Sunteți pe pagina 1din 404

Calitatea produselor în evoluţia ecosistemelor antropizate

pe exemplul produselor electronice

Cuprins

Introducere 1

Capitolul 1 – De la ecosistemele naturale la ecosistemele


antropizate 11
1.1. Ecosistemul natural 11
1.2. Specificul speciei umane şi antropizarea naturii 18
1.3. Ecologia în contextul antropizării 22
1.4. Ecosistemul antropizat şi evoluţia sa 27

Capitolul 2 – Evoluţia ecosistemelor antropizate 43


2.1. Crizele dezvoltării 43
2.2. Demersuri în înţelegerea evoluţiei ecosistemelor
antropizate - noi concepţii privind dezvoltarea 54
2.3. Evoluţia ecosistemelor antropizate şi dezvoltarea durabilă 58
2.4. Dimensiuni şi principii ale dezvoltării durabile
în contextul evoluţiei ecosistemelor antropizate 70

Capitolul 3 – Produsul contemporan 83


3.1. Trebuinţele şi necesităţile umane 83
3.2. Raportul dintre trebuinţe şi necesităţi
în determinarea produsului 91
3.3. Valori în determinarea produsului 99
3.4. Produsul purtător de cultură 113
3.5. Funcţiile produsului 117
3.6. Conceptul modern referitor la produs 120
I
Capitolul 4 – Evoluţia conceptelor privind calitatea 125
4.1. Scurt istoric privind calitatea 125
4.2. Semnificaţia conceptelor de bază 128
4.3. Calitatea: caracter şi ipostaze 131
4.4. Relaţiile şi funcţiile calităţii 133
4.5. Către o definiţie modernă a calităţii 136
4.6. Evoluţia strategiei privind abordarea calităţii 139
4.7. Standardizarea şi calitatea produselor 148
4.8. Standardele sistemului de asigurare a calităţii 160

Capitolul 5 – Tehnici actuale de evaluare a calităţii 163


5.1. Cadrul conceptual al calimetriei 163
5.2. Evaluarea calităţii produselor prin indicatori sintetici 166
5.3. Evaluarea nivelului calitativ al producţiei 169
5.4. Evaluarea comportării în utilizare a produselor 175

Capitolul 6 – Sistemul traiectorial al produsului 183


6.1. Produsul între necesitate şi responsabilitate
în dezvoltarea socială 183
6.2. Integrarea corectă a produsului în relaţia om-natură 186
6.3. Dimensiunea ecosanogenetică a calităţii 192
6.4. Modelul Cercetării Dezvoltării de Produs (CDP) 195
6.5. Traiectoria produsului în viziunea CDP 204

Capitolul 7 – Modelul general al calităţii în cadrul


sistemului traiectorial 213
7.1. Metoda modelării cibernetice 213
7.2. Considerente metodologice
privind modelul calităţii produselor 215
II
7.3. Modelul matematic al calităţii produselor pe o
secvenţă a traiectoriei 221
7.4. Modelul general al calităţii produselor pe
întreaga traiectorie 225

Capitolul 8 – Metodologie de evaluare a calităţii produselor


în cadrul sistemului traiectorial 229
8.1. Structurarea şi destructurarea produsului pe traiectorie 229
8.2. Definirea parametrilor pentru caracterizarea calităţii
produselor pe traiectorie 237
8.3. Evaluarea calităţii produselor pe traiectorie 243

Capitolul 9 – Aplicarea metodologiei de evaluare a calităţii


pe traiectorie pentru unele produse electronice 247
9.1. Clasificarea produselor electronice 247
9.2. Echipamentele audio 250
9.3. Echipamentele radio 255
9.4. Echipamente video 256
9.5. Echipamente birotice şi de telecomunicaţii 262
9.6. Echipamente informatice 270
9.7. Aplicarea metodologiei de evaluare a calităţii
pe traiectorie pentru imprimantele color laser 282
9.7.1. Prezentarea imprimantelor cu tehnologie laser 282
9.7.2. Aplicarea metodologiei de evaluare a calităţii
produselor pe traiectorie în cazul
imprimantelor color laser 288
9.7.3. Analiza comparativă a calităţii imprimantelor
color laser pe baza indicatorului global
calculat prin metodologia de evaluare a
calităţii pe traiectorie 310
III
9.8. Aplicarea metodologiei de evaluare a calităţii pe
traiectorie pentru receptoarele de televiziune color 313
9.8.1. Prezentarea receptoarelor de televiziune color 313
9.8.2. Aplicarea metodologiei de evaluare a calităţii
produselor pe traiectorie în cazul receptoarelor
de televiziune color 319
9.8.3. Analiza comparativă a calităţii receptoarelor de
televiziune color pe baza indicatorului global
calculat prin metodologia de evaluare a calităţii
pe traiectorie 340

Concluzii 343

Bibliografie 349

Anexa 359

IV
The Product's Quality in the Evolution of the Anthropized
Ecosystems on the Example of the Electronic Products

Table of Contents

Introduction 1

Chapter 1 – Between the natural ecosystems and


the anthropized systems 11
1.1. The natural ecosystem 11
1.2. The characteristics of the human race
and the anthropization of the nature 18
1.3. The ecology in the context of the anthropization 22
1.4. The anthropized ecosystem and its evolution 27

Chapter 2 – The evolution of the anthropized ecosystems 43


2.1. The crises of the development 43
2.2. Approaches to understanding the evolution
of the anthropized ecosystems – new concepts
concerning the development 54
2.3. The evolution of the anthropized ecosystems and the
sustainable development 58
2.4. New dimensions and principles of the sustainable
development in the context of the evolution
of the anthropized ecosystems 70

Chapter 3 – The contemporary product 83


3.1. The human needs and necessities 83
3.2. The connection between the human needs and
necessities in the determination of the product 91

V
3.3. Values in the determination of the product 99
3.4. The culture carrying product 113
3.5. The product’s functions 117
3.6. The modern concept about the product 120

Chapter 4 – The evolution of the concepts concerning the quality 125


4.1. Short history concerning the quality 125
4.2. The significance of the basic concepts 128
4.3. The quality: character and hypostasis 131
4.4. The relations and the functions of the quality 133
4.5. Towards a modern definition of the quality 136
4.6. The evolution of the strategy concerning
the approach on the quality 139
4.7. The standardization and the quality providing system 148
4.8. The standards of the quality providing system 160

Chapter 5 – Contemporary techniques in evaluating the quality 163


5.1. The conceptual frame of the quality
measurement discipline 163
5.2. The evaluation of the products’ quality through synthetic
indicators 166
5.3. The evaluation of the production’s quality level 169
5.4. The evaluation of the behavior in the utilization of the
products 175

Chapter 6 – The trajectorial systems of the product 183


6.1. The product between necessity and responsibility
within the social development 183
6.2. The correct integration of the product within the
relation man-nature 186

VI
6.3. The ecosanogenetic dimension of the quality 192
6.4. The model of the product development research (CDP) 195
6.5. The trajectory of the product from the perspective of
the product development research 204

Chapter 7 – The general model of the quality within the frame


of the trajectorial system 213
7.1. The cybernetic modeling method 213
7.2. Methodological considerations concerning
the products’ quality model 215
7.3. The mathematical model of the products’ quality
in a sequence of the trajectory 221
7.4. The general model of the products’ quality
on the entire trajectory 225

Chapter 8 – Evaluation methodology of the products’ quality


within the frame of the trajectorial system 229
8.1. The structuring and the destructuring
of the product on the trajectory 229
8.2. The definition of the parameters to characterize
the products’ quality on the trajectory 237
8.3. The evaluation of the products’ quality on a trajectory 243

Chapter 9 – The application of the quality evaluation


methodology on a trajectory for the electronic products 247
9.1. The classification of the electronic products 247
9.2. The audio equipment 250
9.3. The radio equipment 255
9.4. The video equipment 256
9.5. Office and telecommunication equipment 262
9.6. Information technology equipment 270
VII
9.7. The application of the quality evaluation methodology
on a trajectory for the color laser printers 282
9.7.1. The presentation of the laser printers 282
9.7.2. The application of the products’ quality evaluation
methodology on a trajectory in the case of
the color laser printers 288
9.7.3. The comparative analysis of the quality of
the color laser printers based on the global
indicator calculated through the quality
evaluation methodology on a trajectory 310
9.8. The application of the quality evaluation methodology
on a trajectory for the color TVs 313
9.8.1. The presentation of the color TVs 313
9.8.2. The application of the products’ quality
evaluation methodology on a trajectory
in the case on the color TVs 319
9.8.3. The comparative analysis of the color TVs
quality based on the global indicator calculated
through the evaluation methodology
on a trajectory 340

Conclusions 343

Bibliography 349

Annex 359

VIII
Lista figurilor

Figura 1 Clasificarea sistemelor pagina 13


Figura 2 Structura sistemică a Terrei pagina 17
Figura 3 Relaţiile ecologiei cu celelalte ştiinţe pagina 24
Figura 4 Ierarhia sistemelor ecologice pagina 25
Figura 5 Pattern-ul nevoilor umane pagina 29
Figura 6 Pattern-ul organizării spaţiului pagina 32
Figura 7 Pattern-ul activităţilor umane pagina 33
Figura 8 Interacţiunea ierarhiilor sistemelor biologice şi ecologice pagina 35
Figura 9 Dinamica utilizării surselor de energie în societatea pagina 52
industrială
Figura 10 Corectarea avuţiei naţionale cu elementele ce caracteri- pagina 69
zează scăderea resurselor şi degradarea mediului
Figura 11 Sistemul de trebuinţe pagina 85
Figura 12 Sistemul de necesităţi pagina 90
Figura 13 Modelul piramidă a lui Maslow pagina 93
Figura 14 Produsul şi sistemul om-natură-societate pagina 123
Figura 15 Evoluţia strategiei privind abordarea calităţii pagina 140
Figura 16 Predicţiile bazate pe procese stabile şi instabile pagina 144
Figura 17 Funcţia de pierderi Taguchi pagina 145
Figura 18 Implicarea departamentelor în managementul calităţii pagina 147
totale
Figura 19 Bucla calităţii pagina 157
Figura 20 Structura relaţională a standardelor din seria ISO 9000 pagina 161
Figura 21 Graficul funcţiilor R(t) şi F(t) pagina 176
Figura 22 Reprezentarea grafică a intensităţii de defectare pagina 177
Figura 23 Traiectoria Cercetării Dezvoltării de Produs pagina 205

IX
Figura 24 Resurse necesare activităţilor diferitelor faze pagina 206
Figura 25 Elementele acţiunii pe traiectoria produsului pagina 211
Figura 26 Cuplarea secvenţelor pe traiectorie pagina 217
Figura 27 Schema logică a programului de calcul al indicatorilor pagina 245
globali de calitate
Figura 28 Clasificarea amplificatoarelor de audiofrecvenţă pagina 251
Figura 29 Clasificarea discofoanelor pagina 251
Figura 30 Clasificarea aparatelor pentru înregistrarea şi redarea pagina 254
magnetică a sunetului
Figura 31 Clasificarea radioreceptoarelor pagina 255
Figura 32 Clasificarea camerelor video pagina 257
Figura 33 Clasificarea casetoscoapelor pagina 258
Figura 34 Clasificarea videoproiectoarelor pagina 259
Figura 35 Clasificarea receptoarelor de televiziune pagina 260
Figura 36 Clasificarea copiatoarelor pagina 263
Figura 37 Clasificarea telefoanelor pagina 264
Figura 38 Clasificarea roboţilor telefonici pagina 265
Figura 39 Clasificarea aparatelor telefax pagina 266
Figura 40 Clasificarea dictafoanelor pagina 270
Figura 41 Clasificarea calculatoarelor pagina 271
Figura 42 Clasificarea calculatoarelor personale pagina 274
Figura 43 Clasificarea imprimantelor pagina 276
Figura 44 Clasificarea scanerelor pagina 280
Figura 45 Principiul constructiv al imprimantei laser pagina 284
Figura 46 Sistemul optico-mecanic de ghidare a razei laser pagina 285
Figura 47 Procedee de imprimare color pentru imprimantele cu laser pagina 287
Figura 48 Schema bloc a receptorului de televiziune color pagina 313
Figura 49 Impulsul de sincronizare linii pagina 315

X
Lista tabelelor

Tabelul 1 Sistemele ecologice pagina 34


Tabelul 2 Modelul de dezvoltare actuală şi cel de dezvoltare pagina 59
durabilă
Tabelul 3 Estimarea pierderilor anuale din producţia mondială pagina 62
de cereale determinate de practicarea agriculturii
intensive şi de alte cauze asociate
Tabelul 4 Dinamica populaţiei în 12 regiuni geografice pagina 63
Tabelul 5 Obiectivele dezvoltării în viziune ecologică şi pagina 65
economică
Tabelul 6 Studiu de caz pentru Mexic, estimări pentru pagina 70
anul 1985
Tabelul 7 Ponderile globale ale secvenţelor traiectoriale pagina 289
Tabelul 8 Valorile minime şi maxime ale parametrilor pagina 296
corespunzători secvenţei întâi a traiectoriei
produsului
Tabelul 9 Valorile minime şi maxime ale parametrilor pagina 296
corespunzători secvenţei a doua a traiectoriei
produsului
Tabelul 10 Valorile minime şi maxime ale parametrilor pagina 297
corespunzători secvenţei a treia a traiectoriei
produsului
Tabelul 11 Valorile minime şi maxime ale parametrilor pagina 297
corespunzători secvenţei a patra a traiectoriei
produsului

XI
Tabelul 12 Valorile minime şi maxime ale parametrilor pagina 297
corespunzători secvenţei a cincea a traiectoriei
produsului
Tabelul 13 Valorile minime şi maxime ale parametrilor pagina 298
corespunzători secvenţei a şasea a traiectoriei
produsului
Tabelul 14 Valorile minime şi maxime ale parametrilor pagina 298
corespunzători secvenţei a şaptea a traiectoriei
produsului
Tabelul 15 Valorile minime şi maxime ale parametrilor pagina 299
corespunzători secvenţei a opta a traiectoriei
produsului
Tabelul 16 Valorile ponderilor parametrilor corespunzători pagina 299
secvenţei întâi
Tabelul 17 Valorile ponderilor parametrilor corespunzători pagina 300
secvenţei a doua
Tabelul 18 Valorile ponderilor parametrilor corespunzători pagina 300
secvenţei a treia
Tabelul 19 Valorile ponderilor parametrilor corespunzători pagina 300
secvenţei a patra
Tabelul 20 Valorile ponderilor parametrilor corespunzători pagina 301
secvenţei a cincea
Tabelul 21 Valorile ponderilor parametrilor corespunzători pagina 301
secvenţei a şasea
Tabelul 22 Valorile ponderilor parametrilor corespunzători pagina 301
secvenţei a şaptea
Tabelul 23 Valorile ponderilor parametrilor corespunzători pagina 302
secvenţei a opta
Tabelul 24 Imprimantele laser color supuse evaluării pagina 302

XII
Tabelul 25 Parametrii specifici imprimantei Brother HL- pagina 304
2400CN
Tabelul 26 Parametrii specifici imprimantei Canon CLBP- pagina 304
460PS
Tabelul 27 Parametrii specifici imprimantei HP Color LaserJet pagina 305
4500N
Tabelul 28 Parametrii specifici imprimantei Konica KL 3015 pagina 305
Color Laser Vision
Tabelul 29 Parametrii specifici imprimantei Lexmark Optra pagina 306
Color SC1275n
Tabelul 30 Parametrii specifici imprimantei Minolta Color pagina 307
PagePro PS plus
Tabelul 31 Parametrii specifici imprimantei OKI OKIPAGE pagina 307
Tabelul 32 Parametrii specifici imprimantei Tally T8104 pagina 308
Tabelul 33 Parametrii specifici imprimantei Tektronix Phaser pagina 309
740N
Tabelul 34 Parametrii specifici imprimantei Xerox DocuPrint pagina 309
NC60
Tabelul 35 Indicele global de calitate K pentru imprimantele pagina 311
laser color supuse evaluării
Tabelul 36 Ponderile globale ale secvenţelor traiectoriale pagina 320
Tabelul 37 Valorile minime şi maxime ale parametrilor pagina 328
corespunzători secvenţei întâia a traiectoriei
produsului
Tabelul 38 Valorile minime şi maxime ale parametrilor pagina 328
corespunzători secvenţei a doua a traiectoriei
produsului

XIII
Tabelul 39 Valorile minime şi maxime ale parametrilor pagina 328
corespunzători secvenţei a treia a traiectoriei
produsului
Tabelul 40 Valorile minime şi maxime ale parametrilor pagina 329
corespunzători secvenţei a patra a traiectoriei
produsului
Tabelul 41 Valorile minime şi maxime ale parametrilor pagina 329
corespunzători secvenţei a cincea a traiectoriei
produsului
Tabelul 42 Valorile minime şi maxime ale parametrilor pagina 329
corespunzători secvenţei a şasea a traiectoriei
produsului
Tabelul 43 Valorile minime şi maxime ale parametrilor pagina 330
corespunzători secvenţei a şaptea a traiectoriei
produsului
Tabelul 44 Valorile minime şi maxime ale parametrilor pagina 330
corespunzători secvenţei a opta a traiectoriei
produsului
Tabelul 45 Valorile ponderilor parametrilor corespunzători pagina 331
secvenţei întâi
Tabelul 46 Valorile ponderilor parametrilor corespunzători pagina 331
secvenţei a doua
Tabelul 47 Valorile ponderilor parametrilor corespunzători pagina 332
secvenţei a treia
Tabelul 48 Valorile ponderilor parametrilor corespunzători pagina 332
secvenţei a patra
Tabelul 49 Valorile ponderilor parametrilor corespunzători pagina 332
secvenţei a cincea

XIV
Tabelul 50 Valorile ponderilor parametrilor corespunzători pagina 332
secvenţei a şasea
Tabelul 51 Valorile ponderilor parametrilor corespunzători pagina 333
secvenţei a şaptea
Tabelul 52 Valorile ponderilor parametrilor corespunzători pagina 333
secvenţei a opta
Tabelul 53 Receptoarele de televiziune color supuse evaluării pagina 334
Tabelul 54 Parametrii specifici receptorului Hitachi 27CX29B pagina 335
Tabelul 55 Parametrii specifici receptorului JVC l’Art AV- pagina 336
27F802
Tabelul 56 Parametrii specifici receptorului Panasonic CT- pagina 336
27SF36
Tabelul 57 Parametrii specifici receptorului Philips 27PT91S pagina 337
Tabelul 58 Parametrii specifici receptorului Proton MM- pagina 338
2701VT
Tabelul 59 Parametrii specifici receptorului Sony KV-27S42 pagina 338
Tabelul 60 Parametrii specifici receptorului Toshiba 27A50-in. pagina 339
Color TV
Tabelul 61 Parametrii specifici receptorului Zenith inteq pagina 340
IQB27B44W
Tabelul 62 Indicele global de calitate K pentru receptoarele de pagina 341
televiziune color supuse evaluării

XV
Lista anexelor

Anexa 1 Program pentru calculul indicatorilor de calitate pagina 355


conform modelului general al calităţii în
perspectiva dezvoltării durabile

XVI
Introducere

La începutul celui de-al treilea mileniu, omenirea descoperă că au fost


făcute greşeli fundamentale în aprecierea sensului şi căilor de dezvoltare ale
societăţii omeneşti.
Astfel, marele economist american de origine română N. Georgescu-
Roegen, care a studiat acţiunea legii entropiei în procesul economic [37], a
demonstrat că societatea omenească, în economia clasică, a fost abordată ca un
sistem mecanicist şi nu ca un sistem biologic, economiştii neluând în calcul
resursele naturale în schema procesului economic.
O altă corecţie adusă economiei neo-clasice are ca autor pe economistul
american Kenneth Boulding care, în eseul său Economia viitoare a navei
spaţiale Pământ, compară poziţia omului în societatea modernă cu cea a unui
astronaut îmbarcat pe o navă spaţială, dispunând de un mediu de supravieţuire
puternic limitat din toate punctele de vedere [6].
În inconştienţa sa, omul modern a rămas însă la imaginea idilică a
colonistului în faţa căruia se deschide teritoriul virgin al Far West-ului. Această
confuzie, care persistă şi astăzi, generează fenomene nocive, cum ar fi:
- sistemele de menţinere a vieţii pe „nava spaţială Pământ” funcţionează
tot mai greu, perturbând tot mai mult activităţile umane pe care le
condiţionează;
- concurenţa între membrii puternici şi cei slabi ai echipajului creşte
continuu în privinţa asigurării serviciilor de menţinere a vieţii, iar unii sunt
lipsiţi de posibilitatea de satisfacere a nevoilor fundamentale. Este contestată
legitimitatea structurilor de guvernare şi creşte potenţialul de violenţă.
Criza actuală este generată de faptul că se continuă jefuirea planetei, fapt
care conduce la o diminuare accentuată a resurselor naturale.

1
J. J. Servan Schreiber [79] avertizează asupra pericolului epuizării
metalelor rare, care practic condiţionează cele mai importante ramuri ale
tehnologiei de vârf, cum ar fi aliajele pentru navele cosmice, telecomunicaţiile,
materialele compozite. În acest sens, deja a apărut prima problemă: criza de
paladiu.
Revenind la eseul lui Boulding [6], pe „nava spaţială Pământ” s-a
declanşat, în mod natural, lupta pentru conducerea echipajului, pe care o vedem
cu pregnanţă, sub forma globalizării. După aprecierea secretarului general al
Clubului de la Roma, Bertrand Schneider, „globalizarea presupune existenţa
unei interdependenţe atât de strânse între statele naţionale, încât nimeni nu mai
poate şti cu precizie câtă libertate de mişcare mai au în realitate guvernele
naţionale" [77].
Realizarea unui echilibru între calitatea mediului şi creşterea economică
reprezintă o prioritate mondială care nu mai poate fi rezolvată zonal şi
fragmentar. Esenţa crizei actuale o reprezintă dezechilibrul tot mai accentuat
între nevoile, aspiraţiile unei populaţii în creştere accelerată şi limitele impuse
de resursele naturale.
Astfel, la cumpăna dintre milenii, omenirea se află în faţa unei crize
majore: este criza modelului socio-cultural de dezvoltare elaborat încă din
secolele XVII-XVIII, model care a generat epoca modernă, a concurat la
obţinerea unor mari realizări ale omenirii, cel puţin ale civilizaţiei occidentale,
dar care şi-a epuizat capacităţile şi valenţele sale.
Sintetic, acest model ar putea fi caracterizat prin unele trăsături, dintre care
menţionăm [43]:
- scientismul, adică considerarea ştiinţei ca element central, de bază, al
creaţiei umane şi al acţiunii civilizatoare a omului;
- fragmentarismul, care a făcut ca elementele componente ale culturii să
fie privite separat, arta distinct de ştiinţă, morala distinct de artă şi ştiinţă,
tehnologia ca un bun în sine etc., iar în cadrul ştiinţei să predomine viziunea
fragmentarist-disciplinară, ştiinţă lângă ştiinţă;
2
- ideologia progresului, conform căreia progresul este o lege a omenirii, o
cerinţă inevitabilă ce face ca omenirea să parcurgă necesar un drum de la bine
spre mai bine;
- axarea pe rezultatele directe imediate, ca urmare a scopurilor
fragmentare, fapt care a generat direct criza scopurilor;
- mozaicul cultural, care oglindeşte o ruptură între dimensiunile culturii,
astfel ajungându-se a se vorbi despre cultura umanistă şi cultura ştiinţifică,
despre cultura generală şi cultura de specialitate etc.;
- o gândire materialistă, în sensul valorificării prioritare a bunurilor
materiale faţă de viaţa spirituală, ceea ce, la rândul său, a dus la o depreciere a
valorilor şi la o criză de valori etc.
Această criză a apărut, după cum arată şi A.Toffler [88], [89], din evoluţia
firească a societăţii umane de-a lungul veacurilor, mutaţiile petrecându-se în
sfera culturală, a producţiei de bunuri materiale, socială, tehnologică etc.
Astfel, societatea „primului val” [90] era axată pe producţia agricolă şi
avea ca formă de organizare socială clanul.
Pe măsură ce trece vremea, se observă în plan social o fărâmiţare şi o
alienare. În societatea celui „de-al doilea val” [90], pe măsură ce se dezvoltă
tehnologia, masificarea producţiei şi a consumului devine fenomen specific al
epocii, iar familia, ca formă organizatorică, se restrânge la soţ, soţie şi copii.
În sfârşit, în societatea celui „de-al treilea val” [90], cea informatizată, se
produce o pronunţată diversificare a producţiei şi consumului, iar pe plan social
apare familia mono-parentală. În cadrul acestui tip de societate, evoluţia
tehnologiei, apariţia şi transformarea computerului într-un echipament banal,
dezvoltarea comunicaţiilor, a mijloacelor de informare în masă au condus la o
circulaţie foarte rapidă a informaţiilor, dar şi la dispersarea acestora, prin
accesul tuturor la datele ştiinţifice, economice, artistice etc. Legat de aceasta,
futurologul american, deja menţionat, defineşte cunoaşterea „drept cea mai
subtilă şi eficientă formă de putere” [91].

3
Întrucât această criză este produsă de schimbarea rolului cunoaşterii şi a
felului în care aceasta este folosită, se cuvine să amintim că, în lucrarea sa
Istoria culturii şi a civilizaţiilor [26], Ovidiu Drâmba definea cultura „drept
ansamblul activităţilor spirituale şi intelectuale”. Ştiinţa, alături de artă, religie
etc., este afectată de trecerea de la un „val” la următorul, deci trebuie studiată
relaţia cultură-civilizaţie-dezvoltare.
În acest moment, pe nava spaţială Pământ coexistă toate cele trei tipuri de
societăţi menţionate. Fiecare dintre ele adoptă strategii de dezvoltare diferite,
specifice nivelului de dezvoltare propriu.
Această diversitate nu este de natură să favorizeze adoptarea unui model
unitar şi a unei strategii globale de dezvoltare a căror esenţă să fie trecerea de la
producţia industrială de masă, poluantă şi energofagă, la o producţie de înaltă
tehnologie, nepoluantă şi de serie mică. Deocamdată, numai în cadrul
societăţilor „celui de-al treilea val” s-au creat premise ce pot să asigure succesul
adoptării unui model de dezvoltare durabilă.
Acest termen este folosit de Comisia Internaţională asupra Mediului şi
Dezvoltării [8], [61], fiind definit ca un proces capabil să satisfacă nevoile
generaţiei prezente, fără a compromite existenţa şi nevoile generaţiilor viitoare.
Dezvoltarea durabilă şi, implicit, dezvoltarea societăţilor din cel de-al
treilea val sunt împiedicate de coexistenţa în lume a acestor state alături de cele
ce se află încă în primul sau al doilea val, cele din urmă constituind, între altele,
o ameninţare ecologică globală. Cu titlu de exemplu, vom aminti aici eforturile
făcute de ţările avansate pentru închiderea centralelor atomice de la Kozlodui şi
Cernobâl, pentru protejarea stratului de ozon.
Trecerea către al treilea val este posibilă numai prin cultură, prin
dezvoltarea ştiinţelor, prin asimilarea cât mai rapidă şi mai completă a
rezultatelor cercetării ştiinţifice.
Principalele direcţii de acţiune [45] ce ar putea fi luate în considerare sunt:
- redefinirea conceptului de cunoaştere, prin elaborarea sa în virtutea

4
scopului, care este satisfacerea necesităţilor umane şi nu doar a mijlocului, adică
producerea de cunoaştere;
- considerarea valorilor unitare ale culturii şi ale procesului cunoaşterii;
- redefinirea formelor cunoaşterii;
- reconsiderarea locului cunoaşterii ştiinţifice în ansamblul cunoaşterii;
- clarificarea relaţiei dintre cunoaştere şi credinţă;
- asumarea valenţelor, dar şi a limitelor cunoaşterii ştiinţifice;
- adoptarea noilor modele culturale ale ştiinţei, respectiv părăsirea
fragmentarismului, unificarea ştiinţelor, înţelegerea rolului conştiinţei în
procesul cunoaşterii ştiinţifice;
- redefinirea relaţiei dintre cunoaştere şi acţiunea umană;
- redimensionarea relaţiilor dintre tehnologie şi cunoaştere, artă şi
cunoaştere, morală şi cunoaştere.
Noi principii sunt necesare a fi dezbătute pentru a vedea cum acestea ar
putea fi realizate de către specialişti din diverse domenii ale cunoaşterii şi
acţiunii, precum [15]:
- a acţiona numai după ce cunoaştem;
- a cerceta cât mai serios domeniul în care acţionăm;
- a acţiona după ce am evaluat rezultatele pozitive şi negative ale
intervenţiei noastre;
- a acţiona local, dar a cerceta şi gândi global etc.
Un câmp larg de acţiune care se deschide în faţa cunoaşterii, a aplicării
tuturor cuceririlor sale în sferele practice ale activităţii umane, îl constituie
îmbogăţirea şi perfecţionarea conceptului de calitate şi aplicarea unor noi
principii şi metode de evaluare a calităţii produselor şi serviciilor.
Produsele şi serviciile trebuie să îndeplinească trei condiţii esenţiale
pentru a fi vândute [20]. Acestea sunt: calitatea, preţul şi condiţiile de livrare.
Clienţii doresc produse şi servicii de o anumită calitate, livrate sau disponibile
în anumite condiţii, la un preţ care să reflecte valoarea acestora în bani. O
companie va reuşi să supravieţuiască doar dacă poate oferi în mod constant
5
produse şi servicii care vin în întâmpinarea nevoilor şi aşteptărilor clienţilor
[51]. În timp ce preţul se determină în funcţie de costuri, de marja de profit şi de
forţa pieţei iar condiţiile de livrare de eficienţa companiei, calitatea este
determinată de modul în care produsele sau serviciile satisfac nevoile
utilizatorilor în tot timpul existenţei lor, nu numai după procesul vânzării.
Impactul preţului şi al condiţiilor de livrare asupra clienţilor este temporar, în
timp ce efectul calităţii se menţine mult timp după ce satisfacţiile sau decepţiile
pricinuite de preţ şi livrare s-au estompat.
În acest context, este deosebit de importantă definirea unui sistem coerent
de evaluare a calităţii produselor. Acest sistem trebuie să permită evaluarea
calităţii pe baza unor reguli şi principii cât mai generale, aplicabile individual,
pentru o anumită categorie de produse.
În acest sens, lucrarea încearcă să surprindă produsul în evoluţia sa – de
la idee până la dezmembrarea şi reintegrarea sa în natură – şi să evalueze
dinamic impactul produsului asupra mediului natural, a mediului antropic, a
omului şi societăţii umane.
Pe baza acestei analize se propune un instrument matematic integrat în
cadrul unei metodologii de evaluare a calităţii în perspectiva dezvoltării
durabile. Pornind de la formalismul matematic dezvoltat în cadrul lucrării, s-a
realizat un produs informatic de calcul al indicatorului global de calitate, stabilit
pe baza unui sistem ponderat de parametri pentru evaluarea calităţii.
Lucrarea de faţă reprezintă o încercare de elaborare sistematică şi
integrată a unei metodologii de evaluare a calităţii pe întreaga traiectorie a
produsului, în perspectiva dezvoltării durabile, utilizându-se elemente de
noutate, cum ar fi: formalismul matematic original, modelul general de evaluare
a calităţii produselor pe întreaga traiectorie, modul de construire a sistemului
ponderat de parametri pentru evaluarea calităţii. Această metodologie este
perfectibilă şi prezintă o mare disponibilitate pentru dezvoltări ulterioare.
În primele două capitole este prezentat cadrul teoretic conceptual în care
va fi realizat studiul. Este făcută o expunere sintetică a evoluţiei ecosistemelor
6
în cadrul procesului de antropizare şi sunt evidenţiate premisele şi demersurile
care au contribuit la apariţia şi cristalizarea conceptului de dezvoltare durabilă
în strânsă legătură cu evoluţia ecosistemelor antropizate. În contextul
diversificării şi globalizării acţiunii umane, dezvoltarea durabilă propune, prin
dimensiunile şi principiile sale, noi căi de dezvoltare a ecosistemelor
antropizate, ale căror principale tendinţe sunt prezentate în această parte.
În continuare, în cadrul capitolului 3, este abordată problematica
produsului contemporan, punându-se accent pe aspectele inedite pe care
integrarea produsului în sistemul om-natură-societate le poate adăuga concepţiei
clasice despre produs.
Capitolele 4 şi 5 sunt consacrate prezentării evoluţiei conceptelor privind
calitatea produselor şi a tehnicilor de evaluare a calităţii. Plecând de la starea
prezentă a problematicii calităţii produselor şi de la progresele realizate de
ştiinţele moderne, inclusiv merceologia, în sensul creşterii inter-disciplinarităţii
ştiinţifice şi tehnologice în procesul de abordare a cercetării actuale, s-a creat
contextul în vederea formulării, în continuare, a obiectivelor specifice ale
lucrării.
În cadrul capitolelor 6 şi 7 este prezentat modelul general al calităţii
produselor în cadrul sistemului traiectorial. Pornind de la Modelul Cercetării
Dezvoltării de Produs (CDP), model lansat şi dezvoltat de către Grupul
Interdisciplinar de Studii şi Consulting de pe lângă Academia de Studii
Economice şi Asociaţia Română de Marketing, sub coordonarea profesorului
universitar Beniamin Cotigaru, se tratează într-o manieră originală sistemul
traiectorial al produsului, accentuându-se asupra caracterului invariant şi
general al traiectoriei în raport cu produsul şi se propune un model perfecţionat
de calitate în cadrul sistemului traiectorial, care urmăreşte includerea în analiza
calităţii a tuturor secvenţelor evoluţiei produsului pe traiectorie realizând astfel
premisele unei abordări sinergetice a calităţii.

7
O astfel de abordare va conduce la o reorientare a cercetării ştiinţifice în
sensul armonizării raportului om-natură-societate şi va constitui unul din
criteriile de bază în procesele de retehnologizare şi de reorientare economică.
În cadrul capitolului 8 este dezvoltată metodologia de evaluare a calităţii
produselor pornind de la modelul general al calităţii în cadrul sistemului
traiectorial. Sunt enumerate etapele de structurare şi destructurare ale
produsului pe parcursul întregii traiectorii şi este prezentat modul de definire a
parametrilor pentru caracterizarea calităţii în cadrul fiecărei secvenţe
traiectoriale. În continuare este prezentată aplicaţia informatică originală care
calculează indicatorul global de calitate pe traiectorie pe baza parametrilor ce
caracterizează calitatea în cadrul secvenţelor traiectoriale.
Capitolul 9 este dedicat aplicării metodologiei de evaluare a calităţii pe
traiectorie pentru unele produse electronice. Prima secţiune a acestui capitol
prezintă o caracterizare din punct de vedere merceologic a principalelor tipuri
de echipamente electronice.
Următoarele două secţiuni ale capitolului 9 sunt dedicate aplicării
metodologiei de evaluare a calităţii pe două categorii de produse electronice
reprezentative: imprimantele color laser şi receptoarele de televiziune color. În
cadrul analizei comparative a calităţii produselor pe baza indicatorului global de
calitate calculat s-a evidenţiat importanţa tehnologiilor referitoare la post-
utilizarea şi reintegrarea produselor, cât şi faptul că includerea în analiza
calităţii a unui sistem de valori care ia în mod real şi deplin în consideraţie
necesităţile umane, sociale şi ecologice în toate secvenţele evoluţiei produsului
pe traiectorie creează premisele unei abordări sinergetice a calităţii, a realizării
unui model perfecţionat de calitate în perspectiva dezvoltării durabile şi a
creşterii interesului producătorilor pentru rezolvarea acestor probleme.
Lucrarea conţine 49 de figuri, 62 tabele şi 124 de referinţe bibliografice.
Figurile şi tabelele sunt numerotate în ordinea apariţiei în text, iar referinţele
bibliografice sunt menţionate, în text, între paranteze. Ecuaţiile sunt numerotate
în interiorul fiecărui capitol cu un indicativ format din numărul capitolului şi
8
numărul de ordine al ecuaţiei în cadrul capitolului, despărţite printr-un punct şi
între paranteze.
Această lucrare, care prezintă rezultatele cercetărilor desfăşurate între anii
1994-2002, nu ar fi putut să existe sau nu ar fi putut să aibă acest conţinut fără
contribuţia esenţială a unor cercetători şi instituţii ştiinţifice. Este o datorie şi, în
acelaşi timp, o onoare pentru mine să fac explicită această contribuţie.
În primul rând, aş vrea să mulţumesc şi să exprim întreaga mea
recunoştinţă colectivului Catedrei de Merceologie şi Managementul Calităţii
din cadrul Facultăţii de Comerţ a Academiei de Studii Economice din Bucureşti.
Modul în care, pe tot parcursul activităţii de cercetare şi elaborare a lucrării, am
fost îndrumat, sprijinit şi susţinut de către membrii Catedrei a fost pentru mine
suportul solid care m-a ajutat permanent să progresez în demersul, uneori
dificil, către cristalizarea ideilor, principiilor şi structurii acestei lucrări.
Domnul Profesor Doctor Viorel Petrescu a avut o contribuţie esenţiala în
elaborarea lucrării. Cu profesionalismul care îl caracterizează, Domnia Sa şi-a
asumat responsabilitatea conducerii lucrării; îndrumările, sugestiile şi acţiunile
cu caracter de îndreptar mi-au fost de un real folos în timpul elaborării acesteia,
ajutându-mă să cristalizez unele concepte noi ce vizează problematica largă şi
puţin omogenă a numeroaselor întrebări pe care le ridică calitatea.
Profesorul Doctor Alexandru Redeş, neaşteptat dispărut dintre noi, a fost
iniţiatorul acestei lucrări şi a condus elaborarea acesteia până la dureroasa sa
dispariţie. Spirit profund umanist şi total dedicat promovării ştiinţei
merceologice (a fost unul din principalii iniţiatori ai înfiinţării Asociaţiei
Naţionale de Merceologie din România), a înţeles şi a susţinut ideea potrivit
căreia interdisciplinaritatea este absolut necesară în abordarea problemelor
complexe pe care le ridică dezvoltarea economică şi socială actuală.
Domnul Profesor Beniamin Cotigaru este unul dintre cei fără de care
această lucrare nu ar fi existat. În cadrul colaborării noastre, a fost acela care,
cu o insistenţă demnă de toată lauda, m-a îndemnat continuu să „sparg bariere".
Pe de altă parte, Domnia Sa, un spirit permanent neliniştit, în căutarea
9
adevărului care are ca suport o viziune mai amplă, globală şi integralistă, este
autorul concepţiei unitare de modelare a ecosistemului antropizat (mediul şi
omul împreună), Cercetarea-Dezvoltarea de Produs (CDP), ale cărei idei
principale au fost reluate şi dezvoltate în această lucrare.
Domnul Profesor Doctor Oscar Hoffman mi-a desluşit legătura strânsă
care trebuie să existe între ştiinţele umaniste şi ştiinţele exacte, modul în care
toate ramurile ştiinţei se întrepătrund într-o viziune modernă pentru elaborarea
soluţiilor necesare rezolvării complexelor probleme ale dezvoltării umane.
Domnul doctor în fizică Florin Căldăraru mi-a oferit o serie întreagă de
sugestii privind modul de abordare a problemelor ecosistemului antropizat şi de
aplicare a modelului de evaluare a calităţii pentru produsele luate în
consideraţie.
Domnul cercetător ştiinţific principal, economist Constantin Goliat este,
alături de domnul profesor Viorel Petrescu şi de domnul profesor Beniamin
Cotigaru, a treia persoană fără de care această lucrare nu ar fi putut să existe. El
mi-a oferit nu numai întregul suport moral necesar în momentele dificile, care
au fost destule, ci şi toată experienţa şi cunoştinţele sale de cercetător, specialist
în economie.
Nu pot să trec peste gândurile de îndatoritoare recunoştinţă faţă de mama
şi fiica mea care m-au susţinut moral şi mi-au asigurat acea atmosferă
echilibrată şi de bună dispoziţie care m-a ajutat să trec uşor peste momentele de
neîmplinire şi peste oboseala nopţilor pierdute, scutindu-mă, în acelaşi timp, de
o serie de obligaţii ce mi-ar fi revenit de drept.
Tuturor acestora le mulţumesc acum şi îi asigur de întreaga mea
recunoştinţă. Le mulţumesc, de asemenea, tuturor colegilor din Camera de
Comerţ şi Industrie a României, Banca Raiffeisen, Centrul de Studii şi
Consulting pentru CDP, Academia de Studii Economice care, fără a avea o
contribuţie directă şi voită la realizarea acestei lucrări, mi-au dat sugestii care
mi-au fost de ajutor.

10
Capitolul 1 – De la ecosistemele naturale la ecosistemele
antropizate

1.1. Ecosistemul natural

Sistemele vii sunt organizate pe trei nivele de complexitate: organismele


individuale, populaţiile, formate din organisme din aceeaşi specie, şi
comunităţile, formate din populaţii de specii diferite.
Formulat încă din 1877 de K. Mobius, termenul de biocenoză a căpătat
calităţile unui concept ecologic de profunzime abia în ultimele decenii. O
definiţie care aparţine lui E. P. Odum, (1971) spune că „biocenoza este un
ansamblu de populaţii ce trăiesc pe un teritoriu sau un habitat fizic determinat cu
caracteristici în plus faţă de cele ale componenţilor săi individuali şi
populaţionali”.
Complementar acestei definiţii este biotopul constituit din totalitatea
factorilor fizico-chimici (energie, relief, topoclimat etc.) care influenţează
evoluţia organismelor vii.
Noţiunea de ecosistem a fost introdusă de Tansley în 1935, pentru a
evidenţia unitatea ecologică dintre biotop şi biocenoză. În acest context,
ecosistemul este definit ca fiind totalitatea comunităţilor de populaţii împreună
cu biotopul asociat.
În realitate, o asemenea definire este extrem de simplistă, deoarece, la
nivelul complexei ţesături biologice care se numeşte biocenoză este necesară o
inventariere a tuturor componentelor ei specifice [3]. Inventarul trebuie să
cuprindă teoretic toate speciile prezente, inclusiv microorganisme, plante,
animale, demers deloc uşor, a cărui realizare se confruntă cu dificultăţi mari.
Ecosistemele au fost clasificate în ecosisteme naturale, în care intervenţia
omului este nesemnificativă (pădurea tropicală, deşerturile, taigaua, zonele
muntoase înalte etc.), şi ecosisteme antropizate, în care activitatea umană a

11
modificat puternic componentele şi procesele naturale (zonele situate în jurul
aşezărilor umane).
Structura ecosistemului, ca unitate ecologică funcţională elementară,
reflectă, în distribuţia spaţială a elementelor sale, un anumit conţinut funcţional
ce rezultă din interacţiunea diferitelor specii ale biocenozei cu factorii abiotici
(sol, relief, topoclimat etc.). La rândul ei, esenţa funcţionării ţine de antrenarea
energiei solare şi a substanţelor nutritive minerale (de natură abiotică) în
circuitul biologic şi transformarea lor în substanţă organică necesară alcătuirii
sistemelor vii. Aceste dimensiuni dau ecosistemului calitatea de unitate
producătoare de substanţă organică necesară biocenozei. Atingerea unui
asemenea scop se materializează, în cadrul oricărui ecosistem, prin trei funcţii
fundamentale:
- funcţia energetică, prin care se realizează fixarea energiei solare de către
plantele autotrofe în transferul şi distribuţia acesteia de la o categorie de
organisme (producători, consumatori şi reducători sau descompunători) la alta;
- funcţia de transfer a substanţelor nutritive (anorganice şi organice) atât
între componentele biocenozei, cât şi între acestea şi biotop;
- funcţia de autoreglare, prin care se realizează stabilitatea ecosistemului
pe seama menţinerii unei anumite proporţii între speciile ce alcătuiesc
biocenoza.
Sistemul este o structură complexă formată din structuri elementare de tip
inerţial, legate între ele prin câmpuri de forţe a căror acţiune se exercită până la
o suprafaţă închisă, descriptibilă din punct de vedere geometric, care constituie
frontiera sistemului [5]. Sistemul este caracterizat de:
- mărimile fizice inerţiale, care descriu structurile elementare de tip
inerţial şi sunt funcţii punctuale de spaţiu şi timp;
- forţele interne, care descriu relaţiile dintre structurile elementare;
- nivelul de complexitate, care este în legătură cu tipurile de forţe ce se
exercită în interiorul sistemului;
- funcţia de stare, care descrie structura complexă a sistemului;
- frontiera, reprezentând suprafaţa închisă care conţine structura
12
complexă şi în interiorul căreia potenţialele interne şi funcţiile de stare
sunt funcţii finite şi continui de mărimile inerţiale.
Tendinţa sistemelor este aceea de a menţine neschimbată funcţia de stare
caracteristică unui anumit nivel de complexitate [33].
Starea în care sistemul menţine neschimbată funcţia de stare a structurii
complexe se numeşte stare de echilibru.
La apariţia, pe frontiera sistemului, a unor perturbaţii ale forţelor
(potenţialelor) interne, datorate unor cauze externe, sistemul este scos din starea
de echilibru. Dacă evoluţia în timp a sistemului are loc în sensul revenirii la
starea de echilibru din care a fost scos (perturbaţiile regresează), atunci starea de
echilibru este stabilă. Dacă dimpotrivă, evoluţia în timp are loc în sensul în care
sistemul se îndreaptă către o stare de echilibru caracterizată de o nouă funcţie de
stare, atunci starea de echilibru din care a fost scos sistemul este instabilă.

SISTEM SISTEM SISTEM


IZOLAT ÎNCHIS DESCHIS

Figura 1- Clasificarea sistemelor


Sursa: Bertalanffy L. - General Systems Theory, Foundations Development and Applications,
Editura George Brasilier, New York, 1968

După cum se prezintă în figura 1, în funcţie de tipul fluxurilor ce


traversează frontiera, sistemele se împart în trei clase:
- sistem izolat, care nu are schimburi cu exteriorul, fiind valabile legile de
conservare pentru energie şi mărimile inerţiale (masa, sarcină electrică
etc.);
- sistem închis, care schimbă cu exteriorul numai energie, fiind valabile
doar legile de conservare pentru mărimile inerţiale, legea de conservare a
energiei fiind înlocuită cu o ecuaţie de bilanţ;
- sistem deschis, care schimbă cu exteriorul energie şi substanţă, legile de

13
conservare pentru energie şi mărimile inerţiale fiind înlocuite cu ecuaţii de
bilanţ.
Un sistem izolat este format din sisteme închise, iar un sistem închis este
format din sisteme deschise.
Un loc aparte în clasa sistemelor deschise îl ocupă sistemele disipative.
Dacă un sistem fizic deschis posedă proprietăţile de autocontrol şi de auto-
organizare, atunci el este un sistem disipativ.
Prin autocontrol se înţelege acea proprietate a unui sistem fizic deschis
prin care acesta modifică, cu mijloace proprii, valorile condiţionărilor externe de
pe frontiera lui.
Dacă modificarea este în sensul scăderii acestor valori, spunem că
sistemul are instalate reacţii negative, iar dacă modificarea are loc în sensul
creşterii respectivelor valori, atunci sistemul are instalate reacţii pozitive.
Prin autoorganizare se înţelege acea proprietate a unui sistem fizic deschis
prin care acesta îşi poate modifica structura complexă cu mijloace proprii.
O primă încercare de prezentare globală a structurii Terrei în perspectivă
sistemică a fost realizată de Alexandru Roşu [75]. Pornind de la acest studiu,
vom prezenta fenomenologia generală a planetei într-o nouă formă, care să ne
permită evidenţierea funcţiunilor subsistemelor acesteia în raport cu evoluţia
fiinţelor vii.
Perigeosistemul (exosfera, termosfera şi mezosfera)
Mezosfera este localizată între 50 (limita superioară a stratosferei) şi 80
km. Compoziţia chimică este relativ constantă şi cuprinde un amestec de gaze
(azot, oxigen, bioxid de carbon, hidrogen, ozon, vapori de apă, heliu, neon,
argon, kripton). Densitatea acestui amestec scade cu altitudinea datorită variaţiei
o
gravitaţiei cu altitudinea. În mezosferă temperatura scade de la valoarea de 0 C
o o
de la limita superioară a stratosferei până la -70 C – -80 C, unde începe un
proces de creştere bruscă.
Între 90 şi 200 km substanţa predominantă este azotul molecular, între
200 şi 1100 km predomină oxigenul atomic, între 1100 şi 3500 km heliul şi între
3500 şi 10000 km, hidrogenul atomic. În acest ultim strat se atinge densitatea
14
o
din spaţiul interplanetar. Din cauza temperaturii ridicate (aprox. 2000 C) şi, în
special, a câmpului magnetic planetar dimensiunile exosferei şi termosferei au
variaţii diurne şi anuale generate de intensitatea radiaţiei solare.
Perigeosistemul funcţionează ca:
- poartă de intrare - ieşire în şi din geosistem pentru radiaţii, fluxuri de
particule şi aglomerări de masă;
- filtru pentru particule şi radiaţii.
Mezogeosistemul
Mezogeosistemul este format din:
- stratosferă, care are limita inferioară la 8 - 9 km la poli şi 16 - 18 km la
ecuator, iar limita superioară este situată în jurul valorii de 50 km şi cuprinde un
amestec de gaze (azot, oxigen, bioxid de carbon, hidrogen, ozon, vapori de apă,
heliu, neon, argon, kripton) şi particule în suspensie. Stratosfera are funcţia de
izolator energetic faţă de troposferă.
- troposferă, care are limita inferioară la suprafaţa reliefului şi a oceanelor,
iar limita superioară la 8 - 9 km la poli şi 16 - 18 km la ecuator, fiind compusă
din azot (78,084%), oxigen (20,946%), argon (0,934%), bioxid de carbon
(0,033%), neon, heliu, kripton, xenon, hidrogen, gaz metan, oxizi de azot,
particule submicronice în suspensie şi, mai ales, din vapori de apă;
- hidrosferă, cu principala componentă apa, a cărei cantitate este estimată
18
la 2,4x10 tone; în afară de apă în hidrosferă se mai găsesc gaze (oxigen, bioxid
de carbon, hidrogen sulfurat, amoniac etc.), metale (fier, aur, argint), săruri
(sodiu, potasiu, calciu, fosfor etc.) şi particule de praf micronice în suspensie;
- litosferă, cu o compoziţie procentuală estimată a tipurilor de substanţe
care intră în compoziţia sa: SiO2 (60%), Al2O3 (16%), CaO (11-12%), FeO
(4.5%), MgO (3.5%), Na2O (3%), Fe2O2 (2%), H2O (1%), etc.;
- biosferă, care este nivelul de structură al mezogeosistemului cu gradul
cel mai ridicat de complexitate, formată din structuri care se autoreproduc,
printr-un proces de conservare şi diversificare a informaţiei care le-a generat.
Compoziţia chimică a structurilor biosferei este în majoritate de tip organic,

15
bazată pe carbon şi hidraţi ai acestuia. Elementele esenţiale sunt aminoacizii şi
proteinele, în care se înscriu codurile informaţionale, glucidele (hidraţi ai
carbonului) care dezvoltă, prin conversie chimico-mecanică energia necesară în
procesul de menţinere a vieţii şi lipidele, în care această energie se poate stoca
sub formă de depozite de substanţă. Sinteza acestor substanţe şi a derivaţilor lor
se face în prezenţa apei, care este, alături de substanţele ce constituie suportul
informaţiei, unul din principalele elemente din structura biosferei.
Nivelele de structură ale biosferei sunt în număr de patru:
- fitosfera, compusă din totalitatea speciilor de plante, organisme
biologice a căror principală caracteristică este conversia fotochimică a energiei
solare din zona maximului spectral;
- zoosfera, formată din totalitatea speciilor de animale, de la bacterii până
la mamifere, cu o mare răspândire pe uscat şi în apă;
- pedosfera, formată din sedimente litosferice produse în procesele de
eroziune, apă, substanţe organice provenite din descompunerea plantelor şi
animalelor ca urmare a morţii acestora, din gaze (în special azot, oxigen şi
hidrogen sulfurat) şi din microorganisme, în special din cele care fixează azotul;
- specia umană şi amenajările umane, formată din descendenţi ai lui
Homo Sapiens Sapiens, răspândiţi în toate zonele de uscat ale
mezogeosistemului şi, urmare a proceselor de adaptare şi menţinere a vieţii,
amenajările umane ce reprezintă structuri complexe construite cu suportul
energetic şi de substanţă al mezogeosistemului şi restului biosferei şi cu suportul
„software” al speciei. Este nivelul biosferei cu gradul de complexitate cel mai
ridicat şi cuprinde:
- amenajările de locuit (urbane, rurale şi de turism);
- amenajările industriale (uzine, platforme industriale);
- amenajările agricole (terenuri cultivate, păşuni, ferme de animale,
sisteme de irigaţii etc.);
- amenajările izolate (staţii meteo, observatoare astronomice, platforme
marine, staţii de relee, staţii orbitale locuite);

16
- amenajări de transport (şosele, căi ferate, trasee navigabile, culoare de
zbor pentru avioane şi rachete).
Biosfera determină, în special prin specia umană, evoluţia întregului
mezogeosistem, modificând dinamica şi stările de evoluţie ale acestuia.
Pregeosistemul
Pregeosistemul este format din:
- mantaua, care este situată între nivelul bazaltic al litosferei şi zona
exterioară a nucleului;
- nucleul, care este format din trei straturi: nucleul exterior, între 2900 şi
4980 km, o zonă de tranziţie între 4980 şi 5120 km şi nucleul interior între 5120
şi 6370 km. Este compus din nichel şi fier, în zona sa exterioară în stare lichidă,
nucleul interior fiind în stare solidă; nucleul este sursa de energie gravitaţională
şi termică pentru geosistem şi sursa câmpului magnetic terestru.
În figura 2 sunt prezentate nivelele de structură a geosistemului.

Figura 2 - Structura sistemică a Terrei


Sursa: Căldăraru F. – Contribuţii la studiul stabilităţii ecosistemelor antropizate în cadrul
termodinamicii proceselor ireversibile, Teză de doctorat, Universitatea Bucureşti, 1998

Cea mai importantă concluzie care se desprinde din cele prezentate până
acum este aceea că, din punctul de vedere al fiinţelor vii, biotopul se reduce, în
principal, la mezogeosistem. Celelalte două subsisteme ale planetei,
17
perigeosistemul şi pregeosistemul, evoluează cu constante de timp care sunt cu
câteva ordine de mărime mai mari decât cele din interiorul biocenozei, astfel
încât ele nu intervin în evoluţia acesteia decât ca nişte constante.

1.2. Specificul speciei umane şi antropizarea naturii

Ceea ce deosebeşte specia umană de celelalte fiinţe vii este modul în care
aceasta se adaptează la condiţiile de mediu. Dacă plantele şi animalele nu pot
trăi decât în anumite condiţii de mediu datorită programelor de adaptare pe care
le posedă, specia umană, în procesul de adaptare, transformă mediul, fiind
capabilă să elaboreze programe de adaptare noi care fac posibilă supravieţuirea,
practic, în orice condiţii.
Altfel spus, omul este, simultan, un element al biocenozei şi un factor
transformator al biotopului, adică, prin existenţa lui, omul modifică condiţiile
care influenţează această existenţă.
Aceste modificări au transformat, în decursul evoluţiei speciei umane,
practic toate elementele mezogeosistemului.
Astfel, relieful geografic a fost transformat prin exploatarea resurselor
petrolifere, carbonifere şi minerale, prin amenajarea aşezărilor umane şi a
reţelelor de transport, prin amenajările portuare.
Hidrosfera a suferit transformări majore, în special prin amenajarea
reţelelor de irigaţii şi a cursurilor de ape, prin amenajările hidroenergetice şi prin
exploatarea intensivă a pânzelor de ape freatice.
Biosfera a fost transformată drastic, în special prin defrişarea pădurilor în
scopul procurării de terenuri pentru agricultură, care, prin exploatare intensivă,
au determinat degradarea solurilor şi, suplimentar, a reţelelor de ape freatice.
Drept urmare a activităţilor industriale şi agricole, multe specii de plante şi
animale au dispărut sau au fost diminuate numeric.
Cadrul ambiant propriu omului este alcătuit din următoarele componente
fundamentale: abiotică, biotică şi socio-umană [44]. Fiecare din aceste
componente s-a îmbogăţit în conţinut pe măsura evoluţiei omului, ceea ce
18
denotă existenţa unui proces de evoluţie a cadrului ambiental. Din acest motiv,
cadrul ambiental al omului actual este fundamental diferit de cel existent în
perioada apariţiei speciei umane.
Analizând procesul de evoluţie al cadrului ambiental din perspectiva
oferită de dinamica particulară a fiecărei componente, se constată că, în cea mai
mare parte a lor, transformările cadrului ambiental sunt datorate şi determinate
de dinamica internă, extrem de alertă şi divers orientată, a componentei socio-
umane.
Procesul de transformare şi îmbogăţire a cadrului ambiental se dovedeşte
a fi consecinţa intervenţiei acţiunilor umane în structura ansamblului
determinărilor condiţionale externe, intervenţie care are la bază motivaţii şi
eforturi îndreptate în scopul adaptării ambientului la necesităţile umane
specifice. Dobândirea însuşirii de a raţiona l-a împins pe om către efortul de a-şi
adapta determinările condiţionale la cerinţele determinărilor cauzale şi nu invers,
aşa cum legea biologică o face cu celelalte specii. Momentul în care specia
gânditoare a reuşit să producă o modificare oricât de mică în structura
ambientului în scopul conştient de a-l adapta necesităţilor sale specifice, trebuie
considerat a fi momentul saltului din animalitate. Din punct de vedere istoric,
acest moment a fost identificat cu apariţia „uneltelor de prund”, adică a pietrelor
cioplite rudimentar în scopul obţinerii unor unelte. În felul acesta, saltul calitativ
din animalitate spre umanizare a fost materializat prin obţinerea primelor
produse create de o fiinţă vie. Următoarele etape parcurse (însuşirea tehnicii
utilizării focului, descoperirea roţii, cultivarea plantelor, domesticirea şi
creşterea animalelor, topirea metalelor etc.) s-au materializat prin elaborarea de
noi produse, din ce în ce mai perfecţionate, care au răspuns unor necesităţi şi au
dus, la rândul lor, la apariţia de noi cerinţe.
Astfel, istoria umanităţii se suprapune istoriei produsului [40].
Îmbogăţirea conţinutului cadrului ambiental al omului este o consecinţă directă a
acţiunilor sale întreprinse în direcţia obţinerii unor mijloace şi posibilităţi de
adecvare a ambientului la propriile sale necesităţi prin elaborarea de produse.

19
Oferind posibilităţi de adaptare largi în ambele sensuri ale naturii la
necesităţile umane şi ale acestor necesităţi la natură realizarea de produse a
devenit o preocupare umană fundamentală şi definitorie. Produsele s-au înmulţit,
s-au diversificat şi s-au perfecţionat, astfel încât realitatea înconjurătoare, cadrul
ambiental iniţial, s-a îmbogăţit cu o nouă componentă a cărei dinamică s-a
accelerat devenind dominantă între determinările condiţionale.
Această componentă, denumită produs material şi/sau spiritual, dezvoltată
şi diversificată în ritm alert, a modificat nu numai componenţa ci şi structura
generală a ambientului. În acest mod şi pe această bază, realitatea determinărilor
condiţionale ale speciei umane a încetat să mai fie una exclusiv naturală, ea
devenind o realitate progresiv artificializată ca urmare a acţiunilor umane, deci o
realitate din ce în ce mai antropizată.
Procesul de antropizare a ambientului, deci a determinărilor condiţionale,
se suprapune, ca intensitate şi extindere, eforturilor de realizare a produselor.
Antropizarea nu înseamnă numai transformările incluse în structura
ambientului de apariţia, existenţa şi post-existenţa produsului, ci include şi
transformările suferite de ambient ca urmare a acţiunilor umane ce premerg
realizarea efectivă a produselor [14]. Deci, antropizarea cadrului ambiental
reprezintă cea mai fidelă reflecţie a acţiunilor umane întreprinse de-a lungul
întregii traiectorii a produsului, de la concepţie şi până la reintegrarea sa în
natură, acţiuni a căror destinaţie este îmbunătăţirea calităţii raporturilor dintre
determinările cauzale interne şi cele condiţionale externe ale sistemului socio-
uman.
Antropizarea reflectă atât prezenţa unui anumit produs realizat, cât şi
consecinţele datorate procesului specific de obţinere a lui, a existenţei şi post-
existenţei produsului.
Datorită acţiunilor umane şi a consecinţelor acestor acţiuni, acumulate
de-a lungul anilor, cadrul ambiental s-a îmbogăţit cu o nouă componentă, aceea
a produsului antropic, deosebită de celelalte componente prin faptul că în ea sunt
cuprinse inteligenţă, muncă umană, scopuri, aspiraţii, simboluri şi semnificaţii.
Produsul antropic diferă faţă de produsul natural prin geneză, conţinut şi
20
finalitate şi prin faptul că are o fază a existenţei non-materială, o existenţă în
plan ideatic, adică o preexistenţă [14].
Astfel, cadrul ambiental s-a îmbogăţit prin alăturarea la componentele
biotică, abiotică şi socio-umană a componentei antropice, în continuă
diversificare şi dezvoltare.
Prin acţiunile umane şi prin consecinţele lor s-a produs nu numai o
modificare cantitativă a cadrului ambiental, ci şi o profundă modificare de ordin
calitativ a acestuia, materializată printr-un complex de schimbări structurale, atât
la nivelul întregului cât şi la nivelul fiecărei componente. Atât existenţa,
utilizarea, post-utilizarea produsului antropic, cât şi procesele care concură la
realizarea acestuia au produs şi produc în continuare modificări majore asupra
ambientului, în special la nivelul relaţiilor sale interne, adică modificări de
structură în interiorul naturii înconjurătoare. Faptul că sunt extrase din ambient
numeroase materii prime necesare realizării produsului nu constituie un pericol
pentru natură doar prin absenţa lor dintr-un spaţiu geografic, ci, mai ales, prin
modificarea ansamblului relaţiilor interne ale sistemului ambiental, a structurii
generale a acestuia.
Asemenea schimbări structurale într-o zonă relativ restrânsă au, în timp,
repercusiuni pe zone mult mai extinse, regionale, continentale, planetare şi
cosmice.
În cazul acţiunilor umane întreprinse incorect, modificările produse în
ansamblul relaţiilor interioare şi în structura cadrului natural sunt urmate de
consecinţe mult mai grave, prin generalitatea şi amploarea lor, decât simpla
reducere sau epuizare a unei materii prime. Sunt cunoscute situaţiile în care,
datorită abundenţei zonale a unei materii prime, exploatarea neraţională a
generat mai întâi modificări structurale ale ambientului ce au fost urmate de
efecte foarte grave, de mare extindere în spaţiu şi timp, abia mult după aceea
apărând pericolul epuizării resursei naturale, singurul argument luat în seamă
pentru o eventuală revizuire a atitudinii umane.
În acelaşi mod se pune problema în cazul adaosurilor făcute ambientului
ca urmare a activităţii umane. Prezenţa acestor adaosuri nu este importantă în
21
sine, ci numai în măsura în care ceea ce s-a adăugat în natură a produs
modificări în structura şi în ansamblul relaţiilor interne ale acesteia.
Toate modificările incluse direct sau indirect în structura ambientului şi a
componentelor sale de către componenta antropică (produsul), precum şi de
către toate etapele preexistenţei, concepţiei, utilizării şi postexistenţei produsului
reprezintă procesul de antropizare a naturii. În cadrul acestui proces natura este
supusă simultan la modificări progresive, atât în plan cantitativ cât şi în plan
calitativ.
Antropizarea conduce, pe de-o parte, la modificarea alcătuirii naturii, prin
adăugarea de noi componente reprezentate de produsele antropice, iar pe de altă
parte, la modificarea structurii naturii prin introducerea de noi relaţii şi prin
modificări în ansamblul relaţiilor preexistente.
Cele mai importante modificări din punct de vedere al evoluţiei naturii şi
al dezvoltării omului şi societăţii sunt modificările produse de antropizare în
planul calitativ al totalităţii relaţiilor existente în realitatea ambientală. Prin ele
omul schimbă nu numai natura exterioară lui, ci şi pe cea interioară, bazată pe
determinările bio-psiho-socio-culturale.
Procesul de antropizare are un caracter istoric. Începutul acestui proces
este localizat în spaţiu şi timp, acolo unde omul a realizat primul produs antropic
prin care a consfinţit desprinderea sa de condiţia animală şi saltul în umanitate.

1.3. Ecologia în contextul antropizării

Termenul ecologie a fost introdus de E. Haeckel, în 1886 , în legătură cu


studiul interacţiunilor dintre organismele vii şi mediul lor înconjurător. O
definiţie mai completă a fost formulată de Krebs, care afirmă că „ecologia este
studiul ştiinţific al interacţiunilor care determină distribuţia şi abundenţa
organismelor în mediul înconjurător şi că mediul înconjurător al unui organism
este format din toate fenomenele din afara organismului care îl influenţează, atât
factorii fizico-chimici, cât şi alte organisme”.

22
Ecologia se afirmă în condiţiile unei dezvoltări pluridisciplinare la care
participă climatologia, biologia, fiziologia, genetica, statistica, pedologia,
antropologia, biochimia, botanica, zoologia şi altele [3]. Ecologia şi-a desemnat
propria identitate preluând din oferta tuturor acestor ştiinţe elementele necesare
pentru constituirea unei ştiinţe independente şi originale.
Ecologia este ştiinţa care are ca obiect studiul relaţiilor şi interacţiunilor
ce se stabilesc între formaţiunile biologice şi mediul lor de existenţă şi devenire
[66]. După cum s-a specificat anterior, mediul de viaţă sau ambientul are patru
componente: abiotică, biotică şi socio-umană la care se adaugă componenta
antropică.
Ca fiinţă ce cuprinde între determinările sale şi una de esenţă biologică,
omul se particularizează în relaţiile sale cu ambientul fără a putea să ignore
aceste relaţii.
Particularizarea acestor relaţii se materializează prin faptul că acestea sunt
conştientizate şi sunt supuse, în urma acţiunii umane, unui proces continuu de
antropizare prin intermediul căruia are loc modificarea lor calitativă şi
cantitativă.
Conştientizarea, bazată pe înţelegerea necesităţilor obiective, şi
antropizarea, bazată pe intervenţia activă şi conştientă a omului, justifică
existenţa unei ecologii umane care nu se identifică cu ecologia biologică.
Ecologia umană studiază totalitatea relaţiilor şi structurile care sunt nu numai
conştientizate, ci şi raţional controlate şi dirijate.
Datorită procesului de antropizare, mediul ambiant, în calitate de element
în cadrul relaţiilor studiate de ecologia biologică şi umană, a încetat să mai fie
un sistem cu dinamică şi evoluţii determinate exclusiv de procesele naturale şi a
trecut sub influenţa unor determinări condiţionale generate şi impuse de acţiunea
omului şi de consecinţele acestei acţiuni [7]. Aceste determinări, care nu existau
înainte, se modifică, se amplifică şi se diversifică într-un ritm din ce în ce mai
accelerat, net diferit de ritmul relativ lent al naturii.
În consecinţă, deşi conţinutul ecologiei biologice şi umane rămâne relativ
stabil, problematica ei se îmbogăţeşte şi se acutizează continuu, urmând ritmul
23
accelerat impus de acţiunea umană şi de consecinţele acestei acţiuni. Pentru a
putea să îndeplinească menirea de ştiinţă a interacţiunilor şi relaţiilor între
formaţiunile biologice şi mediul ambiant, ecologia trebuie să se adapteze
dinamicii accelerate impuse de acţiunea umană şi de cuantificarea consecinţelor
acestei acţiuni.
Figura 3 prezintă relaţiile ecologiei cu celelalte ştiinţe.

Ştiinţele
Cibernetica
vieţii

Ştiinţele Baza teoretică Teoria


naturii a ecologiei matematică a
sistemelor

Ştiinţe Ştiinţe
sociale economice

Figura 3 – Relaţiile ecologiei cu celelalte ştiinţe


Sursa: Vădineanu A. - Dezvoltarea durabilă, Editura Universităţii, Bucureşti, 1998

Mediul ambiant reprezintă un sistem global. Date fiind complexitatea şi


eterogenitatea lui, mediul ambiant se caracterizează printr-o integritate relativă,
ca orice mare sistem. Valoarea lui ca un întreg unitar nu există în sine, ci se
evidenţiază doar prin raportarea lui la un sistem referenţial în funcţie de care el
se defineşte ca sursă a determinărilor condiţionale proprii acelui sistem.
De exemplu, considerând ca sistem referenţial un grup de animale, mediul
ambiant al acestuia va fi reprezentat de componentele biotice (restul animalelor
cu care vine în contact şi totalitatea plantelor), abiotice (sistemele nevii), socio-
umane şi antropice. Dacă sistemul referenţial este un grup socio-uman, mediul

24
ambiental este format din componentele abiotice, biotice, grupurile socio-umane
şi elementele antropice cu care grupul socio-uman de referinţă vine în contact.
Figura 4 reprezintă organizarea ierarhică a sistemelor ecologice.

ECOSFERĂ

TROPOSFERĂ BIOSFERĂ

Complex macro-
regional de ecosisteme
Complex macro- Complex macro-
regional de biocenoze regional de biotopuri
Complex regional
de ecosisteme
Complex regional de Complex regional de
biocenoze biotopuri

Ecosistem

Biocenoză Biotop

Figura 4 – Ierarhia sistemelor ecologice


Sursa: Vădineanu A. - Dezvoltarea durabilă, Editura Universităţii, Bucureşti, 1998

În consecinţă, pentru sistemul socio-uman, ambientul reprezintă sursa


determinărilor sale condiţionale în condiţiile în care, pentru mediul ambiant,
sistemul socio-uman reprezintă unul din determinanţii condiţionali. Se realizează
astfel un complex de relaţii bidirecţionate de determinare condiţională prin care
ambientul, ca sistem, îşi găseşte determinările condiţionale în componenta
socio-umană, iar elementul uman, ca sistem, îşi găseşte aceleaşi determinări în
mediul ambiant, modificat şi restructurat de acţiunea umană şi consecinţele ei.
Această intercondiţionare reciprocă nu poate fi întreruptă deoarece, atât sistemul
ambiental cât şi cel socio-uman sunt sisteme termodinamice deschise, a căror
existenţă este dependentă de schimburile materiale, energetice şi informaţionale
cu exteriorul.
25
Situaţia ce se creează în acest fel este paradoxală deoarece două sisteme,
cel ambiental şi cel socio-uman, stabilesc între ele relaţii de determinare
condiţională reciprocă, fiecare fiind, în raport cu celălalt, cadru ambiental de
existenţă, parţial sau integral. Cu toate că aceste relaţii au un caracter de
reciprocitate, ele nu sunt echivalente în timp. Existenţa unor ritmuri diferite de
dezvoltare şi evoluţie a celor două sisteme a făcut ca aceste relaţii să fie
influenţate mai mult de sistemul a cărui dinamică a fost mai accelerată şi mai
diversificată în timp şi spaţiu. Din acest motiv, componenta socio-umană,
datorită legităţilor specifice de dezvoltare, diferite în mare măsură de cele care
guvernează natura preexistentă, a influenţat mai accentuat dinamica acestor
relaţii. Deşi cantitativ inferioară, componenta socio-umană a reuşit să
influenţeze şi să modifice mult mai mult ambientul, natura înconjurătoare, decât
a reuşit natura însăşi să o facă, prin reciprocitate.
Existenţa componentei socio-umane, ca sistem, este datorată atât
determinărilor cauzale, interne, cât şi determinărilor condiţionale, externe. Deci
existenţa componentei socio-umane poate şi trebuie supusă unei evaluări
calitative exprimată de starea ei de sănătate. Calitatea existenţei sau starea de
sănătate a componentei socio-umane este un rezultat direct şi indirect al
procesului de antropizare, adică al modificărilor cadrului ambiental. Aceste
modificări sunt atât cantitative, rezultate prin adăugarea produselor antropice,
cât şi calitative, rezultate prin modificarea relaţiilor din cadrul mediului ambiant.
Prin modificarea cadrului ambiental, componenta socio-umană s-a
modificat în ultima instanţă pe sine însăşi, modificările introduse de componenta
socio-umană în cadrul său ambiental fiind datorate, nu atât simplei prezenţe a
omului în cadru, cât acţiunii sale conştiente [85]. Din acest motiv se poate
afirma că omul devine în bună măsura propriul său produs, antropizându-se şi
umanizându-se pe măsura acţiunilor sale. În felul acesta, sănătatea componentei
socio-umane este determinată şi se află în corelaţie directă cu sănătatea mediului
ambiental.

26
1.4. Ecosistemul antropizat

Ecosistemul antropizat poate fi conceput ca mezogeosistemul transformat


de om în decursul evoluţiei sale ca specie. Toate modificările structurii mediului
înconjurător de către activitatea umană au o cauza obiectivă, şi anume
menţinerea structurii şi funcţionalităţii organismului uman într-un anume
domeniu de stabilitate care este determinat genetic.
Pentru a reflecta modificările structurii mediului înconjurător de către
activitatea umană se va folosi conceptul de pattern [12] care are un nivel larg de
generalitate, înglobând caracterul generativ al structurii organismului uman
(nivele de complexitate apărute unele din altele).

1. Pattern-ul nevoilor umane


Conceptul de nevoie umană a fost dezvoltat în cadrul sociologiei pentru a
putea realiza o descriere unitară a fiinţei umane pe ambele componente, cea
individuală şi cea socială. Nevoia este un ansamblu de cerinţe ale organismului
uman, considerat în toată complexitatea sa, care este esenţial pentru existenţa
individuală şi socială a acestuia.
Deşi, în cadrul sociologiei, se consideră că nevoile umane se modifică în
timp şi diferă de la o zonă geografică la alta şi, în cadrul aceleiaşi zone, de la un
grup social la altul, se poate constata că din punctul de vedere al homeostaziei
fiinţei umane există o anumită structură a acestora care este invariantă. De
exemplu, nevoia de hrană, exprimată în parametri fizico-chimici cum sunt:
potenţialul energetic, raportul dintre componentele chimice de bază (glucide,
lipide, proteine, nivelul oligoelementelor etc.) şi momentul administrării hranei
nu depind nici de timpul istoric, nici de zona geografică, nici de grupul social, ci
numai de vârsta individului. Ceea ce se modifică este numai accesul la resursele
de hrană şi aspectul macroscopic al acestora. De altfel, se poate observa că pe
măsură ce resursele de hrană devin din ce în ce mai accesibile, în sensul lărgirii
pieţelor, aspectul hranei se uniformizează din punct de vedere teritorial: asiaticul
şi africanul mănâncă pâine de grâu şi europeanul orez şi banane.
27
Din aceasta cauză, considerăm că există un sistem compus din mai multe
categorii de nevoi elementare invariante care poate fi organizat în tot atâtea
pattern-uri.
În figura 5 este reprezentat pattern-ul nevoilor umane. De la bază spre
vârful piramidei este reprezentat sensul creşterii complexităţii, iar în cadrul unui
nivel de complexitate, de la stânga la dreapta este reprezentată dimensiunea de
scală temporală, de la cel mai mic la cel mai mare moment de timp. Scala
temporală descrie, pentru fiecare reprezentare funcţională a unei nevoi, timpul în
care parametrii independenţi ai nevoii rămân la o valoare constantă. Astfel, în
vreme ce nevoia de aer trebuie satisfăcută în intervale de timp de ordinul zecilor
de secunde, celelalte tipuri de nevoi necesită timpi de satisfacere progresiv mai
mari.
Nivelul nevoilor fiziologice
Este nivelul pe care se realizează menţinerea existenţei individului şi a
perpetuării speciei.
Determinările funcţionale ale acestui nivel sunt: nevoia de aer, apă,
lumină, căldură, hrană, odihnă şi sex. Este esenţial de remarcat că un individ
nu-şi poate satisface aceste nevoi consumând direct resurse luate din mediul
înconjurător decât în cazul aerului. Resursele depozitate în mediul înconjurător
suferă, până la consum, două transformări: una de tip antropic, de regulă prin
intermediul focului, şi cealaltă de tip biochimic în interiorul organismului. Atât
colectarea resurselor din mediul înconjurător, cât şi transformarea antropică
sunt, de cele mai multe ori, rezultatul unei activităţi comune.
Nivelul nevoilor biologice
Aici se sintetizează şi se stochează informaţia primită prin semnale. Acest
nivel conţine elemente enumerate în continuare.
(a) programele încorporate de prelucrare a semnalelor şi de sintetizare a
informaţiei, precum şi de stocare dinamică şi de transmisie a acesteia pe nivelul
de organizare imediat următor;

28
(b) programele încorporate de menţinere a existenţei şi de adaptare care
sunt stocate la nivel celular.
Determinările funcţionale ale acestui nivel sunt: nevoia de informaţii, de
comunicare, de transport, de predicţie şi de protecţie. Toate nevoile de pe acest
nivel de structură nu se pot satisface decât în cadrul unei activităţi comune.

Figura 5 - Pattern-ul nevoilor umane


Sursa: Căldăraru F. – Contribuţii la studiul stabilităţii ecosistemelor antropizate în cadrul
termodinamicii proceselor ireversibile, Teză de doctorat, Universitatea Bucureşti, 1998

Nivelul nevoilor spirituale


Este nivelul pe care se dezvoltă capacitatea de a compune şi a implementa
programe noi pentru procesul de adaptare şi pentru procesul de cunoaştere a
filogenezei şi ontogenezei umane.
Determinările funcţionale ale acestui nivel sunt: nevoia de ştiinţă, nevoia
de artă şi religie şi nevoia de învăţătură. Satisfacerea acestor nevoi asigură
formarea cunoştinţelor care permit realizarea programelor de adaptare.
Nivelul nevoilor sociale
Este nivelul pe care se reglementează colaborarea dintre indivizi în cadrul
activităţilor de antropizare, precum şi modul de acces al indivizilor la rezultatele
acestei activităţi. Determinările funcţionale ale acestui nivel sunt nevoia de
norme şi nevoia de educaţie.

29
Nivelul nevoilor de organizare
În cadrul procesului de menţinere al existenţei, ca şi în cadrul procesului
de adaptare, individul are nevoie să-şi organizeze timpul şi spaţiul propriu
pentru a putea trăi. Nivelul optim de organizare, care este expresia tuturor
nivelelor structurii sistemului de nevoi de complexitate mai scăzută, este acela în
care un individ poate lua singur toate deciziile ce ţin de existenţa sa individuală,
fără a împiedica decizia liberă a celorlalţi indivizi din cadrul speciei.
Nivelul fiziologic şi cel biologic funcţionează datorită condiţionărilor
interne şi schimburilor de substanţă, energie şi semnale cu mediul înconjurător,
iar nivelul spiritual datorită condiţionărilor interne şi a schimburilor de
informaţii şi cunoştinţe dintre membrii speciei.
Determinările structurale ale acestor cinci nivele generează seturi de
parametri ale căror valori trebuie să se păstreze între anumite limite pentru ca
scopul de menţinere al existenţei să fie realizat. Evoluţia mediului înconjurător
generează, pe frontiera individului şi a speciei umane, seturi de parametri a căror
variaţie determină condiţiile pe frontieră mai sus-amintită. Pentru realizarea
acestui proces, este necesară satisfacerea simultană a tuturor nevoilor umane.

2. Pattern-ul organizării spaţiului


Pentru a asigura funcţionalitatea şi stabilitatea pattern-ului activităţilor
umane şi deci satisfacerea nevoilor tuturor indivizilor unei comunităţi, a
populaţiilor şi a întregii specii, a fost necesară transformarea esenţială a
ecosistemului natural, considerat ca reşedinţă a speciei umane componentă a
biosferei, care a evoluat până la ceea ce numim acum ecosistem antropizat.
În figura 6 este prezentată structura ecosistemului antropizat, organizată
pe patru nivele.
Nivelul habitatului şi al amenajărilor
Acest nivel cuprinde:
- secvenţele habitatelor urbane şi rurale, diferenţiate prin nivelul de
densitate al populaţiei;

30
- secvenţa amenajărilor industriale;
- secvenţa amenajărilor agricole şi silvice;
- secvenţa amenajărilor pentru turism.
Nivelul reţelelor
Acest nivel cuprinde toate tipurile de reţele care leagă între ele, în reţele
de rang superior, secvenţele nivelului precedent:
- reţele de transport (drumuri, căi ferate, căi navigabile maritime şi
aeriene);
- reţele de comunicaţii (linii telefonice, reţele radio şi TV şi reţele de
sateliţi);
- reţele energetice (reţele de curent electric şi reţele de transport pentru
petrol şi gaze naturale).
Nivelul autonom
Acest nivel cuprinde amenajări industriale şi agricole izolate de reţelele
antropizate în care se structurează nivelele precedente. În această categorie se
situează minele, platformele marine, staţiile radar şi staţiile meteorologice,
stânele, mănăstirile, precum şi habitatele temporare cum sunt amenajările de
şantier şi habitatele de tip arhaic cum sunt cele din deşerturi şi jungla tropicală.
Nivelul naturii
Pe acest nivel se situează acele zone din mezogeosistem care sunt
nelocuite: zone din jungla africană, amazoniană şi asiatică, zone montane situate
la înălţimi mari, zone situate în interiorul deşerturilor sau ale taigalei siberiene.
Toate aceste pattern-uri reprezintă elemente invariante ale structurii
ecosistemului antropizat. Aceasta înseamnă că, indiferent de momentul de timp
şi de locul din mezogeosistem în care se află un ecosistem antropizat, structura
lui va trebui să cuprindă toate aceste trei pattern-uri, fiecare cu structura formală
prezentată mai sus.

31
Figura 6 - Pattern-ul organizării spaţiului
Sursa: Căldăraru F. – Contribuţii la studiul stabilităţii ecosistemelor antropizate în cadrul
termodinamicii proceselor ireversibile, Teză de doctorat, Universitatea Bucureşti, 1998

3. Pattern-ul activităţilor umane


Una din caracteristicile cele mai importante ale speciei umane este aceea
că un individ nu-şi poate satisface singur nici una din nevoile prezentate mai sus,
în afară de nevoia de aer care se satisface practic instantaneu. Ca urmare a
acestui fapt, şi ca urmare a metabolismului specific, pentru satisfacerea oricărei
nevoi, un individ elaborează produse sau servicii pe care le schimbă cu alţi
indivizi ai speciei, astfel încât, fiecare individ ajunge să-şi satisfacă toate
nevoile, deşi el singur nu şi le poate satisface decât pe unele (sau părţi din
acestea). Se poate afirmă că în procesul de menţinere a existenţei şi de
perpetuare a speciei un individ este utilizator pe toate secvenţele nivelelor
sistemului de nevoi şi producător numai pe unele.
În figura 7 este prezentată structura ierarhică a acestui pattern, care este
organizată pe următoarele nivele:
Nivelul structurării-dezvoltării
Pe acest nivel sunt situate activităţile care au ca rezultat elaborarea, din
resursele energetice şi substanţiale ale ecosistemului natural şi folosind
programele elaborate la nivelele superioare, a produselor care satisfac toate
nevoile de pe nivelul fiziologic şi biologic.
32
Nivelul condiţionărilor
Pe acest nivel se asigură realizarea următoarelor obiective:
- procurarea şi furnizarea informaţiilor necesare nivelului imediat următor
pentru elaborarea programelor;
- transmiterea, către nivelul inferior, a informaţiilor şi programelor
elaborate la nivelul superior, necesare în activitatea de structurare-dezvoltare;
- elaborarea serviciilor necesare pentru satisfacerea nevoii de protecţie
(fiziologică, biologică şi socială).
Nivelul cunoaşterii
Este nivelul pe care se elaborează programele pentru activitatea de
structurare-dezvoltare.
Nivelul normelor
Este nivelul pe care se elaborează programele ce reglementează:
- modul în care se realizează activităţile comune;
- modul în care se realizează accesul fiecărui individ la programele şi
produsele rezultate în urma activităţilor comune.

Figura 7 - Pattern-ul activităţilor umane


Sursa: Căldăraru F. – Contribuţii la studiul stabilităţii ecosistemelor antropizate în cadrul
termodinamicii proceselor ireversibile, Teză de doctorat, Universitatea Bucureşti, 1998

Este nivelul pe care se stabilesc şi devin funcţionale relaţiile dintre


celelalte nivele. Pe acest nivel sunt realizate următoarele obiective:
- stabilirea relaţiilor între indivizii care realizează programe;
33
- stabilirea relaţiilor între indivizii care elaborează produse;
- stabilirea relaţiilor între indivizii care realizează programe şi indivizii
care elaborează produse;
- stabilirea modului de acces al individului la programe şi produse;
- stabilirea modului de acces al individului la realizarea relaţiilor de mai
sus (accesul la decizie).
Toate aceste cinci nivele ale pattern-ului activităţilor umane sunt legate
între ele astfel încât să reproducă poziţia individului în procesul de satisfacere a
nevoii: existenţa fiecărui nivel este inutilă fără existenţa celorlalte.
Tabelul 1 prezintă principalele tipuri de sisteme ecologice.
Tabelul 1
Sistemele ecologice

Sisteme ecologice naturale Sisteme ecologice antropizate


Ecosisteme ecologice şi oceanice
- pelagialul marin şi oceanic - agrosisteme
- sistemele ecologice abisale - plantaţii forestiere
- sistemele platformei continentale - ferme zootehnice
- estuare, lagune - ferme piscicole
Ecosisteme acvatice continentale - lacuri de acumulare
- sisteme lentice: lacuri, bălţi - zone industriale
- sisteme lotice: fluvii, râuri - zone urbane
- sisteme umede: delte, turbării
- sisteme carstice
Ecosisteme terestre
- sisteme arctice şi alpine
- păduri de răşinoase
- păduri de foioase
- păduri tropicale
- păduri umede tropicale
- sisteme de stepă
- păşuni tropicale şi savane
- deşert

Sursa: Vădineanu A. - Dezvoltarea durabilă, Editura Universităţii, Bucureşti, 1998

34
Orice sistem geografic teritorial sau geosistem prezintă un anumit mod de
organizare, indiferent de raportul dintre componentele naturale şi social-
economice, de evoluţia mai lentă sau mai accentuată a relaţiilor dintre acestea.
Figura 8 oferă o prezentare mai clară a modului de constituire a sistemelor
ecologice.

Specia, populaţia

Biocenoze Ecosisteme

Complex de biocenoze Complex reg. de ecosisteme

Bionii Complex macroreg. de ecosisteme

Biosferă Ecosferă

Sisteme biologice Sisteme ecologice

Figura 8 – Interacţiunea ierarhiilor sistemelor biologice şi ecologice


Sursa: Vădineanu A. - Dezvoltarea durabilă, Editura Universităţii, Bucureşti, 1998

În analiza modului de organizare actuală a unui sistem teritorial se disting


următoarele faze caracteristice [97]:
1. Delimitarea teritorială a sistemului prin precizarea întinderii teritoriale
şi a limitelor sale şi încadrarea acestuia, în raport cu spaţiul analizat şi cu
specificul funcţional, într-unul din nivelele cele mai uzitate: macro, mezo şi
microscara.
2. Individualizarea sistemului şi evidenţierea particularităţilor, specificului
fizionomic şi energetic al acestuia. Fizionomia de ansamblu a unui sistem
teritorial este rezultatul unui anumit mod de ordonare şi organizare în timp a
materiei. Dacă aspectul fizionomic este deseori evident şi nu implică decât
probleme explicative, legate de succesiunea secvenţelor principale, de mare
însemnătate este remarcarea caracterului pe care îl îmbracă fluxurile energetice,

35
de substanţă şi informaţii. În funcţie de specificul acestor fluxuri, se pot distinge
câteva tipuri de sisteme:
- cu caracter convergent al fluxurilor de substanţă şi energie;
- cu caracter divergent al fluxurilor de substanţă şi energie;
- cu caracter liniar de propagare a fluxurilor de substanţă şi energie.
3. Evaluarea potenţialului mediului din punct de vedere al resurselor şi a
stării acestora.
4. Determinarea gradului de antropizare a geosistemului din punct de
vedere al nivelului încărcăturii umane şi al activităţii economice, tipului spaţial
al antropizării şi caracterului temporal al acesteia.
5. Depistarea ariilor sau punctelor critice, reprezentate de acele zone ale
geosistemelor în care dezechilibrul dintre consumul de resurse şi resursele
disponibile de bază este atât de mare încât riscă să degradeze întregul sistem
teritorial.
6. Integrarea geosistemului într-un ansamblu teritorial de rang superior.
7. Determinarea dinamicii geosistemului prin succesiunea perioadelor de
echilibru şi dezechilibru care se datorează factorilor interni şi a celor externi.
8. Funcţionalitatea geosistemului.
Prin analiza corespunzătoare a celor opt etape prezentate se obţine o
oglindă fidelă a realităţii teritoriale, a interconexiunilor dintre componente şi
structuri, a evoluţiei istorice a relaţiilor dintre ele. Pe baza acestor rezultate se
poate elabora modelul de funcţionare actuală a geosistemului respectiv,
indiferent de poziţia sa pe scară spaţială.
Comportamentul geosistemelor este relativ diferit, datorită ponderii
diferite în care omul a intervenit şi îşi face simţită prezenţa. Deci, problemele se
pun oarecum diferenţiat în geosistemele antropizate şi în geosistemele naturale,
cu toate că gradele de complexitate sunt ridicate în ambele cazuri.
Atât funcţionarea geosistemelor naturale, cât şi a celor antropizate se
bazează pe o anumită cantitate de energie furnizată de soare, energie care se
traduce într-o producţie agricolă, piscicolă, forestieră etc. Producţia respectivă
este utilizată de animale şi oameni care schimbă produsele organice conţinând
36
energie, cu alţi oameni sau animale, situate în interiorul sau în exteriorul
geosistemului.
Planeta Terra este un sistem închis, deoarece pe frontiera ei au loc numai
schimburi energetice [75]. Într-adevăr, conform datelor cunoscute, creşterea netă
anuală de masă a planetei este atât de mică, încât ea ar ajunge să reprezinte un
14
procent din masa totală abia în 10 ani. Din aceasta cauză, aproximaţia de
sistem închis este corectă.
Structura planetei este organizată pe patru nivele de complexitate a căror
diferenţiere se realizează în funcţie de durata stabilităţii stării de echilibru astfel
încât, fiecare nivel de complexitate, reprezintă o stare de echilibru stabil a
evoluţiei în timp a planetei [64].
Pe primul nivel de complexitate se află cele trei subsisteme mari:
perigeosistemul (atmosfera înaltă şi medie), mezogeosistemul (atmosfera joasă,
hidrosfera, crusta litosferei şi biosfera) şi pregeosistemul (litosfera, suportul
litosferei şi nucleul teluric).
Pe al doilea nivel de complexitate se află sistemele deschise care compun
mezogeosistemul: atmosfera joasă, hidrosfera, crusta litosferică şi biosfera.
Pe al treilea nivel de complexitate se situează subsistemele biosferei:
solul, plantele, animalele şi specia umană.
Pe al patrulea nivel de complexitate este situat ecosistemul antropizat,
format din specia umană şi amenajările umane, ca rezultat al transformărilor
realizate de aceasta la nivelul mezogeosistemului în cadrul procesului de
evoluţie istorică şi socială.
Sistemul amenajărilor umane este format din sate şi oraşe, organizate în
reţele. Componenta hard a acestor reţele este formată din reţeaua de drumuri de
orice tip şi din reţeaua informaţională, iar componenta soft din relaţiile
economice, comerciale şi culturale. Ecosistemul antropizat este un sistem
deschis ale cărui resurse energetice şi de substanţă primare sunt situate la nivelul
întregului mezogeosistem.
Resursele utile şi necesare speciei umane şi amenajărilor umane apar ca
urmare a transformărilor resurselor primare în interiorul amenajărilor industriale
37
şi agricole. Acest tip de cuplaj este esenţial pentru menţinerea funcţiei de stare a
ecosistemului antropizat.
Fluxurile de substanţă şi de energie care circulă de la ecosistemul
antropizat către mezogeosistem pot determina anumite tipuri de fluctuaţii, care,
de la o anumită amplitudine şi frecvenţă, pot induce stări de instabilitate în
ierarhia mezogeosistemului. În acelaşi timp, aceste fluxuri sunt reacţii pozitive
pentru ecosistemul antropizat care determină evoluţia speciei umane şi a
amenajărilor umane către stări de echilibru instabile.
Activitatea speciei umane are drept rezultat, în afara menţinerii speciei
prin procese adaptative, generarea unor fluxuri suplimentare de substanţă şi
energie, cum ar fi:
- încărcarea anuală a spaţiului geografic cu roci din straturile de acoperire
a carierelor miniere;
- creşterea scurgerii solide a râurilor în ocean;
- sustragerea anuală a unor cantităţi însemnate de combustibil
convenţional, fier, plumb şi a altor substanţe;
- introducerea în atmosferă a unei importante cantităţi de aerosoli;
- pierderea unor importante cantităţi de petrol provenit din exploatarea
zăcămintelor şi introducerea acestora în atmosfera joasă, în sol şi în ocean;
- introducerea, în atmosfera joasă, a unei cantităţi suplimentare de energie
calorică ca urmare a proceselor de ardere.
Totodată, pentru realizarea amenajărilor umane, omul a transformat
spaţiul geografic. Prima transformare majoră a fost procesul de despădurire,
pentru a face loc aşezărilor umane şi pentru a amenaja terenuri pentru
agricultură, ceea ce a redus la o treime suprafaţa pădurilor (mai ales a celor
ecuatoriale). Nevoile de alimentare cu apă au determinat atât modificarea
structurilor bazinelor hidrografice (prin îndiguiri, asanări, modificări ale
cursurilor de apă),cât şi un consum neregenerabil al resurselor de apă dulce.
Pe lângă faptul că, în cadrul activităţii sale, omul nu regenerează
substanţele şi energia folosite, substanţele şi energia rezultate în afara produselor

38
(poluanţii şi deşeurile) perturbă, din ce în ce mai puternic, funcţionarea
cuplajelor din mezogeosistem şi, în ultima vreme, chiar geosistemul.
Astfel, emisia în aer a substanţelor poluante a determinat producerea unor
fenomene deja observate:
- ploile acide, determinate de prezenţa în atmosferă a compuşilor de sulf şi
azot;
- efectul de seră, datorat creşterii nivelului de bioxid de carbon provenit
din procesele de ardere;
- reducerea stratului de ozon datorită prezenţei în aer a cloro-fluor-
carburilor cu urmarea imediată a creşterii la nivelul solului a dozei de
radiaţie ultravioletă.
Emisia în apă a substanţelor toxice a determinat:
- periclitarea condiţiilor de viaţă în apă, ca urmare a scăderii concentraţiei
de oxigen dizolvat;
- nitrificarea şi eroziunea solului.
Depozitarea pe sol a deşeurilor a determinat degradarea solului, ca urmare
a prezenţei metalelor grele şi a substanţelor care distrug bacteriile ce fixează
azotul.
Practicarea agriculturii intensive a determinat accentuarea eroziunii
solului.
Amenajările hidroenergetice au determinat:
- modificări ale reţelei hidrografice şi a reliefului geografic local;
- mişcări seismice de suprafaţă.
Toate aceste fenomene au determinat modificări însemnate la nivelul
fitosferei şi zoosferei, conducând la dispariţia unui mare număr de specii şi, mai
ales, au afectat sănătatea omului atât direct, prin consumul de aer şi apă poluate,
cât şi indirect, dar nu mai puţin dăunător, prin consumul unor alimente cu
caracteristici modificate.
Cele prezentate până acum permit enunţarea definiţiei pentru ecosistemul
antropizat [12].

