UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE

ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI

„REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” DIN TIMIŞOARA

FACULTATEA DE MANAGEMENT ȘI TURISM RURAL

Specializarea: Inginerie și Management în Alimentație Publică și Agroturism

Ioan PETROMAN

FONDUL NATURAL ŞI ANTROPIC

Curs pentru studenţii IFR

Timisoara
2019
CUPRINS

Unitatea de învăţare pagina

Unitatea de învăţare 1. Turismul ca fenomen 1
Unitatea de învăţare 2. Potenţialul turistic natural 11
Unitatea de învăţare 3. Potenţialul turistic antropic 21
Unitatea de învăţare 4. Litoralul Mării Mediterane şi al Atlanticului de Est 31
Unitatea de învăţare 5. Litoralul sudic al Mării Mediterane 36
Unitatea de învăţare 6. Ţările balcanice 41
Unitatea de învăţare 7. Europa Central-Nordică 46
Unitatea de învăţare 8.Ţările cu ieşire la Marea Nordului şi Marea Baltică 51
Unitatea de învăţare 9. Ţările Europei Central-Estice 57
Unitatea de învăţare 10. America de Nord 62
Unitatea de învăţare 11. America Centrală şi America de Sud 68
Unitatea de învăţare 12. Africa la sud de Sahara şi ţările din Regiunea 73
Golfului Persic
Unitatea de învăţare 13. Alte zone turistice pe glob 78
Unitatea de învăţare 14. Potenţialul turistic al României 89
Bibliografie 99
Anexa 100
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1

TURISMUL CA FENOMEN

Cuvinte cheie: turist, turism, presiune turistică)

Rezumat
Ca în orice alt domeniu, şi în cazul turismului se „împing" începuturile tot mai
mult în timp. Ca urmare, unii autori apreciază că încă înaintea erei noastre aveau loc
călătorii turistice. În acest spirit, Herodot, Phytheas, Hannon, unii conducători militari ori
Marco Polo, Magellan, Columb şi atâţia alţii ar fi fost turişti. In fapt, turismul este mult
mai recent, potrivit celor mai mulţi specialişti datând doar de vreo 200 de ani.

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

Conţinut
În trecut, mai ales odată cu începutul secolului al XlX-lea, se considera - mai
întâi în Marea Britanie - că un tânăr nu este pe deplin educat dacă nu a făcut o
călătorie („o mare călătorie") prin Europa („pe continent", cum spuneau britanicii).
Aşa s-au descoperit şi pus în valoare calităţile anumitor staţiuni montane, binefacerile
rivierei franceze şi a celei italiene, frumuseţea şi originalitatea unor oraşe sau a anumitor
edificii, muzee etc. Numărul acestora era destul de redus - călătoreau doar cei
înstăriţi, în primul rând - şi nu putea constitui un fenomen de masă. Fenomen de
masă, turismul devine abia în a doua jumătate a secolului al XX-Iea, exprimat în
creşterea spectaculoasă a numărului de turişti interni şi internaţionali, a veniturilor
obţinute din practicarea sa, a dotărilor (în cel mai larg sens) în domeniu.
Între factorii care au contribuit la această dezvoltare impetuoasă, facându-
se să se vorbească de „explozia turistică", se înscriu: explozia demografică,
explozia urbană şi, apoi, numai creşterea economică, dezvoltarea deosebită a
căilor şi mijloacelor de transport, şi a dotărilor privind cazarea, hrana, odihna,
agrementul, tratamentul etc, creşterea impetuoasă a mass-mediei etc.

1.1. Turistul şi turismul

Turistul
Deşi aproape toţi intuim ce este acela un turist, atunci când trebuie să-1
definim întâmpinăm dificultăţi.
Potrivit Dicţionarului turistic intenaţional, acesta este definit în felul
următor: „Persoană care călătoreşte pentru plăcerea sa.
Orice persoană care, călătorind pentru propria-i plăcere se îndepărtează
pentru cel puţin 24 de ore de domiciliul său obişnuit, deplasările cu o durată mai
mică fiind excursii" .

1
 Definiţia de mai sus nu este satisfăcătoare. în mod curent auzim expresii
de genul „am fost într-o excursie în ţara X sau Z" şi, în mod implicit, durata a fost
mai mare de 24 de ore. Ca urmare, este mai apropiată de realitatea fenomenului
definiţia dată, în 1968, de Comisia de Statistică a ONU: „Orice persoană care
merge într-o ţară, alta decât aceea în care îşi are locul obişnuit de reşedinţă, din
orice alt motiv decât acela de a exercita o profesiune remunerată în acea ţară".
Oricum, astăzi, nu mai putem accepta aprecierea făcută de un faimos dicţionar al
limbii franceze, Littre, care definea turistul drept un „călător care străbate o ţară
străină doar din curioazitate sau plictiseală". Dar nici nu putem accepta ideea că
orice persoană care intră într-o ţară, alta decât cea căreia îi aparţine, este turist,
aşa cum reiese din unele statistici naţionale, inclusiv în România.
Turismul
Fără a înceta să fie, în continuare, o îndeletnicire individuală, „turismul a
devenit, totodată, o activitate economică de mare amploare şi un aspect bine
conturat şi influent al vieţii sociale. Aceeaşi vocabulă acoperă azi nu numai o
migraţiune permanentă şi uriaşă de persoane, ci şi o infinitate de operaţiuni
comerciale, tehnice şi intelectuale. "
Este foarte important şi, totodată, interesant demersul ştiinţific făcut de
Academia Internaţională de Turism (fondată în 1951, la Monaco), la mijlocul secolului
trecut, când deja turismul era în expansiune, pentru a-l defini, fiind „un termen curent,
cu un conţinut care trebuie definit”. Pentru a realiza acest lucru trebuiau avute în
vedere şi clarificate mai multe aspecte/elemente:
 a şti dacă turismul este o călătorie, un fenomen, un ansamblu de
fapte, un ansamblu de raporturi şi de fenomene, de deplasări de
persoane, ansamblul principiilor care stau la baza călătoriilor de
agrement etc;
 cuvintelor să li se atribuie sensul pe care l-au dobândit în activitatea
turistică modernă, aşadar apropierea de noţiunile privind activitatea
economică;
 etimologia cuvintelor şi reintegrarea ei în realitatea concretă;
 distincţia între turism şi călătorie;
 realitatea acoperită de termeni precum agrement, arte de agrement,
călătorie, deliberat, industrie etc.
A rezultat, în final, următoarea definiţie menţinută în toate ediţiile
dicţionarului (prima în 1956): Termen aplicat călătoriilor de agrement. Ansamblu de
activităţi umane efectuate pentru a realiza acest tip de călătorie. Industrie ce
concură la satisfacerea cerinţelor turistului.
Etimologie: derivat din termenul englez «tour» (călătorie) care provine, la
rândul lui, din cuvântul francez «tour» (călătorie sau plimbare în cerc). Turismul se
deosebeşte de călătorie prin faptul că implică, în persoana călătorului, pe de o
parte, alegerea deliberată a obiectivului şi, pe de alta, preocuparea de a-şi
satisface o plăcere".
Convinsă că nici această definiţie „n-ar putea acoperi toate exigenţele",
precizează că „pentru analiza statistică a mişcării de persoane, vocabula turism
acoperă în acelaşi timp noţiunea definită de Academia noastră, bazată pe libertatea
de a alege scopul şi pe valoarea agrementului, cât şi pe aceea a deplasării
efectuate din alte motive: sănătate, studii, afaceri etc."
În plus, să nu uităm că au avut loc modificări chiar în ceea ce priveşte
caracterul actului turistic, sau cum spune scriitorul francez George Duhamel (1884-
1966):
 „Altădată turismul reprezenta înainte de toate un prilej de plimbare şi
divertisment.
Astăzi adevăratul turism este un act de cunoaştere.
Personal am călătorit mult, în ultima jumătate de secol.
Călătoriile mele au fost nişte plimbări frumoase. în cărţile pe care le scriu
astăzi, reîntors din călătorii, mă străduiesc să expun toate problemele grave pe care
mi-a fost dat să le descopăr".

1.2. Factorii exploziei turistice

Explozia demografică
Dacă ne gândim la faptul că, la mijlocul secolului al XlX-lea, Terra
adăpostea doar un miliard şi ceva de oameni şi că, astăzi, „suportă" peste şase
miliarde, vom realiza de ce se vorbeşte atât de intens de „explozia demografică".
O asemenea creştere a numărului populaţiei planetei a influenţat desigur şi
deplasările în scopuri turistice. Numai că, în ultimile decenii, creşterea demografică
este caracteristică doar ţărilor în dezvoltare, care se confruntă cu mari probleme
legate de creşterea economică, asigurarea de locuri de muncă, bunăstarea materială,
ocrotirea sănătăţii etc.
Drept urmare, explozia demografică pune la dispoziţie, cel puţin teoretic, o
mult mai mare masă de persoane dispusă să călătorească, să se deplaseze în
scopuri turistice, dar şi practic, fără să fie o regulă, pe măsură ce populaţia planetei a
crescut, şi numărul turiştilor a sporit.

Explozia urbană
Astăzi (anul 2012) sau mâine (anul 2013) unul din doi locuitori ai planetei va fi
„orăşean" faţă de numai unul din şapte la începutul ultimului secol al mileniului II.
Dacă „înaintăm" în trecut rămânem dezamăgiţi de numărul infim de orăşeni: doar 3%
(alţii mai generoşi spun 5%) din populaţia planetei era urbană în anul 1800, pentru ca,
o sută de ani mai târziu, numai 13-15% (deşi ca ritm însemna ceva: de aproape cinci
ori!).
În curând, după mai bine de zece milenii de existenţă urbană, pentru
prima dată în istoria omenirii, populaţia planetei va fi preponderent concentrată în
oraşe.

Dezvoltarea căilor şi mijloacelor de transport

Multă vreme doar căile rutiere, mai mult sau mai puţin conturate şi
practicabile în orice anotimp, şi cele fluviale sau maritime au constituit baza
deplasării de mărfuri şi persoane. În ultimile două secole s-au adăugat
transporturile feroviare şi, mai apoi, cele aeriene. Rolul căilor de comunicaţie şi al
transporturilor a crescut considerabil în secolul al XX-lea, mai ales în cea de-a
doua jumătate a acestuia când exploziilor demografică, urbană şi economică li s-a
adăugat şi cea turistică, impunând o dinamică deosebită a acestora. Însă, la fel ca în
alte domenii ale economiei mondiale, şi aici ţările dezvoltate sunt acelea care se
caracterizează prin diversitate, nivel tehnic ridicat, viteză, intensitate a fluxurilor
etc.
Între principalele caracteristici ale sistemului modern de transport, care se
reflectă şi în turism, se înscriu:

3
  reţelele aeriană şi maritimă sunt din ce în ce mai dense, rutele de
această natură fiind tot mai numeroase şi mai frecventate, datorită,
mai ales în cazul transporturilor aeriene, creşterii numărului de
pasageri a căror deplasare între continente trebuie asigurată;
 mijloacele de transport cunosc o diversitate şi o concurenţă crescândă;
 creşterea vitezei de deplasare: la avioane s-a ajuns de la mai puţin de
1000 km pe oră (avioanele cu reacţie de tip „Boeing") la 2 000 - 2 700
km pe oră (avioanele supersonice); trenurile de mare viteză ating
250-350 km pe oră, faţă de circa 100 km pe oră în cazul trenurilor
obişnuite; navele de pasageri au ajuns adevăraţi „zgârie-nori"
plutitori, iar cele mici ating viteze ieşite din comun;
 creşterea capacităţii de transport, care duce la diminuarea costurilor şi la
acoperirea necesarului de transport într-un timp mai scurt (vagoane de
cale ferată de mare capacitate, autobuze etajate, avioane cu peste 500
de locuri etc).
În domeniul turismului ies în evidenţă căile şi mijloacele de transport rutiere
şi aeriene. Ultimele mai ales pentru transportul la mare distanţă, iar cele rutiere
îndeosebi pentru călătorii la distanţe mici şi mijlocii. De altfel, spre deosebire de
toate celelate tipuri de transport, cele rutiere pot pătrunde şi în regiunile dificil de
străbătut ale planetei, facilitând astfel legăturile şi comunicaţiile. În plus, acestea
permit accesul la o mult mai mare varietate de obiective turistice decât celelalte.
Şoselele şi căile ferate urcă până la mari înălţimi, ajungând Ia 4 000 - 5 000 m în
Munţii Anzi, Podişul Tibet şi alte unităţi geografice. Pentru a înlesni legăturile, atât
în cazul căilor rutiere cât şi al celor feroviare, au fost construite poduri, tunele,
viaducte etc, care sporesc farmecul regiunilor străbătute. Ies în evidenţă, în ambele
tipuri de transport, magistralele transcontinentale cu lungimi de ordinul miilor de km,
cum sunt:
 feroviare: cele care traversează America de Nord, de la Atlantic Ia
Pacific (New York - Los Angeles; Boston - Chicago - Seattle;
Jacksonville - New Orleans - Phoenix - Los Angeles, fiecare având în
jur de 6 000 km), America de Sud („Transandinul": Buenos Aires -
Valparafso), Australia („Transaustralianul": Perth - Melbourne -
Sydney), Africa (Lagos - Mombassa), Eurasia („Transsiberianul", între
Moscova şi Vladivostock, pe ţărmul Oceanului Pacific, 9 300 km);
 rutiere: Panamericana (peste 27 000 km), care străbate continentul
american de la nord la sud, din Alaska până în Patagonia, pe latura
pacifică; Transamazonianul (550 km), Transsaharianul (3 200 km),
ultimul legând ţările din nordul marelui deşert cu cele din sudul
acestora.

Creşterea economică
Necesităţile de consum din ce în ce mai mari ale unei populaţii aflate ea
însăşi într-o creştere rapidă, precum şi posibilităţile tehnologice, din ce în ce mai
extinse şi perfecţionate, de satisfacere a acestor nevoi, au determinat în a doua
jumătate a secolului al XX-lea o creştere spectaculoasă, uneori - dar nu pe
ansamblul palnetei - „explozivă" („boom-ul economic" din anumite ţări occidentale ori
din Asia de Est şi Sud-Est, respectiv „tigrii" şi „leii" asiatici etc). Au crescut şi
producţiile de minerale şi minereuri (de la cărbuni, petrol şi gaze naturale la
minereuri de fier, cupru, plumb, zinc, aluminiu, staniu, uraniu, aur, diamante etc), de
bunuri industriale în cel mai larg sens (de la ceasuri şi microprocesoare la avioane şi
uriaşe mineraliere şi petroliere, de la pâine şi produse lactate la medicamente şi
produse de lux etc), de construcţii (de la casele modeste individuale la ansambluri
colective - „blocuri" - de la vile la zgârie-nori etc), de produse agricole (de la
porumb, grâu şi orez - alimente de bază - la cafea, banane, portocale etc),
comerţul intern şi internaţional. Toate acestea, plus multe alte domenii economice pe
care nu le-am surprins în această enumerare succintă, au provocat, printre altele, pe
de o parte, atragerea unei imense cantităţi de forţă de muncă (un mare număr de
persoane angajate), iar pe de altă parte, venituri tot mai substanţiale şi pentru un
număr tot mai mare de oameni şi, implicit, posibilitatea de a disponibiliza o parte din
acestea pentru călătorii. Pe ansamblu, a avut loc o creştere a venitului naţional
(sau a PIB-uIui) per locuitor, care s-a reflectat şi în domeniul pe care îl prezentăm.

Alţi factori
În primul rând este de amintit creşterea nestăvilită a mijloacelor de
comunicare în masă (presă, radio, televiziune, şi mai recent, Internet), care au
difuzat informaţia - inclusiv cea turistică - la nivel planetar. Apoi, nu trebuie să
uităm dintre condiţiile favorizante, mai ales în perspectivă, creşterea substanţială a
timpului liber. Viitorologul american Herman Kahn aprecia, în urmă cu câteva
decenii, că în societatea postindusitrială, în care automatizarea proceselor de
producţie se va generaliza, oamenii vor lucra doar 147 zile pe an (în medie patru
zile lucrătoare pe săptămână!), iar în restul timpului se vor afla în... vacanţă! Aşadar
cam 13 săptămâni! Desigur, omenirea mai are de parcurs ceva drum până va ajunge
acolo... Este suficient să ne gândim Ia faptul că circa două treimi din populaţia
planetei traiste în ţări in dezvoltare şi că, in unele, venitul pe cap de locuitor nu
depăşeşte... 50 de dolari. Oricum însă creşterea timpului liber, chiar dacă nu la
asemenea proporţii „gigantice", este un fapt indiscutabil.
Şi mai trebuie să adăugăm un factor, poate cel mai important, foarte bine
punctat de naturalistul francez Bonnefous: „Infernul mecanizat şi monotonia vieţii
urbane determină tot mai mulţi orăşeni sa dorească spaţiu, libertate de mişcare,
natură. Prizonier al oraşului, omul redescoperă natura pentru a se elibera".
Creşterea spectaculoasă a numărului turiştilor a atras după sine o
dezvoltare la fel de dinamică a unei noi industrii, poate cea mai extinsă din lume şi
cu unul dintre cele mai înalte ritmuri de creştere. Veniturile din turism au devenit
vitale pentru o serie de ţări. Spania, care primeşte anual un număr de turişti străini
care echivalează, sau depăşeşte substanţial în unii ani populaţia sa totală (circa
40 de milioane de locuitori), câştigă anual aproximativ 30 de miliarde de dolari.
Numărul străinilor care vizitează în fiecare an Canada - 40-50 milioane (dar din
care numai 2-4 milioane nu sunt din ţara vecină, SUA) - depăşeşte cu mult
populaţia sa. Această ţară are mai multe beneficii din turism (9-10 mld. $) decât
din exportul grâului - şi nu trebuie să uităm că statul canadian este unul din
principalii exportatori mondiali în domeniu! In Kenya, veniturile din turism sunt mai
mari decât cele care provin din principalul produs de export - cafeaua. Şi
exemplele ar putea continua cu Elveţia, Italia, Jamaica şi alte ţări, nemaivorbind
de ministate.

1.3. Presiunea turistică

În prezent putem vorbi, în anumite regiuni ale Terrei, de existenţa unei

presiuni turistice. Este îndeosebi cazul Europei şi, aici, mai ales zona
5
mediteraneană şi Munţii Alpi. Pe ţărmurile Mării Mediterane, de pildă, celor în jur
de 80 milioane de locuitori permanenţi li se adaugă anual circa 300 de milioane de
turişti. In regiunea Alpilor, care concentrează o populaţie de până în 10 milioane
de locuitori, numărul turiştilor este de peste 20 de ori mai mare. In sezonul de vârf,
în localităţile de mare interes densitatea ajunge la 1 800 locuitori pe km ! Parcul
Naţional Great Smoky Mountains, din estul S.U.A. (desfăşurat pe teritoriul statelor
Tennessee şi North Carolina), care nu este locuit - ca de altfel toate parcurile şi
rezervaţiile naturale - primeşte anual în jur de 10 milioane de vizitatori, ceea ce
înseamnă, raportând la suprafaţa sa totală de 2 050 km2, circa 14 „locuitori" pe
kilometru pătrat, în fiecare zi a anului. Vaticanul primeşte anual, pe cei numai 0,44
km2 ai săi între 2 şi 3 milioane de turişti! Şi încă nu trebuie să ne mirăm. Unele
monumente, ansambluri sau vestigii arhitectonice şi istorice primesc anual în
incinta sau în jurul lor între 500 000 şi 2 000 000 de vizitatori. Printre acestea se
înscriu Palatul Dogilor şi bazilica San Marco din Veneţia, Capela Medici din
Florenţa, catedrala Notre-Dame din Paris, piramidele egiptene de la Giseh,
Muzeul Van Gogh din Amsterdam ş.a.
„Avantajele şi foloasele sociale, precum şi cele economice sunt atât de
însemnate şi de evidente, încât în acest elan se uită primejdiile şi dezavantajele
pe care le comportă o atât de rapidă dezvoltare. Aceste aprecieri aparţin unui bun
cunoscător al fenomenului, biologul britanic Guy Mountfort. Acelaşi biolog
apreciază că s-au acumulat deja destule dovezi pentru a se vedea că, dacă
turismul nu este planificat şi controlat cu grijă, el poate da naştere unor foarte
serioase tulburări sociale şi în ceea ce priveşte conservarea mediului înconjurător.
Creşterea vertiginoasă a numărului turiştilor care îşi petrec vacanţele în unele
regiuni a distrus aproape total farmecul vechilor frumuseţi naturale, a poluat în
bună măsură apele litorale, a afectat monumente arhitectonice şi istorice etc.
În anumite ţări, unele efecte negative ale exploziei turistice ţin în primul
rând de organizarea şi planificarea dezvoltării turismului, în amplasarea şi
amenajarea hotelurilor şi vilelor, campingurilor, bazinelor de înot, terenurilor de
distracţie, căilor de acces, parking-urilor etc, având, aproape invariabil, prioritate
considerentele finanaciare - atragerea a cât mai mulţi turişti, îndeosebi străini, care
să „aducă" valută şi profituri considerabile. Ecologul francez Edouard Bonnefous
apreciază că celebra Coastă de Azur, de pe litoralul francez şi monegasc al Mării
Mediterane, cu staţiuni de renume ca Nisa, Cannes, Saint-Tropez, Monte Carlo şi
altele, se înscrie perfect în această categorie. Aici plaja se restrânge aproape în
fiecare an datorită expansiunii locurilor de parcare, centrelor rezidenţiale şi
comerciale, reşedinţelor secundare etc. Pe lângă acestea au apărut şi alte
neajunsuri. „În acest spaţiu aglomerat peste măsură se regăsesc toate noxele şi
toate neajunsurile oraşului. Poluarea aerului şi zgomotul se află la acelaşi nivel
ridicat ca şi la Paris, iar constrângerile vieţii cotidiene sunt şi ele transpuse acolo.
Vilegiaturistul trebuie să facă faţă unor neajunsuri pe care le-ar suporta cu greu în
locuinţa sa obişnuită. Hârtiile murdare şi tranzistorii invadează spaţiul ca şi mirosul
acela destul de dezgustător pe care-l produce orice grup de oameni care trăiesc într-
un spaţiu restrâns, cu mijloace rudimentare. Costa Brava spaniolă, Riviera italiană,
coasta Adriaticii în zona Rimini, anumite sectoare ale coastei Sardiniei, unele
insule din arhipelagurile greceşti, coasta californiană a Statelor Unite ale Americii
sunt, după părerea lui Bonnefous, tot atâtea „Coaste de Azur" virtuale sau reale.
Astfel de situaţii se întâlnesc în multe din regiunile frecvent vizitate de turişti.
În numele turismului, uneori are loc distrugerea unor peisaje naturale încântătoare,
desecarea unor spaţii umede de mare însemnătate biologică, distrugerea vegetaţiei
naturale şi adeseori înlocuirea acesteia cu specii mai decorative importate. Toate
acestea semnifică de fapt o gravă degradare a mediului geografic.
Pe de altă parte nu trebuie sa-i uităm pe turiştii înşişi care lasă în urma lor
tone de deşeuri (hârtii, borcane, sticle, ambalaje din plastic), gazele de eşapament
ale din ce în ce mai numeroaselor autovehicule cu care se „pătrunde" în natură, în
zona monumentelor arhitectonice şi istorice, suprafeţe mai mici sau mai mari
devastate în vederea colectării anumitor flori, monumente degradate de inscripţii şi
semnături. Safari-urile, organizate de firme comerciale înfiinţate ad-hoc, proiectează
excursii turistice, însoţite de vânătoare, în regiunile africane atrăgătoare, de obicei
în rezervaţiile naturale şi Parcurile Naţionale, unde afectează din plin fauna
sălbatică. De altfel, în legătură cu impactul turistic, delegatul Kenyei la Conferinţa
de la Stockholm din 1972 a declarat: „Miile de vizitatori ai regiunilor declarate
rezervaţii exercită presiuni severe asupra condiţiilor de trai ale oamenilor şi
animalelor. Principalele probleme legate de turism dau naştere la conflicte legate de
utilizarea solului şi la ameninţări în ceea ce priveşte fauna şi condiţiile de viaţă".
Zonele prea frecventate de turişti şi-au pierdut mult din farmecul iniţial.
Inscripţiile şi semnăturile au desfigurat numeroase monumente arhitectonice, de la
catedralele franceze Ia templele indiene, de la statuile gigantice monolite din Insula
Paştelui şi stâncile din Insulele Galapagos la mănăstirile şi cetăţile româneşti (de
exemplu, zgârieturile făcute pe fresca de la mănăstirea Hunor, imediat după ce
aceasta fusese recondiţionată cu mari sacrificii).
Afluxurile de turişti supun ţărmurile şi unele zone montane unor presiuni
ecologice care ameninţă deopotrivă valoarea lor pitorească, precum şi pe cea
economică şi ştiinţifică. Se impune mai ales diseminarea afluxurilor turistice, prin
amenajarea de noi zone sau puncte de interes turistic, în zone ale căror resurse
naturale formează ambianţe dintre cele mai plăcute. In acelaşi timp, atunci când se
hotărăşte modificarea în scopuri economice a unor regiuni naturale trebuie să se
aibă în vedere şi turismul. Un specialist UNESCO, referindu-se la aspectele
negative ale afectării unor întinse suprafeţe din savanele africane pentru creşterea
animalelor domestice - printre care sărăcirea florei şi faunei din zonele respective,
scăderea potenţialului vegetativ, rezultate economice cu mult sub cele estimate,
datorită în principal „supraîncărcării" cu animale etc. - a atras atenţia şi asupra
neluării în seamă a considerentelor turistice. Pentru că, aşa cum afirmă specialistul
respectiv, Daniel Behrman, „turiştii plătesc de bună voie pentru a vedea antilope, dar
nu fac acelaşi lucru pentru a vedea...vaci".
Aprecierea potrivit căreia prestigiul social al omului nu-l mai putem „stabili"
numai în funcţie de locul de muncă, ci şi de valoarea timpului liber este sprijinită de
constatarea că, în societatea contemporană, odihna (parte componentă a acestui
gen de timp), înţeleasă în semnificaţiile ei cele mai complexe, a dobândit caracterul
unei funcţii de bază a manifestărilor vieţii umane, ca şi munca, locuinţa, comunicaţia,
cultura etc. Iar în cadrul odihnei active, călătoriile turistice ocupă un loc de prim rang.
Insă satisfacţia unei asemenea întreprinderi depinde - indiferent de comoditatea şi
confortul mijlocului de transport - în primul rând, de ceea ce vezi efectiv, de
frumuseţea şi valoarea peisajului, iar în cazul unui monument sau al oricărei alte
construcţii şi de ambianţa naturală în care se înscrie. Or, tot mai mulţi oameni se
întreabă ce rămâne din valenţele originare ale unui monument istoric sau
etnografic, de artă sau arhitectură al cărui cadru natural - în care acesta se integra -
a fost în mare parte distrus sau sărăcit în elemente. La fel în ceea ce priveşte
anumite peisaje naturale ce s-au degradat atât de mult încât, în loc să atragă,
7
resping vizitatorii. Murmurul tonic al naturii a fost înlocuit cu cel al cailor putere şi al
tranzistorilor, iar frumuseţea şi (sau) varietatea florilor, arbuştilor şi arborilor cu
construcţii ce nu se armonizează cu cadrul natural şi cu deşeurile ce „marchează"
locul de petrecere a week-end-ului. Ca să nu mai vorbim de introducerea unor
plante, aşa-zis decorative, ce nu se integrează, din contră fac notă distonantă în
respectivul peisaj.
Desigur, acestea sunt laturi negative ale activităţii turistice, pe care însă nu
trebuie să le exagerăm şi generalizăm. Sunt numeroase - atât la noi, cât şi în lumea
întreagă - exemplele de exploatare sau amenajare corectă a peisajelor în scopuri
turistice, de punere în valoare a unor frumoase zone naturale, de care se bucură din
plin numeroşi vizitatori. Dar, pentru ca omul să se poată bucura în continuare de
multiplele binefaceri ale naturii, el trebuie nu numai să pătrundă în regiuni noi, care să-
l binecuvânteze cu darurile lor de preţ, ci totodată să amenajeze, să refacă şi
reîmprospăteze ceea ce a distrus mai înainte.

1.4. Geografia turismului

Peocupări privind delimitarea şi definirea Geografiei turismului s-au

manifestat pe plan mondial încă din primele decenii ale secolului XX, iar în ţara
noastră îndeosebi în a doua jumătate a aceluiaşi secol, excepţie făcând Nicolae Al.
Rădulescu, autor al studiului asupra geografiei turismului", publicat în „Revista
geografică" în 1945.
Unii cercetători, cei mai mulţi, vorbesc de Geografia turismului (R.
Engelmann, 1924, N. Al. Rădulescu, 1945, G. Chabot, 1964, J. Ginier, 1965, I.
Şandru, 1966, 1970, M.l. Mileska, 1973, M. Iancu, 1968, V. Mihăilescu, 1969, Carmen D.
Petrescu, 1970, C. Swizewki şi D. Oancea, 1977, Aurelia Susan, 1980, I. Istrate,
1985, P. Cocean, 1996 ş.a.), alţii de Geografia turistică (S. Leszczycki, M. Fularski,
1932, L. Merlo, 1969, I. Mac, 1992 ş.a.). Totodată, unii dintre aceşti autori disting o
abordare generală (Geografia generală a turismului respectiv, Geografie turistică
generală) şi alta regională (Geografia regională a turismului, respectiv, Geografie
turistică regionala).
Dintre definiţiile date Geografiei turismului sau Geografiei turistice, după
caz, de către autorii mai sus menţionaţi, amintim:
Geografia turismului studiază fenomenul turistic, respectiv „ansamblul de relaţii
şi aspecte care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor,
atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o
activitate lucrativă oarecare" (W. Hunziker, A. Krapf, Allgemeine Fremdemver
kechsslehre, Polygraphischer Verlag A.G.,Zurich, 1942);
„...geografia şi turismul sunt doi termeni predestinaţi a fi alăturaţi, căci
orice geograf trebuie să fie dublat, în mod necesar, de calităţile unui turist. Şi
invers: se poate spune că în fiecare turist se ascunde un geograf, căci turistul
inteligent este un geograf care nu s-a autodescoperit" (G. Chabot, La Geographie du
Tourisme en France, în „Acta Geographica Levaniensis", voi. III, 1964);
„Ramură de primă importanţă a geografiei, Geografia turismului trebuie
studiată numai prin metoda geografică" (J. Ginier, Geographie touristique de la
France, etude generale et regionale SEDES, Paris, 1965);
„Geografia turismului trebuie să cerceteze un nou teren al comportamentului
uman, legat de mediul fizic, biologic sau social; ea cercetează realităţile turistice prin
spiritul sintezei (...); geografia turismului este geografia unor ocupaţii mai puţin
obişnuite, a liniştii şi a muzeelor". (P. Defert, Le tourisme, objet de connaissance
geographique, Budapest, 1966);
„Geografia turismului este, în esenţă, ştiinţa delimitării teritoriului ţării pe
raioane care pot fi folosite pentru o formă sau alta a turismului, atât intern, cât şi
internaţional" (M.A. Ananiev, Le tourisme internaţional, Moscou, 1968);
„(...) acea ramură a geografiei care studiază poziţia şi înfăţişarea centrelor
de interes turistic, caracteristicile lor individuale naturale şi cultural-istorice,
atracţiile şi tradiţiile turistice în contextul zonei în care se găsesc amplasate, al
reţelei de căi de comunicaţie care îi asigură accesibilitatea şi legăturile cu alte
centre turistice" (L. Merlo, Geografia Turistica, CLITT, Roma, 1969);
„...geografia turismului studiază particularităţile teritoriale ale economiei
turismului, repartiţia teritorială a activităţilor productive şi de servire legate de
turism, condiţiile, factorii şi resursele care determină dezvoltarea acestuia în
diverse ţări şi regiuni" (bulgarul Liubomir Dinev, citat de I.Şandru, 1966);
„...geografia turismului studiază raportul dintre fenomenul turistic, mediul
geografic şi mediul social" (N. Al. Rădulescu, Asupra geografiei turismului, 1966);
„Geografia turismului - ca ramură nouă a geografiei economice -studiază
premisele complexe care generează, favorizează sau frânează dezvoltarea
fenomenului turistic, repartiţia geografică a regiunilor existente, a fluxurilor turistice
şi a regiunilor de primire, precum şi evoluţia formelor de turism practicate şi
clasificarea acestora" (Carmen D. Petrescu, Obiectul geografiei turismului, Terra,
nr.4, 1970).
„Geografia turismului este o ramură a geografiei economice care studiază
resursele turistice naturale şi antropice sub aspect calitativ şi cantitativ, fluxurile
turistice interne şi internaţionale, precum şi răspândirea acestora în profil
teritorial" (I. Istrate, Geografia turismului, curs litografiat, 1985);
Geografia turismului este „ştiinţa genezei, repartiţiei şi devenirii spaţio-
temporale a fenomenului turistic, acesta fiind considerat ca o intercaţiune
complexă, specifică la nivelul mediului geografic" (P. Cocean, Geografia
turismului, 1996).
Dintre aceste numeroase definiţii - şi nu le-am amintit pe toate - ultimile trei
mi se par congruente, reuşind să reunească, într-o formulare concisă, elementele
esenţiale. Personal, aş spune că Geografia turismului este disciplina geografică ce
studiază fondul (patrimoniul) turistic mondial (natural şi antropic), repartiţia şi modul
de valorificare a acestuia şi a dotărilor turistice în plan teritorial, fluxurile turistice
(interne şi internaţionale).

Concepte şi noţiuni de reţinut

 Potrivit Dicţionarului turistic intenaţional, turistul este definit în felul următor:

„Persoană care călătoreşte pentru plăcerea sa. Orice persoană care, călătorind
pentru propria-i plăcere se îndepărtează pentru cel puţin 24 de ore de domiciliul
său obişnuit, deplasările cu o durată mai mică fiind excursii" .
 În domeniul turismului ies în evidenţă căile şi mijloacele de transport rutiere şi
aeriene. Ultimele mai ales pentru transportul la mare distanţă, iar cele rutiere
îndeosebi pentru călătorii la distanţe mici şi mijlocii. De altfel, spre deosebire de
toate celelate tipuri de transport, cele rutiere pot pătrunde şi în regiunile dificil de
străbătut ale planetei, facilitând astfel legăturile şi comunicaţiile. În plus, acestea
permit accesul la o mult mai mare varietate de obiective turistice decât celelalte.
9
 Întrebări de autoevaluare, aplicaţii, probleme

1. Persoană care călătoreşte pentru plăcerea sa se numeşte:

a. turist
b. excursionist
c. om de afaceri
2. Necesităţile de consum din ce în ce mai mari ale unei populaţii aflate ea însăşi
într-o creştere rapidă, precum şi posibilităţile tehnologice, din ce în ce mai extinse şi
perfecţionate, de satisfacere a acestor nevoi, au determinat în a doua jumătate a
secolului al XX-lea o
a. presiune turistică
b. creştere economică
c. scădere economică
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2

POTENŢIALUL TURISTIC NATURAL

Cuvinte cheie: potenţial turistic, biosferă, hidrosferă

Rezumat
Deşi aparent nu există nici o deosebire între cele două noţiuni, patrimoniu
turistic şi fond turistic, în literatura de specialitate ele sunt diferenţiate.
Astfel, potrivit unor autori, fondul turistic este apreciat a fi totalitatea
elementelor naturale şi antropice care, prin atractivitatea ce le caracterizează,
determină orientarea fluxurilor turistice, iar potenţialul turistic, include, pe lângă
fondul turistic, dotările tehnico-edilitare şi serviciile turistice (C. Swizewski, D.
Oancea, op. cit.). Potrivit altor autori, ansamblul atracţiilor turistice naturale şi
antropice existente pe un teritoriu dat constituie potenţialul turistic (Gloria Dincă şi
colab.). Noi vom utiliza, în acest sens, în prezenta lucrare, termenul de fond
turistic, apreciindu-l ca fiind similar celui de potenţial turistic.

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

Conţinut
De regulă, cele două mari categorii de fond turistic (natural şi antropic) se
îmbină armonios. Există însă şi zone sau areale în care precumpănesc ca valoare
turistică, fie cele naturale, fie cele antropice.

1. Potenţialul turistic natural

Acest segment al potenţialului turistic mondial reprezintă „totalitatea

elementelor fizico-geografice dintr-un teritoriu, care - în virtutea valorii lor –
exercită o acţiune de atracţie asupra turiştilor potenţiali, facilitând astfel
exploatarea turistică a acestui spaţiu” (I. Mac, op.cit., pag.53). Aşadar nu orice
element al cadrului natural constituie o atracţie turistică, manifestă sau virtuală.
Obiectivele aparţinând cadrului naţural „se caracterizează printr-o mare
diversitate genetică dimensională şi fizionomică. Prin intermediul lor se includ în sfera
atractivităţii şi activităţilor recreative atât elemente concrete, materializate ale
mediului geografic (relief, ape, structuri litologice, vegetaţie) cât şi însuşiri ale
acestuia (cele climatice, îndeosebi). „De altfel, cadrul natural îndeplineşte
concomitent un dublu rol şi anume cel de suport material al tuturor activităţilor din
domeniul turismului, precum şi cel de motivaţie esenţială a acestora atunci cînd
frumuseţea sa determină constituirea fluxurilor turistice (P. Cocean, 1996, p. 43).

1.1. Potenţialul turistic al reliefului

Element esenţial în distribuţia celorlalte componente ale învelişului

geografic (climă, ape, vegetaţie, faună) şi suport general al întregii activităţi turistice,
11
relieful prezintă el însuşi atractivitate în domeniu graţie complexităţii genetice,
configuraţiei morfologice, principalilor indicatori morfometrici, distribuţiei în spaţiu
etc. Se impune relieful montan, urmat de cel de dealuri şi podiş, deşi nu sunt rare
cazurile când şi unele regiuni joase (mai ales deltele, dar şi câmpiile) prezintă
interes turistic.
Masivele muntoase, crestele montane, piscurile
Există foarte multe lanţuri montane spectaculoase pe Glob, ca
dimensiuni (lungime, lăţime, altitudini) şi forme de atractive de relief (piscuri semeţe
cu forme geometrice, văi în chei, defilee sau canioane, stânci cu forme
antropomorfe sau zoomorfe etc). Unele asemenea lanţuri muntoase sunt deja
foarte bine valorificate turistic, precum Alpii, Pirineii, Apeninii, Carpaţii, Stâncoşii,
Apalaşii etc. Altele, în ciuda spectaculozităţii lor, au rămas mai puţin valorificate:
Himalaya-Karakorum (cel mai înalt sistem muntos al planetei), Anzii (cel
mai lung sistem muntos de pe Glob), Caucazul, Tian Shan ş.a.
În afară de peisajele de ansamblu, care reprezintă o îngemănare de
elemente naturale, se individualizează:
- vârfurile, respectiv forme de relief, de regulă cu înfăţişare geometrică
(piramidală, trapezoidală, conică - ultima îndeosebi în cazul vulcanilor), care
corespund unor roci mai rezistente. Atrag foarte mulţi turişti în primul rând
punctele culminante ale marilor lanţuri muntoase de pe continente (de
exemplu Chomolungma sau Everest, 8 850 m, din Himalaya, cel mai înalt
pisc din Asia şi, totodată, de pe planetă, Aconcagua, 6 969 m, din Munţii
Anzi, America, Mont Blanc, 4 810 m, din Munţii Alpi, şi Elbrus, 5 642 m din
Munţii Caucaz, Europa, Kilimanjaro 5 895 m şi Kenya 5 199 m, Africa,
Kosciuszko 2 230 m, Australia), din anumite regiuni (Djebel Toubkal 4 165 m, cel
mai înalt vârf din Africa de Nord, Mount Mitchel 2 037 m, cel mai înalt vârf din
estul Americii de Nord, Hkakabo Razi 5 881 m, cea mai mare altitudine din
Peninsula Indochina ş.a.) ori o anumită ţară (Moldoveanu 2 543 m, Negoiu 2 535
m, Omu 2 505 m şi alte piscuri în România, Dufourspitze 4 634 m în Elveţia,
Mount McKinley 6 198 m în SUA ş.a.);
- Versanţii, suprafeţe înclinate cu forme variabile, cei cu pante accesibile
pretându-se la amenajare pentru practicarea sporturilor de iarnă (excelează în
acest sens Munţii Alpi, Munţii Stâncoşi, Munţii Carpaţi), iar cei foarte abrupţi
sunt spectaculoşi;
- păsurile şi trecătorile, care favorizează traversarea şi legăturile între diferite
unităţi geografice, oferind totodată interesante puncte de belvedere şi de dotări
şi amenajări turistice (cabane, hanuri, moteluri etc);
- microformele de relief datorate eroziunii selective, rezultând păduri de piatră
şi lut, păduri pietrificate, coloane, turnuri, poduri naturale, pietre singuratice,
figuri antropomorfe şi zoomorfe etc. Printre cele mai spectaculoase asemenea
elemente se înscriu Pădurea Pietrificată din Arizona (SUA), Pădurea de la
Varna (Bulgaria), Shi Lin/Pădurea de Piatră din Yunnan, Pădurea de Lut din
Yuanmou (China), cele 124 de poduri naturale din zona Arches (SUA), ştânca
Lorelei pe Rhin, Turnul Diavolului / Devils Tower, Trei Surori / Three Sister,
Stânca Zânei / Fairy Stone ş.a. în America de Nord, masivul Wuyi
supranumit Muntele celor 99 de stânci ciudate, Piatra Taihu, Tigrul culcat,
Ursul Mare şi altele în Asia etc. În ţara noastră există foarte multe
asemenea forme, precum Sfinxul Bucegilor, cel mai spectaculos, alţi sfincşi
(Sfinxul Bratocei în masivul Ciucaş, Sfinxul de la Topleţ, pe Valea Cernei,
Sfinxul de la Stănuleţi din masivul Cozia, Sfinxul din Cheile Nerei), Babele
 din Bucegi, Pietrele Doamnei din Rarău, Dochia din Ceahlău, Creasta
Cocoşului din Gutâi, Deturnatele (coloane de bazalt) din Munţii Apuseni.

