ISTORIA CALATORIEI SI RECREERII

Dupa studierea acestui capitol, cititorul va putea sa:

. delimiteze etapele istoriei turismului si recreerii;
. inteleaga factorii care au influentat volumul, structura s i calitatea
fenomenului turistic pe
diferitele trepte ale istoriei existentei sale;
. prefigureze elementele distinctive dintre calatorie si recreere;
. localizeze inceputul erei turismului modern;
. abordeze comparativ turismul de masa al epocii moderne din Europa
si America de Nord.
1.1. Repere istorice introductive

Trecutul a fost intotdeauna preludiul viitorului. Analiza trecutului unor

fenomene socialeconomice ne duce spre concluzia ca foarte multe dintre acestea au o
istorie mai mult sau mai putin
indelungata. Un astfel de fenomen, cu o istorie fascinanta s i de un
interes deosebit, este turismul.
Istoria turismului si recreerii ne ajuta sa Inbunatatim intelegerea
asupra situatiei din prezent
si sa prefiguram viitorul acestui domeniu. De fapt, turismul - ca
fenomen de masa - inteles, in
principal ca timp liber de agrement, si-a avut inceputul numai in secolul
al XIX-lea, odata cu

dezvoltarea capitalismului in contextul revolutiei industriale. Si totusi,

calatoria este cu siguranta
mai veche, la fel de veche ca si omul. In perioadele precapitalismului
insa, calatoria se deosebea de
turismul modern ce nu a intarziat sa vina, mai intai de toate prin
cantitate (foarte putini
participanti), apoi prin distributia intre clasele sociale (putini isi puteau
permite optiunea unui voiaj)
si, in final, prin calitate, calatoria rareori insemnand si recreere. Cu alte
cuvinte, calatoria si
recreerea erau aproape total paralele, calatoria fiind intreprinsa numai
ca exceptie in timpul liber si
pentru motive recreationale, iar daca era intreprinsa se derula pe
distante mici. Cauzele erau
evidente, faptul ca pana spre secolul al XIX-lea calatoria era inceata,
dificila, periculoasa, scumpa
si aproape complet lipsita de recreere ori placere, elemente
caracteristice timpurilor moderne.
Aceasta situatie necesita o discutie distincta despre calatorie s i
recreere, obiectiv avut in vedere in
capitolul de istorie a fenomenului turistic din lucrarea de fata.
Cine au fost acesti calatori non-recreatie ai precapitalismului? In
principal emigranti,
exploratori, comercianti ambulanti, meserias i, marinari, pelerini veniti
in secolul al XVII-lea dintr-o
clasa sociala mica numeric de englezi bogati si alti excentrici. Cu toate
acestea, pana spre mijlocul
secolului al XIX-lea lumea era extrem de imobila s i calatoria pentru
orice motiv era o exceptie. Un

r , un munte, o delta ori intindere de apa, un hotar politic ori, pur si

simplu, o distanta mai mare
era indeajuns sa creeze medii umane separate, cu caracteristici diferite
si unice. Daca varietatea
constituie o trasatura caracteristica a civilizatiilor vechi, imobilitatea in
teritoriu a omului a fost, o
conditie necesara acestora. Astfel, marea majoritate a oamenilor si-au
pastrat locul in decursul vietii
lor si rareori indivizii s-au aventurat mai mult de 100 km departare de
casa. Acest lucru n-ar trebui
uitat cat timp vorbim de istoria turismului.
In contrast, dezvoltarea capitalismului in secolul al XIX-lea a dus, din
punct de vedere
numeric, la o accentuata mobilitate a oamenilor, in principal in timpul
lor liber, si din motive
recreative. Acesta este turismul in adevaratul si modernul sens al
cuvantului. Astfel, relatia dintre
turismul modern, parte componenta a calatoriei, cu o sfera mult mai
cuprinzatoare, si recreere
evidentiaza o importanta suprapunere si in permanenta crestere pe
targul turismului recreativ
numai dupa instalarea revolutiei industriale in toata Europa, America
de Nord s i in alte parti ale
lumii.
Regasirea calatoriei si recreerii precapitaliste, aproape complet diferite
una de alta, in baza
unui proces evolutiv permanent, in turismul si recreerea din epoca
moderna, aproape pana la
identificare ca semnificatie, s-a petrecut numai cand ele au devenit
accesibile pentru cei mai multi

oameni, deci nu numai pentru un segment restrans al populatiei cum

debutase initial. Turismul
modern a devenit un fenomen de masa. De fapt, dupa aprecierea
analistilor, calatoria in evolutia sa
pana la forma turismului modern se asemana, prin analogie, cu
evolutia democratiei din antichitate
pana la ceea ce inseamna astazi 131d31b statul de drept
democratic. Chiar daca dispunem de cateva indicii ca
elemente ale turismului au aparut in era precapitalismului, motivatiile
erau minime si de o
importanta marginala. De aceea, termenul 'calatorie', cu referire la
deplasarea in spatiu a oamenilor
in perioada precapitalismului, pare a fi cel mai semnificativ si adecvat.
Termenul de 'turism' este
corespunzator fenomenului modern, cu inceputul localizat la mijlocul
secolului al XIX-lea. In
paralel, aceeasi semnificatie evolutiva o putem atribui si termenului de
recreere, cu aplicatie la
intregul cuprins al istoriei, desi continutul s i semnificatiile au fost
subiecte ale unor transformari
considerabile in decursul timpului, pana a se ajunge la conturul modern
si contemporan al recreerii
propriu-zise.
Capitolul de fata este structurat in sectiuni corespunzatoare
periodizarii istorice general
acceptate. Oricum, a schematiza cursul istoriei turismului si recreerii
inseamna a distinge sau
delimita numai trei etape:
1) etapa preindustriala a calatoriei si recreerii, numai cu cateva
elemente de turism notabile;

2) etapa conturarii si maturizarii turismului de masa din tarile

dezvoltate, circumscrisa de revolutia
industriala a sec. al XIX-lea s i jumatatea secolului al XX-lea (19451950), incluzand deci si
perioada reconstructiei de dupa cel de-al II-lea razboi mondial;
3) etapa contemporana a turismului de dupa 1950, cu aspecte
semnificative cantitativ-calitative ale
turismului de masa din societatile dezvoltate. Aceasta perioada,
considerata contemporana si
relevanta prin particularitatile sale pentru turismul din zilele noastre, va
fi tratata in afara acestui
capitol, deci in celelalte sectiuni apartinatoare lucrarii de fata.

1.2. Etapa preindustriala a recreerii si calatoriei

1.2.1. Istorie straveche si antichitate

Recreerea. Pana in prezent dispunem de putine informatii despre

timpul liber si recreerea
din perioada straveche a istoriei cetelor, a civilizatiilor de vanatori si
pescari. Un lucru este insa
cert, ca in acele etape de lupta a omului cu natura, lupta in principal
pentru supravietuire, se
dispunea de foarte putin timp liber, in acceptiunea moderna a acestui
termen, cu cateva exceptii
semnificative. Oricum, cateva ramasite ale stradaniei artistice timpurii
si datinilor, obiceiurilor sunt

astazi cunoscute: ele reflecta frica omului cu privire la maretia naturii si

la originile magice ale
acesteia si existentei umane. De asemenea, mai stim ca societatile
primitive nu faceau distinctie
intre munca si timp liber sau timp pentru placere. De exemplu,
vanatoarea insemna munca si
recreere in acelasi timp; jocurile, distractia si formele de arta erau
spontane si asociate cu activitati
de fiecare zi.
Treptat insa, aparitia agriculturii in corelatie cu asezarile permanente
au putut crea surplusul
de hrana si alte bunuri necesare pentru sustinerea 'elitelor libere'
nelucratoare - in principal
aristocratie si preoti - care, pe baza puterii lor politice si economice,
erau scutiti de munca manuala
si se puteau concentra pe functii de guvernare s i administrative. Astfel,
munca si timpul liber devin
tot mai mult delimitate. Divizarea oamenilor in doua categorii: homo
faber - omul lucrator, mester
si opusul acestuia homo ludens - omul care conduce, insemna ca
sclavii, taranii si meseriasii

trebuiau sa lucreze la porunca supraveghetorilor si conducatorilor lor

pentru a asigura elitei timpul
liber. Aceasta noua ordine sociala a aparut initial in Orientul Mijlociu,
India si China cu 6.000 de
ani in urma si mai tarziu in Europa, dupa apunerea Imperiului Roman.
Elitele privilegiate

