Etapa turismului modern si contemporan isi are debutul in evul mediu tirziu, cind renasterea si

M.D.G. largesc orizontul spiritual al umanitatii integrindu-i noi spatii geografice.

Aceasta etapa se subdivide la rindul ei in trei perioade ,si anume:

-        perioada cuprinsa intre sec. 15-17(inclusiv);

-        perioada cuprinsa intre inceputul sec. 18 pana in 1950;

-        perioada turismului de masa(dupa 1950)

a) Perioada cuprinsa intre sec.15-17 coincide cu intervalul temporal desfasurat concomitent

M.D.G. si infloririi culturii europene in epoca Renasterii. Este perioada descatusarii din chingile
misticismului religios, dar si a expansiunii coloniale. Daca pana la inceputul sec. 15 bazinul
mediteranean reprezenta regiunea maritima cea mai importanta, odata cu descoperirea si
colonizarea Americii rolul sau este luat de O. Atlantic si O. Indian. Intensificarea calatoriilor este
direct proportionala cu cresterea numarului persoanelor ce se deplaseaza dintr-o zona in alta;
concomitent retelele de transport se intetesc, circulatia persoanelor este liberalizata, inclusiv prin
introducerea la sfarsitul acestei perioade a pasapoartelor. Perioada revolutiei industriale este
benefica si pentru activitatile turistice. Dealtfel numai o societate industrializata si nu una agrara
a putut genera turismul de masa. Explozia demografica din tarile Europei Apusene a dus la
cresterea brusca a populatiei, respectiv a practicantilor turismului, iar schimbarea modului de
viata s-au constituit in premise favorabile fenomenului recreativ.

Caile de transport si bazele de cazare se diversifica, multiplica si modernizeaza(cai ferate,

avioane, autoturisme, trenuri rapide). Apar primele hoteluri, sunt deschise noi statiuni balneare in
Germania, Franta, Cehoslovacia etc. De asemenea se dezvolta primele intreprinderi si activitati
cu caracter strict turistic. Astfel apare ca forma de organizare calatoria turistica, initiata de
Thomas Cook, in anul 1841, cel care va pune ulterior bazele agentiilor de voiaj, respectiv a
premiselor turismului international.

Concomitent, in Franta, Germania, Norvegia, Elvetia, Italia, Suedia, apar cluburile de

turism-alpinism si asociatiile de vacanta pentru promovarea activitatilor de recreere. De la
practicarea individuala sau in grupuri limitate se ajunge la turismul cu caracter de masa.

In aceasta perioada in care pe plan cultural artistic inflorea romantismul si

impresionismul, are loc reorientarea omului spre natura, spre valorile eterne ale peisajului.
Ponderea atractivitatii apartinand cadrului natural reuseste astfel sa o depaseasca pe cea a
obiectivelor de provenienta antropica, hotaratoare in acel moment.

Incepand din a doua jum. a sec. 19, se pun bazele infrastructurii turistice propriu-zise, a
asezarilor cu functie turistica de pe Coasta de Azur (Nisa, Cannes, Monte Carlo, Saint Tropez
etc), cele de pe riviera italiana (San Remo, Savona, Viarregio), sau spaniola (Torremolinos,
Aquillas, Santiago de Ribera etc).
 Primul ghid turistic apare in anul 1672, in Franta, fiind elaborat de Saint Morece, ghid
urmat, dupa aproape doua secole de cele editate in Anglia sau Germania. Incepand cu deceniul
doi al secolului nostru geografia turismului ajunge obiect de studiu la universitatile din
Dusseldorf (1914), Roma (1925) si Berlin(1929).

Generalizarea pasapoartelor si reglementarea timpului liber prin instituirea incepand cu

1910, in unele state a concediului platit au fost factorii de mare importanta in amplificarea
activitatilor turistice. Imbunatatirea conditiilor de viata si costul relativ acceptabil al produsului
turistic au fost factorii economici si sociali ce au impulsionat calatoriile de agrement si curative.

