Continut Teoretic

Investeşte în oameni !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Programul OperaŃional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 1 „EducaŃia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi
dezvoltării societăŃii bazate pe cunoaştere”
Domeniul major de intervenŃie 1.1. „Acces la educaŃie şi formare profesională iniŃială de
calitate”
Proiect„Proces educaŃional optimizat în viziunea competenŃelor societăŃii cunoaşterii”
Contract nr: POSDRU/55/1.1/S/25952
CONłINUT TEORETIC AFERENT

CURRICULUMULUI INTEGRAT, INTER- ŞI
TRANSDISCIPLINAR,
PENTRU DOMENIILE ŞTIINłIFIC ŞI UMANIST
Versiune de lucru 30.04.2010
Partener 1- SIVECO ROMANIA SA

1
Pagina
CUPRINS
1. Echilibre şi dezechilibre naturale; fenomene meteo extreme..................................................... 3

2. Supravieţuirea ca individ, populaţie, specie, biosferă ................................................................. 6
3. Nevoi şi resurse: utilizare, epuizare, găsire de noi resurse. ......................................................... 8
4. Călători şi călătorii prin corpul uman ......................................................................................... 35
5. Reacţii şi relaţii; cauze şi efecte (determinism şi predictibilitate) ............................................. 61
6. Descoperiri accidentale .............................................................................................................. 66
7. Potenţialul creator uman; descoperiri şi invenţii care au revoluţionat lumea .......................... 72
8. Siliciu/ carbon – informaţie/ cunoaştere ................................................................................... 75
9. Tehnologia naturii şi natura tehnologiei .................................................................................... 78
10. Călători şi călătorii prin Univers ............................................................................................ 84
11. Magia ştiinţei........................................................................................................................ 117
12. Informaţie şi hazard ............................................................................................................. 120
2
Pagina
1. Echilibre şi dezechilibre naturale; fenomene meteo
extreme
"O clipă nu a fost atentă Natura şi a apărut Omul! O clipă să nu fie atent Omul, şi Natura
îşi repară greşeala!" (Voltaire)
Prezentarea temei
Omul este parte integrantă a naturii. Toate elementele din natură se află într-o
relaţie de interdependenţă, ceea ce conduce la echilibrul natural. Acesta se menţine
atât timp cât nu intervin factori ce pot determina stricarea lui.
Ansamblul de relaţii şi raporturi de schimburi ce se stabilesc între om şi natură,
precum şi interdependenţa lor influenţează echilibrul ecologic, determină condiţiile
de viaţă şi implicit condiţiile de muncă pentru om, precum şi perspectivele dezvoltării
societăţii în ansamblu. Aceste raporturi vizează atât conţinutul activităţii cât şi
crearea condiţiilor de existenţă umană.
O dată cu evoluţia societăţii omeneşti au început să apară unele modificări, la început
neesenţiale, apoi din ce în ce mai mari. Omul a utilizat unele materiale naturale şi a
creat altele fără să-şi dea seama că poate deteriora mediul.
Lumea contemporană trebuie să minimalizeze acţiunile care conduc la dezechilibre
naturale, cu efecte dezastruoase asupra oamenilor, animalelor, vegetaţiei, a vremii.
Civilizaţia umană prezintă cele mai periculoase influenţe destabilizatoare la nivelul
întregii biosfere: supraexploatarea resurselor biosferei, restrângerea biodiversităţii
(dispariţia unor specii), poluarea (sub toate formele sale).
Printre consecinţele poluării mediului înconjurător amintim: topirea gheţarilor (până
în 2050 vor rămâne doar 54% din gheţarii care erau în 1950), încălzirea globală (în
ultimul secol Oceanul Planetar a crescut cu 20 cm), diminuarea stratului de ozon (din
cauza supersonicelor, a clorofluorocarbonilor) etc.
Un element deosebit al raporturilor dintre mediul înconjurător şi dezvoltarea
societăţii îl constituie înţelegerea caracterului determinant al dezvoltării durabile.
Aceasta presupune protecţia şi conservarea mediului înconjurător, pe de o parte şi
utilizarea raţională, cantitativ si calitativ, a resurselor naturale, pe de alta parte.
În ultima perioadă, omenirea se confruntă cu hazarde determinate de acţiunile
proprii sau pur şi simplu generate de forţa naturii.
Fenomenele meteorologice extreme (temperaturi anormal de ridicate sau de
scăzute, furtuni violente, căderi de grindină, precipitaţii abundente sub diverse forme,
uragane, tornade, inundaţii etc.) au devenit o parte componentă a vieţii de zi cu zi a
3
oamenilor din toate colţurile Pământului.

Pagina
De asemenea, omenirea se luptă şi cu consecinţele dezastruoase ale catastrofelor
naturale produse de forţele pământului: cutremure, tsunami, avalanşe, erupţii
vulcanice etc.
Dimensiunea multiperspectivă a temei
Geografie:
• Medii naturale ale Terrei (din zona rece, din zona temperată, din zona
caldă)
• Vulcani - aspecte geologice, erupţie, clasificare, vulcanism, relief vulcanic,
vulcanii noroioşi, vulcani activi şi inactivi de pe Terra. Erupţiile vulcanice -
efecte asupra mediului.
• Cutremurele - cauzele producerii, dinamica scoarţei terestre, cutremure
produse de-a lungul vremii, scările Richter şi Mercalli, consecinţele
cutremurelor (modificarea reliefului, producerea valurilor uriaşe tsunami,
efecte asupra economiei etc).
• Fenomene meteo - prezentarea fenomenelor meteo obişnuite şi a celor
extreme, cauzele apariţiei acestora, zone de pe Glob predispuse
fenomenelor meteo extreme, consecinţe.
• Gheţari - caracteristici, tipuri, efectele poluării asupra gheţarilor.
• Rezervaţii naturale din lume şi din România.
• Ţări cu tradiţie în ocrotirea mediului.
• Zone expuse dezechilibrelor naturale.
• Plante şi animale pe cale de dispariţie.
Istorie:
• Catastrofe naturale care au influenţat dezvoltarea omenirii de-a lungul
vremii: cutremure, inundaţii, erupţii vulcanice.
• Aspecte legislative referitoare la protecţia mediului.
• Date importante privind protecţia mediului.
• Organizaţii ce militează pentru protecţia mediului înconjurător (Greenpeace
etc).
Chimie:
• Poluarea mediului - poluarea apei, solului, aerului. Identificarea şi
analizarea factorilor poluanţi de toate tipurile. Activităţi experimentale în
laborator (real sau virtual).
• Apa sub toate formele în care se găseşte în natură. Circuitul apei în natură.
• Vulcanii din punct de vedere chimic - compoziţia lavei şi a produşilor
rezultaţi în urma erupţiei (cenuşă, gaze, sulf, clor etc.). Vulcanul chimic -
4
activitate experimentală.
Pagina
• Petrolul şi cărbunii - resurse naturale abordate din punct de vedere chimic
(exploatare, clasificare, prelucrare, produse obţinute prin prelucrare,
efecte asupra mediului).
Matematică:
• Noţiuni de statistică matematică aplicate noţiunilor prezentate
(interpretarea unor date statistice în contextul temei date).
• Matematici financiare aplicate temei date (comparare de procente, de
statistici, rata de creştere/ descreştere, calcule economice de
rentabilizare, costuri etc.)
Resurse:
Revista şi site-ul “National Geographic”.
Reportaje de călătorie în zone geografice cu climat extrem.
ActivităŃi de predare-învăŃare recomandate
- vizionare de filme
- lucru pe echipe
- brainstorming:
• se dezbat teme legate de protecţia mediului care au drept scop
dezvoltarea spiritului civic şi a manifestărilor ecologiste
• “Oare natura firii umane să fie la originea dezechilibrelor naturale?”
- studiul de caz, simularea, jocurile de rol
- realizare de proiecte, planşe, hărţi, postere, expoziţii de fotografii ce
ilustrează dezastre naturale, ecologice etc.
- activităţi experimentale frontale şi demonstrative în laborator (real sau
virtual)
- vizite la muzee şi la institute de cercetare (Institutul de fizica pământului etc.)
- organizare de întruniri, mese rotunde cu ocazia:
• Zilei Mondiale a Meterorologiei ( 23 martie)
• Zilei Internaţionale a Apei (27 martie)
• Zilei Pământului (22 aprilie)
• Zilei Internaţionale de acţiune pentru climă (15 mai)
• Zilei Mondiale a Oceanelor ( 8 iunie)
• Zilei Internaţionale a Dunării (29 iunie)
• Zilei Internaţionale a protecţiei stratului de ozon (16 septembrie)
• Zilei Mondiale pentru reducerea dezastrelor naturale (8 octombrie)
• Zilei Internaţionale a biodiversităţii (29 decembrie)
Recomandări pentru realizarea proiectului
Proiectul poate consta dintr-o serie de dezbateri finalizate cu colaje, postere, eseuri,
5
Pagina
scenarii.
2. Supravieţuirea ca individ, populaţie, specie, biosferă
Prezentarea temei
Indivizii biologici reprezintă forma de bază de organizare şi existenţă a materiei vii. În
funcţie de gradul de complexitate structurală indivizii pot să fie unicelulari sau
pluricelulari, solitari sau coloniali. Conexiunile intra- şi interindividuale asigură
integritatea individului.
Populaţiile sunt grupări de indivizi din aceeaşi specie care ocupă acelaşi areal. În timp
ce indivizii unei populaţii au o existenţă scurtă, populaţia ca întreg continuă să existe
un timp îndelungat.
Specia este unitatea taxonomică fundamentală în care sunt integrate populaţiile
provenite din strămoşi comuni şi cu aceeaşi zestre ereditară. Populaţiile unei specii
se pot încrucişa nelimitat între ele, dar nu şi cu alte specii.
Ansamblul de populaţii (din specii diferite) care trăiesc pe un areal (teritoriu sau
habitat fizic) determinat reprezintă biocenoza, iar toate biocenozele de pe planeta
noastră alcătuiesc biosfera.
Supravieţuirea presupune succesul în lupta cu mediul, cu factorii variabili ai acestuia,
cu forţele selecţiei naturale sau artificiale.
Modificările mediului impun adaptări permanente. Variabilitatea individuală, care
presupune unicitatea fiecărui individ, interacţionează cu condiţiile diferite de mediu.
În cazul în care acesta devine necorespunzător, opţiunile sunt adaptarea morfologică,
fiziologică şi/ sau comportamentală la noile condiţii, migrarea în alte zone
caracterizate de intervale corespunzătoare de variaţie ale factorilor de mediu, acţiuni
conştiente şi mai mult sau mai puţin responsabile (în cazul speciei umane) de
modificări ale mediului în sensul dorit. Dacă acţiunile sunt încununate de succes,
acest lucru înseamnă supravieţuire, dacă nu, moarte.
Supravieţuirea poate fi considerată ca rezultat al unei ,,lupte pentru
supravieţuire”care se dă la orice nivel de organizare a lumii vii.
La nivel individual presupune competiţie directă între indivizi din aceleaşi
specie sau din specii diferite
La nivel populaţional şi al speciei, supravieţuirea înseamnă supravieţuire prin
urmaşi şi aici vorbim de strategii reproductive
La nivel de biosferă vorbim de perpetuarea vieţii pe Pământ în orice condiţii.
Dacă populaţiile se află în echilibru cu mediul în care trăiesc, realizând
supravieţuirea şi perpetuarea în mediul dat, vorbim de adaptare. Adaptarea are un
6
caracter relativ, în condiţii identice de mediu specii diferite realizând adaptări diferite.
Pagina
La contactul cu un mediu nou, adaptarea presupune trei trepte: acomodare

(transformări funcţionale temporare), aclimatizare (supravieţuire individuală, fără
capacitatea de a se reproduce) şi naturalizare sau adaptare propriu-zisă
(supravieţuire şi perpetuare în condiţiile date).
Resurse:
Cărţil şi manuale de ecologie şi evoluţionism. Revista şi site-ul ,,National
Geographic”.
Reportaje de călătorie în zone geografice cu climat extrem.
Lecţiile AEL pentru clasa a VIII-a : Relaţia sol-vieţuitoare, Relaţia apă-vieţuitoare,
Relaţia temperatură-vieţuitoare, Introducerea de către om a unor specii noi în
ecosisteme, Evoluţia ecosistemului şi pentru clasa a X-a : Dezechilibre ecologice.
Jocuri şi dezbateri pe tema supravieţuirii pe o insulă pustie sau pe o altă planetă.
- studiul de caz: analizarea şi dezbaterea legate de problemele poluării,
dispariţiei speciilor, supraexploatării
- simularea
- jocul de rol: membrii grupului se pot identifica cu reprezentanţii unor specii
pe cale de dispariţie şi dezbat problemele legate de adaptare, migraţie etc.
Proiectul poate consta dintr-o serie de dezbateri finalizate cu colaje, postere, eseuri,
scenarii.
7
Pagina
3. Nevoi şi resurse: utilizare, epuizare, găsire de noi
resurse.
Prezentarea temei
Dacă secolul al XX-lea a fost marcat de creşterea producţiei de petrol care a condus
indubitabil la dezvoltarea susţinută a societăţii printr-o dezvoltare uimitoare a
tehnologiei, prin depăşirea spaţiului terestru şi nu în ultimul rând la creşterea
semnificativă a populaţiei la nivel mondial, secolul al XXI-lea va fi marcat de pericolul
epuizării resurselor de petrol, gaze naturale şi cărbune. Orice activitate umană
presupune existenţa şi utilizarea unor resurse specifice în cantităţi determinate şi de
o calitate adecvată.
Pe lângă aspectele pozitive ale utilizării combustibililor, au apărut şi probleme grave
care abia acum încep să îşi arate adevărata faţă: poluarea, încălzirea globală,
subţierea stratului de ozon, topirea gheţarilor şi nu în ultimul rând, epuizarea
resurselor de apă.
Recuperarea şi reutilizarea resurselor reciclabile reprezintă mijloace de soluţionare
a contradicţiei dintre cerinţele procesului de creştere economică şi caracterul
restrictiv al resurselor.
Tipul de produs realizat de către elevi: aplicarea unui sondaj cu prelucrarea
rezultatelor obţinute, prezentări PowerPoint, pagini web, filme.
Fizică:
• Producerea energiei electrice
• Resurse regenerabile de energie: convertoare de energie solară, eoliană,
geotermală
• Efectele producerii energiei asupra mediului
Geografie:
• Resurse naturale - cărbuni, petrol, gaze naturale. Zone cu resurse
naturale, exploatare
• Fenomene meteo extreme determinate de acţiunile omului - tipuri de
astfel de fenomene, cauze favorizante, zone favorizate
• Energia eoliană - zone în care se poate exploata această resursă, condiţii,
efecte
• Centrale nucleare în lume
• Ţări în care se folosesc combustibili nepoluanţi
8
Istorie:
Pagina
• Disputarea supremaţiei pentru exploatarea resurselor naturale - conflicte
înregistrate de-a lungul timpului între diferite ţări.
• Accidente nucleare - istoric.
• Petrolul - trecut, prezent şi viitor.
• Istoria descoperirii radioactivităţii
Chimie:
• Efectele poluante ale combustibililor. Produşi poluanţi rezultaţi în urma
utilizării acestora
• Combustibili nepoluanţi
• Direcţii de utilizare a combustibililor
• Energia nucleară. Radioactivitatea
• Deşeurile - reciclare, biodegradabilitate
Biologie:
• Relaţia dintre nevoile fiziologice şi consumul real de resurse
• Reacţia organismului atunci când resursele au ajuns la limită
• Speciile ca resurse şi efectele dispariţiei speciilor în reţelele trofice
Matematică:
• Noţiuni de statistică matematică aplicate noţiunilor prezentate (interpretarea
unor date statistice în contextul temei date).
statistici, rata de creştere/ descreştere, calcule economice de rentabilizare,
costuri etc.)
Direcţii de abordare transdisciplinară

1. Europa în căutarea resurselor: marile descoperiri geografice şi formarea
imperiilor coloniale. Tema poate fi studiată din perspectiva istoriei, a
economiei, a geografiei, cu accent pe resursele economice necesare Europei în
secolele al XV-lea-al XVI-lea şi pe consecinţele extinderii controlului european
asupra altor continente.
2. Nevoi nelimitate versus resurse limitate. Se poate realiza o incursiune în
istoria economică, pentru a studia modul în care, de-alungul timpului, oamenii
au găsit mijloace ingenioase de a acoperi nevoile specifice unui anumit stadiu
de dezvoltare al civilizaţiei cu resurse limitate disponibile, potrivit nivelului
tehnologic al vremii.
3. Resursa umană: exploatare sau valorificare a potenţialului uman? Tema
poate fi abordată din perspectiva multiplelor forme de utilizare a forţei de
9
muncă, a resursei umane în general, de la sclavia antică sau modernă la

Pagina
„migraţia creierelor, întâlnită frecvent în lumea de azi.

4. Nevoi şi resurse în natură. Subiectul poate fi dezvoltat diferitelor forme de
întrebuinţare a resurselor naturale. De exemplu, se poate pune accent pe
relaţiile trofice în care unele specii de vieţuitoare reprezintă hrană (resursă de
materie şi energie pentru alte specii), se poate discuta dinamica dintre nevoile
de hrană şi resursele existente pornind de la dinamica relaţiei pradă-prădător
(care apoi poate fi extrapolată şi la fenomene sociale).
5. Resursele limitate şi consecinţele epuizării lor. Se poate realiza o anchetă
privind situaţia actuală a resurselor limitate de tipul petrolului, cărbunelui,
gazelor naturale etc., iar pe baza acesteia se pot simula consecinţele pe care
epuizarea acestora le-ar putea avea asupra civilizaţiei umane sau asupra
mediului natural în general.
6. Piramida nevoilor (Maslow) şi accesul la resursele necesare satisfacerii lor.
Pornind de la analiza treptelor piramidei se poate analiza comportamentul
uman corespunzător fiecărui nivel şi modul în care acţionează reclamele în
modelarea comportamentului de consumator.
Model de abordare transdisciplinară

Subtema 1. Europa în căutarea resurselor: marile descoperiri geografice şi formarea
imperiilor coloniale
"Majestatea Voastră trebuie să ştie ca ne-am reîntors 18 oameni cu doar o singură
corabie din cele cinci cu care am plecat. Am descoperit mirodenii, trestie de zahăr şi
perle. Majestatea voastră va şti să aprecieze faptul că am făcut înconjurul lumii, că
plecând către vest, am revenit prin est."
(Jurnalul lui Antonio Pigafetta, sec. al XVI-lea)
Repere cronologice:
Sec. X-XI – Călătoriile vikingilor pe ţărmurile estice ale continentului american.
Sec. al XIII-lea – Călătoria lui Marco Polo în China şi Asia de Sud-Est.
1418-1431 – Portughezii se instalează în arhipelagurile Madeira şi Azore.
1488 – Bartolomeo Diaz descoperă extremitatea sudică a Africii (Capul Bunei
Speranţe).
1492 – Prima călătorie a lui Cristofor Columb peste Oceanul Atlantic.
1494 – Tratatul de la Tordesillas.
1498 – Vasco da Gama înconjoară Africa şi ajunge pe ţărmul vestic al Indiei.
1500 – Portughezul Alvaro Cabral descoperă Brazilia de azi.
1518-1522 – Spaniolii conduşi de Hernan Cortez cuceresc Imperiul Aztec.
1531-1535 – Spaniolii conduşi de Francisco Pizzaro cuceresc Imperiul Incaş.
1600 – Înfiinţarea Companiei engleze a Indiilor Orientale.
10
1602 – Înfiinţarea Companiei olandeze a Indiilor de Vest.

Pagina
1608 – Începe colonizarea franceză a Canadei.

1652 – Prima aşezare olandeză în Africa de Sud.
1642 – Călătoria lui Abel Tasman în Pacificul de Sud.
1768-1771; 1772-1775; 1776-1779 – Călătoriile lui James Cook.
1830 – Franţa cucereşte Algeria.
1839-1842 – Războiul opiului, purtat de Marea Britanie împotriva Chinei.
1867 – Franţa desăvârşeşte cucerirea Indochinei.
1884-1885 – Conferinţa de la Berlin, privind controlul asupra coloniilor şi zonelor de
influenţă extraeuropene.
1888-1897 – Expediţiile lui Fridtjof Nansen în Arctica.
1898 – S.U.A. ocupă Cuba, Porto Roco, Filipine. Anexarea arhipelagului Hawaii. Anglia
şi Franţa luptă pentru controlul asupra Sudanului.
1899-1902 – Războiul burilor (albii olandezi) din Africa de Sud împotriva Marii Britanii.
1907 – S.U.A. ocupă Nicaragua.
1910 – Japonia anexează Coreea.
1914 – S.U.A. inaugurează Canalul Panama, proprietate americană.
Contextul istoric general. Călătoriile de explorare a teritoriilor îndepărtate nu au

reprezentat o noutate absolută pentru Europa secolelor al XV-lea şi al XVI-lea. Astfel
de explorări fuseseră realizate în Antichitate de fenicieni sau de greci, apoi, în
primele secole ale Evului Mediu, de arabi ori de vikingi. Acestea răspundeau
curiozităţii legitime a epocii cu privire la lumea înconjurătoare, dar îndeplineau
totodată şi un rol economic şi social important: căutarea de noi resurse, pentru
acoperirea nevoilor umane. Vikingii, de pildă, au ajuns în Islanda şi Groenlanda iar în
jurul anului 1000, au explorat zona Terra Nova din America de Nord, dar fără
consecinţe notabile pe termen lung. Din secolul al XV-lea, Europa a desfăşurat un
proces complex de deschidere către alte orizonturi teritoriale, în urma căruia vaste
spaţii geografice, altă dată complet necunoscute, aveau să fie descoperite şi
subordonate dominaţiei marilor puteri europene. Mai întâi portughezii şi spaniolii,
apoi francezii, englezii şi olandezii, au contribuit, prin descoperirile geografice
efectuate, la formarea imperiilor coloniale şi, în cele din urmă, la mondializarea
economiei.
În plan politic, marile expediţii de explorare din secolele al XV-lea – al XVI-lea au
reprezentat, într-o anumită măsură, o prelungire a cruciadelor din secolele
anterioare, un răspuns în faţa agravării pericolului musulman ilustrat de otomani în
Europa. În plan economic, se poate vorbi de o adevărată “foamete monetară” ce
caracteriza Europa secolului al XV-lea, aflată în plină expansiune demografică şi
urbană. Comerţul european avea nevoie de monedă, iar aceasta nu putea fi furnizată
11
în cantităţi suficiente doar prin exploatarea resurselor continentului. Metalele

Pagina
preţioase, ca şi mirodeniile ori produsele de lux (piperul, şofranul, scorţişoara,

cuişoarele, moscul, ambra, smirna etc.), aduse din fabuloasele tărâmuri ale
Orientului Îndepărtat aveau să fie căutate de exploratorii aflaţi în slujba puterilor
europene. Marile descoperiri geografice au fost favorizate de progrese tehnice şi
ştiinţifice ale epocii: portulanele, caravela, busola, astrolabul.
Hans Holbein cel Tânăr: Portretul negustorului Georg Gisze din Gdansk (1535)
Sursa:
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/35/Portrait_of_Georg_Gisze%2C_
by_Hans_Holbein_the_Younger.jpg
Sarcini de lucru:
Priviţi cu atenţie reproducerea picturii Portretul negustorului Georg Gisze din
Gdansk, de Hans Holbein cel Tânăr. Realizaţi o listă a elementelor prezente în
imagine, care sugerează ocupaţia personajului.
Căutaţi informaţii suplimentare pentru a realiza un dosar tematic cu titlul: Bănci şi
bancheri la începutul Epocii Moderne. Europa – o lume în expansiune în secolul al
12
XVI-lea.
Pagina
Pe baza cunoştinţelor de istorie şi de geografie, alcătuiţi o hartă a lumii cunoscute de

europeni în a doua jumătate a secolului al XV-lea.
Portulan reprezentând Mediterana de Est (1590)
Sursa:
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/21/Eastern_Med_portolan.jpg
Sursa documentară 1
Henric Navigatorul era curios să afle ce pământuri se găseau dincolo de Insulele
Canare, căci nimeni nu putea da răspunsul la această întrebare. Acesta a fost primul
motiv al acţiunilor sale. Cel de-al doilea a fost acela că, dacă pe aceste teritorii se
aflau porturi unde se putea acosta fără vreun risc, de acolo ar fi putut fi aduse în
regat mărfuri la preţuri foarte bune. Al treilea motiv: principele dorea să afle dacă
aceste teritorii erau conduse de principi creştini care să-l ajute împotriva duşmanilor
credinţei. Iar cel de-al patrulea, a fost dorinţa fierbinte de a răspândi sfânta credinţă
creştină şi de a aduce spre ea sufletele celor dornici de mântuire.
13
(Eanes de Azura, Cronica descoperirii şi cuceririi Guineei, sec. al XVI-lea)

Pagina
Henric Navigatorul (portret, sec. al XV-lea)
Sursa: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Henry_the_Navigator1.jpg
Sarcină de lucru:
Identificaţi în sursa documentară 1 cel puţin trei cauze ale marilor descoperiri
geografice din secolele al XV-lea-al XVI-lea.
Expediţii realizate de Portugalia. Suprapopularea Portugaliei, limitarea expansiunii

terestre din cauza vecinătăţii spaniole, nevoia de metale preţioase şi de mână de
lucru ieftină, au fost principalele cauze ale expediţiilor maritime lusitane din secolul
al XV-lea. Portughezii s-au instalat în insulele Madera, Azore, pe coasta vestică a
Africii, sub conducerea principelui Henric Navigatorul. În 1488, Bartolomeo Diaz a
atins extremitatea sudică a Africii, Capul Bunei Speranţe, iar în 1497-1498, Vasco da
Gama a realizat pentru prima dată înconjurul Africii, a trecut apoi în Oceanul Indian şi
a acostat în India, la Goa şi Calicut, revenind în Portugalia cu corăbiile încărcate cu
mărfuri orientale. Astfel, noul drum către India, prin ocolirea Africii, era deschis. În
1500, navigatorul Alvaro Cabral descoperea ţărmul de est al Americii de Sud, ce avea
să devină Brazilia, stăpânire portugheză.
14
Pagina
Vasco da Gama acostând la Calicut (ilustraţie, sec. al XIX-lea)
Sursa: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7c/Vascodagama.JPG
Patru ambarcaţiuni părăsiră uscatul şi veniră în întâmpinarea noastră, dorind să afle
cine suntem. Localnicii ne arătară portul Calicut (…). Căpitanul îl trimise pe unul
dintre ai noştri la Calicut. Localnicii care l-au însoţit, l-au dus la doi mauri (arabi) din
Tunis, care ştiau să vorbească genoveza şi castiliana. În loc de bun venit, aceştia l-au
întrebat răstit “Ce cauţi aici?”. Iar omul nostru le-a răspuns: creştini şi mirodenii.
(Alvaro Velho¸ Sosirea lui Vasco da Gama în India )
Sarcini de lucru:
Indicaţi în sursa documentară 2 un indiciu al relaţiilor comerciale dintre lumea arabă
şi Europa în secolul al XV-lea.
Selectaţi din sursa documentară 2 un motiv al prezenţei europenilor în India.
Expediţii organizate de Spania. În 1492, regii Spaniei, Ferdinand de Aragon şi Isabela
de Castilia, au acceptat propunerea lui Cristofor Columb de a organiza o expediţie
maritimă pentru găsirea drumului către Indii navigând spre vest, peste Oceanul
Atlantic. Cu trei caravele – Santa Maria, Niña şi Pinta, Columb a părăsit portul Palos
la 3 august 1492, iar în octombrie 1492 a ajuns în Insulele Bahamas din Arhipelagul
15
Antilelor. Cea dintâi insulă descoperită de Columb a fost numită San Salvador. În
Pagina
timpul acestei prime călătorii, el a explorat actualele insule Cuba şi Haiti. Până în
1503, Columb a mai efectuat alte trei călătorii, în timpul cărora a explorat insulele
Americii Centrale şi coasta nordică a Americii de Sud. Explorările lui Columb au fost
completate de cele efectuate de Amerigo Vespucci, la rândul său un navigator aflat în
slujba Spaniei. Între anii 1519-1522, portughezul Fernando Magellan, sprijinit de
împăratul romano-german Carol Quintul (rege al Spaniei), a iniţiat prima călătorie în
jurul lumii. Ocolind continentul american prin sud, el a străbătut strâmtoarea care
astăzi îi poartă numele şi a trecut în Oceanul Pacific. Magellan a ajuns în apropierea
Asiei, în Insulele Filipine, unde şi-a pierdut viaţa în timpul unui conflict cu băstinaşii
(1521). Expediţia sa a fost continuată de Sebastian el Cano, care a revenit în Spania în
1522, încheind prima circumnavigaţie a Terrei.
Expediţiile conduse de Cristofor Columb
Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/File:Viajes_de_colon_en.svg
Am găsit un mare număr de insule populate de foarte mulţi locuitori. Le-am ocupat
pe toate, în numele Alteţelor Voastre, fără a întâmpina vreo opoziţie. Toate sunt
foarte fertile; sunt foarte frumoase, uşor accesibile şi acoperite de mii de specii de
16
arbori. Trebuie să fi văzut porturile maritime, ca şi numerosele râuri grandioase, cu

ape curate, încărcate de aur. În insula Juana se găsesc multe mirodenii, mine mari
Pagina
de aur şi alte metale. (...) Locuitorii acestor insule nu au nici fier, nici oţel, nici arme,
pe care, de altfel, nu ar putea să le folosească, nu pentru că nu ar fi suficient de
robuşti, ci pentru că sunt foarte temători.
(Scrisoare trimisă de Cristofor Columb regelui şi reginei Spaniei)
Sarcini de lucru:
Identificaţi, în sursa documentară 3, fragmentele care arată dorinţa lui Cristofor
Columb de a îndeplini, în cursul explorărilor sale, interesele economice ale Spaniei.
Pe baza imaginii Sosirea lui Cristofor Columb în Lumea Nouă, redactaţi o relatare a
descoperii insulei San Salvador (octombrie 1492) din punctul de vedere al lui Cristofor
Columb, al unui marinar spaniol de pe una dintre cele trei nave ale primei expediţii
conduse de Columb, respectiv din cel al unui băştinaş.
Realizaţi o hartă a expediţiei conduse de Fernando Magellan.
Sosirea lui Cristofor Columb în Lumea Nouă (litografie, 1594)