conducatoare, constituind o parte relativ mica din intregul populatiei,

aveau posibilitatea de a-si
insusi o parte importanta din averea produsa in societate ('bogatia in
surplus'). Aceasta exploatare
a creat conditiile pentru ca dregatorii sa aloce o parte din averea
insusita promovarii muzicii,
picturii, sculpturii, filosofiei. Reprezentantii 'clasei libere', nu au cultivat
numai artele s i educatia,
ci le-au si patronat spre a mari gloria si statutul lor. Clasele exploatate,
pe de alta parte, trebuiau sa
trudeasca din greu pentru stapanii lor fara a beneficia de libertate,
datorita lipsei de timp, energie si
avere. 'Nu este libertate pentru sclavi' scria Aristotel, convins fiind ca
acea stare de lucruri
corespundea cel mai bine existentei umane.
Civilizatiile stravechi au culminat cu cultura greaca si cea romana. In
fapt, bazele filosofiei
timpului liber in cadrul acestor culturi s i civilizatii au fost puse. Timpul
liber bine utilizat era un
ideal greco-roman care contribuia la armonia dintre capacitatile fizice si
cele mentale. Acest ideal
este cuprins in zicala: 'Mens sana in corpore sano' (minte sanatoasa
intr-un corp sanatos). Conditia
fizica pentru sanatate si pentru serviciul militar era considerata o
necesitate. Jocurile Olimpice din
Grecia antica, alaturi de semnificatia lor religioasa, au fost un exemplu
edificator al acestor idealuri.
Calatoria. Miscarea spatiala a oamenilor a reprezentat unul din cele
mai vechi aspecte ale

vietii umane. Initial si pe intregul parcurs al preistoriei si antichitatii

existentei umane ea a fost
motivata nu atat de impulsul pentru schimbare sau dorinta de aventura,
cat de necesitati economice:
comert, vanatoare, pastorit, jefuire, cuceriri militare si cautari de
asezari mai corespunzatoare vietii
comunitatii umane din timpurile respective. Mai tarziu, motivatia a fost
chiar negativ influentata si
limitata de vagabonzi, tigani si alte grupuri de minoritati aflate in afara
majoritatii societatii.
Primii oameni care au calatorit voluntar au fost comerciantii si mestes
ugarii. Ca urmare,
chiar primele dictionare explicative ale diferitelor cuvinte considerau
termenul 'comerciant' ca
sinonim cu cel de 'calator'. Calatoriile comerciale lungi, consemnate de
istorie, au inceput in
Orientul Mijlociu cam cu 9000 de ani _.e.n., deci cu mult inainte de
aparitia s i dezvoltarea oraselor.
Mai tarziu, in neolitic, oamenii au dezvoltat in satele lor o diviziune a
muncii pe meserii. Aceasta
specializare a necesitat extinderea spatiala, chiar si la distante
considerabile, a fluxurilor bunurilor
economice. Intr-adevar, comerciantii istoriei stravechi calatoreau cu
mult mai devreme decat au
crezut arheologii pana de curand. Aceste legaturi comerciale s-au
stabilizat in timp, ele regasindu-se
pe marile rute comerciale, cum ar fi: 'Drumul matasii', 'Drumul sarii' sau
'Drumul mirodeniilor'.
Comerciantii 'au luminat calea', ei au fost cei care au deschis-o s i au
consolidat-o.

In paralel, alaturi de motivatiile economice ale calatoriei, s-au adaugat

motivatiile
religioase, sportive s i, mai putin importanta, dorinta de a invata mai
multe despre lume calatorind,
practicata de intelectualii greci.
Din punctul de vedere al alegerii si consolidarii rutelor de calatorie,
grecii au fost maestrii si
stapanii calatoriilor pe mare, iar romanii au dezvoltat o vasta retea de
drumuri de cca.100.000 km
pentru nevoile militare s i administrative ale imperiului. Despre aceste
linii de comunicatii se spune
ca au fost mai eficiente decat cele ale Angliei secolului al XVIII-lea.
Drumurile romane erau
presarate de 'carciumioare la sosea' care ofereau hrana s i adapost si
asigurau cai odihniti ce puteau
fi schimbati la urmatorul popas. In ciuda faptului ca aceste linii de
comunicatie erau folosite in
serviciul statului, ele constituiau factorii care facilitau calatoriile
comerciale si chiar pe cele
recreative. Prin intermediul lor s-a conturat baza pentru un anumit grad
de omogenitate spatiala si
relativa securitate. Si totusi, la vremea respectiva, traficul turistic
insemna, in principal, distante
scurte de calatorie recreativa a cetatenilor romani bogati la vilele lor din
zona marilor ori tinutul
muntilor. Ei erau nerabdatori sa evadeze, sa scape de caldura
sufocanta a verilor si/sau de plictiseala
oraselor mari. Intr-o anumita masura aceste deplasari turistice pe litoral
s i la statiunile termale

aveau ca scop sanatatea, cura, tratamentul la sursele de apa termala

abundente in Italia, dar
elementul placerii se pare ca predomina. Romanii au dezvoltat un
numar mare de statiuni balnearotermale in colonii, putin insa frecventate de masele dezavantajate
economic.

Calatoria recreativa pe distante scurte a predominat in Roma antica

din cauza piedicilor
evidente existente, concretizate in greutatea s i incetineala unei
calatorii pentru destinatii mai
indepartate (10 pana la 60 de zile sau chiar mai mult). Si totusi, vizita
cu caracter recreativ intr-o
frecventa tot mai inalta a obiectivelor turistice create de oameni nu s-a
lasat prea mult asteptata. Si
aceasta pentru ca cele mai multe din cele sapte minuni ale lumii antice
au fost localizate in arealul
reprezentat de Egipt, Grecia, Rhodos si Asia Mica. Vechea Roma avea
conexiuni navale regulate,
oficii de calatorie, organiza festivaluri, dispunea de muzee si de ghizi
turistici specializati. Intradevar, romanii au fost primii calatori cu motivatii recreative din istorie.
Analis tii istoriei turismului
recreational remarca ca, practic, volumul calatoriilor in Imperiul Roman
a fost intrecut numai in
secolul al XIX-lea, cand se instaleaza adevaratul turism de masa. S-ar
parea deci ca au existat unele
elemente de turism modern chiar in Roma antica, ceva de felul 'turism
inainte de turism'.

Principala diferenta era doar ca 'turismul' roman reprezenta doar un

privilegiu al unei minoritati
sociale, privilegiu posibil datorita structurii socio-economice existente,
bazata pe munca sclavilor.

1.2.2. Evul Mediu

Recreerea. Intervalul de o mie de ani, dupa caderea Imperiului

Roman, din sec.V pana in
sec.XV (conventional 476 e.n. - 1453 e.n.) constituie perioada
medievala sau Evul Mediu. Aceasta
perioada reprezinta o deteriorare radicala a conditiilor pentru recreere
si calatorie, in principal ca
rezultat al noii ideologii crestine. Deja din ultima perioada a Imperiului
Roman, si mai accentuat
dupa aceasta, obsesia activitatilor recreative a devenit predominanta:
circul era aspru criticat,
jocurile lui interzicandu-se, fiind considerat inuman si crud; crestinii au
criticat excesele arenelor
romane, iar in viziunea pagana epicuriana despre recreere biserica
ducea un razboi Inpotriva
riturilor greco-romane s i festivalurilor, Inpotriva desfranarii 'trupului'
pacatos.
Astfel, ideile greco-romane asupra echilibrului, armoniei dintre minte
(suflet) si corp erau
profund atacate. Sufletul imaterial era declarat superior corpului
material. Viata era concentrata
numai pe cautarea valorilor spirituale in deplina izolare fata de 'poftele
lumesti'. Biserica ridica

baricada intre munca s i placere, prima era binecuvantata, a doua era

blestemata. Munca era cea care
ducea spre pietate, apara individul de tentatiile trupesti. Viata umana
trebuia sa urmeze exemplul
stabilit de Geneza: 'Din sudoarea fetei tale isi vei manca painea ta,
pana te vei intoarce in pamantul
din care esti luat'. Recreerea de orice fel era criticata, asa cum insusi
Sf.Paul o facea: 'caci
deprinderea trupeasca la putin foloseste'. Trebuiau deci abandonate
sensurile si uitate definitiv
placerile distractive. Viata umana era privita doar ca o mare tranzitie
spre asceza si abstinenta: doar
o pregatire pentru eterna rasplata. Mai tarziu, aceste idei crestine
timpurii si-au gasit reflectiile in
puritanismul protestant si si-au pastrat unele din influentele lor pana in
epoca contemporana, chiar
pana in zilele noastre.
Oricum, aceasta nu inseamna ca n-a existat timp liber dedicat
recreerii in Evul Mediu.
Dihotomia sociala a antichitatii n-a disparut: munca pentru multi,
placere, timp liber pentru putini.
Ideile despre munca grea si lipsa placerilor au fost impuse de regulile
elitelor partinitoare cu scopul
de a creste exploatarea iobagilor. Cu toate acestea, multi reprezentanti
ai clasei conducatoare,
inclusiv unii membrii ai clerului si calugarilor, continuau sa joace rolul
de 'leisure classes' (clasa
libera, a placerilor), permitandu-s i luxul unei vieti extravagante. Aceste
standarde morale false,