Etapa turismului modern

O dată cu accentuarea dezvoltării diviziunii internaţionale a muncii din secolul XV-lea-al XVI-
lea are loc şi dezvoltarea, respectiv a comerţului intern şi internaţional. Din ce în ce mai multe
produse se transformă în mărfuri ceea ce determină intensificarea circulaţiei banilor şi are loc
prin urmare trecerea subtilă de la economia naturală la economia de piaţă. Acest proces continuă
să se dezvolte mai ales o dată cu descoperirea drumurilor spre India şi America. Are loc
intensificarea comerţului între metropolă şi colonii. Toate acestea a dus la majorarea numărului
de călători.

În cadrul intelectualilor şi al burgheziei începe să se contureze o nouă motivaţie pentru a călatori

şi anume necesitatea de a vedea ţări noi, de a cunoaşte noi experienţe şi de a cunoaşte oameni
noi.

În jurul anului 1700 apare în Anglia aşa numitul „grand tour” destinat tinerilor care cuprindea
oraşele: Paris, Torino, Florenţa, Roma, Neapole, Veneţia, Viena precum şi regiunile Rinului.
Durata călătorie era de 3 ani. Intensificarea traficului de călători a dus la dezvoltarea
comunicaţiilor şi infrastructurii hoteliere. Este interesant faptul ca apariţia mijloacelor de
transport se dezvoltă mai rapid decît construcţia drumurilor. În Franţa de la mijlocul secolului al
XV-lea, a început utilizarea trăsurilor colective. Ca rezultat al unei înbunătăţiri tehnice sporeşte
şi viteza călătoriilor, ceea ce, o dată cu îmbunatăţirea drumurilor duce la sporirea vitezei de
deplasare.

Apariţia şi amplificarea industriei începînd din a doua jum. a sec XIX, dezvoltarea oraşelor şi a
populaţiei tot mai numeroase, dar şi stresată de problemele vieţii, a dus la apariţia turismului
modern. În această perioadă, preferinţeleturiştilor sînt: turismul balneo-climateric, turismul
religios şi cel comercial.

Încep a se dezvolta turismul de litoral, montan şi turismul cultural. Intensificrea manifestărilor

turistice, în special al excursiilor pe distanţe scurte la sfîrşit de săptămînă şi apariţia vacanţelor,
crează premisele apariţiei turismului de masă. Pe măsura dezvoltării mişcării turistice, apare
necesitatea organizării acestei activităţi de către întreprinderi turistice. Thomas Cook în 1841,
iniţiază prima călătorie turistică, iar din a doua jumătate a sec.XIX pune bazele organizării
agenţiilor de voiaj. Între 1850-1950 se înfiinţează numeroase asociaţii şi societăţi, agenţii,
cluburi de turism. În 1855 apare prima firmă de turism din Rusia (întreprinderea lui Leopold
Lepson, Sankt Petersburg), în 1895 se înfiinţează Automobil Clubul Francez, iar în 1906
-Societatea Politică de Turism din Franţa.

În această perioadă se încearcă o definire a fenomenului, astfel în 1896 E. Guyer Freuler publică
studiul “Contribuţii la o statistică a turismului”, în care turismul este definit ca “un fenomen al
timpurilor moderne, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi schimbare a mediului,
de cultivare a sentimentului faţă de frumuseţile naturii... rezultat al dezvoltării comerţului,
industriei şi perfecţionării mijloacelor de transport”. În 1883 deja exista un prim document
oficial ce se referea la activitatea hotelieră din Elveţia. Tot în această perioadă apare şi termenul
de ”turist”. În 1816 Littre ( Dicţionar al limbii franceze, fondat de lexicograful şi filosoful Émile
Littré) spune că turist este ” fiecare călător care efectuează o călătorie pentru propria plăcere,
pentru satisfacerea curiozităţilor sau pentru umplerea timpului liber”.