Sursa:
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/9f/Columbus_landing_on_Hispani
ola_adj.jpg
17
Pagina
Nava Victoria, condusă de Fernando Magellan (hartă, 1590)
Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/File:Detail_from_a_map_of_Ortelius_-
_Magellan%27s_ship_Victoria.png
Expediţii organizate de Anglia, Franţa şi Olanda. Anglia şi Franţa au organizat, la

rândul lor, expediţii maritime. În 1497, genovezul Giovanni Cabotto (John Cabot) a
explorat, în numele regelui Angliei, regiunea Terra Nova, din America de Nord, urmat
în secolul al XVI-lea şi al XVII-lea de navigatorii Davis, Hudson şi Baffin. În 1584, era
întemeiată prima colonie nord-americană a Angliei, Virginia. În 1534, francezul
Jaques Cartier a ajuns pe coasta estică a Canadei, teritoriu ocupat sub numele de
Noua Franţă. Din secolul al XVII-lea, olandezii s-au implicat în explorarea Oceanului
Pacific. Printre marii navigatori ai secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea s-au numărat
Abel Tasman (care a descoperit, în 1642, insula ce îi poarta azi numele), Jacob
Roeggeven (exploratorul Insulei Paştelui), Samuel Wallis (care a descoperit Tahiti),
Louis de Bougainville, James Cook. În cursul a trei călătorii, desfăşurate în a doua
jumătate a secolului al XVIII-lea, Cook a explorat Alaska, insulele Polineziei, Hawaii,
Noua Zeelandă, Australia.
18
Pagina
Expediţiile conduse de James Cook (sec. al XVIII-lea)
Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/File:Cook_Three_Voyages_59.png
James Cook (portret, sec. al XVIII-lea)

Sursa: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Captainjamescookportrait.jpg
Sarcină de lucru:
19
Pagina
Căutaţi informaţii suplimentare pentru a realiza un mic dicţionar al navigatorilor şi

exploratorilor din secolele al XV-lea-al XIX-lea.
Consecinţe ale marilor descoperiri geografice
Cucerirea vechilor civilizaţii precolumbiene. Locuitorii zonelor temperate, favorabile
culturii porumbului, de pe platourile Mexicului de astăzi sau ale Anzilor Cordilieri, au
constituit civilizaţii agrare originale, aşa cum au fost cea mayaşă, aztecă şi incaşă.
Aflaţi în Peninsula Yucatan din Mexic, mayaşii au rămas în istorie prin oraşele vaste,
cu caracter sacru, constituite în jurul templelor şi altor spaţii cu destinaţie religioasă.
Mayaşii au elaborat un calendar extrem de complex, bazat pe calculul anului sacru, a
celui solar (365 de zile) şi a celui venusian (2920 de zile) şi o scriere de tip hieroglific.
În astronomie realizau calcule foarte precise, în matematică au fost cel dintâi popor
din lume care a utilizat cifra “0”. În cursul secolului al XIV-lea, mayaşii au intrat sub
dominaţia aztecilor.
Proveniţi din nordul Mexicului, aztecii au fondat în 1345 oraşul Mexico (Tenochtitlan),
care avea să devină capitala unui imperiu puternic. Societatea aztecă era ierarhizată
şi războinică, nobilii (războinici şi sacerdoţi) dominând masa oamenilor de rând. În
prima jumătate a secolului al XVI-lea, statul aztecilor a fost cucerit de spaniolii
conduşi de Hernan Cortez şi a fost transformat în colonie a Regatului Spaniei (Noua
Spanie).
Imperiul incaşilor cuprindea, în principal, actualele state Bolivia şi Peru. Capitala sa,
Cuzco, număra aproximativ 200 000 de locuitori şi era dominată de Templul Soarelui
(zeul suprem), ale cărui ziduri erau acoperite cu aur. În fruntea statului se afla
împăratul (Marele Inca), descendent al Zeului Soare. Statul avea 12 milioane de
locuitori (vorbind peste 500 de limbi diferite), care erau conduşi de funcţionari şi
preoţi, supravegheaţi de o armată numeroasă şi supuşi unor reguli economice stricte
(munca era obligatorie pentru toţi, producţia era centralizată în depozitele statului, de
unde o parte era destinată nevoilor statului şi nobilimii, o alta cultului religios iar cea
de-a treia, distribuită populaţiei). Cucerirea imperiului de către spaniolii conduşi de
Francisco Pizzaro a fost favorizată de războiul civil dintre cei doi fraţi pretendenţi la
tron, Huascar şi Atahualpa. Teritoriul incaşilor a devenit, la rândul său, stăpânire
spaniolă.
Din secolul al XVI-lea, aproximativ 150 000 de colonişti spanioli şi portughezi s-au
instalat în teritoriile cucerite pe continentul american, aducând cu ei un nou mod de
viaţă şi o civilizaţie total diferită de cea autohtonă. America a devenit o prelungire a
Europei, fiind condusă după modelul şi instituţiile europene.
20
Pagina
O reprezentare a societăţii aztece (Codex Mendoza, sec. al XVI-lea)
Sursa:
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/57/Codex_Mendoza_folio_64r.jpg
21
Pagina
Machu Pichu, centru al civilizaţiei incaşe (Peru)
Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/File:Over_Machu_Picchu.jpg
Calendarul maya
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/85/Dresden_Codex_p09.jpg
Resurse web suplimentare:

Informaţii despre civilizaţia incaşilor:
http://www.concharto.org/search/eventsearch.htm?_what=%22inca+empire%22&_m
aptype=1
Civilizaţia maya:
http://www.pbs.org/wgbh/nova/maya/
Civilizaţia aztecă:
http://www.memo.fr/article.asp?ID=MOY_AME_005
22
Sarcini de lucru:
Pagina
Realizaţi o hartă a Americii precolumbiene, care să redea distribuţia teritorială a

principalelor populaţii locale şi a limbilor vorbite de acestea.
Alcătuiţi o listă a principalelor cauze care au provocat cucerirea de către europeni şi
dispariţia civilizaţiilor precolumbiene.
Formarea primelor imperii coloniale. În 1493, papa Alexandru al VI-lea a împărţit

noile teritorii descoperite, trasând o linie imaginară la 370 mile vest de Insulele
Azore. În 1494, prin Tratatul de la Tordesillas, s-a stabilit că Portugalia avea să
stăpânească teritoriile situate la est de această linie, iar Spania pe cele de la vest.
Imperiul colonial portughez, format îndeosebi din puncte de coastă, pe ţărmurile
Africii sau ale Asiei (cu excepţia Braziliei) s-a dovedit fragil, datorită prea marii
dispersări teritoriale a coloniilor şi a populaţiei destul de puţin numeroase a
Portugaliei, incapabilă să susţină o colonizare de lungă durată. Imperiul colonial
spaniol era format din viceregate supuse autorităţii regale centrale, considerate de
aceasta adevărate surse de aur şi argint. Abundenţa de resurse din colonii nu a
contribuit însă la dezvoltarea economică a Spaniei, nevoită să importe mărfurile
necesare.
În Asia, Coloniile întemeiate de europeni începând din secolul al XVI-lea au cuprins,
zonele de sud şi sud-est ale continentului (Filipine, Indonezia, India, Birmania etc.),
având asupra populaţiei locale o influenţă mult mai redusă comparativ cu cele
americane. Comunităţile europene au rămas, în general, izolate, mulţumindu-se mai
degrabă cu avantajele economice, civilizaţia orientală păstrându-şi trăsăturile
specifice. Ulterior, aceste stăpâniri au cuprins şi alte teritorii (Indochina, India etc.).
Harta Cantino, a primelor stăpâniri coloniale europene (1502)

Sursa: http://fr.wikipedia.org/wiki/Fichier:CantinoPlanisphere.png

23
Colonizarea spaniolă a Americii:

Pagina
http://www.vaca.com/
http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Gazetteer/Places/America/United_States/_To
pics/history/_Texts/BOUSIA/home.html
Noi rute comerciale şi mărfuri. Vechile rute maritime şi porturi ale Mediteranei şi-au
pierdut treptat din însemnătate în favoarea celor de pe latura atlantică a Europei:
Lisabona, Cadix, Londra, Amsterdam, Bordeaux etc. În jurul anului 1500 se
conturează trei noi rute comerciale maritime: cea a mirodeniilor – aduse din India
prin sudul Africii; cea a metalelor preţioase aduse din Peru, prin Strâmtoarea
Magellan, către Spania, şi cea care lega Mexicul de Spania, traversând Atlanticul de
Nord. Comerţul a fost favorizat de asemenea, de afluxul de metale preţioase
provenite din minele Americii (argintul, provenit din exploatarea de la Potosi, America
de Sud). Dezvoltat între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea, dominat de portughezi şi de
olandezi, comerţul triunghiular avea trei etape - schimbul de mărfuri europene
(ţesături, podoabe, diverse produse manufacturate) contra sclavilor negri, în Africa;
apoi, de aici, în America, vânzarea sclavilor şi cumpărarea de produse locale; în final,
vânzarea acestor produse în Europa, cu profituri foarte mari. Comerţul cu sclavi
negri, întrebuinţaţi ca mână de lucru pe teritoriul american, s-a păstrat până în
secolul al XIX-lea. În acelaşi timp, cantitatea de monedă de pe pieţele europene a
crescut, în secolul al XVI-lea, mai rapid decât producţia de mărfuri ce ar fi putut să
absoarbă abundenţa de metale preţioase, ceea ce a dus la creşterea generalizată a
preţurilor (inflaţie), afectând astfel categoriile sociale neimplicate în activităţile
profitabile legate de marile descoperiri (nobilimea, de exemplu, şi-a pierdut forţa
economică).
24
Pagina
Comerţul triunghiular
Sursa: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d3/Triangle_trade.png
În decursul a 40 de ani au murit din cauza tiraniei spaniolilor peste 12 milioane de
suflete (…) prin războaie nedrepte şi crude (…) şi prin exploatarea crudă şi feroce (…).
Motivul pentru care creştinii au ucis atâţia oameni a fost numai dorinţa nepotolită de
aur, setea de îmbogăţire.
(Bartolomeo de Las Casas, Relatarea călătoriilor şi descoperirilor spaniole, sec. al
XVI-lea)
Principala şi aproape singura cauză (a creşterii preţurilor) este abundenţa aurului şi
a argintului, care, în zilele noastre, este în acest regat mai mare ca niciodată… Dar, s-
ar putea întreba cineva, de unde atât de mult aur şi argint? Acum peste opt decenii,
portughezul, navigând în largul mărilor, şi-a umplut corăbiile cu toate bogăţiile
Indiilor... În acelaşi timp, castilianul, luând în stăpânire pământurile noi, peste
măsură de bogate în aur şi argint, a adus, la rândul său, aceste bogăţii în Spania…
Dar spaniolul care, în cele necesare traiului zilnic, depinde de Franţa, obligat fiind să
se aprovizioneze de aici cu grâne, pânzeturi ori postavuri, va merge până la capătul
Pământului ca să caute metalele preţioase… Azi, se află mai mult aur şi argint în
Spania şi în Italia decât în Franţa. De aceea, totul este mai scump în Spania şi în Italia
decât în Franţa şi încă mai scump în Spania faţă de Italia…
(Jean Bodin, scrisoare către dl. de Malestroit, sec. al XVI-lea)
Eu ştiu că domnia ta, Altramirano, ai venit din Spania în Indii pentru a-l servi pe
Majestatea sa, acum 23 de ani. L-ai slujit cu armele, caii, supuşii tăi, cu mari
chelturieli şi punându-ţi în pericol propria viaţă. Ca recompensă parţială pentru
marile servicii aduse, în numele Majestăţii Sale, îţi încredinţez tribul numit Millapoa;
de acesta te vei servi potrivit recomandărilor şi ordinelor regale, tratându-i cum se
cuvine, pentru ca numărul membrilor tribului să crească şi aducându-i la religia
noastră creştină. De asemenea, va trebui să aveţi arme şi cai pentru a-l sluji pe
Majestatea sa în caz de revoltă.
(O exploataţie colonială oferită de guvernatorul din Chile, sec. al XVI-lea)
25
Pagina
Sarcini de lucru:
Imaginaţi-vă că vă aflaţi în America de Sud, în secolul al XVI-lea, ca stăpâni ai unor
teritorii coloniale. Ce decizii aţi adopta în vederea exploatării lor? Prin ce s-ar
asemăna ori s-ar deosebi deciziile voastre faţă de situaţiile relatate de sursele 4 şi 6?
Pe baza cunoştinţelor de istorie şi de economie, realizaţi o diagramă explicativă a
fenomenului economic descris de sursa 5.
Alcătuiţi un afiş care să ilustreze schimbul de produse (plante, animale, mărfuri etc.)
realizat între Europa şi America în secolele al XVI-lea-al XVIII-lea, ca urmare a
descoperirii Lumii Noi.
Londra este în mod sigur cel mai mare port comercial din lume, iar negustorii săi
sunt organizaţi în mai multe companii puternice. Prima dintre ele este The East India
Company, care aduce din Asia ceai, porţelanuri, mătase, bumbac, mirodenii. A doua
este The South Sea Company, care face comerţ cu Spania şi Mexic. Cea de a treia
este compania Levantului, care face afaceri cu pielărie, ţesături, mătăsuri şi cafea din
Persia şi Arabia. The Africa Company expediază tot felul de mărfuri spre ţările
africane, îndeosebi produse metalurgice. Cumpără în schimb fildeş, aur şi sclavi
negri pe care îi oferă apoi plantaţiilor americane.
(Cesar de Saussure, Vedere asupra Angliei în timpul domniei lui George al II-lea,
1730)
26
Pagina
Aşezare olandeză în Java (Asia de Sud-Est)
Sursa:
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Dutch_settlement_in_Batavia_East_Indies_1665.jpg
Colonialismul în secolul al XIX-lea. Nevoia de materii prime, pieţe de desfacere şi

regiuni de colonizare pentru populaţia în creştere a puterilor europene s-a aflat la
baza formării imperiilor coloniale. În secolul al XVIII-lea şi în prima jumătate a
secolului al XIX-lea s-au produs schimbări semnificative în distribuţia teritoriilor
coloniale (Canada a intrat sub controlul Angliei, aceasta ocupând de asemenea, în
Asia, India, cele 13 colonii engleze de pe coasta atlantică a Americii de Nord şi-au
obţinut independenţa, majoritatea coloniilor latino-americane au devenit state
independente etc.).
Majoritatea teritoriilor din Africa şi Asia au fost împărţite, în secolul al XIX, în colonii
şi zone de influenţă ale marilor puteri europene. Ocupaţia a fost exercitată prin
administrare directă sau prin intermediul conducătorilor locali, fiind adeseori
prezentată de puterile coloniale ca o binefacere a civilizaţiei, pentru comunităţile
băştinaşe. În mare măsură, reglementarea statutului regiunilor coloniale din Africa
s-a realizat în cadrul Conferinţei de la Berlin (1884-1885). La cumpăna secolelor XIX-
27
XX, Japonia şi S.U.A. au intrat, la rândul lor, în cursa colonială. Lupta pentru colonii a
Pagina
generat, în secolul al XIX-lea, numeroase conflicte între marile puteri, devenind una
dintre cauzele principale ale Primului Război Mondial.
Conflicte şi revolte coloniale în secolul al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea
1830 – Franţa cucereşte Algeria.
1839-1842 – Războiul opiului, purtat de Marea Britanie împotriva Chinei.
1852-1885 – Războaiele anglo-birmane.
1857 – India: răscoala şipailor, îndreptată împotriva dominaţiei britanice.
1860-1870 – Noua Zeelandă: războaiele maori, împotriva britanicilor.
1881-1888 – Răscoala mahdistă, în Sudan, împotriva stăpânirii anglo-egiptene.
1888-1890 – Revolta Africii de Vest, sub conducerea lui Samory Touré, împotriva
francezilor.
1895-1896 – Franţa cucereşte Madagascarul.
1898 – Confruntare anglo-franceză în Sudan.
1898 – Războiul hispano-american: Spania cedează Statelor Unite Cuba, Porto Rico,
Guam, Filipine (desfiinţarea imperiului colonial spaniol).
1899-1902 – Războiul burilor (albii olandezi) din Africa de Sud împotriva Marii Britanii.
1906 – Confuntare diplomatică franco-germană în privinţa Marocului.
1911 – A doua criză marocană.
1911-1912 – Războiul italo-otoman pentru Tripolitania (Libia).
1910 – Japonia anexează Coreea.
Împărţirea Chinei (caricatură franceză, sec. al XIX-lea)

28
Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/File:China_imperialism_cartoon.jpg
Pagina
Deschiderea în faţa civilizaţiei a singurei zone din lume în care aceasta nu este încă
prezentă, înlăturarea tenebrelor ce acoperă populaţii întregi, reprezintă o cruciadă
demnă de acest secol al progresului. Trebuie să fixăm stindardul civilizaţiei în
pământul Africii şi să luptăm împotriva comerţului cu sclavi negri.
(Regele Belgiei, Leopold al II-lea, discurs, 1876)
Nu există un drept al naţiunilor zise superioare faţă de cel al naţiunilor inferioare. (...)
Să nu încercăm să ascundem violenţa sub numele ipocrit de civilizaţie. Să nu vorbim
de drept şi de misiune. Cucerirea despre care vorbiţi este un abuz de forţă al
civilizaţiei ştiinţifice asupra civilizaţiei rudimentare, în profitul pretinsului civilizator.
Vorbind astfel de civilizaţie înseamnă să adăugăm violenţei, ipocrizia.
(Georges Clemenceau, discurs, 1885)
Imperiul colonial britanic la începutul secolului al XX-lea

Sursa: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/3c/BritishEmpire1921.png

Colonialismul: http://plato.stanford.edu/entries/colonialism/
29
Sarcini de lucru:
Pagina
Pe baza cunoştinţelor de geografie, realizaţi un planiglob, pe care să înscrieţi:

coloniile şi zonele de influenţă ale marilor puteri la cumpăna secolelor XIX-XX,
materiile prime exploatate de acestea din colonii, principalele trasee maritime
utilizate.
Organizaţi un joc de roluri în care să dezbateţi problema colonialismului şi a sclaviei
în epoca modernă, din punctul de vedere al unui britanic, al unui francez, al unui
autohton africa, respectiv al unui aborigen din Australia.
Realizaţi o prezentare Power Point cu tema: „Urmările politicii coloniale din epoca
modernă pentru lumea de azi”.

Istoria navigaţiei maritime: http://www.abc.net.au/navigators/navigation/history.htm
Instrumente de navigaţie: http://www.waterencyclopedia.com/Mi-Oc/Navigation-at-
Sea-History-of.html
Călătoriile lui Cristofor Columb: http://www.columbusnavigation.com/
Arhivă despre viaţa şi călătoriile lui Cristofor Columb: http://www.franciscan-
archive.org/columbus/
Muzeul Naţional al Marinei Marii Britanii: http://www.nmm.ac.uk/index.php
Timeline privind marile momente ale explorărilor teritoriale şi maritime:
http://www.timelineindex.com/content/home/forced
Muzeul Naval din Madrid: http://cvc.cervantes.es/actcult/museo_naval/sala8/
Civilizaţia incaşilor: http://en.wikipedia.org/wiki/Inca_civilization
Muzeul aurului din Peru: http://www.museoroperu.com.pe/museum.html
Muzeul Naţional de Arheologie din
Peru:http://museonacional.perucultural.org.pe/index.htm
Călătorii şi exploratori:
http://www.ucalgary.ca/applied_history/tutor/eurvoya/index.html
Activităţi de predare-învăţare recomandate

Resursele vor fi abordate din mai multe perspective: ca resurse naturale (apă,
cărbune, gaze, petrol), ca resurse economice (potenţialul uman, material, financiar,
ştiinţifico-tehnic, informaţional).
Câteva sugestii de teme derivate din analiza matricei de conţinuturi, teme legate de
nevoi şi resurse sunt prezentate în cele ce urmează:
- relaţia cu corpul uman: categorii de nevoi (hrană, apă)
- relaţia cu supravieţuirea: utilizarea eficientă şi chibzuită e resurselor
existente, găsirea de noi resurse
30
- relaţia cu hazardul: fenomene meteo extreme (furtuni, ….)

Pagina
- relaţia cu ştiinţa şi tehnologia: penele de curent şi efectele asupra aparatelor

electrice, bateriile, automobilele.
Tema propusă poate fi prezentată sub forma unui joc în care elevii trebuie să
găsească soluţii pentru a preveni accidente ecologice, să diminueze efectele
dezastrelor ecologice, să găsească surse alternative de energie.
Un alt scenariu ar fi ca elevii, sub forma unor personaje, să fie naufragiaţi pe o insulă
şi cu ajutorul cunoştinţelor proprii precum şi cu ceea ce le oferă natura, să înveţe să
supravieţuiască.
O altă propunere ar fi desfăşurarea lecţiei ca dezbatere dirijată, masă rotundă unde
elevii joacă diferite roluri: politician, guvernant, jurnalist, militant pentru protecţia
mediului, fizician, medic etc. Se poate solicita răspunsul întrebărilor formulate sau
opinia fiecărui rol privind cele întâmplate.
O altă posibilitate de desfăşurare a lecţiei ar fi prezentarea de către echipe diferite de
elevi a formelor de producere a energiei la ora actuală, cu preţurile aferente atât din
punct de vedere al costurilor implicate cât şi al impactului asupra mediului
înconjurător.
Câteva metode recomandate a fi utilizate pe parcursul proiectului
– vizionare de filme
– lucru pe echipe
– brainstorming: se dezbat teme legate de protecţia mediului care au drept scop
dezvoltarea spiritului civic şi a manifestărilor ecologiste. Pro şi contra energiei
nucleare!
– realizare de proiecte, planşe, hărţi, postere, expoziţii de fotografii
– activităţi experimentale frontale şi demonstrative în laborator (real sau virtual)
– organizare de întruniri, mese rotunde
– activităţi experimentale.
Anexă: Resurse energetice

Aici, pe Terra, primim toată energia de care avem nevoie, în principal lumina şi
căldura de la Soare. Ea este esenţială pentru viaţa de pe această planetă. Soarele
trimite spre Pământ 180 000 terawati energie, în fiecare secundă. Spre comparaţie, în
acord cu statisticile efectuate de ONU, omenirii îi sunt necesari 13 terawati per
secundă pentru susţinerea activităţii din industrie, transporturi, agricultura şi a
activităţilor casnice.
Convertoare de energie solară
Lumina soarelui conţine energia necesară plantelor pentru a creşte. Plantele sunt
organisme care îşi pregătesc singure hrana din substanţe minerale, apă şi dioxid de
carbon în cadrul procesului de fotosinteză. Fotosinteza este procesul fiziologic prin
31
care plantele verzi sintetizează substanţele organice din dioxid de carbon şi apă cu
Pagina
ajutorul luminii solare absorbite de clorofila şi eliberează oxigen. Practic, mâncarea

şi combustibilii fosili pe care îi utilizăm sunt produşi ai fotosintezei, procesul care
transformă energia luminii solare în forme de energie ce pot fi folosite în sisteme
biologice. Organisme începând cu bacteriile, algele şi terminând cu plantele
superioare sunt capabile să realizeze fotosinteza.
Petrolul, cărbunele şi gazele naturale, sunt resturi de plante care au trăit cu milioane
de ani în urmă. Energia din aceşti combustibili, eliberabilă prin ardere, este energie
chimică în care a fost convertită lumina soarelui.
De cele mai multe ori noi utilizăm sursele poluante precum cărbunii, petrolul, gazele
naturale pentru a ne acoperi necesarul de energie. Energia furnizată acum de către
aceste surse are preţ mare, este epuizabilă, poluează planeta şi generează conflicte
între deţinătorii săi.
Chiar şi energia eoliană îşi datorează existenţa curenţilor atmosferici produşi ca
urmare a încălzirii neuniforme a straturilor de aer.
Celulele fotovoltaice (photo= lumină şi voltaic= electricitate) sunt dispozitive care
convertesc lumina solară în electricitate. Utilizate cândva doar în spaţiul
extraterestru, pentru a asigura resursele necesare funcţionării sateliţilor, azi ele
apar în situaţii din ce în ce mai variate. În viitorul apropiat ar putea chiar să furnizeze
energia electrică necesară locuinţelor noastre. La ora actuală, tehnologia lor de
fabricaţie este încă scumpă. Este drept, în prezent costul producerii unui Watt prin
intermediul panourilor solare este de 6-7 ori mai mare decât costul producerii sale în
termocentrale, dar investiţia se amortizează în timp. În plus, să nu uitam: panourile
solare sunt ecologice. Şi cum resursele naturale sunt deja în pericol de epuizare… ar
cam fi cazul să ne gândim la viitorul nostru. Celulele fotovoltaice sunt construite din
semiconductori precum siliciul. Atunci când fasciculul de fotoni atinge elementul
fotovoltaic, o parte din el este absorbită în stratul semiconductor, unde eliberează
electroni din legăturile covalente. Mişcarea acestor electroni va fi dirijată prin
intermediul unor câmpuri electrice interne. Dacă stratul semiconductor are contacte
metalice pe suprafeţe, atunci curentul electric poate fi dirijat spre exteriorul
elementului fotovoltaic.
Aici se poate utiliza lecţia AeL MAG 14- Randamentulde funcţionare al aparatelor
electrice, Momentul 6.
Ce se întâmplă de fapt în Soare?
Soarele, sursa noastră de lumină şi de energie,este reactorul termonuclear perfect şi
sigur de pe cer! Energia solară, oferită cu generozitate, este de înaltă calitate
putând fi transformată eficient în caldură, electricitate, energie chimică. Este
nepoluant, etern (pentru următoarele câteva miliarde de ani) şi gratis pentru toată
lumea.
32
Fuziunea nucleară este procesul prin care două nuclee atomice reacţionează pentru
Pagina
a forma un nou nucleu, mai greu (cu masă mai ridicată) decât nucleele iniţiale. Ca
urmare a fuziunii se produc şi alte particule subatomice, ca de exemplu neutroni sau
raze alfa (nuclee de heliu) sau beta (electroni sau pozitroni).
Deoarece nucleele participante sunt încărcate electric, reacţia de fuziune nucleară
poate avea loc numai atunci când cele două nuclee au energie cinetică suficientă
pentru a învinge potenţialul electric (forţele de respingere electrică) şi prin urmare se
apropie suficient pentru ca forţele nucleare (care au rază de acţiune limitată) să
poată rearanja nucleonii. Această condiţie presupune temperaturi extrem de ridicate,
dacă reacţia are loc într-o plasmă, sau presupune accelerarea nucleelor în
acceleratoare de particule.
Aici se poate utiliza lecţia AeL NUC 12- Reacţia de fuziune în Soare, pentru a ilustra
reacţia de fuziune nucleară împreună cu procesele de nucleosinteză din stele.
Cum am putea crea un reactor de fuziune termonucleară pe Pământ?
Temperaturile uriaşe care trebuie atinse pentru a menţine reacţia de fuziune ar
distruge orice material de pe Terra. Reproducerea reacţiei presupune plasarea
plasmei într-o cuşcă toroidală generată de câmpuri magnetice puternice, pentru a
preveni evadarea particulelor încărcate electric din plasmă. Un astfel de control
magnetic se exercită în reactoarele numite TOKAMAK.
O altă posibilitate de control ar fi confinarea inerţială a plasmei utilizând laseri.
Aici se poate utiliza lecţia AeL NUC 12- Reacţia de fuziune în Soare, pentru a ilustra
reacţia de fuziune nucleară controlată în Tokamak sau cu laseri.
Energia nucleară
Se obţine în reacţii de fisiune nucleară, în reactoare nucleare.
Reactorul nuclear este o instalaţie în care este iniţiată o reacţie nucleară în lanţ,
controlată şi susţinută la o rată staţionară. Reactoarele nucleare sunt utilizate în
principal pentru generarea producţiei de căldură pentru generare de electricitate;
producţie de căldură pentru încălzire domestică şi industrială. Ele utilizează uraniul
rafinat şi îmbogăţit pentru a produce reacţii de fisiune nucleară.
Aici se poate utiliza lecţia AeL NUC9- Reactorul nuclear pentru a ilustra funcţionarea
unui reactor nuclear şi a unei centrale nuclearo-electrice.
Într-o anumită măsură este adevărat că energia nucleară este curată şi nu poluează
atmosfera, însă niciodată nu se menţionează faptul că aceste lucruri sunt valabile
strict în timpul procesului de generare a electricităţii. În urma acestui procedeu
rămân deşeuri radioactive care trebuie să fie depozitate sute de ani înainte de a
deveni inofensive.
“Energia verde” este un termen care se referă la surse de energie regenerabilă şi
nepoluantă. Electricitatea generată din surse regenerabile devine din ce în mai
33
disponibilă. Prin alegerea unor astfel de surse de energie regenerabilă consumatorii

Pagina
pot susţine dezvoltarea unor energii curate care vor reduce impactul asupra mediului
asociat generării energiei convenţionale şi vor creşte independenţa energetică.
Energia fotovoltaică şi eoliană reprezintă o soluţie viabilă pentru locaţiile care nu
beneficiază în prezent de racordare la reţeaua naţională de electricitate. În viitor,
printr-o legislaţie corespunzătoare aceste sisteme pot deveni rentabile şi pentru
consumatorii conectaţi la reţeaua naţională prin eliminarea necesităţii folosirii unor
acumulatori şi livrării energiei direct în reţeaua naţională.
34
Pagina
4. Călători şi călătorii prin corpul uman
Prezentarea temei:
Sisteme de organe – posibile trasee de expediţii ştiinţifice.
Multe cărţi şi reviste de popularizare a cunoştinţelor referitoare la anatomia şi

fiziologia omului au prezentat noţiunile ştiinţifice la diferite niveluri de complexitate şi
adaptate diferitelor vârste sub forma unor călătorii.
Filme documentare şi chiar artistice pe această temă adaugă accente dramatice în
abordare şi contribuie astfel cu succes la accesibilizarea noţiunilor de anatomie şi
fiziologie şi la formarea unori imagini de ansamblu corecte, utile înţelegerii
funcţionării sale.
Corpul uman devine astfel accesibil din interior, iar identificarea cu conţinutul de
studiat sporeşte interesul şi atenţia şi determină o implicare emoţională facilitând
fixarea noţiunilor ştiinţifice şi integrarea acestora în sistemul de noţiuni al elevilor.
Există numeroase posibilităţi de detaliere a temei, pornind de la ideea de călătorie.
Pentru orice abordare aleasă, este util să se precizeze: cine este călătorul, care este
poarta de intrare a sa în organismul uman, care este traseul abordat, care sunt
acţiunile sale asupra corpului uman sau transformările pe care le suferă în urma
reacţiei acestuia, care este poarta de ieşire.
35
Cine poate călători prin corpul uman? În corpul uman intră în mod obişnuit:
Pagina
- aer (care conţine gaze respiratorii şi toxice, agenţi patogeni şi alergeni, molecule
odorante etc.);
- hrană (preparată sau nepreparată, sănătoasă sau nesănătoasă, utilă organismului
sau nu);
-informaţie – prin intermediul receptorilor din organele de simţ.
În afară de situaţiile comune, corpul uman poate primi diverse substanţe pe cale
injectabilă, poate fi străbătut de radiaţii, de cuţit, de glonte etc.
Deci, principalele porţi de intrare sunt: respiratorie, digestivă, senzorială,
transcutanată.
Traseele urmate de oricare dintre călători sunt determinate de calea de intrare
abordată şi vizează străbaterea unei porţiuni din corpul uman sau a corpului întreg pe
cale respiratorie, digestivă, nervoasă, circulatorie, excretorie etc. Pe traseu se
analizează interacţiunile posibile: schimb de gaze, digestie, modificarea activităţii
unor organe, răspuns imun etc.
În funcţie de traseul abordat şi de interacţiuni se alege o cale de ieşire (dacă este
cazul) şi se interpretează efectele (eventual sub forma interpretării unor analize
medicale).
O subtemă aparte poate să fie formarea corpului uman, de la concepţie la naştere; în
cazul acesta, un spermatozoid pătrunde în căile genitale feminine, are loc concepţia,
iar în continuare se descrie dezvoltarea embrionară şi naşterea.
Alte sugestii de teme derivate din analiza matricei de conţinuturi, teme legate de
studiul corpului uman:
Relaţia corp uman-resurse
- modul în care omul se raportează la resurse pornind de la nevoile sale, relaţia între
nevoi şi utilizarea raţională a resurselor sau exploatarea acestora;
-corpul uman ca resursă: omul este şi el o verigă a lanţului trofic; forţa şi inteligenţa
umană sunt resurse care, de asemenea sunt utilizate ecologic şi etic sau nu.
Relaţia corp uman-supravieţuire
- factori limită ai vieţii, adaptare, evoluţie; modificări ale corpului uman în vederea
supravieţuirii (cu ce procent poate scădea temperatura corporală înainte ca viaţa să
fie pusă în pericol?).
Relaţia corp uman-hazard
- modul în care hazardul intervine în construcţia corpului uman: recombinări
genetice şi mutaţii, selecţie naturală, extreme (dizabilităţi, genii).
Relaţia corp uman-ştiinţă şi tehnologie
- potenţialul creator al omului şi evoluţia ştiinţei;
- descoperiri şi invenţii legate de optimizarea funcţionării corpului uman: aparatură
medicală (logică fuzzy, structura fractalică a regenerării ţesuturilor etc.), protezare
36
(robotică, electrostimulare etc.).

