CAPITOLUL 1

ISTORIA COMPORTAMENTULUI TURISTIC

1.1. Introducere

Turismul a existat într-o formă sau alta de mai multe secole si oferă o moștenire a scrierilor
despre călătorii care datează încă din timpul Imperiului Roman. De asemenea, turismul a stimulat
apariția unor lucrări literare celebre, cum ar fi, de exemplu „Chaucer′s Canterbury Tales”. De aceea,
chiar dacă putem vorbi despre turismul de masă ca un fenomen specific secolului XX, turismul, în
sensul larg al cuvântului a existat de mai multe secole.
Importanța studierii evoluției cronologice a comportamentului turistic este determinată de
faptul că este foarte dificil să înțelegi comportamentul turistic actual sau să previzionezi
comportamentul viitor fără să înțelegi comportamentul anterior.
Istoria comportamentului turistic reprezintă un comportament complex. Cei mai mulți dintre
cercetătorii care au studiat istoria comportamentului turistic au avut tendința de a se focaliza asupra
Europei, dar este important să subliniem faptul că turismul a existat și în alte continente de mai
multe secole. În plus trebuie subliniat faptul că există mai multe tipuri de turism incluzând de
exemplu turismul de afaceri, turismul pentru sănătate, turismul religios, turismul educațional. De
asemenea este necesar să se realizeze o distincție între turismul intern și cel internațional, precum și
între fluxurile turistice de intrare și cele de ieșire.

1.2. Primii turiști

Cel mai adesea se consideră că începuturile turismului datează din Grecia Antică și din
vechea Romă deoarece există dovezi ale unor activități turistice din acele perioade în termenii unor
scrieri despre călătorii.
Cercetări ulterioare au evidențiat faptul că, de fapt, turismul datează de dinaintea Greciei
Antice și că de fapt s-a dezvoltat, mai întâi, în afara Europei. Însă, până în prezent, există mai puține
cercetări care au abordat subiectul dezvoltării turismului în afara Europei. Spre exemplu, în țări
precum SUA, studiul istoriei turismului trebuie să înceapă cu primele activități turistice realizate de
coloniști. Cu toate acestea, unele forme de turism, cum ar fi de exemplu, vizitarea prietenilor și a
rudelor, au existat, fără îndoială, în rândul nativilor americani cu mult timp înaintea sosirii
coloniștilor europeni.

1.3. Regiunile lumii

Analiza dezvoltării cronologice a comportamentului turistic poate fi realizată ținând cont de

două aspecte:
 diferitele tipuri și ritmuri de dezvoltare în diferitele regiuni ale lumii;
 modul în care diferitele tipuri de turism s-au dezvoltat (incluzând vizitarea prietenilor și a
rudelor, turismul de afaceri, turismul religios, turismul pentru sănătate, turismul educațional).
În cele ce urmează, vom evidenția dezvoltarea istorică a turismului (punând accentul pe
turismul internațional mai degrabă decât pe cel intern) analizând distinct următoarele regiuni ale
lumii:
 Europa;
 America de Nord;
 America Centrală, zona Caraibelor și America de Sud;
 Africa;
 Orientul Mijlociu;
 Asia;

1
  Australia și zona riverană Pacificului (țările și regiunile de la malul Oceanului Pacific, în
special țările mici din estul Asiei);
 Antarctica.