Văile
În principal cele montane, dar şi cele colinare şi de podiş, forme de relief
negative, cu trasee liniare sau sinuoase care, în afară de faptul că permit accesul
în regiunile în care se înscriu, concentrează de regulă multe atracţii turistice
(versanţi, chei, defilee, canioane, cascade, stânci cu forme aparte etc, plus
realizări antropice deosebite); de exemplu Valea Prahovei, Valea Bicazului, Valea
Nerei şi altele în ţara noastră, văile marilor fluvii de pe Glob-Nil, Gange, Indus,
Changjiang, Columbia, Colorado ş.a.;
- cheile, văi înguste şi adânci, cu versanţi ca nişte pereţi, înalţi şi abrupţi,
formate în zonele montane, acolo unde apa râurilor, întâlnind roci compacte
(bazalte, calcare etc), exercită o puternică eroziune în adâncime; acestea
sunt foarte frecvente în ţara noastră, cele mai cunoscute şi renumite fiind
Cheile Bicazului, Cheile Râmeţilor şi Cheile Nerei;
- defileele, sectoare de văi înguste şi adânci care prezintă porţiuni înguste
(chei) şi altele mai largi, cum sunt defileu! Dunării (între Baziaş şi Orşova),
cel mai lung de pe continentul european, Sanxia/Cele Trei Defilee pe cel
mai mare fluviu asiatic, Changjiang/fost Yangzi, defileele de pe Maranon şi
Ucayali, izvoarele marelui fluviu Amazon ş.a.;
- canioanele, văi adâncite într-o structură geologică tabulară, ale cărei
straturi cu vârste şi durităţi diferite se reflectă în culoarea versanţilor. Cel
mai spectaculos este Marele Canion (Grand Canyon) al fluviului Colorado
(349 km lungime, între 6 şi 30 km lăţime, 2 133 m adâncime maximă). Alte
asemenea forme de relief există pe fluviile Snake River (Hells Canyon /
Canionul Infernului, cel mai adânc de pe Glob - 2 448 m), tot în America de
Nord, Duero / Douro în Peninsula Iberică, Changjiang şi Huanghe în Asia
(pe ultimul se află un canion tăiat în stratele de loess ale Podişului de
Loess) ş.a.;

Vulcanii noroioşi
Sunt mici ridicaturi conice formate prin erupţia la suprafaţa Pământului a
gazelor degajate dintr-un zăcământ de hidrocarburi, acestea antrenând apă şi
nămol. Însemnate areale cu asemenea fenomene se întâlnesc în America de Nord
(cel mai mare fiind Parcul Naţional Zellowstone, SUA), America Centrală,
Indonezia, Noua Zeelandă etc, iar pe continentul nostru în Franţa (zona
Auvergne), Italia, Islanda, Ucraina (în peninsula Kerci, Crimeea) şi România
(Pâclele Mari şi Pâclele Mici de la Berca, plus vulcanii noroioşi de la Glodurile,
Tulburea şi Ursoaia, toţi în Subcarpaţii Buzăului, cei de la Hăşag în Podişul
Târnavelor, din Subcarpaţii Gorjului, valea Bahluiului ş.a.).

Relieful vulcanic
Introduce o notă aparte în peisaj, în primul rând prin conurile vulcanice, de
o măreţie şi o frumuseţe aparte (Vezuviu, Etna ş.a. în Italia, Fuji-Yama şi Asama
în Japonia, Popocatepetl, Iztaccicuatl, Paracutin în Mexic), Izalco, supranumit
„Farul Pacificului", în EI Salvador, Chimbo-razo şi Cotopaxi în Ecuador, Merapi şi
13
Krakatau în Indonezia, Mauna Loa şi Mauna Kea în Arhipelagul Hawaii ş.a. Se
adaugă craterele vulcanice, unele de mari dimensiuni precum Ngorongoro pe
continentul african, în Tanzania (cu diametrul cuprins între 13 şi 16 km, cel maxim
fiind de 24 km), Diamond Head în Hawaii ş.a., multe cratere adăpostind lacuri cum
este Sf. Ana, din masivul Ciomatu la noi, Crater Lake din Munţii Cascadelor
(S.U.A.) ş.a.

Relieful carstic
Relieful carstic - care a dat naştere unei forme aparte de turism,
speoturismul - rezultat ca urmare a eroziunii şi dizolvării calcarelor, gresiilor şi
sării, provocată de apele subterane sau de suprafaţă, luând naştere forme
caracteristice, cele mai spectaculoase fiind peşterile şi avenurile, precum şi cheile,
deja prezentate; puncte de atracţie sunt mai ales sălile, unele de dimensiuini
impresionante, şi concreţiunile (stalactite, stalagmite, draperii etc).
Există un număr impresionant de peşteri pe glob, inclusiv în ţara noastră.
Printre cele mai renumite şi vizitate se înscriu: Altamira şi Cueva de Nerja
(Spania), Lascaux (Franţa), Postojna şi Skocjan (Slovenia), Krâsnohorska
(Slovacia), Aggtelek (Ungaria), Holloch (Elveţia), Mammoth Cave (cea mai mare
din lume, peste 500 km lungime), Carlsbad Caverns (SUA).

Relieful glaciar
Relieful glaciar, datorat acţiunii gheţarilor, cu forme specifice: creste
ascuţite, circuri glaciare - care de multe ori găzduiesc lacuri - morene etc. şi mai
ales spectaculoasele fiorduri, rezultate în urma inundării de către apele marine a
unor văi glaciare adânci, după topirea calotei glaciare care acoperea acea zonă.
Se găsesc mai ales în emisfera nordică, îndeosebi în Peninsula Scandinavă (cele
mai vizitate fiind cele norvegiene - Oslo Fjord, Stavanger Fjord, Hardanger Fjord,
Sogne Fjord, ultimul fiind cel mai adânc de pe planetă, 1308 m adâncime
maximă), Peninsula Labrador şi Groenlanda (aici se află Nordvestfjord, cel mai
lung de pe glob, 313 km). în emisfera sudică se întâlnesc în Patagonia şi Tierra
del Fuego (extremitatea meridională a Americii de Sud) şi Noua Zeelandă
(regiunea Fjordland constituind una din principalele atracţii turistice ale ţării).

Relieful litoral
Relieful litoral, rezultat în urma acţiunii apelor marine asupra uscatului
ţărmurilor, prezintă atracţie pe de o parte prin formele specifice rezultate (golfuri,
estuare, faleze, plaje, capuri, strâmtori, peninsule, insule etc), pe de alta prin
suportul oferit amenajării de staţiuni balneo-maritime, prezente pe întreaga planetă
la latitudini tropicale şi temperate, remarcându-se adevăratele lanţuri de
asemenea puncte de atracţie de pe ţărmurile Mării Mediterane (cea mai
importantă concentrare de pe Glob), Mării Caraibilor şi Golfului Mexic, Mării
Nordului, Mării Baltice, Golfului Bengal, literalelor Atlantic şi Pacific etc.

Relieful coraligen
Relieful coraligen, de factură biogenă, rodul activităţii unor minuscule
vieţuitoare care au dat naştere atolilor şi barierelor coraligene. Atolii, insule
formate din schelete de corali, cu aspect de inel şi cu diametru variabil (putând
ajunge până la 50 km) şi având la mijloc o lagună (care atinge în unele cazuri 100
m adâncime), se întâlnesc mai ales în Oceanul Pacific, respectiv în Oceania
(întregi arhipelaguri exclusiv coraligene, precum Kiribati, Tuvalu, Line, Marshall,
Phoenix, Tokelau ş.a., sau mixte, coralii adăugându-se reliefului vulcanic, precum
în Hawaii, Samoa, Tonga, Fiji ş.a.), dar şi în Oceanul Atlantic (Bahamas,
Bermude, Turks, Caicos, Cayman, în celelalte arhipelaguri şi insule adăugându-se
de asemenea reliefului vulcanic) şi Oceanul Indian (renumitul arhipelag Maldive,
supranumit „Ciupercile de mărgean", plus Laccadive, Amirante, Chagos, Cocos
ş.a.). Cea mai mare şi renumită barieră coraligenă este Marea Barieră de Corali /
Great Barrier Reef, desfăşurată de-a lungul ţărmului nord-estic al Australiei, în
apele Mării de Coral: peste 2 000 km lungime, între 2 şi 150 km lăţime şi până la
250 m grosime. Alte asemenea construcţii relevante se află în lungul coastei
vestice a insulei Noua Caledonie, în Oceanul Pacific, şi paralel cu ţărmul caraibian
al statului Belize, în America Centrală.

1.2. Potenţialul turistic al climei

„Dacă relieful asigură suportul material al tuturor activităţilor recreative,

climatul impune „starea" lor de desfăşurare. El generează „atmosfera" favorabilă
sau nefavorabilă actului recreativ, catalizând sau dimpotrivă inhibând derularea
acestuia. Majoritatea absolută a turiştilor, dar şi numeroşi cercetători, reduc
importanţa climei la „timpul frumos", a cărui frecvenţă şi durată este definitorie
pentru recreere într-o regiune dată. Constatăm astfel că impactul climatic în turism
se manifestă, în primul rând, la nivelul psihologiei individului, vremea urâtă
devenind, prin inconvenientele sale, un prag peste care opţiunea turistului trece
rareori. Aceasta în ciuda faptului că toate celelalte elemente implicate în
satisfacerea nevoii de agrement sau cură sunt funcţionale, începând de la
obiectivele atractive la infrastructură sau produs turistic".
De regulă clima este definită drept regimul mediu multianual al proceselor
şi fenomenelor meteorologice (caracteristice unei anumite regiuni), determinat de
radiaţia solară şi de circulaţia generală a maselor de aer, care variază în raport cu
poziţia pe Pământ, cu altitudinea absolută şi cu configuraţia reliefului regiunii
respective. Principalele sale componente sunt temperatura medie a aerului,
nebulozitatea, precipitaţiile atmosferice şi vântul.
În funcţie de repartiţia diferită pe Glob a radiaţiei solare, a uscatului şi a
apei, precum şi a mişcărilor maselor de aer, se deosebesc mai multe tipuri de
climă, cu desfăşurare:
 zonală, aşadar în latitudine, de la Ecuator spre Poli: ecuatorială (cu
nuanţă subecuatorială), tropicală (cu nuanţă subtropicală),
temperată şi polară (cu nuanţă subpolară);
 regională: fie oceanică, continentală, de tranziţie, fie de munte, de
deal şi podiş, de câmpie;
 locală: topoclimate specifice unor areale limitate şi relativ omogene.
Fiecare dintre aceste climate prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje
pentru practicarea turismului. Pe ansamblu se apreciază că cele mai favorabile
pentru derularea activităţii turistice sunt climatele subtropicale şi temperat:
climatul subtropical, desfăşurat între 30 şi 40° latitudine nordică şi
sudică, se caracterizează prin prezenţa a două sezoane (anotimpuri), din care
unul secetos (vara) şi altul relativ ploios (iarna). Aici se încadrează şi climatul
mediteraneean, caracteristic celor trei mediterane ale planetei (Marea Mediterană,
între continentele Europa şi Asia, Mediterana Americană - Golful Mexic şi Marea
15
Caraibelor - între cele două mase continentale americane şi Mediterana Asiatică –
Marea Japoniei), dar întâlnit şi în sudul Africii (regiunea Capului îndeosebi), vestul
Americii de Nord (California), sud-estul şi sud-vestul Australiei etc. - cu ierni
blânde (temperaturi medii de 10-12°C) şi veri calde (temperaturi medii de 25-
27°C), precipitaţii reduse, timp senin. Asemenea caracteristici climatice au
favorizat valorificarea din plin a litoralurilor marine, aici (în zonele limitrofe mărilor
amintite şi sudului continentului african) concentrându-se marea majoritate a
staţiunilor balneo-maritime de pe Glob, formând adevărate lanţuri (a se vedea
Regionarea turistică).
la rândul său, climatul temperat, desfăşurat între 40 şi 60° latitudine şi
având patru sezoane (anotimpuri: vară, iarnă, primăvară şi toamnă), dar cu mai
multe nuanţe (oceanic, continental, continental de tranziţie – cazul României -
continental excesiv), este favorabil practicării turismului datorită temperaturilor mai
moderate care, printre altele, facilitează vizitarea obiectivelor cultural-istorice,
diferenţierii puternice a acestora pe anotimpuri (iarna permiţând, de pildă,
precticarea sporturilor de iarnă, iar în celelalte anotimpuri - drumeţia) etc.
Desigur că în anumite regiuni ale planetei şi în anumite sezoane şi alte
climate oferă favorabilităti: de exemplu, climatul rece, cu zăpadă, fie că este vorba
de latitudini ridicate, fie de altitudini mari, propice sporturilor de iarnă, ori climatul
tropical - pentru cura heliomarină.

1.3. Potenţialul turistic al hidrosferei

Multe dintre elementele aparţinând învelişului de apă al planetei, singure

sau în combinaţie cu factori de relief, în principal, dar şi de climă şi vegetaţie,
constituie atracţii turistice de prim rang sau cadru pentru alte tipuri de resurse
turistice. Desigur nu orice sector oceanic (marin), fluviu, râu, lac, izvor subteran
etc. prezintă interes turistic sau nu în orice timp şi în oricare anotimp.
Mările şi oceanele oferă un potenţial turistic diversificat:
litoralurile marine:
- au constituit unul din locurile de predilecţie ale vechilor civilizaţii (care au
lăsat moştenire un bogat tezaur arhitectonic şi istoric), dar şi ale celor care au
urmat, şi astăzi o bună parte a populaţiei mondiale şi, implicit, aglomerările urbane
importante ale planetei fiind concentrate în arealul acestora;
- sectoarele de la Ecuator până spre latitudinile medii concentrează lanţuri
întregi de staţiuni balneo-maritime, frecventate pentru cură heliomarină (folosirea
în scop terapeutic a razelor solare ultraviolete în condiţiile ţărmurilor marine), şi
talasoterapie (tratamentul cu băi de mare asociate cu aerul marin), sporturi nautice
etc; utilizarea acestora poate fi permanentă (pe tot parcursul anului) în regiunile
tropicale şi în unele sectoare subtropicale sau numai sezonieră (şi în acest caz cu
o durată mai mare în cazul „mediteranelor Globului" amintite ori mai redusă, cum
se întâmplă în zona Mării Negre, sau şi mai redusă -regiunea Mării Baltice, Mării
Nordului ş.a.);
- falezele, promontoriile, peninsulele, golfurile, estuarele, insulele din
apropiere etc. constituie de asemenea puncte de atracţie, combinate de multe ori
cu alţi factori.
Cursurile de apă, la fel ca şi ţărmurile marine, oferă un potenţial turistic
diversificat:
• ca şi ţărmurile marine, marile fluvii ale planetei (Nil, Indus, Gange,
Changjiang/fost Yangze, Huanghe, Mekong, Tigru, Eufrat şi altele) au favorizat
apariţia şi dezvoltarea unor civilizaţii strălucite (indiană, chineză, mesopotamiană,
egipteană etc.) şi concentrează în prezent, în văile lor, vestigii ale acestora şi mari
metropole bogate în monumente din diferite
epoci istorice; oraşele străbătute de cursuri de
apă dobândesc un farmec aparte, cum este cazul Parisului (Sena), Londrei
(Tamisa), Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad (cele patru
capitale străbătute de Dunăre), Cairo (Nil), Sankt Petersburg (Neva), Moscova
(râul omonim), Kiev (Nipru), Lisabona (Tejo), Washington (Potomac),
Yangoon/Rangoon Fluviul Nil (Irrawaddy) ş.a.
• malurile râurilor, prin asocierea dintre apă, uscat şi vegetaţie şi prin
microclimatul care rezulta constituie locuri ideale pentru amenajări turistice
destinate petrecerii week-end-urilor (mai ales în aşezările din zonele
joase) sau chiar a vacanţelor (în regiunile înalte); amenajările posibile sunt dintre
cele mai diverse (pentru odihnă, plaja, sporturi nautice - de la înot la canoe,
yahting etc);
• formele şi fenomenele geologice şi geografice care însoţesc cursurile
râurilor: văi spectaculoase, prezentate la relief (chei, defilee, canioane), cascade şi
cataracte, care se întâlnesc în foarte multe regiuni ale planetei, stânci cu forme
Guyana - cascada Kaieteur aparte etc.
Lacurile, al căror număr pe Glob depăşeşte un milion, constituie atracţii
turistice de prim rang, indiferent dacă sunt naturale ori antropice, de regulă
diferenţiindu-se ca importanţă funcţie de origine:
- lacurile glaciare prin peisajul în care se înscriu, dominate de creste
muntoase, remarcându-se cele din Munţii Alpi (Leman / Geneva, Annecy,
Bodensee/Constance, Bled, Bohinj ş.a.), Carpaţi (circa 150 numai în
România, precum Bâlea şi Capra în Făgăraş, şiragul Bucura, Viorica, Lia,
Ana şi altele în Retezat, Lala Mare şi Buhăiescu în Rodna etc), Anzi
(Nahuall Huapi, Argentino ş.a.);
- lacurile vulcanice prin forma şi pitorescul lor (Crater Lake în SUA, Sf. Ana în
România ş.a., Nicaragua din ţara omonimă, Kivu din estul Africii ş.a.);
- lacurile carstice (la zi sau în adâncime — în peşteri, ultimele fiind foarte
numeroase pe Glob, constituind un punct de mare atracţie în grote), prin
limpezimea apelor şi ,uneori, modul inedit de alimentare;
- lacurile sărate, graţie calităţii curative ale apelor lor, pezente îndeosebi în
regiunile colinare şi de podiş (cum sunt în România cele de Ia Slănic
Prahova, Slănic Moldova, Ocna Sibiului, Ocna Dejului ş.a.), dar şi în cele
de câmpie (cazul lacurilor româneşti Lacu Sărat, Amara ş.a.);
- lacurile antropice, indiferent de scopul principal pentru care au fost
construite (de alimentare a hidrocentralelor ori a aşezărilor umane, de
adăpare a vitelor, drept crescătorii pentru peşte etc.) au şi funcţii de
agrement (dotări pentru odihnă, pentru practicarea pescuitului ori a
sporturilor nautice etc).
Apele minerale şi termale
În această categorie intră apele cu un conţinut variabil de săruri, gaze sau
substanţe minerale radioactive care le conferă proprietăţi terapeutice dintre cele
mai diverse şi, respectiv, apele subterane cu temperatura mai ridicată decât cea
medie din luna cea mai călduroasă a regiunii în cauză, acestea fiind de mai multe
feluri (hipotermale, 20°-37°C, mezotermale, 37°-42°C şi hipertermale - peste
42°C), iar staţiunile care au astfel de izvoare sunt numite „cu apă caldă".
17
 Pe Glob există foarte multe izvoare cu ape minerale şi termale, inclusiv
România fiind renumită în domeniu, după unele surse nu mai puţin de 1 500 locuri
cu asemenea ape, îndeosebi în Carpaţii Orientali (Vatra Dornei, Băile Tuşnad,
Bilbor, Borsec, Covasna ş.a.), dar şi în Subcarpaţi (Călimăneşti, Băile Olăneşti,
Slănic Prahova, Sărata Monteoru ş.a.), Podişul Transilvaniei (Sovata, Praid, Ocna
Sibiului ş.a.) etc. Dintre staţiunile renumite pe plan mondial amintim Karlovy-Vary,
Marianske Leazne şi Frantiskovy Vary în Cehia, Aix-les-Bains şi Evian în Franţa,
Taormina în Italia, Hot Springs, Colorado Springs, Carlsbad în SUA, Takarazuka,
Beppu în Japonia ş.a.

1.4. Potenţialul turistic al biosferei

Dacă vegetaţia este asociată aproape tuturor celorlalte atracţii naturale, în

unele cazuri şi celor antropice, fauna în schimb prezintă interes turistic numai în
unele cazuri şi în anumite areale, chiar dacă acestea sunt destul de diversificate.
Vegetaţia prezintă interes turistic datorită unor elemente cum sunt:
 compoziţia asociaţiilor vegetale: păduri (de o mare diversitate:
tropicale cu o mare varietate de specii de arbori, plus arbuşti, liane,
plante cu flori, între care orhideele etc, dar în general greu
accesibile, păduri-galerii, păduri de mangrove, păduri
mediteraneene, păduri temperate de conifere şi foioase, unele
remarcându-se prin monospecii - pin, molid, fag, stejar, mesteacăn
etc), savane (cu sau fără păduri-galerii), stepe, pajişti alpine etc;
 vârsta şi dimensiunea arborilor: de exemplu Codrii Seculari din
masivul Rarău au peste 500 de ani vechime, unii arbori sau pâlcuri
de arbori depăşesc chiar câteva mii de ani (cazul chiparoşilor din
inima Saharei, a altor arbori din China, India etc); unii arbori ating
dimensiuni impresionante, cum este cazul Sequoia gigantea, din
SV SUA, care atinge până la 150 m înălţime şi 12-16 m diametru,
apoi a baobabului în Africa, a castanului de Para în America de Sud
ş.a.
 prezenţa unor plante relicte (care au supravieţuit în decursul
timpurilor geologice dispariţiei florei din care au făcut parte - de
exemplu lotusul termal de la Băile Felix, în ţara noastră) sau
endemice (care trăiesc pe un teritoriu foarte restrâns - garofiţa
Pietrii Craiului, în munţii omonimi).
 Elemente de ordin emotiv-spiritual: arbori (de regulă izolaţi) care
amintesc de mari personalităţi ale unei ţări sau regiuni, cum sunt la
noi „Teiul lui Eminescu" (la Iaşi), „Gorunul lui Horea" (la Ţebea),
„Stejarul din Borzeşti" (cu referire fa Ştefan cel Mare) etc, sau care
ating dimensiuni şi forme ce nu sunt caracteristice speciilor
respective („Fagul împăratului" pe Valea Arieşului, „Molidul
candelabru" de la Tîha Bârgăului ş.a.).
 „efectul de margine şi efectul de insulă", care potrivit lui P. Cocean
„sunt subordonate prezenţei vegetaţiei în teritoriu, raportului
existent între diferitele ei componente (vegetaţia forestieră sau
ierboasă) şi modul de receptare a acestora de către turişti. In toate
situaţiile menţionate acţionează „legea contrastului", fizionomie şi
structural, conform căreia schimbarea bruscă a însuşirilor peisajului
atrage după sine o creştere a interesului manifestat de călători.
 Fauna
În ceea ce priveşte importanţa acesteia pentru turism trebuie avute în
vedere de asemenea mai multe elemente:
 cunoaşterea speciilor, care poate fi realizată fie în cadru natural
(unde acestea se manifestă liber), aşadar în zonele ocrotite, de
regulă, dar şi în altele, fie în captivitate (grădinile zoologice);
 vânătoare, această formă de turism fiind foarte răspândită pe Glob,
dar din ce în ce mai mult controlată, cele mai vizate specii fiind
animalele mari (de la urs şi lup la elefant, hipopotam, rinocer, bivol
ş.a.) sau cele cu blănuri preţioase (jderul, râsul, hermina, samurul,
vulpea polară, chinchilla ş.a.);
 pescuit, forma de turism cea mai răspândită din această categorie,
fiind prezentă în toate ţătile, indiferent de poziţia lor pe Glob, de la
Ecuator până în ţinuturile arctice şi antarctice;
 colectarea dejţăsări (mai ales exotice) şi de insecte.

Zonele ocrotite
În prezent în lume - şi tendinţa se accentuază - vegetaţia şi fauna se
îmbină armonios şi atrag îndeosebi în zonele ocrotite: Parcurile Naţionale,
parcurile natural şi rezervaţiile naturale, de o varietate extrem de mare (dar nu
toate accesibile şi pentru turism) monumentele naturii etc.
Parcurile Naţionale ilustreză cel mai bine preocupările de protejare globală
şi dinamică a naturii, flora şi fauna, peisajul în ansamblu, fiind conservate ca atare.
În acelaşi timp, vizitatorii se pot bucura de clipe de destindere şi intensă trăire într-
un mediu natural în care omul nu şi-a pus amprenta. Aceste teritorii sunt scutite de
orice fel de exploatare, de către om a resurselor naturale. Sau, cum spune un
naturalist francez referitor la Parcul Naţional ca formă de ocrotire a naturii: „pe
cuprinsul lui, cultivarea plantelor, creşterea animalelor, vânătoarea şi pescuitul,
exploatarea forestieră şi minieră, construirea de baraje sunt interzise. La fel,
construirea de locuinţe, comerţul sau industria, construirea de căi de comunicaţie,
de linii electrice de înaltă tensiune şi de linii telefonice. Sunt admise numai
serviciile şi instalaţiile impuse de organizarea turismului."
Unui regim similar sunt supuse şi rezervaţiile naturale, cu excepţia celor în
care nu este prmis decât accesul oamenilor de ştiinţă.
O categorie aparte de rezervaţii naturale o constituie aşa-numitele
„rezervaţii de vânătoare, în care anumite specii, îndeosebi mamifere, sunt
protejate în cea mai mare parte a anului şi în mod obligatoriu în perioada de
reproducere, sezonul deschis vânătorii sportive - şi numai acestui gen de
vânătoare - fiind limitat de la câteva zile Ia maximum câteva săptămâni. Acest gen
de rezervaţii este foarte răspândit mai ales pe continentul african, unde de altfel a
şi luat naştere, la începutul secolului XX, o formă aparte de turism:
safari,respective turismul de vânătoare.
Unele rezervaţii africane de vânătoare au dimensiuni impresionante,
precum Etosha Game park (6,7 milionane ha) în Namibia, Selous (circa 3 milioane
ha) şi Rungwa River (circa 2 milioane ha) în Tanzania, Luangwa Valley (1,3
milioane ha) în Zambia, Chobe (1,3 milioane ha) în Botswana, Bouna (peste 1
milion ha) în Cote dTvoire ş.a. Între atracţiile naturale, zonele ocrotite se înscriu
printre cele mai vizitate obiective turistice de pe Glob, unele cu cifre de ordinul
19
milioanelor sau chiar al zecilor de milioane (de exemplu Blue Ridge Parkway,
Great Smoky National Park şi altele în SUA).

Concepte şi noţiuni de reţinut

 Fondul turistic este apreciat a fi totalitatea elementelor naturale şi antropice
care, prin atractivitatea ce le caracterizează, determină orientarea fluxurilor
turistice, iar potenţialul turistic, include, pe lângă fondul turistic, dotările tehnico-
edilitare şi serviciile turistice.
 Segment al potenţialului turistic mondial reprezintă „totalitatea elementelor
fizico-geografice dintr-un teritoriu, care - în virtutea valorii lor – exercită o
acţiune de atracţie asupra turiştilor potenţiali, facilitând astfel exploatarea
turistică a acestui spaţiu”.
 Relieful carstic - care a dat naştere unei forme aparte de turism, speoturismul -
rezultat ca urmare a eroziunii şi dizolvării calcarelor, gresiilor şi sării, provocată
de apele subterane sau de suprafaţă, luând naştere forme caracteristice, cele
mai spectaculoase fiind peşterile şi avenurile, precum şi cheile, deja
prezentate; puncte de atracţie sunt mai ales sălile, unele de dimensiuini
impresionante, şi concreţiunile (stalactite, stalagmite, draperii etc).

Întrebări de autoevaluare, aplicaţii, probleme

1. Rodul activităţii unor minuscule vieţuitoare, de factură biogenă, au dat
naştere…
a. Relieful coraligen
b. Reliefului glaciar
c. Reliefului carstic

2. În funcţie de repartiţia diferită pe Glob a radiaţiei solare, a uscatului şi a apei,

precum şi a mişcărilor maselor de aer, se deosebesc mai multe tipuri de climă, cu
desfăşurare:
a. zonală, locală
b. regională, locală
c. zonală, regională, locală
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3

POTENŢIALUL TURISTIC ANTROPIC

Cuvinte cheie: fond turistic antropic, megaliţi, edificii

Rezumat
În această categorie intră tot ceea ce a creat mai de preţ omul în decursul
timpului, varietatea şi bogăţia obiectivelor de acest fel fiind extrem de mare şi în
continuă creştere, graţie pe de o parte descoperirii şi punerii în valoare a unor
monumente istorice şi de artă aparţinând trecutului, pe de altă parte prin
includerea în această categorie a unor creaţii moderne. Ca şi în cazul Naturii, nu
tot ceea ce a realizat omul în decursul timpului, a celui istoric în situaţia de faţă,
prezintă interes turistic şi, în plus, unele obiective nu au avut iniţial această calitate
(au fost construite din cu totul alte motive), ci au dobândit-o ulterior din motive
foarte variate. La polul opus, unele asemenea obiective au fost realizate tocmai în
scopuri turistice (cazinouri, parcuri de distracţie gen „Disneyland" ş.a.).

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

Conţinut
În cazul fondului turistic antropic sunt avute în vedere mai multe elemente
între care:
 vechimea: tot ceea ce a fost realizat înaintea erei noastre (aşadar
înainte de naşterea lui Isus Hristos - megaliţi, picturi rupestre,
temple, cetăţi etc.) dar şi alte construcţii, caracteristice erei noastre,
care sunt în domeniul respectiv cele mai vechi;
 unicitatea care individualizează unele obiective, cum sunt Marele Zid
Chinezesc, Piramida lui Kheops, Sfinxul de la Giseh, Colosseumul
din Roma, Turnul Eiffel ş.a.
 ineditul, realizări care ies din comun, prin originalitatea ideii şi a
realizării: bisericile şi mănăstirile de la Meteora, în Grecia,
construite fiecare în vârful unei stânci, catedrala Sagrada Familia
din Barcelona (Spania), care iese din canoanele în domeniu,
Coloana Infinitului, realizată de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu,
Turnul înclinat din Pisa, Italia ş.a.;
 dimensiunile, percepute aproape involuntar de turişti fie că sunt
ieşite din comun ca mărime (turnurile de televiziune, unele atingând
peste 500 m înălţime - CN Tower din Toronto, Canada, Ostankino
din Moscova, Rusia; zgârie-nori precum Petronas Twin Towers din
Kuala Lumpur, Malaysia, Sears Tower din Chicago, Empire State
Building din New York, podurile Qresund, care leagă Danemarca de
Suedia, şi Vasco da Gama, peste estuarul fluviului Tejo, în
Portugalia, pachebotul Queen Mary, cel mai mare vas de pasageri
din lume etc), fie ca dimensiuni liliputane (cărţi, unelte, realizarea la
scară redusă a unor edificii impresionante etc);

21
  funcţia: reşedinţe regale (de exemplu Palatul Buckingham în Londra,
Palacio Real în Madrid ş.a.), reşedinţe prezidenţiale (Casa Alba în
Washington, Kremlin îm Moscova ş.a.), foste închisori (Bastilia în
Franţa, Robben Island în Republica Africa de Sud, Casa Sclavilor în
insula Goree din Dakar, în Senegal ş.a.), muzee (foste palate care
au dobândit această destinaţie: Louvre, Ermitaj, Prado, Peleş ş.a.)
etc. Intre tipurile de resurse antropice se înscriu:

1. Megaliţii

Monumente preistorice, probabil cu funcţie funerară sau de cult, alcătuite

fie dintr-un bloc mare, fie din suprapunerea unor blocuri sau dale mari de piatră
sumar prelucrată. Există mai multe tipuri: menhire (blocuri înalte de piatră, până la
20 m, izolate), cromlehuri (blocuri verticale dispuse în cerc, la distanţe egale, în
jurul unei pietre mai mari) şi dolmeni (lespezi de piatră aşezate orizontal pe două
sau mai multe blocuri de piatră dispuse vertical). Se întâlnesc îndeosebi în Europa
(Stonehenge - Marea Britanie, Carnac -Franţa, Ggantija, Hagar Qin în Malta ş.a.),
dar şi în Africa, Asia (Japonia, India) ş.a.

2. Edificiile istorice (castre, cetăţi-fortificaţii, castele, palate)

Castrele, tabere militare romane fortificate, construite de-a lungul căilor de

comunicaţie sau în punctele strategice importante din provinciile romane; de
regulă de formă pătrată şi cu patru porţi, aşa cum au fost şi cele din Dacia
(Apulum, Potaissa, Drobeta, Arutela, Porolissum ş.a.);
Fortificaţiile, construcţii speciale făcute pentru apărarea aşezărilor
împotriva atacurilor sau invaziilor din afară. Cea mai reprezentativă este Marele
Zid Chinezesc, construit timp de mai mult de 1 000 de ani şi având dimensiuni
impresionante. Aproape toate orăşele-cetăţi medievale dispuneau de asemenea
ziduri de apărare;
Cetăţile, locuri întărite prin fortificaţii, foarte răspândite pe Glob, prezente
încă din Antichitate (Athena, Troia, Roma, Cartagina, Palmyra, Babylon, Histria,
cetăţile dacice de la Blidara, Costeşti, Grădiştea de sub Munte ş.a.), dar mai ales
în Evul Mediu (Constantinopole/Istanbul, Viena, Buda, Genova, Cadiz, Dubrovnik,
Petrovaradia/Novi Sad, Kalemeg-dan/Belgrad, Kremlin/Moscova, Suceava,
Neamţ, Făgăraş ş.a. în România);
Forturile, lucrări de fortificaţie, construite din zidărie, cu contur de regulă
poligonal, care se înscriu într-o linie fortificată. Prezente la mai toate cetăţile
medievale din Europa, au fost înălţate de către europeni şi în Lumea Nouă,
îndeosebi în America (remarcându-se SUA şi Canada), dar şi în Africa şi Asia, pe
acest ultim continent existând şi de mai înainte (de exemplu FertuLdin Agra, India,
nnnKjŢmtde împăraţii mnguli):
Castelele, edificii monumentale, amplasate de regulă în puncte strategice
greu accesibile, folosite ca reşedinţă temporară a unui principe ori a unui nobil.
Sunt frecvente în Europa şi Asia, dar se întâlnesc şi în America şi Africa,
în Europa se întâlnesc lanţuri de castele, cum sunt cele de pe Valea Loirei (din
care au rămas 17: Blois, Chambord, Chenonceaux, Amboise, Angers ş.a.), Valea
Rhinului (Marksburg, Stolzenfels, Rheinfels, Schonburg, Rheinstein ş.a.), din
Spania, Scoţia, Irlanda, Anglia ş.a., sau la noi în ţară castele cum sunt al
Huniazilor (la Hunedoara), Bran ş.a.;
 Palatele, în fapt castele mai recente, care au câştigat în monumentalitate
şi somptuozitate, dispărând funcţia strategică, înlocuită de cele artistică şi politico-
administrativă, apărând în plus parcurile şi grădinile, între cele mai reprezentative
asemenea palate se înscriu Fontainebleau, Versailles, Compiegne, Vaux-le-
Vicomte ş.a. în apropiere de Paris (ultimul având cele mai frumoase parcuri
grădini), Buckingham în Londra, Hoffburg şi Schonnbrunn,în Viena, Hrad în Praga,
Palatul de Iarnă în Sankt Petersburg, Palatul Imperial în Beijing ş.a. Totodată,
multe edificii monumentale moderne sunt numite palate (palatele ONU din New
York, Viena şi Geneva, Palatul Congreselor din Moscova, Palatul Parlamentului
din Bucureşti, multe edificii prezidenţiale etc).

3. Edificiile religioase

Edificiile religioase de o mare varietate (sanctuare, temple, biserici,

catedrale, mănăstiri, sinagogi, mausolee, necropole, cimitire):
Sanctuarele, locuri sfinte sau edificii consacrate ceremoniilor unor religii,
de multe ori amplasate, în vechime, în locuri izolate (vârfuri de munte, cratere
vulcanice, poieni etc). Prezente mai ales în Antichitate, îndeosebi în Grecia (la,
Olympia, Delfi - unde exista şi un oracol - Epidaur, Patras, Delos,ş.a.), şi Imperiul
Roman, dar şi în Dacia (la Sarmizegetusa Regia, în principal, dar şi la Bâtca-
Doamnei, Piatra Craivii, Bărboşi ş.a.). De asemenea se întâlnesc în Asia, renumite
fiind sanctuarele shintoiste japoneze de la Nikko, Itsuku-shima, Horyu-ji ş.a.);
Templele, edificii consacrate, unor divinităţi şi destinate, la unele popoare
din Antichitate (egipteni, greci, romani ş.a.), practicării unui cult religios. La romani,
templul (templum) a însemnat la început un teren consacrat cultului şi abia mai
târziu edificiul sacru propriu-zis. Asemenea edificii se cunosc în aproape toate
regiunile lumii, aparţinând unor civilizaţii diferite:
- templele egiptene: cele rupestre de la Abu Simbel, între care hipogeul lui
Ramses II (cu o intrare străjuită de patru statui uriaşe ale faraonului, înalte de
peste 20 m), Karnak-Luxor (cu Templul lui Amon, reconstruit şi decorat cu reliefuri
în vremea faraonului Amenhotep III, Templul lui Seti I ş.a.), având coloane uriaşe,
Philae (Templul lui Hathor);
- templele greceşti la: Athena (Parthenonul/Templul zeiţei Athena
Partenos, jalonat de 46 de coloane dorice, Erechteionul, Templul zeiţei Arthena
Nike), Delfl (Templul lui Apollo de mai multe coloane având 12 m înălţime şi care
adăpostea faimosul Oracol, în care a oficiat Pythia), Epidaur (Templul lui
Esculap/Asklepios), Olympia (Templul lui Zeus, care a adăpostit statuia din aur şi
fildeş a lui Zeus, simbolul suprem al Greciei antice, considerată una dintre cele
şapte minuni ale lumii antice), insulele Delos (Marele Templu al lui Apollo, unul
dintre cele mai vechi din lume, datând din epoca miceniană), Samos (Heraion
/Templul zeiţei Hera) ş.a.;
- templele indiene (chaityas) între care cele în peşteri de la Ajanta (5 la
număr, cu statui ale lui Budha, picturi fine), Elephanta (4 temple tăiate în stâncă
închinate cultului Shiva) şi Ellora (aproape 20, remarcabile prin sculpturi, între
care Templul Kailasa, de dimensiuni uriaşe - o suprafaţă de două ori mai întinsă
ca a Parthenonului şi o dată şi jumătate mai înalt decât acesta), plus cele de la
Bodh Gaya (Templul Mahabodhi), Konarak (Templul Soarelui, conceput ca un car
al zeului Soare/Surya, tras de şapte cai şi având 24 de roţi gigantice), Thanjavar
(Templul Brihadisvara, străjuit de un turn piramidal înalt de 63 m), Mysore ş.a.;
23
 - templele japoneze de la Nara (Todai-ji, cea mai mare construcţie de lemn
din lume, şi Kofuka-ji), Nikko (Rinno-ji şi Sambutsu-do, ultimul cu 1000 de Budha
înarmaţi), Kyoto (Higashi-Hongan, To-ji, Sanjusangen-do, care adăposteşte 1001
statui ale zeiţei budhiste a comerţului) ş.a.;
- alte temple asiatice: Angkor Thom şi Angkor Vat / Wat, ultimul considerat
cel mai mare din lume (ca suprafaţă) în Cambodgia, Borobudur (budist, o
construcţie foarte elaborată) şi Prambanam (hindus, în fapt un complex cu nu mai
puţin de 224 temple!), Wat Phra Mahathat şi Wat Phra Si Sanphet din vechiul oraş
Ayutthaya (Thailanda) ş.a.;
- templele din America, înălţate de vechile civilizaţii precolumbiene la
Teotihuacân (Templul lui Quetzalcoatl), Chichen-ltzâ (Templul Războinicilor),
Machu Picchu (Templul Soarelui} ş.a.

• Bisericile şi mănăstirile
Bisericile, edificii destinate celebrării unui cult creştin sunt caracteristice
Europei, Americii şi Australiei, unde creştinismul, sub diferitele sale variante, este
preponderent. Cunosc o mare varietate din punct de vedere al materialului de
construcţie (piatră, cărămidă, lemn etc.), al stilurilor (bizantin, gotic, baroc,
renascentist etc), al decoraţiunilor, turnurilor-clopotniţă etc. Din punct de vedere
turistic contează vechimea, originalitatea construcţiei, valoarea picturilor şi
frescelor, obiectele de preţ, moaştele pe care le adăpostesc etc.
Între bisericile renumite pe plan mondial se înscriu: Biserica Sfântului
Mormânt din Ierusalim, Saint Chapelle din Paris (din prima jumătate a secolului al
XHI-lea, având 1 134 de vitralii), Santa Maria, delle Grazie din Milano (cu celebra
capodoperă “Cina cea de taină” a lui Leonardo da Vinci), San Vitale din Ravenna
(cu faimoasele mozaicuri reprezentându-i pe împăratul Justinian şi soţia sa
Teodora), ambele în Italia, Santa Teresa din Cordoba, Argentina şi atâtea altele.
Apoi biserici rupestre, precum cele de la Lalibela (Etiopia), Ivanovo (Bulgaria),
Aluniş (România) cele din lemn, cu o mare răspândire în Peninsula Scandinavă (
între care cea de la Petajaveni din Finlanda), dar şi în ţara noastră (mai ales în
Maramureş) ori în alte regiuni ale lumii (de exemplu cele din insula chiliana
Chiloe), ori tăiate în sare (la Wieliczka, în Polonia, Târgu Ocna în România) ş.a.
Multe biserici au făcut sau fac parte din mănăstiri, care constituie un
ansamblu de clădiri: biserică, chili, paraclis, trapeză, ateliere pentru obiecte
religioase, anexe gospodăreşti etc. Primele mănăstiri creştine au fost construite în
secolul IV d.Hr. în Egipt şi Siria, dar cele mai multe datează din Evul Mediu. Înte
cele care constituie adevărate monumente de arhitectură se înscriu mănăstirile de
la Muntele Athos şi Meteora (24, din care numai cinci în funcţiune), în Grecia,
Ecmiazian, Haghbat şi Sanahia (Armenia), GhelatT(Georgia), Studenica (Serbia),
Bojana şi Rila (Bulgaria), Maullbronn în Alpii Bavarezi (Germania), mănăstirea din
San Ignacio (Argentina; de mari dimensiuni - 74 m x 24 m - şi de culoare roşie,
datorită gresiei), San Francisco din Lima (Peru, cea mai mare din America), El
Escorial şi Montserrat (Spania), mănăstirile româneşti (menţionate la Regionarea
turistică).