ipocrite erau caracteristicile timpului. In plus, spre sfars itul Evului

Mediu multi membri ierarhici ai
bisericii, prioritar es aloanele sale cele mai inalte, devenisera o mostra
'copioasa' de placere, de
desfatare a trupului, aceasta fiind una din cauzele evidente care au
adus reformarea.
Practic, unele din activitatile majore de recreere a elitelor medievale
erau: turnirurile,
teatrul, concertele etc., dar cea mai importanta era vanatoarea.
Proliferarea jocurilor vanatoresti
locale devine un fapt recunoscut de timpuriu in Europa, situatie ce a
presupus o drastica
reglementare a activitatilor de vanatoare. In realitate, aceasta insemna
rezervarea exclusiva a
drepturilor de vanatoare numai pentru elite, in special pentru regalitate.
Astfel, regii, nobilii si

inaltul cler si-au delimitat suprafetele pentru vanatoare. Aceste

rezervatii au fost probabil prima
forma de intrebuintare a unei suprafete pentru recreere. Pentru ca ele
fusesera protejate in tot
cuprinsul Evului Mediu, chiar si in perioada post-medievala, multe din
ele constituie astazi
rezervatii naturale si parcuri naturale (sau nationale) in Europa
contemporana. Chiar unele parcuri
urbane in Europa de azi (ex. Hyde Park din Londra, Anglia) sunt foste
terenuri regale de vanatoare.
Calatoria. Atitudinea negativa fata de recreere in Evul Mediu viza s i
calatoria din motive

recreative, si ea fiind apreciata ca o activitate inutila, atitudine ilustrata

de urmatoarea zicala latina:
'Coelum non animum mutant qui trans mare currant' - 'Cine calatores
te peste mari si tari schimba
numai cerurile, nu s i sufletul'. Interesant, aceasta opinie nu era
Inpartas ita de lumea islamica a
Evului Mediu, cu o civilizatie evaluata de istorici, in multe privinte, ca
fiind superioara cultural
Europei medievale. Aviccena, de pilda, a avansat idea cum ca, oamenii
nu castiga intelepciune prin
citirea mai multor carti sau traind mai mult, ci calatorind mai mult.
Intr-adevar, de-a lungul Evului Mediu calatoria s-a schimbat radical in
comparatie cu
Antichitatea. Nici ideologia ascetica a bisericii, nici situatia economica
precara n-au putut crea o
structura pentru expansiunea calatoriei. Viata a devenit mai rustica si,
astfel, mai sedentara decat
perioada trecuta. Cei mai multi oameni erau legati de pamant, de tara,
de parohie, erau deci imobili.
Iobagilor, strans incorsetati in sistemul feudal, le era strict interzisa mis
carea in afara domeniului
feudal (glebae descripsit). Mobilitatea individuala a scazut, drumurile
romane au cazut in paragina
sau chiar au disparut in intregime. Securitatea
permeabilitatea spatiului s-au diminuat

calatorilor

si

ca urmare a hotiilor frecvente si barierelor feudale. Costurile (incluzand

taxele, impozitele,
rascumpararile, pazele) crescusera considerabil. Drept rezultat, are loc
o apreciabila reducere

cantitativa a calatoriilor. Concomitent, au loc schimbari corelative

calitative negative in
transporturi. Oamenii porneau la drum numai daca trebuia, daca era
nevoie. Ei se simteau mult mai
siguri acasa, izolati de altii. Structura traficului s-a schimbat, cu
exceptia formei sale comercial
motivata. Comerciantii care calatoreau inca ignorau primejdiile,
costurile s i barierele feudale, cu
toate ca saracia generalizata perpetua un numar relativ mic si al
acestora.
Intr-o asemenea situatie, nefavorabila desigur, calatoria spre
destinatii pentru sanatate sau
pentru vizitarea unor obiective turistice a fost aproape abandonata in
uitare. Cea mai importanta
categorie de calatori o constituiau pelerinii spre locurile sfinte
crestinilor, ca Roma, Santiago de
Campostella sau tinutul Sfant (el fiind in legatura cu cruciadele dintre
sec.XI si sec.XIII). Si totusi,
aceste pelerinaje nu erau calatorii desfasurate in timpul liber pentru
distractie, ci mai degraba
calatorii spirituale spre portile eternitatii, frecvent luandu-se parte la
pedepse pentru diferite ofense.
Intr-adevar, pedeapsa era proportionala cu distanta. Aceasta reflecta
riscurile si inconvenienta
calatoriei in acele timpuri. Probabilitatea de a nu se mai intoarce din
calatorie era foarte mare.
In fine, o alta categorie de calatori din ultima perioada a Evului Mediu
o constituiau oamenii
care se deplasau in cautarea de informatii s i noi experiente: oamenii
de s tiinta s i tinerii studenti,

care au pus bazele si au consolidat universitatile europene, in secolele

XIV si XV; lor li se adaugau
indivizii ce calatoreau in cautarea sansei calificarii: ucenici si marinari,
membrii breslelor diferitelor
meserii. Munca in alte locuri se extinde, sau piata se amplifica prin
inmultirea targurilor care
atrageau amplificarea fluxurilor calatoriilor in afara zonelor de
resedinta.

1.2.3. Renasterea si Barocul

Recreerea. Important de remarcat in aceasta perioada, circumscrisa

intre secolul XV si
secolul XVII, este faptul ca in domeniul recreational evolutia este foarte
modesta, ea fiind marcata
doar de o anumita revigorare a termalismului, in principal in Franta.
Motivele, ce-ar putea justifica
aceasta stare, credem ca au fost: razboaiele, epidemiile diferitelor boli,
puritanismul protestant si
persistenta conceptiilor negativiste cu privire la natura umana. Elitele
au continuat insa sa practice
vanatoarea pe teritoriile lor, in special in Marea Britanie.

Calatoria. Revigorarea vietii economice si dezvoltarea culturala din

vestul si centrul
Europei in ultima parte a Evului Mediu, incepand cu secolul al XI-lea,
induc unele cres teri ale

transportului si calatoriei, in special a deplasarilor comerciale si

religioase. Dar, adevaratul inceput
al inabusirii izolarii feudale a Evului Mediu il constatam in epoca
Renasterii. Abia acum
mobilitatea spatiala a oamenilor in Europa a sporit neintrerupt desi,
inca, persista numai asupra unei
mici minoritati a populatiei.
Principala influenta asupra calatoriei in general, celei recreative in
special, in timpul Renas terii a
fost exercitata de noile idei individualiste despre lume ale umanismului
si asezarea omului in
centrul atentiei. Umanistii si-au regasit inspiratia in Antichitate. 'Omul
este masura tuturor
lucrurilor', cum afirmase de mult Protagoras. Expansiunea cunoasterii,
importanta experientei
individuale, difuzia spatiala a ideilor noi au dat un substantial impuls
calatoriei. Valoarea
intelectuala a vizitarii de targuri straine, in special Italia si monumentele
ei antice, a fost peste tot
recunoscuta. Noile dezvoltari culturale si progresul material au creat
conditii mult mai favorabile
pentru calatorii educationale si culturale. Filosofii, scriitorii s i artistii
Renasterii au intreprins
calatorii intre diferite tari europene pentru a oferi si Inpartasi noua
realizare culturala. O retea de
hanuri si case de oaspeti s-au alaturat facilitatilor medievale de cazare
si hrana din manastiri si
castele. La inceputul secolului al XVI-lea au aparut transporturile
regulate de trasuri s i diligentele

comerciale. Treptat, drept rezultat al sporirii traficului pe drumurile

europene, a aparut si cererea
pentru o literatura specializata, de calatorie1. Oferta lucrarilor in acest sens
continea informatii utile

nu numai pentru calatorii profesionisti, dar si pentru cei aflati in vizita

unor obiective turistice. Mai
mult, secolul al XVI - lea a adus cu sine si un alt gen de literatura de
calatorie, mult mai elaborata
si apartinand realizarilor artei, depasind deci doar simpla informatie2. Unii
scriitori, filosofi sau

