Ecosistem acvatic

Realizat de:Pana Alexandru-Gabriel

Profesor:Geta Cristina Ceausu
 Ecosistemul acvatic este un ecosistem al cărui
biotop este strâns legat de mediul acvatic. Aceste
ecosisteme pot fi de diferite mărimi, de la mări până la
iazuri mici. Ecosistemele acvatice sunt clasificate în:
• ecosisteme acvatice cu apă dulce (lacuri,iazuri);
• ecosisteme acvatice cu apă sărata (mări).
Biocenoza acestor ecosisteme este una acvatică.
 Mediul acvatic se caracterizează prin o serie de
factori specifici:
• Cantitate de oxigen mică;
• Presiunea mare a apei;
• Temperatura joasă;
• Luminozitate mică.
Ecosistemul are 4 zone:
• Zona de mal;
• Zona litorală;
• Zona pelagică;
• Zona bentonică.
• Ecosistemul acvatic îndeplinește multe funcții de mediu
importante. De exemplu, reciclează substanțele nutritive,
purifică apa, atenuează inundațiile, reîncarcă apa subterană și
oferă habitate pentru fauna sălbatică. Ecosistemele acvatice
sunt, de asemenea, utilizate pentru recreerea oamenilor și
sunt foarte importante pentru industria turismului, în special
în regiunile de coastă.
• Sănătatea unui ecosistem acvatic este degradată atunci când
capacitatea ecosistemului de a absorbi un stres a fost depășită.
Un accent asupra unui ecosistem acvatic poate fi rezultatul
unor modificări fizice, chimice sau biologice ale mediului.
Modificările fizice includ modificările temperaturii apei, debitul
de apă și disponibilitatea luminii. Modificările chimice includ
modificări ale ratelor de încărcare a nutrienților biostimulatori,
a materialelor consumatoare de oxigen și a toxinelor.
O gură de estuar și ape de coastă, parte a unui ecosistem
acvatic
 Ecosistemul acvatic „La Moară”