Pagina
Lista rămâne deschisă şi poate fi adaptată, mărită sau îmbunătăţită în funcţie de
specializarea iniţială, cunoştinţele şi imaginaţia profesorilor care predau aceste
teme.
Chimie:
• transformările chimice ale substanţelor care pătrund în corpul uman
• compoziţia chimică a diferitelor tipuri de ţesuturi şi organe ale corpului
uman.
Fizică:
• proprietăţile fizice ale organelor corpului uman şi variaţia acestora în timp
şi în funcţie de acţiunea factorilor de mediu (rezistenţă, elasticitate,
conductibilitate etc.)
• corelaţii între organe umane şi invenţii derivate: ochi – aparat foto, ureche
– microfon, rinichi – filtre, inimă – pompă etc.
Istorie
• abordarea corpului uman în diferite perioade ale umanităţii şi în diferite
culture.
Matematică:
• noţiuni de statistică matematică aplicate noţiunilor prezentate
(interpretarea unor date statistice în contextul temei date)
• simetrii; numărul de aur (Fibonacci), proporţii de aur
• noţiuni elementare de logică fuzzy (aplicabilă fenomenelor biologice, prin
comparaţie cu logica bivalentă)
• noţiuni elementare de teoria fractalilor
Resurse:
Atlase şi enciclopedii de anatomia şi fiziologia omului, orice filme documentare în
acest sens.
Filme artistice precum ,,Fantastic Voyage” (,,Călătorie fantastică”- în corelaţie cu
cartea cu acelaşi titlu a lui Isaac Asimov), ,,Osmosis Jones”.
Planşe cu alcătuirea corpului uman, în special cele reprezentând sistemul circulator,
sistemul digestiv, sistemul nervos.
Lecţiile AEL de biologie pentru clasa a şaptea şi pentru clasa a unsprezecea.
Fiecare călătorie poate fi abordată sub formă de joc, concurs, cursă cu obstacole; la
fiecare nivel de străbătut elevul are de rezolvat probleme şi/ sau situaţii-problemă
pentru a trece mai departe.
37
Brainstormingul, brainwritingul, dezbaterea – în legătură cu traseele ,,călătoriilor”.

Pagina
Jocul de rol: elevul poate aborda călătoria din punct de vedere al călătorului, se
poate identifica cu corpul străbătut de călător sau poate să joace rolul unui reporter
care să descrie cât mai obiectiv ceea ce vede sau trăieşte; rolurile se pot distribui în
grupele de lucru, iar rezultatele finale se comunică sub formă de referate, eseuri,
elevii pot să scrie scenariile şi să interpreteze rolurile etc.
Corpul uman poate fi comparat cu un teritoriu de străbătut, pornind de la o hartă sau
având ca obiectiv realizarea hărţii.
DirecŃii de Abordare Transdisciplinară
1. Comparaţia între corpul uman şi un oraş. Se realizează o paralelă între
diferitele sisteme şi funcţii normale şi patologice ale corpului uman (de exemplu:
circulaţia sanguină – circulaţia rutieră, centrii nervoşi – ministerele, media, sistemul
excretor – staţiile de filtrare ale apelor) şi se caută rezolvări pentru diferite probleme
sociale (de exemplu aspecte corelate cu criza economică) prin extrapolarea la modul
în care organismul uman se poate autovindeca şi regenera (în anumite limite).
2. Călătoria prin sistemul respirator şi circulator. Se poate aborda circulaţia
gazelor respiratorii şi/sau a celor toxice prin sistemul respirator, prin sistemul
circulator, şi efectele lor la nivel celular; efectele administrării unor anestezice pe
cale respiratorie şi modalităţile de acţiune ale acestora. Tema poate fi abordată prin
studii de caz şi jocuri de rol; un personaj se află în situaţie critică şi trebuie salvat, iar
o echipă de intervenţie urmează să îl salveze, pornind pe urmele substanţei inhalate.
3. Călătoria prin sistemul digestiv. Abordarea necesită cunoştinţe de biologie,
chimie şi fizică. Este urmărit drumul alimentelor prin sistemul digestiv de la ingerare
şi până la asimilarea nutrienţilor şi evacuarea deşeurilor. Se analizează digestia şi
absorbţia diferitelor alimente şi efectele acestora asupra organismului, separate şi
combinate. Tema vizează şi formarea unor convingeri legate de o alimentaţie
sănătoasă.
Se pune accent pe necesităţile metabolice ale organismului.
4. Călătoria informaţiei prin analizatori până la formarea senzaţiilor. Se descrie
acţiunea stimulilor de diferite tipuri asupra receptorilor, formarea potenţialului de
receptor, al celui de acţiune, drumul influxului nervos prin fibrele nervoase,
sinapsele, ariile corticale implicate în recepţia, decodificare şi interpretarea
informaţiilor. Tema necesită cunoştinţe de biologie (sistem nervos, analizatori) şi de
psihologie (mecanisme de prelucrare primară a informaţiilor).
5. Călătoria individuală: dezvoltarea ontogenetică a organismului uman, de la
concepţie la naştere. Această parte a călătoriei vizează călătoria în interiorul corpului
matern şi abordează probleme de biologie şi etică. Tema poate fi extinsă apoi la
descrierea etapelor dezvoltării, etapelor vieţii din punct de vedere biologic, psihologic
şi social.
38
6. Călătorii transcutanate. Se pune accent pe rolurile pielii (în special pe cel

Pagina
protector) şi pe efectele întreruperii barierei cutanate (zgârieturi, străpungeri

accidentale sau intenţionate). Se poate descrie o intervenţie chirurgicală din punctul
de vedere al instrumentelor chirurgicale care străbat diferite ţesuturi şi organe.
Model de abordare transdiciplinară

Subiectul: Călătoria prin sistemul digestiv.
Patru (echipe de) reporteri au de realizat un (foto) reportaj despre sistemul digestiv
uman.
Fiecare dintre ei va culege informaţii de la faţa locului, călătorind împreună cu un

aliment. Ei au de ales să călătorească împreună cu:
- un hamburger mâncat împreună cu o salată, de către un consumator fast-
food;
39
- un măr sau un alt fruct la alegere, consumat de către un vegetarian;

Pagina
- o ciocolată sau o îngheţată;
- o tabletă de vitamine şi minerale, luată împreună cu un pahar cu apă.
Fiecare dintre cei patru aleg câte un aliment cu care să călătorească, urmărind să
obţină maximum de informaţii despre sistemul digestiv prin care trec.
Ei au la dispoziţie informaţiile din manualul de biologie de clasa a XI-a şi lecţiile AEL
pentru clasa a şaptea (în special ,,Aparatul digestiv”, ,,Glandele anexe”, ,,Fiziologia
digestiei”) şi pentru clasa a unsprezecea (în special ,,Noţiunile: metabolism
intermediar (etape), bazal, energetic, anabolism, catabolism”, ,,Nutrimentele: roluri,
valoare energetică, raţie alimentară” şi ,,Transformări fizico-chimice ale alimentelor
în tubul digestiv, acţiunea enzimelor digestive, absorbţia intestinală, fiziologia
intestinului gros”), precum şi o serie de filme documentare şi artistice pe tema
digestiei.
40
Pagina
AEL, Biologie clasa a VII-a, lecţia: Aparatul digestiv.
M1
Ei vor trebui să transmită informaţii pe tot parcursul călătoriei, să răspundă la

întrebări pe care le vor găsi la nivelul fiecărui organ şi să întocmească un raport final
la încheierea călătoriei.
AEL, Biologie clasa a XI-a, lecţia: Transformări fizico-chimice ale alimentelor în
tubul digestiv
M3
41
Pagina
AEL, Biologie clasa a VII-a, lecţia: Fiziologia digestiei

M1
AEL, Biologie clasa a VII-a, lecţia: Fiziologia digestiei
M10
Iată o parte din întrebările (sarcinile de lucru) pe care le pot găsi la fiecare nivel,
întrebări la care vor trebui să răspundă din punct de vedere al
alimentului/alimentelor împreună cu care au ales să călătorească. În funcţie de
alimentul ales vor putea sau nu să răspundă la toate întrebările.
42
Întrebări (sarcini de lucru)

La nivelul cavităţii bucale:
Pagina
- Cum arată suprafaţa limbii?

- Care sunt papilele gustative stimulate în mod special de alimentele alese?
- Identifică orificiul unei glande salivare şi apreciază cantitatea de salivă
produsă.
- Descrie acţiunea salivei asupra alimentelor.
- Identifică şi descrie dinţii implicaţi în prelucrarea alimentelor alese.
Precizează gradul de curăţenie şi sănătate al dinţilor gazdei tale.
- Descrie mişcările limbii şi formarea bolului alimentar.
Posibile probleme: Existenţa unor dinţi cariaţi care suferă la contactul cu alimentele.
Cavitatea bucală este primul segment al tubului digestiv şi este formată din două
porţiuni: vestibulul bucal, dispus între obraji şi arcadele alveolo-dentare şi cavitatea
bucală propriu-zisă.
Cavitatea bucală comunică cu exteriorul prin orificiul bucal, iar posterior comunică
larg cu bucofaringele, prin istmul buco-faringian. Cavitatea bucală prezintă superior
bolta palatină, formată din palatul dur şi vălul palatin, care desparte cavitatea bucală
de cavitatea nazală iar inferior, planşeul bucal pe care este ancorată limba. Cavitatea
bucală este căptuşită cu mucoasa bucală.
În alveolele dentare de pe oasele maxilare şi mandibulă sunt fixaţi dinţii, organe dure,
cu rol de triturare a alimentelor. Dentiţia este de două feluri: dentiţia de lapte
formată din douăzeci de dinţi şi dentiţia permanentă, formată din 32 de dinţi. Dentiţia
la om este heterodontă, dinţii fiind de mai multe tipuri, după forma şi rolul pe care îl
indeplinesc în triturarea alimentelor: incisivi, canini, premolari şi molari. Dentiţia de
lapte nu cuprinde premolari.
Mucoasa linguală prezintă pe faţa dorsală şi pe marginile limbii papilele linguale,
dintre care papilele fungiforme, foliate şi circumvalate conţin muguri gustativi iar
papilele filiforme, cele mai numeroase, au rol mecanic.

tubul digestiv -M6
Glandele salivare sunt glande anexe ale cavităţii bucale care secretă saliva. Glandele
43
salivare sunt de două feluri: glande salivare mici şi glande salivare mari. Glandele
salivare mici sunt dispuse la nivelul mucoasei bucale, iar glandele salivare mari
Pagina
(parotida, submandibulara şi sublinguala) sunt organe perechi şi se găsesc în afara

cavităţii bucale. Ele îşi varsă produsul de secreţie în cavitatea bucală, prin canale de
excreţie.

tubul digestiv - M 5
AEL, Biologie clasa a VII-a, lecţia: Fiziologia digestiei - M 4

La nivelul faringelui şi esofagului:
Descrie faringele şi identifică orificiile prin care acesta comunică cu alte organe.
Identifică accesul spre esofag şi descrie poziţia epiglotei.
Parcurge traseul spre esofag şi identifică oprirea procesului respirator pentru a
putea înghiţi.
Descrie traseul bolului alimentar prin esofag şi mişcările peristaltice ale esofagului.
Identifică sfincterul cardia şi treci prin el pentru a ajunge în stomac.
44
Faringele este format din trei porţiuni: nazofaringele (superior) cale exclusiv
respiratorie, bucofaringele şi laringofaringele, porţiuni la nivelul cărora se
Pagina
încrucişează calea digestivă cu calea respiratorie. La limita dintre calea digestivă şi

cea respiratorie se află orificiul glotic, prevăzut cu epiglota. Epiglota acoperă calea
respiratorie în momentul deglutiţiei.
Tunica musculară a faringelui este formată din cei trei muşchi constrictori (superior,
mijlociu şi inferior), muşchi striaţi, care prin contracţie micşorează lumenul şi
muşchii longitudinali, care ridică faringele în deglutiţie.
Esofagul este un conduct musculos care continuă faringele şi se deschide în stomac,
la nivelul orificiului cardia. Are o lungime de 25-30 cm.
AEL, Biologie clasa a VII-a, lecţia: Fiziologia digestiei – M6
Stomacul, porţiunea cea mai dilatată a tubului digestiv se întinde de la esofag, cu

care comunică prin orificiul cardia, până la duoden cu care comunică prin orificiul
piloric, prevăzut cu sfincterul piloric.
Stomacul prezintă o faţă anterioară, o faţă posterioară şi două margini - marginea
dreaptă, numită mica curbură şi marginea stângă, marea curbură. Stomacul are
două porţiuni: porţiunea verticală formată din: regiunea cardială, în vecinătatea
orificiului cardia, fornix-ul şi corpul stomacului şi porţiunea orizontală formată din:
antrul piloric şi canalul piloric, care se continuă cu duodenul.
La nivelul stomacului:
Asigură-te de închiderea sfincterului cardia pentru a evita refluxul gastro-esofagian.
Descrie mucoasa gastrică şi identifică secreţiile gastrice.
Compară sucul gastric cu saliva.
Cât timp petreci în stomac?
Ce transformări suferă în stomac alimentul ales?
Cum este afectat de mediul acid şi de enzimele din sucul gastric? Cum arată chimul
gastric şi ce proprietăţi are?
Descrie mişcările stomacului.
Împreună cu o porţiune de chim gastric îndreaptă-te spre pilor şi străbate-l pentru a
ajunge în duoden.
Posibile probleme: existenţa unor ulceraţi, hrană insuficient digerată de la masa
anterioară.
45
Pagina
AEL, Biologie clasa a VII-a, lecţia: Fiziologia digestiei - M5
Intestinul subţire este cel mai lung segment al tubului digestiv. Se întinde de la
orificiul piloric până la valva ileo-cecală, unde se continuă cu intestinul gros. Prezintă
două porţiuni: duodenul şi intestinul liber (format din jejun şi ileon). Duodenul
constituie prima parte a intestinului subţire. Are o lungime de aproximativ 25 cm şi se
curbează în jurul capului pancreasului.
Intestinul liber este format din jejun şi ileon. Din cauza lungimii sale (5-6m),
intestinul subţire formează anse intestinale, cu dispoziţie orizontală în jejun şi
verticală în ileon.
Intestinul subţire este adaptat perfect funcţiei sale principale, aceea de absorbţie a
nutrimentelor.
La nivelul duodenului:
Identifică orificiul de vărsare pentru canalul coledoc şi pancreatic principal şi verifică
tonusul sfincterului Oddi.
Ia o probă de bilă şi una de suc pancreatic şi descrie compoziţia chimică a acestora,
comparativ cu saliva şi sucul gastric.
Identifică secreţiile celulelor duodenului şi efectele acestora.

La nivelul jejunului şi ileonului:
Parcurge ansele intestinale; ce lungime au? Ce înălţime at trebui să aibă gazda ta
dacă tubul digestiv ar fi drept? Poţi răspunde acum?
Care sunt mişcările care te ajută să înaintezi? Descrie-le!
Ce se petrece cu conţinutul intestinal? Care este diferenţa dintre chimul gastic şi
chilul intestinal? Ce transformări fizico-chimice au loc la acest nivel?
Descrie vilozităţile intestinale şi identifică modalităţile de absorbţie pentru
nutrimentele rezultate din alimentul ales.
46
Treci prin orificiul ileo-cecal şi descrie valvula ileo-cecală.

Pagina
Intestinul gros este porţiunea terminală a tubului digestiv. Are o lungime de 1,7 m şi
un diametru de 6,5 cm. Se întinde de la valva ileo-cecală până la orificiul anal.
Intestinul gros are trei segmente: cecul, colonul şi rectul.
Cecul, porţiunea iniţială a intestinului gros, este situat inferior de valva ileo-cecală,
are formă de fund de sac şi prezintă pe peretele postero-medial un diverticul numit
apendice vermiform. Inflamaţia apendicelui se numeşte apendicită.
Colonul se găseşte în continuarea cecului şi se întinde până la rect. Este dispus sub
forma unui cadru, numit cadrul colic şi prezintă patru porţiuni: colonul ascendent,
transvers, descendent şi colonul sigmoid.
Rectul este ultima porţiune a intestinului gros. El continuă colonul sigmoid în dreptul
vertebrei sacrale 3 şi se termină cu orificiul anal. Prezintă două porţiuni: ampula
rectală - porţiunea iniţială, mai dilatată şi canalul anal care străbate perineul şi se
termină cu anusul. În partea inferioară a canalului anal se găsesc două sfinctere
musculare:) sfincterul anal intern (involuntar) este format din fibre musculare netede
şi inervat de fibre vegetative simpatice (care determină contracţia sa) şi fibre
parasimpatice (care determină relaxarea sa) şi sfincterul anal extern (voluntar) este
format din fibre musculare striate, inervate de fibre somatomotorii.
La nivelul cecului şi apendicelui:
Treci de cecum, evită apendicele şi îndreaptă-te spre colonul ascendent.
Posibile probleme: apendice inflamat, intrare în apendice.
La nivelul colonului:
Descrie traseul pe care îl parcurgi străbătând segmentele colonului
Descrie relieful intern al colonului.
Identifică tipurile de bacterii simbionte existente la acest nivel.
Identifică procesele de absorbţie şi secreţie de la acest nivel.
47
Descrie diferenţa dintre chilul intestinal şi materiile fecale.

Identifică mişcările care propulsează fecalele în rect.
Pagina
Posibile probleme: colită, resturi sedimentate la nivelul plicilor semicirculare,
constipaţie.
tubul digestiv – M 27

La nivelul rectului:
Pregăteşte-te pentru părăsirea tubului digestiv.
Ce anume din alimentul ales a rămas nedigerat, neabsorbit şi este eliminat?
Identifică sfincterele anale.
Descrie mecanismele defecţiei.
Separă-te de resturile alimentare şi ieşi din rol.
Pregăteşte-ţi reportajul de călătorie.
48
Pagina
Modificările pe care le suferă alimentele la diferitele nivele ale tubului digestiv sunt
următoarele: în cavitatea bucală alimentele sunt mărunţite şi amestecate cu saliva
prin procesul de masticaţie. Singura enzimă digestivă conţinută în salivă este amilaza
salivară, care acţionează asupra amidonului preparat termic. Bolul alimentar rezultat
în urma masticaţiei este transportat apoi prin faringe şi esofag în stomac, prin
procesul de deglutiţie.
În stomac, se produce digestia gastrică cu două etape: etapa mecanică, sub acţiunea
musculaturii din peretele gastric şi etapa chimică, sub acţiunea sucului gastric, care
conţine enzime digestive.
În urma digestiei gastrice rezultă chimul gastric, care este evacuat intermitent în
duoden, prima porţiune a intestinul subţire. În intestinul subţire se desfăşoară
digestia intestinală: la nivelul duodenului au loc modificări chimice sub acţiunea
enzimelor conţinute în sucul pancreatic (pentru glucide, proteine şi lipide) şi fizice, de
emulsionare, pentru lipide, sub acţiunea bilei. Compuşii nedigeraţi în duoden sunt
propulsaţi la nivelul jejunului, unde continuă digestia chimică sub acţiunea enzimelor
intestinale. Produşii rezultaţi din digestia intestinală vor fi absorbiţi în sânge sau
limfă.
În intestinul gros se formează materiile fecale care vor fi eliminate prin defecaţie.
Întrebările folosite în exporare sunt pregătite pentru o călătorie completă prin

sistemul digestiv.
Posibile trasee ocolitoare sau alternative:
Pătrunderea prin canalul unei glande salivare, până in interiorul structurii ei;
descrierea structurii acestia şi a mecanismelor secreţiei.
Dacă alimentul a fost alterat, eliminare prin vomă.
Pătrunderea prn canalele biliare la nivelul ficatului, trecerea în circulaţia portală;
descrierea circulaţiei portale, a structurii ficatului.
La nivelul ficatului, descrierea transformărilor metabolice ale nutrimentelor.
Pătrunderea în pancreas, descrierea pancreasului exocrin şi endocrin, a
mecanismelor secreţiei.
Absorbţia împreună cu apa sau vitaminele la nivelul stomacului sau intestimului,
trecerea în circulaţia sanguină.
Absorbţia împreună cu lipidele, trecerea în circulaţia limfatică.
Blocarea la nivelul apendicelui, inflamarea acestuia, operaţie de apendicectomie.
Explorarea ficatului:
Cu ajutorul manualului de anatomia şi fiziologia omului şi a bibliografiei, realizează o
călătorie în interiorul ficatului, intrând prin vena portă, o dată cu nutrimentele
absorbite din intestinul subţire (rezultat al digestiei alimentelor).
Ia un interviu unei celule hepatice.
Ficatul este cea mai mare glandă anexă a tubului digetiv, cântărind ~1,5 kg. Este
49
situat inferior de muşchiul diafragm, unde ocupă un spaţiu numit loja hepatică.
Ficatul prezintă o faţă superioară (diafragmatică), o faţă inferioară (viscerală), o
Pagina
margine anterioară care ajunge la rebordul costal şi o margine posterioară.

Faţa diafragmatică este împărţită de ligamentul falciform în doi lobi, drept şi stâng.
Faţa viscerală prezintă trei şanţuri, două antero-posterioare, drept şi stâng şi unul
transvers, dispuse sub forma literei H. Acestea împart faţa inferioară în patru lobi:
lobul drept, lobul stâng, lobul pătrat (anterior) şi lobul caudat (posterior). La nivelul
şanţului transvers se găseşte hilul hepatic, locul de intrare şi ieşire a elementelor
pediculului hepatic: artera hepatică, vena portă, canalul hepatic comun, limfatice şi
nervi .
În jumătatea anterioară a şanţului drept este situată vezica biliară, iar în jumătatea
posterioară trece vena cavă inferioară.
Ficatul este învelit la exterior într-o capsulă fibroasă care trimite în interiorul
ţesutului hepatic septuri care delimitează lobulii hepatici, unităţile structurale şi
funcţionale ale ficatului. La nivelul ficatului se găsesc în jur de 1 milion de lobuli
hepatici.
Lobulul hepatic este o structură hexagonală cu o înălţime de 2 mm şi un diametru de
0,7 mm. Celulele hepatice (hepatocitele) formează în interiorul lobulului cordoane
radiare dispuse în jurul unei vene centrolobulare, situată în lungul axului longitudinal
al acestuia. Între lobuli se formează spaţiile portale în care se găsesc trei elemente o
ramură a venei porte (care aduce sânge funcţional încărcat cu nutrimente), o ramură
a arterei hepatice (care aduce sânge oxigenat) şi un canal biliar interlobular.
La nivelul hepatocitelor ajunge sânge amestecat, care conţine atât oxigen (adus de
artera hepatică), cât şi substanţe nutritive, absorbite la nivelul intestinului subţire,
care ajung la ficat prin vena portă. Astfel, vascularizaţia ficatului este dublă, nutritivă
şi funcţională.
Căile biliare formează un sistem de canale prin care bila, secretată la nivelul
ficatului, ajunge în duoden. Căile biliare sunt: căi intrahepatice şi extrahepatice.
AEL, Biologie clasa a VII-a, lecţia: Glandele anexe - M3
Explorarea pancreasului:
Pancreasul este o glandă anexă a tubului digestiv. Are o formă alungită şi este format
50
din cap, corp şi coadă. Este o glandă mixtă, cu dublă funcţie, exocrină şi endocrină.
Partea exocrină a pancreasului este formată din acinii pancreatici care secretă sucul
Pagina
pancreatic.
Identifică la nivelul pancreasului structurile endocrine şi exocrine şi descrie-le!

Referinţe bibliografice pentru această secţiune:

Marcu Lapadat, Mihaela; Ristoiu, Violeta: Elemente de anatomie şi fiziologie, Editura
Universităţii din Bucureşti. 2006
Marcu Lapadat, Mihaela: Anatomia omului, Editura Universităţii din Bucureşti, 2008
Resurse www:
http://www.corpscite.be/xml/sites-SITE-2064-IDC-2065-.html
http://www.visiblebody.com/start
http://www.apropo.ro/wow/calatorie-prin-corpul-uman-la-microscop-poze-4848518
http://www.codrosu.ro/120-de-curiozitati-ale-corpului-uman-curiozitati-ale-
oamenilor-curiozitati-interesante-despre-om/
http://biosoft.ro/2010/03/50-de-mistere-ale-corpului-uman/
http://think.hotnews.ro/corpul-uman-vazut-ca-o-harta-de-metrou.html
http://infosthetics.com/archives/assets_c/2010/03/human_subway_map_full_size-
943.html
http://filmedocumentare.com/povestea-vieii-corpul-uman-partea-1-din-7/
http://www.youtube.com/watch?v=3o8vsU0Dw-4
http://www.youtube.com/watch?v=DC7rcwFxoHQ&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=Q-n_Q0qKXzg
http://www.youtube.com/watch?v=Uzl6M1YlU3w&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=q3986Yfl5cU&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=Gn-ibhGE7PI&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=X2GHeB5J1fg&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=pmBBT4veCRc&feature=related
JURNAL AUTOREFLEXIV (pentru călător)

Ce am învăţat nou despre alimentaţie, nutriţie, digestie, străbătând sistemul digestiv
51
din interior?
Care dintre informaţii (şi din ce surse) mi-au fost mai utile în înţelegerea efectelor
Pagina
asupra organismului a modului meu actual de hrănire?