Sec. XIX a însemnat cea mai importantă etapă în dezvoltarea turismului, prin dezvoltarea
staţiunilor (balneare, maritime, montane), a dotărilor turistice, a organizaţiilor şi instituţiilor
turistice, a mijloacelor de transport speciale (prin cablu), apar primele hărţi, ghiduri şi materiale
de informare turistică, perioadă cînd se vorbeşte despre o ”industrie nouă” cu o evoluţie rapidă şi
o importanţă economică în crestere,

Perioada modernă (secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea)

Secolul al XIX-lea s-a derulat sub impactul revoluţiei industriale care a generat mutaţii deosebite
în cele mai diverse compartimente ale vieţii social – economice.
Evoluţia transporturilor, creşterea gradului de urbanizare şi emergenţa unei noi clase înstărite au
constituit doar câteva din condiţiile favorabile dezvoltării turismului.
Transportul pe rutele comerciale tradiţionale evoluează prin refacerea drumurilor şi
îmbunătăţirea mijloacelor de transport. Creşte viteza de deplasare şi se reduce durata călătoriilor.
Se construiesc noi drumuri, unele dintre ele foarte importante pentru deschiderea pe care o oferă
către regiuni cu potenţial touristic deosebit. Astfel, în Elveţia şi Austria numărul turiştilor a
crescut spectaculos după construirea drumurilor peste trecătoarea Simplon (1801 - 1805), peste
Saint Bernard cel Mic (1824) sau drumul Gotthard şi Alpenzellerstrasse (1830). Este perioada
dezvoltării explozive a transporturilor feroviare care cunosc o dinamică deosebită în special către
anii 1840 – 1860. Transportul este de zeci de ori mai rapid decât pe căile rutiere şi apar primele
trenuri de lux, de exemplu Köln – Salzburg şi mai târziu Orient Expresul. De asemenea,
perfecţionarea navigaţiei şi constituirea marilor transatlantic au oferit, la începutul secolului XX,
noi posibilităţi de recreere.
În secolul al XIX-lea funcţionau în Europa 160 de staţiuni turistice axate pe turismul litoral şi
balnear.
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX se dezvoltă turismulsportiv care se
impune ca o formă ce atrage un număr tot mai mare de peroaneinteresate. În 1896 se desfăşoară
la Atena prima ediţie, din epoca modernă, a Jocurilor Olimpice, iar în 1924 are loc la Chamonix
prima Olimpiadă a Sporturilor de Iarnă.
Este şi epoca raliurilor automobilistice (1920 este anul primului raliu de la MonteCarlo) şi a
concursurilor aviatice.
Creşterea numărului de turişti determină dezvoltarea fără precedent a reţelei
hoteliere. Majoritatea sunt hoteluri de lux pregătite să satisfacă la cele mai înalte
standarde gusturile protipendadei. Hotelul Ritz deschis la Paris în 1898 devine
prototipul hotelului de lux. Acest tip se extinde în primul rând în marile capitale: Ritz
din Londra şi Madrid, Grand Hotel şi Hotel de Louvre la Paris, Charing Cross Hotel
la Londra, Hotel Gellert la Budapesta, Waldorf Astoria la New York, Athenée Palace
la Bucureşti ş.a. Hotelurile de lux devin o adevărată emblemă şi carte de vizită pentru
numeroase staţiuni: Villa Eugenie şi Palais la Biarritz, Palatele Dandolo şi Danieli la
Veneţia, Negresco la Nisa etc.
Semnificativ pentru evoluţia fenomenului turistic este şi faptul că în această
perioadă se constituie şi se dezvoltă primele forme de organizare a activităţii turistice.
Iniţiatorul primei agenţii de voiaj a fost englezul Thomas Cook a cărui activitate
începe prin organizarea unor călătorii scurte pe calea ferată pentru participarea la
unele manifestări cu caracter religios. În 1845 organizează primele călătorii de
agrement spre Scoţia după care activitatea se extinde continuu prin asigurarea
transportului pentru vizitatorii Expoziţiei Universale de la Londra (1851) şi a celei de
la Paris (1855) care este şi prima călătorie pe continent. Organizează primele
croaziere în Egipt şi India şi primul voiaj în jurul lumii (1871 - 1872). La moartea sa,
în 1892, societatea care începuse cu 5 angajaţi, dispunea de 1700 de persoane care
lucrau în cele 160 de birouri şi agenţii răspândite în întreaga lume.
Modelul lui Thomas Cook a fost preluat în numeroase ţări unde se vor dezvolta
agenţii ce vor deveni nucleele unor prestigioase firme de turism. Este cazul Franţei,
Germaniei, Elveţiei, Suediei dar şi al SUA unde în 1872 se înfiinţează American
Express, birou de voiaj ce introduce cecurile de călătorie şi organizează deplasarea
primului grup de turişti americani în Europa.
O caracteristică a acestei perioade este legată de înmulţirea mijloacelor de
informare turistică. O lucrare de referinţă este ghidul germanului Baedecker
„Călătorie de-a lungul Rhinului, de la Strasbourg la Rotterdam” (1836). Apariţia
acestuia poate fi considerată actul de naştere a prestigioasei edituri „Baedecker” ale
cărei lucrări se înscriu şi în prezent în rândul celor mai apreciate şi căutate ghiduri
turistice. De asemenea, s-au impus prin calitatea lor ghidul englez „Murray” (1836) şi
cel francez „Joanne” (1865) care avea să fie difuzat mai târziu de editura Hachette,
devenind renumitul „Guide Bleu”.
La formele de organizare menţionate se adaugă înfiinţarea a numeroase asociaţii
şi societăţi ce au contribuit la promovarea turismului. Astfel, la sfârşitul secolului al
XIX-lea şi în prima jumătate a secolului al XX-lea se constituie asociaţii de alpinism
în numeroase ţări europene, creşte numărul şi activitatea firmelor de turism care încep
să-şi coordoneze activitatea dând naştere oficiilor naţionale de turism, primul
organism de acest fel fiind creat în Franţa în 1914 (în România, Oficiul Naţional de
Turism – ONT – a fost înfiinţat în anul 1924).
În concluzie, cu toate progresele înregistrate în domeniul infrastructurii şi al
organizării, numărul participanţilor la mişcarea turistică se menţine redus. Aria de
manifestare este relativ restrânsă predominând deplasările pe distanţă scurte şi medii
fiind utilizate mijloacele de transport colective. Clientela turistică este alcătuită
preponderent din persoane aparţinând claselor sociale cu venituri mari ceea ce conferă
turismului din această perioadă un pregnant caracter elitist. Motivaţia principală este
de recreere, chiar şi în cazul staţiunilor specializate (litorale, termale), un rol
important în atragerea turiştilor avându-l prezenţa cazinourilor, a organizării de
manifestări sportive sau cultur
Turismul modern si recreerea din Europa si America de Nord in a doua jumatate a secolului al
XIX-lea