39
Ecosistemul antropizat este acea parte a geosistemului în care efectele
procesului de adaptare umană sunt observabile.
Un element foarte important care caracterizează ecosistemul antropizat
este gradul de poluare al acestuia.
Prin poluare se înţelege procesul de creştere a ratei de acumulare a
entropiei în ecosistemul antropizat ca urmare a acţiunilor umane sau a
fenomenelor naturale [13], [37].
Acţiunile umane de realizare şi utilizare a produselor antropice introduc în
ecosistemul antropizat, simultan sau consecutiv procesului de satisfacere a
nevoii umane, substanţe, energie şi informaţii care, prin modificarea proceselor
naturale sau antropice, determină, printr-un feed-back pozitiv, modificarea sau
degradarea chiar a procesului de satisfacere a nevoii.
Poluarea datorată acţiunilor umane are ca sursă activităţile de tip
industrial şi agricol şi disfuncţionalităţile aşezărilor umane (transport, aglomerări
urbane etc.). Ea este o acţiune continuă şi, până acum, nu este controlată în
sensul în care un proces de poluare nu este urmat de un proces corespunzător de
reducere a poluării. Din păcate, poluarea a devenit un proces global, însoţind
procesele de dezvoltare ca urmare a unei preluări defectuoase a tehnologiilor
avansate.
Poluarea naturală este datorată unor fenomene locale, de tipul erupţiilor
vulcanice, a uraganelor, inundaţiilor sau cutremurelor şi este urmată de procese
de reducere a efectelor, atât la nivelul naturii cât şi la nivelul acţiunii umane.
În timpul desfăşurării proceselor industriale, în toate etapele de flux
tehnologic, apar, pe lângă stadiile de evoluţie ale produsului, o serie întreagă de
substanţe, în toate stările de agregare, care ajung direct în următoarele sisteme:
- în interiorul organismului uman, unde modifică starea de sănătate,
determinând apariţia unor boli;
- în aer, determinând în mod direct insatisfacerea nevoii umane de aer şi
apariţia unor alte boli datorate toxinelor transportate de aer;
- în apă, determinând insatisfacerea nevoii umane de apă şi apariţia unor
alte boli datorate toxinelor transportate de apă;
40
- pe sol, unde provoacă procese de degradare ce au drept urmare
modificări la nivelul biosferei care determină insatisfacerea nevoii umane
de hrană şi apariţia unor boli datorate toxinelor transportate de biosferă.
Datorită faptului că sistemele naturale funcţionează pe bază de cicluri
cuplate, există o concentrare suplimentară la nivelul biosferei a acestor substanţe
toxice care influenţează, atât satisfacerea nevoii umane de hrană cât şi apariţia
unor boli, datorate substanţelor toxice transportate de biosferă.
Acumularea deşeurilor solide la nivelul aşezărilor umane modifică
caracteristicile funcţionale ale acestora şi determină apariţia la om a unor boli
datorate substanţelor toxice acumulate pe această cale, precum şi a bolilor
cauzate de stress-ul apărut ca urmare a blocajelor din funcţionarea aşezărilor
umane.
Introducerea substanţelor poluante în mediul natural determină
modificarea ecuaţiilor de bilanţ substanţial şi energetic ale acestuia şi are urmări
foarte grave pentru întreaga specie umană. Reducerea grosimii stratului de ozon
şi efectul de seră sunt evoluţii ale sistemului natural care, datorită emanaţiilor de
bioxid de carbon şi substanţe pe bază de fluor, acţionează astfel încât să păstreze
tendinţa de evoluţie către o stare caracterizată de entropie minimă pe seama unor
modificări structurale ce ating toate nivelele de structură.
Creşterea temperaturii medii la nivelul solului, creşterea densităţii de
radiaţie ultravioletă la nivelul solului, creşterea frecvenţei de apariţie a
inundaţiilor şi vânturilor puternice reprezintă rezultatul unor asemenea acţiuni
care determină, la nivelul speciei umane, transformări capabile să modifice
gradul de complexitate al ecosistemului antropizat.
Degradarea mediului, perspectivele şi consecinţele create de epuizarea
anumitor resurse naturale, sărăcia absolută care a lovit milioane de oameni au
determinat lansarea, în cadrul Conferinţei Generale UNESCO, a unui program
special MAB (Man and Biosphere), cu următoarele obiective:
- precizarea bazelor necesare utilizării raţionale şi a conservării resurselor
biosferei;
- ameliorarea relaţiilor dintre om şi mediu;
41
- evaluarea repercusiunilor acţiunilor şi a activităţilor prezente asupra
lumii şi a biosferei de mâine;
- obligarea omului, a societăţii umane, responsabile de influenţele nocive
produse biosferei ,de a gestiona, în mod cât mai eficace, resursele naturale ale
biosferei şi de a crea condiţiile necesare refacerii unor resurse pe cale de
dispariţie.
Relaţiile dintre om şi biosferă sunt extrem de complexe, incluzând
componente de natură sociologică, economică şi chiar politică [3]. Relaţiile
biologice şi ecologice sunt extrem de numeroase şi complicate. Efectele de bază
ale acţiunii antropice asupra biosferei sunt sintetizate de R. Barbault astfel:
- modificări ale mediului – sol, climat, vegetaţie;
- alterarea distribuţiei, a echilibrelor şi dinamismului speciilor de animale
şi plante, mergând până la reducerea biodiversităţii;
- modificarea speciilor fie indirect, prin efectele mai sus prezentate, fie
direct, prin selecţia şi crearea de noi surse.
Din punct de vedere ecologic, principala relaţie om-biosferă constă în
faptul că biosfera oferă omului mediul vital, sursa de hrană, rezervorul de agenţi
patogeni, banca de materii prime şi energie.
Intervenţiile umane se dovedesc cel mai adesea destructive sau
perturbatoare. Ca urmare a dezvoltării şi conştientizării societăţii umane, aceste
intervenţii pot fi mai întâi inventariate, apoi stabilizate şi coordonate, iar în viitor
orientate spre conservare şi ameliorare [3].
Omul a început să domine biosfera ca urmare a dezvoltării economice şi
sociale. Şi tot omul este acela care a provocat cel mai mare rău biosferei până la
acest sfârşit de mileniu. Majoritatea cercetătorilor, dar şi a guvernelor şi
politicienilor sunt acum de acord că tot specia umană are obligaţia, prin
inteligenţă, muncă şi costuri, să redea biosferei echilibrul şi dinamismul de care
are nevoie însăşi supravieţuirea speciei umane.

42
Capitolul 2 - Evoluţia ecosistemelor antropizate

2.1. Crizele dezvoltării

La începutul unui nou mileniu, omenirea se vede confruntată cu noi şi


complexe probleme, a căror rezolvare pare a condiţiona major însăşi
supravieţuirea sa. În fapt, aşa cum au subliniat o serie de specialişti, ne aflăm în
faţa unui mare paradox: avem de rezolvat o criză globală a dezvoltării, ce
rezultă nu din eşecurile acţiunilor umane în diverse domenii ale practicii
(tehnologie, producţie, cunoaştere, consum, acţiunea asupra mediului, folosirea
resurselor pentru a crea noi şi tot mai multe produse etc.), ci tocmai din succesul
acestora, mai exact din punerea în aplicare eficientă şi corespunzătoare a
scopurilor propuse [41], [60].
Nu este o criză de eşec, de insucces al mijloacelor folosite, căci aceste
mijloace au generat efectele directe propuse. Este însă o criză a scopurilor, mai
exact a modului în care oamenii şi-au elaborat şi promovat aceste scopuri.
Crizele (sau macrocriza globală) în care se află omenirea nu sunt primele
în istoria sa. Pentru a înţelege ce au ele caracteristic, se cuvine a face o scurtă
prezentare a crizelor dezvoltării survenite pe parcursul timpului, evidenţiindu-se
izvorul, natura şi modul de rezolvare a acestora.
Criza dezvoltării exprimă situaţia în care a ajuns o colectivitate umană ca
urmare a epuizării unui model socio-cultural în cadrul căruia ea şi-a conceput şi
realizat dezvoltarea şi a căutării altor modele capabile să asigure continuarea
dezvoltării şi plasarea ei pe un nivel superior [4], [43]. Ca atare, criza
dezvoltării este o criză de model socio-culturală, ce rezultă din dezvoltare,
concepută într-un anumit mod şi impune găsirea de noi soluţii pentru
dezvoltare. De aceea, nu trebuie confundate crizele dezvoltării cu crizele de
eşec, de exemplu: criza în care se află societatea românească de astăzi ca urmare

43
a eşecului modelului socialist (comunist) ce nu a fost niciodată în măsură să
asigure o dezvoltare benefică a societăţii.
Crizele dezvoltării constituie momente deosebit de fertile şi benefice
societăţii tocmai prin aceea că pun o colectivitate în faţa necesităţii de a inventa
un nou model, mai bun, pentru a scoate societatea din criză şi a asigura
continuarea, pe un plan mai avansat, a dezvoltării.
Perioadele dintre două crize au un caracter mai puţin transformator,
schimbările petrecându-se în cadrul aceluiaşi model. Criza presupune părăsirea
vechiului model şi pune societatea în faţa unor mari şi complexe probleme ce
impun căutări, soluţii creatoare, invenţii de noi modele, experimentări, evaluări,
corectări, eforturi de a înţelege bazele crizei şi modalităţile depăşirii sale. De
aceea dezvoltarea are şi un caracter de discontinuitate (ruperea vechilor tendinţe
rezultate din continuarea modelului şi introducerea de noi principii generatoare
de noi tendinţe) şi preponderenţă calitativă (trecerea de la un nivel socio-
cultural la altul).
Din această perspectivă, se vor analiza pe scurt crizele dezvoltării,
surprinzând, prin aceasta, principalele modele de dezvoltare folosite de-a lungul
timpului de omenire şi mecanismele prin care ele au intrat în criză [15].

a. „Societăţile ecologice” şi primele crize ale resurselor naturale


Societăţile denumite „primitive” (în sensul istoric de a fi constituit
primele tipuri de organizare socială) au fost cele ce au fundamentat modul de
viaţă al colectivităţii pe folosirea nemijlocită a ceea ce le oferea natura (hrana în
primul rând, prin cules, vânătoare şi, de la caz la caz, pescuit, precum şi alte
elemente ale pădurii pentru construirea locuinţelor – când s-a trecut de la
adăpostul natural oferit de peşteri, locuri îngrădite etc. la locuinţa ca produs al
activităţii umane – pietrele pentru unelte etc.). De aceea, aceste societăţi au mai
fost caracterizate şi prin termenul „societăţi prădalnice” [4], deoarece ele doar
consumau ceea ce natura le oferea. Mai corect, ele au fost individualizate prin

44
conceptul "societăţi ecologice" [44] desemnând tocmai dependenţa directă şi
esenţială a colectivităţilor umane de ceea ce reprezenta şi permitea mediul.
Ginta şi triburile acestor colectivităţi staţionau pe un teren până epuizau
resursele naturale ale acestuia (în special de hrană), apoi erau nevoite să caute
un nou teren, neocupat de altă colectivitate sau cucerit prin luptă, pentru a-şi
continua supravieţuirea şi eventual dezvoltarea. În timp ce aceste triburi epuizau
în continuare resursele de hrană ale unor noi terenuri, vechile terenuri, prin
procesele naturale spontane, îşi refăceau caracteristicile lor ecologice.
Existând în general destule terenuri libere şi bucurându-se de o climă
favorabilă resurselor de hrană, populaţia a cunoscut o creştere constantă,
influenţată doar de războaie şi, cu deosebire, de perioade de epidemii. Creşterea
populaţiei a dus la accentuarea necesităţilor de hrană, ceea ce la rândul său a
generat o mai rapidă şi extinsă epuizare a resurselor naturale. A apărut un
moment în care necesităţile de hrană ale populaţiilor prădalnice nu mai puteau fi
asigurate prin practicarea vechiului model caracterizat prin :
- bazarea dezvoltării pe o formă foarte restrânsă de resurse naturale
(animale, fructe şi plante sălbatice);
- consumul fără producţie;
- folosirea terenurilor până la epuizarea capacităţilor de utilizare socială.
Criza s-a declanşat prin necesitatea găsirii altui model de dezvoltare. A
apărut problema socială de a căuta alte principii ale dezvoltării faţă de cele
vechi, ale căror disponibilităţi au fost epuizate. A început o perioadă foarte
prolifică pentru omenire: căutarea unui alt model de viaţă, unui alt tip de
dezvoltare. Experienţe existau, se pare de mult, prin practicarea în jurul
aşezărilor umane a ceea ce a fost denumit prin termenul de „grădinărit
accidental” (creşterea unor plante în apropierea locuinţelor din boabele
împrăştiate accidental sau uneori voit). Cât timp hrana era asigurată prin cules,
vânat şi pescuit, grădinăritul nu a devenit un mod de viaţă şi o sursă de resurse
de hrană. Când a apărut şi s-a adâncit criza, ca urmare a epuizării terenurilor, a
apărut şi problema socială a folosirii experienţei grădinăritului. Unele triburi nu

45
au ştiut să facă faţă acestei mari crize, adică nu au ştiut să depăşească vechiul
model şi au pierit prin foamete. Alte triburi creative au conştientizat problema
(necesitatea altui model de viaţă) şi au găsit soluţia: trecerea la agricultură.
Ce concluzii se pot trage din această primă situaţie de criză ?
- Nici o colectivitate umană nu poate să-şi fundamenteze principiile
dezvoltării fără a-şi asigura reproducerea resurselor pe care se clădeşte modul
său de viaţă.
- O dezvoltare este sigură doar dacă îşi poate reproduce resursele sale de
existenţă (resursele proprii modului său de viaţă).
- Dezvoltarea implică capacitatea de a găsi permanent noi resurse
reproductibile.
- O dezvoltare bazată doar pe consum şi nu şi pe producerea de noi
resurse, nu este reproductibilă, sigură, viabilă.
- Orice existenţă umană (implicit orice dezvoltare) presupune anumite
echilibre între societate şi resursele sale, dar, în acelaşi timp, orice existenţă
umană generează nonechilibre prin consumul de resurse şi producere de noi
resurse, inclusiv produsele direct consumabile.
- Dezvoltarea ce nu creează echilibrul este blocată şi condamnată, dar în
acelaşi timp, dezvoltarea ce nu creează noi nonechilibre şi nu mută aceste
nonechilibre în alte zone este şi ea blocată.
- Dezvoltarea ne apare ca un tip de generare de nonechilibre pentru a
putea asigura echilibrele de bază ale naturii, societăţii, individului. Este ceea ce
s-a denumit prin termenii de „nonechilibre funcţionale” şi „stare departe de
echilibru şi generatoare de echilibre funcţionale”. Există deci un sistem
funcţional al echilibrului şi nonechilibrelor ce caracterizează o dezvoltare
sigură, nereproductibilă, viabilă.
- Rezolvarea crizelor dezvoltării implică valorizarea şi valorificarea
permanentă de noi tipuri de bogăţii naturale şi transformarea lor, în felul acesta,
în resurse. Conceptul de resurse naturale are un caracter istorico-cultural,

46
exprimând măsura în care o anumita bogăţie naturală devine aptă de a fi folosită
în cadrul modului de viaţă al unei colectivităţi umane.

b. Societăţile agricole şi noile crize


Apariţia agriculturii, ca model de viaţă ce a presupus numeroase
descoperiri şi invenţii, a oferit oamenilor o sursă nouă de viaţă mai sigură,
posibil de a creşte constant şi mult mai variată ca tipuri de produse şi folosinţe.
Ca urmare populaţia cunoaşte o creştere spectaculoasă, o adevărată
explozie demografică. Creşterea populaţiei a generat noi necesităţi de hrană,
îmbrăcăminte, locuinţe etc., ceea ce a impus extinderea practicării agriculturii,
defrişarea constantă a noi şi noi păduri, prin tăiere sau incendiere. Modul de
practicare a dezvoltării de tip agrar purta în sine germenii propriei sale crize:
epuizarea de noi terenuri, epuizarea fertilităţii terenurilor folosite, epuizarea
lemnului, ca material de încălzire în primul rând.
A apărut o criza combinată: o criză alimentară, demografică, ecologică,
tehnologică. Un fapt exogen a jucat un rol important: războaiele purtate de
Anglia cu Spania pentru supremaţia mărilor au dus la masive defrişări de păduri
în Anglia pentru a construi marea flotă engleză. Anglia s-a văzut confruntată cu
o mare criză energetică, prima din istoria omenirii, din lipsa lemnului. A apărut
o nouă problemă: găsirea unei noi surse energetice. Aşa au început să fie tot
mai mult exploatate minele de cărbuni. Dar pentru a scoate cărbunele la
suprafaţă trebuia rezolvată o problemă tehnică: scoaterea apei din mină. O
invenţie tehnologică exista (se pare că forţa aburilor a fost cunoscută chiar în
Grecia Antică, înainte de a fi „descoperită” de Papin [25]), şi anume pompa
acţionată de forţa aburilor, dar ea nu era folosită practic pentru că nu existase
necesitatea socială. Acum a apărut problema şi s-a găsit şi soluţia: motorul cu
aburi ce scoate apa din mine. Dar, din moment ce s-a inventat motorul cu aburi,
el a început să fie folosit şi în alte domenii, trecând în zona producţiei textile.
Aşa începe revoluţia industrială, trecerea la civilizaţia industrială.

47
Ce concluzii se pot trage din această nouă situaţie de criză şi rezolvare
de criză?
- Trecerea la societăţile de tip industrial nu s-a produs de la sine, automat.
Doar acele colectivităţi care au sesizat problema (cerinţa găsirii unui alt model
de dezvoltare) şi au avut capacitatea de a găsi soluţii (mobilizarea resurselor
umane, financiare, tehnologice, de cunoaştere etc. pentru schimbarea modului
de viaţă) au putut rezolva criza şi schimba modul de viaţă. Alte colectivităţi
umane au rămas într-un stadiu agricol stagnant (la aceasta s-au adăugat şi cauze
exogene generate de sistemul dominaţiei coloniale).
- Rezolvarea crizelor dezvoltării se dovedeşte a fi un proces socio-
cultural global şi nu doar de natură economico-tehnologică. Aşa cum au arătat
mulţi cercetători [4], revoluţia industrială, începută în Anglia în jurul anilor
1750, nu a folosit descoperiri ştiinţifice noi (după cum am mai spus elemente
cognitive de bază existau încă în Grecia Antică), mai mult ea s-a realizat „în
afara ştiinţei”, prin activitatea unor practicieni.
- Rezolvarea crizei societăţilor agrare a implicat inventarea unui alt mod
de viaţă, cel industrial şi, în final, a unei alte structuri socio-economice
(capitaliste). A apărut un model de civilizaţie bazat pe „producerea lucrurilor
artificiale” (adică a ceea ce natura nu produce direct) şi prin atragerea în
circuitul economico-productiv a noi bogăţii naturale transformate în resurse ale
dezvoltării (folosirea bogăţiilor subsolului, a forţei apelor, vântului etc.).
- Depăşirea unei crize a dezvoltării implică, pe de o parte, o eliberare de
dependenţa nemijlocită faţă de mediul natural prin diversificarea tipurilor de
caracteristici şi bogăţii ale mediului apte de a fi folosite, iar, pe de alta parte, o
dependenţă indirectă tot mai mare prin corelarea modului de viaţă de tot mai
diverse aspecte ale mediului. Prin aceasta, dezvoltarea nu poate niciodată să se
"elibereze" de natură, ci, dimpotrivă, se leagă tot mai mult de natură, prin relaţii
complexe generate de ştiinţă şi tehnologie.

48
O problemă esenţială trebuie pusă şi rezolvată. Trecerea de la societăţile
de tip agricol (dezvoltate în special în zonele din Asia) la cele de tip industrial
(în Europa Occidentală) arată că rezolvarea crizei a fost însoţită de schimbarea
centrului de promovare a dezvoltării. Aceasta a fost posibil deoarece Anglia a
fost ţara care, din punct de vedere socio-cultural, a avut agentul social cel mai
favorabil noului tip de activitate: întreprinzătorul capitalist, particular, interesat
şi motivat în inovarea economico-socială.
O concluzie de bază a experienţelor practicate de omenire în procesul
rezolvării crizelor de dezvoltare constă şi în aceea că această rezolvare
presupune un tip de agent social specific, capabil să sesizeze problema şi să o
"transcrie" în termeni acţionali pe baza propriilor sale interese şi motivaţii şi
conform acestora.
Crizele dezvoltării se adresează unei comunităţi umane în general, dar ele
implică agenţi sociali diferenţiaţi în a găsi soluţii sau a le bloca.

c. Societăţile industriale şi crizele actuale ale dezvoltării


Societăţile (civilizaţiile) de tip industrial au la bază un model socio-
cultural specific, rezultat din contextele istorice şi nu din tehnologiile practicate.
Modul de viaţă al societăţilor industriale s-a generat ca urmare a unui complex
de factori legaţi în special de sistemul de acţiune al agenţilor sociali ai
economiilor de piaţă (capitaliste) în condiţii socio-culturale deosebite de cele de
astăzi.
Din punct de vedere economic-tehnologic, civilizaţiile industriale clasice,
cele din secolul 18 – prima jumătate a secolului 20, se bazează pe:
- utilaje de forţă, acţionate cu un consum energetic mare care produc
schimbări ample în mediu;
- un proces tehnologic foarte rapid, aducând permanent schimbări la
intervale de timp tot mai reduse;
- un proces tehnologic generat, începând cu a doua jumătate a secolului
19, direct din descoperirile şi realizările ştiinţei;

49
- trecerea la producerea lucrurilor artificiale în zone tot mai diverse ale
vieţii umane;
- inducerea unor modificări ample în mediul natural ce nu mai pot fi
corectate spontan de natură prin procesele sale de autoreglare.
Din punct de vedere socio-cultural – şi acest aspect este esenţial – modul
de intervenţie al societăţii în mediul natural şi social poartă amprenta unui
sistem de valori, norme, principii şi tipuri de comportamente care au jucat un rol
important, pozitiv la început, dar care treptat şi-a epuizat potenţele benefice,
ceea ce a generat noua criză [36]. Acest model socio-cultural, generat nu de
tehnologie ci de factori socio-culturali, conţine :
- agentul social particular al economiilor de piaţă „libere”, adică
nereglementate prin norme ale societăţii civile şi ale statului;
- un model filosofico-ştiinţific fragmentar de a studia şi interpreta lumea,
ce a rupt societatea de natură şi a tratat natura pe „compartimente”;
- un sistem de valori dominat de eficienţa economică imediată care a dus
la folosirea defectuoasă a sistemului tehnologico-productiv;
- acţiunea fragmentară, urmărind scopuri particulare şi izolate, fără a se
lua în consideraţie contextele şi efectele de sistem;
- acţiunea de „folosire în risipă” a resurselor naturale neregenerabile ca
urmare a urmăririi prioritare a eficienţei economice imediate;
- acţiunea proiectată pe intervale de timp şi spaţii reduse, pe principiul
„acum şi aici”, ce a dereglat echilibrele naturii, neasigurând raportul funcţional
dintre echilibre şi dezechilibre;
- acţiunea pe suprafeţe tot mai extinse ale globului, în sensul că efectele
noilor procedee tehnologice se repercutează pe toată suprafaţa pământului;
- acţiunea în ritm tot mai alert dereglând sinergismul ecosistemelor şi
nelăsând timp pentru refacerea naturii.
Ca urmare a acestor aspecte, în a doua jumătate a secolului XX încep să
apară semnale de alarmă grave care au cuprins segmente din ce în ce mai mari
ale comunităţii omeneşti [79]. Astfel, procesul de conştientizare a

50
responsabilităţii speciei umane în legătură cu proliferarea armamentului de tip
nuclear a început încă din anii '50. În anii '60 au fost semnalate primele efecte
negative majore ale procesului de industrializare asupra sănătăţii omului şi a
mediului înconjurător, datorate poluării. Problemele majore ale anilor '80 au
fost cele legate de limitarea resurselor de hrană, energie şi materii prime,
cazurile de risc în exploatarea amenajărilor industriale (în special energetica
nucleară) şi problemele legate de poluarea planetară (efectul de seră şi subţierea
stratului de ozon).
Este interesant de observat că, pe durata de aproape o jumătate de secol,
semnalele de alarmă s-au mutat din zone ale acţiunii umane cu efecte de tip
catastrofic, dar cu probabilitate mică de realizare (războiul nuclear total), în
zone ale acţiunii umane care se referă la activitatea zilnică, cu o mare
probabilitate de realizare, cu o balanţă a efectelor negative şi pozitive pe termen
lung şi scurt, a cărei amploare nu a fost încă estimată.
Satisfacerea nevoilor unei populaţii în creştere şi cu exigenţe tot mai
sporite, pe de o parte, şi nevoia creşterii profitului producătorilor şi
comercianţilor, pe de altă parte, au determinat apariţia explozivă, în ultimii 50
de ani, a unităţilor industriale şi de agricultură intensivă. Acestea, din motive de
eficienţă economică, s-au constituit, de multe ori, în platforme industriale sau
agricole, care au ocupat părţi însemnate din mediul înconjurător.
Dezvoltarea explozivă a sistemelor industriale şi de agricultură intensivă a
determinat, în egală măsură, apariţia unor noi tipuri de aşezări umane. De
asemenea, traficul rutier a crescut mult în intensitate datorită necesităţilor de a
deplasa oameni, materiale şi mărfuri, la şi de la locurile de producţie.
Datorită relaţiilor strânse dintre aşezările umane şi mediul înconjurător,
procesul de dezvoltare a indus modificări importante în structura acestuia. Au
fost afectate, pe rând, calitatea aerului şi apelor, a solului şi a biosferei, mai întâi
zonal şi apoi la scară planetară.
Efectele negative ale procesului de dezvoltare au fost resimţite de om, la
început, în calitate de participant la anumite procese industriale sau agricole şi

51
s-au manifestat prin afectarea stării de sănătate. Aria celor afectaţi s-a extins,
într-o primă fază, datorită unor produse care afectau starea de sănătate şi, într-o
a doua fază, datorită efectelor poluării de tip global (efectul de seră, subţierea
stratului de ozon şi ploile acide).
Criza politică din Orientul Mijlociu, din anii '70, a pus în evidenţă, mai
pregnant decât jocul de interese politice din zonă, situaţia resurselor energetice
[79]. Dintr-o dată acestea au apărut aşa cum erau la începutul procesului de
dezvoltare, adică limitate. Această constatare a determinat rapid o reconsiderare
a anumitor factori ai procesului de dezvoltare. Dinamica acestui proces,
considerată până atunci ca rezultatul unei optimizări între posibilităţile
tehnologice, umane şi de capital, pe de o parte, şi piaţa accesibilă, pe de alt[
parte, a devenit rezultatul unui proces de optimizare în care limitarea resurselor
energetice şi materiale erau pe primul loc în ierarhia parametrilor proceselor de
optimizare.
Figura 9 prezintă modul şi evoluţia utilizării resurselor de energie în
ultimii 250 de ani [95].
?

micro-
procesoare

globalizare

creşterea
populaţiei
transport
motoare aerian
centrale combustie
maşini cu abur termice internă

1750 1800 1850 1900 1950 2000

Figura 9 - Dinamica utilizării surselor de energie în societatea industrială


Sursa: Vădineanu A. - Dezvoltarea durabilă, Editura Universităţii, Bucureşti, 1998

52
Această reconsiderare nu a fost suficientă. Estimările asupra parametrilor
procesului de dezvoltare, realizate la sfârşitul anilor '70 în condiţiile de mai sus,
au fost infirmate destul de repede. Dinamica acestui proces este în continuă
scădere, iar principalul efect benefic al procesului de dezvoltare, nivelul calităţii
vieţii, este în scădere chiar şi în ţările dezvoltate.
Modificările induse în mecanismele proceselor din mediul înconjurător
s-au constituit într-o nouă limită, care trebuia luată în considerare în
dimensionarea procesului de dezvoltare.
Impunerea acestei noi limite s-a făcut mai întâi datorită conştientizării de
către oameni a cauzei modificării stării lor de sănătate, de transformările din
mediu, atitudine care a luat repede o formă politică, prin apariţia unor
organizaţii ce au reuşit să îşi impună punctul de vedere la nivel legislativ.
Dimensiunea planetară a efectelor poluării a apărut clar odată cu
evidenţierea efectului de seră, a ploilor acide şi a subţierii stratului de ozon.
Această situaţie a surprins ştiinţa, parţial, nepregătită. Prelevarea de date
experimentale şi măsurători legate de efectele poluării este bine servită de
multitudinea de metode fizico-chimice de analiză, dar interpretarea acestora
presupune modele fizice şi de acţiune care nu se pot dezvolta în cadrul îngust,
superspecializat al disciplinelor ştiinţei actuale. Este necesar să se dezvolte o
nouă metodologie de acţiune în ştiinţă, bazată pe globalitate şi
interdisciplinaritate.
Ca urmare, modelul socio-cultural al industrialismului clasic s-a epuizat
generând un tip nou de crize :
- crizele globale afectând întregul domeniu;
- crizele mondiale, afectând întreaga populaţie a globului;
- crizele complexe (megacrizele).
Pentru rezolvarea acestor crize mutarea acţiunii în altă sferă nu mai este
posibilă, deci se cere un alt tip de dezvoltare.
Înlocuirea „industrialismului clasic” a început, societatea experimentând
de pe acum, diverse modele cum ar fi: societatea de tip post-industrial,

53
societatea informatizată „centrată pe om” (modelul Comunităţii Europene),
societatea industrial-agrară modernă, societatea „culturală” etc. Pentru a reuşi
însă, aceste modele impun rezolvarea crizelor actuale, iar acest fapt necesită alt
tip de dezvoltare.
Criza modelului „industrialismului clasic” este totodată o criză a întregii
practici de până acum ce s-a realizat empiric şi prin mutarea crizelor potenţiale
dintr-o zonă în alta. Caracterul global, mondial şi complex al actualei crize face
ca această „mutare” să nu mai aibă unde să se facă. Încercarea de a depăşi
actuala criză printr-un model nou dar bazat tot pe principiile empirice şi ale
„mutării” crizelor potenţiale în alte domenii, va prelungi şi adânci starea
prezentă.
Ceea ce este specific, constă în faptul că s-a creat un context ce permite
această trecere, căci există:
- o conştiinţă a "sorţii comune" a întregii omeniri;
- agenţi sociali capabili a genera un nou tip de dezvoltare (grupuri sociale
ale societăţii civile, noul rol al statului ce se constituie în reprezentant al
"interesului public" ce intervine în reglementarea normativă a pieţelor,
dezvoltarea unor relaţii internaţionale între state apte a favoriza cooperarea);
- elementele unei noi viziuni despre lume, care să fundamenteze o nouă
practică societalo-globală.
Trecerea de la dezvoltările spontane, bazate pe modele limitate, spre o
dezvoltare coordonată pe modele proiectiv elaborate, a născut problematica
dezvoltării durabile (viabile, reproductibile).

2.2. Demersuri în înţelegerea evoluţiei ecosistemelor antropizate -


noi concepţii privind dezvoltarea

Problemele dezvoltării apte a fi promovate continuu au devenit subiect al


dezbaterilor oamenilor de ştiinţă de la începutul anilor 1970. Câteva lucrări au

54
devenit clasice: The closing circle [11], Can we survive our future [93], studiile
lui A.Toymbee [92], D.Gabor [35], J.Ellul [28] etc.
În mod deosebit, se cuvine menţionată lucrarea lui E.F. Schumacher,
Small is Beautiful. Une société á la mesure de l’homme [78].
Această lucrare a dat o critică teoretică fundamentului practicii
dezvoltării de până atunci, schiţând liniile unei noi gândiri şi acţiuni de
dezvoltare. Cităm câteva idei din lucrare: "Una din erorile fatale ale timpului
nostru este de a considera rezolvată problema producţiei ... Omul modern nu se
concepe pe el însuşi ca o parte integrantă a naturii, ci ca o forţă exterioară,
destinată a o domina şi cuceri. El vorbeşte chiar de lupta contra naturii, uitând
că, dacă va câştiga această luptă, se va găsi în tabăra celor ce pierd ... Risipind
resursele noastre fosile, facem să apese o ameninţare asupra civilizaţiei dar
risipind capitolul pe care-l reprezintă natura vie ce ne înconjoară, creăm o
ameninţare pentru viaţa însăşi ... Economia durabilului implică o reorientare
profundă a ştiinţei şi tehnologiei, care trebuie să se deschidă înţelepciunii şi
chiar să integreze înţelepciunea în propria sa structură. Soluţii ştiinţifice sau
tehnologice care otrăvesc mediul sau degradează structura socială şi omul însuşi
nu sunt de nici un profit, independent de concepţia lor strălucitoare sau de
marea lor atracţie superficială" [78].
Un moment important în formarea conştiinţei critice a omenirii a constat
în apariţia lucrării „The Limits of the Growth” [59], reprezentând primul raport
al Clubului de la Roma. Meritul principal al raportului a constat în semnalul de
alarmă tras asupra pericolului unui colaps global al civilizaţiei ca urmare a unei
creşteri exponenţiale a economiilor ce duce la pericolul epuizării resurselor
naturale. Viziunea limitată, teoretică şi metodologică, apropiată de
neomalthusianism, omiterea factorului de inovaţie ştiinţifico-tehnologică în
calitate de sursă a sporirii resurselor umane a condus pe autori la teza creşterii.
Următoarele două rapoarte ale Clubului de la Roma [60], [77] au adus
unele corecţii.

55
Punctul crucial în fixarea şi dezvoltarea concepţiei despre dezvoltarea
durabilă este socotit a fi legat direct de raportul Comisiei Brundtland (World
Commission on Environment and Development), comisie ce a început să
lucreze în 1983 şi care şi-a publicat rezultatele în lucrarea „Our Common
Future” [8]. Modul de gândire şi rezolvare a problemei este diametral opus faţă
de soluţiile oferite de Meadows şi Randers, în The Limits of The Growth [59].
Raportul Brundtland a precizat trei obiective [8]:
1. analizarea problemelor critice ale mediului şi dezvoltării;
2. formularea de scenarii realiste pentru tratarea acestor probleme;
3. sugerarea de noi forme de cooperare internaţională.
In acest sens, raportul conţine trei aspecte:
- o bază ideologică, sau o paradigmă privind mediul şi dezvoltarea bazată
pe conceptul cheie al dezvoltării durabile („sustainable development”);
- o analiză a problemelor globale ale mediului şi dezvoltării;
- sugestii pentru acţiuni internaţionale.
Deşi problematica dezvoltării durabile a izvorât nemijlocit din
confruntarea societăţilor cu crizele ecologice, punând în plan imediat raportul
dezvoltare-mediu, dezvoltarea durabilă nu poate fi decât o acţiune la nivelul
întregii societăţi înglobând problematica mediului în contextul general al
societăţii. În acest sens, raportul accentuează tocmai faptul că dezvoltarea
durabilă înseamnă, în esenţa sa, a satisface necesităţile generaţiilor prezente fără
a afecta negativ posibilităţile generaţiilor viitoare de a satisface necesităţile lor.
Astfel, se atrage explicit atenţia că principiile ecologice ale dezvoltării
trebuie integrate în procesele economice şi societale globale, ceea ce presupune:
- realizarea unui sistem economic mai echitabil;
- asigurarea unei bune politici referitoare la resursele umane;
- asigurarea rezolvării problemelor hranei;
- asigurarea unei evoluţii a oraşelor care să ofere securitate socială;
- rezolvarea problemelor energiei;
- reducerea agresivităţii industriei faţă de mediu;

56
- asigurarea unei agriculturi care să protejeze solul şi produsele;
- realizarea unei noi politici de cooperare internaţională.
De la raportul Brundtland [8] problematica dezvoltării durabile a devenit
din ce în ce mai mult un obiect comun de analiză şi decizii. Formulată la început
numai în perspectiva protecţiei mediului înconjurător şi a sănătăţii omului,
dezvoltarea durabilă a căpătat repede importante conotaţii politice [101]. La
Conferinţa ONU asupra relaţiei dintre mediu şi dezvoltare care a avut loc la Rio
de Janeiro în perioada 3-14 iunie 1992 şi la cea de la Bangkok din 1994, asupra
stratului de ozon, au participat nu numai oamenii de ştiinţă din domeniu, ci şi
politicieni din cele mai înalte sfere ale puterii.
În contextul preocupărilor internaţionale de identificare a noi căi de
dezvoltare, în România s-au manifestat curente de idei şi acţiune care, pornind
de la realităţile concrete ale ţării noastre, au investigat şi propus soluţii
specifice.
Definirea şi implementarea în România a procesului de dezvoltare
durabilă prezintă aspecte particulare care măresc dificultatea rezolvării
problemelor şi aşa destul de ridicată, datorită unei politici de dezvoltare lipsită
de responsabilitate civică desfăşurată atât înainte cât şi după 1989.
Pornind de la această realitate, încă de la începutul anilor ’80 Grupul
Interdisciplinar de Studii şi Consulting de pe lângă Academia de Studii
Economice şi Asociaţia Română de Marketing au dezvoltat un curent de gândire
care se ocupă în mod global şi într-o manieră interdisciplinară de tip integralist
de problemele dezvoltării. Această teorie şi-a propus construirea unor
instrumente metodologice de analiză şi acţiune în timp real care să abordeze
relaţiile complexe generate între nivelele realităţii economice, sociale,
ecologice, politice etc. în cadrul procesului de dezvoltare.
Studii de caz ale unor probleme de dezvoltare la nivel microeconomic,
desfăşurate în cadrul Întreprinderii de Materiale de Construcţii Berceni-Ploieşti,
Platformei Industriale Ghencea Bucureşti, Platformei Industriale Jilava

57
Bucureşti şi Platformei Industriale Dâmboviţa Bucureşti, au permis îmbogăţirea
şi validarea acestor instrumente.
În cadrul Universităţii din Bucureşti şi Politehnicii, există în prezent
preocupări susţinute de elaborare a unui model de dezvoltare durabilă a
României şi de construire a suportului metodologic, tehnic şi instituţional
pentru tranziţia socio-economică către un model de dezvoltare durabilă.
Urmare a acestor preocupări s-au elaborat lucrări de referinţă [7], [95] în
domeniu.
Preocupări similare există în cadrul instituţiilor de învăţământ superior
din Timişoara, Arad, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi etc. şi, în scurtă vreme, aceste
eforturi se vor concretiza într-un model coerent de dezvoltare care să permită
înţelegerea şi abordarea reformei şi tranziţiei sistemului socio-economic din
România pe baze durabile.

2.3. Evoluţia ecosistemelor antropizate şi dezvoltarea durabilă

Dezvoltarea durabilă reprezintă o orientare generală, globală şi


sistematică, vizând conceperea, promovarea şi asigurarea unei asemenea
dezvoltări care să permită satisfacerea tot mai mare a trebuinţelor şi
necesităţilor generaţiilor prezente, fără a afecta negativ posibilităţile de
satisfacere a trebuinţelor şi necesităţilor generaţiilor viitoare [61].
}n acest sens, scopul dezvoltării durabile este omul în armonie cu natura,
toate mijloacele sale fiind corespunzătoare acestui scop.
Dezvoltarea durabilă presupune o viziune globalist-sistemică, ceea ce a
condus la conceptul de sistem social durabil, ce presupune [50]:
- existenţa tuturor subsistemelor sociale ca subsisteme durabile;
- relaţiile din sistem (parţiale şi sinergetice) să fie în măsură să susţină
durabilitatea sistemului global şi a subsistemelor componente;
- un management de tip nou, capabil a promova sistemele durabile.

58
În acest sens, sistemele sociale durabile sunt sisteme de acţiune umane,
normativ concepute şi conduse, şi nu sisteme spontane, autoreglabile empiric.
Dezvoltarea durabilă este o nouă practică societală generată de noi
principii şi urmărind noi modalităţi de acţiune.
Tabelul 2 prezintă sintetic o paralelă între mediul actual de acţiune şi cel
presupus de dezvoltarea durabilă [43].
Tabelul 2
Modelul de dezvoltare actuală şi cel de dezvoltare durabilă

Nr. Dezvoltarea actuală Dezvoltarea durabilă


1. Practicată empiric Fundamentată teoretic
Pe principiul eroare - succes - selecţie. Pe principiul a acţiona după ce cunoaştem şi pe baza a
ceea ce cunoaştem.
2. Proiectată pe termen imediat Proiectată pe termen imediat, mediu, lung şi foarte
Pe principiul aici şi acum. lung (de aceea este o dezvoltare reproductibilă)
Pe principiul a rezolva problemele din perspectiva
viitorului.
3. Parţială, fragmentată Global integrativă
Practicată pe dimensiuni separate, vizând Practicată într-o viziune multidimensională, urmărind
scopuri parţiale. ansamblul efectelor relevante (mediate, neintenţionate)
Pe principiile:
1. Acţionăm local, gândim global;
2. La probleme globale, soluţii globale.
4. Concepută şi practicată pe criterii Concepută şi practicată global axiologic
valorice parţiale (eficienţă economică, Pe principiul: Nu tot ce este posibil acţional este şi uman
utilitate tehnologică etc.) dezirabil.
Pe principiul [35]: ceea ce este posibil
tehnologic se va realiza.
5. Desfăşurată pe o scară redusă de Desfăşurată pe o scară largă de referinţă
referinţă - de la o fază a produsului la conceperea produsului pe
- pe faze separate ale produsului; întreaga sa traiectorie;
- pe produse separate; - de la un produs la întreaga activitate productivă;
- pe întreprinderi separate; - de la întreprindere la întregul sistem economic;
- pe agenţi sociali separaţi. - de la unii agenţi sociali la cooperarea tuturor grupurilor
de agenţi implicaţi în funcţionarea sistemului societal (şi
chiar pe plan mondial).
6. Caracter "reparatoriu" Caracter proiectiv - de prevedere
Se rezolvă problemele atunci când apar. Se caută evitarea dificultăţilor din viitor prin proiectarea
unei dezvoltări reproductibile.
Pe principiul: este mai eficace şi uman a evita răul decât
a-l înlătura.
7. Caracter autonom Caracter distributiv
Dezvoltarea unor componente poate Dezvoltarea durabilă supune viabilitatea tuturor
restrânge dezvoltarea altora. componentelor societăţii (oraşe viabile, sate viabile,
întreprinderi viabile, satisfacţie viabilă, viitor viabil).
8. Instrumentată tehnocentric Centrată antropologic
Omul devine mijlocul acţiunilor, scopul Dezvoltarea durabilă are o finalitate clară (omul) şi se
fiind câştigul, utilitatea imediată. realizează prin stimularea resurselor umane.
9. Conjuncturală Normativ - dezirabilă
Dezvoltarea se practică aşa cum o Dezvoltarea durabilă este un model-cadru, ceea ce ar
reuşeşte fiecare comunitate. trebui să fie dezvoltarea pentru a deveni reproductibilă.

Sursa: Hoffman O. – Managementul serviciilor şi calităţii, Editura Academiei Române de


Management, Bucureşti, 1994

59
Dezvoltarea durabilă implică o nouă concepţie filozofică (raportul intern,
de armonie între om-societate-natură), politică (raportul stat-societate-
economie), morală (raportul între individ-colectivitate), economică (noua
fundamentare valorică a eficienţei şi a preţului), ecologică etc., care să asigure
un nou comportament societal apt a promova restricţiile şi rigorile cerute de
noul tip de dezvoltare.
Din acest motiv dezvoltarea durabilă este un exerciţiu greu de realizat,
implicând riscuri, eforturi, renunţări, mari investiţii cu câştiguri recuperabile
uneori pe termen lung etc. Toate aceste exigenţe nu mai pot fi asigurate de
politicile de tipul „laisser-faire”. Pieţele rămân libere, dar condiţiile competiţiei
capătă restricţii valorico-normative impuse de societatea civilă şi stat.
Pe piaţă, fiecare concurent (producător şi consumator) este liber în
acţiunile sale, cu condiţia să nu producă sub anumite standarde de calitate
(produse, procese tehnologice, folosirea resurselor etc.).
Societatea civilă şi statul (ca organism de gestiune şi administraţie) devin
garanţii intereselor publice şi naţionale prin folosirea unor pârghii capabile să
asigure ca o grilă de selecţie doar acele acţiuni care nu contrazic cerinţele unei
dezvoltări durabile.
În acest scop, instituţiile societăţii civile şi ale statului [15]:
- stabilesc pârghiile economice (prin impozite, taxe, sancţiuni, stimulente
etc.) care să asigure o competiţie liberă, dar nu sub un standard fixat de calitate
(pentru produse, producţie, folosirea resurselor etc.);
- stabilesc reglementări juridice care să interzică acţiuni potrivnice unei
dezvoltări durabile;
- stimulează şi participă direct la subvenţionarea şi promovarea
învăţământului, cercetării şi dezvoltării tehnologice, sănătăţii, protecţiei
mediului etc.;
- stabilesc unele baremuri de calitate pentru produse şi procese de
producţie (poluare, afectarea sănătăţii);
- asigură protecţia consumatorilor;

60
- generează cadrul juridic al cooperărilor internaţionale.
Prin aceasta, dezvoltarea durabilă reprezintă o politică activă de orientare
şi stimulare a pieţei. Politicile de „comandă şi control” (prin reglementări
directe, standarde obligatorii, monitorizare şi control administrativ etc.), pot fi şi
ele folosite, dar pârghiile principale trebuie să fie cele din zona stimulării
pieţelor.
Mai mult, avându-se în vedere că problemele afectând dezvoltarea
durabilă au un caracter global şi internaţional, rezolvarea lor presupune nu
numai o intervenţie directă a instituţiilor societăţii civile şi ale statului, ci o
cooperare internaţională, o participare a unor instituţii internaţionale (prin
programe de cooperare) în orientarea, promovarea, susţinerea acestui tip de
acţiune pentru dezvoltare.
Ultimele două decenii s-au caracterizat printr-o creştere explozivă a
preocupărilor legate de degradarea mediului. Printre aceste probleme, cele mai
frecvente sunt cele care privesc eroziunea solului, dispariţia unor habitate şi
specii, contaminarea apei şi solurilor cu pesticide, reducerea cantitativă a
resurselor neregenerabile, precum combustibilii fosili, scăderea veniturilor
fermierilor ca urmare a scăderii preţurilor şi a costurilor ridicate ale fluxurilor
de intrare (maşini şi utilaje, îngrăşăminte chimice, ierbicide etc.).
Dezvoltarea durabilă se bazează pe abordări legate de reducerea
degradării mediului, conservarea resurselor şi asigurarea unor venituri
decente pentru fiecare persoană dintr-o comunitate [61], [15]. Această idee,
aplicată, de exemplu, la gospodărirea terenurilor implică strategii care să
armonizeze utilizarea terenurilor cu procesele naturale, să evite introducerea
unor substanţe cu efecte negative asupra mediului, să îmbunătăţească raportul
dintre folosirea terenurilor şi resursele acestora, să promoveze utilizarea mai
ridicată a potenţialului genetic şi biologic al plantelor şi speciilor de animale.
La nivel global, trei elemente sunt de interes major [95]: reducerea
biodiversităţii, degradarea solului şi distrugerea stratului de ozon. În ceea ce
priveşte reducerea biodiversităţii se estimează că 5-10% din numărul total al

61
speciilor vor dispărea în următoarele câteva decenii, datorită distrugerii
habitatului lor şi, în primul rând, din cauza extinderii agriculturii. Degradarea
solului este deosebit de accelerată, încât astăzi se apreciază că circa 35% din
terenul cultivat se află într-un stadiu avansat de „deşertificare”. Aproximativ 20
milioane ha de teren cultivat sunt abandonate în fiecare an datorită proceselor
de salinizare, excesului de umiditate, alcalinizării etc. Distrugerea stratului de
ozon, existenţa unor „găuri” în acesta, favorizează creşterea cantităţii de raze
ultraviolete care ajung la suprafaţa pământului şi, în consecinţă, numeroase
implicaţii: riscul crescând al cancerului pielii, întârzierea creşterii plantelor de
cultură, schimbări în sistemul imunitar al omului. Problema acestor efecte,
generate de distrugerea stratului de ozon este tot mai acută în emisfera sudică,
unde deja cancerul pielii este foarte frecvent (Australia, Noua Zeelandă).
Pierderile estimate în agricultură [95] sunt prezentate în tabelul 3.
Tabelul 3
Estimarea pierderilor anuale din producţia mondială de cereale determinate de practicarea
agriculturii intensive şi de alte cauze asociate

Nr. Tip de impact Pierderi estimate


crt. - 106 tone -
1. Eroziunea solului 9
2. Salinizarea şi băltirea 1
3. Reducerea aportului de materie organică şi 2
compactarea solurilor
4. Poluarea aerului şi creşterea stratului de ozon 1
5. Inundaţii, acidifierea solului, incidenţa radiaţiilor UV 1
TOTAL 14

Sursa: Vădineanu A. - Dezvoltarea durabilă, Editura Universităţii, Bucureşti, 1998

Toate aceste elemente au o cauză comună, reprezentată de stresul


puternic exercitat de creşterea populaţiei (cu întreg arsenalul de procese legate
de producţia curentă, creşterea consumului şi acutizarea efectelor specifice
asupra mediului). Populaţia lumii s-a dublat în ultimii 36 de ani, ajungând de la

62
2,5 miliarde la peste 5,0 miliarde, urmând a avea în continuare o creştere
semnificativă [95], conform tabelului 4.
Tabelul 4
Dinamica populaţiei în 12 regiuni geografice
milioane persoane
Nr. crt. Regiunea geografică 1990 2010 2030 2050
1. Africa de Nord 140 215 322 541
2. Africa Sub Sahariană 502 854 1499 1800
3. America de Nord 277 332 376 389
4. America Centrală 147 207 289 300
5. America de Sud 294 397 516 539
6. Asia Centrală şi de Vest 197 312 442 553
7. Asia de Sud 1191 1817 2428 2673
8. China şi Hong Kong 1159 1396 1722 1612
9. Asia de Sud-Est 518 607 937 851
10. Japonia, Noua Zeelandă şi Australia 144 152 160 139
11. Europa de Est 345 304 380 289
12. Europa de Vest 377 425 416 389
1’ Regiuni în curs de dezvoltare 4149 5819 8167 8624
2’ Regiuni dezvoltate 1142 1213 1333 1208
TO T A L 5285 7032 9500 9833

Sursa: Vădineanu A. - Dezvoltarea durabilă, Editura Universităţii, Bucureşti, 1998

În aceeaşi perioadă, producţia de bunuri şi consumul de combustibili


fosili au crescut de circa 4 ori. Concomitent însă, circa 800 milioane de locuitori
trăiesc în condiţii de malnutriţie, iar aproximativ 10% din copii născuţi în
fiecare an mor de foame.
În aceste condiţii, dacă în secolul următor va avea loc o dublare a
populaţiei, creşterea activităţilor economice va fi de 5-10 ori mai mare, pentru a
satisface toate nevoile şi aspiraţiile întregii lumi. Creşterea aceasta va fi fără
precedent în istoria omenirii şi nu va putea fi susţinută prin continua distrugere
a resurselor naturale de bază.

63
Conceptul de dezvoltare durabilă a fost lansat sub forma actuală în anul
1981 în World Conservation Strategy. Acesta a fost însuşit apoi în Brundtland
Report [8], devenind astfel un concept central al dezvoltării. La întâlnirea la
vârf de la Rio de Janeiro din iunie 1992 s-a stabilit o Comisie de Dezvoltare
Durabilă, care să sistematizeze informaţiile în domeniu, să coordoneze
activitatea de cercetare şi să elaboreze strategii de acţiune.
Conceptul de "durabil" a apărut de la ideea că fiinţele umane sunt cele
care folosesc şi consumă mediul cu o rată care curând va afecta serios nivelul
resurselor utilizabile ale acestuia. Chiar dacă astăzi se cunosc câteva dintre
consecinţe, precum efectul de seră sau distrugerea stratului de ozon, totuşi
numeroase consecinţe rămân încă neprevăzute. Prin urmare, se impune
analizarea comportamentului societăţii în raport cu resursele şi corectarea
acestuia, încât să se evite periclitarea generaţiilor viitoare şi chiar a vieţii pe
planetă.
În general, toate discursurile referitoare la dezvoltarea durabilă sunt încă
puternic influenţate de dezvoltarea economică tradiţională. Noţiunile de progres
şi de creştere par a fi totdeauna imperative, ocupând un loc central în toate
abordările. În contrast, noţiuni cum ar fi gestiunea resurselor, conceperea
teritoriului ca habitat pentru om sunt prea puţin prezente în cercetările privind
dezvoltarea durabilă. În fond, aplicarea conceptului de dezvoltare durabilă ar
însemna nu numai o realiniere a forţelor economice şi politice la nivel naţional
şi internaţional, dar mai ales o schimbare fundamentală a relaţiilor omului cu
mediul său [16].
Conceptul de dezvoltare durabilă poate realiza o legătură între cei care se
ocupă cu probleme de amenajare-dezvoltare şi cei cu probleme de mediu, între
economişti şi ecologişti. Termenul de „dezvoltare durabilă” este tentant pentru
cercetarea academică, având în vedere că abordarea sa implică o colaborare
interdisciplinară, ce permite integrarea unor ştiinţe ca ecologia, geografia şi
biologia cu ştiinţele pur sociale.

64
Din acest motiv obiectivele dezvoltării sunt oarecum diferite în viziunile
ecologiştilor şi economiştilor [80]. O comparaţie sintetică este prezentată în
tabelul 5.
Tabelul 5
Obiectivele dezvoltării în viziune ecologică şi economică

Obiective Abordare Abordare


ecologică economică
Economice Creştere Creştere
Echitate Eficienţă
Eficienţă
Sociale Participare Echitate
Mobilitate socială Reducerea sărăciei
Coeziune socială
Identitate culturală
Dezvoltare instituţională
Ecologice Integritatea ecosistemelor Managementul resurselor
Capacitatea de autorefacere naturale
Biodiversitatea
Probleme globale

Sursa: Serageldin I., Steer A. - Making Development Sustainable. From Concepts to Action,
The World Bank, Washington D.C., 1994

În raportul Brundtland [8] dezvoltarea durabilă este concepută ca fiind


dezvoltarea ce asigură nevoile prezentului, fără a compromite capacitatea
generaţiilor viitoare de a-şi asigura propriile nevoi. În acelaşi timp, aceasta este
considerată un proces în care exploatarea resurselor, direcţionarea investiţiilor,
orientarea dezvoltării tehnologice şi schimburile internaţionale sunt în armonie
pentru a asigura nevoile şi aspiraţiile omului.
Un punct de vedere interesant, preluat din [61], exprima în 1989 Barbier,
care, referindu-se la dezvoltarea economică durabilă, o concepea ca pe un nivel
optim al interacţiunii sistemelor biologic, economic şi social, nivel realizat
printr-un proces dinamic şi adaptiv al cererii şi ofertei. Economiştii, în general,

65
maximizează beneficiile nete ale dezvoltării, în condiţiile menţinerii serviciilor
şi resurselor naturale peste timp.
În raportul Brundtland [8], accentul în definirea dezvoltării durabile se
pune mai puţin pe nevoile umane şi mai mult pe relaţiile dintre sistemele
economice şi biologice. Astfel, dezvoltarea durabilă „este asigurarea nevoilor
umane sau menţinerea creşterii economice sau conservarea capitalului natural
sau chiar toate trei la un loc”.
Chiar dacă există unele nuanţe legate de definirea acestui concept, se
poate constata că există o noţiune cu care se poate opera. Problemele principale
care se pun sunt însă următoarele:
- care nevoi trebuie să fie durabile, cele calculate la populaţia actuală sau
la cea viitoare?
- care este nivelul minim de nevoi şi care ar fi structura acestora?
- trebuie acordată atenţie nivelelor la care se doreşte asigurarea
„durabilităţii”, întrucât ceea ce este considerat durabil pentru unul nu este
durabil pentru altul (spre exemplu, nivelele următoare: sat, oraş, regiune,
naţiune etc.);
- conceptul este aplicat de unii autori la nivele de producţie, iar de alţii la
nivele de consum. Este clar că nu poate fi realistă generalizarea la scară globală
a nivelelor de consum realizate astăzi în ţările bogate şi, din aceasta cauză, cele
mai multe preocupări se axează pe producţia orientată.
- de la ce praguri intervenţiile actuale sau chiar nivelele de dezvoltare pun
în pericol obiectivele dezvoltării durabile?
Relaţia dintre creşterea economică şi degradarea mediului nu este una
simplă, cum sunt tentaţi să creadă ecologiştii. Frecvent aceştia abuzează de
concept, solicitând fonduri financiare nejustificate. În acelaşi timp, este cert că
în mod curent creşterea economică este cea care cauzează probleme ecologice
majore, prin activităţi ce degradează mediul, consumându-i resursele.

66
Pentru a măsura raportul dintre activitatea economică şi mediu, E. Kula
[53] introduce coeficientul de impact asupra mediului (environmental impact
coefficient), reprezentând cantitatea de resurse ale mediului consumate printr-o
creştere exagerată a venitului naţional.
Impactul asupra resurselor mediului sau bunurilor naturale, în contextul
dezvoltării durabile, va fi unitatea de măsură a activităţilor economice. În
general, se apreciază că funcţiile economice vor fi în mod necesar corectate cu
patru caracteristici importante: aprovizionarea cu inputuri de resurse naturale,
asimilarea producţiei de deşeuri, conservarea sistemelor suport ale vieţii şi
asigurarea condiţiilor de viaţă prin aprecierea naturii.
După câte se cunoaşte, structura resurselor naturale relevă existenţa a trei
categorii distincte: resurse nelimitate (cu caracter continuu), resurse reînnoibile
şi resurse neregenerabile. Din prima categorie fac parte tipurile de energii
neconvenţionale provenind din energia solară, energia vântului sau energia
mărilor şi apelor, în general. Utilizarea acestora şi consumul lor nu ridică
probleme deosebite, ele fiind nelimitate cantitativ şi puţin folosite. Din
categoria resurselor reînnoibile fac parte cele reprezentate de plante, animale,
aer şi apă, resurse dependente în mare măsură de cele nelimitate. Cele mai mari
probleme sunt ridicate de utilizarea resurselor neregenerabile (combustibili
fosili, minerale etc.), care, pe lângă faptul că se epuizează prin folosirea lor,
generează mari cantităţi de deşeuri.
Ideea de bază în ce priveşte această categorie de resurse este cea a
păstrării unui stoc în funcţie de trei activităţi: descoperirea de noi rezerve
exploatabile economic, de reciclarea deşeurilor şi de reducerea cererii în astfel
de resurse sau înlocuirea lor cu altele.

67
Dezvoltarea durabilă impune, în ceea ce priveşte deşeurile, existenţa unui
raport direct proporţional între cantitatea de reziduuri eliminate şi cele
absorbite. Aceasta implică atât o tehnologie superioară, cât şi o responsabilitate
directă legată de echivalenţa relaţiei dintre creşterea economică şi conservarea
valenţelor naturale ale mediului.
Sistemele de suport ale vieţii sunt reprezentate de teritoriu, a cărui
conservare în forme utilizabile reprezintă un deziderat de bază în acest tip de
dezvoltare. Păstrarea potenţialului de locuire al unui teritoriu, respectiv
nealterarea condiţiilor fizice de bază ale mediului şi conservarea siturilor sunt
esenţiale pentru existenţa durabilă a omenirii.
Un aspect important este cel referitor la conservarea esteticii naturii.
Complicarea realităţii teritoriale, foamea de spaţiu şi de resurse, în general, tind
să mutileze natura şi să-i diminueze capacitatea recreativă. Antropizarea
excesivă, fără a lua în calcul nevoia reală de destindere a omului, este
incompatibilă cu dezvoltarea durabilă.
Însăşi avuţia unei naţiuni va trebui să fie corectată cu elementele ce
reflectă degradarea mediului şi scăderea resurselor. În figura 10, preluată din
comunicarea domnului Jan van Tongeren, Integrated Environmental and
Economic Accounting. A case Study for Mexico, publicată de Ernst Lutz Editor
în Toward Improved Accounting for Environment, An UNSTAT World Bank
Symposium, Washington DC, World Bank 1993, este prezentat modul în care
avuţia naţională este influenţată de aceste elemente.
În secvenţa A se măsoară scăderea resurselor şi efectele poluării asupra
mediului.
În secvenţa B se măsoară impactul asupra sănătăţii umane, a
productivităţii agricole, efectului de seră, a stratului de ozon etc. pe baza unor
funcţii de eşantionare şi evaluare.
În secvenţa C se realizează evaluarea în termeni valorici.

68
Avuţia naturală

A B C
Avuţia
Impact fizic Impacturile Impactul în
naţională (nevaloric) asupra termeni
sănătăţii şi valorici
convenţională productivităţii

- Scăderea - Scăderea - Scăderea


resurselor resurselor resurselor
- Degradarea - Degradarea - Degradarea
mediului mediului mediului

Funcţii de evaluare Calcul economic

Ajustarea avuţiei naţionale


Avuţia Avuţia Scăderea Degradarea
naţională = naţională - -
resurselor mediului
reală convenţională

Figura 10 – Corectarea avuţiei naţionale cu elementele ce caracterizează


scăderea resurselor şi degradarea mediului
Sursa: Jan van Tongeren, Integrated Environmental and Economic Accounting. A case Study
for Mexico, publicată de Ernst Lutz Editor în Toward Improved Accounting for Environment,
An UNSTAT World Bank Symposium, Washington DC, World Bank 1993

Pentru a estima impactul scăderii resurselor şi a degradării mediului,


tabelul 6, preluat din comunicarea domnului Jan van Tongeren, Integrated
Environmental and Economic Accounting. A case Study for Mexico, publicată
de Ernst Lutz Editor în Toward Improved Accounting for Environment, An
UNSTAT World Bank Symposium, Washington DC, World Bank 1993,
prezintă calculul realizat în anul 1985 pentru Mexic.

69
Tabelul 6
Studiu de caz pentru Mexic, estimări pentru anul 1985

x 109 pesos Procent


Avuţia naţională convenţională 42060 100
Scăderea resurselor:
- petrol 1470 3,5
- lemn 164 0,4
- schimbarea destinaţiei terenurilor 764 1,8
Reducerea avuţiei naţionale datorită scăderii 39662 94,3
resurselor
Degradarea mediului:
- eroziunea solului 449 1,1
- deşeuri solide 197 0,5
- inundaţii 191 0,5
- poluarea apei 662 1,6
- poluarea aerului 1656 3,9
Avuţia naţională reală 36507 86,7

Sursa: Jan van Tongeren, Integrated Environmental and Economic Accounting. A case Study
for Mexico, publicată de Ernst Lutz Editor în Toward Improved Accounting for Environment,
An UNSTAT World Bank Symposium, Washington DC, World Bank 1993

2.4. Dimensiuni şi principii ale dezvoltării durabile în contextul


evoluţiei ecosistemelor antropizate

Pentru a stabili un cadru conceptual adecvat este necesară identificarea


principalelor dimensiuni ale dezvoltării durabile. Printre cele mai importante,
considerate prioritare, se numără dimensiunile politică, economică şi
epistemologică [15].
Dimensiunea politică a dezvoltării durabile presupune câteva elemente
distincte, dintre care se detaşează menţinerea unei anumite ordini economice,
greutatea de a ataşa agentului uman ideea de gospodărire a mediului şi raportul
dintre cunoaştere şi putere în abordarea unui punct de vedere global asupra
mediului şi resurselor.

70
În ceea ce priveşte primul aspect, chiar dacă nu este declarată, ideea de a
menţine diferenţierea actuală dintre state în legătură cu nivelul de viaţă rezultă
din deviza conservării ecosistemelor naturale din ţările slab dezvoltate şi
limitarea accesului acestora la propriile resurse. Schimbul ar fi echitabil dacă în
termeni de echivalenţă statele bogate ar oferi în schimbul aerului şi apei curate,
asigurate de statele sărace, tehnologia şi resursele pentru creşterea calităţii vieţii
în aceste state.
Al doilea aspect este dependent de crearea unui comportament al
agentului uman, astfel încât acesta să nu se mai considere în afara mediului, ci
chiar în interiorul lui şi integrat în acesta.
Legat de cel de-al treilea aspect, adoptarea unui punct de vedere global
asupra mediului şi resurselor este întârziată de anumite tipuri de rezistenţă de
grup. Este vorba de ţăranii din mediile profund rurale care se opun la noile
forme de exploatare agricolă, de grupurile etnice mai puternice care tind să
domine celelalte grupuri etnice, inclusiv cu viziunea lor asupra mediului, de
ţările sărace care se opun la punctele de vedere globale legate de mediu,
promovate de ţările bogate. În fond, toate aceste tipuri de rezistenţă au ca
obiectiv conservarea mediului şi revenirea la modul de viaţă tradiţional.
Dimensiunea economică este dată de raportul dintre creşterea economică
şi factorii de mediu. Încă de la sfârşitul secolului trecut s-a exprimat ideea de
conservare a naturii în condiţiile dezvoltării economice accelerate, dacă se
doreşte salvarea vieţii pe această planetă. Revenirea la activităţile economice
tradiţionale ar putea constitui astăzi o alternativă la tendinţele existente.
Gândirea malthusiană şi neomalthusiană a pus pe primul plan raportul dintre
populaţie şi resursele naturale, demonstrând caracterul limitat al acestora din
urmă. În opoziţie cu aceasta, gândirea ricardiană, care a dominat aproape în
totalitate primele 8 decenii ale secolului trecut, a avut un punct de vedere
optimist asupra raportului dintre creşterea economică, populaţie şi resurse.
Această viziune s-a bazat pe spiritul novator al omului şi ingeniozitatea sa, pe

71
avantajele ce decurg din dezvoltarea ştiinţei, viziune care a accelerat utilizarea
resurselor. Practic, acest spirit optimist a fost stopat de publicarea lucrării
Limitele creşterii [59], care prin noi argumente a demonstrat caracterul restrictiv
al resurselor planetei.
Dimensiunea epistemologică rezultă din necesitatea integrării noţiunii de
dezvoltare durabilă într-un sistem conceptual. Chiar dacă nu este încă foarte clar
definit, conceptul de dezvoltare durabilă se afirmă ca având o conotaţie
ştiinţifică relativ clară, care se încadrează într-un sistem epistemologic
universal. În deplină concordanţă cu realitatea teritorială tot mai complicată,
acest concept dă un sens dezvoltării viitoare, cu toate că ar putea fi inclus în
categoria unei cunoaşteri tradiţionale abstracte. Valenţele sale interdisciplinare
îl fac viabil în abordările actuale, mai ales în societăţile în care nu se face o
distincţie netă între ştiinţă şi cultură.
United Nations University a propus în 1989 trei principii de bază:
1. fiecare generaţie trebuie să conserve diversitatea naturală şi culturală
astfel încât să nu restricţioneze pe nedrept opţiunile generaţiilor viitoare;
2. fiecare generaţie este îndreptăţită la o diversitate comparabilă cu cea a
generaţiilor trecute;
3. fiecare generaţie trebuie să asigure membrilor săi drepturi echitabile de
acces la moştenirea de la generaţiile trecute [61].
Aceste idei sunt cuprinse şi în primul, şi în al treilea principiu al
Declaraţiei de la Rio [101] privind mediul şi dezvoltarea: „fiinţa umană este în
centrul preocupărilor privind dezvoltarea durabilă; aceasta înseamnă o viaţă
sănătoasă şi productivă în armonie cu natura” şi „dreptul la dezvoltare trebuie
exercitat astfel încât să se rezolve echitabil necesităţile de dezvoltare şi de
mediu ale generaţiilor prezente şi viitoare”.
Celelalte principii ale Declaraţiei de la Rio [101], [15], [16] pot fi grupate
astfel:
1. principii ce definesc durabilitatea dezvoltării;
2. principii privind implementarea dezvoltării durabile.

72
Principii ce definesc durabilitatea dezvoltării

1. Primum non nocere


În sens larg, mediul asigură trei funcţii economice majore: furnizează
utilităţi directe pentru indivizi, furnizează input-uri proceselor economice şi
servicii care susţin viaţa. În îndeplinirea acestor trei funcţii mediul se prezintă
ca un tot unitar cu intercondiţionări şi corelaţii încă insuficient cunoscute.
Degradarea mediului într-o zonă poate fi nu numai ireversibilă (dispariţia
speciilor de plante şi animale), dar poate avea consecinţe negative la mari
distanţe de locul unde s-a produs.
Reconstrucţia mediului este deci uneori imposibilă, iar în cele mai multe
cazuri foarte costisitoare, implicând şi pierderea funcţiilor mediului pe perioade
mai mari de timp. De aceea, regula principală a conceptului dezvoltării durabile
este primum non nocere.
Păstrarea pe cât posibil a stării iniţiale a mediului prezintă idealul acestui
concept, fapt imposibil în condiţiile aspiraţiilor oamenilor pentru dezvoltare.
Mediul natural are chiar propria sa traiectorie evolutivă, a cunoscut chiar
imense transformări de-a lungul istoriei. De aceea, important este nu păstrarea
unui status-quo considerat „ideal”, ci menţinerea flexibilităţii mediului, a
capacităţii sale de adaptare şi evoluţie. Oprirea schimbărilor ecologice prin
maximizarea biomasei şi a bioproductivităţii este prudentă din multe motive şi
este cea mai puţin costisitoare opţiune. Anticiparea şi prevenirea sunt
întotdeauna mai puţin costisitoare decât acţiunile post factum.

2. Păstrarea şi creşterea biomasei, biodiversităţii şi bioproductivităţii


Stocul valorilor de mediu reprezintă un aspect larg: fertilitatea solului,
biodiversitatea, capacitatea de asimilare a deşeurilor, resursele naturale,
ciclurile biologice. Strategiile durabile nu înseamnă în mod necesar sacrificarea
prezentului în favoarea viitorului. Faptul că o cantitate dată de resurse naturale

73
cunoscute poate fi folosită pentru a crea mai multă bunăstare şi a mări stocul de
cunoştinţe folositoare cu care se pot găsi, extrage şi folosi alte resurse mai
eficiente sau să se substituie mai multe materii prime folosite în prezent,
înseamnă că resursele prezente nu numai că nu au fost sacrificate pentru viitor,
dar opţiunile viitoare sunt, de fapt, îmbogăţite.
Toate produsele tehnologiei sunt esenţial convertoare de energie care
accelerează şi cresc degradarea energetică. Generarea deşeurilor este un rezultat
inevitabil, un indiciu vizibil al degradării energiei. Orice proces tehnologic
creează dezordine, orice tehnologie afectează mediul.
Biomasa şi bioproductivitatea sunt indicatori ai bunăstării şi sănătăţii
resurselor naturale ale pământului.
Conservarea biodiversităţii nu necesită prezervarea tuturor speciilor, nici
menţinerea condiţiilor de mediu curente. Un sistem evoluţionist reclamă
menţinerea unui nivel de biodiversitate care să garanteze elasticitatea
ecosistemelor de care depinde consumul şi producţia, deci bunăstarea umană.
Dezvoltarea durabilă reclamă compensare pentru oportunităţile pierdute
de generaţiile viitoare, pentru că activitatea economică schimbă nivelul sau
compoziţia biodiversităţii într-un fel care afectează fluxul serviciilor ecologice
viitoare vitale şi îngustează coridorul opţiunilor disponibile chiar dacă rata
pozitivă a creşterii economice indică o creştere a valorii opţiunilor disponibile.

3. Folosirea durabilă a resurselor economice


Practic, abordarea cea mai utilă politicienilor şi publicului este conceptul
maximizării beneficiilor nete ale dezvoltării economice şi sociale, ceea ce
permite menţinerea în timp a stocului resurselor naturale şi a serviciilor
dezvoltate pe baza acestora. În acest caz resursele reînnoibile, în special dacă
sunt sărace, vor fi utilizate mai puţin sau în mod egal cu rata naturală de
regenerare.

74
Eficienţa cu care resursele reînnoibile sunt folosite trebuie să fie
optimizată la substituibilitatea dintre aceste resurse şi progresul tehnologic.
Deşeurile trebuie să fie generate la rate mai mici sau egale cu capacitatea
asimilativă a mediului, iar eforturile trebuie să fie făcute pentru a proteja
echitatea intra- şi intergeneraţii.
Pe termen lung, bunăstarea speciei umane depinde de cum îşi gestionează
profitabil resursele sale. Durabilitatea resurselor poate fi definită ca fracţie
consumată sau produsă în fiecare an, sau inversul timpului necesar pentru a
epuiza sau dubla acea resursă la rata de consum curentă. Resursele care sunt
secătuite vor avea un indice de durabilitate negativ, iar pentru o resursă strict
durabilă valoarea indicelui ar fi zero.
Factorul de legătură între activităţile economice şi diferiţi factori politici,
sociali, culturali şi instituţionali îl reprezintă folosirea durabilă a resurselor [76].
Programul „Caring for the Earth” defineşte folosirea durabilă a resurselor
ca „folosirea unui organism, ecosistem sau altă resursă regenerabilă, la o rată
mai mică decât capacitatea ei de reînnoire”.

4. Principiul eficienţei economice


Diferitele utilizări ale mediului natural pot fi incompatibile unele cu
altele. Există conflicte între folosirea resurselor de mediu pentru producţie sau
consum, sau chiar numai pentru scopuri productive, cum ar fi, de exemplu,
pescuitul sau agricultura. Acesta evidenţiază faptul că nu numai mediul natural
este o parte integrantă a sistemului economic ce furnizează bunuri şi servicii
omului, dar şi omul trebuie să aleagă scopul şi modul în care sunt folosite aceste
resurse. Managementul mediului natural este o parte a problemei generale de
alocare a resurselor economice între scopuri competitoare.
În afara echilibrului de piaţă şi a deplinei utilizări a resurselor productive,
condiţia fundamentală pentru ca o economie să fie eficientă este să existe un
întreg aparat de pieţe [51]. Prin aceasta se înţelege că toate bunurile şi serviciile

75
pe care consumatorii le consideră valori pentru bunăstare trebuie să aibă un preţ
pe piaţă. Aceasta este valabil şi pentru bunurile şi serviciile folosite în scopuri
productive. Expresia „bunuri şi servicii” trebuie să aibă o interpretare foarte
largă şi să includă şi bunurile şi serviciile oferite consumatorilor şi
producătorilor de mediul natural.
Sunt trei fenomene, în afara dezechilibrului şi a neutilizării depline a
resurselor, care sunt, în general, asociate cu ineficienţa economică: folosirea
bunurilor publice, fenomenul larg al externalităţilor şi imperfecta informare.

5. Principiul echităţii sociale


Una dintre problemele centrale în politica mediului este impactul acestei
politici asupra diferitelor grupuri de venit. Este evident că acţiunile de mediu îşi
bazează majoritatea sprijinului pe grupurile de venituri medii şi mari, cele cu
venituri mici sunt adesea neinteresate sau chiar ostile. Aceasta pentru că cei
aflaţi în circumstanţe economice confortabile pot să dedice o proporţie mai
mare din veniturile lor „luxului” îmbunătăţirii mediului şi alocă mai puţin
pentru bunurile materiale. Naţiunile mai sărace şi indivizii mai săraci trebuie să
dea prioritate hranei, îmbrăcămintei şi gospodăriei.
Apoi, săracii sunt mult mai puţin în stare să se protejeze de orice aspect
pecuniar al măsurilor de mediu. În al treilea rând, se susţine uneori că
beneficiile programelor de mediu merg spre bogaţi, în timp ce povara costurilor
cade disproporţionat asupra săracilor.
De aceea, este necesar ca programele de mediu să nu distorsioneze
relaţiile sociale. Ele trebuie să se încadreze în politica de împărţire echitabilă a
veniturilor în societate. Aceasta nu înseamnă că programele de mediu trebuie
redirecţionate de la scopurile lor centrale, pentru a le transforma în mijloace de
redistribuire a venitului. O asemenea tentativă este un eşec şi nu realizează nici
un obiectiv. Important este ca efectele adiacente ale programelor de mediu să îşi
găsească rezolvare adecvată şi această idee trebuie să însoţească toate
programele de mediu.

76
Principii privind implementarea dezvoltării durabile

1. Pacea, ca fundament al dezvoltării


Dezvoltarea nu se poate realiza uşor în societăţile în care preocupările
militare sunt în sau aproape în centrul preocupărilor. Societăţile al căror efort
economic este destinat într-o măsură substanţială producţiei militare îşi
diminuează inevitabil perspectivele de dezvoltare. Absenţa păcii determină
societăţile să îşi dedice un procent mai mare din bugetul lor obiectivelor
militare decât nevoilor de sănătate, educaţie şi locuit.
Realizarea păcii este o problemă în toate stadiile de dezvoltare. Ţările
aflate în tranziţie pot folosi măsurile de realizare a păcii ca o şansă de a-şi plasa
sistemele naţionale pe drumul dezvoltării durabile.
Forţele armate absorb unii dintre cei mai talentaţi membri ai societăţii, ale
căror costuri de şcolarizare sunt considerabil mai ridicate decât media socială şi
ale căror energii sunt orientate spre realizarea de tehnici militare sofisticate.
Producţia de armament utilizează profesii şi specialişti care ar putea fi folosiţi în
scopuri civile. Reducerea cheltuielilor militare permite creşterea cheltuielilor
pentru scopuri sociale şi permite folosirea creditelor pentru investiţiile
economice necesare.

2. Dezvoltarea economică, ca motor al progresului


Accelerarea creşterii economice este o condiţie pentru extinderea bazei de
resurse şi deci baza pentru transformări economice, tehnologice şi sociale. În
timp ce creşterea economică nu asigură repartizarea echitabilă a beneficiilor sau
protecţia mediului, fără creştere economică resursele materiale pentru abordarea
problemelor degradării mediului nu pot exista, nici nu va fi posibilă realizarea
efectivă a programelor sociale pe termen lung. Avantajul creşterii economice
este că multiplică posibilităţile de opţiune umană.

77
Nu este suficient să se realizeze creşterea economică ca un scop în sine.
Este important ca aceasta să fie susţinută şi durabilă. Creşterea trebuie să
promoveze deplina ocupare a forţei de muncă, reducerea sărăciei şi să aducă
modele îmbunătăţite de distribuţie a venitului, printr-o mai mare egalitate a
şanselor.

3. Justiţia, ca pilon al coeziunii societăţii


Dezvoltarea nu are loc într-un vacuum, nici nu se construieşte pe o
fundaţie abstractă. Dezvoltarea are loc într-un context social specific şi ca
răspuns la condiţii sociale specifice. Ea afectează toate aspectele societăţii care,
la rândul ei, favorizează sau împiedică dezvoltarea. Creşterea economică şi
transformarea tehnologică afectează relaţiile umane, structura socială, valorile şi
stilurile de viaţă. Resursele sociale şi umane pentru dezvoltare fac relaţiile
sociale şi economice mai armonioase, uşurează coeziunea socială şi creează un
fundament solid şi adaptabil pentru realizarea progresului pe termen lung.
Condiţiile sociale existente sunt punctul de pornire pentru asumarea
eforturilor. În mare măsură, ele îi determină priorităţile şi direcţiile. În multe ţări
în tranziţie, problemele economice ivite pe neaşteptate, decăderea industriei, a
infrastructurii şi profunda dezvoltare socială sunt probleme pe care dezvoltarea
trebuie să le rezolve urgent.
Oamenii sunt principala valoare a unei ţări. Bunăstarea lor defineşte
dezvoltarea. Energia şi iniţiativa lor conduc dezvoltarea. Caracteristicile lor
determină natura şi direcţia dezvoltării umane durabile. Beneficiile investirii în
oameni sunt mai mari decât creşterea productivităţii forţei de muncă şi
facilitează accesul la posibilităţile globale. O civilizaţie sănătoasă, bine educată,
contribuie la coeziunea socială a unei ţări şi conferă dinamism tuturor aspectelor
vieţii şi culturii.
O societate civilă viguroasă este indispensabilă pentru a crea o dezvoltare
socială durabilă şi de succes. Pentru a dura, dezvoltarea socială trebuie să ia
naştere din societate. Guvernul trebuie să conducă şi să uşureze, dar guvernul

78
nu poate fi şi nu trebuie sa fie singura forţă pentru progresul social.
Organizaţiile neguvernamentale, comunitare, întreprinderi private, organizaţii
ale muncitorilor şi alte grupuri trebuie să fie activ implicate. Dacă societatea
civilă este slabă, realizarea uneia puternice trebuie să fie un scop major al
politicii publice.

4. Democraţia, ca un cadru favorabil de desfăşurare a acţiunilor


Legătura dintre dezvoltare şi democraţie este intuitivă. Ea rămâne încă
dificil de elucidat. Empiric, democraţia şi dezvoltarea par, pe termen lung, a fi
inseparabile. Ele sunt legate pentru că democraţia este ataşată inerent
problemelor de guvernare, care au impact asupra tuturor aspectelor eforturilor
de dezvoltare, pentru că democraţia este un drept fundamental al omului al cărui
progres este o măsură importantă a dezvoltării. Ele sunt legate pentru că
participarea publicului în procesul luării deciziilor care le afectează viaţa este
un principiu de bază al dezvoltării.
Acumularea discrepanţelor economice şi lipsa mijloacelor democratice,
pentru a influenţa schimbarea, au aprins sau accelerat impulsuri violente şi
distructive chiar în cadrul societăţilor relativ omogene.
Democraţia este singurul mijloc pe termen lung atât pentru arbitrarea, cât
şi pentru reglementarea multor tensiuni politice, sociale, economice şi etnice
care ameninţă constant să rupă societăţi şi să distrugă state [22]. În absenţa
democraţiei, ca un forum pentru competiţie şi un vehicul pentru schimbare,
dezvoltarea va rămâne fragilă şi permanent în pericol.

5. Informarea, înţelegerea şi consensul, ca instrumente de realizare a


dezvoltării durabile
Rezolvarea problemelor dezvoltării necesită realizarea unei înţelegeri
comune a multor dimensiuni ale dezvoltării şi o mai bună apreciere a
importanţei diferiţilor factori de dezvoltare. Ridicarea nivelelor de înţelegere şi
crearea unui consens general ajută la crearea aşa-numitei culturi a dezvoltării.

79
Definirea unei culturi a dezvoltării implică mai mult decât accesul universal la
reţeaua informaţională. O cultură a dezvoltării propune evaluarea tuturor
acţiunilor în relaţie cu dezvoltarea.
Un fundament internaţional sănătos este vital în formularea tuturor
aspectelor politicii economice. Deciziile guvernamentale şi ale sectorului privat
pot fi efective numai dacă se sprijină pe date concrete şi la zi.
Participarea publicului în activităţi economice, sociale şi politice nu poate
avea loc dacă nu este bine informat.
Statisticile corecte ce monitorizează activitatea economică a unei naţiuni
sunt esenţiale în procesul luării deciziilor. Ele realizează un fundament necesar
pentru succesul dezvoltării naţionale.
Colectarea şi analiza informaţiilor este o condiţie vitală nu numai pentru
susţinerea unor discuţii, dar şi pentru formularea unor soluţii acceptabile şi
operabile. Informaţiile corecte şi standardizate oferă un limbaj comun prin care
se poate asigura participarea la cultura dezvoltării. Daca informaţia nu este de
încredere, disponibilă şi prezentată într-o formă utilizabilă, consensul va fi
dificil de realizat şi succesul improbabil.

6. Stabilirea priorităţilor şi coordonarea, ca modalităţi de acţiune


Resursele limitate şi condiţionările interne şi externe determină alegerea
variantei şi stabilirea priorităţilor. Sunt situaţii când trebuie să se amâne
eforturile pentru realizarea anumitor aspecte ale dezvoltării. Uneori, efectele pe
termen scurt ale reformei economice pot ameninţa stabilitatea politică.
Coordonarea activităţilor şi asistenţa sunt esenţiale pentru obţinerea
efectului maxim din folosirea resurselor pentru dezvoltare.
Coordonarea înseamnă o stabilire clară a responsabilităţilor, o diviziune
efectivă a muncii între factorii implicaţi în dezvoltare şi o angajare a acestora în
realizarea obiectivelor comune. Indivizii trebuie să-şi unească eforturile în
complementaritate, nu să acţioneze izolat în competiţie. Coordonarea trebuie să
ghideze acţiunile fiecărui factor şi interacţiunile dintre ele.

80
7. Cooperarea internaţională
Interdependenţa ecologică şi economică este determinată de existenţa,
într-un patrimoniu comun, a întregii planete. În acest caz, o dezvoltare raţională
se asigură printr-o cooperare internaţională pentru punerea în valoare şi
gestionarea acestui patrimoniu. Aceasta înseamnă nu numai dezvoltarea
raţională a ecosistemelor în diviziune, dar şi a tuturor naţiunilor al căror progres
depinde mai mult sau mai puţin de gestionarea durabilă a acestor resurse.
Apariţia şi agravarea problemelor de mediu s-a datorat unei dezvoltări
economice zonale şi mondiale disproporţionate şi ireconciliante cu natura.
Ţările dezvoltate trebuie să îşi adapteze structura economică conform cerinţelor
abordării integrative mediu - economie, iar cele în curs de dezvoltare,
implementând conceptul dezvoltării durabile, trebuie să acţioneze asupra
actualelor surse de poluare şi degradare a mediului şi să evite greşelile din
procesul industrializării celor dezvoltate [86]. Ele trebuie să-şi întărească
considerabil capacitatea de gestiune a mediului şi a resurselor, în condiţiile în
care capacităţile tehnice şi instituţionale pentru a profita la maximum de noile
tehnologii sau pentru a le importa sunt slabe.
Promovarea dezvoltării durabile reclamă un efort organizat şi elaborarea
şi difuzarea noilor tehnologii care protejează mediul. Acest efort se sprijină în
mare parte pe schimbul internaţional de tehnologie prin schimburi comerciale
cu produse perfecţionate, acorduri pentru transfer de tehnologie, punerea la
dispoziţie de experţi, colaborarea în cercetare etc. Toate acestea trebuie să fie
sprijinite prin proceduri şi politici care să le faciliteze şi să stimuleze inovaţiile.
Investiţiile private au un rol cheie în economie şi în protecţia mediului
prin asigurarea tehnologiilor necesare. Ele domină în egală măsură comerţul
mondial pentru un număr mare de produse. De aceea, organismele şi
organizaţiile internaţionale care sprijină şi facilitează investiţiile private, în
special cele de asigurare şi credite pentru export şi investiţii, trebuie să
încorporeze şi criterii de dezvoltare durabilă în politicile şi practicile lor.

81
Satisfacerea cerinţei fundamentale a conceptului de dezvoltare durabilă şi
anume, realizarea la scară planetară a unui proces de dezvoltare economică,
socială şi politică care să menţină şi eventual, să dezvolte resursele de evoluţie
ale planetei şi ale speciei umane, impun trei obiective pragmatice:
a. Reducerea poluării generate de activitatea speciei umane în procesul de
evoluţie, aşa cum se desfăşoară el în prezent.
b. Reconstrucţia ecologică, adică realizarea unei stări de echilibru, de
stabilitate mare pentru mediul înconjurător.
c. Formularea şi implementarea, la nivelul speciei, a unui tip de proces de
dezvoltare economică, socială şi politică, care să determine evoluţia speciei
către creşterea nivelului de complexitate, în condiţiile menţinerii vieţii pe
planetă.
Dat fiind faptul că fenomenul de poluare a atins deja cote de alarmă,
realizarea obiectivului (a) impune o acţiune în „timp real”, în care măsurile
ferme de optimizare a proceselor economice au un rol determinant.
Complexitatea obiectivelor (b) şi (c) reclamă acţiuni de cercetare
ştiinţifică de durată, în care reconsiderarea ierarhiei disciplinelor ştiinţifice şi
transferul de metodologii şi metode între disciplinele ştiinţifice sunt acţiuni de
primă urgenţă. Efectul benefic al unor asemenea acţiuni este acela de a putea
înţelege, într-o manieră unitară, procesele de evoluţie ale sistemelor complexe
structurate pe mai multe nivele de organizare spaţio-temporală.