Ce pot să aplic din ceea ce am învăţat în stabilirea unei alimentaţii sănătoase?
Ce aş vrea să ştiu mai mult despre sănătatea mea şi modul în care pot acţiona spre
păstrarea ei?
Mai jos sunt trecute informaţii despre valoarea nutritivă a alimentelor. Acestea sunt
utile călătoriei pentru a identifica transformările alimentelor în sistemul digestiv (şi a
stabili detaliile traseului pentru alimentul ales), dar pot constitui foarte bine şi o
subtemă separată. De aceea, corespunzător fiecărei secţiuni de conţinut sunt
prevăzute întrebări şi sarcini de lucru pentru aprofundarea noţiunilor de biochimie.
Valoarea nutritivă a alimentelor
Între om şi aliment se stabilesc relaţii strânse pe tot parcursul existenţei şi chiar

înainte de naştere prin intermediul laptelui matern. Cea mai veche şi mai stringentă
relaţie este determinată de faptul că alimentele furnizează organismului susbtanţele
nutritive de care acesta are nevoie pentru asigurarea energiei indispensabile
proceselor vitale, pentru sintetizarea substanţelor proprii precum şi pentru formarea
substanţelor care favorizează desfăşurarea normală a proceselor metabolice.
Produsul alimentar este constituit dintr-un amestec de substanţe organice şi
anorganice necesare organismului uman, dar şi substanţe indiferente şi chiar
substanţe antinutriţionale.
După rolul pe care îl au în metabolism, substanţele utile din alimente, necesare
organismului omenesc (trofinele), se împart în mai multe grupe:
• substanţe cu rol energetic, care prin oxidare în organism furnizează energie
calorică necesară proceselor vitale şi cheltuielilor energetice datorate activităţii
profesionale. Astfel de substanţe sunt, în principal, lipidele şi glucidele;
• substanţe cu rol plastic, regeneratoare de celule şi ţesuturi, cum sunt protidele;
• substanţe cu rol catalitic, cum sunt vitaminele şi elementele minerale;
• substanţe cu rol senzorial, care impresionează simţurile.
Primele preocupări privind valoarea nutritivă a produselor alimentare datează din
1890 sub forma publicaţiei „Compoziţia chimică a materialelor alimentare
americane” de W. O. Atwater din cadrul Departamentului Agriculturii al SUA.
(Composition of food (by Consumer and Foods Economics Institute), USDA, 1976-1981
)
După natura lor în organism, substanţele nutritive se împart în lipide, proteine,
glucide, minerale şi vitamine. Pentru asigurarea unei stări de nutriţie normale, este
necesar ca alimentele consumate să aducă toate substanţele nutritive în cantităţi
optime şi mai ales, pe cele esenţiale.
Nevoile nutritive variază mult de la o persoană la alta, depinzând de vârstă, sex,
corpolenţă, tipul activităţii desfăşurate (fizică, intelectuală), condiţiile mediului
ambient (frig, cald, prezenţa unor noxe, etc).
Viaţa, cu toate formele ei de manifestare, presupune un consum permanent de
52
energie. Aceasta este indispensabilă desfăşurării diferitelor funcţii ale organismului:

sinteza de substanţe pentru creştere, contracţiile musculaturii, asigurarea
Pagina
temperaturii corpului constante, etc.

Furnizorii de energie sunt glucidele, lipidele şi proteinele. Prin ardere, un gram de
glucide sau proteine generează 4,1 calorii iar un gram de lipide 9,3 calorii. O situaţie
deosebită este reprezentată de energia furnizată de alcoolul etilic (7 calorii/gram).
Necesităţile energetice estimative în funcţie de vârstă

Vârsta Necesar (Kcal/kg
(ani) corp/zi)
2-4 100-160
4-10 75 - 120
10-12 45 - 80
12-18 35 - 70
18-50 25 - 60
50-65 22 - 50
peste 65 15 - 25
Cheltuielile energetice corespunzătoare diverselor tipuri de activităţi fizice

Natura activităţii depuse Cheltuiala energetică
(Kcal/min)
-activitate sedentară (muncă intelectuală) <2,5
-activitate musculară uşoară (croitor, 2,5-4,3
tipograf, bucătar)
-activitate musculară medie 5,0-7,4
-activitate musculară intensă 7,5-9,9
-activitate musculară foarte intensă >10
-înot lent 11,1
-înot rapid 14,2
Lipidele
Lipidele (grăsimile) sunt reprezentate în marea majoritate prin aşa-zisele grăsimi

neutre sau trigliceride (esteri ai glicerinei cu acizii graşi) şi se găsesc în ţesuturile
animale şi vegetale ca principala formă de depozitare materială a energiei. Într-o
proporţie mult mai mică, în grăsimile alimentare se găsesc lipide complexe care
conţin fosfor, compuşi cu azot, zaharuri.
Ţesutul adipos este constituit preponderent din lipide. La nivelul său, grăsimea este
depozitată, ca substanţă de rezervă, fie sub piele, fie în jurul diferitor organe, pentru a
fi oxidată atunci când nevoile energetice ale organismului cresc sau când el nu
primeşte suficiente calorii prin alimentaţie. Rezervele adipoase pot creşte prin
consumul exagerat de grăsimi alimentare, ceea ce duce la apariţia unei boli
metabolice – obezitatea.
53
Pe cale experimentală s-a dovedit că, deşi în organism lipidele se sintetizează din
glucide şi proteine, alimentaţia lipsită de grăsimi influenţează negativ asupra
Pagina
animalelor de laborator, scade longevitatea lor, rezistenţa la acţiunea factorilor

nefavorabili exteriori, pot apărea exeme ale pielii, hemoragii în organele interne. Dar
aceste stări trec destul de repede, dacă în raţia alimentară se adaugă lipide.
Sursele de lipide: 60–65% din necesitatea de grăsimi se acoperă din contul

grăsimilor propriu-zise – unt, margarină, slănină; 35–40% din contul grăsimilor care
intră în componenţa produselor alimentare. Aşadar, conţinutul de grăsimi în carne
constituie de la 3 până la 30%. Cantitatea de grăsimi în cereale e foarte mică; în
majoritatea cazurilor, nu depăşeşte 2% (în ovăz– până la 6%), iar în legume şi fructe
ele practic lipsesc.
Raţia de lipide
1. Raţia de lipide nu trebuie să depăşească 30–33% din numărul total de calorii în 24
ore. S-a constatat că la fiecare 1000 kcal revin 35g de grăsimi.
2. 1/3 din raţia de lipide trebuie să fie acoperită de uleiurile vegetale, bogate în acizi
graşi esenţiali.
3. Cantitatea de lipide scade până la 20% energia consumată la persoanele în vârstă,
femei în perioada maternităţii, sedentari, obezi, la cei cu insuficienţă hepato-
pancreatică şi cu afecţiuni ale căilor biliare etc.
4. Prânzuri mai grase (35% din caloriile dietei) li se recomandă:
- copiilor şi adolescenţilor;
- adulţilor care cheltuiesc multă energie.
Care va fi raţia de lipide exprimată în grame?
0,7 – 1 g/kg corp/zi la adulţii sedentari;
1,0–1,5 g/kg corp/zi la adulţi;
2 g/kg corp/zi la copii şi adolescenţi.
Alimente cu conţinut mare de lipide
Denumirea alimentului Cantitatea de lipide la 100 g
aliment consumabil
-ulei, untură, unt topit, seu 100
topit 65-82
-unt, margarină 70-75
-slănină 20-35
-smântână 20-30
-brânzeturi grase 10-30
-carne de porc, oaie, raţă 15-20
-peşte gras 20-40
-mezeluri 20-35
-ciocolată, halva, prăjituri cu
creme

54
Plecând de la următoarele informaţii, documentaţi-vă şi realizaţi prezentări

PowerPoint sau postere!
Pagina
1. Acizii graşi sunt componenţi de bază ai grăsimilor. Uleiurile vegetale conţin acizi
graşi polinesaturaţi în timp ce grăsimile animale conţin în cantităţi mici sau foarte
mici aceste tipuri de acizi graşi. Prezentaţi caracteristicile structurale ale acizilor
graşi, realizaţi o clasificare a acestora, enumeraţi sursele de acizi graşi saturaţi şi
nesaturaţi şi identificaţi sursele cele mai bogate în acizi graşi polinesaturaţi!
2. Dintre grăsimile vegetale, în ţara noastră sunt folosite aproape în exclusivitate
uleiurile din seminţele de floarea-soarelui, soia, uleiurile din germeni de cereale,
grăsimi hidrogenate şi margarine ce provin din uleiuri vegetale. Dintre grăsimile
animale se foloseşte cu precădere untul. Realizaţi un studiu în care să prezentaţi
avantajele şi dezavantajele utilizării grăsimilor vegetale şi a celor animale.
3. Unt vs. margarină.
Studiu de caz - Colesterolul

Colesterolul este un alcool monohidroxilic ciclic nesaturat care se prezintă sub forma
unor cristale albe, insolubile în apă şi solubile în solvenţi organici (eter, benzen,
cloroform). Acesta în combinaţie cu acizii graşi formează colesterolul esterificat,
formă sub care este încadrat în categoria lipidelor. În practică se foloseşte ca
emulgator în preparatele cosmetice şi farmaceutice şi pentru obţinerea unor
vitamine cu structură înrudită.
CH3
CH3
CH3
HO
CH3 CH3
Structura colesterolului
Colesterolul din organism provine din surse alimentare (untură, slănină, gălbenuş de
ou, carne de porc grasă) dar este sintetizat şi în organismul uman de către anumite
ţesuturi (ficat, intestin, glande suprarenale). Atunci când raţia zilnică nu asigură
cantităţi suficiente de colesterol, organismul intensifică biosinteza acestuia. Pe de
altă parte, dacă aportul nutritiv furnizează prea mult colesterol sau dacă sinteza sa
este exagerată, pentru a se preveni acumularea sa, el este combinat cu acizii graşi,
ceea ce îl face mai uşor de suportat de ţesuturi. În cantităţi mari se găseşte în
pietrele de la ficat, de unde poate fi extras.
Rolurile colesterolului sunt multiple: ia parte la sinteza hormonilor glandelor
suprarenale, glandelor genitale, a vitaminei D3 şi a sărurilor biliare. Vitamina D3 este
una dintre substanţele biologice cu importanţă vitală pentru organism, a cărei sinteză
se realizează la nivelul pielii direct din colesterol, sub acţiunea razelor UV. Un alt rol
55
al colesterolului este participarea sa la alcătuirea lipoproteinelor (forme de transport

al grăsimilor sangvine).
Pagina
Prin implicaţiile pe care le are asupra echilibrului biologic, se poate afirma despre
colesterol că este un factor important ce influenţează starea de sănătate.
Factorii care măresc valoarea colesterolului sangvin sunt multipli. Dintre aceştia
enumerăm: abuzurile alimentare, consumul excesiv de alcool, tabagismul, stressul,
factorii genetici.
Colesterolul se prezintă sub două fracţiuni:
HDL-colesterol (high density lipoprotein) sau “colesterol bun” care reprezintă până la
45% din colesterolul total împiedică depozitarea excesivă a colesterolului în vasele
sangvine;
LDL-colesterol (low density lipoprotein) sau “colesterol rău” reprezintă 55% din
colesterolul total; cu cât această fracţiune creşte, cu atât creşte riscul pentru
producerea aterosclerozei.
Valorile optime ale colesterolului la subiecţi sănătoşi sunt prezentate în tabelul de
mai jos:
Vârsta (ani) Colesterol (mg/100
ml)
<19 120-170
20-29 130-180
30-39 130-190
40-49 130-220
50-59 140-235
>60 140-250
Există mari variaţii ale nivelului colesterolului sangvin în raport cu regiunea de pe

glob, cu alimentaţia, cu vârsta, sexul. În general, valorile colesterolului sunt mai mici
la femei decât la bărbaţi şi cresc până la 60 de ani, după care scad.
Valori crescute ale colesterolului apar după alimentaţie bogată în colesterol (unt,
smântână, creier, ouă), în bolile genetice (colesterolul apare de 4-5 ori mai mare), în
bolile renale, stress psihic, diabet, după tratamente cu bromuri, iod, salicilaţi,
vitaminele A, D.
Valori scăzute apar în cazurile de post prelungit, inaniţie, eforturi fizice mari, în bolile
de ficat, în bolile de sânge, pneumonie, tuberculoză.
Reacţii de identificare a colesterolului în laborator
Pentru identificarea colesterolului se folosesc reacţii de culoare care poartă numele
celor care le-au inventat.
Reacţia Salkowski se bazează pe proprietatea colesterolului de a da cu clorura ferică
în mediu de acid sulfuric, o coloraţie roşie.
Mod de lucru: într-o eprubetă ce conţine 1 ml soluţie cloroformică de colesterol 0,1%
se adaugă 2 ml soluţie de clorură ferică 0,084% în acid acetic şi 1 ml acid sulfuric
concentrat. Amestecul se agită. Se va observa că după agitare se separă două
straturi: unul colorat în roşu (cel superior, cloroformic) şi unul colorat în galben
56
murdar (cel inferior, acid).

Reacţia Liebermann-Buchard se bazează pe proprietatea colesterolului de a forma
Pagina
cu anhidrida acetică şi acidul sulfuric concentrat, compuşi intens coloraţi în verde.

Mod de lucru: într-o eprubetă ce conţine 2 ml soluţie cloroformică de colesterol 0,2%
se adaugă 1 ml anhidridă acetică. Se adaugă apoi 4-5 picături de acid sulfuric
concentrat şi se agită. Apar modificări de culoare roşu-violet-albastru şi în final verde
intens şi stabil.
Plecând de la următoarele informaţii, documentaţi-vă şi realizaţi prezentări
PowerPoint sau postere!
1. Steroizii anabolizanţi sunt compuşi lipidici folosiţi de atleţi pentru creşterea
performanţei. Prezentaţi câteva situaţii în care utilizarea acestora a avut efecte
nedorite: decese, pierderea distincţiilor, etc.
2. Fitosterolii sunt steroizi care apar în mod natural în plante. Daţi exemple de specii
care conţin fitosteroli şi evidenţiaţi rolul lor la nivelul organismului uman.
Glucidele
Glucidele sunt substanţe foarte răspândite în natură, mai ales în regnul vegetal.
Deoarece hidrogenul şi oxigenul din molecula lor se găsesc în aceeaşi proporţie ca în
molecula apei (2:1), au mai fost numite şi hidraţi de carbon.
Glucidele constituie cea mai mare parte din alimente şi sunt sursa principală de
material energetic pentru organism. Utilizarea glucidelor pentru necesităţile
energetice este justificată, pe de o parte, de abundenţa lor în natură şi de uşurinţa de
a acoperi raţia glucidică; pe de altă parte, de faptul că glucidele se absorb şi se
oxidează uşor în organism. Aceste calităţi fac ca ele să fie unica sursă capabilă să
furnizeze o energie importantă într-un timp scurt (1g de glucide, prin oxidare în
organism, generează aproximativ 4,0 kcal).
Pe baza reprezentării de mai jos, realizaţi o prezentare a caracteristicilor fizico-
chimice ale zaharidelor!
Rolul glucidelor
57
Sunt furnizoare de energie rapidă.

Sub forma de glicogen, sunt stocate în ficat şi muşchi, ca energie de rezervă.
Pagina
Sunt folosite la sinteza lipidelor.

Îndeplinesc funcţia de substanţe biologic active – heparina, acidul hialuronic,
heteropolizaharidele etc.
Participă la sinteza acizilor nucleici, aminoacizilor, glucoproteinelor,
mucopolizaharidelor
Participă la solubilizarea, transportul şi metabolizarea hormonilor.
Proteine
Proteinele sunt substanţe nutritive cu o structură complexă şi cu roluri foarte
importante în organism. Ele se prezintă ca macromolecule formate din lanţuri de
aminoacizi legaţi între ei prin legături peptidice.
Vreţi să vă reamintiţi?
Parcurgeţi lecţiile AeL: Aminoacizi şi Proteine.
Proteinele au rol plastic şi reprezintă 16-19% din greutatea unui adult. Nevoia de
proteine este deosebit de acută pentru organismele tinere. Apărarea faţă de bolile
infecţioase este puternic influenţată de calitatea şi cantitatea proteinelor din hrană.
Numeroase observaţii şi experienţe au arătat faptul că un aport mai ridicat de
proteine măreşte rezistenţa organismului faţă de noxe chimice cu care omul vine în
contact.
Alimente furnizoare de proteine
Denumirea alimentului Cantitatea de proteine în 100 g
aliment consumabil
Carne (vită, porc, 15-22
pasăre, peşte) 10-20
Salam, şuncă 15-30
Brânzeturi 3,5
Lapte de vacă 14
Ouă de găină 7-8
Pâine 9-12
Paste făinoase 20-35
Fasole, mazăre 30-33
Soia 17
Nuci

Plecând de la afirmaţia: “Hemoglobina este o proteină ce conţine fier şi intră în
componenţa globulelor roşii”, realizaţi postere şi prezentări PowerPoint în care:
-descrieţi structura hemoglobinei, rolul acesteia.
- realizaţi comparaţii din punct de vedere structural hemoglobină-oxihemoglobină,
hemoglobină-carboxihemoglobină.
- descrieţi afecţiuni legate de un conţinut neadecvat al hemoglobinei în organism.
Mineralele
58
Multă vreme s-a crezut că materia vie este alcătuită din douăsprezece elemente:
azot, calciu, carbon, clor, hidrogen, magneziu, oxigen, fosfor, potasiu, siliciu, sodiu şi
Pagina
sulf. Ulterior, s-a descoperit că mai sunt şi alte elemente care deşi se găsesc în
cantităţi mici au totuşi un rol deosebit. Acestea sunt: bor, brom, molibden, magneziu,
nichel, titan, zinc, litiu, cobalt, cupru, aluminiu, etc.
Deşi aceste substanţe reprezintă aproximativ 6% din greutatea corporală, totuşi ele
joacă un rol deosebit de important în nutriţie. Din cele peste 100 elemente minerale
cunoscute, numai 20-21 sunt necesare pentru asigurarea structurilor tisulare şi
pentru desfăşurarea normală a proceselor metabolice. Acestea se numesc
bioelemente.
În tabelul de mai jos sunt prezentate cantităţile elementelor ce apar în organismul
uman, calculate pentru un individ de 70 kilograme:
Element Masa (g) Element Masa (g) Element Masa (g)

O 45500 Si 1,4 Mn 0,02
C 12600 Rb 1,1 V 0,02
H 7000 F 0,8 Se 0,02
N 2100 Zr 0,3 Ba 0,02
Ca 1050 Br 0,2 As 0,01
P 700 Sr 0,14 B 0,01
S 175 Cu 0,11 Ni 0,01
K 140 Al 0,10 Cr 0,005
Cl 105 Pb 0,08 Co 0,003
Na 105 Sb 0,07 Mo <0,005
Mg 35 Cd 0,03 Li 0,002
Fe 4,2 Sn 0,03
Zn 2,3 I 0,03

Documentaţi-vă şi prezentaţi rolul sodiului, potasiului, calciului, magneziului,
fosforului, fierului, cuprului, cobaltului, iodului, clorului, zincului, manganului,
cromului, cromului, molibdenului. Descrieţi manifestările generate de excesul sau
carenţa în organism a acestor elemente.
Realizaţi prezentări şi postere cu următoarele tematici:

a) Aluminiul - cauza bolii Alzheimer?
b) Seleniul ca antioxidant - lupta cu radicalii liberi.
c) Rolul litiului în buna funcţionare a sistemului nervos.
Referinţe bibliografice pentru această secţiune:

V.Dinu, E.Truţia, E.Popa-Cristea, A.Popescu - Biochimie medicală, mic tratat, Editura
Medicală Bucureşti, 1998
V.T.Mogoş - “Colesterolul”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1991;
V.T.Mogoş - “Sănătatea şi substanţele minerale”, Editura Albatros, Bucureşti, 1991;
59
I. Năstoiu - “Analizele medicale pe înţelesul tuturor”, Editura Gramar, Bucureşti,

Pagina
1993;
H. Schell - “Biochimie şi tehnici de laborator în chimie”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1980.
R. Olar - ,,Chimie bioanorganica”, Editura Universitatii Bucuresti, 2001
Resurse web:
Proteine
http://en.wikipedia.org/wiki/Protein
http://en.wikipedia.org/wiki/Amino_acid
http://biology.clc.uc.edu/courses/bio104/protein.htm
http://kidshealth.org/kid/stay_healthy/food/protein.html#
60
Pagina
5. Reacţii şi relaţii; cauze şi efecte (determinism şi
predictibilitate)
Prezentarea temei
Problema asigurării necesarului energetic al omenirii este din ce în ce mai pregnantă
dată fiind limitarea resurselor energetice clasice (petrol, cărbuni, gaze naturale),
efectul lor nociv asupra mediului înconjurător şi, nu în ultimul rând, creşterea
populaţiei.
În ultima vreme s-au construit multe reactoare nucleare, deoarece ele generează
energia necesară într-un mod care nu pune în pericol sănătatea publicului sau a
mediului înconjurător.
Depozitarea deşeurilor radioactive este o problemă mondială şi de actualitate, ca să
nu mai vorbim de accidentele grave produse prin explozia unor astfel de centrale
nucleare sau numai prin deteriorarea unor accesorii din instalaţiile complexe ale
acestor centrale nucleare.
Tipul de produs realizat de către elevi: prezentări PowerPoint, pagini web, filme.
Istorie:
Cronologia descoperirilor care au creat tehnologia influenţând astfel evoluţia
omenirii – descoperirea reacţiei de fisiune nucleară, construcţia primului
reactor de fisiune, utilizarea bombelor nucleare etc.
Fizică :
Fisiunea nucleară - proprietăţi, caracteristici, aplicaţii etc.
Reactorul nuclear
Managementul deşeurilor nucleare
Chimie:
Izotopi radioactivi
Biologie:
Utilizarea izotopilor radioactivi în tratarea diferitor afecţiuni
Efectele biologice ale radioactivităţii
Din punctul de vedere al biologiei, făcând abstracţie de tema specific descrisă
şi de centrarea pe radioactivitate, termenii titlului mai pot sugera:
Reacţii fiziologice, reacţia la stimuli, viteza de reacţie şi variaţia acesteia
în funcţie de factorii de mediu;
Relaţii: relaţii intra-şi inter-specifice, pro-biotice, anti-biotice şi neutre;
61
Relaţia între diferitele componente ale unui sistem biologic, indiferent

de nivelul său de organizare, între sistem şi mediu;
Pagina
Reglajele nervoase şi umorale ale activităţii organismului, mecanisme
de feed-back;
Relaţile cauză-efect pot fi studiate şi la nivelul relaţiilor structură-
funcţie, cu aplicaţii din lecţiile de fiziologie şi genetică.
Matematică:
Noţiuni de statistică matematică aplicate noţiunilor prezentate (interpretarea
unor date statistice în contextul temei date).
Matematici financiare aplicate temei date (comparare de procente, de
statistici, rata de creştere/ descreştere, calcule economice de rentabilizare
etc.)
Resursele
- lecţii AeL
- filme documentare
- enciclopedii şi atlase
- pagini web
ActivităŃi de predare- învăŃare recomandate
Tema poate fi abordată prin dezbatere dirijată - masă rotundă unde elevii joacă
diferite roluri: politician, guvernant, jurnalist, militant pentru protecţia mediului,
fizician nuclearist, medic etc. Fie se reia firul trecut al evenimentului şi intervine
fiecare la momentul oportun pentru a controla şi limita efectele exploziei
acoperişului reactorului, fie se discută opiniile lor, acum, după câteva decenii.
Se poate solicita răspunsul întrebărilor formulate sau opinia fiecărui rol privind cele
întâmplate.
Pe parcursul temei este recomandat să utilizaţi:
- vizionare de filme documentare ce ilustrează descoperirile accidentale şi
rolul lor în evoluţia omenirii
- lucru pe echipe
- brainstorming: “Ce ar fi fost omenirea fără energie nucleară? ”
- realizare de proiecte, planşe, postere, expoziţii de fotografii
virtual)
- organizare de întruniri, mese rotunde
- activităţi experimentale.
Anexă: Accidente nucleare.
Problema asigurării necesarului energetic al omenirii este din ce în ce mai pregnantă
dată fiind limitarea resurselor energetice clasice (petrol, cărbuni, gaze naturale),
62
efectul lor nociv asupra mediului înconjurător şi nu în ultimul rând creşterea

Pagina
populaţiei.
În ultime vreme s-au construit multe reactoare nucleare, deoarece ele generează
energia necesară într-un mod care nu pune în pericol sănătatea publicului sau
mediul înconjurător. Pe de altă parte centralele nucleare sunt eficiente, o tonă de U-
235 produce mai multă energie decât 12 milioane de barili de petrol.
Reactorul nuclear este o instalaţie în care este iniţiată o reacţie nucleară în lanţ,
controlată şi susţinută la o rată staţionară (în opoziţie cu o bombă nucleară, în care
reacţia în lanţ apare într-o fracţiune de secundă şi este complet necontrolată).
Reactoarele nucleare sunt utilizate în principal pentru generarea producţiei de
căldură pentru generare de electricitate; producţie de căldură pentru încălzire
domestică şi industrială; producţie de hidrogen; la desalinare. Există însă şi
reactoarele de cercetare unde se produc diverşi izotopi radioactivi, cum ar fi americiu
pentru detectorii de fum, respectiv cobalt-60, molibden-99 şi alţii, folosiţi în medicină.
În cercetarea ştiinţifică sunt utilizaţi pentru asigurarea surselor de radiaţie cu
neutroni şi pozitroni (cum ar fi pentru Analiza cu activare neutronică şi Datarea cu
potasiu-argon); pentru dezvoltarea de tehnologii nucleare.Din punct de vedere istoric,
reactoarele nucleare au fost utilizate prima dată pentru producerea plutoniului
necesar fabricării bombei atomice. Tot în domeniul militar sunt utilizate la propulsia
submarinelor şi a vapoarelor (deşi aceasta presupune un reactor mult mai mic decât
cel folosit într-o centrală nuclearo-electrică).
Reactoarele termice depind, în general, de uraniul rafinat şi îmbogăţit. Unele
reactoare nucleare pot să opereze cu o mixtură de plutoniu şi uraniu (MOX). Procesul
prin care minereul de uraniu este extras din mină, procesat, îmbogăţit, folosit, posibil
reprocesat şi depozitat este cunoscut ca ciclul combustibilului nuclear.
Uraniul este scos din mină ca orice metal. Minereul brut de uraniu de pe teritoriul
Satelor Unite are o concentraţie de oxid de uraniu cuprinsă între 0,05% şi 0,3%.
Minereul de uraniu nu este rar; cele mai probabile resurse largi, exploatabile la un
cost de 80$/kg sunt localizate în Australia, Kazakhastan, Canada, Africa de Sus,
Brazilia, Namibia, Rusia şi Statele Unite.
Minereul brut este măcinat şi tratat chimic. Pudra rezultată de oxid de uraniu este
transformată apoi în hexaflorură de uraniu în vederea pregătirii pentru îmbogăţire.
La sfârşitul ciclului de operare, combustibilul din unele configuraţii este „consumat”
şi este descărcat şi înlocuit cu combustibil nou, proaspăt.
La nivel european, funcţionează 196 unităţi de reactoare nucleare, iar încă 16
reactoare sunt în construcţie în diferite ţări. În România, la Centrala Nucleară de la
Cernavodă funcţionează în prezent unităţile I şi II, ce produc împreună circa 18% din
consumul de energie electrică al ţării, aflându-se pe locul al doilea după
63
Hidroelectrica, societate care produce 22% din energia necesară României.

Pagina
Într-o anumită măsură este adevărat că energia nucleară este curată şi nu poluează
atmosfera, însă niciodată nu se menţionează faptul că aceste lucruri sunt valabile
strict în timpul procesului de generare a electricităţii. În urma acestui procedeu
rămân deşeuri radioactive care trebuie să fie depozitate sute de ani înainte de a
deveni inofensive.
Un accident nuclear, ca cel produs în 1986 la centrala nucleară de la Cernobâl poate
polua zone întinse şi va produce îmbolnăvirea sau chiar moartea a sute de persoane.
Un risc foarte real este cel al proliferării armelor nucleare, deoarece în reactoarele
care folosesc uraniu natural drept combustibil, aşa cum este şi cel de la Cernavodă,
se poate produce plutoniu, folosit la fabricarea armelor nucleare (aşa cum s-a
întâmplat în India, în 1974).
Fisiunea nucleară controlată poate furniza cantităţi imense de energie. Efectele
pierderii controlului reacţiei de fisiune dintr-o centrală nucleară pot fi reduse prin
utilizarea tehnologiilor noi care asigură sisteme de etanşare, supraveghere,
monitorizare, răcire a miezului şi oprire a reactorului în caz de avarie.
Scala INES a evenimentelor nucleare clasifică accidentele nucleare pentru a se putea
asigura o raportare corectă de către autorităţile oficiale.
Seria accidentelor nucleare a debutat la Windscale. Au urmat Mayak, Three Miles,
Cernobîl.
Ce s-a întâmplat atunci la Cernobîl?
Sâmbătă, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 am, reactorul #4 a suferit o explozie
catastrofală a vaporilor de apă, care a declanşat un incendiu, o serie de explozii
adiţionale şi fluidizare nucleară. Particulele radioactive au fost aruncate în atmosferă
şi duse de vânt spre frontierele internaţionale.
Explozia centralei nucleare de la Cernobîl din fosta U.R.S.S. a produs o catastrofă
ecologică radioactivă de proporţii incalculabile, afectând peste 5 000 000 de oamenii
din multe părţi ale Europei.
Se ştie că, în asemenea situaţii oameni trebuie sfătuiţi să stea cât mai mult timp
posibil în casă, în spaţii închise şi să fie informaţi de pericolul îmbolnăvirii incurabile
prin contaminarea cu radiaţii şi reziduuri radioactive, iar periodic să se raporteze
evoluţia radioactivităţii nucleare din atmosferă şi numai la scăderea la parametri
normali a intensităţii radioactive din atmosferă, numai atunci se va putea ieşi şi
circula cu siguranţă afară din casă.
Ce se întâmplă azi la Cernobîl?
Toţi locuitori permanenţi ai oraşului şi împrejurimilor acestuia au fost evacuaţi pentru
că nivelul de radiaţie în aria respectivă devenise periculos. Acum, la Cernobîl sunt
oameni de ştiinţă care se ocupă de lichidarea Centralei Atomoelectrice. Pripiat,
oraşul părăsit învecinat a rămas neîntreţinut, dar Cernobîlul a fost renovat şi are
64
acum o populaţie de aproximativ 2.000 locuitori, inclusiv vizitatori şi turişti.