• Ecosistemul acvatic „La Moară” este un monument al naturii

de tip hidrologic în raionul Rîșcani, Republica Moldova. Este
amplasat la vest de satul Recea. Ocupă o suprafață de 42 ha.
Obiectul este administrat de Primăria satului Recea.
 Amplasare
• Monumentul natural reprezintă un iaz artificial creat cu cel puțin o sută de
ani în urmă și lunca adiacentă acestuia. Este amplasat în cursul mijlociu al
albiei râului Copăceanca (sau Copăcianca), afluent de dreapta al Răutului.
Se află aproape de magistrala M14 Chișinău–Bălți și este mărginit la sud-est
de un baraj masiv de beton, aliniat cu drumul local Recea–
Aluniș. Ecosistemul este situat în regiunea de stepă pontică a Bălțiului.
Clasificare
• Din punct de vedere geologic, rezervorul este clasificat ca luncă inundabilă.
Proprietățile apei
• Apa este oligominerală după gradul de mineralizare și hidrocarbonată–
sodiu-magnezică (HCO3; Na – Mg) după compoziția chimică. Este poluată cu
ioni de amoniu, concentrația acestora variind între 0,56–8,7 mg/l, în
condițiile în care valoarea maxim admisă este de 0,5 mg/l. Există un risc de
poluare cu nitrați, nivelul poluării variind între 12–80% din concentrația
maxim admisă. pH are valoarea 7,75.
 Flora
• În urma unor cercetări din 2004-2005, pe teritoriul ariei protejate au fost
identificate 7 specii de arbori, 4 de arbuști și 135 de ierburi. Ultimele sunt
clasificate în mai multe grupuri ecologice — 19 specii de ierburi sunt
hidrofile, 17 hidromezofile, 21 mezofile, 18 xerofile, 8 xeromezofile. Din
totalul de 146 de specii de plante, 8 vegetează primăvara și 138 vara.
• În apa iazului se găsesc specii hidrofile precum cosorul , broscărița și lentița,
iar la o adâncime mai mică lângă mal mai multe specii higrofile de plante
vasculante cum ar fi pătlagina de apă, dentița, pipirigul, mana de apă,
floarea zânelor, stuful, rogozul , ochiul broaștei, papura , podbalul , firuța ,
țipirigul de baltă , cucuta de apă. Sectoarele de luncă mlăștinoasă găzduiesc
exemplare de specii mezohigrofile: iarba câmpului, coada
vulpii, mentă, pătlagină, rogoz, pipirițig, păiuș, piciorul cucoșului, coada
racului , stevie și  rărunchioară. Pe mal, la o distanță de 4-10 m de la apă,
cresc și alte specii mezohigrofile, precum zâzania , ghizdeiul , lucerna
,pătlagina, troscotul, scrântitoare, varga de aur ,tătăneasa păpădia, trifoiul
roșu, trifoiul târâtor, trifoiul mediu, firuța, linărița, menta
mâței , sulfina, sovârvărița, nalba mare, pirul.
• Zona de litoral (12 m de la mal) prezintă condiții de luncă mezofită cu o slabă salinizare la
etapa incipientă a solurilor. Aici cresc ierburi halofile: părul porcului
,,scorțoneră , țipirig , sică , sulfină albă, sulfină galbenă, păpădie. Sectoarele litorale cu
substrat xerofitizat sunt populate de exemplare ale speciilor de pajiște stepantă: păiuș,
firuță, apărătoare, rogoz, lucernă, pătlagină, scrântitoare, corovatică, peliniță, coada
șoarecelui, morcov sălbatic , coroniște, aglică, sânzănie, albiță, cicoare, vulturică. Vecinătatea
litoralului găzduiește specii verbale precum doritoarea, rocoțelul, mărjelușul de
câmp, grâușorul, scânteiuța viloasă, scânteiuța roșcată, sujelul puturos.
• Din cauza influenței factorului antropic, proporția ierburilor de luncă mlăștinoasă și de luncă
mezofită a scăzut în favoarea speciilor de ierburi ruderale, printre care se
numără știrul, pelinul amar, cătușa, traista
ciobanului , târsaca , cardaria , pungulița , spinul , laurul, măciucă ciobanului, iarba
șarpelui, urzica, baraboiul, știrul sălbatic, orzul sălbatic, măsălărița, talpa gâștii, capul
călugărului, urzica moartă, nalba. Pe terenurile agricole și cele lăsate împărăginate abundă
speciile de ierburi sagitale: râdichioară obsigă , pălămidă , nemțișor, volbură, cuscută, curnuți.
• Pe malul iazului cresc arbori și arbuști solitari: pomi fructiferi (nuc
grecesc , vișin , zarzăr , prun), arbuști de floricultură (liliac, trandafir), arbori și arbuști
forestieri de origine americană (salcâm alb, arțar american) și autohtonă (salcie, ulm, soc) și
arbuști de stepă (caragană pitică, drob).
• Patrimoniul floristic este reprodus în cele ce urmează:
•plante furajere:iarba câmpului
(Agrostis stolonifera, A. tenius)
•firuță (Poa pratensis, P.
angustifolia, P. bulbosa)
•zâzanie (Lolim perenae)
•păiuș (Festuca gigantea, F.
valesiaca)
•coada vulpii (Alopecurus
pratensis, A. arundinaceus)
•trifoi (Trifolium repens, T.
pratensis, T. fragiferum, T.
alpestre, T. medium)
•lucernă (Medicago sativa)
•sulfină (Melilotus albus)
•mană de apă (Gliceria
maxima, G. arundinacea)
•plante medicinale:dentiță
(Bideus tripartita)
•morcov sălbatic (Daucus carota)
•sulfină (Melilotus officinalis)
•pătlagină (Plantago media, P.
major)
•mușețel (Matricaria hamomilla)