1.3.1. Europa

În prezent, Europa este cel mai popular continent ca și destinație pentru turiștii străini, cu
toate că își pierde treptat poziția de lider pe piața turismului mondial în fața altor regiuni, cum ar fi,
de exemplu, zona riverană Pacificului. Însă, este probabil, ca Europa să continue să-și păstreze
această poziție privilegiată, având în vedere că cei mai mulți specialiști consideră că Europa este
locul de naștere al turismului modern.
Dezvoltarea turismului în Europa, ca și în alte zone, s-a bazat pe două premise esențiale:
 dorința de a călători;
 eliminarea obstacolelor care îi împiedicau pe oameni să călătorească.
Inițial, dorința de a călători a fost predominant bazată pe devotament religios, preocuparea
privind starea de sănătate sau motive comerciale și mai puțin pe plăcere. Obstacolele care trebuia
depășite pentru ca oamenii să devină turiști (indiferent de tipul de turism) au fost legate, în
principal, de transport (atât legate de absența unor drumuri terestre sau căi de navigație adecvate cât
și de riscurile de atac la care se expuneau călătorii). Turismul a început să se dezvolte abia după ce
aceste probleme au fost ameliorate sau eliminate.
Prima formă de turism înregistrată în Europa datează din Grecia Antică. Aceste prime forme
de turism erau legate de practicile religioase (oamenii participau la festivaluri cu caracter religios
sau consultau oracole). De asemenea, oamenii participau la evenimente sportive cum ar fi Jocurile
Olimpice care au început în anul 776 înainte de Hristos, însă chiar și aceste evenimente sportive
aveau o semnificație religioasă.
Romanii sunt cei care au fost responsabili pentru introducerea ideii de turism de plăcere. Ei
au pus bazele turismului hedonist, care și-a atins potențialul în zilele noastre. Romanii au fost cei
care au construit primele clădiri cu destinație de resorturi turistice, atât la malul mării cât și în
interiorul țării. Aceste resorturi permiteau, cel mai adesea, combinarea preocupărilor legate de
timpul liber (cum ar fi scăldatul sau arta) cu preocupările legate de sănătate (prin componenta de băi
termale). Astfel de resorturi se găseau nu doar pe actualul teritoriu al Italiei, dar și în alte provincii
ale imperiului. Aceste resorturi au devenit locuri unde romanii putea scăpa de codurile morale care
le încorsetau viața de zi cu zi. Aceste lucru a condus la „petreceri zgomotoase, consum excesiv de
alcool și baie la pielea goală” (Sharpley, 1994). Aceste comportamente justifică, într-o oarecare
măsură, unele comportamente ale turiștilor din zilele noastre. De asemenea, romanii au dezvoltat
turismul bazat pe vizitarea obiectivelor turistice din cadrul imperiului, valorificând rețeaua de
drumuri care fusese construită pentru a fi utilizată de armată și pentru scopuri de comerț. Cu toate
acestea, deșii romanii sunt considerați pionierii ideii de „turism de plăcere”, această activitate era,
mai degrabă, una elitistă decât una specifică marii mase a populației imperiului.
Totuși, o formă de turism care avea să devină prima formă de turism de masă, s-a născut tot
în Europa: este vorba despre turismul de pelerinaj. Această formă de turism și-a atins apogeul în
timpul Evul Mediu (anii 200 / 600 – 1500 / 1700), atunci când numărul de persoane care călătoreau
în acest scop era foarte mare dacă ne raportăm la populația Europei din acea perioadă. Principalele
destinații pentru turismul de pelerinaj din perioada respectivă erau: Roma (vizitată în anul 1300 de
aproximativ 300.000 de turiști), Ierusalim sau Santiago de Compostella. Acest tip de turism era
susținut de o infrastructură bine pusă la punct de locuri de cazare, locuri de servit masa și chiar de
ghiduri, reprezentând astfel predecesorul industriei moderne a turismului.
Spre finalul Evului Mediu s-a înregistrat o creștere a ceea ce poate fi denumit „turismul
educațional”, formă de turism în cadrul căreia oamenii călătoresc pentru a vedea picturi sau clădiri
celebre, pentru a întâlni artiști faimoși și pentru a învăța mai multe despre limbi și culturi. Destinația
favorită pentru această formă de turism era Italia.