Pagina
Ce trebuie făcut cu deşeurile nucleare? Unde le putem depozita în siguranţă?

La sfârşitul ciclului de operare, combustibilul din unele configuraţii este „consumat”
şi este descărcat şi înlocuit cu combustibil nou, proaspăt.
Cantitatea de energie extrasă din combustibilul nuclear se numeşte „burn up” (arsă
complet) şi este exprimată în termeni de energie termică produsă pe unitatea iniţială
de masă de combustibil. „Burn up” se mai exprimă şi prin MW/ tone de metal greu.
Stadiul final al ciclului de combustibil nuclear este managementul combustibilului
„ars”, foarte înalt radioactiv, care constituie cea mai problematică componentă a
fluxului de deşeuri nucleare. După 50 de ani de energetică nucleară întrebarea „cum
să se administreze aceste resturi materiale” se confruntă cu probleme de securitate
şi tehnice, una din importantele direcţii de acţiune a criticilor industriei nucleare fiind
chiar aceste costuri şi riscuri pe termen lung asociate cu managementul deşeurilor
radioactive.
Impactul utilizării tehnologiilor nucleare asupra societăţii şi a naturii
O uzină de preparare a minereurilor radioactive sau o centrală electrică nucleară, în
afară de elementul utilizabil, produce şi o cantitate imensă de produse secundare sau
inutilizabile, denumite deşeuri radioactive. Se ştie că, deşeurile radioactive ca şi
minereul sau substanţa radioactivă constituie un pericol pentru sănătatea omului.
Gradul de periculozitate se datorează duratei, uneori chiar de mii de ani în care
deşeurile îşi păstrează proprietăţile radioactive.
Depozitarea deşeurilor radioactive este o problemă mondială şi de actualitate, ca să
nu mai vorbim de accidentele grave produse prin explozia unor astfel de centrale
nucleare sau numai prin deteriorarea unor accesorii din instalaţiile complexe ale
acestor centrale nucleare.
Deşeurile radioactive obţinute în reactoarele nucleare sunt închise în recipiente din
materiale foarte rezistente la condiţiile de impact termic şi radiant.
Specialiştii sunt de părere că, cea mai sigură soluţie este stocarea recipientelor în
depozite geologice săpate în straturi de rocă compactă la adâncimi foarte mari sau
stocarea lor la suprafaţă, în instalaţii special construite şi ţinute sub observaţie. O
altă soluţie este depozitarea deşeurilor radioactive în adâncul mărilor şi oceanelor.
Toate acestea constituie soluţii de moment, deoarece în urma încălzirii puternice
datorată dezintegrării nucleare radioactive materialul recipienţilor se deteriorează în
timp şi conţinutul lor ar reacţiona cu mediul înconjurător.
Contaminarea poate fi extrem de periculoasă pentru sănătatea omului prin
acumularea elementelor radioactive în flora şi în fauna terestră şi marină, ce
constituie resursele de hrană ale omenirii.
Energia nucleară emisă de deşeurile radioactive prin procesul dezintegrării nucleare
65
radioactive sub formă de radiaţii radioactive ar putea fi absorbită de un ansamblu de

Pagina
baterii fototermoelectrice Bf şi transformată direct în curent electric continuu.

6. Descoperiri accidentale
,,Descoperirea înseamnă să vezi ce toată lumea a văzut şi să gândeşti ce nimeni nu a

gândit” (Albert Szent-Gyorgyi)
Prezentarea temei
În epoca de piatră, omul a descoperit că piatra poate fi unealtă sau armă iar băţul de
lemn o posibilă prelungire a braţului; folosirea acestor materiale este piatra de
temelie a dezvoltării civilizaţiei umane. Descoperirea şi folosirea controlată a focului
a fost una dintre descoperirile importante din istoria omului. Nimeni nu ştie câtă
vreme s-a scurs cu exactitate de când omul a folosit pentru prima oară un fitil într-un
vas cu grăsime animală dar cert este că s-au găsit lămpi primitive scobite în roci
calcaroase sau gresie, datând din jurul anului 80 000 î.e.n. În Iran, s-au găsit lămpi de
ceramică vechi de câteva mii de ani.
“Şansa favorizează minţile pregătite” (Louis Pasteur) - vorbele marelui om de ştiinţă
sunt valabile indiferent de perioada în care trăim. Multe descoperiri au fost făcute
accidental de oameni de ştiinţă care urmăreau un anumit fenomen sau proces şi
întâmplător, au descoperit altceva. Aceşti oameni de ştiinţă au fost capabili să vadă
minunea dintr-o eroare, obstacol sau coincidenţă. Astfel, lumea a evoluat.
Istorie:
• Cronologia descoperirilor accidentale ce au influenţat evoluţia omenirii de
exemplu, focul.
Geografie:
• Descoperiri geografice - descoperirea Americii
• Expediţii şi exploratori.
Chimie:
• Descoperirea diverselor medicamente - proprietăţi, efecte asupra
organismului.
• Cauciucul - natural vs. sintetic.
• Coloranţi naturali şi de sinteză. Activităţi experiementale.
• Mase plastice - descoperire, clasificare, sinteze, utilizări, efecte poluante.
• Îndulcitori - descoperire, clasificare, efecte biologice.
• Radioactivitatea - descoperirea fenomenului, influenţa radioactivităţii
66
asupra calităţii vieţii, energie nucleară etc.

Pagina
Matematică:
• Noţiuni de statistică matematică aplicate noţiunilor prezentate
(interpretarea unor date statistice în contextul temei date).
statistici, rata de creştere/ descreştere, calcule economice de
rentabilizare, costuri etc.).
• Descoperiri accidentale în matematică de-a lungul timpului.
Resursele
- lecţii AeL
- filme documentare
- pagini web.
- prelegerea - profesorul obţine feed-back de la elevi, elevii vin cu idei proprii care
completează expunerea profesorului
- studiul de caz
- dezbaterea: Cum ar fi fost lumea fără descoperirea.......
- vizionare de filme documentare ce ilustrează descoperirile accidentale şi rolul lor
în evoluţia omenirii
- lucru pe echipe
- brainstorming: “Ce ar fi fost omenirea fără descoperiri accidentale? ”
- activităţi experimentale frontale şi demonstrative în laborator (real sau virtual)
- vizite la muzee (Muzeul Tehnicii, Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa, Muzeul
de Geologie) şi la institute de cercetare (Institutul Cantacuzino)
Evaluarea elevilor la această temă urmăreşte:
- utilizarea corectă şi adecvată a termenilor ştiinţifici implicaţi în tematica propusă
- identificarea şi prezentarea principalelor tehnologii inspirate din natură care au
influenţat constructiv sau distructiv evoluţia lumii
- prezentarea proiectelor pe care le-au elaborat în activităţilor de documentare
efectuate.
- scrierea unor materiale scurte legate de tematica studiată, accesibile din punct de
vedere ştiinţific, ca urmare a unei documentări ştiinţifice
- identificarea şi ilustrarea experimentală a proprietăţile chimice ale unor compuşi
67
chimici care fac obiectul unor descoperiri (de exemplu: medicamente, diverşi
Pagina
coloranţi)
- sintetizarea diverşilor compuşi chimici în concordanţă cu tematica propusă
- participarea la manifestări ştiinţifice şi prezentarea rezultatelor unei documentări
legate de tematica unităţii parcurse
- întocmirea şi prezentarea unui poster cu descoperirile ştiinţifice din ultimii ani.
Tipul de produs realizat de către elevi: planşe, postere, prezentări PowerPoint, filme.
Anexă:
Din multitudinea de descoperiri făcute în acest fel, putem enumera:
Penicilina - Alexander Fleming înainte de a pleca în vacanţă a neglijat să îşi cureţe
instalaţiile de lucru şi a descoperit a întoarcere pe unele dintre culturile sale de
bacterii, o ciupercă ciudată. A constatat că acolo unde se afla ciuperca nu mai existau
bacterii. Aşa a apărut penicilina în anul 1928, fiind unul dintre antibioticele de bază
folosite în cel de-al doilea război mondial şi totodată un medicament folosit intens şi
în zilele noastre.
Acest medicament a avut un puternic impact asupra medicinii. Până la descoperirea
antibioticelor, infecţiile produse de răni şi boli precum sifilisul erau aproape mortale.
În mai puţin de un secol de când există, antibioticele au salvat peste 200 de milioane
de vieţi.
Moveina - primul colorant sintetic
Omul a utilizat coloranţii naturali din timpuri foarte vechi. În peşterile din munţii
Pirinei se găsesc desene care au o vârstă de 20.000 de ani - ceea ce este remarcabil
este faptul că oamenii au avut abilitatea ca în acele timpuri să facă pigmenţi care să
reziste în timp. Aztecii cunoşteau un colorant roşu obţinut dintr-o specie de insecte.
Cel mai celebru colorant folosit în vechime era purpura antică şi a fost folosit pentru
prima dată de fenicieni în jurul anului 1500 î.Hr. Era extrasă dintr-o specie de
moluşte în care se găseşte în cantităţi foarte mici. In perioada antichităţii a fost
considerată cea mai frumoasă, cea mai stabilă şi cea mai preţioasă culoare, calităţi
ce i-au conferit o reală suveranitate. Cu ajutorul ei se vopseau lâna şi mătasea din
care se confecţionau veşmintele suveranilor, fiind explicit asociată puterii, rangului
social şi preţuirii. La Roma, împăratul Nero a ordonat să fie pedepsiţi cu moartea toţi
cei care purtau sau cel puţin cumpărau purpură imperială.
Coloranţii naturali extraşi (garanţa, indigoul, coşenila, turnesolul) erau folosiţi din
antichitate la vopsirea fibrelor textile. Obţinerea lor se realiza cu randamente mici iar
vopsirile rezultate erau în multe cazuri relativ slabe şi gama de nuanţe restrânsă.
Începând din secolul XVIII, în Europa şi Asia s-a trecut la cultivarea raţională a unora
dintre plantele tinctoriale rentabile (garanţa, indigoul). La începutul secolului XX,
importanţa lor economică a scăzut iar din 1914 nu au mai fost practic utilizaţi ca
urmare a apariţiei coloranţilor sintetici.
68
Industria coloranţilor sintetici a debutat în 1856, când Perkin a descoperit

Pagina
moveina. Cronologic, industria chimică a debutat cu producerea de coloranţi.

În secolul al XIX-lea, în Anglia s-a înfiinţat Royal College of Chemistry condus de
August Wilhelm Hoffman. Colegiul avea la dispoziţie fonduri mari şi au fost
organizate laboratoare moderne de cercetare, cu atât mai mult cu cât tineretul
englez manifesta o adevărată pasiune pentru chimie. Hoffman l-a antrenat pe Perkin
în diferite probleme de cercetare şi i-a încredinţat studiul chininei şi eventual sinteza
ei din anilină. Era cunoscută la acea vreme acţiunea antimalarică a chininei.
Într-una din zilele anului 1856, Perkin lucra în laborator şi a tratat încă o dată
amestecul de anilină şi acid sulfuric cu bicromat de potasiu. Rezultatul a fost acelaşi
ca de fiecare dată: un precipitat negru. Perkin a luat hârtia cu precipitatul şi a întins-
o să se usuce. A observat că după câteva ore şi la lumina zilei, culoarea acestuia este
mult mai frumoasă şi mai strălucitoare.
La 18 martie 1856, Perkin şi-a brevetat invenţia sub denumirea de moveină, acesta
fiind primul colorant sintetic. La început, preţul moveinei era tot atât de mare ca şi
admiraţia pe care o stârnea pretutindeni: un kilogram costa 1000 lire sterline!
Deşi moveina a fost descoperită cu mult timp în urmă, stabilirea cu exactitate a
structurii acesteia a fost realizată abia în anul 1994. De fapt, moveina este un
amestecul a doi compuşi aromatici înrudiţi care diferă printr-o grupare metil.
Dacă în anul 1870 se cunoşteau cam 100 de coloranţi, în zilele noastre se cunosc
peste 50.000 de tipuri din care se fabrică frecvent 5.000, iar volumul producţiei de
coloranţi a evoluat continuu ascendent şi depăşeşte 450.000 tone pe an! În ţara
noastră se produc peste 400 tipuri de coloranţi sintetici.
Cauciucul vulcanizat
Cauciucul natural este un compus macromolecular natural de origine vegetală cu
formula moleculară (C5H8)n sintetizat de arborii tropicali precum Hevea Braziliensis
care formează păduri naturale sau plantate în Malaezia, Indonezia, India, Tailanda,
Nigeria, Brazilia) şi multe plante, cum este Taraxacum kaksaghyz, ale cărei rădăcini
conţin cauciuc în proporţie de 7-10%. Supus încălzirii la aproximativ 300oC, în absenţa
aerului, formează izopren, dovedindu-se că este un polimer natural al izoprenului.
Cauciucul natural se formează şi se depozitează în inelele de vase lactifere, situate în
ţesutul liberian aflat sub coaja dură. Crestarea scoarţei permite curgerea latexului, o
dispersie coloidală, care conţine 30-40% cauciuc.
Indienii din America de Sud au fost primii care au descoperit latexul şi l-au folosit
pentru a obţine o formă brută de cauciuc. Îşi ungeau picioarele cu latex şi îl lăsau să
se usuce, pentru a forma pantofi impermeabili. Ei făceau captuşeli impermeabile
pentru corturi şi mantale punând un strat de latex între două straturi de ţesătură.
Marea importanţă a cauciucului a fost recunoscută pentru prima dată în anii 1800 de
69
Charles Macintosh şi Thomas Hancock în Marea Britanie. Macintosh a dizolvat

Pagina
cauciucul solid, uscat în păcura de gudron de cărbune şi a observat că a obţinut un

material ce respinge apa. Astfel, în 1832 a început confecţionarea impermeabilelor de
ploaie, numite Macintosh, mai apoi a galoşilor. Totuşi, confecţiile din cauciuc natural
brut nu rezistau la temperatură; la căldură deveneau lipicioase, iar la frig,
sfărâmicioase.
În 1839, Goodyear a rezolvat această problemă combinând sulful cu cauciucul –
procesul cunoscut sub numele de vulcanizare. Accidental, a scăpat pe o plită fierbinte
o bucată de cauciuc presat cu sulf. A doua zi a constatat că acel cauciuc rămăsese
elastic, dar era rezistent la fierbinte şi la rece. Astfel, printr-o întâmplare a fost
descoperită vulcanizarea, un proces chimic care a lărgit cu mult sfera lui de utilizare.
Reacţia constă în legarea de atomi de sulf la legăturile duble existente în molecula
polimerului, cu formare de punţi de sulf care unesc între ele macromoleculele de
izopren. La vulcanizare se folosesc cantităţi mici de sulf: 0,5-1%. Dacă se foloseşte o
cantitate mai mare (~30%), se va obţine un produs rigid, dur, cu rezistenţă mecanică
bună, electroizolant, numit ebonită.
Prin vulcanizare, cauciucul brut îşi modifică substanţial proprietăţile: îşi păstrează
elasicitatea pe un domeniu foarte larg de temperatură (-70....140oC), îşi măreşte
rezistenţa mecanică (la abraziune, la rupere, etc), devine insolubil în solvenţii care
dizolvă cauciucul nevulcanizat, îşi îmbunătăţeşte stabilitatea chimică şi rezistenţa la
îmbătrânire.
Încet-încet, cauciucul a devenit unul dintre cele mai importante produse ale
industriei chimice. Deşi productivitatea plantaţiilor de arbori de cauciuc a crescut de
la 500 kg latex/ ha până la 2500 kg pentru plantaţiile în exploatare obişnuită, 4000 kg
la cele experimentale şi 5000 kg când se folosesc stimulatori speciali, ea era încă
departe de cea teoretică (9000 kg/ha).
Aproximativ 2/3 din cantitatea de cauciuc consumată în prezent, o reprezintă
cauciucul sintetic. Au fost dezvoltate de-a lungul timpului mai multe tipuri de cauciuc
sintetic: cauciuc polibutadienic (Buna), poliizoprenic, butadien-stirenic, butadien-
acrilonitrilic (Buna N), cloroprenic (Neopren). În ţara noastră se obţine un cauciuc
sintetic rezultat prin copolimerizarea butadienei cu ñ-metilstirenul. În anul 1972,
producţia de cauciuc sintetic a României a fost 73.279 tone!
Teflonul a fost descoperit accidental de către chimistul Roy Plunkett, în timp ce
încerca să obţină un tip de clorofluorocarbon, care să poată fi folosit ca agent
frigorific. El credea că dacă va reuşi să determine un compus numit TFE să
reacţioneze cu acidul clorhidric, va putea obţine ceea ce dorea.
Pentru a începe experimentul, Plunkett a luat o cantitate mare de gaz TFE, l-a răcit,
şi mai apoi l-a presat în canistre, pentru a putea fi astfel depozitat până când va fi
gata pentru utilizare. Când a venit momentul să deschidă recipientul în care se găsea
70
TFE, Plunkett nu a mai găsit nimic. Gazul dispăruse. A scuturat canistra, şi din
Pagina
recipient au căzut mai mulţi fulgi albi. Fulgii au fost mai apoi predaţi altor cercetători
de la Institutul DuPont care au creat teflonul în forma în care îl ştim astăzi.
Radioactivitatea este opera fizicianului Henry Becquerel. În 1896, fascinat fiind de
fluorescenţa naturală şi de razele X, el a încercat să vadă dacă mineralele naturale
fluorescente pot produce raze X dacă sunt lăsate mai mult timp în lumina soarelui.
Becquerel realiza aceste experimente timp de iarnă. După mai multe zile cu cer
înnorat, el a renunţat temporar la experimente. A pus întreg echipamentul
împachetat într-un sertar şi a aşteptat o zi însorită. Când această zi a a venit şi s-a
întors la muncă, Becquerel a observat că piatra de uraniu pe care o lăsase în sertar
se imprimase pe placa fotografică chiar dacă nu fusese expusă luminii solare.
Atunci a realizat că acel mineral avea ceva special. În timp ce lucra cu Pierre şi Marie
Curie, a descoperit că ceea ce era special era radioactivitatea.
Zaharina
Zaharina, a fost descoperită din întâmplare în anul 1879 de către profesorii Ira
Remsen şi Constantin Fahlberg de la John Hopkins University. Cei doi oameni de
ştiinţă încercau să creeze o vopsea nouă folosind derivaţi pe bază de cărbune.
Constantin Fahlberg nu s-a spălat pe mâini după ce a plecat din laborator. Ajuns
acasă, a observat că rulourile pe care le mânca erau foarte dulci. Şi-a întrebat soţia
dacă a adăugat un nou ingredient în mâncare, iar atunci când ea a negat, Fahlberg a
realizat că gustul se datorează mâinilor sale murdare. Astfel a apărut zaharina.
Plasticul a fost descoperit de chimistul Leo Hendrik Baekeland ce încerca să obţină o
alternativă ieftină pentru bachelită. În timpul experimentelor sale, Baekeland a
obţinut accidental un amestec maleabil care putea rezista la temperaturi ridicate fără
a se distorsiona. De atunci, plasticul este utilizat pe scară largă.
Stimulatorul cardiac (pacemaker) a fost descoperit de către inginerul american
Wilson Greatbatch. Acesta lucra la crearea unui circuit care să ajute la înregistratea
bătăilor mai rapide ale inimii. Din greşeală, a luat din cutia cu materiale un alt
rezistor decât ceea ce căuta. A observat că circuitul a început să pulseze timp de 1,8
milisecunde după care se oprea timp de o secundă. Acest ritm se repeta în mod
regulat. Sunetul era de fapt o reproducere identică a bătăilor inimii.
Descoperirea Americii
Descoperirea Americii se datorează unei "erori norocoase". Cristofor Columb a
navigat spre vest peste Oceanul Atlantic în căutarea unei rute spre Asia, dar şi-a
câştigat reputaţia descoperind un nou continent, America.
71
Pagina
7. Potenţialul creator uman; descoperiri şi invenţii care au
revoluţionat lumea
Prezentarea temei:
Ştiinţa reprezintă forţa care ne determină să avansăm şi este incontestabil, sursa
progresului. Pentru unii oameni, ştiinţa nu reprezintă decât modalitatea de a
experimenta de multe ori fără rezultate constructive şi uneori cu consecinţe
dezastruoase. Totuşi, de-a lungul vremii, oamenii au creat, au făcut descoperiri şi
invenţii care au asigurat evoluţia. Creaţia este invenţie şi descoperire.
Descoperirile ştiinţifice şi noile tehnologii ne-au modificat complet viaţa, lucru pe
care elevii îl vor conştientiza mult mai bine prin parcurgerea acestui material. Atât
descoperirile cât şi invenţiile sunt generate de potenţialul creator al omului. Iscusinţa
omului s-a făcut simţită odată cu descoperirea focului. Din acel moment, încet dar
sigur, lucrurile au început să evolueze. Au urmat arcul, roata, electricitatea, luneta,
forţa aburilor, tiparul, telefonul, radioul, automobilul, radioactivitatea, bomba
atomică, vaccinurile, penicilina, laserul, computerul, internetul.
Tema poate fi abordată sub forma unui joc în urma căruia elevii vor afla despre
descoperiri, invenţii, descoperitori şi inventatori. Ei vor juca rolul celui care
descoperă, inventează, aplică şi apreciază utilitatea descoperirii respective. Vor fi
prezentate atât aspectele pozitive, constructive ale invenţiei sau descoperirii
respective cât şi latura negativă pe care, din păcate, oamenii au exploatat-o uneori
mai mult (dinamita, radioactivitatea etc).
Astrofizicianul român, Zadig Mouradian, referitor la capacitatea de a discerne între
utilitatea şi aspectele negative ale unei descoperiri/invenţii, spunea: „Un cuţit de
bucătărie, de exemplu, poate fi întrebuinţat atât ca să tai pâinea în felii, cât şi ca să omori.
Nu fabricantul de cuţite este vinovat, ci acela care le utilizează!”
Invenţiile şi descoperirile pot fi prezentate cronologic, urmând exact evoluţia sau prin
prisma interacţiunii cu celelalte componente ale matricei de conţinut.
Istorie:
• Cronologia invenţiilor şi descoperirilor ştiinţifice.
• Personalităţi ştiinţifice şi contribuţia lor la evoluţia omenirii.
• Istoria premiilor Nobel.
• Invenţii şi inventatori.
72
Chimie:
• Primul colorant sintetic - descoperire, evoluţia chimiei coloranţilor.
Pagina
• Ureea, primul compus organic sintetizat vreodată, punct de plecare pentru
dezvoltarea chimiei organice.
• Alfred Nobel şi dinamita.
• Vitamine - descoperirea efectelor, surse, izolare, identificare. Activităţi
experimentale.
• Antibiotice - penicilina.
• Radioactivitatea.
• Acizii ribonucleic şi dezoxiribonucleic - descoperire, baze purinice şi
pirimidinice.
Resursele recomandate
- lecţii AeL
- filme documentare
- pagini web.
- studiul de caz
- dezbaterea: Cum ar fi fost lumea fără......
Câteva sugestii de teme derivate din analizarea matricei de conţinuturi, teme legate
de descoperiri şi invenţii, ştiinţă şi tehnologie:
- relaţia cu corpul uman: descoperiri legate de investigaţiile medicale
(radiografii, analize medicale), proteze, ochelarii, descoperirea unor medicamente
(penicilina), structura ADN, ARN, aparatură medicală etc.
- relaţia cu resursele: descoperirea focului, a unor combustibili, electricitatea,
forţa vântului
- relaţia cu supravieţuirea: descoperiri legate de sfera medicală,
electricitate,etc.
- relaţia cu hazardul: descoperirea/invenţia unor viruşi şi a unor virusuri,
accidente nucleare drept consecinţă nefastă a radioactivităţii.
- vizionare de filme documentare ce ilustrează descoperirile ştiinţifice şi rolul
lor în evoluţia omenirii
- lucru pe echipe
- brainstorming
73

Pagina
virtual)
- vizite la muzee (Muzeul Tehnicii, Observatorul astronomic) şi la institute de
cercetare (Institutul Cantacuzino).
74
Pagina
8. Siliciu/ carbon – informaţie/ cunoaştere
Prezentarea temei
Plecând de la metafora “siliciu/carbon-informaţie/cunoaştere“, a fost dezvoltată o
temă care se bazează pe comparaţia permanentă între om şi calculator, între
conştiinţă şi ştiinţă, pornind chiar de la sursa primordială a existenţei lor: carbonul şi
siliciul.
Carbonul este un element remarcabil pentru că se găseşte sub diverse forme cu
proprietăţi complet diferite (cărbune, diamant, fulerenă), poate forma prin legături
multiple cu alţi atomi, inclusiv cu alţi atomi de carbon, milioane de compuşi chimici
diferiţi. Se cunosc mai mulţi compuşi chimici care conţin carbon decât compuşii
celorlalte elemente chimice la un loc. Singurul tip de viaţă pe care îl cunoaştem este
bazat pe carbon.
Siliciul se găseşte în proporţie de 27,5% în scoarţa Pământului şi este al doilea
element ca răspândire după oxigen, în timp ce carbonul ocupă locul 15 după criteriul
răspândirii.
Între carbon şi siliciu există o serie de asemănări, cel puţin prin prisma faptului că
cele două elemente se găsesc în aceeaşi grupă a sistemului periodic (grupa a IV-a
principală) şi formează combinaţii cu diferite elemente.
Totuşi, spre deosebire de carbon, siliciul nu poate forma legături multiple, ceea ce
reprezintă una dintre caracteristicile carbonului care conduc către viaţă. Dacă atomul
de carbon a fost punctul de plecare al vieţii, siliciul a reprezentat începutul societăţii
informaţionale. Computerele şi celulele au structură şi funcţii de bază asemănătoare,
pot efectua o serie largă de activităţi şi îşi pot exercita rolul în medii diferite.
Computerul oferă informaţia care conduce la cunoaştere. Cunoaşterea este mai mult
decât simpla informaţie, ea reprezintă înţelegerea informaţiei care conduce mai
departe la evoluţie.
Impactul pe care îl au informaţiile asupra cunoaşterii vine din asimilarea acestora, de
către om, din trecerea lor prin filtrul gândirii fiecărui individ şi transformarea
ulterioară în cunoaştere.
Conceptele de tehnologia informaţiei şi cunoaştere se găsesc într-o relaţie de
relaţionare reciprocă continuă, deoarece evoluţia tehnologică a fost posibilă cu
ajutorul unui bagaj de cunoştinţe acumulat şi îmbogăţit de-a lungul vremii, în timp ce
cunoaşterea îşi are originea în dezvoltarea tehnologică din care provine. Informaţia
nu este cunoaştere, dar cunoaşterea se construieşte pe o temelie informaţională.
75
Modalitatea în care putem evolua şi cunoaşte este simbioza între ceea ce cunoaştem
Pagina
şi ceea ce sperăm să cunoaştem.