• Catedralele
Biserici de mari dimensiuni, în care slujeşte de obicei nu un simplu preot ci
un (arhi)episcop, plasate de regulă în partea centrală a oraşelor (şi având în faţă o
piaţă largă) ori pe anumite proeminenţe ale reliefului. Toate sunt adevărate
monumente istorice, arhitectonice şi de artă, datorită vechimii, dimensiunilor,
stilurilor şi comorilor artistice. între cele mai renumite şi vizitate se înscriu San
Pietro/Sf. Petru din Roma (aparţinând Vaticanului), Domurile din Milano, Florenza,
Pisa (Italia), catedralele din Assisi (două suprapuse; Italia), Paris (Notre-Dame),
Amiens, Chartres, Bourges (Franţa; ultimele trei cu vitralii renumite), Aachen,
Koln, Ulm, Munchen (Germania), Viena (Stephansdom/Sf. Ştefan), Salzburg, Linz
(Austria), Bruxelles, Tournai (Belgia), Praga (Sf. Vit; Cehia), Sevilla (care
adăposteşte mormântul lui Cristofor Columb), Leon (cu vitralii deosebite),
Barcelona (faimoasa Sagrada Familia/Sfânta Familie, proiectată de Antonio
Gaudi, într-un stil modernist cu totul aparte), din Spania ş.a.

• Moscheile
Edificii religioase specifice lumii islamice, se întâlnesc mai ales în Asia de
Sud-Vest, Sud şi Sud-Est, nordul Africii, dar, izolat, în alte regiuni ale planetei. în
afară de forma aparte, ies în evidenţă prin minaretele lor, turnuri înalte şi foarte
suple.
Printre cele mai spectaculoase se înscriu: Moscheea lui Mahomed de la
Mecca sau Moscheea sfântă (având 9 minarete, unica în lume, şi Kaaba, „piatra
sfântă a musulmanilor") şi Moscheea de la Medina (în care este înmormântat
profetul Mahomed), ambele în Arabia Saudită, locuri renumite pentru pelerinaj
(mai ales prima), Moscheea Albastră şi Moscheea lui Soliman Magnificul din
Istanbul (Turcia), Al-Azhar din Cairo (una dintre cele peste 400 asemenea edificii
religioase din capital egipteană, Moscheea Omeiazilor din Damasc (Siria), Marea
Moschee Malehită din Alger (Algeria), Kalean (cu un minaret de 46 m) din Buhara
(Uzbekistan), Moscheea lui Omar din Ierulasim, cele din Bagerhat (supranumit
„oraşul moscheilor"), Bangladesh ş.a.

• Sinagogile
Edificii religioase ale cultului mozaic, sunt caracteristice statului Israel
(Marea Sinagogă din Tel Aviv, cele din Ierusalim, Haifa ş.a.), dar se întâlnesc
oriunde disapora evreiască a fost sau este prezentă (în foarte multe ţări europene,
inclusiv România, în unele ţări americane, îndeosebi în S.U.A. etc).

4. Edificiile culturale

Acestea prezintă atracţie din diferite motive: vechime şi stil arhitectonic

(universităţile, teatrele, teatrele de operă etc), bogăţia de piese, raritatea, valoarea
artistică (muzeele) etc. De pildă atrag-universităţile vechi, cu tradiţie, precum cele
din Bologna, Ravenna şi Padova (în Italia), Sorbona din Paris (Franţa), Oxford şi
Cambridge (Marea Britanie), Heidelberg şi Freiburg (Germania), Viena (Austria),
Madrid şi Barcelona (Spania), Cracovia (Polonia), Praga (Cehia) ş.a. Ori teatrele
de operă Scala din Milano, Covent Garden din Londra, Opera de Stat din Viena ori
Metropolitan Opera din New York prin grandoarea spectacolelor şi valorile artistice
renumite ale timpului pe care le atrag.

• Muzeele
Aceste instituţii care conservă şi expun obiecte prezentând interes din
punct de vedere istoric, artistic, ştiinţific, tehnic etc. cunosc o largă răspândire pe
întinsul planetei şi o tipologie extrem de variată (de artă, istorice, de artă şi tehnică
populară, etnografice, de istorie naturală, de ştiinţe ale naturii - botanice,
25
zoologice, oceanografice etc. - tehnice, ocupaţionale - pomicole, viticole şi vinicole
ş.a.). Se întâlnesc şi muzee cu un specific aparte: al figurilor de ceară (renumite
fiind cele din reţeaua Madame Tussaud, cel mai cunoscut fiind cel de la Londra,
dar sunt prezente şi în alte ţări - la Copenhaga în Danemarca, Amsterdam în
Olanda, Sankt Petersburg în Rusia ş.a.), al pantofilor (Gottwaldow în Cehia),
Muzeul Păpuşilor (Delhi în India), Mrzejn\I)raejjor(Kaunas în Lituania), Muzeul
Ceasurilor (Chaux-de Fonds în Elveţia, Ploieşti în România) ş.a.

5. Edificiile sportive

Prezente încă din Antichitate (faimoasele amfiteatre greceşti şi romane),

cunosc astăzi o mare diversitate, atrăgând atât prin manifestările propriu-zise
(jocuri de fotbal, turnee de tenis de câmp, săli de gimnastică, concursuri de înot
etc), cât şi prin construcţiile adeseori foarte reprezentative: stadioane de fotbal
(Maracana din Rio de Janeiro, San Siro din Milano, Santiago Bernabeu din
Barcelona, Stadionul Olimpic din Munchen, Stadionul Olimpic din Roma, Stadionul
Olimpic din Pireu - Athena, cel mai nou, construit pentru Jocurile Olimpice de vară
din 2004 ş.a.), terenuri de tenis (Wimbledon -Londra, Roland Garros - Paris,
Flashing Meadow - S.U.A., Melbourne -Australia ş.a.), săli de sport, piscine,
hipodromuri etc.

6. Monumentele şi grupurile statuare

Monumentele (arcuri de triumf, coloane, obeliscuri etc.) sunt opere de

arhitectură sau de sculptură destinate să perpetueze amintirea unui eveniment
sau a unei personalităţi remarcabile, iar statuile reprezintă un personaj (de obicei o
personalitate), figuri alegorice etc. Se adaugă mulţimea busturilor, respectiv
reprezentarea părţii superioare a corpului omenesc în artele plastice.

• Arcurile de triumf
Arcuri moderne există în foarte multe ţări ale lumii, printre cele mai
faimoase înscriindu-se cel din Paris, cu dimensiuni impresionante (50 m înălţime,
45 m lăţime), construit din dispoziţia lui Napoleon (1806), dar terminat abia în
1836, situat într-o piaţă (Place de l'Etoile) din care radiază nu mai puţin de 12
artere de circulaţie.

• Coloanele
Coloanele, cu forma particulară antică obeliscurile, sunt de asemenea
destul de frecvente. Obeliscurile sunt monumente comemorative, de origine
egipteană, răspândite apoi şi în alte regiuni, din piatră în formă de trunchi de
piramidă, foarte înalte şi arcuite la vârf. Multe obeliscuri au fost aduse de europeni,
în timpul campaniilor de cucerire, pe continentul nostru, cum sunt Obeliscul de la
Luxor (Egipt) din Place de la Concorde din Paris, Obeliscul de la Heliopolis (de
asemenea din Egipt) din Piaţa Sf. Petru din Roma-Vatican ş.a. între coloanele
romane cea mai faimoasă rămâne Columna lui Traian din Roma, 38 m înălţime,
având în vârf statuia Sf. Petru, însă iniţial pe cea a împăratului Traian, fiind de fapt
înălţată (în anul 113 d.Hr.) pentru a celebra victoriile sale împotriva dacilor (101 -
102 şi 105-106 d.Hr), imortalizate în basorelieful în spirală care o acoperă (165 de
scene cu peste 2 500 de personaje). Intre cele moderne se înscriu Coloana Sf.
Ana din Innsbruck şi Coloana Trinităţii din Linz, ambele în Austria, Coloana
Vendome (închinată lui Napoleon) din Paris, Coloana lui Nelson (dedicată
amiralului englez omonim) din Trafalgar Square (Londra), Coloana Alexandru din
Sankt Petersburg (care comemorează victoria ţarului Alexandru I în războiul
antinapolenian din 1812) ş.a.

• Grupurile statuare, statuile şi busturile

Cunosc o răspândire extrem de largă pe întreg cuprinsul planetei, fiind
caracteristice tuturor epocilor istorice. în Antichitate erau realizate statui, unele
uriaşe, îndeosebi ale unor zeităţi şi ale capetelor încoronate. Unele n-au ajuns
până în timpurile noastre, între care statuia lui Zeus de la Olimpia (din aur şi
fildeş), Colosul din Rhodos, statuia gigantică a împăratului Nero, la Roma etc,
altele însă, da: Venus din Milo, Victoria din Samothrace (ambele găzduite astăzi
de Muzeul Luvru din Paris), Laocoon (în Muzeele Vaticanului), statui ale unor
împăraţi romani (în foarte multe muzee italiene, dar şi din alte ţări), ale unor
personalităţi culturale ale Greciei antice, ale unor capete încoronate asiatice ori ale
unor zei sau conducători religioşi din această parte a lumii (remarcându-se dintre
cei din urmă Buddha, cu cele mai multe şi cele mai mari asemenea monumente).

7. Edificiile economice cu funcţie turistică

O serie de construcţii realizate în scopuri economice au dobândit în timp,

datorită vechimii, dimensiunilor, materialelor din care sunt construite, fizionomiei,
ineditului amplasării etc, sau chiar din momentul inaugurării, şi atracţie turistică.
Intră în această categorie edificii cum sunt:

• Podurile şi viaductele
Podurile şi viaductele, unele păstrate din vechi timpuri, extrem de variate
ca dimensiuni, decoraţiuni, materiale de construcţie etc, printre cele mai renumite
înscriindu-se:
- cele romane (bine păstrate la Alcantara şi Cordoba - faimosul pod
Calahorra - în Spania, Roma - Aelius ş.a. - Nimes, în Franţa, în fapt pod-apeduct,
ş.a; numai vestigii, cel mai grandios dintre cele construite de romani, Podul lui
Apollodor de la Drobeta-Turnu Severin); se adaugă apeductele romane (construite
pentru a aduce apa), foarte bine păstrate fiind cele de la Njmes „Pont du Gard) în
Franţa, Segovia şi Tarragona, în Spania ş.a.;
- podurile medievale, extrem de numeroase, multe dintre ele adevărate
opere de artă: Pont Neuf, Notre Dame (Paris), Ponte Vecchio (Florenţa), Rialto
(Venezia), San Angelo (Roma), Carol (Praga), Margareta şi Podul cu lanţuri
(Budapesta), Tower Bridge (Londra) ş.a.;
- podurile moderne, distingându-se prin lungime (Pont-Chartrain,
S.U.A., 38,4 km, Vasco da Gama, Portugalia, 17,2 km, Qresund, Danemarca
- Suedia, 15,9 km, Seto - Ohashi, Japonia, 13 km, Prince Edward, Canada,
13 km ş.a.), înălţimea deasupra nivelului apei (Royal Gorge, S.U.A., 321 m,
pe fluviul Arkansas), înălţime faţă de sol (The Skybridge, la 170 m, care
leagă cele două turnuri gemene Petronas, din Kuala Lumpur, Malaysia), des
chidere (Akashi Kaikyo, Japonia, deschiderea centrală măsurând 1 991 m),
arhitectură (Golden Gate în San Francisco, Verrazano în New York, Bosfor în
Istanbul, Vasco da Gama în Lisabona, Podul Tigrului peste Fluviul Perlelor, în
China, Podul Anghel Saligny de la Cernavodă ş.a.).
27
 • Tunelele
Construcţii subterane care traversează un masiv muntos, un deal sau
trece pe sub o apă, facilitând circulaţia, realizate încă din Antichitate (de exemplu
Tunelul lui Agrippa, pe sub Muntele Posilipe, în apropiere de Napoli, care măsura
900 m lungime şi 7,5 m lăţime), dar mai ales în epoca modernă şi contemporană,
cele mai mari fiind:
- feroviare: Eurotunel, feroviar (care leagă Franţa cu Marea Britanie, pe
sub apele Mării Mânecii, 50,5 km lungime), Seikan (53,85 km), Daishimizu (22,2
km), Shin-Kammon (18,7 km), Rokko (16,3 kim), Hokuriku (13,9 km) ş.a., toate în
Japonia, Simplon (19,7 km), Elveţia - Italia, Apenini (18,2 km), St.-Gothard (15
km), Lotschberg (14,6 km), Elveţia ş.a.;
- rutiere: Laerdal (24,5 km) şi Gudvangen (11,4 km) în Norvegia, St.-
Gothard (16,9 km), Elveţia, Arlberg (14 km), Austria, Frejus (12,9 km) şi Mont
Blanc (11,6 km), Franţa - Italia, Kan Etsu I (11,1 km) şi Kan Etsu II (10,9 km) în
Japonia, Gran Sasso (10,2 km) în Italia ş.a.

• Metrourile
Prezente în circa 120 de oraşe ale lumii (între care şi Bucureşti), prezintă
interes prin vechime (primul din lume a fost cel din Londra/London Underground,
inaugurat în 1863, alte metrouri vechi fiind cele din Paris, Berlin, New York,
Chicago, Boston, Philadelphia, Budapesta, Viena, Madrid ş.a.), dimensiuni (cel din
Londra are cea mai mare lungime - 408 km), monumentalitate (cel din Moscova,
inaugurat în 1935, multe din staţiile sale fiind adevărate opere de artă şi
arhitectură) etc.

• Canalele
Cursurile artificiale de apă care leagă două mări (în acest caz şi unele
cursuri naturale, poartă numele de canale, de exemplu Canalul Beagle, din sudul
Americii, care leagă oceanele Atlantic şi Pacific), două fluvii, două lacuri, un fluviu
şi o mare, un fluviu şi unul sau mai multe lacuri etc, facilitând circulaţia (inclusiv
cea turistică), dar şi alte activităţi (irigaţii, aprovizionare cu apă etc); printre cele
mai mari şi renumite se înscriu Suez (161 km; care leagă Marea Mediterană cu
Marea Roşie) şi Panama (81,3 km; uneşte Oceanul Atlantic (Marea Caraibilor cu
Oceanul Pacific/Golful Panama), ambele fiind maritime, Sfântul Laurenţiu, cel mai
lung canal fluvio-maritim (304 km), care leagă Marile Lacuri cu Oceanul Atlantic;
Marele Canal în China, cel mai vechi şi lung canal de navigaţie şi irigaţii din lume
(1 782 km între capitala Beijing şi oraşul-port Hangzhou de la Marea Chinei de
Est); unele canale se remarcă prin spectaculozitate (de exemplu peninsula Corint
în Grecia, care leagă mările Egee şi Ionică, despărţind peninsula Peloponez de
Grecia continentală, fiind foarte îngust - numai 21-22 m lăţime şi cu versanţi
abrupţi), prin traseul complex, cu ecluze (de exemplu Panama), sau alte
construcţii similare (Canal du Centre, din Belgia, cu patru lifturi/ ascensoare care
ridicau navele), prin varietatea structurilor construite (ecluze, apeducte, poduri,
tunele etc), cum este cazul faimosului Canal du Midi din Franţa, care leagă Marea
Mediterană cu Oceanul Atlantic (nu mai puţin de 328 asemenea structuri) etc.

• Barajele şi lacurile de acumulare

Barajele (şi implicit lacurile de acumulare rezultate în spatele lor) prezente
mai ales în regiuni montane şi colinare, atrag atât prin forma (de regulă arcuită) şi
dimensiunile lor, cât şi prin configuraţia lacurilor de amenajare rezultate (totodată
cu funcţii foarte variate, inclusiv turistice: pescuit, sporturi nautice etc.) şi peisajul
de ansamblu; în multe cazuri există adevărate lanţuri de baraje - lacuri de
alimentare, precum cele de pe fluviile Columbia, Colorado, Tenneessee, Missouri
în America, Volga, Nipru, Don, în Europa, Indus, Huanghe, în Asia, Congo în
Africa); printre cele mai spectaculoase baraje se înscriu Rogun şi Nurek, în
Tadjikistan (cele mai înalte din lume, cu 335 m şi, respectiv, 300 m înălţime),
urmate de Grande Dixence, Elveţia (285 m) şi Inguri, Georgia (272 m), apoi baraje
precum Grand Coulee (S.U.A.), Daniel Johnson (Canada), Itaipii şi Yaciretâ
(Brazilia - Paraguay), Alcantara II (Spania), Tignes (Franţa), Porţile de Fier I
(România), Cabora Bassa (Mozambic), Sanxia / Cele Trei Defilee (China), Tarbela
(Pakistan) ş.a.

• Turnurile
Construcţii cilindrice sau prismatice de înălţime mare în raport cu baza,
realizate pentru a îndeplini, în decursul timpului, diferite funcţiuni (puncte de pază,
clopotniţe creştine, minarete islamice, foişoare - puncte de observaţie şi pază,
inclusiv „foişoare de foc", pentru sesizarea şi supravegherea incendiilor — faruri,
turnuri de televiziune, construcţii simbol pentru anumite manifestări comerciale,
sportive etc.
Turnuri-clopotniţă, prezente la muite edificii religioase (îndeosebi la cele
creştine şi musulmane);
Faruri, care şi-au luat numele de la prima construcţie de acest fel, realizată
pe insula Pharos din largul oraşului Alexandria (faimosul Far din Alexandria, una
dintre cele şapte minuni ale lumii antice); asemenea edificii există peste tot în
lume, pe ţărmurile mărilor şi oceanelor, cele mai atractive fiind cele vechi (foarte
numeroase) ori cele mai mari actuale (New York, 332 km înălţime, Yamashita -
Japonia, 106 m, Antifer / Saint-Malo - Franţa, 128 m ş.a.).
Turnuri-simbol, marcând un anumit eveniment, cel mai tipic fiind Turnul
Eiffel din Capitala Franţei, înălţat cu ocazia Expoziţiei Universale de la Paris din
1889 (320,75 m înălţime) şi devenit simbolul „oraşului lumină".
Turnuri de televiziune: CN Tower din Toronto (553,3 m, totodată cea mai
înaltă construcţie din lume, care găzduieşte, magazine, restaurante - inclusiv
crama aflată la cea mai mare altitudine de pe Glob, la 346 m - cafenele etc),
Ostankino din Moscova (547 m), cele din Thule - Groenlanda (369 m), Berlin -
Germania (360 m), Belmont -Marea Britanie (387 m), North West Cape - Australia
(387 m), Beijing - China (400 m), Tokyo - Japonia (333 m).

• Sediile unor instituţii, firme, complexe expoziţionale

- Burse (Paris, Londra, Barcelona, Copenhaga, Berlin, Milano, New York -
una dintre cele mai faimoase, Wall Street - Chicago, Tokyo - Kabuto Cho - Hong
Kong ş.a.;
- sediile unor organizaţii internaţionale: ONU (New York, Geneva, Viena),
UNESCO (Paris), FAO (Roma), Organizaţia Mondială a Sănătăţii (Geneva),
Comitetul Internationa! Olimpic (Lausanne), Consiliul Europei (Strasbourg) ş.a.;
- sediile unor mari firme: General Motors (Detroit), Boeing şi IBM (Seattle),
Exxon Mobil (Irving, Texas), Fiat (Torino), Toyota (Tokyo) ş.a.;
- complexe expoziţionale, în care se organizează târguri şi expoziţii
(universale, internaţionale, regionale, naţionale - complexe sau tematice, ultimele
29
de o mare varietate: de artă, de carte, de fotografie, de automobile, tractoare, de
vinuri, de textile, de confecţii, de încălţăminte, de mobilă, de grădinărit etc);
- între numeroasele târguri internaţionale se înscriu cele de la Athena —
Grecia („Intercasa"), Barcelona („Nautico"), Berlin („Agritech"), Bogota
(„Compuexo"), Brno („Vinex"), Bruxelles („Aqua-Expo"), Bucureşti („TIB"; „TIBCO"
ş.a.)> Chicago („Engineering"), Frankfiirt am Main (Buch Messe / „Târgul de
carte"), Hannovra („Messe"), Leipzig („Innovation"), Madrid („Multimedia"), Milano
(„Macef Primavera"), Moscova („Antosalon"), Munchen („DrinkteaMnterbrau"),
New Delhi („Târgul Indiei"), Paris („Automobile", Aeronautique", Lingerie"), Piovdiv
(„Vinaria"), Praga („Pragomedica"), Sankt Petersburg („Baltika"), Salzburg
(„Artizanat"), Sevilla („Expo-piedra"), Shanghai („China - Refrigeration"), Singapore
(„Global Tronics"), Strasbourg („Foire europeene"), Valencia („Euroagro"), Verona
(„Fieragricola"), Zagreb („Ambienta") ş.a.;
- o mare atracţie turistică o constituie Expoziţiile Universale, 15 organizate
până în prezent începând cu prima (care a avut Ioc Ia Londra, în 1851) şi sfârşind
cu ultima, cea de la Hannovra -Germania (din 2000), cele mai spectaculoase ca
tematică, arhitectură şi vizitatori fiind cele din ultimul deceniu al secolului XX,
fiecare desfăşurată sub umbrela unei teme majore: Sevilla 1992 („Era
descoperirilor", organizată cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la descoperirea
Americii de către Cristofor Columb), Taejon — Coreea de Sud 1993 („Sfidarea
unei noi căi spre dezvoltare"), Lisabona 1998 („Oceanele - un patrimoniu pentru
viitor") şi Hannovra 2000 („Om-Natură-Tehnologie"). La asemenea manifestări,
care durează 3-4 luni, participă aproape toate ţările lumii, iar numărul vizitatorilor
depăşeşte, de regulă 10 milioane.

Concepte şi noţiuni de reţinut

 În categoria potenţialului turistic antropic intră tot ceea ce a creat mai de preţ
omul în decursul timpului, varietatea şi bogăţia obiectivelor de acest fel fiind
extrem de mare şi în continuă creştere, graţie pe de o parte descoperirii şi
punerii în valoare a unor monumente istorice şi de artă aparţinând trecutului,
pe de altă parte prin includerea în această categorie a unor creaţii modern.
 Megaliţii sunt monumente preistorice, probabil cu funcţie funerară sau de cult,
alcătuite fie dintr-un bloc mare, fie din suprapunerea unor blocuri sau dale mari
de piatră sumar prelucrată.
 Edificile sportive sunt prezente încă din Antichitate (faimoasele amfiteatre
greceşti şi romane), cunosc astăzi o mare diversitate, atrăgând atât prin
manifestările propriu-zise (jocuri de fotbal, turnee de tenis de câmp, săli de
gimnastică, concursuri de înot etc), cât şi prin construcţiile adeseori foarte
reprezentative: stadioane de fotbal.

Întrebări de autoevaluare, aplicaţii, probleme

1. Megaliţii sunt monumente preistorice, probabil cu funcţie funerară sau de cult,
alcătuite fie dintr-un bloc mare, fie din suprapunerea unor blocuri sau dale mari de
piatră sumar prelucrată?
a. da
b. nu
2. Cursurile artificiale de apă care leagă două mări se numesc…
a. lacuri de acumulare
b. baraje
c. canale
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4

LITORALUL MĂRII MEDITERANE ŞI A ATLANTICULUI DE EST

Cuvinte cheie: litoral, regionare turistică

Rezumat
Regionarea turistică reprezintă un aspect particular al regionării econo-
mico-geografice. Fondul turistic natural ori antropic, dar mai ales combinarea
acestora conturează areale de atractivitate turistică, în multe cazuri fiind
valorificate ca atare. Combinaţiile posibile între elementele naturale şi cele create
de om sunt extrem de variate, rezultând locuri, areale şi zone/regiuni turistice. în
regionarea turistică naţională se ţine seama îndeosebi de unităţile geografice (de
exemplu, în România, Carpaţii Orientali, Munţii Apuseni ş.a.), unele axe
hidrografice (Valea Dunării, Valea Prahovei ş.a.), zone marine (litoralul Mării
Negre) ori mari oraşe cu împrejurimile (deexemplu Bucureşti şi împrejurimile), dar
uneori se au în vedere provinciile istorice.

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

Conţinut
În regionarea turistică a planetei se au în vedere fie continentele, fie
anumite ansambluri fizico-geografice de pe acestea ori de la contactul unor mase
continentale. Atât pentru aceste unităţi mari (zone sau regiuni turistice), cât mai
ales pentru subdiviziuni (subzone ori subregiuni, areale etc), se ia în considerare
nu numai potenţialul turistic, ci şi infrastructura căilor de comunicaţii, dotările
(pentru cazare, masă, odihnă, tratament, distracţie etc), fluxurile turistice etc.
O posibilă zonare turistică a planetei, axată în bună măsură pe regionarea
realizată de Organizaţia Mondială a Turismului, ar fi următoarea, distingân-du-se
12 mari zone turistice şi mai multe subzone.

1. Litoralul Mării Mediterane şi al Atlanticului de Est

Aceasta este, încă, cea mai importantă regiune turistică a planetei, deşi în
ultima vreme alte două zone turistice (Europa Central-Nordică şi America de Nord)
o concurează (mai ales ca fluxuri turistice şi venituri obţinute din turism). Se
remarcă prin două tipuri de turism: balneo-maritim şi cultural-istoric, la ambele
deţinând încă supremaţia mondială.

1.1. Litoralul nordic al Mării Mediterane

Această subzonă include trei din cele mai importante ţări ca fluxuri turistice
şi venituri obţinute din turism (Franţa, Italia şi Spania), precum şi câteva ministate
renumite, printre altele, şi pentru turism (Vatican, San Marino, Monaco şi Andorra).
31
Cele trei ţări importante sunt bogate în obiective turistice nu numai pe litoral
(mediteranean în cazul Italiei, mediteranean şi atlantic pentru Franţa şi Spania), ci
şi în interior.

1.2. Spania
Litoralul mediteranean, desfăşurat între graniţa cu Franţa, în nord, şi
strâmtoarea Gibraltar, însud, cu patru mari „costa" (Brava, Dorada, Blanca şi del
Sol), care includ un lung şir de staţiuni balneo-maritime (Torremolinos, Marbelia,
Estepona, Fuengirola, Benidorm, Tossa del Mar, S'Agaro, Sânt Felin de Guixols
ş.a.), unele fiind şi renumite oraşe istorice (Barcelona, Valencia, AUcante, Cadiz,
Malaga ş.a). Se adaugă Insulele Baleare, cu staţiuni pe fiecare petec de uscat:
Mallorca (Palma de Mallorca, Ricardo Roca, Puerto de Soler, Ses Animes ş.a.),
Menorca, Ibiza (sau Isla Blanca), Formentera ş.a..
Litoralul atlantic, cea mai importantă staţiune balneo-maritimă fiind San
Sebastian.
Castilia şi Andaluzia
o Castilia: Madrid (cu Palatul Regal, Muzeul Prado, unul dintre cele mai
bogate din lume, trei din cele 16 porţi iniţiale ale cetăţii ş.a.; în apropiere -
mănăstirea Escorial, necropolă a regilor Spaniei), Guadalajara, Toledo (Catedrala,
Casa-muzeu El Greco), Segovia (Apeductul roman, Catedrala, palate), Avila ş.a.;
o Andaluzia: Granada (cu faimosul Palat Alhambra, numit şi Castelul
Roşu, având elemente maure, Palatul lui Caro! Quintul ş.a.), Sevilla (Catedrala,
din secolul XV, cu mormântul lui Cristofor Columb, palate, între care Alcazares,
Casa lui Pilat ş.a.), Cordoba (mai multe catedrale, renumit totodată pentru „pielea
de Cordoba"), Cadiz, pe ţărmul mediteranean ş.a.;
o Catalonia, având drept punct central Barcelona, cu o poziţie geografică
de excepţie care îmbină edificii vechi (fortăreaţa Montjuic, Catedrala, mai multe
palate etc.) cu cele proiectate de arhitectul Antonio Gaudi (Catedrala Sagrada
Familia, Palatul Guell, Casa Mila ş.a.); în apropiere se află mănăstirea Montserrat,
din secolul IX, care adăposteşte „La Maroneta", o statuetă din lemn reprezentând-
o pe Fecioara Măria neagră;
o Alte atracţii, între care: Santiago de Compostela, unul din cele mai
importante locuri de pelerinaj creştine (la Catedrala, construită deasupra
presupusului mormânt al apostolului Santiago/Sf. Iacob), oraşele Salamanca
(monumente şi una dintre cele mai vechi universităţi din lume, fondată în 1215),
Oviedo, Bilbao, Tarragona ş.a., Insulele Canare, în largul ţărmului atlantic african,
insule vulcanice cu peisaje spectaculoase şi excelente plaje, posibilităţi de
practicare a sporturilor nautice etc. - Gran Canaria (cu cea mai cunoscută staţiune
Las Palmas), Tenerife, Fuerte-ventura, Lanzarote, Gomera, Hierro.

1.3. Franţa
Coasta de Azur (Cote d'Azur), Moralul francez mediteranean, cu staţiuni
balneo-maritime renumite (inclusiv pentru unele festivaluri, carnavaluri, muzee
etc.) precum Cannes (festivalul filmului, în fiecare an în luna mai), Nice
(Carnavalul; unul dintre cele mai renumite hoteluri este „Negresco"), Saint-Tropez,
Antibes (Festivalul internaţional de jazz, în fiecare an în luna iulie), Menton; în
ultimele decenii s-a extins spre vest, între gurile Rhonului şi graniţa cu Spania
(staţiunile La Grande Motte, Port-Camargue, Cap d'Agde, Port Leucate, Port-
Barcares ş.a.).
 Coasta de Argint {Cote d' Argent), litoralul atlantic din sud-vestul ţării, cu
staţiuni ca Biarritz (una dintre cele mai renumite din lume), Arcachon (cu unul
dintre cele mai mari porturi de iahturi din lume şi cu cea mai mare dună de nisip
din Europa - Pyla sur Mer), St. Jean-de-Luz, Bayonne ş.a.
Alpii Francezi, cu oraşele Grenoble („capitala economică şi turistică"),
Chambery, Annecy şi Briancori, fiecare având şi monumente istorice şi de artă, şi
staţiunile montane Chamonix („capitala franceză a alpinismului"), Mont Blanc, Les
Contamines, Avoriaz, Megeve, Val-d'Isere, Tignes, Courchevel, La Plagne ş.a.; se
adaugă staţiunile balneare Evian-les-Bains, Aix-les-Bains ş.a.
Parisul şi împrejurimile. „Oraşul-lumină" este unul dintre cele mai vizitate
locuri din lume, graţie atât dotărilor, cât şi atracţiilor turistice, între care: Catedrala
Notre-Dame (sec. XII-XIV), biserici (între care Sacre-Coeur), Domul Inva lizilor (cu
mormântul lui Napoleon), Turnul Eiffel (320,75 m înălţime, inaugurat în 1889 cu
ocazia „Expoziţiei Universale", devenit symbol al capitalei franceze), palate, pieţe
(Concorde, Vendome ş.a.), cartiere pitoreşti (Montmartre, Le Marais, Latin, La
DeTense, ultimul cu arhitectură modernă), muzee (Luvru, unul dintre cele mai
mari şi bogate din lume, Musee . In împrejurimi se remarca palatele Versailles,
Fontainebleau, Chantilly, Compiegne, Vaux le Vicomte ş.a., adevărate muzee,
plus parcuri şi grădini spectaculoase.
Valea Loirei, din vestul ţării, supranumită „grădina Franţei", adăposteşte în
prezent 17 castele, construite începând cu sec. XV, mai întâi de regii Franţei, apoi
de unii seniori: Blois, Chambord, Chenonceaux, Chinon, Angers, Amboise,
Saumur, Valencay, Usse, Tours ş.a.
Unele metropole regionale bogate în monumente istorice şi de artă>
precum Lyon (Colina Fourviere cu vestigii romane, Capela de pelerinaj
Fecioara neagră, Catedrala St. Jean ş.a.), Marseille (Castelul If/Chateau
d'If, biserica Notre-Dame-de-Ia-Garde, Vechiul port ş.a.), Toulouse, Strasbourg,
metropola Alsaciei şi sediul Consiliului Europei (Catedrala Notre-Dame, cu un turn
de 142 m, case vechi şi palate, cartierul pitoresc Mica Franţă), Bordeaux, Lille ş.a.
Oraşe renumite pentru anumite monumente istorice şi de artă: Avignon
(Palatul Papilor, din sec. XIV, podul St. Benezet / „le pont d'Avignon"), Nimes
(monumente galo-romane, între care Arenele), Rouen (case vechi din lemn),
Reims, Chartres, Amiens (catedrale cu vitralii) ş.a.
Mont Saint-Michel, stâncă pe ţărmul Mării Mânecii, într-o zonă cu maree
puternică (fiind astfel, o jumătate de zi insulă, iar cealaltă jumătate peninsulă),
având în vârf o mănăstire veche de o mie de ani.

1.4. Italia
Rivierele (sectoarele de litoral amenajate pentru turism), cea mai
importantă fiind Riviera Italiana (cuprinzând Riviera di Ponente şi Riviera di
Levante, ultima mai accidentată şi cu vegetaţie mai abundentă), constând dintr-un
lanţ de staţiuni balneo-maritime (San Remo, Diano Marina, Alassio, Nervi,
Portofino, Santa Margherita Ligure, Rapallo, Lerici, Ventimiglia, La Spezia ş.a.);
apoi rivierele napoletana, în Golful Napoli (Amalfi, Sorrento, insulele Ischia şi
Capri), veneziana (Lido di Venezia, Grado, Riccione, Rimini ş.a.), sarda (în insula
Sardinia), palermitana (în zona oraşului sicilian Palermo).
Alpii Italieni, cu staţiunile montane şi de sporturi de iarnă (Cortina
d'Ampezzo, Vale d'Aosta, Courmayeur, Domodossola, Breuil ş.a.) şi
33
staţiunile balneo-climaterice de pe ţărmurile lacurilor de ia poale: Maggiore
(Baveno, Pallanza, Stresa ş.a.), Como (Bellagio, Como, Cernobbio ş.a.),
Garda (Gargnano, Limone, Toscolano ş.a.).
Roma, capitala ţării, supranumită „Cetatea Eternă", este considerat oraşul
cu cele mai multe monumente istorice şi de artă de pe Glob: temple, amfiteatre
(între care Colosseumul, datând din anul 80 d.Hr., putea adăposti 80 000 de
spectatori), arcuri de triumf (ale lui Constantin cel Mare, Septimiu Sever, Titus
ş.a.), columne (între care Columna lui Traian, înaltă de 37 m), bazilici (Santa Măria
Maggiore, San Paolo Fuori le Mura - deasupra mormântului Sf. Pavel - San Pietro
in Vincoli - care adăposteşte lanţurile din temniţa Sf. Petru şi faimoasa sculptură
„Moise" a lui Michellangelo), biserici, palate, vile, fântâni (cea mai cunoscută fiind
Fontana di Trevi), statui etc.

1.5. Alte oraşe muzeu

Florenţa/Firenze (Domul sau Catedrala Santa Măria del Fiore, sec. XIII-
XIV, cu „Tumul lui Gioto", în fapt campanila catedralei, Palazzo Vecchio, Podul
Vechi/Ponte Vechio, din sec. XIV, Galleria degli Uffizzi, unul dintre cele mai bogate
muzee din lume, palate, între care cel al familiei Medici);
Venezia, oraşul amplasat pe mai bine de o sută de insule (Piazza San
Marco, cu bazilica omonimă, din sec. XI, care adăposteşte mormântul Sf. Marcu,
Campanilla, înaltă de 99 m, şi Palatul Dogilor, simbolul gloriei şi puterii veneţiene,
numeroase alte palate, biserici, case vechi, poduri - cel mai renumit fiind Rialto,
statui, fântâni, plus insulele Murano şi Burano, renumite pentru sticlărie, prima, şi
dantelărie, a doua); Genova (oraşul vechi, medieval, perfect conservat, palate,
casa lui Cristofor Columb ş.a.);
Torino (Domul sau Catedrala San Giovanni/Sf. Ion, care adăposteşte
Santa Sindone, aşa-numitul „Giulgiu al lui Hristos", Palatul Regal ş.a.);
Milano (Domul, din sec. XIV-XVI, bogat ornamentat cu turnuri,
turnuleţe, statui etc, Castelul Sforzesco, Scala, unul dintre cele mai renumite
teatre de operă din lume, biserica Santa Măria delle Grazie, care adăposteşte
celebra pictură „Cina cea de taină" a Iui Leonardo da Vinci);
Pisa (Piazza del Duomo sau Campo dei Mirâcoli, cu Domul, Baptisteriul şi,
mai ales, renumitul „Turn din Pisa" - Torre pendente / Turnul înclinat);
Siena (cu faimoasa Piazza del Campo, piaţă în formă de evantai,
mărginită printre altele de Palazzo Publico, având un turn înalt de 88 m);
Ravenna (biserica San Vitale, din sec. VI, cu celebre mozaicuri repre-
zentându-i pe împăraţii Iustinian şi Teodora cu suitele lor, alte bazilici, mormântul
lui Dante, mausoleul lui Teodoric ş.a.);
Napoli, oraş cu o frumoasă aşezare geografică, în jurul golfului
omonim şi la poalele muntelui Vezuviu, bogat în monumente cum sunt:
Castel Nuovo (sec. XII), Arcul de Triumf, Palatul Regal (sec. XVII), Palatul şi
Galeria Naţională de pe Capodimonte, biserici etc; în apropiere se află Pompei,
oraş roman acoperit de lavă în timpul erupţiei vulcanului Vezuviu din anul 79 d.Hr.,
în prezent eliberat de aceasta;
Padova (marea bazilică II Santo, din sec. XIII, care adăposteşte mormân-
tul Sf. Anton de Padova, Capela Scrovegni, sec. XIV, pictată de Giotto, palate, o
renumită universitate, la care au învăţat şi unii principi români);
Bologna (numeroase palate, biserici, fântâni, două turnuri înclinate şi una
dintre cele mai vechi universităţi din lume);
Verona (celebru îndeosebi datorită „casei Julietei");
 Assisi (ansamblul monastic romano-gotic San Francesco, din sec. XIII,
constând din două bazilici suprapuse, cea de sus cu fresce de Giotto ilustrând
viaţa sfântului).

Concepte şi noţiuni de reţinut

 Regionarea turistică reprezintă un aspect particular al regionării econo-mico-
geografice. Fondul turistic natural ori antropic, dar mai ales combinarea
acestora conturează areale de atractivitate turistică, în multe cazuri fiind
valorificate ca atare. Combinaţiile posibile între elementele naturale şi cele
create de om sunt extrem de variate, rezultând locuri, areale şi zone/regiuni
turistice. în regionarea turistică naţională se ţine seama îndeosebi de unităţile
geografice (de exemplu, în România, Carpaţii Orientali, Munţii Apuseni ş.a.),
unele axe hidrografice (Valea Dunării, Valea Prahovei ş.a.), zone marine
(litoralul Mării Negre) ori mari oraşe cu împrejurimile (de exemplu Bucureşti şi
împrejurimile), dar uneori se au în vedere provinciile istorice.
 Regionarea turistică a planetei se au în vedere fie continentele, fie anumite
ansambluri fizico-geografice de pe acestea ori de la contactul unor mase
continentale. Atât pentru aceste unităţi mari (zone sau regiuni turistice), cât mai
ales pentru subdiviziuni (subzone ori subregiuni, areale etc), se ia în
considerare nu numai potenţialul turistic, ci şi infrastructura căilor de
comunicaţii, dotările (pentru cazare, masă, odihnă, tratament, distracţie etc), fluxurile turistice

Întrebări de autoevaluare, aplicaţii, probleme

1. Litoralul nordic al Mării Mediterane include trei din cele mai importante ţări ca
fluxuri turistice şi venituri obţinute din turism şi anume…
a. Italia, Franţa, Croaţia
b. Franţa, Italia şi Spania
c. Spania, Italia, Croaţia

2. Rivierele sunt…
a. sectoarele de litoral amenajate pentru turism
b. staţiuni montane

35
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5

LITORALUL SUDIC AL MĂRII MEDITERANE

Cuvinte cheie: litoral, Marea Mediterană, Marea Roşie

Rezumat
Subzonă care include ţările din nordul Africii (Maroc, Algeria, Tunisia, Libia
şi Egipt) şi o parte din statele din Asia de Sud-Vest (Israel, Liban, Iordania, Siria,
Turcia), plus Cipru. În ansamblu se remarcă, la fel ca subzona precedentă, prin
turism balneo-maritim şi cultural-istoric. Ca fluxuri turistice şi venituri obţinute se
impun Turcia, Egipt, Israel, Maroc şi Tunisia.

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

1. Egipt
Oraşul Cairo şi împrejurimile. Capitala egipteană, cel mai mare oraş
african şi, totodată, arab, se remarcă prin monumentele islamice: peste 400 de
moschei (între care Al-Azhar, sec. X, Amir ibn el-As, f. 641 ş.a.), bazaruri, fântâni,
case vechi, obeliscuri, statui etc. In apropiere se află Marile Piramide de Ia Giseh
(Kheops, unica dintre cele şapte minuni ale lumii antice păstrată până astăzi,
Kefren şi Mykerinos) şi Sfinxul, nilometrul de pe insula Roda, vechea capital
Memphis, piramidele de la Saqqara şi Dahshur ş.a
Litoralul mediteranean: oraşul Alexandria, plin de istorie, cu vestigii
greceşti, romane, copte (renumite catacombe), islamice (mai ales moschei), plus
faimoasa Bibliotecă din Alexandria, reconstituită; vestigii ale Farului din
Alexandria, una dintre cele şapte minuni ale lumii antice care de asemenea va fi
reconstruit. Staţiuni balneo-maritime: Agami, Hannoville, Maamoura, în apropiere
de Alexandria, Marsa Matruh, Sallum ş.a., mai spre vest.
Litoralul Mării Roşii, cu staţiuni amenajate în ultimele trei decenii:
Hurghada, pe ţărmul african, Sharm el Sheikh, Dahab, Nuweiba, pe cel asiatic
(Peninsula Sinai). Tot în această peninsulă, un punct de mare atracţie este
Muntele Sinai, cu mănăstirea Sf. Caterina, datând din sec. IV d.Hr., loc de
pelerinaj pentru creştini.
Valea Nilului (exceptând zona Cairo), cu arealele: Luxor-Karnak şi
împrejurimile (Teba, veche capitală, Valea Regilor - cu necropole ale faraonilor din
dinastiile XI-XIX, aici descoperindu-se mormântul lui Tutankhamon, Valea
Reginelor, Templul lui Seti I ş.a.; la Luxor se află, printre altele, Templul lui Amon);
Assuan-Abu Simbel, cu temple (Abu Simbel, cu statui uriaşe, de peste 20 m
înălţime, ale faraonului Ramses al Il-lea, Templul Hathor, Sanctuarul zeiţei Issis pe
insula Philae), lacul de acumulare Nasser, barajul nou, Sadd-al-Ali, barajul vechi
ş.a.