2
 Ulterior, natura și frumusețea pitorească a peisajelor a început să devină o atracție majoră
pentru mulți turiști, stimulată de dezvoltarea mișcării romantice din artă.
În secolul XIX asistăm la consolidarea fundației care a stat la dezvoltarea turismului
modern, datorată, în principal introducerii căilor ferate. Un alt moment important din secolul XIX,
cu un profund impact în dezvoltarea turismului, a fost apariția primilor tur-operatori moderni.
Primul astfel de tour operator a fost Thomas Cook care și-a început activitatea în 1841 în Marea
Britanie.
La începutul secolului XX a început să se dezvolte în mod semnificativ turismul
internațional de agrement de lung curier. La dezvoltarea acestei forme de turism au contribuit o
serie de factori dintre care amintim:
 dezvoltarea (încă de la începutul secolului XX) a vacanțelor de schi;
 dezvoltarea pieței croazierelor transatlantice;
 creșterea importanței acordate de oameni activității de bronzare;
 disponibilitatea crescută a autoturismelor;
 apariția și dezvoltarea transportului aerian (văzut inițial ca o soluție pentru clasa
superioară a populației, în principal în Europa);
 creșterea timpului liber ca urmare a modificărilor legislative referitoare la durata
săptămânii de lucru (în majoritatea țărilor din Europa).
Dezvoltarea rapidă a turismului de masă în Europa (în special de la sfârșitul anilor ′40) este
explicată de manifestarea simultană a unor factori care au apărut în același timp și care includ:
 creșterea veniturilor disponibile ale populației;
 dezvoltarea tehnologiei aeronautice;
 larga disponibilitate a autovehiculelor;
 o creștere a duratei timpului liber;
 creșterea nivelului de educație;
 apariția și dezvoltarea tur-operatorilor și pachetelor turistice.
Un alt trend major recent care se manifestă în cadrul pieței europene a turismului este
reprezentată de creșterea rolului guvernelor ca și dezvoltatori și promotori ai atracțiilor turistice.
Însă, trebuie subliniat și faptul că dezvoltarea turismului nu a fost un fenomen pan-european.
Astfel, până la apariția schimbărilor politice de la sfârșitul anilor ′80 și începutul anilor ′90 din estul
Europei, țările din această regiune au fost captive în propria lor lume turistică. Turismul intern era
dezvoltat pe o scară destul de largă, în timp ce turismul extern era limitat, în mare parte, la țările din
blocul estic, iar vizitele în Europa de Vest erau rare și rezervate în principal pentru elita politică.
Un ultim trend care merită menționat în dezvoltarea istorică a turismului în Europa este
acela că Marea Britanie nu mai este în fruntea acestei dezvoltări. Germania este, în prezent, cel mai
mare generator de călătorii internaționale, iar țări precum, Olanda, Belgia, Suedia sau Danemarca
înregistrează mai multe vacanțe pe cap de locuitor decât Marea Britanie.
Însă viitorul turismului în Europa nu are în vedere ceea ce urmează să se întâmple în diferite
țări din Europa, ci, mai degrabă, evenimente care se vor produce în restul lumii. Turismul devine,
din ce în ce mai mult, o piață globală în care Europa pierde poziția sa dominantă.

1.3.2. America de Nord

Primele informații scrise despre turismul din SUA și Canada au apărut în secolul XIX însă,
băștinașii au călătorit în interiorul continentului Nord American cu multe secole înainte de sosirea
coloniștilor. Aceste călătorii erau motivate în principal de devotamentul religios, dorința de a păstra
legătura cu rudele și nevoia de a căuta noi terenuri de vânătoare.
Cu toate acestea, apariția și dezvoltarea căilor ferate a fost factorul principal care a stimulat
turismul (atât cel de plăcere cât și cel de afaceri) în SUA. Companiile de transport feroviar au
contribuit de asemenea la dezvoltarea turismului prin construirea unor hoteluri și resorturi.

