Biomimetismul – Natura dă lecţii tehnologiei

Conceptul de biomimetism (în engleză biomimicry) a fost făcut celebru în 1997 de Janine Benyus
prin lucrarea Biomimicry: Innovation Inspired by Nature, în care susţinea că oamenii trebuie să
facă un efort conştient pentru a se inspira din geniul naturii. Conceptul de biomimicry (sau
biomimetism) este format din două cuvinte greceşti, bios - însemnând viaţă şi mimesis, adică "a
imita". Principalul argument în favoarea biomimetismului este acela că natura a rezolvat deja multe
din problemele cu care se confruntă oamenii.
Un foarte bun exemplu este invenţia Velcro datorată lui George de Mestral, căruia i-a venit
ideea în urma unei plimbări alături de câinele său. Când a ajuns acasă, el a descoperit că seminţele
unui scaiete se agăţaseră de blana câinelui şi de pantalonii săi. Intrigat, a studiat la microscop
mecanismul de prindere al plantei şi a realizat că acesta ar putea fi copiat şi pus în aplicare şi de
către oameni. A examinat achenele la microscop şi a decis să creeze un sistem de închidere care să
copieze cârligele microscopice ale acestora. Experimentând cu diverse materiale, a descoperit că
nailonul cusut sub lumină infraroşie formează nişte cârlige mici, dar rezistente, care se agaţă cu
uşurinţă de o ţesătură catifelată din nailon.
Pentru produse prietenoase cu mediul, inventatorii s-au inspirit din natură. Un exemplu este oferit
de Kaichang Li, cercetător la Universitatea din Oregon. Acesta a inventat Purebond, un adeziv din
soia, conceput pentru a înlocui la lipirea placajelor substanţele adezive pe bază de formaldehidă, o
substanţă cancerigenă. Omul de ştiinţă a reuşit să conceapă prin imitarea naturii acest adeziv ce nu
are efecte secundare asupra sănătăţii umane. Astfel, el a studiat şi copiat metoda prin care
funcţionează proteinele lichide folosite de midii pentru a se ataşa de stânci. Pe lângă faptul că nu
are niciun efect secundar asupra sănătăţii umane, PureBond este şi mai ieftin de produs decât
adezivul vechi.
Un alt exemplu de biomimetism îl constituie agricultura verticală, considerată o soluţie pentru
provocările secolului al XXI-lea. Astfel, se estimează că până în 2050 aproximativ 80% din
populaţia planetei va locui într-un mediu urban. Acest lucru, alături de schimbările climatice şi de
necesarul tot mai mare de terenuri agricole pentru a satisface nevoia de hrană a unei populaţii în
creştere, va necesita o regândire a sistemului prin care ne procurăm hrana. Agricultura verticală
este considerată o potenţială rezolvare pentru această problemă. În cadrul acestui tip de agricultură,
plantele ar fi crescute într-un zgârie-nori conceput special pentru a obţine cât mai multă lumină
solară. Astfel, ferma verticală ar imita natura, formând un ecosistem funcţional în care apa folosită
ar fi captată prin dezumidificare şi refolosită, iar deşeurile ar fi reciclate. Principalul susţinător al
fermelor verticale este Dickson Despommier, profesor la Universitatea Columbia şi autor al
cărţii The Vertical Farm: Feeding Ourselves and the World in the 21st Century.
Biomimetismul s-a dovedit a fi o soluţie si in arhitectura. Sagrada Familia, cea mai cunoscută
operă a arhitectului catalan Antoni Gaudí, este concretizarea cea mai spectaculoasă a arhitecturii
biomimetice. Gaudí considera că natura este opera perfectă a lui Dumnezeu, el inspirându-se din
creaţia divină în toate elementele ce formează templul. Coloanele din interior, spre exemplu, au
fost proiectate să semene cu trunchiuri de copaci, care să-i dea vizitatorului senzaţia că se află într-
o pădure. Un alt exemplu este o construcţie reprezentativă a acestui concept “ Eastgate Centre”
din Harare, în Zimbabwe. Această clădire imită un model existent în natură, un muşuroi de
termite. Construcţia nu dispune de instalaţii convenţionale de aer condiţionat sau de încălzire, însă
interioarele au tot timpul anului temperaturi ideale. În plus, consumul de energie este micşorat
comparativ cu clădirile convenţionale, ceea ce înseamnă economii substanţiale şi un impact
negativ scăzut asupra mediului. Plecând de la ideea că muşuroaiele unor termite din Zimbabwe se
încălzesc şi se răcesc singure, arhitectul Mick Pearce şi-a dorit să construiască o clădire care să
dispună de aceleaşi principii. Astfel, Eastgate Centre dispune de un sistem de ventilaţie inedit: are
camere de răcire prin care aerul pătrunde de la baza clădirii, circulă în sus şi iese în partea
superioară, iar interiorul clădirii rămâne la temperatura constantă. Cum? Simplu! Aerul proaspăt
şi răcit intră prin mici orificii din podea, ceea ce face ca aerul stătut, cald deja, să se ridice spre
tavan, de unde e atras prin convecţie şi scos în afara clădirii prin guri de aerisire.