82
Capitolul 3 - Produsul contemporan

3.1. Trebuinţele şi necesităţile umane

Ca fiinţă naturală şi socială, omul are o serie de trebuinţe, de nevoi,


rezultate nemijlocit din alcătuirea sa şi modul său de existenţă. Prin alcătuirea sa
ca fiinţă biologică şi particularităţile sale (lipsa blănii, poziţia bipedă,
specializarea mâinii pentru apucat etc.) omul are nenumărate cerinţe de viaţă
care nici astăzi nu sunt cunoscute în întregime şi complet.
Animalele activează exclusiv pe baza sistemului de trebuinţe. Cercetările
ştiinţifice au pus în evidenţă existenţa unei mari diversităţi de tendinţe în lumea
animală ca rezultat al evoluţiei şi al raporturilor tot mai complexe cu mediul.
Conform principiului dezvoltării prin emergenţă, orice nou stadiu în evoluţia
naturii include caracteristicile stadiilor precedente, dar le depăşeşte şi le
structurează în raport cu propriile procese şi mecanisme.
În acest spirit, biochimistul M. Calvin arată că “viaţa are, în realitate,
multe însuşiri şi aproape fiecare în parte putem să le reproducem în sisteme
nevii. Dar numai sistemul care le reuneşte pe toate, simultan, îl putem numi
sistem viu” [9].
Potrivit teoriei biostructurale, viul rezultă dintr-un mod specific de
structurare a materiei nevii, ca elemente componente, adică a bioelementelor.
Una din definiţiile cu multă trecere astăzi arată că „viaţa este o proprietate a
materiei care determină circulaţia cuplată a bioelementelor în mediul apos puse
în mişcare, în ultima instanţă, de radiaţiile solare pe drumul creşterii
complexităţii”[32].

83
În acest sens, trebuinţele animalelor implică răspunsuri adecvate
determinate de nivelele diferite ale constituirii viului şi de complexele relaţii cu
mediul.
Numeroase trebuinţe ale omului sunt comune cu cele ale animalelor. O
serie de trebuinţe sunt specifice omului iar foarte multe din cele comune cu
restul fiinţelor vii devin îmbogăţite în cazul omului.
Ştiinţa şi practica au demonstrat caracterul interdependent al trebuinţelor,
faptul că ele se constituie ca un sistem, se influenţează reciproc şi îşi extind
efectele prin lanţuri de medieri asupra unor sfere nebănuit de largi de alte
trebuinţe. Gândirea sistemică asupra trebuinţelor este permanent întărită de
nenumăratele consecinţe indirecte pe care le generează acţiunile omeneşti în
ansamblul lor şi, în mod special, activitatea de realizare şi de folosire a unui
volum tot mai mare de produse.
Trebuinţele reprezintă sistemul cerinţelor primare rezultate direct
din procesele, mecanismele şi relaţiile omului, ca individ şi grup social, cu
mediul natural şi social, asigurând funcţionarea relativ normală a omului şi
societăţii [43].
Se utilizează sintagma „cerinţe primare” deoarece este specific omului ca
trebuinţele să genereze, prin medierea unui sistem de valori, un sistem secundar
de cerinţe care sunt necesităţile umane. În acest sens trebuinţele rezultă
nemijlocit din ceea ce se chemă „natura umană”, adică din modul de alcătuire şi
funcţionare a organismului uman, din nivelele fizic, chimic, biologic şi social de
existenţă. Ele au un caracter relativ stabil şi comun genului uman şi variază doar
în raport cu condiţiile naturale (sex, vârstă, condiţii geografico-climatice etc.).
Trebuinţele acoperă toată gama existenţei umane prezentând, conform
uneia din clasificări (vezi figura 11), patru tipuri generale: biologice, psihice,
sociale şi ecologice [43].

84
- aport de substanţe
- aport energetic
- căldură
- lumină
- adăpost
- elemente chimice
- radiaţii
- eliminare de substanţe
Biologice - câmpuri electromagnetice
- funcţionalitatea organismului
- refacerea fizică şi nervoasă
- creştere
- reproducere
- mişcare

- emotivitate
- afectivitate
- excitabilitate
- securitate
Psihice - informaţie
- individualizare
- echilibru psihic
- contacte umane

Trebuinţe umane
- producţie
- viaţă în grup
- conexiunea grupului
- relaţii inter-umane
Sociale - crearea de unelte
- producere de cunoaştere
- socializare
- apărare

- sănătatea mediului
- resurse naturale
- menţinerea ciclurilor din natură
- armonia dintre natura internă şi
Ecologice natura externă
- capacitatea de autorefacere a
naturii

Figura 11 – Sistemul de trebuinţe


Sursa: Hoffman O. – Managementul serviciilor şi calităţii, Editura Academiei Române de
Management, Bucureşti, 1994

85
Trebuinţele biologice oferă, la rândul lor, o extremă diversitate iar
cunoaşterea pune în evidenţă noi şi noi aspecte ale acestora.
Studii, încă parţiale, pun în evidenţă numeroase trebuinţe biologice
generate de procesele şi mecanismele fizico-chimice care au loc în organismul
uman. În lumina definiţiei Onsanger-Morovitz a vieţii, organismul uman ţine
sub control un sistem de cicluri (cicluri cuplate) legate de bioelementele care
alcătuiesc peste 90% din „masa uscată” a omului (carbonul, hidrogenul, azotul,
fosforul, sulful). Apare un „hiperciclu” [30] care, însă, poate fi dereglat de o
serie de factori legaţi de hrană, radiaţii, reacţii chimice etc. Omul, de exemplu,
este „un corp electromagnetic” care intră în interacţiune cu numeroase câmpuri
energetice din mediu. Rolul proceselor şi mecanismelor electromagnetice nu
este pe deplin elucidat, dar se pare că este deosebit de important în autoreglarea
şi funcţionarea normală a organismului uman. Studii recente pun în evidenţă
efectele tehnologiilor electronice (şi chiar electrice) asupra sănătăţii omului (de
exemplu efectele televizorului asupra câmpului electromagnetic poate fi corelat
cu unele cauze ale cancerului). O reţea electrică de înaltă tensiune modifică
puternic starea organismului.
Omul trăieşte într-un câmp de radiaţii, „radiaţia de origine naturală este
prezentă în întregul mediu înconjurător. Radiaţia poate ajunge la pământ din
spaţiul cosmic. Pământul însuşi este radioactiv, iar radioactivitatea naturală este
prezentă în alimente şi în aer. Fiecare dintre noi este expus la radiaţia naturală
într-o măsură mai mare sau mai mică” [100]. Asimilând, în evoluţia de milioane
de ani, condiţiile de mediu, organismele vii, printre care şi omul, s-au adaptat
acestor radiaţii care, până la un prag nu mai sunt dăunătoare. Numeroasele
tehnologii folosite azi, în special folosirea energiei atomice în scopuri militare,
pun în pericol omul, încălcând trebuinţele legate de raportul organism-radiaţii şi
generând numeroase boli mortale.
Mediul terestru este „septic”, în sensul că el conţine numeroşi viruşi şi
microbi patogeni, cu care organismele s-au adaptat în parte şi au căpătat o

86
anumită imunitate. Un om născut şi trăind într-un mediu „aseptic” şi-ar defecta
sistemul imunitar [1].
Trebuinţele biologice privesc funcţionarea organismului ca atare şi
relaţiile organismului cu mediu. Din prima categorie fac parte numeroase
cerinţe primare legate nu numai de hrană, adăpost, îmbrăcăminte, dar şi cele
privind activităţile automate ale diverselor organe şi sisteme şi care impun, la
rândul lor, exigenţe faţă de hrană, adăpost, îmbrăcăminte, odihnă etc., iar în a
doua categorie se înscriu trebuinţe diverse privind schimbul de substanţe,
energie şi informaţie între organismul uman şi mediu. Schimbul de substanţe nu
se reduce la procesele metabolice ci se extinde pe o arie largă cum ar fi de
exemplu asigurarea respiraţiei şi transpiraţiei în raport cu îmbrăcămintea etc.
Schimbul informaţional este şi el mai puţin studiat sub aspectul trebuinţelor
biologice. Cercetări făcute în ţara noastră, în cadrul Institutului de Cercetări şi
Proiectări pentru Materiale de Construcţie, atestă că există un prag
informaţional, legat de acţiunea unor factori ca zgomot, temperatură etc. ce
asigură raportul optim cu mediu al omului într-o locuinţă, depăşirea sa
dereglând starea acestuia de confort.
Trebuinţele psihice privesc o serie de aspecte importante ale funcţionării
normale a organismului. Studiile de psihologie generală şi socială lărgesc
continuu câmpul cunoaşterii noastre privind cerinţele psihologice ale omului şi
implicaţiile lor asupra desfăşurării normale a vieţii sale. Produsele răspund şi se
adresează unei game variate de trebuinţe psihice, cum ar fi: emotivitatea,
afectivitatea, starea de securitate generală, individualizarea, excitabilitatea etc.
Trebuinţele psihice, nu numai că apar ca aspecte secundare ale celor biologice
(trebuinţa biologică de adăpost se corelează cu cea psihologică de securitate
personală) dar pot avea efecte secundare puternice asupra stării biologice
generale (starea psihică de plăcere poate declanşa unele enzime ce favorizează
funcţionarea optimă a organismului, la fel cum stresurile psihice puternice,
starea de nemulţumire pot genera unele boli).

87
Trebuinţele sociale rezultă direct din evoluţia specifică a omului, din
particularităţile sale biologice individuale şi de specie. Faptul că omul a apărut
dintr-o specie de animale cu o puternică viaţă de grup, că era fiziceşte mult mai
slab decât unele animale ce au trăit în perioada antropogenezei, că a cunoscut
poziţia bipedă, ceea ce a dus la o dezvoltare deosebită a creierului, au creat atât
posibilitatea cât şi necesitatea vieţii de grup. Sociabilitatea a fost una din
condiţiile esenţiale ce a permis antropogeneza. Sociabilitatea, comunicarea,
cooperarea, întrajutorarea sunt cerinţe vitale ale existenţei umane. Omul este o
fiinţă sociabilă în aşa măsură încât viaţa izolată, lipsită de comunicare cu
semenii, poate duce la puternice dereglări psihice.
Trebuinţele ecologice ocupă un loc important în definirea condiţiilor de
normalitate a vieţii umane, individuale şi sociale. Omul şi societatea au apărut
în cursul unor procese complexe de adaptare la mediu şi modificare a acestuia.
Corelarea intimă a trebuinţelor biologice cu cele ecologice denotă justeţea
conceptului de ecosanogeneză, înţelegându-se că sănătatea omului şi a mediului
sunt aspecte diferite ale aceleiaşi relaţii. Dar trebuinţele ecologice nu se reduc la
cerinţele legate de sănătatea umană, ele privesc în mod direct problematica
esenţială a resurselor naturale de importanţă vitală pentru fiinţarea oricărei
societăţi şi deci pentru existenţa individului, arătând că raportul dintre om şi
mediul în care el îşi exercită activitatea şi care se extinde tot mai mult, nu este
un raport de exterioritate. Pe de o parte, natura este în noi şi societate, pe de altă
parte omul este prezent în natură prin întreaga sa activitate existenţială. Mediul
intern (natura din noi) şi mediul extern (natura din afara noastră) formează o
unitate dinamică, mediul extern se transformă, prin procesul producţiei şi
procesele metabolice, în mediu intern, iar cel intern, prin efectele şi reziduurile
vieţii şi dinamicii sociale, devine mediu extern.
Prin modul lor de satisfacere [43], trebuinţele pot fi:
a. realizabile automat prin mecanisme de ordin natural ce sunt proprii
organismului uman, cum ar fi digestia, circulaţia etc.;
b. realizabile voluntar prin acţiuni conştiente ale omului.

88
Trebuinţele realizabile voluntar sunt cele care implică diverse alternative
în comportamentul uman şi, prin aceasta, permit intervenţia instituirii
tehnologice şi deci a cuplului cunoaştere-valori. Spre exemplu, organismul
uman, în raport cu vârsta, sexul, factorii de mediu, profesia etc., are nevoie de
un complex de substanţe pentru a funcţiona normal, dar acestea pot fi asigurate
printr-o mare varietate de componente alimentare. Doar la limită, când omul
este pus în situaţia de a nu muri de foame, el se hrăneşte cu orice îi cade la
îndemână, dar în condiţii sociale civilizate el alege între diverse posibilităţi şi
face din hrană un act de cultură: nu mănâncă orice şi oricum, găteşte pe baza
unor modalităţi istoriceşte constituite, foloseşte hrana ca pretext pentru
realizarea altor scopuri cum ar fi: întâlniri, petrecerea timpului liber, afirmarea
poziţiei sale sociale, satisfacerea ambiţiilor de lux etc.
Depăşindu-se acest prag al condiţiilor sociale de satisfacere a
trebuinţelor, omul începe să prelucreze trebuinţele prin medierea unor modele
culturale, adică le transformă în necesităţi. Trebuinţele de hrană sunt, în genere,
astăzi, aceleaşi cu cele de acum 100 sau 200 de ani, nu diferă în raport cu epoca
istorică sau grupul social, dar necesităţile de hrană (de fapt nu mai este vorba de
hrană ci de aliment, ca un concept ce implică toată prelucrarea hranei în
conformitate cu modelele socio-culturale) diferă în raport cu epoca, tradiţiile,
grupul, ideologia, cunoaşterea, evoluţia tehnologică etc.
Căutând a satisface aspectele socio-culturale ale alimentaţiei se impune să
respectăm o cerinţă esenţială: să nu afectăm negativ trebuinţele, mecanismele şi
procesele biologice. „Artificializarea produselor trebuie, desigur, să nu se facă
în detrimentul calităţilor fiziologice ale acestora. Există însă riscul ca, în
circulaţie, să fie introduse produse pentru care organismul uman să nu dispună
de mecanisme adaptive elaborate de-a lungul timpului” [69].
Prin urmare, se definesc necesităţile ca reprezentând sistemul
cerinţelor derivate rezultate din prelucrarea trebuinţelor prin medierea
sistemului de valori al unei colectivităţi istoriceşte constituite [43].

89
- alimente
- locuinţă
- îmbrăcăminte
trai material - odihnă
- viaţă sexuală
- raport cu mediul
- sănătate

- instrucţie
- educaţie
- excitabilitate
Individuale trai spiritual - petrecerea timpului liber
- satisfacţii faţă de viaţă

N - comunicare
E - sociabilitate
C - viaţă familială
E - participare
S - securitate personală
- apreciere şi prestigiu
I - deplasare
T - ajutor reciproc
de convieţuire
Ă - cooperare
Ţ - schimb de activităţi
I - autorealizare
- viaţă cotidiană
- muncă
- proximitate
U
M
A
N
E
- independenţă şi securitate
- echitate şi dreptate socială
- apărarea mediului natural
- folosirea raţională a resurselor
naturale
- cooperare internaţională
- prestigiul ţării
Societale - organizarea producţiei
- control social
- creativitate
- sociabilizare şi relaţii inter-umane

Figura 12 – Sistemul de necesităţi


Sursa: Hoffman O. – Managementul serviciilor şi calităţii, Editura Academiei Române de
Management, Bucureşti, 1994

90
Satisfacerea necesităţilor prin produs, deci printr-un model socio-cultural,
impune o cunoaştere multilaterală a tuturor trebuinţelor ce pot şi chiar trebuie să
fie implicate în proiectarea umană. Ori, până în prezent, cercetările privind
alimentaţia umană se opreau la aspectul medical şi la stabilirea cerinţelor
fiziologice în ideea satisfacerii lor prin consumul alimentar al populaţiei fără o
antrenare sistematică a produselor alimentare, industriale, la satisfacerea unei
alimentaţii echilibrate.
În figura 12 este prezentat sistemul necesităţilor umane [43]. Conform
acestei figuri, necesităţile umane sunt de două tipuri: individuale şi societale
(proprii persoanelor ce alcătuiesc unele grupuri sau ale întregii societăţi), între
ele existând relaţii specifice în raport cu societatea, nivelul de dezvoltare,
tradiţii, particularităţi culturale etc.
La rândul lor, necesităţile individuale pot fi împărţite în: necesităţi de trai
material, spiritual şi de convieţuire socială. În cadrul necesităţilor generale ale
societăţii fiinţează întregul sistem de valori, norme şi principii prin care se
reglementează comportamentul oamenilor în societate, se instituie criterii de
apreciere şi modalităţi de sancţiune. În această perspectivă se cuvine a sublinia
faptul că, necesităţile individuale şi cele ale întregii societăţi au, pe de o parte, o
serie de mecanisme specifice de formare şi, pe de altă parte, comportă procese
comune de elaborare şi raporturi strânse de interdependenţă. Astfel, individul îşi
precizează necesităţile sale pornind de la reglementările generale ale societăţii şi
aderând la un sistem de valori şi norme, iar societatea îşi poate realiza unele
necesităţi prin medierea celor individuale.

3.2. Raportul dintre trebuinţe şi necesităţi în determinarea


produsului

Ceea ce marchează specificul activităţii umane, în general, şi a celei


productive, în particular, se referă la procesele de transfer şi inter-relaţionale

91
dintre trebuinţe şi necesităţi. Datorită modului conştient al acţiunii umane ce
presupune instituirea tehnologică în mecanismul acestei acţiuni, are loc un
proces de convertire a trebuinţelor în necesităţi.
Problema trebuinţelor (a nevoilor) a fost dezbătută de Durkheim în critica
sa făcută conceptului de funcţie în opera lui Spencer: „Câteodată conceptul de
funcţie desemnează un sistem de mişcări vitale, făcând abstracţie de
consecinţele lor, câteodată exprimă raportul de corespondentă între aceste
mişcări şi unele nevoi ale organismului” [27]. Nici în lucrările lui Marx nu se
face o distincţie între trebuinţă şi necesităţi, existând o tendinţă de
supraevaluare a condiţionării sociale a cerinţelor individuale. În „Teze asupra
lui Feuerbach”, Marx arată că „esenţa umană nu este o abstracţie inerentă
individului izolat. În realitate ea este ansamblul relaţiilor sociale” [56]. Această
aserţiune pune în umbră determinarea naturală a omului, fundamentul individual
al unui important set de trebuinţe, împiedicând distincţia dintre trebuinţe şi
necesităţi. Consecinţele, pe plan teoretic şi practic, au dus la slăbirea interesului
pentru analiza cerinţelor umane izvorâte direct din dependenţa omului şi
societăţii de natură, căci „omul produce în afara necesităţii fizice imediate şi
produce cu adevărat abia atunci când se eliberează de ea” [57].
Cunoscutul antropolog B. Malinovski vorbea şi el doar de nevoi (needs).
„Prin nevoie eu înţeleg sistemul condiţiilor în organismul uman, în alcătuirea
culturală şi în raportul dintre ambele faţă de mediul natural care este suficient şi
necesar pentru supravieţuirea grupului şi a organismului” [55]. El a fost criticat
ca prezentând o concepţie biologică. Nici în cunoscuta piramidă a trebuinţelor,
elaborată de Abraham Masslow, nu se operează distincţia între trebuinţe şi
necesităţi.
Aşa cum au arătat studii recente [42], Masslow a pus bazele unei noi
perspective în psihologie (a treia forţă) diferită de vechile modalităţi de
cercetare (prima forţă - biologia şi a doua forţă - behaviorismul), oferind o nouă
teorie a motivaţiei şi personalităţii. Totuşi gândirea de astăzi se declară
nesatisfăcută de această viziune, căutând noi orizonturi de investigaţie.

92
Figura 13 – Modelul piramidă a lui Masslow
Sursa: Masslow A. - Motivation and Personality, Harper and Row Publishers, 1970

Denumită teoria piramidalităţii trebuinţelor, teoria lui Abraham Masslow


grupează trebuinţele pe cinci tipuri ierarhizate: nevoi fiziologice, nevoi de
securitate, nevoi de apartenenţă, nevoi de stimă şi nevoi de autoperfecţionare.
Modelul [58], prezentat în figura 13, are un aspect de piramidă prin aceea că
trecerea la un nivel superior de nevoi presupune satisfacerea celui inferior, de
aceea, la bază nevoile fiziologice sunt proprii tuturor oamenilor dar, pe măsură
ce urcăm spre nevoile superioare, numărul celor ce le împărtăşesc devine tot
mai mic, iar vârful, reprezentând nevoile de autoperfecţionare, fiind specific
unei categorii reduse de oameni.
Modelul piramidă are la bază presupunerea lui Masslow că un adult
standard din societatea modernă şi-a satisfăcut aproape 85% din nevoile

93
fiziologice, 70% din nevoile de securitate şi protecţie, 50% din nevoia de
apartenenţă, 40% din nevoile de stimă şi 10% din nevoia de autorealizare.
Revenind la modelul lui Maslow, criticile au menţionat, printre altele, generarea
trebuinţelor din aspectele individual-biologice: „... există reale diferenţe de
ordin psihologic şi operaţional între acele trebuinţe numite superioare şi cele
numite inferioare. Aceasta se face în ordinea stabilirii faptului că însuşi
organismul dictează ierarhizarea nevoilor pe care observatorul ştiinţific are
dificultăţi în a le surprinde. Este necesară clarificarea problemei, cu atât mai
mult cu cât foarte mulţi consideră că valorile nu pot fi niciodată mai mult decât
aprecieri arbitrare ale gusturilor, prejudecăţilor, instituţiilor sau a altor fapte
necontrolate ale cercetătorului însuşi” [58].
În ceea ce priveşte ierarhia trebuinţelor, Masslow [58] stabileşte 16
principii care generează relaţiile dintre cele superioare şi cele inferioare: „(1)
Trebuinţă superioară este urmare a dezvoltării evolutive (...), cu cât o trebuinţă
este mai înaltă cu atât ea este mai specific umană. (2) Trebuinţele superioare
sunt rezultate ale unei dezvoltări autogenetice. (3) Cu cât trebuinţa este mai
înaltă cu atât este mai puţin imperativă pentru supravieţuire, cu atât mai mult
poate fi amânată şi cu atât mai uşor poate ea să dispară. (4) A trăi la un nivel
înalt de trebuinţe înseamnă o mai mare eficienţă biologică, o mai mare
longevitate, mai puţină dorinţă, un somn mai bun, un apetit mai mare. (5)
Trebuinţele superioare sunt mai puţin urgente pentru subiect. (6) Satisfacerea
unei trebuinţe superioare produce o fericire profundă, seninătate şi o îmbogăţire
a vieţii interne. (7) Urmărirea şi satisfacerea trebuinţelor superioare reprezintă
în general o tendinţă spre sănătate deosebită de cea spre psihopatologie. (8)
Trebuinţa superioară are mai multe precondiţii. Într-un sens mai general poate fi
spus că viaţa este mult mai complexă la nivelul trebuinţelor superioare. (9)
Trebuinţele superioare reclamă şi condiţii externe favorabile pentru satisfacerea
lor. (10) O mai mare valoare se acordă trebuinţelor superioare decât celor
inferioare de către aceia care le-au satisfăcut pe ambele. (11) Cu cât nivelul
trebuinţelor superioare este mai ridicat cu atât cercul identificării într-o

94
persoană iubită este mai larg, cu atât numărul persoanelor cu care te identifici
este mai mare şi cu atât mai mare este gradul cu care te identifici. (12)
Urmărirea şi satisfacerea trebuinţelor superioare au consecinţe civice şi sociale.
Cu cât trebuinţa este mai înaltă cu atât eşti mai puţin egoist. (13) Satisfacerea
trebuinţelor superioare deschide în mai mare măsură calea spre autorealizare
decât trebuinţele inferioare. (14) Urmărirea şi satisfacerea trebuinţelor
superioare conduc spre un mai mare, mai puternic şi mai adevărat
individualism. (15) Cu cât trebuinţa este mai înaltă cu atât este mai uşoară şi
mai eficientă terapia: la nevoile inferioare aceasta va fi foarte dificilă, foamea
nu poate fi potolită prin terapie. (16) Trebuinţele inferioare sunt mult mai
localizate, mult mai palpabile şi mai limitate decât trebuinţele superioare” [58].
Modelul lui Masslow suportă câteva obiecţii din care menţionăm:
- omiterea rolului managementului în orientarea individului;
- neconfirmarea relaţiilor ierarhice dintre trebuinţe;
- neconfirmarea grupării nevoilor, apărând în cercetările concrete mai
curând o diferenţiere dintre nevoile fiziologice şi toate celelalte;
- neluarea în considerare a diferenţei dintre trebuinţe şi necesităţi;
- neluarea în considerare a evoluţiei nevoilor în raport cu vârsta omului,
statutul său social şi natura societăţii.
Utilizarea unui singur concept, fie el trebuinţă, nevoie sau necesitate, nu
este corect, omiţându-se un aspect esenţial al ontologiei sociale, al
mecanismului acţiunii umane, fapt ce duce la mari dificultăţi dacă nu chiar la
imposibilitatea în formularea şi rezolvarea problemelor din domeniul ştiinţelor
socio-umane.
Conceptele de trebuinţă (nevoi) şi necesitate nu se identifică şi nu se
exclud reciproc, ci se presupun şi se îmbină unitar în analiza filozofică şi
ştiinţifică a activităţii umane. Analiza necesară are ca element central raportul
dintre trebuinţe şi necesităţi. Acţionând direct pentru satisfacerea necesităţilor
se cuvine ca omul să ţină seama de întreg sistemul de trebuinţe, atât cele
voluntar realizabile cât şi cele automate. Se poate defini ca principiu esenţial în

95
activitatea umană asigurarea corespondenţei şi armoniei dintre trebuinţe şi
necesităţi.
Din punct de vedere funcţional, pentru asigurarea vieţii normale a
individului şi societăţii, primează trebuinţele, cu alte cuvinte, necesităţile se
cuvin a fi modelate după trebuinţe pentru a corespunde în cât mai mare măsură
acestora şi a asigura satisfacerea lor corespunzătoare.
Din punct de vedere practic, sub aspectul procesului de satisfacere,
primează necesităţile, cu alte cuvinte, trebuinţele sunt asigurate prin medierea
necesităţilor, întreaga activitate conştientă de confecţionare şi folosire a
produselor constituie calea prin care omul poate sau nu poate să-şi realizeze
trebuinţele.
Această asimetrie generează posibilitatea unor perturbări sau crize în
evoluţia societăţii şi viaţa indivizilor. Modelându-şi activitatea conştient,
urmărind anumite scopuri, omul se conformează direct necesităţilor. Multe
trebuinţe nu sunt încă evidenţiate de cunoaşterea ştiinţifică, iar despre cele pe
care ştiinţa le-a elucidat indivizii au, de regulă, o informaţie fragmentară şi
incompletă. Uneori, deşi ştim că anumite comportamente (alcoolismul, fumatul,
sedentarismul, alimentaţia neraţională, folosirea unor produse vestimentare etc.)
sunt dăunătoare individului, afectând negativ sănătatea sa, nu încetăm să le
satisfacem deoarece au devenit necesităţi. Se poate întâmpla ca practica acestor
comportamente să deregleze sistemul trebuinţelor şi să genereze unele trebuinţe
nocive, dereglând funcţionarea biofiziologică normală a omului.
Deosebit de dăunătoare este intervenţia necontrolată asupra unor
trebuinţe prin crearea de produse fără a asigura o cunoaştere temeinică a
influenţelor directe şi mediate.
Raportul dintre trebuinţe şi necesităţi nu este bijectiv, ci este de aşa
natură încât aceeaşi trebuinţă poate fi satisfăcută prin necesităţi diferite şi,
invers, aceeaşi necesitate poate satisface trebuinţe diverse.
Deoarece, de multe ori, nu cunoaştem toate trebuinţele posibile a fi
influenţate prin acţiunea noastră de satisfacere a necesităţilor şi, în activitatea de

96
concepere, fabricare şi folosire a produselor, urmărim doar câteva obiective
directe fără a ţine seama de efectele mediate pe termen mediu sau îndepărtat al
produsului şi procesului de producţie, se întâmplă situaţii în care:
1. satisfăcând printr-un produs anumite trebuinţe putem încălca, uneori,
grav cerinţele altora, prin efecte indirecte sau pe termen îndepărtat ale
produsului conceput unilateral doar prin prisma unor cerinţe (un ciorap de nylon
poate ţine cald dar generează unele boli de piele);
2. satisfăcând direct o trebuinţă printr-un produs, încălcăm, prin
impactele negative mediate pe termen scurt sau îndepărtat, cerinţele altor
produse;
3. satisfăcând o trebuinţă în mod imediat, încălcăm, prin efectele pe
termen mediu sau îndepărtat, cerinţele aceluiaşi produs, în special sub aspectul
epuizării resurselor disponibile;
4. satisfăcând anumite trebuinţe, pe anumite faze ale traiectoriei unui
produs putem încălca alte trebuinţe prin modul de desfăşurare a altor faze ale
aceleiaşi traiectorii (producţia de ciment satisface cerinţele de habitat dar, prin
poluare, încalcă pe cele de sănătate);
5. satisfăcând o trebuinţa în anumite faze ale traiectoriei unui produs
putem încălca aceeaşi trebuinţă în alte faze ale aceleiaşi traiectorii;
6. satisfăcând o trebuinţă putem genera imposibilitatea sau greutatea
realizării altora, în special prin folosirea neraţională a resurselor;
7. neglijând unele trebuinţe se pot anula efectele pozitive ale satisfacerii
altor trebuinţe; ca urmare a caracterului sistemic interdependent al acestora o
trebuinţă nesatisfăcută sau chiar încălcată influenţează modul de satisfacere al
altor trebuinţe, uneori deosebit de importante pentru individ şi societate;
8. nesatisfacerea unei necesităţi poate anula sau distorsiona modul de
satisfacere a alteia, neluarea în considerare a necesităţii respectării armoniei cu
natura anulează efectele strădaniei creşterii eficienţei economice a unui produs;
9. satisfacerea unei necesităţi printr-un produs poate fi anulată prin efecte
negative ale altor produse (efectele poluante ale unor produse, inclusiv a

97
proceselor de fabricaţie, depozitare, manipulare a acestora pot diminua efectele
pozitive ale produselor farmaceutice pe planul asigurării sănătăţii);
10. satisfacerea exagerată a unei necesităţi poate deregla asigurarea
realizării altora (o alimentaţie exagerată poate dăuna sănătăţii);
11. satisfacerea neraţională a unei necesităţi pe anumite faze ale
traiectoriei poate anula efectul global legat de aceeaşi necesitate (economii
exagerate în faza execuţiei unei clădiri, neţinându-se seama de cerinţele ce vor
urma în fazele de exploatare şi întreţinere anulează întreaga preocupare de
folosire raţională a resurselor).
Aceste aspecte şi altele atrag atenţia asupra importanţei acceptării şi luării
în considerare a unor teze referitoare la calitate cu valoare de principii
metodologice:
- Calitatea unui produs înseamnă capacitatea acestuia de a satisface
armonios sistemul de trebuinţe şi necesităţi.
- Calitatea unui produs presupune viziunea integrativ-sistemică asupra
tuturor fazelor legate de traiectoria sa, cu alte cuvinte proiectarea calităţii
presupune conceperea, realizarea, folosirea şi post-utilizarea produsului astfel
încât el să contribuie specific la satisfacerea sistemului de trebuinţe şi necesităţi
pe fiecare fază a traiectoriei.
- Calitatea unui produs presupune de asemenea o viziune integrativ
sistemică asupra întregului sistem de produse, a economiei în ansamblul său,
pentru a asigura că satisfacerea unor trebuinţe şi necesităţi nu dereglează
acţiunea altor produse.
- Traiectoria oferă o metodologie de lucru eficientă şi benefică, prin
capacitatea sa de a permite şi chiar a genera o cunoaştere a modului de
satisfacere a necesităţilor şi trebuinţelor pe fiecare fază şi a interveni anticipat şi
în conştiinţă de cauză pentru asigurarea calităţii încă din faza conceperii
produsului.
Din cele prezentate mai sus rezultă că omul acţionează direct, în mod
voluntar, conştient şi orientat, în virtutea necesităţilor şi prin satisfacerea

98
acestora, dar totdeauna efectele majore, ultime se recepţionează la nivelul
trebuinţelor. De aceea întreaga strădanie a omului este raţională şi benefică
pentru om şi societate doar în măsura în care asigură o satisfacere cât mai
deplină, diversificată şi liberă a necesităţilor în armonie cu întreg sistemul de
trebuinţe. Sistemul de trebuinţe exprimă ceea ce se cheamă natura internă a
omului şi aceasta este într-o continuă şi complexă comunicare cu natura externă.

3.3. Valori în determinarea produsului

a. Valorile filosofice
Filosofia reprezintă o imagine despre lume şi viaţă ce răspunde necesităţii
fundamentale umane de a crea un model al raporturilor existenţiale dintre om şi
natură, om şi societate, om şi sine. În acest fel filosofia ne oferă înţelepciune.
Înţelepciunea presupune cunoaştere dar nu se reduce la aceasta. Ea
implică orientarea cunoaşterii conform valorilor umane şi folosirea cunoaşterii
în slujba acestor valori. De aceea, valorile centrale ale filosofiei sunt: valoarea
umană a existenţei, valoarea cunoaşterii, valorile progresului social, valorile
creaţiei, etc.
Viziunea filosofică a gândirii moderne a încetăţenit un tablou al unei lumi
fragmentare, alcătuită din domenii unul lângă altul [74]. Pe acest model
filosofic s-a dezvoltat ştiinţa modernă, generând o cunoaştere pe parcele,
exprimată de modelul ştiinţă lângă ştiinţă. Fragmentarea cunoaşterii ştiinţifice a
dus la o ruptură între diferitele tehnologii, urmărind fiecare scopuri particulare
şi generând acţiuni productive care nu au mai luat în consideraţie
interdependenţele şi unitatea existenţei. Eşecurile şi erorile săvârşite de oameni
în raporturile lor cu natura şi societatea (criza de resurse, poluarea, proliferarea
unor maladii profesionale, dispariţia multor specii de vieţuitoare, etc.) sunt
urmarea unei practici defectuoase ce materializează o gândire filosofică lipsită
de înţelepciune. „Viciul tehnologic pare, aşadar, să se nască din natura
fragmentară a bazei ştiinţifice” [11].

99
Folosind ştiinţa contemporană şi realizând intenţiile sale prin intermediul
acestei ştiinţe, omul a generat în acţiunile sale numeroase erori care au declanşat
o serie de stări de criză. Ştiinţa a fost dezvoltată şi utilizată fără ca societatea să
dea dovadă de suficientă înţelepciune. De aceea, filosofia se impune tot mai
mult în practica zilelor noastre căci menirea ei este de a asigura omului mai
multă înţelepciune, capacitate de a dezvolta şi folosi ştiinţa şi tehnologia
exclusiv în slujba valorilor fundamentale ale omului.
b. Valorile ştiinţei
Cunoaşterea umană se desfăşoară prin mecanismele gândirii ducând la
forme şi noţiuni abstracte, capabile să sintetizeze elementele generale şi
esenţiale ale unor clase de obiecte şi proprietăţi.
Valorile ştiinţei reprezintă aprecierile acordate produselor cunoaşterii
ştiinţifice în măsura în care acestea corespund sau nu unor aspecte particulare
ale existenţei. Valoarea nemijlocită cu care operează cunoaşterea ştiinţifică este
informaţia.
Ştiinţa este o creaţie umană ce trebuie să servească omul [74]. Discutând
valorile ştiinţei în raport cu produsul, trebuie avute în vedere două aspecte:
- omul produce cunoaştere ştiinţifică trecând-o prin filtrul întregii sale
conştiinţe, ceea ce explică intervenţia directă a sistemului de valori în orientarea
problematicii de cercetare şi a rezultatelor acesteia;
- ştiinţa reprezintă un sistem societal ce nu se poate reduce la o sumă de
preocupări individuale sau de grup, de aceea intervenţia sistemului de valori se
exprimă în structura de ansamblu a cercetării.
Definind produsul ca ansamblu interdependent al transformărilor generate
de om în mediul natural şi social şi la nivelul indivizilor, pentru realizarea unui
scop şi în vederea satisfacerii necesităţilor sale, ne putem da uşor seama de
unitatea dintre cunoaşterea naturii, a omului şi a societăţii. Creând un produs
material omul induce schimbări în natură şi declanşează serii întregi de
fenomene şi procese interdependente. Studierea acestor aspecte, implicând
consecinţe socio-umane, ecologice, economice, juridice, morale etc., impune

100
cunoaşterea proceselor naturale legate direct de crearea produsului. Lărgirea
câmpului cognitiv, din perspectiva unităţii om-societate-natură în actul
productiv, conduce spre necesitatea cooperării profesionale, a inter şi
multidisciplinarităţii. Noua alianţă va necesita, nu numai cooperarea dintre
ştiinţele naturii, ştiinţele tehnice şi socio-umane, ci şi între ştiinţă, în ansamblul
său şi toate celelalte dimensiuni ale culturii.
c. Valorile tehnologiei
Tehnologia este definită ca ansamblul instrumentelor directe pe care omul
le foloseşte conştient în activitatea sa pentru realizarea unor scopuri. Prin natura
sa, omul este făuritor şi folositor de tehnologie.
Tehnologia nu trebuie redusă la elementele particulare componente, ea
fiind o creaţie umană realizată în sfera posibilului acţional în cadrul căruia
omul, ca individ şi ca grup, îşi desfăşoară activitatea liberă şi conştientă de
trecere de la posibil la real.
Tehnologia are, ca valoare fundamentală, utilitatea definită ca aprecierea
care se acordă unor mijloace directe de acţiune, în legătură cu capacitatea
acestora de realizare a unor scopuri. Aşadar, în constituirea şi folosirea
tehnologiei intervine, ca element central, scopul. Utilul se determină prin
participarea întregului sistem de valori la fixarea scopului, la precizarea
problemei pe care tehnologia trebuie să o rezolve, corelându-se cu o altă valoare
a tehnologiei: eficacitatea, definită ca raport între scop şi rezultate.Valoarea de
eficacitate tehnologică se defineşte prin aprecierea acordată mijloacelor directe
de acţiune relativă la capacitatea acestora de a conduce la rezultate conforme
scopurilor urmărite.
Abordând în acest mod progresul tehnologic se poate înţelege una din
dimensiunile principale ale acestuia: caracterul său alternativ. Nu există un unic
sens şi tip de progres tehnologic ci alternative posibile în raport cu contextele
socio-culturale şi momentele istorice: „... tehnologia creează capacitatea de a
urmări direcţii alternative de acţiune iar fiecare alternativă propusă permite a
distribui în mod diferenţiat dezavantajele şi avantajele economice, ecologice,

101
politice şi sociale. Disponibilităţile tehnologice fac posibilă construirea punţilor
de comportament alternativ ce reprezintă o nouă libertate de alegere dar cu
preţul unor posibilităţi de alegere incompatibilă” [31]. Alternativele se
construiesc în principal în raport cu spaţiul alternativ de scopuri.
Valoarea de fiabilitate [2] reprezintă aprecierea capacităţii unui produs de
a-şi menţine caracteristicile de calitate în raport cu scopul pentru care a fost
creat. Este esenţială necesitatea proiectării tehnologiei pe întreaga traiectorie a
produsului încă din faza incipientă a concepţiei şi, ulterior, a design-ului. Luând
în considerare întregul sistem de valori, tehnologia nu mai poate fi elaborată şi
evaluată fragmentar, pe faze izolate ale traiectoriei unui produs. A lua în
consideraţie doar tehnologia de fabricaţie a produsului şi a ignora tehnologiile
de transport, depozitare, utilizare, recuperare, refolosire şi reintegrare înseamnă
a încălca o serie de cerinţe umane, individuale şi societale, a nu lua în
consideraţie o serie de valori.
Fundamentarea tehnologiei pe un sistem de valori care ia în mod real şi
deplin în consideraţie necesităţile umane individuale şi societale, impune ca
încă din faza de proiectare a produsului să se prevadă tehnologiile întregii
traiectorii.
d. Valorile economice
Economia ca domeniu al societăţii se referă la sistemul activităţilor de
gospodărire a resurselor, adică de folosire a acestora în vederea creării de
produse care să satisfacă necesităţile umane [23]. Valoarea centrală a economiei
este valoarea economică.
Valoarea economică se instituie în contextul general al creaţiei culturale
în interdependenţă cu celelalte tipuri de valori, prin aceasta economia fiind o
dimensiune a culturii. Activitatea de creaţie a produsului nu reprezintă un
proces economic abstract ci o activitate vie şi complexă a agenţilor sociali care
formulează necesităţile, recepţionează cerinţele, orientează eforturile
productive, alocă resurse, produc etc.

102
Sub aspect cultural, economicul este un mod specific de recunoaştere,
interpretare şi rezolvare de probleme. Criteriile acestui proces sunt întregul
sistem de valori. De îndată ce scopul, elaborat la nivelul societăţii, este
formulat, omul acţionează în sfera economicului cu mijloacele specifice oferite
de acesta.
Traiectoria produsului este o imagine abstractă, mişcarea reală fiind nu a
produsului ci a agenţilor sociali care acţionează. Din acest motiv valoarea
economică are câteva caracteristici deosebit de importante, după cum urmează:
- caracter cultural, ele instituindu-se ca o creaţie umană în raport cu
întregul sistem de valori;
- caracter incomensurabil, deoarece chiar dacă unele din aceste valori pot
avea expresii măsurabile cantitativ foarte exact, aceste expresii cantitative nu
epuizează semnificaţia calitativă, categorială, de etalon general şi esenţial pe
care valorile economice o reprezintă;
- caracter impur, deoarece definirea lor implică participarea întregului
sistem de valori;
- caracter istoric, întrucât semnificaţia lor se modifică în raport cu epoca,
orânduirea socială etc.
e. Valorile ecologice
Valorile ecologice intervin direct şi cu ponderi ridicate în întreaga
activitate de creare a produselor deoarece producţia şi produsele înseamnă
modificare mediului atât prin folosirea de substanţe şi energie cât şi prin
efectele proceselor tehnologice şi ale produselor.
De la apariţia omului şi în raport direct cu dezvoltarea capacităţii sale
productive între natură, om şi societate s-au stabilit interacţiuni specifice.
Natura devine tot mai mult schimbată de om iar omul şi societatea depind de
natură prin diferite căi şi procese. Relaţiile omului şi societăţii cu natura, ca
mediu ambiant dar şi ca natură interioară nouă, sunt generate de factori sociali
obiectivi şi subiectivi şi se formează direct prin medierea unui sistem de valori.

103
Omul este o parte a naturii care, prin activitatea sa, intervine în ansamblul
naturii generând modificări tot mai profunde şi pe sfere tot mai extinse. Această
intervenţie este necesară şi justificată din punct de vedere uman. Orice produs
presupune modificări în mediu, pe de o parte, prin resursele substanţiale şi
energetice folosite şi prin procesele tehnologice implicate în fazele de realizare
ale produsului şi, pe de altă parte, prin folosirea şi stingerea produselor. A
produce înseamnă a interveni în natură.
De aceea omul nu trebuie să intervină oricum în natură căci prin
dereglările produse în mediu generează mari daune naturii şi societăţii. Relaţiile
cu natura trebuie concepute pe noi criterii valorice, căci practica de până acum,
desfăşurată în ţările industrializate, s-a ghidat după un model socio-cultural
elaborat defectuos. „În loc să tratăm natura ca obiect al dispunerii tehnice
posibile, am putea-o întâlni ca partener al unei posibile interacţiuni. În loc de
natură exploatată am putea să o căutăm pe cea frăţească” [40].
În cadrul sistemului de valori promovat de societate, valorile ecologice se
grupează în jurul valorii de armonie între om-societate-natură.
Raportul omului cu natura pune în evidenţă două tipuri specifice de
procese şi mecanisme [45]. Pe de o parte, natura presupune legi, legături
complexe de interacţiuni independente de voinţa şi conştiinţa oamenilor. Pe de
altă parte, acţiunea umană este orientată spre un scop, se desfăşoară conştient şi
este supusă acţiunii discriminatorii a unui sistem complex de trebuinţe, interese
şi valori. Ca atare, este necesară o corespondenţă între valorile care generează
scopul şi mecanismele proprii schimbărilor declanşate de realizarea scopului.
În domeniul practicii ecologice, folosirea raţională a resurselor naturale
materiale şi energetice este de primă importanţă [7]. Conceptul de raţionalitate
în gospodărirea resurselor naturale este o valoare ecologică.
Sănătatea mediului este o valoare ecologică de bază reprezentând
aprecierea acordată de un grup unor caracteristici ale mediului ca fiind
corespunzătoare cerinţelor desfăşurării optime a vieţii, în primul rând a celei
umane [85]. Aşadar, pe de o parte, aprecierea depinde de nivelul cunoaşterii, iar

104
pe de altă parte, ea exprimă măsura în care luăm în consideraţie întregul sistem
de valori.
Ca expresie a întregii culturi, valoarea de sănătate a mediului exprimă
măsura în care o comunitate recunoaşte, interpretează şi rezolvă problemele
legate de raportul dintre mediu şi mecanismele vieţii. Poluarea nu este o valoare
strict obiectivă ci tot o valorizare a mediului în raport cu criteriul valoric al
sănătăţii mediului. Deşi există procese de producţie cu efecte patogene
puternice, în unele ţări nu se iau măsuri de remediere deoarece se vehiculează o
semnificaţie eronată a valorii de sănătate a mediului, respectiv de poluare.
Astfel, “a controla sau nu poluarea este o decizie politică” [41].
f. Valorile sanologice
Valorile sanologice exprimă aprecierea dată existenţei individului sub
aspectul stării sale în raport cu un model de sănătate biologică, psihică şi
socială. Sanogeneza nu se reduce la igienă ci urmăreşte perfecţionarea
permanentă a condiţiilor generatoare de sănătate în scopul creării unui optim
funcţional pentru organismul uman.
Valoarea de sănătate este o creaţie culturală majoră exprimând nivelul la
care a ajuns societatea în recunoaşterea şi satisfacerea tendinţelor şi cerinţelor
fundamentale ale vieţii. Determinarea a ceea ce înseamnă om sănătos depinde
atât de evoluţia cunoaşterii ştiinţifice, cât şi de modelele socio-culturale ale unei
comunităţi.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii caracterizează sănătatea ca reprezentând
o completă bunăstare fizică, mintală şi socială, care nu constă numai din absenţa
bolii sau infirmităţii.
Legătura strânsă dintre economic (activitatea economică şi relaţiile de
producţie om-natură), ecologic (relaţia omului şi societăţii cu natura sub
aspectul mediu-viaţă) şi sănătate (atitudinea omului faţă de propriul organism)
devine astăzi din ce în ce mai puternică. A asigura calitatea producţiei şi a
produsului implică în mod necesar acţionarea în armonie cu natura şi

105
promovarea sanogenezei. Un produs de calitate este un produs ce poate fi
folosit de om, deci corespunde cerinţelor sanogenetice, şi nu dereglează mediul.
g. Valorile etice
Valorile etice de bază (bine, rău), ca şi celelalte valori (cinste, echitate,
corectitudine etc.), s-au instituit în procesul în care relaţiile dintre indivizi nu
mai erau generate de porniri biologice ci exprimau acţiuni culturale. Ceea ce
este propriu aprecierilor morale constă în extinderea lor la toate domeniile
societăţii căci, orice acţiune umană implică relaţii cu alţi oameni şi, prin aceasta,
presupune o orientare morală.
Valorile de bine şi rău se definesc ca exprimând aprecierea dată de un
grup comportamentelor umane în măsura în care contribuie sau nu la
satisfacerea cerinţelor semenilor. Binele este ceea ce stă în capacitatea
individului de a face şi a ajuta pe alţii să-şi rezolve necesităţile şi problemele de
viaţă. Valoarea de bine presupune deci libertatea de acţiune şi capacitatea
comportamentelor umane de a avea efecte diferite asupra vieţii altor oameni.
Un atribut al valorii de bine este alegerea justă care conduce spre teza
practicării valorilor morale în conformitate cu conştiinţa morală a grupului.
Practicarea binelui presupune şi cunoaştere dar se instituie prin alegerea, în
conformitate cu întregul sistem, a necesităţilor umane, în contextul întregului
ansamblu al valorilor.
A polua mediul pentru a obţine un profit mai mare, cu riscul de a
declanşa cauze de îmbolnăvire a oamenilor, este contrar valorii de bine căci
exprimă o alegere în detrimentul semenilor, diminuarea gradului de satisfacţie a
necesităţilor altora. Kant formulase imperativul moral în aceeaşi direcţie când
cerea: „acţionează astfel încât să foloseşti umanitatea atât în persoana ta cât şi în
persoana oricui altuia, totdeauna în acelaşi timp ca scop, iar niciodată numai ca
mijloc” [49].
Ceea ce se denumeşte prin etică profesională nu este altceva decât
modalitatea de a exprima cerinţele generale ale comportamentului etic în
domeniul concret de activitate al fiecăruia.

106
h. Valorile estetice
Creaţia artistică şi simţul estetic s-au dezvoltat treptat, în contextul
general al apariţiei omului ca fiinţă socială. Sensibilitatea omului la frumos şi
necesitatea frumosului pentru om sunt facultăţi specifice umane.
Esteticul se referă astfel la un domeniu mai larg decât cel al artei propriu-
zise, exprimând aprecierea acelor realităţi care corespund cerinţelor de
sensibilitate prin modul lor specific de structurare. Purtătoare materiale ale
esteticului, produsele sunt, pe de o parte, create în conformitate cu cerinţele
sensibilităţii faţă de frumos şi, pe de altă parte, sunt receptate de oameni prin
sensibilitatea lor faţă de frumos şi prin plăcerea estetică de a utiliza un produs.
În cadrul esteticului, frumosul este valoarea principală care exprimă
aprecierea dată de un grup unor realităţi capabile de a trezi emoţii estetice. Cu
alte cuvinte, esteticul şi frumosul sunt creaţii culturale legate direct de întreg
sistemul de valori.
Astăzi concepţia, proiectarea, realizarea şi utilizarea produsului în
conformitate cu valorile estetice devin o preocupare esenţială. După cum se ştie,
produsele îndeplinesc un set de funcţii, iar pe măsura avansării în civilizaţie
funcţia nemijlocită de a răspunde unei trebuinţe specifice devine doar latentă,
implicită, necesară dar nu suficientă, pe prim plan trecând alte funcţii: de
comunicare, de satisfacţie umană, de exprimare a personalităţii. Astfel, ce este
frumos se poate vinde mai repede şi devine mai rentabil şi economic.
i. Valorile politice
Politicul, ca subsistem al societăţii, ocupă un loc important în
direcţionarea întregii activităţi umane. Valorile politice (progres, democraţie,
suveranitate, independenţă, participare etc.) se constituie ca puternice grile de
selecţie şi factori de generare a comportamentelor umane.
Valorile politice exprimă un mod specific de apreciere a relaţiilor şi
activităţilor umane, a instituţiilor sub aspectul gradului de dezirabilitate faţă de
sistemul politic.

107
Valoarea de dezirabilitate politică exprimă aprecierea dată de un grup
social acţiunilor umane, deciziilor de a corespunde sau nu sistemului de valori
şi necesităţi recunoscut şi urmărit a fi satisfăcut de către instituţiile politice.
Ridicarea calităţii produselor se instituie într-o dezirabilitate politică. Valorile
ecologice sunt şi ele corelate de cele politice în ceea ce priveşte eficacitatea lor
practică. Politica faţă de mediu se constituie într-un criteriu de dezirabilitate în
selecţia tehnologiilor şi orientarea cercetării ştiinţifice către elaborarea unor
ecotehnologii [86].
j. Valorile juridice
Valorile juridice (drept, legal, obligatoriu, permis, etc.) reprezintă
aprecieri ale acţiunilor umane din perspectiva normelor şi legilor instituite de
puterea de stat.
În centrul valorilor juridice se află valoarea de dreptate, ca expresie a
legitimizării dreptului. Ca şi celelalte valori, valorile juridice sunt creaţii
culturale şi expresii integrante ale întregului sistem de valori. Valoarea juridică
vrea să fie o măsură a faptelor pe care le apreciază după regulile stabilite de
legiuitor, în primul rând, iar valabilitatea acestor legi este bazată pe noţiunea de
bine, de just cultural. Dreptatea exprimă aprecierea dată de un grup sistemului
de drept în măsura în care corespunde sau nu cerinţelor fundamentale ale
oamenilor (dreptul la muncă, la sănătate, la învăţământ şi cultură, la participare,
la exprimarea opiniilor etc.). În acest mod valoarea de dreptate reflectă
influenţele directe ale valorilor filosofice, morale, politice, ştiinţifice etc.
Orice activitate de producţie se desfăşoară în conformitate cu un cadru
legal constituit. Măsura în care acesta este uman justificat modifică substanţial
producţia şi ansamblul produselor. Numeroase deficienţe ale practicii
productive pe plan internaţional impun, printre altele, schimbarea legislaţiei
economice.

108
k. Valorile psihologice
Raportarea psihologică la realitate presupune o serie de valori specifice.
Activitatea economică, crearea de produse dar şi folosirea lor implică pe om sub
ansamblul determinărilor sale.
Bunăstarea psihică, dimensiune componentă a valorii de sănătate poate fi
concepută, ea însăşi, ca valoare centrală a raportării psihice a omului la realitate,
fiind corelată direct şi puternic cu produsele. În crearea şi folosirea produselor
intervin toate aspectele referitoare la bunăstarea psihică.
O dimensiune majoră a bunăstării psihice o reprezintă capacitatea de a
beneficia de muncă şi produse capabile să răspundă armonios necesităţilor
umane. Aceasta înseamnă că proiectarea produsului, pe întreaga sa traiectorie,
trebuie să ţină seama de cerinţele şi particularităţile psihice ale tuturor
categoriilor de oameni care intervin în concepţia, proiectarea tehnologică,
fabricaţia, utilizarea, recuperarea şi reintegrarea produselor.
Valoarea de bunăstare psihică intervine ca o importantă grila de selecţie a
deciziilor în cadrul activităţilor manageriale, impunând nu adaptarea omului la
tehnologie ci a tehnologiei la om. În acest cadru, cerinţele economice ale muncii
devin şi ele un element important de luat în consideraţie.
l. Valorile sociale
Domeniul activităţilor şi relaţiilor dintre grupuri (clase, profesii, colective
de muncă etc.) este exprimat prin valorile sociale (justiţie, echitate, egalitate
etc.)
Deoarece, în toate cazurile, producţia presupune atât un raport al omului
cu natura, cât şi între oameni, iar aceste raporturi umane se realizează nu între
indivizi izolaţi ci între grupuri sociale, valorile sociale joacă un rol important în
procesul creării bunurilor şi serviciilor, a distribuirii şi folosirii acestora.
În activitatea economică, în sensul generic, incluzând producţia,
repartiţia, consumul etc., se stabilesc relaţii între oameni, grupuri socio-
profesionale, care urmăresc a-şi satisface necesităţile proprii. Valorile sociale
exprimă un aspect esenţial al concurenţei loiale. Ele au o puternică funcţie

109
tehnologică, instrumentală, întreaga producţie şi produsele trebuie concepute în
conformitate cu semnificaţiile lor, devenind o grilă de selecţie în deciziile de
dezirabilitate, în conceperea şi alegerea tehnologiilor pe întreaga traiectorie, în
crearea practică a produsului şi mişcarea lor pe traiectorie.
În fond, mişcarea produsului pe traiectorie este rezultanta unui proces
real şi complex de trecere a acestuia din atribuţiile şi sfera de activitate a unui
grup spre cele ale altora. Procesul social al producţiei se desfăşoară în contextul
unor puternice cooperări sociale dintre grupurile participante la realizarea
traiectoriei: grupul de decizie şi cel de execuţie, grupul de producere şi cel de
consum, grupul beneficiarilor direcţi şi restul societăţii.
În realizarea produsului şi a producţiei nu trebuie să existe grupuri
privilegiate şi dezavantajate, fiecare trebuind să ţină seama de interesele
necesităţile şi specificul activităţii depuse de toate celelalte.
Crearea unui produs la diferite nivele de exigenţă, răspunzând inegal la
asigurarea necesităţilor umane, exprimă inegalitatea socială care domină într-o
societate şi conceperea producţiei pe baza admiterii acesteia.
Valoarea socială de justiţie exprimă aprecierea relaţiilor dintre grupurile
umane din punctul de vedere al modului în care corespund cerinţelor de
egalitate. Mişcarea produsului pe traiectoria sa nu trebuie să genereze injustiţie
socială, cu alte cuvinte să nu existe grupuri privilegiate şi grupuri prejudiciate.
Produsul şi producţia sunt necesar a fi astfel concepute, încă din faza iniţială,
încât să realizeze în fapt justiţia socială.
Valoarea de echitate se defineşte ca fiind aprecierea relaţiilor dintre
grupurile umane din punctul de vedere al corespondenţei între contribuţiile
grupului şi recompensele primite.
Valorile sociale se formează în interdependenţă cu întreaga cultură, cu
celelalte tipuri de valori.
m. Valorile educaţionale
Omul se raportează la el însuşi şi sub aspect educaţional, căci educaţia
este o activitate umană al cărui produs este omul însuşi.

110
Viziunea despre personalitate a diferit de la o epocă la alta, valoarea de
personalitate fiind, ca şi celelalte valori, puternic influenţată de valorile
filosofice, ştiinţifice, morale, politice, sociale etc.
Omul, ca personalitate, poate fi prezent în orice domeniu de activitate.
Producţia bunurilor materiale devine tot mai mult o zonă care creează condiţiile
de afirmare a personalităţii şi resimte necesitatea acesteia.
Produsul poate reflecta personalitatea sau lipsa de personalitate a
creatorului său pe toate fazele traiectoriei. În mod special se pune problema
valorizării şi valorificării personalităţii consumatorului, ca beneficiar real şi
ultim al produsului, prin proiectarea şi realizarea unor produse capabile să
corespundă şi să răspundă cerinţelor specifice ale celor cărora le sunt destinate
produsele.
Ideea personalizării produselor, adică a conceperii şi realizării lor cât mai
diferenţiate şi adaptate consumatorului, este deosebit de importantă. Ideea
individualizării locuinţei a fost de mai mult timp expusă de Constantin Noica:
„În trecut casele au fost individuale, nu atât pentru că lipseau mijloacele pentru
a construi clădiri colective – ar fi fost mai simplu pentru unii oameni să se
întovărăşească iar Spartanii trăiau efectiv în locuinţe comune – cât pentru că
exprimau natura omului şi a celulei umane. În anul 2001 pot fi tot mai numeroşi
oamenii a căror fericire personală să presupună casă proprie” [65].
Ideea exprimării personalităţii prin produs ocupă un loc tot mai important
în studiile moderne. Pornind de la teza că funcţiile produselor depăşesc calitativ
satisfacerea trebuinţei directe, necesitatea de exprimare a personalităţii prin
produs devine o necesitate importantă care trebuie să fie luată în consideraţie
încă din faza incipientă a conceperii produselor.
n. Valorile societale generale
Deşi poate fi analizată pe domenii, activitatea umană are un caracter
unitar, societatea nefiind o sumă de acţiuni ci un sistem al cărui sinergism
impune existenţa unor valori generale care penetrează întregul sistem de valori.

111
Dintre acestea, valorile de ideal, eficacitate societală, eficienţă societală,
calitatea vieţii se impun atenţiei.
Idealul este valoarea supremă a unui sistem de valori, acţionând ca un
model de conduită, scop necesar a fi urmărit de fiecare în parte şi de grupul
social în ansamblul său.
Eficacitatea societală exprimă aprecierea sinergismului societăţii. Astfel,
eficacitatea economică, tehnologică, ştiinţifică nu este un scop în sine, ci doar
un element component al eficacităţii societale. În proiectarea întregii traiectorii
a produselor, eficacitatea economică este doar un aspect. Încă din faza de
concepţie trebuie analizate rezultatele procesului de producţie şi ale produsului
însuşi, pe toate planurile (folosirea raţională a resurselor, asigurarea armoniei
raportului om-societate-natură, promovarea sanogenezei şi a binelui, satisfacţia
în muncă şi prin muncă a producătorilor, satisfacţia consumatorilor etc.). Toate
efectele relevante, directe şi indirecte ale procesului de producţie trebuie luate
în considerare atunci când evaluăm produsul.
Eficienţa societală generală exprimă aprecierea acordată de societate
activităţilor umane în măsura în care rezultatele pe ansamblul sistemului
prevalează asupra mijloacelor folosite şi avansate. Eficienţa economică devine
şi ea un aspect de prim ordin, dar totuşi particular, al eficienţei societale şi
trebuie judecată pe baza acesteia. A proiecta traiectoria unui produs particular
urmărind doar eficienţa economică, neţinând seama de celelalte costuri, duce în
ultima instanţă la însăşi anularea eficienţei economice pe plan societal. Dacă
poluăm mediul putem provoca daune agriculturii şi periclităm sănătatea
oamenilor. Dacă nu ţinem seama de unii factori psihologici putem proiecta un
proces tehnologic care să genereze insatisfacţii în muncă şi deci, să afecteze
negativ bunăstarea psihică a oamenilor.

112
3.4. Produsul purtător de cultură

Sistemul de valori, purtătorii de valoare, procesele şi mecanismele


aferente acestora dau conţinutul culturii.
Problematica actuală a raporturilor dintre cultură, dezvoltare, producţie
impune o rediscutare a conceptului de cultură şi elaborarea sa în corelaţie cu
noile cadre ale activităţii umane. „Noua concepţie asupra dezvoltării sociale
este indisolubil legată de redefinirea relaţiei dintre dezvoltare şi cultură, a
însuşi conceptului de cultură şi de abordare, într-o perspectivă nouă a funcţiilor
culturii în viaţa socială (...). Conceptele dezvoltării integrate,
multidimensionale, endogene, au în centrul lor o înţelegere nouă a culturii şi
educaţiei ca determinanţi ai unei anumite specificităţi a dezvoltării şi asigurării
continuităţii istorice în evoluţia fiecărui popor” [24].
Există numeroase încercări de a defini cultura. Din perspectiva
problematicii produsului poate fi mai acceptabilă definiţia potrivit căreia
cultura reprezintă modalitatea prin care o comunitate umană
problematizează, interpretează şi răspunde la cerinţele sale de viaţă.
Problematizarea cerinţelor de viaţă prin cultură are în vedere procesul
prin care o comunitate umană transformă mediul său de viaţă, contextul natural
şi social, în cerinţe de viaţă, adică generează necesităţi de acţiune. Aceleaşi
condiţii de mediu de viaţă pot genera probleme diferite în faţa unor comunităţi
umane diferite ca urmare a modului cultural specific prin care aceste comunităţi
recepţionează realitatea. Realitatea este neproblematică, neconceptuală dar
cultura are ca funcţie principală aceea de a fi mijloc de problematizare a
realului, de conştientizare a cerinţelor de viaţă specifice unei comunităţi umane.
Forţa unei culturi se bazează pe capacitatea sa de transformare a unui mediu în
cerinţe de viaţă, cu punerea în faţa unei comunităţi umane a unor cerinţe de
acţiune.

113
Interpretarea cerinţelor de viaţă se referă la valorizarea problemelor, cu
alte cuvinte la:
1. atribuire de valoare, pozitivă sau negativă unor aspecte ale realului şi
conturarea naturii problemelor;
2. acordare de preţuire, adeziune sau respingere unor aspecte ale realului;
3. ierarhizarea problemelor;
4. fixarea obiectivelor implicate de rezolvarea problemelor;
5. analiza mijloacelor posibile, accesibile şi dezirabile de rezolvare a
problemelor.
Interpretarea, ca şi problematizarea cerinţelor de viaţă depinde atât de
sistemul de valori proprii unei culturi, cât şi de conţinutul informaţional şi
comportamental al culturii. Prin interpretarea cerinţelor de viaţă cultura oferă
unei comunităţi umane identitatea sa, continuitatea în modul de a privi lumea.
La aceleaşi probleme, comunităţile umane pot oferi interpretări diferita, elabora
strategii specifice de acţiune.
Răspunsul faţă de cerinţele de viaţă constituie momentul instrumental al
culturii, modul prin care o comunitate se comportă practic, fiinţează ca o
entitate vie şi valabilă. Faţă de aceleaşi cerinţe de viaţă, comunităţile umane pot
răspunde în mod diferit alegându-şi şi găsindu-şi drumul lor propriu în istorie.
De aceea transferul de tehnologii poate fi o modalitate greşită din punct
de vedere teoretic şi ineficace din punct de vedere practic pentru rezolvarea
problemelor cu care se confruntă unele ţări, în măsura în care sunt ignorate
mecanismele interne, socio-culturale de generare a răspunsurilor, specifice
fiecărei naţiuni.
Scopul este o elaborare conştientă, implicând proiecţia ideală, pe plan
abstract, a obiectivelor activităţii umane. În acest sens, crearea scopului
presupune:
a. receptarea şi recunoaşterea problemelor pe care omul trebuie să le
rezolve pentru a-şi satisface anumite necesităţi, ceea ce înseamnă

114
problematizarea realului, conştientizarea unor cerinţe de viaţă care se cuvin a fi
rezolvate;
b. interpretarea problemelor către care se îndreaptă scopul, adică
aprecierea lor ca importante sau mai puţin importante, selectarea lor prin
excluderea unora, ierarhizarea acestora prin fixarea unor priorităţi etc.;
c. rezolvarea problemelor prin stabilirea obiectivelor concrete care să
înfăptuiască scopul, elaborarea modelului ideal al mijlocului de satisfacere al
scopului.
Prin aceasta, scopul presupune atât o componentă cognitivă, adică un set
de cunoştinţe legate de activitatea de reprezentare a problemelor, de
interpretarea şi rezolvarea lor, cât şi o componentă valorică, o serie de criterii,
modalităţi de apreciere, de acordare de semnificaţii realităţii şi obiectivelor de
acţiune. Tocmai aceste ultime elemente, adică semnificaţiile pe care omul le
acordă realităţii şi activităţii sale, sunt valorile.
Odată create, bunurile, serviciile, efectele şi contextele culturale, acestea
sunt asimilate de societate şi determină comportarea socială a oamenilor.
Termenul de civilizaţie desemnează tocmai gradul de difuzare a valorilor şi
creaţiilor culturii în rândul membrilor societăţii şi măsura în care acestea
generează comportamente sociale corespunzătoare. În această accepţie,
civilizaţia ar exprima măsura valorizării şi valorificării societale a culturii [54].
Producţia materială ca proces şi produsul ca rezultat sunt o expresie
esenţială a civilizaţiei prin aceea că exprimă gradul în care activitatea umană
asimilează valorile şi creaţiile culturale şi le foloseşte practic în realizarea
produselor.
Activitatea de creaţie, în sensul cel mai generic, este un mod de valorizare
şi valorificare a valorilor. În orice activitate de creaţie, conştient elaborată şi
îndreptată în vederea unui scop, se exprimă un sistem de valori. Creaţia devine
aspectul esenţial al civilizaţiei, ca valorizare şi valorificare în activitatea de
producere a purtătorilor de valoare.

115
Produsul devine un fapt cultural, expresie integrantă a culturii şi obiect
pentru omul cultural dezvoltat în procesul antropogenezei, a depăşirii relaţiilor
strict naturale cu natura şi semenii. În acest cadru, produsul nu se mai adresează
direct trebuinţei ci necesităţii, adică socio-culturalului elaborat.
Pornind de la distincţia şi corelaţia aspectelor de procesualitate (creaţie
culturală) şi stabilitate (structura unitară a culturii) se poate înţelege raportul
dintre cultură şi specializare. Cultura are un caracter complex, fapt ce determină
o specializare în creaţia sa, specializare care va continua să se adâncească, nu
numai în ştiinţă.
Este esenţială asigurarea unor corelaţii dintre specializarea în domeniul
creaţiei culturale şi integrarea creatorului şi creaţiei sale în ansamblul culturii.
Cu alte cuvinte, în orice domeniu s-ar realiza, creaţia culturală specializată
trebuie să ţină seama de întreg sistemul de valori şi să promoveze o corelaţie
între genul specific de valori elaborate cu toate valorile culturii.
În consecinţă, este corect a considera cultura unitară existentă şi
reprodusă prin procese specializate în cadrul unei comunităţi umane date [18].
Nu există o „cultură tehnică”, o „cultură a ştiinţelor naturii”, o „cultură
umanistă” etc. Se poate vorbi doar de o creaţie specializată în cadrul
tehnologiei, fizicii, sociologiei, artei, realizată în cultura unitară a comunităţii
umane. Cultura, prin natura sa, presupune întregul sistem de valori, ca sistem de
raportare a omului la existenţă, şi se adresează omului în unitatea sa. Valoarea
adevărului nu poate fiinţa în afara binelui, utilului, frumosului, eficienţei
etc., fiind o valoare umană elaborată de om ca fiinţă complexă şi unitară.
Falsa opoziţie dintre cultura tehnico-ştiinţifică şi cultura umanistă sau,
mai mult, dintre cultura elaborată de ştiinţele naturii şi cultura elaborată de
ştiinţele umane are la bază teoria greşită a posibilităţii fiinţării autonome a
valorilor [43].
O altă problemă importantă se referă la justa înţelegere a raportului dintre
cultură şi natură. Adesea cultura este definită în opoziţie cu natura, fapt ce îşi
are rădăcina în opoziţia operată între om şi animal.

116
Într-adevăr, cultura aparţine doar omului, iar omul, prin esenţa sa, este o
fiinţă socio-culturală. Distincţiile calitative reale dintre om şi natură, dintre om
şi restul animalelor, căci şi omul este un animal, nu ne permit a accepta o
ruptură sau o opoziţie între aceşti termeni.
Aparţinând doar omului, cultura nu poate fi ruptă de natură şi, cu atât mai
mult, opusă acesteia din urmă. Au existat diferite modele culturale ale raportului
om-societate-natură. În fond, punerea şi discutarea acestui raport este o
problemă a culturii. „Putem deci considera cultura ca fiind prin excelenţă
domeniul în care îşi găsesc expresia lor eternă toate controversele asupra felului
cum sunt, sau mai degrabă ar trebui să fie, concepute omul, societatea şi natura
şi metodologiile ce îngăduie studierea lor” [52].
În primul rând, omul creează cultura ca fiinţă naturală, înzestrat cu acele
mecanisme şi capacităţi rezultate din evoluţia naturală a speciilor pe această
planetă. Aşadar, cultura nu poate să se opună naturii, să se izoleze de ea.
În al doilea rând, omul creează şi foloseşte cultura numai integrat naturii.
Evoluţia societăţii presupune nu numai „un nivel crescut de transformare a
naturii”, ci şi un mod superior de cunoaştere şi integrare în mecanismele şi
procesele naturii.
În al treilea rând, natura nu este un termen în afara culturii. Nu numai că
societatea presupune interpretarea corectă a naturii în scopul asigurării
corectitudinii activităţii umane, dar şi natura capătă o semnificaţie culturală în
raportul său cu omul.

3.5. Funcţiile produsului

Pentru a răspunde şi corespunde cerinţelor de satisfacere a trebuinţelor şi


necesităţilor, produsele îndeplinesc anumite funcţii.
Funcţia reprezintă modul prin care producţia şi produsele satisfac
sistemul de trebuinţe şi necesităţi umane, cu alte cuvinte caracteristicile de
calitate ce corespund sau nu cerinţelor, trebuinţelor şi necesităţilor [98].

117
Pentru a putea aprecia modul de concepţie, proiectare, realizare si
utilizare a unui produs putem studia felul în care el satisface un sistem de
funcţii. Produsul apare astfel ca un mod de comunicare între oameni. Produsul
poate fi astfel considerat ca un semn ce se compune dintr-un stimul (alcătuirea
sa materială) şi un sens (funcţiile pe care le satisface şi care arată ce se înţelege
prin acel produs). Dacă, de exemplu, în cadrul relaţiilor umane se produc, se
vând şi se consumă haine, aceasta exprimă, pe de o parte, un stimul ce indică
din ce şi cum este confecţionată, şi un sens, un sistem de funcţii, prin care se
înţelege de ce şi cum a fost confecţionată haina. Astfel, vorbim de semantica
produselor şi a producţiei, înţelegând prin aceasta o modalitate de comunicare
între producător şi consumator sau între consumatori, prin intermediul
producţiei şi a produselor. Semantica produsului exprimă capacitatea unui
sistem productiv de a satisface cerinţe simbolice, funcţionale printr-o gamă de
procese productive.
Istoriceşte, produsele au îndeplinit, la începutul genezei umane, în mod
preponderent, funcţia lor specifică: produsele alimentare serveau pentru hrană,
locuinţa pentru adăpost, unealta pentru muncă, arma ca instrument de luptă etc.
Totuşi, încă de la începutul lor, produsele au fost încărcate şi cu funcţii
generale, simbolice, reflectând anumite modele socio-culturale ale comunităţii
date. Studiile de antropologie au arătat că, din perioade foarte îndepărtate,
oamenii au început să încarce produsele cu funcţii simbolice, produsele
cunoscând o transformare treptată sub aspectul semnificaţiei lor sociale. Hrana
începe să fie folosită ca motiv de strângere a familiei şi pentru practicarea unor
ritualuri, sărbători, îmbrăcămintea devine simbol al puterii şi prestigiului social
ca şi locuinţa etc. Apar produse ce au ca principală funcţie elementul simbolic
(tatuaje, măşti), altele care produc efecte negative asupra omului (fumatul).
Cu cât societatea avansează în civilizaţie cu atât produsele încep să fie
create din perspectiva unui set general de funcţii, îmbinând funcţia specifică cu
funcţii tot mai importante nespecifice. Acum, se poate pe drept cuvânt vorbi
despre o semantică a produsului, adică de ansamblul înţelesurilor şi

118
simbolurilor pe care le vehiculează un produs. Calitatea produsului devine un
concept deosebit de complex, înglobând cerinţe foarte diferite într-o structură
ierarhică, particulară.
Să luăm, de exemplu, produsul electronic. Ca funcţie specifică, orice
produs electronic trebuie să satisfacă cerinţe sanogenetice (protejarea
consumatorului, izolarea mediului faţă de diverse radiaţii nocive etc.), cerinţe
ecologice (să nu aibă elemente poluante, să nu implice procese de fabricaţie
poluante etc.). În afara acestor cerinţe elementare, absolut necesare, produsul
electronic satisface, în măsură tot mai mare, o serie de necesităţi de ordin social
(crearea sau dezvoltarea unor comportamente de consum, valorificarea unor
resurse naturale specifice, dezvoltarea unor deprinderi de igienă corporală etc.)
şi de ordin personal (prestigiul social, întâlniri şi petreceri, plăcerea consumului,
imitarea, moda, conformismul faţă de unele obiceiuri etc.).
Tocmai aceste cerinţe foarte diverse ce se pun în faţa produsului
electronic impun a se lua în considerare elemente multiple (estetice, psiho-
sociale, economice, sanitare, ecologice, tehnologice etc.).
Sub un anumit aspect, putem considera tot procesul consumului ca
satisfăcând omul sub aspectul necesităţilor sale simbolice şi nu a celor legate de
funcţia nemijlocită a produsului. Regulile de consum, care aparent sunt dirijate
spre obiect şi plăcere, corespund de fapt unei alte finalităţi: aceea de a produce,
prin semne diferenţiate, un cod social al valorilor. Nu funcţia interesului
individual pentru un obiect este determinantă, ci funcţia socială de comunicare,
de schimb şi distribuire a valorilor printr-un complex de semne. Această
perspectivă a produsului mută accentul de la consumul unui produs, ca urmare a
aprecierii utilităţii sale nemijlocite, spre simbolurile pe care le vehiculează şi le
comunică produsul. Astfel, cumpărarea unei maşini noi în fiecare an de către
unele persoane nu are explicaţii în faptul că maşina pe care o posedă nu mai este
bună sau cea pe care o achiziţionează ar fi mai bună, ci urmăreşte exclusiv să
transmită semnalul că, cel care cumpără o nouă maşină, are o situaţie economică

119
prosperă şi o bună cotaţie pe piaţa profesională în care acţionează, deci este un
specialist bun, cunoscut şi recunoscut şi de aceea se bucură de venituri mari.
Un alt model posibil de consum este descris de Thorstein Veblen prin
aşa-zisa nevoie a emulaţiei pecuniare. Conform acestei perspective, societăţile
au la bază un criteriu fundamental şi anume prestigiul. Omul cumpără şi
consumă nu pentru a-şi satisface trebuinţele, ci pentru a-şi asigura prestigiul,
emulaţia pecuniară constând în faptul că „bogăţia devine în sine onorabilă şi
conferă onoare celor care o posedă, ea devine baza stimei sociale şi deci cerinţă
a respectului” [96]. A se plasa pe o treaptă socială superioară prin folosirea
produsului reprezintă o modalitate de afirmare individuală şi socială.
Sub această formulare absolută, teza nu poate fi acceptată dar ea exprimă
o situaţie parţială a unor comportamente. Şi alţi specialişti au pus în evidenţă
încărcarea unui produs cu valori şi funcţii diferite, printre care şi aceea a
prestigiului.
Caracteristicile produsului material sunt de două feluri:
- funcţionale, care permit direct realizarea unei funcţii;
- de suport, care oferă condiţii materiale pentru caracteristica funcţională.
Problema realizării unor produse impune analiza conceptuală a acestora
sub aspectul relaţiilor dintre patru elemente: necesităţi, funcţii, caracteristici
funcţionale şi caracteristici de suport. Din acest motiv, efortul de proiectare şi
realizare a produselor are în vedere, pe lângă cerinţele directe ale acestora, şi pe
cele legate de funcţionalitatea optimă şi pe termen lung a întregului sistem
economic, de asigurare a armoniei sistemului de relaţii om-natură-societate.

3.6. Conceptul modern referitor la produs

O viziune modernă a produsului contemporan implică depăşirea


concepţiilor fragmentare, reducţioniste şi simplificatoare despre produs care au
dominat până în prezent gândirea economică. Aceste concepţii şi-au găsit
expresia cea mai tipică şi mai deplină în ceea ce M. Foucault denumea

120
„viziunea manchesteriană”, reprezentată de şcoala clasică engleză [23]. Potrivit
acestor concepţii, produsul este izolat de sistemele şi subsistemele din care face
parte şi cu care interacţionează şi este analizat în mod limitativ, exclusiv din
punctul de vedere al categoriilor economice pure (profit, cost, preţ, posibilităţi
tehnologice etc.). Într-o astfel de viziune nu se au în vedere raporturile reciproce
ale produsului cu mediul natural şi social, nu se are în vedere rolul pe care acest
raport îl are asupra calităţii vieţii umane, se ignoră faptul că produsul face parte
integrantă dintr-un ambient pe care îl structurează şi care îl structurează, la
rândul său.
În această viziune incompletă, realizarea produsului este un proces
independent de cursul timpului şi al istoriei, asemeni unei mişcări circulare
închise şi reversibile care se autoîntreţine, reprezentând un flux închis între
producţie şi consum ce exclude existenţa problematicii resurselor de materii
prime şi energie şi a echilibrului naturii. O asemenea viziune nu ia în
considerare impactul produselor şi tehnologiilor asupra echilibrului dinamic al
mediului natural şi social, face abstracţie de om şi simplifică într-un mod total
inadecvat complexul de motivaţii care stă la baza realizării şi utilizării
produselor.
În actualul context economic şi social se impune o nouă viziune asupra
produsului [15] care să ia în consideraţie necesităţile şi imperativele
problematicilor majore cu caracter global care confruntă lumea contemporană.
Este necesară renunţarea la concepţia privind rolul spontan al pieţei în
rezolvarea problemelor cu care este confruntată societatea contemporană, la
viziunea autonomiei economicului deoarece acest mod de evaluare a dezvoltării
contemporane a condus la dereglări şi consecinţe îngrijorătoare asupra mediului
înconjurător, asupra echilibrului diferitelor forme de viaţă din biosferă, asupra
echilibrului şi dezvoltării armonioase a societăţii.
Conglomeratul de crize din societatea contemporană este rezultatul
acestui tip de cultură economică bazat exclusiv pe mecanismele producţiei şi
schimbului de mărfuri [21]. Specificul şi amploarea fenomenelor crizei

121
contemporane depăşesc caracteristicile unei crize economice obişnuite, iar
instituţiile şi politicile care au asigurat expansiunea au devenit ineficiente.
În aceste condiţii este o certitudine faptul că înţelegerea naturii şi a
sensurilor profunde ale stării de criză existente reclamă cu necesitate noi
concepte, fundamentate pe dimensiunea calitativă a fenomenelor, dimensiune
care, incluzând în mod necesar elementele economice pure, le depăşeşte limitele
inerente.
Procesele economice, tehnologice, ecologice etc. nu sunt entităţi separate
ce pot fi privite în mod fragmentar; ele formează un sistem bio-economic ce
cuprinde producţia şi mediul înconjurător. Analiza economică, prognoza,
planificarea, celelalte mecanisme economice trebuie să urmărească înglobarea
problemelor de natură ecologică, sanogenetică, vizând problematica nivelului
calitativ al vieţii, în sensul cel mai larg. Creşterea economică trebuie să adopte o
viziune globală şi integratoare, satisfăcând finalităţi social-umane şi etice,
înglobând pe lângă obiectele economice şi raporturile umane, mediul natural,
educaţia, securitatea şi aspiraţiile individuale. Economia nu mai poate fi ruptă
de mediul ecologic, social şi uman, după cum nici producţia nu mai poate fi
ruptă de mediul natural şi social.
În această încadrare, noua viziune asupra produsului contemporan se
integrează în tendinţa de umanizare a economicului, de accentuare a
caracterului de finalizare socio-umană a dezvoltării economice, de armonizare a
activităţilor umane cu natura şi mediul înconjurător.
Concepţia modernă referitoare la produs [15] va trebui să încadreze
produsul în creaţia umană, ca parte a acestei creaţii. Având în vedere specificul
creaţiei umane, produsul reprezintă un suport ale cărui semnificaţii depăşesc
materialitatea sa strictă, integrându-se în finalităţi, aspiraţii şi motivaţii umane.
Produsul material are sens economic şi social numai în calitate de creaţie
umană, definind un stil cultural specific momentului dezvoltării istorice. Prin
faptul că produsul este un fenomen socio-cultural, sensul său depăşeşte, prin
semnificaţiile şi finalităţile sale, limitele simplei existenţe fizice, deoarece orice

122
produs reprezintă o cale de manifestare a rolului pe care individul aspiră să-l
deţină în societate şi o prelungire a personalităţii consumatorului. Din acest
motiv produsele sunt obiecte materiale care înglobează simboluri, norme şi
valori caracteristice unui anumit nivel de civilizaţie şi cultură.
Având în vedere aceste caracteristici ale produsului, rolul său complex în
raport cu omul şi mediul înconjurător, este momentul de a evidenţia una din
funcţiile fundamentale ale produsului, aceea de intermediere, de mediere, de
interacţiune între om şi habitatul său. Prin intermediul produsului, omul
comunică cu mediul înconjurător, îl influenţeză şi este influenţat de acesta.
Figura 14 prezintă locul extrem de important pe care produsul îl ocupă în
sistemul de relaţii om-natură-societate. Concepţia modernă asupra produsului
trebuie să urmărească modul în care se asigură acestuia un rol benefic, mediator
şi stabilizator în sistemul de relaţii om-natură-societate şi implicit, în cadrul
sistemului global din care omul, societatea şi natura fac parte.

OM

PRODUS

NATURĂ SOCIETATE

Figura 14 – Produsul şi sistemul om-natură-societate


Original

Aceasta impune urmărirea unor obiective cum ar fi:


- integrarea economiei în sistemul general al societăţii şi evaluarea
eficienţei şi eficacităţii activităţii economice pe baza efectelor asupra
calităţii vieţii omului, ca individ şi societate;

123
- corelarea tuturor activităţilor economice şi evaluarea fiecărui produs şi
acţiune în lumina capacităţii de funcţionare optimă a întregului
subsistem;
- înţelegerea necesităţii armoniei sistemului de relaţii om-natură-societate
şi realizarea integrări între economie şi ecologie;
- asigurarea unei perspective integratoare care să urmărească produsul pe
întreaga sa traiectorie, de la studiile de piaţă ca furnizoare de idei şi
necesităţi pentru produse şi servicii până la post-utilizarea şi reintegrarea
în natură a produsului;
- asigurarea regenerării şi reconstrucţiei ecologice concomitent cu
exploatarea raţională a resurselor naturii.
Aceste cerinţe sunt rezultatul unei abordări multi şi interdisciplinare şi
reprezintă concluziile unei analize critice a experienţelor acumulate până în
prezent de societatea umană.
Realizarea unui produs trebuie să înceapă cu stabilirea necesităţilor
resimţite de celelalte sisteme cu care produsul va interacţiona: societatea, omul,
ambientul natural şi cel antropic. Pentru aceasta se vor urmări:
- compatibilitatea produsului cu fiecare dintre sistemele cu care va
interacţiona;
- definirea relaţiilor pe care produsul le va avea prin funcţiile sale cu
sistemele menţionate şi a fenomenelor de impact din punct de vedere
tehnic, sanogenetic, ecologic, economic, utilitar etc.;
- determinarea constrângerilor de realizare de natură ştiinţifică,
tehnologică, ecologică, economică, etică etc.
O astfel de abordare deschide calea către realizarea de produse cu efecte
pozitive asupra calităţii vieţii umane, asupra dezvoltării sociale şi asupra
evoluţiei proceselor din natura vie şi nevie.

124
Capitolul 4 – Evoluţia conceptelor privind calitatea

4.1. Scurt istoric privind calitatea

În cele ce urmează se va prezenta o cronologie a principalelor documente


şi etape care punctează evoluţia noţiunii şi conceptului de calitate de la
începuturi şi până în zilele noastre, precum şi acţiunile pentru rezolvarea şi
asigurarea calităţii.
1. Cel mai vechi document cu referire la calitate este prima carte a
Bibliei, Geneza, care ne relatează crearea lumii în şase zile. La sfârşitul fiecărei
zile, de îndată ce Dumnezeu şi-a terminat opera, textul biblic precizează că
„Dumnezeu a văzut că aceasta a fost bine făcută”. Acesta a fost debutul acţiunii
de conducere a calităţii.
2. Cu 2150 de ani înainte de Christos, calitatea în construcţia caselor este
descrisă în “codul lui Hammourabi” care precizează că „dacă un constructor a
construit o casă şi aceasta nu este suficient de solidă, ceea ce face ca aceasta să
se dărâme şi să omoare ocupanţii ei, atunci respectivul constructor va fi
omorât”.
3. Fenicienii aveau o metodă de sancţiune colectivă mai expeditivă decât
cea de astăzi, deoarece violarea diverselor norme de la calitatea prescrisă
conducea la tăierea mâinii individului care a greşit.
4. Cel mai vechi tratat de control al calităţii, reprezentat ca un ghid al
calităţii, a fost descoperit în Egipt, la Teba, în mormântul lui Reh-Mi-Re, din
anul 1450 î.Ch. El arată cum un inspector egiptean verifică perpendicularitatea
unui bloc de piatră cu ajutorul unei sfori, sub privirea celui care-l executase. În
mormintele aztecilor s-a regăsit un procedeu similar.
5. Din vremea lui Artaxerxes I (circa 429 î. Ch.) se păstrează o placă de
argilă pe care este consemnată garanţia de 20 de ani dată de un meşteşugar care
a montat un smarald pe un inel de aur.

125
6. În evul mediu, calitatea era în supravegherea corporaţiilor sau
breslelor, care aveau diverse reguli, precum şi un sistem de pregătire
profesională şi de control.
7. Acum 400 de ani în Franţa, la uzinele textile din Lyon, ca şi în fabricile
de hârtie din Annoy, în registrul de fabricaţie se menţiona: „muncitorul şi
contramaistrul care nu sunt în contact direct cu clientul, trebuie însă să ia măsuri
de satisfacţie a clientului stabilind măsuri în cadrul procesului de fabricaţie”.
8. În anul 1664 august 3, în raportul pe care ministrul Colbert l-a înaintat
regelui Ludovic al XIV-lea se precizează: „Dacă uzinele noastre, în special cele
de ţesături şi produse din faianţă, vor asigura calitatea produselor noastre, se va
dezvolta interesul străinilor de a se aproviziona de la noi şi astfel banii lor vor
intra în regatul Franţei”.
9. La sfârşitul secolului XVIII, Vaquette de Gribeauval, inspector general
al artileriei, a încetăţenit şi dezvoltat principiul interşanjabilităţii care constituie
caracteristica cheie a producţiei moderne. El a publicat reguli privind fabricaţia,
care printre altele preciza:
- limitarea dimensiunilor la un ansamblu de valori standard;
- determinarea toleranţelor conexe ale acestor valori standard;
- stabilirea unui sistem de control care preciza metodele şi
instrumentele de control.
10. În anul 1723 ianuarie 11, Împăratul Rusiei – Petru cel Mare – emite
un Decret prin care aplică pedepse pentru cei care au livrat puşti de proastă
calitate, stabilind totodată măsuri drastice pentru efectuarea controlului de
calitate.
11. În anul 1907 în SUA, în cadrul companiei FORD, pe baza teoriei lui
W. Taylor, în cadrul procesului de fabricaţie a maşinilor era prevăzut că
inspecţia calităţii este un fundament al organizării muncii.
12. În anul 1916, un industriaş francez Henri Fayol, în cartea sa privind
conducerea unei întreprinderi siderurgice din Commentry, descrie într-unul din
capitole, problemele de coordonare şi de control.

126
13. În anul 1920, la compania Western Electric din SUA care fabrica
centrale telefonice, erau create două departamente de calitate care ulterior au
fost scoase din subordinea fabricaţiei, lucrând ca funcţiuni independente.
14. În jurul anului 1930, în SUA, Walter Shewhart, matematician, a
introdus, ca un mijloc de conducere a calităţii, statistica.
15. În perioada anilor 1941….1944 sub influenţa fabricaţiei
armamentelor, Harold F. Dodge şi Henry Roming, de la întreprinderea Bell
Sistem din SUA, au pus la punct tabele pentru eşantionarea loturilor în vederea
efectuării controlului de calitate. Aceste tabele, după operarea unor îmbunătăţiri
se regăsesc azi şi în STAS 3160-84.
16. În anul 1945, în SUA, dr. A.V. Feigenbaum, care lucra la Institutul de
Inginerie Electrotehnică, a publicat un articol intitulat Calitatea ca o
componentă pentru management, iar în 1951, urmare a dezvoltării experienţei
în controlul calităţii la General Electric, a publicat cartea Total Quality Control.
17. Începând din anul 1950, profesorii W. Edwards Deming şi J.M. Juran
(de origine română) au început formarea cadrelor din industria japoneză, ale
căror rezultate le constatăm astăzi şi care au ca slogan „calitatea este problema
tuturor” (dar nu a nimănui).
18. În anul 1951, profesor J.M. Juran a publicat cartea Quality Control
Handbook care a devenit cartea de căpătâi în domeniul organizării controlului
calităţii în întreprinderi. În urma vizitelor şi conferinţelor susţinute în România
în anii 1971 şi 1972, J. M. Juran a acceptat ca această carte să fie tradusă în
limba română drept care aceasta a apărut în anul 1973 sub titlul Controlul
produselor.
Dacă până în anii 1960 calitatea era un domeniu de acţiune a inginerilor
şi directorilor, ulterior s-a introdus principiul potrivit căruia calitatea este
responsabilitatea tuturor factorilor din producţie, din toate sectoarele de
activitate şi că defectele se produc în cea mai mare parte datorită erorilor
umane.