3
 Următoarea fază importantă în dezvoltarea turismului din SUA a fost stimulată de creșterea
numărului proprietarilor de autovehicule. Acest fenomen a stimulat două noi trenduri în turismul
din SUA:
 crearea motelurilor rutiere care oferă cazare ieftină pentru automobiliști;
 o creștere a numărului de vizitatori ai parcurilor naționale situate la distanță mare și
departe de rețeaua de transport public.
Dezvoltarea turismului în SUA a fost de asemenea stimulată de crearea lanțurilor de agenții
de turism, începând cu „Ask Foster” (1888) și „American Express” (1881).
În ultimele decenii, SUA a deschis drumul unor noi formate de atracții turistice care ulterior
au fost adoptate și în alte zone ale lumii. Aceste formate includ:
 parcuri tematice, începând cu Disneyland în California;
 cumpărături de plăcere;
 muzee în aer liber, unele cu interpretare live (Old Sturbridge Village, Plimoth
Plantation, Mystic Seaport);
 proiecte de reamenajare a malului mării (cum sunt, de exemplu, cele din Baltimore,
Boston și San Francisco).
În ceea ce privește Canada, cea mai mare parte a turismului s-a bazat, în mod tradițional, pe
frumusețea peisajului natural. La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX dezvoltarea
transportului feroviar a stimulat creșterea turismului în Canada. În ultimii ani Canada a început să-și
mărească atracția turistică prin câteva modalități dintre care amintim:
 Canada a devenit o destinație pentru schiorii din Europa;
 Canada oferă city break-uri care permit turiștilor să exploreze diferite culturi lingvistice,
cum ar fi de exemplu vorbitul limbii engleze în Toronto și vorbitul limbii franceze în Montreal.

1.3.3. America Centrală

Turismul în America Centrală (incluzând Mexicul) are o istorie destul de lungă dar a
cunoscut o creștere mai rapidă începând cu anii 1960. În timp ce Mexicul s-a focalizat în principal
pe turismul de litoral și pe tururile cu autocarul, alte țări din regiune au dezvoltat forme noi de
turism în principal eco-turismul.

1.3.4. Zona Caraibelor

Având în vedere marea diversitate de insule (cu istorie colonială foarte diferită) nu este
surprinzător faptul că turismul în această regiune s-a dezvoltat în forme diferite. Aceste forme au
fost influențate în principal de doi factori: istoria colonială și politicile moderne.
În ultimii ani, țările din zona Caraibelor au atras în principal vizitatori proveniți din trei
tipuri de turism: croaziere, vacanțe pe litoral și vizite din partea unor oameni care au emigrat sau ai
căror părinți au emigrat din această regiune.

1.3.5. America de Sud

Turismul în America de Sud are o istorie care datează de multe secole, dar care a crescut în
mod semnificativ abia din 1960. La începutul turismului croazierele erau produsul turistic principal,
iar ulterior transportul aerian s-a dezvoltat semnificativ între primul și al doilea război mondial, într-
o perioadă în care orașe precum Buenos Aires era considerat un loc sofisticat de vizitat. O altă
formă de turism care a existat în regiune de mai multă vreme este turismul de afaceri bazat de
exemplu pe exploatarea culturilor de cafea și pe exploatarea staniului.
Ultimele decenii au marcat o creștere a unor noi forme de turism în America de Sud cum ar
fi exemplu vizitarea sit-urilor culturale din Peru și participarea la carnavalul de la Rio de Janeiro.
Instabilitatea politică a reprezentat atât un factor inhibator (pentru dezvoltarea turismului în unele
țări cum ar fi Bolivia sau Paraguay), dar și un factor stimulator pentru dezvoltarea unei nișe de piață
4
(turismul de aventură). Marea majoritate a turiștilor din această regiune provin din Spania și
Portugalia.

1.3.6. Africa

Turismul a existat în Africa de multe secole, existând dovezi că grecii și romanii vizitau
diverse obiective turistice din Egipt. În plus exista și turism de ieșire din anumite zone ale Africii, în
special turismul de afaceri și cel religios. În anii 1920 și 1930, regiunile care au atras cei mai mulți
turiști străini (în afară de Egipt) au fost Kenya (unde atracția maximă era vânătoarea) și Maroc (care
era o destinație populară pentru zilele însorite din timpul iernii).
Africa a experimentat de asemenea, destul de devreme, ceea ce este cunoscut în prezent ca și
„turism sustenabil”. Însă, dezvoltarea turismului în Africa a fost afectată negativ de instabilitatea
politică de instabilitatea politică și de sărăcia din multe țări din această regiune. De exemplu, în
ultimele trei decenii, turismul din Africa a fost perturbat de o serie de probleme, dintre care
amintim:
 Războiul din Uganda;
 Războiul civil din Nigeria;
 Lovitura de stat din Gambia;
 Amenințările teroriste din Egipt și Algeria.
Relația dintre politică și turism este cea mai vizibilă în Africa de Sud. După ce țara a fost
ostracizată de comunitatea internațională din cauza politicii de apartheid, destul de puțini turiști
străini au vizitat Africa de Sud și puțini rezidenți ai țării au călătorit în afară. Odată cu alegerea
noului guvern, Africa de Sud a început să atragă un număr mai mare de turiști străini.
Pe măsură ce o serie de economii africane s-au dezvoltat (cel mai notabil exemplu fiind
Nigeria), fluxurile de ieșiri turistice din aceste țări au crescut semnificativ, atât în ceea ce privește
turismul de afaceri cât și cel de plăcere.