Geografie:
• Nisipul ca rocă sedimentară: compoziţie, formare, structură, răspândire,
importanţă, deşerturi.
• Zone pe Glob unde se află resurse de cărbune şi diamante. Exploatarea
acestor zăcăminte, prelucrare, utilizare.
• Formarea diamantelor şi a cărbunilor. Roci implicate în procesul de formare.
• Pietre preţioase şi semipreţioase care conţin siliciu. Zone în care se găsesc,
exploatare, prelucrare.
• Centre industriale din lume unde se fabrică şi prelucrează sticla.
• Carbonul şi siliciul în Univers.
Istorie:
• De la nisip la sticlă: cum a fost descoperită sticla, ateliere de sticlărie, tipuri de
sticlă (de Bohemia, Murano, sticla romană, cristalurile, decorativă, de Jena,
rezistentă la agenţi chimici, termici etc).
• Utilizările nisipului în trecut şi în prezent.
• Diamantele de-a lungul istoriei: diamante celebre (Cullinan, Vargas, Koh-i-
Noor, etc). Viaţa unor personalităţi şi diamantele.
• Evoluţia computerelor de-a lungul vremii: primul computer şi ultima
descoperire în domeniu.
Chimie:
• Carbon şi siliciu - stare naturală, abundenţa în natură, proprietăţi fizice şi
chimice, combinaţii, utilizări)
• Oxizii carbonului - caracteristici chimice, efecte asupra mediului,
organismelor. Activităţi experimentale.
• Alotropia carbonului - grafit, diamant, fulerene.
• Carbonul - materia de bază a lumii vii (aminoacizi, proteine, zaharide, acizi
nucleici, etc)
• Cărbunii ca resursă naturală, clasificarea cărbunilor, comparaţii între
diferitele tipuri, utilizare, efectele poluante ale utilizării cărbunilor. Activităţi
experimentale.
• Diamantul - caratul, culoare, prelucrare, tăietură, utilizare, diamante celebre.
• Nisipul - compoziţie, utilizări (ca material de construcţii, la obţinerea sticlei
etc). Activităţi experimentale.
• Sticla - compoziţie, tipuri de sticlă, diferenţe între ele din punct de vedere al
compoziţiei, utilizări, prelucrarea sticlei. Activităţi experimentale.
76
Matematică:
Pagina
• Interpretarea unor date statistice în contextul temei date

• Structura cristalină – structura regulată – poligoane regulate; legături,
distanţe, probleme de minim
Resursele recomandate
- lecţii AeL
- filme documentare
- atlase
- colecţii de pietre, roci, cărbuni.
ActivităŃi de predare-învăŃare recomandabile
- studiul de caz
- dezbaterea : Cum ar fi fost lumea fără.......
comparaţii între carbon şi siliciu - elemente chimice (stare naturală,
abundenţa în natură şi în Univers, proprietăţi fizice, combinaţii, reactivitate,
aplicaţii)
carbonul (aminoacizi, proteine, acizi nucleici) ca sursă a vieţii, siliciul ca
punct de plecare pentru construcţia computerelor
tranzistori, semiconductori
computerele - trecut, prezent şi viitor
informaţie-cunoaştere: relaţii de interdependenţă, diferenţe
computer vs. om: ştiinţă vs. conştiinţă
nisip-sticlă, nisip-siliciu, siliciu-computer.
- vizionare de filme
- lucru pe echipe: a) o temă este împărţită mai multor grupe care trebuie să
se documenteze iar la final rezultatele sunt reunite şi prezentate profesorului
b) o temă este abordată din diferite puncte de vedere (din
punct de vedere chimic, fizic, biologic, istoric, geografic etc)
- realizare de proiecte, planşe, hărţi şi postere
virtual)
- vizite la muzee şi galerii de artă
77
Pagina
9. Tehnologia naturii şi natura tehnologiei
“Ştiinţa înseamnă putere”Francis Bacon, 1561-1626

“Tehnologia este arta de a transforma ştiinţa în ceva practic.” Marcio Barrios
Prezentarea temei
Lumea noastră este un amestec de promisiuni exceptionale şi de perspective
neliniştitoare, de evoluţii dezirabile şi de izbucniri tehnologice necontrolabile,
tehnologia fiind potenţial ambivalentă, sensul evoluţiei va depinde de om: spre
progres, ordine şi perfecţiune sau spre autodistrugere. De aici se impune o înaltă
moralitate şi o responsabilitate în utilizarea imenselor energii şi a înaltelor tehnologii
de care omul poate dispune azi.
Accelerarea schimbărilor şi socul inevitabil al viitorului, impactul dintre tehnologie şi
mediul natural sau social, trecerea de la tehnologia forţată la înalta tehnologie
reclamă o educaţie şi p mentalitate tehnologică nouă.
Explozia informaţională şi uzura accelerată a cunoştinţelor ştiinţifice, tehnice precum
şi proliferarea, diversificarea şi perfecţionarea continuă a produselor tehnologice
impun educaţia tehnologică prin care omul să fie capabil să stapânească mai bine şi
să exploateze mai eficient noile tehnologii.
Istorie:
• Cronologia descoperirilor care au creat tehnologia influenţând astfel evoluţia
omenirii – tranzistorul, circuitele integrate, procesorul etc.
Fizică:
• Dispozitive semiconductoare - proprietăţi, caracteristici, aplicaţii etc.
• Tranzistorul
• Cicuite integrate
• Microprocesoare
Biologie:
Soluţii tehnice inspirate din natură (fiecare dintre aceste soluţii poate fi folosit ca
punct de plecare pentru o dezbatere sau pentru construcţia unor machete):
• deplasarea prin mediul acvatic a fost inspirată de forma hidrodinamică a
animalelor acvatice; vezica înotătoare a peştilor sau camerele cu gaz ale
nautilului au inspirat mecanismele de compresie şi decompresie care
78
asigură deplasarea pe verticală;

Pagina
• sifonul sepiilor a inspirat mecanismele de propulsie;

• plantele anemochore (care şi-au adaptat fructele sau seminţele la
diseminarea cu ajutorul vântului) au inspirat elice, planoare şi paraşute;
• ,,construcţia” aripilor insectelor a inspirat avioanele cu geometrie variabilă;
• aripile şoimilor au servit ca modele pentru bombardierele în picaj;
• învelişul diatomeelor, radiolarilor, foraminiferelor, pânza în formă de
clopot a păianjenului de apă, fagurele albinelor, oasele umane, oul - au
inspirat arhitecţi în proiectarea şi construcţia de clădiri de mare rezistenţă;
• castorii pot inspira constructorii de ecluze, stăvilare şi lacuri de acumulare;
• liliecii şi speciile cu care aceştia se hrănesc ne învaţă despre ecolocaţie,
sisteme radar şi antiradar;
• studiul mecanismelor vederii la diverse animale inspira perfecţionarea
fotografiei şi a recepţiei de imagini dincolo de limitele vederii umane;
• râmele şi cârtiţele inspiră perfecţionarea maşinilor de săpat;
• turgescenţa plantelor oferă sugestii pentru construcţiile aerostatice;
• conexiunile neuronale inspiră circuitele de orice tip;
• structuri specializate ale unor animale corespund barometrelor,
seismografelor etc.
Resurse
- lecţii AeL
- filme documentare
- pagini web.
- studiul de caz
- dezbaterea; puncte de pornire pentru dezbateri:
1. Tehnologia este un mod de a organiza universul astfel încat omul să nu fie
nevoit să-l experimenteze. (Max Frisch)
2. Orice tehnologie destul de avansată nu se deosebeşte de magie. (Arthur C.
Clarke)
3. Tehnologia modernă îi datorează scuze ecologiei. (Alan M. Eddison)
4. Tehnologia este un dar de la Dumnezeu. După darul vieţii, este poate cel mai
mare dintre darurile lui Dumnezeu. Este mama civilizaţiilor, a artelor şi a ştiinţelor.
(Freeman Dyson)
79
- vizionare de filme documentare ce ilustrează descoperirile accidentale şi

Pagina
rolul lor în evoluţia omenirii

- lucru pe echipe
- brainstorming: “Ce ar fi fost omenirea fără computere? ”
virtual)
- vizite la muzee (Muzeul Tehnicii, Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa,
Muzeul de Geologie) şi la institute de cercetare (Institutul Cantacuzino)
Anexă: Fişa 1
Despre Tehnologia naturii
“Tehnologia a făcut posibile populaţii mari, populaţiile mari fac acum ca tehnologia să fie
indispensabilă.” Joseph Wood Krutch
Descoperirile din biologie evidenţiază eficienţa unor modele tehnice din natură. Omul
poate învăţa pe de o parte să imite şi să perfecţioneze mecanismele biologice, iar pe
de altă parte să descrie şi să interpreteze sistemele biologice ca mecanisme. În
evoluţia sa omul a învăţat să imite alte fiinţe vii sau structuri din propria fiinţă pentru
a putea compensa lipsa adaptărilor fizice şi fiziologice care i-ar permite să exploreze
şi să se se extindă în medii ostile sau să utilizeze la maximum de eficienţă resursele
disponibile.
Biologia şi tehnologiile au atins nivelul maxim de integrare la nivelul bionicii
(cibernetică biologică) ai cărei părinţi sunt Ştefan Odobleja (care în 1938 denumea
studiile de acest gen psihologie consonantistă) şi Norbert Wiener (care, zece ani mai
târziu definea cibernetica ,,ştiinţă a conducerii şi transmisiei de informaţii în
mecanisme, organisme şi societate). Scopul noii ştiinţe a devenit studiul proceselor
de comandă şi control din organismele vii şi din mecanismele automate care
primesc, analizează şi transmit informaţii. Termenul de bionică a fost introdus de J.
Steele în 1958.
Bionica nu se ocupă de realizarea unor mecanisme care să imite fidel natura, ci de
identificarea de soluţii tehnice la problemele actuale folosind modele de inspiraţie
biologică, chiar dacă dispozitivele inventate vor semăna din ce în ce mai puţin cu
prototopurile, aşa cum diferă avioanele de păsări.
Exemple de soluţii tehnice inspirate din natură (fiecare dintre aceste soluţii poate fi
folosit ca punct de plecare pentru o dezbatere sau pentur construcţia unor machete):
- deplasarea prin mediul acvatic a fost inspirată de forma hidrodinamică a
animalelor acvatice; vezica înotătoare a peştilor sau camerele cu gaz ale
nautilului au inspirat mecanismele de compresie şi decompresie care
80
asigură deplasarea pe verticală;

Pagina
- sifonul sepiilor a inspirat mecanismele de propulsie;

- plantele anemochore (care şi-au adaptat fructele sau seminţele la
diseminarea cu ajutorul vântului) au inspirat elice, planoare şi paraşute;
- ,,construcţia” aripilor insectelor a inspirat avioanele cu geometrie variabilă;
- aripile şoimilor au servit ca modele pentur bombardierele în picaj;
- învelişul diatomeelor, radiolarilor, foraminiferelor, pânza în formă de
clopot a păianjenului de apă, fagurele albinelor, oasele umane, oul - au
inspirat arhitecţi în proiectarea şi construcţia de clădiri de mare rezistenţă;
- castorii pot inspira constructorii de ecluze, stăvilare şi lacuri de acumulare;
- liliecii şi speciile cu care aceştia se hrănesc ne învaţă despre ecolocaţie,
sisteme radar şi antiradar;
- studiul mecanismelor vederii la diverse animale inspira perfecţionarea
fotografiei şi a recepţiei de imagini dincolo de limitele vederii umane;
- râmele şi cârtiţele inspiră perfecţionarea maşinilor de săpat;
- turgescenţa plantelor oferă sugestii pentru construcţiile aerostatice;
- conexiunile neuronale inspiră circuitele de orice tip;
- structuri specializate ale unor animale corespund barometrelor,
seismografelor etc.
Se poate vorbi deja de mecanisme care să foloseasca modelele oferite de
bioluminescenţă, bioelectricitate etc.
Fişa 2: Microtehnologia; Perspectiva istorică asupra evoluţiei microtehnologiei
În 1956, Academia Regală de Ştiinţă din Suedia acorda Premiul Nobel pentru Fizică
cecetătorilor americani William Bradford Shockley, John Bardeen, Walter Houser
Brattain din Statele Unite ale Americii, pentru studiile efectuate asupra
semiconductorilor şi descoperirea efectului tranzistor.
În anul 2000, americanul Jack St. Clair Kilby primea Premiul Nobel pentru Fizică,
pentru contribuţia sa în inventarea circuitului integrat.
La 16 decembrie 2007 s-au împlinit 60 de ani de la inventarea tranzistorului de către
Bell Labs, de la Intel, punctul de plecare al revoluţiei tehnologice. Mulţi oameni de
ştiinţă consideră că tranzistorul este cea mai importantă descoperire din secolul XX.
Tranzistorul a permis dezvoltarea industriei electronice cu nenumăratele sale
aplicaţii. Circuitele integrate şi calculatoarele de astăzi conţin echivalentul a milioane
de tranzistori, dar principiile de funcţionare rămân aceleaşi.
În prima jumătate a secolului al XX-lea, nevoile de calcul ale comunităţii ştiinţifice
erau satisfăcute de computere analogice, foarte specializate şi din ce în ce mai
sofisticate. Perfecţionarea electronicii digitale (datorată lui Claude Shannon în anii
1930) a condus la abandonarea computerelor analogice în favoarea celor digitale
81
(numerice), care modelează problemele în numere (biţi) în loc de semnale electrice

Pagina
sau mecanice. În anii 1960, lămpile (tuburile electronice) au fost înlocuite de

tranzistori, mult mai eficienţi, mai mici, mai ieftini şi mai fiabili, ceea ce a dus la
miniaturizarea şi ieftinirea computerelor. Din anii 1970, adoptarea circuitelor
integrate a coborît şi mai mult preţul şi dimensiunea computerelor, permiţînd
apariţia calculatoarelor personale de astăzi. Deşi designul şi performanţele
calculatoarelor s-au îmbunătăţit dramatic în comparaţie cu anii 1940, principiile
arhitecturii von Neumann se află în continuare la baza tuturor maşinilor de calcul
contemporane. Această arhitectură descrie un calculator cu patru module
importante: unitatea aritmetică-logică (UAL, arithmetic logic unit sau ALU), unitatea
de control, memoria centrală (care bine-înţeles se deosebeşte de memoria omului),
şi dispozitivele de intrare/ ieşire, I/ E (sau I/ O, de la input/ output). Acestea sunt
interconectate cu un mănunchi de fire numit magistrală (bus ) şi sunt conduse în
tactul unui ceas (clock).
Singura tehnologie care a putut asigura suport acestei dezvoltări este cea a
circuitelor digitale, circuite electrice care pot efectua operaţii din algebra booleană şi
aritmetica binară. Primele circuite digitale foloseau relee electromecanice pentru a
reprezenta stările "0" (blocat) şi "1" (conducţie), aranjate în porţi logice. O poartă
logică este un dispozitiv electronic numeric elementar implementând o funcţiune
logică abstractă elementară. Sunt structurile de bază care permit realizarea unor
funcţii logice şi matematice mult mai complexe în circuitele integrate digitale. O
poartă logică poate fi modelată ca o reţea de comutatoare controlate electric (de
exemplu cu tranzistoare MOS). O poartă logică are una sau mai multe intrări digitale
(semnale reprezentând 0 logic sau 1 logic), şi are ca ieşire o funcţie simplă a acestor
intrări, de exemplu ŞI logic sau SAU logic. Porţile logice elementare sunt: Inversorul,
poarta ŞI, poarta SAU, poarta ŞI-NU, poarta SAU-NU.
Releele au fost repede înlocuite cu lămpi - tuburi cu vid, dispozitive 100% electrice,
folosite până atunci în electronica analogă pentru proprietăţile lor de amplificare, dar
care pot funcţiona şi drept comutatoare.
Lămpile posedau câteva limitări severe în construcţia porţilor logice: erau scumpe,
puţin fiabile, ocupau mult spaţiu şi consumau cantităţi mari de curent. Deşi erau
incredibil mai rapide decât releele mecanice, aveau totuşi o viteză de operare
limitată. Astfel că începând din anii 1960 lămpile au fost înlocuite cu tranzistori,
dispozitive ce funcţionau asemănător, însă erau mult mai mici, mai rapide, mai
fiabile, mai puţin consumatoare de curent şi mult mai ieftine.
Din anii '60-'70, tranzistorul a fost şi el înlocuit cu circuitul integrat, care conţinea
mai mulţi tranzistori, şi firele de interconectare corespunzătoare, pe o singură
plăcuţă de siliciu. Din anii '70, UAL-urile combinate cu unităţi de control au fost
produse ca circuite integrate, numite microprocesoare, sau CPU (Central Processing
82
Unit). În timp, densitatea tranzistorilor din circuitele integrate a crescut incredibil, de

Pagina
la câteva zeci, în anii 70, până la peste 100 de milioane de tranzistoare pe circuit
integrat, la procesoarele Intel şi AMD din anul 2005.
Progresul microtehnologiei
Apariţia tranzistorilor şi a celorlalte dispozitive semiconductoare a adus schimbări
majore în radiotehnică. Tranzistorii ocupă un volum mic şi se poate realiza
miniaturizarea aparaturii. Ei nu necesită alimentare de încălzire, iar tensiunea
continuă necesară pentru funcţionare este mai redusă decât la tuburi, de aceea au un
consum electric mai mic. Totodată, au o durată de funcţionare mai mare.
Circuitele integrate sunt dispozitive electronice compuse prin conectarea mai multor
componente electrice pasive şi active pe o plăcuţă de material semiconductor (de
exemplu siliciu), care în cele mai multe cazuri este introdusă într-o capsulă etanşă
faţă de factorii de mediu şi dotată cu elemente de conexiune (terminale).
Lumea noastră este un amestec de promisiuni exceptionale şi de perspective
neliniştitoare, de evoluţii dezirabile şi de izbucniri tehnologice necontrolabile,
tehnologia fiind potenţial ambivalentă, sensul evoluţiei va depinde de om: spre
progres, ordine şi perfecţiune sau spre autodistrugere. De aici se impune o înaltă
moralitate şi o responsabilitate în utilizarea imenselor energii şi a înaltelor tehnologii
de care omul poate dispune azi.
Accelerarea schimbărilor şi şocul inevitabil al viitorului, impactul dintre tehnologie şi
mediul natural sau social, trecerea de la tehnologia forţată la înalta tehnologie
reclamă o educaţie şi o mentalitate tehnologică nouă.
Explozia informaţională şi uzura accelerată a cunoştinţelor ştiinţifice, tehnice precum
şi proliferarea, diversificarea şi perfecţionarea continuă a produselor tehnologice
impun educaţia tehnologică prin care omul să fie capabil să stăpânească mai bine şi
să exploateze mai eficient noile tehnologii.
Relaţia ştiinţă şi tehnologie - corp uman
Investigaţii medicale
Tranfuzii, transplanturi, proteze
Creşterea duratei şi a calităţii vieţii umane cu ajutorul ştiinţei şi al tehnologiei.
Relaţia ştiinţă şi tehnologie - resurse
Emisiile de CO2 şi încălzirea globală
Cei 3R: Redu! Reciclează! Reutilizează!
Relaţia ştiinţă şi tehnologie – supravieţuire
Reconversie profesională
Colonizarea spaţiului extraterestru
“Bula” spaţială.
Relaţia ştiinţă şi tehnologie - hazard
Accidente genetice, nucleare – boli
83
Virusul informatic
Pagina
Virusuri (paralelă cu viruşi).

10. Călători şi călătorii prin Univers
“Toată cunoaşterea noastră îşi are originea în percepţiile noastre” Leonardo Da Vinci
Prezentarea temei
Ce este de fapt lumea noastră?
“De fapt, e oare Universul infinit sau numai foarte mare? E veşnic sau doar are o viaţă
lungă? Cum ar putea mintea noastră finită să înţeleagă un univers infinit? Nu-i o
îndrăzneală prea mare fie şi doar să încercăm?
Eu cred că putem şi trebuie să încercăm să înţelegem Universul. Am făcut progrese
remarcabile în înţelegerea cosmosului, mai ales în ultimii ani. Nu avem încă o
imagine completă, dar nici departe nu suntem.”
Stephen Hawking - ,,Universul într-o coajă de nucă”
“O fiinţă omenească e un fragment din lumea întreagă, numită de noi «Univers», un
fragment limitat în spaţiu şi timp...”
Albert Einstein
“... dacă roadele cercetării noastre nu ne aduc întotdeauna alinare, există cel puţin o
consolare în cercetarea însăşi. Oamenii nu se mulţumesc să-şi ridice moralul cu
poveşti despre zei şi uriaşi, ori să-şi închidă gândurile, luându-se cu treburile zilnice,
ei îşi construiesc telescoape şi sateliţi, şi acceleratoare, şi stau ore nesfârşite la
mesele lor de lucru căutând semnificaţia datelor pe care le obţin. Efortul de a
înţelege Universul este unul dintre foarte puţinele lucruri care ridică viaţa omului
deasupra condiţiei sale de simplu participant la o dramă, conferindu-i în schimb ceva
din măreţia unei tragedii.”
Steven Weinberg - ,,Primele trei minute ale Universului”

Istorie:
• Cronologia descoperirii tainelor Uiniversului
Astronomie:
• Planeta albastră
• Sistemul solar
• Calea Lactee
• Big Bang
84
Pagina
Biologie:
• Apariţia vieţii pe Pământ
• Suntem singuri în Univers?
Geografie:
• Structura sistemului solar
• Planete, sateliţi etc.
Matematică:
• Interpretarea unor date statistice în contextul temei date
• Puterile lui 10 – dimensiunile lumii înconjurătoare
• Geometrie şi trigonometrie aplicate pe modele spaţiale
DirecŃii de abordare transdisciplinară
1. Momente esenţiale ale explorării tainelor Universului
Studiul se poate concentra pe evoluţia în timp a cercetărilor privind Universul,
din Antichitate până în zilele noastre. Se vor evidenţia descoperirile ştiinţifice
şi consecinţele acestora.
2. Călătorul şi călătoria în istorie şi literatură
Subiectul poate fi dezvoltat predominant din perspectivă istorică şi literară:
evoluţia literaturii de călătorie; călători celebri şi experienţele lor; lumi
imaginare şi lumi reale; imaginea celuilalt în ochii călătorului.
3. Ştiinţă şi politică: cercetarea spaţiului în secolul XX
Tema poate fi abordată prin prisma relaţiei dintre modelele de comportament
în relaţiile internaţionale impuse de lumea bipolară postbelică şi eforturile de
cercetare a spaţiului cosmic în aceeaşi perioadă.
Abordarea istorică:
1. Cronologia Războiului rece şi a cercetării spaţiului în perioada postbelică
2. Scurte biografii ale principalelor personalităţi implicate (politice, ştiinţifice,
astronauţi)
3. Prezentare generală a contextului Războiului rece
4. Prezentare detaliată a principalelor misiuni spaţiale din epocă
5. Prezentare a consecinţelor cursei pentru cercetarea spaţiului
6. Link-uri, sarcini de lucru etc.
4. Apă, aer, foc, pământ: călătorii în căutarea celor patru elemente
Se pot reconstui expediţii organizate de-a lungul timpului pentru a studia
fiecare dintre cele patru elemente: explorarea oceanelor (expediţiile conduse
de J. Y. Cousteau), prima aselenizare, erupţia unui vulcan, teritorii
necunoscute (D. Livingstone şi H. Stanley în Africa).
5. Călătorind cu viteza luminii:
Tema poate fi studiată prin simularea unei expediţii de cercetare a spaţiului cu
85
o navă care ar călători cu viteza luminii: ce ar putea descoperi în diferite etape

Pagina
ale călătoriei; cât de departe ar putea ajunge; ce tehnologii ar putea fi utilizate

etc.
6. Cosmogonia: modele de interpretare în istoria religiilor
Se pot studia conexiunile dintre modelele de interpretare a lumii oferite de
religie de-a lungul timpului şi descoperirile ştiinţei.
Călători şi călătorii prin Univers
„Universul nostru este presărat cu peste o sută de miliarde de galaxii, fiecare dintre
ele conţinând aproximativ o sută de miliarde de stele. Nu e limpede câte planete se
învârt în jurul acestor stele, dar e sigur că măcar pe una din ele a apărut viaţa. Şi, mai
ales, există o formă de viaţă care a avut capacitatea şi îndrăzneala să cugete asupra
originilor acestui vast univers.”
(Simon Singh, Big Bang)
Fenomenele din Univers se petrec la o scară care cuprinde dimensiuni spaţiale şi
temporale începând cu cele gigantice până la cele mai mici posibile. Înţelegerea lumii
a devenit tot mai unitară odată cu progresul cunoaşterii, ceea ce a adus transformări
uriaşe în concepţia generală a omenirii despre Univers. Lumile obiectelor mici, mari
şi foarte mari au fost investigate pe măsură ce ştiinţa a pătruns mai adânc în tainele
naturii. Aceasta oferă o imensă variaţie pe scara tuturor proprietăţilor materiei, atât
în privinţa distanţelor, a intervalelor de timp, a maselor, a temperaturilor, a
energiilor, etc. Nu se pune doar problema măsurării ci şi a înţelegerii legilor care
guvernează fiecare nivel dimensional. Ceea ce se petrece la dimensiuni mici nu se
repetă la fel la alte dimensiuni. De la stea la atom, particule elementare, avem de-a
face cu diferite manifestări calitative ale materiei.
Pentru a le putea cuprinde pe toate, fie şi într-un jurnal de călătorie imaginară, vom
apela la repere spaţiale şi temporale constituite din puterile lui 10.
De ce călătorim după puterile lui 10?

Deoarece utilizarea notaţiilor exponenţiale favorizează operaţiile matematice cu
numere foarte mari (cazul macrocosmosului) sau foarte mici (cazul lumii
microscopice).
Călătorie spaţială prin Univers

Vom începe o incursiune spaţială prin Univers plecând de la puterea 1 a lui 10, iar
unitatea de măsură fiind metrul. Această “călătorie” este similară unor operaţii de
zoom-out sau de zoom-in pe o hartă digitală.
La start vom întâlni ceea ce ne înconjoară: arbori, clădiri, stâlpi, reprezentări fireşti
86
ale lumii înconjurătoare. Dimensional vorbind, indivizii umani se situează undeva

Pagina
între 100 şi 101. Acum vom începe călătoria spre Univers. Evident, este necesară o
navetă spaţială care trebuie lansată de pe Pământ şi care va trebui să îşi poată
asigura independenţa energetică pentru ceva vreme.
102 – acoperişurile clădirilor, terenuri de sport
103 – perspectiva cartierelor
104 – oraşe
105 – ţările
106 – continentele şi întinderile de apă (oceane şi mări)
107 – Terra
Cum s-a născut Pământul?

În urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani, un nor de gaz şi praf interstelar
condensa. Principalele momente din formarea Terrei au fost: concentrarea
materiei gazoase, aranjarea gravitaţională, dezintegrarea elementelor grele,
încălzirea din interior spre exterior, formarea şi evoluţia geosferelor. Ca urmare a
condensării norului, cu predilecţie în zona lui centrală, a apărut o sferă care se
rotea cu viteza mai mare decât azi. Datorită încălzirii progresive s-a produs
dezintegrarea elementelor grele din interiorul planetei. Scoarţa planetei a fost
fragmentată de magma care a adus la suprafaţă substanţe, gaze şi apă. Aşa s-
au născut atmosfera şi hidrosfera terestră. Creşterea masei atmosferice a dus
la încetinirea mişcării de rotaţie. Raza Pământului a crescut cu circa o treime.
Compoziţia atmosferei s-a modificat de-a lungul timpului. Iniţial era foarte densă
şi conţinea mult dioxid de carbon şi amoniac. Apariţia biosferei, învelişul viu al
Terrei, a dus la creşterea concentraţiei de oxigen atmosferic.
87
De-a lungul celor aproximativ 4,5 miliarde de ani Terra a trecut printr-o
perioadă de încălzire puternică urmată de o glaciaţiune. Se crede că dacă
Pagina
răcirea ar fi fost mai puternică cu 3-4°C, Pământul ar fi fost acoperit cu o

crustă de gheaţă ireversibilă. Evoluţia însă a fost de aşa factură încât a
favorizat apariţia şi dezvoltarea formelor inteligente de viaţă. Fragmentele
meteoritice cădeau spre suprafaţa sferei formate. La locul impactului apăreau
cratere enorme. În urma dezintegrărilor radioactive care au avut loc, precum şi
datorită energiei potenţiale gravitaţionale datorate aglomerării, miezul sferei s-a
încălzit rămânând în stare lichidă. Straturile superioare s-au solidificat formând
mantaua şi crusta Sub acţiunea vaporilor de apă şi a emisiilor de hidrogen din
interiorul sferei, s-au amorsat reacţii chimice care au dus la apariţia unor
molecule complexe. Primele organisme terestre erau constituite din sisteme
moleculare autoreproducătoare. Înfăţişarea Terrei s-a schimbat odată cu
încetarea ploilor meteoritice. Atunci a început ridicarea munţilor şi apariţia
apelor curgătoare. Totodată, materialul din mantaua Terrei a fost ridicat spre
fundul oceanelor, iar marginile continentelor au fost subduse către profunzimi.
Prin ciocnirea plăcilor tectonice au apărut lanţurile muntoase. Au urmat perioade de
glaciaţiuni. Selecţia naturală a ales sistemele moleculare autoreproductibile care s-
au putut adapta mediului în schimbare. Primele au apărut plantele care utilizau
lumina pentru a descompune apa în hidrogen şi în oxigen. Ulterior au apărut
forme de viaţă din ce în ce mai complexe şi mai inteligente.
108 – Terra se vede de la 100000 km
109 – percepem o parte din orbita Lunii
1010-1012– percepem o parte dintre orbitele planetelor sistemului solar
1013 – percepem, vedem întregul sistem solar
88
Pagina
Sistemul solar
Sistemul solar ar putea fi definit ca fiind un ansamblu de corpuri cosmice
planete şi aglomerări de materie, care gravitează în jurul Soarelui din cauza
câmpului gravitaţional al acestuia. Soarele se află în centrul sistemului solar şi
concentrează circa 99% din masa totală a acestuia. Este alcătuit în totalitate din gaze,
are lumină proprie şi temperatură ridicată cu care întreţine procese de generare
a energiei.
Viziunea omului despre sistemul solar a evoluat de-a lungul timpului. Pe măsură ce
instrumentele de observaţie și apartul matematic s-au dezvoltat, această imagine a
devenit tot mai complexă.
Încă din preistorie, omul a folosit corpurile cerești ca instrumente de calcul al
timpului și al anotimpurilor. După ce în epoca de piatră pare să fi fost folosit un
calendar lunar (de 28 de zile), la sfârșitul epocii de piatră și începutul epocii metalelor
(în jur de 3500 î.Hr.) apar o serie de construcţii al căror scop era funerar sau cultic,
dar a căror structură pare să fie influenţată de poziţia soarelui la solstiţii. Poate cel
mai cunoscut exemplu este Stonehenge. Pornind de la un cerc funerar neolitic,
oamenii epocii bronzului au ridicat un complex megalitic care ar putea fi interpretat
ca un observator astronomic.
Dra primele observaţii bazate pe matematică făcute de oameni cu privire la astre
sunt făcute în Orientul Antic. Atât egiptenii, cât mai ales babilonienii au reușit să
stabilească evoluţiia celor mai apropiate astre și a soarelui. Aceste cunoștinţe,
adesea îmbrăcate în haina divinaţiei, aveau și consecinţe practice foarte importante.
Evoluţia soarelui și a celorlalte astre. Cu toate acestea, imaginea oamenilor cu privire
la forma Pământului a fost multă vreme limitată. Majoritatea religiilor priveau
Pământul ca un disc plat, plutind în mijlocul unui ocean nesfâșit, fie asemenea unei
insule, fie pe spinarea unor animale imense (broaște, elefanţi). De-abia în epoca
elenistică, grecii au propus, prin Aristarh din Samos, un sistem heliocentric, iar
Eratosthenes din Cirene a măsurat diametrul Pământului, folosindu-se de unghiul
razelor solare la amiază.
89
Pagina
Dar sistemul astronomic care s-a impus a fos cel propus de Ptolemeu din Alexandria,
care plasa Pământul în centrul sistemului solar. Savant cu preocupări multiple,
Ptolemeu a propus un model în care Pământul este punctul în jurul căruia se
deplasau pe orbite circulare Soarele și celelalte planete cunoscute (Mercur, Venus,
Marte, Jupiter și Saturn). Acest sistem avea marele avantaj că explica aparenta
revoluţie a planetelor în jurul unui punct fix (observatorul de pe sol).
Adevărata explorare a sistemului solar începe cu Renașterea și cu punerea sub

semnul întrebării a adevărurilor validate de textele sacre. Revoluţia coperniciană a
însemnat nu numai regândirea imaginii asupra sistemului solar, cât mai ales relaţia
omului de știinţă cu societatea. Dincolo de contribuţiile lui Nicolaus Copernicus,
Galileo Galilei, Johannes Kepler (cel care impune ideea unui traseu eliptic al
planetelor în jurul Soarelui) sau Tycho Brache (printre primii astronomi europeni
care s-au bazat în primul rând pe matematică), ceea ce este important este faptul că
ei ilustrează foarte bine modul în care o descoperire o atrage pe alta. Preocupaţi de
optică, ei au dezvoltat instrumente care să îi ajute la cercetarea stelelor. Apariţia
sticlei în foaie și a tehnicilor de producere a sticlei transparente, precum și studiile
de anatomie a ochiului i-au condus la dezvoltarea primelor telescoape optice. Dar și
interesul lor pentru astrologie (în special Tycho Brache) i-a condus la dezvoltarea
instrumentelor matematice necesare cercetării sistemului solar. Din acest moment,
astronomia va fi definitiv legată de optică și de matematică. Pentru a da un singur
exemplu, să ne aducem aminte de faptul că Isaak Newton este autorul unui tratat de
optică care a fost principalul text știinţific dedicat acestui domeniu până în secolul al
XIX-lea, atunci când dezvoltarea chimiei și a fizicii a schimbat modul în care oamenii
analizau culorile din spectrul vizibil.
Sarcină de lucru
90
Alcătuiește o friză cronologică în care să introduci principalele descoperiri legate de