2. Maroc
Litoralul mediteranean, între Tanger (în apropierea strâmtorii Gibraltar) şi
graniţa cu Algeria, cu staţiuni balneo-maritime precum Tanger, Tetouan, Al-
Hoceima, Nador ş.a., având totodată monumente istorice şi de artă, îndeosebi
islamice.
Litoralul atlantic, între Tanger, în nord, şi Tiznit, în sud, cu numeroase
staţiuni balneo-maritime (Tanger, Larache, Kenitra, Mohammedia, Dar-el-
Beida/Casablanca, Safi, Essaouira, Agadir, Tiznit ş.a.) şi oraşe (în acelaşi timp şi
staţiuni) cu monumente istorice şi de artă: Rabat, capitala (cu cetatea Karsa des
OudaYas, sec. XII, Marea Moschee, sec.XIV, Palatul Regal, sec. XVIII-XX ş.a.),
Safi, El Jadida, Agadir ş.a.
Marile oraşe imperiale: Marrakesh, Meknes şi Fes, cu moschei din sec.
XII-XVI (Bou Inania în Fes şi Meknes, ambele din sec. XIV, Aii ben Youssef în
Marrakesh, din sec. XVI; în Fes se menţine o moschee din sec. IX, Kairouine),
palate (Dar-el-Makhzen în Fes, Dar Jamai în Meknes, El-Badi şi Bahia în
Marrakesh), medine, souq-uri, fântâni, mausolee, pieţe, grădini etc.

3. Tunisia
Tunisia, cea mai mică (atât ca suprafaţă, cât şi ca populaţie) dintre ţările
nord-africane, are un turism în plină expansiune: Litoralul nordic mediteranean, cu
două areale:
Capitala Tunis şi împrejurimile, cu vestigii feniciene (ruinele faimoasei
Cartagina) şi romane, medina, souq-uri, moschei renumite (între care Djemâa Al-
Zaytuna, din sec. VIII), palate etc, plus staţiunile turistice şi balneo-maritime (Sidi
Bou Said, Zaghouan, Jebef Oust ş.a.);
Bizerte - Cote de Cristal, cu unele dintre cele mai bune plaje din Tunisia şi,
totodată, din lume, între care Raf Raf şi Remel. Litoralul oriental, între Capul Bon,
în nord, şi Zarzis, în sud, cu numeroase staţiuni balneo-maritime (Nabeul,
Hammamet, Susah/Sousse - una dintre cele mai bine amenajate din Africa,
Monastir, Mahdia, Sfax, Gabes, Zarzis, insula Djerba ş.a.); se adaugă vestigii
feniciene şi romane, îndeosebi la El Djem (cel mai mare amfiteatru roman din
nordul Africii) şi Susah.
Deşertul saharian, din sud, având ca porţi de intrare orăşelele Tozeur,
Douz, Tataouine ş.a., dotat în ultimele decenii cu amenajări turistice de prim rang
şi oferind modalităţi diferite de cunoaştere a pustiului.

4. Algeria şi Libia
Algeria şi Libia, deşi dispun de un patrimoniu turistic valoros, mai ales
cultural-istoric, au o circulaţie turistică restrânsă datorită factorului politic
(nesiguranţă). Dintre atracţiile turistice amintim:
În Algeria: Coasta mediteraneană, cu capitala (Alger) şi alte oraşe (Bejaia,
Qacentina/fostul Constantine, Annaba, Cherchell, Ouahrân/fostul Oran ş.a.) cu
monumente romane (bazilica Sf. Augustin din Annaba, bazilica de pe Jebel
Mudjadjo din Ouahrân), cu moschei (Marea Moschee/Djama el-Kebir, din sec. XI-
XIV, din Alger, Marea Moschee din Ouahrân ş.a.), bazaruri etc, vestigiile romane
de la Timgad şi Djemila (ultimul cu ruinele oraşului Cuicul), staţiuni balneo-
maritime (Alger, Bejaia - faimoasa plajă Tichi, 17 km est de Bejaî'a - Tipassa, Cote
Turquoise ş.a.); platoul Tassili, din inima Deşertului Sahara (cu artă rupestră de o
mare valoare artistică - faimoasele „fresce din Tassili"), unele oaze sahariene
(Ghardaia, Beni Abbes, El Golea, Touggourt ş.a.).

37
 5. Turcia
Oraşul Istambul şi zona Bosforului. Marea metropolă Istanbul, având o
istorie îndelungată, capitală a două mari imperii (bizantin şi otoman), are
numeroase atracţii turistice, între care: Sfânta Sofia, datând din sec. VI, iniţial
catedrală bizantină, apoi transformată în moschee (1453), astăzi muzeu; mai
multe moschei, cele mai renumite fiind Moscheea Albastră (începutul sec.
XVII, numită astfel datorită elementelor interioare de decor având culoarea
albastră) şi Moscheea lui Suleiman Magnificul (din sec. XVI, având şapte
minarete), palate precum Topkapî, din sec. XV, fostă reşedinţă a sultanilor,
astăzi muzeu (printre exponatele de valoare se înscrie şi sabia lui Ştefan cel
Mare) şi Dolmabahce Saraiy, bazaruri (Marele Bazar cu peste 4 000 de mici
magazine), mausolee (al Prinţilor, al lui Mustafa ş.a.), obeliscuri, turnuri
(faimosul Turn al Galatei), muzee etc.
Litoralul mediteranean, cu renumite staţiuni balneo-maritime
(Antalya, Alanya, Fethiye, Antakia ş.a.) şi monumente istorice şi de artă
(podul de piatră, construit de împăratul Hadrian, la Adana, moscheea din
Antalya ş.a.).
Litoralul egeean, renumit, pe lângă staţiunile balneo-maritime
(Kusadasi, Izmir ş.a.), mai ales prin monumente istorice şi de artă: cetatea
Troia şi templul din Pergam, oraşele Efes şi Bodrum (anticul Halicarnas), în
care au existat două din cele şapte minuni ale lumii antice (Templul Dianei şi,
respectiv, Mausoleul din Halicarnas) şi se află vestigii elenistice, romane şi
paleocreştine (de menţionat locuinţa unde şi-a trăit ultimii ani de viaţă Maica
Domnului, în Efes, castelul cavalerilor de Rhodos, în Bodrum).
Anatolia, cu actuala capitală a ţării, Ankara, cu monumente romane
(Citadela, Templul lui Augustus, Băile romane ş.a.) şi islamice (moschei, băi
turceşti etc), mausolee (între care Anit Kabir - cu sarcofagul primului
preşedinte turc, Mustafa Kemal Ataturk); Cappadocia, regiune cu forme
spectaculoase de relief grote, biserici, fortăreţe etc, care folosesc accidentele
terenului, precum şi aşezări vechi (între care Konya, unul dintre cele mai
vechi oraşe ale lumii).

6. Israel
Această ţară mică, în bună măsură deşertică şi având o densitate a
populaţiei ridicată, constituie o destinaţie turistică importantă, concretizată în
circa trei milioane de turişti străini şi circa trei miliarde de dolari venituri.
Principalele atracţii turistice:
Ierusalim (Yerushalayim/AÎ Quds), oraş stant pentru trei religii, cu
obiective de mare interes pentru:
o Creştini: Biserica Sfanţului Mormânt (sec. IV, cu adăugiri ulterioare,
cu mormântul lui Christos), Via Dolorosa (drumul urmat de Isus Christos spre
locul de răstignire), Muntele Măslinilor, biserica Dominus Flevit ş.a.; o Evrei:
Zidul Plângerii (ceea ce a mai rămas din faimosul Templu al iui Solomon),
Muntele Templului, mormintele lui David, Absalom, Rachela, Zaharia;
o Musulmani: moscheile Al Marwane (sec. VII), a lui Omar (sec. VII),
Al Aksă (sec. VIII) ş.a., mormântul lui Lazăr etc.
Tel Aviv şi împrejurimile, cu oraşul vechi Jaffa, staţiuni balneo-
maritime Netanya, Herzliya ş.a., oraşul Ramlah (cu un minaret din 1268 şi o
moschee, fostă catedrală a cruciaţilor).

38
 Nordul ţării cu oraşul Haifa, Muntele Cârmei, vechiul centru urban
Acre/Akko, fondat de fenicieni şi aflat ulterior sub stăpâniri diverse şi care
păstrează foarte bine vestigiile oraşului cruciat (perioada 1104 - 1291),
precum şi din vremea stăpânirii otomane din sec. XVIII - XIX (Citadela,
moschei, biserici - între care Sf. Andrei - băi turceşti, bazaruri etc, lacul
Tiberiada (Marea Galileei), Muntele Tabor ş.a.
Zona Mării Moarte, cu fortăreaţa Massada (putând fi identificate
palate, turnuri de apărare, porţi, edificii de cult, piscine, băi rituale etc), ultimul
punct de rezistenţă al evreilor împotriva romanilor în anul 73 d.Hr., staţiunea
balneo-climaterică Ein Bokek ş.a.
Zona Golfului Eilat / Aqaba, de la Marea Roşie, în sudul ţării, cu
staţiunea balneo-maritimă omonimă, turism subacvatic şi de cură
heliomarină.

7. Liban
Cea mai mică ţară din zonă, având un relief variat şi peisaje
spectaculoase, plus un patrimoniu antropic extrem de variat (de la vestigii
feniciene, romane şi greceşti la cele musulmane), cunoaşte în prezent, după
un lung şi distrugător război civil, o redresare şi din punct de vedere turistic,
tinzând spre atingerea parametrilor de dinainte de 1975.
Principalele atracţii turistice:
Capitala, Beyrouth (cu multe monumente istorice şi culturale -
moschei, precum Djami al-Kebir, sec. XIII, Djami al-Seraya, sec. XVI ş.a.,
edificii monumentale civile, între care Parlamentul, Muzeul Naţional,
Universitatea ş.a.) şi împrejurimile, cu apeductul roman de Ia Zebeide,
staţiunile balneo-maritime Aley (supranumită „Monte Carlo-ul libanez"), Souk
el Gbarb, Ain Sofar ş.a.
Oraşele vechi Byblos/Djubail, Baabeck, Sidon/Saida, Tyr/Es Sur,
Tripoli/Tarăbulus, cu vestigii feniciene, elenistice sau romane, Anjar, ultimul
fiind o perfectă ilustrare a oraşelor arabe din sec. VIII, care păstrau structura
rectangulară a orăşelor-cetăţi antice.
Valea Sfântă (Wadi Qadish), cu importante monumente religioase
din perioada timpurie a creştinismului, iar în apropiere una dintre cele mai
mari păduri de cedru din zona mediteraneană.

8. Siria
Această ţară a derulat în ultima vreme importante programe de
promovare a turismului, pornind de la amplificarea şi modernizarea
infrastructurii, reflectate în creşterea semnificativă a numărului de turişti
străini şi a veniturilor obţinute. Principalele atracţii turistice:
Capitala Damasc, considerată cea mai veche capitală din lume în
funcţiune, bogata şi îndelungata sa istorie fiind marcată, printre altele, de
cele 125 de monumente din oraşul vechi: Marea Moschee/Moscheea
Umayyad, ridicată în anul 705 pe locul unui sanctuar asirian, Mausoleul
Salah ad-din-Saladin, sec. XII, moscheea Taqiah (sec. XVI), Palatul
Azem/Beit al Azem (sec. XVIII) ş.a.
Vestigii ale civilizaţiilor antice: Ugarit/azi Ras Shamra, oraş fenician
din mileniul III î.Hr. în care a fost descoperit unul dintre cele mai vechi
alfabete din lume; Bosra, cu monumente romane (Amfiteatrul, termele, Arcul

39
de Triumf) şi bizantine (catedrală din sec. IV), cărora li s-au adăugat, ulterior,
cele din perioada timpurie a Islamului (mai multe moschei ş.a.); Halab/fostul
Alep, locuit continuu din mileniul II î.Hr., vestit centru comercial şi meşteşu-
găresc la răscrucea unor importante căi comerciale (Cetatea, din sec. XIII,
Marea Moschee, sec. XII, palate şi caravanseraiuri, medrese/şcoli islamice
etc; Palmyra, vechi oraş aramaic ce a atins apogeul în timpul reginei Zenobia
(sec. III d.Hr.), păstrând multe monumente între care Templul lui Baal (sec. I
d.Hr., ridicat pe locul unui vechi sanctuar, cu trei porţi monumentale),
Termele lui Diocletian, Templul lui Nebo ş.a.
Vestigii musulmane (îndeosebi în Damasc şi Halab - moscheea El Kebir, din
sec. VIII - XII, Citadela, sec. XII), cruciate (Citadela Krak des Cheva-liers, din
sec. XII - XIII, aflată lângă Homs), otomane etc.

Concepte şi noţiuni de reţinut

 Litoralul sudic al Mării Mediterane este o subzonă care include ţările din
nordul Africii (Maroc, Algeria, Tunisia, Libia şi Egipt) şi o parte din statele
din Asia de Sud-Vest (Israel, Liban, Iordania, Siria, Turcia), plus Cipru.
 In ansamblu se remarcă, la fel ca subzona precedentă, prin turism
balneo-maritim şi cultural-istoric.
 Ca fluxuri turistice şi venituri obţinute se impun Turcia, Egipt, Israel,
Maroc şi Tunisia.

Întrebări de autoevaluare, aplicaţii, probleme

1. Litoralul sudic al Mării Mediterane în ansamblu se remarcă prin turism….
a. balneo-maritim şi cultural-istoric
b. cultural-istoric
c. balneo-maritim

2. Algeria şi Libia, au o circulaţie turistică restrânsă datorită….

a. reliefului
b. factorului politic (nesiguranţă).
c. rarităţii vestigilor cultural-istorice

40
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6

ŢĂRILE BALCANICE

Cuvinte cheie: Grecia, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Croaţia,

Slovenia, Bosnia, Macedonia, Albania

Rezumat
Deşi în anumite clasificări, inclusiv cea a Organizaţiei Mondiale a
Turismului, sunt incluse în această subzonă şi România şi Turcia, noi
apreciem că aceste ţări se înscriu, în mod firesc, în Europa Centrală şi,
respectiv, litoralul sudic mediteranean.

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

Conţinut
1. Grecia
Capitala (Athena) şi împrejurimile: Athena, locul de desfăşurare a
primelor Jocuri Olimpice moderne (1896) şi a celor din 2004, este un oraş
bogat în monumente, între care cele de pe Acropole (Parthenonui — dedicat
zeiţei Athena Partenos - Erechteionu! cu „tribuna Cariatidelor", Propileele
ş.a.), biserici bizantine, mănăstiri, muzee (cel mai important fiind Muzeul
Arheologic Naţional), cartiere vechi (Plaka, Psiri, Monastiraki ş.a.), portul
Pireu, Capul Sunion (cu Templul lui Poseidon), insula Egina, Marathon şi
Salamina (ambele amintind de celebre bătălii), staţiunea Vouliagmeni ş.a.
Peloponesul, peninsula care conservă multe aşezări antice: Olimpia
(cu ruinele Templului lui Zeus - în care se afla statuia omonimă, una din cele
şapte minuni ale lumii antice - ale Stadionului, Sălii de Sport etc); Epidaur
(Teatrul antic, Sanctuarul lui Esculap ş.a.), Micene (cu faimoasa „Poartă a
Leilor"), Corint (cu Templul lui Apollo) ş.a.
Provincia istorică Thessalia, având drept punct central oraşul
Salonic/Thessaloniki, al doilea mare oraş al ţării: biserici bizantine (Sf.
Dimitrie, Sf. Gheorghe sau Rotonda ş.a.) şi medievale (Sfinţii Apostoli,
Profetul Ilie ş.a.), moschei (Ishak Pasa, Hamza Bey), băi turceşti, turnuri
(Tumul Alb), Promenada marină ş.a.
Insulele, toate îmbinând, de regulă, turismul balneo-maritim cu cel
cultural-istoric:
 Cele mari: Creta (vestigiile palatului din Cnossos, care a dat
naştere legendei despre Minotaur, oraşul Irâklion, Myrtia cu
muzeul Nikos Kazantzakis, staţiunile Âgios Nikolaos,
Elouunda, Myrta ş.a.), Rhodos (cu palate, între care cel al
Marilor Maeştri, Citadela, biserici etc; aici s-a aflat una din cele
şapte minuni ale lumii antice - Colosul din Rhodos);
 Insulele Ciclade (circa 220), între care Delos, Milos (pe ţărmul
căreia a fost găsită faimoasa statuie „Venus din Milo", astăzi
în muzeul Luvru din Paris), Lesbos, Păros (cu renumite
41
 exploatări de marmură), Andros, Tinos, Mikonos (una dintre
cele mai pitoreşti) ş.a.
 Insulele Ionice: Corfu / Kerkyra, plină de istorie, Ithaka („patria
lui Ulisse"), Kythera, Zakynthos ş.a.

2. Bulgaria
Capitala (Sofia) şi împrejurimile (în principal Muntele Vitoşa, cu pârtii
de schi, Cheile Iskărului, staţiunea de iarnă Borovets, mănăstirea Bojana, cu
două biserici vechi, una din sec. XIII, şi o alta din sec. XIX). In capitală cele
mai importante atracţii turistice sunt Catedrala Alexandr Nevski, care în
subsol adăposteşte o importantă colecţie de icoane vechi, bazilica Sf. Sofia,
din sec. VI, moscheea Banya Bashi ş.a.
Litoralul Mării Negre, cu oraşele Balcik (aici se află castelul reginei
Măria a României), Varna, Burgas, Nesebăr ş.a. şi renumitele staţiuni
balneo-maritime Albena, Zlatni Pisăc i/Ni şipuri le de Aur, Slăncev Briag,
Pomorie, Varna ş.a.
Vechile capitale ale ţării: Pliska, Preslav şi Veliko Tărnovo, cu edificii
medievale, mai ales în ultima, aflată în Munţii Stara Pianina (Turnul Iui
Baudouin, Biserica celor 40 de martiri, case vechi etc).
Mănăstirile vechi din Macedonia bulgară: Rila, având aspect de
fortăreaţă (sec. X) şi Rojen (sec. XII).
Valea Trandafirilor, una dintre cele mai importante regiuni din lume
pentru cultivarea acestor plante.

3. Serbia şi Muntenegru

În Serbia:
Capitala, Belgrad, cu cetatea Kalemegdan, având o poziţie
impunătoare, la confluenţa Savei cu Dunărea şi care adăposteşte
monumentul „învingătorul" al marelui sculptor Ivan Mestrovic, Stări Grad
(partea veche a oraşului, cu clădiri şi monumente din secolele XVIII - XIX),
palate, între care cel al prinţesei Ljubica, sec. XIX, biserici (între care Sf.
Marcu), insula-parc Ada Ciganlija, Centrul de conferinţe Sava ş.a.
Sudul ţării, cu biserici şi mănăstiri renumite: Zicâ (sec. XIII), Novi
Pazar (sec. VIII, cea mai veche din Serbia), Gracanica (sec. XIV), Studenica
(sec. XII - XIV); ultima, aflată în centrul Serbiei, într-o zonă foarte pitorească,
este o mănăstire ctitorită de Ştefan Nemanja, fondatorul statului independent
sârb şi cuprinde mai multe biserici, între care Sf. Măria, Sf. Nicolae şi
Kraljeva crkva („Biserica regelui", numită astfel în cinstea iui Milutin, cel mai
mare ctitor de biserici şi mănăstiri), toate cu valoroase fresce în stil bizantin.
Oraşe vechi, bogate în monumente istorice şi de artă: Nis
(monumente bizantine, fortăreaţă, Turnul Cran ii lor/Ce le Kula ş.a.), Prizren
(biserici vechi, din sec. XIV, şi monumente otomane - Marea Moschee a lui
Sinan Paşa, Podul de piatră ş.a.), Smederevo (Castelul din sec. XV) ş.a.
Staţiuni balneoclimaterice: Vrnjacka Banja, Niska Banja, Mataruska
Banja, Koviljacia ş.a.
Pristina (reşedinţa provinciei autonome Kosovo), cu monumente
istorice şi de artă în oraşul vechi (moschei - între care cea a împăratului, din

42
sec. XV - termele turceşti Velichi Amam, Turnul cu orologiu, din sec. XIX) şi
împrejurimile (vestigii romane, mormântul sultanului Murad ş.a.).
Novi Sad (reşedinţa provinciei autonome Vojvodina), cu una dintre
cele mai mari fortăreţe din Europa, Petrovaradin (sec. XV), Palatul Episcopal
Ortodox, mănăstiri, biserici ş.a.

În Muntenegru:
Oraşele Podgorica, actuala capitală şi principalul centru urban şi
turistic al Muntenegrului, Cetinje, fostă capitală (Palatul Regal, mănăstirea
Notre-Dame, din sec. XIV), Kotor, un adevărat muzeu în aer liber (cetatea, cu
ziduri ce însumează 4,5 km, Turnul cu ceas, sec. VIII, Palatul Pima, sec. XVI,
biserici din sec. XII etc).
Parcurile Naţionale: Lovcen, Durmitor, ultimul axat pe muntele
omonim, cu peisaje glaciare (inclusiv 22 de lacuri) şi carstice (Cheile râului
Tara, adânci de 1 300 m), vegetaţie bogată.

4. Croaţia
Capitala, Zagreb, cu o frumoasă poziţie pe valea Savei, dominată de
coline împădurite: fortificaţiile vechiului oraş cu Poarta de Piatră şi Tumul
Lotrşceak (sec. XIII), Castelul Gradec, legat de oraşul de jos printr-un
funicular, Catedralele Sf. Marcu, sec. XIV şi Sf. Ştefan, sec. XIX, Casa cu
Orologiu, sec. XIX, „Fântâna vieţii" de Ivan Mestrovic ş.a.
Litoralul dalmat (ţărmul Mării Adriatice, care, după dezmembrarea
ex-Iugoslaviei, i-a revenit în cea mai mare parte Croaţiei) cu:
o Oraşe-muzeu, precum Dubrovnik (supranumit „regina Adriaticii"
sau „perla Adriaticii"), cu impresionante ziduri de apărare ce adăpostesc
monumente cum sunt Catedrala, Mănăstirile franciscană şi iezuită, palate
(Sponza, al Rectorului), fântâni etc; Split, cu Palatul împăratului roman
Diocleţian, 295-305 d.Hr., şi mausoleul aceluiaşi împărat, transformat în
catedrală, palate gotice, baroce şi renascentiste, biserici romane etc; Trogir,
situat pe o mică insulă legată de ţărm printr-un pod, cu monumente istorice
antice (greceşti) şi medievale (Catedrala Sf. Lovro, sec. XIII, Capela lui Ivan
cel Fericit), clădiri în stilurile baroc şi Renaissance; Sibenik (cu o remarcabilă
Catedrală, declarată patrimoniu UNESCO, la fel ca şi oraşele Dubrovnik şi
Split), Zadar ş.a.
o Staţiunile balneo-maritime: toate oraşele amintite plus Rovinj,
Opatija, Makarska, Porec, Biograd, Ulcinj ş.a. şi insuleie-staţiuni Lokrum,
Mljet, Brac, Korcula, Brjuni/Brioni, multe adăpostind şi monumente istorice şi
de artă.

5. Slovenia
Capitala, Ljubliana, un oraş relativ mic dar bogat în monumente
istorice şi de artă: Castelul Dvorac (sec. XII), Catedrala Sf. Nicolae (sec.
XVIII), biserici (Sf. lacob ş.a.), palate (Magistrat, sec. XV, al Arhiepiscopului
ş.a.), case vechi, poduri (Podul Dragonilor ş.a.), fântâni, statui ş.a.
Litoralul adriatic (40 km lungime) cu staţiunile balneo-maritime
Koper/Capodistria, Piran, Portoroz, Izola, Ankaran ş.a.

43
 Alpii Sloveni, cu peisaje spectaculoase (piscuri, tacuri glaciare, chei
etc.) şi staţiuni montane şi de sporturi de iarnă, între care Bled şi Bohinj -
situate pe malurile lacurilor omonime — Kranjska Gora ş.a.
Podişul Karst, platou calcaros cu numeroase peşteri, între care
Skocjan (adăpostind o grotă/sală de 12 000 m2, cea mai mare din Europa),
declarată patrimoniu UNESCO, şi Postojna, una dintre cele mai bine
amenajate pentru turism (iluminată, trenuleţ electric cu un parcurs de 30 km
etc.) din Europa; Castelul Predjamski, săpat în stâncă, în faţa intrării în
peşteră, adăposteşte o colecţie de obiecte istorice.

6. Bosnia şi Herţegovina
Cea mai afectată dintre fostele republici iugoslave de războaiele din
deceniul trecut, deşi dispune de un însemnat potenţial turistic, înregistrează
fluxuri turistice reduse; multe dintre oraşe, inclusiv monumentele istorice şi
de artă au fost afectate grav în timpul conflictului.
Principalele atracţii sunt:
Capitala, Sarajevo, cu o poziţie geografică pitorească, într-o
depresiune înconjurată de munţi (fapt care a permis desfăşurarea aici a
Jocurilor Olimpice de iarnă în anul 1984), are mai ales monumente islamice
(mai multe moschei - Moscheea împăratului / Ţareva, Moscheea lui Beg ş.a.
-turnuri cu ceas, băi turceşti), dar şi biserici (cea ortodoxă Sf. Mihail, cu un
muzeu cu manuscrise rare şi icoane vechi), poduri vechi, statui etc.
Alte oraşe medievale: Mostar, Banja Luka - totodată importantă
staţiune balneoclimaterică, plus în apropiere o alta, Gornji Seher - Jajce,
Travnik ş.a., toate bogate în monumente, mai ales musulmane.

7. Macedonia
Capitala, Skopje, cu monumente mai ales musulmane (Moscheea lui
Isa-beg, Moscheea lui Mustafa-paşa ş.a., băile iui Daut-paşa, minarete etc),
dar şi creştine (biserica Sf. Spas, Vechea Gară, azi muzeul oraşului ş.a.).
Lacurile din sud (Ohridşi Prespa), cu oraşe-staţiuni
balneoclimaterice, între care în principal Ohrid (declarat patrimoniu
UNESCO), cu cea mai veche mănăstire slavă (Sf. Pantelimon), mai multe
biserici (Sf. Sofia, sec. XI, Sf. Clement, sec. III) şi una dintre cele mai bogate
colecţii de icoane bizantine din lume.
Bisericile şi mănăstirile ortodoxe (nu mai puţin de 1 720, dintre care
135 declarate monumente culturale), aflate atât în oraşe cât şi în sate (Bitola,
Staro Nagoricane, Veljusa, Nerezi, Kurbinovo, Banjani ş.a.).
Munţii Sar-Planina, cu Parcuri Naţionale şi staţiuni montane şi de
sporturi de iarnă.

8. Albania
Ţară cu un relief variat, largă ieşire la Marea Adriatică şi variate
monumente istorice şi de artă, care încă nu a devenit o destinaţie turistică
însemnată.
Principalele atracţii turistice:
Capitala, Tirana, cu Piaţa Skanderberg (amenajată cu fântâni
arteziene şi având în centru statuia ecvestră a eroului naţional omonim),

44
Moscheea Xaxhi Ethem Bey (sec. XVIII), având un minaret extrem de
subţire, Turnul Orologiului ş.a.
Litoralul adriatic, cu oraşe vechi şi staţiuni balneo-maritime: Durres
(principala staţiune albaneză) cu Amfiteatrul Roman (capacitate 15 000 de
locuri), Moscheea Sultanului Fatih, palatul regelui Zogu I ş.a., Vlore, Sarande
(legată prin ferry-boat cu insula grecească Corfu), Butrint, ultimul declarat
patrimoniu UNESCO (vechi oraş, cu vestigii din perioadele greacă, romană,
bizantină şi veneţiană - Templul lui Asklepios, băile romane, sec. I - II d.Hr.,
Teatrul, Biserica - datând din sec. VI - două fortăreţe, din sec. XIV şi,
respectiv, XIX ş.a.). Zona lacurilor Shkoder (în nord) şi Ohridş\ Prespa (în
sud-est). Oraşul-muzeu Berat din partea central-sudică a ţării (castelul
omonim, moschei, Podul Gorica etc).

Concepte şi noţiuni de reţinut

 Grecia cu capitala (Athena) şi împrejurimile: Athena, locul de desfăşurare

a primelor Jocuri Olimpice moderne (1896) şi a celor din 2004, este un
oraş bogat în monumente, între care cele de pe Acropole (Parthenonui —
dedicat zeiţei Athena Partenos - Erechteionu! cu „tribuna Cariatidelor",
Propileele ş.a.), biserici bizantine, mănăstiri, muzee (cel mai important
fiind Muzeul Arheologic Naţional), cartiere vechi (Plaka, Psiri, Monastiraki
ş.a.), portul Pireu, Capul Sunion (cu Templul lui Poseidon), insula Egina,
Marathon şi Salamina (ambele amintind de celebre bătălii), staţiunea
Vouliagmeni ş.a.
 Bulgaria cu capitala (Sofia) şi împrejurimile (în principal Muntele Vitoşa,
cu pârtii de schi, Cheile Iskărului, staţiunea de iarnă Borovets, mănăstirea
Bojana, cu două biserici vechi, una din sec. XIII, şi o alta din sec. XIX).
 Serbia cu capitala, Belgrad, cu cetatea Kalemegdan, având o poziţie
impunătoare, la confluenţa Savei cu Dunărea şi care adăposteşte
monumentul „învingătorul" al marelui sculptor Ivan Mestrovic, Stări Grad
(partea veche a oraşului, cu clădiri şi monumente din secolele XVIII -
XIX), palate, între care cel al prinţesei Ljubica, sec. XIX, biserici (între
care Sf. Marcu), insula-parc Ada Ciganlija, Centrul de conferinţe Sava ş.a.

Întrebări de autoevaluare, aplicaţii, probleme

1. Cea mai afectată dintre fostele republici iugoslave de războaiele din

deceniul trecut, deşi dispune de un însemnat potenţial turistic este?
a.Serbia
b.Muntenegru
c. Bosnia şi Herţegovina

2. Valea Trandafirilor, una dintre cele mai importante regiuni din lume pentru
cultivarea acestor plante se află în…
a. Bulgaria
b. Grecia
c. Croaţia
45
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7

EUROPA CENTRAL-NORDICĂ

Cuvinte cheie: Munţii Alpi, Alpii Scandinaviei, Munţii Carpaţi

Rezumat
Această a doua mare regiune turistică a planetei (după Litoralul Mării
Mediteraneene şi al Atlanticului de Est), ca fluxuri turistice, venituri obţinute
din turism şi dotări în domeniu, se caracterizează printr-o activitate turistică
neîntreruptă (pe întreg parcursul anului), formele dominante de turism fiind
turismul montan şi de sporturi de iarnă (graţie potenţialului natural al
Munţilor Alpi, Carpaţi, Alpii Scandinaviei ş.a.), turismul cultural (legat de
bogăţia obiectivelor cultural-istorice, de unde şi existenţa a numeroase
oraşe-muzeu) şi sejurul pentru odihnă şi tratament, datorită numeroaselor
staţiuni balneoclimaterice (multe şi cu izvoare termale şi minerale), dar şi a
celor balneo-maritime (pe ţărmurile marine ori ale unor lacuri), dar cu un
sezon mai scurt decât în regiunile turistice tratate anterior.

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

Conţinut
Aproape toate ţările din această zonă turistică înregistrează mari
fluxuri de vizitatori (de la câteva milioane la peste 15 milioane - Austria,
Poionia, Germania ş.a. - sau chiar peste 40 milioane - Italia, Franţa care
aparţin, în principal, regiunii turistice Litoralul Mării Mediterane şi al
Atlanticului de Est, unde au şi fost, de altfel, tratate) şi venituri importante (de
regulă minimum 3-4 miliarde dolari, dar şi 10-20 miliarde, precum Austria,
Germania, ori 25-30 miliarde, cazul Italiei şi Franţei).
În această regiune turistică se încadrează patru subzone turistice:
Ţările alpine, Ţările scandinave, Ţările cu ieşire la Marea Nordului şi Marea
Baltică şi Ţările Europei Central-Estice.

1. Ţările Alpine

Axate pe cei mai important lanţ muntos european Munţii Alpi (circa 1
200 km lungime, 135-260 km lăţime, 4 810 m altitudine maximă), polarizează
cea mai mare parte a turismului montan şi de sporturi de iarnă de pe
continent şi, totodată, din lume, cu o dotare tehnică adecvată (mijloace
mecanice de transport pe cablu, pârtii de schi, bob şi săniuţe, trambuline,
plus cabane, hoteluri, refugii etc.). Ţările care se suprapun acestor munţi
(Franţa, Italia, Elveţia, Austria, Germania şi, parţial, Slovenia) dispun şi de
alte atracţii turistice şi se înscriu şi în alte zone turistice (Franţa, Italia) sau
subzone turistice ale Europei Central-Nordice (Germania, Slovacia), unde au
şi fost, de altfel, menţionate atracţiile turistice alpine. Ca urmare, cele mai
reprezentative pentru subzonă rămân Elveţia şi Austria.
46
 1.1. Elveţia
Ţara cea mai tipic alpină, Elveţia înregistrează cel mai mare număr
de staţiuni montane şi de sporturi de iarnă, atât în munţii propriu-zişi, cât şi
pe ţărmul lacurilor.
Staţiuni climaterice şi de sporturi de iama: Zermatt („staţiunea cu cel
mai lung sezon de schi din Europa"), Davos - cu cele mai renumite pârtii de
schi din Europa, faimoasă şi pentru periodicele întâlniri ale şefilor de stat din
lume la World Economis Forum, la începutul lunii februarie - Saint-Moritz /
Sankt Moritz, Arosa, Sankt Galien, Interlaken, Grindelwad ş.a.
Staţiuni balneare şi turistice pe malurile lacurilor Geneva/Leman
(Geneva, Versoix, Coppet, Nyon, Morges, Lausanne, Vevey, Montreux ş.a.),
Maggiore (Locarno, insula Brissago ş.a.), Lugano (Lugano, Melide ş.a.).
Oraşele-muzeu Berna (Primăria Veche, începutul sec. XIV,
Catedrala Munster, 1421-1527, Zytgloggeturm/Turnul cu ceas, sec. XIII,
peste 100 de fântâni publice, dintre care 11 cu statui din sec. XVI, clădirile cu
arcade, din sec. XV, desfăşurate pe nu mai puţin de 6 km. ş.a.); ZUrich,
Basel, Geneva, Neuchâtei, Sankt Galien ş.a., cu catedrale, biserici, case
vechi, fântâni, muzee, colecţii de artă, statui, etc, dar şi cu edificii moderne,
precum Palatul ONU (1929-1936) şi Fântâna (Geneva).

1.2. Austria
Ţară care îmbină perfect turismul cultural-istoric cu cel montan şi de
sporturi de iarnă, plus cel festivalier:
Viena, una dintre cele mai vizitate capitale, cu o poziţie geografică
deosebită, pe Dunăre, la poalele masivului muntos Pădurea
Vieneză/Wienerwald, cu numeroase monumente istorice şi de artă de
referinţă, precum: palatele Hofburg (sec. XVI-XIX), Obere Belvedere şi
Untere Belvedere (1700-1725), Liechtenstein şi mai ales Schonnbrunn
(1695-1700, modificat în vremea Mariei Theresia, 1743-1749), remarcabil
ansamblu arhitectonic baroc, având nu mai puţin de 1440 camere, plus
frumoasele grădini; Primăria, Parlamentul, Burgtheater, Opera, Catedrala Sf.
Ştefan/Stephansdom, din sec. XIV-XVIII, cu faimosul Steffle/Turnul
Clopotniţă, având 137 m înălţime; mai multe biserici (Ruprecht, Maria am
Gestade ş.a.), case memoriale (între care Casa Mozart/Mozart Wohnung sau
Figarohaus/Casa lui Figaro, Strauss, Schubert ş.a.). Alte oraşe muzeu, cel
mai reprezentativ fiind Salzburg, oraşul marelui compozitor Mozart, născut
aici (Casa Mozart, festivalul internaţional Mozart), la care se adaugă
monumente precum Catedrala (Domul), 1614-1655, în stil baroc,
Hohensalzburg, vechiul castel-fort al principilor-arhiepiscopi construit din
1077 până în sec. XV, pe o stâncă ce domină oraşul, palatul Residenz
(1595), Glockenspiel (cu 35 de clopote), Grădinile Mirabel, Coloana Fecioarei
Măria (1711) ş.a. Se adaugă Linz, Graz, Innsbruck, Klagenfurt ş.a.
Staţiunile montane şi de sporturi de iarnă: Innsbruck (cu
împrejurimile: Fuschl, Sankt Gilgen, Strobl, Sankt Wolfgang ş.a., ori cele din
valea Stubaital - Mieders, Fulpmes, Neustif), Kitzbuhel, Krimml, Saalbach,
Bad fschl, Bad Gastein (ultimele două inclusiv izvoare termale).

47
 2. Ţările scandinave
Subzona turistică (în care sunt cuprinse, pe lângă cele trei ţări
scandinave propriu-zise - Norvegia, Suedia, Finlanda - şi Danemarca) se
caracterizează printr-un potenţial turistic dat de frumuseţea şi diversitatea
cadrului natural (munţi, fiorduri, lacuri, cascade, ţărmuri crestate, peninsule,
insule, întinse păduri etc.), monumentele istorice şi de artă în principal
medievale, arta populară, etnografia şi folclorul, renumită fiind Laponia,
regiune naturală ce se desfăşoară în nordul ţărilor scandinave propriu-zise.

1. Norvegia
Circuitele fiordurilor (îmbinând atracţiile naturale - versanţi, vârfuri,
văi, defilee, cascade etc. - cu cele antropice - castele, palate, cetăţi, biserici,
case vechi şi viu colorate etc), cele mai vizitate fiind:
Kirkenes (oraş din nord) - Bergen (oraş din sud-vest), cel mai lung
(2010 km);
Kirkenes - Trornso (şi al doilea este tot un oraş din nord), care
include în traseu şi cele mai nordice puncte europene (Nordkynn - al masei
continentale şi Nordkapp / Capul Nord, aflat pe insula Mageroy - al Europei);
Trornso - Bodo, Bodo - Trondheim, Trondheim - Bergen, plus cel mai
renumit Stavanger-Bergen, incluzând fiordurile Hardanger, Stavanger,
Ryfylke şi altele, fiecare dintre aceste trasee măsurând între 350 şi 600 km;
Unele oraşe de pe aceste trasee dispun de valoroase monumente
istorice şi de artă: Bergen (supranumit „oraşul lemnului", cu biserica Sf.
Măria, din secolul XV, şi palatul Haakonshalien, din sec. XIII), Stavanger
(„Oraşul Vechi", care conservă 173 superbe case albe cu acoperiş roşu, din
sec. XVIII-XIX, Catedrala, din 1125, cea mai veche din Norvegia), Troms0
(Catedrala de gheaţă/lshavskatedralen, cu cele mai mari vitralii din ţară,
Skarven, cel mai nordic PUB de pe planetă, Polaria, parc de distracţii
interactiv având ca temă ţinuturile polare).
Capitala Oslo, situată în punctul terminus al fiordului omonim:
Cetatea sau Castelul Akershus/Akershus Slott (sec. XIV-XV), Palatul Regal
(1825-1848), biserici (Biserica lui Gol, secolul XII), catedrale (Domkirk -
sfârşitul sec. XVII), case vechi, case memoriale, muzee renumite (Fram,
Kon-Tiki, Muzeul Bărcilor Vikinge, Norsk Folkemuseum, Munch ş.a.), Parcul
Vigeland (cu 200 sculpturi monumentale realizate de norvegianul Gustav
Vigeland).
Atracţii naturale (unele incluse în Parcuri Naţionale), staţiuni de
sporturi de iarnă (Lillehammer, Holmenkollen ş.a.).

2. Suedia
Oraşele-muzeu:
• Stockholm, capitala ţării, cu o aşezare geografică de excepţie (într-
un golf, dominat de coline, şi pe 14 insule legate între ele prin poduri şi
canale), având monumente precum Palatul Regal (sec. XVIII),
Catedrala/Storkyrkan (1721), Riddarholmskyrkan, cea mai veche biserică a
oraşului (numită şi „Pantheonul suedez"), Parlamentul/Riksdaghuset (sec.
XVII), Primăria/Stadhuset, muzee renumite (Vasa, Skansen - primul muzeu
în aer liber din lume ş.a.);

48
 Uppsala (Demkyrka, catedrală gotică, cea mai mare din nordul
Europei, datând din sec. XIII, Universitatea, cea mai veche din Suedia,
înfiinţată în 1477, cu o bibliotecă ce păstrează incunabule şi manuscrise
rare);
Goteborg, al doilea oraş al ţării ca mărime (edificii din sec. XVII-XVIII,
Piaţa Centrală/Gustav Adolfs Tor, Fântâna lui Poseidon, portul de yahturi
ş.a.); Malmo, Lund, Ystad, Helsingborg, Kalmar, Kristianstad ş.a.
Regiunea Lacurilor, care conservă vechi tradiţii rurale, renumite fiind
aşezările Leksand (sat tradiţional), Ratvik (mic oraş în care se desfăşoară un
festival folcloric internaţional), Mora (unde are loc faimoasa cursă anuală de
schi fond de 90 km, la care iau parte 20 000 de schiori, pentru a comemora
fapta eroică a regelui Gustav Vasa) ş.a.
Alte zone naturale, multe dintre ele puse sub ocrotire.