1.3.7. Orientul Mijlociu

Țările din Orientul Mijlociu au o istorie a industriei turistice îndelungată în principal în

termenii turismului religios. Această regiune este cea mai importantă destinație de pelerinaj din
lume pentru trei religii importante:
 Musulmanii pentru care atât Mecca cât și Ierusalimul sunt locuri foarte sacre (fluxul
turistic către Mecca este probabil cea mai mare mișcare anuală de turiști din lume);
 Orașele Nazareth, Bethlehem, Ierusalim și Ierihon care sunt cele mai importante
orașe religioase pentru creștini;
 Ierusalim care este orașul sfânt pentru evrei.
Orientul Mijlociu a fost de asemenea un important punct de răscruce pentru turiștii care
călătoreau în scop de afaceri (de exemplu drumul mătăsii).
În ciuda tensiunilor încă persistente între Israel și teritoriile Palestiniene, Israelul cunoaște în
continuare o creștere a numărului de turiști sosiți în special pe coasta Mării Roșii în stațiuni precum
Eilat (apreciat pentru că oferă posibilitatea de plajă și baie în timpul iernii și pentru sporturile pe
apă).
În plus, unele țări din Orientul Mijlociu care nu au fost renumite în trecut pentru numărul de
turiști atrași au început, fie să încerce să dezvolte turismul, fie să faciliteze accesul turiștilor în
aceste țări. De exemplu:
 Dubai, care se focalizează pe cumpărături și safari în deșert cu vehicule cu tracțiune
integrată;
 Iran, care-și deschide granițele pentru turiștii străini;
 Liban, care-și reconstruiește industria turistică și încearcă să reintre pe piața
internațională a turismului.

5
 1.3.8. Asia

Asia este cel mai mare continent care cuprinde o mare varietate de piețe turistice naționale
cu caracteristici diferite.
Resorturile din Thailanda sunt destinații ieftine și de bună calitate pentru europenii care
caută soare, nisip și vacanțe la mare, iar Bangkok-ul și-a menținut reputația pentru turismul sexual.
În India, există o puternică tradiție a turismului intern de două tipuri:
 Călătoriile către stațiunile din zonele deluroase în timpul lunilor călduroase de vară;
 Vizitele la festivalurile religioase.
Turismul de intrare s-a focalizat pe orașele istorice însă resorturile de pe coastă (de exemplu
Goa și Kerala) au devenit destinații importante pentru turiștii străini care caută vacanțe la soare pe
timpul iernii.
În timp ce majoritatea țărilor asiatice au încercat să atragă turiști străini, Japonia a încercat
să încurajeze populația sa să-și petreacă vacanța în afara granițelor țării, văzând în aceasta un mijloc
de a atenua fricțiunile comerciale cu țările vecine.
Mai recent, țările nou industrializate ale Asiei (Coreea de Sud și Singapore) au început să
devină generatori semnificativi de turiști străini. În plus, alte țări din Asia (China, Burma și mai ales
Vietnam) au înregistrat creșteri spectaculoase ale ratelor sosirilor internaționale. De asemenea,
epoca călătoriilor transcontinentale cu avioane jumbo-jet a creat o nouă piață importantă („piața
escalelor”) pentru anumite țări asiatice (Hong Kong și Singapore) care se găsesc pe rutele marilor
companii de transport aerian dintre Europa și Australia.