127
19. În anii 1961 şi 1969 Philip B Crosby, vicepreşedinte pentru calitate la
Trustul Internaţional Telegraph and Telephone – SUA, a experimentat
conceptul „Zero defecte” al cărui principal subiect l-a constituit eliminarea
numeroaselor controale succesive şi conştientizarea tuturor factorilor că trebuie
“ făcut bine de prima oară”.
20. Începând cu anul 1975, calitatea a devenit strategia de redresare a
industriei japoneze; au evoluat teoriile privind costurile totale ale calităţii,
precum şi costurile lipsei de calitate şi s-au luat în considerare şi costurile de
mentenanţă.
Ulterior, în urma formării diverselor organizaţii naţionale şi
internaţionale pentru controlul calităţii, precum şi în urma succeselor obţinute
de Japonia în domeniul controlului şi asigurării calităţii, s-au format cercurile
pentru calitate. Sub influenţa specialistului japonez Kaouru Ishikawa s-a creat
Uniunea Japoneză a Inginerilor, care a introdus participarea tuturor lucrătorilor
în acţiunea pentru calitate.
În prezent, în foarte multe ţări, există premii internaţionale pentru
calitate:
- Premiul „Deming” în Japonia din 1951;
- Premiul „Industrie şi Calitate” în Franţa creat de AFCIQ;
- Premiul „National Quality Improvement Act”, adoptat în 1987 de
Congresul SUA.

4.2. Semnificaţia conceptelor de bază

Calitatea (din latinescul qualis = mod, fel de a fi), în sensul cel mai larg,
este o categorie filosofică şi exprimă însuşirile esenţiale ale unui obiect sau
serviciu care îl fac să se distingă de toate celelalte produse, respectiv servicii,
similare, care au aceeaşi destinaţie, respectiv utilizare [82].
Calitatea este legată de cantitate; legătura se exprimă prin noţiunea de
măsură. Măsura este limita dincolo de care se schimbă calitatea obiectului sau

128
serviciului. De exemplu, creşterea numărului de proprietăţi determină o
extindere a gradului de utilitate şi reprezintă latura extensivă a calităţii.
Calitatea produselor şi serviciilor este dată de sinteza principalelor
proprietăţi şi caracteristici ce exprimă gradul de utilitate în satisfacerea unei
nevoi.
În literatura de specialitate, calitatea este definită ca fiind „grad de
utilitate”, „aptitudine de utilizare”, „conformitate cu cerinţele” etc. În
conformitate cu ISO – Organizaţia internaţională de standardizare, calitatea este
definită de ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unui produs, respectiv
serviciu, care îi conferă acestuia proprietatea de a satisface nevoile exprimate şi
implicite. În conformitate cu Legea calităţii, calitatea este definită de totalitatea
cerinţelor explicite şi implicite ale unui produs sau serviciu, care asigură
integral realizarea scopului în care a fost creat şi comercializat.
În cadrul producţiei rezultă unităţi de produs, constitutive ale loturilor de
mărfuri. Loturile sunt alcătuite din produse de acelaşi fel, obţinute printr-un
anumit proces de fabricaţie, din aceeaşi materie primă, destinate unei nevoi.
Calitatea unităţii de produs se apreciază în raport cu propriul model
(specificat, proiectat, omologat, certificat) prescris într-un standard (sau normă),
fiind importantă pentru utilizatorul final (cumpărătorul). Calitatea lotului se
apreciază prin gradul în care calitatea unităţii de produs se regăseşte în
colectivitatea de mărfuri, estimându-se, de exemplu, printr-un indice care
exprimă proporţia de noncalitate din lot. Este importantă în relaţiile contractuale
dintre cei trei parteneri: furnizor (subcontractant), unitatea de transport şi
unitatea comercială (comerţul).
Cerinţele calităţii sunt expresiile cererilor formulate de beneficiari în
timpul cercetărilor de piaţă, reprezentând comanda socială la un moment dat.
Ele sunt opţiuni pentru un anume nivel al calităţii formulate de consumatori.
Numărul proprietăţilor este relativ mare şi variază în funcţie de natura
produsului. Sunt necesare pentru fabricaţie şi sunt prevăzute în documentaţia
tehnico-economică.

129
Caracteristicile sunt cele care conferă produsului o anumită trăsătură
definitorie a gradului de utilitate. Sunt cele mai importante proprietăţi, în
număr restrâns, selecţionate după aportul lor la stabilirea gradului de utilitate la
un moment dat. Ele reprezintă o primă treaptă a sintezei (proprietăţilor) pentru
evaluarea corectă a calităţii. În ele se regăsesc proprietăţi apropiate care
exprimă gradul de satisfacere al unui segment al nevoii.
Funcţiile calităţii sunt date de gruparea a două sau mai multe
caracteristici de calitate înrudite, complementare. Reprezintă penultima treaptă a
sintezei (caracteristicilor) pentru stabilirea calităţii produsului întreg, în toată
complexitatea lui. În general, caracteristicile de calitate se pot grupa în funcţii.
Funcţiile calităţii, în ansamblul lor dau calitatea ca indicator sintetic.
Parametrii exprimă mărimea, valoarea proprietăţilor şi caracteristicilor
de calitate ale produselor; în cazul proprietăţilor psihosenzoriale, mărimea
acestora se exprimă prin noţiuni atributive. Indicii exprimă valorile relative ale
mărimii unei proprietăţi faţă de cea prescrisă sau de referinţă. Indicatorii sunt
expresiile critice sau noţionale ale funcţiilor sau ale calităţii produselor sau
serviciilor; au o sferă de cuprindere mai mare, la nivelul unui produs sau al
producţiei unei întreprinderi, la nivelul lotului de mărfuri.
Produsele se împart, după durata de utilizare, în produse cu durată scurtă
de utilizare sau cu utilizare unică, se consumă în totalitate în timpul primei
utilizări; produse cu durată medie de utilizare (de ex. îmbrăcăminte,
încălţăminte) şi produse cu folosinţă mai îndelungată.
În cel de-al treilea caz, se deosebesc două categorii: produse cu folosinţă
mai îndelungată la care se cumpără numai serviciile, proprietatea fiind a
altcuiva (de ex. serviciul telefonic, de calculatoare), şi produse închiriate, ce nu
se folosesc direct, aşa cum este cazul turismului – întreprinderea vinde serviciul
pe care îl oferă şi nu produsul ca atare.
Deci, se pot elimina deosebirile dintre produse şi servicii – utilizatorul le
apreciază prin prisma serviciului adus şi nu după conţinutul lor material. Atât
produsele, cât şi serviciile sunt cumpărate pentru utilizările lor funcţionale (de
130
ex. automobilul ca mijloc de transport), precum şi pentru cele nefuncţionale,
pentru prestigiul posesorului însuşi.
În cazul produselor de folosinţă îndelungată şi a serviciilor se pune accent
pe factorul timp – pe eficacitatea lor în timp. Eficacitatea se exprimă prin
capabilitatea produsului de a îndeplini un rol prevăzut, precum şi prin
disponibilitatea pentru utilizare, în orice moment în care beneficiarul are
nevoie de el. Disponibilitatea depinde, la rândul ei, de fiabilitate – lipsa de
defecte – uşurinţa de a fi repus în funcţiune când se defectează. Deci se
apreciază calitatea prin prisma serviciului adus pe o anumită perioadă de timp.

4.3. Calitatea: caracter şi ipostaze

Conţinutul tehnic, economic, social al conceptului de calitate rezultă din


caracterul complex şi dinamic al acesteia.
Din definiţia calităţii rezultă că un produs sau serviciu trebuie să
îndeplinească un complex de condiţii, caracteristici tehnico-funcţionale,
economice, psihosenzoriale, ergonomice, ecologice. Între aceste grupe de
caracteristici există relaţii de interdependenţă ce determină ca evaluarea calităţii
să se facă printr-o sinteză a principalelor caracteristici din fiecare grupă sau
numai a unora, în funcţie de destinaţia produsului.
Caracterul dinamic al calităţii derivă din caracterul dinamic al nevoilor şi
utilităţilor ce sunt supuse factorilor de genul: progresul tehnico-economic,
exigenţele crescânde ale consumatorilor, competitivitatea tehnică (concurenţa
dintre produsele noi şi cele vechi), evoluţia în timp a nivelului principalelor
proprietăţi pe circuitul tehnic al produselor (furnizor – comerciant –
consumator), momentul şi locul determinării calităţii.
Îmbunătăţirea continuă a produselor şi serviciilor, modernizarea şi
adaptarea cât mai fidel şi rapid la cerinţele pieţei se poate face pe căile:
extensivă, ceea ce înseamnă creşterea în timp a numărului de caracteristici utile

131
ale produsului, şi intensivă, ceea ce înseamnă îmbunătăţirea nivelului unor
caracteristici de calitate.
Datorită caracterului complex şi dinamic al calităţii, la evaluarea
nivelului calitativ al produselor şi serviciilor se iau în calcul mărimile
caracteristicilor din mai multe grupe, ponderate după importanţa pe care o au la
un moment dat.
Practic, legate de producţie şi circulaţie, rezultă noţiuni concrete, uzuale,
aplicative, derivate din noţiunea teoretică a calităţii, aşa cum sunt: calitatea
proiectată, certificată, prescrisă, contractată, reală, tehnică (industrială),
comercială [82]. Aceste ipostaze (stadii, forme) ale calităţii exprimă faze de
realizare a calităţii sau momente din circuitul tehnic al mărfurilor.
Calitatea proiectată reflectă valorile individuale ale proprietăţilor la un
nivel ales, în urma comparării mai multor variante în scopul satisfacerii într-o
anumită măsură a nevoilor cumpărătorilor. Ponderea calităţii proiectate în
obţinerea unui produs este de circa 70% sau chiar mai mult.
Calitatea certificată exprimă valorile individuale ale proprietăţilor,
atestate de o comisie de specialişti atestaţi, în laboratoare acreditate, neutre. Pe
baza acesteia se încheie contractele comerciale.
Calitatea prescrisă indică nivelul limitativ al valorilor individuale
(selecţionate) ale proprietăţilor, înscrise în standarde sau norme, specificaţii,
prescripţii etc. Pe baza acesteia se face recepţia calitativă a loturilor de mărfuri
între producători şi beneficiari (comercianţi).
Calitatea contractată exprimă valorile individuale ale proprietăţilor
asupra cărora s-a convenit între părţile contractante. De regulă, este apropiată
sau chiar superioară celei prescrise în standarde şi corespunde celei certificate.
Calitatea reală exprimă nivelul determinat la un moment dat pe circuitul
tehnic şi se compară cu calitatea prescrisă, certificată, contractată.
Calitatea tehnică sau industrială exprimă gradul de conformitate a
valorilor individuale ale proprietăţilor – de regulă tehnico-funcţionale, faţă de

132
prescripţiile standardelor etc., lăsându-se în plan secundar celelalte proprietăţi.
Calitatea tehnică exprimă punctul de vedere al producătorului.
Calitatea comercială exprimă nivelul caracteristicilor psihosenzoriale,
varietatea gamei sortimentale, mărimea termenului de garanţie, activitatea de
service, modul de prezentare şi ambalare, volumul cheltuielilor de funcţionare şi
întreţinere etc. Calitatea comercială reprezintă punctul de vedere al
consumatorului prin prisma serviciului şi al costului global.
Intercondiţionarea reciprocă a calităţii tehnice şi calităţii comerciale în
procesul de vânzare – cumpărare pe piaţa concurenţială face ca decalajul
existent între calitatea oferită de producător şi cea solicitată de beneficiar să
prezinte o tendinţă de apropiere.

4.4. Relaţiile şi funcţiile calităţii

Principalele relaţii ale calităţii [82] sunt prezentate în cele ce urmează:


a. Relaţia calitate-nevoi
Calitatea are un conţinut social datorită implicaţiilor unor proprietăţi
asupra nevoilor, calităţii vieţii oamenilor şi a mediului înconjurător. Studiul
nevoilor reprezintă comanda socială. Nevoile sociale reprezintă punctele de
pornire în realizarea bunurilor/serviciilor şi de raportare, de referinţă, de
apreciere a gradului de satisfacere a nevoilor prin intermediul calităţii.
Nevoile oamenilor au un caracter dinamic, determinat de dezvoltarea
ştiinţei, producţiei, tehnicii şi de gradul de cultură şi civilizaţie.
b. Relaţia calitate-utilitate
Utilitatea este determinată de totalitatea proprietăţilor, însuşirilor menite
să satisfacă o anumită nevoie a consumatorilor. Utilitatea diferenţiază produsele
între ele în grupe, subgrupe, după destinaţie, respectiv după necesităţile diferite
pe care le acoperă, fără însă să indice în ce grad satisface o anumită nevoie.
Gradul sau măsura satisfacerii este dat de calitate.

133
Între utilitate şi calitate este o relaţie de la întreg (totalitatea însuşirilor,
proprietăţilor) la parte. Partea reprezintă principalele proprietăţi care permit
diferenţierea produselor cu aceeaşi destinaţie, dar cu grade diferite de
satisfacere a nevoii.
Principalele funcţii ale calităţii sunt:
a. Funcţia tehnică
Funcţia tehnică a calităţii este conferită de grupa caracteristicilor tehnice
şi funcţionale.
Caracteristicile tehnice sunt influenţate de calitatea materiilor prime şi a
materialelor, de calitatea produsului tehnologic şi de nivelul tehnic al
mijloacelor de producţie. Ele sunt măsurabile direct sau indirect, cu exactitate şi
au un caracter obiectiv. Sunt mai importante în evaluarea nivelului calitativ al
produselor de folosinţă îndelungată, al echipamentelor etc., motiv pentru care,
alături de caracteristicile funcţionale dau denumire uzuală nivelului calitativ de
nivel tehnic. Dar raportul între nivelul tehnic şi calitate este ca de la parte la
întreg.
Caracteristicile funcţionale, specifice produselor de folosinţă îndelungată,
cuprind disponibilitatea prin fiabilitate şi mentenabilitate şi determină volumul
cheltuielilor la utilizare.
b. Funcţia economică
În concepţie modernă, produsele sunt apreciate datorită serviciului adus
beneficiarului, raportat, la costul global. Serviciul produsului reprezintă sinteza
optimă dintre nivelul iniţial al calităţii şi fiabilitatea lui (ca exprimare a calităţii
în timpul funcţionării). Costul global este dat de costul produsului, cheltuielile
cu mentenabilitatea, valoarea pagubelor produse prin indisponibilitatea
produsului ca urmare a defectărilor etc.
Calitatea optimă exprimă gradul în care un produs îndeplineşte serviciul
specificat, în condiţii de cost global minim.
Eficienţa produsului este dată de aportul principalelor proprietăţi la
serviciul adus, raportat la costul global.

134
Eficienţa economică este dată de raportul dintre efortul producătorului
pentru asigurarea calităţii la care se adaugă cheltuielile de utilizare ale
beneficiarului şi nivelul serviciului atât asupra costului de producţie prin nivelul
prescris al caracteristicilor (în prevederile proiectului), cât şi asupra veniturilor
beneficiarului prin fiabilitate.
Beneficiarul apreciază cu atât mai mult un produs cu cât aceleaşi
caracteristici de calitate manifestate sunt realizate la un cost mai redus.
Rezultă pentru producător următoarele obiective strategice:
- reducerea cheltuielilor proprii de fabricaţie să nu se facă în dauna
calităţii;
- economiile proprii să fie corelate cu beneficiile proprii şi cu efectele
economice ale indisponibilităţii;
- necesitatea modernizării permanente a tehnologiilor la nivelul şi peste
nivelul tehnic existent;
- necesitatea revizuirii continue a calităţii ca să corespundă, să
devanseze chiar cerinţele pieţei;
- necesitatea reducerii costurilor.
Interesele contradictorii ale producătorului şi beneficiarului se rezolvă
prin stabilirea unui optim. Optimul este definit, din punct de vedere economic,
prin maximul diferenţei dintre calitate şi cost (utilitate maximă şi cost minim).
c. Funcţia socială
Funcţia socială se deduce din influenţa pe care o exercită calitatea
produselor şi serviciilor asupra condiţiilor de viaţă, precum şi asupra mediului
înconjurător cu feed- back asupra condiţiilor de viaţă.
Se poate constata că producţia îşi lărgeşte caracterul de masă, îşi
diversifică produsele şi serviciile şi are participanţi umani cu însuşiri, calităţi,
calificări, conştiinţe dintre cele mai diferite şi tot astfel se constată că consumul
are cerinţe şi preferinţe foarte variate cantitativ şi calitativ, ca structură şi nivel
calitativ divers, vine din partea celor mai diferiţi consumatori umani, cu accent
asupra produselor de calitate.

135
Se deduce că funcţia socială prin caracteristicile ei psihosenzoriale,
ergonomice şi ecologice ocupă un loc din ce în ce mai deosebit ca parte la
întregul ce se numeşte calitate.
Oamenii societăţii contemporane au nevoie de produse şi servicii cu un
înalt grad de utilitate, conferit de nivelul tehnic ridicat, ca urmare a utilizării
noilor realizări ştiinţifico-tehnice, prin gradul superior de valorificare eficientă a
resurselor materiale şi umane şi care să contribuie substanţial la creşterea
calităţii vieţii. Mai mult, au nevoie de produse sigure atât pentru viaţa însăşi, cât
şi pentru cea a planetei – produse şi servicii care să diminueze accelerarea
poluării mediului ambiant prin deşeuri, mijloace de transport, pesticide,
erbicide, insectofungicide, substanţe radioactive, zgomotul produs de aparate şi
utilaje ş.a.
Evoluţia ştiinţifico-tehnică contemporană conduce la o corelaţie
bidirecţională între om şi natură. Asupra mediului natural acţionează factori
agresivi fizici (aerul, apa, lumina etc.), biologici (hrană, boli etc.), economici
(procese tehnologice, condiţii de exploatare şi utilizare a unor mărfuri etc.).
Sub aspect economic, cum efectele pozitive sunt de scurtă durată iar cele
negative de lungă durată, protecţia mediului se poate realiza prin valorificarea
reziduurilor şi a deşeurilor, prin stabilirea de cicluri de producţie închise.

4.5. Către o definiţie modernă a calităţii

Societatea Americană pentru Controlul Calităţii defineşte calitatea ca


fiind o noţiune subiectivă pentru care fiecare persoană are o reprezentare
proprie. Din punct de vedere tehnic, calitatea poate avea două semnificaţii:
1. totalitatea caracteristicilor unui produs sau serviciu care sunt
capabile să satisfacă nevoi explicite şi implicite;
2. un produs sau un serviciu fără deficienţe [84].

136
Această definiţie de maximă generalitate reprezintă o încercare de a
formaliza o noţiune care, datorită caracterului ei extrem de subiectiv, este foarte
greu de sintetizat în limitele unei definiţii clasice.
Din acest motiv, foarte mulţi specialişti în domeniu au elaborat definiţii
ale calităţii încercând să surprindă semnificaţiile complexe ale noţiunii de
calitate.
Dr. W. Edwards Deming, un cunoscut consultant şi autor în domeniu,
descrie calitatea ca fiind un sistem care funcţionează fără erori (nonfaulty
sistem). În lucrarea sa, Out of Crisis, Dr. Deming subliniază că eforturile pentru
asigurarea calităţii trebuie să fie îndreptate către nevoile prezente şi viitoare ale
consumatorului. Autorul accentuează faptul că nevoile viitoare nu pot fi
identificate de către client, dar pot fi identificate pentru acesta. Necesitatea
utilizării unor produse care deja au intrat în uz curent (televizorul, cuptorul cu
microunde, poşta electronică, deodorantele etc.) au fost impuse pe piaţă de către
companii care au proiectat, produs şi promovat produsele respective. Cu alte
cuvinte, nu este necesar ca utilizatorul final să-şi conştientizeze nevoile până
când nu cunoaşte produsul sau nu primeşte serviciul. În acel moment,
consumatorul îşi poate defini atributele pe care le doreşte de la produsul sau
serviciul prezentat.
Dr. Joseph M. Juran defineşte calitatea ca fiind dată de satisfacţia
utilizării [48], iar Philip Crosby, în lucrarea sa Quality is Free, defineşte
calitatea ca reprezentând conformitatea cu cerinţele.
Calitatea poate lua numeroase forme. Următoarele definiţii prezintă trei
dintre ele:
- calitatea proiectării se referă la faptul că produsul sau serviciul au
fost proiectate astfel încât să satisfacă în bune condiţiuni nevoile
prezente şi de perspectivă ale consumatorului;
- calitatea conformităţii la cerinţe se referă la capacitatea
producătorului sau a prestatorului de servicii de a asigura setul de
cerinţe specifice aşteptate de către consumator;

137
- calitatea performanţei se referă la capacitatea produsului sau a
serviciului de a asigura nivelul de funcţionalitate previzionat de către
consumator.
Armand Feigenbaum, în lucrarea sa [34], defineşte calitatea ca fiind o
determinantă a consumatorului care se bazează pe experienţa actuală a
acestuia în raport cu produsul sau serviciul respectiv, experienţă măsurată
prin cerinţele obiective şi subiective ale consumatorului.
În cadrul acestei definiţii se utilizează următoarele concepte:
- determinantă a consumatorului – numai consumatorul poate decide
dacă şi în ce măsură un produs sau un serviciu răspunde nevoilor,
cerinţelor şi aşteptărilor sale;
- experienţa actuală – consumatorul judecă calitatea produsului sau
serviciului, nu numai în momentul achiziţionării, ci pe toată perioada
de utilizare;
- cerinţe – caracteristicile produsului sau serviciului aşteptate de către
consumator pe parcursul utilizării acestora;
- cerinţe obiective – acele caracteristici ale produsului sau serviciului
care pot fi exprimate exact şi clar de către consumator;
- cerinţe subiective – acele caracteristici ale produsului sau serviciului
care se regăsesc în simţămintele personale ale consumatorului.
Definiţia formulată de către Feigenbaum arată cât de dificil este să
defineşti calitatea pentru un produs sau un serviciu anume. Definiţiile calităţii
pentru un produs sau un serviciu sunt tot atât de numeroase cât de mulţi sunt
utilizatorii produsului sau serviciului respectiv. Definiţia lui Feigenbaum arată
faptul că nevoile, cerinţele şi aşteptările consumatorilor se schimbă în timp şi în
raport cu situaţiile concrete. Pentru a obţine sau a asigura un produs sau un
serviciu de calitate, o companie trebuie să fie capabilă să definească şi să
asigure nevoi, cerinţe şi aşteptări rezonabile în raport cu consumatorii, în
condiţiile în care acestea suferă modificări continue. Această observaţie este
valabilă atât pentru produsele tangibile (automobile, aparatură electronică şi
138
electrotehnică etc.), cât şi pentru serviciile intangibile (orarul companiilor
aeriene, serviciile de sănătate etc.).
Modalităţile prin care o companie identifică nevoile, cerinţele şi
aşteptările clienţilor sunt extrem de diverse: discuţii pe grupuri de clienţi,
interviuri individuale sau de grup, cercetări de piaţă etc. Odată acestea
identificate, proiectanţii de produs utilizează informaţiile obţinute pentru
definirea unor cerinţe rezonabile ce pot fi realizate de către producători. Aceste
cerinţe rezonabile se regăsesc în specificaţiile de produs care au rolul de a
exprima caracteristicile de calitate în termeni valorici sau dimensionali. În
producţie, specificaţiile se pot da în valori nominale sau sub forma limitelor de
toleranţă. Limitele de toleranţă reflectă variaţiile ce sunt permise pentru
caracteristicile de calitate.
În cadrul oricărui proces, din care rezultă fabricarea unui produs sau
prestarea unui serviciu, este imposibil ca două produse sau două servicii de
acelaşi fel să fie identice datorită faptului că orice proces natural implică variaţii
de parametri. În procesul de producţie, variaţiile se concretizează ca diferenţe
între caracteristicile definite şi caracteristicile realizate, iar în cadrul industriei
de servicii variaţiile se reflectă ca diferenţe între tipul de serviciu aşteptat şi
tipul de serviciu primit. În vederea monitorizării şi evaluării cât mai exacte a
variaţiilor din cadrul proceselor de elaborare a produselor şi serviciilor se
utilizează tehnici statistice de control al proceselor.

4.6. Evoluţia strategiei privind abordarea calităţii

Până la apariţia producţiei de serie, artizanii manufacturieri realizau în


întregime un produs şi inspectau calitatea acestuia înainte de livrare. În cazul în
care clientul avea reclamaţii privind calitatea produsului, se adresa direct
artizanului.
La început, ca toate celelalte produse, armele de foc se realizau
individual. Toate subansamblele erau fabricate pentru o anume armă. În cazul în

139
care un subansamblu se defecta, o nouă piesă era fabricată pentru arma
respectivă.
În anul 1798, Eli Whitney a început să proiecteze şi să producă muschete
cu părţi interschimbabile. Toate piesele şi subansamblele puteau fi utilizate la
orice muschetă de acelaşi tip. Prin realizarea pieselor şi subansamblelor
interschimbabile, Eli Whitney a creat necesitatea controlului de calitate.
În producţia de serie, etapele necesare pentru realizarea unui produs finit
sunt repartizate între mai multe persoane individuale care execută fiecare o
singură operaţie repetitivă. Asamblarea în cadrul producţiei de serie trebuie să
îndeplinească două condiţii:
- pentru a asigura interşanjabilitatea, piesele componente trebuie să fie
aproape identice, acest fapt permiţând ca asamblarea să se poată face
prin selectarea întâmplătoare a fiecărui tip de piesă din loturile
produse;
- fabricarea cu variaţii minime faţă de specificaţiile de proiectare,
deoarece, în cazul unor piese care se produc cu variaţii mari faţă de
specificaţiile de proiectare, nu se poate asigura o asamblare
corespunzătoare a produsului finit.
Ambele condiţii trebuie îndeplinite simultan deoarece, în caz contrar,
existenţa producţiei de serie, care se bazează pe fabricarea pieselor şi
subansamblelor interschimbabile, este total compromisă. Din acest motiv
strategia privind abordarea calităţii a evoluat în scopul asigurării îndeplinirii
acestor două condiţii (figura 15).

Manage-
Arti- Inspec- Contro- Controlul Controlul mentul
zani ţie lul statistic al statistic al calităţii Viitor
calităţii calităţii proceselor totale

Figura 15 – Evoluţia strategiei privind abordarea calităţii


Sursa: Summers Donna C.S. - Quality, Prentice Hall, USA, 1997

140
a. Inspecţia
Odată cu extinderea producţiei de serie a apărut necesitatea monitorizării
calităţii pieselor şi subansamblelor realizate în cadrul procesului de producţie.
Având în vedere că nu mai exista legătura directă dintre consumator şi cei care
lucrau efectiv la realizarea produsului, a apărut necesitatea aplicării unor
metode care să asigure atât producătorii, cât şi clienţii că aceştia din urmă vor
achiziţiona produse şi servicii de calitate.
Inspecţia se referă la acele activităţi destinate să detecteze şi să identifice
neconformităţile ce există în produsele şi serviciile finite. Inspecţia în scopul
detectării defectelor este un proces de corecţie a fluxului productiv în scopul
eliminării produselor neconforme.
Inspecţia constă din măsurarea, examinarea, testarea uneia sau mai multor
caracteristici ale produsului sau ale serviciului. Rezultatele măsurătorilor sunt
comparate cu standardele stabilite pentru a determina dacă produsul sau
serviciul este conform sau nu cu specificaţiile.
Inspecţia poate avea loc numai după ce piesa sau subansamblul a fost
fabricat. În cazul în care se produce un număr mare de piese şi subansamble
defecte, fără să se identifice cauzele disfuncţionalităţilor care conduc la această
situaţie, pierderile datorate producerii rebuturilor sunt mari. De exemplu, dacă
în cadrul unei operaţii preliminare se execută piese ce prezintă defecte, iar
inspecţia nu intervine decât mai târziu, după ce s-au parcurs şi alte secvenţe de
fabricaţie, se poate întâmpla să se producă un număr mare de piese şi
subansamble defecte înainte ca inspectorii să poată interveni pentru
descoperirea defectelor şi a cauzelor acestora. Orice secvenţă a procesului
productiv, parcursă până în momentul inspecţiei, poate fi răspunzătoare de
apariţia defectelor identificate în momentul inspecţiei. Aceste situaţii sunt
defavorabile pentru producător deoarece implică, nu numai costurile legate de
defectarea şi rebutarea unor piese şi subansamble, ci şi costurile efective de
producţie a acestora până în momentul detectării defectelor şi înlăturării
pieselor şi subansamblelor defecte din procesul de fabricaţie.

141
Considerentele expuse sunt valabile şi pentru servicii. Dacă serviciul a
fost furnizat incorect, atât prestatorul cât şi consumatorul vor fi puşi în situaţia
de a consuma timp şi bani în scopul corectării problemelor apărute.

b. Controlul de calitate
Controlul de calitate se referă la utilizarea specificaţiilor de produs şi
inspecţia pieselor, subansamblelor şi produselor finite în vederea proiectării,
realizării, susţinerii şi creşterii calităţii produselor şi a serviciilor. Controlul de
calitate se bazează pe:
1. stabilirea standardelor produsului sau serviciului pe baza nevoilor,
cerinţelor şi aşteptărilor clienţilor;
2. asigurarea conformităţii cu aceste standarde, calitatea
necorespunzătoare fiind evaluată în scopul determinării cauzelor care
au condus la apariţia defectelor şi a abaterilor de la standarde;
3. luarea unor măsuri de remediere a consecinţelor abaterilor de la
calitate, măsuri care constau, în cazul produselor, din sortarea,
identificarea şi înlăturarea produselor defecte, iar în cazul serviciilor
din contactarea consumatorului şi remedierea situaţiei;
4. realizarea şi implementarea unor planuri de acţiune în scopul
prevenirii neconformităţilor viitoare, planuri care în cazul produselor
conţin modificări de proiectare sau fabricaţie, iar în cazul serviciilor
includ modificări procedurale.
Toate aceste patru elemente ale controlului calităţii contribuie, împreună,
la creşterea calităţii produselor şi a serviciilor. Eforturile controlului calităţii
trebuie sprijinite prin utilizarea metodelor statistice care permit optimizarea
procesului de luare a deciziilor.

c. Controlul statistic al calităţii


Pe baza celor patru elemente constitutive ale controlului calităţii,
metodele statistice au fost incluse în sistemul de control al calităţii pentru a

142
asigura o descriere cât mai fidelă a procedurilor de inspecţie. În anii 1920,
Walter A. Shewhart de la Bell Telephone Laboratories a propus primele
diagrame statistice utilizate în monitorizarea şi controlul producţiei. În aceeaşi
perioadă, Harold F. Dodge şi Henry G. Roming, de asemenea de la Bell
Telephone Laboratories, au dezvoltat metodele de control prin eşantionare, ca o
alternativă la controlul total al producţiei. Utilizarea metodelor statistice pentru
monitorizarea producţiei şi inspectarea pieselor, subansamblelor şi produselor a
generat conceptul de control statistic al calităţii, control în care datele statistice
sunt colectate, analizate şi interpretate în scopul rezolvării problemelor calităţii.
Trebuie subliniat că metodele de verificare a calităţii enumerate până în
prezent monitorizează şi controlează neconformităţile pentru produsele deja
fabricate şi pentru serviciile deja prestate.

d. Controlul statistic al proceselor


Odată cu diversificarea, cu masificarea producţiei şi cu creşterea
pretenţiilor consumatorilor, au evoluat în mod corespunzător cerinţele privind
calitatea, impunându-se necesitatea unor noi principii şi metode de control care
să asigure o eficienţă mai mare în rezolvarea problemelor calităţii. În felul
acesta, utilizarea metodelor statistice s-a extins de la inspectarea şi detectarea
noncalităţii, la prevenirea noncalităţii.
Prevenirea defectării produselor, prin aplicarea metodelor statistice de
control al proceselor, se numeşte controlul statistic al proceselor.
Pentru a asigura fabricarea unor produse ale căror caracteristici se
încadrează în standardele de conformitate, procesele de producţie
corespunzătoare trebuie să fie stabile şi predictibile. Un proces este considerat a
fi sub control când variabilitatea acestuia este stabilă şi predictibilă.
Predictibilitatea proceselor permite studierea acestora în vederea luării
deciziilor privind produsele şi serviciile (figura 16).

143
Viitor Viitor

Procese instabile Procese stabile

Figura 16 – Predicţiile bazate pe procese stabile şi instabile


Sursa: Summers Donna C.S. - Quality, Prentice Hall, USA, 1997

Controlul statistic al proceselor urmăreşte prevenirea defectelor.


Prevenirea se referă la acele activităţi destinate a preîntâmpina defectele,
disfuncţionalităţile şi neconformităţile produselor şi serviciilor. Cea mai
importantă diferenţă între prevenire şi inspecţie este aceea că prin prevenire
procesele sunt monitorizate, controlate şi ajustate pentru a asigura o
performanţă corectă. Prin utilizarea metodelor statistice şi a indicatorilor de
performanţă a produselor se monitorizează procesele în scopul de a identifica
schimbările care afectează calitatea şi a ajusta desfăşurarea proceselor în
vederea înlăturării disfuncţionalităţilor.
Controlul statistic al proceselor identifică valoarea abaterilor de la
specificaţiile de realizare a produselor şi serviciilor. Dacă într-o accepţiune
generală este considerată acceptabilă încadrarea produselor şi serviciilor între
limitele specificaţiilor de realizare, controlul statistic al proceselor are ca scop
realizarea produselor şi serviciilor cât mai aproape de valorile nominale ale
specificaţiilor deoarece pierderile totale suferite prin variaţiile valorilor realizate

144
în cadrul limitelor specificaţiilor sunt mult mai mari decât cheltuielile provocate
de realizarea de produse şi servicii necorespunzătoare. Genichi Taguchi a
dezvoltat o funcţie de pierderi bazată pe ideea că pierderile unei societăţi cresc
pe măsură ce cresc abaterile de la valorile specificaţiilor nominale de realizare a
produselor şi serviciilor (figura 17).

Limita inferioară a specificaţiilor Limita superioară a specificaţiilor

Variaţia Variaţia
pierderilor pierderilor

Pierderi Pierderi

Valoarea nominală a specificaţiilor

Figura 17 – Funcţia de pierderi Taguchi


Sursa: Summers Donna C.S. - Quality, Prentice Hall, USA, 1997

Pierderile provoacă reducerea nivelului de performanţă, activităţi


suplimentare de service la consumator, scurtarea duratei de funcţionare a
produsului, creşterea numărului de reparaţii. Cu cât sunt mai mari diferenţele
faţă de valorile nominale cu atât sunt mai mari pierderile societăţii. Reducerile
variaţiilor parametrilor realizaţi conduc la scăderea pierderilor.
Controlul statistic al proceselor permite unei companii să atingă
următoarele obiective:
- realizarea unor produse sau servicii corespunzătoare specificaţiilor şi
aşteptărilor clienţilor;
- reducerea variabilităţilor dintre produsele şi serviciile de acelaşi fel,
ceea ce permite atingerea parametrilor optimi de calitate;

145
- asigurarea stabilităţii proceselor, ceea ce permite realizarea predicţiilor
privind produsele şi serviciile;
- asigurarea unei dezvoltări continue şi pe termen lung a societăţii;
- minimizarea costurilor de producţie prin eliminarea costurilor asociate
eliminării defecţiunilor şi a produselor defecte;
- asigurarea luării deciziilor cu informaţii statistice privind producţia;
- creşterea profiturilor;
- creşterea productivităţii.

e. Managementul calităţii totale


Prin extinderea utilizării controlului statistic al proceselor în cadrul
activităţii industriale şi de prestare servicii, s-a impus tot mai acut necesitatea de
a monitoriza şi dezvolta întregul sistem de asigurare a calităţii. Plecând de la
nevoile, cererile şi aşteptările clienţilor, industria şi prestatorii de servicii au
început să integreze calitatea în toate sectoarele de activitate specifice, plecând
de la departamentele de vânzări şi financiar-contabile şi terminând cu
departamentele de producţie, ambalare şi service. Metodele de management al
calităţii au fost dezvoltate şi utilizate în scopul de a asigura proiectarea,
producerea, promovarea, vânzarea şi service-ul pentru produse şi servicii de
calitate. Toate eforturile s-au îndreptat către integrarea calităţii prin implicarea
tuturor departamentelor din cadrul unei companii, în scopul de a se asigura
realizarea de produse şi servicii de calitate. Acest proces de integrare, de
implicare a tuturor departamentelor, este cunoscut sub numele de managementul
calităţii totale (figura 18).
Managementul calităţii totale (Total Quality Management, TQM)
reprezintă acel management care se bazează pe o dezvoltare continuă a
proceselor şi sistemelor în scopul asigurării satisfacţiei consumatorilor şi, prin
aceasta, a unei dezvoltări ascendente a companiei pe termen lung.

146
Personal

Service Marketing-Vânzări

Calitatea
Ambalare-Transport produselor
Finanţe-Contabilitate
pentru
consumator

Producţie-Testare-Instalare Proiectare-Dezvoltare

Aprovizionare

Figura 18 – Implicarea departamentelor în managementul calităţii totale


Sursa: Summers Donna C.S. - Quality, Prentice Hall, USA, 1997

Managementul calităţii totale utilizează capacitatea şi profesionalismul


tuturor angajaţilor companiei, metodele statistice de rezolvare a problemelor şi
metodele de formalizare caracteristice controlului statistic al proceselor.
Managementul calităţii totale este bazat şi necesită participarea tuturor
membrilor unei organizaţii în vederea perfecţionării continue a proceselor,
produselor şi serviciilor realizate.
Deosebit de important este faptul că managementul calităţii încurajează
iniţiativele şi activităţile continue, pe termen lung, care au ca obiectiv
perfecţionarea proceselor, produselor şi serviciilor şi nu programele temporare,
punctuale, pe termen scurt. Procesul calităţii totale implică trecerea la o etapă
superioară de dezvoltare, caracterizată prin înlocuirea şi modernizarea profundă
a metodelor de conducere la toate nivelele ierarhice ale unei companii.
Promovarea programelor pe termen lung privind integrarea calităţii la toate
nivelele şi departamentele unei organizaţii se confruntă permanent cu nevoile,

147
cerinţele şi aşteptările clienţilor. Având în vedere că acestea sunt într-o continuă
schimbare, managementul calităţii totale trebuie să fie permanent adaptabil unei
pieţe într-o dinamică continuă.
Managementul calităţii totale evoluează continuu. Concepte ca alinierea
sistemelor, teoria optimizării sunt utilizate în vederea creşterii competitivităţii
companiei şi îmbunătăţirii mediului de lucru. Cu aceste concepte se creează
premisele asigurării calităţii totale la nivelul întregii companii.

4.7. Standardizarea şi calitatea produselor

Standardizarea [29] are un rol deosebit în reglementarea calităţii şi în


asigurarea unor condiţii de îmbunătăţire continuă a parametrilor tehnici şi
calitativi ai produselor. Acest rol fundamental al standardizării este posibil
datorită faptului că aceasta participă la:
- perfecţionarea activităţilor de concepţie, furnizare de resurse,
structurare, dezvoltare, circulaţie şi utilizare a produselor şi promovarea
progresului ştiinţific şi tehnic;
- stabilirea condiţiilor tehnice de calitate (constructive, funcţionale şi de
fiabilitate), a metodelor de analiză, încercări şi control calitativ la nivelul
celor mai bune realizări obţinute pe plan mondial;
- valorificarea superioară a resurselor materiale şi energetice prin
ridicarea performanţelor aparatelor, maşinilor, utilajelor, instalaţiilor şi
produselor;
- stabilirea de parametri tehnico-funcţionali şi de metode de verificare în
concordanţă cu prevederile din documentele internaţionale de
standardizare şi cu cerinţele dezvoltării activităţilor de cooperare
internaţională, ştiinţifică, tehnică, economică şi comercială [99].
Produsele sunt caracterizate de o multitudine de proprietăţi. În activitatea
de reglementare a calităţii, standardizarea nu poate şi nici nu trebuie să utilizeze
toate proprietăţile ce caracterizează un produs.

148
Din mulţimea proprietăţilor unui produs este necesară selectarea acelor
proprietăţi care sunt caracteristice, în raport cu particularităţile sociale şi
economice ale perioadei, când se elaborează standardul, cu stadiul de dezvoltare
al ştiinţei şi tehnicii, cu nevoile sociale şi nivelul de cultură, cu resursele
materiale disponibile.
Proprietăţile selectate (fizice, mecanice, chimice, biochimice, biologice,
estetice, organoleptice, ergonomice etc.), pentru care există posibilitatea
determinării mărimilor caracteristice prin metode de măsurare şi evaluare, sunt
utilizate pentru definirea unor caracteristici funcţionale care să descrie cât mai
exact produsul şi calitatea sa.
Numărul de criterii şi proprietăţi selectate în vederea realizării unui
standard trebuie să fie cât mai redus. Se vor alege, pe baza unei analize
temeinice, numai acele criterii şi proprietăţi care exprimă cel mai concludent
caracteristicile produsului şi calităţii sale şi pentru care există metode de
evaluare şi măsură utilizabile şi standardizabile, care să poată fi utilizate în
controlul curent al calităţii produselor.
La alegerea caracteristicilor şi proprietăţilor produselor în vederea
standardizării mai trebuie să se ţină seama de necesitatea adaptării produselor la
modificările cerinţelor consumatorilor, pentru a nu frâna diversificarea
sortimentelor şi modelelor sau perfecţionarea tehnologiilor. La produsele cu
cerere pe piaţă sau tehnologii foarte dinamice se vor prescrie un număr redus de
caracteristici, parametrii generali, urmând ca proprietăţile care individualizează
produsele să se stabilească pe baza contractului comercial încheiat între
producători şi beneficiari.
Standardele sunt instrumente care servesc la îmbunătăţirea permanentă a
calităţii produselor [23] pentru satisfacerea cerinţelor crescânde ale oamenilor şi
pentru asigurarea unei integrări optime a produselor în mediul antropizat. Acest
rol al standardelor se realizează şi prin fixarea nivelului calitativ al produselor,
astfel încât acesta să conducă, dacă posibilităţile de realizare din punct de
vedere tehnic o permit, la îmbunătăţiri ale calităţii faţă de nivelul precedent

149
momentului aplicării standardului, în condiţiile unei eficienţe economice
determinate de utilizarea raţională a materiilor prime, utilajelor şi forţei de
muncă.
Nivelul caracteristicii de calitate reprezintă condiţia, exprimată printr-o
valoare sau printr-un atribut, pe care trebuie să o îndeplinească acea
caracteristică pentru a asigura calitatea produsului [48].
În funcţie de semnificaţia fiecărei caracteristici, în definirea calităţii se
pot fixa nivele maxime, care să nu poată fi depăşite, nivele minime, care trebuie
obligatoriu să fie atinse sau se fixează nivele admisibile între anumite limite.
Fabricarea în serie mare a bunurilor materiale şi folosirea unor materii
prime de calitate variabilă duc, în mod inevitabil, la apariţia în procesul
productiv a unor produse finite la care nivelul efectiv al unor caracteristici de
calitate se abat de la nivelul mediu, caz în care apare necesitatea stabilirii
claselor de calitate care se aplică faţă de nivelul mediu al produselor existente,
ponderat cu mărimea abaterii faţă de această calitate medie [39].
În cazul în care, faţă de nivelul de calitate mediu, abaterile produselor
sunt mici, atunci se poate prescrie o singură clasă de calitate.
În cazul în care abaterile produselor sunt ample este necesară prescrierea
mai multor nivele de calitate, de obicei trei [83].
Nivelele prescrise pentru caracteristicile produselor sunt strâns legate de
metodele de analiză şi încercare ce sunt adoptate pentru verificarea acestora.
Valoarea unei caracteristici este condiţionată şi depinde în mare măsură
de modalitatea de determinare. De aceea, factorii care influenţează determinarea
valorilor caracteristicilor de calitate trebuie să fie riguros standardizaţi, astfel
încât rezultatele obţinute în diferite laboratoare să poată fi comparabile.
Importanţa pe care o are stabilirea metodelor de analiză în standardizarea
produselor o arată şi numărul impresionant de mare de standarde naţionale şi
internaţionale cu acest obiect.
Ca urmare a progresului ştiinţific şi tehnic, metodele de analiză şi
încercări au evoluat şi evoluează continuu în scopul creşterii preciziei şi

150
rapidităţii obţinerii rezultatelor. Standardizarea preia din realizările ştiinţei şi
tehnicii acele metode şi instrumente de măsură şi control care pot fi utilizate în
relaţiile curente între producători şi beneficiari.
La standardizarea metodelor de analiză şi încercări se au în vedere
următoarele [39]:
- metodele să fie verificate în practică, iar aplicarea lor să fie posibilă cu
mijloacele existente într-un laborator obişnuit;
- metodele să asigure o mare precizie a rezultatelor;
- metodele care se înscriu în standarde trebuie să fie cele mai simple, mai
rapide şi mai puţin costisitoare metode care au precizia cerută de
standarde;
- metodele să fie fidele, în sensul că rezultatele lor să poată fi
reproductibile;
- aparatura şi substanţele necesare aplicării metodelor trebuie să fie
accesibile pentru un laborator cu dotare obişnuită.
În general, standardizarea nu se ocupă de metodele care se utilizează
pentru controlul intern al fabricaţiei, de metodele utilizate numai pentru detecţia
unor eventuale defecţiuni în procesul de fabricaţie, precum şi de metodele de
foarte mare precizie, destinate cercetărilor ştiinţifice [29]. Dar, după cum se va
vedea în cele ce urmează, standardele specifice, legate de asigurarea unui sistem
al calităţii global în cadrul unei întreprinderi, prevăd modele pentru asigurarea
calităţii ce vor fi analizate amănunţit mai departe.
Metodele de analiză şi încercări înscrise în standarde sunt singurele
metode oficiale valabile în relaţiile între părţi şi pentru arbitraj. În unele cazuri
standardele includ prescripţii şi condiţii de prelevare a probelor, de condiţionare
şi omogenizare a acestora.
Progresele tehnologice înregistrate în transporturi, comunicaţii şi
informatică au condus la o expansiune, fără precedent, a comerţului
internaţional [10]. Odată cu reducerea barierelor comerciale şi liberalizarea
economică a fostelor ţări socialiste, această tendinţă se va accelera continuu.

151
Dezvoltarea sistemelor multinaţionale, în cadrul cărora componente şi
subansamble fabricate de către companii din diferite ţări sunt utilizate de
organizaţii industriale mari pentru producerea de echipamente, este un alt factor
care contribuie la intensificarea comerţului. Marii producători din Europa şi
America de Nord se bazează, din ce în ce mai mult, pe ţările în curs de
dezvoltare pentru aprovizionarea cu componente şi subansamble în domeniul
tehnologic intermediar şi la nivel primar, din cauza competiţiei intense şi a
creşterii preţurilor la mâna de lucru din aceste ţări. Din aceleaşi motive, cererea
pentru o gamă mai mare de produse de larg consum fabricate în întreprinderile
din ţările în curs de dezvoltare va creşte.
Acceptarea acestor întreprinderi drept furnizori va depinde de
posibilitatea lor de a respecta standardele internaţionale ale calităţii, de a
produce la calitatea cerută şi de a respecta angajamentele de livrare. Înfiinţarea
sistemelor calităţii certificate în conformitate cu ISO 9000 [102] va deveni o
necesitate inevitabilă pentru intrarea şi susţinerea afacerilor în circuitul
economic internaţional.
Seria de standarde ISO 9000 indică cerinţele în termeni generali,
deoarece se aplică tuturor sectoarelor din industrie şi serviciilor.
Sistemul calităţii, aşa cum este definit de Organizaţia Internaţională de
Standardizare, I.S.O. în seria de standarde 9000, a fost dezvoltat ca urmare a
globalizării crescânde a pieţei şi a fost acceptat ca o necesitate şi un răspuns la
procesul de mondializare a economiei [99]. Stimulate de amploarea activităţilor
de certificare din Canada şi Marea Britanie, statele Comunităţii Europene au
adoptat sistemul calităţii, tendinţe similare manifestându-se în America de Nord
şi în Asia de Sud-Est. Companii şi guverne alocă în prezent resurse
considerabile dezvoltării infrastructurilor pentru a fi în conformitate cu aceste
standarde, fapt ce constituie o necesitate atât pentru furnizorii particulari, cât şi
pentru cei guvernamentali.
Pentru industriile plasate în afara ţărilor C.E., certificarea sistemului
calităţii reprezintă un paşaport pentru intrarea pe piaţa C.E. Chiar şi companii

152
mari din Japonia şi S.U.A., cu programe pentru controlul calităţii bine
concepute, sunt în căutare de certificări în conformitate cu standardele ISO
9000, pentru a obţine credibilitate la nivel internaţional.
Instituirea sistemelor calităţii în întreprinderile din ţările în curs de
dezvoltare este esenţială pentru înscrierea acestor întreprinderi în circuitul
economic internaţional, iar procesul de instituire este un proces diferenţiat în
raport cu sistemul pieţelor, cultura industrială şi modul de percepere a calităţii
în aceste ţări, care nu reprezintă un grup omogen din punct de vedere al
nivelului dezvoltării, sistemelor politice şi economice, trăsăturilor culturale şi
mediilor de piaţă [81].
În general, guvernele ţărilor în curs de dezvoltare recunosc problemele
cauzate de o economie grevată de absenţa competiţiei şi încearcă să adopte
măsuri corespunzătoare. Totuşi, există numeroase greutăţi în procesul aplicării
metodelor moderne de management, printre care se înscrie şi instituirea
sistemelor calităţii în concordanţă cu cerinţele mondiale ale dezvoltării.
Cel mai mare impediment în calea creşterii calităţii în industria ţărilor în
curs de dezvoltare este faptul că producătorii nu conştientizează suficient
avantajele economice ale calităţii. Calitatea este privită ca un obiect social dorit,
dar contribuţiile sale la profitabilitatea afacerilor sunt considerate marginale.
Acest fapt este consecinţa unor concepţii greşite, printre care cele mai
importante sunt [67]:
1. Calitatea costă. Aceasta este cea mai răspândită concepţie greşită cu
privire la calitate. Totuşi, cercetări asupra mecanismelor proiectării şi realizării
calităţii şi ale proceselor de fabricaţie au arătat că o calitate mai bună nu implică
întotdeauna costuri mai mari în cazul produselor din producţia de serie
modernă.
Bazată pe cerinţele pieţei, calitatea este mai întâi definită pe hârtie sub
forma unui proiect. Acesta este apoi tradus într-un produs real, pe baza unui
proces de fabricaţie corespunzător. Investirea unor resurse mai mari în cercetare
şi dezvoltare poate avea ca rezultat o creştere a calităţii produselor pe piaţă. În

153
acelaşi timp, îmbunătăţirea proceselor de fabricaţie poate determina reducerea
substanţială a costurilor totale de producţie. Acest lucru a fost demonstrat atât în
Japonia cât şi în ţările din vestul Europei în relaţie cu gama de mărfuri
industriale produse în serie mare. Calculatoarele, aparatura electronică de
consum şi articolele de uz casnic au înregistrat îmbunătăţirea calităţii şi
reducerea costurilor de producţie.
2. Accentul pe calitate conduce la reducerea productivităţii. Există o
concepţie greşită, larg răspândită la nivelul conducerii societăţilor comerciale,
care afirmă că obţinerea calităţii se face numai în detrimentul cantităţii.
Această opinie este o reminiscenţă a perioadei când controlul calităţii
consta aproape exclusiv din inspecţia fizică a produsului finit şi când o înăsprire
a cerinţelor de control avea ca rezultat imediat rebutarea unei părţi din
producţie.
Potrivit concepţiei moderne a controlului calităţii, accentul se pune în
primul rând pe prevenirea noncalităţii încă din timpul proiectării şi fabricării,
astfel încât să se evite producerea articolelor defecte. Eforturile pentru creşterea
şi menţinerea calităţii încă din fazele premergătoare producţiei au devenit din
această cauză, complementare unei productivităţi înalte, scop suprem al
îmbunătăţirii calităţii. Spre exemplu, una dintre cele mai importante activităţi de
asigurare a calităţii este analiza unui proiect înainte de a fi în fabricaţie. Această
analiză stabileşte dacă proiectul este apt să îndeplinească cerinţele explicite şi
implicite impuse de utilizarea sa, dacă poate fi fabricat corespunzător cu
maşinile şi utilajele existente şi optimizează procesele de fabricaţie din punct de
vedere al costurilor şi al duratei de timp.
3. Calitatea este afectată de slaba pregătire a forţei de muncă.
Producătorii scuză adesea slaba calitate a produselor lor dând vina pe lipsa de
pregătire şi conştiinciozitate a executanţilor. O analiză mai atentă a acestei
afirmaţii arată că executanţii pot fi traşi la răspundere numai dacă conducerea:
- a pregătit temeinic executanţii;
- le-a dat angajaţilor instrucţiuni amănunţite despre ce trebuie să facă;

154
- a stabilit mijloacele de verificare şi evaluare a rezultatelor acţiunilor
executanţilor;
- a furnizat mijloacele de reglare a echipamentelor şi proceselor în cazul
în care s-au constatat rezultate nesatisfăcătoare.
O evaluare reală a majorităţii întreprinderilor, ai căror conducători
consideră că lipsa de pregătire şi conştiinciozitate este cauza slabei calităţi, va
demonstra că, din contră, personalul de conducere nu a reuşit să satisfacă aceste
exigenţe în cele mai multe puncte de lucru, dovedind slăbiciuni şi sincope în
sistemul de conducere.
4. Calitatea poate fi asigurată printr-o verificare strictă. Verificarea a
fost primul mecanism formal pentru controlul calităţii încă de la începutul
acestui secol, când s-a pus în mod sistematic problema calităţii. Tributari încă
acestui mod de gândire anacronic, mulţi producători consideră că verificarea
strictă poate îmbunătăţi calitatea. În realitate verificarea propriu-zisă nu face
altceva decât să separe piesele bune de cele rebutate şi din acest motiv nu poate
îmbunătăţi calitatea unui produs.
Mai mult, deşi studiile recente au arătat că 60 - 70% din deficienţele
constatate în atelier sunt cauzate, direct sau indirect, de lipsurile din cadrul
activităţilor de proiectare, pregătire tehnologică, aprovizionare, aproape toate
inspecţiile şi activităţile de control al calităţii sunt încă direcţionate în cadrul
atelierului de producţie.
În concepţia modernă a calităţii [94], activitatea de control nu este izolată
şi se poate desfăşura şi în alte compartimente decât cel de control. Pentru a fi
eficientă, activitatea de asigurare şi control al calităţii trebuie să cuprindă
operaţiunile tuturor compartimentelor funcţionale ale unei societăţi comerciale,
inclusiv cele responsabile de marketing, proiectare, tehnologii, aprovizionare,
producţie, desfacere, transport şi să acopere furnizorii de materii prime,
materiale şi subansamble.
Sistemul calităţii are ca scop integrarea tuturor elementelor care
influenţează calitatea unui produs sau serviciu oferit de o firmă. Definiţiile unor

155
termeni cu privire la conducerea calităţii, acceptate la nivel internaţional, sunt
specificate în cele ce urmează şi au la bază standardul ISO 8402/1986 [47].
Calitatea: ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unui produs sau
serviciu care îi conferă acestuia aptitudinea de a satisface necesităţile exprimate
sau implicite.
Controlul calităţii: tehnicile şi activităţile cu caracter operaţional,
utilizate pentru a da încredere corespunzătoare că un produs sau serviciu va
satisface condiţiile de calitate specificate.
Asigurarea calităţii: ansamblul de acţiuni planificate şi sistematice,
necesare pentru a da încrederea corespunzătoare că un produs sau serviciu va
satisface condiţiile de calitate specificate.
Politica în domeniul calităţii: obiectivele şi orientările generale ale unei
organizaţii în ceea ce priveşte calitatea, aşa cum sunt ele exprimate oficial de
către conducerea organizaţiei, la nivelul ei cel mai înalt.
Conducerea calităţii: aspectul funcţiei generale de conducere care
determină şi implementează politica în domeniul calităţii.
Sistemul calităţii: ansamblul de structuri organizatorice, responsabilităţi,
proceduri, procese şi resurse care au ca scop realizarea efectivă a conducerii
calităţii.
Majoritatea producătorilor sau furnizorilor doresc să obţină calitate şi
mulţi dintre ei depun eforturi considerabile pentru a atinge acest obiectiv. O
mare parte a eforturilor se îndreaptă către activităţile de verificare şi remediere a
defectelor şi a rebuturilor în timpul fabricaţiei. Dar controlul singur nu poate
asigura calitatea unui produs. Calitatea unui produs trebuie să fie proiectată şi
fabricată [87].
Conştientizarea calităţii trebuie să înceapă chiar din momentul apariţiei
ideii de concepere a produsului [15], atunci când se identifică necesităţile
clientului. Acest efort conştient de realizare a calităţii trebuie să treacă prin
diferite stadii, de la elaborare la fabricare şi chiar după livrarea produsului la

156
client deoarece reacţia exactă a acestuia relativ la marfa livrată este foarte
importantă în evaluarea calităţii.
Conform standardului ISO 9004, domeniile funcţionale şi activităţile
incluse în acordarea sistemului calităţii sunt prezentate în bucla calităţii care
este similară conceptual cu spirala calităţii şi este prezentată în figura 19.

Marketing şi Proiectarea, specificarea


prospectarea pieţei şi dezvoltarea produsului

Scoatere din Aprovizionare


uz

Asistenţă tehnică Client, Producător, Planificarea şi dez-


şi întreţinere consumator furnizor voltarea proceselor

Montaj şi Producţie
exploatare

Inspecţie, încercare
Vânzare şi
Ambalare şi şi examinare
distribuire
depozitare

Figura 19 – Bucla calităţii


Sursa: Standardele internaţionale ISO 9000

Toate funcţiile legate de calitate pot fi grupate, în cadrul unei organizaţii,


în categoriile planificarea şi ingineria calităţii, pe de o parte şi control al
calităţii, pe de altă parte.
Avantajele sesizabile ale sistemelor calităţii includ:
- o mai bună proiectare a produsului;
- o calitate îmbunătăţită a produsului;
- reducerea rebuturilor;
- utilizarea eficientă a personalului, maşinilor şi materialelor, având ca
rezultat o productivitate sporită;

157
- eliminarea disfuncţionalităţilor în producţie şi a atmosferei de lucru
tensionate, fapt care are ca rezultat îmbunătăţirea relaţiilor între angajaţi;
- obţinerea conştientizării calităţii şi unei satisfacţii mai mari a muncii
printre angajaţi, creând astfel un cult al calităţii la nivelul firmei;
- reducerea reclamaţiilor clienţilor privind defecţiunile ascunse care apar
în timpul funcţionării;
- încredere din partea clienţilor;
- îmbunătăţirea imaginii firmei şi a credibilităţii pe pieţele internaţionale,
ceea ce este esenţial pentru succesul tranzacţiilor la export.
Planificarea şi ingineria calităţii [62] constă din funcţii de înaltă
specializare şi din activităţi legate de planificarea, definirea şi dezvoltarea
calităţii în timpul stadiilor de dinaintea producţiei. Principalele sale elemente de
lucru sunt următoarele:
- consilierea conducerii cu privire la politica firmei în domeniul calităţii
şi fixarea obiectivelor realiste ale calităţii;
- analiza cerinţelor de calitate ale clientului şi formularea specificaţiilor
de proiectare;
- analiza şi avizarea proiectării produsului cu scopul de a îmbunătăţi
calitatea şi de a reduce costurile acesteia;
- definirea standardelor calităţii şi pregătirea specificaţiilor produsului;
- planificarea controalelor proceselor de fabricaţie şi formularea
procedurilor pentru asigurarea conformităţii;
- dezvoltarea tehnicilor de control al calităţii şi a metodelor de verificare,
inclusiv proiectarea echipamentelor de încercări speciale;
- studii directoare asupra capabilităţii proceselor;
- analiza costurilor calităţii;
- planificarea şi anticiparea controlului calităţii produselor;
- aprovizionarea, inclusiv evaluarea furnizorilor;

158
- auditul calităţii firmei;
- organizarea programelor de pregătire şi motivaţionale pentru
îmbunătăţirea calităţii.
Controlul calităţii [34] trebuie să fie strâns legat de interpretarea şi
implementarea planurilor calităţii. Controlul calităţii constă din încercări, în
timpul fabricaţiei şi după aceasta, şi are ca scop asigurarea conformităţii
produsului cu cerinţele calităţii.
Principalele elemente de lucru ale controlului calităţii sunt:
- asistenţă în instituirea controalelor calităţii în diferite puncte ale
procesului de fabricaţie;
- întreţinerea şi etalonarea echipamentelor de control al proceselor de
fabricaţie;
- investigarea defectelor şi acordarea asistenţei în rezolvarea problemelor
calităţii în timpul producţiei;
- implementarea măsurilor de control al calităţii pentru perioada de
depozitare;
- funcţionarea unui laborator de încercări care să efectueze încercările şi
analizele cerute;
- organizarea verificărilor intermediare şi interoperaţii sau a verificării pe
loc, când este necesar;
- programarea verificărilor finale pentru evaluarea calităţii produsului
finit şi a eficienţei măsurilor de control al calităţii;
- verificarea calităţii ambalării pentru asigurarea rezistenţei produsului la
riscurile transportului;
- analiza şi încercarea produselor pentru care s-au primit reclamaţii de la
clienţi;
- recepţionarea, în cadrul compartimentului de control tehnic al calităţii, a
informaţiilor cu privire la defecte şi reclamaţii din partea clienţilor.

159
Activităţile specificate mai sus, deşi sunt legate direct de calitate, nu sunt
desfăşurate exclusiv de către compartimentul de asigurare a calităţii din cadrul
societăţii comerciale.
Majoritatea sunt în sfera de răspundere a altor grupuri şi compartimente
funcţionale. De exemplu, analiza cerinţelor clientului şi definirea standardelor
calităţii, inclusiv pregătirea specificaţiilor produsului, trebuie să fie
responsabilitatea compartimentului de proiectare. În acelaşi mod, planificarea
controlului proceselor şi proiectarea echipamentului de încercări trebuie să fie
efectuată în cadrul compartimentului tehnologic.
Un sistem al calităţii vizează identificarea tuturor sarcinilor legate de
calitate, distribuie responsabilităţile şi stabileşte relaţiile de colaborare. De
asemenea, are ca scop stabilirea mecanismelor pentru integrarea tuturor
funcţiilor într-un sistem structurat omogen. Orice sistem al asigurării calităţii
trebuie să fie transparent, în aşa fel încât atât organizaţia, cât şi clienţii săi să
înţeleagă clar cum intenţionează firma să se asigure că produsele sale vor
satisface toate cerinţele calităţii.

4.8. Standardele sistemului de asigurare a calităţii

Globalizarea în continuă creştere a activităţilor economice şi comerciale


face ca un sistem tipizat al asigurării calităţii să fie esenţial. Un astfel de sistem
face posibil ca producătorii de mărfuri şi servicii să asigure dovada obiectivă a
funcţionării unui sistem al calităţii, ceea ce le permite să îndeplinească toate
cerinţele clienţilor.
Pentru a satisface această nevoie, Organizaţia Internaţională de
Standardizare, I.S.O., a formulat seria de standarde ISO 9000 [102], referitoare
la asigurarea calităţii, standarde care pot fi folosite ca puncte de referinţă în
scopuri contractuale. Aceste standarde se disting prin faptul că implementarea
lor poate fi verificată şi atestată de un organism de certificare terţ. Pentru a
facilita acceptarea internaţională a unor astfel de programe, I.S.O. a creat

160
standarde complementare ca ghiduri pentru atestarea sistemelor calităţii şi
conducerea programelor de certificare.
Importanţa standardelor ce descriu sistemele calităţii poate fi apreciată
prin faptul că standardele ISO au fost preluate de un mare număr de organisme
de standardizare naţionale şi regionale. Unele organizaţii de standardizare
folosesc standardele ISO fără să le modifice, altele au introdus sistemele proprii
de numerotare, textul fiind identic cu cel al standardelor ISO. Astfel Comisia
Europeană de Standardizare, C.E.N., a preluat standardele ISO sub forma seriei
de standarde EN 29000. Comisia Europeană a decis să preia sistemele calităţii
bazate pe seria de standarde EN 29000 şi a creat Organizaţia Europeană pentru
Încercare şi Certificare, E.O.T.C., care să armonizeze sistemele calităţii cu
practicile certificării între statele sale membre.
Principalele standarde din seria ISO 9000 şi structura lor relaţională sunt
prezentate în figura 20.

Definiţia conceptelor

ISO 8402

Situaţii Situaţii
necontractuale Selectarea şi utilizarea contractuale
standardelor

ISO 9000

Managementul calităţii Trei ISO 9001


Elementele sistemelor modele de
calităţii - îndrumări ISO 9002
asigurare
ISO 9004 a calităţii ISO 9003

Figura 20 – Structura relaţională a standardelor din seria ISO 9000


Sursa: Munro-Faure L. - Cum să atingi standardele de calitate ISO 9000,
Editura Alternative, Bucureşti, 1997

161
Implementarea sistemelor calităţii inspiră încrederea clienţilor în situaţii
contractuale. Reprezintă, de asemenea, un sistem de referinţă esenţial pentru toţi
furnizorii, pentru că transformă sistemele nesistematizate ale controlului calităţii
în sisteme organizate, cu costuri rambursabile de reglare a calităţii, care pot
asigura avantaje competitive substanţiale firmelor prin combinarea înaltei
calităţi cu preţuri de cost mici. De aceea, un număr din ce în ce mai mare de
firme, nu numai că implementează sistemele calităţii în propriile operaţii, dar şi
insistă ca furnizorii lor de materii prime, materiale şi subansamble să aibă
sisteme ale calităţii certificate.
Din cele expuse anterior rezultă cu claritate că este imperios necesară
adoptarea de către firme a sistemelor calităţii bazate pe standardele din seria
ISO 9000, ca o garanţie a participării pe pieţele de înaltă competitivitate a
schimburilor economice internaţionale.

162
Capitolul 5 - Tehnici moderne de evaluare a calităţii

5.1. Cadrul conceptual al calimetriei

Calitatea unui produs sau a unui serviciu, definită prin „totalitatea


caracteristicilor unui produs sau serviciu care sunt capabile să satisfacă nevoi
exprimate şi implicite”, determină în mod firesc necesitatea cunoaşterii
obiective a acestei aptitudini, respectiv a gradului de satisfacere a nevoilor, prin
evaluarea sau estimarea acestuia.
Evaluarea calităţii, conform IS0 8402, este examinarea sistematică a
măsurii în care o entitate (produs sau serviciu) este capabilă să satisfacă
condiţiile specificate, adică nevoile transpuse într-un ansamblu de caracteristici
exprimate cantitativ sau calitativ.
Evaluarea şi estimarea calităţii prin metode şi procedee specifice
constituie obiectul disciplinei denumite calimetrie.
Rezultatul evaluării calităţii se exprimă, de cele mai multe ori, prin
indicatori specifici determinaţi prin metode statistico-matematice. Aceşti
indicatori sintetizează fie o grupă de caracteristici (măsurabile sau atributive,
tehnico-funcţionale, economice, estetice etc.), fie întregul sistem de
caracteristici ale unui produs.
Indicatorii sintetici ai calităţii pot fi determinaţi şi utilizaţi în fiecare
dintre etapele fluxului logistic al produselor (de la proiectare şi până în
consum), în scopul dirijării nivelului calitativ, prin adoptarea deciziilor ce se
impun pentru asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii.
De asemenea, rezultatul evaluării calităţii exprimat prin indicatori
specifici poate fi utilizat pentru determinarea capabilităţii furnizorului în ceea ce
priveşte calitatea.

163
Necesitatea evaluării calităţii în condiţii specifice diferitelor domenii de
aplicare, ca şi volumul mare de informaţii pe care îl solicită complexitatea
operaţiei de evaluare desfăşurată în mai multe faze, determină utilizarea unui
număr mare de metode şi procedee [68], care pot fi clasificate astfel:
a) în funcţie de domeniul de aplicare:
- metode de evaluare a calităţii unei entităţi (produs, serviciu, proces);
- metode de evaluare a calităţii unei colectivităţi de produse;
- metode de evaluare a calităţii producţiei la furnizor.
b) în funcţie de scopul şi procedeele utilizate:
- metode experimentale, aplicate pentru stabilirea nivelului
caracteristicilor sau indiciilor de calitate pe baza unor determinări de laborator
efectuate cu ajutorul diferitelor mijloace şi procedee de lucru; rezultatele
determinărilor sunt prelucrate şi interpretate, ele putând fi folosite apoi în
evaluarea nivelului calitativ al produselor;
- metoda expertizei se bazează pe aprecierile unui grup de experţi cu
privire la nivelul unor caracteristici de calitate nemăsurabile sau cu privire la
stabilirea coeficienţilor de importanţă (ponderii) caracteristicilor;
- metoda sociologică constă în efectuarea unor anchete pe bază de
chestionare referitoare la calitatea produselor, în rândul beneficiarilor
(consumatorilor);
- metoda statistică folosită mai ales pentru evaluarea calităţii loturilor de
produse şi a producţiei se bazează pe datele oferite de celelalte metode, precum
şi pe procedee şi tehnici proprii de prelucrare, de calcul (statistico-matematice)
şi de analiză a datelor.
- metode econometrice (Onicescu) pentru analiza nivelului calitativ şi
ierarhizarea unor produse cu mai multe caracteristici şi de provenienţă
diferită.

164
Toate aceste metode au la bază câteva principii [68], care pot fi rezumate
astfel:
- calitatea considerată (Q) este o funcţie (F) a principalelor caracteristici
(x, y, z ...) privite în corespondenţă cu cerinţele consumatorilor:

Q = F (x, y, z ...) (5.1)

- caracteristicile de calitate (x,y,z ...) ale unui produs fiind exprimate


diferit (atributiv, sau în mărimi relative sau absolute cu unităţi de măsură
diferite), este necesară exprimarea unitară a lor, după anumite reguli;
- caracteristicile de calitate ale unui produs nu sunt egale din punct de
vedere al importanţei lor la satisfacerea unei necesităţi; pe baza analizei
cerinţelor de calitate ale utilizatorilor se stabileşte, prin diferite metode,
ponderea fiecărei caracteristici.
- calitatea unui produs cu o anumită destinaţie este dată de sinteza
caracteristicilor de calitate şi se exprimă printr-un indicator sintetic.
Potrivit acestor principii, evaluarea calităţii (Q), în funcţie de mărimea
caracteristicilor (Ki) exprimată într-un sistem unitar şi de ponderea lor în
utilitate (Pi), se bazează pe relaţia:
n
Q= ∑K P
i =1
i i (5.2)

În funcţie de scopul şi modul în care se face evaluarea, mărimea


caracteristicilor (Ki) poate fi exprimată prin cifre, pe baza unei scări de
apreciere cu valori între anumite limite sau printr-un indice numeric al fiecărei
caracteristici, indice rezultat prin raportarea valorii absolute efective a
caracteristicilor produsului analizat, la valoarea absolută a caracteristicilor unui
produs de referinţă (care corespunde în cea mai mare măsură cu cerinţele
utilizatorului).

165
5.2. Evaluarea calităţii produselor prin indicatori sintetici

a. Metoda punctării valorilor caracteristicilor


Această metodă constă în acordarea unui punctaj maxim stabilit
convenţional pentru valori ale caracteristicilor considerate optime din punct de
vedere al cerinţelor utilizatorilor [68]. Valorile reale ale caracteristicilor
produsului analizat, determinate experimental, se pot situa la nivelul celor
considerate optime şi în acest caz se acordă punctajul maxim sau se pot constata
abateri faţă de nivelul optim, punctajul acordat fiind diminuat în mod
corespunzător. Raportând punctajul corespunzător nivelului real al fiecărei
caracteristici (Xr, Yr, Zr ...) la punctajul maxim acordat nivelului optim al
aceloraşi caracteristici (XN, YN, ZN ...) se obţin indicii caracteristicilor

Xr Yr ZN
Ix = ; Iy = ; I z= (5.3)
XN YN Zr
respective:
Indicii caracteristicilor care îmbunătăţesc calitatea prin scăderea valorii
lor se calculează prin inversarea raportului (Iz). Fiecare caracteristică se
punctează apoi în funcţie de importanţa ei, astfel încât suma punctelor acordate
să fie egală cu 100. Suma indicilor caracteristicilor, ponderaţi cu punctajul
acordat m funcţie de importanţa, constituie un indicator sintetic de calitate (Iq):

Iq = I x p x + I y p y + I z p z (5.4)

Aplicarea acestei metode este indicată mai ales pentru evaluarea calităţii
pe baza caracteristicilor atributive apreciate prin puncte [68]. Metoda prezintă
avantajul încadrării în diferite clase de calitate în funcţie de valoarea
indicatorului sintetic, dar prezintă dezavantajul introducerii unor elemente de
subiectivism la acordarea punctajului pentru nivelul real al caracteristicilor
produsului de analizat; de aceea se recomandă utilizarea unui punctaj mediu
realizat ca medie aritmetică a punctajului acordat de mai mulţi subiecţi.
166
b. Metoda punctării în raport cu o calitate etalon
Se aplică după aceeaşi metodologie, dar prin comparaţie cu produse
considerate etalon. Indicii caracteristicilor se stabilesc în raport cu valorile
caracteristicilor produsului etalon, iar punctajul total acordat în funcţie de
importanţa caracteristicilor, poate fi egal cu 100. Punctajul pentru o
caracteristică a produsului analizat (Pa) va fi:

Va Vi
Pa= ⋅P i sau Pa= ⋅Pi ( 5 . 5)
Vi Vn
în care:
-Va este valoarea caracteristicii produsului analizat
-Vi-valoarea caracteristicii produsului etalon
- Pi - punctajul caracteristicii produsului etalon
Indicatorul de calitate (Ic) al produsului analizat comparativ cu cel etalon se
calculează cu relaţia:

I c=
∑P a
=
∑ Pa
( 5 .6 )
∑P t 100

c. Metoda valorii absolute a caracteristicilor de calitate


Această metodă permite determinarea unui indicator sintetic al calităţii ce
exprimă un sistem integrator de caracteristici [68]. Indicatorul sintetic se
determină în raport cu valorile normative (prescrise în standarde sau alte
documente normative) pentru determinarea conformităţii sau cu alte valori, care
pot fi ale unor produse realizate de firme de prestigiu din domeniul produselor
analizate, considerate valori de referinţă.
Metodologia aplicată permite analiza calităţii unor produse, procese şi
servicii având caracteristici cuantificabile şi necuantificabile.

167
În cazul caracteristicilor cuantificabile, pentru exprimarea numerică a
caracteristicilor se efectuează următoarele operaţii:
- se selectează caracteristicile de calitate, care pot fi principale şi
secundare (x, y, z ...);
- se adoptă valorile normate (prescrise) ale caracteristicilor selectate sau
alte valori considerate de referinţă: Xn, Yn, Zn;
- se determină valoarea reală a caracteristicilor produsului a cărui calitate
o evaluăm prin metode corespunzătoare (observaţie, experiment etc.), în cazul
mai multor determinări efectuate pentru fiecare caracteristică, se ia în calcul
valoarea medie realizată: Xr, Yr, Zr (valorile reale ale caracteristicilor ca şi cele
normate sau de referinţă sunt exprimate în unităţi de măsură diferite);
- se calculează indicii caracteristicilor prin raportarea valorilor medii
realizate la valorile normate sau de referinţă: Xn, Yn, Zn în conformitate cu (2.3).
Pe baza indicilor caracteristicilor se poate calcula, în această fază, un indicator
al calităţii fără a lua în considerare ponderea caracteristicilor în utilizarea
produsului:

I x+I y+I z+......+Iu


Ic = (5.7)
n

în care n reprezintă numărul caracteristicilor. Acest indicator este


orientativ întrucât nu ia în considerare intensitatea de manifestare în utilizare a
diferitelor caracteristici, exprimată prin coeficienţi de importanţă (ponderi).
Stabilirea coeficienţilor de importanţă sau ierarhizarea caracteristicilor
după ponderea lor necesită efectuarea unor analize comparative, pentru evitarea
introducerii elementelor de ordin subiectiv. Această analiză se poate face fie
prin compararea caracteristicilor între ele, fie prin consultarea experţilor care
analizează caracteristicile şi acordă un punctaj proporţional cu importanţa
acestora. Ponderea finală pentru fiecare caracteristică rezultă ca o medie a
punctajelor.
168
Indicatorul sintetic al calităţii Ic, calculat pe baza ierarhizării
caracteristicilor prin analiza comparativă este:

KxI x+ K yIy + K z Iz +......+ K uI u


I c= (5.8)
K x+ Ky + Kz+...+ K u
unde:
- Kx, Ky, … Ku reprezintă coeficienţii de importanţă.
În cazul caracteristicilor necuantificabile, pentru exprimarea numerică a
caracteristicilor se efectuează următoarele operaţii:
- selectarea caracteristicilor necuantificabile;
- stabilirea unei baze de comparaţie (mostre, etaloane etc.);
- aprecierea nivelului fiecărei caracteristici prin calificative (satisfăcător,
bun, foarte bun, extra) şi convertirea acestora într-o scară valorică de exemplu
între 0 şi 1 (satisfăcător = 0; bun = 0,33; foarte bun = 0,66 şi extra = 1) sau alte
intervale;
- stabilirea ponderilor (coeficienţilor de importanţă) pentru fiecare
caracteristică, folosind una din metodele prezentate anterior.
Se obţine indicatorul sintetic de calitate prin însumarea valorilor
ponderate ale caracteristicilor şi împărţirea la suma ponderilor acestora, în
conformitate cu relaţia (5.8).
Pentru stabilirea indicatorului sintetic de calitate în cazul aprecierii
calităţii atât pe baza caracteristicilor cuantificabile, cât şi a celor
necuantificabile se combină cele două metode prezentate mai sus.

5.3 Evaluarea nivelului calitativ al producţiei

Evaluarea nivelului calitativ al producţiei se realizează în scopul


cunoaşterii nivelului calităţii medii a producţiei la un moment dat, pentru
aprecierea evoluţiei nivelului calitativ al produselor de la o perioadă la alta,
pentru evaluarea conformităţii produselor etc.

169
Pentru evaluarea nivelului calitativ al producţiei se utilizează atât
indicatori ai calităţii medii, cât şi indicatori ai noncalităţii.
Principalii indicatori ai calităţii medii sunt:
1. Coeficientul calităţii medii K, calculat după formula
r
∑k i Qi
i =1
K= r (5.9)
∑Q i
i =1

unde:
- ki este coeficientul clasei de calitate pentru produsele Qi ;
- Qi reprezintă cantitatea de produse realizate din fiecare clasă de calitate.
2. Indicele calităţii medii IK, calculat ca raport între coeficienţii calităţii
medii din perioada curentă K1 şi dintr-o perioadă anterioară (de bază) K0,
utilizat pentru obţinerea de indicaţii asupra evoluţiei nivelului calitativ al
producţiei.
3. Preţul mediu al produselor P diferenţiate pe clase de calitate, calculat
după formula:
r
∑PQ i i
i =1
P = r (5.10)
∑Q i
i =1

unde:
- Pi este preţul produselor clasei de calitate pentru produsele Qi;
- Qi - cantităţile de produse realizate pe clase de calitate.
Întrucât obţinerea unor produse de calitate superioară este însoţită de
creşterea preţului, un preţ mediu ridicat indică un nivel ridicat de calitate a
produselor.
4. Indicele preţului mediu Ip, calculat ca raport între preţul mediu din
perioada curentă P1 şi preţul mediu dintr-o perioadă de bază P0 (în condiţiile în

170
care preţurile rămân neschimbate), dă indicaţii asupra evoluţiei calităţii
produselor.
5. Coeficientul generalizat al calităţii G se obţine ca medie aritmetică a
coeficienţilor calităţii medii K a produselor diferenţiate pe clase de calitate,
ponderaţi cu valoarea producţiei pe clasele de calitate respective OP:

G=
∑ K ⋅OP (5.11)
∑ OP

6. Indicele generalizat al calităţii IG calculat ca raport între coeficientul


generalizat al calităţii din perioada curentă G1 şi cel dintr-o perioadă de bază G0.
Cu ajutorul acestui indice se poate aprecia influenţa modificării calităţii asupra
evoluţiei producţiei în ansamblu.
Evaluarea nivelului calitativ al producţiei prin calculul indicilor
prezentaţi mai sus se referă numai la produse similare realizate diferenţiat pe
clase de calitate.
Evaluarea conformităţii unui produs faţă de prevederile actelor normative
sau faţă de un produs de referinţă considerat etalon se poate face şi prin calculul
unor indicatori ce reflectă noncalitatea. Aceşti indicatori nu se substituie
indicatorilor sintetici ai calităţii, ci îi pot completa.
Noncalitatea se manifestă prin apariţia unor defecte fie în timpul
fabricaţiei produselor, fie în utilizare. De aceea, aplicarea unor metode de
urmărire, control şi evaluare a noncalităţii prezintă o deosebită importanţă în
dirijarea nivelului calitativ în toate etapele pe care le parcurge produsul.
Prin defect în activitatea de control se înţelege orice abatere a produsului
sau a unei caracteristici a acestuia faţă de prescripţiile tehnice.
Defectele se clasifică în funcţie de gravitate şi frecvenţa de apariţie :
- defecte critice, care pun în pericol securitatea utilizatorului, integritatea
lui sau calitatea mediului înconjurător, fac imposibilă folosirea produsului şi
generează reclamaţii din partea beneficiarului;

171
- defecte principale, care afectează performanţele produsului reducând
durata utilizării acestuia; astfel de defecte sunt sesizabile de către beneficiari şi
pot genera reclamaţii din partea acestora;
- defecte secundare, care nu reduc posibilitatea de utilizare a produsului,
ele afectând în general aspectul produselor şi, deşi pot fi sesizate de beneficiari,
sunt admise în anumite limite şi pot să nu genereze reclamaţii;
- defecte minore, care nu reduc posibilitatea de utilizare a produsului sunt
nesesizabile şi nu generează reclamaţii.
Pentru fiecare grupă de mărfuri, în funcţie de specificul ei, se stabilesc
defectele ce se încadrează, în clasele de mai sus.
Identificarea defectelor, defectoscopia, constă în aplicarea unui ansamblu
de procedee pentru examinarea produselor (semifabricate, produse finite) în
scopul descoperirii şi evidenţierii defectelor acestora.
Determinarea nivelului calitativ al produselor după identificarea
defectelor se realizează prin metoda demeritelor, metodă cu largă aplicabilitate
în majoritatea întreprinderilor [83].
Denumirea de „demerite” caracterizează „lipsa de merite” în ceea ce
priveşte calitatea, cauzată de apariţia defectelor pe parcursul procesului de
fabricaţie sau în operaţiile ulterioare fabricaţiei.
Principiul de bază constă în penalizarea defectelor prin punctajul acordat
în funcţie de gravitatea lor, punctajul constituind demeritul defectului
identificat.
Aplicarea acestei metode constă în efectuarea următoarelor operaţii:
- definirea obiectului care se cercetează (produs, caracteristică, lot de
produse etc.);
- clasificarea corectă şi stabilirea defectelor ce se încadrează în fiecare
categorie, după gravitatea lor, respectiv, a consecinţelor pe care le au în
utilizarea produselor; defectele nu vor fi schimbate de la o categorie la alta,
încadrarea lor rămânând aceeaşi pe parcursul aplicării metodei, astfel încât

172
pentru compararea nivelului calitativ de la o perioadă la alta să existe o bază de
referinţă;
- aplicarea punctajului de penalizare pentru fiecare categorie de defecte,
astfel:
- defecte critice - 100 puncte
- defecte principale - 50 puncte
- defecte secundare - 10 puncte
- defecte minore - 1 punct
- stabilirea demeritului limită acceptat potrivit condiţiilor de
admisibilitate prescrise, cu privire la numărul maxim de defecte admis pe
acelaşi produs sau pe un lot de produse;
- calculul indicatorilor de demerite.
Pe baza datelor culese în urma identificării defectelor se calculează
următorii indicatori de demerite:
1.Demeritul parţial Dp, dat de suma punctelor cu care s-au penalizat
defectele Di dintr-o categorie:

D p =∑Di (5.12)
2. Indicele de demerite pe categorii IDp, dat de raportul dintre demeritul
parţial Dp (pe categorii) şi baza de referinţă care poate fi demeritul parţial
dintr-o perioadă anterioară sau un demerit considerat obiectiv (Dpr)

Dp
ID p = (5.13)
D pr
3. Demeritul total Dt, rezultat din însumarea demeritelor parţiale, pe
categorii de defecte Dpi

D t = ∑ D pi (5.14)
4. Indicele demeritului total IDt, reprezentând raportul. dintre demeritul
total calculat şi cel din perioada anterioară sau un demerit total prescris
considerat obiectiv Dtref

Dt
ID t = (5.15)
D ref

173
5. Indicele global de demerite Ig, calculat ca suma ponderată a indicilor
demeritelor parţiali pe categorii de defecte (de aspect - Ia, de funcţionalitate - If,
de dimensiuni - Id etc.)

K i I a + K 2 I f + K d I d + ... + K g I g
I g= j
(5.16)
∑K
i =1
i

unde:
- Ki reprezintă ponderile acordate indicilor parţiali ai demeritelor, suma
lor putând fi 10 sau 100.
Când Ig<1, calitatea produselor este îmbunătăţită faţă de cea a produselor
din perioada de bază sau a celei de referinţă.
Când Ig>1, calitatea produselor este inferioară celei din perioada de bază
sau a celei de referinţă.
6. Demeritul mediu pe lot de produse controlate Dl reprezintă suma
valorilor demeritelor totale pe unitate de produs verificat, raportată la numărul
de produse verificate.
Calculul indicatorilor de demerite se poate face atât pentru defectele
atributive (identificate prin metode organoleptice), cât şi pentru defecte
măsurabile (identificate prin metode de laborator).
Când demeritele calculate sunt sub limita demeritului admis, calitatea
produselor este corespunzătoare; când această limită este depăşită se analizează
cauzele probabile ale apariţiei defectelor, aplicându-se remediile care se impun
şi se urmăresc efectele.
Metoda demeritelor oferă informaţii privind nivelul calităţii în perioada
analizată, evoluţia în timp a acesteia şi permite compararea nivelului calitativ al
unor produse din aceeaşi grupă, cu aceeaşi destinaţie.

174
5.4. Evaluarea comportării în utilizare a produselor

Întrucât calitatea produselor se manifestă în procesul de utilizare, pentru a


cunoaşte modul de comportare în consum, mai ales pentru produsele de
tehnicitate ridicată şi de folosinţă îndelungată, se folosesc indicatori ce reflectă
capacitatea unui produs de a putea fi folosit la parametri proiectaţi în condiţii
determinate, pe parcursul unei perioade de timp date.
Consumatorul şi producătorul doresc ca produsul să poată fi menţinut în
utilizare în condiţii date, un timp cât mai îndelungat, fără apariţia defecţiunilor.
Calitatea este privită astfel ca un sistem de caracteristici prin care se
urmăreşte împiedicarea producerii unor pierderi pentru consumator [94]. Cele
mai importante dintre aceste caracteristici sunt prezentate în cele ce urmează.
1. Fiabilitatea
Denumită la început siguranţă în funcţionare, fiabilitatea s-a impus ca o
caracteristică de sine stătătoare în cadrul sistemului de caracteristici propriu
produselor complexe de tehnicitate ridicată.
Fiabilitatea se exprimă cantitativ prin probabilitatea ca un produs să
funcţioneze în condiţii stabilite, o perioadă de timp specificată.
Cu alte cuvinte fiabilitatea se determină prin funcţia ce exprimă
probabilitatea ca timpul de funcţionare fără defecţiuni T să depăşească un timp
prescris t, adică:

R(t) = P(T>t) T fiind variabila aleatoare (5.17)

Funcţia de fiabilitate F(t) este o funcţie descrescătoare, pozitivă şi


continuă pe tot intervalul de definiţie (0, ∞), cu graficul specificat în figura 21.
Când t = 0, R(0) = 1
t→∞ R(t) → 0

175
p
F(t)
1

0.5

R(t)

0
t

Figura 21 - Graficul funcţiilor R(t) şi F(t)


Sursa: Olaru M., Pamfilie R., Schileru I., Părăian E., Băetoniu P., Purcărea A.
Fundamentele Ştiinţei Mărfurilor, Editura Eficient, Bucureşti, 1999

Funcţia de non-fiabilitate F(t) este exprimată prin probabilitatea de


defectare a produsului până la momentul t şi este dată de următoarea relaţie:
F(t) = 1 - R(t) = P(T ≤ t) (5.18)

Funcţia de non-fiabilitate R(t) este o funcţie crescătoare, pozitivă şi


continuă pe tot intervalul de definiţie (0, ∞), cu graficul specificat în figura 5.1.
Când t = 0, F(0) = 0
t→∞ F(t) → 1
Având în vedere că evenimentele (T ≤ 1) şi (T > 1) sunt contrarii, relaţia
fundamentală dintre funcţiile fiabilităţii şi non-fiabilităţii este:
R(t) + F(t) = 1 (5.19)

exprimând tocmai ideea că cele două funcţii sunt complementare şi se


exclud, în sensul că nu se produc simultan.
Având în vedere că defectele urmează anumite legi de repartiţie care au o
anumită densitate sau funcţie de frecvenţă f(t) se poate calcula intensitatea de
defectare λ(t) denumită şi rata de defectare, care reprezintă unul din parametrii
cei mai utilizaţi pentru caracterizarea fiabilităţii unui produs.

176
Intensitatea de defectare reprezintă probabilitatea ca un produs care a
funcţionat fără defecţiuni până în momentul t să se defecteze în cursul unei
unităţi de timp următoare. Intensitatea de defectare λ(t) se obţine ca raport între
valoarea funcţiei de frecvenţă f(t) şi cea a funcţiei de fiabilitate R(t), adică:

f (t )
λ ( t )) = ( 5 . 20 )
R (t )

Funcţia λ(t) variază cu timpul într-un mod caracteristic, cunoscut în


literatură sub numele de „curba cadă de baie”, conform figurii 22.

λ(t)

I II III
t

Figura 22 - Reprezentarea grafică a intensităţii de defectare


Sursa: Olaru M., Pamfilie R., Schileru I., Părăian E., Băetoniu P., Purcărea A.
Fundamentele Ştiinţei Mărfurilor, Editura Eficient, Bucureşti, 1999

Cele trei perioade distincte din grafic au semnificaţii diferite, astfel:


I - perioada iniţială sau perioada de rodaj este aceea în care apar defectele
premature care au o frecvenţă ridicată. Elementele care se defectează în această
perioadă sunt elementele cele mai slabe, cu defecte ascunse ce apar la scurt timp
după funcţionare. Numărul lor scade pe măsură ce trece timpul de utilizare şi
sunt cauzate de unele greşeli de fabricaţie sau de utilizarea unor materii prime
necorespunzătoare;
II - perioada normală sau de viaţă utilă reprezintă perioada de funcţionare
cu durata cea mai lungă. În această perioadă defectele au caracter aleator cu o
rată scăzută şi relativ constantă. Aceasta este perioada care caracterizează
fiabilitatea produselor şi asupra ei se efectuează studii pentru a o extinde cât
mai mult.