Marii arhitecţi ai lumii sunt de părere că biomimetismul este viitorul, pentru că va asigura un
consum mai puţin de energie electrică şi va dăuna mai puţin mediului înconjurător.
Un alt exemplu al modelelor din natura, este cazul unui găndac de deşert
care a dezvoltat o metodă unică pentru a obţine apă de băut. Dimineaţa, pe ţărmul atlantic al
Namibiei, se formează ceaţă ca urmare a interacţiunii dintre aerul fierbinte al deşertului şi briza
venită dinspre ocean. Gândacul are un set de aripi adaptate pentru a colecta apa, pe care le extinde,
acumulând picături minuscule de lichid. Când aceste picături au devenit suficient de mari, acestea
alunecă într-un "şanţ" acoperit cu o substanţă ceroasă ce transmite preţioasa apă spre gura sa.
Studiind aripile gândacului, cercetătorii de la MIT au descoperit că acestea prezintă mici zone
hidrofile folosite pentru a atrage apa. Combinaţia acestora cu şanţurile hidrofobe ce permit
transportul rapid al apei constituie un sistem extrem de eficient, ce nu risipeşte nicio picătură din
valorosul lichid.Colectarea de apă din ceaţă nu este o idee nouă, utilizându-se în acest scop plase
metalice de mai bine de un deceniu. Graţie inspiraţiei oferite de gândacul namibian, specialiştii de
la MIT au reuşit să descopere substanţele hidrofile (pentru colectarea apei) şi hidrofobe (care să
permită ca aceasta să fie stocată rapid într-un rezervor, înainte de a se evapora) cele mai potrivite
pentru fiecare mediu, reuşind astfel să obţină mai multă apă cu ajutorul unor plase. Descoperirea
celor de la MIT va fi extrem de utilă în zonele de deşert şi de munte în care nu există surse de apă
potabilă, dar în care se întâlneşte fenomenul de ceaţă. Cercetătorii au lansat deja un proiect pilot
în Africa de Sud şi intenţioneze să lanseze altul în India, pentru a aplica modelul oferit de gândacul
de deşert. Ei estimează că un metru pătrat de plasă metalică poate genera cel puţin un litru de apă
potabilă pe zi, în condiţii ideale fiind posibil să se obţină până la 10 litri!
Natura s-a dovedit a fi sursă de inspiraţie şi pentru drone şi roboţi. Dacă acum un deceniu armata
americană opera doar 10 drone aeriene, astăzi foloseşte pe câmpurile de război mai bine de 7.000,
iar tendinţa pare să se accelereze. Forţele aeriene americane au început deja să instruiască mai
mulţi piloţi pentru drone decât pentru avioane de luptă sau de bombardament. Pentagonul va
investi mai multe miliarde de dolari în dezvoltarea dronelor, intenţionând ca până în 2030 acestea
să ia forma unui "nor de insecte" care să poată ajunge oriunde se află inamicii.Dacă dronele folosite
astăzi sunt de dimensiuni mari, cercetătorii armatei americane deja au conceput prototipuri de
aeronave minuscule, de dimensiunile unor păsări sau ale unor insecte. Pentru acestea au copiat
mecanismul de zbor al păsărilor-colibri, al moliilor şi a altor vieţuitoare.
Principiul biomimetismului este aplicat şi în domeniul roboticii, unde nu este folosit doar în
scopuri militare. Un proiect finanţat de Comisia Europeană intenţionează să conceapă o caracatiţă
robotică. Cercetătorii implicaţi în Octopus Project au reuşit să construiască deja un braţ robotic
similar celui de caracatiţă, acest pas fiind considerat extrem de important. O musculatură precum
cea a caracatiţei este întâlnită extrem de rar în natură, ea având capacitatea de a deveni tare sau
moale în funcţie de nevoie, asemenea limbii umane sau trompei de elefant. Prin intermediul unei
structuri de silicon traversate de un cablu de oţel şi conectate la un set de cabluri de nylon, braţul
robotic poate manipula obiecte, fiind primul bio-robot "moale" (fără componente rigide) ce poate
face acest lucru.
BIBLIOGRAFIE
1. Janine Benyus, Biomimicry, Innovation Inspired by Nature, HarperCollins, New York,
1997
2. Dickson Despommier, The Vertical Farm: Feeding Ourselves and the World in the 21st
Century,New York, Octombrie 2010
3. xxx, Marius Comper, Biomimetismul-Când tehnologia ia lecţii de la natura,