„Dezavantajele practicării turismului rural”

1. Presiunea asupra mediului. Turismul rural se desfășoară ăn medii naturale cu echilibru

fragil. Mai mult, destinațiile turistice cele mai atractivesunt tocmai cele condiționate de
mediile sensibile. Astfel, schiatul intensiv distruge vegetația și favorizează procesele de
versant, zgomotul și deșeurile îndepărtează animalele sălbatice, unele incluse în Cartea
Roșie, circulația turistică aduce prejudicii culturilor agricole. În general, liniștea și
autenticitatea naturii pot fi serios afectate.
2. Presiunea socio-culturală. La fel cum un flux mare de vizitatori poate perturba mediul
natural, în mod similar, turiștii pot destabiliza cadrul socio-cultural intim structurat al
comunitățiirurale. Acesta poate fi alterat prin modificarea echilibrului economic dintre
membrii comunității în funcție de veniturile facilitate de activitățile reușitesau de
prejudiciile cauzate de eșecurile investiționale.
3. Caracterul limitat al disponibilității de cazare. În regiunile rurale de mare interes
turistic, sporirea fluxului turistic poate genera probleme de găzduire, deoarece
comunitățile mici rareori dispun de un excendent major de spațiu locativ. Acest fapt nu
constituie întotdeauna un handicap întrucât păstrarea caracterului autentic al spațiului
turistic rural impune necesitatea unei creșteriprogresive ponderate corelată cu capacitatea
firească de absorbție turistică.
4. Pasivitatea față de presiunile întreprinzătorilor exteriori. O tendință evidentă în
numeroase zone rurale este neimplicarea agricultorilor și a întreprinderilor locale pe piața
turistică. Drept urmare, dotările și activitățile turistice se află în posesia sau gestiunea
antreprenorilor proveniți din afara comunității rurale. Pe de o parte, aceștea pot aduce un
aport prețios de capital, competență și comunicare. Pe de altă parte, ei pot genera
probleme izvorâte din necunoașterea corespunzătoare a tradițiilor, a practicilor
economice, a stilului arhitectural consacrat etc.
5. Diferențierea teritorială a potențialului turistic rural. Numărul și tipologia așezărilor
rurale sunt enorme în majoritatea țărilor, însă nu toate spațiile rurale prezintă aceeași
deschidere potențială spre activitatea turistică.
6. Reticențele agricultorilor. Agricultorii reprezintă elemental determinant al funcționării
economiei rurale și a existenței peisajului de care depinde turismul rural. Aceștea percep
într-o manieră extrem de inegală șe deseori lentă posibilitățile pe care le oferă turismul.
Numeroși agricultori sunt evident împotriva turismului, neagreând prezența străinilor
considerate uneori ca potențiali „atentatori” la integritatea culturii.
7. Complementaritatea deficitară a întreprinderilor și absența structurilor de cooperare.
În general, întreprinderile din mediul rural sunt de talie mica și sunt puțin deschise
relațiilor de schimb și de cooperare. Instaurarea acestor relații ar permite economii
importante la nivelul comercializării, formării și aprovizionării. Grupările de tip
cooperare ar putea de asemenea să negocieze cu organismele guvernamentale pentru
obținerea suporturilor turistice necesare ameliorării infrastructurii și să colaboreze cu
agenții de pe piața turistică în scopul informării și atragerii turiștilor sau chiar a
perfectării unor programe de marketing turistic.