177
III - perioada finală sau de uzură este caracterizată printr-o creştere
bruscă a ratei de defectare datorită îmbătrânirii elementelor. Menţinerea în
funcţiune a produsului devine nerentabilă.
Pentru calculul indicatorilor statistici ai fiabilităţii sunt necesare o serie
de date statistice în legătură cu modul de comportare a produselor în utilizare.
Aceste date se pot obţine fie din încercări de fiabilitate la standuri de probă, fie
direct din utilizare, prin urmărirea produselor la beneficiari. O modalitate simplă
de obţinere a datelor reale din exploatare o constituie întocmirea unor fişe de
defecţiuni în unitatea care execută întreţinerea şi repararea, date cu care se
calculează următorii indicatori statistici ai fiabilităţii:
- frecvenţa absolută a defectelor;
- frecvenţa medie a defectelor;
- frecvenţa relativă a defectelor;
- frecvenţa relativă cumulată a defectărilor sau funcţia experimentală a
non-fiabilităţii;
- funcţia experimentală a fiabilităţii;
- intensitatea experimentală a defectării;
- timpul mediu de funcţionare făra defecţiuni.
Aceşti indicatori evidenţiază rezultatul manifestării în procesul de
utilizare a caracteristicilor de calitate realizate în producţie şi a condiţiilor de
utilizare şi întreţinere. Ca rezultat al acestor influenţe se diferenţiază timpii de
funcţionare pe fiecare produs. Pentru a stabili legea de repartiţie a defectării
specifică fiecărui element al produsului se organizează o observare statistică a
timpului de funcţionare fără defecţiuni. Se studiază modul de funcţionare a N
produse. Se notează cu ti (i = 1, 2, … N) timpul de funcţionare a fiecărui produs
până în momentul defectării lui.
Numărul iniţial de produse în funcţiune N se micşorează după fiecare
defectare cu 1 până la diminuarea lui N la 0. Cu ajutorul timpilor de bună
funcţionare se calculează indicatorul statistic al fiabilităţii, timpul mediu de
funcţionare fără defecţiuni sau MTBF, care reprezintă raportul dintre durata

178
totală de funcţionare a unui grup de produse şi numărul total de defectări
înregistrat în perioada de timp considerată:

1 N
MTBF = ∑ t i (5.21)
N i =1

Dintre parametri fiabilităţii cei mai utilizaţi în practică sunt:


- funcţia experimentală de fiabilitate şi cea de non-fiabilitate;
- intensitatea sau rata defectării şi timpul mediu de funcţionare fără
defecţiuni.
Evaluarea fiabilităţii cu ajutorul metodelor statistico-matematice se poate
face în toate etapele pe care le parcurge produsul de la proiectare la utilizare.
Corespunzător acestor etape se deosebesc mai multe ipostaze ale noţiunii de
fiabilitate, şi anume:
- fiabilitate preliminară (previzională sau proiectată) evaluată pe baza
datelor privind concepţia şi proiectarea produselor, precum şi pe baza fiabilităţii
componentelor sale în condiţii de exploatare prescrise;
- fiabilitate experimentală determinată şi evaluată în laborator, la standuri
de probă unde sunt create condiţii identice cu cele din procesul de utilizare;
- fiabilitate operaţională determinată şi evaluată pe baza rezultatelor
privind comportarea în utilizare într-o anumită perioadă de timp a unui număr
de produse utilizate de beneficiar în condiţii date nesimulate.
În funcţie de modalitatea de estimare, fiabilitatea poate fi:
- fiabilitate nominală, prescrisă în standarde, norme tehnice etc.;
- fiabilitate estimată, calculată cu un interval de încredere pe baza datelor
de laborator sau a celor din procesul de utilizare.
2. Mentenabilitatea, mentenanţa
Pentru ca un produs să poată fi în stare de funcţionare în orice moment nu
este suficient să aibă o fiabilitate ridicată, ci este necesar să fie uşor de utilizat,

179
întreţinut şi reparat. Aceasta deoarece oricât de sigur ar fi produsul, apariţia
defectărilor la un anumit moment este inevitabilă.
Înlăturarea acestor defectări fie după apariţia lor fie înaintea apariţiei lor
necesită un anumit timp, care depinde în principal de natura produsului şi a
defectului respectiv.
De aceea se impune ca la aprecierea fiabilităţii unui produs să se ia în
considerare şi capacitatea unui produs de a putea fi menţinut în stare bună de
funcţionare. Aceasta reprezintă o caracteristică de calitate cunoscută sub numele
de mentenabilitate.
Mentenabilitatea reprezintă capacitatea unui produs de a putea fi
întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp. Această proprietate este
determinată de:
- accesibilitatea la componentele produsului;
- existenţa pieselor de schimb;
- existenţa personalului calificat pentru întreţinere şi reparaţii.
Accesibilitatea constă în posibilitatea de a permite montarea şi
demontarea cu uşurinţă a oricărei componente a unui produs complex. În etapa
de cercetare-proiectare a produselor trebuie să se acorde atenţie modului de
amplasare a componentelor acestora.
Existenţa pieselor de schimb este strict necesară pentru efectuarea
reparaţiilor şi menţinerea în stare de funcţionare a produselor reparabile.
Existenţa personalului calificat reprezintă un mijloc operativ şi eficient de
a urmări modul de comportare în utilizare a produselor.
Definită din punct de vedere cantitativ, mentenabilitatea reprezintă
probabilitatea ca un produs să fie menţinut sau repus în stare de bună
funcţionare într-un anumit timp în condiţii de întreţinere şi reparare stabilite.
Considerând ca variabilă aleatoare T, timpul de restabilire a unui produs
în caz de defectare şi M (t) probabilitatea ca produsul să fie reparat în intervalul
de timp (0, t), rezultă că:
M(t) = P(T<t) (5.22)

180
Se poate calcula, de asemenea, media timpului de reparare (MTR) şi
inversul acesteia, respectiv rata reparaţiilor (µ), cu relaţiile:
n

∑t
i =1
i
1
MTR = si respectiv µ= (5.23)
n MTR
unde:

− ∑ t i − reprezinta timpul total de reparatii


- n - numărul ciclurilor de reparaţii
- ti - timpul de reparaţie aferent fiecărui ciclu.
Totalitatea acţiunilor tehnice şi organizatorice determinate de menţinerea
şi readucerea în stare de funcţionare a unui produs reprezintă mentenanţa
produsului respectiv reflectată prin costuri.
Costurile mentenanţei, fie că este preventivă (revizii, reglaje, înlocuiri de
piese uzate) sau corectivă (eliminare a defecţiunilor apărute), pot fi deosebit de
ridicate, ajungând chiar să depăşească costul iniţial al produsului.
Costul mentenanţei revine utilizatorului şi el reprezintă numai o parte din
costul serviciului îndeplinit de un produs în utilizare, cost denumit şi cost
global, întrucât el cuprinde: costul produsului (achiziţionare şi instalare), costul
utilizării (consum de energie), costul mentenanţei.
3. Disponibilitatea
Comportarea în utilizare a produselor se estimează într-un mod
sintetizator prin disponibilitate, caracteristică de calitate ce reflectă atât
fiabilitatea, cât şi mentenabilitatea. Un produs poate fi disponibil, adică poate
să-şi îndeplinească serviciul sau misiunea pentru care a fost realizat, numai dacă
este fiabil şi mentenabil.
Disponibilitatea reprezintă caracteristica cea mai complexă ce reflectă
modul de manifestare a calităţii în utilizare.
Exprimată cantitativ, disponibilitatea reprezintă probabilitatea ca un
produs să fie în stare de funcţionare la un anumit moment t, conform relaţiei:
D(t) = R(t) + [1 - R(t)] M(tr) (5.24)

181
unde:
- R(t) este probabilitatea de funcţionare fără defectări (fiabilitatea);
- M(tr) este probabilitatea de repunere în funcţiune (mentenabilitatea);
- t este suma timpilor de funcţionare fără defectări pentru toate ciclurile
de funcţionare fără defectări;
- tr suma timpilor corespunzători tuturor ciclurilor de reparare.
Disponibilitatea se poate exprima cantitativ şi cu ajutorul indicatorilor
statistici ai fiabilităţii şi mentenabilităţii, astfel:
MTBF
D (t ) = (5.25)
MTBF + MTR
unde MTBF şi MTR au fost definite anterior, sau

µ
D(t )= (5.26)
µ +λ
unde:

1
−µ = este rata reparatiilor
MTR
1
−λ = este rata de defectare
MTBF

Existenţa mai multor posibilităţi de exprimare cantitativă a disponibilităţii


reflectă complexitatea acestei caracteristici, care vizează atât aspectele tehnice,
cât şi pe cele economice ale proiectării, fabricării şi utilizării produselor.

182
Capitolul 6 – Sistemul traiectorial al produsului

6.1. Produsul între necesitate şi responsabilitate în dezvoltarea


socială

Produsul antropic reprezintă orice schimbare generată de om în mediu,


inclusiv în cel social, în vederea atingerii unui scop. Produsul material este acel
produs care modifică mediul prin crearea unei noi structurări a elementelor sale.
Este deosebit de important a se analiza modul de elaborare a scopului şi a
măsurii în care acesta generează schimbări de mediu conforme sau neconforme
cu mecanismele şi produsele specifice realităţii supuse transformării. Deci se
poate analiza produsul ca un raport istoric între modul în care grupurile de
oameni îşi elaborează scopurile şi modul în care natura se schimbă prin
mecanismele sale proprii ca urmare a acţiunilor iniţiate de om.
Scopul reprezintă o modalitate specific umană de elaborare a obiectivelor
acţiunii care îmbină informaţii, teorii, descrieri, ipoteze asupra realităţii supuse
transformării, semnificaţii simbolice date de om raporturilor sale cu realitatea.
Deci, scopul implică întregul sistem de valori propriu comunităţilor umane şi
exprimă specificul acţiunii umane: acţiunea valoric orientată.
Spre deosebire de restul animalelor care se adaptează la mediu în măsura
în care reuşesc să-şi modifice determinările cauzale, interne, deci să se modifice
pe ele însele conform transformărilor din mediu, omul, în paralel cu acest
mecanism de adaptare caracteristic tuturor fiinţelor vii, introduce un alt
mecanism: schimbarea mediului în raport cu necesităţile sale.
În acest sens, produsul reprezintă un mod de asigurare a existenţei umane
prin transformări ale mediului, inclusiv mediul socio-cultural. Produsul, ca mod

183
specific uman de adaptare prin schimbarea mediului, exprimă rezultanta directă
a realizării scopului şi a satisfacerii necesităţilor care generează scopul.
Aşadar, în orice produs este implicat întregul sistem de valori umane, căci
orice produs este pe măsura scopului şi a necesităţilor [14]. Dacă omul ia în
consideraţie necesităţile de sănătate (valorile şi cunoştinţele legate de
menţinerea şi promovarea sănătăţii), el va crea un ansamblu vestimentar pe alte
criterii decât dacă s-ar ghida doar în raport cu necesităţile estetice, economice
etc. Dacă, în plus, va lua în consideraţie şi necesităţile ecologice (valorile şi
cunoştinţele legate de menţinerea armoniei societăţii cu natura) acelaşi
ansamblu vestimentar va fi proiectat, fabricat şi utilizat altfel.
Deşi inferior multor specii vii din punct de vedere al capacităţilor sale
biologice de protecţie la mediul înconjurător, omul este superior oricărei alte
vieţuitoare prin modul său de adaptare. Spre deosebire de orice alt sistem viu,
omul nu se schimbă pe sine pentru a se potrivi ambientului, ci modifică
ambientul potrivit intereselor sale. Foarte puţin protejat la frig din punct de
vedere al înzestrărilor sale biologice, omul rezistă totuşi mai bine decât orice
altă vieţuitoare la temperaturi scăzute datorită faptului că poate să-şi
construiască adăposturi încălzite, să-şi asigure îmbrăcăminte şi hrană potrivite.
Acest proces de adaptare a omului la mediu prin modificarea mediului în
raport cu necesităţile umane este practic procesul de antropizare prin care se
transformă ambientul natural în ambient antropic.
Acest proces de adaptare este un proces conştient ale cărui determinări
esenţiale, referitoare la cauzele şi finalităţile sale, permit libertatea de alegere a
metodelor şi proceselor de realizare. Totuşi, această libertate nu are un caracter
absolut deoarece relaţiile cu ambientul nu pot fi abordate oricum.
Vătămarea ambientului dintr-o mândrie şi aroganţă fără precedent a
civilizaţiei umane sau din cauza unor acţiuni desfăşurate în afara nivelului cel
mai înalt al cunoaşterii momentane a dus la vătămări grave ale naturii, omului şi
societăţii. Epuizarea resurselor de materii prime şi energie, urmările unor
accidente ecologice, poluarea zilnică tot mai intensă şi mai extinsă datorită

184
tehnologiilor de fabricaţie şi folosirii produselor contemporane, impun o
reconsiderare urgentă a conţinutului şi valorilor procesului de antropizare şi
dezvoltarea unui nou sens al adaptării umane.
Rezultatul procesului de adaptare al omului la mediu prin modificarea
mediului în raport cu necesităţile umane este produsul antropic. El rezultă în
urma unei acţiuni umane conştiente care transformă şi ordonează elemente sau
subsisteme ale ambientului natural potrivit unui scop declarat şi preexistent. Din
acest punct de vedere produsul antropic este o necesitate [14].
Modul în care este realizat produsul, de la studiile de piaţă ca furnizoare
de idei şi necesităţi pentru produse şi servicii până la post-utilizarea şi
reintegrarea în natură a produsului, ţine de responsabilitatea omului faţă de el
însuşi şi faţă de ambient [14].
Ambientul este considerat separat, de cele mai multe ori numai în cazurile
foarte grave de vătămare. Luarea în consideraţie simultană a omului şi
ambientului în timpul procesului de antropizare a condus la crearea conceptului
de ecosanogeneză, care înseamnă sănătatea omului prin sănătatea ambientului.
În impactul său cu ambientul şi cu omul, pe întreaga sa traiectorie,
produsul se află în relaţii de schimb cu sistemele cu care vine în contact. Pentru
ca omul şi mediul să-şi păstreze starea de sănătate în relaţiile cu produsul este
necesar ca atât ceea ce ia produsul de la om şi ambient, cât şi ceea ce dă, să nu
provoace modificări ireversibile ale ierarhiei interne şi ritmurilor specifice
omului, ambientului natural şi ale celui artificial.
Aceasta este esenţa criteriului ecosanogenetic de evaluare a produselor
[13], moment important în procesul de decizie asupra concepţiei produsului.
Starea de sănătate a ambientului natural şi a celui antropic sunt concepte încă
neclare, care mai au mult până la înţelegerea completă. Totuşi, din perspectiva
evaluării procesului de concepţie a unui produs, se poate analiza starea de
sănătate din punct de vedere macroscopic, adică al ierarhiei şi ritmurilor care
sunt accesibile observaţiei şi experimentului.

185
Prin urmare, pentru conceperea unui produs se va avea în vedere ca în
nici un moment al existenţei sale produsul să nu determine modificări
ireversibile ale ritmurilor şi ierarhiilor omului şi ambientului.
Ieşirea din criza ambientală nu este posibilă în afara unui proces de
înţelegere a relaţiilor noastre cu ambientul, care este un proces de cunoaştere.
De aceea, criza relaţiilor omului cu ambientul este generată de o limită a
cunoaşterii. Lipsa instrumentelor care să permită o înţelegere unitară a realităţii
a determinat acţiunea fragmentară asupra ambientului şi capacităţi de previziune
extrem de limitate. O previziune pe termen lung ar putea limita efectele
ambientale negative.
Primii care au avut de rezolvat probleme legate de efectele ambientale
negative au fost merceologii care au trebuit să explice respingerea de pe piaţă a
mărfurilor „artificiale”: hrana chimizată, îmbrăcămintea din fibre sintetice etc.
Tot merceologii vor fi primii beneficiari ai rezultatelor pozitive ale
demersurilor actuale. Pentru aceasta însă, merceologul va trebui să-şi schimbe
punctul de vedere potrivit căruia piaţa este dominată de produsele ce asigură
calitate funcţională ridicată şi preţ competitiv. Devine din ce în ce mai
importantă calitatea ridicată a impactelor ambientale ale produsului, deci
realizarea unor produse în armonie cu omul şi ambientul.

6.2. Integrarea corectă a produsului în relaţia om-natură

Interrelaţia celor trei categorii ale realităţii – natură, om, produs –


constituie condiţia de existenţă a fiecăreia dintre ele, numai natura putând exista
singură, în timp ce atât omul, cât şi produsul sunt condiţionate de celelalte şi
mai ales de natură [69]. Dependenţa naturii de oameni constituie, de asemenea,
o evidenţă, dar numai prin posibilitatea acestora de a o degrada şi distruge,
acţiuni prin care poate avea loc degradarea şi distrugerea omului ca specie,
ipoteză cu variante multiple, devenită din ce în ce mai evidentă ca urmare a
epuizării resurselor naturale, poluării şi potenţialului nociv al unor produse.

186
Natura oferă resurse de existenţă pentru om atât direct, prin spaţiu, climă,
aer, apă, vegetaţie şi faună, cât şi indirect, prin intermediul produselor realizate
de om pe seama factorilor naturali. Natura se prezintă astfel pe o poziţie
superioară în comparaţie cu omul şi cu produsele care sunt derivate ale naturii
prin intermediul omului. Superioritatea naturii în cadrul acestui sistem decurge
şi din faptul că natura are propriile ei legi de existenţă şi reciclare, interrelaţii
specifice ale elementelor componente, fiind organizată în sisteme autoreglabile.
În cadrul legilor şi sistemelor naturii este cuprins şi omul, acesta făcând parte
integrantă din natură, prin aceasta reducându-se realitatea la una singură –
natura – existenţa omului şi a produsului nefiind decât derivate ale acesteia.
O reprezentare a relaţiilor dintre aceste trei categorii este prezentată în
figura 14. Din această reprezentare rezultă necesitatea stabilirii de raporturi
adecvate cu natura, în primul rând ale omului şi apoi ale produselor sale,
deoarece acţiunea negativă asupra naturii duce la erodarea bazei de existenţă şi
a omului, şi a produsului. Realităţile lumii contemporane demonstrează că
intenţia de a stăpâni, risipi şi degrada natura are efect de bumerang, prin criza
mediului punându-se în pericol existenţa omului, a vieţii în general [53].
Sănătatea omului depinde esenţial de natură, care, prin factorii de mediu
biotici şi abiotici (vegetaţie, animale, aer, apă, sol, radiaţii), a făcut posibilă
apariţia vieţii omului şi o menţine la stadiul său actual. Totodată, starea de
sănătate a populaţiei umane actuale este puternic condiţionată de produs, de tot
ce rezultă ca urmare a modificării naturii de către om prin intermediul
instrumentelor create de raţiunea şi îndemânarea umană.
Relaţia produs-sănătate este o relaţie complexă [13]. Pe lângă faptul
evident că produsele au avut şi au o influenţă benefică asupra sănătăţii omului,
totuşi anumite produse sau excesul şi utilizarea lor neraţională pot avea o
influenţă extrem de nocivă asupra naturii în general şi a omului în particular.
Fie că sunt de natură materială sau spirituală, produsele contribuie direct
sau indirect la ridicarea calităţii vieţii şi a sănătăţii omului. Produsele au funcţii
specifice, limitate şi vor avea efecte benefice dacă exercită o funcţie favorabilă

187
asupra vieţii şi sănătăţii şi dacă vor fi utilizate fără excese. Munca de creaţie a
produsului constituie un factor sanogenetic, dar excesul şi anumite condiţii de
muncă improprii pot produce îmbolnăviri. De asemenea, dezvoltarea raţională a
produselor care urmăresc satisfacerea armonioasă a cerinţelor oamenilor în
concordanţă cu natura asigură sănătatea tuturor, pe câtă vreme inflaţia de
produse, locală şi temporară sau generală şi permanentă, este potrivnică
confortului şi sănătăţii. Reziduurile produselor pot servi multor scopuri în
beneficiul oamenilor, dar adesea ele tulbură activitatea şi afectează sănătatea.
Din aceste motive adecvarea cantitativă şi calitativă a produselor la necesităţi şi
asigurarea circulaţiei şi recirculaţiei produselor până la reintegrarea completă a
lor în natură constituie condiţii de sănătate.
Toate aceste aspecte referitoare la un produs trebuie să fie cunoscute
înainte ca produsul să capete forma sa materială, definitivă. Prospectarea
ştiinţifică a traiectoriei produsului trebuie să constituie o permanenţă, deoarece
multe produse, considerate la început ca fiind deosebit de benefice, au relevat
cu timpul, pe măsură ce cunoşterea ştiinţifică şi tehnologică a evoluat,
caracteristici cu un efect deosebit de nociv asupra naturii, în general şi a omului,
în special.
Stabilirea de raporturi armonioase, benefice cu tot ce reprezintă producţia
de bunuri, utilizarea lor şi recirculaţia de reziduuri reprezintă condiţia de
existenţă de prim ordin a omenirii de la apariţia sa şi cu deosebire în epoca
contemporană [69].
Evoluţia omului din preistorie, de la desprinderea sa din lumea animală, a
fost dependentă şi condiţionată de produs, care reprezintă o caracteristică
definitorie a umanităţii. În paralel cu aceasta, produsele sunt un factor esenţial
al crizei mediului din epoca noastră şi potenţează riscurile de autodistrugere pe
care activitatea umană actuală o poartă în sine.
Pentru a ieşi din acest impas omul, utilizând cum se cuvine caracteristica
sa de bază de fiinţă raţională, va trebui să ia în consideraţie legătura dintre
fenomene, legea de bază a realităţii şi să nu mai analizeze separat etapele de

188
realizare a produselor conform traiectoriei sale, de la studiile de piaţă ca
furnizoare de idei şi necesităţi pentru produse şi servicii până la post-utilizarea
şi reintegrarea în natură a produsului. Luarea în consideraţie a consecinţelor
oricărei acţiuni şi a apariţiei oricărui produs constituie modalitatea de a respecta
această lege a ecologiei în scopul asigurării permanenţei factorilor naturali şi a
resurselor, evitării producerii de efecte negative asupra sănătăţii în mod direct
sau indirect.
Reconsiderarea pe această bază a produsului şi a etapelor sale de realizare
de către om se dovedeşte o sarcină dificilă, dar nu imposibilă. Principala cauză a
crizei în care se află omenirea în prezent este optica greşită de aplicare a
progresului tehnic, a gândirii şi imaginaţiei sale, neluând în seamă consecinţele
şi efectele secundare. A privi realitatea în permanenţa sa şi legăturile dintre
fenomene până la limitele naturale ale planetei şi chiar mai departe, a devenit
imperativul pe care aplicarea legilor ecologiei îl impune dezvoltării civilizaţiei
umane de acum înainte.
Standardul ISO 8402 defineşte calitatea ca reprezentând ansamblul de
proprietăţi şi caracteristici ale unui produs sau serviciu care îi conferă acestuia
aptitudinea de a satisface necesităţile exprimate sau implicite. Conform acestei
definiţii [47]:
- calitatea nu este exprimată printr-o singură caracteristică, ci printr-un
ansamblu de caracteristici;
- calitatea nu este de sine stătătoare, ea există numai în relaţie cu nevoile
clienţilor;
- calitatea este distribuită de-a lungul întregii existenţe a produsului;
- prin calitate trebuie satisfăcute nu numai nevoile exprimate, dar şi cele
implicite.
Această definiţie a calităţii reprezintă un pas înainte important faţă de
definiţia clasică a calităţii, în efortul de a realiza o reprezentare corectă a
acesteia în raport cu elementele care o caracterizează şi o definesc.
Totuşi considerăm că, pe baza argumentelor expuse mai sus, definirea

189
noţiunii de calitate este încă incompletă deoarece nu acoperă în mod explicit
toate implicaţiile pe care realizarea produselor o are asupra mediul înconjurător,
pe termen scurt, mediu şi lung.
Într-adevăr calitatea nu este exprimată printr-o singură caracteristică, ci
printr-un ansamblu de caracteristici. Ansamblul acestor caracteristici şi
proprietăţi este unitar, în sensul că trebuie să reunească acele proprietăţi şi
caracteristici definitorii pentru toate etapele traiectoriei produsului sau
serviciului, plecând de la studiile de piaţă ca furnizoare de idei şi necesităţi
pentru produse şi servicii şi terminând cu post-utilizarea şi reintegrarea în
natură a produsului.
Având în vedere că traiectoria produsului reprezintă o înlănţuire de
secvenţe cuplate, în sensul că ieşirile unei secvenţe sunt intrări pentru secvenţa
următoare, ansamblul de caracteristici şi proprietăţi care definesc produsul şi
reprezintă măsura calităţii sale este integrat în aceeaşi măsură în care secvenţele,
în cadrul cărora se manifestă aceste caracteristici şi proprietăţi, sunt integrate
traiectoriei.
De asemenea, calitatea nu este de sine stătătoare, ea există numai în
relaţia cu nevoile clienţilor. Dar noţiunea de client este mult prea generală şi
necesită precizări atunci când produsul este rezultatul parcurgerii unor etape
înlănţuite în cadrul traiectoriei şi când, din acest motiv, într-o anumită secvenţă
clientul produsului sau a unei părţi a lui poate fi un executant al unei operaţii,
un grup de oameni sau chiar natura însăşi. În procesul de ambalare, depozitare
şi transport executanţii acestora vin în contact direct cu produsul şi pot suporta
consecinţele unor efecte mai mult sau mai puţin benefice ale acestuia. În etapa
de post-utilizare şi reintegrare, natura însăşi devine client al produsului în
sensul că se realizează, prin intermediul unor procese specifice, o interacţiune
prin care produsul acţionează asupra mediului şi reciproc, având ca rezultat
reintroducerea unor componente ale produsului în ciclul natural şi
transformarea celorlalte componente în deşeuri, cu efecte nocive asupra
mediului şi colectivităţilor umane. Astfel procesele de asimilare şi reintegrare

190
parţială a produsului în natură pot avea atât componente benefice cât şi
componente nocive asupra sănătăţii omului şi a mediului.
Aceste aspecte multiple şi complexe trebuie luate în consideraţie când se
analizează produsul pe traiectoria sa şi trebuie incluse în modelul calităţii ca
nevoi explicite sau implicite în realizarea produsului. Din acest motiv, noţiunea
de client se extinde, dincolo de utilizatorul final al produsului, numit în
continuare, generic, client, la societatea omenească şi la natură în general.
Din cele expuse mai sus rezultă proprietatea calităţii de a fi distribuită
uniform de-a lungul întregii traiectorii a produsului. Pe baza evaluării calităţii
produsului pe întreaga sa traiectorie se poate cuantifica şi măsura impactul pe
care produsul îl are asupra mediului antropizat şi se pot stabili măsuri de
corecţie asupra produsului încă din etapele iniţiale ale existenţei lui (concepţie,
furnizare de resurse, structurare-dezvoltare) în scopul creşterii raţionalităţii în
elaborarea produsului, a credibilităţii faţă de acesta şi a optimizării impactului
pe care produsul îl are asupra mediului.
Evidenţierea existenţei, pe lângă nevoile explicite, a nevoilor
implicite, rezultate din evoluţia produsului dar şi a societăţii omeneşti, a
nivelului de cunoaştere în general, demonstrează caracterul dinamic al
calităţii. Calitatea este o noţiune istorică, puternic influenţată de nivelul de
dezvoltare culturală a colectivităţilor umane, reprezentând o măsură a
civilizaţiei.
Pe baza considerentelor expuse, propunem extinderea noţiunii de calitate
prin următoarea definiţie: calitatea reprezintă ansamblul unitar şi integrat de
proprietăţi şi caracteristici ale unui produs sau serviciu, de-a lungul
întregii sale traiectorii, care îi conferă produsului aptitudinea de a satisface
necesităţile exprimate sau implicite ale clienţilor, naturii şi societăţii.
Pe baza acestei definiţii, dacă pe traiectoria produsului sunt afectate
anumite necesităţi umane şi ambientale, este poluat mediul, sunt afectate
sănătatea populaţiei şi a ambientului ori se folosesc neraţional unele materii
prime şi materiale, nivelul calităţii produsului se diminuează corespunzător.

191
Includerea în analiza calităţii a tuturor secvenţelor evoluţiei produsului pe
traiectorie creează premisele unei abordări sinergetice a calităţii şi realizării
unui model perfecţionat de calitate.

6.3. Dimensiunea ecosanogenetică a calităţii

Orice produs structurat de om are menirea de a satisface anumite


necesităţi ale sistemelor cu care interacţionează. Modul în care produsul
satisface aceste necesităţi determină calitatea sa.
Calitatea reprezintă măsura în care produsul satisface ansamblul de
necesităţi umane (individuale şi sociale) şi ambientale (ale naturii în ansamblul
ei şi ale mediului antropizat) de-a lungul tuturor secvenţelor parcurse pe
traiectorie [70], [84].
Se ajunge astfel la necesitatea elaborării unui model de calitate integrată
care să înglobeze într-un tot unitar sistemul relaţiilor traiectoriale, evaluând
calitatea fiecărui proces şi acţiune din cadrul secvenţelor traiectoriale în
contextul criteriilor fundamentale de structurare a produsului (criteriul
funcţional, individual şi social, criteriul ecosanogenetic, criteriul tehnologic,
criteriul economic).
Între acestea, criteriul ecosanogenetic are, prin conţinutul său, un caracter
complex, de decizie şi evaluare [13]. Astfel produsul, ca sistem material şi
informaţional, care asigură satisfacerea uneia sau mai multor nevoi, nu trebuie
să afecteze, în nici una din secvenţele traiectoriei sale, sănătatea omului şi a
ecosistemului antropizat.
Întrucât dinamica structurală a cadrului ecologic este, în foarte mare
măsură, dependentă de consecinţele acţiunilor întreprinse de om, respectiv de
componenta antropică, se impune acordarea unei atenţii deosebite direcţiei,
gradului şi ritmului modificărilor generate în interiorul cadrului ambiental, atât
prin procesul realizării produselor, cât şi prin utilizarea şi postutilizarea lor, deci
pe întreaga traiectorie.

192
Calea de a pune sub control riguros şi eficient rezultatele acţiunii umane
de antropizare o constituie implementarea problematicii domeniului
ecosanogenetic în toate secvenţele traiectoriei, de la studiile de piaţă ca
furnizoare de idei şi necesităţi pentru produse şi servicii, până la post-utilizarea
şi reintegrarea în natură a produsului, un rol primordial în acest proces avându-l
cercetarea ştiinţifică.
Iată de ce, alături de celelalte dimensiuni ale calităţii, o importanţă
decisivă în configurarea unui sistem integrat de calitate o are luarea în
consideraţie, în mod explicit, a dimensiunii ecosanogenetice a calităţii care
conferă produsului rolul de factor, nu numai de prezervare ci, mai cu seamă, de
promovare şi întărire a stării de sănătate a omului şi a mediului.
Fireşte, în realizarea produselor nu au fost neglijate, nici până în prezent,
impacturile posibile, directe sau mijlocite de mediu, asupra sănătăţii omului, dar
aceste preocupări nu au avut un caracter sistematic, fiind trecute pe un plan
secundar în raport cu cele legate de alte dimensiuni ale produsului. De aceea, nu
au fost elaborate până în prezent criterii unitare de interpretare a dimensiunii
ecosanogenetice a produsului şi nici o metodologie completă de cercetare care
să permită relevarea acestei dimensiuni pe întreaga traiectorie a produsului.
Realizarea unui model de calitate integrat va trebui să înglobeze o
dimensiune invariantă care să se refere la verificarea impactelor ambientale ale
produsului, în toate secvenţele traiectoriei sale.
Conform acestei noi cerinţe, un produs poate să fie realizat dacă şi numai
dacă, pe tot parcursul existenţei lui, nu provoacă modificări ireversibile ale
ierarhiei şi ritmurilor ambientului natural şi a celui antropic, realizează funcţiile
pentru care a fost conceput şi, numai în ultimul rând, este ieftin [14]. Dacă un
produs este ieftin dar poluează ambientul natural sau dereglează ambientul
antropic afectând sănătatea omului, costul lui este de fapt mai ridicat datorită
banilor cheltuiţi pentru vindecare sau pentru înlăturarea dereglărilor produse în
mediul antropic decât al unui produs, iniţial scump dar fără efecte ambientale
negative.

193
În aceste condiţii, valorile ambientale, ca sănătatea ambientului natural şi
a celui antropic, devin nu numai criterii de concepţie şi realizare a unui produs
ci, mai ales, criterii de promovare pe piaţă.
Aplicarea unei asemenea soluţii prezintă numeroase dificultăţi. Este
nevoie de reorientarea cunoaşterii, în sensul de a permite înţelegerea unitară a
evoluţiei şi locul fiecărei părţi în întreg, pentru a putea descrie ierarhiile şi
ritmurile structurilor ambientale şi umane. Este nevoie de reorientarea întregului
sistem de relaţii care susţine ambientul antropic pentru ca reorientarea
cunoaşterii să aibă loc. Este de asemenea nevoie de reorientarea mentalităţilor,
în sensul încurajării integrării activităţilor umane şi promovării cercetării inter şi
multidisciplinare participative, prin care oameni de ştiinţă, cadre didactice,
specialişti, teoreticieni şi practicieni să-şi unească eforturile în vederea realizării
unei viziuni integratoare asupra fenomenelor din natură şi din societate.
Din cele expuse mai sus se conturează conţinutul dimensiunii
ecosanogenetice a calităţii produsului, caracterul complex al acestei dimensiuni
datorat impactului puternic pe care îl are asupra viului şi a neviului, ceea ce
implică abordarea interdisciplinară a problematicii specifice, precum şi faptul că
dimensiunea ecosanogenetică se constituie într-un criteriu fundamental de
decizie şi evaluare pentru produsul contemporan.
Abordarea calităţii produselor în acest mod integrativ şi eforturile de
elaborare a unui model general de calitate ecosanogenetică a produselor vor
trebui să aibă în vedere câteva principii directoare:
1. Principalele probleme ale lumii contemporane sunt agresiunile care se
exercită asupra omului obişnuit din partea societăţii şi a ambientului, agresiuni
datorate unei acţiuni lipsite de înţelegerea relaţiei corecte dintre parte şi întreg.
2. Comportamentul uman are nevoie de înţelegere unitară şi integrată, de
continuitate în acţiune şi de capacitate de previziune.
3. Condiţia necesară şi suficientă ca un element al naturii să aparţină
ambientului natural este aceea că influenţa lui asupra omului trebuie să fie, în

194
primul rând conştientizată şi apoi evaluată. Lărgirea ambientului natural se face
prin cultură.
4. Condiţia necesară şi suficientă ca un element al ambientului natural să
aparţină ambientului antropic este ca el să fi suferit cel puţin o transformare,
oricât de simplă, datorită acţiunii omului.
5. Toate componentele fundamentale ale mediului ambiant al omului,
abiotică, biotică, socio-umană şi antropică, au o ordine specifică şi ritmuri
proprii de evoluţie, care trebuiesc păstrate în dinamica procesului de
antropizare.
6. Modelul general de calitate al produselor trebuie să conţină valori
ambientale în scopul conservării şi armonizării sistemului de raporturi om-
natură-societate.

6.4. Modelul Cercetării Dezvoltării de Produs (CDP)

Declanşarea conflictelor din Orientul Mijlociu a adus în atenţia tuturor o


problemă care până atunci fusese cel puţin neglijată: problema limitării
resurselor energetice şi de materii prime [79].
O altă problemă, apărută tot la începutul deceniului 8 al secolului trecut, a
fost aceea a degradării condiţiilor de mediu ca urmare a activităţilor industriale.
Sub imperativul urgenţei, criteriul globalităţii a fost adăugat imediat
cerinţelor acţiunii de dezvoltare şi prognoză. Grupuri de cercetători de diverse
specialităţi, constituite la nivel planetar, au trecut imediat la alcătuirea unor
studii de analiză şi dezvoltare pentru toate zonele de interes. Din păcate,
concluziile unora dintre aceste studii, cum ar fi cele elaborate de Clubul de la
Roma în anii 1972 – 1978 [59], [60], [77], au avut deja timpul să fie infirmate.
Motivele principale ale acestui eşec parţial, deoarece studiile au prezentat foarte
real situaţia existentă, sunt datorate faptului că în faţa uriaşei complexităţi a
situaţiei reale nu a fost găsit un criteriu ordonator de analiză şi sinteză.

195
Cunoscând această situaţie, specialiştii din cadrul Grupului
Interdisciplinar de Studii şi Consulting de pe lângă Academia de Studii
Economice din Bucureşti şi-au propus formularea acestui criteriu care să
ordoneze acţiunea de dezvoltare. Astfel a fost conceput modelul Cercetării
Dezvoltării de Produs (CDP).
Problematica Cercetării Dezvoltării de Produs (CDP), generată de
dinamica dezvoltării sociale, este concretizarea unei viziuni ce rezultă din
acţiunea concertată a ştiinţelor naturii, a ştiinţelor sociale şi a altor manifestări
ale conştiinţei, reprezentând o modalitate importantă, centralizatoare de
cunoaştere a omului din zilele noastre [15], evident alături de multe alte
modalităţi. Cu alte cuvinte, CDP reprezintă o modalitate importantă de
cunoaştere care focalizează ştiinţe particulare din natură şi societate,
armonizând domenii ca etica, estetica, filosofia etc.
Modelul Cercetării Dezvoltării de Produs a fost lansat în anii '70 şi
dezvoltat sub coordonarea profesorului universitar Beniamin Cotigaru, de către
Grupul Interdisciplinar de Studii şi Consulting de pe lângă Academia de Studii
Economice şi Asociaţia Română de Marketing, în contextul cercetărilor
desfăşurate de Clubul de la Roma. Scopul declarat al cercetărilor iniţiale era
acela de a găsi o modalitate de descriere unitară şi coerentă a fenomenelor
economice în relaţie cu evoluţia mediului înconjurător.
Modelul a fost comunicat în anul 1981 cu ocazia Congresului
Internaţional de Istorie a Ştiinţei, care a avut loc la Bucureşti. De-a lungul
timpului modelul a fost perfecţionat continuu, prezentat la numeroase
manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale şi verificat prin aplicarea sa în
cadrul a mai mult de 25 de proiecte de cercetare.
Viziunea problematicii CDP înseamnă, în primul rând, o despărţire de
viziunea fragmentară, simplificatoare a produsului ca atare, viziune care a
cosiderat produsul izolat de sistemele şi subsistemele din care face parte şi
asupra cărora acţionează, privind produsul numai din punctul de vedere al unor

196
categorii limitate, cum sunt: costul, beneficiul, preţul, ambalajul, calitatea sau
posibilităţile tehnologice.
Raporturile reciproce cu mediul ambiental din care produsul face parte
integrantă şi pe care, totodată, la rândul său, îl influenţează, precum şi impactul
produsului asupra calităţii vieţii, a sănătăţii fizice şi a echilibrului psihic şi
moral, implicaţiile produsului asupra resurselor de materii prime şi de energie,
asupra echilibrului ecologic nu puteau fi avute în vedere în economia standard,
care, după unii autori, reprezintă întruchiparea caracteristică a viziunii
fragmentare de considerare a produsului.
Viziunea CDP are în vedere în primul rând omul cu nevoile şi aspiraţiile
sale şi mai ales dezvoltarea sa echilibrată ca agent activ, atât ca suport al
fenomenului economic, cât şi ca finalitate şi sens al acestui fenomen.
Începând cu secolul nostru, în ştiinţele naturii au avut loc revizuiri de
concepte care au condus la o nouă viziune despre lume, fizica modernă
provocând adevărate mutaţii în conştiinţa omului din zilele noastre.
Revoluţia ştiinţifico-tehnică, dacă este lăsată să se dezvolte plenar, cu
toate implicaţiile sale şi fără ingerinţele unor forţe străine care pot frâna sau
anula, conduce la o adevărată mutaţie ontologică, cu modificări ale structurii şi
dinamicii umane şi a practicii sociale. Această revoluţie obligă în mod
nemijlocit la o nouă viziune asupra produsului pentru a evita posibilele efecte
nocive, nedorite.
Specificul ştiinţelor contemporane constă în aceea că ele nu se mai
dezvoltă exclusiv prin acumulări, ci mai ales prin reconsiderări ale teoriilor şi
metodologiilor existente. De această caracteristică nu poate rămâne străină
viziunea produsului, impunându-se astfel o reconsiderare a acesteia, asumându-
se riscul modificării sau anulării unor obiceiuri şi stereotipii de gândire devenite
inutile în investigaţia ştiinţifică contemporană.
Această reconsiderare are la bază, în primul rând, înlăturarea
fragmentarismului în concepţia despre produs, o evaluare a sa în conexiune cu
întreg ansamblul ambiental, social, uman şi natural al tehnologiei în general şi

197
al produsului în special. Unii autori [35] consideră că tehnologiile care au pus în
pericol echilibrul ecologic şi chiar specia umană, precum şi perioada critică în
care ne aflăm sunt efectul unei erori de viziune în care se concepe fiecare
acţiune fără nici o conexiune cu celelalte acţiuni din domenii înrudite. De aceea,
se impune o evaluare cât mai largă a implicaţiilor tehnologiei şi a produselor
care rezultă din ea, această evaluare având în vedere, în primul rând, un studiu
sistematic al efectelor neintenţionate ce se produc în societate şi în mediul
natural în urma introducerii unei tehnologii şi a produselor respective.
Viziunea propusă de CDP urmăreşte să contribuie la rezolvarea
problemelor cu care se confruntă societatea contemporană. Se au în vedere, în
acest fel, complexele interacţiuni om-natură-societate şi, în cadrul lor, relaţiile
natură-om-produs, care conduc la o interdependenţă între problemele
tehnologice, economice, psiho-sociale, culturale, etnologice şi ecologice, ceea
ce era străin de viziunea şi cercetările precedente.
Conform unei astfel de viziuni, se preconizează un tip de dezvoltare a
produselor în care se impun opţiuni şi selecţii ce conduc la o dezvoltare
organică şi la un control reciproc între societate şi tehnologie. Se evită astfel
efectele secundare şi indirecte ale tehnologiei, se dirijează efectele entropice
către grade superioare de ordine, se previn şi se evită efectele malefice ale
procesului tehnologic.
Cercetarea Dezvoltarea de Produs se bazează pe următoarele constatări:
1. Resursele de materii prime şi energetice sunt în mod esenţial limitate,
ele nu au ajuns în această situaţie din cauza acţiunii omului, ci au acest caracter
chiar din momentul constituirii lor.
2. Resursele de materii prime şi energie necesare pentru viaţa biologică
(aer, apă, sol, alimente) se pot degrada şi epuiza din cauza acţiunii necontrolate
a omului.
CDP porneşte de la principiul antropic al evoluţiei Universului şi
consideră că acesta este format din trei subsisteme prezentate în cele ce
urmează, componente a căror filogenie rezultă din ontogenia celorlalte.

198
Natura este constituită din totalitatea structurilor cosmice şi structura
Pământului: atmosfera, hidrosfera, litosfera, biosfera, precum şi totalitatea
structurilor de câmp.
Omul, constituit din suma tuturor comunităţilor sociale de pe planetă;
existenţa acestui subsistem este condiţionată de ieşirile Naturii care determină
menţinerea şi continuitatea speciei umane.
Mediul antropizat, constituit din totalitatea structurilor create de om, ca
fiinţă socială, în procesul de adaptare, adică procesul de menţinere şi perpetuare
a speciei; existenţa acestui subsistem este condiţionată atât de ieşirile Naturii,
cât şi de cele ale Omului.
În legătură cu relaţia dintre aceste subsisteme, CDP consideră că:
1. Relaţia dintre cele trei subsisteme trebuie să se desfăşoare în sensul
păstrării unui echilibru.
2. Structura conceptuală şi materială ce face legătura între aceste trei
subsisteme, ce provine din toate şi se întoarce în toate şi care le reprezintă pe
fiecare în egală măsură, este produsul.
CDP consideră că rezolvarea conceptuală şi materială a problemei
produsului înseamnă rezolvarea problemei globale a celor trei subsisteme.
Scopul CDP este conceperea şi realizarea unor astfel de produse care, în nici un
moment al existenţei lor, să nu determine dezechilibre în relaţia Natură - Om -
Mediu Antropizat.
Conform noii viziuni, se preconizează un tip de dezvoltare a produselor
în care se impun opţiuni şi selecţii ce conduc la o dezvoltare organică şi la un
control reciproc între societate şi tehnologie. Se evită astfel efectele secundare
şi indirecte ale tehnologiei, se dirijează efectele entropice către grade superioare
de ordine, se previn şi se evită efectele malefice ale procesului tehnologic.
Dezvoltarea produselor nu s-a făcut totdeauna în relaţie directă cu nivelul
atins în cunoaştere în epoca respectivă; dimpotrivă, uneori s-a bazat pe
empirism excesiv, ignorarea legilor şi interrelaţiilor din biosferă, în cazul când
nu s-a ţinut seama de nivelul cunoaşterii atins în respectiva epocă istorică, ceea

199
ce a deteriorat mecanismele hemostatice ale sistemelor ecologice. Se impun,
prin urmare, o serie de reconsiderări majore privind concepţia despre civilizaţie
şi rolul ştiinţei în viaţă.
Produsul, în viziunea CDP, parcurge traiectoria de la concepţie până la
recuperarea şi reintegrarea în natură. Astfel, produsul are o viaţă proprie,
exprimată în timp sub forma mai multor faze de existenţă, în trecerea de la idee
la stingerea în natură şi solicită resurse în cadrul activităţilor specifice
diferitelor faze. Problema este deosebit de complexă şi trebuie abordată într-o
manieră multidisciplinară şi integratoare, iar adâncirea relaţiei produs-sănatate
impune o abordare interdisciplinară, cu trimiteri la psihologie, ştiinţe sociale,
etica deontologică etc.
Istoria civilizaţiei este în bună măsură istoria produsului. Dacă în primele
stadii de dezvoltare ale omenirii produsul se remarcă prin naturalitatea lui, odată
cu evoluţia impetuoasă a ştiinţei şi tehnicii din epoca modernă şi, mai ales, din
ultimul secol, asistăm la o tot mai evidentă artificializare a produsului. În plus,
se trece de la un produs cu caracter local, închis, caracteristic economiei
natural-închise, la un produs tot mai complex, tot mai global, caracteristic
epocii moderne în care informaţia, comerţul şi nevoia socială îl impun.
Comparând calitatea vieţii, aşa cum se prezenta ea acum un secol, cu cea
actuală, trebuie să recunoaştem că nivelul său superior de astăzi se datorează nu
numai unei ameliorări a relaţiilor sociale, dar şi unei satisfaceri tot mai mari a
exigenţelor faţă de produse. Se impun, prin urmare, o serie de reconsiderări
majore privind concepţia despre civilizaţie şi rolul ştiinţei în viaţă.
Spre deosebire de toate celelalte specii ale biosferei care se adaptează
condiţiilor de mediu, omul adaptează mediul nevoilor sale prin intermediul
produsului.
În acest scop trebuiesc cunoscute relaţiile dintre natură, om şi societate.
Cunoaşterea acestor relaţii se realizează prin intermediul cunoaşterii ştiinţifice
şi serveşte la structurarea elementelor materiale din mediu pentru crearea
produselor.

200
În principiu, acţiunea de cercetare ştiinţifică se exercită în partea de
concepţie a traiectoriei invariante a produsului cu toate că, datorită reacţiilor
inverse necesare proceselor de autoreglare, acţiunea de cercetare ştiinţifică se
manifestă pe oricare din secvenţele traiectoriei invariante de produs.
Conţinutul nivelelor cercetării ştiinţifice este format din [15]:
- cercetarea fundamental-academică, ce se ocupă cu constituirea
cadrelor fenomenologice şi cu elaborarea principiilor şi legilor ce guvernează
aceste cadre;
- cercetarea fundamental-orientată, care se ocupă cu studiul sistemelor
de fenomene considerate în cazul lor cel mai general;
- cercetarea aplicativă, ce se ocupă de studiul evoluţiei sistemelor
concrete de fenomene în condiţii la limită precizate;
- cercetarea de dezvoltare, care se ocupă cu studiul tehnologiilor de
realizare a produselor folosind modele elaborate şi modalităţi de implementare a
produselor în mediul antropizat.
Venind în întâmpinarea conceptelor dezvoltării durabile, modelul CDP
subliniază necesitatea abordării problematicii produsului din perspectiva
generală şi esenţială a obiectivelor dezvoltării în scopul satisfacerii necesităţilor
umane în relaţie corectă cu natura şi cu societatea.
În condiţiile actuale, când marea competiţie economică se duce nu între
firme sau producători anumiţi ci, prioritar, între economii naţionale, tranziţia în
România poate fi benefică doar în măsura în care se va realiza o economie de
piaţă modernă, cu un grad ridicat de competitivitate şi putere de satisfacere a
necesităţilor umane ale generaţiilor prezente şi viitoare. În acest context,
problema dezvoltării durabile are un sens vital pentru România: dacă nu se va
reuşi ca, în procesul de tranziţie, să se realizeze o societate care să practice o
dezvoltare durabilă, întregul viitor al ţării ar putea fi periclitat.
Această responsabilitate trebuie să se materializeze printr-un control
permanent, competent şi pe cât posibil exhaustiv asupra modului şi sistemului
în care sunt realizate produsele printr-o stăpânire a tuturor etapelor şi proceselor

201
care compun traiectoria produsului, de la concepţie până la integrarea sa în
natură, conform modelului CDP.
Nevoia socială în continuă dezvoltare trebuie gândită în epoca actuală, în
contextul restricţiilor energetice, ecologice şi medicale. În plus, deoarece nevoia
socială are o dinamică a structurii sale, crescând permanent în conţinut şi
calitate, se impune cu necesitate analiza produsului în cadrul sistemului
sortimental de produs intra şi interfuncţional în ecosistemul implicat, în scopul
unei raţionalizări reale a acestuia.
De asemenea, dat fiind cerinţa creşterii continue a nevoii sociale în
ansamblul său, în contradicţie cu epuizarea treptată a resurselor tradiţionale, tot
mai scumpe şi mai greu de obţinut, este de aşteptat un cost sporit al produsului
care este menit să acopere o astfel de nevoie socială.
În cele ce urmează se vor sugera câteva idei ale implicaţiilor adoptării
cadrului propus de CDP.
Într-o primă etapă şi în contextul unui ambient parţial alterat, se poate
intui că realizarea produsului sănătos este costisitoare deoarece:
- este dificilă observarea strictă a parametrilor modelului;
- parametrii noi sau o parte dintre aceştia pot fi ignoraţi de către ceilalţi
participanţi în viaţa social-economică;
- există o rezistenţă a segmentelor de piaţă la consumarea unor produse
inedite, care presupun modificări de mentalitate.
În asemenea circumstanţe defavorabile, ascensiunea posibil vertiginoasă
a costului de realizare poate face prohibitivă introducerea noului produs în
fabricaţie. Apare în acest moment o altă chestiune de maximă importanţă:
distincţia netă ce trebuie făcută între efectele economico-sociale pe termen scurt
şi cele pe termen lung.
În primul rând, produsele sănătoase, costisitoare iniţial, prin multiple
efecte ambientale, pot contribui în mod substanţial la reducerea în fapt a notei
de plată a omenirii. În acest mod, efectele suplimentare, cuantificabile şi

202
necuantificabile, ale investiţiilor prezente se vor fructifica în viitor, iar suma
rezultatelor actualizate, scontate la momentul iniţial, va fi net superioară.
Oricum, eforturile, fie ele minime şi modeste, sunt necesare pentru a
alimenta curentul de opinie şi acţiune revendicat de contemporaneitate. Cercul
care se închide nu există numai în virtutea pericolului şi inconştienţei, ci intră
adânc în starea ontologică a fiinţei umane [11].
Definirea calităţii vieţii şi a nevoii sociale investigate constituie elemente
esenţiale în abordarea sistemului de relaţii om-natură-societate şi, în interiorul
acestui sistem a relaţiei om-produs în cadrul căreia este descrisă dubla ipostază
a omului şi a produsului.
Prezentând nenumăratele efecte negative ale dezvoltării contemporane, se
desprinde necesitatea de a porni de la un principiu fundamental pentru întreaga
istorie a omenirii: corelarea dezvoltării socio-economice şi tehnico-ştiinţifice cu
gândirea socială şi cu acţiunea practică.
Pe un alt plan referitor la alte fapte, se repetă uneori aceleaşi teze greşite.
Din nou se promovează o gândire tehnicistă şi scientistă, de rupere a tehnologiei
şi ştiinţei de ansamblul culturii şi de societate în general, zămislindu-se noi
iluzii care ne pot duce spre noi erori.
N. Poniatowski, susţinând teza societăţii ştiinţifice ce ar urma celei
industriale, oferă o imagine a unui viitor modelat direct de noile tehnologii.
„Sistemul industrial se bazează pe o producţie industrială de masă standardizată,
realizată în mari unităţi, cu muncitori înregimentaţi, ascultând de o structură
puternic ierarhizată. Intervenţia telematicii, a laserului, robotului şi
automatizării conduce la un rezultat contrar, adică la o producţie mare dar foarte
diversificată, personalizată, efectuată de un personal puţin numeros,
responsabil, înalt calificat, într-un orar şi o ierarhie suplă. Masificării i se opune
demasificarea” [72].
Toffler prezintă în faţa omenirii un viitor unic şi plin de promisiuni, ca
urmare a trecerii la tehnologiile celui de-al treilea val [90]. Într-o lucrare scrisă
în 1983 [89], Toffler, vorbind de necesitatea unei perioade de tranziţie,

203
argumentează aceeaşi viziune în care rezultatele progresului tehnologic nu
depind de diferenţele sociale, de valori, de clase. „Industrialismul este o
civilizaţie, un sistem social. El nu este o economie şi un sistem politic, ci o
cultură, un set de instituţii sociale, o epistemologie, un mod de viaţă integrat.
Există oameni în orice clasă, domeniu, strat care au investiţii în acest mod de
viaţă” [89]. În acelaşi sens, susţine autorul, al treilea val va crea un nou mod de
viaţă ce nu va depinde de sistemul economico-social, ci va avea caracteristici
esenţiale comune pentru toate ţările care-l vor adopta.
Faţă de aceste viziuni, Cercetarea Dezvoltarea de Produs vine în
întâmpinarea necesităţilor de dezvoltare a întreprinderilor româneşti punându-le
la dispoziţie o metodologie de acţiune adecvată nevoilor actuale.

6.5. Traiectoria produsului în viziunea CDP

Pornindu-se de la zestrea ştiinţifică pe care o posedă omenirea în prezent,


de la necesitatea absolută a abordării interdisciplinare a problemelor majore, se
evidenţiază faptul că produsul, ca model în evoluţie perpetuă, trebuie să fie
elaborat prin conlucrarea complexă a tuturor eşaloanelor ştiinţei, de la
cercetarea pură, academică şi cercetarea fundamentală orientată până la
cercetarea aplicativă şi de dezvoltare, în sistemul determinant al ambientului în
care omul intervine în măsura cunoaşterii sale; această intervenţie îşi are
punctul de plecare în nevoia socială, aflată în continuă dinamică ca nivel şi
structură, ca o expresie a gradului de civilizaţie, a posibilităţilor tehnologice şi a
nivelului energetic. Produsul, în această viziune, studiat pentru ciclul său vital
în perspectiva CDP, parcurge traiectoria de la concepţie, elaborare, piaţă până la
recuperarea şi reintegrarea în natură.
Astfel, produsul are o viaţă proprie [15], exprimată în timp sub forma mai
multor faze de existenţă, în trecerea de la idee la stingerea în natură (figura 23)
şi solicită resurse în cadrul activităţilor specifice diferitelor faze (figura 24).

204
Sistem Conceptual Sistem Informaţii Sistem Material

Concepţii existente Stare de fapt informaţională Stare de fapt materială


- exigenţe de protecţie a mediului - mediul natural
- trebuinţe şi necesităţi individuale - omul, ca parte a mediului şi
şi sociale (umane) ca factor de antropizare
- necesităţi materiale (funcţionale, - mediul antropizat
Fundamentare tehnologice, economice)
- alte produse
Piaţa ca furnizoare de idei şi
necesităţi pentru produse şi
servicii
- piaţa utilizării produsului;
Informare - piaţa resurselor, materii prime
Analiză
Variante şi energie;
Evaluare - piaţa ştiinţei şi tehnologiei;
Opţiune
Tema reformulată - piaţa capitalului;
Modelul Produsului - piaţa forţei de muncă;
Proiect dezirabil
(cuprinde în esenţă - piaţa post-utilizării.
toată traiectoria
produsului)

Concepţia produsului

Proiectul posibil al
produsului
(conţine modelul
utilizării şi modelul Furnizor de resurse materiale
tehnologic) şi umane pentru realizarea
produsului

Proiectul accesibil
(tehnologic) al
produsului
(conţine modelul
dezvoltării) Structurarea şi dezvoltarea
INFORMAŢII produsului
Proiectul dezvoltării

Proiectul utilizării
funcţionării Circulaţia produsului (logistică
şi desfacere)

Modelul post-utilizării

Utilizarea produsului

Proiectul post-utilizării

Post-utilizarea produsului

Evaluare

Reintegrarea în natură a
produsului

Viitoare produse

Evaluare Evaluare

Stare de fapt
Sistem conceptual informaţională Stare de fapt materială
modificat modificată modificată

Figura nr. 23 - Traiectoria Cercetării Dezvoltării de Produs


Sursa: Cotigaru B., Petrescu V. şi col. - Integrarea mediului natural în mecanismele pieţei.
Costuri externe ale energiei, Raport de cercetare Academia de Studii Economice, 1997

205
Elaborarea de scenarii de existenţă pentru fiecare fază

P C F S LD U PU R timp

T0 T1 T2 T3 T4 T5 T6 T7 T8

Date privind realizarea scenariilor de existenţă


în vederea perfecţionării şi dezvoltării produsului

Figura 24 - Resurse necesare activităţilor diferitelor faze


Sursa: Cotigaru B., Petrescu V. şi col. - Metodologia generală de analiză şi acţiune în timp
real pentru agricultură în cadrul conceptului de dezvoltare durabilă, Raport de cercetare
Academia de Studii Economice, 1994

Conform teoriei Cercetării Dezvoltării de Produs, procesul complex de


realizare a produselor şi serviciilor implică interacţiunea a trei sisteme distincte,
fiecare cu un rol bine determinat.
Sistemul conceptual al produsului cuprinde proiectele şi modelele ce se
realizează în vederea stabilirii cadrului conceptual de realizare a produsului. În
principal, acest sistem conţine:
Proiectul dezirabil al produsului, este elementul esenţial în evaluarea
produsului, urmărind a fixa tipurile de produse şi modalităţi de obţinere a
acestora care se integrează în modelele socio-culturale şi economice specifice.
Nu orice produs posibil de realizat este şi de dorit a fi executat şi pus în
folosinţă.
Proiectul posibil al produsului se referă la toate condiţiile şi factorii
prezenţi pe plan mondial şi care permit, în general, realizarea unui produs.
Acesta se referă în principal la rezolvarea ştiinţifică a fabricaţiei, existenţa unei
tehnologii necesare, condiţii materiale (materii prime şi energie), condiţii umane
(specialişti pregătiţi în realizarea produsului), condiţii financiare, condiţii
ecologice privind soluţionarea unor probleme legate de refolosirea, reciclarea şi
reintroducerea produsului în natură.

206
Proiectul accesibil al produsului are în vedere luarea în consideraţie a
tuturor posibilităţilor ce sunt accesibile privind măsura în care se dispune de
procedeul ştiinţific de obţinere al unui produs sau capacitatea de a rezolva
problema prin cercetare ştiinţifică proprie, existenţa tehnologiei necesare sau
posibilitatea realizării acesteia prin forţe proprii, sursele şi resursele materiale
implicate în diferitele etape ale traiectoriei produsului care pot fi efectiv folosite
sau înlocuite cu altele, accesibile, existenţa specialiştilor sau a condiţiilor pentru
pregătirea lor într-un termen optim din punct de vedere al realizării competitive
a produsului, asigurarea cerinţelor ecologice specifice proiectării şi realizării
produsului pe întreaga sa traiectorie.
În conformitate cu rezultatele şi concluziile celor trei proiecte (dezirabil,
posibil şi accesibil) ale produsului se elaborează proiectele de dezvoltare,
utilizare, funcţionare şi post-utilizare care stabilesc coordonatele secvenţelor
traiectoriale din cadrul sistemului material.
Elaborarea concepţiei despre produs, factor principal al întregii
traiectorii, presupune, în cadrul strategiei CDP, preocuparea de asigurare a
dezirabilităţii, de acceptare doar a acelor produse care corespund modelelor
socio-culturale, economice, ecologice.
Sistemul informaţii reprezintă totalitatea canalelor de circulaţie a
fluxurilor de informaţie între celelalte două sisteme.
Sistemul material al produsului conţine traiectoria efectivă a produsului.
Pentru fiecare tip de produs conţinutul activităţilor este deosebit, ele
având însă următoarea semnificaţie generală:
1. Faza de cercetare a pieţelor (P) are ca scop investigarea şi
identificarea ideilor şi necesităţilor pentru produse şi servicii şi se referă la
următoarele pieţe:
- piaţa utilizării produsului, ce contribuie la definirea necesităţilor pe
care urmează să le satisfacă produsul;
- piaţa resurselor, materii prime şi energie, care vor fi folosite pentru
structurarea produsului;

207
- piaţa ştiinţei şi tehnologiei care asigură definirea tehnologiilor ce vor
fi utilizate pentru structurarea produsului;
- piaţa capitalului care asigură resursele financiare necesare realizării
produsului;
- piaţa forţei de muncă se referă la identificarea şi atragerea
personalului cel mai adecvat în vederea realizării produsului;
- piaţa postutilizării se referă la reintegrarea a ceea ce rămâne din
produs, după utilizarea acestuia, în sistemul resurselor primare, în
traiectoria produsului în discuţie sau în traiectoria altui produs.
2. Faza de concepţie (C) în care produsul este cercetat şi dezvoltat în
procesul de concretizare a ideii de prototip de produs prevăzut cu scenarii de
comportament în toate fazele ulterioare de existenţă. Această fază se referă la:
- proiectul de model al produsului, ce înglobează dimensiunea
funcţională a produsului în sensul descrierii modului în care produsul
urmează să satisfacă necesităţile pentru care este cerut, modul de
vânzare, de reintegrare şi elementele principale ale modelului calităţii
produsului;
- proiectul tehnologic al produsului se referă la modul în care va fi
structurat produsul şi în care se realizează prototipul acestuia;
- proiectul de dezvoltare a produsului se referă la descrierea
procedurilor de realizare concretă a produsului, precum şi a
procedurilor de vânzare, utilizare şi reintegrare.
3. Faza de identificare a furnizorilor (F) unde sunt investigate resursele
substanţiale, energetice, financiare şi informaţionale din care va fi structurat
produsul. În acest moment se ia decizia definitivă în privinţa realizării
produsului.
4. Faza de structurare-dezvoltare (S), de realizare efectivă a produsului
destinat consumatorului.

208
5. Faza de circulaţie a produsului (LD) care conţine organizarea logistică
a activităţii de desfacere şi procedurile de preluare a produsului de la producător
şi de punere la dispoziţia consumatorului.
6. Faza de utilizare şi service (U) a produsului, în care acesta este folosit
de către utilizator în condiţiile de performanţă determinate în faza (C) şi
realizate în faza (S).
7. Faza de postutilizare (PU) a produsului, în care ceea ce a rămas din
procesul de utilizare este reţinut pentru:
- a fi refolosit ca materii prime sau ca subansamble, într-un nou ciclu de
producţie;
- a fi înglobat în mediul natural fără perturbarea lui poluantă în scopul
anihilării complete a prezenţei produsului în practica socială.
8. Faza de reintegrare în natură a produsului (R), în cadrul căreia, pe
baza tehnologiilor de prelucrare stabilite în cadrul fazei de concepţie, are loc
procesul efectiv de reintegrare în mediul natural a componentelor produsului ce
nu îşi găsesc utilizarea în cadrul altor procese antropice.
Toate aceste faze sunt corelate şi integrate între ele prin intermediul
activităţilor de cercetare-dezvoltare de produs, în care produsul este conceput,
pentru a se realiza în mod optim.
Pornind de la faptul că agresiunea asupra naturii şi mediului antropizat
are, mai devreme sau mai târziu, repercusiuni directe asupra sănătăţii omului,
CDP formulează cerinţe ecosanogenetice potrivit cărora încă din secvenţa de
concepţie vor fi luate în considerare soluţiile care să nu conducă la crearea unor
dezechilibre majore în relaţia Natură - Om - Mediu Antropizat. CDP impune ca
în fiecare secvenţă a traiectoriei produsului, conţinutul acesteia să fie generat
respectându-se următoarea ierarhie de cerinţe:
- cerinţe funcţionale;
- cerinţe ecosanogenetice;
- cerinţe tehnologice;
- cerinţe economice.

209
Produsul este rezultatul acţiunii umane. Acţiunea umană eficientă este o
relaţie productivă a omului în raporturile sale cu mediul natural şi social de
existenţă. Ea se structurează ca relaţie cauzală între subiectul şi obiectul
acţiunii, iar rezultatul înfăptuirii ei are valoare de produs care satisface nevoi şi
trebuinţe.
Termenii acestei relaţii sunt:
- subiectul acţiunii, adică omul în dubla sa ipostază de agent structurant
şi structurat;
- obiectul acţiunii, reprezentând fragmentul sau secţiunea spaţio-
temporală a existenţei care sunt supuse actului transformator al omului în
vederea producerii de bunuri materiale şi spirituale necesare traiului individual
şi colectiv;
- scopul acţiunii, reprezentând acel demers preferenţial anticipativ în
concordanţă cu opţiunile valorice ale agentului;
- mijlocul acţiunii, ce reprezintă ansamblul de instrumente ale procesului
productiv.
Acţiunea are trei elemente a căror succesiune stabileşte relaţiile între cele
trei sisteme (conceptual, informaţional şi material) prezentate în figura 6.3.
Aceste elemente sunt:
- evaluarea, acţiune care are rolul de a stabili gradul de apropiere a unei
structuri materiale de un model conceptual construit pe baza unor informaţii; în
urma acestei acţiuni structura materială capătă valorile formulate în modelul
conceptual;
- decizia, acţiunea care declanşează continuarea procesului de structurare
a sistemului material;
- comanda, acţiunea care descrie modul în care va avea loc procesul de
structurare a secvenţelor următoare.

210
Sistem Conceptual Sistem Informaţii Sistem Material

Stare de fapt conceptuală Stare de fapt materială


E

C
Fundamentare
Piaţa ca furnizoare de idei şi
necesităţi pentru produse şi
E servicii
D
Model de produs
C

D E Concepţia produsului

Proiect de design
C
D E
A Furnizor de resurse materiale
Proiect tehnologic şi umane pentru realizarea
produsului
c
D
C
u Proiectul utilizării şi E
post-utilizării
Structurarea şi dezvoltarea
m D E produsului

Tehnologia de fabricaţie
u
C
D Circulaţia produsului (logistică
l Documentaţia tehnologică
şi desfacere)

a E
D
Modelul circulaţiei C Utilizarea produsului
r
D
e C
Tehnologia circulaţiei
Reformulare proiect post-utilizare Post-utilizarea produsului
E C

D
Tehnologia de recuperare
Reintegrarea în natură a
E produsului
C
D
Proiectul reintegrării

D
Stare de fapt materială
Tehnologia de reintegrare
modificată
E - evaluare
D - decizie
Stare de fapt conceptuală C - comandă
modificată

Calitatea vieţii

Figura nr. 25 - Elementele acţiunii pe traiectoria produsului


Sursa: Cotigaru B., Petrescu V. şi col. - Integrarea mediului natural în mecanismele pieţei.
Costuri externe ale energiei, Raport de cercetare Academia de Studii Economice, 1997
211
În figura 25 sunt prezentate elementele acţiunii în relaţie cu cele trei
sisteme care caracterizează traiectoria produsului [15].
Sistemul de coordonate are pe ordonată acumularea, în sensul creşterii
cunoaşterii şi a îmbogăţirii mediului antropizat cu noi structuri materiale iar pe
abscisă calitatea vieţii, se referă direct la modul în care produsul concret
satisface nevoia socială ce l-a motivat. În mod evident, orice dereglare a
echilibrului evaluare – decizie – comandă are repercusiuni directe asupra
calităţii vieţii şi asupra ratei acumulării.
Traiectoria este invariantă faţă de oricare dimensiune a produsului,
putând fi, deci folosită în descrierea evoluţiei oricărui produs sau serviciu. În
funcţie de specificul şi complexitatea produsului sau serviciului se configurează
şi structura concretă a fiecărei etape a traiectoriei.

212
Capitolul 7 - Modelul general al calităţii în cadrul sistemului
traiectorial

7.1. Metoda modelării cibernetice

Metoda modelării cibernetice reprezintă o formă a unităţii indisolubile


dintre cunoaştere şi acţiune, unitate care defineşte statutul ontologic al omului şi
natura specifică a cunoaşterii.
Modelul reprezintă o formă a unităţii concrete dintre teorie şi practică.
Modelul se situează în domeniul teoreticului prin abstracţia pe care o operează
faţă de obiecte sau fenomene particulare sau neesenţiale; el se înscrie în
domeniul practicii prin funcţionarea efectivă (realizabilitate tehnică, socială,
constructibilitate etc.). Atât din punct de vedere al primului aspect, cât şi din al
celui de-al doilea, modelul se constituie prin încorporarea rezultatelor şi a
mijloacelor cunoaşterii şi a tehnicii sau practicii sociale anterioare; aşadar el
reprezintă o sinteză a stocului disponibil de informaţie utilă într-un anumit
domeniu. Calitatea acestei sinteze afectează direct calitatea, valoarea şi funcţia
modelului.
Modelul, întrucât exprimă şi rezumă esenţa fenomenului original, fără a
se confunda cu acesta, constituie structura obiectului studiat pe planul
cercetării.
Atât modelul, cât şi metoda modelării sunt deosebit de complexe. În
cadrul lor se distinge o reţea de relaţii ce se întrepătrund, se opun, ajungând
chiar la importante contradicţii ce asigură mobilitatea, elasticitatea şi dinamica
modelului cum ar fi contradicţiile dintre formă şi conţinut, dintre complexitate
şi simplitate, dintre funcţie şi sistem, dintre particular şi general etc.

213
Toate aceste contradicţii asigură permanenta dezvoltare a modelului, a
creşterii rolului deosebit al acestuia în procesul cunoaşterii obiectului de către
subiect. Este greşit a afirma că întreaga dezvoltare a unui model duce în final la
o coincidenţă, la o identificare cu fenomenul original. În cercetarea obiectului
prin model, se pleacă de la un caz particular şi se ajunge la rezultate generale. În
consecinţă, modelarea reprezintă o formă de inducţie care, dispunând de
rezultatele ştiinţei moderne, duce mult mai sigur şi pe o cale mult mai uşoară şi
mai practicabilă la desprinderea generalului de particular.
O trăsătură specifică modelării cibernetice constă în faptul că modelul
este conceput în termeni de realizabilitate tehnică sau socială. Datorită acestei
caracteristici, modelarea cibernetică devine un factor de scientizare a tehnicii,
respectiv a producţiei, întrucât pune probleme de rezolvat pe plan tehnic şi
industrial. În industria modernă, scientizarea producţiei nu se reduce la folosirea
datelor ştiinţei în industrie, ci înseamnă şi apariţia unor noi ramuri industriale,
aşa-numitele industrii ştiinţifice, cum ar fi electronica, energetica nucleară etc.
Consecinţele metodologice ale modelării cibernetice asupra sistemului de
metode al celorlalte discipline speciale permite transformarea în ştiinţe a unor
discipline în care metoda experimentală clasică, fie nu a fost aplicabilă direct,
fie nu a fost aplicabilă deloc sau transfomarea în ştiinţe nomotetice (de legi) a
unor discipline în care metodele clasice nu au permis formularea unor legi şi
predicţii satisfăcător verificabile sau confirmabile.
În legătură cu înţelegerea cibernetică a metodei modelării, esenţial este
faptul că subiectul constructor de model şi obiectul modelat nu se consideră
unul faţă de celălalt nici în relaţie exterioară şi nici statică. Modelul realizat nu
se consideră un instrument ce se aplică în afara obiectului. Termenii consideraţi
constituie un sistem dinamic în cadrul căruia modelarea reprezintă în acelaşi
timp o funcţie interioară şi exterioară a sistemului global, iar modelul o
componentă totodată internă şi externă subiectului.

214
În consecinţă, modelul este cerut atât de procesul de ridicare de la concret
la abstract, cât şi de procesul de ridicare de la abstractul logic la concretul logic.
Un model eficient se realizează numai atunci când exprimă rezultatele celor
două direcţii, deoarece cel mai simplu model al unui obiect sau fenomen din
realitatea înconjurătoare este realizat cu scopul de a explica esenţialitatea
relaţiilor unor elemente structurale sau succesiuni funcţionale de elemente şi
acest obiectiv se atinge numai după parcurgerea şi a celei de-a doua etape,
respectiv a etapei ridicării de la abstractul logic la concretul logic.
Din analiza modelelor şi a metodei modelării se desprind şi unele limite,
cum ar fi:
- modelarea, cu tot câmpul ei larg de aplicabilitate şi cu toată eficienţa ei
remarcabilă, nu reprezintă decât o metodă logic-elementară, formală şi
uneori formalizată al cărui loc în procesul cunoaşterii poate şi trebuie să
fie consolidat prin utilizarea altor metode, cum ar fi cercetarea
interdisciplinară şi multidisciplinară;
- modelarea, ca metodă de trecere de la concret la abstract, este
unilaterală impunând şi procesul invers de ridicare de la abstracul logic la
concretul logic [44].

7.2. Considerente metodologice privind modelul calităţii produselor

Evoluţia produsului pe parcursul tuturor etapelor traiectoriei sale


reprezintă o măsură a evoluţiei societăţii umane, a calităţii antropizării.
Conştientizarea calităţii trebuie să înceapă chiar din momentul apariţiei
ideii de concepere a produsului, atunci când se identifică necesităţile clientului.
Acest efort conştient de realizare a calităţii trebuie să treacă prin diferite stadii,
de la elaborare la fabricare şi chiar după livrarea produsului la client deoarece
reacţia exactă a acestuia relativ la marfa livrată este foarte importantă în
evaluarea calităţii.

215
Ca atare, strategia de abordare a problematicii calităţii produselor impune
o abordare multidimensională a cerinţelor pe care trebuie să le satisfacă
realizarea unui produs (cerinţe funcţionale, energetice, materiale, economice,
umane, sociale, ecologice). Aceasta implică proiectarea tehnologiei pe întreaga
traiectorie a produsului încă din faza incipientă a concepţiei, luând în
considerare întregul sistem de valori în evaluarea calităţii. În acest fel,
tehnologia nu poate fi elaborată şi evaluată fragmentar, pe faze izolate ale
traiectoriei unui produs. A proiecta doar tehnologia de fabricaţie a unui produs
fără a asigura şi tehnologiile de depozitare, transport, utilizare, recuperare,
refolosire şi reintegrare înseamnă a se încălca o serie de cerinţe umane, sociale,
ecologice etc. şi a nu lua în considerare o serie de valori, ceea ce, implicit, scade
calitatea produsului.
O mare atenţie trebuie acordată tehnologiilor corespunzătoare ultimei
secvenţe din traiectorie care, prin preocupările privind postutilizarea şi
reintegrarea în natură a produsului, are un mare rol în realizarea unor produse
ecologice ce asigură armonizarea raportului produs-natură-societate.
Rezultă că modelul integrat al calităţii este un model distribuit, calitatea
constituind un invariant al traiectoriei, cu obiective specifice fiecărei etape a
traiectoriei.
Prin urmare, orice componentă a traiectoriei conţine un modul al calităţii
distribuite.
Modelul global al calităţii rezultă din integrarea modulelor
corespunzătoare etapelor traiectoriale, asigurând funcţional realizarea
dezideratelor generale ale calităţii.
Pentru a înţelege mai bine structurarea modelului calităţii pe traiectoria
produsului, în figura 26 se prezintă modul de cuplare al secvenţelor traiectoriale
pe toată durata de viaţă a produsului [14].

216
Secvenţa 1 Secvenţa n
Procese şi Procese şi
Muncă relaţii Produsul Muncă relaţii Produsul
Materii specifice material Produs specifice material
prime Informaţii material Informaţii
Materiale pentru Materii despre
Energie secvenţa prime produs
Informaţii Deşeuri: următoare Materiale Deşeuri:
Modele substanţiale Modele Energie substanţiale
energetice Informaţii energetice
informaţionale Modele informaţionale
comportamentale comportamentale

Figura 26 - Cuplarea secvenţelor pe traiectorie


Sursa: Cotigaru B., Petrescu V. - The Anthropic Product Between Necesity and Responsability
în Revue Roumain des Science Sociales, Serie de Sociologie, nr. 1/1988, Editura Academiei,
Bucureşti, 1988

Fiecare secvenţă traiectorială din cele prezentate mai sus se


caracterizează prin trei componente:
1. Componenta de intrare care se caracterizează prin elementele:
- materii prime;
- materiale;
- energie;
- informaţii;
- modele.
2. Componenta procesuală care se caracterizează prin elementele:
- procese specifice secvenţei;
- relaţii specifice secvenţei.
3. Componenta de ieşire care se caracterizează prin elementele:
- produsul material în forma specifică secvenţei;
- informaţii pentru secvenţa următoare;
- modele pentru secvenţa următoare;
- deşeuri.
Secvenţele traiectoriei sunt secvenţe cuplate, în sensul că ieşirile uneia
sunt intrări pentru cea următoare. Excepţie fac deşeurile care, deşi nu sunt utile

217
evoluţiei produsului pe traiectorie, apar ca urmare a acestei evoluţii şi se
acumulează. În consecinţă, generarea deşeurilor este un fenomen inevitabil,
produs natural şi obiectiv al evoluţiei.
Abordarea sistemică a calităţii produselor, utilizând sistemul traiectorial
propus, include o analiză explicită a situaţiei deşeurilor generate de evoluţia
produsului şi trebuie să propună soluţii de integrare a deşeurilor în alte secvenţe
şi procese, astfel încât efectul nociv al deşeurilor să fie, pe cât posibil, diminuat
[13].
Ecosistemul natural oferă un model sugestiv pentru rezolvarea acestei
probleme: tot ceea ce are caracter de deşeu într-un proces natural (de exemplu
bioxidul de carbon rezultat din respiraţia plantelor şi animalelor) este materie
primă pentru un alt proces natural (bioxidul de carbon în procesul fotosintezei
plantelor).
După natura lor, deşeurile pot fi clasificate în:
- deşeuri substanţiale (substanţe chimice, particule elementare) emise
direct în mediu sau provenite din reacţia produsului cu factorii de mediu
cu care acesta interacţionează;
- deşeuri energetice (radiaţii de particule, radiaţii ultraviolete şi termice,
câmpuri electromagnetice, zgomote, vibraţii) emise în mediu ca urmare a
proceselor tehnologice în care este implicat produsul;
- deşeuri informaţionale;
- deşeuri comportamentale (de atitudine, educaţionale şi de stress) care
sunt generate de condiţiile precare de muncă, zgomot, vibraţii, ambianţă
inestetică, peisaj degradat etc.
În timpul evoluţiei unui produs pe traiectoria sa apar două clase mari de
deşeuri:
- deşeuri necesare, acele deşeuri a căror apariţie este obiectivă,
determinată de ciclul produsului pe traiectorie;
- deşeuri conjuncturale, a căror apariţie este legată de modul deficitar în
care este abordată realizarea produsului pe traiectorie.

218
Deşeurile conjuncturale apar dacă:
- acţiunea de structurare a produsului se desfăşoară departe de limita
actuală a cunoaşterii ştiinţifice şi tehnologice;
- nu se realizează optimizarea acţiunii de structurare a produsului;
- procesul de optimizare nu se realizează pe toţi parametrii produsului;
- procesul de optimizare se desfăşoară normal, în cadrul fiecărei secvenţe
şi nu global, pe întreaga traiectorie.
Factorii de mediu natural sau antropizat afectaţi de interacţiunea cu aceste
tipuri de deşeuri sunt:
- aerul, ca factor de mediu afectat direct şi ca vector de propagare către
ceilalţi factori de mediu;
- apa, ca factor de mediu afectat direct şi ca vector de propagare către sol,
floră, faună;
- solul, ca factor de mediu afectat direct şi ca vector de propagare către
apele subterane, floră, faună şi om;
- flora, ca factor de mediu afectat prin intermediul aerului, apei şi solului
şi ca vector de propagare către faună şi om;
- fauna, ca factor de mediu afectat de aer, apă, sol şi floră şi ca vector de
propagare către floră şi om;
- elemente ale antropizării (construcţii civile şi industriale, amenajări
etc.);
- omul, care suportă impactul deşeurilor prin intermediul tuturor celorlalţi
factori de mediu, în calitate de sursă originară şi receptor final. Impactul
deşeurilor asupra omului se manifestă în plan fiziologic, psihic, moral şi
social.
Asupra mediului acţiunea este directă prin modificarea unor parametri şi
caracteristici specifici şi, indirectă, prin apariţia unor deşeuri secundare, ca
urmare a modificărilor declanşate de deşeurile primare.

219
Având în vedere impactul extrem de nociv al deşeurilor asupra biotopului
şi biocenozei, modelul general al calităţii în perspectiva dezvoltării durabile
tratează cu prioritate situaţia deşeurilor ce apar în fiecare etapă a traiectoriei
produsului şi evaluează modul în care aceste deşeuri sunt utilizate în alte cicluri
sau sunt neutralizate.
Acest proces de identificare şi evaluare a situaţiei deşeurilor pe traiectorie
cuprinde patru etape:
1. Identificarea şi inventarierea tipurilor de deşeuri, în special cele
substanţiale şi energetice, care apar în fiecare etapă a traiectoriei produsului
împreună cu caracterizarea interacţiunilor acestora cu mediul antropizat şi cu
omul.
2. Realizarea proceselor de optimizare parţială a traiectoriei de produs
după parametrii de consum de energie, de materiale şi după parametrii
economici. Această acţiune are ca efect reducerea sau chiar eliminarea unor
tipuri de deşeuri.
3. Realizarea proceselor de optimizare globală a traiectoriei produsului
după parametrii economici şi sanogenetici, ceea ce are ca efect neutralizarea
unei părţi a deşeurilor şi diminuarea, la maximum, a efectelor poluante pe
traiectorie.
4. Reutilizarea deşeurilor ca materii prime şi materiale în cadrul unor
cicluri de produse. Se realizează astfel cuplarea ciclurilor de produs după
modelul ciclurilor naturale.
Reintegrarea deşeurilor în natură prin utilizarea lor în cadrul unor cicluri
productive trebuie abordată din trei puncte de vedere: modalitatea, dimensiunea
impactului asupra mediului şi durata reintegrării. De altfel, problema
reintegrării în natură a deşeurilor cu impacte şi durate minime posibile la un
nivel existent al cunoaşterii, trebuie să constituie un aspect fundamental în
cadrul procesului de evaluare a calităţii produselor.

220
Realizarea acestui proces complex nu este posibilă fără:
- implicarea cercetării ştiinţifice şi tehnologice în înţelegerea şi explicarea
mecanismelor de interacţiune a deşeurilor cu mediul şi omul şi elaborarea
tehnologiilor de neutralizare, de recuperare şi refolosire în cicluri cuplate;
- elaborarea unei legislaţii şi adaptarea legislaţiei existente în scopul
rezolvării problemei deşeurilor. În acest sens ar putea fi luată în consideraţie
includerea în legea calităţii produselor a unei prevederi potrivit căreia
omologarea unui produs nu poate fi admisă fără elaborarea unei documentaţii
corespunzătoare privind reducerea poluării şi refolosirea deşeurilor, definirea
unui indicator de postutilizare a produselor ş.a.
O asemenea punere de problemă va conduce la o reorientare a cercetării
ştiinţifice în direcţii necesare armonizării raportului om-natură-societate şi va
constitui unul din criteriile de bază în procesele de retehnologizare şi de
reorientare economică.
Tehnologiile referitoare la postutilizarea şi reintegrarea produselor au fost
până acum neglijate în foarte mare măsură datorită faptului că interesul pentru
valorile ecologice a fost redus. Mulţi ani modelul de dezvoltare, pentru unele
ţări, a fost aşa-numita dezvoltare în risipă.
Fundamentarea tehnologiei pe un sistem de valori care ia în mod real şi
deplin în consideraţie necesităţile umane, sociale şi ecologice impune ca, încă
de la proiectarea produsului, să se prevadă tehnologiile întregii traiectorii.
Includerea în analiza calităţii a tuturor secvenţelor evoluţiei produsului pe
traiectorie creează premisele unei abordări sinergetice a calităţii şi a realizării
unui model perfecţionat de calitate în perspectiva dezvoltării durabile.

7.3. Modelul matematic al calităţii produselor pe o secvenţă a


traiectoriei

Pentru fiecare secvenţă a traiectoriei se defineşte o funcţie de calitate


specifică [73]. Această funcţie de calitate evaluează indicatorul de calitate

221
traiectorial pentru un anumit produs. Pentru definirea funcţiei de calitate se
utilizează anumiţi parametri specifici produsului a căror valoare este
normalizată.
În cele ce urmează va fi prezentat modelul matematic utilizat pentru
definirea şi normalizarea funcţiei de calitate caracteristice unei secvenţe
traiectoriale.
Parametrii xi caracterizează componentele de intrare, procesuală şi de
ieşire cu ponderile pi. Pentru simplificarea calculelor s-a presupus că toţi
parametrii pot fi cuantificaţi şi exprimaţi numeric într-o plajă caracterizată de o
valoare minimă şi o valoare maximă. Ponderea pi a parametrului xi reprezintă
gradul de importanţă pe care acest parametru îl are în evaluarea funcţiei de
calitate în cadrul secvenţei date.
Cu aceste considerente iniţiale se utilizează o funcţie liniară a calităţii
(7.6) care se evaluează într-un sistem ponderat a cărui normalizare este
prezentată mai jos, utilizându-se funcţia de normalizare (7.1).
După evaluarea coeficienţilor α şi β ai funcţiei de normalizare se obţine
expresia normalizată a funcţiei de evaluare a calităţii corespunzătoare unei
secvenţe date a traiectoriei produsului.

1. Datele iniţiale utilizate pentru descrierea modelului de calitate pe o


secvenţă a traiectoriei sunt :
-n numărul de parametri luaţi în consideraţie
- xi valoarea parametrului i
- mi valoarea minimă a parametrului i
- Mi valoarea maximă a parametrului i
- pi ponderea parametrului i, cu restricţiile :

n
0 < pi < 1 şi ∑ p =1
i =1
i

222
2. Normalizarea sistemului ponderat

Funcţia de normalizare pentru parametrul xi este:

xni = αxi + β (7.1)

Cu restricţiile:

xi = mi ⇒ xni = 0 (7.2)

x i = Mi ⇒ xni = 1

Rezultă că normalizarea presupune transformarea segmentului [mi, Mi] în


segmentul [0, 1]. Înlocuind în (7.1) xi = mi şi xi = Mi se obţine:

αmi + β = 0
αMi + β = 1

Prin scăderea primei relaţii din a doua relaţie de mai sus rezultă :

1
α = ( 7 . 3)
Mi − mi

Înlocuind expresia lui α obţinută mai sus în relaţia:

αmi + β = 0 rezultă:

mi
β = − ( 7 .4 )
Mi − mi

223
Deci funcţia de normalizare (7.1) cu restricţiile (7.2) devine, având
în vedere relaţiile (7.3) şi (7.4) obţinute mai sus :

xi mi
xn i = − sau
Mi − mi Mi − mi

xi − m i
xn i = (7.5)
Mi − mi

3. Funcţia de evaluare a calităţii

Funcţia de evaluare a calităţii este :

n
f ( x1, x2,............xn) = ∑p ×x
i =1
i ni (7.6)

Din (4.6.5) şi (4.6.6) rezultă :

n
xi − mi
f ( x1, x 2,............xn) = ∑i =1
pi ×
Mi − mi
(7.7)

Observaţii :

- f este 0 când xi = mi ∀ i = 1,2,.....,n

- f este 1 când xi = Mi ∀ i = 1,2,.....,n

224
Rezultă :

- fmin = 0

⇒ f normalizată
- fmax = 1

7.4. Modelul matematic al calităţii produselor pe întreaga traiectorie

1.Datele iniţiale utilizate pentru descrierea modelului de calitate pe


întreaga traiectorie a produsului sunt :
-n numărul de faze ale traiectoriei produsului

- mi numărul de parametri corespunzători fazei i ; i=1,n


- xij valoarea parametrului j corespunzător fazei i
- qij valoarea minimă a parametrului j corespunzător fazei i
- sij valoarea maximă a parametrului j corespunzător fazei i
- pij ponderea parametrului j corespunzător fazei i, cu restricţiile :
mi
0 < pij < 1 şi ∑ p =1
j =1
ij i ∈1, n

- ri ponderea globală a fazei i, cu restricţiile :


n
0 < ri < 1 şi ∑r =1
i =1
i

- m = max(mi)i=1,n

- Xn,m matricea parametrilor

 x11 x12 x13 ... x1m 


x x22 x23 ... x2 m 
 21
X n, m =  x31 x32 x33 ... x3m  (7.8)
 
 ... ... ... ... ... 
 xn1 xn 2 xn 3 ... xnm 

225
- Sn,m matricea valorilor maxime ale parametrilor

 s11 s12 s13 ... s1m 


s s22 s23 ... s2 m 
 21
S n, m =  s31 s32 s33 ... s3m  (7.9)
 
 ... ... ... ... ... 
 sn1 sn 2 sn 3 ... snm 

- Qn,m matricea valorilor minime ale parametrilor

 q11 q12 q13 ... q1m 


q q2 m 
 21 q22 q23 ...
Qn, m = q31 q32 q33 ... q3m  (7.10)
 
 ... ... ... ... ... 
qn1 qn 2 qn 3 ... qnm 

- Pn,m matricea ponderilor

 p11 p12 p13 ... p1m 


p p22 p23 ... p2 m 
 21
Pn , m =  p31 p32 p33 ... p3m  (7.11)
 
 ... ... ... ... ... 
 pn1 pn 2 pn3 ... pnm 

cu restricţiile:
m
0 < pij < 1 şi ∑ p =1
j =1
ij

- R1,n matricea ponderilor globale ale fazelor

R1, n = [r11 r12 r13 ... r1n] (7.12)

cu restricţiile:
n
0 < ri < 1 şi ∑r =1
i =1
i

226
2. Calculul matricei parametrilor normalizaţi

Pentru normalizarea sistemului de parametri se utilizează modelul


matematic prezentat în secţiunea 7.3. Scopul normalizării este de a unifica
scările de variaţie a parametrilor, astfel încât indicatorul global al calităţii să fie
o valoare cuprinsă între 0 şi 1.

În conformitate cu formula 7.5, utilizându-se matricele Xn,m a

parametrilor (7.8), Sn,m a valorilor maxime ale parametrilor (7.9) şi Qn,m a


valorilor minime ale parametrilor (7.10), se calculează matricea parametrilor

normalizaţi Yn,m.

 x11 − q11 x12 − q12 x13 − q13 x1m − q1m 


 s11 − q11 ...
s12 − q12 s13 − q13 s1m − q1m 
 
 x 21 − q 21 x 22 − q 22 x 23 − q 23
...
x2m − q 2m 
 s 21 − q 21 s 22 − q 22 s 23 − q 23 s 2m − q 2m 
Yn, m =  x31 − q 31 x 32 − q 32 x32 − q 32 x 3m − q 3m  (7.13)
 ... 
 s 31 − q 31 s 32 − q 32 s 32 − q 32 s 3m − q 3 m 
 ... ... ... ... ... 
 xn1 − qn1 xn 2 − qn 2 xn3 − qn3 xnm − qnm 
 sn1 − qn1 ...
 s n 2 − qn 2 s n 3 − qn 3 snm − qnm 

3. Calculul matricei indicatorilor de calitate pe traiectorie

Matricea indicatorilor de calitate pe traiectorie conţine valorile funcţiei de


evaluare a calităţii pentru fiecare secvenţă a traiectoriei. Pentru fiecare secvenţă
se aplică o funcţie de evaluare a calităţii, aşa cum este prezentată în formulele

7.6 şi 7.7. Matricea Cn,1 se calculează utilizându-se datele conţinute în matricea

Pn,m a ponderilor (7.11) cu restricţiile date şi matricea Yn,m a parametrilor


normalizaţi (7.13) rezultând pe coloană valorile indicatorilor de calitate pentru
fiecare secvenţă a traiectoriei.

