Evoluția excursiilor și a turismului în plan istoric

Există mai multe puncte de vedere cu privire la momentul apariţiei activităţilor excursioniste. Unii
cercetători au ajuns la concluzia că bazele activităţii excursioniste puteau fi descoperite chiar în
antichitate (M. Birzhakov).
Alţii, dimpotrivă, atribuie apariţia activităţii excursioniste ultimului sfert al sec. al XVIII-lea, adică
perioadei când s-a intensificat mişcarea pedagogilor, care pledau pentru asimilarea activă a
cunoştinţelor prin intermediul desfăşurării împreună cu elevii a plimbărilor şi excursiilor în natură
(B. A. Emelyanov).
O altă pleiadă susţine că excursia, în sensul adevărat al cuvântului, a apărut la sfârșitul sec. al XIX-
lea – începutul sec. al XX-lea, odată cu evidențierea turismului ca industrie (G. Dolzhenko).
De exemplu, în Grecia antică îşi au originea excursii-călătoriile sportive – Jocurile Olimpice. În Evul
Mediu creşte factorul religios, ce intensifică călătoriile – închinarea la locurile sfinte ale
Creştinismului şi Islamului. Epoca Renaşterii şi Iluminismului intensifică caracterul individual şi
educativ al călătoriilor. Reformele lui Petru I în Rusia au fost legate cu „Grand Tururi” obligatorii
pentru nobilii tineri, având ca obiectiv educaţia şi sporirea nivelului cultural, anticipând implicarea în
cariera profesională sau politică.
Călătoriile contribuiau la îmbogățirea cunoştinţelor,în pofida faptului că erau elitare în legătură cu
primitivismul mijloacelor de circulaţie.

2.1. Evoluţia excursiilor şi dezvoltarea turismului în plan istoric

Excursiile de afaceri în Europa devin un fenomen important în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea.
Aceasta s-a întâmplat în momentul, când profesorii şi educatorii au optat, în mod repetat, pentru
importanţa organizării plimbărilor şi excursiilor în natură cu elevii. Astfel, în „Regulile colegiilor
populare”, în 1786, şi „Regulile şcolii”, aprobate în 1804, a fost reiterată necesitatea de a „organiza”
nu doar plimbări şi excursii în natură, dar şi pentru a face cunoştinţă cu manufacturi, ateliere de lucru
ale meşteşugarilor şi alte întreprinderi.
Justificări teoretice în favoarea utilizării în procesul de învăţământ a excursiei ca predare pentru copii
găsim în lucrările fondatorului pedagogiei ştiinţifice – Constantin Ushinskii, care a criticat metodele
scolastice de predare, practicate de şcoala europeană în secolul al XIX-lea şi a oferit metode noi, la
baza cărora a stabilit idei naţionale şi cerinţe de dezvoltare la studenţi a abilităţilor de observare a
fenomenelor realităţii înconjurătoare.
Unul dintre primii organizatori şi entuziaşti ai activităţii excursioniste cu copiii a fost decabristul I.
D. Yakushkin. În perioada aflării sale în exil, el a lucrat în şcoala pentru fete, unde practica călătorii
de vară şi excursii cu elevele sale, pentru a explora lumea plantelor.
Un alt binecunoscut profesor din Transcaucazia N. P Zaharov, care a condus popularul colegiu
„Alexandru” din Tiflis, considera excursiile ca un element important, care consolidează cunoştinţele
primite în auditoriu.

(sf. sec. al XIX-lea - înc. sec. al XX-lea)