Pagina
cercetarea astrelor (deasupra liniei cronologice), dar și momentele pe care le

consideri relevante din istorie.
Până la sfârşitul secolului al XIX-lea se cunoşteau doar planetele Mercur, Venus,
Marte, Jupiter şi Saturn.
Imaginea sistemului solar s-a îmbogăţit în secolul al XIX-lea prin descoperirea
planetelor Uranus, Neptun şi Pluto, a asteroizilor, denumiţi şi planetoizi sau
planete mici. Majoritatea lor se găsesc între orbitele planetelor Marte şi Jupiter.
Tot atunci au fost descoperite mai multe comete şi au fost create modele pentru
structura şi alcătuirea lor. Au fost studiaţi anumiţi meteoriţi cu orbite circumsolare
ca şi cometele. Mulţi dintre meteoriţi provin din destrămarea cometelor.
Acum putem schiţa portretul sistemului Solar: 9 planete (Mercur, Venus, Pământ,
Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, Pluto), 60 de sateliţi naturali ai planetelor
descoperiţi până în prezent, câteva zeci de mii de asteroizi, mulţi, foarte mulţi
meteoriţi şi comete. Între aceste componente se află mediul interplanetar constituit
din pulberi, radiaţii, câmpuri magnetice etc.). Distanţele dintre Soare şi cele 9
planete sunt foarte mari.
Soarele emană continuu energie: lumină în domeniul vizibil, radiaţii infraroşii,
ultraviolete, radiaţii X, gamma şi unde radio în domeniul invizibil.
Această energie devine parte a mediului interplanetar şi se numeşte vânt solar.
Planetele au formă aproximativ sferică. Atunci când sunt privite prin lunetă sau
prin telescop, ele apar ca nişte discuri, nu scânteiază şi au strălucire variabilă. Venus
este cel mai strălucitor astru, Uranus este cea mai depărtată planetă vizibilă cu
ochiul liber. Planetele asemănătoare Pământului se numesc telurice şi au densitatea
ridicată, volumul redus, iar atmosfera rarefiată. În această categorie intră Mercur,
Venus şi Marte, alături de Terra. Ele au sateliţi puţini şi sunt constituite din
substanţe pietroase şi din metale. Celelalte planete, asemănătoare cu Jupiter se
numesc joviene. Ele sunt: Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun. Ele au densitatea mai
mică decât primele, volumul mare, atmosfera densă, mulţi sateliţi şi sunt în
general alcătuite din hidrogen şi din compuşii acestuia. Pluton un intră în nici una
dintre categorii. În reprezentările uzuale ale sistemului solar planetele apar ca fiind
sfere (de fapt discuri), cu dimensiuni proporţionale cu mărimea lor. La fel şi
Soarele. Dacă am micşora întregul sistem de un miliard de ori, ar trebui
utilizate sfere de următoarele dimensiuni:
Soare 1,4 m diametru;
Mercur 5 mm diametru, la distanţa de 58 m de Soare;
Venus 13 mm diametru, la 108 m de Soare;
Pământ 13 mm diametru, la 149 m de Soare;
91
Marte 7 mm diametru, la 228 m de Soare;

Pagina
Jupiter 144 mm diametru, la 778 m de Soare;

Saturn 121 mm diametru, la 1400 m de Soare;
Uranus 53 mm diametru, la 2500 m de Soare;
Neptun 50 mm diametru, la 4500 m de Soare;
Pluto 5 mm diametru, la 5900 m de Soare.
1014-1015– percepem stele din galaxia noastră
Ce sunt stelele?
Stelele sunt sfere strălucitoare alcătuite din gaz. Singura stea suficient de apropiată
de Pământ pentru a arăta ca o sferă este Soarele. Celelalte miliarde de stele sunt
mult prea îndepărtate, încât par a fi punctiforme chiar şi atunci când sunt privite prin
cele mai puternice telescoape. Numărul aproximativ al stelelor este de 200 de
bilioane de bilioane. Ele diferă prin strălucire şi prin culoare, apărând galbene,
albastre sau roşii, deoarece au mărimi şi temperaturi diferite. Principalele elemente
chimice aflate în componenţa lor sunt: hidrogenul şi heliul. Temperaturile mari din
centrul stelei fac posibile reacţii nucleare de fuziune între atomii de hidrogen. În
urma reacţiei prin care se unesc doi atomi de hidrogen rezultă o mare cantitate de
energie, alături de atomii de heliu. Această cantitate de energie eliberată provoacă
strălucirea stelei.
Sarcină de lucru
Scrie un jurnal al naşterii şi evoluţiei unei stele, în funcţie de mărimea sa. Utilizează
momentul 4, Naşterea şi evoluţia unei stele, din lecţia AeL intitulată Reacţia de
fuziune în Soare.
1016m = 1an-lumină
1020 – suntem suficient de departe pentru a percepe forma spirală a galaxiei noastre
92
Pagina
Calea Lactee
Ce sunt galaxiile?
Galaxiile reprezintă grupări mari de stele, praf şi gaze, având forme şi mărimi diferite
şi ţinute împreună de către gravitaţie. Galaxiile mici au în componenţă sute de mii de
stele, iar cele gigante au mii de miliarde. Graţie dezvoltării instrumentelor pentru
observaţii astronomice, au fost identificate galaxii aflate la 10 miliarde de ani-
lumină faţă de Pământ. Se estimează că în Universul vizibil se află în jur de 100
de bilioane de galaxii. Noi ne aflăm împreună cu sistemul solar într-o galaxie
gigantică spirală, numită Calea Lactee. Ea conţine în jur de 200 de miliarde de stele
şi materie interstelară, şi are diametrul de aproximativ o sută de mii de ani-lumină.
Soarele se află pe unul dintre braţele spiralei şi se roteşte în jurul centrului galaxiei,
aflat la 26000 ani-lumină, cu viteza de 250 km/s. Timpul necesar unei rotaţii
complete este de aproximativ 240 de milioane de ani.
Există două tipuri de galaxii: spirale şi eliptice. Toate galaxiile spirale se rotesc. La
fel o parte dintre galaxiile eliptice. Galaxiile călătoresc foarte încet în spaţiu,
trecând uneori unele pe lângă altele. Atunci pot apărea deformări. Este posibil chiar
ca o galaxie mare să înghită una mai mică din cauza gravitaţiei. Se pare că şi
Calea Lactee a asimilat câteva galaxii mai mici. În timpul acestor procese, stelele nu
se ciocnesc deoarece spaţiul dintre ele este foarte mare. Toate stelele vizibile în
nopţile senine pe cer fac parte din galaxia noastră. Pământul se află pe braţul
Orion. Privite prin telescop, celelalte galaxii apar ca nişte pete de ceaţă din
cauză că se află la distanţe foarte mari. Din emisfera nordică se pot observa cu
93
ochiul liber numai galaxiile din Andromeda, aflate la 2,3 milioane de ani de Calea
Pagina
Lactee şi galaxia din Constelaţia Triunghiul.

Revenim pe Pământ, la 100! Începem să călătorim spre lumea subatomică.
101 – este dimensiunea frunzelor.
102 - 103 – se văd nervurile frunzelor din ce în ce mai bine
Musetel
104 – se observă celulele pe suprafaţa frunzei

94
Pagina
Musetel
101 – celula vegetală se vede acum foarte bine
granula de polen pe floare de musetel

1
10 – apare nucleul celulei
95
Pagina
Calatorie in interiorul florii de musetel
1 mm=10-3m
200µm=210-4m
20µm=210-5m
Granula de polen
96
Pagina
107 – se vede cromatina din nuclee
108 – se văd lanţurile de ADN
109 – se văd nucleotide ADN
Materia la scara nano.
1010 – se zăreşte învelişul electronic al atomului

1011 – se văd electronii de pe straturile interioare ale învelişului electronic
1013 – se zăreşte nucleul atomic
1014 – se vede nucleul atomic
1015 – se zăreşte un proton
1016 – se disting quarcurile
Călătorie temporală prin Univers

Vom începe o incursiune temporală prin Univers plecând de la puterea 0 a lui 10, iar
unitatea de măsură fiind secunda. Această “călătorie” este similară unor operaţii de
întoarcere în timp, respectiv de evadare in viitor. Veţi avea nevoie de multă
imaginaţie!
100 – este ordinul de mărime al pulsului uman. Limitele normale ale frecvenţei
cardiace medii în repaus sunt cuprinse între 60 şi 100 bătăi pe minut.
103– este ordinul de mărime al duratei bătăii din aripile unei albine care zboară
106– este ordinul de mărime al duratei de viaţă a mezonilor µ.
Ce sunt mezonii µ?
Sunt nişte particule elementare generate în atmosfera terestră la înălţimi de 20-30
de km! Timpul de viaţă propriu (măsurat într-un sistem de referinţă solidar cu
mezonul) este de 1,5ñ10-6s. Ei se deplasează cu viteza 0,998 din viteza luminii
(3ñ108m/s). Astfel, cât trăiesc ar trebui să parcurgă doar 450 m. Dar ei pot fi
detectaţi în vecinătatea solului terestru, la circa 22,5 km de locul generării lor. Cum
97
este posibil aşa ceva? Doar dacă timpul lor de viaţă ar fi mai mare! Cam de
Pagina
7,5ñ10-5s. Prezenţa lor la sol fiind o realitate, înseamnă că se verifică experimental

dilatarea duratelor în sistemele de referinţă diferite de sistemul propriu. Se confirmă
astfel teoria restrânsă a relativităţii elaborată de către Albert Einstein.
108 – este ordinul de mărime al timpului de viaţă al stării excitate a atomilor dintr-un
sistem atomic oarecare.
1010– este ordinul de mărime al timpului necesar luminii să străbată sticla ferestrei.
1011– este ordinul de mărime al perioadei de rotaţie a unui electron în jurul nucleului
de hidrogen.
Revenim în zilele nostre la 105s! Începem să călătorim spre puteri pozitive ale lui 10,
spre viitor.
107– este ordinul de mărime al unui an pământean. Imaginaţi-vă câte aţi putea nota
în jurnalul vostru într-un an!
109– este ordinul de mărime al duratei vieţii unui om
1016– este ordinul de mărime al presupusei existenţe a Terrei
Sarcină de lucru
Scrie un jurnal al evoluţiei planetei albastre. Porneşte de la imaginea următoare!
98
Pagina
1017 – este ordinul de mărime al presupusei existenţe a Universului

De la origini spre ziua de azi- jurnalul naşterii Universului
Big Bang este modelul care oferă o explicaţie elegantă asupra originii a tot ceea ce
vedem noaptea pe cer, fiind una dintre cele mai mari înfăptuiri ale inteligenţei şi
spiritului uman. Explică apariţia materiei, energiei, spaţiului şi timpului, altfel spus la
existenţa universului. Această teorie încearcă să explice de ce universul se extinde
permanent încă de la apariţia sa, şi de ce pare a fi uniform în toate direcţiile. Este
rezultatul curiozităţii fără limite, imaginaţiei fabuloase, observaţiai pătrunzătoare şi a
logicii implacabile.
Cartea de identitate a Universului arată potrivit actualei cunoaşteri ca în imaginea
următoare!
99
Pagina
Un călător care ar fi asistat la naşterea şi evoluţia Universului ar putea nota în
jurnalul său următoarele:
Universul şi timpul au avut un început, în explozia primordială. Astrofizicienii nu
pot explica apariţia universului la momentul iniţial care ar presupune o
temperatură infinită. Ei iau ca punct de plecare momentul 10-43 (timp Planck)
secunde după explozie. La această vârstă fragedă tot Universul era conţinut într-o
sferă de mărime infimă, subnucleară, de numai 10–33 centimetri diametru (nucleul
unui atom are ordinul de mărime de 10–13 centimetri). Temperatura la acel stadiu
era însă inimaginabil de mare, de ordinul a 1032 grade.
La 10-34 s temperatura ajunge la 1011 K. Universul este acum o supă în care se
amestecă materie şi radiaţie. Fiecare particulă dintre cele prezente se ciocneşte
rapid cu cealaltă. Echilibrul termic tinde spre perfecţiune, deşi Universul se află în
expansiune rapidă. Abundă electronii, pozitronii şi particulele fără masă: fotonul,
neutrino şi antineutrino. Densitatea este imensă, astfel încât particulele neutrino,
despre care se ştie că pot călători ani la rând printre cărămizi de plumb fără a fi
difuzaţi, sunt menţinuţi în echilibru termic cu electronii, cu fotonii şi cu pozitronii.
După prima secundă de viaţă a Universului, temperatura a ajuns deja la 1010K.
Universul este încă prea fierbinte pentru ca neutronii şi protonii să dea naştere
nucleelor atomice stabile.
Detalii despre particulele elementare pot fi găsite în momentul 6, Particule
elementare, din lecţia AeL intitulată Acceleratoare de particule!
După 14 secunde, temperatura atinge 3 · 109 K. Electronii şi pozitronii încep
recombinarea, anihilându-se rapid. În acest proces se eliberează cantităţi mari de
energie care vor încetini răcirea Universului. Totuşi, Universul este acum suficient de
rece pentru a se pune problema formării nucleelor stabile. Când se atinge
temperatura de 109K (de aproximativ 70 de ori mai mare decât este azi în centrul
Soarelui) au trecut deja primele 3 minute din viaţa Universului. Nu mai există
electroni şi pozitroni care s-au recombinat.Predomină fotonii, neutrinii şi
antineutrinii. Se formează deja nuclee de deuteriu, dar ele sunt încă instabile.
Continuând răcirea la 0,9 · 109K, procesul de nucleosinteză avansează şi încep să
apară nuclee de He stabile.
După circa jumătate de oră de la Big Bang, temperatura este 3 · 108K, iar în
compoziţia Universului intră acum nuclee de heliu, în proporţie de 22 28% din
totalul particulelor nucleare, iar în rest, protoni liberi şi electroni legaţi de protoni
100
sau liberi, adică atomi de hidrogen. Compoziţia va persista circa 700 000 de ani până
când temperatura va scădea suficient, încât atomii să devină stabili şi să nu mai
Pagina
existe electroni liberi. Este momentul în care Universul devine transparent la

radiaţie prin lipsa electronilor care acum s-au legat de nucleu, formând atomi
stabili. Inaugurăm era decuplării materiei de energie. De aici înainte se deschide
drumul formării galaxiilor şi a stelelor. În acord cu această teorie, Universul a
început la o temperatură infinită. Odată cu extinderea lui temperatura scade. La fel şi
radiaţia lui. După sute de mii de ani temperatura a ajuns la câteva mii de grade.
Primele nuclee sintetizate au fost heliul, hidrogenul, litiul, nucleele elementelor
uşoare. Carbonul şi oxigenul au apărut după un miliard de ani, prin combinarea
nucleelor grele cu electroni pentru a forma atomi. Până la această combinare
radiaţia circulă greu din cauza deselor ciocniri cu electronii. Naşterea primilor
atomi de hidrogen a dus la eliberarea radiaţiilor. Evident că aceasta a produs
transparenţa Universului şi răcirea lui până la 2,7 K, temperatura minimă a
fondului cosmic de radiaţie.
Sarcină de lucru
Scrie un jurnal al naşterii elementelor chimice prezente la ora actuală în Univers.
Utilizează momentul 3, Nucleosinteza, din lecţia AeL intitulată Reacţia de fuziune în
Soare.
Între vârstele de 2 şi, respectiv, 4 milioane de ani s-au format cuasarii, găuri negre
din mijlocul galaxiilor, şi stelele, din gazele şi praful interstelar.
Stelele s-au concentrat ulterior în galaxii. Urmare a reacţiilor de fuziune nucleară
dezvoltate şi-au făcut apariţia nucleele grele. Aceasta a dus la evoluţia stelelor
prin explozii, în urma cărora au apărut supernovele.
Soarele s-a fomat acum 4,55 miliarde de ani, prin condensarea unui nor interstelar în
echilibru dinamic. Norul, compus în majoritate din hidrogen, cuprindea particule
elementare, atomi, ioni, molecule şi grăunţe de praf. Trecerea unei stele masive sau
a unei unde gravitaţionale a destabilizat norul protosolar şi a declanşat procesul de
condensare. Faza de condensare a durat circa un milion de ani, până ce temperatura
centrului a crescut suficient pentru ca să se declanşeze reacţiile nucleare şi de atunci
Soarele a început să strălucească. Soarele îşi va păstra starea actuală încă aproape 5
miliarde de ani, până ce îşi va consuma întreaga cantitate de hidrogen cuprinsă în
nucleu. După aceea va urma o nouă fază de condensare, care va ridica şi mai mult
temperatura astfel încât să poată înceape procesul de „ardere” a heliului. Atunci
Soarele va deveni o gigantă roşie, a cărei diametru va atinge orbita lui Jupiter,
înglobând astfel şi Pământul. După consumarea elementelor uşoare (H, He, C, ...),
Soarele se va transforma într-o „pitică albă” şi se va răci încetul cu încetul până ce se
va stinge, după o viaţă
101
de circa 20 de miliarde de ani.

Pagina
Resurse AEL:
PL-Fiz-Nuc-12- Reacţia de fuziune în Soare.
Cu 4,6 miliarde de ani în urmă s-a format sistemul solar în jurul centrului de
gravitaţie, numit Soare.

Calea Lactee- http://mwmw.gsfc.nasa.gov/mmw_edu.html
Sistemul Solar- http://nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/
Big Bang- http://science.nasa.gov/astrophysics/focus-areas/what-powered-the-big-
bang/
Ştiinţa are două aspecte complementare: teoria şi experimentul. Teoria construieşte

şi oferă modele ale realităţii. Experimentul este cel chemat să verifice aceste modele
comparându-le cu realitatea. Testarea experimentală a modelului Big Bang aşteaptă
de mulţi ani fiind destul de greu să faci experimente cu Universul. Tehnica de
observaţie a progresat, telescoapele au devenit din ce în ce mai
performante.Argumente care susţin corectitudinea teoriei Big Bang:
Vârsta celor mai bătrâne stele este de 12-13,2 miliarde de ani, ceea ce corespunde
parţial cu vechimea Universului.
Analiza luminii emise de galaxii indică faptul că obiectele galactice se îndepărtează
unele de altele cu o viteză cu atât mai mare, cu cât sunt mai îndepărtate de Pământ,
ceea ce sugerează că galaxiile erau altădată adunate într-o regiune unică a spaţiului
(Hubble, 1929);
Existenţa azi, în toate regiunile Universului, a radiaţiei de fond ("radiaţie cosmică")
foarte slabă, un fel de fosilă, rămăşiţă de pe urma torentelor de căldură şi lumină din
primele clipe ale Universului (Penzias şi Wilson, 1956).
Găsirea unor explicaţii pentru momentul exploziei primordiale sunt asteptate de la
experimentele care se vor desfăşura la CERN (Centrul European de Cercetări
Nucleare).Large Hadron Collider, LHC-ul este noul fanion al laboratorului european
de cercetări nucleare. Construirea LHC a necesitat peste 12 ani, mobilizând peste
7.000 de fizicieni şi investiţii de circa 3,76 miliarde de euro.
Cum este cel mai puternic accelerator de particule din lume, se aşteaptă ca LHC-ul
să ofere noi perspective în misterele Universului nostru. Se va încerca recrearea
condiţiilor din primele clipe ale Universului prin ciocnirea unor hadroni (de exemplu
protoni), acceleraţi până ating viteza luminii. Cercetătorii vor încerca să identifice
bosonii Higgs, particule subatomice, instabile, numite şi "ale lui Dumnezeu", cruciale
102
pentru înţelegerea fizicii actuale, pe care mulţi le-au studiat fără să le fi văzut
vreodată.
Pagina
Aflat într-un tunel de 27 de kilometri, la 100 de metri adâncime sub graniţa franco-
elveţiană, LHC foloseşte circa 1.200 de magneţi superconductori pentru a dirija
fasciculele de protoni şi pentru a le face să circule în interiorul tunelului cu viteza
luminii. În plus, în anumite regiuni ale tunelului, protonii intră în coliziune cu energii
enorme. În locurile în care au loc ciocnirile se află aparatură specială care măsoară
interacţiunea protonilor pentru a descoperi informaţii care ar putea impinge mai
departe frontierele cunoaşterii.
Sarcină de lucru
Alcătuiţi scurte descrieri ale celor patru detectori principali din cadrul LHC: Atlas,
Compact Muon Solenoid (CMS), Alice şi LHCb. Utilizaţi resursele indicate în
continuare.
103
Pagina
DirecŃii de abordare transdisciplinară
1. Momente esenţiale ale explorării tainelor Universului
Studiul se poate concentra pe evoluţia în timp a cercetărilor privind Universul,
din Antichitate până în zilele noastre. Se vor evidenţia descoperirile ştiinţifice
şi consecinţele acestora.
2. Călătorul şi călătoria în istorie şi literatură
Subiectul poate fi dezvoltat predominant din perspectivă istorică şi literară:
evoluţia literaturii de călătorie; călători celebri şi experienţele lor; lumi
imaginare şi lumi reale; imaginea celuilalt în ochii călătorului.
3. Ştiinţă şi politică: cercetarea spaţiului în secolul XX
Tema poate fi abordată prin prisma relaţiei dintre modelele de comportament
în relaţiile internaţionale impuse de lumea bipolară postbelică şi eforturile de
cercetare a spaţiului cosmic în aceeaşi perioadă.
Abordarea istorică:
7. Cronologia Războiului rece şi a cercetării spaţiului în perioada postbelică
8. Scurte biografii ale principalelor personalităţi implicate (politice, ştiinţifice,
astronauţi)
9. Prezentare generală a contextului Războiului rece
10. Prezentare detaliată a principalelor misiuni spaţiale din epocă
11. Prezentare a consecinţelor cursei pentru cercetarea spaţiului
12. Link-uri, sarcini de lucru etc.
4. Apă, aer, foc, pământ: călătorii în căutarea celor patru elemente
Se pot reconstui expediţii organizate de-a lungul timpului pentru a studia
fiecare dintre cele patru elemente: explorarea oceanelor (expediţiile conduse
de J. Y. Cousteau), prima aselenizare, erupţia unui vulcan, teritorii
necunoscute (D. Livingstone şi H. Stanley în Africa).
5. Călătorind cu viteza luminii:
Tema poate fi studiată prin simularea unei expediţii de cercetare a spaţiului cu
o navă care ar călători cu viteza luminii: ce ar putea descoperi în diferite etape
ale călătoriei; cât de departe ar putea ajunge; ce tehnologii ar putea fi utilizate
etc.
6. Cosmogonia: modele de interpretare în istoria religiilor
Se pot studia conexiunile dintre modelele de interpretare a lumii oferite de
religie de-a lungul timpului şi descoperirile ştiinţei.
104
Model de abordare transdiciplinară

Pagina
Subtema 3. Ştiinţă şi politică: cercetarea spaţiului în secolul XX

„Războiul care tocmai s-a încheiat nu seamană deloc cu cele din trecut: de acum,
acela care va reuşi să ocupe un teritoriu, îşi va impune acolo propriul sistem social.
Fiecare îşi va impune prezenţa în funcţie de cât de departe vor putea ajunge trupele
sale. Nu va exista o altă soluţie!”
(I. V. Stalin, 1945)
Repere cronologice:
1946 – Discursul lui W. Churchill la Fulton (S.U.A.), marchează divizarea lumii în două
mari zone de influenţă: sovietică şi americană.
1947 – Elaborarea doctrinei Truman, privind stăvilirea expansiunii comunismului în
lume.
1948 – Blocada Berlinului.
1949 – Formarea N.A.T.O.
1955 – Formarea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.
1957 – Se lansează pe orbită primul satelit artificial al Pământului.
1958 – Satelitul american Explorer I descoperă centura de radiaţii Van Allen, din jurul
Pământului.
1961 – Iuri Gagarin este primul om care zboară în spaţiul cosmic.
1963 – Cosmonauta sovietică Valentina Tereşkova devine prima femeie care
realizează un zbor orbital în jurul Pământului.
1969 – Astronautul Neil Armstrong ajunge pe suprafaţa Lunii.
1972 – Acordul S.A.L.T. I (Strategic Arms Limitation Talks), privind controlul
armamentului strategic deţinut de S.U.A. şi U.R.S.S..
1977 – Lansarea sondei spaţiale Voyager 1, prima care a părăsit sistemul nostru
solar.
1979 – Acordul S.A.L.T. II.
1986 – U.R.S.S. finalizează prima staţie spaţială orbitală cu echipaj permanent, Mir.
1989 – Sfârşitul Războiului rece.
1991 – Autodizolvarea Tratatului de la Varşovia; destrămarea U.R.S.S.
Contextul politic general al Războiului rece. Perioada ce a urmat celui de-al Doilea
Război Mondial a fost dominată, în planul relaţiilor internaţionale, de afirmarea celor
două "superputeri" - S.U.A. şi U.R.S.S. - fapt ce a dus, pentru câteva decenii, la o
adevărată polarizare a lumii în două sisteme politice rivale: cel capitalist, democratic,
dominat de S.U.A. şi cel comunist, controlat de U.R.S.S. Această perioadă s-a
caracterizat prin confruntarea politică, ideologică, militară şi social-economică dintre
cele două sisteme, situaţie definită prin noţiunea de Război rece. Denumirea dată
105
este justificată de faptul că rivalitatea dintre cele două superputeri nu s-a

transformat într-un conflict armat direct.
Pagina
Primul moment care a marcat împărţirea lumii în cele două mari zone de influenţă
(americană şi sovietică) a fost discursul rostit de W. Churchill la Fulton (Missouri,
S.U.A., 1946), în care a utilizat termenul de "cortină de fier" pentru a desemna
divizarea Europei ca urmare a instaurării controlului sovietic în Europa Centrală şi de
Est.
Europa divizată de „Cortina de fier”.
Deţinerea de către statul american a armei nucleare a accelerat cursa înarmărilor,

aceasta devenind una dintre principalele caracteristici ale Războiului rece. În prima
etapă (1946-1962), administraţia americană a aplicat aşa-numita Containement
policy, de "stăvilire" a comunismului, ilustrată de doctrina Truman (1947), ce avea în
vedere apărarea intereselor americane în Mediterana orientală (Grecia şi Turcia) şi
Iran în faţa eventualei extinderi a influenţei sovietice.
În Europa, prima criză a Războiului rece a fost "blocada Berlinului", instituită de
Stalin, conducătorul U.R.S.S., în 1948, cu scopul de a institui controlul sovietic asupra
întregului oraş german. Americanii au asigurat alimentarea populaţiei din vestul
Berlinului (administrat de S.U.A., Franţa şi Marea Britanie), printr-un pod aerian,
astfel că sovieticii au fost nevoiţi să ridice blocada. După un an, Germania era
împărţită în două state - cel comunist (R.D.G., partea de răsărit) şi cel capitalist,
democratic (R.F.G., partea apuseană). Oraşul a rămas divizat, în est fiind instalată
capitala statului comunist german, iar Berlinul de Vest a fost integrat Republicii
Federale Germane, stat democratic. Zidul Berlinului (1961), ridicat din ordinul
conducătorului sovietic Hrusciov, a reprezentat simbolul divizării Europei, acesta
106
împiedicând libera circulaţie între partea răsăriteană, comunistă, şi cea occidentală a

oraşului, capitalistă.
Pagina
Zonele de ocupaţie din Germania, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.
În plan politico-militar, Războiul rece a fost marcat de constituirea a două alianţe

rivale. În 1949 s-a constituit Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (N.A.T.O.)
formată din S.U.A., Marea Britanie, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia, Franţa,
Norvegia, Islanda, Danemarca, Canada, Turcia, Grecia (din 1952), R.F.G. (din 1955),
Spania (din 1982). Pactul (sau Tratatul) de la Varşovia, cuprinzând statele europene
comuniste, a fost fondat în 1955.
În 1950 a izbucnit o nouă criză: războiul din Coreea (1950-1953). Coreea de Nord,
comunistă (susţinută de China şi U.R.S.S.), a atacat Coreea de Sud, sprijinită de
forţele americane, aflate sub mandat O.N.U. Războiul s-a încheiat prin armistiţiul de
la Panmunjon şi consacrarea existenţei a două state coreene (unul comunist, în nord,
altul capitalist, în sud, de o parte şi de alta a paralelei 38°).
Momentul culminant al Războiului rece a fost reprezentat de criza rachetelor din
Cuba (1962). Aceasta a fost determinată de amplasarea unor rachete sovietice
purtătoare de focoase termonucleare care ameninţau direct teritoriul american, pe
teritoriul Cubei. Criza a fost depăşită prin negocieri între preşedintele american J. F.
Kennedy şi urmaşul lui Stalin la conducerea U.R.S.S., Nichita Hrusciov, sovieticii
acceptând să-şi retragă rachetele în schimbul neintervenţiei S.U.A. împotriva
107
regimului pro-sovietic cubanez al lui Fidel Castro.