227
Matricea Cn,1 are forma:

 m x1 j − q1 j 
 ∑ p1 j s1 j − q1 j 
 mj =1 
 p2 j x2 j − q2 j 
∑j =1 s2 j − q2 j 
Cn,1 =   (7.14)
 p 3 j x3 j − q3 j 
m

∑ j =1 s 3 j − q3 j 
 ... 
 m xnj − qnj 
 ∑ pnj 
 j =1 snj − qnj 

4. Calculul indicatorului global de calitate

Valoarea indicatorului global de calitate se calculează prin înmulţirea

matricei R1,n a ponderilor globale ale fazelor (7.12) cu matricea Cn,1 a


indicatorilor de calitate pe traiectorie (7.14) şi oferă o evaluare a calităţii unui
produs pe întreaga traiectorie, pe o scară cuprinsă între 0 şi 1.

K = R1, n × Cn ,1 (7.15)

În acest mod, modelul global al calităţii rezultă din integrarea modulelor


corespunzătoare etapelor traiectoriale, asigurându-se funcţional evaluarea
calităţii produselor pe traiectorie şi realizarea dezideratelor generale ale calităţii.

228
Capitolul 8 – Metodologie de evaluare a calităţii produselor în
cadrul sistemului traiectorial

8.1. Structurarea şi destructurarea produsului pe traiectorie

Studierea genezei şi existenţei produsului şi a relaţiilor acestuia cu omul şi


natura în scopul optimizării acţiunii umane de modelare a produsului este
facilitată de modelul traiectorial propus în capitolul 6.
În viaţa internă a produsului se desfăşoară procese structurante de
conceptualizare şi fabricare, ceea ce semnifică organizare şi ordonare, spre
deosebire de viaţa externă ale cărei faze operaţionale dezvoltă procese de
destructurare, dezorganizare, inerente oricăror existenţe cu evoluţie ciclică.
Structurarea produselor făurite de om, ca şi structurarea materiei vii, are
loc în două faze: una conceptuală, informativă, orientată de un cod genetic,
concretizată în proiectul de model şi o fază de structurare fizică, de transformare
a materiei, energiei şi informaţiei conform proiectului de model [15].
Structurarea conceptuală a viitorului produs reprezintă întreaga cercetare
şi proiectare a acestuia. Prin cercetare se analizează, se selectează şi se decide
tot ceea ce are, într-un fel sau altul, legătură cu produsul: materiile prime şi
materialele, mijloacele de transformare a materiei, forma vizuală în care ea se
transformă, toate acestea în relaţie cu omul şi nevoile sale, cu natura şi
problemele ei. Nimic din ceea ce poate avea tangenţă directă sau indirectă cu
produsul nu poate fi neglijat. Rezultatul tuturor acestor lucrări se finalizează
într-un proiect de model al produsului exprimat prin semne grafice (schiţe,
desene tehnice) sau obiecte materiale tridimensionale (machete, modele).
Structurarea conceptuală se desfăşoară la nivelul informaţiilor, la nivelul
modelării şi la nivelul resurselor.
Structurarea conceptuală la nivelul informaţiilor corespunde primei
secvenţe a traiectoriei produsului, şi anume fazei de cercetare a pieţelor (P).

229
Această etapă în realizarea produsului constă din colectarea de informaţii de
natură polară: informaţii despre nevoia umană a consumatorului prezumtiv şi
informaţii despre resursele şi posibilităţile de satisfacere.
Nevoia umană semnalată prin informaţia iniţială este considerată nevoia
principală alături de care coexistă sau derivă o sumă de nevoi colaterale sau
subordonate. Nevoia este resimţită de consumator ca o tensiune a cărei
descărcare se realizează datorită unei funcţii corespunzătoare pe care o va deţine
viitorul produs ce trebuie dotat cu capacitatea de a declanşa descărcarea, precum
şi cu o valoare specifică. Astfel, nevoia de alimentare, resimţită de om ca o
tensiune de foame, se descarcă prin funcţia nutritivă pe care o posedă un produs
industrial, de exemplu pâinea. Pâinea este deci un produs dotat cu funcţie de
alimentare şi cu valoare utilitară, pragmatică: valoarea nutritivă.
Nevoile colaterale sau derivate se află între ele în relaţii ierarhice; de
aceea este necesară stabilirea unei ierarhii pentru a se elimina nevoile minore în
favoarea celor majore, dacă satisfacerea lor concomitentă nu este posibilă.
Ierarhizarea este o problemă dificilă. Atingerea satisfacţiei prin descărcarea
tuturor nevoilor umane derivate sau colaterale nu este practic posibilă din două
motive principale:
- omul, prin natura sa, este un sediu de contradicţii, iar nevoile sale sunt
adesea antagonice, ireconciliabile, uneori false, imaginare sau chiar dăunătoare;
- satisfacerea nevoilor individuale poate crea disconfort şi disfuncţii la
nivelul societăţii. Exemplul cel mai tipic este acela al unor produse care, tinzând
să satisfacă cât mai multe nevoi minore, sfârşesc prin a fi neeconomice, prea
scumpe şi deci inaccesibile la nivelul societăţii.
Colectarea informaţiilor include toate tipurile de nevoi adiacente nevoii
principale, atât cele de tip pragmatic, ale purtătorului nevoii (consumatorului) şi
ale celor care, într-un fel oarecare, vin în contact cu produsul, cât şi cele de tip
socio-cultural. În acest din urmă tip se includ informaţii despre particularităţile
cognitive, raţionale şi intuitive, ştiinţifice, filozofice, artistice ale purtătorului
nevoii despre particularităţile lui acţionale (tehnologii politico-organizatorice,

230
tehnologii industriale) care reflectă un anumit mod de a trăi viaţa, de a privi
natura şi de a conlucra cu ea.
Colectarea informaţiilor este o operaţiune dirijată către un ţel, către
conturarea unei cunoaşteri cât mai complete a problemei nevoilor şi
posibilităţilor de satisfacere; colectarea este deci permanent însoţită de o
selectare din mulţimea de informaţii disponibile. Materialul informaţional
selectat şi colectat este apoi structurat în studii sau modele care să ofere
imaginea esenţializată şi simplificată a elementelor polare cercetate: nevoile şi
resursele.
Ţelul activităţii de realizare a produsului fiind satisfacerea unei anumite
nevoi principale şi a unora adiacente devine necesară edificarea unui model al
purtătorului nevoii, al consumatorului prezumtiv pentru a determina, în cazul
particular al acestuia, considerat ca entitate umană, socială, economică, culturală
care sunt nevoile corelate celei principale şi în ce raporturi se află faţă de
aceasta: egalitate, dependenţă, indiferenţă.
Modelul va reflecta modul propriu al consumatorului de a înţelege
descărcarea nevoilor sale prin anumite funcţii inventariate într-un nomenclator şi
pe care produsul trebuie să le îndeplinească. Modelul va selecta, de asemenea,
valorile care funcţionează în mediul social al consumatorului, valori ce au
tangenţă cu tipul de produs preconizat.
Anumite nevoi, funcţii şi valori mai puţin sau deloc conştientizate, cum
sunt cele de promovare a sănătăţii consumatorului şi a tuturor actorilor umani ce
vin în contact cu produsul (muncitori, operatori, comercianţi etc.) de promovare
a tipului cultural, specific consumatorului, de protejare a mediului natural şi
antropic, se vor integra obligatoriu în modelul nevoilor consumatorului
prezumtiv. Consumatorul va fi cercetat ca entitate economică şi politică
evidenţiind, alături de nevoile apelative, pe cele restrictive sau normative care
fac obiectul reglementărilor de stat privind producţia, circulaţia mărfurilor,
restricţiile economice şi barierele vamale etc.
Edificarea modelului nevoilor consumatorului, ca entitate umană, socială,
culturală, economică şi politică, echivalează cu elaborarea unui studiu
231
documentar cuprinzând aspectele particulare tipului de nevoi abordat şi tipului
de consumator selectat.
Structurarea informaţiei privind nevoile consumatorului este completată
de structurarea informaţiei privind resursele şi posibilităţile de satisfacere.
Elementele informaţionale colectate anterior sunt organizate în studii ce oferă
principiile ştiinţifice şi tehnice de funcţionare principală şi corelată a produsului
şi care confirmă accesul producătorului la aceste principii.
În cazul lipsei de cunoaştere pe plan local sau mondial se va efectua o
evaluare probabilistică a evoluţiei tehnologiei necesare pornind de la principiile
ei ştiinţifice fundamentale către sistemele de produse similare celui vizat. Dacă
nu se cunosc nici principiile noii tehnologii necesare se efectuează o evaluare
asupra apariţiei de noi teorii ştiinţifice, care să genereze tehnologia
corespunzătoare şi se examinează căile de impulsionare a cercetării
fundamentale în acest scop.
Structurarea conceptuală la nivelul modelării corespunde celei de-a doua
secvenţe a traiectoriei produsului, şi anume fazei de concepţie (C). Această
etapă în realizarea produsului constituie elementul polar şi complementar
structurării conceptuale la nivelul informaţiilor. În urma structurării la nivelul
modelării rezultă proiectul de model, proiectul tehnologic şi proiectul de
execuţie.
Proiectul de model închide în sine întreaga semnificaţie a viitorului
produs. El îl defineşte, din punct de vedere al componentelor, materialelor,
formei interne şi externe, cât şi din punct de vedere al relaţiei sale cu mediul.
Proiectul de model se caracterizează prin două aspecte majore şi definitorii:
- totalitatea evenimentelor programate pentru existenţa ontogenetică a
produsului: acesta parcurge, de-a lungul existenţei sale, un număr de secvenţe în
cursul cărora va fi pus în diverse situaţii, când va răspunde şi se va comporta
conform programării, dezvoltând funcţii şi valori aşteptate;
- integrarea produsului ca subsistem, alături de om şi mediul ambiant
antropic, în sistemul global, asigurându-se prin această integrare raportul de
echilibru dinamic cu celelalte subsisteme şi cu sistemul global.
232
Procesul de programare a naşterii, vieţii şi stingerii viitorului produs
precum şi a modului în care acesta va răspunde unor evenimente viitoare
previzionate sugerează o analogie între proiectul de model şi codul genetic al
lumii vii. Dacă programul genetic al lumii vii este realizat de codul genetic,
programul produsului contemporan este dat de un cod de semne grafice şi
obiectuale, cum ar fi schiţele, machetele, modelele etc.
Din caracterul de program genetic al proiectului de model rezultă
obligativitatea de a cuprinde globalitatea fenomenelor spaţio-temporale:
- fenomene spaţiale care privesc configuraţia statică şi comportamentul
dinamic al produsului;
- fenomene temporale care privesc comportamentele produsului faţă de
evenimentele şi solicitările prevăzute să apară pe parcursul existenţei sale, de-a
lungul secvenţelor traiectoriei.
Procesul de structurare conceptuală cu ajutorul mijloacelor grafice şi
obiectuale este un proces analitico-creativ ce reuneşte mecanisme pur raţionale
cu mecanisme de gândire intuitivă. În esenţă, elaborarea proiectului de model
constă în:
- operaţia raţională de analiză şi selectare a materialelor şi tehnologiilor pe
baza cunoaşterii şi a examinării tuturor combinaţiilor şi compatibilităţilor între
cerinţele exprimate de modelul de nevoi al consumatorului şi resursele posibile
sau accesibile structurate în studiile de prognoză;
- operaţia creativă de sinteză, parţial raţională, parţial intuitivă, de
elaborare a formei produsului în concordanţă cu câteva obiective fundamentale:
comportament optim de-a lungul vieţii concretizat în funcţii şi valori pe care
trebuie să le îndeplinească şi să le întrupeze de la naştere până la stingere, în
vederea stabilirii de raporturi de integrare optimă alături de om şi ambientul
antropic, în sistemul global al naturii.
Structurarea conceptuală la nivelul resurselor corespunde celei de-a treia
secvenţe a traiectoriei produsului, şi anume fazei de identificare a furnizorilor
(F).

233
Principiul polarităţii, care stă la baza edificării traiectoriei produsului,
impune corelarea informaţiei despre nevoi cu informaţia despre posibilităţile de
satisfacere, despre resurse. Resursele se referă la:
- material-energetice, ca materii prime, materiale, disponibilităţi
energetice, mijloace financiare etc.;
- informaţionale, ca nivelul cunoaşterii în domenii ale ştiinţelor afactuale
(matematică), natural-factuale (ştiinţele naturii, ştiinţele tehnice), umaniste
(sociologie, economie, antropologie, psihologie).
Principiile ştiinţifice şi tehnologice de realizare a produsului furnizează
informaţii asupra naturii materiilor prime şi materialelor compatibile cu aceste
principii. Ele se vor analiza din următoarele puncte de vedere:
- accesibilitatea practică şi caracterul de regenerabilitate sau
inepuizabilitate care pot asigura păstrarea echilibrului mediului natural;
- modul de extragere din natură, de preparare, depozitare etc. şi efectele
ecosanogenetice ale acestor operaţii (poluări, agresarea factorului uman în
contact direct sau indirect etc.);
- cheltuielile suportate de producător pentru exploatarea sursei de
prelucrare şi cele suportate de întreaga societate pentru refacerea mediului
natural antropizat în urma intervenţiei producătorului.
Structurarea informaţiei privind resursele mai cuprinde studierea şi
concluzionarea altor factori, cum ar fi:
- forţa de muncă cu calificarea corespunzătoare tehnologiilor previzionate;
- mijloacele financiare dimensionate la nivelul preconizat al obiectivelor
tactice şi strategice ale producătorului.
Structurarea conceptuală îşi atinge obiectivele menţionate prin
intermediul funcţiilor şi valorilor cu care se dotează viitorul produs pentru a face
faţă întregii sale existenţe, începând cu naşterea, reprezentată de fabricarea
produsului şi sfârşind cu dispariţia fizică, reprezentată de reintegrarea în natură.
Odată structurarea conceptuală a produsului realizată, se creează
premisele trecerii la următoarea etapă în evoluţia produsului, şi anume la
structurarea materială a produsului.
234
Structurarea materială a produsului se realizează pe parcursul a două
secvenţe din cadrul traiectoriei sale:
- Faza de structurare-dezvoltare (S) care semnifică momentul trecerii
de la structurarea conceptuală la structurarea fizică. Proiectul de model va
răspunde restricţiilor impuse în fabricaţie şi va fi completat cu proiectul
tehnologic şi cu cel de execuţie care vor îngloba problemele specifice condiţiilor
de generare a produsului. Astfel, instrumentele tehnice ale fabricării (mijloace
fizice, materii prime, materiale, SDV-uri etc.), precum şi detaliile tehnice ale
execuţiei sunt programate în proiectul tehnologic şi cel de execuţie. Operaţiile
de testare, de verificare, de control şi corecţie, pregătirea fabricaţiei, realizarea
prototipului şi a seriei industriale nu intră în componenţa proiectului de model.
Acestea se regăsesc în planul de pregătire şi lansare a produsului în scopul unei
depline concordanţe a structurării fizice cu structurarea conceptuală elaborată de
proiectul de model.
- Faza de circulaţie a produsului (LD) care cuprinde:
- secvenţa de mişcare fizică, inclusiv staţionarea produsului între
şi la diferite puncte de stocare, depozitare (logistica produsului), va fi
programată de proiectul de model prin funcţiile corespunzătoare şi
relaţiile optime cu manipulanţii şi mediul;
- secvenţa de desfacere şi comercializare a produsului va
prevedea tehnologiile de expunere, de realizare a materialelor publicitare
şi a ambalajelor care să confere funcţiile şi valorile comunicaţionale,
cognitive şi general culturale.
Aceste secvenţe au un puternic caracter structurant, antientropic. Întregul
material fizic şi informaţional, componentele produsului şi elementele exterioare
lui ca: mijloacele de deplasare, de prezentare, de publicitate sunt programate
pentru o existenţă ordonată. La capătul acestor secvenţe, produsul maxim
structurat intră în procesul de destructurare.

235
Destructurarea produsului se realizează pe parcursul ultimelor trei
secvenţe din cadrul traiectoriei sale:
- Faza de utilizare şi service a produsului (U) reprezintă programarea
funcţionării produsului şi a manifestării valorilor lui programatice,
comunicaţionale, cognitive, general-culturale cu care acesta intră în secvenţă
urmând să iasă de aici într-o stare de degradare, de entropizare accentuată.
- Faza de postutilizare a produsului (PU) urmăreşte reintegrarea în
ambientul antropic a produsului destructurat. Un produs uzat este un obiect care
a suportat efectul entropizant al folosirii; intervenţia umană se opune acestui
efect, nu-i permite să atingă faza maximă de fragmentare dezordonată a
obiectului învechit şi de răspândire haotică în mediu. Prin proiectul de model,
produsul este în aşa fel programat încât atunci când atinge gradul de uzură care
îl face inutil să poată fi reintrodus în circuitul structurant al producţiei
industriale. Cazul cel mai sugestiv este acela al automobilelor uzate ale căror
caroserii pot fi detaşate şi reintroduse în topitorii pentru un nou ciclu de
structurare, respectiv de fabricaţie. Este de remarcat că nu toate componentele
unui produs uzat pot fi valorificate în acest fel; pe de altă parte unele
componente mai preţioase şi mai puţin sau deloc degradate pot fi demontate
conform proiectului de model, care prevede mijloacele practice necesare şi
utilizate la alte produse noi sau recondiţionate. În acest mod, produsul uzat este
parţial reintegrat în lumea obiectelor structurate de om, în mediul ambiental
antropic.
- Faza de reintegrare în natură a produsului (R) continuă efortul uman
de opoziţie faţă de efectele entropice naturale. Produsul uzat sau componentele
sale care nu mai pot fi reintroduse în ambientul antropic se vor reintegra în
ambientul natural. Dacă procesul nu este dirijat de intervenţia umană, el va
conduce la împrăştierea fragmentelor în sol, în ape, în aer pe care le vor
dezorganiza, dezordona, entropiza prin impurificare. Se vor instala relaţii de
dezechilibru defavorabile vieţii şi sănătăţii mediului biotic şi abiotic, tuturor
formelor de existenţă ordonată.
236
Proiectul de model se opune acestui proces entropic pe două căi:
- alegerea materialelor de construcţie a produsului are în vedere criteriul
ecosanogenetic, orientându-se spre materiale care, după uzare, se auto-
integrează în natură în mod antientropic, fără dezorganizarea mediului (este
cazul materialelor auto-biodegradabile);
- programarea unei tehnologii de reintegrare ordonată în mediu a
materialului uzat; funcţie de natura materialului, produsul uzat va suporta
diferite operaţii de mărunţire, amestecare fizică, transformare chimică,
depozitare sau deversare într-un mediu adecvat dacă transformările suportate o
permit.

8.2. Definirea parametrilor pentru caracterizarea calităţii produselor


pe traiectorie

Produsul a cărui proiectare face obiectul activităţii de cercetare şi


structurare conceptuală va parcurge în viitoarea sa existenţă secvenţele
examinate, caracterizate prin evenimentele specifice previzionate. Operaţiile
esenţiale ale procesului de structurare conceptuală sunt subordonate modelelor
anterior construite privind nevoile, cerinţele şi posibilităţile manifestate în
fiecare secvenţă; modelele închid în ele un evantai de raporturi între produs,
subsistemele colaterale şi sistemul integrator. În limitele acestor subordonări,
acţiunea de structurare conceptuală are latitudinea alegerii materialelor,
tehnologiilor şi formelor care să optimizeze ansamblul de raporturi într-un
sistem coerent, produsul însuşi.
Datorită împrejurării că structurarea conceptuală se referă la întreaga
traiectorie, precum şi faptului că urmăreşte optimizarea sistemului de raporturi
globale, operaţiile la alegere şi elaborarea vor fi expuse unor parametri specifici
fiecărei secvenţe şi raporturilor dintre subsisteme ce se manifestă în secvenţa
respectivă.
Pentru fiecare fază a traiectoriei produsului vor fi prezentate modul şi
criteriile în funcţie de care se definesc parametrii de calitate specifici.
237
1. Faza de cercetare a pieţelor (P), care are ca scop investigarea şi
identificarea ideilor şi necesităţilor pentru produse şi servicii, este o fază
premergătoare care urmăreşte definirea necesităţilor pe care urmează să le
satisfacă produsul, identificarea surselor de materii prime şi energie care vor fi
utilizate, selectarea tehnologiilor pentru structurarea produsului, asigurarea
resurselor financiare necesare realizării produsului, identificarea şi atragerea
resurselor umane, a modalităţilor optime de reintegrare a ceea ce rămâne din
produs, după utilizarea acestuia. Toate aceste informaţii se obţin în urma unor
studii realizate în cadrul sistemului de pieţe şi sunt utilizate în definirea
parametrilor de evaluare a calităţii corespunzători celorlalte faze ale traiectoriei.
2. Faza de concepţie (C) este faza în care produsul este cercetat şi
dezvoltat în procesul de concretizare a ideii de prototip de produs prevăzut cu
scenarii de comportament în toate fazele ulterioare de existenţă. Pentru
caracterizarea calităţii produsului în această fază se vor defini:
- Parametri specifici tehnologiilor de accesibilitate tehnică şi economică
(productivitate, randament); criteriul ecosanogenetic este deosebit de restrictiv
datorită numeroaselor operaţii care, în timpul fabricaţiei pot genera efecte
nocive pentru om (operatori şi localnici din vecinătate) şi pentru mediul
ambiant.
- Parametri specifici tehnologiei de fabricaţie care trebuie să permită
utilizatorilor accesul la componentele, întreţinerea şi înlocuirea pieselor; criteriul
economic al tehnologiei este restrictiv datorită reflectării lui în preţul pretins
consumatorului; criteriul socio-cultural se manifestă prin compatibilitatea
tehnologiei cu modelul cultural al consumatorului: este ştiut de exemplu, că
unele populaţii cu puternice tradiţii agricole sunt mai receptive la produsele
obţinute prin biotehnologii tradiţionale decât la cele obţinute prin tehnologii de
sinteză. În afara tehnologiei de fabricaţie a produsului intră în discuţie
tehnologia de utilizare a acestuia, reprezentată de metodele de exploatare care,
în unele cazuri, trebuie precizate prin instrucţiuni de folosire. Tehnologia de
utilizare prescrisă trebuie să răspundă criteriului ecosanogenetic pentru a nu se
crea disfuncţii, perturbaţii ale sănătăţii utilizatorului sau mediului.
238
- Parametri specifici tehnologiilor de manipulare-depozitare şi desfacere
care se vor alege, adapta sau proiecta în conformitate cu specificul produsului şi
cu criteriile de accesibilitate şi economicitate; criteriul ecosanogenetic va orienta
alegerea în sensul minimizării spaţiilor ocupate de depozite şi a sustragerii
terenurilor din circuitul agricol sau de locuit, de asemenea tehnologiile de
manipulare, depozitare, ambalare, desfacere vor respecta condiţia nepoluării
mediului şi a promovării sănătăţii operatorilor.
- Parametri specifici tehnologiei procesului de reintegrare în ambientul
antropic şi natural. Tehnologia de reintegrare selectată, adaptată sau proiectată
prin proiectul de model va valorifica posibilităţile tehnice moderne şi va
respecta restricţiile de eficienţă economică. De asemenea tehnologia se va
supune cerinţelor ecosanogenetice în sensul promovării sănătăţii factorului uman
(operatori, localnici) şi a conservării calităţii mediului natural.
3. Faza de identificare a furnizorilor (F) este faza în care sunt investigate
resursele substanţiale, energetice, financiare şi informaţionale din care va fi
structurat produsul. Pentru caracterizarea calităţii produsului în această fază se
vor defini:
- parametri privind compatibilitatea tehnică a resurselor utilizate cu
specificul condiţiilor de fabricare;
- parametri privind raportul corect între preţul resurselor utilizate şi
valoarea pe piaţă a produsului fabricat;
- parametri privind însuşirile ecosanogenetice ale resurselor utilizate care
nu trebuie să afecteze sănătatea operatorilor şi echilibrul mediului ambiant
natural (inepuizabilitate, regenerabilitate);
- parametri privind rezistenţa materialelor la condiţiile transportului,
stocărilor, manipulărilor, precum şi însuşirile ecosanogenetice;
- parametri privind însuşirile estetice, comunicaţionale şi ecosanogenetice
ale materialelor care intră în componenţa produsului şi a materialelor de
publicitate, ambalaj, expunere etc.;
- parametri privind însuşirile tehnice de adecvare a resurselor utilizate la
funcţiile utilitare, culturale şi ecosanogenetice (criteriul socio-cultural trebuie, de
239
asemenea respectat în alegerea materialelor deoarece pot exista
incompatibilităţi: anumite categorii sociale resping materialele sintetice,
popoarele scandinave au mari afinităţi pentru materialul lemnos, pentru fibrele
de lână şi în general pentru materialele mate în timp ce în peninsula italică
materialele lucioase ca sticla, plasticul transparent sau opac, marmura lustruită
sunt cele mai preferate);
- parametri privind compatibilitatea resurselor folosite cu procesul de
transformare fizico-chimică sau mecanică utilizat în restructurarea şi
reintegrarea produsului în noi produse sau în mediul natural.
4. Faza de structurare-dezvoltare (S) este faza de realizare efectivă a
produsului destinat consumatorului. În structurarea şi dezvoltarea produsului se
utilizează proiectul de model care stabileşte materialele, tehnologiile şi forma
produsului în conformitate cu nevoia umană (principală şi colaterală) şi în
conformitate cu resursele societăţii şi ale producătorului şi proiectele tehnice şi
de execuţie care detaliază şi rezolvă problemele aferente aspectelor operaţionale
ce condiţionează execuţia. Aceste activităţi se pot împărţi în două etape:
- Etapa de asimilare-dezvoltare tehnologică ce urmăreşte o primă trecere
de la conceptual la concret prin realizarea fizică a noului produs în condiţii de
simulare a fabricaţiei reale. Observând modul de generare simulată a produsului,
observând calităţile lui se testează atât procedeul de fabricaţie, cât şi anduranţa
produsului; rezultatele pozitive conferă produsului testat calitatea de prototip.
Operaţia de obţinere a prototipului constituie un câmp de observaţie şi cercetare
sistematică deoarece acum începe să se constate concordanţa între efectele
scontate prin programare cu efectele reale obţinute. Dintre acestea se urmăreşte
în special cum evoluează parametrii funcţionali de toate tipurile, inclusiv funcţia
principală, cum evoluează productivitatea, randamentul, cum sunt realizate
valorile sanogenetice, care sunt efectele producţiei şi ale produsului asupra
sănătăţii operatorilor şi mediului.
- Etapa de fabricare în serie continuă structurarea fizică a produsului la
scară industrială executând prescripţiile proiectelor model, tehnologic şi de
execuţie, precum şi pe cele ale corecţiilor aduse după testare.
240
Pentru caracterizarea calităţii produsului, în această fază se vor defini:
- parametri privind efectele tehnico-economice ca: parametrii funcţionali,
performanţe tehnice, productivitate, randament;
- parametri privind efectele ecosanogenetice: sănătate fizică şi psihică şi
confortul ergonomic al operatorilor, conservarea mediului ambiant natural,
extinse de la nivelul atelierelor şi secţiilor de producţie la zone şi suprafeţe largi
în jurul întreprinderilor.
5. Faza de circulaţie a produsului (LD) este faza care conţine
organizarea logistică a activităţii de desfacere şi procedurile de preluare a
produsului de la producător şi de punere la dispoziţia consumatorului. Pentru
caracterizarea calităţii produsului în această fază se vor defini:
- parametri privind eficacitatea funcţională a sistemului de manipulare,
transport, depozitare;
- parametri privind compatibilitatea cu produsul a sistemului de
manipulare, transport, depozitare;
- parametri privind efectele asupra securităţii operatorilor şi asupra
sănătăţii lor fizice şi psihice;
- parametri privind efectele asupra mediului natural din zonele învecinate
spaţiilor de depozitare.
- parametri privind eficienţa comercială măsurabilă prin atractivitatea
resimţită de consumatori datorită valorilor comunicaţionale şi compatibilităţii
cu modelul socio-cultural al consumatorului;
- parametri privind funcţionalitatea sistemului manifestată prin uşurinţa
manipulărilor, prin capacitatea de adaptare la alte tipodimensiuni;
- parametri privind efectele sanogenetice asupra operatorilor care
exploatează sistemul în cazul spaţiilor închise de desfacere şi efectele
ecosanogenetice în cazul spaţiilor largi şi deschise care pot provoca perturbări
ale mediului ambiant natural.
6. Faza de utilizare şi service (U) este faza care reprezintă motivaţia şi
obiectivul tuturor proceselor din secvenţele anterioare. Produsul intră în utilizare
cu o structurare maximă pentru a ieşi din această secvenţă uzat, degradat, cu o
241
structurare redusă. Utilizarea, ca şi viaţa organismelor vii, este consumatoare de
ordine, adică este entropizantă. Pentru caracterizarea calităţii produsului în
această fază se vor defini:
- parametri privind funcţiile tehnice, specifice fiecărui produs exprimate
prin valori generale de performanţă tehnico-funcţională, de confort şi siguranţă
în exploatare;
- parametri privind funcţiile economice manifestate prin valori de
eficienţă (raport maxim între efect şi efort, randament de utilizare, costuri şi
preţuri minimizate, anduranţă în funcţionare);
- parametri privind funcţiile şi valoarea ecosanogenetică a produsului pe
baza efectelor ascunse sau întârziate pe care produsul le poate manifesta în
timpul utilizării atât faţă de consumator, cât şi faţă de mediul ambiant, antropic
şi natural, promovării sănătăţii omului, conservării echilibrului dinamic al
naturii, asigurării confortului fizic şi psihic al utilizatorilor;
- parametri privind funcţiile culturale ale produsului (satisfacţia estetică
oferită de însuşirile psihosenzoriale ale produsului, de aspectul lui general,
capacitatea de comunicare interumană, nevoia de exprimare a personalităţii, de
individualizare, de afirmare a apartenenţei la anumite grupuri sociale şi etnice, la
un anumit stil de viaţă etc.).
7. Faza de postutilizare (PU) a produsului, în care ceea ce a rămas din
procesul de utilizare este reţinut pentru reutilizare ca materii prime sau ca
subansamble, într-un nou ciclu de producţie sau pentru a fi înglobat în mediul
natural fără perturbarea lui poluantă în scopul anihilării complete a prezenţei
produsului în practica socială şi faza de reintegrare în natură a produsului
(R), în cadrul căreia, pe baza tehnologiilor de prelucrare stabilite în cadrul fazei
de concepţie, are loc procesul efectiv de reintegrare în mediul natural a
componentelor produsului ce nu îşi găsesc utilizarea în cadrul altor procese
antropice reprezintă faze care se desfăşoară conform unei tehnologii stabilite
prin proiectul de model şi a unei aplicaţii şi exploatări aparţinând unor
organisme specializate. Activitatea are drept scop general recuperarea din
produs a unor resturi încă structurate intern, cum ar fi piesele neuzate şi
242
utilizabile sau restructurarea parţială a resturilor prin introducerea, după
colectare şi sortare, în circuitul productiv sau în mediul natural, în funcţie de
gradul de utilizare. Colectarea, sortarea şi introducerea ordonată în medii
corespunzătoare se referă nu numai la produsul uzat, ci şi la resturile provenite
din fabricarea lui, la deşeuri. Proiectul de investiţii şi proiectul tehnologic
prevăd şi stabilesc tehnologia separării componentelor rezultate din fabricaţie şi,
după caz, transformarea lor mecanică, fizică sau chimică în produse valoroase
sau cel puţin neutre pentru sănătatea fiinţelor vii şi echilibrul dinamic al naturii.
Pentru caracterizarea calităţii produsului în această fază se vor defini:
- parametri privind modul în care tehnologiile utilizate realizează
destructurarea programată şi organizată a produsului;
- parametri privind modul de reintroducere a produsului uzat în mediul
antropic şi natural în vederea reîntoarcerii la un nou ciclu al vieţii utile.

8.3. Evaluarea calităţii produselor pe traiectorie

Plecând de la modelul matematic dezvoltat în capitolul 7 secţiunile 7.3 şi


7.4 s-a realizat, pe baza principiilor modelării cibernetice, modelul general de
evaluare a calităţii produselor pe întreaga traiectorie, în perspectiva dezvoltării
durabile.
Acest model permite evaluarea comparativă a indicatorilor globali de
calitate (7.15) corespunzători produselor ce aparţin unei anumite clase de
produse specifice. Descrierea modelului se bazează pe un masiv de date format
din:
a. elementele de descriere corespunzătoare clasei de produse:
- denumire clasă de produse;
- ponderile globale ale celor 8 secvenţe traiectoriale;
- număr parametri corespunzători celor 8 secvenţe traiectoriale;
- denumirea parametrilor corespunzători tuturor secvenţelor
traiectoriale;

243
- valorile maxime ale parametrilor corespunzători tuturor
secvenţelor traiectoriale;
- valorile minime ale parametrilor corespunzători tuturor
secvenţelor traiectoriale;
- valorile ponderilor pentru parametrii corespunzători tuturor
secvenţelor traiectoriale.
b. elementele de descriere corespunzătoare produselor din cadrul unei
clase:
- număr de produse în clasă;
- denumirea produselor ce aparţin clasei;
- valorile parametrilor corespunzători tuturor secvenţelor
traiectoriale.
Pe baza acestor date se calculează pentru fiecare produs din cadrul clasei
matricea indicatorilor de calitate pe traiectorie Cn,1 (7.14) şi indicatorul global
de calitate K (7.15).
Pe structura masivului de date prezentat mai sus a fost realizat un program
de calcul al indicatorului global de calitate. Schema logică a programului este
prezentată în figura 27, iar programul propriu-zis, scris în Turbo Basic versiunea
1.0, face obiectul anexei 1.
Programul permite definirea a zece clase de produse diferite care pot
cuprinde până la 10 produse ale căror proprietăţi tehnice, tehnologice, de
performanţă etc. permit gruparea lor în cadrul aceleaşi entităţi.
În conformitate cu schema logică prezentată în figura 27, programul
permite:
1. configurarea unei clase de produse;
2. gestionarea informaţiilor specifice fiecărei clase de produse;
3. gestionarea informaţiilor specifice produselor fiecărei clase;
4. calculul indicatorilor globali de calitate pentru toate produsele unei
clase.

244
START

SECVENŢA DE
INIŢIALIZARE

1 1. Introducere clasă 3
2. Administrare clasă
3. Calcul indicatori
Secvenţa de Secvenţa de
introducere calcul indi-
clasă ESC - STOP catori globali
2

ESC - Trecere meniu anterior


1 2
1. Completare clasă
2. Modificare clasă
3. Ştergere clasă
4. Administrare
produse Secvenţa de
Secvenţa de
completare modificare
3 4
clasă clasă

Secvenţa de
ştergere clasă

1 1. Introducere produs 3
2. Completare produs
3. Ştergere produs

ESC -
Trecere meniu 2
anterior
Secvenţa de Secvenţa de
Secvenţa de
completare ştergere
introducere
produs produs
produs

Figura 27 - Schema logică a programului de calcul al indicatorilor globali de calitate


Original

245
Configurarea unei clase de produse are în vedere:
- definirea ponderilor globale, corespunzătoare fiecărei secvenţe
traiectoriale;
- definirea parametrilor de evaluare a calităţii pentru fiecare secvenţă
traiectorială;
- definirea valorilor minime ale parametrilor corespunzători secvenţelor
traiectoriale;
- definirea valorilor maxime ale parametrilor corespunzători secvenţelor
traiectoriale;
- definirea valorilor ponderilor ataşate parametrilor corespunzători
secvenţelor traiectoriale.
Gestionarea informaţiilor specifice fiecărei clase de produse permite
modificări şi actualizări ale tuturor informaţiilor specificate mai sus, asigurând
astfel flexibilitatea utilizării modelului pentru o clasă cât mai variată de produse.
Gestionarea informaţiilor specifice produselor fiecărei clase are în
vedere definirea, modificarea şi actualizarea valorilor tuturor parametrilor
specifici unui produs dat, inclus într-o clasă de produse, pentru toate secvenţele
traiectoriale.
Calculul indicatorilor globali de calitate pentru toate produsele unei
clase permite calculul indicatorului global de calitate K, aşa cum este definit în
cadrul Capitolului 7, secţiunea 7.4, formula 7.15. Acest calcul este efectuat
pentru toate produsele conţinute într-o clasă de produse, ceea ce permite o
evaluare comparativă a produselor conţinute într-o clasă.

246
Capitolul 9 – Aplicarea metodologiei de evaluare a calităţii
produselor pe traiectorie pentru unele produse electronice

9.1. Clasificarea produselor electronice

Din anul 1905, când noţiunea de electronică apare pentru prima dată în
titlul revistei germane JAHRBUCH DER RADIOAKTIVITÄT UND
ELEKTRONIK şi până în prezent, când fără produsele electronice viaţa şi
activitatea oamenilor pare de neconceput, secolul XX a fost martorul unei
dezvoltări explozive, fără precedent a tehnologiilor şi produselor electronice.
Fiind inţial o ramură a electrotehnicii, având ca aplicaţie principală
telecomunicaţiile cu şi fără fir, electronica şi-a diversificat accelerat domeniile
de aplicaţie astfel încât în prezent industria electronică realizează o gamă largă
de produse necesare atât domeniului casnic (receptoare radio şi televiziune,
amplificatoare de audiofrecvenţă, casetofoane, magnetofoane, picupuri,
videocasetofoane, cititoare de compact discuri audio şi video etc.), cât şi
majorităţii sectoarelor de activitate umană (radiotelefoane, echipamente pentru
radiocomunicaţii profesionale şi telecomunicaţii, echipamente pentru
telecomandă şi automatizări, aparate de măsură şi control, computere şi
echipamente periferice, aparate pentru diagnoză şi supraveghere medicală etc.).
Produsele electronice se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii [73],
dintre care cele mai importante sunt:
1. Criteriul comercial şi al funcţiilor realizate:
- componente electronice (rezistoare, condensatoare, bobine,
transformatoare, elemente de comutare, conectoare, tuburi
electronice, dispozitive semiconductoare discrete, circuite integrate,
dispozitive optoelectronice etc.);
- subansambluri electronice (module care intră în componenţa
echipamentelor electronice);
247
- accesorii pentru produsele electronice (microfoane, căşti, incinte
acustice, discuri, compact discuri audio şi video, benzi magnetice şi casete
audiovideo, antene, amplificatoare de antenă, receptoare pentru satelit,
alimentatoare);
- echipamente audio (amplificatoare de audiofrecvenţă, picupuri, cititoare
de compact discuri audio, magnetofoane, casetofoane analogice şi digitale,
instrumente muzicale electronice);
- echipamente radio (radioreceptoare, radioreceptoare cu ceas,
radiocasetofoane, combine radiofonice);
- echipamente video (camere video, monitoare, receptoare de televiziune
alb-negru şi color, magnetoscoape, casetoscoape, cititoare de compact discuri
video, videoproiectoare, combine audio-video);
- echipamente birotice şi de telecomunicaţii (maşini de scris electronice,
copiatoare alb-negru şi color, agende electronice, dictafoane, telefoane
electronice, roboţi telefonici, telefaxuri, telefoane celulare, pagere,
radiotelefoane);
- echipamente informatice (calculatoare, calculatoare personale,
imprimante, scanere, sisteme multimedia);
- echipamente de uz medical (termometre, tensiometre);
- echipamente de uz comercial (cântare electronice, case electronice de
marcat).
2. Criteriul performanţelor şi destinaţiei:
- aparate de uz general, cu performanţe medii şi preţ accesibil, destinate
marelui public;
- aparate semiprofesionale, cu performanţe bune, oferind o serie de
facilităţi specifice aparatelor profesionale şi destinate unor utilizatori mai
pretenţioşi, cu disponibilităţi financiare peste medie;
- aparate profesionale, cu performanţe foarte bune, o fiabilitate extrem de
ridicată, facilităţi complete şi destinate unui segment restrâns al pieţei.

248
3. Criteriul manevrabilităţii:
- aparate staţionare, destinate a fi instalate şi exploatate exclusiv în
încăperi închise şi încălzite, în condiţii de stabilitate a poziţiei în timpul
funcţionării;
- aparate portabile, destinate a fi instalate şi exploatate în încăperi
închise şi încălzite precum şi în aer liber;
- aparate pentru autovehicule, destinate a fi instalate şi exploatate în
autovehicule.
4. Criteriul modului de alimentare cu energie electrică:
- aparate alimentate de la reţea;
- aparate alimentate de la surse electrochimice de curent (baterii,
acumulatoare);
- aparate cu alimentare mixtă.
5. Criteriul componentelor active utilizate:
- aparate cu dispozitive semiconductoare;
- aparate cu circuite integrate;
- aparate cu dispozitive semiconductoare şi cu circuite integrate.
6. Criteriul tipului de protecţie climatică:
- aparate pentru zone cu climat rece - simbol F;
- aparate pentru zone cu climat temperat - simbol N;
- aparate pentru zone cu climat tropical umed - simbol TH;
- aparate pentru zone cu climat tropical uscat - simbol TA;
- aparate pentru zone cu climat tropical umed şi uscat - simbol T;
- aparate pentru toate tipurile de climat - tipul de protecţie generală,
simbol U.

249
În cele ce urmează vor fi prezentate şi caracterizate din punct de vedere
merceologic principalele tipuri de produse electronice.

9.2. Echipamentele audio

Aparatele audio constituie o categorie de produse destinate atât marelui


public cât şi unor domenii de utilizare profesională, care permit obţinerea,
înregistrarea şi reproducerea sunetelor pe cale electronică. Echipamentele din
această categorie lucrează cu semnale electrice de audiofrecvenţă (frecvenţe
cuprinse între 20 Hz şi 20.000 Hz, care caracterizează spectrul sonor accesibil
urechii umane).
Semnalele de audiofrecvenţă pot proveni de la microfoane, doze de
redare, capete de magnetofon sau casetofon, aparate audio, radioreceptoare etc.
După prelucrarea semnalului captat, acesta este aplicat difuzorului, căştilor,
capetelor de înregistrare ale magnetofoanelor şi casetofoanelor.
Din această categorie fac parte următoarele produse:
1. Amplificatoarele de audiofrecvenţă sunt aparate electronice ce
furnizează la ieşire un semnal de audiofrecvenţă cu putere şi caracteristici
superioare semnalului de intrare. Aceste produse sunt utilizate la amplificarea
semnalelor primite de la diverse surse de semnal: microfon, picup, cititor de
compact disc, magnetofon, casetofon, instrumente muzicale, radioreceptor etc.
Semnalul de ieşire amplificat este destinat unui difuzor sau unui grup de
difuzoare care au rolul de a transforma semnalul electric în semnal acustic.
Figura 28 prezintă modul de clasificare a amplificatoarelor de
audiofrecvenţă.

250
După destinaţie: După particularităţile constructive şi
- de uz general modul de prezentare:
- semiprofesionale - independente (staţii de amplificare)
- profesionale - încorporate (radioreceptoare, combine etc.)

Clasificarea
amplificatoarelor de
audiofrecvenţă

După manevrabilitate: După procedeul de redare a sunetului:


- staţionare - monofonice
- auto - stereofonice

Figura 28 - Clasificarea amplificatoarelor de audiofrecvenţă

2. Discofoanele sunt aparate electronice pentru redarea sunetului


înregistrat anterior pe un suport sub formă de disc prin mijloace de natură
mecanică (picupuri) sau optică (cititoare de compact disc).
Figura 29 prezintă modul de clasificare a discofoanelor.

După destinaţie: După particularităţile constructive şi modul de prezentare:


- de uz general - independente, fără amplificator (deck)
- semiprofesionale - independente, cu amplificator
- profesionale - încorporate într-un sistem muzical

Clasificarea
discofoanelor

După principiul de funcţionare: După procedeul de redare a sunetului:


- analogice (picupuri) - monofonice
- digitale (cititoare de compact disc) - stereofonice

Figura 29 - Clasificarea discofoanelor

Picupurile sunt discofoane ce servesc la reproducerea electrică a


sunetelor înregistrate pe discuri fonografice. Informaţia sonoră este gravată pe
pereţii unor şanţuri dispuse în spirală pe discul fonografic. Pereţii şanţului fac
251
între ei un unghi de 90o, iar informaţia sonoră este gravată pe pereţii şanţului,
forma şanţurilor fiind determinată de vibraţiile acului de înregistrare ce codifică
printr-un procedeu analogic intensitatea şi frecvenţa sunetelor.
Cititoarele de compact disc (CD-player) sunt discofoane care utilizează o
tehnologie digitală de înregistrare a sunetului. Apariţia cititoarelor de compact
disc a reprezentat o evoluţie semnificativă din punct de vedere calitativ şi
tehnologic şi a determinat rezolvarea unor probleme tehnice care nu au putut fi
soluţionate la picupuri:
- creşterea robusteţii la şocurile mecanice, ceea ce a permis realizarea
aparatelor portabile;
- oferirea accesului rapid la pasajele muzicale favorite;
- posibilitatea modificării ordinii de redare a înregistrărilor;
- eliminarea contactelor mecanice şi a uzurii sistemului de citire şi redare
a sunetelor.
Principiul de înregistrare numeric al semnalelor audio se bazează pe o
eşantionare cu o frecvenţă mare (circa 44 Khz) a acestui semnal. Fiecare
eşantion este codificat binar prin utilizarea unei secvenţe de 16 biţi care reţine
valoarea amplitudinii tensiunii semnalului eşantionat. Se obţine astfel un
domeniu cuprinzând 216 nivele de tensiune distincte (65536 nivele), ceea ce
permite o înregistrare şi o redare ulterioară de înaltă fidelitate. Semnalul electric
binar astfel obţinut este aplicat unei diode laser al cărei fascicul luminos
impresionează stratul fotosensibil depus pe un disc metalic. Fascicolul luminos
al diodei laser descrie o spirală pe discul aflat în mişcare de rotaţie. Pe această
spirală vor exista puncte impresionate (corespunzând nivelului 1 logic din
cadrul eşantionului) şi puncte neimpresionate (corespunzând nivelului 0 logic
din cadrul eşantionului). Un tratament chimic adecvat va asigura ulterior
realizarea unei adâncituri de 0,1 µm, având o lăţime de 0,5 µm pentru fiecare
punct impresionat al stratului fotosensibil depus pe discul metalic.

252
În urma procesului prezentat mai sus se obţine discul matriţă. Compact
discul se realizează prin presare, cu ajutorul discului matriţă, a unui disc din
material plastic acoperit cu o folie de aluminiu şi prevăzut cu un strat foarte fin
de răşină pe care se imprimă adânciturile şi punctele netede ce conţin informaţia
sonoră.
La redare, citirea informaţiei se realizează cu un cap optic, eliminându-se
astfel contactele mecanice între capul de citire şi suprafaţa discului. Elementul
principal al capului de citire este o diodă laser în infraroşu ce emite un fascicul
care, după ce este focalizat, este direcţionat către suprafaţa discului şi se reflectă
de folia de aluminiu. Raza reflectată ajunge apoi printr-un sistem optic adecvat
la o fotocelulă. În cazul adânciturilor de pe suprafaţa discului, raza laser va fi
difuzată în toate direcţiile, fotocelula primind o cantitate de lumină redusă, fapt
care va fi interpretat de traductorul de citire ca nivel 0 logic. În cazul în care
raza va cădea pe un punct plan, fotocelula va recepţiona o cantitate de lumină
mai mare, fapt care va fi interpretat de traductorul de citire ca nivel 1 logic.
Informaţia digitală astfel reconstituită va fi prelucrată de către un convertor
digital-analog care va reface, cu o înaltă fidelitate, semnalul audio iniţial.
3. Aparate pentru înregistrarea şi redarea magnetică a sunetului
Această grupă de produse audio utilizează pentru înregistrarea şi redarea
sunetului un suport magnetic, numit bandă magnetică. Înregistrarea şi redarea
magnetică a sunetului oferă câteva avantaje importante faţă de înregistrarea
mecanică sau optică a sunetului, cum ar fi:
- procedeul de înregistrare este simplu şi poate fi realizat de către
utilizator;
- înregistrarea poate fi redată imediat, unele aparate de acest tip putând
asigura redarea înregistrării simultan cu realizarea acesteia;
- benzile magnetice sunt reutilizabile, putând fi şterse şi înregistrate în
mai multe cicluri de utilizare;
- s-au dezvoltat procedee numerice de înregistrare şi redare, ceea ce
asigură o înaltă calitate şi fidelitate a înregistrărilor.
253
Figura 30 prezintă modul de clasificare a aparatelor pentru înregistrarea şi
redarea magnetică a sunetului.

După destinaţie: După particularităţile constructive şi modul de prezentare:


- de uz general - independente, fără amplificator (deck)
- semiprofesionale - independente, cu amplificator
- profesionale - încorporate într-un sistem muzical

Clasificarea aparatelor pentru


înregistrarea şi redarea
magnetică a sunetului

După principiul de funcţionare: După procedeul de redare a sunetului:


- analogice (magnetofoane, casetofoane) - monofonice
- digitale (casetofoane digitale) - stereofonice

Figura 30 - Clasificarea aparatelor pentru înregistrarea şi redarea magnetică a sunetului

Magnetofoanele şi casetofoanele sunt aparate destinate înregistrării şi


redării sunetului pe o bandă magnetică. La magnetofoane, banda magnetică este
dispusă pe un suport numit rolă, iar la casetofoane, banda magnetică şi rolele de
dispunere sunt protejate de o casetă.
La înregistrare, energia acustică a semnalului sonor este transformată,
prin intermediul unui microfon, în energie electrică. Semnalul electric obţinut
este amplificat în curent şi aplicat bobinei capului magnetic de înregistrare.
Acesta va produce un câmp magnetic proporţional cu energia acustică ce
realizează o magnetizare remanentă a benzii magnetice în mişcare.
Redarea este procesul prin care magnetizarea remanentă variabilă a benzii
magnetice produsă la înregistrare este transformată în semnal electric.
Casetofoanele digitale au apărut ca o replică a cititoarelor de compact
disc din dorinţa de a oferi utilizatorilor echipamente care să combine avantajele
oferite de sistemele magnetice de înregistrare-redare a sunetelor cu procedeele
digitale de înregistrare-redare.

254
La fel ca în cazul înregistrării pe compact disc, semnalul electric de
audiofrecvenţă este eşantionat cu o frecvenţă mare (de circa 44 Khz) şi codificat
binar. Informaţia binară este înregistrată pe banda magnetică.
La redare, informaţia binară înregistrată este decodificată şi convertită în
nivele de semnal cu ajutorul cărora se reface semnalul audio iniţial.

9.3. Echipamentele radio

Echipamentele radio sau radioreceptoarele sunt aparate electronice


destinate recepţionării prin intermediul unei antene a undelor radio emise de
posturile de radiodifuziune, unde radio care sunt prelucrate şi transformate în
informaţii sonore.
Figura 31 prezintă modul de clasificare a aparatelor radioreceptoare.

După manevrabilitate: După particularităţile constructive şi modul de prezentare:


- staţionare - independente, fără amplificator de audiofrecvenţă (tunere)
- portabile - independente, cu amplificator de audiofrecvenţă
- miniatură - combinate cu alte aparate electronice
- auto - încorporate într-un sistem muzical (combine audio)

După destinaţie: După numărul gamelor:


- de uz general Clasificarea - cu o gamă de undă
- semiprofesionale radioreceptoarelor - cu două game de undă
- profesionale - cu mai multe game

După alimentare:
După tipul de modulaţie: - de la reţea După modul de transmitere:
- modulaţie în amplitudine - de la baterii - monofonice
- modulaţie în frecvenţă - mixtă - stereofonice

Figura 31 - Clasificarea radioreceptoarelor

255
Din punct de vedere constructiv, radioreceptoarele sunt alcătuite din
următoarele module:
- lanţul electronic de recepţie şi redare a semnalului audio, care cuprinde
blocurile funcţionale realizate cu circuite electronice active şi pasive, integrate
şi discrete, care au funcţii de selecţie şi amplificare a semnalului de
radiofrecvenţă modulat, de detecţie, de amplificare a semnalului de
audiofrecvenţă etc.;
- dispozitivele de comandă şi reglare, care permit utilizatorilor să
modifice parametrii de recepţie şi de audiţie în funcţie de necesităţile şi
gusturile proprii;
- elementele de conectare, care permit legarea la radioreceptor a unor
dispozitive şi aparate exterioare, cum ar fi: antena exterioară, incinte acustice,
căşti, alimentator, aparate audio;
- elementele de susţinere şi protecţie, care asigură rol de protecţie, estetic
şi de rezonanţă.
Apariţia circuitelor integrate a permis realizarea de performanţe ridicate
în miniaturizarea şi elaborarea unor produse multifuncţionale, ceea ce a făcut
posibilă montarea în aceeaşi structură a mai multor aparate electronice. Astfel
pe piaţă au apărut şi sunt deosebit de apreciate de către utilizatori
radioceasurile, radioreceptoarele cu picup, radiocasetofoanele simple şi duble,
combinele muzicale.

9.4. Echipamentele video

Echipamentele video formează o grupă de produse ce realizează captarea,


prelucrarea, înregistrarea şi redarea pe cale electronică a imaginii şi sunetului.
Din această grupă de mărfuri fac parte următoarele produse:
1. Camerele video sunt aparate ce realizează transformarea imaginii
statice sau dinamice în semnal electric de videofrecvenţă. Acest semnal poate fi
prelucrat şi înregistrat cu alte aparate video.
256
Camerele video se folosesc în studiourile de televiziune, în sistemele de
supraveghere cu circuit închis de televiziune, în diverse utilizări casnice etc.
Camerele video cu înregistrare conţin în plus şi un casetoscop pentru
înregistrarea şi redarea semnalelor video şi audio pe bandă magnetică.
Figura 32 prezintă modul de clasificare a camerelor video.

După manevrabilitate: După tipul de traductor utilizat la captarea imaginii:


- staţionare - tub videocaptor (superorticon, vidicon etc.)
- portabile - matrice semiconductoare în tehnologie CCD sau CMOS

După destinaţie: După formatul casetei:


- de uz general Clasificarea - VHS
- semiprofesionale camerelor video - VHS-C
- profesionale - Video 8

După alimentare:
După principiul de funcţionare: - de la reţea După modul de înregistrare:
- analogice - de la baterii - monofonice
- digitale - mixtă - stereofonice

Figura 32 - Clasificarea camerelor video

Camerele video se compun din următoarele subansamble:


- sistemul optic, care are rolul de a forma imaginea pe suprafaţa activă a
traductorului utilizat la captarea acesteia, şi se compune din obiectiv, diafragmă,
dispozitivul de vizare optic, dispozitivul de vizare electronic, traductorul video;
- circuitul de prelucrare a semnalului video, care are rolul de a amplifica
semnalul elaborat de traductorul video şi de a sintetiza semnalul videocomplex;
- circuitul de prelucrare a semnalului audio, care preia prin intermediul
microfonului şi elaborează prin intermediul amplificatorului de audiofrecvenţă
semnalul audio.
2. Casetoscoapele sunt aparate electronice destinate înregistrării şi redării
semnalelor audio şi video pe bandă magnetică în casetă. În mod curent sunt

257
folosite pentru aceste aparate şi denumirile de videocasetofon, videorecorder,
videoplayer.
Figura 33 prezintă modul de clasificare a casetoscoapelor.

După principiul de funcţionare:


După modul de prezentare:
- cu înregistrare/redare analogică a sunetului şi imaginii
- independente
- cu înregistrare/redare digitală a sunetului şi imaginii
- încorporate în sisteme video

După destinaţie: După formatul casetei:


- de uz general Clasificarea - VHS
- semiprofesionale casetoscoapelor - VHS-C
- profesionale - Video 8

După sistemul de televiziune utilizat: După încărcare:


- PAL/SECAM - încărcare frontală După înregistrare:
- NTSC - încărcare superioară - monofonice
- multisistem (PAL/SECAM/NTSC) - încărcare laterală - stereofonice

Figura 33 - Clasificarea casetoscoapelor

Casetoscoapele se compun din următoarele subansamble:


- sistemul de transport al benzii, care are rolul de a introduce caseta în
aparat, de a încărca banda magnetică pe traseul normal de lucru astfel încât
aceasta să vină în contact perfect cu capetele magnetice video, audio, de
sincronizare şi de ştergere, de a asigura deplasarea cu viteză constantă a benzii
magnetice şi de a asigura rotirea cu o turaţie constantă a tamburului cu capetele
magnetice rotative;
- circuitul de înregistrare/redare a semnalelor video şi audio, care
realizează transpunerea pe bandă magnetică a semnalelor audio şi video,
prelucrând în acest sens semnalelor videocomplex color şi audio furnizate sursa
de semnal video care poate fi camera video, tuner TV, televizor, alte aparate
video;
- carcasa, care este realizată din material plastic sau metal şi are rol estetic
şi de protecţie electrostatică şi electromagnetică.

258
3. Videoproiectoarele sunt aparate care produc imagini de dimensiuni
mari destinate a fi proiectate pe ecrane pentru realizarea prezentărilor,
instruirilor asistate de calculator, proiecţiilor de filme etc.
Figura 34 prezintă modul de clasificare a videoproiectoarelor.
După destinaţie:
- pentru aparatele video
- pentru calculatoarele personale
- multifuncţionale (pentru aparate video şi calculatoare personale)

Clasificarea
videoproiectoarelor

După posibilităţile de captare a imaginii: După posibilităţile de redare a sunetului:


- fără cameră video încorporată - fără amplificator de audiofrecvenţă
- cu cameră video încorporată - cu amplificator de audiofrecvenţă

Figura 34 - Clasificarea videoproiectoarelor

Videoproiectoarele se compun din următoarele subansamble:


- sistemul optic, care are rolul de a asigura luminozitatea şi focalizarea
corespunzătoare a imaginii pentru a putea fi proiectată pe ecrane mari;
- afişajele cu cristale lichide, care realizează trei imagini corespunzătoare
celor trei culori primare (roşu, verde, albastru) ce sunt proiectate prin acelaşi
obiectiv, obţinându-se astfel amestecul culorilor;
- circuitele electronice, care au rolul de a prelucra semnalele video
aplicate afişajelor cu cristale lichide şi de a comanda diferitele elemente de
reglaj şi servomecanismele de deplasare a obiectivului.
4. Receptoarele de televiziune sau televizoarele sunt aparate electronice
utilizate la reproducerea imaginii şi sunetului, transformate în semnale electrice
video, respectiv audio, modulate cu semnal de radiofrecvenţă şi care sunt
transmise prin unde electromagnetice sau prin cablu.
Figura 35 prezintă modul de clasificare a receptoarelor de televiziune.

259
După manevrabilitate: După sistemul de televiziune:
- staţionare - color unisistem (PAL, SECAM sau NTSC)
- portabile - color bisistem (PAL/SECAM)
- miniatură - color multisistem (PAL/SECAM/NTSC)

După destinaţie: După alimentarea electrică:


- de uz general Clasificarea - de la reţea
- semiprofesionale receptoarelor de - de la baterii
- profesionale televiziune - mixtă

După standardul de televiziune: După modul de înre-


După definiţia imaginii:
- unistandard gistrare a sunetului:
- normală
- bistandard - monofonice
- înaltă definiţie
- multistandard - stereofonice

Figura 35 - Clasificarea receptoarelor de televiziune

Receptoarele de televiziune se compun din următoarele subansamble:


- selectorul de canale, care amplifică semnalul de radiofrecvenţă util,
corespunzător canalului TV recepţionat, separându-l de semnalele parazite sau
ale altor posturi;
- programatorul, care permite utilizatorului să acordeze receptorul TV pe
canalele dorite şi să le selecteze;
- amplificatorul de frecvenţă intermediară, care amplifică semnalul de
medie frecvenţă imagine-sunet până la tensiuni necesare demodulatorului video;
- demodulatorul video, care elimină semnalul purtător ce a modulat în
amplitudine semnalul videocomplex;
- circuitul de control automat al frecvenţei (CAF), care măreşte
stabilitatea recepţiei prin prelucrarea semnalului de frecvenţă intermediară
imagine-sunet şi elaborarea unui semnal cu care menţine acordul optim pe post
al selectorului de canale;
- circuitul pentru reglajul automat al amplificării (RAA), care asigură un
nivel constant al semnalului de frecvenţă intermediară la intrarea
demodulatorului video;

260
- amplificatorul de frecvenţă intermediară sunet preia de la demodulatorul
video semnalul audio modulat în frecvenţă pe care îl amplifică şi îl modulează
în amplitudine;
- demodulatorul audio elimină semnalul purtător care a modulat în
frecvenţă semnalul de audiofrecvenţă, furnizând la ieşire semnalul multiplex
stereo;
- decodorul stereofonic preia semnalul multiplex stereo, îl decodifică şi
furnizează cele două semnale corespunzătoare canalelor stereo;
- amplificatorul de audiofrecvenţă amplifică semnalele de audiofrecvenţă
şi le furnizează difuzoarelor;
- difuzoarele transformă semnalul de audiofrecvenţă în sunet;
- amplificatorul de luminanţă preia semnalul videocomplex, elimină
semnalul de crominanţă şi amplifică semnalul de luminanţă;
- decodorul de culoare care, prelucrând semnalul videocomplex color,
furnizează semnalele diferenţă de culoare;
- matricea RGB preia semnalele diferenţă de culoare şi semnalul de
luminanţă, le prelucrează şi furnizează semnalele video corespunzătoare celor
trei componente de culoare primară;
- amplificatoarele finale RGB aduc nivelele semnalelor video date de
matricea RGB la valori cu care se poate comanda tubul cinescop color;
- sincroseparatorul preia de la demodulatorul video semnalul
videocomplex şi realizează separarea din acesta a impulsurilor de sincronizare
pe verticală, respectiv pe orizontală;
- blocul de baleiaj pe verticală realizează desfăşurarea pe verticală a
imaginii;
- blocul de baleiaj pe orizontală realizează desfăşurarea pe orizontală a
imaginii;
- sursa de foarte înaltă tensiune asigură tensiunile de ordinul zecilor de
kilovolţi necesare funcţionării tubului cinescop;
- tubul cinescop este traductorul ce realizează reproducerea imaginii;
261
- carcasa este realizată din material plastic şi are rol estetic şi de protecţie
electrostatică şi electromagnetică.

9.5. Echipamente birotice şi de telecomunicaţii

Birotica reprezintă un ansamblu de tehnici şi mijloace care, pe baza


automatizării activităţii de birou, au drept scop creşterea productivităţii şi
calităţii muncii administrative.
Birotica face apel la tehnicile informaticii şi telecomunicaţiilor, asigurând
prin mijloace electronice schimbul de informaţii, funcţii de ordonare a
activităţilor şi informaţiei, pregătirea documentelor şi a corespondenţei.
Din această grupă de mărfuri fac parte următoarele produse:
1. Maşinile de scris electronice sunt echipamente care îmbină facilităţile
maşinii de scris mecanice sau electromecanice cu cele oferite de programele de
editare instalate pe calculatoarele personale. În funcţie de complexitate şi de
facilităţile oferite, deosebim maşinile de scris propriu-zise, care se apropie din
punct de vedere funcţional de maşinile mecanice sau electromecanice, şi
procesoarele de text.
Procesoarele de text sunt aparate cu dotări şi facilităţi care le apropie de
calculatoarele personale specializate pe prelucrări de text. Principalele
componente ale procesoarelor de text sunt:
- tastatura, care este formată din 55-80 taste alfanumerice şi funcţionale;
- microprocesorul specializat, care realizează prelucrarea datelor şi
gestionează activitatea memoriilor şi a dispozitivelor periferice;
- memoria volatilă, care are rolul de a păstra temporar caractere şi
comenzi introduse de la tastatură, rezultatul unor operaţii realizate de
microprocesor şi care îşi pierde conţinutul la întreruperea alimentării electrice;
- memoria nevolatilă, care are rolul de a stoca atât informaţii privind
legătura biunivocă între tastele alfanumerice şi caracterele imprimate, cât şi
documente sau dicţionare necesare prelucrării şi procesării textelor;
262
- unitatea de disc flexibil, care are rolul de a salva sau restaura documente
memorate pe dischete;
- unitatea de imprimare, care poate fi cu sferă sau cu ace.
2. Copiatoarele sunt echipamente care realizează reproduceri pe hârtie
sau pe folii transparente ale unor documente conţinând text şi/sau imagini,
prelucrate de pe un original realizat pe hârtie sau orice alt suport optic
compatibil.
Figura 36 prezintă modul de clasificare a copiatoarelor.
După manevrabilitate: După posibilităţile de mărire/micşorare:
- staţionare mari, pe soclu propriu - scara 1:1, fără posibilităţi de mărire/micşorare
- staţionare mijlocii, pe birou - scară reglabilă continuu sau în trepte
- portabile

După principiul de funcţionare: După culoarea copiei:


- termice Clasificarea - alb-negru
- cu cerneală copiatoarelor - monocolor (roşu, verde etc.)
- electrostatice - color

După operaţiile realizate: După formatul maxim al originalului:


- simple (doar copiere) - format A4
- complexe (copiere, sortare, - format A3
legare, capsare) - formate mari (A0 - A2)

Figura 36 - Clasificarea copiatoarelor

Componentele principale ale unui copiator alb-negru sunt:


- placa de expunere, care este realizată din sticlă sau material plastic
transparent şi pe care se plasează documentul ce urmează a fi copiat;
- lampa, care este o sursă electrică de lumină echilibrată spectral ce
baleiază întreaga suprafaţă a plăcii de expunere;
- sistemul optic, care este format din oglinzi şi lentile şi proiectează
imaginea optică a documentului pe o suprafaţă fotosensibilă;
- cilindrul de seleniu, care reprezintă suprafaţa fotosensibilă pe care se
formează imaginea electrostatică a documentului;

263
- corotronul, care are rolul de a încărca în mod uniform cu sarcini
electrice suprafaţa cilindrului de seleniu;
- caseta pentru developer, care are rolul de a transforma imaginea
electrostatică într-o imagine vizibilă prin depunerea pe suprafaţa cilindrului de
seleniu a unui strat fin de pulbere neagră numită toner;
- transportorul hârtiei, care antrenează foaia de hârtie pentru a fi încărcată
electrostatic şi a prelua stratul fin de toner de pe suprafaţa cilindrului cu seleniu;
- compartimentul de fixare, care are rolul de a fixa ireversibil tonerul pe
suprafaţa hârtiei fie prin presiune, fie prin expunere la căldură.
3. Telefoanele fixe sunt aparate conectate la terminaţia unei linii
telefonice cu ajutorul cărora se pot efectua convorbiri telefonice cu alţi abonaţi
ai aceleiaşi reţele sau cu abonaţii reţelelor de telefonie mobilă.
Figura 37 prezintă modul de clasificare a telefoanelor.

După modul de formare a numărului:


- codare în impulsuri (modul PULSE)
- codare în frecvenţă (modul TONE)

După principiul de funcţionare: După modul de acces:


- electromecanice (cu disc) Clasificarea - liber
- electronice (cu tastatură) telefoanelor fixe - cu parolă

După manevrabilitate:
După modul de transmisie a informaţiei:
- staţionare de birou
- prin sisteme analogice
- staţionare de perete
- prin sisteme digitale
- mobile, fără fir (cordless)

Figura 37 - Clasificarea telefoanelor

264
Principalele elemente componente ale terminalelor telefonice fixe sunt:
- tastatura, care permite formarea numărului apelat, oferind totodată o
serie de funcţii suplimentare prin care se pot memora şi reapela rapid numere de
telefon, se poate decupla microfonul, se pot redirija apeluri către alte locaţii;
- circuitul de formare a numărului, care baleiază tastatura şi generează,
funcţie de modul de lucru ales, fie numărul de impulsuri, fie codul
multifrecvenţă asociat tastei apăsate;
- circuitul de comunicaţie, care conţine amplificatoarele de
audiofrecvenţă necesare amplificării semnalului audio primit pe linia telefonică
în vederea aplicării lui la difuzorul aparatului, respectiv a semnalului produs de
microfon până la valorile standard pentru linia telefonică.
4. Roboţii telefonici sunt aparate electronice conectate la terminaţia unei
linii telefonice care au rolul de a răspunde automat, după un număr
preprogramat de apeluri, transmiţând corespondentului un mesaj vocal
preînregistrat şi de a recepţiona şi memora mesajele primite de la corespondenţi.
Figura 38 prezintă modul de clasificare a roboţilor telefonici.

După sistemul de înregistrare a mesajelor:


- analogic, cu înregistrare pe bandă magnetică
- digital, cu înregistrare într-o memorie volatilă
- mixt

Clasificarea
roboţilor telefonici

După tipul casetei utilizate:


După varianta constructivă: - casetă compactă
- simpli - minicasetă
- cu telefon încorporat - microcasetă

Figura 38 - Clasificarea roboţilor telefonici

265
Roboţii telefonici sunt prevăzuţi cu două mecanisme de antrenare a benzii
asemănătoare celor utilizate la casetofoane. Unul este utilizat pentru
înregistrarea/redarea mesajului trimis, celălalt pentru mesajul primit.
Funcţionarea acestor mecanisme este comandată de către un circuit integrat
specializat.
După numărul preprogramat de apeluri, circuitul integrat specializat pune
în funcţiune mecanismul corespunzător casetei pe care în prealabil a fost
înregistrat mesajul trimis, care este astfel comunicat corespondentului apelant.
Circuitul integrat sesizează pe cale electronică terminarea mesajului trimis,
derulează banda înapoi şi opreşte mecanismul de antrenare a benzii. După
lansarea unui semnal sonor care avertizează corespondentul că aparatul este
pregătit pentru înregistrarea semnalului primit, circuitul integrat specializat
pune în funcţiune mecanismul de antrenare a benzii, înregistrând pe casetă un
semnal de control şi mesajul primit. La terminarea acestuia, circuitul integrat
specializat opreşte funcţionarea mecanismului, aparatul fiind pregătit pentru
primirea unui nou mesaj.
5. Aparatele telefax sunt produse electronice cu ajutorul cărora se pot
transmite şi recepţiona pe linia telefonică documente conţinând text şi imagini.
Figura 39 prezintă modul de clasificare a aparatelor telefax.

Clasificarea
aparatelor telefax

După modalitatea de imprimare:


După varianta constructivă: - termică
- simple - cu jet de cerneală
- cu telefon încorporat - electrofotografică (laser)

Figura 39 - Clasificarea aparatelor telefax

266
Aparatele telefax sunt formate din următoarele elemente componente:
- unitatea de scanare, care transformă documentul de transmis în formă
digitală;
- unitatea de imprimare, care realizează operaţia inversă, transformând
informaţia digitală primită prin linia telefonică într-o copie a documentului
transmis;
- microprocesorul specializat, care controlează activitatea unităţilor de
scanare, imprimare şi a modemului, gestionând fluxul de date dintre aceste
blocuri funcţionale şi linia telefonică;
- modemul, care reprezintă interfaţa dintre microprocesorul specializat şi
linia telefonică ce realizează transmisia şi recepţia serială a informaţiei binare
corespunzătoare documentelor;
- registrul de memorie, care are rolul de a memora temporar informaţia
binară, fiind utilizat la transmiterea documentelor către mai mulţi corespondenţi
sau pentru retransmiterea documentelor către alte destinaţii;
- aparatul telefonic încorporat, care este legat în derivaţie cu modemul şi
permite realizarea convorbirilor telefonice.
6. Pagerele sunt aparate electronice conectate unidirecţional prin unde
electromagnetice la dispeceratul paging în raza căruia se află şi care sunt
folosite pentru primirea mesajelor având caracter personal sau public.
În funcţie de modalitatea de prezentare a mesajului, pagerele pot fi:
- cu semnal optic sau sonor,
- cu afişaj numeric,
- cu afişaj alfanumeric.
7. Telefoanele mobile
Telefoanele mobile sunt echipamente cu ajutorul cărora se pot efectua
convorbiri sau comunicaţii de date cu abonaţi ai reţelelor mobile sau fixe,
legătura fiind realizată prin comunicaţii electromagnetice de radiofrecvenţă.

267
În prezent există mai multe sisteme de telefonie celulară incompatibile
unele cu altele, fiecare având caracteristici diferite.
După tehnologia utilizată la realizarea comunicaţiilor, telefoanele mobile
se pot grupa în:
- analogice (AMPS, TACS, NMT);
- digitale (GSM, TDMA, CDMA).
Sistemele analogice prezintă dezavantaje mari, cum ar fi: influenţa
puternică a depărtării de staţia fixă, influenţa perturbaţiilor radio asupra calităţii
convorbirilor, gama redusă de servicii oferite, preţ ridicat, aglomerarea benzilor
de frecvenţă alocate în zonele cu număr mare de utilizatori etc.
Din acest motiv practic aceste sisteme nu se mai utilizează.
Sistemele digitale de telefonie mobilă folosesc algoritmi complecşi de
codificare a semnalului vocal în urma cărora acesta este transformat într-o
reprezentare binară. Tehnologiile digitale conferă câteva avantaje esenţiale, cum
ar fi: capacităţi de peste 10 ori mai mari faţă de cele specifice reţelelor
analogice, o gamă largă de servicii oferite (radiomesagerie bidirecţională, fax,
poştă electronică, transmisii de date, acces Internet etc.), sensibilitate redusă la
perturbaţii radioelectrice.
Sistemele de telefonie mobilă pot fi utilizate la realizarea de legături
atât între două telefoane mobile cât şi între aparate mobile şi aparate fixe.
Elementele principale ale unui telefon mobil sunt:
- afişajul alfa-numeric este format dintr-o matrice de puncte realizată cu
cristale lichide şi permite vizualizarea stării diferitelor elemente componente, a
numărului de telefon apelat sau apelant, citirea mesajelor etc.;
- tastatura este formată dintr-un grup de taste alfa-numerice, un grup de
taste funcţionale şi un grup de taste poziţionale;
- circuitul electronic este un microprocesor specializat care comandă şi
supraveghează activitatea celorlalte blocuri funcţionale având un rol complex
privind comunicaţia bidirecţională a informaţiei sonore şi a datelor informatice,

268
preluarea comenzilor de la tastatură, prezentarea informaţiilor numerice şi de
stare pe afişaj;
- cartela de memorie SIM (Subscriber Identity Module) este o memorie
nevolatilă reinscriptibilă care conţine codul personal de identificare PIN
(Personal Identity Number) şi toate caracteristicile abonamentului;
- sursa de energie electrică utilizată pentru alimentarea telefonului poate
fi formată dintr-un acumulator sau din elemente galvanice. Acumulatoarele, din
punct de vedere al sistemului electrochimic ce stă la baza lor, pot fi cu electrozi
din nichel-cadmiu (NiCd), aliaj al nichelului cu titanul-nichel pur (nichel hidrat
metalic NiMH) sau pe bază de litiu şi compuşi bogaţi în carbon sau hidrogen
(litiu-ion).
Principalele facilităţi oferite de sistemele de telefonie mobilă sunt:
- oprire şi pornire programabilă;
- alegerea semnalului sonor de avertizare la primirea unui apel sau unui
mesaj şi reglarea nivelului sonor;
- repetarea ultimelor 1 - 10 numere de telefon formate;
- taste specializate pentru diverse servicii (salvare, poliţie, pompieri etc.);
- comunicaţii de date sau transmisii fax;
- afişarea orei exacte şi a stării diferitelor elemente şi funcţii active;
- iluminarea afişajului;
- calculator, agendă electronică, jocuri;
- mesagerie vocală (serviciu furnizat de operator);
- serviciul SMS de mesaje scurte (serviciu furnizat de operator);
- serviciul de roaming care permite unui abonat să apeleze sau să fie
apelat din orice ţară din Europa (serviciu furnizat de operator).
8. Dictafoanele şi reportofoanele sunt aparate electronice care din punct
de vedere constructiv se aseamănă foarte mult cu casetofoanele, având totuşi o
serie de particularităţi ce le deosebesc de acestea. Domeniul de utilizare a
acestor aparate se restrânge la unele activităţi de secretariat sau din domeniul
presei. În cadrul aplicaţiilor de secretariat, dictafonul este util pentru
269
înregistrarea mesajelor verbale ce urmează a fi dactilografiate sau a mesajelor
proprii. În domeniul presei, reportofonul este un aparat indispensabil pentru
înregistrarea informaţiilor sonore prezentate în cadrul interviurilor,
conferinţelor de presă etc.
Figura 40 prezintă modul de clasificare a dictafoanelor.
După tipul casetei utilizate:
- casetă compactă
- minicasetă
- microcasetă

Clasificarea
dictafoanelor

După domeniul de utilizare: După manevrabilitate:


- dictafon - de birou
- reportofon - portabil

Figura 40 - Clasificarea dictafoanelor

Pe lângă subansamblele caracteristice unui casetofon, dictafoanele au un


subansamblu specific, şi anume circuitul de activare prin voce care permite
utilizarea judicioasă a benzii magnetice şi a energiei furnizate de sursa de curent
electrochimică prin comanda funcţionării mecanismului de antrenare a benzii şi
a circuitelor electronice de înregistrare în cazul în care microfonul captează
sunete al căror nivel depăşeşte un anumit prag.

9.6. Echipamentele informatice

Echipamentele informatice sunt aparate electronice destinate captării,


prelucrării şi stocării informaţiei organizate în reprezentare binară.
Aparatele informatice au o largă răspândire, fiind utilizate în activitatea
de secretariat, la prelucrarea datelor economice şi ştiinţifice, în domeniul
captării şi prelucrării sunetelor şi imaginilor etc.

270
Din această grupă de mărfuri fac parte următoarele produse:
1. Calculatoarele electronice sunt echipamente capabile să prelucreze
informaţia de tip alfanumeric, realizând rapid operaţii matematice.
Figura 41 prezintă modul de clasificare a calculatoarelor electronice.

După sursa de curent utilizată:


- surse electrochimice
- reţea
- reţea sau surse electrochimice
- celule fotovoltaice şi acumulatori

După tipul afişajului:


După complexitate: - cu diode electroluminiscente
Clasificarea
- simple - cu tuburi
calculatoarelor
- combinate cu alte aparate - cu cristale lichide

După manevrabilitate: După operaţiile matematice realizate:


- de birou - simple
- de buzunar - ştiinţifice
- miniatură - programabile

Figura 41 - Clasificarea calculatoarelor

Principalele elemente ce compun calculatoarele electronice sunt:


- unitatea aritmetică, care realizează operaţiile matematice între numere,
pe baza datelor introduse de la tastatură sau provenind din memorii şi
controlează schimbul de date între diferitele elemente ale calculatorului;
- memoria ROM (Read Only Memory), care este o memorie nevolatilă,
programată de către producător şi are rolul de a păstra instrucţiunile pe baza
cărora unitatea aritmetică realizează calculele şi pe cele pentru schimbul de date
cu memoria volatilă si cu imprimanta;
- memoria RAM (Random Access Memory), care este o memorie volatilă
şi are rolul de a stoca temporar rezultatele intermediare obţinute, în vederea
utilizării lor ulterioare;

271
- imprimanta, care este dispozitivul ce realizează tipărirea pe hârtie,
termic sau cu ace, a operanzilor, operaţiei efectuate şi a rezultatului;
- afişajul, care prezintă vizual, alfanumeric sau grafic, operanzii, operaţia
realizată şi rezultatul.
2. Agendele electronice sunt aparate multifuncţionale care îndeplinesc
funcţia de agendă telefonică, memorator pentru date şi evenimente importante,
calendar, ceas cu alarmă, calculator etc., fiind foarte utile în activitatea de
secretariat.
În funcţie de operaţiile pe care le realizează, ele se diferenţiază în:
- agende electronice simple, care îndeplinesc funcţiile de ceas electronic,
agendă pentru numerele de telefon, agendă pentru memorarea unor scurte
informaţii şi date personale şi au o memorie de maximum câteva zeci de
kiloocteţi;
- organizerele, care sunt aparate mult mai complexe şi versatile,
dispunând de o serie de funcţii suplimentare precum calendar, ceas cu alarmă şi
cu posibilitatea afişării orei exacte în diferite zone ale globului, planificator
pentru întâlniri, activităţi, cheltuieli, memorarea unor notiţe, transferul datelor
către un computer personal sau către un echipament periferic şi au memorii de
zeci şi sute de kiloocteţi care pot fi extinse cu module externe.
Principalele elemente ce compun acest tip de echipamente sunt:
- microprocesorul, care este elementul principal al agendei electronice şi
are rolul de a prelucra informaţiile provenind de la celelalte elemente
componente ale echipamentului, controlând totodată şi activitatea acestora;
- memoria ROM (Read Only Memory), care este o memorie nevolatilă ce
conţine o serie de programe pe baza cărora microprocesorul ia cunoştinţă de
elementele ce intră în componenţa agendei, de protocoalele de comunicaţie;
- memoria RAM (Random Access Memory), care este o memorie volatilă
ce stochează informaţiile operative introduse în timpul lucrului operatorului;
- controlerul de afişaj şi afişajul, care prezintă sub formă alfanumerică
informaţiile cerute de operator şi sub formă grafică o serie de pictograme
272
asociate diferitelor funcţii ale agendei (ceas, agendă telefonică, program de
întâlniri etc.);
- controlerul de intrare/ieşire, care stabileşte legătura între microprocesor
şi dispozitivele periferice de intrare/ieşire (tastatura şi portul de comunicaţii);
- tastatura, care este de tip alfanumeric şi este dotată cu o serie de taste cu
care se pot apela funcţiile agendei sau realiza operaţiile speciale;
- portul de comunicaţii, care realizează transmisia datelor către un
calculator personal, o altă agendă sau un echipament periferic;
- controlerul pentru cartele externe, care realizează schimbul de informaţii
cu cartelele externe de extensie;
- cartelele externe de extensie, care oferă posibilitatea creşterii
performanţelor prin îmbunătăţirea caracteristicilor tehnice şi oferirea de noi
facilităţi, cum ar fi: memorie RAM suplimentară, bibliotecă de constante
matematice, fizice sau tehnice, bibliotecă de funcţii matematice, fizice sau
tehnice, program de calcul tabelar, dicţionare etc.
3. Calculatoarele personale sunt echipamente electronice capabile să
prelucreze informaţii codificate numeric în sistemul de numeraţie binar.
Prelucrarea se realizează prin intermediul operaţiilor aritmetice, logice,
transferurilor de informaţie şi are loc în urma executării unui şir de instrucţiuni,
alcătuind un program care specifică operaţiile elementare efectuate şi operanzii
utilizaţi.
Dacă la începuturile utilizării tehnicii de calcul informaţia prelucrată era
de tip alfanumeric şi mai târziu de tip grafic, în prezent, datorită realizării unor
circuite electronice capabile să convertească semnale audio şi video din format
analogic clasic în format binar, utilizarea tehnicii de calcul a devenit posibilă şi
în domeniile audio-video şi telecomunicaţii.
Astfel a apărut conceptul de multimedia care presupune prelucrarea
unitară cu ajutorul calculatoarelor a informaţiilor numerice (date, text, grafică)
şi a celor analogice, convertite sub formă digitală (sunet, imagine).
Calculatoarele personale s-au îmbogăţit cu o serie de noi blocuri funcţionale
273
precum: placa de achiziţie sunet, placa de achiziţie imagine, tunerul radio,
tunerul TV, unitatea de citire a discurilor compacte audio, video sau informatice
şi cu accesoriile externe necesare: microfoane, miniboxe audio, minicameră
video, scaner etc.
Figura 42 prezintă modul de clasificare a calculatoarelor personale.

După sistemul de alimentare:


- surse electrochimice
- reţea
- mixtă (reţea sau surse electrochimice)

După destinaţie:
După compatibilitate: Clasificarea - calculatoare personale
- IBM PC compatibile calculatoarelor - calculatoare multimedia
- Apple compatibile personale - staţii de lucru
- alte platforme
- servere de reţea

După manevrabilitate şi tip constructiv: După microprocesorul utilizat:


- staţionare orizontale (desktop) - Intel sau compatibil
- staţionare verticale (tower) - Motorola
- portabile tip servietă (laptop) - alte familii (NEC, MIPS, Alpha etc.)
- portabile tip agendă (notebook)
- miniatură (palmtop)

Figura 42 - Clasificarea calculatoarelor personale

Principalele elemente componente ale unui calculator personal sunt:


- microprocesorul este un circuit integrat logic universal care constituie
elementul de bază al unui calculator personal şi are rolul de a prelucra
informaţiile binare provenind din memorii, de la echipamentele de intrare/ieşire
sau care intră în componenţa programelor şi de a dirija activitatea celorlalte
blocuri funcţionale;
- magistralele de adrese, de date şi de comenzi, care sunt grupuri de
conductoare folosite în comun de blocurile funcţionale pentru transmiterea
semnalelor electrice ce compun informaţiile binare;

274
- memoria, care este formată din circuite integrate ce au rolul de a stoca
programele şi informaţiile asociate acestora;
- controlerul unităţilor de stocare a informaţiei, care gestionează schimbul
bidirecţional de informaţii între procesor şi unităţile de disc dur, de disc flexibil
şi de compact disc;
- unităţile pentru stocarea informaţiei, care asigură un mediu de stocare
magnetic de capacitate mare şi care în mod uzual sunt unităţi de disc dur, unităţi
de disc flexibil şi unităţi de citire a discurilor compacte;
- interfeţele seriale, care realizează comunicaţia calculatorului cu
exteriorul prin transmiterea serială a informaţiei binare către echipamentele
periferice dotate cu interfaţă de acest tip;
- interfeţele paralele, care realizează comunicaţia calculatorului cu
exteriorul prin transmiterea paralelă, pe 8 biţi, a informaţiei binare către
echipamentele periferice dotate cu interfaţă de acest tip;
- controlerul interfeţelor seriale şi paralele, care gestionează comunicaţia
interfeţelor cu microprocesorul;
- controlerul de tastatură, care gestionează transferul informaţiei de la
tastatură la microprocesor şi realizează conversia datelor binare din format
serial în format paralel;
- tastatura, formată în general din 80-85 taste pentru calculatoarele
portabile şi 101-105 taste pentru calculatoarele staţionare, permite introducerea
în calculator a datelor alfanumerice şi apelarea unor funcţii specifice;
- mouse-ul, care este un dispozitiv ce stabileşte o corespondenţă univocă
între o anumită poziţie a sa şi poziţia cursorului pe ecran, permiţând explorarea
comodă a suprafeţei ecranului;
- placa video, care generează semnalele necesare monitorului pentru
afişarea informaţiilor video pe ecran;
- monitorul, care asigură vizualizarea pe ecran a informaţiilor numerice şi
grafice necesare utilizatorului şi permite o comunicaţie între acesta şi procesele
care au loc în cadrul sistemului de calcul;
275
- fax-modemul, care realizează transmisiile seriale de informaţii (date,
fax, sunet, imagine) prin linia telefonică, conectând astfel două calculatoare la
distanţă;
- placa de reţea, care conectează calculatorul la reţeaua informatică
transformând informaţia binară din format paralel în format serial şi
transmiţând-o pe baza unor protocoale de reţea stabilite;
- placa de achiziţie imagini, care realizează captarea imaginilor statice şi
dinamice de la minicamera video, camera video, videocasetofon sau televizor;
- placa de achiziţie a sunetului, care transformă în formă numerică sunetul
provenind de la o sursă analogică de semnal audio (microfon, picup, casetofon,
CD-player etc.) sau generează semnalul sonor analogic din înregistrările
numerice memorate sau provenite din echipamente numerice de înregistrare;
- miniboxele, care se conectează la placa de achiziţie a sunetului
realizând audiţia semnalului sonor analogic preluat de la ieşirea plăcii.
4. Imprimantele sunt echipamente periferice care imprimă pe suporturi
transparente sau opace caractere alfanumerice şi reprezentări grafice.
Figura 43 prezintă modul de clasificare a imprimantelor.
După sistemul de alimentare cu hârtie: După modul de conectare la calculator:
- alimentare manuală - cu interfaţă serială
- alimentare automată - cu interfaţă paralelă

După formatul hârtiei: După culoare:


- format A3 Clasificarea - monocrome
- format A4 imprimantelor - color
- formate speciale

După tipul suportului utilizat: După principiul de funcţionare:


- coală de hârtie tipizată - matriceale (cu 9, 18, 24 ace)
- rulou de hârtie - termice
- folie transparentă utilizată - cu jet de cerneală
- laser

Figura 43 - Clasificarea imprimantelor

276
a. Imprimantele matriceale realizează imprimarea pe hârtie cu ajutorul
unui cap de scriere compus din 9 până la 24 de ace, aşezate într-o matrice şi
acţionate electromagnetic de către procesorul specializat ce controlează
activitatea echipamentului.
În faţa capului de imprimare se află o bandă impregnată cu tuş sau negru
de fum, numită ribon. Deplasarea capului ca şi avansul cu un rând al hârtiei sunt
realizate de două motoare electrice comandate de un microprocesor specializat.
Pentru modul text, imprimantele posedă o memorie nevolatilă în care sunt
păstrate imaginile familiilor de litere şi corespondenţa cu codurile asociate
fiecărui caracter alfanumeric în parte. Unele modele posedă şi o memorie
volatilă numită buffer, care păstrează temporar datele primite de la calculator.
Dintre avantajele acestui tip de imprimantă pot fi enumerate:
- construcţie relativ simplă, robusteţe mecanică şi costuri reduse;
- utilizează o varietate largă de suporturi de imprimare, din acest punct de
vedere fiind cel mai lipsit de pretenţii tip de imprimantă;
- costul pe pagină (cota parte din preţul imprimantei la care se adaugă
costul consumabilelor, hârtie şi ribon) este scăzut.
Dezavantajele acestui tip de imprimantă sunt:
- viteză mică de imprimare;
- rezoluţie scăzută;
- nivel ridicat al zgomotului produs.
b. Imprimantele cu jet de cerneală sunt calitativ superioare celor
matriceale, distingându-se printr-o viteză de tipărire mai mare, o rezoluţie mai
bună şi un zgomot mai redus.
Acest tip de imprimante este dotat cu un cap de imprimare conţinând 50-
300 de duze, având diametrul de 50-70 µm, prin care sunt eliminate picături
foarte fine de cerneală, cu un volum de 10-40 10-12 litri. Duzele sunt dispuse pe
două sau trei rânduri paralele. Activitatea fiecărei duze este controlată de
microprocesorul specializat care supervizează activitatea întregului echipament.