3. Finlanda
Capitala, Helsinki, cu Piaţa Senatului/Senaatintor, în care se află
clădirile simbol ale oraşului (Catedrala luterană, 1830-1853,
Uspenskin/Catedrala ortodoxă rusă, sec. XIX, Senatul, Universitatea ş.a.),
Biserica circulară din piatră, având cupola acoperită cu cupru, Palatul
Finlandia, monumente, statui etc; în apropiere se află cetatea
Suomenlinna/Sveaborg, construită de suedezi în sec. XVII-XVIII, astăzi
muzeu.
Oraşe-muzeu: Turku, cel mai vechi din Finlanda (Castel, Biserica
ortodoxă, Muzeul Muzicii Sibeiius ş.a.), Porvoo (Catedrala, construită din
granit şi decorată cu cărămidă roşie, plus numeroase căsuţe vechi din lemn),
Rauma (oraş cu străzi labirintice) ş.a.
Staţiunile turistice şi de sporturi de iarnă: Tampere, Lahti, Rovaniemi,
ultima aflată chiar pe Cercul Polar de Nord.

4. Danemarca
Cea mai mică ţară din această subzonă, dar de regulă cu cele mai
mari venituri obţinute din turism (4-5miliarde dolari):
Insula Sjaelland, cu:
Capitala, Copenhaga (palate precum Charlottenborg, sec. XVII, în
prezent sediul Academiei Regale de Arte Frumoase, Christiansborg, sec.
XVIII, azi sediu al Parlamentului, Amalienborg, sec. XVIII, reşedinţa oficială
a reginei, Rosenborg, cu „pavilionul de vară", datând din 1633, Bursa,
înălţată în 1619, Primăria/Râdhuset, Mica Sirenă/Den LilI Havfrue, monu-
ment-simbol al Copenhagăi, statui, muzee etc;
Helsinger, cu Castelul Elsinor sau Kronborg, cunoscut însă mai ales
drept „Castelul lui Hamlet";
Muzeul Karen Blixten, la Rungstedlund, în casa natală a romancierei
care a scris „Din inima Africii";
Roskilde, cu Catedrala (multă vreme criptă regală), palatul Roskilde,
Muzeul navelor vikinge ş.a.;
Castelele Frederiksborg (vechi, azi Muzeul Naţional de Istorie a
Danemarcei) şi Fredensborg (actuala reşedinţă de vară a familiei regale
daneze), Trelleborg (tabără fortificată a vikingilor) ş.a.

49
 Peninsula Iutlanda, cu o mare varietate de obiective (mai ales
oraşele Ârhus, Âlborg ş.a., plaje cu nisip fin, case memoriale etc.) şi unele
insule precum Fyn (cu oraşul Odense şi Castelul Egescov), Bornholm (cu
staţiunile balneare Sandvig şi Allinge), Mon (cu un spectaculos microrelief în
cretă) ş.a.

Concepte şi noţiuni de reţinut

 Europa central-nordică este a doua mare regiune turistică a planetei
(după Litoralul Mării Mediteraneene şi al Atlanticului de Est), ca fluxuri
turistice, venituri obţinute din turism şi dotări în domeniu, se
caracterizează printr-o activitate turistică neîntreruptă (pe întreg parcursul
anului), formele dominante de turism fiind turismul montan şi de
sporturi de iarnă (graţie potenţialului natural al Munţilor Alpi, Carpaţi,
Alpii Scandinaviei ş.a.), turismul cultural (legat de bogăţia obiectivelor
cultural-istorice, de unde şi existenţa a numeroase oraşe-mu-zeu) şi
sejurul pentru odihnă şi tratament, datorită numeroaselor staţiuni
balneoclimaterice (multe şi cu izvoare termale şi minerale), dar şi a celor
balneo-maritime (pe ţărmurile marine ori ale unor lacuri), dar cu un sezon
mai scurt decât în regiunile turistice tratate anterior.
 Toate ţările din această zonă turistică înregistrează mari fluxuri de
vizitatori (de la câteva milioane la peste 15 milioane - Austria, Poionia,
Germania ş.a. - sau chiar peste 40 milioane - Italia, Franţa care aparţin, în
principal, regiunii turistice Litoralul Mării Mediterane şi al Atlanticului de
Est, unde au şi fost, de altfel, tratate) şi venituri importante (de regulă
minimum 3-4 miliarde dolari, dar şi 10-20 miliarde, precum Austria,
Germania, ori 25-30 miliarde, cazul Italiei şi Franţei).
 În această regiune turistică se încadrează patru subzone turistice: Ţările
alpine, Ţările scandinave, Ţările cu ieşire la Marea Nordului şi Marea
Baltică şi Ţările Europei Central-Estice.

Întrebări de autoevaluare, aplicaţii, probleme

1. Ţara cea mai tipic alpină este…
a. Austria
b. Elveţia
c. Germania

2. Subzona turistică a Ţărilor Scandinave cuprinde:

a. Suedia, Finlanda şi Danemarca
b. Norvegia, Suedia, Finlanda
c. Norvegia, Suedia, Finlanda şi Danemarca

50
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8

ŢĂRILE CU IEŞIRE LA MAREA NORDULUI ŞI MAREA

BALTICĂ

Cuvinte cheie: Belgia, Olanda, Germania, Polonia

Rezumat
Deşi mai multe ţări au ieşire la cele două mări, în această subzonă
turistică sunt grupate Belgia, Olanda, Germania (cu ieşire la Marea Nordului,
ultima şi ia Marea Baltică), Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia. Pe ansamblu
relieful este jos, predominant de câmpie şi podiş, doar Germania şi Polonia
având, în principal în sud, şi munţi. Predomină turismul cultural-istoric, cu
numeroase „oraşe-muzeu", la care se adaugă, în ciuda sezonului estival mai
scurt, turismul balneo-maritim. Toate ţările de aici cunosc însenmate fluxuri
turistice (Germania depăşeşte 35 milioane, Polonia se apropie de 20
milioane, Olanda a depăşit 10 milioane, Belgia peste 6,5 milioane etc.) şi
mari venituri (Germania - 18 miliarde de dolari, Olanda, Belgia şi Polonia - 6-
8 miliarde de dolari etc); chiar şi micile „republici baltice", cum mai sunt
cunoscute cele trei ţări (Estonia, Letonia şi Lituania) care au făcut parte din
fosta Uniune Sovietică, înregistrează tot mai mulţi vizitatori (între 0,5 şi 3
milioane/an) şi implicit venituri (Estonia şi Lituania câştigă înjur de 0,6
miliarde de dolari).

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

Conţinut (4-10 pag.)

1. Belgia
Bruxelles, capitala, cu La Grande Place/Grote Markt, un spaţiu
arhitectural de excepţie: Primăria, din secolele XIII-XIV, cu un turn înalt de 96
m, Maison du Roi/Casa Regelui, reconstruită în secolul XIX după planurile
iniţiale din 1515, Casele Corporaţiilor - Le Roi d'Espagne - casa brutarilor, La
Louve - casa arcaşilor, Le Renard - casa negustorilor de articole de mercerie,
L'Arbre d'Or - casa fabricanţilor de bere ş.a.; Parlamentul Atomium (emblema
Expoziţiei Universale din 1958), fântâna Maneken Pis, din 1619, Construcţiile
„Art Nouveau" ale arhitectului Victor Horta ş.a.
Bruges/Brugge, oraş medieval, pe canalul Gand-Ostende, una din
capitalele culturale ale Europei: Markt/Piaţa Centrală, cu edificii importante în
ştii flamand, foste sedii de corporaţii, Primăria, Palatul de Justiţie, se adaugă
Catedrala Notre-Dame cu „Madona" lui Michelangelo, Belfort-Hallen/Turnul
clopotniţă, cu 47 de clopote, Halele, muzee (Groeninge ş.a.).
Alte oraşe-muzeu: Ypres/Ieper, Liege, Gand/Gent (Catedrala Saint-
Bavon, castelul Gerard le Diable ş.a.), Anvers/Antwerpen (Biserica Notre-
Dame, cea mai mare din Belgia, cu un turn-clopotniţă înalt de 123 m, 13
muzee, între care casa lui Rubens ş.a.), Tournai (Turnul lui Henri IV,
51
Catedrala romanică Notre-Dame, de mari dimensiuni, având cinci turnuri
masive, total diferite unul de celălalt, plus fresce din sec. XII şi vitralii din sec.
XIV ş.a.), Dinant, St. Hubert ş.a.
Waterloo, în apropiere de Bruxelles, locul celebrei bătălii din 1815, cu
muzeele învingătorului - Wellington - şi al învinsului - Napoleon, plus un
monument înalt de 40 m.
Litoralul Mării Nordului, cu staţiunile Ostende, Knokke-Heist,
Blankenberge ş.a., peisajele Flandrei maritime (dune, cele mai înalte la
Koksijde, vegetaţie de landă ş.a.).

2. Olanda
Cele două capitale:
• Haga, cu: Koninklijk Paleis - Vechiul palat regal şi Oude Stadhuis
/Vechea Primărie, ambele din sec. XVI, Groote Kerk/Biserica Mare, din sec.
XIV-XV şi Nieuwe Kerk, din sec. XVII-XVIII, complexul Binnen-hof, cu
Ridderzaal/Palatul Cavalerilor, care a aparţinut conţilor de Orania, înălţat în
anul 1250, Verdes-Paleis/ Palatul Păcii, din 1907-1914, care adăposteşte
Curtea Internaţională de Justiţie ş.a.;
• Amsterdam, cu: Dam, principala piaţă a oraşului, mărginită de
Koninklijk Paleis/Palatul Regal, sec. XVII, Nieuwe Kerk/Biserica Nouă, ,din
1417, locul de încoronare a suveranilor olandezi, Grachten - canalele din
zona centrală, mărginite de vechi case frumoase ale comercianţilor şi
bancherilor, ,poduri (între care Magere, construit din lemn în sec. XVIII),
muzee ,(Rijksmuseum, Van Gogh ş.a.), case memoriale (Rembrandt, Arma
Frank ş.a.).
Alte oraşe-muzeu:
Maastricht, cel mai vechi oraş al ţării, cu arhitectură medievală
(Cazematele - reţea labirintică de 10 km de tunele subterane din sec. XVI,
bisericile Sint Servaasbasiliek, sec. X şi Onze Lieve Vrouwe-basiliek, case
vechi etc), dar care a devenit foarte cunoscut datorită tratatului care îi poartă
numele şi a consfinţit transformarea Pieţii Comune (Comunitatea Economică
Europeană) în Uniunea Europeană;
Delft (Oude Delft/Canalul Vechi, mărginit de case vechi, între care
faimoasa Casă a Companiilor Orientale, Prinsenhof, rezidenţa princiară,
Mausoleul lui Wilhelm Taciturnul ş.a.);
Utrecht, oraş renumit pentru „şcoala de pictură" (din sec. XVI-XVII) şi
velurul de Utrecht, având ca monumente Oudegraht/Vechiul Canal, traversat
de multe poduri şi jalonat de magazine şi restaurante, Domkersk/Vechea
Catedrală, din sec. XIII-XIV, pe locul uneia mai vechi, Pieterskersk/Biserica
Sf. Petru, biserică romanică în formă de cruce, înălţată în anul 1048, Casa
„Regele Portugaliei", din 1619, pieţe, statui etc;
Haarlem, oraş dezvoltat în jurul reşedinţei fortificate, cu Grote
Markt/Marea Piaţă, biserica Sf. Bavon, din sec. XV, cu un turn înalt, muzeul
Frans Hals ş.a.;
Rotterdam, cel mai mare port al lumii, cu bogate muzee, case vechi
etc, plus în împrejurimi morile de la Kinderdijk, în număr de 19, situate pe
malul unui canal, devenit loc al „Zilelor Morilor" (în iulie şi august, sâmbăta
după-amiază).

52
 3. Germania
Capitala, Berlin, cu o mare varietate de atracţii turistice: Catedrala
Marienkirche / Sfânta Maria (sec. XIII-XIV), bisericile Nikolaikirche (sec XIII-
XV) şi Sophienkirche (sec XVIII), palatele Charlottenburg, Schwerin,
Grunewald ş.a. (sec. XVIII-XIX), Poarta Brandenburg (1788-1791), Opera
Germană de Stat (1741-1743), Primăria (1861-1869), Universitatea
Humboldt (1809), Domul (sec. XIX), Rejchstagul, palat renascentist (sec.
XIX, care adăposteşte Parlamentul Germaniei reunite), Insula Muzeelor
(Altes Museum, Bode, Pergamon ş.a.), Turnul Televiziunii (361,5 m) etc. în
apropiere se află oraşul Postdam, cu palate renumite (Schloss Sanssouci şi
Neues Paleis, ambele remarcabile prin dimensiuni şi bogatele decoraţiuni
interioare) şi castele (Cecilienhof) ş.a.
Alte oraşe-muzeu.
Dresda/Dresden (cu Gemăldegalerie, una dintre cele mai mari
colecţii de pictură din lume, Catedrala, din sec. XVIII, Opera, din sec. XIX,
castelele din apropiere - Moritzburg, Pillnitz ş.a.);
Koln (Domul, în stil gotic, cu două turnuri ce ating 157 m înălţime,
numeroase biserici şi muzee);
Aachen (cu Catedrala sau Capela Palatină, cum mai este cunoscută,
din sec. VIII-1X, care adăposteşte mormântul împăratului Carol cel Mare şi
moaşte ale Sf. Ioan Botezătorul);
Miinchen, capitala Bavariei, cu Marienplatz / Piaţa Centrală - unde se
află Primăria - Palatul Nymphenburg, din sec. XVII, Vechea şi Noua
Pinacotecă, pavilionul de vânătoare Amalienburg ş.a.);
Bamberg (Catedrala, Palatul Episcopal, Observatorul astronomic
ş.a.);
Bayreuth, vechi centru muzical, renumit pentru Festpielhaus/Teatrul
muzical, construit special pentru reprezentarea operelor lui Richard Wagner,
unde se organizează periodic festivalurile care îi poartă numele;
Liibeck, Rostock, Hamburg şi alte „oraşe hanseatice", Frankftirt am
Main, Frankfurt am Oder, Niirnberg, Munster, Jena, Weimar ş.a.; de exemplu
Weimar, cunoscut drept „oraşul clasicilor culturii germane", pentru
personalităţile literare şi artistice pe care le-a atras (pictorul Lucas Cranach,
muzicienii Bach şi Liszt,poeţii Goethe şi Schiller ş.a.).
Valea Rhinului şi Valea Elbei, cu oraşe medievale, castele
(Marksburg, Stolzenfels, Rheinfels, Schonburg, Rheinstein ş.a.), stânci cu
forme aparte (de exemplu Lorelei pe Valea Rhinului), staţiuni climaterice,
sporturi nautice etc.
Alpii Bavariei, cu staţiuni montane şi de sporturi de iarnă (Garmisch
Partenkirchen, Oberstdorf, Berchtesgaden ş.a.), faimoase castele (Neu-
schwanstein, Hohenschwangau, Linderhof, Herrenchiemsee ş.a.).
Litoralurile Mării Nordului şi Mării Baltice, cu numeroase insule şi
staţiuni balneo-maritime: Putbus (pe insula Rugen), Westerland (pe insula
Sylt), Warnemunde, lângă Rostock ş.a.

LORELEI. Câte legende,dar şi opere literare, dramatice şi muzicale,

sunt legate numai de câte o astfel de stâncă ce iese în relief într-un anumit
peisaj, cum este cazul faimoasei Lorelei (Loreley)! O stâncă din masivul

53
Schiefer Gebirge, aflată pe malul drept al Rhinului, între marile oraşe Mainz
şi Koblenz, imediat în amonte de orăşelul Sankt Goarshaursen. Un colţ
pietros ce se înalţă la 132 m şi pătrunde ca un pinten în apele fluviului,
îngustându-i cursul la numai o sută şi ceva de metri. O legendă din evul
mediu afirmă că sub această stâncă s-ar afla tezaurul Nibelungilor. O alta
povesteşte că pe această stâncă trăia o zână, evident foarte frumoasă,
similară sirenelor din mitologia grecească, zână care-i ademenea prin
cântecele sale pe marinari, aducându-Ie nenorociri. Aşa a imortalizat-o, în
urma unei călătorii pe Rhin, scriitorul Clemens Brentano, în balada Die
Lorelay, din romanul său Godwi (1801). Iar în Poveştile Rhinului (1846), ale
aceluiaşi scriitor, Lorelei este o zână veşnic tânără, care îşi are castelul pe
stânca Rhinului. Tema este preluată şi prelucrată de alţi poeţi şi prozatori,
cea mai reuşită şi faimoasă poezie închinată ei fiind balada Die Lorelei,
creaţie a iui Heinrich Heine, pusă pe muzică de către Friedrich Silcher.

4. Polonia
Capitala, Varşovia / Warszawa, deşi grav afectată de
bombardamentele din cel de-al doilea război mondial, păstrează multe
monumente istorice şi de artă (unele total refăcute): bastionul Barbakan (sec.
XV), Catedrala Sf. Ioan / Sw. Jana, începutul secolului XVII, Castelul
Regal/Zamek Krolewski, din secolul XIV, de formă pentagonală, cu Coloana
lui Sigismund, din 1644 şi Palatul „sub tablă", din secolul XVIII, Calea
Regală, mărginită de o mulţime de clădiri istorice, mai multe palate, între care
Radziwill (în prezent reşedinţa Guvernului), Casimir (astăzi Universitatea),
Belweder (reşedinţa preşedintelui ţării), Raczyhiskich ş.a.
Cracovia/Krakow, capitala istorică a Poloniei şi important centru
universitar, cu Wavel, nucleul istoric al oraşului care adăposteşte Castelul
regal (secolul XVI) şi Catedrala, în stil gotic, necropolă a multor regi ai
Poloniei, biserici, între care Sf. Măria, renumita Hală a Postavului, cu galerii
şi arcade sprijinite pe coloane ş.a.
Alte oraşe-muzeu: Torun, cu Oraşul Vechi, construit de Cavalerii
Teutoni (Castelul, Turnul înclinat, Primăria, Catedrala Sf. Ioan Botezătorul şi
Sf. Ioan Evanghelistul ş.a.);Poznan, cu Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel, prima
catedrală poloneză, înălţată în anul 968, Capela de Aur cu mormântul
primului rege al Poloniei, Boleslawe Chroby/Boleslav cel Viteaz ş.a.; Lublin,
cu Oraşul Vechi care adăposteşte Castelul Lublin (secolul XIV), porţile
Cracovia şi Grodzka, Primăria, Obeliscul ş.a.; Zamosc, cu arhitectură
renascentistă din secolul XVI.
Alte atracţii turistice: Castelul cavalerilor teutoni de la Malbork
(secolul XIII), remarcabil exemplu de fortificaţie medievală din cărămidă;
mănăstirea Jasna Gora, de lângă oraşul Czestochowa, înălţată în secolul
XVIII, unul dintre cele mai importante locuri catolice de pelerinaj din lume
(icoana făcătoare de minuni „Fecioara Măria cu pruncul", cunoscută şi drept
„Fecioara Măria neagră", datorită culorii închise a feţei); Zelazowa Wola
(casa natală a marelui pianist Frederic Chopin); minele de sare de la
Wieficzka, având peste 330 km de galerii, cu sculpturi în sare (inclusiv o
biserică), muzeu, sanatoriu etc.

54
 Munţii Tatra şi Karkonosze, cu staţiuni montane şi de sporturi de
iarnă (Zakopane, Krynica, Zdroj ş.a.), Parcuri Naţionale, peisaje deosebite
etc.
Micile republici baltice
Oraşele vechi, hanseatice: Tallinn (capitala Estoniei), Tartu şi Părnu
în Estonia, Riga (capitala Letoniei), bogate în monumente istorice si de artă,
ca şi capitala Lituaniei, Vilnius, care datează din aceeaşi perioadă: Castele
(Toompea în Tallinn, fortăreaţă daneză din anul 1219, Riga în oraşul omonim
din Letonia, reşedinţa Cavalerilor Teutoni în secolele XIV-XVI, Gediminas în
Viinius, din secolul XIV), palate (Palatul Breslelor în Tallinn, din 1410, Redvilu
şi Palatul Episcopal în Viinius), biserici şi catedrale (Catedrala Toom Kirik din
Tallinn, secolul XIII, biserica Sf. Petru din Riga, secolul XIII, cu o clopotniţă
din lemn de 137 m, distrusă şi apoi înlocuită cu un turn înalt de 123 m,
bisericile Sf. Ana, din secolul XVI, Sf. Petru şi Pavel, din secolul XIV, dar în
forma actuală din 1801, din Viinius), monumente, statui etc.
Alte atracţii turistice: oraşe cu monumente istorice şi de artă
(Kuressaure în Estonia, Kuldiga, Sigulda şi Mazsalaca în Letonia, Kaunas,
Kedainai şi Nida în Lituania); castele vechi (Narva în Estonia, Dundaga,
Bauska şi altele în Letonia, Trakai, Medininkai, Birzai, Liskiava, Raudone,
Panemune şi altele în Lituania), biserici şi catedrale; muzee tematice
(Palanga, cu un muzeu al chihlimbarului, şi Kaunas cu faimosul „Muzeu al
dracilor", ambele în Lituania); staţiuni balneo-maritine pe ţărmul Mării Baltice
(Narva-Joesmi în Estonia, Jurmala în Letonia, Palanga şi Nida în Lituania.

Concepte şi noţiuni de reţinut

 Deşi mai multe ţări au ieşire la cele două mări, în această subzonă
turistică sunt grupate Belgia, Olanda, Germania (cu ieşire la Marea
Nordului, ultima şi ia Marea Baltică), Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia.
Pe ansamblu relieful este jos, predominant de câmpie şi podiş, doar
Germania şi Polonia având, în principal în sud, şi munţi. Predomină
turismul cultural-istoric, cu numeroase „oraşe-muzeu", la care se adaugă,
în ciuda sezonului estival mai scurt, turismul balneo-maritim.
 Toate ţările de aici cunosc însenmate fluxuri turistice (Germania
depăşeşte 35 milioane, Polonia se apropie de 20 milioane, Olanda a
depăşit 10 milioane, Belgia peste 6,5 milioane etc.) şi mari venituri
(Germania - 18 miliarde de dolari, Olanda, Belgia şi Polonia - 6-8 miliarde
de dolari etc); chiar şi micile „republici baltice", cum mai sunt cunoscute
cele trei ţări (Estonia, Letonia şi Lituania) care au făcut parte din fosta
Uniune Sovietică, înregistrează tot mai mulţi vizitatori (între 0,5 şi 3
milioane/an) şi implicit venituri (Estonia şi Lituania câştigă înjur de 0,6
miliarde de dolari).

55
 Întrebări de autoevaluare, aplicaţii, probleme
1. Valea Rhinului şi Valea Elbei, cu oraşe medievale şi numeroase castele
se află în…
a. Germania
b. Belgia
c. Olanda
1. Cum se numeşte stânca din masivul Schiefer Gebirge, aflată pe malul
drept al Rhinului, între marile oraşe Mainz şi Koblenz, imediat în amonte de
orăşelul Sankt Goarshaursen?
a. Linderhof
b. Lorelei
c. Rugen

56
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 9

ŢĂRILE EUROPEI CENTRAL - ESTICE

Cuvinte cheie: Cehia, Slovacia, Ungaria, Republica Moldova, Rusia,

Ucraina, Belarus

Rezumat
În această zona intră în primul rând România (potrivit OMT, ţara
noastră este inclusă în zona Ţările balcanice), plus patru ţări fără ieşire la
mare (Republica Moldova, Ungaria, Cehia, Slovacia). Două sunt ţari
„carpatice" (România şi Slovacia), două au un relief predominant de podiş
(Cehia şi Republica Moldova, prima având şi munţi) şi o alta cu relief tipic de
câmpie (Ungaria). Pe amsamblu se impune turismul balnear (în România şi
cel balneo-maritim), plus cel montan şi de sporturi de iarnă (îndeosebi
Slovacia şi România), turismul de vânătoare, precum şi cel cultural-istoric
(practicat în toate ţările).

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

Conţinut
1. Cehia
Capitala, Praga, supranumită „Praga de Aur" datorită bogăţiei în
monumente istorice şi de artă (peste 1 700 înscrise în catalogul UNESCO):
Complexul istoric Hrad (sec. XII-XIX), cu palate (Palatul Regal, Palatul
Belvedere, Palatul Ludovik ş.a.), biserici şi catedrale (Catedrala Sf. Vit, 1344-
1929, în stil gotic, cu o siluetă aparte, bisericile Sf. Nicolae, Sf.
Gheorghe/Jifi ş.a.), Primăria Veche (sec. XIV, cu un turn având un vestit
orologiu), multe statui, poduri (cel mai renumit fiind Carol, peste Vltava,
apreciat drept unul dintre cele mai frumoase din lume, graţie, printre altele,
celor 30 de statui şi grupuri statuare). In împrejurimi se remarcă Valea Vltavei
(cu peisaje spectaculoase, staţiuni turistice, castele, palate), Carstul ceh (cu
multe peşteri), mausoleul de la Lidice ş.a.
Oraşe vechi cu numeroase monumente: Berna (Catedrala Sf. Petru,
secolul XV, palate, între care Dietrichstein, azi Muzeul Moraviei, care între
piese adăposteşte statueta de teracotă Venus de Vestonice, cu o vechime
remarcabilă); PIzen (Catedrala, secolul XIV, cu cel mai înalt turn-clopotniţă
din Cehia, având 103 m, Primăria, case vechi şi, în plus, Muzeul berii şi
braseria Mestansky pivovar, care dispune de 9 km de pivniţe pentru sticle de
bere), Decin, Usti nad Labem, Ceske Budejovice, Kromeriz (cu Castelul sau
Palatul Episcopilor, reşedinţa de vară a episcopilor de Olomouc, datând din
secolul XIII), Kutnâ Hora (cu catedralele Sf. Barbara, bijuterie a stilului gotic
târziu, şi Sf. Măria), Olomouc (cu Coloana Trinităţii / Sfânta Treime, 35 m
înălţime, construită la începutul secolului al XVIII-lea), Zelena Hora (cu
biserica de pelerinaj Sf. Nepomuk, de la începutul secolului XVIII) ş.a.

57
 Vestite staţiuni balneoclimaterice: Karlovy Vary (cu hoteluri şi vile
somptuoase), Mariânske Lazne (cu 39 izvoare termale, plus Galeria
acoperită a izvoarelor, Izvorul Cruci i/Kfizovy pramen cu fântâna muzicală
asistată de calculator), Frantiskovy Lazne, Teplice ş.a.

2. Slovacia
Capitala, Bratislava, cu Castelul / Bratislavsk Hrad, Catedrala gotică
Sf. Martin, a cărei construcţie a început în 1090, locul de încoronare a regilor
maghiari timp de trei secole, mai multe biserici, palate, turnuri, alte edificii
vechi - între care Starâ Sladovna sau Mamut, unul dintre cele mai mari
centre de comercializare a berii din lume - iar în apropiere vechiul castel
Devin, datând din secolul VIII.
Munţii Tatra înaltă, cu numeroase staţiuni montane şi de sporturi de
iarnă (Strbske Pleso, Tatranskâ Polianka, Tatranskâ Lomnica, Stary
Smokovec, cea mai importantă, ş.a.), sate turistice, Parcul Naţional omonim,
unul dintre cele mai mari de pe continentul european etc.

3. Ungaria
Capitala, Budapesta, dezvoltată pe ambele maluri ale Dunării, cu
aspect de metropolă: Cetatea Buda/Budavari palota (sec. XV) pe colina
Varhegy, inclusiv cartierul omonim (cu străduţe înguste şi case viu colorate),
bazilica Sf. Ştefan/Szent Istvân, 1857-1908, de dimensiuni impresionante (cu
o cupolă înaltă de 96 m), bisericile Szent Mihâly (1747-1749) şi franciscani
(1727-1743), Reduta/Vigado (1860-1865), Bastionul Pescarilor (1885-1902),
Primăria (1716), Parlamentul/Orszaghaz (1885-1906), construcţie monu-
mentală în stil eclectic, pe malul Dunării, podurile peste Dunăre
(Lanchid/Podul cu lanţuri, Margithid/Podul Margareta ş.a.), numeroase
muzee, monumente şi statui (între care Millenium, înălţat în 1896) etc. In
apropiere se află cetatea (datând din vremea regelui Bela al IV-lea) şi
staţiunea Vişegrad, „oraşele istorice" Esztergom (cu o uriaşă bazilică,
rămânând şi astăzi „capitala religioasă" a Ungariei), Vac (edificii baroce,
Arcul de Triumf ş.a.), Pecs (Catedrala Sf. Petru/Dom St. Peter, cu
catacombe, vestigii ale cetăţii medievale), Eger (Castelul, palate, bazilici etc).
Lacul Balaton (supranumit „Marea ungară"), înconjurat de staţiuni
balneoclimaterice (Siofok, Balatonszeplak, Balatonfoldvâr, Bal aton szârszo,
Fonyod, Balaton-almâdi ş.a.), peninsula Tihany (cu monumente istorice şi
arhitectonice, curiozităţi naturale, podgorii etc). Munţii Matra, cu staţiuni
balneare şi de odinhă (Mâturafiired, Mâtrahâza, Parâdfurdo ş.a.) şi Biikk (cu
renumite peşteri, între care Aggtelek, care include Sala Giganţilor, cu o
acustică deosebită, utilizată ca sală de concerte), Parcurile Naţionale, între
care se remarcă Hortobâgy, cel mai întins spaţiu de stepă (exceptând ex-
URSS) din Europa, peisajul etnografic al regiunii viticole Tokay etc.

4. Republica Moldova
Ţara cu cea mai redusă circulaţie turistică din zonă şi, implicit, cu
cele mai mici venituri obţinute, are ca principale atracţii:
Capitala, Chişinău, cu o serie de monumente, îndeosebi din secolul
XIX (Catedralele Naşterea Domnului, Schimbarea la Faţă, Sf. Mucenic
Teodor Tiron, bisericile Sf. Treime, Apostolică Armenească ş.a., Arcul

58
Victoriei, Clădirea Parlamentului, Sala cu Orgă, plus statui - ale oamenilor de
cultură moldoveni grupate pe „Aleea clasicilor"). în apropiere se află
mănăstirea Căpriana, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, Vadu lui Vodă, staţiune
pe malul Nistrului, pivniţele de la Cricova (cu peste 35 km de galerii ce
adăpostesc sticle de vin, şampanie, coniac).
Alte oraşe sau aşezări cu monumente, case memoriale, statui,
biserici: Tiraspol, Tighina / Bender, Bălţi, Orhei, Soroca ş.a.

Ţările Europei de Est

Această subzonă turistică include trei ţări europene (Belarus,

Federaţia Rusă şi Ucraina) membre ale fostei Uniuni Sovietice (Federaţia
Rusă inclusiv partea asiatică), mai puţin cele trei mici republici baltice şi
Republica Moldova. Un spaţiu imens, în cea mai mare parte cu relief de
câmpie, având în bună măsură profil turistic cultural-istoric, plus alte atracţii:
naturale, balneo-maritime sau balneoclimaterice. Toate ţările din acest areal
au cunoscut un recul al activităţii turistice după dezmembrarea Uniunii
Sovietice (1991), unele redresându-se în ultimii ani, cazul Rusiei care a
cunoscut o creştere spectaculoasă atât a numărului de turişti străini (peste
20 de milioane anual), cât şi a veniturilor obţinute din turism (care se înscriu
între 8 şi 10 miliarde $ SUA).

5. Rusia
Cea mai întinsă ţară a planetei (17 075 400 km2, din care cea mai
mare parte în Asia) şi una dintre cele mari populate (146 milioane de
locuitori), are un potenţial turistic uriaş, dat de relieful extrem de variat
(câmpii, podişuri, munţi), bogatul patrimoniu cultural-istoric, potenţialul
balnear ş.a.
Capitala, Moscova, una dintre cele mai mari metropole ale lumii şi
cea mai mare din Europa; cu numeroase monumente istorice si de artă,
muzee, statui etc. grupate în interiorul cetăţii Kremlin, una dintre cele mai
impresionante din lume: palate ca Marele Palat al Kremlinului, fostă
reşedinţă a ţarilor, astăzi sediul Preşedenţiei Federaţiei Ruse Palatul
Armurilor ş.a.; Catedrala Blagovescenskij, din secolul XV, cu iconostasul
pictat de Andrei Rubliov, biserica Vasilij Blazenyi, din secolul XVI, Palatul
Patriarhilor şi Biserica celor 12 Apostoli, Catedrala Binecuvântării din secolul
XV, Catedrala Uspenski/Adormirea Maicii Domnului, sfârşitul secolului XV,
„Regina Clopotniţelor", clopotul construit în anii 1733-1735 ş.a, în afara
Kremlinului - mănăstirea Novedec (secolul XVI) Arcul de Triumf, Galeriile
Tretiakov, Universitatea Lomonosov.
Sankt Petersburg, oraşul de pe Neva, fondat în 1703 de ţarul Petru I
cel Mare, capitală a Imperiului Rus timp de peste 200 de am (pana m 191
constituie a doua mare destinaţie turistică din Rusia, după Moscova graţie
monumentelor istorice şi de artă deosebite pe care le concentrează la Palatul
de Iarnă (vechea reşedinţă a ţarilor, care adăposteşte astăzi Ermitaj, unul
dintre cele mai mari muzee ale lumii), Coloana Alexandru din Piaţa Palatului,
Amiralitatea, având în vârf o giruetă, care reaminteşte vocaţia maritima a

59
oraşului, Cavalerul de Bronz (statuia ecvestră a lui Petru cel Mare),
Catedrala
Sf. Isak, o imensă biserică (poate primi 14 000 de persoane), bogat
decorată cu marmură de diferite culori, granit, malachit etc, Catedrala Sfinţii
Petru şi Pavel (cu mormintele familiei Romanov), Fortăreaţa Petru şi Pavel
(nucleul oraşului) ş.a. In apropiere se află Petrodvoreţ, cu palatul din secolul
XVIII, reşedinţa de vară a ţarilor, replică a Versailles-ului, şi Ţarskoe Selo,
reşedinţa de vară a împărătesei Ecaterina a II-a.
Vechile oraşe cu monumente reprezentative: Ekaterinburg, Kazan,
Pavlovsk, Novgorod, Nijni Novgorod, Iaroslavl, Suzdal, Vologda, Serghiev
Posad, Vladimir, Volgograd ş.a., plus Kaliningrad (fostul Konigsberg) din
enclava omonimă de pe ţărmul Mării Baltice, cu multe locuri ce amintesc de
marele filozof Immanuel Kant.
Siberia, îndeosebi cu atracţii naturale, puse de regulă sub ocrotire în
Parcuri Naţionale, rezervaţii naturale etc, regiune de mare atracţie pentru
vânătoare şi pescuit pe litoralul Mării Negre, cu staţiuni renumite între care
Soci, desfăşurată pe mai bine de 150 km, Munţii Caucaz, cu staţiuni montane
şi de sporturi de iarnă.

6. Ucraina
Capitala, Kiev, situat pe fluviul Nipru, unul dintre cele mai vechi oraşe
din sudul Europei, este practic principalul centru de atracţie turistică al ţării:
Catedrala Sf. Sofia (secolul XI), cel mai vechi edificiu religios al ţării, înălţată
pentru a rivaliza cu faimoasa Sf. Sofia din Constantinopole/Istanbul; Kievo-
Petcherskaia Lavra, ansamblu monastic din secolul XI, biserici (Sf. Kiril, cu
renumite fresce, Sf. Vladimir, secolul XIX), mai multe porţi vechi (Poarta de
Aur, din secolul XI, Poarta Zaborovsky ş.a.), Palatul Măria (din 1755) ş.a.
Oraşele: Lvov (vechi oraş polonez, devenit sovietic în 1945 şi
ucrainean în 1991), cu Primăria (secolul XIX), biserici şi catedrale
(Catedralele Sf. Iura, Sf. Elisabeta, Armenească, Rom ano-Catolică şi
bisericile Sf. Andrei, înălţarea Domnului ş.a.), multe muzee etc; Cernăuţi
(vechi oraş românesc) cu bisericile Sf. Nicolae (1607) şi Adormirii (începutul
secolului XVII, ctitorie a domnitorului moldovean Nicolae Mavrocordat),
Catedrala Ortodoxă, biserica Armenească ş.a.; Hotin, veche cetate
moldovenească, menţionată documentar în 1310, principala cetate a
Moldovei; Kameneţ-Podolski, cu multe edificii medievale bine conservate
(fortăreaţa cu numeroase turnuri şi porţi, Turnul Kuşnirska, secolul XVI, Casa
negustorului armean, secolul XVI, biserica Sfinţii Petru şi Pavel, secolul XVI,
Catedrala romano-catolică a Trinităţii ş.a.).

7. Belarus
Capitala, Minsk, oraş vechi, dar cu puţine monumente istorice şi de
artă care au supravieţuit vicisitudinilor istoriei: Catedrala Mariinski (secolul
XVIII), cea mai mare catedrală ortodoxă a ţării, Mănăstirea bernardină
(secolul XVII), recent restaurată, Obeliscul din Piaţa Victoriei, Monumentul
Gloriei (Kurgan Slavy) ş.a.
Oraşele Brest/Bierascie (cu fortăreaţa care păstrează intactă doar
Poarta de Nord), Homiel (Palatul Rumianţev, secolele XVII1-XIX), Vicebsk
(biserica Blagovesceskaja, din secolul XII), Hrodna (Catedrala Fernoz,

60
biserica mănăstirii benedictine, secolul XVI), Mir (castelul omonim, mărturie a
unei istorii tumultoase, construit în secolul XV, în stil gotic, refăcut şi extins în
stilurile Renaissance şi baroc, în secolul următor, cunoaşte mari distrugeri în
timpul campaniei napoleoniene, fiind restaurat la sfârşitul secolului XIX).
Parcul Naţional bilateral (cu Polonia) Belovezhkaya Pushcha /
Pădurea Bialowieza, ultimul refugiu natural din Europa al zimbrului.

Concepte şi noţiuni de reţinut

 În zona Europei Central-Estice intră în primul rând România (potrivit
OMT, ţara noastră este inclusă în zona Ţările balcanice), plus patru ţări
fără ieşire la mare (Republica Moldova, Ungaria, Cehia, Slovacia). Două
sunt ţari „carpatice" (România şi Slovacia), două au un relief predominant
de podiş (Cehia şi Republica Moldova, prima având şi munţi) şi o alta cu
relief tipic de câmpie (Ungaria).
 Pe amsamblu se impune turismul balnear (în România şi cel balneo-
maritim), plus cel montan şi de sporturi de iarnă (îndeosebi Slovacia şi
România), turismul de vânătoare, precum şi cel cultural-istoric (practicat
în toate ţările).

Întrebări de autoevaluare, aplicaţii, probleme

1. Capitala Ungariei, Budapesta, este dezvoltată pe ambele maluri ale
Dunării, cu aspect de metropolă?
a. da
b. nu

2. Capitala Ucrainiei, Kiev, este situată pe râul Tisa?

a. da
b. nu

61
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 10

AMERICA DE NORD

Cuvinte cheie: Canada, Statele Unite ale Americii, Mexic

Rezumat
Această masă continentală de peste două ori mai întinsă decât
Europa (21,5 milioane km2), dar de aproape două ori mai puţin populată
decât bătrânul continent (circa 415 milioane de locuitori, faţă de 720 de
milioane), găzduieşte numai trei state: Canada, SUA şi Mexic. Se desfăşoară
de la latitudini tropicale până la latitudini arctice, are o mare varietate de
forme de relief, largă ieşire la ţărmurile oceanelor Atlantic şi Pacific, o mare
varietate de monumente istorice şi culturale (dar inegal distribuite, mai ales
ca vechime). Se remarcă, în ansamblu, prin potenţialul natural (în bună
măsură protejat într-o foarte diversă reţea de zone ocrotite, inclusiv unele
dintre cele mai întinse şi interesante Parcuri Naţionale din lume), turismul
balneo-maritim, balneoclimateric şi de sporturi de iarnă, turismul cultural-
istoric (fie vestigii ale unor vechi civilizaţii - Mexicul, fie arhitectură colonială şi
modernă - toate cele trei ţări).

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

Conţinut
1. Canada
Această ţară imensă (cu o întindere cât întregul continent european
de la Atlantic la Urali), dar cu o populaţie redusă (doar cu ceva mai mult
decât România), cunoaşte importante fluxuri turistice (de regulă peste 35
milioane de turişti străini) şi venituri obţinute din turism (peste 10 miliarde de
dolari); cea mai mare parte a turiştilor (peste 90%) şi, implicit, a veniturilor
provin din SUA.
Principalele atracţii turistice:
Marile oraşe din sud-estul ţării, cu arhitectură colonială britanică sau
franceză, edificii moderne, muzee etc: Montreal (bazilica Marie-Reine-du-
Monde, copie a bazilicii Sf. Petru de la Vatican, construită între 1870- 1886,
cu o cruce luminată înaltă de 30,5 m, cartierul vechi, parcul olimpic ş.a.),
Toronto (CN Tower, 533 m, cea mai înaltă construcţie din lume, Ontario
Piaza ş.a.), Ottawa, capitala ţării (Parlamentul, Turnul Păcii/Tour de la Paix,
înalt de 89 m, multe muzee, între care Muzeul Civilizaţiilor), Quebec
(Fortificaţiile/Fortifications de Quebec, cu o lungime de 6,5 km, care
înconjoară Vechiul Quebec/Vieux Quebec, Castelul Frontenac, datând din
1603, cel mai vechi şi renumit din Canada, bazilica Notre-Dame de Quebec
ş.a.; numeroase festivaluri). Se adaugă oraşul Lunenburg, din peninsula

62
Nova Scoţia, care şi-a păstrat structura iniţială (din 1753, anul fondării de
către germanii din Luneburg), cu o structură rectangulară şi case de lemn.
Sud-vestul ţării (provinciile British Columbia şi Alberta), cu oraşe
pitoreşti (Vancouver, Victoria, Edmonton ş.a.), numeroase staţiuni montane
şi de sporturi de iarnă (cea mai renumită fiind Calgary.
Zonele ocrotite, inclusiv unele dintre cele mai întinse şi interesante
Parcuri Naţionale de pe Glob, între care Wood BufTalo (4,5 milioane de ha,
ultimul refugiu important al bizonului de pădure), Nahanni (0,5 milioane ha,
se remarcă prin canioane foarte adânci, cascade spectaculoase, de peste
500 m înălţime, peşteri, izvoare minerale fierbinţi, o faună bogată), Gros
Morne, din
Insula Newfoundland, Banff, Jasper, Kootenay şi Yoho (împreună
peste 2 milioane de ha) din Munţii Stâncoşi.
Insula Newfoundland, din sud-estul ţării, cu Parcul Naţional Gros
Morne, situl arheologic L'Anse aux Meadows (cu vestigiile unei aşezări
vikinge de la graniţa dintre mileniile I şi II ale erei noastre), vechi faruri,
sporturi nautice etc.