psihologi de referinta ai secolului amintit au participat ca subiecti activi

la calatorii cu un vadit
caracter turistic international motivate de curiozitatea lor intelectuala,
de dorinta lor de a cas tiga
experienta personala despre arta si locuitorii tarilor vizitate. Ei au gasit
in voiajul international un
mijloc direct de cunoastere s i extindere a orizontului intelectual. 'Din
cele mai vechi timpuri si
pana astazi - remarca, de pilda, filosoful si psihologul olandez Justus
Lipsius - oamenii importanti
au calatorit intotdeauna. Dar, folosirea oricarui mod de voiaj a sporit
cunoasterea
comportamentului, obiceiurilor si datinilor si a modalitatilor de
constituire a statelor straine, largind
astfel orizonturile mintii'3. Printre interesele care au determinat pe multi
creatori ai culturii

europene si indivizi bogati sa participe si sa evoce voiajul international,

la loc de frunte se situeaza
atractia lor fata de arta. Intr-adevar 'turismul artistic' cu dorinta de a
vizita si castiga, uneori prin

forta, comorile artelor din Italia ('mama artelor') a devenit ceva

caracteristic pentru cele mai inalte
clase in timpul Renasterii. Inutil de a adauga ca aceste calatorii au
contribuit mult la cunoasterea si
raspandirea noilor idei, gusturi, obiceiuri, traditii, a noilor descoperiri
tehnice, etc. in toata Europa.
Perioada Barocului din istoria Europei, plasat in secolul al XVII-lea, a
adus schimbari mai
mult cantitative decat calitative, comparativ cu Renasterea. In acest
sens, se fac simtite Inbunatatiri
in transport si amplificari ale calatoriei educationale, incluzand si
'Marele Tur' ale carui baze au
fost puse deci in amintitul secol.
Secolul al XVII-lea a marcat doar o modesta revigorare, limitata initial
la Franta, a ceea ce
francezii numeau 'turismul termal', care folosea hidroterapia pentru
cura sau tratament. Aceasta
forma de turism aparuse initial in vechea Roma, dar, din motive de
moralitate, aproape ca n-a
existat in Evul Mediu si in perioada Renasterii. Protagonis tii de-acum
erau membrii suitelor regale

si aristocratiei. Ca urmare, chiar pe linie administrativa au aparut

elemente noi, de pilda in anul
1603 cand regele francez Henry al IV-lea a instituit functia de
'superintendent general', raspunzator
cu inspectarea si intretinerea bailor si fantanilor regatului. Clasele cele
mai inalte au calatorit, de

asemenea, spre resedintele lor somptuoase de vara, in principal in

Franta (regiunea Parisului si
valea Loirei).
Marele val al calatoriei, ale carui baze au fost puse in Europa
secolului al XVII-lea, s-a
reflectat in numarul mare al 'relatarilor de calatorie' si in avantul
literaturii popoarelor. Sub acest
aspect, in acord cu estimarile statistice, numai intr-o singura tara, cum
a fost de pilda Franta,
aparusera peste o mie de texte si lucrari pe teme de turism, cu toate
ca, cu rare exceptii, valoarea lor
era mai mult informativa si documentara, decat literara.

1.2.4. Iluminismul si Romantismul

Recreerea si Calatoria. Ideile s i tendintele filosofice, culturale s i

socio-economice din
aceasta perioada, corespunzatoare secolului al XVIII-lea s i primei
jumatati a secolului al XIX-lea,
au creat elementele premergatoare s i fundamentale recreerii si
calatoriei turistice moderne. Intai de
toate, ele au generat o schimbare graduala in intelegerea relatiei dintre
calatorie, pe de o parte,
placere si natura, pe de alta parte. In trecut calatoria avea putine in
comun cu placerea si recreatia,
urmare s i a particularitatilor transportului la vremea respectiva: incet,
greoi, scump si neconfortabil.
Calatoria era, de asemenea, extrem de periculoasa datorita atacurilor
piratilor, hotilor sau

xenofobiei populatiei locale. Numai secolul al XVIII-lea s i, in special,

secolul al XIX-lea au adus o
importanta Inbunatatire in securitate (siguranta) pe rutele mondiale ale
calatoriei. Tuturor acestor
neajunsuri, completand intr-un fel disconfortul calatoriei, li se mai
adaugau si unele aspecte
psihologice si culturale: aproape o totala desconsideratie pentru
valorile estetice, stiintifice si
educationale, in a vedea diferite peisaje si a vizita diferiti oameni.
Voiajul era considerat ca si
exilul: un drum nefericit spiritual. Intr-adevar, pelerinajul era cel mai
adesea intreprins ca pedeapsa.
Calatorii nu numai ca nu puteau intelege si aprecia frumusetile
peisajului, ci chiar le displaceau si
chiar se temeau de mare ori de cei mai magnifici munti, priviti absolut
ca obstacole dezagreabile
Inpotriva calatoriei, ca refugiu al banditilor, ereticilor, spiritelor diavolului
sau, in cel mai bun caz,
erau priviti ca o pacoste. Muntii erau traversati nu atat pentru valorile
lor estetice, cat pentru
necesitati absolute de alta natura, inclusiv cea religioasa. Un sugestiv
exemplu, oferit de
bibliografia din domeniu, este cel al unui preot care escalada piscurile
alpine pentru iertare.
Atitudinile, de la mic la mare, fata de mediul natural erau total negative:
natura fiind straina, cruda
si periculoasa, trebuia Inblanzita, dominata, exploatata si Inbunatatita
de societate, nicidecum
admirata si ocrotita in actiunea omului in cadrul acesteia. Stradania
omului de a umaniza natura

devine caracteristica abia in secolul al XVIII-lea, unde formarea

parcurilor, gardurilor vii si a
cgpurilor de recreere incerca o conciliere in relatia om-natura.
Atitudinile privind calatoria si natura s-au schimbat insa gradual in
secolul al XVIII-lea si
inceputul secolului al XIX-lea. Cadrul favorabil in aceasta noua
orientare l-a reprezentat, in primul
rand, dezvoltarea tehnico-economica evidenta din perioada de dupa
revolutia industriala, cea care a
adus importante progrese tehnologice, economice si stiintifice. In al
doilea rand, noi idei filosofice,
culturale si literare aparute in perioada Renas terii se raspandesc si se
dezvolta in Europa: filosofia
iluminista (din prima parte a sec. al XVIII-lea) si mai tarziu
Sentimentalismul si Romantismul (din
partea a doua a sec. al XVIII-lea si prima jumatate a sec. al XIX-lea)
articulate cu mis carile politice
democratice. Sub impactul acestor noi tendinte si idei, vechile atitudini
negative despre calatorie si
natura s-au reorientat in directii pozitive. In fapt, natura a fost
'descoperita'. Frumusetea ei a fost
apreciata laudativ pentru intaia oara de sentimentalistul J.J.Rousseau
(1712-1778) care critica
influenta corupatoare a societatii asupra
'reintoarcerea la natura'. El a dezvoltat

omului

si

sustinea

'cultul naturii' si este privit de analisti ca precursor al romantismului

('Sunt, deci exist'). Mai
tarziu, F.Schelling (1775-1854) a creat sistemul filosofiei naturii.

Legatura cu natura a contribuit, alaturi de progresul economic, la o

semnificativa crestere a
calatoriei in secolul al XVIII-lea. Cu toate acestea, calatoria n-a luat
proportii de masa, inca, numai
relativ putini au calatorit individual: filosofii si scriitorii, oamenii de
stiinta (geologi si geografi)
care au calatorit in Franta, Italia, America si Siberia au fost adevaratii
pionieri ai turismului
modern. Prin operele s i impresiile lor de calatorie au reus it sa
infranga credinta religioasa ca natura
a insemnat un haos si catastrofele au fost manifestatii fizice ale maniei
lui Dumnezeu.
Literatura romantica a schimbat radical atitudinea fata de natura. Nu
numai valorile estetice
ale peisajului au fost apreciate, dar, totodata, acestea au inceput sa
joace un rol in exprimarea
simtamintelor umane. Frica de salbaticie a fost uitata, frumusetea
naturii a capatat noi simboluri si
s-au dezvoltat drumuri carosabile spre locuri tot mai indepartate.
Distanta s i ciudatenia diferitelor
destinatii turistice s-au aratat de o seducatoare calitate. Un pas logic in
plus a fost recunoasterea
necesitatii de a invata mai multe despre alte regiuni si tari, a crescut
interesul in folclor, istorie,
etnologie, patriotism, se resping vechile puncte de vedere, se pune
accent pe realizarile individului,
pe unicitatea naturii umane.
Atitudinea romantica asupra naturii a adus pentru intaia data turisti (in
principal englezi) in

