,
2.Uciderea animalelor pentru vânătoare;
3.Uciderea animalelor pentru curiozităţi gastronomice şi piaţa suvenirurilor;
4.Influenţarea mi graţiei interne şi externe a animalelor;
5.Distrugerea speciilor vegetale valoroase pentru a culege plante şi a valorifica lemnul;
6.Defrişarea vegetaţiei naturale pentru realizarea de facilităţi turistice;
7.Reducerea rezervaţiilor naturale, a sanctuarelor cu viaţă sălbatică.
B Poluarea
1.Poluarea apei prin scurgerea apelor poluate, împrăştierea de substanţe petroliere şi petrol;
 2.Poluarea aerului prin gazele de eşapament ale vehiculelor.
3.Poluarea sonoră datorată activităţilor şi transporturilor turistice.
C Eroziunea
1.Tasarea solurilor, compactarea, ce conduce la creşterea scurgerii pluviale şi a eroziunii
superficiale.
2.Creşterea expunerii solurilor la alunecări;
3.Amplificarea proceselor de declanşare a avalanşelor;
4.Pagube asupra formelor geologice deosebite ( peşteri, avene );
5.Deteriorări asupra malurilor fluviilor şi râurilor.
D Resurse naturale
1.Scăderea resurselor de apă prin suprasolicitări şi supraexploatare;
2.Reducerea resurselor de combustibil clasic pentru necesarul de energie pentru susţinerea
activităţilor turistice;
3.Riscuri crescute pentru incendii naturale.
E Impact vizual
1.Facilităţi turistice (construcţii agrement, servicii auxiliare);
2.Gunoaie şi deşeuri rezultate din structurile şi circulaţia turistică.

Cadrul construit
A Mediul urban
l.Scoaterea terenurilor în afara producţiei primare;
2.Schimbarea regimului hidrologic, climatologic;
B Impact vizual
1.Creşterea necesităţii construcţiilor, a ariilor ocupate de construcţii;
2.Stiluri arhitecturale noi, nearmonizate cu cele existente;
3.Aglomerări de populaţie şi bunuri;
C Infrastructura
1.Supraîncărcarea cu elemente de infrastructură (drumuri, căi ferate, parcare, grilaje
electrice, sisteme de comunicaţii, alimentare cu apă etc);
2.Pregătiri pentru noi dotări de infrastructură generală şi specifică;
3.Management de mediu pentru adaptarea arealelor în scopuri turistice (plimbări pe mare,
sporturi de iarnă, nautice, cicloturism şa).
D Forme urbane
 1.Schimbări în structuri urbane (zone industriale, rezidenţiale) şi alte utilităţi (agrement,
structuri turistice);
2.Schimbări în dotări şi mobilier urban (străzi, îmbrâcăminţi asfaltice, pavări, iluminari ş.a);
3.Pericolul apariţiei unor contraste între zona urbană amenajată turistic şi celelalte zone
rezidenţiale.
E Restaurarea
1.Refolosirea şi restaurarea siturilor urbane vechi, a clădirilor istorice;
2.Restaurarea şi refacerea clădirilor vechi ca a doua rezidenţă.
F Competiţia
1.Posibilităţi de declin al atracţiilor turistice sau a unei regiuni din cauza apariţiei altor
atracţii sau schimbării de motivaţii sau a unor obiceiuri turistice.