De-a lungul istoriei sale, turismul a prezentat mai multe forme. Misiunea turismului la început era
variabilă și depindea de viziunile prezente în societate la acel timp. Funcția globală a turismului a
fost plasată ei în cadrul socio-economic, pe fundalul istoric al diferitelor perioade traversate de
umanitate. Din aceste motive definirea obiectivelor era diferită. Definiția logică a noțiunii este
călătoria fără un anumit motiv. Totuși călătoriile contribuiau la extinderea orizontului cunoștințelor.
Termenul turism/tourism este utilizat începând cu anul 1811,iar cel de turist/touris atestă din 1840.
În anul 1936 Liga Națiunilor a definit turistul străin ca fiind ,,cineva care călătorește în străinătate
pentru o perioadă de timp mai lungă de 24 de ore.’’
 Primii călători exercitau deplasările în scopuri cognitive,comerciale sau de tratament și
recreere.Pelerinii,de exemplu,căutau să-și izbăvească sufletele, conchistadorii doreau să cucerească
noi teritorii. Călătoriile în scop comercial au fost considerate foarte importante încă de la începuturile
civilizatiei. Portul Lothal (sudul Indiei) a fost un centru comercial esențial, situat între civilizatiile de
pe valea Indului și cele șumeriere.
În prima jumătate a secolului al XVII-lea și este o consecință directă a principiilor Renașterii. Sub
conducerea reginei Elisabeta I, tinerii învățăcei de la curtea Marii Britanii sunt încurajați să
părăsească regatul și să-și continue studiile în diferite alte orașe sau țări, pentru a dobândi experiență
sau pentru a învăța alte limbi și obiceiuri.Astfel au procedat Goethe,Chateaubriand,Shelley,Byron,
precum și sute de alți scriitori,poeți binecunoscuți. Mai târziu, această tradiție devine una comună, o
persoană bine educată fiind obișnuită să călătorească perioade mai lungi, împreună cu un tutore,
completând un Grand Tour. Călătoriile de placere apar laolaltă cu cele în scopuri educaționale,
aristocrația și chiar pătura de jos a societății doresc să vadă civilizații sau orașe, precum: Veneția,
Paris sau Florența.Toate acestea dau naștere unui concept nou-turism cultural,iar mai târziu-turism
sanitar(terme,tratament.În cele din urmă i-a naștere turismul de afaceri,care se rezuma la efectuarea
tranzacțiilor în locuri neobișnuite,memorabile și preferate. Până la sfarșitul secolului al XVIII-lea,
turismul/ excursiile așa cum îl cunoastem astăzi, se dezvoltă în etape, ocupând locul celui
educațional.Toate mișcările de călătorie menționate nu au putut fi răspândite,nu numai din cauza
elitarismului. Activitatea turistica/excursionistă este inhibată de începerea Razboaielor Napoleoniene,
pentru aproximativ 30 de ani, marcând, astfel, sfârșitul modei Grand Tour.Ulterior Europa se afla în
așteptarea inventării locomotivei și motorului cu ardere internă,precum și în dezvoltarea lentă,dar
constantă a șoselelor pentru transport.

Dezvoltarea SPA-urilor. SPA-urile prezintă anumite forme din cele mai vechi timpuri, băile
romane sau terapiile englezești sunt asociate cu o stare de sănătate mai bună. Astfel, resorturile de
gen de pe uscat se aglomerează, permițând celor de pe malul mării să ia avânt. Introducerea
vapoarelor cu aburi din secolul XIX înseamnă lărgirea orizontului turistic, resorturile de la mai mare
departare devenind, cel puțin pentru perioada verii, un loc de întâlnire pentru mulți nobili.

