Sunteți pe pagina 1din 3

Impactul turismului asupra geosistem și sociosistem

Prezenţa omului în natură, ca turist, are şi efecte asupra tuturor componentelor de mediu.
Dintre acestea, cele mai afectate sunt peisajele naturale, solul, flora, fauna, apele, aşezările
urbane şi monumentele.
Peisajele sunt degradate prin intervenţii antropice care se traduc prin ridicarea de noi
structuri turistice, unde soluţiile arhitecturale nu se integrează sub aspect estetic şi
ambiental. Aceasta conduce la uniformizarea şi monotonia peisajelor.
Reducerea tuturor acestor efecte negative asupra valorilor naturale şi culturale cu
valenţe turistice se v-a baza pe o evoluare calitativă şi cantitativă asupra tuturor
componentelor de mediu.

Referitor la impactul asupra reliefului, prin natura construcțiilor habitatelor,


presupun lucrărice modelează relieful, indiferent dacă este vorba despre nivelări,
trasări sau consolidări.Construcția căilor de acces are o încărcătură negativămult
mai pronunțată decît noțiunea deamplasare a unităților de deservire, deoarece afectează
suprafețe mult mai mari. Pe lîngămodificarea totală a funcției peisagistice a
fîșiei construite, șoselele sau căile ferate, impun înregiuni muntoase, lucrări de mari
proporții, cu subminarea stabilității versanților și schimbarea morfologică a unor
sectoare întregi. Căile de acces trasat prin chei și defilee distrug elementeleale reliefului
( peșteri de mici dimensiuni, brațe de miandre). Toate acestea au ca suport reliefulși se
restrîng asupra lui.

Impactul florei, la rîndul său soportă consecințe negative datorită unei intense
circulațiituristice și amenajări turistice pentru sporturi de iarnă, agrement, divertisment.
Dezvoltareaactivităților recreative afcetează compoziția florei. Prin distrugerea
planetelor rare de către turiștise face prin dorințe de a colecționa astfel de exemplare.

Fauna, are și ea de suferit prin reducere spațiilor naaturale care constituie habitatul


necesar pentru speciile de animale, afectînd supraviețuirea acestora. Practica nerațională
a pescuitului șia vînătoriei distruge treptat potențialul cinegetic și piscicol al multor
zone turistice.

Solul-este și el un component al mediului care suportă transformări majore prin faptul


căexistă tendința de ocupare a acestuia cu infrastructuri turistice, căi de comunicații.

Impactul turismului asupra sociosistemului se manifestă prin exploatarea anumitor


însușiri alemediului geografic, producînd elemente necesare pe plan biologic,
revitalizării și refacerii energiei umane.Un aspect important este obținerea
prin intermediul turismului a unor beneficii eficiente industriei sau agriculture.

Tipurile de impact asupra geosistemului, produse de activităţile din turism:

A Schimbări în compoziţia speciilor floristice şi faunistice


1.Distrugerea habitatului speciilor,
2.Uciderea animalelor pentru vânătoare;
3.Uciderea animalelor pentru curiozităţi gastronomice şi piaţa suvenirurilor;
4.Influenţarea mi graţiei interne şi externe a animalelor;
5.Distrugerea speciilor vegetale valoroase pentru a culege plante şi a valorifica lemnul;
6.Defrişarea vegetaţiei naturale pentru realizarea de facilităţi turistice;
7.Reducerea rezervaţiilor naturale, a sanctuarelor cu viaţă sălbatică.
B Poluarea
1.Poluarea apei prin scurgerea apelor poluate, împrăştierea de substanţe petroliere şi petrol;
2.Poluarea aerului prin gazele de eşapament ale vehiculelor.
3.Poluarea sonoră datorată activităţilor şi transporturilor turistice.
C Eroziunea
1.Tasarea solurilor, compactarea, ce conduce la creşterea scurgerii pluviale şi a eroziunii
superficiale.
2.Creşterea expunerii solurilor la alunecări;
3.Amplificarea proceselor de declanşare a avalanşelor;
4.Pagube asupra formelor geologice deosebite ( peşteri, avene );
5.Deteriorări asupra malurilor fluviilor şi râurilor.
D Resurse naturale
1.Scăderea resurselor de apă prin suprasolicitări şi supraexploatare;
2.Reducerea resurselor de combustibil clasic pentru necesarul de energie pentru susţinerea
activităţilor turistice;
3.Riscuri crescute pentru incendii naturale.
E Impact vizual
1.Facilităţi turistice (construcţii agrement, servicii auxiliare);
2.Gunoaie şi deşeuri rezultate din structurile şi circulaţia turistică.

Tipurile de impact asupra sociosistem, produse de activităţile din turism:


A Mediul urban
l.Scoaterea terenurilor în afara producţiei primare;
2.Schimbarea regimului hidrologic, climatologic;
B Impact vizual
1.Creşterea necesităţii construcţiilor, a ariilor ocupate de construcţii;
2.Stiluri arhitecturale noi, nearmonizate cu cele existente;
3.Aglomerări de populaţie şi bunuri;
C Infrastructura
1.Supraîncărcarea cu elemente de infrastructură (drumuri, căi ferate, parcare,
grilaje electrice, sisteme de comunicaţii, alimentare cu apă etc);
2.Pregătiri pentru noi dotări de infrastructură generală şi specifică;
3.Management de mediu pentru adaptarea arealelor în scopuri turistice
(plimbări pe mare, sporturi de iarnă, nautice, cicloturism şa).
D Forme urbane
1.Schimbări în structuri urbane (zone industriale, rezidenţiale) şi alte utilităţi
(agrement, structuri turistice);
2.Schimbări în dotări şi mobilier urban (străzi, îmbrâcăminţi asfaltice, pavări,
iluminari ş.a);
3.Pericolul apariţiei unor contraste între zona urbană amenajată turistic şi
celelalte zone rezidenţiale.
E Restaurarea
1.Refolosirea şi restaurarea siturilor urbane vechi, a clădirilor istorice;
2.Restaurarea şi refacerea clădirilor vechi ca a doua rezidenţă.
F Competiţia
1.Posibilităţi de declin al atracţiilor turistice sau a unei regiuni din cauza apariţiei altor atracţii sau
schimbării de motivaţii sau a unor obiceiuri turistice.

S-ar putea să vă placă și