277
Modul de tractare a hârtiei a fost preluat de la imprimantele matriceale:
un tambur de cauciuc preia hârtia, iar un motor acţionat de microprocesorul
specializat face ca hârtia să avanseze pe verticală. Mişcarea pe orizontală a
capului de imprimare se realizează, de asemenea, de un motor prin intermediul
unei curele de transmisie.
Imprimantele color dispun de regulă de 2 capete de imprimare, unul
pentru imprimări alb-negru, celălalt pentru imprimări color. Capul de imprimare
poate fi solidar cu rezervorul de cerneală sau independent de rezervor. În primul
caz, la epuizarea rezervorului, odată cu înlocuirea acestuia se înlocuieşte
automat şi capul de imprimare, iar în al doilea caz schimbarea capului de
imprimare nu se realizează la fiecare înlocuire a rezervorului cu cerneală.
Rezervoarele de cerneală sunt pentru imprimări alb-negru sau color, iar
unele modele de imprimante mai folosesc un rezervor special pentru imprimări
de calitate fotografică. Rezervoarele de cerneală color sunt, la rândul lor,
realizate în două variante constructive:
- compacte, conţinând în trei compartimente separate cernelurile
corespunzătoare culorilor primare (turcoaz, mov şi galben);
- separate, pe cele trei culori primare, soluţie mai raţională din punct de
vedere economic şi ecologic deoarece, consumul de cerneală nefiind egal, un
rezervor se poate epuiza mai rapid decât celelalte, ceea ce presupune înlocuirea
unui singur cartuş şi nu a întregului set.
Majoritatea imprimantelor cu jet de cerneală posedă un alimentator
automat de hârtie.
Dintre avantajele acestui tip de imprimantă pot fi enumerate:
- preţ mai scăzut decât cel al imprimantelor laser;
- calitatea şi viteza de imprimare mai bune decât cele ale imprimantelor
matriceale;
- posibilitatea imprimării color la un preţ rezonabil al echipamentului şi al
consumabilelor;
- nivel de zgomot mai redus decât cel al imprimantei matriceale.
278
Dezavantajul major al acestui tip de imprimantă constă în costul pe
pagină tipărită mai ridicat decât la celelalte tipuri de imprimante.
c. Imprimantele laser sunt cele mai performante aparate, oferind cea mai
mare viteză de tipărire, costul pe pagină cel mai scăzut, o rezoluţie de imprimare
mult mai ridicată decât a celorlalte tipuri de imprimante şi cel mai redus nivel
de zgomot.
Tipărirea color cu imprimantele laser presupune costuri ridicate iar în
timpul funcţionării, unele tipuri de imprimante laser produc ozon, care, peste
anumite limite, devine dăunător sănătăţii.
Imprimanta laser se aseamănă din punct de vedere constructiv şi al
modului de realizare a imprimării cu un copiator electrostatic, fiind prevăzută cu
aproape aceleaşi elemente constitutive. În plus, faţă de copiator există o unitate
electronică numită Raster Image Processor (RIP) care preia datele provenind de
la calculatorul personal transformându-le în imaginea paginii ce urmează a fi
tipărită. Deoarece cantitatea de date este foarte ridicată (imprimarea efectuându-
se pe pagini şi nu pe rânduri ca la celelalte tipuri de imprimante), imprimanta
laser este dotată cu o memorie volatilă capabilă să păstreze imaginea cel puţin a
unei pagini.
Există imprimante care nu posedă un bloc electronic propriu pentru
construirea paginilor, numite imprimante GDI (Graphic Device Interface).
Denumirea provine de la faptul că driverul de imprimantă (programul care
stabileşte parametrii comunicaţiei cu calculatorul personal) valorifică datele din
GDI-ul programului Windows şi le trimite, gata prelucrate, imprimantei laser.
Imprimantele GDI sunt foarte avantajoase ca preţ, dar necesită un
calculator performant, cu multă memorie RAM, iar imprimarea nu se poate
realiza decât sub Windows.
Din punct de vedere al modului de formare a imaginii pe tamburul
fotosensibil, imprimantele pot fi:
- cu diodă laser şi oglindă rotativă (imprimante laser propriu-zise);

279
- cu lampă cu halogen şi un rând de celule cu cristale lichide (imprimante
LCD);
- cu un rând de diode electroluminiscente (imprimante cu LED-uri).
Cea mai mare răspândire o au imprimantele cu diodă laser şi
imprimantele cu LED-uri deoarece, primele nu posedă practic nici un
dezavantaj tehnic şi calitativ major, iar celelalte sunt caracterizate de un preţ
avantajos.
Imprimantele cu celule LCD nu au viteză de tipărire indicată deoarece
celulele LCD sunt lente.
În funcţie de varianta constructivă aleasă de producător, cartuşul de toner
poate fi independent de cilindrul fotosensibil sau pot fi grupate compact într-un
singur ansamblu, fiecare variantă având propriile avantaje şi dezavantaje.
5. Scanerele sunt echipamente periferice care realizează reprezentări
numerice ale imaginilor, indiferent de semnificaţia lor. Acestea pot fi blocuri de
text, desene, imagini, fotografii, diafilme, diapozitive etc., imaginile putând fi
obţinute prin reflexie sau prin transmisia luminii.
Reprezentarea numerică a imaginii este preferată deoarece permite
stocarea şi prelucrarea pe calculator, utilizându-se programe speciale.
Figura 44 prezintă modul de clasificare a scanerelor.

Clasificarea
scanerelor

După metoda de scanare: După metoda de citire şi particularităţile constructive:


- cu trei treceri - de mână (pentru codurile de bară)
- cu o singură trecere - cu tambur (drum scanner)
- de pagină (flatbed)

Figura 44 - Clasificarea scanerelor

280
Elementul principal al oricărui scaner îl reprezintă senzorii
electromagnetici de citire. În majoritatea aparatelor sunt folosiţi senzori CCD
(Charge Coupled Device), iar unele aparate profesionale utilizează tuburi
fotomultiplicatoare care sunt mult mai sensibile la lumină, ceea ce permite
evidenţierea celor mai fine detalii ale zonelor întunecate.
Dacă scanerele alb-negru şi cele color cu trei treceri utilizează un singur
rând de senzori electronici de citire, celelalte aparate necesită trei seturi de
senzori, câte unul pentru fiecare din culorile primare (roşu, verde şi albastru).
Metoda de scanare cu o singură trecere, utilizând o prismă pentru
descompunerea luminii în culorile primare, este cea mai precisă, mai rapidă dar
şi cea mai scumpă metodă.
a. Scanerele de mână sunt cele mai simple şi mai ieftine aparate, oferind
însă o precizie şi o rezoluţie scăzută a scanării. Dimensiunile maxime ale
imaginii prelucrate rar depăşesc dimensiunile specifice unei cărţi poştale.
Utilizarea acestui aparat presupune deplasarea sa cât mai uniformă şi cu o viteză
moderată, deoarece el nu posedă mecanism propriu de deplasare. Din aceste
motive scanerele de mână pentru aplicaţii generale nu se mai fabrică. S-a
dezvoltat o categorie aparte de scanere de mână destinate citirii codurilor de
bară cu aplicaţii largi în activităţi comerciale şi de evidenţă (mijloace fixe,
obiecte de inventar).
b. Scanerele cu tambur oferă performanţe bune dar o arie mai limitată de
utilizare datorită faptului că pot prelua imagini de pe documente opace şi cu
grosimi reduse (maximum 0,5 mm). Aceste scanere antrenează documentul cu
ajutorul unui tambur de transport, trecându-l prin dreptul senzorilor care preiau
informaţiile de imagine. Unele modele posedă un dispozitiv pentru alimentarea
automată cu originale. Operaţia de scanare se realizează printr-o singură trecere,
atât pentru imagini alb-negru, cât şi pentru imagini color.

281
c. Scanerele flatbed oferă performanţe la nivelul aparatelor cu tambur dar
sunt mai versatile, permiţând preluarea imaginilor din documente mai groase şi
chiar, cu ajutorul unui modul suplimentar, de pe suporturi transparente
(diapozitive, filme, folii transparente).
Documentul de scanat este aşezat pe placa de sticlă a aparatului, iar în
timpul operaţiei, sania cu sursa de lumină şi senzorii electronici de citire se
deplasează de-a lungul suprafeţei de scanat. Operaţia de scanare se realizează
printr-o singură trecere, în cazul scanării alb-negru, iar pentru cea color printr-o
singură trecere sau prin trei treceri succesive, în funcţie de varianta constructivă
aleasă de producător.

9.7. - Aplicarea metodologiei de evaluare a calităţii pe traiectorie


pentru imprimantele color laser

9.7.1. Prezentarea imprimantelor cu tehnologie laser

În ultimul timp, imprimantele cu tehnologie bazată pe laser au câştigat


teren în detrimentul celor matriceale, care dispar încetul cu încetul. Marile
companii încep să distribuie în România ultimele modele apărute pe plan
mondial, ceea ce dovedeşte faptul că s-a format o piaţă şi pentru produsele de
înaltă tehnologie din acest domeniu.
De asemenea, multe imprimante au opţiuni de reţea, fiind destinate
micilor companii care au nevoie de o imprimantă care să nu utilizeze resursele
nici unui sistem conectat în reţea. Pentru majoritatea posesorilor de
calculatoare, imprimanta este o necesitate iar în condiţiile actuale, date fiind
preţurile destul de reduse comparativ cu cele ale unui sistem de calcul complet,
suficient de performant, majoritatea pot să îşi permită o imprimantă cu
tehnologie laser.

282
Evident, scopul în care va fi folosit aparatul este determinant atunci când
este ales un anumit tip. Imprimantele cu tehnologie laser [71] sunt ideale pentru
cei care îşi doresc o viteză mare şi o calitate deosebită la listarea textului.
Imprimantele laser prezintă şi alte facilităţi în plus, precum tăvi suplimentare de
ieşire pentru listarea mai multor documente fără ca acestea să se încurce între
ele, tăvi suplimentare de intrare pentru diferite tipuri de hârtie, interfeţe de reţea
pentru conectarea directă într-un grup de lucru şi multe altele, potrivindu-se atât
pentru utilizatorii care au un volum mare de listat, cât şi pentru utilizatorii de
casă.
Principiul de funcţionare a imprimantelor bazate pe tehnologia laser
[103] va fi prezentat în cele ce urmează. În mod esenţial, electrostatica, cea care
în cazul televizoarelor şi monitoarelor creează probleme neplăcute, realizează
fixarea tonerului pe hârtie într-o imprimantă laser.
Ca urmare a încărcării electrostatice praful este atras şi lipit de sticla mată
a ecranului televizorului sau monitorului. În imprimantă, datorită încărcării şi
descărcării electrostatice, particulele de toner se fixează pe tambur şi pe hârtie
pe baza unor tehnologii moderne.
Imprimantele laser se numără printre aparatele care tipăresc pagină cu
pagină. Spre deosebire de imprimantele cu jet de cerneală, procesul de tipar nu
se desfăşoară rând cu rând. Aparatul primeşte mai întâi datele pentru o pagină
întreagă şi le pregăteşte. Abia după aceea urmează imprimarea propriu-zisă.
În figura 45 este prezentat principiul constructiv al imprimantei laser
[103].

283
Figura 45 - Principiul constructiv al imprimantei laser
Sursa: Chip Computer Magazin nr. 10/1998

Întregul proces de imprimare se desfăşoară în cinci faze.

Faza întâi - Preluarea datelor de la calculator


Datele provenite de la calculator sunt preluate de Raster Image Processor
(RIP). Acesta recunoaşte limbajul utilizat de driver-ul de imprimantă şi
pregăteşte datele în mod corespunzător. Pentru aceasta, el trebuie să recunoască
şi să execute comenzile driver-ului. În afară de formatul de pagină, margini şi
alte setări, printre respectivele comenzi se număra şi selectarea fonturilor şi
rasterul imaginilor. În funcţie de rezoluţia imprimantei este şi cantitatea de date
care trebuie prelucrată. În cazul unei pagini A4 la rezoluţii de 600 dpi intră în
discuţie circa 4 MB de date de prelucrat. Procesorul imprimantei este elementul
cheie în acest proces.

284
Faza a doua - Pregătirea datelor de tipărit pe tambur
Elementul central al imprimantei laser este tamburul. Acesta este fabricat
dintr-un material bun conducător de electricitate. Suprafaţa este acoperită cu un
material fotosensibil, de regulă organic, dar neconductor electric.
În primul rând, trebuie ca suprafaţa să fie încărcată negativ. Înainte se
folosea o sârmă pentru a obţine efectul Corona: datorită unei puternice tensiuni
electrice create se ionizează aerul, iar suprafaţa tamburului captează electroni.
Din cauza faptului că în urma acestui proces se formează ozon care este
dăunător sănătăţii, producătorii utilizează astăzi perii de încărcare electrostatică,
în locul sârmei amintite anterior. Aceste perii transferă încărcătura electronică
negativă asupra tamburului. Abia după aceea urmează înscrierea informaţiei de
tipărire.
O rază laser este apoi orientată spre tambur prin intermediul unei oglinzi
poligonale, care se roteşte de mai multe mii de ori pe minut şi al unui sistem
optic de deviere (figura 46).

Figura 46 - Sistemul optico-mecanic de ghidare a razei laser


Sursa: Chip Computer Magazin nr. 10/1998

Sunt posibile mai mult de 80 de milioane de impulsuri pe minut.


Tamburul şi raza laser sunt sincronizate.
În locurile de pe tambur unde trebuie să se fixeze tonerul este activată
raza laser. Stratul superior al tamburului devine acolo bun conducător de
285
electricitate. În acest mod, locul respectiv va fi electric pozitiv. Astfel, rând cu
rând se formează un model de biţi din poziţii încărcate pozitiv.
În locul laserului cu elemente optice de deviere se utilizează de către unii
producători un rând de diode luminiscente (LED-uri) extrem de mici, până la
600 de bucăţi pe fiecare ţol. În acest caz echipamentele sunt numite imprimante
cu LED-uri.
Faza a treia - Fixarea tonerului pe tambur
Pentru imprimarea hârtiei este utilizată o pulbere fină, neagră. Substanţa,
numită toner, este depozitată într-un recipient, acesta făcând parte din unitatea
de developare sau, mai ecologic, ca unitate individuală.
De regulă, componenţa şi procedeul de fabricare a tonerului sunt păstrate
secrete de către firmele producătoare. Principalele substanţe utilizate în
producerea pulberii sunt răşina artificială, carbonul sub formă de particule
foarte mici, asemănătoare cu funinginea, polipropilena, gelul siliconic şi
coloranţii adecvaţi. Datorită pericolului de inhalare, dimensiunile minime ale
particulelor sunt impuse prin normative sanitare. În ţara noastră, Ministerul
Sănătăţii interzice utilizarea particulelor mai mici de 6 microni.
O rotiţă cu palete pune în mişcare tonerul din recipient, iar un valţ de
transport duce tonerul spre valţul de transfer (vezi figura 10.3). Doctor Blade –
o fâşie de metal deasupra întregului valţ – asigură aplicarea şi încărcarea
electrică negativă a unui strat subţire de toner.
Particulele de toner sunt astfel aduse în preajma tamburului care se
roteşte. Sarcinile electrice de semn opus se atrag, deci tonerul încărcat negativ
rămâne fixat în zonele de pe tambur încărcate pozitiv. Se creează o imagine
intermediară, care trebuie adusă pe hârtie.
Faza a patra - Arderea tonerului şi fixarea pe hârtie
Din casetă, hârtia este preluată şi condusă spre tambur. Rolele de transfer
apasă hârtia pe tambur, astfel tonerul este aşezat pe hârtie. Rezultatul imprimării
poate fi recunoscut deja în această fază, însă tonerul trebuie fixat pe hârtie.

286
Unitatea de fixare este formată din două tambururi, dintre care unul este
încălzit până la 200 de grade. Pulberea de toner este astfel topită, pătrunzând în
hârtie. Hârtia este apoi transportată mai departe, ajungând în final, în caseta de
ieşire a imprimantei.
Faza a cincea - Pregătirea pentru tipărirea următoare
În această fază se realizează curăţarea şi pregătirea imprimantei pentru
următorul proces de tipărire. Acestea se realizează prin intermediul unei unităţi
de curăţare, care înlătură reziduurile de toner. Un rând de lămpi iradiază stratul
fotosensibil al tamburului pentru neutralizarea acestuia. După parcurgerea
acestei faze, procesul se reia cu prima faza.
Imprimantele laser pot tipări şi documente color. În acest scop,
producătorii folosesc toner color. Din culorile de bază – negru, galben, magenta
şi cyan – este construită imaginea ce urmează a fi tipărită. Culorile ce nu se
numără printre cele patru menţionate mai sus, sunt realizate prin rastering, astfel
încât ochiul uman va avea impresia de culoare combinată. Sunt două procedee
de bază utilizate pentru imprimarea color: procedeul revolverului şi procedeul
inline, prezentate în figura 47.

Figura 47 - Procedee de imprimare color pentru imprimantele cu laser


Sursa: Chip Computer Magazin nr. 10/1998

287
Imprimarea color prin procedeul revolverului
În cazul acestui procedeu, producătorii depozitează tonerul în casete
individuale, de unde este aprovizionat apoi un alt cartuş. Acest cartuş se roteşte
la fel ca într-un revolver şi eliberează, în momente bine stabilite, culoarea
necesară. La fel ca la imprimantele laser monocrome, prin presare şi căldură, se
fixează apoi câte o culoare pe hârtie. Deoarece sunt necesare patru treceri,
pentru fiecare culoare câte o trecere, viteza de tipărire pentru acest procedeu
este de patru ori mai mică decât viteza de tipărire a imprimantelor monocrome,
ceea ce constituie un dezavantaj major al acestui procedeu de tipărire.
Imprimarea color prin procedeul inline
Dezavantajul menţionat mai sus a condus la realizarea unui alt procedeu
de tipărire color, şi anume procedeul inline. Asemănător cu procedeul offset,
foaia de hârtie este transportată pe o bandă pe sub patru cartuşe de culoare, unul
pentru fiecare culoare de bază. Datorită tehnicii inline pot fi obţinute viteze
maxime de tipărire, comparabile cu imprimarea monocromă.

9.7.2. Aplicarea metodologiei de evaluare a calităţii produselor pe


traiectorie în cazul imprimantelor color laser

În această secţiune se va aplica metodologia de evaluare a calităţii


produselor pe exemplul imprimantelor color realizate cu tehnologie laser.
Etapele procesului de evaluare sunt definite în conformitate cu modelul
matematic al calităţii produselor, aşa cum a fost prezentat în secţiunile 7.3 şi 7.4
din cadrul capitolului 7 şi urmăresc configurarea, construcţia şi structurarea
masivului de date necesar pentru evaluarea calităţii, în conformitate cu
descrierea modelului realizat în secţiunea 8.3 din cadrul capitolului 8.

Etapa întâi - Definirea clasei de produse


Clasa de produse supusă evaluării: Imprimante color realizate cu
tehnologie laser
288
Etapa a doua - Atribuirea ponderilor globale pentru cele opt secvenţe
traiectoriale
În secţiunea 6.5 din cadrul capitolului 6 s-au definit cele opt secvenţe ale
traiectoriei produsului. Aceste secvenţe sunt caracteristice existenţei oricărui
produs şi înglobează în ele întregul proces de structurare şi destructurare a
produsului pe traiectorie, aşa cum a fost prezentat acest proces în secţiunea 8.1
din cadrul capitolului 8.
Ponderile globale caracteristice secvenţelor traiectoriale pentru
imprimantele laser color s-au stabilit având în vedere gradul de importanţă a
fiecărei secvenţe traiectoriale în existenţa produsului şi în evaluarea calităţii
acestuia (tabelul 7).

Tabelul 7
Ponderile globale ale secvenţelor traiectoriale

Nr. Denumire secvenţă Pondere (%)


Crt.

1. Cercetare pieţe (P) 5

2. Concepţie (C) 20

3. Furnizori (F) 5

4. Structurare-dezvoltare (S) 10

5. Circulaţie (LD) 5

6. Utilizare şi service (U) 25

7. Post-utilizare (PU) 15

8. Reintegrare (R) 15

TOTAL PONDERI 100

Original
289
Cea mai importantă secvenţă traiectorială este secvenţa de utilizare şi
service (pondere 25%). Într-adevăr, din punct de vedere al calităţii, în cadrul
acestei secvenţe, impactul imprimantelor laser cu utilizatorul este maxim, ceea
ce trebuie să se reflecte corespunzător în evaluarea calităţii acestora.
O altă secvenţă importantă în evaluarea calităţii imprimantelor laser este
secvenţa de concepţie (pondere 20%). Aceasta este secvenţa în care produsul
este cercetat şi dezvoltat în procesul de concretizare a ideii de prototip de
produs prevăzut cu scenarii de comportament în toate fazele ulterioare de
existenţă. De aceea această secvenţă prefigurează, evaluează şi analizează toate
celelalte secvenţe traiectoriale iar calitatea imprimantelor laser depinde în mod
esenţial de eficienţa şi acurateţea realizării secvenţei de concepţie a acestora.
Următoarele secvenţe, din punct de vedere al importanţei pentru
evaluarea calităţii imprimantelor laser, sunt secvenţele de postutilizare şi
reintegrare în natură (pondere 15% fiecare). Aceste secvenţe asigură un
comportament corect al produsului, din punct de vedere al relaţiei sale cu
mediul natural şi antropic în etapele finale ale procesului de destructurare, ceea
ce trebuie să se reflecte în mod corespunzător în evaluarea calităţii
imprimantelor, având în vedere că anumite elemente şi subansamble (tonerul
rezidual, emiţătorul laser) pot avea un impact negativ asupra sănătăţii omului şi
a mediului în cazul în care nu se iau măsuri corecte de postutilizare şi
reintegrare.
Secvenţa de structurare şi dezvoltare a produsului (pondere 10%),
reprezintă etapa de realizare efectivă a imprimantelor laser. În cadrul acestei
secvenţe elemente cum ar fi: productivitatea, randamentul, realizarea valorilor
ecosanogenetice, efectele tehnologiilor utilizate asupra sănătăţii operatorilor şi a
mediului, influenţează în mod sensibil calitatea produselor realizate.
Cele mai mici ponderi globale au fost atribuite pentru secvenţele de
cercetare a pieţelor, de identificare a furnizorilor şi de circulaţie a
produsului (pondere 5% fiecare). Reflectarea în cadrul acestor secvenţe a

290
calităţii imprimantelor laser este în mare măsură condiţionată şi determinată de
celelalte secvenţe ale traiectoriei, ceea ce justifică modul de atribuire a
ponderilor pentru aceste secvenţe.

Etapa a treia - Definirea parametrilor specifici fiecărei secvenţe


traiectoriale
1. Cercetare pieţe
Piaţa imprimantelor laser color este relativ nouă. Dacă în urmă cu câţiva
ani preţul imprimantelor laser color care depăşeau 10.000 GBP era mai mult
decât prohibitiv pentru marea majoritate a utilizatorilor, începând cu anul 1995
preţul acestor echipamente a început să scadă semnificativ. Urmând consecvent
această tendinţă, în ultimii 5 ani preţul imprimantelor laser color a cunoscut
o scădere de circa 80%, ceea ce a făcut ca piaţa imprimantelor laser color să
devină extrem de interesantă şi atractivă pentru un segment din ce în ce mai
mare de utilizatori, concurând cu succes piaţa imprimantelor color cu jet de
cerneală. Potrivit unui studiu de piaţă [104] realizat de Ziff-Davis Market
Intelligence în anul 1999, pe fondul creşterii interesului utilizatorilor pentru
imprimantele laser, se estimează că, în următorii 3 ani ponderea
imprimantelor laser color în totalul cererii de imprimante va ajunge la
38%, ceea ce înseamnă că în aceeaşi perioadă de timp cererea de imprimante
laser color va marca o creştere de 66%. Toate aceste creşteri vor avea loc pe
fondul unor modificări structurale ale pieţei imprimantelor. Astfel, în perioada
de timp menţionată, cererea pentru imprimantele matriceale va cunoaşte o
scădere accentuată, ceea ce va provoca reducerea drastică a numărului de
echipamente instalate (circa 4% din totalul imprimantelor instalate), iar cererea
pentru imprimantele color cu jet de cerneală va cunoaşte o evoluţie pozitivă
moderată.

291
Faţă de datele oferite de studiul de piaţă menţionat, pentru secvenţa de
cercetare pieţe s-au definit următorii parametri:
- Scăderea preţurilor imprimantelor laser color
- Ponderea imprimantelor laser color în totalul cererii de imprimante
- Creşterea cererii de imprimante laser color.
2. Concepţie
În faza de concepţie sunt stabiliţi parametrii de bază ai viitorului produs,
parametri care determină caracteristicile funcţionale ale produsului în toate
secvenţele următoare.
În concordanţă cu specificul acestui tip de echipament, cu informaţiile
furnizate de ofertanţi în documentaţiile de firmă şi de produs [106], [107],
[108], [109], [110], [111], [112], [113], [114], [115] şi cu diversele analize
apărute în publicaţiile de specialitate [104], [105] s-au definit pentru secvenţa
de concepţie următorii parametri care au fost consideraţi reprezentativi pentru
această secvenţă traiectorială:
- Viteza procesorului
- Tehnologia de imprimare
- Memorie instalată
- Maximum de memorie suportată
- Protocoale de reţea suportate
- Interfeţe asigurate
3. Identificare furnizori
Datele disponibile în literatura de specialitate au permis definirea pentru
secvenţa de identificare furnizori a unor parametri legaţi de furnizorii pentru
două subansamble de bază ale imprimantelor laser color:
- Producătorul procesorului utilizat
- Producătorul dispozitivului de imprimare

292
4. Structurare-dezvoltare
În secvenţa de structurare şi dezvoltare, pe baza proiectelor conceptuale
stabilite în secvenţa a doua a traiectoriei, se realizează produsul, aşa cum acesta
va apărea pe piaţă. Având în vedere că tehnologiile de realizare a produsului nu
sunt accesibile, multe dintre ele constituind secrete de firmă, parametrii definiţi
pentru evaluarea calităţii în această secvenţă a traiectoriei permit evaluarea
indirectă a acestor tehnologii pe baza unor performanţe tehnice ce rezultă în
mod direct din performanţele tehnico-economice şi ecosanogenetice ale
tehnologiilor utilizate.
Pentru secvenţa de structurare-dezvoltare se definesc următorii parametri:
- Împrăştierea tonerului
- Calitatea liniilor pozitive
- Calitatea liniilor negative
- Rezoluţia
- Gama de culori
5. Circulaţie
Având în vedere gabaritul mic al imprimantelor laser color, pentru
evaluarea calităţii în secvenţa de circulaţie a produsului s-au definit parametri
privind eficacitatea funcţională a sistemului de ambalare şi capacitatea acestuia
de a fi reutilizat.
Pentru secvenţa de circulaţie a produsului se definesc următorii
parametri:
- Eficacitatea sistemului de ambalare
- Calitatea materialelor utilizate în ambalarea produsului
- Procentul de utilizare a materialelor reciclate
6. Utilizare şi service
Secvenţa de utilizare şi service a produsului reprezintă secvenţa cea mai
importantă în traiectoria produsului, atât datorită faptului că reprezintă
motivaţia şi obiectivul tuturor secvenţelor anterioare, cât şi a faptului că, din
293
momentul intrării produsului în această fază a traiectoriei, impactul său cu
utilizatorul, cu societatea umană, cu mediul natural şi antropic este maxim.
În această fază se evaluează din punct de vedere al calităţii factorii
economici, tehnico-funcţionali, ergonomici etc., pe baza datelor puse la
dispoziţie de firmele ofertante [106], [107], [108], [109], [110], [111], [112],
[113], [114], [115] şi de analizele apărute în publicaţiile de specialitate [104],
[105]. Astfel pentru secvenţa de utilizare şi service se definesc următorii
parametri:
- Preţul de vânzare la ofertant (fără TVA)
- Viteza de imprimare
- Calitatea imprimării
- Managementul funcţionării
- Costul tonerului color pentru 100 pagini
- Costul tonerului negru pentru 100 pagini
- Consum maxim
- Durata garanţiei
- Durata serviciului de hot-line
7. Postutilizare
Secvenţa de postutilizare se referă la modul în care eventuale produse
secundare rezultate în urma funcţionării echipamentelor şi/sau ceea ce rămâne
după încheierea ciclului de exploatare normală a echipamentului sunt sau nu
sunt utilizate ca materii prime sau ca subansamble pentru alte cicluri de
exploatare sau producţie.
Pentru prima situaţie, unele firme producătoare au realizat sisteme ce
permit reutilizarea tonerului recuperat de unitatea de curăţare în faza a cincea a
procesului de imprimare, în conformitate cu cele prezentate în secţiunea 10.1
din cadrul capitolului 10.
În ceea ce priveşte reutilizarea anumitor componente şi subansamble în
alte cicluri de producţie, unele firme producătoare au dezvoltat servicii prin care
oferă clienţilor posibilitatea preluării vechilor echipamente, al căror ciclu de
294
exploatare este expirat, şi înlocuirea acestora cu echipamente de generaţie nouă
la preţuri reduse corespunzător cu valoarea reziduală a echipamentului uzat.
Echipamentele uzate sunt dezasamblate iar elementele, componentele şi
subansamblele rezultate sunt fie utilizate în alte procese productive, fie
reintegrate în natură. Având în vedere cele prezentate, pentru secvenţa de post-
utilizare se definesc următorii parametri:
- Reutilizarea tonerului recuperat în unitatea de curăţare
- Achiziţionarea echipamentului după utilizare de producător
- Gradul de dezasamblare a echipamentelor
- Gradul de reutilizare a componentelor şi subansamblelor echipamentelor
8. Reintegrare în natură
În această fază a traiectoriei elementele rezultate în urma destructurării
produselor se reintegrează mediului natural fie sub formă de deşeuri, ceea ce
contribuie la creşterea entropiei mediului şi la degradarea acestuia [14], [37], fie
sunt reintroduse ca materii prime în noi cicluri productive, ceea ce reprezintă
modul ecosanogenetic de abordare a reintegrării unui produs în natură [13], 17].
Din acest punct de vedere secvenţa de reintegrare în natură va fi definită
prin următorii parametri:
- Existenţa tehnologiilor de reintegrare a componentelor şi
subansamblelor;
- Gradul de reintegrare a componentelor şi subansamblelor
echipamentelor.

Etapa a patra - Atribuirea valorilor maxime şi minime corespunzătoare


parametrilor specifici fiecărei secvenţe traiectoriale

Având în vedere valorile minime şi maxime posibile pentru parametrii de


evaluare a calităţii specifici fiecărei secvenţe traiectoriale, s-au stabilit limitele
de variaţie a acestor parametri, limite necesare ponderării sistemului de evaluare
propus (tabelele 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15).
295
1. Cercetare pieţe

Tabelul 8
Valorile minime şi maxime ale parametrilor corespunzători
secvenţei întâi a traiectoriei produsului

Nr. crt. Parametru Minim Maxim U.M.


1. Scăderea preţurilor imprimantelor 0 100 procent
laser color
2. Ponderea imprimantelor laser color 0 100 procent
în totalul cererii de imprimante
3. Creşterea cererii de imprimante 0 100 procent
laser color

Original
2. Concepţie

Tabelul 9
Valorile minime şi maxime ale parametrilor corespunzători
secvenţei a doua a traiectoriei produsului

Nr. crt. Parametru Minim Maxim U.M.


1. Viteza procesorului 33 166 MHz
2. Tehnologia de imprimare 0 10 notă
3. Memorie instalată 8 128 MB
4. Maxim de memorie suportată 64 512 MB
5. Protocoale de reţea suportate 4 16 număr
6. Interfeţe asigurate 1 12 număr

Original

296
3. Identificare furnizori

Tabelul 10
Valorile minime şi maxime ale parametrilor corespunzători
secvenţei a treia a traiectoriei produsului

Nr. crt. Parametru Minim Maxim U.M.


1. Producătorul procesorului utilizat 0 10 notă
2. Producătorul dispozitivului de imprimare 0 10 notă

Original
4. Structurare-dezvoltare

Tabelul 11
Valorile minime şi maxime ale parametrilor corespunzători
secvenţei a patra a traiectoriei produsului

Nr. crt. Parametru Minim Maxim U.M.


1. Împrăştierea tonerului 0 10 notă
2. Calitatea liniilor pozitive 0 10 notă
3. Calitatea liniilor negative 0 10 notă
4. Rezoluţie 0 10 notă
5. Gama de culori 0 10 notă

Original
5. Circulaţie

Tabelul 12
Valorile minime şi maxime ale parametrilor corespunzători
secvenţei a cincea a traiectoriei produsului

Nr. crt. Parametru Minim Maxim U.M.


1. Eficacitatea sistemului de ambalare 0 10 notă
2. Calitatea materialelor utilizate în 0 10 notă
ambalare
3. Procentul de utilizare a materialelor 0 100 procent
reciclate
Original
297
6. Utilizare şi service

Tabelul 13
Valorile minime şi maxime ale parametrilor corespunzători
secvenţei a şasea a traiectoriei produsului

Nr. crt. Parametru Min. Max. U.M.


1. Preţul de vânzare la ofertant (fără TVA) 1000 3000 GBP
2. Viteza de imprimare 1 12 pag./min.
3. Calitatea imprimării 0 20 notă
4. Managementul funcţionării 0 16 număr
5. Costul tonerului color la 100 de pagini 0,2 1,2 GBP/100 pag.
6. Costul tonerului negru la 100 de pagini 0,5 2 GBP/100 pag.
7. Consum maxim 200 1500 Watt
8. Durata garanţiei 1 5 ani
9. Durata serviciului hot-line 0 10 notă

Original
7. Postutilizare

Tabelul 14
Valorile minime şi maxime ale parametrilor corespunzători
secvenţei a şaptea a traiectoriei produsului

Nr. crt. Parametru Minim Maxim U.M.


1. Reutilizarea tonerului recuperat în 0 10 notă
unitatea de curăţire
2. Achiziţionarea echipamentului după 0 10 notă
utilizare de către producător
3. Gradul de dezasamblare a 0 100 procent
echipamentelor
4. Gradul de reutilizare a 0 100 procent
componentelor şi subansamblelor

Original

298
8. Reintegrare în natură

Tabelul 15
Valorile minime şi maxime ale parametrilor corespunzători
secvenţei a opta a traiectoriei produsului
Nr. crt. Parametru Minim Maxim U.M.
1. Existenţa tehnologiilor de 0 10 notă
reintegrare a componentelor şi
subansamblelor
2. Gradul de reintegrare a 0 100 procent
componentelor şi subansamblelor
Original

Etapa a cincea - Atribuirea ponderilor pentru parametrii


corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale
Ultima etapă în descrierea clasei de produse este atribuirea de ponderi
pentru parametrii corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale. În cadrul unei
secvenţe din traiectorie suma ponderilor corespunzătoare tuturor parametrilor
specifici secvenţei trebuie să fie egală cu 100.
Atribuirea ponderilor s-a făcut în funcţie de gradul de importanţă al
parametrului respectiv, din punct de vedere al caracterizării calitative a
produsului, în cadrul secvenţei respective (tabelele 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22,
23, 24).

1. Cercetare pieţe

Tabelul 16
Valorile ponderilor parametrilor corespunzători secvenţei întâi
Nr. crt. Parametru Pondere
1. Scăderea preţurilor imprimantelor laser color 30
2. Ponderea imprimantelor laser color în totalul cererii de 30
imprimante
3. Creşterea cererii de imprimante laser color 40
Original
299
2. Concepţie

Tabelul 17
Valorile ponderilor parametrilor corespunzători secvenţei a doua

Nr. crt. Parametru Pondere


1. Viteza procesorului 20
2. Tehnologia de imprimare 15
3. Memorie instalată 15
4. Maxim de memorie suportată 10
5. Protocoale de reţea suportate 20
6. Interfeţe asigurate 20
Original

3. Identificare furnizori

Tabelul 18
Valorile ponderilor parametrilor corespunzători secvenţei a treia

Nr. crt. Parametru Pondere


1. Producătorul procesorului utilizat 50
2. Producătorul dispozitivului de imprimare 50
Original
4. Structurare-dezvoltare

Tabelul 19
Valorile ponderilor parametrilor corespunzători secvenţei a patra

Nr. crt. Parametru Pondere


1. Împrăştierea tonerului 20
2. Calitatea liniilor pozitive 20
3. Calitatea liniilor negative 20
4. Rezoluţie 20
5. Gama de culori 20
Original

300
5. Circulaţie
Tabelul 20
Valorile ponderilor parametrilor corespunzători secv. a cincea
Nr. crt. Parametru Pondere
1. Eficacitatea sistemului de ambalare 30
2. Calitatea materialelor utilizate în ambalare 30
3. Procentul de utilizare a materialelor reciclate 40
Original
6. Utilizare şi service

Tabelul 21
Valorile ponderilor parametrilor corespunzători secv. a şasea
Nr. crt. Parametru Pondere
1. Preţul de vânzare la ofertant (fără TVA) 15
2. Viteza de imprimare 10
3. Calitatea imprimării 10
4. Managementul funcţionării 5
5. Costul tonerului color la 100 de pagini 15
6. Costul tonerului negru la 100 de pagini 15
7. Consum maxim 10
8. Durata garanţiei 10
9. Durata serviciului hot-line 10
Original
7. Postutilizare

Tabelul 22
Valorile ponderilor parametrilor corespunzători secv. a şaptea
Nr. crt. Parametru Pondere
1. Reutilizarea tonerului recuperat în unitatea de curăţire 25
2. Achiziţionarea echipamentului după utilizare 25
3. Gradul de dezasamblare a echipamentelor 25
4. Gradul de reutilizare a componentelor şi subansamblelor 25
Original
301
8. Reintegrare în natură

Tabelul 23
Valorile ponderilor parametrilor corespunzători secv. a opta
Nr. crt. Parametru Pondere
1. Existenţa tehnologiilor de reintegrare a componentelor şi 50
subansamblelor
2. Gradul de reintegrare a componentelor şi subansamblelor 50
Original

Etapa a şasea - Selectarea echipamentelor supuse evaluării


Au fost selectate pentru evaluare 10 tipuri de imprimante laser color
provenind de la producători consacraţi pe plan mondial, ale căror produse au
pătruns pe piaţa românească şi au fost agreate de către utilizatorii români.
Pentru studierea, caracterizarea şi evaluarea acestor echipamente s-au
utilizat ca surse de informare documentaţiile de firmă şi de produs [106], [107],
[108], [109], [110], [111], [112], [113], [114], [115] precum şi diverse studii,
analize şi prezentări apărute în publicaţiile de specialitate [103], [104], [105].
Tipurile de imprimante laser supuse evaluării sunt prezentate în tabelul
24.
Tabelul 24
Imprimantele laser color supuse evaluării
Nr. Denumire Ofertant
crt. echipament
1. Brother HL-2400CN Brother UK Shepley Street, Audenshaw,
Manchester, England
2. Canon CLBP-460PS Canon UK Canon House, Manor Road,
Wallington, Surrey, England
3. HP Color LaserJet Hewlett Packard Cain Road, Bracknell,
4500N Berkshire, England
4. Konica KL 3015 Konica Business Machines UK Konica House,
Color Laser Vision Miles Gray Road, Basildon, Essex, England

302
continuare tabel 24
Nr. Denumire Ofertant
crt. echipament
5. Lexmark Optra Color Lexmark International Westhorpe House, Little
SC1275n Marlow Road, Marlow, Berkshire, England
6. Minolta Color Minolta UK Precedent Drive, Rooksley, Milton
PagePro PS plus Keynes, England
7. OKI OKIPAGE 8cen OKI Systems UK 550 Dundee Road, Slough
Trading Estate, Slough, Berkshire, England
8. Tally T8104 Tally Molly Millars Lane, Workingham,
Berkshire, England
9. Tektronix Phaser Tektronix UK The Arena, Dowshire Way,
740N Bracknell, Berkshire, England
10. Xerox DocuPrint Xerox UK Bridge House, Oxford Road,
NC60 Uxbridge, Middlesex, England

Original

Etapa a şaptea - Atribuirea valorilor corespunzătoare parametrilor


specifici tuturor secvenţelor traiectoriale pentru fiecare produs supus
evaluării
În cadrul acestei etape se atribuie valori specifice echipamentului analizat
tuturor parametrilor definiţi în cadrul etapei a treia.

1. Imprimanta laser color Brother HL-2400CN


În conformitate cu datele şi studiile analizate [104] şi [106], parametrii
specifici, corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale, pentru acest tip de
imprimantă sunt prezentaţi în tabelul 25.

303
Tabelul 25
Parametrii specifici imprimantei Brother HL-2400CN

Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. 80 38 66 - - - - - -
2. 100 9 16 112 12 5 - - -
3. 6 10 - - - - - - -
4. 5,3 8 8,3 8,7 9,1 - - - -
5. 6 8 60 - - - - - -
6. 2125 7,37 13,2 9 0,9 1,2 1000 2 10
7. 10 0 20 10 - - - - -
8. 0 0 - - - - - - -
Original

2. Imprimanta laser color Canon CLBP-460PS


În conformitate cu datele şi studiile analizate [104] şi [107], parametrii
specifici, corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale, pentru acest tip de
imprimantă sunt prezentaţi în tabelul 26.
Tabelul 26
Parametrii specifici imprimantei Canon CLBP-460PS

Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. 80 38 66 - - - - - -
2. 133 9 32 192 13 9 - - -
3. 10 9 - - - - - - -
4. 3,3 7,4 9,3 9,2 6,8 - - - -
5. 8 8 65 - - - - - -
6. 2695 6,36 16,4 7 0,77 1,5 1000 1 10
7. 0 0 20 10 - - - - -
8. 0 0 - - - - - - -
Original
304
3. Imprimanta laser color HP Color LaserJet 4500N
În conformitate cu datele şi studiile analizate [104] şi [108], parametrii
specifici, corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale, pentru acest tip de
imprimantă sunt prezentaţi în tabelul 27.
Tabelul 27
Parametrii specifici imprimantei HP Color LaserJet 4500N

Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. 80 38 66 - - - - - -
2. 133 9 40 208 11 5 - - -
3. 9 9 - - - - - - -
4. 1,6 5,8 9,6 8,1 7,0 - - - -
5. 8 9 70 - - - - - -
6. 2500 10,08 12,2 13 0,8 1,52 500 3 0
7. 0 10 70 20 - - - - -
8. 10 15 - - - - - - -

Original

4. Imprimanta laser color Konica KL 3015 Color Laser Vision


În conformitate cu datele şi studiile analizate [104] şi [109], parametrii
specifici, corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale, pentru acest tip de
imprimantă sunt prezentaţi în tabelul 28.
Tabelul 28
Parametrii specifici imprimantei Konica KL 3015 Color Laser Vision

Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. 80 38 66 - - - - - -
2. 133 9 16 80 7 4 - - -
3. 10 7 - - - - - - -
4. 1 8,5 9,6 9,5 7 - - - -
305
continuare tabel 28
Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
5. 7 7 60 - - - - - -
6. 1699 4,31 10 10 0,23 0,73 1500 5 10
7. 0 0 21 10 - - - - -
8. 0 0 - - - - - - -

Original

5. Imprimanta laser color Lexmark Optra Color SC1275n


În conformitate cu datele şi studiile analizate [104] şi [110], parametrii
specifici, corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale, pentru acest tip de
imprimantă sunt prezentaţi în tabelul 29.
Tabelul 29
Parametrii specifici imprimantei Lexmark Optra Color SC1275n

Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. 80 38 66 - - - - - -
2. 66 9 16 192 12 8 - - -
3. 5 8 - - - - - - -
4. 6,5 8 7,8 6,9 8,4 - - - -
5. 4 6 65 - - - - - -
6. 2059 10,2 16,9 12 1,03 1,20 280 4 10
7. 0 10 80 20 - - - - -
8. 10 15 - - - - - - -

Original

306
6. Imprimanta laser color Minolta Color PagePro PS plus
În conformitate cu datele şi studiile analizate [104] şi [111], parametrii
specifici, corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale, pentru acest tip de
imprimantă sunt prezentaţi în tabelul 30.
Tabelul 30
Parametrii specifici imprimantei Minolta Color PagePro PS plus

Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. 80 38 66 - - - - - -
2. 33 9 20 68 8 3 - - -
3. 4 8 - - - - - - -
4. 4,3 5,7 4,0 7,3 8,9 - - - -
5. 7 8 70 - - - - - -
6. 1999 2,54 13,3 10 0,96 1,32 293 3 6
7. 0 0 20 20 - - - - -
8. 0 0 - - - - - - -

Original

7. Imprimanta laser color OKI OKIPAGE 8cen


În conformitate cu datele şi studiile analizate [104] şi [112], parametrii
specifici, corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale, pentru acest tip de
imprimantă sunt prezentaţi în tabelul 31.
Tabelul 31
Parametrii specifici imprimantei OKI OKIPAGE 8cen

Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. 80 38 66 - - - - - -
2. 100 5 16 80 12 4 - - -
3. 7 6 - - - - - - -
4. 4,2 9,3 8,7 9 10 - - - -
307
continuare tabel 31
Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
5. 6 7 65 - - - - - -
6. 2309 3,55 18,5 12 0,5 0,56 900 2 10
7. 5 0 20 0 - - - - -
8. 0 0 - - - - - - -

Original

8. Imprimanta laser color Tally T8104


În conformitate cu datele şi studiile analizate [104] şi [113], parametrii
specifici, corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale, pentru acest tip de
imprimantă sunt prezentaţi în tabelul 32.
Tabelul 32
Parametrii specifici imprimantei Tally T8104

Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. 80 38 66 - - - - - -
2. 133 9 24 384 7 7 - - -
3. 10 10 - - - - - - -
4. 6,9 9,3 8,9 9 8,3 - - - -
5. 9 8 80 - - - - - -
6. 1795 4,98 18,1 12 1,1 1,59 1500 2 10
7. 10 10 75 30 - - - - -
8. 10 20 - - - - - - -

Original

308
9. Imprimanta laser color Tektronix Phaser 740N
În conformitate cu datele şi studiile analizate [104] şi [114], parametrii
specifici, corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale, pentru acest tip de
imprimantă sunt prezentaţi în tabelul 33.
Tabelul 33
Parametrii specifici imprimantei Tektronix Phaser 740N

Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. 80 38 66 - - - - - -
2. 133 9 32 256 14 8 - - -
3. 8 5 - - - - - - -
4. 5,9 5,4 7,2 8,6 7,7 - - - -
5. 8 8 60 - - - - - -
6. 1805 7,72 15,5 13 0,65 1,79 300 3 3
7. 0 0 25 10 - - - - -
8. 0 0 - - - - - - -

Original

10. Imprimanta laser color Xerox DocuPrint NC60


În conformitate cu datele şi studiile analizate [104] şi [115], parametrii
specifici, corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale, pentru acest tip de
imprimantă sunt prezentaţi în tabelul 34.
Tabelul 34
Parametrii specifici imprimantei Xerox DocuPrint NC60

Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. 80 38 66 - - - - - -
2. 66 9 64 128 11 7 - - -
3. 5 5 - - - - - - -
4. 4,7 5,7 9,1 8,6 9,6 - - - -
309
continuare tabel 34
Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
5. 8 6 75 - - - - - -
6. 2349 7,49 18,8 10 0,4 1,23 1000 3 10
7. 5 0 25 10 - - - - -
8. 10 20 - - - - - - -

Original

Etapa a opta - Introducerea datelor şi executarea programului de


calcul al indicatorului global de calitate
Toate datele definite în cadrul primelor 7 etape ale aplicării metodologiei
de evaluare a calităţii produselor contribuie la realizarea masivului de date
utilizat de către programul de calcul al indicatorul global de calitate.
Pe baza modelului matematic dezvoltat în secţiunile 7.3 şi 7.4 din cadrul
capitolului 7 programul calculează indicatorul global de calitate, în conformitate
cu formula 7.15 din secţiunea 7.4 a capitolului 7. Indicatorul global de calitate
K permite evaluarea calităţii produselor pe traiectorie, în conformitate cu
modelul global al calităţii.

9.7.3. Analiza comparativă a calităţii imprimantelor color laser pe


baza indicatorului global calculat prin metodologia de evaluare a calităţii
pe traiectorie

În urma executării programului de calcul al indicatorului global de


calitate K s-au obţinut următoarele valori ale acestui indicator pentru
imprimantele color realizate cu tehnologie laser, care au fost analizate în cadrul
acestui capitol (tabelul 35).

310
Tabelul 35
Indicatorul global de calitate K pentru imprimantele laser color supuse evaluării

Nr. Denumire Indicatorul global de


crt. echipament calitate - K
1. Tally T8104 0,627
2. Lexmark Optra Color SC1275n 0,587
3. HP Color LaserJet 4500N 0,560
4. Xerox DocuPrint NC60 0,542
5. Brother HL-2400CN 0,450
6. Tektronix Phaser 740N 0,448
7. Konica KL 3015 Color Laser Vision 0,439
8. OKI OKIPAGE 8cen 0,436
9. Canon CLBP-460PS 0,433
10. Minolta Color PagePro PS plus 0,347

Original

Imprimantele laser color care au fost analizate pe baza metodologiei de


evaluare a calităţii reprezintă echipamente de înaltă tehnologie realizate de
firme de mare prestigiu, cu o poziţie bine consolidată pe piaţa echipamentelor
de acest tip. Aceasta este o explicaţie pentru faptul că în urma evaluării
indicatorii globali de calitate sunt distribuiţi pe o plajă relativ restrânsă, între
0,347 şi 0,627.
Ceea ce diferenţiază în mod semnificativ echipamentele analizate şi a
condus la structura clasamentului, aşa cum este prezentat în tabelul 35, este
modul în care au înţeles producătorii respectivi să abordeze calitatea produsului
în ultimele două secvenţe ale traiectoriei.

311
În conformitate cu datele puse la dispoziţie de firmele ofertante se
remarcă o preocupare generală privind realizarea ambalajelor din materiale
reciclate. Astfel, ponderea materialelor reciclate în totalul materialelor utilizate
pentru fabricarea ambalajelor variază între 60% şi 80%.
Din literatura consultată, firmele Brother şi Tally au pus la dispoziţia
utilizatorilor un serviciu care permite reutilizarea tonerului recuperat de unitatea
de curăţare în faza a cincea a procesului de imprimare, în conformitate cu cele
prezentate în secţiunea 10.1 din cadrul capitolului 10, iar firmele OKI şi Xerox
sunt în curs de punere la punct a acestui serviciu.
De asemenea doar firmele Hewlett Packard, Lexmark, Tally şi Xerox au
dezvoltat un sistem prin care echipamentele vechi, al căror ciclu de exploatare
este expirat, pot fi preluate de către furnizor şi înlocuite cu echipamente de
generaţie nouă la preţuri reduse corespunzător cu valoarea reziduală a
echipamentului uzat. În conexiune cu acest sistem, firmele respective au
dezvoltat tehnologii de reintegrare a componentelor şi subansamblelor
asigurând astfel un grad corespunzător de reutilizare şi reintegrare a
componentelor şi subansamblelor.
Tehnologiile referitoare la postutilizarea şi reintegrarea produselor au fost
până acum neglijate în foarte mare măsură, datorită faptului că interesul pentru
valorile ecologice a fost redus. Includerea în analiza calităţii a unui sistem de
valori care ia în mod real şi deplin în consideraţie necesităţile umane, sociale şi
ecologice în toate secvenţele evoluţiei produsului pe traiectorie creează
premisele unei abordări sinergetice a calităţii, a realizării unui model
perfecţionat de calitate în perspectiva dezvoltării durabile şi a creşterii
interesului producătorilor pentru rezolvarea acestor probleme.

312
9.8. Aplicarea metodologiei de evaluare a calităţii pe traiectorie
pentru receptoarele de televiziune color

9.8.1. Prezentarea receptoarelor de televiziune color

Schema-bloc a unui receptor de televiziune color, conţinând principalele


ansambluri funcţionale, este prezentată în figura 48.

Figura 48 – Schema-bloc a receptorului de televiziune color


Sursa: Naicu Ş., Tache I. – Receptoare moderne pentru TV în culori, Editura All Educational,
Bucureşti, 1998

1. Funcţionarea etajelor de radiofrecvenţă şi audiofrecvenţă


Receptorul este de tip superheterodină cu amplificator de frecvenţă
intermediară cu cale comună pentru imagine şi sunet AFI-(I+S). Semnalul de la
mufa de antenă (intrarea de RF) a receptorului se aplică tunerului (selectorului
de canale), care este construit să recepţioneze canalele din benzile VHF/UHF
într-una sau mai multe norme de televiziune (de ex. B/G şi D/K).

313
Majoritatea receptoarelor actuale pot să recepţioneze şi canalele de cablu
din banda S şi din hyperband.
Selectorul de canale este comandat de către microprocesor care îi livrează
(prin interfeţe) tensiunea de comutare a benzilor de frecvenţă şi tensiunea de
acord pentru diodele varicap.
Semnalul de la ieşirea selectorului corespunde canalului pe care este
acordat selectorul, dar canalul respectiv este translatat în banda de frecvenţă
intermediară. De exemplu, în norma D/K valabilă în România frecvenţa
intermediară de imagine este egală cu 38 MHz.
Semnalul de la ieşirea selectorului de canale este aplicat în continuare
amplificatorului de frecvenţă intermediară cale comună imagine şi sunet, AFI-
(I+S). Trebuie specificat faptul că această schemă de receptor TV cu
amplificator cale comună imagine şi sunet este cea mai răspândită schemă din
cauza simplităţii sale.
În AFI-(I+S), semnalul este filtrat de filtrul de frecvenţă intermediară şi
amplificat cu un amplificator cu reglaj automat de amplificare (AGC -
Automatic Gain Control) realizat cu un circuit integrat.
Amplificatorul de frecvenţă intermediară din circuitul integrat are un
câştig maxim de circa 50-55 dB şi este controlat de tensiunea AGC. Reglajul
automat al amplificării are rolul de a menţine constant nivelul semnalului de la
intrarea demodulatorului sincron indiferent de variaţiile semnalului de la
intrarea receptorului TV. Tensiunea dată de circuitul pentru AGC acţionează
asupra amplificatorului de frecvenţă intermediară (dinamică de 50 dB) şi asupra
amplificatorului de radiofrecvenţă din selector (dinamică de circa 10 dB),
rezultând pe ansamblu o dinamică de cel puţin 60 dB.
Plecând de la semnalul minim dat de sensibilitatea receptorului şi
crescând acest semnal, AGC acţionează întâi pentru reducerea câştigului AFI.
După ce semnalul, la mufa de antenă, a ajuns la un nivel de 1-2 mVef/75Ω,
tensiunea de AGC începe să acţioneze şi asupra amplificatorului de
radiofrecvenţă (ARF) din selectorul de canale. Se spune că AGC pentru selector
314
este întârziat. Acest lucru este necesar pentru a nu strica factorul de zgomot al
receptorului la nivele mici de semnal (factorul de zgomot al unui receptor este
dat în principal de factorul de zgomot al primului etaj).
Informaţia necesară formării tensiunii de AGC se bazează pe mărimea
semnalului demodulat (care este proporţional cu semnalul de la intrarea
demodulatorului deoarece modulaţia este de amplitudine). Dacă însă se
consideră valoarea medie a semnalului video demodulat, rezultă o tensiune de
AGC care depinde de conţinutul imaginii la un moment dat. Pentru a evita acest
lucru se foloseşte un circuit poartă ACIC care are rolul de a considera mărimea
semnalului demodulat doar pe durata impulsului de sincronizare linii (figura
49), folosind pentru aceasta un impuls de întoarcere la etajul de baleiaj pe
orizontală.

Figura 49 - Impulsul de sincronizare linii


Sursa: Naicu Ş., Tache I. – Receptoare moderne pentru TV în culori, Editura All Educational,
Bucureşti, 1998

În acest caz, tensiunea de AGC rezultată depinde numai de amplitudinea


purtătoarei de imagine la vârf de modulaţie.
Deoarece semnalul este MA-RBL (modulaţie de amplitudine cu rest de
bandă laterală) este necesar să se facă demodulare sincronă. Aceasta presupune
extragerea purtătoarei din semnalul modulat (în AFI frecvenţa purtătoarei de
imagine este de 38 MHz) şi multiplicarea analogică a acesteia cu semnalul
modulat. În normele D/K, ca de altfel în toate normele de televiziune cu
excepţia normei L (franceză), modulaţia purtătoarei este negativă (semnalul de
sincronizare este la vârf de modulaţie adică la 100%, iar nivelul de alb este la
fund de modulaţie adică la 12%). În circuitul integrat de FI se amplifică
315
semnalul modulat foarte mult, se limitează sub pragul de 12% şi rezultă astfel
un semnal dreptunghiular cu frecvenţa de 38 MHz. Prin filtrare cu un circuit
acordat LC se extrage numai fundamentala de 38 MHz din acest semnal.
Semnalul de la ieşirea demodulatorului video este semnalul video
complex CVBS (Complex Video Blanking Synchronization) şi, de asemenea,
purtătoarea de sunet intercarrier (6,5 MHz în norma D/K). Purtătoarea de sunet
intercarrier se introduce în amplificatorul de frecvenţă intermediară sunet (AFI-
S) şi apoi în demodulatorul de sunet rezultând semnalul audio în banda de bază.
Semnalul video complex CV~3S şi semnalul audio se introduc în etajul
audiovideo (AV) împreună cu intrările audiovideo de la conectorul AV al
receptorului TV. Semnalele CVBS şi audio provenite din receptor sunt scoase la
conectorul AV pentru a fi utilizate de alte echipamente audiovideo (de ex.
pentru înregistrare pe un videocasetofon VCR).
Etajul AV trimite semnalele audiovideo de la conectorul AV sau
semnalele audiovideo din interiorul receptorului TV spre etajele de prelucrare
din receptor. În acest fel, se pot afişa pe ecranul receptorului TV nu numai
semnale recepţionate prin mufa de antenă, ci şi semnale în banda de bază (video
şi audio) de la alt echipament (de exemplu de la un videocasetofon sau o cameră
video).
Semnalul audio de la ieşirea etajului AV este aplicat amplificatorului de
audiofrecvenţă (AAF) şi apoi difuzorului (uneori este prevăzută şi o ieşire
pentru cască).
Semnalul videocomplex de la ieşirea etajului AV se aplică la intrarea
amplificatorului de luminanţă, decodorului de culoare şi sincroprocesorului.

2. Funcţionarea etajelor de baleiaj


Etajul sincroprocesor îndeplineşte următoarele funcţii:
- extrage semnalele de sincronizare din semnalul video complex;
- separă semnalele de sincronizare linii de semnalele de sincronizare
cadre;
316
- realizează oscilatorul de linii şi comparatorul de fază din bucla PLL
(Phase Locked Loop) necesare sincronizării pe orizontală.
Etajul de baleiaj vertical primeşte semnalele de sincronizare cadre de la
modulul sincroprocesor. Acestea sunt folosite la sincronizarea oscilatorului de
cadre. Ieşirea oscilatorului de cadre comandă circuitul de formare a tensiunii în
dinte de ferăstrău care atacă etajul final de baleiaj cadre. Sarcina acestuia este
formată din bobinele de baleiaj cadre fixate pe gâtul tubului cinescop.
Etajul final de baleiaj orizontal preia semnalul dat de etajul
sincroprocesor prin etajul prefinal de linii. Etajul final de linii are rolul de a
furniza bobinelor de deflexie linii de pe gâtul tubului cinescop semnalul
necesar.
Etajul final de baleiaj linii are ca sarcină şi primarul transformatorului de
linii din secundarul căruia se obţin impulsuri de amplitudine. Una din
înfăşurările secundare furnizează impulsuri care prin redresare şi filtrare dau
naştere unei tensiuni de circa 25 kV (FIT - foarte înaltă tensiune) ce se aplică
anodului tubului cinescop.
Alte înfăşurări folosesc la obţinerea tensiunilor pentru grila de accelerare
şi cea de focalizare a tubului cinescop sau pentru obţinerea unor tensiuni
auxiliare (tensiuni recuperate).

3. Funcţionarea etajelor de prelucrare a semnalelor de imagine


Decodorul de culoare este atacat cu semnalul video complex color. Are
rolul de a extrage semnalul de crominanţă, de a separa şi demodula acest semnal
pentru a extrage semnalele diferenţă de culoare (R-Y, B-Y). Reglajul de
saturaţie acţionează asupra amplitudinii semnalelor diferenţă de culoare de la
ieşirile decodorului.
Amplificatorul de luminanţă extrage din semnalul video complex color
semnalul de luminanţă pe care îl amplifică. Reglajul de contrast (manual) şi
reglajul curentului de fascicul (automat) acţionează asupra amplitudinii
semnalului de luminanţă.
317
Semnalele diferenţă de culoare (R-Y, B-Y) se introduc împreună cu
semnalul de luminanţă Y în matricea RGB.
La ieşirea matricei RGB se obţin semnalele R, G şi B care sunt
amplificate de cele trei etaje finale video şi se aplică celor trei catozi ai tubului
cinescop tricrom. Cei trei catozi sunt încălziţi de curentul care circulă prin
filamentul tubului cinescop.

4. Sursele de alimentare ale receptorului de televiziune color


Televizorul este alimentat de la sursa de alimentare (de obicei, sursă în
comutaţie) care livrează tensiunile necesare pentru alimentarea etajelor din
receptorul TV. Unele surse de tensiune se obţin din redresarea impulsurilor din
etajul final de linii. Acestea se numesc tensiuni recuperate.
Sursa de alimentare trebuie să livreze în mod obligatoriu tensiunea de
alimentare a etajului sincroprocesor (de obicei 12 V) şi tensiunea de alimentare
a etajului final de linii ( 100 V - 150 V) pentru ca etajul de baleiaj linii să
funcţioneze şi să se poată obţine astfel şi restul tensiunilor de alimentare
(tensiunile recuperate).
Circuitul de demagnetizare automată a cinescopului are rolul de a elimina
magnetizarea produsă în timp de câmpul magnetic terestru sau de alte câmpuri
magnetice externe. Se pot magnetiza unele părţi metalice ale televizorului sau
ale tubului cinescop, ceea ce are ca efect distrugerea purităţii culorilor (apariţia
unor pete colorate pe ecran). Demagnetizarea automată se produce la fiecare
pornire a televizorului cu condiţia ca termistorul legat în serie cu bobinele de
demagnetizare să fie la temperatura camerei. În acest caz, termistorul PTC (cu
coeficient de temperatură pozitiv) are o rezistentă mică (de ordinul zecilor de
ohmi). Tensiunea de reţea aplicată bobinelor de demagnetizare în serie cu
termistorul va da naştere iniţial unui curent alternativ de 50 Hz cu amplitudinea
de ordinul amperilor, care va genera un câmp magnetic alternativ. Curentul de
amplitudine mare care trece prin termistor va provoca o încălzire rapidă a
acestuia, ceea ce duce la creşterea rezistenţei cu câteva ordine de mărime şi deci
318
la scăderea amplitudinii curentului alternativ ce circulă prin bobinele de
demagnetizare. Efectul global produs de acest circuit este apariţia unui câmp
magnetic alternativ cu frecvenţa de 50 Hz, a cărui amplitudine scade rapid la
câteva secunde de la pornirea televizorului. Dacă magnetizarea tubului cinescop
a fost foarte puternică, demagnetizarea automată poate fi insuficientă. În acest
caz, este necesar să se intervină din exterior cu bobine speciale de
demagnetizare.

5. Comenzile receptorului
Practic, toate receptoarele actuale sunt dotate cu microprocesoare pentru
comenzi.
Etajul cu microprocesor primeşte semnale de la telecomanda receptorului
prin receptorul de infraroşu sau de la panoul frontal al receptorului.
La rândul său, microprocesorul comandă direct (sau prin interfeţe) etajele
receptorului. În afară de reglajele obişnuite (volum, contrast, strălucire,
saturaţie), microprocesorul comandă etajul AV, etajele video pentru afişarea
comenzilor pe ecran (OSD = On Screen Display) şi sursa de alimentare a
receptorului pentru pornire (POWER ON) sau regim de aşteptare (STAND BY).

9.8.2. Aplicarea metodologiei de evaluare a calităţii produselor pe


traiectorie în cazul receptoarelor de televiziune color

În această secţiune se va aplica metodologia de evaluare a calităţii


produselor pentru receptoarele de televiziune color. Etapele procesului de
evaluare sunt definite în conformitate cu modelul matematic al calităţii
produselor, aşa cum a fost prezentat în secţiunile 7.3 şi 7.4 din cadrul
capitolului 7 şi urmăresc configurarea, construcţia şi structurarea masivului de
date necesar pentru evaluarea calităţii, în conformitate cu descrierea modelului
realizat în secţiunea 8.3 din cadrul capitolului 8.

319
Etapa întâi - Definirea clasei de produse
Clasa de produse supusă evaluării: Receptoare de televiziune color

Etapa a doua - Atribuirea ponderilor globale pentru cele opt secvenţe


traiectoriale
În secţiunea 6.5 din cadrul capitolului 6 s-au definit cele opt secvenţe ale
traiectoriei produsului. Aceste secvenţe sunt caracteristice existenţei oricărui
produs şi înglobează în ele întregul proces de structurare şi destructurare a
produsului pe traiectorie, aşa cum a fost prezentat acest proces în secţiunea 8.1
din cadrul capitolului 8.
După cum s-a specificat şi în capitolul anterior, ponderile globale
caracteristice secvenţelor traiectoriale pentru receptoarele de televiziune color
s-au stabilit având în vedere gradul de importanţă a fiecărei secvenţe
traiectoriale în existenţa produsului şi în evaluarea calităţii acestuia (tabelul 36).
Tabelul 36
Ponderile globale ale secvenţelor traiectoriale

Nr. Crt. Denumire secvenţă Pondere (%)

1. Cercetare pieţe (P) 10

2. Concepţie (C) 12

3. Furnizori (F) 6

4. Structurare-dezvoltare (S) 16

5. Circulaţie (LD) 6

6. Utilizare şi service (U) 22

7. Post-utilizare (PU) 14

8. Reintegrare (R) 14

TOTAL PONDERI 100


Original

320
Cea mai importantă secvenţă traiectorială este secvenţa de utilizare şi
service (pondere 22%). Într-adevăr, din punct de vedere al calităţii, în cadrul
acestei secvenţe, impactul receptoarelor de televiziune color cu utilizatorul este
maxim, ceea ce trebuie să se reflecte corespunzător în evaluarea calităţii
acestora.
Următoarea secvenţă ca importanţă este secvenţa de structurare şi
dezvoltare a produsului (pondere 16%), care reprezintă etapa de realizare
efectivă a receptoarelor de televiziune color. În cadrul acestei secvenţe elemente
cum ar fi: productivitatea, randamentul, realizarea valorilor ecosanogenetice,
efectele tehnologiilor utilizate asupra sănătăţii operatorilor şi a mediului,
influenţează în mod sensibil calitatea produselor realizate. Având în vedere
tehnologia deosebită impusă de realizarea receptoarelor de televiziune color,
stresul deosebit al personalului tehnic de execuţie, montare şi testare, această
secvenţă are un impact deosebit asupra calităţii finale a produselor.
Următoarele secvenţe, din punct de vedere al importanţei pentru
evaluarea calităţii receptoarelor de televiziune color, sunt secvenţele de
postutilizare şi reintegrare în natură (pondere 14% fiecare). Aceste
secvenţe asigură un comportament corect al produsului, din punct de vedere al
relaţiei sale cu mediul natural şi antropic în etapele finale ale procesului de
destructurare, ceea ce trebuie să se reflecte în mod corespunzător în evaluarea
calităţii receptoarelor de televiziune color, având în vedere că anumite elemente
şi subansamble, ca de exemplu tubul cinescop, pot avea un impact negativ
asupra sănătăţii omului şi a mediului în cazul în care nu se iau măsuri corecte de
postutilizare şi reintegrare.
O altă secvenţă importantă în evaluarea calităţii receptoarelor de
televiziune color este secvenţa de concepţie (pondere 12%). Aceasta este
secvenţa în care produsul este cercetat şi dezvoltat în procesul de concretizare a
ideii de prototip de produs prevăzut cu scenarii de comportament în toate fazele

321
ulterioare de existenţă. De aceea această secvenţă prefigurează, evaluează şi
analizează toate celelalte secvenţe traiectoriale, iar calitatea receptoarelor de
televiziune color depinde în mod esenţial de eficienţa şi acurateţea realizării
secvenţei de concepţie a acestora.
Secvenţa de cercetare a pieţelor (pondere 10%), reprezintă pentru
produsele studiate un moment important în luarea deciziilor asupra a ceea ce
trebuie produs şi, mai ales, cum trebuie produs. Piaţa receptoarelor de
televiziune color este o piaţă extrem de diversificată şi largă, ce se adresează
categoriilor celor mai diverse de utilizatori, fapt ce obligă producătorii să aibă
un permanent contact cu tot sistemul de pieţe ce concură la realizarea,
desfacerea, utilizarea, postutilizarea şi reintegrarea receptoarelor de televiziune
color.
Cele mai mici ponderi globale au fost atribuite pentru secvenţele de
identificare a furnizorilor şi de circulaţie a produsului (pondere 6%
fiecare). Reflectarea în cadrul acestor secvenţe a calităţii receptoarelor de
televiziune color este în mare măsură condiţionată şi determinată de celelalte
secvenţe ale traiectoriei, ceea ce justifică modul de atribuire a ponderilor pentru
aceste secvenţe.

Etapa a treia - Definirea parametrilor specifici fiecărei secvenţe


traiectoriale
1. Cercetare pieţe
Piaţa utilizării receptoarelor de televiziune color este o piaţă consolidată,
foarte largă şi diversificată. Progresele tehnologice în domeniul producţiei
receptoarelor de televiziune color au fost atât de mari, iar preţurile au cunoscut
o pantă descendentă atât de accelerată încât televizoarele color au ajuns o
prezenţă obişnuită în existenţa cotidiană a omului modern. Piaţa este asaltată de
oferte cărora este greu să le rezişti.
Dacă în anii 80 receptoarele de televiziune color aveau un preţ prohibitiv
pe piaţă, preţ al cărui nivel era proporţional cu dimensiunile ecranului şi cu
322
facilităţile încă modeste pe care tehnologia momentului putea să le ofere, astăzi
oferta propune, la preţuri rezonabile, modele care asigură redarea imaginii şi
sunetului la nivele de performanţă greu de imaginat în urmă cu câţiva ani. Sunt
deja accesibile modele cu ecrane plate de mari dimesiuni, cu sisteme de sunet
sofisticate, cu facilităţi suplimentare de tipul teletextului, urmăririi simultane a
mai multor programe etc.
Mai mult, în funcţie de bugetele posibile ale potenţialilor clienţi, sunt
accesibile modele care combină în nenumărate moduri şi grade de perfecţionare
tehnologică, facilităţile posibile. Dacă în urmă cu câţiva ani preţul receptoarelor
de televiziune color de înaltă rezoluţie şi performanţe superioare era mai mult
decât prohibitiv pentru marea majoritate a utilizatorilor, începând cu mijlocul
deceniului trecut preţul acestor echipamente a început să scadă semnificativ.
Urmând consecvent această tendinţă, în ultimii 5 ani preţul receptoarelor de
televiziune color a cunoscut o scădere de circa 45%, ceea ce a făcut ca piaţa
acestor aparate să devină extrem de interesantă şi atractivă pentru un segment
din ce în ce mai mare de clienţi. Rezultatul direct a fost că numai în Statele
Unite ale Americii s-au vândut în anul 2000 aproximativ 25 milioane de
receptoare de televiziune color, faţă de 24 milioane în anul 1999 şi 23 milioane
în anul 1998.
O altă tendinţă ce se manifestă pe piaţă este accentuarea concurenţei între
producătorii de aparatură electronică, în special în domeniul receptoarelor de
televiziune color.
În contextul pieţelor de resurse, materii prime şi energie s-a accentuat
preocuparea pentru eliminarea utilizării materialelor nocive sau poluante şi
pentru stabilirea unor normative obligatorii privind nivelul radiaţiilor
electromagnetice admisibile.
Piaţa ştiinţei şi tehnologiei a impus realizarea unor studii privind crearea
unor sisteme care să asigure o protecţie cât mai bună atât celor care realizează
aceste produse cât şi celor care le utilizează.

323
Având în vedere cele de mai sus, pe piaţa capitalului se constată alocarea
unor resurse financiare semnificative în scopul dezvoltării, perfecţionării şi
creşterii producţiei de receptoare de televiziune color.
În cadrul pieţei forţei de muncă se realizează specializarea personalului şi
crearea unor profesiuni specifice realizării acestor tipuri de produse electronice
(reglori, depanatori etc.).
Din motivele de mai sus, potrivit unui studiu de piaţă [116], pe fondul
creşterii interesului consumatorilor, se estimează că în următorii 3 ani
volumul de vânzări pentru receptoarele de televiziune color va marca o
creştere de 85%. Toate aceste creşteri vor avea loc pe fondul unor modificări
structurale ale pieţei. Astfel, în perioada de timp menţionată, cererea pentru
receptoarele de televiziune alb-negru va cunoaşte o scădere accentuată, ceea ce
va provoca reducerea drastică a numărului de astfel de produse.
Faţă de datele oferite de studiul de piaţă menţionat, pentru secvenţa de
cercetare pieţe s-au definit următorii parametri:
- Cota pe piaţa mondială a firmei producătoare
- Prezenţa pe piaţa românească a firmei producătoare
- Diversitatea ofertei de receptoare de televiziune color
2. Concepţie
În faza de concepţie sunt stabiliţi parametrii de bază ai viitorului produs,
parametri care determină caracteristicile funcţionale ale produsului în toate
secvenţele următoare.
În concordanţă cu specificul acestui tip de produs, cu informaţiile
furnizate de ofertanţi în documentaţiile de firmă şi de produs [117], [118],
[119], [120], [121], [122], [123], [124] şi cu diversele analize apărute în
publicaţiile de specialitate, s-au definit pentru secvenţa de concepţie următorii
parametri care au fost consideraţi reprezentativi pentru această secvenţă
traiectorială:
- Viteza microprocesorului de comandă şi control
- Tehnologia de realizare a microprocesorului
324
- Capacitatea memoriei PROM
- Rezoluţie maximă
- Număr de standarde acceptate (NTSC, PAL, SECAM, D2MAC etc.)
3. Identificare furnizori
Datele disponibile în literatura de specialitate au permis definirea pentru
secvenţa de identificare furnizori a unor parametri legaţi de furnizorii pentru
două subansamble de bază ale receptoarelor de televiziune color:
- Producătorul procesorului
- Producătorul tubului cinescop
4. Structurare-dezvoltare
În secvenţa de structurare şi dezvoltare, pe baza proiectelor conceptuale
stabilite în secvenţa a doua a traiectoriei, se realizează produsul, aşa cum acesta
va apărea pe piaţă. Având în vedere că tehnologiile de realizare a produsului nu
sunt accesibile, multe dintre ele constituind secrete de firmă, parametrii definiţi
pentru evaluarea calităţii în această secvenţă a traiectoriei permit evaluarea
indirectă a acestor tehnologii pe baza unor performanţe tehnice ce rezultă în
mod direct din performanţele tehnico-economice şi ecosanogenetice ale
tehnologiilor utilizate.
Pentru secvenţa de structurare-dezvoltare se definesc următorii parametri:
- Distorsiuni geometrice ale rastrului
- Contrastul dinamic
- Gradul de eliminare a zgomotelor
- Acurateţea reproducerii culorilor
- Fidelitatea acustică
5. Circulaţie
Având în vedere gabaritul mic şi fragilitatea deosebită a receptoarelor de
televiziune color, pentru evaluarea calităţii în secvenţa de circulaţie a
produsului s-au definit parametri privind eficacitatea funcţională a sistemului de
ambalare şi capacitatea acestuia de a fi reutilizat.

325
Pentru secvenţa de circulaţie a produsului se definesc următorii
parametri:
- Eficacitatea sistemului de ambalare
- Gradul de asigurare a integrităţii produsului
- Calitatea materialelor utilizate în ambalarea produsului
- Procentul de utilizare a materialelor reciclate
6. Utilizare şi service
Secvenţa de utilizare şi service a produsului reprezintă secvenţa cea mai
importantă în traiectoria produsului atât datorită faptului că reprezintă motivaţia
şi obiectivul tuturor secvenţelor anterioare, cât şi a faptului că, din momentul
intrării produsului în această fază a traiectoriei, impactul său cu utilizatorul, cu
societatea umană, cu mediul natural şi antropic este maxim.
În această fază se evaluează din punct de vedere al calităţii factorii
economici, tehnico-funcţionali, ergonomici etc., pe baza datelor puse la
dispoziţie de firmele ofertante produs [117], [118], [119], [120], [121], [122],
[123], [124] şi de analizele apărute în publicaţiile de specialitate. Astfel, pentru
secvenţa de utilizare şi service se definesc următorii parametri:
- Preţul de vânzare la ofertant (fără TVA)
- Numărul maxim de canale programabile
- Tip sistem teletext (WTS, TOP, FLOF)
- Număr funcţii telecomandă
- Sistemul de reproducere a sunetului (mono, stereo, NICAM, surround)
- Consum maxim
- Durata garanţiei pentru subansamble
- Durata garanţiei pentru tub
- Durata serviciului de hot-line
7. Postutilizare
Secvenţa de postutilizare se referă la modul în care eventuale produse
secundare rezultate în urma funcţionării produselor şi/sau ceea ce rămâne după
încheierea ciclului de exploatare normală a produsului sunt sau nu sunt utilizate
326
ca materii prime sau ca subansamble pentru alte cicluri de exploatare sau
producţie.
În ceea ce priveşte reutilizarea anumitor componente şi subansamble în
alte cicluri de producţie, unele firme producătoare au dezvoltat servicii prin care
oferă clienţilor posibilitatea preluării vechilor echipamente, al căror ciclu de
exploatare este expirat, şi înlocuirea acestora cu echipamente de generaţie nouă
la preţuri reduse corespunzător cu valoarea reziduală a echipamentului uzat.
Echipamentele uzate sunt dezasamblate, iar elementele, componentele şi
subansamblele rezultate sunt fie utilizate în alte procese productive, fie
reintegrate în natură. Având în vedere cele prezentate, pentru secvenţa de post-
utilizare se definesc următorii parametri:
- Achiziţionarea produselor după utilizare de producător
- Gradul de dezasamblare a produselor
- Gradul de reutilizare a componentelor şi subansamblelor produselor
8. Reintegrare în natură
În această fază a traiectoriei, elementele rezultate în urma destructurării
produselor se reintegrează mediului natural fie sub formă de deşeuri, ceea ce
contribuie la creşterea entropiei mediului şi la degradarea acestuia [14], [37], fie
sunt reintroduse ca materii prime în noi cicluri productive, ceea ce reprezintă
modul ecosanogenetic de abordare a reintegrării unui produs în natură [13],
[17].
Din acest punct de vedere secvenţa de reintegrare în natură va fi definită
prin următorii parametri:
- Existenţa tehnologiilor de reintegrare componente şi subansamble.
- Gradul de reintegrare componente şi subansamble.

Etapa a patra - Atribuirea valorilor maxime şi minime corespunzătoare


parametrilor specifici fiecărei secvenţe traiectoriale
Având în vedere valorile minime şi maxime posibile pentru parametrii de
evaluare a calităţii specifici fiecărei secvenţe traiectoriale, s-au stabilit limitele
327
de variaţie a acestor parametri, limite necesare ponderării sistemului de evaluare
(tabelele 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44).

1. Cercetare pieţe

Tabelul 37
Valorile minime şi maxime ale parametrilor corespunzători
secvenţei întâi a traiectoriei produsului
Nr. crt. Parametru Minim Maxim U.M.
1. Cota pe piaţă mondială 0 100 procent
2. Prezenţa pe piaţa românească 0 100 procent
3. Diversitatea ofertei de receptoare 0 10 notă
Original
2. Concepţie

Tabelul 38
Valorile minime şi maxime ale parametrilor corespunzători
secvenţei a doua a traiectoriei produsului
Nr. crt. Parametru Minim Maxim U.M.
1. Viteza microprocesorului 5 32 MHz
2. Tehnologia de realizare 0 10 notă
microprocesor
3. Capacitate memorie PROM 8 64 KB
4. Rezoluţie maximă 400 900 linii
5. Număr de standarde acceptate 1 6 număr
Original
3. Identificare furnizori

Tabelul 39
Valorile minime şi maxime ale parametrilor corespunzători
secvenţei a treia a traiectoriei produsului

Nr. crt. Parametru Minim Maxim U.M.


1. Producătorul procesorului 0 10 notă
2. Producătorul tubului cinescop 0 10 notă
Original

328
4. Structurare-dezvoltare

Tabelul 40
Valorile minime şi maxime ale parametrilor corespunzători
secvenţei a patra a traiectoriei produsului

Nr. crt. Parametru Minim Maxim U.M.


1. Distorsiuni geometrice ale rastrului 0 10 notă
2. Contrastul dinamic 0 10 notă
3. Gradul de eliminare a zgomotelor 0 10 notă
4. Acurateţea reproducerii culorilor 0 10 notă
5. Fidelitatea acustică 0 10 notă
Original
5. Circulaţie

Tabelul 41
Valorile minime şi maxime ale parametrilor corespunzători
secvenţei a cincea a traiectoriei produsului

Nr. crt. Parametru Minim Maxim U.M.


1. Eficacitatea sistemului de ambalare 0 10 notă
2. Gradul de asigurare al integrităţii 0 10 notă
produsului
3. Calitatea materialelor utilizate în 0 10 notă
ambalare
4. Procentul de utilizare a materialelor 0 100 procent
reciclate
Original
6. Utilizare şi service
Tabelul 42
Valorile minime şi maxime ale parametrilor corespunzători
secvenţei a şasea a traiectoriei produsului
Nr. crt. Parametru Min. Max. U.M.
1. Preţul de vânzare la ofertant (fără TVA) 300 1500 USD
2. Numărul maxim de canale programabile 150 200 număr

329
continuare tabel 42
Nr. crt. Parametru Min. Max. U.M.
3. Tip sistem teletext 0 10 notă
4. Număr funcţii telecomandă 3 10 număr
5. Sistem de reproducere a sunetului 0 10 notă
6. Consum maxim 50 200 Watt
7. Durată garanţie produs 1 3 ani
8. Durata garanţiei tub cinescop 1 3 ani
9. Durata serviciului hot-line 0 10 notă
Original
7. Postutilizare
Tabelul 43
Valorile minime şi maxime ale parametrilor corespunzători
secvenţei a şaptea a traiectoriei produsului
Nr. crt. Parametru Minim Maxim U.M.
1. Achiziţionarea produselor după utilizare 0 10 notă
2. Gradul de dezasamblare a produselor 0 100 procent
3. Gradul de reutilizare a componentelor şi 0 100 procent
subansamblelor
Original
8. Reintegrare în natură
Tabelul 44
Valorile minime şi maxime ale parametrilor corespunzători
secvenţei a opta a traiectoriei produsului
Nr. crt. Parametru Minim Maxim U.M.
1. Existenţa tehnologiilor de reintegrare 0 10 notă
componente şi subansamble.
2. Gradul de reintegrare componente şi 0 100 procent
subansamble
Original

330
Etapa a cincea - Atribuirea ponderilor pentru parametrii
corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale
Ultima etapă în descrierea clasei de produse este atribuirea de ponderi
pentru parametrii corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale. În cadrul unei
secvenţe din traiectorie, suma ponderilor corespunzătoare tuturor parametrilor
specifici secvenţei trebuie să fie egală cu 100.
Atribuirea ponderilor s-a făcut în funcţie de gradul de importanţă al
parametrului respectiv, din punct de vedere al caracterizării calitative a
produsului, în cadrul secvenţei respective (tabelele 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51,
52).
1. Cercetare pieţe
Tabelul 45
Valorile ponderilor parametrilor corespunzători secv. întâi
Nr. crt. Parametru Pondere
1. Cota pe piaţa mondială a firmei producătoare 30
2. Prezenţa pe piaţa românească a firmei producătoare 40
3. Diversitatea ofertei de receptoare de televiziune color 30
Original
2. Concepţie
Tabelul 46
Valorile ponderilor parametrilor corespunzători secv. a doua
Nr. crt. Parametru Pondere
1. Viteza microprocesorului 30
2. Tehnologia de realizare microprocesor 15
3. Capacitate memorie PROM 15
4. Rezoluţie maximă 20
5. Număr de standarde acceptate 20
Original

331
3. Identificare furnizori
Tabelul 47
Valorile ponderilor parametrilor corespunzători secv. a treia
Nr. crt. Parametru Pondere
1. Producătorul procesorului utilizat 50
2. Producătorul dispozitivului de imprimare 50
Original
4. Structurare-dezvoltare
Tabelul 48
Valorile ponderilor parametrilor corespunzători secv. a patra
Nr. crt. Parametru Pondere
1. Distorsiuni geometrice ale rastrului 20
2. Contrastul dinamic 20
3. Gradul de eliminare a zgomotelor 20
4. Acurateţea reproducerii culorilor 20
5. Fidelitatea acustică 20
Original
5. Circulaţie
Tabelul 49
Valorile ponderilor parametrilor corespunzători secv. a cincea
Nr. crt. Parametru Pondere
1. Eficacitatea sistemului de ambalare 20
2. Gradul de asigurare a integrităţii produsului 30
3. Calitatea materialelor utilizate în ambalare 20
4. Procentul de utilizare a materialelor reciclate 30
Original
6. Utilizare şi service

Tabelul 50
Valorile ponderilor parametrilor corespunzători secv. a şasea
Nr. crt. Parametru Pondere
1. Preţul de vânzare la ofertant (fără TVA) 15
2. Numărul maxim de canale programabile 10
3. Tip sistem teletext 10

332
continuare tabel 50
Nr. crt. Parametru Pondere
4. Număr funcţii telecomandă 10
5. Sistem de reproducere a sunetului 15
6. Consumul maxim 10
7. Durată garanţie produs 10
8. Durata garanţiei tub cinescop 10
9. Durata serviciului hot-line 10
Original
7. Postutilizare
Tabelul 51
Valorile ponderilor parametrilor corespunzători secv. a şaptea
Nr. crt. Parametru Pondere
1. Achiziţionarea produselor după utilizare 30
2. Gradul de dezasamblare a produselor 30
3. Gradul de reutilizare a componentelor şi subansamblelor 40
Original
8. Reintegrare în natură
Tabelul 52
Valorile ponderilor parametrilor corespunzători secv. a opta
Nr. crt. Parametru Pondere
1. Existenţa tehnologiilor de reintegrare componente şi 50
subansamble.
2. Gradul de reintegrare componente şi subansamble 50
Original

Etapa a şasea - Selectarea echipamentelor supuse evaluării


Au fost selectate pentru evaluare 8 tipuri de receptoare de televiziune
color provenind de la producători consacraţi pe plan mondial şi ale căror
produse au pătruns pe piaţa românească.

333
Pentru studierea, caracterizarea şi evaluarea acestor echipamente s-au
utilizat ca surse de informare documentaţiile de firmă şi de produs [117], [118],
[119], [120], [121], [122], [123], [124], precum şi diverse studii, analize şi
prezentări apărute în publicaţiile de specialitate [116].
Tipurile de receptoare de televiziune color supuse evaluării sunt
prezentate în tabelul 53.
Tabelul 53
Receptoarele de televiziune color supuse evaluării

Nr. Denumire Ofertant


crt. echipament
1. Hitachi 27CX29B Hitachi Europe GmbH, Am Seestern 18,
Dusseldorf, Germany
2. JVC l’Art AV-27F802 JVC UK Limited, JVC House, Priestley Way,
London, England
3. Panasonic CT-27SF36 Panasonic Europe Ltd., Willoughby Road,
Bracknell, Berkshire, England
4. Philips 27PT91S Philips Electronics UK Ltd., The Philips
Centre, Road Croydon, London, England
5. Proton MM-2701VT Proton Electronic Industrial Co. Ltd., 45 Sec
1, San-Ming Road, Panchiao, Taipei Hsien,
Taiwan
6. Sony KV-27S42 Sony Electronics Inc., 155 Tice Boulevard,
Woodcliff Lake, NJ 07677, USA
7. Toshiba 27A50 27-in. Toshiba Europe Ltd., Audrey House, Ely
Color TV Place, London, England
8. Zenith inteq Zenith Electronic Corporation, 2000
IQB27B44W Millbrook Drive, Lincolnshire, IL 60069, USA

Original

334
Etapa a şaptea - Atribuirea valorilor corespunzătoare parametrilor
specifici tuturor secvenţelor traiectoriale pentru fiecare produs supus
evaluării
În cadrul acestei etape se atribuie valori specifice produsului analizat
tuturor parametrilor definiţi în cadrul etapei a treia.

1. Receptorul de televiziune color Hitachi 27CX29B


În conformitate cu datele şi studiile analizate [116] şi [117], parametrii
specifici, corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale, pentru acest tip de
receptor de televiziune color sunt prezentaţi în tabelul 54.
Tabelul 54
Parametrii specifici receptorului Hitachi 27CX29B

Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. 5 5 6 - - - - - -
2. 6 6 16 600 3 - - - -
3. 6 8 - - - - - - -
4. 7 7 8 7 7 - - - -
5. 6 8 8 40 - - - - -
6. 400 181 7 5 7 85 1 1 8
7. 3 10 10 - - - - - -
8. 0 0 - - - - - - -

Original

2. Receptorul de televiziune color JVC l’Art AV-27F802


În conformitate cu datele şi studiile analizate [116] şi [118], parametrii
specifici, corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale, pentru acest tip de
receptor de televiziune color sunt prezentaţi în tabelul 55.

335
Tabelul 55
Parametrii specifici receptorului JVC l’Art AV-27F802

Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. 7 4 8 - - - - - -
2. 10 8 32 700 4 - - - -
3. 8 8 - - - - - - -
4. 8 8 9 9 9 - - - -
5. 7 9 8 40 - - - - -
6. 800 181 8 7 8 90 1 2 8
7. 3 10 10 - - - - - -
8. 0 0 - - - - - - -

Original

3. Receptorul de televiziune color Panasonic CT-27SF36


În conformitate cu datele şi studiile analizate [116] şi [119], parametrii
specifici, corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale, pentru acest tip de
receptor de televiziune color sunt prezentaţi în tabelul 56.
Tabelul 56
Parametrii specifici receptorului Panasonic CT-27SF36

Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. 10 7 10 - - - - - -
2. 10 8 16 800 4 - - - -
3. 10 10 - - - - - - -
4. 9 8 8 9 9 - - - -
5. 9 10 9 60 - - - - -
6. 650 181 9 7 9 75 1 2 9

336
continuare tabel 56
Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
7. 6 30 20 - - - - - -
8. 2 10 - - - - - - -

Original

4. Receptorul de televiziune color Philips 27PT91S


În conformitate cu datele şi studiile analizate [116] şi [120], parametrii
specifici, corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale, pentru acest tip de
receptor de televiziune color sunt prezentaţi în tabelul 57.
Tabelul 57
Parametrii specifici receptorului Philips 27PT91S

Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. 10 9 10 - - - - - -
2. 32 9 32 800 5 - - - -
3. 10 10 - - - - - - -
4. 10 9 10 9 9 - - - -
5. 9 10 9 60 - - - - -
6. 800 190 9 9 10 125 1 1 9
7. 7 40 25 - - - - - -
8. 4 20 - - - - - - -

Original

5. Receptorul de televiziune color Proton MM-2701VT


În conformitate cu datele şi studiile analizate [116] şi [121], parametrii
specifici, corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale, pentru acest tip de
receptor de televiziune color sunt prezentaţi în tabelul 58.

337
Tabelul 58
Parametrii specifici receptorului Proton MM-2701VT

Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. 12 2 10 - - - - - -
2. 32 10 64 750 6 - - - -
3. 10 10 - - - - - - -
4. 10 9 10 10 10 - - - -
5. 10 10 10 40 - - - - -
6. 1300 200 10 9 10 175 1 2 8
7. 0 0 0 - - - - - -
8. 0 0 - - - - - - -

Original

6. Receptorul de televiziune color Sony KV-27S42


În conformitate cu datele şi studiile analizate [116] şi [122], parametrii
specifici, corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale, pentru acest tip de
receptor de televiziune color sunt prezentaţi în tabelul 59.
Tabelul 59
Parametrii specifici receptorului Sony KV-27S42

Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. 14 10 10 - - - - - -
2. 16 9 32 500 5 - - - -
3. 9 8 - - - - - - -
4. 8 9 8 8 8 - - - -
5. 8 9 8 30 - - - - -
6. 450 181 8 6 8 75 1 2 8

338
continuare tabel 59
Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
7. 5 50 30 - - - - - -
8. 7 30 - - - - - - -

Original

7. Receptorul de televiziune color Toshiba 27A50-in. Color TV


În conformitate cu datele şi studiile analizate [116] şi [123], parametrii
specifici, corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale, pentru acest tip de
receptor de televiziune color sunt prezentaţi în tabelul 60.
Tabelul 60
Parametrii specifici receptorului Toshiba 27A50-in. Color TV

Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. 8 5 9 - - - - - -
2. 16 9 32 600 5 - - - -
3. 9 9 - - - - - - -
4. 9 8 9 9 8 - - - -
5. 8 9 8 40 - - - - -
6. 450 181 8 6 8 100 1 1 7
7. 3 30 10 - - - - - -
8. 3 10 - - - - - - -

Original

8. Receptorul de televiziune color Zenith inteq IQB27B44W


În conformitate cu datele şi studiile analizate [116] şi [124], parametrii
specifici, corespunzători tuturor secvenţelor traiectoriale, pentru acest tip de
receptor de televiziune color sunt prezentaţi în tabelul 61.