•coada șoarecelui (Achillea
melifolium)
•iarbă cu cinci degete (Potentilla
anserina, P. repens)
•păpădie (Taraxacum officinalis)
•tătăneasă (Simphitum officinalis)
•talpa gâștii (Leonurus cardiaca)
•sovârvariță (Inula britanica)
•troscot (Polygonum aviculare)
•plante pentru
artizanat:trestie (Phragmites
australis)
•papură (Typha latifolia, Typha
angustifolia)
•rogoz (Carex acutiformus, C.
riparia)
•țipirig (Juncus effusus, J.
gerardii)
•pipirig (Scirpus lacustuis)
• Printre mamiferele care populează iazul se numără ondatra, șobolanul de
apă și vidra de râu.  Un număr mare de stârci  cuibăresc în stufărișul
ecosistemului — stârcul sur, egreta mică, stârcul de noapte, stârcul pitic
și buhaiul de baltă. Alte specii de păsări care viețuiesc aici
includ lișița, găinușa de baltă, pescărușul albastru, lebăda
cucuiată, cucul și mai multe specii de lăcari (lacărul mare, lacărul de
stuf și lacărul mic), iar în căutare de hrană vin aici barza albă, barza
neagră, chira de baltă, egreta mare și — în timpul pasajului de toamnă —
diferite specii de rațe care cuibăresc în nordul și zona temperată a
Europei de Est: rața mare, rața sulițar, rața fluierătoare, rața cu cap
castaniu, rața roșie, rața cârâitoare, rața mică, rața lingurar.
• Speciile principale de amfibieni depistate în iaz sunt broasca de
câmp, broasca mare de lac și broasca mică de lac, iar dintre pești se
întâlnesc caracuda, carasul argintiu, bibanul, roșioara și crapul. Reptilele
sunt reprezentate de broască țestoasă de baltă, șarpele de apă și șopârla
verde,[5] iar insectele de călugăriță ș.a.
• Un total de 11 specii de animale identificate pe teritoriul monumentului
natural au statut de protecție garantat de cel puțin unul din următoarele
foruri internaționale: Convenția de la Berna(d), Convenția de la
Bonn(d), Convenția de la Washington și Uniunea Internațională pentru
Conservarea Naturii (UICN).
 Speciile marcate cu asterisc (*) sunt incluse în Cartea Roșie a Republicii
Moldova:
• mamifere:
• *vidră de râu (Lutra lutra)
• păsări:
• buhai de baltă (Botaurus stellaris)
• pescăruș albastru (Alcedo atthis)
• barză albă (Ciconia ciconia)
• *egretă mare (Egretta alba)
• *barză neagră (Ciconia nigra)
• *lebădă cucuiată (Cygnus olor)
• *rață roșie (Aythya nyroca)
• reptile:
• *broască țestoasă de baltă (Emys orbicularis)
• amfibieni:
• *broască de câmp (Pelobates fuscus)
• insecte:
• *călugăriță (Mantis religiosa)
 Istoric
• Iazul a fost creat la sfârșitul sec. XIX–începutul sec. XX.
Mărturiile localnicilor atestă că iazul era întotdeauna
populat în abundență de pește, iar în stufării viețuiau
păsări de apă, cu precădere rațe sălbatice. Astfel,
activitățile de pescuit și vânat sunt și au fost de-a
lungul anilor practicate. Stuful și rogozul erau folosite
în scopuri gospodărești. Apa era folosită și
pentru irigație, mai ales la grădinile de lângă luncă.
• Timp de mai mult de un secol, iazul creat artificial a
căpătat un caracter natural și, atrăgând numeroase
specii de plante și animale caracteristice unui astfel de
landșaft, a format un ecosistem natural integru,
independent și multifuncțional.
 Statut de protectie
• Lacul și lunca alăturată au primit statutul de monument al naturii de tip hidrologic în 1998,
conform Legii nr. 1538 privind fondul ariior naturale protejate de stat. Ca suprafață, este
cel mai mare monument al naturii de acest tip din Republica Moldova, el reprezentând de
unul singur 42,9% din suprafața totală a monumentelor hidrologice. Ecosistemul acvatic și
palustru este un habitat de pasaj pentru păsările de apă. Vegetația funcționează ca un
sistem de filtrare a apei râului Copăceanca. Apa lacului este prielnică pentru
dezvoltarea pisciculturii și are o valoare recreațională parțială. Impactul antropic este
caracterizat de pășunatul și adăpatul frecvent al animalelor în preajma iazului, de
prelucrarea agricolă a pământurilor de lângă luncă și de depozitarea sporadică a
deșeurilor menajere.
• Pășunatul excesiv este o problemă stringentă, care, fiind ignorată, riscă să favorizeze
creșterea ierburilor halofite și ruderale și să mărească conținutul de săruri în apă iazului.
 Cele mai apropiate case de locuit se află la 10 m depărtare, iar la aprox. 50 m se află un
garaj deteriorat, utilizat în prezent ca depozit, și o moară.  

• Majoritatea izvoarelor care alimentează iazul sunt înnămolite. Unele suprafețe sunt
afectate de alunecări de teren. Pentru ameliorarea situației ecologice, se recomandă
întreprinderea unor măsuri de înverzire a teritoriului (inclusiv pentru a întări malurile) și
lichidare a gunoiștilor, cât și instalarea unui panou informativ. Potențialul turistic poate fi
valorificat prin amenajarea unor spații de recreație pe malul lacului.