ultimele doua decenii ale sec. al XVIII-lea in Elvetia - targul clasic al

pastorilor zugraviti in
literatura romantica, in principal evitat de tinerii nobili care pusesera
bazele 'Grand-Tour-ului'.
Desigur, aceasta calatorie in epoca predrumurilor ferate a fost limitata
la putini membri ai claselor
privilegiate. Cu toate acestea, deja in prima jumatate a secolului al
XIX-lea Elvetia a devenit tara
turismului clasic.
Calatoria a inceput sa fie privita gradual ca o placere, ca o recreere. In
domeniul recreerii,
secolul al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea au adus schimbari
importante. In aceasta
privinta un rol important l-a avut J.J.Rousseau cu teoria armoniei dintre
om si natura. El si alte
personalitati ale culturii perioadei analizate (medici, pedagogi s.a.) au
inteles importanta
exercitiului in aer liber si efectul benefic pentru dezvoltarea ment5ala s
i fizica a tineretului.
Secolul al XVIII-lea s-a caracterizat, de asemenea, printr-o revigorare
a calatoriei spre
statiunile care stateau intr-o deplina uitare de la Imperiul Roman si
dezvoltate numai in Franta in
secolul al XVII-lea. Redescoperirea corpului uman implica, de
asemenea, grija pentru sanatate, fapt
mijlocit s i de progresul stiintei medicale, in special hidroterapia si
balneologia. Astfel, tratamentul
si odihna au fost motivatiile primare ale calatoriei la Bath in Anglia, Spa
in Belgia, Karsbad si

Marienbad in Boemia, Baden-Baden in Germania, Vichy in Franta,

Pyatigorsk in Rusia etc. De
asemenea, devin importante aspectele recreationale si sociale:
statiunile climaterice si balneare au
reinflorit si s-au dezvoltat ca locuri distinse de int nire a
aristocratiei. A face un repaus pentru
odihna a devenit o necesitate sociala. Diferitele feluri de amuzamente
devin la moda - teatrul,
jocurile de noroc. Treptat, noua clasa de capitalisti i-a inlocuit pe vechii
aristocrati in ponderea
calatoriilor in statiunile climaterice si de orice fel. Daca initial, statiunile
baneo-climaterice aflate in
regiuni continentale (departe de mare) au predominat pretutindeni in
secolul al XVIII-lea, spre
sfarsitul acestuia s-a conturat o noua tendinta, datorata descoperirii
proprietatilor curative ale apei
de mare, tendinta care in secolul al XIX-lea intareste rolul statiunilor
litorale in dauna celor
continentale.
Concluzionand, prin prisma realizarilor secolului al XVIII-lea si cele
ale primei jumatati a
secolului al XIX-lea, putem aprecia ca recreerea s i calatoria au evoluat
mana in mana, au inceput sa
se suprapuna tot mai frecvent. Oricum, toate acestea nu reprezentau,
inca, adevaratul turism
modern: distantele implicate erau de regula mici si accentul cadea mai
mult pe sejurul intr-o
statiune. Totodata, costul ridicat al transportului si sejurului, insotit de
nivelul tehnic relativ scazut

al dotarilor obiectivelor turistice din perioada respectiva, faceau ca

putini oameni sa-si permita
adevarate deplasari turistice recreative.
Grand-Tour-ul. Acest tip de voiaj s-a dezvoltat aparte de celelalte
tipuri de calatorie, ceea
ce ne determina sa-i acordam o abordare distincta. Bazele sale au fost
puse de cautarile stiintei si
difuzarea ideilor renascentiste in Europa Renas terii. Inceputurile sale
pot fi localizate spre sfars itul
secolului al XVI-lea, in perioada elisabethana in Anglia. Grand-Tour-ul
s-a extins insa in secolul al

XVII-lea. Tara de origine a calatoriilor a fost, in principal, Anglia s i

destinatia prioritara a fost
Italia, desi s i alte tari europene, ca Franta, Olanda, Spania, Germania
au fost implicate ca origini si
destinatii de calatorie. Subiectii acestui tip de deplasare erau fiii
familiilor privilegiate social si
material, trimisi pentru o s edere de cca.3 ani in scopul de a-si intregi
educatia s i, in plus, de a
castiga unele relatii, contacte privite ca necesare pentru carierele lor
viitoare. De asemenea, exista
convingerea ca prin aceste calatorii se cas tiga si o anumita 'distinctie'
de maniere elevate
permanent urmarite printre propriile lor straturi sociale. De aici si
limitarea lor la unele medii
sociale inchise.
Schimbarile in structura sociala a sfars itului sec. al XVIII-lea si
inceputul sec. al XIX-lea au

adus o modificare graduala a situatiei spre mai multe calatorii

profesional-educationale. De
asemenea, mediul social de provenienta a calatorilor a suferit o
schimbare: reprezentantii burgheziei
au inlocuit nobilimea feudala. Cu toate acestea 'Grand-Tour-ul' n-a
dezvoltat vreo structura sau
principii comportamentale care s-ar regasi in turismul contemporan. El,
pur si simplu, a pierit in
conditiile schimbarilor socio-economice ale sec. al XIX-lea, desi se
poate asimila continuitatea sa
astazi in calatoriile extinse pe mai multe luni intreprinse de anumiti
tineri care-si rezerva timp liber
sau de studiu pentru a vedea lumea.

1.3. Etapa moderna a turismului de masa

1.3.1. Turismul modern si recreerea din Europa si America de Nord in a

doua jumatate a
secolului al XIX-lea

Pentru dezvoltarea turismului modern si a recreerii, din perioada

supusa analizei, nimeni nar putea contesta rolul factorului cultural, evident prin noile tendinte
filosofice s i culturale ale sec.
al XVIII-lea s i inceputul sec. al XIX-lea. Si totusi, cu siguranta, mai
decisiva a fost influenta
transformarilor economice s i politice initiate in a doua jumatate a sec.
al XVIII-lea in Marea

Britanie si pe deplin generalizate in Europa si America de Nord in sec.

al XIX-lea: revolutia
industriala si ascensiunea economiei moderne de piata si democratiei
au pus bazele turismului
modern. Revolutia industriala a adus cu sine o importanta crestere a
eficientei, stimuland astfel
investitiile si cresterea economica concretizata in sporirea avutiilor,
economiilor s i acumularilor de
capital. Introducerea mas inilor si a noilor surse de combustibil si
putere, pe fondul unor cerinte
crescande ale economiei, a dus la concentrarea productiei in mari
unitati industriale situate la
distante apropiate una de alta datorita interdependentei dintre ele. Ca
urmare, s-au dezvoltat orase
industriale mari, societatile industriale devenind, concomitent, societati
cu un specific urban
accentuat.
Unul din rezultatele revolutiei industriale - dezvoltarea transportului - a
avut un impact
special asupra turismului, deoarece a influentat semnificativ mobilitatea
calatorilor. Era vagoanelor
de calatori sosise, in sfarsit. Drumurile rutiere se raspandesc in toata
Europa s i America de Nord la
mijlocul si in a doua parte a sec. al XIX-lea, facand calatoria mai
rapida, mai ieftina s i mai
confortabila. De aceea, nu intgplator, unii cercetatori privesc
constructia de retele de cai ferate in
Europa ca baza pentru turismul modern. Caile ferate au facut calatoria
nu numai mai ieftina si mai

confortabila, decat cea cu trasurile trase de cai (diligentele), dar mai

intai de toate mult mai rapida:
diligenta parcurgea 15 km/h, in timp ce un tren 50 km/h, pe la 1850.
Durata unei calatorii cu trenul
intre Paris s i Nisa era de 18 ore, in 1889, fata de 13 zile cu diligenta.
De asemenea, capacitatea a
crescut si ea substantial, facand posibila calatoria de masa.
Dezvoltarea statiunilor litorale in sec. al
XIX-lea, din Anglia si Franta, inceputa spre sfarsitul sec. al XVIII-lea, nar fi putut continua fara
expansiunea retelei de cale ferata spre mijlocul sec. al XIX-lea.
In plus, pe langa locomotiva cu abur, o alta forma de adaptare a
motorului cu abur in
transport a fost vaporul cu aburi. Acesta a revolutionat transportul rivier
s i pe cel maritim la

distanta. Au aparut societati specializate in transportul maritim regulat

intre Europa si America.
Vapoarele cu aburi transatlantice au sporit volumul, confortul si viteza
de trafic. Durata unei
deplasari intre Le Havre si New York era acum de 10-12 zile, fata de 24 luni cu corabiile. Numarul
anual al pasagerilor peste Atlantic a crescut considerabil, de la 40.000
intre 1860 si 1870, la
100.000 in 1880 si 280.000 in 1914.
Marea Britanie, adevaratul leagan al revolutiei industriale inceputa in
1760, natiunea
industriala de frunte a sec. al XIX-lea, s i-a consolidat o asemenea
baza materiala ce i-a permis, intre