In plus, pe langa locomotiva cu abur, o alta forma de adaptare a motorului cu abur in transport a
fost vaporul cu aburi. Acesta a revolutionat transportul rivier si pe cel maritim la distanta. Au
aparut societati specializate in transportul maritim regulat intre Europa si America.

Vapoarele cu aburi transatlantice au sporit volumul, confortul si viteza de trafic. Durata unei

deplasari intre Le Havre si New York era acum de 10-12 zile, fata de 2-4 luni cu corabiile.
Numarul anual al pasagerilor peste Atlantic a crescut considerabil, de la 40.000 intre 1860 si
1870, la 100.000 in 1880 si 280.000 in 1914.

Si totusi, in ciuda tuturor progreselor in materie de turism si recreere, in timpul secolului al XIX-
lea, au existat si unele tendinte restrictive fata de expansiunea rapida a activitatilor de timp liber.
Etica muncii era foarte puternica, accentuandu-se chiar in timpul perioadei Victoriene.
Caracterul accentuat extensiv al saptamanii de lucru (60-80 ore) nu permitea mult timp liber
pentru recreere, iar micsorarea acesteia intre in opozitie nu numai cu interesele patronilor, ci si
cu cele ale liderilor religiosi care se temeau de faptul ca sporirea timpului liber putea fi folosita
pentru activitati 'pline de pacat', imorale.