2. Statele Unite ale Americii

De mai multă vreme această ţară deţine supremaţia mondială în
domeniul turismului, atât ca fluxuri turistice (de regulă peste 55 milioane de
turişti străini, ajungând chiar la 70 de milioane), cât şi ca venituri obţinute din
turism (de regulă peste 70 miliarde de dolari; în 1999 a atins 85,2 miliarde de
dolari); în unii ani sunt depăşite de Franţa ca număr de turişti străini (de
exemplu, 75 de milioane în 2000). Principalele atracţii turistice:
Nord-estul SUA, având, în linii mari, ca limite coasta atlantică în est,
fluviul Sf. Laurenţiu şi lacurile Ontario şi Erie în vest, în fapt cea mai mare
aglomerare urbană de pe Terra (Megalopolisul Boswash), leagănul marelui
stat de astăzi, cu turism îndeosebi cultural-istoric:
o arhitectură colonială bine păstrată, îndeosebi în Philadelphia, prima
capitală a SUA (Independence Hali - în care a fost adoptată Declaraţia de
Independenţă a SUA - Carpenters Hali, Liberty Bell/Clopotul Libertăţii,
Franklin Court, case vechi - Betsy Rose ş.a. -muzee etc.) şi Boston (Primăria
Veche/Old City Hali, Old State House, King's Chapel, cea mai veche biserică
anglicană din America, Old North Church, case vechi, precum Nichos House
ş.a.);
o Clădiri monumentale, remarcându-se Washington-ul (Casa
Albă/White House - reşedinţa preşedintelui SUA - Capitoliul - sediul
Congresului - Curtea Supremă de Justiţie, Biblioteca Congresului, clădirile
memoriale Abraham Lincoln şi Thomas Jefferson, Obeliscul, catedralele
Saint Mathew şi Saint Peter and Saint Paul ş.a.) şi New York (oraşul cu cei
mai mulţi zgârie-nori din lume - circa 140, frecare având mai mult de 150 m
înălţime - în prezent, după distrugerea „Gemenilor World Trade Center de
către atacul terorist din 11 septembrie 2001, cel mai înalt este Empire State
Building, 381 m; se adaugă Chrysler Building, Rokefeller Center, Tower
Piaza, General Electric Building, Palatul Naţiunilor Unite ş.a., plus Statuia
Libertăţii, simbolul SUA, aflată la intrarea în port, pe insula Bedloe, având
92,04 m înălţime, din care 46,32 m statuia propriu-zisă);

63
 o Bogate şi variate muzee şi galerii de artă, între care Smithonian,
National Air and Space Museum, National Gallery of Art ş.a. în Washington,
şi Metropolitan Museum of Art şi Guggenheim în New York;
o Se adaugă staţiuni balneo-maritime (Atlantic City, cele de pe Long
Island ş.a.) şi de sporturi de iarnă, cea mai renumită fiind Lake Placid.
Peninsula Florida, din sud-est, cu cea mai importantă concentrare de
staţiuni balneo-maritime americane: Miami, Miami Beach, Palm Beach, Key
West, Key Largo, Tâmpa ş.a.
Coasta californiană, cu marile oraşe San Francisco, Los Angeles şi
San Diego cu arhitectură colonială spaniolă (remarcându-se The Pueblo de
Los Angeles Historical Monument, un ansamblu de clădiri din perioada
spaniolă şi mexicană), monumente, construcţii moderne (între care podurile
din San Francisco, cel mai renumit fiind Golden Gate), studiourile
cinematografice Hollywood şi orăşelul rezidenţial Beverly Hills, ambele lângă
Los Angeles, cel mai mare parc de distracţii din lume, Disneyland, staţiuni
balneo-maritime (Malibu, Santa Monica, Long Beach, Marina del Rey ş.a.).
Zona Marilor Lacuri, cu mari oraşe (Chicago, Detroit, Cleveland,
Buffalo, Milwaukee ş.a.) şi numeroase orăşele, bogate în monumente istorice
şi de artă şi construcţii moderne (de exemplu în Chicago - zgârie-norii Sears
Tower, John Hancock Building ş.a., Chicago Temple, cea mai înaltă biserică
din lume, Field Museum of Natural History, unul dintre cele mai mari muzee
de istorie naturală de pe Glob, muzeul Hemingway ş.a.); o puternică şi
diversificată bază de sporturi nautice.
Numeroasele zone ocrotite (Parcuri Naţionale, monumente naţionale,
arii naţionale de recreere, păduri naţionale, refugii naţionale, parcuri de stat
etc), remarcându-se cele peste 50 de Parcuri Naţionale (toate cu amenajări
pentru turism), între care Yellowstone (primul din lume, înfiinţat în 1872),
Grand Canyon, Yosemite, Sequoia, Mesa Verde, Kings Canyon, Petrified
Forrest, Crater Lake, Mammoth Cave, Carlsbad Caverns ş.a.
Multe staţiuni balneoclimaterice (Las Vegas, Hot Springs, Colorado
Springs, Carlsbad ş.a.) şi montane şi de sporturi de iarnă (Denver, Aspen,
Paradise, Sun Valley, Squaw Valley, Salt Lake City ş.a.).
Arhipelagul Hawaii, din Oceanul Pacific (al 50-lea stat al SUA), axat
pe Tropicul de Nord, constituit din insule cu peisaje exotice, vulcani
spectaculoşi (Mauna Loa, Mauna Kea, Kilauea), plaje renumite (între care
Waikiki), edificii vechi şi moderne, aşezări polineziene etc.

NIAGARA. întors în anul 1678 în Belgia, după o lungă călătorie în

Lumea Nouă, preotul Louis Hennepin, întrebat fiind ce la impresionat mai
mult acolo, drept răspuns a arătat un desen (făcut de el) al impresionantei
cascade pe care amerindienii o numeau Niagara, adică „Tunetul Apelor".
Câţiva ani mai târziu, desenul a fost reprodus într-o carte şi faima
Niagarei s-a răspândit. A devenit cel mai cunoscut şi spectaculos fenomen
natural al Americii şi chiar, ceva mai târziu, e adevărat, etalonul în funcţie de
care erau apreciate alte căderi naturale de apă. Şi, deşi ulterior vor fi relevate
măreţia şi frumuseţea Yellowstone-ului, a Marelui Canion şi a altor obiective
naturale nord-americane deosebite, Niagara îşi va păstra, în continuare,
rangul de simbol al Americii, o privelişte fără egal, chiar o minune a naturii.

64
 Niagara se află în nord-estul Americii de Nord, la graniţa dintre SUA
şi Canada, pe râul omonim care leagă Erie şi Ontario, două dintre cele cinci
mari lacuri nord-americane. Intre aceste oglinzi de apă se află o apreciabilă
diferenţă de nivel, din care cauză apa micului râu Niagara - are doar 55 km
lungime - curge vijelios pe ultima porţiune a albiei sale. Cam la jumătatea
distanţei dintre cele două lacuri, albia se strâmtează tot mai mult, panta se
accentuează şi curentul de apă devine tot mai rapid.
Deşi se vorbeşte de una, în fapt există două cascade, una americană
şi alta canadiană, despărţite de Goat Island („Insula Căprioarei"), un pinten
de piatră ce răzbeşte vertical din ape, opunându-se vijeliosului râu, ale cărui
ape le desparte. Cele două sectoare sunt inegale: cascada americană are o
cădere de 51 m, lăţimea de circa 300 m (se vehiculează cifre între 304 şi 323
m) şi primeşte numai 6% din debitul râului (care în ansamblu este de 6 000
m3/s), iar cea canadiană, deşi este cu ceva mai mică -măsurând 48 m
înălţime - are o lăţime aproape triplă (917 m) şi concentrează cea mai mare
parte a apelor râului (94%). Sectorul canadian mai este cunoscut, datorită
formei sale de potcoavă, şi sub acest nume, Horseshoe („Potcoava").
Nu există vreo altă cădere naturală pe Glob care să dispună de mai
multe amenajări şi facilităţi turistice ca Niagara. Pentru ca turiştii să vadă cât
mai bine această minune a naturii, să nu piardă nici un amănunt interesant şi
să fie cât mai aproape de învâltorarea apei, s-au amenajat poteci şi terase, s-
au construit ascensoare, poduri şi turnuri. Două frumoase poduri se arcuiesc
peste apele sale: Rainbow Bridge (în traducere „Podul Curcubeului"),
construit în anul 1941 spre a-1 înlocui pe unul mai vechi, distrus de gheaţă
cu trei ani mai înainte, şi American Rapids Bridge, care leagă, din 1960,
Insula Căprioarei cu ţărmul american al râului.
Insuliţa amintită, având o suprafaţă de numai 70 de acri, a fost
amenajată în întregime ca parc public. Acolo, în Prospect Park, a fost
construit, din beton şi sticlă, un turn înalt de 80 m care oferă cea mai
interesantă şi de ansamblu perspectivă asupra cascadei. Un mic vapor,
frumos numit ÎVIaid of the Mist (adică „Fecioara Cetii"), duce vizitatorii spre
baza cascadei. Acelaşi lucru îl face şi elicopterul, cu ajutorul acestuia putând
fi atinsă şi peştera Cave of Winds. O frumoasă perspectivă oferă şi Hennepin
Point, vârful unei stânci de 57 m, de pe care şi-a realizat celebrul desen, în
urmă cu peste 300 de ani, cel care a facut-o cunoscută.

EL CĂPITAN. Între formele de relief aparte se înscriu şi monoliţii,

respectiv stânci masive dintr-o singură bucată şi dintr-o aceeaşi rocă. Cel
mai înalt monolit cunoscut este, se pare, El Căpitan - „Căpitanul" - din
renumita vale californiană Yosemite. Se avântă cu circa 1 500 m deasupra
fundului văii respective, altitudinea sa absolută, deci faţă de nivelul mării,
fiind însă mai mare, respectiv 2 318 m. Versantul dinspre vale este foarte
abrupt şi deosebit de neted, cel puţin la prima vedere, pentru că există,
totuşi, numeroase asperităţi. Forma sa aproape conică şi culoarea portocaliu-
roşcată atrag privirea oricărui vizitator al văii şi îl fac să se minuneze cu
adevărat.

65
 3. Mexic
Această ţară, mică faţă de cele din America de Nord (de cinci ori mai
puţin întinsă decât SUA ori Canada), dar mare faţă de multe altele, foarte
populată (peste 100 de milioane de locuitori, locul 3 pe continentul american
şi 11 în lume), are un relief variat (dominat de munţi semeţi, ce depăşesc 5
000 m altitudine, şi platouri de mare înălţime), o largă ieşire la oceanele
Pacific şi Atlantic (Golful Mexic), o climă diferenţiată etc. Dispune de cel mai
variat patrimoniu turistic din America de Nord, care include:
Capitala Ciudad de Mexico, una dintre marile metropole ale lumii, cu
o poziţie geografică de excepţie, pe un platou înalt, dominat de conuri
vulcanice (Popocatepetl, Iztaccihuatl ş.a.) şi presărat cu lacuri, având o mare
varietate de monumente cultural-istorice şi edificii moderne: vestigii aztece
(Tenochtitlan - capitala imperiului), Catedrala (sec. XVI - XVII), mai multe
biserici (San Francisco, sec. XVI ş.a.), palate (Nacional, din 1529, Santiago,
din sec. XVI ş.a.), case vechi (Mascheroni ş.a.), Coloana Independenţei,
statuile lui Carol al IV-iea, Cristofor Columb, Guanthemoc ş.a.
Vestigii ale civilizaţiilor precolumbiene (mayaşă, toltecă ş.a.):
Teotihuacan („Locul unde s-au născut zeii", în traducere), cu piramidele
Soarelui şi Lunii (care impresionează prin geometria, simbolistica şi
dimensiunile lor), Templu! lui Quetzalcoatl ş.a., Chichen-Itzâ, în peninsula
Yucatan, oraş sacru al mayaşilor şi toltecilor, cu Templul Războinicilor, El
Caracol (Observatorul circular) ş.a.; Uxmal, de asemenea în peninsula
Yucatan, cu Piramida Prezicătorului, Calakmul/Campeche, vechi oraş maya,
în plină zonă tropicală, Xochicalco („Locul casei florilor"), cu Templul
„Şarpelui cu pene" ş.a.
Oraşe cu arhitectură colonială spaniolă: Ciudad de Mexico, Puebla
(Catedrala, Palatul Arhiepiscopal, edificii placate cu ceramică azulejos),
Guanajuato, fost mare centru de extracţie a argintului, Morelia (cele peste
200 de clădiri din piatră roz), Zacatecas, cu arhitectură adaptată sitului de
excepţie (versanţi abrupţi ai unei văi stâncoase), Queretaro, Guadalajara,
Tlacotalpan, Campeche (sistemul de fortificaţii din perioada de început a
stăpânirii spaniole).
Coasta pacifică - îndeosebi peninsula Baja Calafornia (lungă de
peste 1 100 km), cu numeroase staţiuni balneo-maritime (San Jose del
Cabo, La Paz, Guaymas ş.a.) şi staţiunile de pe ţărmul oceanului (Acapulco,
Zihuatanejo, Manzanillo, Mazatlân ş.a.) - şi cea a Golfului Mexic (renumitele
staţiuni Tampico, mai veche, şi Cancun, mai recentă).
Parcurile Naţionale, incluzând peisaje geografice spectaculoase,
axate îndeosebi pe vulcani: Iztaccfhuatl, Popocatepetl, Cumbres de
Monterrey, Barranca de Cupatitzio, Molino de las Flores, Los Remedios ş.a.,
şi rezervaţiile naturale, între care Sian Ka'an, în peninsula Yucatan, cu un
relief variat, păduri tropicale, mangrove, variată faună tropicală, El Vizcaino,
rezervaţie pentru balene în peninsula Baja California, care include şi picturi
rupestre de o mare varietate tematică, figurativă şi coloristică din perioada
secolelor Iî.Hr.-XIII d.Hr.

66
 Concepte şi noţiuni de reţinut
 Această masă continentală de peste două ori mai întinsă decât Europa
(21,5 milioane km2), dar de aproape două ori mai puţin populată decât
bătrânul continent (circa 415 milioane de locuitori, faţă de 720 de
milioane), găzduieşte numai trei state: Canada, SUA şi Mexic.
 Se desfăşoară de la latitudini tropicale până la latitudini arctice, are o
mare varietate de forme de relief, largă ieşire la ţărmurile oceanelor
Atlantic şi Pacific, o mare varietate de monumente istorice şi culturale
(dar inegal distribuite, mai ales ca vechime).
 Se remarcă, în ansamblu, prin potenţialul natural (în bună măsură protejat
într-o foarte diversă reţea de zone ocrotite, inclusiv unele dintre cele mai
întinse şi interesante Parcuri Naţionale din lume), turismul balneo-maritim,
balneoclimateric şi de sporturi de iarnă, turismul cultural-istoric (fie vestigii
ale unor vechi civilizaţii - Mexicul, fie arhitectură colonială şi modernă -
toate cele trei ţări).

Întrebări de autoevaluare, aplicaţii,

1. Care este ţara ce de mai multă vreme deţine supremaţia mondială în
domeniul turismului, atât ca fluxuri turistice (de regulă peste 55 milioane de
turişti străini, ajungând chiar la 70 de milioane)?
a. Canada
b. S.U.A.
c. Mexic

2. Canada este o ţară cu o întindere cât întregul continent european de la

Atlantic la Urali, dar cu o populaţie redusă (doar cu ceva mai mult decât
România)?
a. da
b. nu

67
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 11

AMERICA CENTRALĂ ŞI AMERICA DE SUD

Cuvinte cheie: America Centrală, America de Sud

Rezumat
America Centrală include marele istm care leagă America de Nord de
America de Sud şi America Centrală Insulară. America Centrală istmică
include statele (de la nord la sud) Guatemala, Belize, Honduras, El Salvador,
Nicaragua, Costa Rica şi Panama, cu un relief predominant muntos (vulcanii
constituind un element cvasiprezent) şi de podiş, cu vegetaţie exotică,
tropicală şi cu vestigii ale unor strălucite civilizaţii precolumbiene (în principal
maya). America Centrală insulară este compusă din două principale
arhipelaguri: Antilele Mari (format din insulele Cuba, Haiti sau Espariola,
Jamaica şi Puerto Rico) şi Antilele Mici, cu o puzderie de insule sau mici
arhipelaguri constituite, de regulă, în ministate independente. In acestea
predomină turismul balneo-maritim.
America de Sud are o suprafaţă de peste 17 milioane de km 2 şi o
desfăşurare pe aproape 70° latitudine, America de Sud se caracterizează
printr-un relief variat şi toate tipurile climatice de pe Glob.

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

1. America Centrală

Principalele atracţii turistice din America Centrală Istmică sunt:

Vestigiile mayaşe în Guatemala (Tikal - cu o renumită piramidă,
înaltă de 38 m, şi numeroase temple, având între 38 şi 64 m înălţime -
Piedras Negras, Quiriguâ - cu numeroase stele, între care Stela E, cea mai
înaltă din America Centrală (12 m) şi Stela D, care păstrează cele mai
fantastice şi mai bine conservate desene artistice din zonă - Uaxcatân,
Seibal ş.a.); Honduras (Copan - al doilea mare oraş mayaş - Travesia ş.a.);
El Salvador (Tehuacan); Belize (Kubaantun, Altun Ha, Caracol).
Oraşele vechi sau din perioada colonială, precum Antigua
Guatemala, Ciudad de Guatemala sau Guatemala, Quetzaltenango, Coban
şi altele în Guatemala, Tegucigalpa în Honduras, Managua şi Granada în
Nicaragua, Belize City în Belize, Ciudad de Panama, Panama Vieja, Colon
(Panama).
Târguri amerindiene: la Chichicastenango, Tetonicapân,
Chiquicumula ş.a. în Guatemala, precum şi în celelalte ţări.
Vulcani spectaculoşi: Tajumulco, Fuego, Acatenango, Santa Măria şi
alţii în Guatemala, Izalco (supranumit „Farul Pacificului") în El Salvador,
Mogoton în Nicaragua ş.a.

68
 Lacuri, cum sunt: Atitlân şi Amatitlân în Guatemala, Yojoa în
Honduras ş.a.
Litoralurile pacific şi caraibian cu plaje renumite şi insule în
apropiere: Islas de la Bahia în Honduras (unele dintre cele mai bine
amenajate turistic din America), Archipielago de las Perlas şi San Blas în
Panama.
America Centrală Insulară este dominată de turismul balneo-maritim,
practic fiecare din puzderia de insule şi insuliţe care o compun având plaje cu
nisip fin şi vegetaţie luxuriantă. Se adaugă masive muntoase, în unele cazuri
vulcani, care deşi nu au înălţimi foarte mari par maiestuoşi pe micile petece
de uscat înconjurate de apă. Este patria ministatelor cu nume de sfinţi (Saint
Kitts / Christopher şi Nevis, Saint Lucia, Saint Vincent şi Grenadine) sau alte
nume (Bahamas, Dominica, Trinidad-Tobago ş.a.).
Simbolul turistic al Americii Centrale Insulare este ministatul
Bahamas, care se suprapune arhipelagului omonim, alcătuit din circa 700
insuliţe şi 2 400 recifi, extins, în ciuda suprafeţei de numai circa 14 000 km
(cât două judeţe româneşti), pe mai bine de 1 000 km. Această ţară cu o
populaţie ce însumează numai vreo 300 000 de locuitori, primeşte anual de
pste 12 ori mai mulţi turişti străini şi încasează circa 2 miliarde dolari SUA (de
circa patru ori mai mult decât România!). Turismul este favorizat de
apropierea geografică de SUA (şi implicit suprasaturarea Peninsulei Florida),
de unde provin circa 90% din turiştii sosiţi în arhipelag, precum şi de
infrastructura adecvată (portul Nassau, care poate primi nave mari de
pasageri, două aeroporturi internaţionale, două pentru trafic local, peste 50
de aerodromuri şi terenuri de aterizare), plus hotelurile pentru cele mai
diverse categorii de turişti, cazinouri, terenuri de sport, dotări pentru sporturi
nautice ş.a. Se adaugă unele curiozităţi naturale precum blue holes („găurile
negre"), în fapt peşteri scufundate.

2. America de Sud

Relieful include unul dintre cele mai mari sisteme muntoase de pe

planetă (lanţul Anzilor), cu altitudini ce se apropie de 7000 m şi mulţi vulcani,
întinse podişuri (precum Platoul Brazilian, Podişul Guyanelor, Podişul
Patagoniei, platourile andine) şi câmpii (Câmpia Orinoco-ului, Câmpia Gran
Chaco, Câmpia La Plata ş.a.). Aici se află unele dintre cele mai mari sisteme
fluviale de pe planetă (Amazon, Orinoco, Parana ş.a.), cea mai întinsă
pădure tropicală (Selva amazoniană) etc. Patrimoniul turistic este bogat, celui
natural adăugându-i-se obiective turistice antropice, de la vestigii ale unor
civilizaţii precolumbiene la monumente istorice şi de artă coloniale şi
construcţii moderne. In ciuda importantului fond turistic, valorificarea nu este
pe măsură, doar cinci ţări depăşind un milion de vizitatori străini anual
(Brazilia - peste 5 milioane, Argentina - aproape 4 milioane, Uruguay, Peru şi
Columbia) şi numai două obţinând venituri de peste 1 miliard de dolari SUA
(Brazilia şi Argentina - ambele peste 4 miliarde), altele două apropiindu-se de
această cifră (Columbia şi Venezuela) şi încă două depăşind 0,5 miliarde de
dolari SUA (Uruguay şi Peru).
Principalele atracţii turistice:

69
 Enigme arheologice: Liniile şi geoglifele de la Nască / Nazca în Peru,
„trasate"/ marcate pe teren acum mai bine de 2 000 de ani, înfăţişând fiinţe
vii, plante stilizate şi creaturi imaginare, plus figuri geometrice având mai
mulţi kilometri lungime; Insula Paştelui, aparţinând statului Chile, cu uriaşe
statui monolite (având între 5 şi 12 m înălţime şi de la câteva la peste 20 de
tone greutate, reprezentând păsări, peşti şi mai ales figuri omeneşti, acestea
din urmă fiind practic nişte uriaşe busturi, cu capul mult alungit) şi mormintele
Ahu, acoperite cu platforme şi datând dintr-o epocă foarte îndepărtată.
Vestigii ale civilizaţiei incaşe, îndeosebi în Peru (Cuzco - capitala
acestuia, cu cetatea, temple, palate etc, Sacsahuamân - cetatea, oraşul-
templu Machu Picchu, cel mai impresionant centru urban al Imperiului Inca
aflat la apogeu, descoperit abia în anul 1911, care conservă toate edificiile în
interiorul zidurilor masive tăiate în piatră, Cajamarca - „Băile Incaşilor"), dar şi
în Ecuador (Tihuanaco / Tiwanaku).
Oraşe cu arhitectură colonială (palate, alte edificii monumentale,
case vechi, monumente, statui etc):
 spaniolă, în toate ţările cu excepţia Braziliei: Buenos Aires, Jujuy, San
Miguel de Tucumân ş.a. (Argentina), La Paz, Sucre, Oruro, Potosi ş.a.
(Bolivia), Santiago de Chile, Concepcion, Vina del Mar ş.a.. (Chile),
Bogota, Villa de Leyva (fosta reşedinţă de vară a viceregilor spanioli),
Giron, Boyaca, Cartagena ş.a. (Columbia), Quito, Guayaquil,
Esmeraldas ş.a. (Ecuador), Asuncion, Villarrica ş.a. (Paraguay), Lima,
Cuzco, Arequipa ş.a. (Peru), Montevideo, Las Piedras ş.a. (Uruguay),
Caracas, Cumanâ, Valencia, Maracaibo ş.a. (Venezuela);
 portugheză (în Brazilia): Rio de Janeiro, Săo Paolo, Belo Horizonte,
Ouro Preto, Mariana, Congonhas do Campo ş.a.
Staţiuni balneo-maritime (Mar del Plata în Argentina, Vatparaiso şi
Vina del Mar în Chile, Santa Marta şi Cartagena în Columbia, Playas şi
Salinas în Ecuador, Copacabana în Brazilia, Punta del Este, Atlantida,
Piriapolis, La Paloma în Uruguay, San Bernardino şi Aregua în Paraguay) şi
montane şi de sporturi de iarnă (Portillo în Chile, Chacaltaya în Bolivia,
staţiunea de acest fel aflată la cea mai mare altitudine, peste 5 300 m).
Atracţii naturale dintre cele mai variate: piscuri montane semeţe, de
regulă conuri vulcanice (Aconcagua, Antofaliă, Chimborazo, Cotopaxi,
Pichincha, Nevado Sajama, Nevado Illimani, Ojos del Salado ş.a.), canioane
şi defilee spectaculoase tăiate mai ales de afluenţii sau subafluenţii
Amazonului (Maraiîon, Ucayali, Punis, Madeira ş.a.);
Cascade (Angel în Podişul Guyanelor din Venezuela, cea mai înaltă
de pe Glob — 1 006 m, după alte surse 996 m - Iguacu / Iguazu, pe râul
omonim, afluent al fluviului Parana, la graniţa Argentina-Brazilia, simbolul
continentului sud-american, Kaieteur Falls, în Guyana, constituită din două
căderi de apă, una de 226 m şi cealaltă de 21 m, Chololo şi Piraneta în
Paraguay ş.a.);
Exotismul şi bogăţia faunei (mai ales peşti, păsări, insecte) din
bazinele unor fluvii precum Amazon şi Orinoco;
Parcurile Naţionale (unele axate pe masive muntoase, altele pe
sectoare din bazinele fluviilor amintite sau ale altora, ori pe zone de podiş şt
câmpie, litoraluri marine etc), cum sunt Nahuel Huapi, Los Glaciares şi Lanin
(Argentina), Yapacani-Ichilo, Rio Negro-San Martin (Bolivia), Amazonia,

70
Araguaya, Xingu, Tumucumaque (Brazilia), Laguna San Rafael (Chile),
Galâpagos (Ecuador), Mânu (Peru), Canaima, La Esmeralda (Venezuela)
ş.a.

IGUACU. Dar, în America de Sud, o altă cascadă decât Angel este

foarte cunoscută şi apreciată: Iguacu, ceea ce în limba guarani înseamnă
„Apă Mare". Este, de altfel, una dintre cele mai frumoase şi spectaculoase
din lume, justificând pe deplin renumele de care se bucură. Ea egalează în
măreţie cascade ca Victoria (din Africa) sau Niagara (din America de Nord),
cu aceasta din urmă având chiar unele asemănări. De pildă, şi una şi
cealaltă au câte două căderi de apă. In cazul cascadei Iguacu se distinge, pe
teritoriul argentinian, „Căderea Potcoavei'' - numită astfel tocmai datorită
asemănării ei cu „Potcoava" Niagarei - iar pe cel brazilian căderea
supranumită „Gura Diavolului". Ambele au fost „exploatate" din plin într-o
serie de filme artistice de lung metraj.
Iguacu se află în inima pădurii virgine tropicale sud-americane, pe
cursul inferior al râului omonim, în fapt un fluviu în toată regula cu cei 1 320
km ai săi, cât măsoară din Serra do Mar, lanţ muntos din apropierea ţărmului
atlantic, până unde îşi contopeşte apele cu cele ale fluviului Paranâ. Mai
precis, cascada se află la numai 26 km de confluenţa cu marele curs de apă.
Aici, râul, având un important debit de apă, străpunge o zonă bazaltică dură,
avântându-se apoi în gol pe circa 70 m. în fapt are mai multe căderi
principale de apă, separate de stânci, adesea dispuse în terase, cu apa
revărsându-se din treaptă în treaptă.
De la descoperirea sa în urmă cu secole şi până astăzi n-a încetat să
trezească uimire în sufletul celor care au avut bucuria de-a o vedea. De
altfel, în apropierea cascadei s-a dezvoltat o importantă industrie hotelieră,
deservită de două aeroporturi - câte unul de fiecare parte. Argentinienii şi
brazilienii se află într-o continuă concurenţă în această privinţă, fiecare
susţinând că partea lor de cascadă este... cea mai frumoasă. Se spune chiar
că nici nu-şi aruncă privirea unii la sectorul de cascadă al celorlalţi!
Poduri de lemn, arcuite peste torenţi şi stânci, facilitează accesul
vizitatorilor cât mai aproape de căderile de apă. De pe terase, vizitatorii pot
să întindă mâna spre şuvoaiele de apă şi să fie udaţi de spuma lor, cu subţiri
curcubee deasupra capului. De asemenea, scări săpate în piatră duc până la
baza cascadei unde, privind de jur împrejur fascinantul spectacol, vizitatorul
are senzaţia că se află într-o altă lume, una ireală, în care curgerea
necontenită, ca într-un perpetuum mobile, a vălurilor înspumate de apă, nu
accelerează ci, din contră, încetineşte mersul timpului.

MACHU PICCHU. Vestigiile oraşului-cetate sunt bine păstrate

deoarece zidurile, executate din blocuri perfect tăiate şi lustruite, mai groase
la bază şi descrescând treptat spre partea superioară, erau astfel modelate
încât să reziste frecventelor cutremure din zonă. Lipsindu-le scripetele,
macaraua şi chiar roata, vechii incaşi şi-au construit cetatea numai prin
răbdarea şi munca unui mare număr de oameni, la fel ca vechii egipteni
piramidele. îngemănarea grandiosului cu fineţea nu se putea traduce în viaţă
decât printr-un efort supraomenesc, o dârzenie ieşită din comun. „O dârzenie
atât de irezistibilă - scrie istoricul de artă Laurette Sejourne -încât s-a

71
încumetat să atace un întreg munte pentru a face din el o gigantică realizare
omenească.
Aşa apare în realitate piscul înalt al lui Machu Picchu, cu meterezele
sale abrupte transformate în scări, cu contraforturi, cu terase sau dale pe
care se scurge apa. Ansamblurile arhitectonice care se organizează pe
culmea sa se impun ca date definitive într-o lentă operaţiune al cărei sens îl
revelează: progresiva umanizare a naturii printr-o strânsă şi afectuoasă
solidaritate." {Altamericanischen Kulturen).

Concepte şi noţiuni de reţinut

 America Centrală include marele istm care leagă America de Nord de
America de Sud şi America Centrală Insulară. America Centrală istmică
include statele (de la nord la sud) Guatemala, Belize, Honduras, El
Salvador, Nicaragua, Costa Rica şi Panama, cu un relief predominant
muntos (vulcanii constituind un element cvasiprezent) şi de podiş, cu
vegetaţie exotică, tropicală şi cu vestigii ale unor strălucite civilizaţii
precolumbiene (în principal maya). America Centrală insulară este
compusă din două principale arhipelaguri: Antilele Mari (format din
insulele Cuba, Haiti sau Espariola, Jamaica şi Puerto Rico) şi Antilele
Mici, cu o puzderie de insule sau mici arhipelaguri constituite, de regulă,
în ministate independente. In acestea predomină turismul balneo-maritim.
 America de Sud are o suprafaţă de peste 17 milioane de km2 şi o
desfăşurare pe aproape 70° latitudine, America de Sud se caracterizează
printr-un relief variat şi toate tipurile climatice de pe Glob. Relieful include
unul dintre cele mai mari sisteme muntoase de pe planetă (lanţul Anzilor),
cu altitudini ce se apropie de 7000 m şi mulţi vulcani, întinse podişuri
(precum Platoul Brazilian, Podişul Guyanelor, Podişul Patagoniei,
platourile andine) şi câmpii (Câmpia Orinoco-ului, Câmpia Gran Chaco,
Câmpia La Plata ş.a.).

Întrebări de autoevaluare, aplicaţii,

1. America Centrală se caracterizează printr-un relief variat şi toate tipurile
climatice de pe Glob cu un relieful ce include unul dintre cele mai mari
sisteme muntoase de pe planetă (lanţul Anzilor)?
a.da
b.nu

2. Lanţul muntos al Anzilor are altitudini ce se apropie de …

a. 6000 m
b. 5000 m
c. 7000 m

72
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 12

AFRICA LA SUD DE SAHARA ŞI ŢĂRILE DIN

REGIUNEA GOLFULUI PERSIC

Cuvinte cheie: Iran, Iraq, Arabia Saudită

Rezumat
Scurtă descriere a conţinutului unităţii de studiu. Scurtă descriere a
conţinutului unităţii de studiu. Scurtă descriere a conţinutului unităţii de
studiu. Scurtă descriere a conţinutului unităţii de studiu. Scurtă descriere a
conţinutului unităţii de studiu.

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

Conţinut (4-10 pag.)

1. Africa la sud de Sahara, deşi foarte întinsă şi cu condiţii climatice
variate (predominant tropicale şi subtropicale) şi un relief diferenţiat, de la
ţărmul mării la piscuri ce depăşesc 5 000 m altitudine, de la munţi total
împăduriţi la deserturi, de Ia păduri tropicale luxuriante şi greu de pătruns la
zone lipsite de vegetaţie, predominând însă savana, plus o faună mare
extrem de diversă şi încă bogată, precum şi unele atracţii de natură
antropică, această regiune africană cunoaşte şi astăzi fluxuri turistice reduse
şi, implicit, venituri mici.
În ansamblu, principala atracţie turistică o constituie parcurile
naţionale, cu o faună extrem de interesantă, unele asemenea zone ocrotite
fiind foarte întinse (cel puţin un milion ha fiecare): Salonga (3,6 milioane de
ha - cam cât 5-6 judeţe româneşti la un loc), Mai'ko, Kahuzi-Biega în R.D.
Congo, Serengeti şi Ruaha în Tanzania, Comoe în Cote d'Ivoire, Tsavo în
Kenya, „W" din Niger şi Burkina Faso şi altele. Alte Parcuri Naţionale
reprezentative sunt: Manovo-Gounda Saint Floris în Republica Centrafricană,
Garamba şi Virunga (ultimul axat pe Munţii Ruwenzori) în R.D. Congo, TaT
în Cote d'Ivoire, Simien în Etiopia, Mount Kenya (axat pe muntele omonim, al
doilea ca înălţime din Africa, 5 199 m) în Kenya, Turkana la graniţa dintre
Kenya şi Etiopia, Malawi (în partea sudică a lacului omonim) din statul cu
acelaşi nume, Nikolo-Koba şi Djoudj în Senegal, Kilimanjaro (axat pe
muntele omonim, cel mai înalt din Africa, 5 895 m, care, datorită situării în
apropierea Ecuatorului, reproduce toate zonele climatice şi vegetale ale
planetei) în Tanzania ş.a.
Dar cele mai întinse zone ocrotite africane sunt: Rezervaţia naturală
integrală Atr şi Tenere, din Niger, care ocupă nu mai puţin de 7,7 milioane de
ha (o treime din suprafaţa României), o adevărată insulă saheliană (cu floră
şi faună specifice) într-un spaţiu deşertic, şi Rezervaţia faunistică Selous (5,5
milioane de ha) din Tanzania, axată pe savană şi pădure tropicală, cu o
faună extrem de bogată (animalele mari caracteristice Africii, plus 350 de
specii de păsări).
73
 Zonele ocrotite africane sunt atractive nu numai pentru vegetaţie şi
faună, ci şi pentru spectaculoase forme de relief (piscuri montane, inclusiv
vulcani, defilee, canioane, stânci cu forme antropomorfe şi zoomorfe),
cascade (între care Mosi-oa Tunya, mai cunoscută drept cascada Victoria,
de pe fluviul Zambezi, având 122 m înălţime) etc.
În această zonă africană a luat naştere o formă aparte de turism, şi
anume safari - iniţial expediţii de vânătoare, în ultima vreme însă cu accent
pe foto-safari (pentru a fotografia) şi cine-safari (pentru a filma). Ţările care
se remarcă prin acest tip de turism sunt cele menţionate mai sus, plus
Republica Africa de Sud, Angola, Gambia, Ghana, Senegal, Uganda ş.a.
Un exemplu tipic de Parc Naţional african este Serengeti, care se
apreciază că adăposteşte cea mai bogată faună mare din lume: lei, leoparzi,
gheparzi, hiene, elefanţi, rinoceri, bivoli, antilope, girafe, zebre, maimuţe etc,
plus câteva sute de specii de păsări etc. Un element aparte, de mare atracţie
turistică, îl constituie migrarea anuală a antilopelor gnu (circa 1,5 milioane) şi
a zebrelor (circa 250 000) dinspre imensa rezervaţie naturală Maasai Mara,
din Kenya învecinată, şi apoi în sens invers. Această „călătorie" de aproape
800 km este „urmărită" de animale de pradă, dar şi de mii de turişti veniţi din
lumea întreagă. Serengeti (care în limba masai înseamnă „câmpii
nesfârşite"), având o întindere considerabilă (1,5 milioane ha), se află în
nordul Tanzaniei, la poalele muntelui Kilimanjaro, între marele lac Victoria şi
craterul vulcanic Ngorongoro, şi se suprapune unei regiuni de savană tară
arbori, dar şi cu sectoare de savană cu arbori şi cu tufişuri de-a lungul râurilor
ori chiar pădure deasă.
Alte atracţii turistice:
Unele oraşe, de regulă capitale, cu monumente din perioada
colonială (biserici, catedrale, palate, castele, statui etc), plus altele moderne
(turnuri de televiziune, clădiri monumentale, edificii guvernamentale etc):
Cape Town, Pretoria, Johannesburg, Durban ş.a. în Africa de Sud, Yaounde
şi Douala (Camerun), Lagos (Nigeria), Nairobi şi Mombasa (Kenya), Dar es
Salaam (Tanzania), Maputo (Mozambic), Harare (Zimbabwe), Lusaka
(Zambia), Luanda (Angola), Dakar (Senegal), Acera (Ghana), Abidjan (Cote
d'Ivoire) ş.a. Vestigii ale unor vechi oraşe-capitală, în principal din Evul
Mediu: Aksum (mai vechi, din primele secole ale erei noastre), Tiya (cu o ve-
chime şi mai mare, nedatat încă), Fasil Ghebbi în Etiopia, Lamu (cea mai
veche şi bine păstrată aşezare a populaţiei swahili) în Kenya, Djenne şi
Timbuktu în Mali, Mozambic (care păstrează capela Nossa Senhora do
Baluarte, cea mai veche construcţie europeană din emisfera sudică,
înălţată în 1522) pe insula omonimă din statul cu acelaşi nume, Kilwa
Kisiwani, Songo Muara şi Zanzibar pe insulele omonime, din Tanzania,
Marele Zimbabwe şi Khami în Zimbabwe.
Alte atracţii antropice:
Artă rupestră la Lalibela (11 biserici tăiate în stâncă în secolele XI-
XIII) în Etiopia şi Tsodilo (4 500 de gravuri şi picturi preistorice) în Botswana,
Falezele Bandiagara (cu urme vechi de locuire ale dogonilor, populaţie unică
în lume sub raportul organizării şi al credinţelor), Mormintele regilor Bugandei
de la Kasubi în Uganda, Insula Goree, din largul oraşului Dakar, capitala
Senegalului (cel mai mare centru de „expediere" a sclavilor negri către
Lumea Nouă, unde se păstrează faimoasa Maison des Esclaves/Casa

74
Sclavilor, ridicată în 1776), Insula Robben, în largul oraşului Cape Town din
Africa de Sud (cu închisoarea de tristă amintire din vremea dominaţiei
coloniale, unul dintre cele mai vizitate obiective din Africa de la sud de
Sahara) ş.a.

VICTORIA. Deşi, între timp, au fost relevate, de către exploratori,

multe alte frumuseţi naturale ale Africii, căderile de apă ale fluviului Zambezi
continuă să fie considerate drept cel mai măreţ spectacol, aşa cum le-a
apreciat primul european care ie-a văzut, faimosul David Livingstone. Cel
mai mare explorator
al Africii a descoperit această cascadă în ziua de 17 noiembrie 1855
şi a numit-o „Victoria", în cinstea reginei de atunci a Marii Britanii.
Cascada oferă, într-adevăr, un spectacol unic şi aceasta din mai
multe motive. O dată pentru că pânza de apă se desfăşoară pe aproape doi
kilometri lăţime (mai exact 1 800 m), întreruptă fiind doar de câteva insule
care o fragmentează, de altfel, în trei sectoare: cascada irizată, cascada
principală şi cascada răsăriteană. Iar înălţimea căderii de apă este de 122 m.
Mai impresionant este însă faptul că fluviul dă impresia că, o dată cu apele
ce se prăvălesc în adâncuri, dispare şi el în hăurile necunoscute ale
pământului. O dată cu această prăvăiire, pânza de apă antrenează cu ea, în
prăpastie, un volum considerabil de aer care, ajuns la o mare adâncime şi
încărcat de o imensă cantitate de vapori de apă, se ridică din nou deasupra
cascadei, la zeci şi sute de metri înălţime - până la 350 m, se apreciază - sub
forma unor coloane de aburi ce condensează într-o ploaie măruntă şi
continuă.
Cândva, o călătorie până la marea cădere de apă din inima Africii
australe constituia un adevărat act de temeritate. Astăzi, curse regulate
aeriene leagă diferite mari oraşe africane şi în primul rând capitalele celor
două ţări cărora le aparţine, respectiv Lusaka (Zambia) şi Harare
(Zimbabwe), cu cele două orăşele din apropiere: Livingstone (în Zambia) şi
Victoria Falls (în Zimbabwe). Cele două centre urbane se află în aval de
impresionantul fenomen natural şi sunt legate printr-un frumos pod ce se
arcuieşte peste cursul marelui fluviu. Acolo s-au înălţat moderne hoteluri care
îi găzduiesc pe vizitatorii dornici să admire „perla Africii", precum şi celelalte
frumuseţi naturale din jur.