atatea altele, demararea dezvoltarii turismului modern de masa. In

consecinta, ea conducea detasat,
in competitia internationala, si in turism. De fapt, inca din ultima parte a
sec. al XVIII-lea si prima
jumatate a sec. al XIX-lea, englezii detineau monopolul asupra
calatoriilor de placere. Ei erau
priviti ca 'the tourists par excellence' (turisti prin excelenta). Chiar si
astazi in unele districte rurale
din Grecia, termenul 'lordoi' inseamna turis ti. Elvetia, ca tinut clasic
turistic, isi datoreaza
dezvoltarea in principal vizitatorilor britanici. Ei n-au fost numai primii
turisti in Alpi, incepand cu
ultimele doua decenii ale sec. al XVIII-lea, ci si primii alpinis ti. Cat de
mult au depasit pe ceilalti
europeni poate fi ilustrat de datele referitoare la fondarile de cluburi
alpine: The British Alpine Club
(Clubul Alpin Britanic) a fost fondat la Londra in 1857, cel francez
numai in 1874. De asemenea,
difuzia spatiala a fluxurilor de turisti, proveniti din centrele britanice
localizate in sud-estul Angliei
era urmatoarea: turistii vizitau mai intai Belgia, Olanda si Parisul, apoi
valea Rinului si, ulterior, se
dispersau spre Elvetia, Italia etc.
La intrebarea: cand a inceput exact era turismului modern? este dificil
de raspuns.
Intelegand pe deplin faptul ca in vestul Europei turismul modern a
aparut gradual spre mijlocul sec.
al XIX-lea, in legatura cu raspandirea revolutiei industriale si victoria
cailor ferate asupra

transporturilor cu diligente, totusi, dupa cei mai mu lti periodizatori ai

istoriei turismului, am putea
nominaliza o data conventionala a declansarii acestui fenomen. Daca
ar trebuie acceptata o astfel de
data fixa, aceasta ar putea fi 5 iulie 1841, cand un grup de 570 de
membrii ai unei organizatii de
moderatie a facut un voiaj pe un parcurs de 20 mile, din Leicester
(Anglia) la un parc din
Loughborough. Voiajul a fost organizat de Thomas Cook (1808-1892)
care a inchiriat charter o
intreaga garnitura de tren de la o companie de cale ferata si a
comercializat cu amanuntul bilete de
calatorie. Patru ani mai tarziu, in 1845, Cook a fondat prima agentie de
calatorie din lume care a
organizat primul tur in Scotia in 1846 cu 350 participanti, ocazie cu
care a fost tiparit un Ghid
Turistic special. Ulterior, Cook a organizat voiaje turistice la expozitiile
mondiale din Londra
(1851), Dublin (1853), Paris (1855, 1867, 1878). Numarul turistilor a
crescut surprinzator: singur
Thomas Cook a organizat deplasarea a 75.000 de vizitatori la expozitia
mondiala de la Paris din
1878. Primul lui 'mare circuit turistic al continentului', incluzand Nordul
Frantei, Belgia si Valea
Rinului, la preturi mici a avut loc in 1856. Cativa ani mai tarziu, in 1863,
voiajele pe calea ferata
organizate de Cook au ajuns in Elvetia, in 1864 in Italia si in 1866 pe
coasta de est a SUA. In 1872
Thomas Cook a condus un tur planetar in 222 de zile, cel ce a inspirat
cartea lui Jules Verne din

1874, 'Ocolul Pamantului in 80 de zile'. Thomas Cook a debutat ca

'tour operator' si numai tarziu
si-a extins afacerile intr-o agentie de calatorie cu amanuntul. Oficiile
Cook au fost deschise peste
tot in lume s i serviciile sale s-au extins pe toate continentele. Meritul
sau fundamental a constat in
punerea bazelor turismului modern de masa si in folosirea, in acest
scop, a mijloacelor transportului
modern, in special a cailor ferate. De aceea, cu siguranta, o placa
comemorativa de pe casa
memoriala Thomas Cook contine urmatorul mesaj: 'El a facut calatoria
in lume mai usoara'.
Dezvoltarea semnificativa a turismului regional european, in a doua
jumatate a secolului al
XIX-lea, reiese chiar si numai din compararea numarului vizitatorilor la
expozitiile mondiale din
1851 (Londra) - 6 milioane, si din 1889 (Paris) - 33 milioane. Din 1871
incep sa apara si liniile
ferate exclusiv pentru scopuri turistice. Hotelurile au fost construite sub
inspiratia si, adesea,
proprietatea companiilor de cale ferata. Concentrarea capitalului in
afaceri hoteliere a condus deja
in 1880 la formarea primei corporatii hoteliere - Ritz-chain.
Era cailor ferate, deschisa la mijlocul secolului al XIX-lea, a determinat
un impuls in
dezvoltarea pe mai departe a statiunilor turistice, tot mai multi vizitatori
ai marilor centre urbane
congestionate, napastuite de degradarea mediului au inceput sa caute
recreerea nu numai in arealele

suburbane, ci si in locuri tot mai indepartate de domiciliu. As a s-au

dezvoltat noi statiuni montane
(Davos in Elvetia, fondata in 1860 pentru tratamentul climatic al
tuberculos ilor, de exemplu) si
litorale (Biarritz in Franta, Capri si Sorrento in Italia, Yalta in Rusia s.a.).
Si totusi, in ciuda tuturor progreselor in materie de turism si recreere,
in timpul secolului al
XIX-lea, au existat si unele tendinte restrictive fata de expansiunea
rapida a activitatilor de timp
liber. Etica muncii era foarte puternica, accentuandu-se chiar in timpul
perioadei Victoriene.
Caracterul accentuat extensiv al saptamanii de lucru (60-80 ore) nu
permitea mult timp liber pentru
recreere, iar micsorarea acesteia intre in opozitie nu numai cu
interesele patronilor, ci si cu cele ale
liderilor religiosi care se temeau de faptul ca sporirea timpului liber
putea fi folosita pentru activitati
'pline de pacat', imorale.
In cazul Americii de Nord, datorita conditiilor socio-economice si
culturale diferite si
cursului separat al istoriei sale fata de cel al Europei, s-ar impune
cateva precizari distincte, in ceea
ce priveste istoria turismului s i recreerii din aceasta zona geografica.
Numai in secolul al XX-lea
dezvoltarea domeniului analizat a devenit destul de paralela, incat sa
existe posibilitatea de a face o
discutie reunita a dezvoltarii si tendintelor turismului in toate tarile
dezvoltate de pe un continent
sau altul.

Mai intai de toate, impactul Puritanismului Protestant in America de

Nord coloniala, in
special in zona de est (New England), a fost mult mai puternica decat
in Europa, deoarece colonis tii
secolului al XVII-lea care au cas tigat o influenta covarsitoare pentru
mai multe decenii au fost in
principal puritani. In plus, situatia economica a primilor colonisti a facut
ca atitudinile ascetice
puritane sa fie cele mai recomandate. Ei respingeau tot ce nu era
productiv s i de folosinta practica
imediata, se temeau de mediu s i nu apreciau frumusetile acestuia.
Ideile religioase austere ale
puritanilor se armonizau cu necesitatile de zi cu zi ale pionierilor
colonis ti intr-un mediu
inconjurator considerat ostil. Pionierii secolului al XVII-lea erau
stapaniti de dorinta unei munci
continue pentru a supravietui si dupa naturalizarea lor in Lumea Noua.
Cu siguranta, America
coloniala nu numai ca a supravietuit perioadei critice a secolului al
XVII-lea, dar a si pus bazele
unei bogatii viitoare ce nu s-a lasat prea mult asteptata, conditie
indispensabila pentru dezvoltarea
turismului si recreerii.
Biserica catolica medievala a Europei era bazata pe economia
feudala, incurajand munca
numai atat pentru a trai si nu pentru profit si acumulare de avere,
avertizand ca aceasta - bogatia era calea spre Iad. Timpul de nelucru era destinat preotilor s i
ritualurilor religioase ori celebrarilor.