1.3.9. Australia și zona riverană Pacificului

Cu toate că Australia și Noua Zeelandă au populații mai degrabă reduse, au o tradiție destul
de îndelungată în ceea ce privește turismul de ieșire. Principala categorie de turiști proveniți din cele
două țări sunt tinerii, creșterea semnificativă a numărului de turiști din aceste țări fiind vizibilă în
special în perioada 1960-1990. Acești turiști realizau, de obicei, călătorii lungi spre Europa,
America de Nord și, mai recent, Asia. În ceea ce privește turismul de intrare, principala piața pentru
Australia a fost reprezentată de Europa, de unde soseau turiști care își vizitau rudele și prietenii care
emigraseră în această regiune. Australia a atras și un important număr de turiști din Japonia care s-
au arătat interesați, în special, de Gold Coast și Queensland.
Un factor important care a favorizat dezvoltarea turismului din această zonă a fost
frumusețea peisajelor naturale care atrage un număr din ce în ce mai mare de turiști.

1.3.10. Antarctica

Antarctica este un unicat în lumea turistică prin aceea că absența unei populații care să aibă
o reședință permanentă în această regiune determină existență unei singure forme de turism –
turismul de intrare. Această regiune a planetei a început să atragă turiști abia din anii 1950 și, deși
numărul acestora este încă destul de mic, el este în creștere. Aproximativ 90% dintre turiștii care
vizitează această regiune sosesc pe calea apei, cu nave de croazieră care au ca punct de plecare
porturi din Australia, Argentina sau Chile. Deși aceste croaziere durează între 12 și 15 zile, turiștii
petrec, de obicei, doar câteva ore pe pământul Antarcticii.

1.4. Comparații inter-regionale în întreaga lume

Fără îndoială, au existat diferențe considerabile în ceea ce privește natura și volumul cererii
turistice între diferite țări și regiuni ale lumii: unele țări / regiuni au fost dintotdeauna generatoare de
turiști, alte țări / regiuni au fost destinații tradiționale. Au existat, de asemenea, diferite niveluri și
modele în ceea ce privește turismul intern, în diferite țări, sau, chiar, în diferite regiuni ale aceleași

6
țări (spre exemplu, cetățenii francezi realizează mult mai multe călătorii în interiorul propriei țări
comparativ cu vecinii lor, germanii).
Natura turismului din diferite țări a fost influențată de un număr mare de factori, dintre care
amintim:
 Climatul;
 Localizarea geografică;
 Istoria;
 Limba;
 Dezvoltarea sistemelor de transport;
 Nivelul de dezvoltare economică;
 Calitatea peisajelor naturale și a celor urbane;
 Politicile guvernamentale privind turismul;
 Gradul de stabilitate economică și politică.
În ultimii ani, cererea de pe piață mondială a turismului a suferit schimbări dramatice. Țările
nou industrializate (cum ar fi de exemplu, Coreea de Sud) au început să devină surse importante de
turiști pentru piața mondială. În plus, țări recunoscute pentru faptul că primeau mulți turiști (de
exemplu: Spania), au început să devină și generatoare de turiști. Schimbările politice majore din
Europa de Est au creat premisele pentru ca locuitorii acestei zone să călătorească în afara acestei
regiuni.
Dezvoltarea transportului aerian de lung curier le-a permis turiștilor să călătorească în locuri
unde nu mai fuseseră până atunci, în afara continentului lor.
Cel mai important trend manifestat în perioada anilor 1950-1990 a fost reducerea ponderii
turiștilor sosiți în America și creșterea ponderii turiștilor sosiți în Asia de Est și zona Pacificului.

1.5. Tipuri de turism

Împărțirea turismului pe subtipuri este, întotdeauna, un proces subiectiv, însă în contextul

acestui curs este utilizată o clasificare care permite o analiză interesantă a dezvoltării și a
comportamentului turistic pentru fiecare dintre următoarele tipuri:
 Vizitarea prietenilor și a rudelor;
 Turismul de afaceri;
 Turismul religios;
 Turismul pentru sănătate;
 Turismul social;
 Turismul educațional;
 Turismul cultural;
 Turismul scenic;
 Turismul hedonistic;
 Turismul pentru activități;
 Turismul în interes special.