2. Ţările din regiunea Golfului Persic

În afară de ţările din Peninsula Arabia (Arabia Saudită, Yemen,

Oman, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Qatar, Bahrein - ultimul în fapt un mic
arhipelag), aici intră şi Iranul şi Iraqul. Pe ansamblu predomină turismul
cultural-istoric, cu vestigii ale unor vechi civilizaţii (asiriană, babiloniană,
persană ş.a.), plus cea arabă.
Câteva exemple:

2.1. Iran (cea mai populată ţară din zonă, peste 65 milioane de
locuitori, a doua ca întindere - circa 1 650 000 km2): vestigii antice
(îndeosebi persane) cum sunt Persepolis (ruinele palatelor lui Darius şi,

75
respectiv, Xerxe), Susa (palate, între care cel al lui Darius I), Pasargada,
Damghan ş.a.; vestigii din perioada postsasanidă (în principal din secolele XI
- XVIII) la Isfahan (Palatul celor 40 de coloane, Palatul celor opt paradisuri),
Hamadan - în cele două existând şi monumente persane - Mashhad, Shiraz,
Tabriz ş.a.; capitala, Teheran, cu numeroase monumente, începând cu Evul
Mediu: palate (Golestan, Palatul de Marmură ş.a.), moschei (între care
Moscheea de Aur, începută în secolul XIII), cel mai mare bazar din lume etc.

2.2. Iraq. Ruinele oraşelor-stat antice Ur (unul dintre cele mai vechi
centre de civilizaţie urbană din lume, datând din mileniile 4-3 î.Hr.), Eridu şi
Lagaş, vestigii ale civilizaţiei asiriene la Ninive (palate, între care cel al lui
Assurbanipal), temple (cum este cel închinat zeiţei Ishtar), Assur (prima
capitală a statului asirian, fondată în mileniul 3 î.Hr.) ş.a., vestigii ale
Babilonului, pe cursul inferior ai fluviului Eufrat, ultimele două canitale ale
Califatului Arab - Baghdad (cu Palatul Califilor abbasizi, din secofol XIII,
minaretul Sukel-Ghazed, din secolele X - XII ş.a.) şi Samara.

BABILON. Anticul oraş Babilon de pe valea fluviului Eufrat, la 90 km

sud-est de Bagdad, actuala capitală a Iraqului, a fost ridicat în timpul celor
două perioade de înflorire ale Babilonului, sub domniile lui Hammurabi (1792-
1749 î.Hr.) şi Nabucodonosor II (605 - 562 î.Hr.). Hammurabi şi-a construit
un oraş somptuos cu numeroase temple, un mare palat şi, după toate
probabilităţile, turnul Etemenanki (E-Temen-An-Ki), reconstruit ulterior în
timpul lui Nabopalasar (625-605 î.e.n.) şi Nabucodonosor II, şi cunoscut sub
numele legendar de „Turnul Babei", construcţie cu caracter de cult, dar şi cu
rol de observator astronomic. Pe soclul turnului, înalt de 33 m, se ridica etajul
următor de 18 m, la care se ajungea cu ajutorul unei scări de mari proporţii.
Următoarele 4 etaje, de câte 6 m înălţime, precum şi templul de 15 m cu
terasa superioară erau rezervate preoţimii. Rezulta un imens turn de 90 m
înălţime, aproape pătrat la bază, cu laturile tot de 90 m. Cele şapte etaje,
divers colorate şi dispuse, prin terase înguste, în retrageri succesive,
simbolizau planetele cunoscute până atunci, plus Soarele şi Luna.

2.3. Arabia Saudită: în principal cele două cele mai importante

oraşe sfinte ale lumii islamice -Mecca, locul naşterii lui Mahomed, cu
moscheea sfântă având 9 minarete (unică în lume) şi Kaaba („piatra sfântă"
a musulmanilor) şi Medina, locul refugiului şi al morţii lui Mahomed, cele
două oraşe neputând fi vizitate decât de musulmani. Marea majoritate a celor
peste două milioane de turişti anual sunt pelerini la locurile sfinte, veniturile
obţinute fiind în jur de 1,5 miliarde de dolari SUA.
Emiratele Arabe Unite, ţara cu cea mai spectaculoasă creştere
turistică din zonă, spre deosebire de celelalte atrage nu prin vestigii istorice ci
prin arhitectura modernă şi dotările de prim rang, remarcându-se trei oraşe
(totodată capitalele emiratelor omonime): Abu Dhabi (parcul de distracţii
„Lulu Island", hotelul Hilton, sporturi nautice etc), Dubai (hotelul Burj al Arab,
cel mai modern, bine dotat şi scump din lume, unicul de 7 stele, Monumentul
Petrolului, Centrul Internaţional al Comerţului, clădire cu 30 de etaje, între
cele mai înalte din zona Golfului) şi Sharjah (emirat în care cele mai mari
venituri provin din turism).

76
 Concepte şi noţiuni de reţinut
 Africa la sud de Sahara deşi foarte întinsă şi cu condiţii climatice variate
(predominant tropicale şi subtropicale) şi un relief diferenţiat, de la ţărmul
mării la piscuri ce depăşesc 5 000 m altitudine, de la munţi total împăduriţi
la deserturi, de Ia păduri tropicale luxuriante şi greu de pătruns la zone
lipsite de vegetaţie, predominând însă savana, plus o faună mare extrem
de diversă şi încă bogată, precum şi unele atracţii de natură antropică,
această regiune africană cunoaşte şi astăzi fluxuri turistice reduse şi,
implicit, venituri mici.
 Ţările din regiunea Golfului Persic cuprinde în afară de ţările din
Peninsula Arabia (Arabia Saudită, Yemen, Oman, Emiratele Arabe Unite,
Kuweit, Qatar, Bahrein - ultimul în fapt un mic arhipelag), aici intră şi
Iranul şi Iraqul. Pe ansamblu predomină turismul cultural-istoric, cu
vestigii ale unor vechi civilizaţii (asiriană, babiloniană, persană ş.a.), plus
cea arabă.

Întrebări de autoevaluare, aplicaţii, probleme

1. În zona africană a luat naştere o formă aparte de turism, şi anume
safari?
a. da
b. nu

2. Care este cea mai populată ţară din zona Golfului Persic?
a. Arabia Saudită
b. Iran
c. Iraq

77
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 13

ALTE ZONE TURISTICE DE PE GLOB

Cuvinte cheie: Asia de Sud, China, Indochina, Extremul Orient,

Oceania, Australia

Rezumat
Axată pe Peninsula Indiană şi regiunile apropiate, include state cum
sunt India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Bhutan, Sri Lanka, având de regulă
largă ieşire la mare (excepţie Nepal şi Bhutan), cu mari contraste de relief, de
la ţărmul mării şi câmpii joase la cele mai semeţe piscuri de pe Glob, cele din
lanţurile muntoase Himalaya şi Karakorum. Predomină turismul cultural-
istoric. urmat de cel natural (mai ales montan şi de sporturi de iarnă, plus
Parcuri Naţionale şi alte zone ocrotite etc).

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

Conţinut

1. Asia de Sud
India
India este ţara cu cele mai mari fluxuri turistice din zonă - de regulă
peste 3 milioane de persoane - şi cele mai mari venituri din turism - peste 2,5
miliarde de dolari SUA:
Unele oraşe bogate în monumente istorice şi de artă din epoci foarte
diferite (palate, temple, moschei, cetăţi, edificii coloniale sau moderne etc),
remarcându-se Delhi (Coloana de Fier, Kutub Minar, o construcţie cu cinci
etaje, primele trei fiind din gresie, iar celelalte două din marmură şi gresie,
datând din secolele XI - XIII, Mormântul împăratului Humayun, datând din
1570, Moscheea Jama-Masjid ş.a.), Mumbai/fostul Bombay, Agra (Fortul,
realizat din piatră roşie, care adăposteşte palate - Jehangir, Khas Mahal, din
marmură albă, Shish Mahal sau Palatul Oglinzilor - moschei, turnuri, porţi
etc; Taj Mahal, construit în secolul XVII de împăratul mogul Shah Jihan
pentru soţia sa favorită Mumtaz Mahal, din marmură albă, considerat o
bijuterie a artei islamice din India); Varanasi (multe temple hinduse, între care
Templul de Aur), Madras, Jaipur (Palatul Vânturilor), Ahmedabad, Hyderabad
(Char Minar, Podul Vechi, în apropiere ruinele faimosului oraş Golconda,
renumit pentru aur), Srinagar (sanctuare budiste, temple hinduse, moschei
mogule ş.a.), Puri (templul închinat Iui Krishna, festivaluri), Bangalore
(Palatul maharajahilor), Madurai (Templul brahman).
Oraşe vechi sau alte locuri cu vestite temple: Bodh Gaya (cu mai
multe temple, între care Mahabodhi), Fatehpur Sikri (moschei - între care
Dargah sau Jami Masjid, o copie a celei de la Mecca - palate,
caravanseraiuri, Minaretul Căpri oarei/Hi ran Minar ş.a.), Hampi sau
78
Vijayanagar, capitala celui mai mare imperiu hindu din istoria Indiei (temple,
între care Vittala, cu un faimos car de piatră şi stâlpi muzicali, bazare, Palatul
Imperial, Lotus Mahal/Turnul cu ceas ş.a.), Khajuraho (20 de temple tăiate în
granit), Konarak (Templul Soarelui), Mahabalipuram (sanctuare, temple şi
uriaşul relief sculptat pe stâncă-„Penitenţa lui Arjuna"- reprezentând istoria
mitică a Izvoarelor Gangelui din Himalaya), Sanchi (cele mai vechi sanctuare
budiste din India) ş.a.
Staţiunile climaterice din Munţii Himalaya sau colinele din faţa lor
(Darjeeling, Simla, Mount Abu, Shillong ş.a.) şi balneo-maritime de pe ţărmul
bengalez (cea mai renumită fiind Puri) sau de pe cel al Oceanului Indian
(îndeosebi în apropiere de Mumbai).

Pakistan
Aşezările preistorice Mohenjo-Daro şi Harappa, pe Valea Indusului,
unele dintre primele oraşe apărute pe Glob (mileniul III î.Hr.); necropolele de
la Thatta (apreciate drept cele mai mari din lume) şi Chaukhandi; oraşele
Lahore (cu Fortul, care adăposteşte mai multe palate şi moschei poleite cu
aur, plus Grădinile Shalamar, amenajate pe terase artificiale, cu cascade,
lacuri, pavilioane etc), Peshawar, Taxila (situat pe varianta sudică a cele-
brului „Drum al Mătăsii"), Lahore, Rawalpindi (toate cu palate, fortăreţe,
moschei, mausolee etc); Fortul Rohtas sau Qila Rohtas, exemplu de excepţie
al arhitecturii militare islamice timpurii (sec. XVI) ş.a.
Munţii înalţi Hindu Kush (culminează la 7 690 m în vârful Tirich Mir),
aparţinând sistemului muntos himalayan, cu văi spectaculoase (Gilgit,
Kalash, Hunza, Kaghan ş.a.), staţiuni montane şi de sporturi de iarnă de
mare altitudine (Swat, Muree ş.a.).

Bangladesh
Capitala, Dhăkă, cu peste 700 de monumente (Fortul Lăl Băgh, din
1678, numeroase moschei, cea mai mare fiind Bayt al-Mukarram, din sec.
XV, Mausoleul Bibi Pari, sec. XVIII ş.a.); Bagerhat, aflat la confluenţa fluviilor
Gange şi Brahmaputra, supranumit „oraşul istoric al moscheilor", o ilustrare
vie a tehnicilor de construire a acestora, multe dintre ele (majoritatea din
cărămidă) păstrându-se intacte; Paharpur, cu ruinele mănăstirii budiste
Somapura Mahavira (Marea Mănăstire), vechi centru cultural. Unele zone
naturale, precum colinele Chittagong şi Sylhet, cu staţiuni climaterice (Kaptai,
Rangamati), litoralul bengalez (staţiunea balneo-maritimă Cox's Bazar are
una dintre cele mai lungi plaje din lume — 120 km), pădurile de mangrove
Sundarbans, din delta Gange-Brahmaputra, care se învecinează cu Parcul
Naţional omonim din India.

Sri Lanka
Vechile capitale: Anuradhapura, capitala culturală şi religioasă a ţării
timp de aproape 1500 de ani, dezvoltată în juru! a Sri Maha Bodhi -„Arborelui
iluminării" (un smochin vechi de peste 2 000 de ani, cel mai bătrân arbore din
lume istoriceşte datat) şi adăpostind patru faimoase dagoba (temple budiste),
între care Jetavana (sec. III d.Hr., cel mai înalt din lume — 120 m);
Polonnaruwa, cu citadela regală având în interior Palatul Regal, plus Kiri
Vehera (o dagoba din sec. XII), Gal Vihara (grup de statui din granit ale lui

79
Budha) ş.a.; Sigiriya („Muntele leu"), un complex urbanistic ce include un
palat, înălţat pe un monolit, temple şi grădini care au funcţionat după moartea
fondatorului (regele Kasyapa) drept complex monastic; Kandy, supranumit
„Oraşul Sfânt", ultima capitală a regilor singhalezi înainte de cucerirea
britanică (1815), cel mai faimos obiectiv turistic fiind Dalata Maligawa -
„Templul dintelui", numit astfel întrucât păstrează, potrivit legendei, un dinte
al lui Budha, la care se adaugă mai multe mănăstiri budiste şi procesiunea
religioasă Esala Peraheva (100 de elefanţi bogat împodobiţi şi peste 1000 de
dansatori, toboşari etc), iar în apropiere, Templul de Aur de la Dambulla, în
fapt un complex alcătuit din cinci sanctuare ridicate în peşteri, cu statui ale lui
Budha, picturi religioase etc.

Nepal
Valea Kathmandu, situată în partea centrală a ţării, care
concentrează peste 2 700 de sanctuare şi temple (motiv pentru care a fost
înscrisă pe iista patrimoniului mondial UNESCO), între care cele şapte
grupuri de monumente hinduse şi budiste şi cele trei areale rezidenţiale şi
palate regale, respectiv oraşele Kathmandu (capitala), Pătam şi Bhadgaon;
se adaugă un punct de mare atracţie, satul Lumbini, locul de naştere al lui
Budha (Siddharta Gautama, născut aici în anul 623 î.Hr.).
Atracţii naturale, unele puse sub ocrotire precum Parcul Naţional
Sagarmatha (denumirea nepaleză a celui mai înalt pisc din lume,
Chomolungma / Everest) şi Parcul Naţional regal Chitwan, care adăposteşte,
printre altele, elemente rare faunistice (rinocerul indian, tigrul bengalez ş.a.).

2. China şi Indochina
Zonă turistică întinsă, cu un relief variat (lungi lanţuri muntoase,
imense câmpii şi platouri, coline, delte etc), dar în care predomină turismul
cultural, legat de bogăţia monumentelor istorice şi arhitectonice (unele dintre
ele unicat pe Glob) din diferite epoci, plus arta, tradiţiile, obiceiurile etc. Dar
din ce în ce mai mult se impun şi atracţiile naturale, îndeosebi pitorescul
cadrului natural (piscuri, văi, defilee, cascade, gheizere etc.) şi ascensiunile
(mai ales în Himalaya şi Tibet).
Deşi toate cele opt ţări din zonă dispun de un potenţial turistic bogat,
numai patru se impun prin fluxuri şi, respectiv, venituri: China (30-40 milioane
de turişti străini anual, 16-25 miliarde dolari venituri, una din ţările cu cea mai
mare dinamică din lume, la ambii indicatori, în ultimii zece ani), Thailanda şi
Malaysia, ambele cu circa 10 milioane de vizitatori străini anual, dar cu venituri
mai mari prima (peste 7 miliarde dolari; Malaysia numai 3-4 miliarde dolari) şi
Singapore (peste 6 milioane de turişti, circa 6,5 miliarde dolari venituri).

China
Oraşe-muzeu, bogate în monumente de tot felul (palate, temple,
sanctuare, pagode, pavilioane, porţi, statui etc.) din una sau mai multe epoci,
aparţinând uneia sau mai multor dinastii.
Capitala Beijing: Palatul Imperial sau „Oraşul Interzis", simbolul
dinastiilor Ming şi Qing, desfăşurat pe aproape 800 000 m2, în fapt o
combinaţie de construcţii din lemn - palate, pavilioane etc. - podeţe etc. şi
elemente naturale, intrarea facându-se prin faimoasa Tiananmen/„Poarta

80
Cerului"; Palatul de Vară, datând din 1750, refăcut în 1886, şi Grădinile
Imperiale în jurul lacului Kunming; Templul Cerului/Tian-Tan (din 1420),
ansamblu de edificii religioase, de plan circular; Templul înţelepciunii ş.a.
Chengde (Palatul, 1703 - 1790, de dimensiuni impresionante - cât
Palatul Imperial şi Palatul de Vară din Beijing la un lric, Vila imperială de vară,
opt temple etc), Luoyang (în apropiere se află grotele Longmen, cu temple,
din secolele 5-3 î.Hr., în care se află peste 100 000 de statui şi picturi ale lui
Budha şi ale discipolilor săi), Xi'an (în apropiere Mormântul împăratului Shi
Huangdi, realizat între anii 246 - 211 î.Hr., care impresionează prin faimoasa
„armată de teracotă" - 6 000 de statui ale suitei sale în dimensiuni naturale -
luptători călare aliniaţi în formaţii gata de luptă), Lanzhou (în apropiere, în
Peşterile Mogao se află 492 de sanctuare, cu numeroase statui şi picturi
budiste), Qufu (Templul lui Confucius, ridicat în 478 î.Hr., la un an după
moartea marelui filozof, Casa Kong, repectiv a familiei lui Confucius, de mici
dimensiuni, alte edificii vechi), Hopei, Wuxi, Kaifeng, Anyang, Yinchuan,
Nanjing ş.a.
Marele Zid Chinezesc/Tchang Tcheng, cea mai grandioasă
construcţie umană (peste 5 000 km lungime) şi singura construcţie de pe
Terra care se vede cu ochiul liber de pe Lună. începută în secolul IV î.Hr.,
construcţia sa a durat peste 1 000 de ani. înălţimea zidului este cuprinsă în
general între 5 şi 10 metri (atinge însă şi 16,5 metri), iar lăţimea este de 5 - 8
metri. Pe vârful zidului, parapete crenelate mărginesc o cale de veghe, iar Ia
fiecare 120 m se ridică un turn de pază.
O serie de masive muntoase, între care Chomolungma / Everest (8
850 m) - redeschis de autorităţile chineze pentru ascensiuni, ceea ce a atras
foarte mulţi alpinişti, dar şi vizitatori obişnuiţi - Emeishan/Muntele Emei (cu
primul templu budist din China, sec. I d.Hr., şi cu cea mai mare statuie a iui
Budha in situ, înaltă de 71 metri, tăiată în stâncă în sec. VIII),
Huangshan/„Muntele Galben" (în fapt 72 de piscuri, cel mai iubit munte din
China, fiind imortalizat, în decursul istoriei, în numeroase opere literare şi de
artă), Taishan/Muntele Tai (unul dintre cele 5 masive muntoase sacre din
China), Wulingyan (3 000 de piscuri şi stânci, 40 de grote, poduri naturale
etc), Wuyi (36 piscuri, 99 de stânci uriaşe cu forme antropomorfe şi zoomorfe
etc).

Thailanda
Capitala, Bangkok, una din marile metropole ale Asiei: circa 300 de
temple (între care Phra Kaeo cu statuia Emerald Budha-Arun, Trimtir, cu o
statuie din aur de 5,5 tone a lui Budha, Templul de Marmură ş.a.), palate
(Palatul Regal ş.a.).
Vechile capitale Sukhotai (vestigii de palate, temple etc, un element
inedit constituindu-1 sculpturile care îl reprezintă pe Budha mergând, şi nu în
poziţia tradiţională, a meditaţiei) şi Ayutthaya (Vechiul Palat, sec. XIV, Palatul
Chankasem, sec. XIX, templele Wat Phra Si Sanphet, Wat Phra Mahathat -
cu o pagodă din 1384 - pagoda Chedi Phukhao Thong, din apropiere, înaltă
de 80 metri).
Oraşele cu monumente variate: Chiang Mai (Palatul Regal de iarnă),
Nakhon Ratchasima / Korat (fortificaţiile), Nakhon Pathom / Nagara Pathom
(Marele templu), Nakhon Si Thammarat ş.a.

81
 Staţiunile balneomaritime de pe ţărmul Golfului Siam (Golful
Thailandei), între care Pattaya Beach, una dintre cele mai renumite din Asia,
unele locuri istorice precum celebrul „pod de pe râul Kwai", devenit cunoscut
datorită evenimentelor din timpul celui de-al doilea război mondial.
Atracţiile naturale (peisaje montane, cascade, peşteri etc), unele
incluse în zone ocrotite precum Parcurile Naţionale Khao Saiob, Khao Luang,
Khao Yai ş.a., rezervaţiile naturale Thung Yai şi Huai Kha, care împreună
constituie cea mai mare arie protejată din Asia de Sud-Est, rezervaţii de
vânătoare, păduri le-parc, cu vegetaţie luxuriantă şi faună deosebit de
bogată.

Malaysia
Capitala Kuala Lumpur, cu o poziţie geografică frumoasă, un oraş al
contrastelor arhitectonice, cu edificii vechi (Marea Moschee, Templul celor 1
000 de Budha, Templul Mariamman - îmbinând două stiluri total diferite, maur
şi chinezesc ş.a.), dar şi moderne (Parlamentul, Palatul Alb şi, mai ales, deja
faimosul Petronas Twin Towers/Turnurile Gemene Petronas, cele mai înalte
clădiri din lume, 452 m înălţime, legate prin Skybridge/Podul suspendat, la
înălţimea de 170 m; adăposteşte birouri, spaţii comerciale, săli de conferinţe,
terenuri de sport etc). Oraşele Penang, Melaka/Malacca, Johor Baharu ş.a.,
cu forturi, palate, pagode, temple, catedrale, moschei etc.
Malaysia insulară, cu oraşe precum Kota Kinabalu şi Kuching, care
sunt principalele puncte de acces pe teritoriul malaysian din insula
Kalimantan, zone ocrotite cun sunt Parcurile Naţionale Kinabalu şi Gunung
Mulu, ambele cu o biodiversitate remarcabilă, ultimul renumit şi pentru
formele carstice, între care peştera Nasib Bagur, cu cea mai mare sală din
lume (700 m lungime, 190 m lăţime medie - 450 m cea maximă - şi.100 m
înălţime medie, 423 m cea maximă).
Se adaugă zonele ocrotite şi alte regiuni naturale continentale, de
asemenea cu peisaje deosebite şi faună bogată, turismul de vânătoare
constituind una din principalele forme practicate în Malaysia.
Acest ministat, care înregistrează fluxuri turistice şi venituri extrem de
mari, se remarcă nu atât prin monumente istorice şi de artă (cele mai
importante aflându-se în capitală: moschei, temple, statui ale lui Budha, două
catedrale creştine) şi atracţii naturale, cât prin calitatea şi varietatea
amenajărilor turistice (hoteluri, vile, localuri dintre cele mai diferite, terenuri de
golf, posibilităţi de practicare a sporturilor nautice, a pescuitului etc).
Celelalte ţări din zonă
Deşi au un potenţial turistic ridicat (îndeosebi cultural-istoric) valori-
ficarea este încă redusă. Intre principalele atracţii sunt de amintit:
Temple: Angkor în Cambodgia (circa 600 de temple, între care Angkor
Vat, datând din secolul XII, care putea primi 80 000 de credincioşi), Luang
Prabang în Laos (Vat Xieng Thong / Templul Oraşului de Aur, din 1560) ş.a.
Pagode: Shwe Dagon/Pagoda de Aur din Yangon, capitala Myanma-
rului, cea mai mare şi vestită din lume, datând din anul 585 Î.Hr., reiacută în
secolele 15 şi 18, care adăposteşte o statuie a lui Budha (cu o greutate de
5,5 tone), Chua Huong/Pagoda Parfumului în munţii Huong Tich, Phuoc Hai
Tu/Pagoda împăratului de Jad în oraşul Ho Chi Minh, Thien Mu în oraşul Hue,
toate în Vietnam ş.a.

82
 3. Extremul Orient
Această zonă include insulele şi peninsulele din estul Asiei, în principal
arhipelagurile japonez, filipinez şi indonezian, plus peninsula Coreea. Relieful
este predominant muntos, în bună măsură vulcanic (inclusiv vulcani în
activitate), vegetaţia - luxuriantă, clima în bună măsură tropicală şi
subtropicală. Pe ansamblu principalele atracţii turistice sunt însă cele cultural-
istorice. Cu excepţia Coreei de Nord (care primeşte doar cu ceva peste 100
000 de turişti străini anual), toate celelalte ţări din zonă cunosc o dinamică în
domeniu, înregistrind fluxuri turistice (între 2 şi 6 milioane de turişti anual) şi
venituri (între 2,5 şi 6 miliarde dolari SUA) importante. Un caz aparte în ceea
ce priveşte veniturile obţinute din sosirile de turişti străini şi cheltuielile în
străinătate în scopuri turistice îl reprezintă Japonia: câştigă anual între 3,5 şi 4
miliarde de dolari şi „cheltuieşte" în străinătate între 28 şi 30 miliarde de dolari,
aşadar de peste şapte ori mai mult.
Japonia
Deşi se situează doar pe locul trei între cele cinci ţări din zonă ca
fluxuri şi venituri turistice, este cea mai reprezentativă ca diversitate a
potenţialului turistic şi ca dotări.
Capitala, Tokyo, una dintre cele mai mari metropole ale lumii, care
îmbină arhitectura veche (Palatul Imperial, templele Asakusa, Higashi-
Honganji, Sengakuji ş.a.) cu cea modernă (Turnul de radio şi televiziune,
înalt de 333 m, zgârie-norii, primul, Kasumigaseki Buiding, fiind inaugurat
în 1968); în apropiere se află vulcanii renumiţi Fuji-Yama, Asama-Yama şi
alţii, incluşi în Parcuri Naţionale, staţiuni pentru sporturi de iarnă precum
Karuizawa şi Sugadaira.
Vechile capitale:
• Kyoto, cu nu mai puţin de 2 000 de temple şi sanctuare, numeroase
palate, grădini (vestite pentru designul lor) etc, între care Palatul Imperial,
Castelul Nijo-jo, templele Higashi-Hongan, To-ji, Sanjusangen-do (care
adăposteşte 1001 statui ale zeiţei budiste a comerţului), Ryoan-ji ş.a.;
• Nara, prima capitală permanentă a ţării, cu numeroase monumente
din perioada de mare înflorire a civilizaţiei japoneze, denumită şi „perioada
Nara" (645-793), între care templele K6fuku-ji şi T6dai-ji, ultimul fiind cea mai
mare construcţie de lemn din lume.
Oraşe ca: Nikko, unul dintre cele mai frumoase oraşe-staţiuni ale
Japoniei, renumit pentru templele (Rinno-ji, Sambutsu-do ş.a.) şi sanctuarele
(Tosho-gu ş.a.) shin-toiste şi budhiste într-un peisaj de o rară frumuseţe;
Osaka, supranumită „Veneţia Japoniei", cu temple (Shitennoji, din sec. VI,
Temmangu ş.a.), staţiunea termală Takarazuka în apropiere ş.a.; Himeiji (cu
Himeijijo/Castelul Himeiji, cel mai renumit şi frumos castel nipon, construit în
1346, numit şi „Egreta Albă", datorită culorii predominante); Hiroshima (cu
Gembaku Dome/Monumentul Păcii, în fapt fostul Pavilion al Promovării Industriei,
unul dintre puţinele edificii rămase în picioare după atacul atomic american din 6
august 1945), Yokohama ş.a.; Kumamoto, în insula Kyushu (cu un vechi şi
impunător castel) ş.a.
Staţiunile termale (în Japonia existând peste 2 000 de puncte cu ame-
najări, renumită fiind staţiunea Beppu din insula Kyushu) şi montane şi de

83
sporturi de iarnă (Sapporo - unde, în plus, are loc, în fiecare iarnă, „festivalul
sculpturilor în gheaţă" - Nagano, ambele în insula Honshu).
Zonele ocrotite, între care Parcurile Naţionale (Fuji-Hakone-Izu, cel mai
vizitat din Japonia, Bandai-Asahi, Nikko ş.a.), parcurile locale, rezervaţiile etc.
Dintre atracţiile importante din celelalte ţări din zonă sunt de amintit în
primul rând:
Indonezia: templele Borobudur (budhist, construit în secolele VIII-IX,
cel mai mare monument arhitectonic din emisfera sudică, amplasat pe o
colină naturală, formând un trunchi de piramidă, pe cele trei terase
superioare fiind amplasate 72 stupă, flecare cu o statuie a lui Budha) şi
Parambanam (hindus, din secolul IX, în fapt un ansamblu de temple
constituit din 224 edificii, dintre care mai puţin de 20 au fost restaurate - cele
închinate lui Shiva, 50 m înălţime, Vishnu şi Brahma), ambele în insula Java;
Pejeng şi Tampa-Ksiring în insula Bali; aceasta fiind renumită şi pentru folclor
şi arta populară; atracţiile naturale - vulcani şi alţi munţi, păduri virgine, faună
bogată etc. - incluse în multe Parcuri Naţionale (Komodo - cu varanul sau
dragonul, respectiv o şopârlă gigantică - Lorentz, Ujung Kulon ş.a.).
Filipine: insula Luzon cu: Manila metropolitană, un mozaic de monu-
mente şi alte edificii vechi — Intramuros/Oraşul vechi, cu clădiri monumen-
tale precum Leos Hidalgos sau Casa Hidalgos, din 1650, Casa Manila,
biserica barocă San Agustin, din 1570 ş.a. - şi noi, inclusiv zgârie-nori, plus
poduri monumentale, statui, etc, plaje frumoase, bogate manifestări folclorice
şi festivaluri; oraşul istoric Viyan (exemplul tipic de oraş colonial ridicat pe loc
gol în Asia de către spanioli; vulcani spectaculos! ca Taal, Mayon ş.a.;
orezăriile terasate de la Banaue, care îmbracă versanţii munţilor; insulele
Cebu (cu monumentul lui Magellan, fortul San Pedro, Basilica San Agustin
ş.a.), Palawan (cu două Parcuri Naţionale de excepţie - parcul marin recifal
Tubbataha, recif coraligen cu o faună marină extrem de bogată, şi Puerto-
Princesa, cu peisaj carstic spectaculos) ş.a.
Coreea de Sud: actuala capitală, Seoul, şi vechile capitale Puyo,
Gyeongju şi Kwangju, oraşele Pusan, Taegu şi altele, cu o mare bogăţie de
monumente istorice şi de artă: temple şi sanctuare (Jongmyo, în apropiere de
Seoul, cel mai vechi, datând din 1394, şi cel mai autentic dintre complexele
regale confucianiste, Wolseong în Gyeongju şi Bulkusa în apropiere, Haeinsa în
Taegu ş.a.), palate (Kyongbok, sec. XIV, Toksu şi Tsohangdok, sec XV în
Seoul, Chongdeokgung, sec XV, în apropiere, Hwangnyongsa în Gyeongju) etc.
Coreea de Nord (R.P.D. Coreeană): deşi dispune, ca şi Coreea de
Sud, de valoroase monumente istorice şi de artă, sunt introduse în circuitul
turistic îndeosebi atracţiile naturale precum Muntele Paektu-san, Munţii de
Diamant/ Kâmgang-san cu orga bazaltică de la Tchongseukjeung, cascade,
etc, staţiuni balneo-maritime (Wonsan, Madjeun, Waou ş.a.), şi termale (cea
mai renumită fiind Kyeunseung).

4. Oceania
Această regiune geografică a planetei se află în partea central-sudică a
Oceanului Pacific şi se desfăşoară pe circa 5 000 km de la nord la sud şi circa
12000 km de la vest la est, cea mai mare parte a sa în zona intertropicală.
Geografic intră în aceasta şi Australia şi Noua Zeelandă, pe care le prezentăm
însă separat din punct de vedere turistic.

84
 Oceania constă din câteva zeci de mii de insule, insuliţe şi recifi, cele
mai multe grupate în arhipelaguri. Majoritatea insulelor sunt coraligene, cele mai
multe formând atoli, care dau un farmec aparte, şi vulcanice, înscriin-du-se în
aşa-numitul „Cerc de Foc al Pacificului". Clima este în mare parte tropicală (cu
o mare uniformitate a temperaturilor în decursul anului), rezultând o vegetaţie
exotică.
Potenţialul turistic este dat de asocierea reliefului vulcanic cu vegetaţia
exuberantă tropicală, plajele cu nisip fin şi splendorile subacvatice ale
lagunelor şi recifilor de corali. Se adaugă cultura materială şi spirituală
(folclorul şi etnografia) a populaţiilor aborigene (polinezieni, melanezieni etc),
precum şi, în numeroase insule, vestigiile marilor bătălii purtate în Pacific în
timpul celui de-al doilea război mondial (epave ale navelor de război, ale
avioanelor căzute în mare ş.a.), luând naştere aici o formă aparte de turism
subacvatic.
Principalele destinaţii turistice îmbină flora, fauna şi peisajele specifice
„mărilor sudului" cu adevăratul „cocktaii" cultural, rasial şi religios din zonă, la
care se adaugă unele elemente particulare (vestigii ale unor civilizaţii vechi ori,
din contră, ale unor evenimente relativ recente, dotări turistice moderne etc):
Insula Guam (teritoriu neautonom, administrat de SUA), care deşi
deţine numai 549 km2 şi circa 145 000 locuitori, câştigă anual peste un
miliard de dolari, graţie dotărilor (peste 7 000 de camere de hotel, terenuri de
golf, cazinouri etc.) finanţate de Japonia şi Coreea de Sud.
Arhipelagul Hawaii (prezentat la SUA).
Statele Fiji, Tonga, Samoa, Insulele Solomon, Tuvalu, Vanuatu ş.a.,
plus insulele (teritorii neautonome) Cook, Lord Howe, Mariane de Nord, Niue,
Noua Caiedonie, Poiinezia Franceză, Samoa Americană ş.a. (în continuare
câteva exemple):
Polinezia Franceză, teritoriu neautonom aparţinând Franţei, compus din
circa 120 de insule şi atoli (între care Tahiti, Raiatea, Mururoa, Tubuai, Nuku
Hiva ş.a.), cu peisaje spectaculoase vulcanice (piscurile Orohena, 2 241 m,
Aroai, 2 066 m, în insula Tahiti ş.a.) şi coraligene, vegetaţie luxuriantă
(ficuşi, sagotieri, hibiscus, orhidee, camelii, pandanus, arbore de
pâine, cocotieri ş.a.) ş.a.; între cele mai importante atracţii se înscriu oraşul
Papeete (cu muzeul Paul Gauguin, între altele), insula Bora-Bora (cu peisaje
încântătoare), spectacolele folclorice (dansuri, ceremonii) etc.
Samoar mic stat independent compus din două insule mai mari
(Savai'i şi Upolu), de origine vulcanică şi cu ţărmuri însoţite de recifi
coraligeni, plus alte insule mai mici, care, în afară de atracţiile caracteristice
Oceaniei, atrage prin capitala Apia, pe insula Upolu, cu Vailima (reşedinţa
şefului statului, în fapt fosta casă a scriitorului britanic Robert Louis
Stevenson) şi munţii care o domină (pe Mont Vaea aflându-se mormântul
renumitului scriitor), cascade (Falefa ş.a.) etc, insula Savai'i cu vulcani
(Mauga Silisili, Metavanu, Mu ş.a.), lacuri vulcanice, cea mai mare aşezare
preistorică a culturii polineziene (Letolo) ş.a.
Solomon, axat pe arhipelagul omonim, format din aproape 1 000 de
insule vulcanice şi coraligene (mai mari fiind Vella Lavella/Mbilua, Kolomban-
gara/Nduke, Guadalcanal, San Cristobal/Makira şi Santa Isabel/Bughotu),
unele cu altitudini ce depăşesc 2 000 m, insule foarte bine împădurite (unul
dintre cele mai ridicate procente din Oceania şi de pe Glob - aproape 90%).

85
între principalele atracţii se înscriu capitala Honiara, situată pe insula
Guadalcanal, cu o excelentă infrastructură turistică (hoteluri, restaurante,
cazinouri etc), insulele Tikopia şi Anuta ce păstrează modul de viaţă
tradiţional, insulele Rennell şi Bellona, cu elemente aparte ale culturii
polineziene (vechi temple, peşteri ale legendarului popor Hiti), litoralul cu
plaje fine, precum Te Nggano ş.a.
Fiji, unul dintre cele mai mari (18 272 km2) şi populate (circa 800 000
locuitori) state din Oceania, totodată printre cele mai vizitate (circa 400 000
de turişti străini anual, aproape 0,5 miliarde dolari SUA încasări) datorită
atracţiilor turistice, dar şi situării la răscrucea principalelor trasee turistice
(aeriene şi maritime) din Pacificul de Sud. Cuprinde nu mai puţin de circa 800
de insule vulcanice (majoritatea) şi coraligene, cele mai mari fiind Viti Levu şi
Vanua Levu. Atracţiile turistice sunt cele caracteristice zonei, la care se
adaugă templele hinduse din capitala Suva (cum este Sri Siva Subramanyia),
insuliţele Mamnutha şi Yasawa, din apropierea principalei insule (Viti Levu),
care atrag turişti la locurile unde s-a realizat filmul de succes „Laguna
Albastră" (cu actriţa Brook Shields în rolul principal) ş.a.

5. Australia şi Noua Zeelandă

Un continent şi un arhipelag din emisfera sudică, total diferite din punct
de vedere al reliefului şi condiţiilor climatice, dar asemănătoare ca origine a
populaţiei actuale, în ambele fiind de descendenţă britanică. Acest ultim
aspect explică, de altfel, în bună măsură, preponderenţa turiştilor din Marea
Britanie, întrucât zona se află departe de regiunile emiţătoare de turişti. Atât în
Australia, cât şi în Noua Zeelandă principalele atracţii turistice sunt cele
naturale. Australia primeşte anual cu ceva peste 4 milioane de turişti şi
încasează peste 8 miliarde de dolari SUA (unul dintre cele mai bune raporturi
din lume între veniturile încasate şi numărul de vizitatori), iar Noua Zeelandă
aproape 2 milioane de turişti şi între 2 şi 3 miliarde de dolari SUA anual.

Australia
Marea Barieră de Corali/Great Barrier Reef, cea mai lungă şi complexă
barieră coraligenă, desfăşurată paralel cu ţărmul nord-estic al continentului pe
mai bine de 2 000 km lungime, între 2 şi 150 km lăţime şi până la peste 250
m grosime, cu corali de diferite culori (corail, alb, roz, roşu, albastru, negru
etc.) şi o extrem de bogată şi variată faună în apele sale (corali -aproape 100
de specii - peşti - peste 700 de specii - holoturii, anemone-de-mare, scoici - între
care tridacna, care atinge 1,5 m lungime şi 300 kg greutate -etc), plus marele
număr de specii de păsări.
Monoliţii Uluru / Ayers Rock şi Kata Tjuta / Mount Olga, din inima
continentului (Deşertul Gibson), cei mai reprezentativi de pe Glob, primul
ridicându-se cu 330 m deasupra nivelului platoului deşertic în care se află, iar
celălalt doar cu ceva mai puţin. Aceste stânci oferă în plus, în lumina
Soarelui, efecte optice speciale, ceea ce le sporeşte farmecul.
Blue Mountains, Flinders Ranges, Snowy Mountains şi alţi munţi,
importanţi pentru turism montan şi de sporturi de iarnă sau numai pentru
turism estival.
Marile metropole: Sydney (gazda Jocurilor Olimpice de vară de la
graniţa dintre mileniile II şi III, edificii impunătoare precum Opera - cea mai

86
mare din emisfera sudică, podul peste Golful Port Jackson ş.a.), Melbourne
(prima capitală a ţării, gazdă a Jocurilor Olimpice de vară din 1956 şi a
turneului anual de tenis Australian Open, plus complexul Victoria Arts Center,
cu trei teatre, o sală de concert şi o galerie de artă), Brisbane, Perth, precum
şi moderna capitală Canberra.
Zonele ocrotite, îndeosebi Parcuri Naţionale în care sunt protejate
elementele faunistice specifice Australiei, adevărate „fosile vii", precum
marsupialele (40 de specii de canguri, lupul marsupial, cârtiţa marsupială,
ursuleţul koala), câinele dingo, ornitorincul, echidna etc. Unele dintre acestea
au fost incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO, cum sunt Kakadu,
unul dintre cele mai întinse Parcuri Naţionale din lume (1,2 milioane ha),
WUlandra, Tasmanian Wilderness (mai multe Parcuri Naţionale şi rezervaţii
naturale, însumând peste un milion de hectare), Wet Tropics of Queensland
ş.a.

Noua Zeelandă
Aria vulcanică şi termală din partea centrală a Insulei Nordice / North
îsland cu vulcani (Ruapehu, Ngauruhoe, Tongariro, Mount Egmont ş*.), pe
care se practică sporturi de iarnă (mai ales pe ultimul, cu staţiunile Dawson
Falls, Stratford, North Egmont ş.a.), peşteri, gheizere (Pohutu, Prince of
Wales Feathers ş.a.), lacuri vulcanice (Taupo, Wairorapa, Rotorua, Tarawera
şa) cu staţiunile balneoclimaterice omonime, aşezări ale populaţiei băştinaşe
mao'ri (cea mai renumită fiind Whakarewareva) etc.
Munţii din Insula Sudica / South Island, mai semeţi, importanţi pentru
drumeţii şi sporturi de iarnă: Mount Cook, cel mai înalt din arhipelag (3 764 m),
Mount Hutt, Coronet Peak, Arthur's Pass ş.a., plus gheţari (Tasman, Murchison,
Fox, Franz Josef ş.a.), lacuri glaciare (Te Anau, Wakatipu, Manapouri ş.a.),
fiorduri pe coasta de sud-vest (Milford Sound, Dusky Sound ş.a.).
Principalele oraşe, cu arhitectură colonială britanică: Wellington,
capitala ţării, purtând numele învingătorului lui Napoleon la Waterloo (între
edificii se remarcă vechiul sediu al Guvernului, datând din 1876, cea mai
mare construcţie de lemn din emisfera sudică, sediile vechi şi, respectiv, nou
ale Parlamentului, Primăria, Universitatea Victoria ş.a.), Auckland, prima
capitală a ţării (unele edificii monumentale între care Universitatea şi Galeriile
de Artă; important centru pentru turismul nautic), Christchurch, cel mai mare
oraş din Insula Sudică, „poarta" de acces spre marile lacuri din sudul insulei
şi spre marele Parc Naţional Fiordland.
Zonele ocrotite, cu una dintre cele mai bogate şi variate game de
asemenea areale din lume: Parcuri Naţionale (Fiordland, unul dintre ceie mai
întinse de pe Glob, peste 1,2 milioane ha, Tongariro, unul dintre cele mai
vechi din lume, înfiinţat în anul 1894, Westiand ş.a.), parcuri marine (Hauraki
Gulf, Marlborough Sounds), rezervaţii faunistice şi floristice (The White Heron
Colony, Little Barrier Island ş.a.), rezervaţii peisagistice (peste 1000!), precum
Lewis Pass, Wanganu River, Mangamuku Gorge ş.a., domenii publice (peste
800!), locurile de debarcare ale unor celebri exploratori (Abel Tasman, James
Cook ş.a.).