339
Tabelul 61
Parametrii specifici receptorului Zenith inteq IQB27B44W
Nr. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par. Par.
secv. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. 8 2 9 - - - - - -
2. 24 10 32 800 5 - - - -
3. 10 10 - - - - - - -
4. 10 10 10 9 9 - - - -
5. 9 10 9 50 - - - - -
6. 700 181 10 8 8 150 1 2 7
7. 6 50 40 - - - - - -
8. 7 30 - - - - - - -
Original

Etapa a opta - Introducerea datelor şi executarea programului de


calcul al indicatorului global de calitate
Toate datele definite în cadrul primelor 7 etape ale aplicării metodologiei
de evaluare a calităţii produselor contribuie la realizarea masivului de date
utilizat de către programul de calcul al indicatorului global de calitate.
Pe baza modelului matematic dezvoltat în secţiunile 7.3 şi 7.4 din cadrul
capitolului 7, programul calculează indicatorul global de calitate, în
conformitate cu formula 7.15 din secţiunea 7.4 a capitolului 7. Indicatorul
global de calitate K permite evaluarea calităţii produselor pe traiectorie, în
conformitate cu modelul global al calităţii.

9.8.3. Analiza comparativă a calităţii receptoarelor de televiziune


color pe baza indicatorului global calculat prin metodologia de evaluare a
calităţii pe traiectorie

În urma executării programului de calcul al indicatorului global de


calitate K s-au obţinut valorile acestui indicator pentru receptoarele de
televiziune color, care au fost analizate în cadrul acestui capitol (tabelul 62).
340
Tabelul 62
Indicatorul global de calitate K pentru
receptoarele de televiziune color supuse evaluării
Nr. Denumire Indicatorul global de
crt. echipament calitate - K
1. Zenith inteq IQB27B44W 0,653
2. Philips 27PT91S 0,637
3. Sony KV-27S42 0,595
4. Panasonic CT-27SF36 0,559
5. Proton MM-2701VT 0.546
6. Toshiba 27A50 27-in. Color TV 0.517
7. JVC l’Art AV-27F802 0,458
8. Hitachi 27CX29B 0,396
Original

Ca şi în cazul analizei comparative a calităţii imprimantelor laser color


realizată pe baza evaluării în cadrul sistemului traiectorial (tabelul 35), ceea ce
diferenţiază în mod semnificativ receptoarele de televiziune color analizate,
conducând la structura clasamentului, aşa cum este prezentat în tabelul 62, este
modul în care au înţeles producătorii respectivi să abordeze calitatea produsului
în ultimele două secvenţe ale traiectoriei.
În conformitate cu datele puse la dispoziţie de firmele ofertante rezultă,
spre deosebire de situaţia imprimantelor laser color, o preocupare mai redusă
privind realizarea ambalajelor din materiale reciclate (ponderea materialelor
reciclate în totalul materialelor utilizate pentru fabricarea ambalajelor reprezintă
doar 30% până la 60%din totalul materialelor). Această situaţie se datorează
faptului că, fiind vorba de produse de larg consum, desfacerea acestora se face
în cantităţi mici pe arii geografice extinse ceea ce îngreunează mult activitatea
de recuperare a ambalajelor. Se remarcă totuşi, în cadrul secvenţei circulaţiei, o
preocupare deosebită pentru asigurarea integrităţii produselor.

341
Din literatura consultată, rezultă că şapte din cei opt producători analizaţi
(firmele Hitachi, JVC, Panasonic, Philips, Sony, Toshiba şi Zenith) au pus la
punct proceduri de achiziţionare a produselor după utilizare în scopul
dezasamblării acestora şi a reutilizării unor componente şi subansamble. În
general, produsele vechi, cu ciclul de exploatare expirat, sunt recuperate prin
agenţi specializaţi ai producătorului la preţuri modice sau sunt înlocuite cu
produse de generaţie nouă la preţuri reduse corespunzător cu valoarea reziduală
a echipamentului uzat.
Tehnologiile referitoare la postutilizarea şi reintegrarea produselor
reprezintă o preocupare declarată pentru cinci din cei opt producători analizaţi
(firmele Panasonic, Philips, Sony, Toshiba şi Zenith), situaţie mai bună decât în
cazul imprimantelor laser color unde, din cei zece producători analizaţi, doar
patru dispuneau de astfel de tehnologii. Acest mod de abordare denotă un
interes activ pentru valorile ecologice. Mai mult, pe lângă efectele benefice
privind protejarea mediul înconjurător, existenţa tehnologiilor de reintegrare
asigură un grad mai mare sau mai mic de recuperare şi reutilizare a numeroase
substanţe necesare proceselor tehnologice specifice (aur, cupru, aluminiu,
siliciu pur etc.) şi care intră în alcătuirea componentelor şi subansamblelor
electronice sau a unor substanţe ale căror tehnologii de obţinere sunt scumpe
şi/sau poluante.
Din cele de mai sus rezultă că includerea în analiza calităţii a unui sistem
de valori care ia în consideraţie necesităţile umane, sociale şi ecologice în toate
secvenţele evoluţiei produsului pe traiectorie are pe lângă efectele benefice
previzibile asupra mediului şi efecte economice pozitive, ceea ce conduce în
mod inevitabil la creşterea interesului producătorilor pentru rezolvarea acestor
probleme.

342
Concluzii

Limitarea resurselor energetice şi de materii prime, pe de o parte şi crizele


ambientale şi sanogenetice, pe de altă parte, au determinat, la nivelul speciei
umane, conştientizarea responsabilităţii asupra propriului proces de dezvoltare.
Cel mai adesea intervenţiile umane asupra mediului înconjurător sunt
destructive sau perturbatoare. Ca urmare a dezvoltării şi conştientizării societăţii
umane, aceste intervenţii pot fi mai întâi inventariate, apoi stabilizate şi
coordonate, iar în viitor orientate spre conservare şi ameliorare.
Omul a început să domine biosfera ca urmare a dezvoltării economice şi
sociale. Şi tot omul este acela care a provocat cel mai mare rău biosferei până la
acest sfârşit de mileniu. Majoritatea cercetătorilor, dar şi a guvernelor şi
politicienilor sunt acum de acord că tot specia umană are obligaţia, prin
inteligenţă, muncă şi costuri, să redea biosferei echilibrul şi dinamismul de care
are nevoie însăşi supravieţuirea speciei umane.
Formularea conceptului de dezvoltare durabilă a determinat declanşarea,
la nivel mondial, a unor acţiuni concertate în vederea diminuării efectelor
negative ale impactului ecologic şi sanogenetic asupra planetei şi a viului de
către procesele de dezvoltare.
Satisfacerea cerinţei fundamentale a conceptului de dezvoltare durabilă şi
anume, realizarea la scară planetară a unui proces de dezvoltare economică,
socială şi politică care să menţină şi eventual, să dezvolte resursele de evoluţie
ale planetei şi ale speciei umane, impun trei obiective pragmatice:
a. Reducerea poluării generate de activitatea speciei umane în procesul de
evoluţie, aşa cum se desfăşoară el în prezent.
b. Reconstrucţia ecologică, adică realizarea unei stări de echilibru, de
stabilitate mare pentru mediul înconjurător.

343
c. Formularea şi implementarea, la nivelul speciei, a unui tip de proces de
dezvoltare economică, socială şi politică, care să determine evoluţia speciei
către creşterea nivelului de complexitate, în condiţiile menţinerii vieţii pe
planetă.
Schimbările generate de om prin intervenţiile sale asupra mediului
înconjurător, în vederea atingerii unui scop, se materializează prin produse.
Produsul material este acel produs care modifică mediul prin crearea unei noi
structurări a elementelor sale.
Este deosebit de important a se analiza modul de elaborare a scopului şi a
măsurii în care acesta generează schimbări de mediu conforme sau neconforme
cu mecanismele şi produsele specifice realităţii supuse transformării. Deci se
poate analiza produsul ca un raport istoric între modul în care grupurile de
oameni îşi elaborează scopurile şi modul în care natura se schimbă prin
mecanismele sale proprii ca urmare a acţiunilor iniţiate de om.
Abordarea modernă a realizării produselor trebuie să înceapă cu
stabilirea necesităţilor resimţite de celelalte sisteme cu care produsul va
interacţiona: societatea, omul, ambientul natural şi cel antropic. Pentru aceasta
se vor urmări compatibilitatea produsului cu fiecare dintre sistemele cu care va
interacţiona, definirea relaţiilor pe care le va avea produsul, determinarea
constrângerilor de realizare din punct de vedere ştiinţific, tehnologic, ecologic,
economic, etic etc.
O astfel de abordare deschide calea către realizarea de produse cu efecte
pozitive asupra calităţii vieţii umane, asupra dezvoltării sociale şi asupra
evoluţiei proceselor din natura vie şi nevie.
Produsul, ca model în evoluţie continuă, trebuie să fie elaborat prin conlucrarea
tuturor eşaloanelor ştiinţei, de la cercetarea pură, academică şi cercetarea
fundamentală orientată până la cercetarea aplicativă şi de dezvoltare, în sistemul
complex al ambientului în care omul intervine în măsura cunoaşterii sale.
Produsul, în această viziune, parcurge traiectoria de la concepţie, elaborare,
piaţă până la recuperarea şi reintegrarea în natură.
344
Astfel, produsul are o viaţă proprie, exprimată în timp sub forma mai
multor faze de existenţă ce marchează trecerea de la idee la stingerea în natură,
grupate într-o traiectorie structurată şi solicită resurse în cadrul activităţilor
specifice diferitelor faze.
Utilizarea traiectoriei ca instrument de analiză şi decizie permite
realizarea unei abordări sistematice şi unitare a proceselor de structurare şi
destructurare a produselor. În acest context se crează premiza unei abordări
sistemice a problematicii calităţii produselor, permiţând totodată realizarea unor
modele de evaluare a calităţii, extrem de utile în procesul de dezvoltare. De
altfel, stadiul actual al cunoaşterii ne arată că am ajuns în etapa în care au
devenit posibile evaluări, modelări şi decizii asupra căii de dezvoltare.
Cu toate că în ţările dezvoltate acţiuni de acest gen au o vechime de peste
douăzeci de ani, o serie de lucruri importante rămân încă de făcut. Astfel,
majoritatea metodelor de reducere a poluării, în special, şi de modelare a
procesului de dezvoltare, în general, nu sunt acţiuni de timp real, eventualele
efecte pozitive rămânând în beneficiul generaţiilor viitoare. De asemenea, se
constată, în majoritatea modelelor deja elaborate, absenţa unei perspective
pragmatice, singura capabilă să permită elaborarea unor modele parametrice
care să asigure posibilitatea predicţiei. În sfârşit, toate modelele existente sunt
elaborate numai din perspectiva consumatorului, adică de la efect la cauză,
ceea ce ar putea fi o explicaţie în legătură cu modul lor greoi de aplicare, chiar
în ţările dezvoltate care dispun de societăţi civile puternice şi de un sistem
instituţional, mai ales în domeniul fiscal, bine reglat.
În concordanţă cu aceste constatări, lucrarea şi-a propus o abordare
complexă a problemei calităţii în evoluţia ecosistemelor antropizate, din
perspectiva dezvoltării durabile, pornind de la următoarele premise:
1. Definiţia calităţii elaborată în cadrul Standardului ISO 8402 ca fiind
ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unui produs sau serviciu ce îi
conferă acestuia aptitudinea de a satisface necesităţile exprimate sau implicite,
deşi reprezintă un pas important înainte faţă de definiţiile clasice ale calităţii din
345
punct de vedere al reprezentării corecte a acesteia în raport cu elementele care o
caracterizează şi o definesc, este încă incompletă deoarece nu acoperă în mod
explicit toate implicaţiile pe care realizarea produselor le au asupra mediului
înconjurător, pe termen scurt, mediu şi lung.
2. Calitatea reprezintă o variabilă continuă, distribuită în mod uniform
de-a lungul întregii existenţe a produsului.
3. Pentru a defini, cuantifica şi evalua în mod corect calitatea produselor
pe toată durata de viaţă a acestora este necesară formalizarea unei evoluţii
traiectoriale a produsului care să surprindă şi să poată comensura corect
caracteristicile acestuia pe întreaga sa perioadă de existenţă, pornind de la faza
în care produsul este numai o idee şi terminând cu etapa în care produsul,
destructurat complet în urma utilizării, se reintegrează în mediul natural.
4. Pentru realizarea unei evaluări corecte a calităţii produsului este
necesară elaborarea unui model matematic parametrizat care să descrie şi să
evalueze în mod biunivoc şi continuu calitatea produsului în toate secvenţele
traiectoriale ale existenţei sale.
5. Pentru aplicarea în bune condiţii a modelului de evaluare a calităţii în
evoluţia ecosistemelor antropizate este necesară elaborarea unei metodologii de
evaluare a calităţii pe întreaga traiectorie a produsului.
Pornind de la aceste premise, în cadrul lucrării s-a propus o extindere a
noţiunii de calitate, prin următoarea definiţie: calitatea reprezintă ansamblul
unitar şi integrat de proprietăţi şi caracteristici ale unui produs sau serviciu, de-a
lungul întregii sale traiectorii, care îi conferă acestuia aptitudinea de a satisface
necesităţile exprimate sau implicite ale clienţilor, naturii şi societăţii.
În continuare, plecând de la modelul Cercetării Dezvoltării de Produs, un
curent de gândire care se ocupă în mod global şi într-o manieră interdisciplinară
de tip integralist de problemele dezvoltării, model ce a fost dezvoltat de către
Grupul Interdisciplinar de Studii şi Consulting de pe lângă Academia de Studii
Economice şi de Asociaţia Română de Marketing şi care şi-a propus construirea
unor instrumente metodologice de analiză şi acţiune în timp real care să
346
abordeze relaţiile complexe generate între nivelele realităţii economice, sociale,
ecologice, politice etc. în cadrul procesului de dezvoltare, lucrarea a extins
noţiunea de traiectorie a produsului, definind secvenţele traiectoriale şi
dinamica produsului în cadrul acestor secvenţe.
Urmărind procesul de structurare şi destructurare al produsului de-a
lungul întregii sale traiectorii, pornind de la secvenţa de cercetare a pieţelor şi
terminând cu secvenţa de reintegrare în natură, lucrarea şi-a propus să abordeze
calea pragmatică de modelare a procesului de evaluare a calităţii, astfel încât să
poată realiza un model matematic parametric de evaluare a calităţii pe întreaga
traiectorie a produsului, model capabil de predicţie pe termen scurt, mediu şi
lung.
Modelul propus se bazează pe o funcţie de calitate multivariabilă,
continuă şi lineară în raport cu fiecare argument. În felul acesta se asigură
distribuţia uniform continuă a variabilei calitate de-a lungul întregii existenţe a
produsului şi o evaluare globală a calităţii produsului.
Pe baza modelului propus a fost realizată o metodologie de evaluare a
calităţii produselor care se adresează în primul rând producătorului, considerat
ca elementul determinant în evoluţia ecosistemului antropizat. Este esenţial ca
producătorii să fie convinşi că implementarea unui sistem de evaluare a calităţii
în perspectiva dezvoltării durabile în planurile lor de afaceri reprezintă o acţiune
aducătoare de profit şi nu o acţiune generatoare de pierderi datorită unor eforturi
şi cheltuieli suplimentare.
Contribuţia originală a lucrării se referă la:
- extinderea noţiunii de calitate în scopul realizării unei reprezentări
corecte a acesteia în raport cu elementele ce o caracterizează şi o definesc,
insistând în special asupra relaţiilor complexe care se stabilesc între produs şi
sistemul natură-om-mediu antropizat;
- adâncirea şi extinderea conceptului de traiectorie a produsului şi
adaptarea acestuia la necesităţile privind evaluarea calităţii produselor;

347
- elaborarea modelului matematic parametrizat de evaluare a calităţii pe
întreaga traiectorie a produsului;
- elaborarea proiectului unei metodologii de evaluare a calităţii
produselor pe întreaga traiectorie în evoluţia ecosistemelor antropizate din
perspectiva dezvoltării durabile care, folosind rezultatele originale prezentate
mai sus, precum şi realizările de pe plan naţional şi mondial, permite
producătorilor, consumatorilor, cadrului instituţional interesat realizarea unui
control eficient şi responsabil asupra calităţii produselor fabricate.
Aceste contribuţii se doresc a fi instrumente utile într-o decizie
responsabilă asupra evaluării calităţii produselor. Din acest motiv lucrarea,
fără a avea pretenţia de a oferi soluţii absolute şi definitive, se doreşte a fi, în
primul rând, o punere de problemă şi o provocare pentru cercetări şi aprofundări
viitoare care să asigure, printr-o abordare multi şi interdisciplinară de tip
participativ şi integralist, înţelegerea şi rezolvarea gravelor probleme care se
pun în faţa omenirii la începutul mileniului III.

348
Bibliografie

1. Asimov I. - Caverne de oţel, Editura Univers, Bucureşti, 1992

2. Baron T. - Calitate şi fiabilitate, Editura Tehnică, Bucureşti, 1988

3. Berca M., Ecologie generală şi protecţia mediului, Editura Ceres,


Bucureşti, 2000

4. Bernal J.D. - Ştiinţa în istoria societăţii, Editura Politică, Bucureşti, 1964

5. Bertalanffy L. - General Systems Theory, Foundations Development and


Applications, Editura George Brasilier, New York, 1968

6. Boulding K. - Economia viitoare a navei spaţiale Pământ, Harper and


Row Publishers, New York, 1966

7. Botnariuc N., Vădineanu A. - Ecologie, Editura Didactică şi Pedagogică,


Bucureşti, 1982

8. Brundtland G.H. - Our Common Future, Report of the World Comission on


Environment and Development, Oxford University Press, Oxford, 1987

9. Calvin M. - Chemical Evolution, Oxford, Clarendon, 1969

10. Ciurea S., Drăgulănescu N. - Managementul calităţii totale, Editura


Economică, Bucureşti, 1995

11. Commoner B. - Cercul care se închide, Editura Tehnică, Bucureşti, 1980

12. Căldăraru F. – Contribuţii la studiul stabilităţii ecosistemelor antropizate


în cadrul termodinamicii proceselor ireversibile, Teză de doctorat,
Universitatea Bucureşti, Facultatea de Fizică, 1998

13. Cotigaru B. - The Ecosanogenetic Dimension, a Criterion of Decision in


R&D of the Contemporary Product, Forum Ware, vol. 20, no. 1-4, 1992

349
14. Cotigaru B., Petrescu V. - The Anthropic Product Between Necesity and
Responsability în Revue Roumain des Science Sociales, Serie de
Sociologie, nr. 1/1988, Editura Academiei, Bucureşti, 1988

15. Cotigaru B., Petrescu V. şi col. - Metodologia generală de analiză şi


acţiune în timp real pentru evoluţia produsului industrial în cadrul
conceptului de dezvoltare durabilă, Raport de cercetare Academia de
Studii Economice, 1994

16. Cotigaru B., Petrescu V. şi col. - Metodologia generală de analiză şi


acţiune în timp real pentru agricultură în cadrul conceptului de dezvoltare
durabilă, Raport de cercetare Academia de Studii Economice, 1994

17. Cotigaru B., Petrescu V. şi col. - Integrarea mediului natural în


mecanismele pieţei. Costuri externe ale energiei, Raport de cercetare
Academia de Studii Economice, 1997

18. Cruceru D. - Diacronismul culturii, Editura Meridiane, Bucureşti, 1984

19. Crum L.V. - Ingineria valorii, Editura Tehnică, Bucureşti, 1976

20. Dahlgaard J. J., Kristensen K., Kanji G. K. - Fundamentals of Total


Quality Management, Chapman & Hall, London 1998

21. Dale Davidson J., Rees Mogg W. – The Great Reckoning, Touchstone
Book, New York, 1994

22. Dilenschneider R. - A Briefing for Leaders, Harper Business, New York,


1992

23. Dobrotă N. - Economie politică, Editura Economică, Bucureşti, 1997

24. Drăgan I. - O problematică zonală cu reflexe globale, introducere la


volumul Modernizare şi dezvoltare, Universitatea Bucureşti, 1992

25. Drăgănescu M. - Ştiinţă şi civilizaţie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1984

350
26. Drâmba O. - Istoria culturii şi a civilizaţiilor, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1984

27. Durkheim E. - De la division du travail social, Editura Alcon, Paris, 1922

28. Ellul J. - Conformism and the Rationale of Technology în volumul Can We


Survive Our Future, Editura Urban G.R. şi Glenny M., The Bodley Head,
London, Sydney, Toronto, 1972

29. Ene I. - Standardizarea, Editura Tehnică, Bucureşti, 1970

30. Eşeanu V. - Biogeneza. De la mit la ştiinţă, Editura Albatros, Bucureşti,


1985

31. Freeman D.M. - Choise against choise, University of Colorado, Colorado,


1992

32. Folsome C.E. - The Origin of Life, Freedman & Co., San Francisco, 1979

33. Forrester J. - Principiile sistemelor; teorie şi autoinstruire programată,


Editura Tehnică, Bucureşti, 1979

34. Freigenbaum A. - Total Quality Control, McGraw Hill, New York, 1983

35. Gabor D. - Dezirable and Undezirable Ends of Technology în volumul Can


We Survive Our Future, Editura Urban G.R. şi Glenny M., The Bodley
Head, London, Sydney, Toronto, 1972

36. Gabor D., Colombo U. - Să ieşim din epoca risipei, Editura Politică,
Bucureşti, 1983

37. Georgescu-Roegen N. - Legea entropiei şi procesul economic, Editura


Politică, Bucureşti, 1976

38. Georgescu-Roegen N. - Energy, Matter and Economic Evaluation: Where


Do We Stand ?, Editura Daly H. and Umana F., Energy, Economics and
Environment, Westview Press, Boulder, 1981

351
39. Gheorghiu A., Baron T., Matei S. - Măsurarea, analiza şi optimizarea
calităţii produselor industriale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1982

40. Habemas I. - Cunoaştere şi comunicare, Editura Politică, Bucureşti, 1983

41. Herrera A.O. - Catastrofă sau o nouă societate. Un model latino-american


al lumii, Editura Politică, Bucureşti, 1981

42. Hoffman E. - The Right to be Human: A Biography of Abraham Masslow,


Jeremy P. Tarcher Inc., New York, 1988

43. Hoffman O. – Managementul serviciilor şi calităţii, Editura Academiei


Române de Management, Bucureşti, 1994

44. Hoffman O. - Management. Fundamente socio-umane, Editura Victor,


Bucureşti, 1999

45. Hoffman O. - Ştiinţă, tehnologie, valori, Editura Lumina Lex, Bucureşti,


1999

46. Ishikawa K. - What in Total Control Quality, Editura Prentice Hall Inc.,
EngleWood Cliffs, 1985

47. Jensen P.B. - Guide d’interpretation des normes ISO 9000, Association
Francaise de Normalisation, Paris, 1993

48. Juran J.M. - Calitatea produselor, Editura Tehnică, 1973

49. Kant I. - Critica raţiunii practice, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972

50. Kennedy P. - Preparing for 21st Century, Harper Collins, London, 1993

51. Kotler P. - Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1977

52. Krishna D. - Cultura, în volumul Interdisciplinaritate în ştiinţele umane,


Editura Politică, Bucureşti, 1986

53. Kula E. - Economic of Natural Resources and the Environment, Chapman


& Hall, London, 1990

352
54. Lovinescu E. - Istoria civilizaţiei române moderne, Editura Ancora,
Bucureşti, 1924

55. Malinovski B. - A Scientific Theory of Culture, Chapel Bill, New York,


1944

56. Marx K., Engels F. - Opere Alese, volumul 2, Editura Politică, Bucureşti,
1967

57. Marx K. - Manuscrise economico-filosofice, ESPLA, Bucureşti, 1959

58. Masslow A. - Motivation and Personality, Harper and Row Publishers,


1970

59. Meadows D., Randers, J. - The Limits of The Growth, Potomac Associates,
Washington D.C., 1972

60. Mesarovic M., Pestel E. - Omenirea la răspântie, Editura Politică,


Bucureşti, 1975

61. Moffatt I. - Sustainable Development. Principles, Analysis and Policies,


The Parthenon Publ. Group, New York, London, 1995

62. Motoiu R. - Ingineria calităţii, Editura Chimimformdata, Bucureşti, 1995

63. Munro-Faure L. - Cum să atingi standardele de calitate ISO 9000, Editura


Alternative, Bucureşti, 1997

64. Nicolis G., Prigogine I. - Self-Organization in Non-Equilibrium Systems,


John Wiley and Sons, New York, 1977

65. Noica C. - Simple introduceri la bunăstarea timpului nostru, Editura


Humanitas, Bucureşti, 1992

66. Odum A.T. - System Ecology. An Introduction, John Wiley and Sons, New
York, 1987

67. Olaru M. - Managementul calităţii, Editura Economică, Bucureşti, 1995

353
68. Olaru M., Pamfilie R., Schileru I., Părăian E., Băetoniu P., Purcărea A. –
Fundamentele Ştiinţei Mărfurilor, Editura Eficient, Bucureşti, 1999

69. Pavelescu F., Badea D.C., Velcescu B. - Echilibrul dinamic dintre natură,
om, produs alimentar, o problemă tehnologică ?, Revista Industria
Alimentară, nr. 7, 1987

70. Petrescu V., Redeş A. - Calitatea totală, element de referinţă în noua eră a
managementului, Editura Academiei de Studii Economice, Bucureşti, 1995

71. Petrescu V. - Merceologie industrială, Editura Eficient, Bucureşti, 1999

72. Poniatowski M. - L’histoire est libre, Editura Albin Michel, Paris, 1962

73. Pleşa D. – Merceologia produselor electrice şi electronice, Editura


Academiei de Studii Economice, Bucureşti, 1999

74. Prigogine I., Stengers I. - Noua alianţă. Metamorfoza ştiinţei, Editura


Politică, Bucureşti, 1984

75. Roşu A. - Terra, geosistemul vieţii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,


Bucureşti, 1987

76. Saburo O. - Cu faţa spre secolul XXI, Editura Politică, Bucureşti, 1992

77. Schneider B. - Revoluţia desculţilor. Raport către Clubul de la Roma,


Editura Politică, Bucureşti, 1988

78. Schumacher E.F. - Small is Beautiful. Une société á la mesure de l’homme,


Edition Contretemps, Paris, 1978

79. Servan Schreiber, J.J. - Sfidarea mondială, Editura Politică, Bucureşti,


1982

80. Serageldin I., Steer A. - Making Development Sustainable. From Concepts


to Action, The World Bank, Washington D.C., 1994

81. Soare I., Colceru A. - Certificarea calităţii, Editura Tribuna Economică,


Bucureşti, 1996

354
82. Stanciu I., Olaru M. – Bazele merceologiei, Editura Academiei de Studii
Economice Bucureşti, 1991

83. Stoiciu D. - Metrologie, calitate, fiabilitate, Editura Universităţii


Timişoara, 1995

84. Summers Donna C.S. - Quality, Prentice Hall, USA, 1997

85. Szenteşi S.G. - Economia şi mediul. În perspectiva integrării României în


Uniunea Europeană, Editura Servo-Sat, Arad, 1998

86. Tingergen J. - Restructurarea ordinii internaţionale, Editura Politică, 1978

87. Teodoru T. - Asigurarea calităţii, Editura Tribuna Economică, Bucureşti,


1993

88. Toffler A. - Şocul viitorului, Editura Politică, Bucureşti, 1980

89. Toffler A. - Prewiews and Premises, William Morrow & Co. Inc., New
York, 1983

90. Toffler A. - Al treilea val, Editura Politică, Bucureşti, 1986

91. Toffler A. - Puterea în mişcare, Editura Politică, Bucureşti, 1994

92. Toymbee A. - Technical Advance and the Morality of Power în volumul


Can We Survive Our Future, Editura Urban G.R. şi Glenny M., The
Bodley Head, London, Sydney, Toronto, 1972

93. Urban G.R., Glenny M. - Can We Survive Our Future, Editura Urban G.R.
şi Glenny M., The Bodley Head, London, Sydney, Toronto, 1972

94. Vasiliu F. - Controlul modern al calităţii produselor, Editura Ceres,


Bucureşti, 1985

95. Vădineanu A. - Dezvoltarea durabilă, Editura Universităţii, Bucureşti,


1998

96. Veblen T. - The Theory of leisure class, Univers Books, London, 1970

355
97. Vostl-Pahl C. - The Dynamic Nature of Ecosystems, J. Wiley and Sons,
New York, 1995

98. Zamfir C., Vlădescu L. - Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti,


1993

99. *** - Manualul sistemului calităţii. Ghid pentru implementarea


standardelor internaţionale ISO 9000, Editura Tehnică, Bucureşti, 1996

100. *** - Trăim cu radiaţii, Editura Tehnică, Bucureşti, 1989

101. *** - Rio Declaration on Environment and Development, Report of the


United Nation Conference on Environment and Development, Rio de
Janeiro, 3-5 June 1992, vol. 1, Resolution Adopted by the Conference
U.N., New York, 1993

102. *** - Standardele internaţionale ISO 9000

103. *** - Chip Computer Magazin nr. 10/1998, 7/1999

104. *** - PC Magazine volume 8 issue 9, September 1999; volume 8 issue 10,
October 1999

105. *** - PC PRO issue 59, September 1999; issue 60, October 1999

106. *** - Documentaţia de utilizare şi service pentru imprimanta Brother HL-


2400CN, Brother UK Shepley Street, Audenshaw, Manchester, England

107. *** - Documentaţia de utilizare şi service pentru imprimanta Canon


CLBP-460PS, Canon UK Canon House, Manor Road, Wallington, Surrey,
England

108. *** - Documentaţia de utilizare şi service pentru imprimanta HP Color


LaserJet 4500N, Hewlett Packard Cain Road, Bracknell, Berkshire,
England

356
109. *** - Documentaţia de utilizare şi service pentru imprimanta Konica KL
3015 Color Laser Vision, Konica Business Machines UK Konica House,
Miles Gray Road, Basildon, Essex, England

110. *** - Documentaţia de utilizare şi service pentru imprimanta Lexmark


Optra Color SC1275n, Lexmark International Westhorpe House, Little
Marlow Road, Marlow, Berkshire, England

111. *** - Documentaţia de utilizare şi service pentru imprimanta Minolta


Color PagePro PS plus, Minolta UK Precedent Drive, Rooksley, Milton
Keynes, England

112. *** - Documentaţia de utilizare şi service pentru imprimanta OKI


OKIPAGE 8cen, OKI Systems UK 550 Dundee Road, Slough Trading
Estate, Slough, Berkshire, England

113. *** - Documentaţia de utilizare şi service pentru imprimanta Tally T8104,


Tally Molly Millars Lane, Workingham, Berkshire, England

114. *** - Documentaţia de utilizare şi service pentru imprimanta Tektronix


Phaser 740N, Tektronix UK The Arena, Dowshire Way, Bracknell,
Berkshire, England

115. *** - Documentaţia de utilizare şi service pentru imprimanta Xerox


DocuPrint NC60, Xerox UK Bridge House, Oxford Road, Uxbridge,
Middlesex, England

116. *** - Broadcast News, Research Reports, RCA Quarterly Publication,


1999 – 2000, New York, USA

117. *** - Documentaţia de utilizare şi service pentru Hitachi 27CX29B,


Hitachi Europe GmbH, Am Seestern 18, Dusseldorf, Germany

118. *** - Documentaţia de utilizare şi service pentru JVC l’Art AV-27F802,


JVC UK Limited, JVC House, Priestley Way, London, England

357
119. *** - Documentaţia de utilizare şi service pentru Panasonic CT-27SF36,
Panasonic Europe Ltd., Willoughby Road, Bracknell, Berkshire, England

120. *** - Documentaţia de utilizare şi service pentru Philips 27PT91S, Philips


Electronics UK Ltd., The Philips Centre, Road Croydon, London, England

121. *** - Documentaţia de utilizare şi service pentru Proton MM-2701VT,


Proton Electronic Industrial Co. Ltd., 45 Sec 1, San-Ming Road, Panchiao,
Taipei Hsien, Taiwan

122. *** - Documentaţia de utilizare şi service pentru Sony KV-27S42, Sony


Electronics Inc., 155 Tice Boulevard, Woodcliff Lake, NJ 07677, USA

123. *** - Documentaţia de utilizare şi service pentru Toshiba 27A50 27 in.


Color TV, Toshiba Europe Ltd., Audrey House, Ely Place, London,
England

124. *** - Documentaţia de utilizare şi service pentru Zenith inteq


IQB27B44W, Zenith Electronic Corporation, 2000 Millbrook Drive,
Lincolnshire, IL 60069, USA

358
Anexa 1

rem ***************************************************
rem * CALITATE *
rem *program pentru calculul indicatorilor de calitate*
rem * conform modelului general al calitatii in *
rem * perspectiva dezvoltarii durabile *
rem ***************************************************
rem
rem
rem ***********************************
rem * PROGRAMUL PRINCIPAL *
rem ***********************************
rem
rem
rem
rem *****************************
rem *Secventa definiri constante*
rem *****************************

defint i-l:defdbl a-h,m-z

mxcl=10
mxpa=10
mxpr=10

dim fm1$(3),fm2$(4),fm3$(3),fz$(8),fcl$(mxcl),fi$(8)

dim nc$(mxcl)
dim pa$(8,mxpa),pr$(mxpr)
dim np(8),pg(8),ma(8,mxpa),mi(8,mxpa),po(8,mxpa),vp(mxpr,8,mxpa)
dim ta$(10),tb$(10,10),tam(10),tbm(10,10),tcm(10,10,10)

data "Introducere clasa ","Administrare clasa ","Calcul indici "


data "Completare clasa ","Modificare clasa ","Stergere clasa
","Administrare produse "
data "Introducere produs ","Modificare produs ","Stergere produs "
data "Cercetare piete","Conceptie","Furnizori","Structurare-dezvoltare"
data "Circulatie","Utilizare si service","Post-utilizare","Reintegrare"
data "cl00.dat","cl01.dat","cl02.dat","cl03.dat","cl04.dat"
data "cl05.dat","cl06.dat","cl07.dat","cl08.dat","cl09.dat"
data "Denumire clasa","Numar parametri faze","Ponderi globale"
data "Nume parametri","Valori maxime parametri"
data "Valori minime parametri","Valori ponderi parametri","Produse"

for ip=1 to 3:read fm1$(ip):next


for ip=1 to 4:read fm2$(ip):next
for ip=1 to 3:read fm3$(ip):next
for ip=1 to 8:read fz$(ip):next
for ip=1 to mxcl:read fcl$(ip):next
for ip=1 to 8:read fi$(ip):next

rem ***************************************
rem *Secventa initializare parametri ecran*
rem ***************************************

if1=11:if2=5:ic1=5:ic2=14

359
rem ***************
rem *Secventa menu*
rem ***************

start:

color if1,if1:cls
color ic1,if1
locate 2,46:print "C A L I T A T E"
locate 4,41:print "Model general al calitatii"
locate 6,36:print "in perspectiva dezvoltarii durabile"
locate 8,46:print "Teza de doctorat"
locate 10,30:print "Conducator stiintific: Prof. dr. Viorel Petrescu"
locate 12,38:print "Doctorand: Laurentiu Scopelitis"
color ic2,if1
locate 14,3:print "Cifra - Selectie inainte"
locate 15,3:print "ESC - Selectie inapoi"
ix1=3:iy1=2:ix2=27:iy2=12:ic=if2:gosub cze
color ic2,if2
locate 3,14:print "MENU"
for ip=1 to 3:locate 3+2*ip,4:print ip;". ";fm1$(ip):next
locate 11,13:print "==> ?"

rem *******************************************
rem *Procedura de restaurare a fisierului clas*
rem *******************************************

open "r",#1,"clas.dat",50
field #1,50 as dt1$
get #1,1:sp1=cvs(mid$(dt1$,1,4))
if sp1>0 then for ip=1 to sp1:get #1,ip+1:nc$(ip)=dt1$:next ip:close
#1:goto st2
close #1

color ic2+16,if2
locate 17,16
print" Atentie ! Nu sunt introduse clase de produse ! "

st1:

color ic1,if1
locate 19,2
print " Nume clasa de produse : ";
ix1=27:iy1=19:ix2=76:iy2=19:ic=if2:gosub cze
color ic2,if2
imod=1:ix=27:iy=19:l=50:gosub pza
if asc(a$)=27 then sfprg
if asc(a$)=9 then start
color ic1,if1
locate 21,2
print " Clasa preluata : "
color ic2,if2
locate 21,27
gosub trs
print a$
color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then sfprg
if r$<>"D" and r$<>"d" then ix1=2:iy1=18:ix2=79:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:goto st1
sp1=1
nc$(sp1)=a$
360
rem ****************************************
rem *Procedura de salvare a fisierului clas*
rem ****************************************

open "r",#1,"clas.dat",50
field #1,50 as dt1$
lset dt1$=mks$(sp1):put #1,1
for ip=1 to sp1:lset dt1$=nc$(ip):put #1,ip+1:next ip
close #1
gosub crclxx
ix1=2:iy1=17:ix2=79:iy2=23:ic=if1:gosub cze

st2:

r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then sfprg
if r$<>"1" and r$<>"2" and r$<>"3" then st2
if r$="1" then incl
if r$="2" then adcl
if r$="3" then calc

rem *********************************
rem *Secventa introducere nume clasa*
rem *********************************

incl:

if sp1<mxcl then incl1


color ic2+16,if2
locate 20,10
print " Atentie ! S-a depasit numarul maxim de clase admisibile ! "
color ic2,if2
locate 22,20
print "Apasati orice tasta pentru continuare ..."
r$=input$(1)
goto start

incl1:

color if1,if1:cls
color ic2,if1
locate 2,27
print "Clase de produse introduse"
locate 3,27
print "=========================="
color ic1,if1
for ip=1 to sp1
locate 4+ip,13
if ip<10 then print " ";:print ip;". ";nc$(ip)
if ip>=10 then print ip;". ";nc$(ip)
next ip

incl2:

color ic1,if1
locate 19,2
print " Nume clasa de produse : ";
ix1=27:iy1=19:ix2=76:iy2=19:ic=if2:gosub cze
color ic2,if2
imod=1:ix=27:iy=19:l=50:gosub pza
if asc(a$)=27 or asc(a$)=9 then start
color ic1,if1
locate 21,2
print " Clasa preluata : "
color ic2,if2
361
locate 21,27
gosub trs
print a$
color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then sfprg
if r$<>"D" and r$<>"d" then ix1=2:iy1=19:ix2=79:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:goto incl2
sp1=sp1+1
nc$(sp1)=a$

rem ****************************************
rem *Procedura de salvare a fisierului clas*
rem ****************************************

open "r",#1,"clas.dat",50
field #1,50 as dt1$
lset dt1$=mks$(sp1):put #1,1
for ip=1 to sp1:lset dt1$=nc$(ip):put #1,ip+1:next ip
close #1
gosub crclxx
goto start

rem *****************************
rem *Secventa administrare clasa*
rem *****************************

adcl:

color if1,if1:cls
color ic2,if1
locate 2,27
print "Clase de produse introduse"
locate 3,27
print "=========================="
color ic1,if1
for ip=1 to sp1
locate 4+ip,13
print " ";:print ip-1;". ";nc$(ip)
next ip
color ic2,if1
locate 19,21
print " Selectati clasa de produse dorita ! ";

adcl1:

r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then start
if asc(r$)<48 or asc(r$)>57 then adcl1
ind1=val(r$)+1
if ind1>sp1 then adcl1
color ic1,if1
locate 21,2
print " Clasa selectata : "
color ic2,if2
locate 21,27
a$=nc$(ind1)
gosub trs
print a$
color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then start
362
if r$<>"D" and r$<>"d" then ix1=2:iy1=21:ix2=79:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:goto adcl1
gosub reclxx

adcl3:

color if1,if1:cls
color ic2,if1
a$=nc$(ind1)
gosub trs
locate 3,31+(50-len(a$))/2
print a$
locate 4,31+(50-len(a$))/2
print string$(len(a$),"=")
color ic1,if1
locate 6,35:print "1. ";fi$(1);" - introdusa"
locate 7,35:print "2. ";fi$(2);
if sp2>1 then print " - introdus" else print " - neintrodus"
locate 8,35:print "3. ";fi$(3);
if sp2>2 then print " - introduse" else print " -
neintroduse"
locate 9,35:print "4. ";fi$(4);
if sp2>3 then print " - introduse" else print " -
neintroduse"
locate 10,35:print "5. ";fi$(5);
if sp2>4 then print " - introduse" else print " - neintroduse"
locate 11,35:print "6. ";fi$(6);
if sp2>5 then print " - introduse" else print " - neintroduse"
locate 12,35:print "7. ";fi$(7);
if sp2>6 then print " - introduse" else print " - neintroduse"
locate 13,35:print "8. ";fi$(8);
if sp2>7 then print space$(17);" - introduse" else print space$(17);" -
neintroduse"
color ic2,if1
locate 16,5:print "Cifra - Selectie inainte"
locate 17,5:print "ESC - Selectie inapoi"
ix1=3:iy1=2:ix2=29:iy2=14:ic=if2:gosub cze
color ic2,if2
locate 3,15:print "MENU"
for ip=1 to 4:locate 3+2*ip,4:print ip;". ";fm2$(ip):next ip
locate 13,14:print "==> ?"

adcl4:

r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then start
if r$<>"1" and r$<>"2" and r$<>"3" and r$<>"4" then adcl4
if r$="1" then cocl
if r$="2" then mocl
if r$="3" then stcl
if r$="4" and sp2>6 then adpr
color ic2+16,if2
locate 20,17
print " Clasa nu este completa ! Utilizati completare clasa ! "
color ic2,if2
locate 22,20
print "Apasati orice tasta pentru continuare ..."
r$=input$(1)
goto adcl3

363
rem ***************************
rem *Secventa completare clasa*
rem ***************************

cocl:

if sp2<7 then cocl1


color ic2+16,if2
locate 20,12
print " Clasa este completa ! Utilizati administrare produse ! "
color ic2,if2
locate 22,20
print "Apasati orice tasta pentru continuare ..."
r$=input$(1)
goto adcl3

cocl1:

color if1,if1
cls
color ic2,if1

if sp2>1 then cocl3

rem ***********************************************
rem *Procedura introducere numar parametri pe faze*
rem ***********************************************

a$=nc$(ind1)
gosub trs
locate 2,(77-len(a$)-len(fi$(sp2+1)))/2
print a$;" - ";fi$(sp2+1)
locate 3,(77-len(a$)-len(fi$(sp2+1)))/2
print string$(3+len(a$)+len(fi$(sp2+1)),"=")
locate 5,23:print "Faza":locate 5,39:print "Valoare"
for ip=1 to 8
locate 4+2*ip,15:print fz$(ip)
locate 4+2*ip,37:print " : "
next ip
color ic2,if2
for ip=1 to 8

cocl2:

imod=1:ix=40:iy=4+2*ip:l=2:gosub pzi
if asc(a$)=27 then adcl3
if asc(a$)=9 and ip=1 then adcl3
if asc(a$)=9 and ip>1 then color if1,if1:locate 4+2*ip,40:print "
":ip=ip-1:color ic2,if2:goto cocl2
if val(a$)>mxpa then locate 4+2*ip,40:print " ":goto cocl2
tam(ip)=val(a$)
next ip
color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then start
if r$<>"D" and r$<>"d" then cocl1
for ip=1 to 8:np(ip)=tam(ip):next
sp2=sp2+1
gosub saclxx
goto adcl3

cocl3:

if sp2>2 then cocl6


364
rem ***********************************************
rem *Procedura introducere ponderi globale pe faze*
rem ***********************************************

a$=nc$(ind1)
gosub trs
locate 2,(77-len(a$)-len(fi$(sp2+1)))/2
print a$;" - ";fi$(sp2+1)
locate 3,(77-len(a$)-len(fi$(sp2+1)))/2
print string$(3+len(a$)+len(fi$(sp2+1)),"=")
locate 5,23:print "Faza":locate 5,39:print "Valoare"
for ip=1 to 8
locate 4+2*ip,15:print fz$(ip)
locate 4+2*ip,37:print " : "
next ip
color ic2,if2
for ip=1 to 8

cocl4:

imod=1:ix=40:iy=4+2*ip:l=3:gosub pzi
if asc(a$)=27 then adcl3
if asc(a$)=9 and ip=1 then adcl3
if asc(a$)=9 and ip>1 then color if1,if1:locate 4+2*ip,40:print "
":ip=ip-1:color ic2,if2:goto cocl4
if val(a$)>99 then locate 4+2*ip,40:print " ":goto cocl4
tam(ip)=val(a$)
next ip
sum=0:for ip=1 to 8:sum=sum+tam(ip):next
if sum=100 then cocl5
color ic2+16,if2
locate 22,9
print " Suma ponderilor trebuie sa fie 100 ! "
color ic2,if2
locate 23,35
print "Apasati orice tasta pentru continuare ..."
r$=input$(1)
color if1,if1
cls
color ic2,if1
goto cocl3

cocl5:

color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then adcl3
if r$<>"D" and r$<>"d" then color if1,if1:cls:color ic2,if1:goto cocl3
for ip=1 to 8:pg(ip)=tam(ip):next
sp2=sp2+1
gosub saclxx
goto adcl3

cocl6:

if sp2>3 then cocl9

rem **************************************************
rem *Procedura introducere denumiri parametri pe faze*
rem **************************************************

a$=nc$(ind1)
gosub trs
365
locate 2,(77-len(a$)-len(fi$(sp2+1)))/2
print a$;" - ";fi$(sp2+1)
locate 3,(77-len(a$)-len(fi$(sp2+1)))/2
print string$(3+len(a$)+len(fi$(sp2+1)),"=")
for ip=1 to 8

cocl7:

locate 4,(59-len(fz$(ip)))/2
print ip;". ";fz$(ip);" - ";np(ip);" parametri"
locate 5,(59-len(fz$(ip)))/2
print string$(22+len(fz$(ip)),"=")
for ir=1 to np(ip)
locate 6+ir,10:print "Parametrul ";ir-1;" : "
next ir
color ic2,if2
for ir=1 to np(ip)

cocl8:

color ic2,if2
locate 6+ir,27:print string$(40," ")
imod=1:ix=27:iy=6+ir:l=40:gosub pza
if asc(a$)=27 then adcl3
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip=1 then adcl3
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip>1 then ip=ip-
1:ix1=1:ix2=80:iy1=4:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1:goto cocl7
if asc(a$)=9 and ir>1 then color if1,if1:locate 6+ir,27:print
space$(40):ir=ir-1:color ic2,if2:goto cocl8
tb$(ip,ir)=a$
next ir
color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then adcl3
if r$<>"D" and r$<>"d" then ix1=27:ix2=80:iy1=6:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:color ic2,if1:goto cocl7
ix1=1:ix2=80:iy1=4:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1
next ip
for ip=1 to 8:for ir=1 to np(ip):pa$(ip,ir)=tb$(ip,ir):next ir:next ip
sp2=sp2+1
gosub saclxx
goto adcl3

cocl9:

if sp2>4 then cocl12

rem *******************************************************
rem *Procedura introducere valori maxime parametri pe faze*
rem *******************************************************

a$=nc$(ind1)
gosub trs
locate 2,(77-len(a$)-len(fi$(sp2+1)))/2
print a$;" - ";fi$(sp2+1)
locate 3,(77-len(a$)-len(fi$(sp2+1)))/2
print string$(3+len(a$)+len(fi$(sp2+1)),"=")
for ip=1 to 8

cocl10:

locate 4,(59-len(fz$(ip)))/2
print ip;". ";fz$(ip);" - ";np(ip);" parametri"
locate 5,(59-len(fz$(ip)))/2
366
print string$(22+len(fz$(ip)),"=")
locate 7,18:print "Parametru":locate 7,47:print "Valoare"
for ir=1 to np(ip)
locate 8+ir,2:print pa$(ip,ir);" : "
next ir
color ic2,if2
for ir=1 to np(ip)

cocl11:

color ic2,if2
locate 8+ir,45:print string$(10," ")
imod=1:ix=45:iy=8+ir:l=10:gosub pzr
if asc(a$)=27 then adcl3
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip=1 then adcl3
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip>1 then ip=ip-
1:ix1=1:ix2=80:iy1=4:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1:goto cocl10
if asc(a$)=9 and ir>1 then color if1,if1:locate 8+ir,45:print
space$(10):ir=ir-1:color ic2,if2:goto cocl11
tbm(ip,ir)=val(a$)
next ir
color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then adcl3
if r$<>"D" and r$<>"d" then ix1=2:ix2=80:iy1=6:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:color ic2,if1:goto cocl10
ix1=1:ix2=80:iy1=4:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1
next ip
for ip=1 to 8:for ir=1 to np(ip):ma(ip,ir)=tbm(ip,ir):next ir:next ip
sp2=sp2+1
gosub saclxx
goto adcl3

cocl12:

if sp2>5 then cocl15

rem *******************************************************
rem *Procedura introducere valori minime parametri pe faze*
rem *******************************************************

a$=nc$(ind1)
gosub trs
locate 2,(77-len(a$)-len(fi$(sp2+1)))/2
print a$;" - ";fi$(sp2+1)
locate 3,(77-len(a$)-len(fi$(sp2+1)))/2
print string$(3+len(a$)+len(fi$(sp2+1)),"=")
for ip=1 to 8

cocl13:

locate 4,(59-len(fz$(ip)))/2
print ip;". ";fz$(ip);" - ";np(ip);" parametri"
locate 5,(59-len(fz$(ip)))/2
print string$(22+len(fz$(ip)),"=")
locate 7,18:print "Parametru":locate 7,45:print "Val.max.":locate
7,58:print "Valoare"
for ir=1 to np(ip)
xr=ma(ip,ir):l=10:z=3
gosub cds
locate 8+ir,2:print pa$(ip,ir);"(";a$;") : "
next ir
color ic2,if2
for ir=1 to np(ip)
367
cocl14:

color ic2,if2
locate 8+ir,57:print string$(10," ")
imod=1:ix=57:iy=8+ir:l=10:gosub pzr
if asc(a$)=27 then adcl3
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip=1 then adcl3
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip>1 then ip=ip-
1:ix1=1:ix2=80:iy1=4:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1:goto cocl13
if asc(a$)=9 and ir>1 then color if1,if1:locate 8+ir,57:print
space$(10):ir=ir-1:color ic2,if2:goto cocl14
xp=val(a$)
if xp>=ma(ip,ir) then cocl14
tbm(ip,ir)=xp
next ir
color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then adcl3
if r$<>"D" and r$<>"d" then ix1=2:ix2=80:iy1=6:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:color ic2,if1:goto cocl13
ix1=1:ix2=80:iy1=4:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1
next ip
for ip=1 to 8:for ir=1 to np(ip):mi(ip,ir)=tbm(ip,ir):next ir:next ip
sp2=sp2+1
gosub saclxx
goto adcl3

cocl15:

if sp2>6 then cocl

rem *************************************************
rem *Procedura introducere ponderi parametri pe faze*
rem *************************************************

a$=nc$(ind1)
gosub trs
locate 2,(77-len(a$)-len(fi$(sp2+1)))/2
print a$;" - ";fi$(sp2+1)
locate 3,(77-len(a$)-len(fi$(sp2+1)))/2
print string$(3+len(a$)+len(fi$(sp2+1)),"=")

for ip=1 to 8

cocl16:

locate 4,(59-len(fz$(ip)))/2
print ip;". ";fz$(ip);" - ";np(ip);" parametri"
locate 5,(59-len(fz$(ip)))/2
print string$(22+len(fz$(ip)),"=")
locate 7,18:print "Parametru":locate 7,43:print "Valoare"
for ir=1 to np(ip)
locate 8+ir,2:print pa$(ip,ir);" : "
next ir
color ic2,if2
for ir=1 to np(ip)

cocl17:

color ic2,if2
locate 8+ir,45:print string$(3," ")
imod=1:ix=45:iy=8+ir:l=3:gosub pzi
if asc(a$)=27 then adcl3
368
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip=1 then adcl3
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip>1 then ip=ip-
1:ix1=1:ix2=80:iy1=4:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1:goto cocl16
if asc(a$)=9 and ir>1 then color if1,if1:locate 8+ir,45:print
space$(3):ir=ir-1:color ic2,if2:goto cocl17
tbm(ip,ir)=val(a$)
next ir
sum=0:for ir=1 to np(ip):sum=sum+tbm(ip,ir):next
if sum=100 then cocl18
color ic2+16,if2
locate 21,9
print " Suma ponderilor trebuie sa fie 100 ! "
color ic2,if2
locate 23,35
print "Apasati orice tasta pentru continuare ..."
r$=input$(1)
ix1=1:ix2=80:iy1=4:iy2=23:ic=if1:gosub cze
color ic2,if1
goto cocl16

cocl18:

color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then adcl3
if r$<>"D" and r$<>"d" then ix1=2:ix2=80:iy1=6:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:color ic2,if1:goto cocl16
ix1=1:ix2=80:iy1=4:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1
next ip
for ip=1 to 8:for ir=1 to np(ip):po(ip,ir)=tbm(ip,ir):next ir:next ip
sp2=sp2+1
gosub saclxx
goto adcl3

rem ***************************
rem *Secventa modificare clasa*
rem ***************************

mocl:

ix1=1:ix2=80:iy1=19:iy2=23:ic=if1:gosub cze
color ic2,if2
locate 19,2
print " Selectati categoria dorita pentru modificare ! "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 or asc(r$)=9 then adcl3
if asc(r$)<48 or asc(r$)>57 then mocl
ind2=val(r$)
if ind2>sp2 then mocl
if ind2>1 then mocl1
ix1=1:ix2=80:iy1=19:iy2=19:ic=if1:gosub cze
color ic1,if1
locate 19,1
print " Nume clasa : "
color ic2,if2
locate 19,19
a$=nc$(ind1)
gosub trs
print a$
color ic1,if1
locate 21,1
print " Nume modificat : "
ix1=19:iy1=21:ix2=58:iy2=21:ic=if2:gosub cze
color ic2,if2
369
imod=1:ix=19:iy=21:l=40:gosub pza
if asc(a$)=27 or asc(a$)=9 then ix1=1:ix2=80:iy1=19:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:goto adcl3
color ic2,if2
locate 23,40
print " Confirmati modificarea ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(a$)=27 or asc(r$)=9 then adcl3
if r$<>"D" and r$<>"d" then ix1=1:iy1=18:ix2=79:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:goto adcl3
nc$(ind1)=a$

rem ****************************************
rem *Procedura de salvare a fisierului clas*
rem ****************************************

open "r",#1,"clas.dat",50
field #1,50 as dt1$
lset dt1$=mks$(sp1):put #1,1
for ip=1 to sp1:lset dt1$=nc$(ip):put #1,ip+1:next ip
close #1
ix1=1:iy1=18:ix2=79:iy2=23:ic=if1:gosub cze
ix1=32:iy1=3:ix2=80:iy2=4:ic1=if1:gosub cze
color ic2,if1
a$=nc$(ind1)
gosub trs
locate 3,31+(50-len(a$))/2
print a$
locate 4,31+(50-len(a$))/2
print string$(len(a$),"=")
rem color ic1,if1

mocl1:

if (ind2=2 and sp2>2) or (ind2=5 and sp2=8) or (ind2=6 and sp2=8) then
ix1=1:ix2=80:iy1=19:iy2=23:ic=if1:gosub cze
color ic2+16,if2
locate 20,14
print " Atentie ! Categoria selectata nu poate fi modificata ! "
color ic2,if2
locate 22,20
print " Apasati orice tasta pentru continuare ... "
r$=input$(1)
goto mocl
end if
if ind2=8 then
ix1=1:ix2=80:iy1=19:iy2=23:ic=if1:gosub cze
color ic2+16,if2
locate 20,7
print " Atentie ! Pentru aceasta categorie utilizati administrare produse
! "
color ic2,if2
locate 22,20
print " Apasati orice tasta pentru continuare ... "
r$=input$(1)
goto mocl
end if

rem **********************************************
rem *Procedura modificare numar parametri pe faze*
rem **********************************************

if ind2=2 and sp2=2 then

370
mocl2:

color if1,if1:cls
color ic2,if1
a$=nc$(ind1)
gosub trs
locate 2,(77-len(a$)-len(fi$(ind2)))/2
print a$;" - ";fi$(ind2)
locate 3,(77-len(a$)-len(fi$(ind2)))/2
print string$(3+len(a$)+len(fi$(ind2)),"=")
locate 5,23:print "Faza":locate 5,39:print "Intr.":locate
5,45:print"Valoare"
for ip=1 to 8
locate 4+2*ip,15:print fz$(ip)
locate 4+2*ip,37:print " : "
color ic1,if1
locate 4+2*ip,40
print np(ip)
color ic2,if1
next ip
color ic2,if2
for ip=1 to 8

mocl3:

imod=2:ix=47:iy=4+2*ip:l=2:gosub pzi
if asc(a$)=27 then adcl3
if asc(a$)=9 and ip=1 then adcl3
if asc(a$)=9 and ip>1 then color if1,if1:locate 4+2*ip,47:print "
":ip=ip-1:color ic2,if2:goto mocl3
if asc(a$)=13 then
a$=str$(np(ip))
locate 4+2*ip,47
print a$
end if
if val(a$)>mxpa then locate 4+2*ip,47:print " ":goto mocl3
tam(ip)=val(a$)
next ip
color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then start
if r$<>"D" and r$<>"d" then mocl2
for ip=1 to 8:np(ip)=tam(ip):next
gosub saclxx
end if

rem *************************************************
rem *Procedura de modificare ponderi globale pe faze*
rem *************************************************

if ind2=3 then

mocl4:

color if1,if1:cls
color ic2,if1
a$=nc$(ind1)
gosub trs
locate 2,(77-len(a$)-len(fi$(ind2)))/2
print a$;" - ";fi$(ind2)
locate 3,(77-len(a$)-len(fi$(ind2)))/2
print string$(3+len(a$)+len(fi$(ind2)),"=")
locate 5,23:print "Faza":locate 5,39:print "Intr.":locate
5,45:print"Valoare"
371
for ip=1 to 8
locate 4+2*ip,15:print fz$(ip)
locate 4+2*ip,37:print " : "
color ic1,if1
locate 4+2*ip,40
print pg(ip)
color ic2,if1
next ip
color ic2,if2
for ip=1 to 8

mocl5:

imod=2:ix=47:iy=4+2*ip:l=3:gosub pzi
if asc(a$)=27 then adcl3
if asc(a$)=9 and ip=1 then adcl3
if asc(a$)=9 and ip>1 then color if1,if1:locate 4+2*ip,47:print "
":ip=ip-1:color ic2,if2:goto mocl5
if asc(a$)=13 then
a$=str$(pg(ip))
locate 4+2*ip,47
print a$
end if
if val(a$)>99 then locate 4+2*ip,47:print " ":goto mocl5
tam(ip)=val(a$)
next ip
sum=0:for ip=1 to 8:sum=sum+tam(ip):next
if sum=100 then mocl6
color ic2+16,if2
locate 22,9
print " Suma ponderilor trebuie sa fie 100 ! "
color ic2,if2
locate 23,35
print "Apasati orice tasta pentru continuare ..."
r$=input$(1)
color if1,if1
cls
color ic2,if1
goto mocl4

mocl6:

color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then adcl3
if r$<>"D" and r$<>"d" then color if1,if1:cls:color ic2,if1:goto mocl4
for ip=1 to 8:pg(ip)=tam(ip):next
gosub saclxx
end if

rem *************************************************
rem *Procedura modificare denumiri parametri pe faze*
rem *************************************************

if ind2=4 then
color if1,if1:cls
color ic2,if1
a$=nc$(ind1)
gosub trs
locate 2,(77-len(a$)-len(fi$(ind2)))/2
print a$;" - ";fi$(ind2)
locate 3,(77-len(a$)-len(fi$(ind2)))/2
print string$(3+len(a$)+len(fi$(ind2)),"=")
for ip=1 to 8
372
mocl7:

locate 4,(59-len(fz$(ip)))/2
print ip;". ";fz$(ip);" - ";np(ip);" parametri"
locate 5,(59-len(fz$(ip)))/2
print string$(22+len(fz$(ip)),"=")
locate 7,11:print "Denumire introdusa":locate 7,52:print "Denumire
modificata"
color ic1,if1
for ir=1 to np(ip)
locate 8+ir,1
print pa$(ip,ir)
next ir
color ic2,if2
for ir=1 to np(ip)

mocl8:

color ic2,if2
locate 8+ir,41:print string$(40," ")
imod=2:ix=41:iy=8+ir:l=40:gosub pza
if asc(a$)=27 then adcl3
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip=1 then adcl3
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip>1 then ip=ip-
1:ix1=1:ix2=80:iy1=4:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1:goto mocl7
if asc(a$)=9 and ir>1 then color if1,if1:locate 8+ir,41:print
space$(40):ir=ir-1:color ic2,if2:goto mocl8
if asc(a$)=13 then
a$=pa$(ip,ir)
locate 8+ir,41
print a$
end if
tb$(ip,ir)=a$
next ir
color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then adcl3
if r$<>"D" and r$<>"d" then ix1=41:ix2=80:iy1=6:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:color ic2,if1:goto mocl7
ix1=1:ix2=80:iy1=4:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1
next ip
for ip=1 to 8:for ir=1 to np(ip):pa$(ip,ir)=tb$(ip,ir):next ir:next ip
gosub saclxx
end if

rem ******************************************************
rem *Procedura modificari valori maxime parametri pe faze*
rem ******************************************************

if ind2=5 and sp2<8 then


color if1,if1:cls
color ic2,if1
a$=nc$(ind1)
gosub trs
locate 2,(77-len(a$)-len(fi$(ind2)))/2
print a$;" - ";fi$(ind2)
locate 3,(77-len(a$)-len(fi$(ind2)))/2
print string$(3+len(a$)+len(fi$(ind2)),"=")

373
for ip=1 to 8

mocl9:

locate 4,(59-len(fz$(ip)))/2
print ip;". ";fz$(ip);" - ";np(ip);" parametri"
locate 5,(59-len(fz$(ip)))/2
print string$(22+len(fz$(ip)),"=")
locate 7,18:print "Parametru":locate 7,46:print "Val.intr.":locate
7,58:print "Valoare"
if sp2>5 then locate 7,71:print "Val.min."
for ir=1 to np(ip)
locate 8+ir,2:print pa$(ip,ir);" : "
color ic1,if1
xr=ma(ip,ir):l=10:z=3
gosub cds
locate 8+ir,45
print a$
if sp2>5 then
xr=mi(ip,ir):l=10:z=3
gosub cds
locate 8+ir,69
print a$
end if
color ic2,if1
next ir
color ic2,if2
for ir=1 to np(ip)

mocl10:

color ic2,if2
locate 8+ir,57:print string$(10," ")
imod=2:ix=57:iy=8+ir:l=10:gosub pzr
if asc(a$)=27 then adcl3
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip=1 then adcl3
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip>1 then ip=ip-
1:ix1=1:ix2=80:iy1=4:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1:goto mocl9
if asc(a$)=9 and ir>1 then color if1,if1:locate 8+ir,57:print
space$(10):ir=ir-1:color ic2,if2:goto mocl10
if asc(a$)=13 then
xr=ma(ip,ir):l=10:z=3
gosub cds
locate 8+ir,57
print a$
end if
if sp2>5 and val(a$)<=mi(ip,ir) then mocl10
tbm(ip,ir)=val(a$)
next ir
color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then adcl3
if r$<>"D" and r$<>"d" then ix1=2:ix2=80:iy1=6:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:color ic2,if1:goto mocl9
ix1=1:ix2=80:iy1=4:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1
next ip
for ip=1 to 8:for ir=1 to np(ip):ma(ip,ir)=tbm(ip,ir):next ir:next ip
gosub saclxx
end if

374
rem ******************************************************
rem *Procedura modificari valori minime parametri pe faze*
rem ******************************************************

if ind2=6 and sp2<8 then


color if1,if1:cls
color ic2,if1
a$=nc$(ind1)
gosub trs
locate 2,(77-len(a$)-len(fi$(ind2)))/2
print a$;" - ";fi$(ind2)
locate 3,(77-len(a$)-len(fi$(ind2)))/2
print string$(3+len(a$)+len(fi$(ind2)),"=")
for ip=1 to 8

mocl11:

locate 4,(59-len(fz$(ip)))/2
print ip;". ";fz$(ip);" - ";np(ip);" parametri"
locate 5,(59-len(fz$(ip)))/2
print string$(22+len(fz$(ip)),"=")
locate 7,18:print "Parametru":locate 7,46:print "Val.intr."
locate 7,58:print "Valoare":locate 7,71:print "Val.max."
for ir=1 to np(ip)
locate 8+ir,2:print pa$(ip,ir);" : "
color ic1,if1
xr=mi(ip,ir):l=10:z=3
gosub cds
locate 8+ir,45
print a$
xr=ma(ip,ir):l=10:z=3
gosub cds
locate 8+ir,69
print a$
color ic2,if1
next ir
color ic2,if2
for ir=1 to np(ip)

mocl12:

color ic2,if2
locate 8+ir,57:print string$(10," ")
imod=2:ix=57:iy=8+ir:l=10:gosub pzr
if asc(a$)=27 then adcl3
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip=1 then adcl3
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip>1 then ip=ip-
1:ix1=1:ix2=80:iy1=4:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1:goto mocl11
if asc(a$)=9 and ir>1 then color if1,if1:locate 8+ir,57:print
space$(10):ir=ir-1:color ic2,if2:goto mocl12
if asc(a$)=13 then
xr=mi(ip,ir):l=10:z=3
gosub cds
locate 8+ir,57
print a$
end if
if val(a$)>=ma(ip,ir) then mocl12
tbm(ip,ir)=val(a$)
next ir
color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then adcl3

375
if r$<>"D" and r$<>"d" then ix1=2:ix2=80:iy1=6:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:color ic2,if1:goto mocl11
ix1=1:ix2=80:iy1=4:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1
next ip
for ip=1 to 8:for ir=1 to np(ip):mi(ip,ir)=tbm(ip,ir):next ir:next ip
gosub saclxx
end if

rem ************************************************
rem *Procedura modificari ponderi parametri pe faze*
rem ************************************************

if ind2=7 then
color if1,if1:cls
color ic2,if1
a$=nc$(ind1)
gosub trs
locate 2,(77-len(a$)-len(fi$(ind2)))/2
print a$;" - ";fi$(ind2)
locate 3,(77-len(a$)-len(fi$(ind2)))/2
print string$(3+len(a$)+len(fi$(ind2)),"=")
for ip=1 to 8

mocl13:

locate 4,(59-len(fz$(ip)))/2
print ip;". ";fz$(ip);" - ";np(ip);" parametri"
locate 5,(59-len(fz$(ip)))/2
print string$(22+len(fz$(ip)),"=")
locate 7,18:print "Parametru":locate 7,44:print "Val.intr."
locate 7,59:print "Valoare"
for ir=1 to np(ip)
locate 8+ir,2:print pa$(ip,ir);" : "
color ic1,if1
xr=po(ip,ir):l=10:z=3
gosub cds
locate 8+ir,45
print a$
color ic2,if1
next ir
color ic2,if2
for ir=1 to np(ip)

mocl14:

color ic2,if2
locate 8+ir,57:print string$(10," ")
imod=2:ix=57:iy=8+ir:l=10:gosub pzr
if asc(a$)=27 then adcl3
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip=1 then adcl3
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip>1 then ip=ip-
1:ix1=1:ix2=80:iy1=4:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1:goto mocl13
if asc(a$)=9 and ir>1 then color if1,if1:locate 8+ir,57:print
space$(10):ir=ir-1:color ic2,if2:goto mocl14
if asc(a$)=13 then
xr=po(ip,ir):l=10:z=3
gosub cds
locate 8+ir,57
print a$
end if
tbm(ip,ir)=val(a$)
next ir
sum=0:for ir=1 to np(ip):sum=sum+tbm(ip,ir):next
if sum=100 then mocl15
color ic2+16,if2
locate 21,9
376
print " Suma ponderilor trebuie sa fie 100 ! "
color ic2,if2
locate 23,35
print "Apasati orice tasta pentru continuare ..."
r$=input$(1)
ix1=1:ix2=80:iy1=4:iy2=23:ic=if1:gosub cze
color ic2,if1
goto mocl13

mocl15:

color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then adcl3
if r$<>"D" and r$<>"d" then ix1=2:ix2=80:iy1=6:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:color ic2,if1:goto mocl13
ix1=1:ix2=80:iy1=4:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1
next ip
for ip=1 to 8:for ir=1 to np(ip):po(ip,ir)=tbm(ip,ir):next ir:next ip
gosub saclxx
end if
goto adcl3

rem *************************
rem *Secventa stergere clasa*
rem *************************

stcl:

color ic2,if2
locate 22,20
print " Confirmati stergerea clasei selectate ? [D/N] "
r$=input$(1)
if r$<>"D" and r$<>"d" then ix1=2:iy1=19:ix2=79:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:goto adcl3
if ind1=sp1 then stcl1
for ip=ind1+1 to sp1
nc$(ip-1)=nc$(ip)
next ip

stcl1:

nc$(sp1)=" "
shell "ren cl03.dat cl02.dat":shell "ren cl04.dat cl03.dat"
shell "ren cl05.dat cl04.dat":shell "ren cl06.dat cl05.dat"
shell "ren cl07.dat cl06.dat":shell "ren cl08.dat cl07.dat"
shell "ren cl09.dat cl08.dat"

stcl2:

sp1=sp1-1

rem ****************************************
rem *Procedura de salvare a fisierului clas*
rem ****************************************

open "r",#1,"clas.dat",50
field #1,50 as dt1$
lset dt1$=mks$(sp1):put #1,1
for ip=1 to sp1+1:lset dt1$=nc$(ip):put #1,ip+1:next ip
close #1
goto start

377
rem *******************************
rem *Secventa administrare produse*
rem *******************************

adpr:

color if1,if1:cls
color ic2,if1
a$=nc$(ind1)
gosub trs
locate 2,31+(50-len(a$))/2
print a$
locate 3,31+(50-len(a$))/2
print string$(len(a$),"=")
color ic2,if1
locate 14,4:print "Cifra - Selectie inainte"
locate 15,4:print "ESC - Selectie inapoi"
ix1=3:iy1=2:ix2=27:iy2=12:ic=if2:gosub cze
color ic2,if2
locate 3,15:print "MENU"
for ip=1 to 3:locate 3+2*ip,4:print ip;". ";fm3$(ip):next ip
locate 11,14:print "==> ?"
color ic2,if1
locate 4,43
print "Clase de produse introduse"
locate 5,43
print "=========================="
color ic1,if1
for ip=1 to sp3
locate 6+ip,31
print " ";:print ip-1;". ";pr$(ip)
next ip
color ic2,if1

adpr1:

r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then start
if r$<>"1" and r$<>"2" and r$<>"3" then adpr1
if r$="1" then inpr
if r$="2" then mopr
if r$="3" then stpr

rem *****************************
rem *Secventa introducere produs*
rem *****************************

inpr:

if sp3<10 then inpr1


color ic2+16,if2
locate 20,17
print " Atentie ! S-a depasit numarul maxim de produse admisibile ! "
color ic2,if2
locate 22,20
print "Apasati orice tasta pentru continuare ..."
r$=input$(1)
goto adpr

inpr1:

color ic1,if1
locate 19,2
print " Nume produs : ";
ix1=20:iy1=19:ix2=59:iy2=19:ic=if2:gosub cze
color ic2,if2
378
imod=1:ix=20:iy=19:l=40:gosub pza
if asc(a$)=27 or asc(a$)=9 then adcl3
color ic1,if1
locate 21,2
print " Produs preluat : "
color ic2,if2
locate 21,20
gosub trs
print a$
color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then adcl3
if r$<>"D" and r$<>"d" then ix1=2:iy1=18:ix2=79:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:goto inpr
pr$(sp3+1)=a$
color ic2,if1
cls
a$=nc$(ind1)
gosub trs
locate 2,(80-len(a$))/2
print a$;
locate 3,(80-len(a$))/2
print string$(len(a$),"=")
a$=pr$(sp3+1)
gosub trs
locate 4,(80-len(a$))/2
print a$
locate 5,(80-len(a$))/2
print string$(len(a$),"=")
for ip=1 to 8

inpr2:

locate 6,(59-len(fz$(ip)))/2
print ip;". ";fz$(ip);" - ";np(ip);" parametri"
locate 7,(59-len(fz$(ip)))/2
print string$(22+len(fz$(ip)),"=")
locate 9,17:print "Parametru":locate 9,44:print "Val.min."
locate 9,58:print "Valoare":locate 9,69:print "Val.max."
for ir=1 to np(ip)
xr=mi(ip,ir):l=10:z=3
gosub cds
locate 10+ir,2:print pa$(ip,ir);" ";a$;" "
xr=ma(ip,ir):l=10:z=3
gosub cds
locate 10+ir,68:print a$
next ir
color ic2,if2
for ir=1 to np(ip)

inpr3:

color ic2,if2
locate 10+ir,56:print string$(10," ")
imod=1:ix=56:iy=10+ir:l=10:gosub pzr
if asc(a$)=27 then adpr
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip=1 then adpr
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip>1 then ip=ip-
1:ix1=1:ix2=80:iy1=6:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1:goto inpr2
if asc(a$)=9 and ir>1 then color if1,if1:locate 10+ir,56:print
space$(10):ir=ir-1:color ic2,if2:goto inpr3
xs=val(a$)
if xs>ma(ip,ir) or xs<mi(ip,ir) then inpr3
tbm(ip,ir)=xs
379
next ir
color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then adpr
if r$<>"D" and r$<>"d" then ix1=2:ix2=80:iy1=8:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:color ic2,if1:goto inpr2
ix1=1:ix2=80:iy1=6:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1
next ip
if sp2=7 then sp2=8
sp3=sp3+1
for ip=1 to 8:for ir=1 to np(ip):vp(sp3,ip,ir)=tbm(ip,ir):next ir:next ip
gosub saclxx
goto adpr

rem ****************************
rem *Secventa modificare produs*
rem ****************************

mopr:

if sp3>0 then mopr1


color ic2+16,if2
locate 20,21
print " Atentie ! Clasa nu contine produse ! "
color ic2,if2
locate 22,20
print "Apasati orice tasta pentru continuare ..."
r$=input$(1)
goto adpr

mopr1:

color ic2,if2
locate 19,1
print " Selectati produs pentru modificare ! "

mopr2:

r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then adpr
if asc(r$)<48 or asc(r$)>57 then mopr2
ind3=val(r$)+1
if ind3>sp3 then mopr1
color ic1,if1
locate 21,1
print " Produsul selectat pentru modificare : "
color ic2,if2
locate 21,40
a$=pr$(ind3)
gosub trs
print a$
color ic2,if2
locate 23,40
print " Confirmati modificarea ? [D/N] "
r$=input$(1)
if r$<>"D" and r$<>"d" then adpr
ix1=1:ix2=80:iy1=19:iy2=23:ic=if1:gosub cze
color ic2,if2
locate 19,1
print " Doriti modificarea numelui produsului ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then adpr
if asc(r$)=9 then mopr
if r$<>"D" and r$<>"d" then mopr3
380
ix1=1:ix2=80:iy1=19:iy2=19:ic=if1:gosub cze
color ic1,if1
locate 19,1
print " Nume produs : "
color ic2,if2
locate 19,19
a$=pr$(ind3)
gosub trs
print a$
color ic1,if1
locate 21,1
print " Nume modificat : "
ix1=19:iy1=21:ix2=58:iy2=21:ic=if2:gosub cze
color ic2,if2
imod=1:ix=19:iy=21:l=40:gosub pza
if asc(a$)=27 or asc(a$)=9 then ix1=1:ix2=80:iy1=19:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:goto mopr1
color ic2,if2
locate 23,40
print " Confirmati modificarea ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(a$)=27 then adpr
if asc(r$)=9 then mopr
if r$<>"D" and r$<>"d" then ix1=1:iy1=18:ix2=79:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:goto mopr1
pr$(ind3)=a$

mopr3:

color ic2,if1
cls
a$=nc$(ind1)
gosub trs
locate 2,(80-len(a$))/2
print a$;
locate 3,(80-len(a$))/2
print string$(len(a$),"=")
a$=pr$(ind3)
gosub trs
locate 4,(80-len(a$))/2
print a$
locate 5,(80-len(a$))/2
print string$(len(a$),"=")
for ip=1 to 8

mopr4:

locate 6,(59-len(fz$(ip)))/2
print ip;". ";fz$(ip);" - ";np(ip);" parametri"
locate 7,(59-len(fz$(ip)))/2
print string$(22+len(fz$(ip)),"=")
locate 9,12:print "Parametru":locate 9,36:print "Val.min."
locate 9,47:print "Val.intr."
locate 9,59:print "Valoare":locate 9,71:print "Val.max."
for ir=1 to np(ip)
xr=mi(ip,ir):l=10:z=3
gosub cds
locate 10+ir,2:print mid$(pa$(ip,ir),1,30);" ";a$;" ";
xr=vp(ind3,ip,ir)
gosub cds
color ic1,if1
print a$
color ic2,if1
xr=ma(ip,ir):l=10:z=3
gosub cds
locate 10+ir,69:print a$
381
next ir
color ic2,if2
for ir=1 to np(ip)

mopr5:

color ic2,if2
locate 10+ir,57:print string$(10," ")
imod=2:ix=57:iy=10+ir:l=10:gosub pzr
if asc(a$)=27 then adpr
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip=1 then adpr
if asc(a$)=9 and ir=1 and ip>1 then ip=ip-
1:ix1=1:ix2=80:iy1=6:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1:goto mopr4
if asc(a$)=9 and ir>1 then color if1,if1:locate 10+ir,57:print
space$(10):ir=ir-1:color ic2,if2:goto mopr5
if asc(a$)=13 then
xr=vp(ind3,ip,ir)
gosub cds
ix1=ix:ix2=ix+l-1:iy1=iy:iy2=iy:ic=if2:gosub cze
color ic2,if2:locate iy,ix:print a$
end if
xs=val(a$)
if xs>ma(ip,ir) or xs<mi(ip,ir) then mopr5
tbm(ip,ir)=xs
next ir
color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then adpr
if r$<>"D" and r$<>"d" then ix1=2:ix2=80:iy1=8:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:color ic2,if1:goto mopr4
ix1=1:ix2=80:iy1=6:iy2=23:ic=if1:gosub cze:color ic2,if1
next ip
for ip=1 to 8:for ir=1 to np(ip):vp(ind3,ip,ir)=tbm(ip,ir):next ir:next ip
gosub saclxx
goto adpr

rem **************************
rem *Secventa stergere produs*
rem **************************

stpr:

if sp3>0 then stpr0


color ic2+16,if2
locate 20,21
print " Atentie ! Clasa nu contine produse ! "
color ic2,if2
locate 22,20
print "Apasati orice tasta pentru continuare ..."
r$=input$(1)
goto adpr

stpr0:

color ic2,if2
locate 19,5
print " Selectati produs pentru stergere ! "

stpr1:

r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then adpr
if asc(r$)<48 or asc(r$)>57 then stpr1
ind3=val(r$)+1
382
if ind3>sp3 then stpr1

stpr2:

color ic1,if1
locate 21,2
print " Produsul selectat pentru stergere : "
color ic2,if2
locate 21,39
a$=pr$(ind3)
gosub trs
print a$
color ic2,if2
locate 23,39
print " Confirmati stergerea ? [D/N] "
r$=input$(1)
if r$<>"D" and r$<>"d" then adpr
if ind3=sp3 then stpr3
for ip=ind3+1 to mxpr
for ir=1 to 8
for is=1 to mxpa
vp(ip-1,ir,is)=vp(ip,ir,is)
next is
next ir
next ip

stpr3:

for ip=1 to 8
for ir=1 to mxpa
vp(sp3,ip,ir)=0.
next ir
next ip
sp3=sp3-1
gosub saclxx
goto adpr

rem ************************************
rem *Secventa calcul indici de calitate*
rem ************************************

calc:

color if1,if1:cls
color ic2,if1
locate 2,27
print "Clase de produse introduse"
locate 3,27
print "=========================="
color ic1,if1
for ip=1 to sp1
locate 4+ip,13
print " ";:print ip-1;". ";nc$(ip)
next ip
color ic2,if1
locate 19,21
print " Selectati clasa de produse dorita ! ";

calc1:

r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then start
if asc(r$)<48 or asc(r$)>57 then calc1
ind1=val(r$)+1
if ind1>sp1 then calc1
color ic1,if1
383
locate 21,2
print " Clasa selectata : "
color ic2,if2
locate 21,27
a$=nc$(ind1)
gosub trs
print a$
color ic2,if2
locate 23,50
print " Confirmati ? [D/N] "
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then start
if r$<>"D" and r$<>"d" then ix1=2:iy1=21:ix2=79:iy2=23:ic=if1:gosub
cze:goto calc1
gosub reclxx
if sp2=8 then calc2
ix1=2:iy1=19:ix2=79:iy2=23:ic=if1:gosub cze
color ic2+16,if2
locate 21,9
print " Clasa selectata nu contine produse ! "
color ic2,if2
locate 23,35
print " Apasati orice tasta pentru continuare ..."
r$=input$(1)
goto calc

calc2:

color if1,if1:cls
color ic2,if1
a$=nc$(ind1)
gosub trs
locate 2,(80-len(a$))/2
print a$
locate 3,(80-len(a$))/2
print string$(len(a$),"=")
locate 4,19
print "Calculul indicatorilor globali de calitate"
locate 5,21
print string$(38,"=")
for ip=1 to sp3
for ir=1 to 8
for is=1 to np(ir)
tbm(ir,is)=(vp(ip,ir,is)-mi(ir,is))/(ma(ir,is)-mi(ir,is))
next is
next ir
for ir=1 to 8
sum=0
for is=1 to np(ir)
sum=sum+(po(ir,is)/100.)*tbm(ir,is)
next is
tam(ir)=sum
next ir
xr=0
for ir=1 to 8
xr=xr+(pg(ir)/100.)*tam(ir)
next ir
l=8:z=5
gosub cds
locate 7+ip,5
print ip;". ";pr$(ip);" : ";a$
next ip
locate 21,30
print " Apasati orice tasta pentru continuare ..."
r$=input$(1)
goto start
384
sfprg:

color 7,0:cls
end

rem ********************************
rem * SUBRUTINE *
rem ********************************

rem ************************************
rem *Rutina de creare a fisierului clxx*
rem ************************************

crclxx:
open "r",#1,fcl$(sp1),40
field #1,40 as dt2$
close #1
sp2=1
sp3=0
open "r",#1,fcl$(sp1),40
field #1,40 as dt2$
lset dt2$=mkd$(sp2):put #1,1
lset dt2$=mkd$(sp3):put #1,2
close #1
return

rem ****************************************
rem *Rutina de restaurare a fisierului clxx*
rem ****************************************

reclxx:
open "r",#1,fcl$(ind1),40
field #1,40 as dt2$
get #1,1:sp2=cvd(mid$(dt2$,1,8))
get #1,2:sp3=cvd(mid$(dt2$,1,8))
ind=3
if sp2>1 then for ip=1 to 8:get
#1,ind:np(ip)=cvd(mid$(dt2$,1,8)):ind=ind+1:next
if sp2>2 then for ip=1 to 8:get
#1,ind:pg(ip)=cvd(mid$(dt2$,1,8)):ind=ind+1:next
if sp2>3 then for ip=1 to 8:for ir=1 to mxpa:get
#1,ind:pa$(ip,ir)=dt2$:ind=ind+1:next ir:next ip
if sp2>4 then for ip=1 to 8:for ir=1 to mxpa:get
#1,ind:ma(ip,ir)=cvd(mid$(dt2$,1,8)):ind=ind+1:next ir:next ip
if sp2>5 then for ip=1 to 8:for ir=1 to mxpa:get
#1,ind:mi(ip,ir)=cvd(mid$(dt2$,1,8)):ind=ind+1:next ir:next ip
if sp2>6 then for ip=1 to 8:for ir=1 to mxpa:get
#1,ind:po(ip,ir)=cvd(mid$(dt2$,1,8)):ind=ind+1:next ir:next ip
if sp2=7 then close #1:return
for ip=1 to mxpr:get #1,ind:pr$(ip)=dt2$:ind=ind+1:next
for ip=1 to mxpr
for ir=1 to 8
for is=1 to mxpa
get #1,ind
vp(ip,ir,is)=cvd(mid$(dt2$,1,8))
ind=ind+1
next is
next ir
next ip
close #1
return
385
rem *************************************
rem *Rutina de salvare a fisierului clxx*
rem *************************************

saclxx:
open "r",#1,fcl$(ind1),40
field #1,40 as dt2$
ind=1
lset dt2$=mkd$(sp2):put #1,ind:ind=ind+1
lset dt2$=mkd$(sp3):put #1,ind:ind=ind+1
if sp2>1 then for ip=1 to 8:lset dt2$=mkd$(np(ip)):put
#1,ind:ind=ind+1:next
if sp2>2 then for ip=1 to 8:lset dt2$=mkd$(pg(ip)):put
#1,ind:ind=ind+1:next:
if sp2>3 then for ip=1 to 8:for ir=1 to mxpa:lset dt2$=pa$(ip,ir):put
#1,ind:ind=ind+1:next ir:next ip
if sp2>4 then for ip=1 to 8:for ir=1 to mxpa:lset dt2$=mkd$(ma(ip,ir)):put
#1,ind:ind=ind+1:next ir:next ip
if sp2>5 then for ip=1 to 8:for ir=1 to mxpa:lset dt2$=mkd$(mi(ip,ir)):put
#1,ind:ind=ind+1:next ir:next ip
if sp2>6 then for ip=1 to 8:for ir=1 to mxpa:lset dt2$=mkd$(po(ip,ir)):put
#1,ind:ind=ind+1:next ir:next ip
if sp2=7 then close #1:return
for ip=1 to mxpr:lset dt2$=pr$(ip):put #1,ind:ind=ind+1:next
for ip=1 to mxpr
for ir=1 to 8
for is=1 to mxpa
lset dt2$=mkd$(vp(ip,ir,is))
put #1,ind
ind=ind+1
next is
next ir
next ip
close #1
return

rem ****************************
rem *Rutina colorare zona ecran*
rem ****************************

cze:

color ic,ic
for i=iy1 to iy2
for j=ix1 to ix2
locate i,j:print " ";
next j
next i
return

rem ***********************************
rem *Rutina preluare zona alfanumerica*
rem ***********************************

pza:

a$=""
ix1=ix:ix2=ix+l-1:iy1=iy:iy2=iy:ic=if2:gosub cze
color ic2,if2
for i=0 to l-1
pza1:
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then a$=r$:return
if asc(r$)=8 and len(a$)>0 then a$=mid$(a$,1,i-1):i=i-1:color
if2,if2:locate iy,ix+i:print " ":color ic2,if2:goto pza1
386
if asc(r$)=9 and len(a$)=0 then a$=r$:return
if asc(r$)=9 and len(a$)<>0 then pza
if asc(r$)=13 and i=0 and imod=1 then pza1
if asc(r$)=13 and i=0 and imod=2 then a$=r$:return
if asc(r$)=13 and i>0 then pza2
if asc(r$)=44 then pza1
if asc(r$)<32 or 125<asc(r$) then pza1
locate iy,ix+i:print r$
a$=a$+r$
next
pza2:
a$=a$+space$(l-len(a$))
return

rem ***********************
rem *Rutina trunchiere sir*
rem ***********************

trs:

aa$=""
for i=1 to 50
if mid$(a$,i,3)=" " then a$=aa$:return
aa$=aa$+mid$(a$,i,1)
next i
a$=aa$
return

rem *******************************
rem *Rutina preluare zona intreaga*
rem *******************************

pzi:

a$=""
ix1=ix:ix2=ix+l-1:iy1=iy:iy2=iy:ic=if2:gosub cze
color ic2,if2
for i=0 to l-1
pzi1:
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then a$=r$:return
if asc(r$)=8 and len(a$)>0 then a$=mid$(a$,1,i-1):i=i-1:color
if2,if2:locate iy,ix+i:print " ":color ic2,if2:goto pzi1
if asc(r$)=9 and len(a$)=0 then a$=r$:return
if asc(r$)=9 and len(a$)<>0 then pzi
if asc(r$)=13 and i>0 then pzi2
if asc(r$)=13 and i=0 and imod=1 then pzi1
if asc(r$)=13 and i=0 and imod=2 then a$=r$:return
if asc(r$)<48 or 57<asc(r$) then pzi1
locate iy,ix+i:print r$
a$=a$+r$
next
pzi2:
a$=space$(l-len(a$))+a$
ix1=ix:ix2=ix+l-1:iy1=iy:iy2=iy:ic=if2:gosub cze
color ic2,if2:locate iy,ix:print a$
return

rem ****************************
rem *Rutina preluare zona reala*
rem ****************************

pzr:

a$="":ii=0:nx=0
ix1=ix:ix2=ix+l-1:iy1=iy:iy2=iy:ic=if2:gosub cze
387
color ic2,if2
for i=0 to l-4
pzr1:
r$=input$(1)
if asc(r$)=27 then a$=r$:return
if asc(r$)=9 and len(a$)=0 then a$=r$:return
if asc(r$)=9 and len(a$)<>0 then pzr
if asc(r$)=13 and len(a$)=0 and imod=1 then a$="0":goto pzr2
if asc(r$)=13 and len(a$)=0 and imod=2 then a$=r$:return
if asc(r$)=13 and len(a$)<>0 then pzr2
if (asc(r$)<48 or 57<asc(r$)) and asc(r$)<>45 and asc(r$)<>46 then pzr1
if asc(r$)=45 and len(a$)<>0 then pzr1
if asc(r$)=46 and nx<>0 then pzr1
if asc(r$)=46 and nx=0 and len(a$)=0 then r$="0.":nx=i+2:i=i-7
if asc(r$)=46 and nx=0 and len(a$)=1 and a$="-" then r$="0.":nx=i+2:i=i-7
if asc(r$)=46 and nx=0 and len(a$)>0 then nx=i+1:i=l-7
if nx=0 and len(a$)=l-4 and asc(r$)<>46 then pzr1
locate iy,ix+ii:print r$
a$=a$+r$
if len(r$)=1 then ii=ii+1 else ii=ii+2
next
pzr2:
if nx=0 then a$=space$(l-len(a$)-4)+a$+".000":goto pzr3
if nx=len(a$) then a$=space$(l-nx-3)+a$+"000":goto pzr3
if nx=len(a$)-1 then a$=space$(l-nx-3)+a$+"00":goto pzr3
if nx=len(a$)-2 then a$=space$(l-nx-3)+a$+"0":goto pzr3
if nx=len(a$)-3 then a$=space$(l-nx-3)+a$:goto pzr3
if nx<len(a$)-3 then a$=space$(l-nx-3)+mid$(a$,1,nx+3)
pzr3:
ix1=ix:ix2=ix+l-1:iy1=iy:iy2=iy:ic=if2:gosub cze
color ic2,if2:locate iy,ix:print a$
return

rem ************************************
rem *Rutina conversie numar real in sir*
rem ************************************

cds:

xr=xr*10^z
a$=str$(xr)
if xr=0. or len(a$)=0 then a$=space$(l-5)+"0."+string$(z,"0"):return
for i=1 to len(a$)
if mid$(a$,i,1)="E" then a$=string$(l,"*"):return
next
for i=1 to len(a$)
if mid$(a$,i,1)="." then a$=mid$(a$,1,i-1):goto cds1
next
cds1:
a$=mid$(a$,1,len(a$)-z)+"."+mid$(a$,len(a$)-2,z)
if mid$(a$,2,1)="." then a$=mid$(a$,1,1)+"0."+mid$(a$,3,z)
if mid$(a$,1,1)<>"-" then a$=mid$(a$,2,len(a$)-1)
if len(a$)>l then a$=string$(l,"*"):return
if len(a$)<l then a$=space$(l-len(a$))+a$
return

388