Turismul în secolul XX. Primul razboi mondial a permis acumularea la scară largă de noi
informații privind teritorii mai puțin cunoscute, crescând curiozitatea potențialilor turiști. Emigrarea
masivă spre Statele Unite ale Americii dă startul unui turism permanant, noii căutători de terenuri sau
de aur mișcându-se constant pe continentul nord-american. Pe vechiul continent, apariția mașinilor
permit călătoriile cu distanțe mai lungi, într-un timp mult mai scurt, astfel, resorturile de pe malurile
mărilor devenind destinații populare. Mai târziu, în secolul XX, apar avioanele și vapoarele de
croazieră care definitivează produsul turistic. Apar noi oportunități de afaceri, noile zone turistice
beneficiază de investiții din ce în ce mai mari. Destinațiile exotice, precum insulele din Pacific sau
Asia de sud-est, se dezvoltă laolaltă cu cele mai puțin convenționale, precum: Patagonia, Tibet sau
Alaska.Este demn de remarcat faptul că Franța reprezintă un conglomerat din cele mai exotice tipuri
de turism din Europa și în general din lume.Nici o altă țară europeană nu are de oferit atâtea
destinații turistice pentru excursii cu tematică istorică,gastronomică,extremală,bioturism și etnotururi
toate ,,într-o singură sticlă’’.Destinație originală este nu numai Parisul,Lionul-capitală
gastronomică,dar și centrele tradiționale de cultură antică din vechile provincii-
Aquitaine,Bourgogne,Gasconia,Breton și alte localități.
Turismul (excursiile) se diversifică și ia amploare, ajungând în forma în care îl cunoaștem astăzi cu
ajutorul Internetului și a colaborării internaționale,precum și a tehnologiilor informaționale.
Printre asociaţiile voluntare ale turismului aveau un rol special în dezvoltarea excursiilor, promovate
de două cluburi: Clubul de munte Crimeea-Caucaz şi Asociaţia obştească a turiştilor din Rusia.
Clubul de munte Crimeea-Caucaz a fost fondat în anul 1890 la Odessa ca şi Clubul de munte din
Crimeea. În anul 1902 a fost redenumit în Clubul de munte Crimeea-Caucaz. Scopul principalul al
Clubului constă în cercetarea ştiinţifică a munţilor Taurus şi distribuirea informaţiilor colectate
despre acestea şi încurajarea vizitării şi studierii acestor munţi, cât şi facilitarea condiţiilor de cazare.
Baza activităţii clubului a fost organizarea excursiilor. De la fondarea sa, Clubul şi-a creat birouri în
mai multe oraşe și regiuni: Odessa, Sevastopol, Yalta, Ekaterinoslav, Chişinău, Baku şi ultimul în
Riga, ceea ce ne mărturiseşte despre popularitatea clubului din Rusia. Clubul de munte Crimeea-
Caucaz şi-a adus următoarele contribuţii la dezvoltarea excursiilor:
1) a elaborat un număr foarte mare de programe pentru variate excursii;
2) pentru prima dată în Yalta o filială a clubului a început să efectueze excursii în peşteri şi a creat în
acest scop primul din Rusia adăpost în Chatyrdag;
3) începând cu anul 1902, a pornit pregătirea conducătorilor de excursii şi printre învăţătorii din
şcoli;
4) pentru prima dată, a fost organizată o excursie-pedagogică pentru profesorii din Odessa, districtul
şcolar din Crimeea.
Activităţile Clubului de munte Crimeea-Caucaz au format o bază solidă pentru activitatea
excursionistă.
Asociaţia turiştilor din Rusia a apărut în 1895 în Sankt-Petersburg, căpătând o popularitate rapidă
în Rusia şi, deja în 1903, număra în rândurile sale 2061 de persoane din 174 de oraşe ale Rusiei.
Printre membrii săi serau înregistrați şi cetăţeni din Tunisia, Italia, Coreea şi Japonia. Principalele
sarcini ale Asociaţiei constau în organizarea misiunilor comune ale membrilor săi în proximitatea
oraşelor de reşedinţă, organizarea hotelurilor în diferite oraşe din Rusia pentru primirea turiştilor.
Asociaţia turiştilor din Rusia (ATR) a adus următoarele contribuţii la dezvoltarea excursiei:
1) Meritul ATR este publicarea revistelor „Turistul rus”, „Dorojnik” şi „Anual”, ce prezentau în sine
ghiduri-îndrumări pentru turişti.
2) Clubul a devenit un propagandist al ciclismului pentru organizarea turelor concepute pentru
persoanele, care nu dispun de mijloace suficiente pentru a face călătorii lungi pe cont propriu.
3) Clubul a devenit renumit pentru că a început să organizeze la nivel profesionist excursii pentru
membrii săi de peste hotare.
4) Clubul a creat o comisie specială „Tururi educaţionale prin Rusia”, care se ocupa cu problemele
legate de excursii pentru elevii din oraşele mari din Rusia.
5) Comisia a deschis cursuri de formare pentru conducători (ghizi) de excursii, la care se citeau lecţii
pe ciclul de învăţământ general, ţinând cont de cunoştinţele pentru ruta dată.
Cu ajutorul Asociaţiei turiştilor din Rusia, zeci de mii de cetăţeni tineri din Rusia au 7. Începutul
elaborării bazei teoretice a activităţii excursioniste (înc. sec. al XX-lea) – apar tot mai multe articole,
cărţi (de exemplu, „Excursii şcolare, semnificaţia lor şi organizarea” (în 1910), scrisă de un grup de
profesori ai Colegiului Comercial de Pădurari din Petersburg, editată de B.E. Raikova şi G.N Bocha),
în care sunt oglindite principiile de bază ale metodologiei şcolare şi introducerea excursiei în
cerinţele programului şcolar. Au început să fie editate trei reviste speciale, dedicate lucrului
excursionist: „Jurnalul excursionist” din Moscova, „Excursantul Rus” din Yaroslav şi „Excursii
şcolare şi muzeul şcolar” – în întregime dedicate excursiilor şcolare.
6) Dezvoltarea turismului şi excursiilor este recunoscută ca o activitate de importanţă statală şi
începe a apărea în agenda diferitor congrese. Astfel, în materialele I-lui Congres Rusesc privind
îmbunătăţirea localităţilor curative (1915), (Petrograd, 7-11 ianuarie 1915) se remarca faptul că, prin
intermediul excursiilor prin Rusia, era necesar de a distrage atenţia unui număr însemnat de călători
ruşi de la călătoriile şi tratamentele de peste hotare şi, astfel, de a păstra sume enorme de bani în
interiorul ţării.