87
 Concepte şi noţiuni de reţinut

 Asia de Sud axată pe Peninsula Indiană şi regiunile apropiate, include

state cum sunt India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Bhutan, Sri Lanka,
având de regulă largă ieşire la mare (excepţie Nepal şi Bhutan), cu mari
contraste de relief, de la ţărmul mării şi câmpii joase la cele mai semeţe
piscuri de pe Glob, cele din lanţurile muntoase Himalaya şi Karakorum.
Predomină turismul cultural-istoric. urmat de cel natural (mai ales montan
şi de sporturi de iarnă, plus Parcuri Naţionale şi alte zone ocrotite etc).
 China şi Indochina este o zonă turistică întinsă, cu un relief variat (lungi
lanţuri muntoase, imense câmpii şi platouri, coline, delte etc), dar în care
predomină turismul cultural, legat de bogăţia monumentelor istorice şi
arhitectonice (unele dintre ele unicat pe Glob) din diferite epoci, plus arta,
tradiţiile, obiceiurile etc. Dar din ce în ce mai mult se impun şi atracţiile
naturale, îndeosebi pitorescul cadrului natural (piscuri, văi, defilee,
cascade, gheizere etc.) şi ascensiunile (mai ales în Himalaya şi Tibet).
 Australia şi Noua Zeelandă, un continent şi un arhipelag din emisfera
sudică, total diferite din punct de vedere al reliefului şi condiţiilor climatice,
dar asemănătoare ca origine a populaţiei actuale, în ambele fiind de
descendenţă britanică. Acest ultim aspect explică, de altfel, în bună
măsură, preponderenţa turiştilor din Marea Britanie, întrucât zona se află
departe de regiunile emiţătoare de turişti. Atât în Australia, cât şi în Noua
Zeelandă principalele atracţii turistice sunt cele naturale. Australia primeşte
anual cu ceva peste 4 milioane de turişti şi încasează peste 8 miliarde de
dolari SUA (unul dintre cele mai bune raporturi din lume între veniturile
încasate şi numărul de vizitatori), iar Noua Zeelandă aproape 2 milioane de
turişti şi între 2 şi 3 miliarde de dolari SUA anual.

Întrebări de autoevaluare, aplicaţii, probleme

1. Actuala capitală, a cărei ţări este Seoul?
a.Coreea de Nord
b. Filipine
c. Coreea de Sud

2. Care este ţara care deşi se situează doar pe locul trei între cele cinci
ţări din zonă ca fluxuri şi venituri turistice, este cea mai reprezentativă ca
diversitate a potenţialului turistic şi ca dotări?
a. China
b. Japonia
c. Thailanda

88
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 14

POTENŢIALUL TURISTIC AL ROMÂNIEI

Cuvinte cheie: Bucureşti, Marea Neagră, Delta Dunării, Poiana
Braşov

Rezumat
România dispune de un important potenţial turistic, atât natural cât şi
cultural-istoric. Potenţialul natural este dat de o mare varietate a peisajului
(de la peisajul marin şi deltaic Ia cel montan, acesta din urmă bogat împădurit şi
cu întinse pajişti sau, din contră, cu aspecte alpine, respectiv cu vârfuri
piramidale, creste ascuţite, văi şi circuri glaciare ce adăpostesc o mulţime de
lacuri) şi o mare bogăţie a izvoarelor minerale şi termale (ce o plasează pe
unul din primele locuri în Europa, după unele surse chiar pe primul loc). Ca
urmare, rezultă o mare varietate a factorilor de cură şi a posibilităţilor de
odihnă şi agrement. La rândul său, potenţialul cultural-istoric este dat de
varietatea vestigiilor (ale culturilor neolitice, plus vestigii greceşti, romane,
dacice) şi a monumentelor istorice, arhitectonice şi de artă (caracteristice
tuturor marilor perioade istorice şi culturale), de numeroase muzee şi case
memoriale şi, nu în ultimul rând, de foarte buna conservare a civilizaţiei
populare (folclor, etnografie, artă populară).

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

Conţinut

1. Potenţialul turistic şi baza tehnico-materială

Începând cu anul 1990, şi turismul românesc s-a înscris în procesul de
reformă pe care îl cunoaşte economia ţării, trecându-se la descentralizarea şi
autonomizarea întreprinderilor de turism, devenite fie societăţi comerciale de
stat, fie private ori mixte, aliniindu-se astfel la structurile existente în ţările cu
economia turismului dezvoltată. De altfel, proprietatea majoritar privată a
depăşit 60 % în anul 2001 în ceea ce priveşte numărul de unităţi de cazare
turistică, acest fel de proprietate având participare şi la cele cu pondere
majoritară de stat.
Mulţi dintre experţii străini care s-au exprimat asupra perspectivelor
economiei româneşti au apreciat turismul drept unul dintre principalele
domenii ce trebuie avute în atenţie şi una dintre cele mai importante şanse
ale relansării economiei.
În prezent, turismul românesc dispune de aproape 280 000 de locuri
de cazare, din care aproape două treimi sunt concentrate în staţiunile
balneo-maritime şi balneoclimaterice, în principal în cele de pe litoralul Mării
Negre. Din acest total, aproape 60% sunt locuri în hoteluri şi moteluri, urmate
-exceptând taberele şcolare - de capacităţile de cazare în campinguri (12 %)
şi vile turistice şi bungalouri (8,4 %). începând cu anul 1991 s-a trecut la

89
clasificarea pe stele a unităţilor turistice de cazare şi a restaurantelor, în
conformitate cu standardele internaţionale.
Actuala capacitate de cazare (3 266 unităţi cu 277 047 locuri) este mai
redusă decât în anul 1989 (3 490 unităţi cu 418 944 de locuri), explicaţia
fenomenului fiind dată în principal de renunţarea la anumite categorii de
cazare (de exemplu unităţile şcolare, în timpul vacanţelor), precum şi cele
necorespunzătoare standardelor. In ceea ce priveşte categoriile de confort
predomină unităţile de cazare cu una şi două stele (68% din total, ambele în
proporţi egale), dar a crescut ponderea celor cu trei sau mai multe stele, care
au ajuns să deţină mai mult de 10% din total.
Staţiunile turistice, fie ele montane, marine sau balneare, precum şi
cabanele, motelurile şi alte forme de cazare oferă posibilităţi variate de
formule de vacanţă: alpinism, drumeţii, excursii, orientare turistică, sporturi de
iarnă (schi, schi-bob, săniuş etc.) sau nautice (pe apele Mării Negre sau ale
Dunării şi altor cursuri de apă ori ale lacurilor naturale sau antropice),
vânătoare, pescuit, colecţii de insecte ori de plante etc. în principalele staţiuni
montane, accesul turiştilor este facilitat de mijloace moderne de transport
mecanic pe cablu (telecabine, telescaune, teleschi etc), remarcânduse în acest
sens zona turistică Braşov - Valea Prahovei.

2. Valenţe turistice ale satului românesc

România, ţară de mărime mijlocie, pe lângă cele circa 270 de oraşe,
păstrează peste 13 000 de sate, grupate în 2 688 de comune. Acestea sunt
răspândite pe toate treptele de relief - şi România are un relief variat (deltă,
câmpie, deal, podiş, munte) - de la nivelul mării sau apropiat de acesta, cum
sunt satele de pe ţărmul Mării Negre şi din Delta Dunării, până la 1 000 - 1 200 m
altitudine în toţi Carpaţii Româneşti, atingând chiar 1 600 m în cazul unor
sate din Munţii Apuseni, record de înălţime în România şi chiar pe întreg
continentul european.
Unităţile de relief au influenţat, în bună măsură, printre altele, mărimea
şi forma satelor. De pildă, cele din câmpie şi din unele podişuri mai netede
sunt mari şi au o structură de tip adunat, cu casele dispuse de-a lungul unor
străzi ce se intersectează în unghi drept; o forma aparte o reprezintă satul
compact, cu casele lipite perete de perete, cu porţi mari care maschează
curţile interioare - acest tip, de influenţă germană, fiind prezent mai ales în
Transilvania de Sud. în zonele colinare şi de podiş predomină satele mijlocii, cu
strucură răsfirată, respectiv casele printre livezi şi vii. În zonele montane
propriu-zise satele sunt, de regulă, mici (sub 500 locuitori) şi au o structură
risipită, respectiv cu gospodării aflate la distanţe mari unele de altele, fiind
despărţite, de regulă, prin întinse fâneţe şi păşuni.
Satul românesc îşi afirmă însă originalitatea sa, în context european şi
mondial, în primul rând în domeniul arhitecturii populare. Reflectând
diversitatea condiţiilor naturale, arhitectura populară românească este,
potrivit specialiştilor, una din puţinele din lume în cadrul căreia cele trei
materiale de bază (lemnul, piatra şi lutul) sunt utilizate în mod echilibrat. În
zonele de munte, de pildă, predomină piatra şi lemnul, iar pentru acoperiş
specifică este şiţa, uitlizată chiar şi la bisericile săteşti, cum este mai ales
cazul celor din Maramureş. în zona de munte, casele tradiţionale sunt
construite din bârne de brad sau stejar cioplit cu barda, cu acoperişuri înalte,

90
în pante repezi, cu prispă lată înconjurată de parmalâc şi stâlpi, împodobiţi în
unele zone cu crestături, dovedind un simţ artistic deosebit. Bârnele sunt
ingenios îmbinate în colţuri şi fixate cu cuie de lemn, iar pe creasta
acoperişului de şindrilă sunt utilizate figuri de păsări, animale, flori, unelte etc.
în schimb, în Delta Dunării, drept material de construcţie este folosit, aproape
în exclusivitate, lutul, iar pentru acoperiş, stuful, atât de abundent în această cea
mai tânără unitate geografică a ţării. în celelalte zone geografice predomină
utilizarea lutului, sub formă de cărămizi (mai înainte şi sub formă de chirpici), iar
pentru acoperiş ţigla, de regulă având culoare roşietică.
Un alt element îl reprezintă predilecţia pentru o decoraţie cât mai
variată, existentă atât în interiorul cât şi în exteriorul casei tradiţionale. In
unele zone, decoraţia exterioară atinge un rafinament deosebit, fiind vorba
de o adevărtă artă, cum este, de pildă, cazul în nordul Moldovei, îndeosebi în
Bucovina. Reprezentativ este aici satul Ciocăneşti, din judeţul Suceava, unde
casele sunt împodobite cu ornamente de lemn lucrate cu artă şi au faţadele
decorate cu chenare în motive tradiţionale şi geometrice, în culori diverse
(negru, verde, albastru, mai puţin galben sau roz) pe fondul alb de var. De
altfel fondul alb de var este dominant pentru casele româneşti, cu excepţia
celor din Delta Dunării, unde acesta are culoarea apelor Dunării şi Mării
Negre - albastru.
O altă caracteristică şi, totodată, atracţie a satului românesc o reprezintă
sculptura în lemn, despre care se poate spune că nu există ca preocupare în
sine, ci ca mijloc de împodobire a tuturor obiectelor confecţionate din acest
material, începând cu cele mai simple, din gospodărie (de la lingură şi
furculiţă la mobilierul interior şi exterior) şi până la instalaţiile de tehnică
populară de mari dimensiuni (pive, teascuri, mori etc.)- O idee în acest sens
oferă secţiile de tehnică populară ale multor muzee specializate, între care
„Muzeul lemnului" din Câmpulung Moldovenesc şi „Muzeul tehnicii populare"
din Dumbrava Sibiului, lângă Sibiu.
În privinţa arhitecturii populare România este renumită, printre altele,
prin porţile monumentale sculptate în lemn şi bisericile din lemn.
Porţile de lemn, prezente mai ales în Maramureş, Bucovina, Munţii
Apuseni, nordul Olteniei, sunt înalte şi suple, cu o streaşină largă care
acoperă poarta mare (pentru căruţe) şi portiţa. Sunt împodobite cu motive
vechi stilizate - simboluri care compun universul ţăranului: floarea soarelui,
păsări, frânghia etc. întreaga construcţie păstrează înfaţişrea unui arc de
triumf rustic.
Bisericile de lemn sunt prezente în multe zone ale României, dar au
atins o adevărată culme artistică în Maramureş - unde pot fi întâlnite aproape în
fiecare sat - fiind expresia unei măiestrii arhitecturale deosebit de originale.
Construite de către meşteri anonimi, din bârne de lemn, au streşini duble,
stâlpi ciopliţi şi turnuri zvelte şi înalte (depăşind, uneori, 50 m), iar în interior au,
adeseori, vechi picturi pe lemn sau sticlă. Cele mai multe au 200-300 de ani
vechime, dar unele depăşesc o jumătate de mileniu, precum cea din Cuhea
(Maramureş). Arta populară românească se remarcă, printre altele, şi prin
pictura pe sticlă şi ceramică, ambele de o originalitate apreciată de multă
vreme în străinătate. în ceea ce priveşte pictura pe sticlă - dezvoltată mai ales
în Transilvania - creatorii în domeniu erau, în trecut, în exclusivitate ţărani, fapt
ce se reflectă şi în stil: cele mai multe motive religioase sunt supuse unui

91
accentuat proces de prelucrare, ele căpătând, de cele mai multe ori, o
înfăţişare ţărănească. Ceramica are tradiţii străvechi pe teritoriul României,
cea de Cucuteni, de pildă, aparţinând culturii materiale omonime din mileniile
111-11 Î.Hr., remarcându-se prin eleganţa formelor, armonia aproape
desăvârşită a culorilor şi siguranţa cu care sunt desenate motivele
ornamentale pictate in trei culori. Şi în prezent meşteşugul ceramicii este încă
viu. Cea mai mare parte a obiectelor din lut sunt lucrate la roata olarului.
Originală este marea gamă cromatică, existând ceramică pe fond alb, negru
sau roşu, fapt deosebit de rar întâlnit în lume. în ceea ce priveşte ornamentica,
ea se caracterizează printr-o mare simplitate şi echilibru, florile fiind unele din
motivele predilecte. Există anumite centre şi areale geografice renumite pentru
acest meşteşug, cu o ceramică specifică: Rădăuţi şi Marginea (Moldova de
Nord), Oboga şi Horezu (în nordul Olteniei), Corund (Transilvania) etc.
Un alt motiv de atracţie al satului românesc îl reprezintă frumosul port
popular, care a conservat multe elemente din portul strămoşesc, al geto-
dacilor, aşa cum a fost imortalizat pe celebra Columnă a lui Traian, de la
Roma, care oferă astăzi posibilitatea de comparaţie. In ceea ce priveşte
cromatica, se remarcă predilecţia pentru culoarea aibă şi, în general,
economia coloristică Aceeaşi sobrietate este de constatat şi referitor la croi -
„tăietura" îmbrăcăm iuţii, care este simplă şi dreaptă. Ornamentaţia, decorul
brodat, mai ales, este acela care-i conferă portului popular românesc nota de
fantezie, ea fiind dispusă în aşa fel încât să sublinieze liniile croielii şi ale
corpului omenesc. Insă, marea varietate a costumului popular se realizează,
în ultimă instanţă, prin combinaţia unei piese de bază („iia" - cămaşa, „fota",
„catrinţa", „opregul" etc. - pentru costumul femeiesc, de exemplu). Se remarcă,
de asemenea, folclorul, muzica şi dansul popular românesc.
Folclorul românesc se caracterizează printr-o varietate apreciabilă de
genuri şi specii, precum şi prin vitalitatea sa ieşită din comun, căci până
astăzi cântecul popular continuă să circule şi să fie recreat. In ciuda varietăţii
există, totuşi, în lirica tradiţională, un element comun, de asemenea deosebit
de specific, respectiv sentimentul dominant a! „dorului", cuvânt greu de tradus,
exprimând un amestec de nostalgie, dorinţă nelămurită, dragoste. In acest context
sunt de remarcat cântecele specifice numite doine, în care textul şi muzica se
armonizează pentru a crea o stare lirică nemaiîntâlnită, precum şi baladele -
povestiri în versuri, adeseori acompaniate muzical.
Un punct de mare atracţie îl reprezintă obiceiurile şi sărbătorile populare.
Calendarul tradiţional românesc cuprinde o serie de obiceiuri şi ceremonii
care celebrează şi sărbătoresc cele mai importante momente ale vieţii naturii
şi a omului, ale existenţei şi muncii. Aceste obiceiuri şi ceremonii sunt foarte
variate şi spectaculoase. Cel mai bogat ciclu sărbătoresc îl constituie
obiceiurile de iarnă ce se desfăşoară în intervalul dintre Crăciun şi Bobotează,
cuprinzând colinde ca „Pluguşorul", „Irozii", „Vicleimul", Sorcova" ş.a. şi jocuri
mimice cu măşti precum „Turca", „Brezaia", „Capra", respectiv purtători de
diferite măşti de animale sau păsări, care execută dansuri de mare virtuozitate,
imaginând de cele mai multe ori moartea şi reînvierea naturii. Dintre obiceiurile
de primăvară şi de început al muncilor agricole, cele mai importante sunt
legate de sărbătorirea primului plugar („Tânjaua", „Plugarul", „Alegerea
Craiului" ş.a), precum şi „Mărţişorul" (de regulă, bărbaţii, dăruiesc femeilor şi
fetelor mici efigii simbolice; în anumite zone, ca de exemplu în Moldova, fetele

92
sunt cele care oferă), „Armindenul" ş.a. Foarte interesante sunt obiceiurile
numite „Caloianul", a cărui origine se leagă atât de cultura română şi
bizantină, cât şi de unele moşteniri geto-dace, în cursul căruia o păpuşă de lut
este îngropată sau dată pe apă, pentru a aduce ploaia, şi „Drăgaica", în cursul
căreia un grup de fete dansează la câmp în lanurile pe cale de a se coace,
purtând cununi de spice.
S-au păstrat până astăzi târgurile tradiţionale, care prilejuiesc nu numai
un schimb de produse sau de creaţii de artă populară, ci şi de repertorii
folclorice şi de cunoaştere reciprocă a tinerilor (băieţi şi fete). Unele dintre'
acestea au o mare vechime, cum este de pildă, „târgui de fete" de pe Muntele
Găina. Este de amintit şi faptul că, până astăzi, se desfăşoară, în diferite
regiuni ale ţării, în serile lungi de iarnă, clăci şi şezători, Ia care tinerii se
adună ca să lucreze împreună, dar, mai ales, pentru a se cunoaşte mai bine,
prilej cu care se cântă şi se dansează.
Cea mai mare sărbătoare folclorică românească rămâne însă nunta,
având nu numai un repertoriu extrem de bogat, ci prilejuind şi desfăşurarea
unor obiceiuri care mai păstrează parfumul străvechimii lor. Nu există nuntă
românească tradiţională la care să nu se petreacă o întreagă succesiune de
momente tradiţionale - simbolizând, în ultimă instanţă, trecerea tinerilor în
rândul maturilor cu datorii şi drepturi depline: chemarea, luarea miresei de
acasă, alaiurile din sat şi, în sfârşit, „masa mare", petrecerea finală care, la
rândul ei, se încheie cu „dansul miresei".
Satele româneşti concentrează, totodată, o mulţime de monumente
istorice şi de artă, remarcându-se bisericile şi mănăstirile, între care cele cinci cu
fresce exterioare, declarate monumente UNESCO (Voroneţ, Moldoviţa,
Suceviţa, Humor, Arbore), apoi Putna, Dragomirna, Văratic, Govora, Horezu,
Tismana ş.a., bisericile de lemn (multe dintre ele, ca şi dintre celelalte,
declarate monumente istorice şi de artă). Apoi numeroase cetăţi ţărăneşti,
prezente mai ales în satele din sudul Transilvaniei, adăpostind, de regulă, în
interiorul lor adevărate comori de artă: o biserică romanică sau gotică, fragmente
de frescă, sculptură în piatră sau lemn aparţinând veacurilor de început ale evului
mediu, colecţii de covoare orientale, mobilier, obiecte din metal, cupe, tipsii de aur
şi argint etc. Se remarcă, în acest sens, cetăţile din Râşnov, Rupea, Prejmer,
Homorod, Caţa, Saschiz, Apold, Biertan, Cisnădioara ş.a.
Bisericilor, cetăţilor şi altor monumente istorice şi de artă (castele,
palate, cule - case boiereşti întărite - conace etc.) li se adaugă muzeele săteşti
(unele specializate), muzeele şi casele memoriale care cinstesc memoria unor
mari personalităţi româneşti, cum sunt cele de la Ipoteşti (poetul Mihai
Eminescu), Li veni (muzicianul George Enescu), Humuleşti (povestitorul Ion
Creangă), Hobiţa (sculptorul Constantin Brâncuşi) ş.a.
Satele au un potenţial turistic însemnat şi joacă un rol tot mai important
în frecvenţa turismului românesc, la aceasta contribuind din plin, în ultima
vreme, turismul rural şi ecologic.

3. Principalele zone/areale turistice

În afara capitalei, Bucureşti, care reprezintă nu numai un punct de mare
interes turistic, ci şi cel mai important centru de concentrare şi redistribuire a
turiştilor străini, se disting o serie de zone turistice, între care Litoralul
românesc al Mării Negre, Delta Dunării, arealul montan Braşov-Vatea

93
Prahovei Bucovina (nordul Moldovei), Maramureşul şi Oaşul, sudul
Transilvaniei, nordul Olteniei, Munţii Apuseni şi alte asemenea regiuni
turistice, precum şi alte areale ori centre de interes turistic (văi montane sau
colinare, oraşe, staţiuni balneoclimaterice etc).
Bucureşti
Datorită întinselor spaţii verzi şi oglinzi de apă, atât in oraşul propriu-zis
cât şi în imediata sa apropiere, se poate spune că este un „oraş-gradina
(parcuri Herăstrău, Carol, Tineretului, Tei, Titan, Drumul Tabere, toate
desfăşurate în jurul unor întinse lacuri, grădinile Cişmigiu, Ioamd ş.a.). Intre
monumentele istorice şi arhitectonice se înscriu:
 bisericile şi mănăstirile, de regulă având câteva secole vechime:
Curtea Veche şi Mihai Vodă, sec XVI, Radu Vodă şi Siântu Georghe Nou,
sec XVII, Colţea, Kretzulescu, Antim, Stavropolos, sec. XVIII, Patriarhia
României, sec. XIX ş.a.);
 palatele (Palatul Domnesc din ansamblul Curtea Veche,
Ghica-Tei, Şuţu, Şirbei, Cotroceni, astăzi reşedinţa oficială a
Preşedintelui României, Cantacuzino - în prezent Muzeul Muzicii
Româneşti - Palatul Justiţiei, Palatul Poştelor, astăzi Muzeul Naţional
de Istorie a României, Palatul Casei de Economii şi Consemnaţiuni,
Palatul Regal, Victoria, sediul Guvernului României ş.a.);
 case şi alte edificii (casa Melik, Hanul lui Manuc, casele
Lahovary, Vernescu ş.a., Şcoala Centrală de Fete, Universitatea,
Ateneul Român ş.a.);
 edificii modeme: aşa-numita „Casă a Poporului", astăzi
Palatul Parlamentului, edificiu fără nici un fel de stil, simbol al
megalomaniei, Palatul Sporturilor, Televiziunea Română, Teatrul
Naţional, Hotelul Intercontinental ş.a., sediile unor bănci (Banca
Comercială Română, BRD - Group Societe Generale ş.a.), firme. etc.
Bucureşti este, în egală măsură, un oraş al muzeelor, colecţiilor de
artă şi al caselor memoriale, între care Muzeul Curtea Veche - cel mai vechi
ansamblu princiar păstrat în Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie, Muzeul de
Artă (ultimile două conentrând şi opere de artă - picturi, sculpturi, gravuri etc.
- semnate de titani ai artei universale), Muzeul Sticlei şi Porţelanului, Muzeul
Muzicii Româneşti, Muzeul Satului (unul dintre cele mai bogate ca piese şi
bine organizate muzee de acest fel din lume), Muzeul Ţăranului Român,
Muzeul de istorie naturală „Grigore Antipa", Muzeul Geologic, Muzeul Tehnic
„inginer D. Leonida" ş.a. Se adaugă numeroase statui şi busturi ale unor
personalităţi româneşti de seamă sau chiar ale unor străini, în unele cazuri
acestea constituindu-se în adevărate ansambluri statuare.
Litoralul românesc al Mării Negre
Prin prisma numărului de turişti, atât români cât şi străini, reprezintă
principala zonă din ţară ca destinaţie turistică. Din totalul de circa 245 km ai
litoralului românesc, practic regiunea amenajată a ţărmului Mării Negre cuprinde
doar circa o treime (74 km), respectiv sectorul de la sud de Capul Midia până la
graniţa cu Bulgaria, unde s-a conturat o adevărată „Rivieră românească", lanţul
continuu de staţiuni maritime (balneomaritime) cuprinzând (de la nord la sud)
Năvodari (staţiune specializată pentru copii), Mamaia, Constanţa, Eforie Nord,
Eforie Sud, Techirghiol, Costineşti („staţiunea tineretului"), Mangalia Nord
(incluzând staţiunile, fiecare cu personalitatea sa arhitectonică şi peisagistică,
94
Neptun, Jupiter, Olimp, Venus, Cap Aurora, Saturn), Mangalia de Sud (de fapt
oraşul Mangalia), 2 Mai (aceasta din urmă în curs de amenajare); factorilor
obişnuiţi de cură marină li se adaugă prezenţa unor lacuri naturale cu nămoluri
curative şi, în plus, a unor hoteluri şi sanatorii ce funcţionează şi în extrasezon.
Delta Dunării
Aflată în sud-estul României, în partea septentrională a Dobrogei şi,
totodată, a litoralului Mării Negre, Delta Dunării constituie unul dintre puţinele
medii naturale europene aproape nealterate şi care oferă turiştilor iubitori de
natură un adevărat peisaj cvasiexotic, o mare varietate faunistică (practic cea
mai bogată faună avicolă din Europa) şi posibilităţi de pescuit (peste 100 de
specii de peşti, de la cele comune tuturor marilor cursuri de apă din zona
temperată la sturioni, peştii care dau icrele negre). Din oraşul Tulcea, punct
de pătrundere şi cel mai important centru al acesteia, pornesc mai multe
itinerare turistice, cu obiective naturale îndeosebi: braţe şi canale mărginite
de sălcii sau papură şi rogoz, grinduri cu păduri ce amintesc de exotismul
pădurilor tropicale ori dune de nisip ce te duc cu gândul la deserturile
africane ori asiatice sau australiene, plaje cu o desfăşurare foarte mare (chiar
peste 100 m lăţime) şi cu un nisip fin (ca la Sulina, Sfantu Gheorghe etc).
Valea Prahovei — Braşov
Constituie cea mai importantă zonă turistică montană din România,
axată pe o regiune carpatică având o serie de atuuri de primă mână, între
care forme proeminente şi, uneori, spectaculoase de relief, cum sunt formele
antropomorfe de pe platoul masivului Bucegi („Sfinxul", „Babele") ori cele
carstice de pe văile Ialomiţei şi Dâmboviţei (cu peşteri, chei etc.).
Această zonă turistică se remarcă prin cea mai importantă concentrare de
staţiuni montane şi printr-o mare bogăţie de monumente istorice şi de artă.
Poiana Braşov
Micul oraş staţiune Sinaia are, totodată, o serie de monumente
arhitectonice de o mare atracţie, între care Castelul Peleş, de la sfârşitul secolului
XIX (1875-1983), în stilul renaşterii germane (reşedinţă de vară a dinastiei re-gale
române, plus Castelul Pelîşor (1879-1883), „Foişorul" (casă de vânătoare) ş.a.
Dar cele mai multe monumente istorice şi arhitectonice, din această zonă
turistică, sunt concentrate în oraşul Braşov: bastioane ale cetăţii medievale
(sec XV-XVI), vechea Primărie (Casa Sfatului, sec XIV-XVI1I, astăzi Muzeul
de Istorie al Braşovului, numeroase case vechi (Casa Hirscher sau Casa
Negustorilor, Casa Mureşenilor ş.a.din sec XIV-XVIII) şi biserici, între care
Sfântu Nicolae din Schei (sfârşitul secolului XV - sec. XVIII), Biserica Neagră
(c. 1385 — c. 1476), cea mai mare construcţie gotică din România, biserica
Sf. Bartolomeu (sec. XIII, refăcută în sec. XV).
Nordul Moldovei
Din punct de vedere geografic această zonă este axată pe o serie de
munţi cu altitudini reduse şi puternic împădurite (Obcinele Bucovinei, Rarău,
Gimalău) şi
o zonă de podiş (Podişul Sucevei). Deşi are un peisaj deosebit de pitoresc şi
atractiv (inclusiv forme spectaculoase de relief ca Pietrele Doamnei din
Masivul
Rarău, staţiuni climaterice şi balneoclimaterice, precum Vatra Dornei şi
Câmpulung Moldovenesc), se remarcă prin monumentele istorice şi de artă,
îndeosebi biserici şi mănăstiri.

95
 Impresionează, în primul rând, cele cinci mănăstiri cu biserici şi fresce
exterioare din sec. XV-XVI, înălţate de către unii domnitori ai Molodovei
(Ştefan cel Mare, Petru Rareş) sau demnitari ai acestora: Voroneţ, Arbore,
Humor, Moldoviţa şi Suceviţa. Alte mănăstiri: Putna, de mari dimensiuni,
prima ctitorie (1466-1469) a marelui voievod al Moldovei, Ştefan cel Mare, al
cărui mormânt de află aici; Dragomirna, având proporţii neobişnuite (mult
alungită, lăţime mică şi înălţime foarte mare) ş.a.
Principalul centru turistic al zonei este oraşul Suceava, un adevărat
„muzeu în aer liber": Cetatea de Scaun (sfârşitul sec XIV), cetatea Scheia
(din aceeaşi vreme), Curtea Domnească, multe biserici din sec. XIV-XVIII
(Mirăuţi, Sfântul Gheorghe, Sfântul Ioan cel Nou, Sfanţul Dumitru, Biserica
Beizadelelor, mănăstirea fortificată Zamca ş.a.). Zona se remarcă, totodată,
printr-un original şi bogat tezaur de artă populară, atât ţesăturile şi costumele
populare, obietele de uz casnic etc, cât şi locuinţele fiind adevărate obiecte
de artă.
Moldova Centrală
Concentrează, în peisajul de podiş, coline subcarpatice şi culmi
carpatine, numeroase obiective, atât naturale, cât şi cultural-istorice. Atracţiile
naturale includ, printre altele, masivele muntoase Ceahlău şi Hăşmaşu Mare, cu
unul dintre cele mai mari şi spectaculoase defilee din Europa, respectiv Cheile
Bicazului, şi lacul de baraj natural Lacu Roşu.
Principalele centre turistice sunt oraşele Iaşi, Piatra Neamţ şi Târgu
Neamţ, cu împrejurimile.
Oraşul Iaşi concentrează biserici şi mănăstiri (Biserica Domnească Sf.
Nicolae, sec. XV-XVl, Trei Ierarhi, mijlocul sec. XVIII, construită în întregime
din blocuri de piatră cioplită şi marmură neagră, cu bogate sculpturi, mănăstirile
Golia, Galata, Cetăţuîa, Frumoasa din sec. XVII-XVIII, Mitropolia Veche,
Mitropolia Nouă ş.a.), palate (Sturdza, Cantacuzino-Paşcanu, Palatul Cultural -
din sec. XIX), case vechi (Dosoftei, Balş, Asachi ş.a.), statui, plus numeroase
muzee.
Nordul Transilvaniei, zonă care excelează prin monumentele istorice
şi arhitectonice (vestigii dacice şi romane, cetăţi, palate şi castele feudale,
biserici, mănăstiri şi catedrale etc), cele mai importante centre turistice fiind
Cluj-Napoca şi Târgu Mureş, urmate de Bistriţa, Dej, Aiud.
În Cluj-Napoca există numeroase monumente arhitectonice în stilurile
gotic (Catedrala Sf. Mihail, sec. XIV-XVI, Biserica reformată, sfârşitul sec.
XV, Casa Matei Corvin, sec. XV-XV1), renascentist (case din sec. XVI-XVII),
baroc Biserica Iezuiţilor 1718-1724, palatul Banfify, 1774-1785, în prezent
adăpostind Muzeul de Artă), neoclasic (Palatul Teleki, Colegiul Reformat ş.a.,
începutul sec. al XlX-lea), empire (Reduta, sfârşitul secolului al XlX-lea), a
academismului francez (Universitatea Babeş-Bolyai, Opera Română de Stat,
sfârşitul secolului al XlX-lea). Se adaugă vestigii ale fostei cetăţi medievale (sec.
XV), numeroase statui, muzee şi colecţii, Grădina Botanică (cea mai mare şi
bogată din ţară). Celălalt oraş, Târgu Mureş, cuprinde multe edificii în stil baroc
(bisericile greco-catolică, 1750, şi romano-catolică, 1728-1750, ultima cu unele
refaceri în stil neorenascentist, casele Teleki şi Tholdalagi, sfârşitul sec. XVIII),
biserici ortodoxe (Sfinţii Arhangheli, sec. XVIII, Catedrala Ortodoxă, 1933-1938),
cetatea medievală, Biblioteca S. Teleki (aflată într-o clădire în stil empire, 1799-

96
1804, care se remarcă prin manuscrise şi cărţi rare - incunabule, ediţii princeps
etc.)
Sudul Transilvaniei, zonă care include monumente istorice şi arhitec-
tonice similare celor din Nordul Transilvaniei (îndeosebi în oraşe ca Sibiu, Blaj,
Alba Iulia, Sighişoara, Mediaş, Făgăraş ş.a.), dar, în plus, concentrează cele
mai multe cetăţi ţărăneşti medievale din România (Prejmer, Homorod, Rupea,
Biertan, Râşnov, Codlea, Răşinari ş.a.), acestea păstrând între incintele lor
adevărate comori de artă. Se adaugă unele atracţii naturale, cum sunt Râpa
Roşie, vulcanii noroioşi de la Hăşag, Poienile cu narcise de la Dumbrava
Vadului ş.a.
Oraşul Sibiu este foarte bogat în monumente istorice şi arhitectonice:
turnuri şi bastioane ale cetăţii medievale (sec. XIV-XVI), Primăria Veche (sec.
XIV-XVI, în stil gotic), palatele baroce Brukenthal (1781 - 1785, construit cu
destinaţie muzeu) şi Micul Palat cu cariatide (1785), case vechi cu stiluri diferite
(Althemberger - Pempflinger, 1470, gotic, Haller, sec. XVI, renascentist, casa
comitelui Michael Brukenthal), biserici şi catedrale (Biserica evanghelică, sec.
XIV-XV, Biserica ursulinelor, sec. XV, restaurată în sec. XVIII, Catedrala
Mitropoliei Ortodoxe, 1906); la marginea oraşului, în parcul Dumbrava
Sibiului, se află Muzeul tehnicii populare, cel mai mare de acest fel din ţară.
Oraşul Alba Iulia adăposteşte Alba Carolina (cea mai mare cetate
medievală din Transilvania, construită de Habsburgi, în stil Vauban, în perioada
1714-1741), Catedrala romano-catolică Sf. Mihail (în stil romanic, 1245-1291),
Catedrala Reîntregirii (1921-1922), palate (Palatul princiar, sec. XIIl-XVIH, Palatul
Episcopal, sec. XVI-XVII), Biblioteca Bathyaneum în fosta mănăstire a
trinitarienilor, una dintre cele mai valoroase din lume, deţinând nu mai puţin
de 1 655 manuscrise rare (între care o parte din vestitul „Codex aureusu").
Banatul, zonă turistică în sud-vestul ţării, desfăşurată în linii mari între
Dunăre în sud, valea Mureşului în nord şi culoarul Timiş-Cerna în est, se
suprapune unui relief variat (munţi, dealuri, câmpie). Dintre obiectivele
naturale sunt de amintit Defileul Dunării (peste 100 km lungime, cel mai mare
de pe continentul european), peşterile din Munţii Aninei (între care Comarnic,
una dintre cele mai frumoase din ţară), izvoarele minerale şi termale care au
favorizat apariţia staţiunilor balneoclimaterice (Băile Herculane, datând din
epoca stăpânirii romane în Dacia, Buziaş).
Dintre obiectivele cultural-istorice se remarcă cele concentrate în
Timişoara, principalul oraş şi centru turistic al zonei, un adevărat oraş-
grădină (numit şi „oraşul florilor"), Castelul Huniazilor (sec. XV), Primăria
Veche (1731-1734, stil baroc), catedralele Romano-catolică (1736-1754, în
stil clasic), sârbească (1745-1748, în stil romanic) şi ortodoxă (1936-1946),
numeroase biserici, palate (Palatul Episcopal, sec. XVIII, Palatul Dicasterial,
1850-1854, Palatul Deschan, prin jumătate a sec. XIX), case vechi (Casa
Prinţului Eugeniu de Savoia, 1717, Casa Mercy, începutul sec. XVIII, Casa
cu copacul de fier ş.a.), numeroase statui, plus muzee, colecţii etc. Banatul
păstrează, totodată, un bogat tezaur etnografic şi folcloric şi o foarte
interesantă tehnică populară.
Nordul Olteniei, o zonă turistică din sudul ţării, care se suprapune
regiunii colinâre a Subcarpaţiior Olteniei şi Podişului Getic şi ramei montane
aflată la nord de unităţile geografice, care aparţine Carpaţiior Meridionali.

97
 Îmbină obiectivele naturale (peisaje montane pitoreşti, fenomene
carstice — peşteri, între care Peştera Muierii, Cloşani, Topolniţa, cel mai
mare pod natural din ţară, cel de la Ponoarele - izvoare minerale şi termale)
cu cele cultural-istorice. Se remarcă, totuşi, prin prezenţa a numeroase
staţiuni balneare (Băile Govora, Băile Olăneşti, Călimăneşti, Căciuiata,
Ocnele Mari, Ocniţa ş.a.) şi mănăstiri vechi (Tismana, Hurezi, Cozia, Arnota,
Bistriţa, Govora, Polovragi), unele dintre acestea înscriindu-se între cele mai
reprezentative din România, având, totodată, valoroase muzee şi colecţii.
Este, de asemenea, de semnalat prezenţa Ansamblului sculptural
monumental de la Târgu Jiu, operă a unuia dintre cei mai mari sculptori ai
secolului XX, Constantin Brâncuşi.
Munţii Apuseni, regiune din vestul ţării, cu cel mai bogat relief carstic
din ţară, numeroase peşteri (între care Peştera Vântului, Meziad, Vadu
Crişului, Focu Viu ş.a., ultimele două cu gheţari fosili, o raritate la această
latitudine), chei (Cheile Turzii, Cheile Bulzului, Cheile Râmeţitor ş.a.), precum
şi cu spectaculoase forme de relief (între care coloanele de bazalt de la
Detunatele).

Concepte şi noţiuni de reţinut

 România dispune de un important potenţial turistic, atât natural cât şi
cultural-istoric. Potenţialul natural este dat de o mare varietate a peisajului
(de la peisajul marin şi deltaic Ia cel montan, acesta din urmă bogat
împădurit şi cu întinse pajişti sau, din contră, cu aspecte alpine, respectiv
cu vârfuri piramidale, creste ascuţite, văi şi circuri glaciare ce adăpostesc o
mulţime de lacuri) şi o mare bogăţie a izvoarelor minerale şi termale (ce o
plasează pe unul din primele locuri în Europa, după unele surse chiar pe
primul loc). Ca urmare, rezultă o mare varietate a factorilor de cură şi a
posibilităţilor de odihnă şi agrement.
 România, ţară de mărime mijlocie, pe lângă cele circa 270 de oraşe,
păstrează peste 13 000 de sate, grupate în 2 688 de comune. Acestea sunt
răspândite pe toate treptele de relief - şi România are un relief variat (deltă,
câmpie, deal, podiş, munte) - de la nivelul mării sau apropiat de acesta,
cum sunt satele de pe ţărmul Mării Negre şi din Delta Dunării, până la 1 000 - 1
200 m altitudine în toţi Carpaţii Româneşti, atingând chiar 1 600 m în
cazul unor sate din Munţii Apuseni, record de înălţime în România şi chiar
pe întreg continentul european.

Întrebări de autoevaluare, aplicaţii, probleme

1. Folclorul românesc se caracterizează printr-o varietate apreciabilă de
genuri şi specii, precum şi prin vitalitatea sa ieşită din comun?
a.da
b.nu

2. De câte locuri de cazare dispune în prezent, turismul românesc?

a. 260.000
b. 270.000
c. 280.000

98
 Bibliografie

1. Cocean P., Geografia turismului, Editura Carro, Bucureşti 1996

2. Negruţ S., Geografia turismului, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2003
3. Negruţ S., Istrate I., Enciclopedia supelativelor geografice, Editura
Meronia, Bucureşti, 2003
4. Snack O., Baron P., Neacşu N., Economia turismului, Editura Expert,
Bucureşti, 2001
5. *** Europe. Le quide vert, Michelin, Editions des Voyages, Paris, 2003

99
 Anexa

Explicarea simbolurilor utilizate

- Rezumate. Simbolul indică prezentarea în rezumat a conţinutului

unităţii de învăţare

- atenţie. Acest simbol vă indică mărirea atenţiei asupra paragrafului

sau imaginii unde este întâlnit.

- observă. Acest simbol indică observarea cu atenţie a imaginii.

- concepte şi noţiuni de reţinut. Simbolul indică prezentarea unor

elemente de bază ce trebuie studiate cu atenţie şi reţinute.

- test rezolvat. Simbolul indică întrebări la care este dat şi răspunsul.

- întrebări. Încercaţi să daţi răspuns la aceste întrebări.

Bibliografie

100