In contrast, doctrina Puritana a salvarii eterne prin munca grea

proslavea munca in intelesul de
castig liber in freamatul existentei umane pana la moartea oricarui
individ. Timpul liber, intr-un
asemenea context, era inutil. Munca asidua ducea la acumularea
bogatiei si la investitii cu scopul de
a maximiza profiturile pentru gloria lui Dumnezeu. Aceasta filosofie a
vietii era cu siguranta
benefica, in special in anii pioneratului, pentru noul continent. Mai
tarziu, aceasta atitudine a servit
ca justificare morala a acumularilor de capital in primele etape ale
capitalismului.
Etica puritana era orientata spre productie: succesul in afaceri era un
semn clar al
binecuvantarii lui Dumnezeu, saracia era un indiciu al caracterului slab,
al carentelor de
personalitate si al pedepsei lui Dumnezeu. Astfel, doar bogatia
conducea spre portile Raiului, pe
cand saracia spre cele ale Iadului. Harnicia, in viziunea puritana,
presupunea nu numai sa nu pierzi
bani, dar si sa nu-ti irosesti timpul liber pentru recreere, pentru placere.
Numai munca era virtuoasa.
Trandavia era un pacat. In acord cu aceasta doctrina, toti cei inactivi
erau prost educati, iar cei ce
cautau placerea erau Inpresurati de duhurile rele. Minimum de timp
liber, daca exista si se accepta,
trebuia dedicat numai venerarii lui Dumnezeu. Atitudinile puritane au
supravietuit in America de
Nord pana in secolul al XIX-lea, desi deja din secolul al XVIII-lea
regulile pe care se fundamentau

au inceput sa-si piarda influenta atotcuprinzatoare, nu numai datorita

noilor imigranti care erau, in
majoritatea lor, nonpuritani, ci mai intai de toate datorita impactului
dezvoltarii economice. Munca
continua nu mai era pur si simplu necesara. Activitatile de recreere au
inceput sa se extinda gradual
si sa-s i piarda sensul de vinovatie pentru cei ce le incurajau. Noul
sens al existentei umane a inceput

in coloniile din sudul s i mijlocul continentului nord-american mai

devreme decat in New-Englandul puritan si initial a apartinut, in principal, claselor 'well-to-do' (cu
venituri ridicate).
Constrangerea legilor care prohibeau activitatile recreative a devenit
din ce in ce mai putin
sustinuta, chiar daca interdictiile prin lege au mai fost un timp pastrate
s i dupa disparitia practica a
unor astfel de atitudini. Sosise momentul cand puritanismul auster
devenea daunator societatii,
constientizarea acestei cauze generalizandu-se treptat. Benjamin
Franklin, influentat direct de ideile
europene, a fost printre primele personalitati care au recunoscut nu
numai valorile pentru sanatate,
ci si sociale, ale recreerii si turismului. Si totus i, abia in secolul al XIXlea atitudinile sociale asupra
calatoriei s i recreerii s-au schimbat decisiv si restrictiile puritanismului
s-au micsorat. Prosperitatea
economica a subminat ideile ascetice si practice, iar noile viziuni
psihologice europene si

democratizarea tot mai accentuata a vietii au contribuit la schimbare.

Un rol esential, in subminarea puritanismului din vremea respectiva, lau jucat legile interne
ale dezvoltarii rapide a capitalismului in secolul al XIX-lea. Chiar din
primii ani ai existentei noii
trepte de dezvoltare a societatii, acumularea de capital pentru investitii
a avut o deosibita
importanta. Oricum, capitalismul dezvoltat necesita piete, necesita
consum s i nu economii duse spre
zgarcenie s i abstinenta. Aceasta contradictie a cauzat eroziuni in plus
principiilor puritane in
America. Etica muncii a suferit, valoarea timpului liber si recreerii a
crescut. Astfel, schimbarea
atitudinii fata de timpul liber, combinata cu cresterea economica, a avut
ca efect dezvoltarea
recreatiei si a turismului recreational: vacantele de vara in munti, pe
litoral ori lacuri au devenit
obisnuite printre membrii clasei 'well-to-do' chiar din primii ani ai
secolului al XIX-lea.
Chiar daca statiunile balneare din America de Nord n-au atins
niciodata o popularitate egala
cu cea a marilor statiuni climaterice din Europa, inca din primele trei
decenii ale secolului al XIXlea au aparut si prosperat importante statiuni de vara s i statiuni
climaterice (Saratoga Springs, New
York, White Sulphur Springs, Virginia si Hat Springs, Arkansas, de
exemplu). Din 1857 marile
hoteluri Saratoga puteau caza 1200 oaspeti fiecare. Atlantic City a fost
deschis pentru vizitatori in

1854. Boom-ul real al statiunilor turistice americane se petrece insa,

respectand regula europeana,
numai in a doua parte a secolului al XIX-lea, odata cu dezvoltarea
cailor ferate (de exemplu, zona
Niagara s-a dezvoltat in 1876, statiunile balneare din partea de vest a
continentului au fost
dezvoltate de companiile de cale ferata, cum a fost cazul destinatiei
Banff dezvoltata de Canadian
Pacific Railway). Alte forme de calatorie recreationala in secolul al XIXlea in America au fost
voiajele in pustiu si excursiile de frontiera.
Daca, initial, participarea la toate aceste activitati recreationale de timp
liber a fost aproape
in intregime limitata la segmentul populatiei bogate, incluzand elita
industriala care a folosit timpul
liber pentru a-si etala munca, bogatia, puterea si statutul social, saltul
calitativ inregistrat in a doua
jumatate a secolului al XIX-lea l-a constituit extinderea ideii de unitate
a vacantei si calatoriei de
placere, fapt ce a determinat cres terea numarului de statiuni de litoral
si montane, extinderea
campingurilor si altor elemente structurale ale unei adevarate piete
turistice.
De retinut ar mai fi s i faptul ca, in partea a doua a secolului trecut, se
inregistreaza o
preocupare intensa a autoritatilor publice, la toate nivelele, in
pregatirea si promovarea
oportunitatilor de recreere, comparativ cu prima jumatate a secolului
cand initiativa din domeniu a

fost aproape in intregime in maini private. Actiunea a debutat in oras

ele mari, unde oficialitatile
locale au inceput sa se implice in administrarea spatiilor urbane
deschise. New York-ul a castigat
340 ha de pamant dincolo de limita nordica a orasului in 1853 si a
inceput sa dezvolte un parc
(Central Park) in 1858, cand arhitectii peisagisti Frederick Olmsted si
Calvert Vaux au castigat
competitia de design. Ulterior, Olmsted a proiectat multe alte parcuri
urbane in America de Nord,
incluzand The Golden Gate in San Francisco, The Berkeley Campus si
Mount Royal in Montreal.
Pretutindeni, in America de Nord, autoritatile publice, la toate
nivelurile, au inceput sa
localizeze parcurile comunale, locurile de joaca, suprafetele de
recreere, parcurile de stat, cele de
provincie sau nationale. Au fost infiintate si organisme nationale cu
atributii specifice, respectiv
Serviciul National al Padurilor din SUA in 1891 si Serviciul National al
Parcurilor din SUA in
1916, primul astfel de serviciu in lume. Actul crearii Serviciului National
al Parcurilor a statuat ca
motivul protejarii suprafetelor era acela 'de a conserva obiectivele
peisagistice, naturale si istorice,
de a proteja viata salbatica si de a furniza amuzament, in aceleasi
maniere si intelesuri, si
generatiilor viitoare'. Rezervatiile de paduri nationale, desi initial create
pentru conservarea
resurselor de padure si apa, afectate din multiple motive de folosinta,
au constituit in principal

cadrul pentru uzul recreational al oamenilor.

Chiar daca, din punct de vedere turistic si recreational, intre Europa si
continentul american
au existat importante deosebiri, secolul al XIX-lea a revolutionat aceste
domenii si in America de
Nord. Schimbarile in atitudinile s i valorile sociale, progresele tehnice s
i economice, cresterea
numarului uniunilor democratice de munca au deschis larg portile
recreerii si turismului de masa.