9.3 Modalități de evaluare a impatului asupra mediului

Progresul social şi bunăstarea economică depind de activităţile care exploatează resursele
naturale şi care pot cauza pagube mediului. Problemele mediului au devenit globale, şi, în
consecinţă, strategiile de prevenire şi reducere a formelor de poluare reflectă această realitate.
Avansul deţinut de ţările dezvoltate în elaborarea şi implementarea strategiilor de protejare
a mediului este incontestabil. Confruntate de timpuriu cu o poluare semnificativă, ţările dezvoltate
au pus la punct tehnici şi modalităţi pragmatice de control şi reducere a impacturilor.
Transferul experienţei acumulate, către ţările în curs de dezvoltare şi din Europa de Est,
constituie o preocupare care a căpătat amploare în ultimul timp.
In acest context, resursele turistice nu pot fi exploatate sălbatic fară riscuri de a fi degradate
sau distruse. Imperativele dezvoltării tuturor formelor de turism nu trebuie să afecteze interesele
socio-economice ale populaţiei rezidente, nici ale mediului şi mai cu seamă, a resurselor naturale
care constituie atracţia principală, alături de siturile istorice şi culturale.
De cele mai multe ori, bogăţiile exploatate de turism fac parte din patrimoniul umanităţii,
şi în. acest sens toate naţiunile trebuie să vegheze la conservarea lor. Astfel, reducerea problemelor
legate de saturaţia turistică şi presiunea tot mai crescută asupra resurselor turistice, în ultimul
deceniu, au dus al apariţia conceptului de capacitate de primire, şi a evaluării sale.
Trebuie subliniat că criteriile de evaluare a capacităţii de primire au la bază norme deja
bine stabilite, iar altele, în curs de testare. Unele criterii au caracter subiectiv, deci sunt non-
măsurabile. De altfel, studiile de impact au un rol bine definit, şi ele nu se pot substitui evaluării
capacităţii de primire.
 Există o disociere între zonele de dezvoltare turistică care vor deţine structuri turistice, de
cele unde acestea există deja. în primul caz este mai uşoara gestionarea echilibrată a resurselor
pentru a rezolva gradul de suportabilitate şi încărcare a mediului şi pentru diversificarea ofertei.
Problemele capacităţii de încărcare se referă la trei tipuri de zone turistice:
 zona emiţătoare de turişti: suprasolicitarea provine dintr-o proastă organizare a
punctelor de plecare sau în zone cu forme de turism dominante (litoral, sporturi de
iarnă, cultural etc.).
 zone de tranzit - încărcarea prin supraaglomerare a mijloacelor de transport (rutier,
feroviar, maritim, aerian) între zona de plecare şi cea de destinaţie.
 zona receptoare sau destinaţia, unde mediul este perturbat fizic, social economic
sau poate fi distrusă imaginea turistică a unei zone, în timp şi spaţiu.
Criteriile de apreciere a capacităţii maximale de primire se referă la două componente
majore:
1. Mediul local include elemente de bază ale cadrului natural, ale dezvoltării socio-
economice, ale nivelului cultural, resursele fiind limitate şi epuizabile.
2. Imaginea - produs turistic
Acolo unde zonele naturale sunt mai puţin fragile după toate aparenţele, volumul circulaţiei
turistice poate fi calculat (maxim şi minim) prin imagine - produs turistic realizat. Mai nou, ideea
de imagine este asimilată cu aceea de peisaj, care poate fi natural sau antropic, asociate cu gama
de servicii turistice oferite.
În general aceste criterii sunt măsurabile în multe cazuri (poluare ecologică, locuri de
muncă, calitatea serviciilor turistice), dar, în alte cazuri, nu pot fi determinate decât în mod
apreciativ (impact asupra tradiţiilor culturale locale ).
Evaluarea pragurilor de primire şi încărcare a unui teritoriu este necesară din două
motive:
-permite organismelor guvernamentale să-şi elaboreze o politică şi strategie de
dezvoltare a turismului fără repercusiuni negative asupra mediului înconjurător;
-rezolvă probleme legate de existenţa unui fenomen de saturaţie turistică sau pe
cale de a se produce.
Fenomenul de saturaţie turistică are şi un caracter sezonier, deoarece dezechilibrul dintre
cerere şi infrastructură nu se produce decât în perioadele de aglomerare maximă.
Această concentrare în timp şi spaţiu conduce la creşterea numărului de construcţii,lipsa
de spaţii verzi, parcuri - edilitare şi a celei turistice.
Determinarea capacităţii de primire trebuie să ţină seama de gradul de dezvoltare a zonelor
turistice. Există astfel două categorii majore:
 - zone turistice în curs de dezvoltare
In aceste teritorii, cu potenţial turistic valoros, dezvoltarea turistică presupune o edificare
pe termen scurt şi mediu. Aici, se pot stabili, concret, pragurile de primire turistică, în vederea
utilizării resurselor cât mai eficient, evitând efectele negative .
Priorităţile trebuie stabilite prin strategia organismelor guvernamentale sau printr-un
management de calitate din partea unor agenţi publici sau privaţi.
Prezenţa omului în natură, ca turist, are şi efecte mai puţin dorite asupra tuturor
componentelor de mediu. Dintre acestea, cele mai afectate sunt peisajele naturale, solul, flora,
fauna, apele, aşezările urbane şi monumentele.
Peisajele sunt degradate prin intervenţii antropice care se traduc prin ridicarea de noi
structuri turistice, unde soluţiile arhitecturale nu se integrează sub aspect estetic şi ambiental.
Aceasta conduce la uniformizarea şi monotonia peisajelor.
Solul este un component al mediului care suportă transformări majore prin faptul că există
tendinţa de ocupare a acestuia cu infrastructuri turistice, tehnico-edilifare şi de căi de comunicaţii.
Dintre toate zonele turistice, cel mai mult au de suferit spaţiul costier marin şi cel montan,
spaţii naturale cu un fragil echilibru ecologic.
Flora suportă consecinţele negative datorate unei intense circulaţii turistice şi a
amenajărilor turistice pentru sporturi de iarnă, agrement, divertisment.
Fauna are de suferit prin reducerea spaţiilor naturale care constituie habitatul necesar
pentru speciile de animale, afectând supravieţuirea acestora. Practica neraţională a pescuitului şi a
vânătorii distruge treptat potenţialul cinegetic şi piscicol al multor zone turistice.
Aşezările urbane sunt afectate de dezvoltarea activităţilor turistice. Creşterea densităţii
construcţiilor urbane, a circulaţiei turistice au repercusiuni negative mai ales asupra centrelor
istorice ale oraşelor şi vechilor construcţii, a monumentelor, prin amplificarea formelor de poluare.
Reducerea tuturor acestor efecte negative asupra valorilor naturale şi culturale cu valenţe
turistice se bazează pe o analiză aprofundată calitativă şi cantitativă asupra tuturor componentelor
de mediu.