Pagina
Raza de acţiune prevăzută pentru rachetele nucleare sovietice din Cuba (1962)
După 1962, relaţiile internaţionale s-au caracterizat printr-o relativă destindere între
cele două sisteme politice rivale şi aşa-numita "coexistenţă paşnică" (1962-1989). În
plan militar, negocierile dintre acestea s-au purtat îndeosebi în jurul controlului
nivelului de înarmare, în direcţia renunţării la anumite tipuri de arme (interzicerea
experienţelor nucleare, a proliferării armelor atomice, limitarea armamentului
strategic). Astfel, de pildă, între S.U.A. şi U.R.S.S. s-au semnat în 1972, apoi în 1979,
acordurile S.A.L.T. 1 şi respectiv S.A.L.T. 2 privind controlul armamentului strategic.
Sursa documentară 1:
O consecinţă esenţială a tratatului era permanentizarea noţiunii de descurajare prin
teroare reciprocă: abandonând rachetele defensive, fiecare dintre părţi oferea practic
populaţia şi teritoriul său drept ostatic al unui eventual atac cu rachete strategice.
Ambele părţi aveau deci un interes vital în a împiedica un război care nu putea fi
decât reciproc distrugător. Acordul asupra rachetelor strategice a marcat primul pas
către controlul armamentelor în era termonucleară.
(Preşedintele S.U.A., Richard Nixon, despre S.A.L.T. 1, 1972)
Sarcini de lucru:
Cautaţi informaţii suplimentare şi realizaţi o axă cronologică a principalelor momente
ale cursei înarmărilor din perioada postbelică. Evidenţiaţi, în cadrul axei, legăturile
108
dintre eforturile pentru înarmare şi cercetările pentru explorarea spaţiului cosmic.

Pagina
Perioada „coexistenţei paşnice” nu a fost lipsită de momente de criză. În Vietnam,

după înfrângerea Franţei, fosta putere colonială, s-au format, prin acordul de la
Geneva (1954), două state delimitate de paralela 17°. Vietnamul de Nord (stat
comunist, condus de Ho Şi Min, sprijinit de U.R.S.S.) a atacat în 1962 partea de sud, în
ajutorul căreia s-a implicat armata americană. În 1975, Vietnamul de Sud a fost
integrat Vietnamului de Nord, Statele Unite fiind nevoite să se retragă din conflict.
Ocupaţia sovietică din Afganistan (1979 – 1989) a prilejuit sprijinirea insurgenţilor
afgani de către tabăra occidentală şi a determinat retragerea trupelor sovietice din
această ţară.
După 1980 s-a putut observa o nouă escaladare a cursei înarmărilor, ilustrată de
instalarea de rachete sovietice în R.D.G., Polonia şi Cehoslovacia şi a unor arme
asemănătoare, americane, în Italia şi R.F.G. Negocierile sovieto-americane (la
Rejkavik, în 1986, sau Malta, în 1989) şi noile relaţii instaurate între cele două
superputeri după preluarea conducerii U.R.S.S. de către Mihail Gorbaciov, au
contribuit încheierea Războiului rece. După prăbuşirea comunismului în Europa,
Pactul de la Varşovia şi-a încetat existenţa (1991).
Resurse AEL:
PL-IST-7-6 Lumea postbelică şi problemele sale
Competiţia pentru cucerirea spaţiului în perioada Războiului rece. În perioada
postbelică, ştiinţa şi tehnica au cunoscut o dezvoltare fără precedent. Descoperirile,
din ce în ce mai puţin întâmplătoare, reprezintă rezultatul unor investiţii economice şi
umane importante (devenind o preocupare constantă a statelor). Cuceririle ştiinţei
influenţează toate domeniile activităţii umane, de la medicină la cercetarea aero-
spaţială sau de la utilizarea energiei nucleare la viaţa cotidiană. Practic, perioada
postbelică a fost dominată de două mari direcţii ale evoluţiei ştiinţei şi tehnicii:
cucerirea spaţiului şi dezvoltarea tehnologiilor informatice.
Cucerirea spaţiului a reprezentat una dintre manifestările Războiului rece,
complementară în mare măsură cursei înarmărilor, ce a dominat întreaga perioadă.
Aşa-numita “cursă spaţială” desemnează competiţia dintre Statele Unite ale Americii
şi Uniunea Sovietică privind explorarea spaţiului, derulată, în principal, între anii 1957
- lansarea satelitului artificial sovietic Sputnik 1, care a pus în discuţie supremaţia
tehnologică a Statelor Unite - şi 1975 - joncţiunea, în spaţiu, a unui vehicul spaţial
american cu unul sovietic (misiunea Apollo-Soyuz). Etapele cursei spaţiale au vizat
lansarea primilor sateliţi artificiali, a primilor oameni în spaţiu, trimiterea de sonde
spaţiale către planetele apropiate de Terra şi respectiv a oamenilor pe Lună.
Succesul misiunilor spaţiale constituia o miză esenţială în rivalitatea dintre cele două
109
superputeri, acesta fiind prezentat de fiecare dintre ele ca o dovadă a superiorităţii

sistemului politic propriu fiecăreia.
Pagina
În zilele noastre, inventatorul solitar, care meştereşte în atelierul său, a fost depăşit
de adevărate trupe de şoc alcătuite din cercetătorii care lucrează în laboratoare şi în
centrele de testare. La fel, universitatea liberă, prin tradiţie izvor al ideilor novatoare
şi al descoperirilor neîngrădite, cunoaşte o revoluţie în ceea ce priveşte organizarea
activităţii de cercetare. În mare măsură din cauza costurilor enorme, obiectivul
obţinerii unui contract guvernamental de cercetare ajunge să înlocuiască adeseori
curiozitatea intelectuală. Sute de calculatoare înlocuiesc bătrâna tablă neagră. (...)
Revoluţia tehnologică a ultimelor decenii este în mare parte responsabilă pentru
poziţia noastră militaro-industrială. În acest context, cercetarea ocupă un loc central,
devenind tot mai complexă şi costisitoare.
(Preşedintele S.U.A., D. Eisenhower, 1961)
Sarcini de lucru:
Cautaţi informaţii suplimentare despre perioada postbelică şi identificaţi momente în
care Războiul rece s-a manifestat în planul culturii şi chiar în domeniul sportului.
Momente ale cursei spaţiale (1957-1974)
Data Misiunea spaţială Ţara
4 octombrie Sputnik 1. Plasarea pe orbită a primului U.R.S.S.
1957 satelit artificial.
3 noiembrie Sputnik 2. Primul animal plasat pe orbită: U.R.S.S.
1957 câinele Laika
31 ianuarie Explorer 1. Descoperirea centurii Van Allen. S.U.A.
1958
18 decembrie Project SCORE. Primul satelit de S.U.A.
1958 telecomunicaţii.
17 februarie Vanguard 2. Primul satelit meteorologic S.U.A.
1959
7 august 1959 Explorer 6. Prima fotografie a Terrei realizată S.U.A.
din spaţiu.
12 aprilie Vostok 1. Primul om în spaţiu: Iuri Gagarin U.R.S.S.
1961
14 decembrie OSO 1. Prima survolare a planetei Venus. S.U.A.
1962
16 iunie 1963 Vostok 6. Prima femeie în spaţiul cosmic: U.R.S.S.
110
Valentina Tereşkova
19 august Syncom 3. Primul satelit geostaţionar. S.U.A.
Pagina
1964
10 martie Voshod 2. Prima ieşire în spaţiu a unui om (în U.R.S.S.
1965 afara vehiculului spaţial)
14 iulie 1965 Mariner 4. Prima survolare a planetei Marte. S.U.A.
3 aprilie 1966 Luna 10. Primul satelit artificial pe orbita U.R.S.S.
Lunii.
21 iulie 1969 Apollo 11. Primul om pe Lună. S.U.A.
15 decembrie Venera 7. Prima coborâre pe solul unei alte U.R.S.S.
1970 planete (Venus)
23 aprilie Saliut 1. Prima staţie spaţială. U.R.S.S.
1971
15 iulie 1972 Pionier 10. Prima misiune spaţială care S.U.A.
părăseşte sistemul nostru solar.
29 martie Mariner 10. Prima survolare a planetei S.U.A.
1974 Mercur.
La 12 octombrie 1492, după o traversare ce a durat cinci saptamâni, Cristofor Columb
şi echipajul său de 88 de oameni au pus piciorul, în sfârşit, pe o insulă a Americii. La
mai puţin de cinci secole mai târziu, iată cum doi locuitori ai aceleiaşi Americi pun
piciorul pe Lună, prima etapă în descoperirea unui Univers despre care ni se părea de
neconceput, în mod paradoxal, atât să fie limitat cât şi să nu aibă limite. Am păşit
astfel în era lumii infinite, anunţată deja de fisiunea atomului. Oare ne aşteaptă, ca
oameni, transformări la fel de radicale precum cele provocate de descoperirea Lumii
Noi?
(A. Fontaine, Era lumii infinite, Le Monde, 22 iulie 1969)
Sarcini de lucru:
Realizaţi un afiş (poster) care să evidenţieze transformările provocate de
descoperirea Lumii Noi, respectiv pe cele determinate de explorarea spaţiului în
deceniile 6 şi 7 ale secolului al XX-lea.
Principalele misiuni care au marcat cursa spaţială
Sputnik 1. Ideea lansării unui satelit artifical al Pământului a aparţinut lui Serghei
Koroliov, proiectantul primelor rachete sovietice. La 4 octombrie 1957, de pe
cosmodromul Baikonur, era lansat primul obiect spaţial de acest tip, Sputnik 1.
Evenimentul a provocat reacţia întregii opinii internaţionale şi a provocat accelerarea
implicării Statelor Unite în programul de explorare şi cucerire a spaţiului. Astfel, în
1958, preşedintele american D. Eisenhower a semnat documentul prin care era
111
înfiinţată Agenţia Spaţială Americană (NASA).

Pagina
Tehnica modernă progresează cu o viteză impresionantă. Acum 10 ani, astronomii şi

profesorii de mecanică spaţială evidenţiau cu scepticism condiţiile extrem de dificile
ce ar trebui îndeplinite pentru lansarea unui satelit artificial veritabil al Pământului.
Şi iată că, fără vreun anunţ prealabil, micuţa sferă rusească a fost lansată. Cum să nu
fie impresionate mulţimile de oameni? (...) “Satelit artificial”, vor zice geofizicienii,
“micuţa lună” va prefera publicul să îi spună. Psihologic vorbind, ruşii au lansat ieri o
stea adevărată. Lumina vizibilă a Terrei, chiar dacă nu este decât o simplă reflectare
a Soarelui pe o micuţă sferă metalică, străluceşte totuşi cu o forţă de nemăsurat!
(Buletin Le Monde, octombrie 1957)
Sputnik 1 (1957)
Sarcini de lucru
Realizaţi câte un fragment de jurnal aparţinând unor contemporani ai lansării
satelitului Sputnik 1. Comentaţi evenimentul din perspectiva unui militar sovietic,
respectiv a unui cetăţean american, a unui astronom, a unui medic, a unui psiholog
etc.
Vostok 1. La 12 aprilie 1961, de pe cosmodromul Baikonur a fost lansată nava

“Vostok”, la bordul careia se afla pilotul rus Iuri Gagarin (1934-1968). Acesta a
devenit astfel primul om care a călătorit in spatiu. El a făcut înconjurul Pământului
într-o oră şi 48 de minute. Statele Unite au raspuns acestui eveniment prin lansarea,
la rândul lor, a primei misiuni asemănătoare: nava Freedom 7 (zborul Mercury-
Redstone 3, 5 mai 1961), la bordul careia se afla astronautul american Alan
B.Shepard Jr. (1923-1998).
112
Pagina
Iuri Gagarin
Vostok 6. La iniţiativa lui Serghei Koroliov, în 1963, U.R.S.S. a pregătit prima misiune
spaţială având la bord o femeie. Valentina Tereşkova (1937-) s-a aflat în spaţiu 2 zile
şi 22 de ore, devenind prima femeie care a efectuat un zbor solitar în spaţiu şi cea
mai tânără cosmonaută.
Valentina Tereşkova
Programul Apollo (1961-1975). Programul a reprezentat iniţiativ a preşedintelui

S.U.A., J. F. Kennedy, care, în discursul inaugural de la Casa Albă (ianuarie 1961) a
propus americanilor atingerea „noii frontiere”, noţiune ce implica şi recuperarea
113
întîrzierii tehnologice a Statelor Unite faţă de Uniunea Sovietică în domeniul spaţial.

Scopul programului era trimiterea oamenilor pe Lună până la sfârşitul deceniului 7 al
Pagina
secolului XX. Bugetul alocat a fost de 25 de miliarde de dolari, proiectul implicând în

jur de 400 000 de oameni. Uniunea Sovietică trimisese deja sonde automate spre
Lună, din 1959, urmate apoi de sondele americane Lunar Orbiter, devenite sateliţi ai
Lunii. Dacă în 1966, sovieticii au reuşit să aselenizeze sonda Luna 9, la 21 iulie 1969,
americanii Neil Armstrong şi Edwin „Buzz” Aldrin au fost primii oameni care au păşit
pe Lună, în cadrul zborului Apollo 11, îndeplinind astfel obiectivul iniţial al
programului. Ei au petrecut în total 13 ore pe suprafaţa Lunii. În ansamblu, 12
astronauţi au pus piciorul pe Lună. Misiunea comună Apollo-Soyuz, din 1975, a
marcat simbolic finalul cursei spaţial şi începutul cooperării în domeniul cunoaşterii
spaţiului cosmic.
Echipajul misiunii Apollo 11: Neil Armstrong, Michael Collins şi Edwin “Buzz” Aldrin
(1969)

Explorarea Lunii: http://nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/lunar/lunartimeline.html
Misiunile Apollo: http://www.nasa.gov/mission_pages/apollo/index.html
Cuvintele rostite de Neil Armstrong la 21 iulie 1969:
http://www.nasa.gov/multimedia/videogallery/index.html?media_id=11463016
Agenţia Spaţială Europeană. Înfiinţată în anul 1975, aceasta este principala

114
organizaţie interguvernamentală a Europei producătoare de misiuni spaţiale şi înaltă

tehnologie. Misiunile de explorare a planetelor sistemului solar – Marte, Jupiter,
Saturn, sateliţii de observarea Terrei în domeniile radar şi optic, dezvoltarea rachetei
Pagina
Ariane, sunt dezvoltate prin aplicaţii spaţiale în diverse domenii socio- economice şi
de securitate. ESA gestionează împreună cu Uniunea Europeană programele
GALILEO – navigaţie prin satelit - şi GMES – Monitorizare globală pentru mediu şi
securitate. România a devenit membru al ESA în anul 2006.
Sarcini de lucru:
Căutaţi informaţii suplimentare pentru:
- a realiza un jurnal de bord al unui astronaut participant la una dintre misiunile
Apollo;
- a alcătui un program de antrenament urmat de un candidat la una dintre misiunile
spaţiale;
- a redacta o listă a efectelor zborului în spaţiu asupra corpului uman;
- a realiza o axă cronologică a misiunilor spaţiale derulate din 1975 şi până în zilele
noastre.
Realizaţi un poster privind conceptul „noua frontieră”, lansat de preşedintele
american J.F. Kennedy, pentru a prezenta implicaţiile politice, sociale, militare şi
ştiinţifice ale acestuia în epocă.
Misiunea comună Apollo-Soyuz (1 martie 1975)

Sursa: http://fr.wikipedia.org/wiki/Fichier:Portrait_of_ASTP_crews.jpg

Despre activitatea astronautului român Dumitru Prunariu:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Prunariu
115
Memorialul astronauţilor americani: The Astronauts Memorial Foundation (SUA):

http://amfcse.org/Default.htm
Pagina
The Smithsonian National Air and Space Museum:

http://www.nasm.si.edu/exhibitions/gal114/gal114.htm
Războiul rece din perspectivă britanică:
http://whatliesbeneath.org.uk/server.php?show=nav.24218&disableFlash=0
Informaţii privind programele spaţiale sovietice/ruse:
http://www.russianspaceweb.com/chronology.html
Utilizarea animalelor în programele spaţiale:
http://www.time.com/time/photogallery/0,29307,1827333_1742739,00.html
Enciclopedie a spaţiului cosmic: http://www.spacetoday.org/
Ferestre spre Univers: http://www.windows2universe.org/
Enciclopedia astronautică : http://www.astronautix.com/
Imagini de arhivă privind Războiul rece:
http://www.youtube.com/watch?v=HpYCplyBknI&feature=related
Cronologie explorării spaţiului: http://www.nasaimages.org
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” :
http://www.defense.ro/muzeumilitar/index.html
Muzeul German al Tehnicii, din Sinsheim: http://www.technik-museum.de/
Sugestii de activităţi out-of-school

Realizaţi o vizită tematică la Muzeul Naţional Militar „Regele Ferdinand I”. Prezentaţi
apoi, în cadrul unui material Power Point, aspectele care privesc evoluţia aviaţiei şi a
cercetării spaţiului din perspectiva României.
116
Pagina
11. Magia ştiinţei
„Orice tehnologie destul de avansată nu se deosebeşte de magie.” - Arthur C. Clarke

„E pur si muove” - Galileo Galilei
Prezentarea temei.
Ideea de bază în alegerea acestei teme a fost aceea de a pune în prim plan ştiinţa şi
de a evidenţia rolul ei important în explicarea fenomenelor şi legilor care ne
înconjoară.
Ştiinţa înseamnă putere. De-a lungul timpului cel care deţinea informaţie (de orice
natură ştiinţifică) avea un loc privilegiat în societate.
Atitudinea faţă de ştiinţă de-a lungul timpului a suportat şi încă suportă schimbări
considerabile. Cel care are informaţii/ cunoştinţe şi ştie să le manipuleze poate
transforma acest atu în scopuri personale. Oamenii de ştiinţă au fost adulaţi sau
blamaţi, apreciaţi sau condamnaţi pentru convingerile lor în Evul Mediu (de exemplu,
problemele avute de Giordano Bruno sau Galileo Galilei pentru convingerile lor
ştiinţifice revoluţionare la vremea respectivă). Astfel, împăratul bizantin Justinian a
inclus în codul său de legi din anul 529 un capitol intitulat "Despre răufăcători,
matematicieni şi alţii de acest fel", unde se spunea: "Arta matematicii - cea mai demnă
de condamnat - este cu desăvârşire interzisă". Împăratul Teodosie I (379 - 395) a dat
o lege care spunea "Nimeni să nu se sfătuiască cu vreun ghicitor sau matematician ".
Insă, uneori oamenii de ştiinţă, fie ei chimişti - alchimisti, filosofi, matematicieni,
astrologi au avut un rol privilegiat în istorie, fiind de multe ori sfătuitori ai
conducătorilor vremii. Cei care nu înţelegeau ştiinţa îi considerau pe "manipulatorii
de ştiinţă" drept magicieni (de exemplu, legenda lui Merlin, alchimiştii care căutau
reţeta nemuririi sau modalităţi de a obţine aurul). Dar cu toate acestea, ei nu aveau
decât puterea cunoaşterii!.
În prezent, experimente ştiinţifice controversate împart opinia publică în pro şi contra
ştiinţă, de exemplu, experimentul CERN (acronim folosit pentru a desemna
Laboratorul European pentru Fizica Particulelor Elementare, păstrat de la vechea
denumire în limba franceză, Conseil Européen pour la Recherche Nucléaire). Acest
proiect complex lansat în 1952 reuneşte peste 20 de state, are rolul de a furniza
particule elementare accelerate şi alte tipuri de infrastructuri necesare fizicii
particulelor de energii înalte, cu scopul de a recrea condiţiile existente în momentele
117
imediat următoare creării Universului. Cercetătorii îşi propun ca informaţiile

rezultate din acest experiment să schimbe cunoştinţele pe care le avem în momentul
Pagina
de faţă despre univers.

Matematică
• Probleme de logică matematică
• Trucuri matematice gen "ghiceşte cifra la care m-am gândit" sau "pătratul
magic"
• Curiozităţi matematice, figuri geometrice deosebite/ relaţii aparent imposibile.
Istorie
• Modul în care era văzută ştiinţa de-a lungul timpului - antichitate, evul mediu,
în prezent
• Tipuri de conducători ai grupurilor sociale de-a lungul timpului (călătorie
virtuală prin diferite tipuri de societăţi pornind de la cele preistorice) şi
sfătuitorii lor - oamenii din umbră
• Descoperiri ştiinţifice remarcabile.
Biologie
• Cum se deplasează animalele marine
• Cum se orientează liliecii - ecolocaţia
• Varza roşie detector de pH
• Ceapa - cerneala invizibilă.
Fizică
• Experimente de optică folosite şi prezentate de iluzionişti drept magie
• Teorii ale unificării
• Paradoxul spaţiu - timp. Este călătoria în timp posibilă?
Geografie
• Prezicerea unor fenomene meteo cu ajutorul unor dispozitive realizate îin
cadrul orelor de fizică şi de chimie (barometrul chimic)
• Resurse naturale - răspândire pe glob şi influenţa lor asupra stării de sănătate
a populaţiei (de exemplu, mine de sare, zăcăminte de uraniu)
• Elaborarea unei strategii de protecţie a mediului înconjurător.
Chimie
• Produse naturale versus produse de sinteză
• Rolul unor elemente chimice în organism, răspândirea acestor elemente pe
glob şi relaţia cu starea de sănătate a populaţiei
• Aurul - metal nobil - bijuterie şi medicament
• Argintul - bijuterie dar cel mai vechi antiseptic
• Depoluare – soluţii ecologice.
118
Resurse
Cărţi şi articole de istoria ştiinţei
Pagina

De exemplu, elementul chimic AUR poate fi studiat la chimie (obţinere, proprietăţi
fizice şi chimice, combinaţii formate, utilizări), la fizică (proprietăţi electrice –
capacitatea de a conduce curentul electric), la geografie (distribuţia acestui element
în scoarţa terestră, zăcăminte şi exploatări etc), la istorie (marile migraţii după aur),
la biologie (aurul ca medicament) etc.
Elevii vor participa la discuţii deschise şi dezbateri pe echipe, vor realiza proiecte care
vor fi analizate/ apreciate în concursuri.
Prezentarea unor exemple de tehnologii sugerate în mitologie sau literatura SF mai
veche şi care acum au fost inventate/ redescoperite şi utilizate.
Metode – procedee recomandate pe tot parcursul proiectului.
Brainstormingul, observarea, experimentul, dezbaterea.
119
Pagina
12. Informaţie şi hazard
Prezentarea temei.
Relaţiile în interiorul unor sisteme şi între sisteme depind de reuşita comunicării, a
fidelităţii transmiterii informaţiei, fie că este vorba de informaţie genetică sau de
cuvinte, sau de orice tip de mesaj codificat. Hazardul intervine prin factorii care
afectează fidelitatea cu care mesajul este codificat, transmis, receptionat,
decodificat. Erorile pot genera defecţiuni (mutaţiile genetice pot fi letale), blocarea
sistemelor sau pot sta la baza noului, a evoluţiei (mutaţii folositoare, structuri şi
funcţii noi), a descoperirilor şi invenţiilor. În comunicarea interumană, reuşita
comunicării asigură stabilitatea relaţiilor şi cooperare eficientă.
Este util de analizat schema generală a procesului de comunicare, cu identificarea
elementelor unde hazardul poate genera modificarea/ alterarea mesajului de
transmis.
Persoana A Persoana B
IDEE CODARE Transmitere DECODARE IDEE

In mintea Cuvinte, auz, vaz, In mintea
emitorului voce, Mediu Loc vocabularul receptorul
gesturi Telefon, fax, Casa, birou, receptorului ui
scrisoare, loc public
fata in fata
Zgomote, Selectare, Diferite

Lipsa Exprimare Modificarea elemente distorsiune sisteme de
claritatii confuza mesajului de referinta
distragere
Feedback
Figură: schema generală a procesului de comunicare, cu evidenţierea surselor de eroare.
De asemenea, este utilă comparaţia cu erorile de codificare, transmitere,

decodificare ale materialului genetic, erori generatoare de mutaţii dăunătoare.
Se poate pune accent pe maladiile genetice ereditare şi depistarea lor.
Se vor studia tipuri de mutaţii, factori mutageni, mecanisme şi efecte, care vor fi
comparate, în măsura posibilului cu erorile de comunicare verbală şi cu erorile de
programare şi efectele lor asupra programelor create astfel.
120

Tema poate fi abordată fie de un profesor de biologie (accent pe mutaţii), fie de unul
Pagina
de informatică (limbaje de programare), fie de unul de limba română (teoria

comunicării), de limbi străine (accent pe corectitudinea traducerii), fie de o echipă de
profesori cu aceste specializări.
Resurse
Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu biologia, despre mutaţiile genetice se găsesc
informaţii pe Wikipedia.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Muta%C5%A3iile_genetice
Modelarea acizilor nucleici, realizarea de machete.
Exerciţii de stabilirea algoritmilor de legare a nucleotidelor pentru a identifica
efectele mutaţiilor.
- dezbaterea, simularea, studiul de caz, jocul de rol
- exerciţii de comunicare eficientă
Identificarea unor erori de traducere şi cărţi şi filme şi corectarea lor.
Prezentarea unor studii de caz referitoare la viaţa unor persoane cu maladii ereditare
(dintre cele mai frecvent întâlnite: daltoism, albinism, sindrom Down etc.)
121
Pagina

Continut Teoretic

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Continut Teoretic

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Investeşte în oameni !

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

CONłINUT TEORETIC AFERENT

Partener 1- SIVECO ROMANIA SA

1. Echilibre şi dezechilibre naturale; fenomene meteo extreme..................................................... 3

oamenilor din toate colţurile Pământului.

La contactul cu un mediu nou, adaptarea presupune trei trepte: acomodare

Direcţii de abordare transdisciplinară

muncă, a resursei umane în general, de la sclavia antică sau modernă la

„migraţia creierelor, întâlnită frecvent în lumea de azi.

Model de abordare transdisciplinară

1602 – Înfiinţarea Companiei olandeze a Indiilor de Vest.

1608 – Începe colonizarea franceză a Canadei.

Contextul istoric general. Călătoriile de explorare a teritoriilor îndepărtate nu au

în cantităţi suficiente doar prin exploatarea resurselor continentului. Metalele

preţioase, ca şi mirodeniile ori produsele de lux (piperul, şofranul, scorţişoara,

Pe baza cunoştinţelor de istorie şi de geografie, alcătuiţi o hartă a lumii cunoscute de

(Eanes de Azura, Cronica descoperirii şi cuceririi Guineei, sec. al XVI-lea)

Expediţii realizate de Portugalia. Suprapopularea Portugaliei, limitarea expansiunii

Expediţiile conduse de Cristofor Columb

arbori. Trebuie să fi văzut porturile maritime, ca şi numerosele râuri grandioase, cu

Sosirea lui Cristofor Columb în Lumea Nouă (litografie, 1594)

Expediţii organizate de Anglia, Franţa şi Olanda. Anglia şi Franţa au organizat, la

James Cook (portret, sec. al XVIII-lea)

Căutaţi informaţii suplimentare pentru a realiza un mic dicţionar al navigatorilor şi

Resurse web suplimentare:

Realizaţi o hartă a Americii precolumbiene, care să redea distribuţia teritorială a

Formarea primelor imperii coloniale. În 1493, papa Alexandru al VI-lea a împărţit

Harta Cantino, a primelor stăpâniri coloniale europene (1502)

Resurse web suplimentare:

Colonizarea spaniolă a Americii:

Colonialismul în secolul al XIX-lea. Nevoia de materii prime, pieţe de desfacere şi

Împărţirea Chinei (caricatură franceză, sec. al XIX-lea)

Imperiul colonial britanic la începutul secolului al XX-lea

Resurse web suplimentare:

Pe baza cunoştinţelor de geografie, realizaţi un planiglob, pe care să înscrieţi:

Resurse web suplimentare:

Activităţi de predare-învăţare recomandate

- relaţia cu hazardul: fenomene meteo extreme (furtuni, ….)

- relaţia cu ştiinţa şi tehnologia: penele de curent şi efectele asupra aparatelor

Anexă: Resurse energetice

ajutorul luminii solare absorbite de clorofila şi eliberează oxigen. Practic, mâncarea

disponibilă. Prin alegerea unor astfel de surse de energie regenerabilă consumatorii

Sisteme de organe – posibile trasee de expediţii ştiinţifice.

Multe cărţi şi reviste de popularizare a cunoştinţelor referitoare la anatomia şi

(robotică, electrostimulare etc.).

Brainstormingul, brainwritingul, dezbaterea – în legătură cu traseele ,,călătoriilor”.

6. Călătorii transcutanate. Se pune accent pe rolurile pielii (în special pe cel

protector) şi pe efectele întreruperii barierei cutanate (zgârieturi, străpungeri

Model de abordare transdiciplinară

Fiecare dintre ei va culege informaţii de la faţa locului, călătorind împreună cu un

- un măr sau un alt fruct la alegere, consumat de către un vegetarian;

- o tabletă de vitamine şi minerale, luată împreună cu un pahar cu apă.

Ei vor trebui să transmită informaţii pe tot parcursul călătoriei, să răspundă la

AEL, Biologie clasa a VII-a, lecţia: Fiziologia digestiei

Întrebări (sarcini de lucru)

- Cum arată suprafaţa limbii?

AEL, Biologie clasa a XI-a, lecţia: Transformări fizico-chimice ale alimentelor în

(parotida, submandibulara şi sublinguala) sunt organe perechi şi se găsesc în afara

AEL, Biologie clasa a XI-a, lecţia: Transformări fizico-chimice ale alimentelor în

AEL, Biologie clasa a VII-a, lecţia: Fiziologia digestiei - M 4

Întrebări (sarcini de lucru)

încrucişează calea digestivă cu calea respiratorie. La limita dintre calea digestivă şi