1.3.2. Turismul si recreerea din Europa si America de Nord in perioada

1900-1950

Timpul aferent primei jumatati a secolului al XX-lea, pana spre punctul

de declansare a
primului razboi mondial, a fost atat pentru Europa cat s i pentru
America de Nord o perioada de
continua prosperitate si stabilitate politica si, in consecinta, propice
pentru turism. Deja la nivelul
anului 1900 existau cca.200 mii americani care calatoreau anual in
Europa. Mijloacele noi de
transport naval rapide si confortabile, ca 'Mauretania' sau 'Lusitania',
faceau excursiile foarte
agreabile. In Europa, statiunile turistice erau infloritoare, prospere atat
in zonele de litoral cat si in
zonele montane. Transportul feroviar si-a Inbunatatit substantial
standardele de confort si
comoditate si, de asemenea, s-a extins prin intrarea in circuit de noi
linii de cale ferata. Toata

aceasta dezvoltare a fost intrerupta, in cazul Europei, de izbucnirea

razboiului in 1914, reluata insa
in deceniul al treilea al secolului nostru, pana in 1929, cand incepe
recesiunea economica generala.
In America de Nord productia de automobile in serie a inceput sa
concureze cu succes in
anii '20 cu caile ferate, fapt ce a extins fluxul de turis ti si a accentuat
independenta clientilor de
orarele cailor ferate. Atat de-o parte, cat si de cealalta a Atlanticului,
intreprinderi diferite ca profil
au introdus vacantele platite muncitorilor lor. In plus, saptamana de
lucru s-a redus. Toate acestea
au impulsionat cererea pentru turism si recreatie; de exemplu, numarul
americanilor calatori spre
Europa a atins pragul de 300 mii in 1929. S-au petrecut si modificari
structurale in formele de
turism, vacantele de vara devenind tot mai populare. Multe din
statiunile de coasta mediteraniene au
pierdut gradual importanta traditionala de refugiu de iarna al elitei.
Anii '30 ai recesiunii economice au insemnat un declin important s i
pentru turism, in ciuda
incercarilor de stabilizare a acestuia prin extinderea vacantelor platite
de intreprinderi salariatilor
lor. Durata vacantelor platite a fost gradual marita dupa cel de-al doilea
razboi mondial. In Franta,
de exemplu, 'cong_ pay ' (concediu platit) a fost extins in etape,
ajungand la patru saptamani in
1978 s i cinci saptamani in 1980. Era un salt cantitativ substantial,
comparativ cu doar doua

saptamani cat reprezenta concediul platit salariatilor francezi cu cel

putin un an vechime la nivelul
anului 1936. Din punct de vedere legislativ, concediile platite au
devenit o obisnuinta dupa cel de-al
doilea razboi mondial si, concomitent, un suport al turismului de masa.
Totusi, pana la declansarea celui de-al doilea razboi mondial, in ciuda
unor legislatii
stimulative din anii '30 si a Inbunatatirii situatiei economice in perioada
1935-1939, turismul
european s i nod-american nu a evoluat spectaculos. Razboiul, practic
a pus capat turismului in
Europa si l-a limitat sever in America de Nord.
In primii ani postbelici industria turistica, mai ales cea europeana, a
reusit cu greu sa se
refaca s i sa prospere intr-un mediu de pace favorizant, realitate ce a
adancit pesimismul multor
specialisti din perioada imediat urmatoare razboiului mondial. Din
fericire predictiile specialis tilor
s-au dovedit a fi gresite, mai multe tari europene inregistrand fluxuri
turistice superioare celor mai
buni ani ai perioadei interbelice. Europa si America de Nord s-au aflat
in pragul unei expansiuni
fara precedent a turismului. La o suta de ani dupa ce Thomas Cook a
initiat turismul modern se
conturau zorii unei noi ere a turismului de masa. Ceea ce constituia un
lux pentru putini in trecut, a
devenit acum o necesitate pentru multi. Desigur, majoritatea in tarile
dezvoltate si, inca, minoritate
in tarile slab dezvoltate.

1.4. Concluzii selective

Chiar si numai aceasta succinta trecere in revista a principalelor etape

din istoria calatoriei,
turismului si recreerii confirma din nou adevarul dupa care 'schimbarea
este singurul lucru constant
in lume' cu privire la relatia societatii cu mediul natural, in calitatea
acestuia din urma de resursa
pentru turism si recreere.
Privind retrospectiv istoria timpului liber si recreatiei constatam ca
unele perioade au fost
marcate de mai mult timp liber s i calatorie recreationala (de exemplu,
Grecia s i Roma Antica), iar
altele aproape lipsite de aceste alternative ale existentei umane (de
exemplu, Evul Mediu). Se poate
insa generaliza, indiferent de etapa istorica, ca marea masa a
populatiilor timpurilor trecute a dispus
de foarte putin timp liber si de posibilitati recreationale restranse.
Acestea erau apanajul elitelor
privilegiate detinatoare ale puterii economice si politice.
Viata majoritatii civilizatiilor preindustriale era caracterizata printr-o
structura combinata, o
unitate nediferentiata intre doua segmente ale existentei: munca si
nemunca. Distinctia intre acestea
era formala, delimitarile fiind neriguroase, in special in societatile de
culegatori, vanatori, pescari si
chiar in societatile agricole. Activitatile nelucrative erau bazate pe
magie, religie ori folclor si

participarea la ele era considerata drept munca insas i. Activitatile de

munca s i nemunca erau
inseparabile, ingemanate intr-un stil total de viata. Desi, in cursul
istoriei, distinctia intre munca si
nemunca a devenit gradual mai clar delimitata, ea nu s-a produs
inainte de revolutia industriala, in
cadrul careia separarea acestora a devenit foarte evidenta.
Unele din activitatile recreationale ale societatilor preindustriale au
avut o puternica
orientare teleologica, vizau deci unele scopuri sau tinte. Astfel, ele
dobandeau mai mult forme de
antrenament militar (de exemplu, Jocurile Olimpice din vechea Grecie,
ori duelurile si intrecerile cu
arcul in Evul Mediu) decat de jocuri distractive pentru destinderea
participantilor. Aceasta asimilare
teleologica a predominat si in timpul secolului al XIX-lea cand, treptat,
recreerea a devenit un
element diferentiat al structurii vietii sociale, al ritmului existentei
umane. Intr-adevar, in plus fata
de consideratiile militare, recreatia a tintit spre cresterea productivitatii
muncii. Pe aceasta cale,
recreatia a dobandit rolul de cauza a unei forte de munca mai
productive. De asemenea, au fost
accentuate si alte aspecte morale si sociale ale recreatiei, cum ar fi
reducerea criminalitatii si
consumului de droguri. Totusi, schimbarea valentelor procesului
recreational, prin legarea mai
stransa a acesteia de interesul personal, de dorinta de divertisment si
reconfortare, a avut loc numai

dupa cel de-al doilea razboi mondial. Aceste conotatii hedonistice

coexista cu cele teleologice, dar
par sa castige treptat mai multa importanta.
Analizand trecutul, putem generaliza ca turismul si recreatia, ca
activitati angajate in timpul
liber, s i-au pierdut, in special in vremurile moderne, stigmatul social
negativ asociat lor in trecut.
Oamenii nu mai aveau nevoie sa caute un motiv ulterior (magie, religie,
performanta militara,
refacerea capacitatii fizice si mentale pentru munca etc.) pentru a avea
placerea sa se integreze in
activitatile de timp liber. Homo ludens s i Homo viator au capatat
drepturi egale cu Homo faber,
fiecare reprezentand un element indispensabil al civilizatiei umane.
Aceasta schimbare a statutului
omului, aflat pe diferite trepte sociale, poate fi ilustrata de faima si
gloria asociate conducatorilor de
spectacole, marilor campioni sportivi etc.
Unii autori rezerva termenul de 'turism' numai fenomenului socioeconomic modern de
miscare temporara in masa a oamenilor, in principal, desi nu exclusiv,
din motive recreationale.
Turismul modern, ca s i democratia, este practic accesibil pentru toti
membrii societatilor dezvoltate
economic. Oricum, daca privim retrospectiv in istoria erei preindustriale
constatam ca numai un
foarte mic procent de oameni a participat la calatorii. Marea majoritate
a populatiilor era imobila
pentru tot restul vietii. Calatoria in aceasta perioada insemna un efort
dureros, greutati si pericol.

Pentru mii de ani mis carea oamenilor a fost limitata de viteza maxima
pe care o puteau da caii.
Calatoria preindustriala a fost incapabila de a infrange, de a dobor_
barierele spatiale si fizice ce
izolau regiuni diferite ale lumii. Intr-o astfel de situatie, pentru
depasirea ei, progresului i-a revenit
un deosebit rol. Numai introducerea vapoarelor cu abur, a cailor ferate
si, mai tarziu, a
automobilelor s i aeronavelor a putut aduce, intr-un timp istoric foarte
scurt, schimbari de proportii
revolutionare, nu numai cu privire la viteza de deplasare, ci si cu privire
la alimentatie, securitate si
confort. Intr-adevar, numai aventura revolutiei industriale cu toate
progresele sale economice au
creat baza necesara transformarii calatoriei in turismul modern de
masa. Abordarea acestei
problematici constituie de fapt continutul capitolelor urmatoare.

Intrebari recapitulative

1. Prin ce se particularizeaza calatoria si recreerea precapitalista,

comparativ cu acceptiunea
moderna a fenomenului turistic?
2. Care sunt etapele principale ale istoriei turismului si recreerii?
3. Ce categorii de motivatii au stat la baza deplasarilor turistice din
Evul Mediu? Dar in cazul

celor ale Iluminismului si Romantismului?

4. Acordati o semnificatie aparte, ca tip de voiaj, Grand-Tour-ului?
5. Cum explicati transformarea turismului din epoca moderna intr-un
fenomen de masa?
Comentati evolutia acestuia pe cele doua targuri: european si nordamerican?